Cuprins

Argument
Capitolul I Prezentarea cadrului natural
1.1 Aşezarea geografică
1.2 Relief
1.3 Clima
1.4 Vegetaţia, fauna şi solurile.
1.5 Resurse turistice şi importanţa cadrului natural pentru dezvoltarea turismului.
Capitolul II Prezentarea rezervaţiilor naturale în Bucovina
2.1 Rezervaţii floristice.
2.2 Rezervaţii forestiere.
2.3 Alte tipuri de rezervaţii.
2.4 Protecţia şi conservarea resurselor turistice în rezervaţii.
2.5 Categorii de arii protejate delimitate de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii
(IUCN)
2.6 Criterii de selecţie şi gestionare, activităţi permise
Capitolul III Elemente promovare turistică în Bucovina
3.1 Obiective turistice
Concluzii
Bibliografie
Anexe

3
Capitolul I
Prezentarea cadrului natural

1.2 Aşezarea geografică

Bucovina este situată în partea de nord a României, în nord vestul zonei turistice Moldova,
pe malul drept al râului Suceava.Cea mai mare parte a Bucovinei este ocupată de munţi şi dealuri
cu foarte multă vegetaţie.
Altitudinile sunt mai importante în partea vestică a zonei (ce corespunde spaţiului montan al
Carpaţilor Orientali): Munţii Rarău - 1653 m, Munţii Giumalău - 1857 m, culmile domoale ale
Obcinelor Bucovinei, coborând în trepte până la 300-400 m în partea de est; Munţii Călimani (în
sud-vestul zonei) reprezintă cel mai înalt complex vulcanic din Carpaţii Româneşti (vârful
Pietrosul Călimanilor – 2100m)şi totodată cei mai tineri munţi din ţară.Bucovina se suprapune în
totalitate judeţului Suceava, limita istorică, între imperiul Austro-ungar şi Moldova fiind valea
Sucevei.

1.2 Relief

Relieful este alcătuit din două mari unităţi: munţii şi podişul Sucevei. În prima se include
Obcinele Bucovinei, Rarăul şi mai multe culmi din munţii Stănişoarei spre care accesul este
realizat din valea Moldovei.
Obcinele Bucovinei sunt situate în nord-estul Carpaţilor Orientali şi reprezintă o
subunitate distinctă a acestora. Modul de formare al acestor unităţi de relief este prin încreţirea
scoarţei terestre în timpul orogenezei alpine.
Cea mai clară expreşie a peisajului lor se realizează între Valea Moldovei şi Valea
Sucevei. Valea Sucevei constituie limita lor nordică, începând de la izvoare şi până la ieşirea din
munte, la Vicovu de Sus, pe o lungime de 65 km.
Limita sudică porneşte din Valea Bistriţei, la Iacobeni, şi se continuă pe Valea Mestecanişului,
Pasul Mestecaniş-1096m, Valea Putnei şi Valea Moldovei de la Pojorata până la Păltinoasa, care
separă Obcina Feredeului şi Obcina Mare de Rarău şi munţii Stănişoarei. Cea mai clară limită în
peisaj este cea estică, prin care Obcinele se pun direct în contact cu Podişul Sucevei, pe limita
localităţilor Vicovu de Sus-Marginea-Solca-Cacica-Păltinoasa. Limita vestică este dată de Valea
Bistriţei Aurii, între Iacobeni şi Carlibaba, de unde se continuă pe Valea Carlibabei şi Pasul
Carlibabei, prin care se face legătura cu bazinul Sucevei, la localitatea Izvoarele Sucevei.
Între aceste limite, Obcinele Bucovinei cuprind un teritoriu de circa 2200 kmp. Administrativ,
întreaga arie a Obcinelor se cuprinde în judeţul Suceava.
O trasatură a Obcinelor Bucovinei este înălţimea redusă a reliefului. Altitudinea medie a
culmilor principale scade de la vest la est, fiind sub 1400m în Obcina Mestecănişului, între 1300-
1200m în Obcina Feredeului şi în jur de 1100m în Obcina Mare. Maxima de altitudine este atînsă
în vf.Lucina-1588m, din nordul Obcinei Mestecănişului, iar altitudinea minimă o întalnim la
ieşirea Moldovei din munte, la Păltinoasa, de 460m.
O alta trasatură generală a reliefului o reprezintă paralelismul culmilor şi văilor pe
direcţia NV-SE, direcţie concordantă cu cea a componentelor structurale. Versanţii, care ocupă
peste 70% din spaţiul Obcinelor Bucovinei, se găsesc în cea mai mare parte într-un echilibru
relativ stabil, întrucât procesele gravitaţionale sunt mult atenuate de învelişul vegetal al pădurilor
şi pajiştilor.În alcătuirea lor întră 3 categorii de formaţiuni litologice: metamorfice sau şisturi
cristaline, magmatice şi sedimentare.Obcina Mestecanişului se suprapune zonei cristalino-
mezozoice, fiind alcătuită din formaţiuni metamorfice, sedimentare şi magmatice.
Formaţiunile metamorfice sunt reprezentate prin gnaise de Rarău, ce aparţin grupului
Bretila-Rarău şi apar în partea estică a Obcinei Mestecanişului, ca o fâşie îngustă de la Pojorata

4
spre nord-vest, mica şisturi cu granati, şisturi muscovitice, cuarţite-grupul de Rebra-Barnar,
şisturi sericito-cloritoase, sericito-grafitoase, cuarţite negre, metatufuri şi metatufite acide şi
bazice-grupul de Tulghes.
Formaţiunile sedimentare apar în latura estică a Obcinei Mestecanis, unde alcătuiesc
terminaţia nordică a cuvetei Rarău. Ele se aşează transgreşiv şi discordant peste şisturile
cristaline, fiind reprezentate prin roci carbonatate şi roci şilicioase. Toate se impun în relief prin
forme specifice: dolomitele şi calcarele triasice, care creează reliefuri cu abrupturi şi chei-
Lucava, Tatarca, Breaza; pe argilele cretacice, foarte expreşiv în zona Pojorata şi pe pârâul
Cailor.Formaţiunile magmatice apar sub forma unor Klippe(blocuri) pe o suprafaţă mai mare,
între Benea şi Sadova, fiind reprezentate prin bazalte, peridotite şi serpentine.
Obcina Feredeului şi Obcina Mare sunt modelate pe depozite de fliş, roci predominant
detritice, sub formă de succesiuni ritmice, groase de sute şi mii de metri.
Obcina Feredeului se suprapune, în cea mai mare parte, pe pânza de Audia, alcătuită din
depozite cretacice şi paleocene. Aceasta din urmă, cât şi cele cuarţoase, fiind roci dure, se înscriu
pregnant în relief, conferind Obcinei Feredeului particularităţile sale morfologice.
Obcina Mare se grefează pe pânzele de Tarcău şi Vrancea, formate din roci cretacice superioare
şi, mai ales, paleogene şi miocene inferioare. Structural, pânza de Tarcău este seriata puternic
spre est, peste pânza Vrancea, pe care, la Soloneţ şi pe valea Putnei, o acoperă complet. Datorită
acestui fapt, pânza Vrancea apare în Marginea flişului Obcinelor ca trei semisfere: Putna-
Suceava, Sucevita şi Humor.
La sud de Câmpulung Moldovenesc se află Munţii Rarău-Giumalău care constituie o
unitate distinctă bine conturată atât prin pitorescul deosebit al peisajului impus de mai multe
vârfuri reziduale încadrate de versanţi abrupţi(Pietrele Doamnei, vf. Rarău, Piatra Someşului) ce
domină cu peste 150 m platouri întinse cu poieni, de văile înguste în lungul cărora apar chei şi
cascade(Moara Dracului), forme carstice, dar şi prin reţeaua deasă de poteci cu marcaje turistice
ce duc la acestea.
La acestea se adaugă unele culmi din nodul M. Stănişoarei din vecinatatea oraşului Gura
Humorului ce degaja un peisaj similar Obcinilor.
Structura geologică este reprezentată printr-o imensa cuvetă alcătuită din şisturi cristaline.
Giumalăul este alcătuit în întregime din şisturi cristaline, iar în dreptul celor mai mari înălţimi,
dintr-o bandă de rocă dură ce străpunge acest masiv. Rocile cristaline, paleozoice reprezintă
fundamentul Rarăului şi alcătuiesc în întregime masivul Giumalău. Şisturile cristaline epizonale
sunt compuse din şisturi cloritice, sericitice, apoi din cuarţite, porfiroide, calcare cristaline şi
gnaisuri oculare numite de Rarăua.
Formaţiunile rocilor sedimentare mezozoice se suprapun şi mulează cristalinul cuvetei
Rarăului prin stratele de roci triasice. Acestea sunt reprezentate, în succeşiune de sedimentare
prin conglomerate, gresii cuarţitice, alb-galbui sau roşietice, şi calcare dolomitice. Dolomitele
mai apar şi pe valea Izvorului Alb şi pe Valea Seacă.
Formaţiunile geologice jurasice sunt alcătuite din calcare şi gresii pe valea pârâlui
Pojorata, din jaspuri roşii pe valea Izvorului Alb, pe valea Seacă şi în văile afluente, întovărăşite
de calcare, gresii, şisturi şi calcare marnoase..
Ultimele formaţiuni mezozoice ce domină cuveta marginală a Rarăului sunt rocile
cretacice. Umplutura cuvetei este alcatuită din wildflis, peste care se succed breccii,
conglomerate şi argile cu blocuri din Valea Seacă şi pârâul Izvorul Malului. Acestea sunt urmate
de gresii şi conglomerate de corali pe valea pârâului Izvorul Alb, pe Valea Seacă etc. Peste
aceste sedimente se succed în continuitate stratigrafică calcarele recifale din vârful Todirescu şi
stâncile Pietrele Doamnei; acestora le sunt asociate depozite detritice din sedimentele cuvetei
Rarăului, în Valea Seacă, Izvorul Alb, peste care apar marne cu amoniţi.Cretacicul superior are
şi un facies de şisturi negre, alcătuit din sferosiderite, argile negre-cenuşii, gresii silicioase
glaucoitice şi gresii moi, micacee.
Podişul Sucevei cu înalţimi de 350-600 m se impune prin întinse platouri interfluviale
structurale separate de văi asimetrice (Suceava, Someşul Mare, Someşul Mic) foarte largi cu

5
terase extinse pe care se află aşezări mari. Acesta s-a format în orogeneza Alpină târzie, format
din strate sedimentare aduse din Carpaţi.. La contactul cu muntele s-au îndividualizat mai multe
depresiuni: Păltinoasa, Cacica, Solca şi Radăuţi.
Podişul Sucevei este alcătuit din gresii, pietrişuri, nişipuri şi argile. Straturile sunt
înclinate în direcţia N-S. Podişul fiind unul foarte fragmentat, cu masive mici, prezentând
alternanţă de colîne şi văi largi şi lungi.
În Podişul Sucevei masivele deluroase alternează cu porţiuni joase generând un relief
neuniform. Acestea sunt:
- Depreşiunea Rădăuţi;
- Culoarul Sucevei;
- masive deluroase:
- Dealul Cungi (688 m);
- Dealul Dragomirnei (522 m);
- Culmea Şiretului fragmentată de înşeuările Bucecea şi Rugînoasa în Dealul Bour şi Dealul
Mare (588 m).

1.3 Clima

Climatul temperat este puternic influenţat de frecvenţa maselor de aer vestic, nordic şi
estic care îi imprimă o nuanţă mai umedă şi mai rece în raport cu alte regiuni similare din Carpaţi
sau Podişul Moldovei. În munţi se disting două topoclimatice distincte: unul este al culmilor
muntoase dezvoltate la peste 1000 m, mai răcoros şi mai umed (temperaturi medii moderate în
ianuarie de -4°, -6° iar în iulie de 15°, 17°; 800-1000 mm precipitaţii ce cad în aproape toate
lunile anului, nebulozitate ridicată, iarna şi primăvara, dar cu cer senin la fînele verii şi toamnei;
frecvenţa brizelor vale/creste şi strat de zăpadă din octombrie până în iulie) şi un topoclimat al
culoarelor de vale principale şi al depresiunilor care se remarcă prin efectul de adăpost, veri
plăcute, ierni cu zăpadă multă ce aşigură un strat mediu de cca 50-60 cm grosime din decembrie
pana în martie, înverşiuni termice iarna.
Climatul în podiş este moderat termic (medii anuale 7-8° şi amplitudine anuală de 23°)
dar precipitaţiile sunt bogate (în jur de 700 mm); iernile sunt mai lungi cu frecvenţe înverşiuni
termice în depresiuni şi în culoarele de vale, iar verile sunt calde şi umede.
Prin poziţia lor spre extremitatea nord-estică, Obcinele Bucovinei se include în aria
climatului temperat moderat continental, care suportă influenţe ale climatului boreal din nord şi
unele manifestari ale climatului mai accentuat continental din est. Limita dintre etajul temperat
montan şi cel boreal montan, care în sud-estul Obcinelor se situează la 900-1000m, coboară
treptat spre nord şi vest, până la fundul văilor, la 700-800m. Se conturează astfel două sectoare
climatice:
• unul sud-estic de predominare a climatului temperat montan, cu medii anuale mai ridicate
ale temperaturii, între 5 şi 7 grade C
• unul nord-verstic, cu predominare a climatului boreal montan, mai răcoros, în jur de 3-5
grade C
Bucovina se bucură de un climat specific regiunilor montane joase şi mijlocii, lipsit de
temperaturile prelungit scăzute, vânturile şi umezeala vârfurilor înalte, ca şi de căldurile excesive
ale regiunilor extracarpatice. Temperaturile medii ale lunilor cele mai calde, iulie-august, sunt în
jur de 15 grade C, iar a celor mai reci, decembrie-februarie, în jur de 5 gradeC. Deci,
anotimpurile extreme sunt termic moderate, ca şi precipitaţiile anuale, în jur de 800mm.
Nebulozitatea, relativ ridicată iarna şi primăvara, scade în timpul verii şi toamnei, îndeosebi în
august-septembrie-octombrie, când predomină timpul senin şi o pronunţată acalmie atmosferică.
Direcţia vânturilor este coincidentă cu direcţia Obcinelor şi a principalelor văi, ceea ce explică
predominanta vânturilor dinspre nord-vest, care, pe plan local, îşi pot modifica direcţia în funcţie
de configuraţia reliefului. Vânturile din sectorul estic au o frecvenţă şi durată reduse. Cu un rol
climatic deosebit de favorabil sunt brizele de munte: cele de dimineaţă ridică ceţurile de pe

6
fundul văilor şi le dispersează în atmosfera înaltă, iar cele de seară, cu caracter descendent
îngrămădesc pe văi aerosoli şi ioni geri negativi, care sunt de mare importanţă în calmarea
şistemului nervos.Zăpada, în medie peste 50cm, este prezentă din noiembrie până în aprilie,
putând fi intens valorificată pentru diverse sporturi de iarna.
Regiunea munţilor Rarău-Giumalău se caracterizează, în ansamblul sau, printr-o climă
continentală cu nuanţe de excesivitate, dar îmbrăcând o nuanţă ceva mai moderată în
depresiunile şi culoarele care-i înconjoară. Iernile sunt lungi, bogate în zăpezi; verile sunt scurte,
răcoroase şi umede; temperaturile medii anuale prezintă valori scăzute, precipitaţiile atmosferice
sunt bogate. Cele mai multe zile cu cer senin sunt toamna, iar vremea cea mai înstabilă, variabilă
într-un timp relativ scurt, se înregistrează în timpul primăverii, cauza constând în circulaţia
maselor de aer ale ciclonilor şi maselor de aer polar, de la Oceanul Atlantic sau dinspre tropic,
având ca punct de convergenţă tocmai partea de nord a ţării.
Temperaturile medii anuale variază de la 2 gradeC la staţia meteo Rarău, la circa 5 gradeC la
Vatra Dornei şi 6,8 gradeC la Câmpulung Moldovenesc, fiind printre cele mai coborate din
Moldova şi din ţară. Luna cea mai friguroasă este ianuarie, când se înregistrează o temperatură
medie de 7,7 gradeC la Rarău, -6 gradeC la Vatra Dornei şi 3,5 gradeC la Câmpulung
Moldovenesc, iar cele mai calde, iulie, cu o temperatura medie de 16,4 gradeC la Câmpulung
Moldovenesc, 15 gradeC la Vatra Dornei şi august, cu 11,8 gradeC la Rarău.
Frecvenţa temperaturilor medii diurne sub 0 gardeC variază de la 100 zile în depreşiunea
Câmpulung Moldovenesc, la 150 zile în Giumalău, iar în culoarul Bistriţei chiar până la 180 zile.
Temperaturi sub 0 gradeC se înregistrează, însă, timp de 2/3 din durata anului.
Frecvenţa zilelor de iarnă variază de la 120 la 150 şi chiar 180 de zile pe culmile cele mai înalte.
Iernile sunt lungi şi aspre în Rarău şi Giumalău şi ceva mai moderate în depresiunile de la nord şi
sud-vest. Prima zi cu îngheţ se semnalează înainte de 1 octombrie, iar ultima zi cu îngheţ dupa 1
mai.
Precipitaţiile au un regim influenţat în mare măsură de caracterul musonic al circulaţiei vestice,
de origine atlantică. Valoarea precipitaţiilor medii anuale oscilează între 672 mm la Vatra
Dornei, 686 mm la Câmpulung Moldovenesc şi 926 mm pe Rarău şi peste 1000 mm pe
Giumalău. Cea mai mare parte de precipitaţii cade în perioada de vară. Astfel, la Rarău, în
intervalul iunie-septembrie, se înregistreaza peste 51% din cantitatea anuală, dar luna cea mai
ploioasă este mai, când cad 143 mm, faţă de 133,7 mm în iunie, 126 mm în iulie, 119,5 mm în
august şi doar 9,37 mm în septembrie. Lunile cu cele mai puţine precipitaţii sunt noiembrie-33,2
mm, decembrie-33,9 mm şi ianuarie-36,1 mm pe Rarău şi decembrie-25,4 mm, ianuarie-23,5
mm şi februarie-20,3 mm la Vatra Dornei. Lunile favorabile turismului de vară în munţii Rarău-
Giumalău rămân iulie, august, septembrie şi partial octombrie.
Nebulozitatea medie anuală este de 6,5-7,0 zecimi din bolta cerească la peste 1200 m şi ceva mai
scazută în valea Moldovei, 5,5-6,0 zecimi. Numărul mediu anual de zile cu cer senin este sub 40,
iar al acelora cu cer acoperit, peste 140.
Cea mai mare frecvenţă o au vânturile din sectoarele vestic şi nord-vestic, urmate de cele din est,
viteza medie anuală fiind de 8-10 m/s. Frecvenţa calmului poate atînge chiar 40%, mai ales în
depresiuni, datorită adapostului. Pe văi, în special pe cele ale Bistriţei şi Moldovei, se
înregistrează şi influenţa brizelor, de munte şi de vale, uşor de sesizat, fie la Câmpulung
Moldovenesc, fie la Vatra Dornei, acestora datorîndu-li-se aerul curat şi bine ozonat al celor
doua staţiuni.
Climatul este umed şi răcoros se pot evidenţia în podişul Sucevei, climatul de dealuri
înalte; avem influenţe baltice, temperaturi medii anuale de 6 - 8 gr.C, precipitaţii bogate de 600-
800 mm/an iar iernile sunt prelungite.

7
1.4 Vegetaţia, fauna şi solurile.

Peste 75% din suprafaţa regiunii Obcinelor este acoperită de păduri; sunt formate din
amestec de fag cu brad şi doar pe creste molid; în vest domină molidul.
În distribuţia vegetaţiei forestiere şi ierboase se constată că etajarea se interferează şi
chiar se subordonează zonalităţii, determinate de poziţia în raport cu axul Carpaţilor Orientali.
Ca urmare, se disting trei subzone forestiere: a fagului – în Obcina Mare, de tranziţie, de la molid
la fag – în partea centrală a regiunii, şi a molidului – pe versantul vestic al Obcinei Feredeului şi
în Obcina Mestecanişului, cu pajiştile corespunzătoare.În urma anexarii Bucovinei(1775),
Austria trece la exploatarea sistemică şi prădalnică a bogăţiilor ei şi mai ales a pădurilor. Astăzi
masivele forestiere, aproape compacte pe culmi şi versanţi, îndeosebi în Obcina Mare şi Obcina
Feredeului, acoperă 75% din teritoriu, înscriind Obcinele între regiunile cu cele mai întinse şi
productive domenii forestiere ale ţării.
În Munţtii Rarău vegetaţia lemnoasă este reprezentată în principal de molid, alături de
care se găsesc disemînate : plopul tremurător, salcia căprească, scorusul, mesteacănul. Dintre
endemismele ( specii unicat), aici întalnim : micsandra salbatică (Eryşimum wittmanii subsp.
wittmanii), guşa porumbelului (Şilene mutans, subsp.), clopoţelul (Campanula carpatica),
margareta (Chrysantheumum rotundifolium), Ranunculus carpaticus, Melamporum saxsum,
cimbrişor (Thynus comosus), paiuş ( Festuca carpatica), Dentarea glandulosa. Pe stânci se
întalnesc floarea de colţ (Leontopodium Alpinum), jnepănul (Pînus mugo) şi relictul argentica
(Dryas octopetala) .Ion Nemes descoperă două specii noi pentru fauna ţării dintre
microlepidoptere : Cnephaşia articolana şi Chlorochysta cotrata (forma strigulată), fluturi mici de
un deosebit interes ştiinţific.
În podişul Sucevei se impun pe de o parte pâlcurile de pădure de foioase (fag, gorum, ejar
pedunculat) prezente de coamele unor întrefluvii şi pe vresanţii cu panta mare (cuestici), iar pe
de altă parte, întinse pajişti şi suprafeţe agricole extinse pe seama despăduririlor făcute mai ales
în ultimele secole.
Fauna Obcinelor Bucovinei este cea specifică Carpaţilor de altitudine joasă şi mijlocie. Dintre
mamifere întalnim: lupul(Canis lupus), vulpea(Canis vulpes), mistreţul(Sus scrofa),
iepurele(Lepus europaeus), veveriţa(Sciurus vulgaris), jderul(Martes martes), pişica
salbatică(Felis şilvestris), parsul(Glis glis), iar în numar redus ursul brun(Ursus acrtos), cerbul
carpatîn(Cervus elaphus) şi rasul(Lynx lynx). Păsările de talie mică sunt în număr mare şi bine
adaptate la condiţiile de mediu de aici, altele sunt sezoniere sau în pasaj. Păsările mai mari au ca
principali reprezentanţi cocoşul de mesteacăn(Lyrurus tetrix), ierunca(Tetrastes bonaşia). Dintre
păsările răpitoare amîntim: uliul găînilor(Accipiter gentilis), uluil păsărar(Accipiter nisus),
şorecarul(Buteo buteo), ciuful(Aşio otus), huhurezul(Strix aluco), cucuveaua(Athene noctua),
acvila ţipătoare(Aquilla clângă), eretele(Circus macrourus), şoimul(Falco vespertînus),
buha(Bubo bubo). Peştii apelor se încadrează în zona păstrăvului, în pârâiele mici, şi în zona
lipanului şi mrenei, pe râurile mari-Moldova, Moldoviţa, Suceava, Bistriţa Aurie. Întâlnim şi
zlavocul, boişteanul, molanul, porcuşorul, fântânelul, păstrăvul curcubeu.
Fondul cinegetic al masivelor Rarău şi Giumalău are splendide exemplare de urs
brun(Ursus arctos), cerbi şi ciute(Cervus elaphus), căpriori şi căprioare(Capreolus capreolus),
mistreţi(Sus scrofa), râşi(Lynx lynx); spre paolele munţilor apar vulpile(Canis vulpes),
jderii(Martes martes), veveriţele(Scirius vulgaris), mai rar lupii(Canis lupus) şi iepurii(Lepus
europaeus). Dintre celelalte specii sunt prezenţi liliecii(Myotis oxygnatus) în peştera Liliecilor de
pe podul Rarăului şi şoarecele de zăpadă(Microtus nivalis ulpius).Lumea păsărilor este foarte
variată-cocoşul de munte(Tetrao urogallus) şi cocoşul de mesteacăn(Lyrurus tetrix),
corbul(Corvus corax), ierunca sau găinuşa(Tetrastes bonaşia), fasa de munte(Anthus spînolletta),
cînteza Alpină(Montifrîngilla nivalis), vânturelul(Falco tînnunculus), gaiţa de munte(Nucifraga
caryocatactes), gaia(Buteo buteo), brumarita de stâncă(Prunella collaris), bufniţa sau buha(Bubo
bubo), toboşarul pădurii(Pica pica), forfecuţa(Laxia curvirostra), piţigoiul(Parus major) etc.
Apele adăpostesc păstrăvul indigen(Salmo trutta fario), păstrăvul curcubeu(Salmo irideus),

8
lipan(Thymallus thymallus), zglăvoaca răsăriteană(Cottus poecilopus), clean(Leuciscus
cephalus), mreana(Barbus barbus), moioaga(Barbus meridionalis), boiştean(Phoxînus phoxînus),
porcuşor(Gobio gobio). Dintre speciile ocrotite de lege apar,rar, lostriţa(Hucho hucho), care este
cel mai mare salmonid de pe teritoriul României, unele exemplare putând să ajungă la peste 1 m
lungime şi circa 14 kg greutate.
Prin altitudinea sa podişul Sucevei se încadrează în zona pădurilor, o frecvenţă mare o au
pădurile de stejar pedunculat, iar fauna reprezentativă acestui tip de etaj este : porc mistreţ, lup,
dihor, pişica salbatică, veverita, ciocănitoare, privighetoare, cuc, etc.
Solurile ce caracterizează Obcinele Bucovinei şi Munţii Rarău-Giumalău
aparţin celor două clase de bază ale solurilor montane: cambisoluri şi spodosoluri.
Cambisolurile au cea mai largă răspândire în Obcina Feredeului, Obcina Brodinei, depresiunea
Moldoviţei şi Obcina Mare şi se caracterizează printr-o mai mare grosime şi un apreciabil volum
fiziologic util pentru plante, o saturaţie moderată ridicată în baze şi elemente nutritive, o aciditate
slabă. Spodosolurile sunt net dominante în Obcina Mestecanişului, unde şisturile cristaline,
altitudinea mai mare şi climatul mai umed justifică larga lor dezvoltare. Deşi cu grosime mai
redusă, aciditate mare şi conţinut redus de baze şi de elemente de nutriţie, ele sunt bine
valorificate de molidisuri şi de pajişti.
Podişul Sucevei prezintă soluri brune; sectoarele mai înalte apar insule importante de
făgete şi gorunete pe soluri brune luvice şi luvisoluri albice şi pajisti de Arostis tenuis cu Festuca
rubra , iar în cele cu altitudini mai reduse , o participare apreciabilă o au pădurile de stejar şi de
stejar cu gorun pe soluri cenuşii, brune luvice.

1.5 Resurse turistice şi importanţa cadrului natural pentru dezvoltarea turismului.

Varietatea formelor de relief, bogăţia şi întinderea pădurilor au dus la dezvoltarea unei

faune cinegetice diverse şi preţioase. Trofeele de vânat din Bucovina au cucerit numeroase
medalii de aur la expoziţiile internaţionale. Cerbul comun, specie cu un areal în extindere dinspre
pădurile de munte înspre cele de deal, prezintă exemplare cu o valoare cinegetică recunoscută.
Ursul brun, emblemă a pădurilor noastre, este şi el bine reprezentat în pădurile Bucovinei.
Căpriorul şi mistreţul sunt specii cu areal foarte răspândit pe raza judeţului.
Aceste specii se întâlnesc atât pe terenurile agricole, limitrofe pădurilor, cât şi în păşunile
împădurite, în pădurile de deal şi chiar în molidişuri. Cocoşul de munte, lupii şi râşii sunt alte
specii reprezentante în pădurile sucevene. Călătorul care vizitează Bucovina are şansa deosebită
de a cunoaşte păduri virgine, neafectate de intervenţia omului, cum ar fi pădurile seculare
Slătioara şi Giumalău, constituite în rezervaţii naturale.
Parcurile naţionale Rodna şi Călimani adăpostesc specii unice ori rare, de floră şi faună,
peşteri şi peisaje remarcabile. Deşi cunoscută în prezent ca o ţară a molidului, Bucovina deţine şi
rezervaţii forestiere, cuprinzând alte specii, cum ar fi făgetul (pădurea de fag) de la Dragomirna.
Departe de a epuiza lista originalităţilor vegetale bucovinene, Tînovul Mare de la Poiana
Stâmpei, o pădure de pini ce vegetează pe un depozit de turbă se adaugă rarităţilor naturalistice
ce încântă pe vizitator şi incită la studiu pe specialist.
În Bucovina, pe văile râurilor Uz şi Oituz şi în Ţara Vrancei sunt întinse zone pomicole,
iar podgoriile sunt împrejmuite de livezi (Cotnari, Dealurile Iaşilor, Huşi şi Nicoreşti).
„Eu gândesc că dacă omul pierde pădurile şi cărările, se pierde pe sine însăşi”
Privit din punct de vedere geografic şi geologic, teritoriul judeţului Suceava formează un
ansamblu închegat şi definit atrăgător prin ineditul său, atestând umiditatea teritoriului maternal
şi o natură însăşi.
Variaţia terenului în acest minunat colţ de ţară oferă condiţii ideale pentru dezvoltarea pe
o scară largă a unei bogate vegetaţii şi faune întruchipând în acelaşi timp cadrul natural al unor
frumuseţi de neuitat. Acest fapt a permis locaizarea şi dezvoltarea unei culutri materiale şi
spirituale deosebite, axate de-a lungul bazinelor hidrograficea văilor intramontane, cultură şi
civilizaţie care prin originalitatea lor s-au impus pretutindeni.

9
 Judeţul Suceava este situat în partea de nord est a ţării, în bună măsură cuprinzând catina
orientală a Carpaţilor Răsăriteni şalonat de limita sa extrem de nordică de paralela de 48˚
frontura de stat Ucraina, spre răsărit limita de demarcaţie se frânge, urmând cursul râului Siret.
Spre sud, de la est spre vest, o linie convenţională desparte Suceava de judeţele Iaşi şi Neamţ iar
coloana vertebrală a Carpaţilor parcă ar pune stavilă între judeţul Suceava şi judeţele Hargita,
Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Maramureş.
În secţiune transversală, relieful se prezintă ca un urcuş în trepte ce porneşte pe nesimţite
din luncile Siretului, spre culmile semeţe ale Carpaţilor.
Caracteristica peisajului bucovenian o constitue obcinele împădurite, interesante creaşii
ale naturii, ce se continuă în şiruri paralele, coborând domol spre văi precum şi depresiunile
alungite ce însoţesc adesea pârâiele, aşa numitele câmpulunguri.
Petrografic, zona montană reprezintă o pană cristalină ieşind din tabloul de gresii, marne
calcare şi se continuă până în munţii Ucrainei. Spre răsărit munţii se destramă în valuri aproape
paralele şi în continuă descreştere sub denumirea de obcine.
Reţeaua hidrografică este bogată, creând peisaje naturale de o rară frumuseţe: Bistriţa,
numită dinspre izvoare şi Aurie, îşi trage obârşia din zona Prislopului şi îşi aduna în imensa-i
albie influenţi însemnaţi, Moldova, izvorând din Obcina Mestecăniş-Lucina de sub plaiul
Moldovei, străbate oraşele Câmpulung şi Gura Humorului şi îsi îndreaptă bogăţia de ape spre
albia Siretului în sfârşit, Siretul, ce îşi trage izvoarele din Carpaţi, scăpând vadul în podişul
Moldovei, curgând nestingherit, molcom, leneţ, în zeci de meandre, spre sud, sfârşindu-se în
Dunăre.
Relieful variat a determinat şi o climă variată. Dominata o constitue însă climatul cu un
pronunţat caracter continental cu ierni lungi şi uneori aspre, cu veri căluroase, mai rar secetoase
şi cu amplitudini mari de temperatură. Aerul curat puternic oxigenat, poate fi simţit oricând în tot
cuprinsul judeţului Suceava, fapt atestat prin numărul redus de maladii pulmonare.
Precipitaţiile frecvente au loc în zona montană cel mai adesea dincolo de pasul
Mestecăniş, în bazinul Dornelor şi al Bistriţei, explicând prin aceasta şi vegetaţia abundentă
dinspre vest. În schimb, spre est din Gura Humorului, precipitaţiile se reduc până la 500 mm
anual. În zona montană, echipele de geologi au indentificat noi şi bogate zăcăminte naturale,
unele cu minereuri rare şi concepând noi planuri îndrăzneţe pentru punerea lor în expoatare.
Principala bogăţie o constitue fondul vegetal format din luncile de plopi, sălcii şi arini,
păduri de foioase ( predominant fagul), de răşinoase (brad, molid) ce îmbracă munţii în
altitudine, ca şi din bogatele pajişti naturale, în care se regăsesc multe elemente floristice
europene, euroasiatice, boreale pontice, atlantice şi endernice.
Cei ce iubesc natura şi încă nu au vizitat regiunea turistică Bucovina, atunci când o vor
face vor descoperi cu emoţie armonia peisajului bucovenian, strălucirea culorii, plantelor, tainele
din viaţa animalelor şi bogăţia vieţii lor.

10
Capitolul II
Prezentarea rezervaţiilor naturale în Bucovina

În lucrare m-am străduit să fac o prezentare a rezervării naţionale, a aşezământelor

regiunii prezente aici în regiunea turistică Bucovina care să fie un ghid util celor ce doresc să
viziteze această regiune pentru a-şi îmbogăţii suflteul prin descoperirea comorilor ei de artă şi cu
rezervaşiile prezente aici, expresii ale unei naturi incomparabile.
Necesitatea ocrotirii naturii s-a impus în urma tristei constatări, a reducerii considerabile,
a numărului de specii de animale sau de plante , a degradării peisajului natural, ca urmare
firească a exploatării iraţionale a unor resurse naturale. Ne exprimăm convingerea că cei ce încă
nu au străbătut aceste plaiuri de legendă, vor porni cu emoţie să cunoască armonia peisajului
bucovenian, strălucirea culorii plantelor, tainele din viaţa animalelor forţa şi bogăţia vieţii lor.

2.1 Rezervaţii floristice.

În Munţii Obcinele Bucovinei :

• Rezervaţia Lucina, obiectiv floristic,cuprinde tanovul Gaîna, şituat la 1200m, în punctul

de confluenţă al pârâului Gaîna cu pârâul Balcani şi care, reunite, se scurg în valea
Lucava.
Unul din relictele arctice deosebit de interesante pentru oamenii de ştiînţă şi deopotrivă
pentru turişti, il constituie mesteacănul pitic (Betula nana). În arealul său sudic mondial
aflăt în ţara noastră la Lucina în Bucovina şi la Luci (Harghita). Tufele de mesteacăn pitic
cresc pe un strat gros de turbă şi muşchi de tip arctic (Sphagnum), asociate cu merisor
(Vaccînium vitis-idaea) şi afîn (Vaccînium myrtillus ). Pe ramuri se dezvoltă lichenii.
Deşişul astfel format este învadat (pe latura estică) mai ales de pîn şilvestru şi molid şi de
specii de salcie.
La Marginea vestică vegetează mestecenii pufoşi (Betula humilis şi Betula pubescens).
Dintre plante, cele mai întalnite sunt: bumbăcariţa (Eriophorum vagînatum) şi gramînee
de mlaştîna (în special trestia de mlaştîna - Calamagrostris neglecta). Pe lângă o faună
foarte bogată (lup, urs, vulpe, cerb nobil, căprior, etc.), Ion Nemes a descoperit trei specii
de fluturi, conşiderate rarităţi (Argyroplace schulziana, citat numai în nordul Europei,
Argyroplace bipunctana şi Gryphipteryx fischeriella).
Suprafaţa rezervaţiei este de cea. 1,0 ha.
• Rezervaţia Răchitişul Mare, obiectiv floristic, este localizată pe versantul dealului cu
acelaşi nume, imediat la sud de satul Benea de pe valea Moldovei superioare, la
confluenţa pârâului Tatarca.
Renumele rezervaţiei este dat de relictul glaciar „strugurele ursului”, subarbust ce
coabitează cu merişorul şi afînul într-o pădure de şilvestru, secondat de molid şi
mesteacăn.
• Rezervaţia Ciumârna, obiectiv floristic, şituată pe o pantă împadurită din apropierea
cătunului cu acelaşi nume, comuna Vatra Moldoviţei, şi a sâşoselei ce traversează Obcina
Mare, înfiinţată pentru protejarea plantei de interes ştiinţific „Trientales Europae” raritate
europeană.

Rezervaţii forestiere nu s-au delimitat încă deşi întinsele şi bătrânele păduri aşteaptă
legiferarea. De menţionat şi existenţa a două rezervaţii dendrologice :

• Parcul Dendrologic de la Gura Humorului cu o suprafaţă de 22 de hectare şi peste 500 de

esenţe lemnoase (în majoritate exotice).
• Parcul Dendrologic de la Câmpulung Moldovenesc.

11
 O atracţie turistică deosebită o constituie şi arborii ocrotiţi, datorită fie vârstei şi
dimenşiunilor ieşite din comun, fie rarităţii şi importanţei lor deosebite, motive pentru care sunt
sau trebuie declarate monumente ale naturii :

• Ulmii multiseculari (600 - 700 de ani) de la Câmpulung Moldovenesc probabil cele mai
batrâne exemplare din ţară;
• Tisa - aflătă în parcul central din Câmpulung Moldovenesc;
• Fagul rosu – care se gaseşte în parcurile din Gura Humorului şi din Câmpulung
Moldovenesc.

Alte plante rare sub încidenţa legii de ocrotire sunt:

• Albumiţa sau „Floarea de Colţ” aflăte în stâncile calcaroase din Cheile Lucavei;
• „Căldăruşa” în fâneţele de la Lucina;
• „Crînul de pădure” în fâneţele de la Lucina şi de la Pojorâta;
• „Curechiul de munte” la Lucina şi Tătarca;
• „Papucul Doamnei” de la Câmpulung Moldovenesc şi Cacica;
• „Strugurele Ursului” de la Cheile Lucavei;

În Munţii Rarău-Giumalău :

• Rezervaţia botanică Todirescu se află pe muntele cu acelaţi nume, la o altitudine de 1320-

1490m şi se întînde pe o suprafaţă de 44 ha, având caracter floristic.Elementele floristice
sunt bogate în specii: trifoiştea, iarba câmpului, arnica, volovaticul şi cupele, aiul de
munte, margarete.
Specii ocrotite: Dintre speciile rare de plante, amîntim: usturoiul şiberian (Allium
şibiricum), svertia (Svertia perennis), ghîntura (Gentiana clusşi), amica (Arnica montana),
barcoace (Cotoneaster întegerrima), margarete (Chrysantheum sp.), vîneţeaua (Centaurea
austriaca), clopoţeii (Campanula sp.), omagul (Aconitum sp.), bulbucii ( Trollius
europaea). Dintre speciile lemnoase amîntim: molidul, fagul, paltînul de munte, scoruşul.
Dintre lepidoptere, Ion Nemes a descoperit aici două specii noi pentru ţara noastră:
Euphitecia lînariata şi Gnophos întermedia (forma gremmîngeri), pe care le-a descris în
literatura de specialitate.
Suprafaţa rezervaţiei este de cca. 44,30 ha.

2.2 Rezervaţii forestiere.

În Munţii Rarău-Giumalău :

• Rezervaţia forestieră Codrul secular Slătioara, de 854,30 ha, se află pe versantul estic al
masivului Rarău, respectiv al vârfurilor Popii Rarăului, Todirescu şi Arşiţa Rea,
prelungîndu-se spre est atât pe culmile Batca Leşi, Batca cu Plai şi Batca Neagră, cât şi
pe văile Pârâului lui Ion, Pârâul Ursului, Pârâul Ciurgau şi Pârâul Slătioara; rezervaţia
este etajată între 800m şi 1320m.
Din punct de vedere geologic, teritoriul codrului secular Slătioara aparţine cuvetei
margînale mezozoice, având cele mai mari dimenşiuni în limita înferioară a bazinului.
Este evidentă prezenţa calcarului şi a dolomitelor prin aşa-numitele Klippe ce apar sub
forma de diguri neîntrerupte în aval şi în amonte de chei.
Datorită condiţiilor staţionale deosebite, pădurea fiind ferită de curenţii de aer de mare
întenşitate, aici nu s-au produs doborâturi de vânt de mare întenşitate (doborâturile

12
 reprezintă arborii cazuţi din cauza condiţiilor meteorologice extreme cum ar fi vântul sau
zăpada ).
Vegetaţia lemnoasă cuprinde numeroase specii : molidul (Picea abies), bradul (Abies
alba), pînul şilvestru, (Pînus şilvestris ), tisa ( Taxus baccata), fagul ( Fagus sylvatica),
scorusul (Sorbus aucuparia), carpenul (Carpenus betulus), arînul (Alnus încana), paltînul
de munte (Acer pseudoplatanus), salcii ( genul Salix). Arbuştii sunt reprezentaţi de agris (
Ribes grossularia), cununita ( Spirea ulmifolia ), zmeurul ( Rubrus idaeus), tulichîna
(Daphne mezereum), afînul (Vaccînium myrtillus), merişorul (Vaccînum vitis-idea).
Flora ierboasă este bogat reprezentată : omagul (Aconitum paniculatum), floarea paştelui
( Anemone nemorosa), vulturica ( Hieracium transşilvanicum), piciorul cocoşului
(Ranunculus carpaticus), sărişoara( Sanicula aenropînea), clopoţeii ( genul Campanula),
orhidee : papucul doamnei ( Cypripedium calceolus), mlastita ( Epipactes
altropurpurea),Listera ovata, etc.
Dintre muşchi, T.Stefureac citează 451 de unităţi şistematice, dintre care 108 aparţin
clasei Hepaticae, 343 clasei Musci, iar dintre licheni, 94 de unităţi aparţinând mai
frecvent genurilor Cladonia, Parmelia, Peltigera, ş.a. Cercetările au scos în evidenţă cca.
900 specii de plante, dar cifra se va mări cu şiguranţă în urma altor studii.
Monumentele naturii întalnite în codrul secular Slatioara sunt: tisa ( Taxus bacata),
vulturica de stânca (Hieracium pojoratense), tulichina (Daphne mezereum), foaie grasa -
alga roşie de apă dulce (Hildekbrndtia revularis).
Fauna este bogat reprezentată , beneficiind de condiţiile de hrană şi adăpost din
rezervaţie. Demnă de remarcat este prezenţa râsului (Lynx lynx ) - monument al naturii.
Dintre însecte menţionam 5 specii noi de fluturi descoperiţi de Ion Nemes dar şi specia
endemica (unică în lume) Carabus Rarăuense.
Suprafaţa rezervaţiei este de cca. 1064,20 ha.
• Rezervaţia forestieră Codrul secular Giumalău-Valea Putnei, se află pe versantul nord-
vestic al muntelui Giumalău, în bazinul superior al pârâului Putna, pe teritoriul comunei
Pojorata, cuprinzand o suprafaţă de 314,20 ha; pădurea este dominata de molid, cu
exemplare în vârstă de până la 130 de ani; stratul ierbaceu este dominat de afin şi
merişor, iar poienile sunt acoperite cu un covor floral alcătuit din degetăruţ, clopoţei,
creţişoare, cinci degete etc.
S-a constat că cele două rezervaţii forestiere cu structuri pluriene au un sol hotorâtor în
edificarea unui fotoclimat echilibrat şi în protecşia solului.
Distrugerea jnepeniţurilordin zona montană superioară, indiferent de criterii, are rezultate
dezastruoase asupra obârsiei, pârâurilor, a debitului apelor pluviale, asupra factorilor
climatici, provocând în principal avalanşe de zăpadă şi alterând echilibru biologic milenar.
Refacerea pădurii ierbacee în condiţiile defrişării jnepenişurilor este doar de moment, şi nu în
toate cazurile posibile. În acest fel coastele munţilor înalte sunt private de startul doarte redus
de humus, atât prin exploatareajneapănului cât şi prin păşunat, şi în acest fel va fi foarte
dificil de refăcut natura în complezitatea ei pe un teritoriu supus permanent vicisitudinilor în
condiţii extreme.

2.3 Alte tipuri de rezervaţii.

În Munţii Obcinele Bucovinei :

• Rezervatia paleontologica - Klippa triaşica- , de pe pârâul Cailor, aval de Fundu

Moldovei, se găseşte pe versantul drept al pârâului respectiv, la poalele dealului Rachitiş;
obiectul ocrotirii îl formează un bloc, relativ mic, de calcar roşu, foşilifer, din care s-au
descoperit şi descris numeroase fosile.
• Rezervaţia geologică -Formaţiunea cu Aptychus- de la Pojorata, se află în versantul drept
al Moldovei, în apropierea pasajului de cale ferată dinspre Câmpulung; aici, în mrene şi

13
 calcare roşii, violacei şi verzui, asociate cu gresii, se găsesc numeroase exemplare de
fosile.
• Rezervaţia geologică Piatra pînului este situată în malul drept al Moldovei, în aval de
confluenţa cu pârâul Voronet, unde apar deschise depozite oligocene: menilite inferioare,
marne bituminoase, gresia de Kliwa şi disodilele superioare, specifice pânzei Vrancea.

Obiective geomorfologice:

• Cheile Lucavei,lângă Moldova Sulita;

• Cheile Tatarcei, lângă Benea;
• Cheile Brezei, pe valea Moldovei în aval de Breaza;
• Cheile Botusului, pe valea Moldovei în amonte de Botus;
• Cheile Pârâul Cailor; Cheile Pojoratei sau Cheile Strajii, între Pojorata şi Câmpulung;
• Cheile Stramtura Roşie, din amonte de Prisaca Dornei;
• Cheile de pe Valea Putnei.

Pasurile:

• Mestecaniş-1096m, între valea Putnei şi valea Bistriţei Aurii;

• Izvor-1100m, între izvoarele Sucevei şi ale Moldovei;
• Carlibaba-1225m, între izvoarele Carlibabei şi ale Sucevei;
• Pohonis-1225m;
• Pascanu-1250m;
• Trei Movile-1040m, de pe Obcina Feredeului;
• Ciumarna-1100m; Plesa-725m, de pe Obcina Cacica.

În Munţii Rarău-Giumalău.

1. Rezervaţiile geologice şi geomorfologice sunt şi ele numeroase, conservându-se atât

fosile şi roci, cât şi macro şi microforme de relief:

• stâncile ruiniforme Pietrele Doamnei, aflate la înălţimea de 1634m;

• Piatra Zimbrului, la 1580m, în apropiere de Pietrele Doamnei;
• Piatra Buhei, situată pe valea pârâului Izvorul Alb, cu o suprafaţă de 2 ha;
• Cheile Moara Dracului, aflate pe valea pârâiaşului cu acelaşi nume, cu o suprafaţă de 10
ha;
• Cheile Zugrenilor sau Cheile Bistritei.

2. Rezervatia paleontologică Stratele de Pojoratać este situata în cheia de la Piatra

Strajii, cu o suprafaţă de 1 ha.

3. Piatra Şoimului, stânca situată la apus de hotelul Rarău, are o suprafaţă de 1 ha.

2.4 Protecţia şi conservarea resurselor turistice în rezervaţii.

Obiectivele fundamentale ale protejării mediului înconjurător au devenit azi coordonatele

unei adevărate politici ecologice, statului nostru. În acest spirit inovator, organele conducerii
locale de pe întreg teritoriul patriei noastre se acordă o mare atenţie păstrării frumuseţilor
naturale împletind tot mai strîns gândirea economică cu cea financiară. La rândul lor, tradiţiile
rodnice de conservare a cadrului natural al meleagurilor bucoveniene au împlinit deja două
pătrate de veac.
14
 Lucrarea se dovedeşte a fi un îndemn sincer şi generos de a se adopta în continuare
măsurile cuvenite pentru păstrare a resurselor turistice prezente în zona turistică Bucovina
conservarea şi valorificarea raţională a resurselor naturale ale ţării noastre şi educaţia ecologică a
tuturor iubitorilor de frumuseţe naturală precum şi cristalizarea unor atitudini corecte
( ecologice) pentru care trebuie să o avem faţă de mediu.
Protecţia naturii, în general şi a biodiversităţii, în special, are ca obiectiv principal
păstrarea nealterată a ecosistemelor naturale (ecofondului) şi a fondului genetic (genofondului) la
nivel global şi regional, în vederea asigurării echilibrului între componenetele naturale ale
mediului, pe de o parte şi între acestea şi societatea umană, pe de altă parte.
Conservarea biodiversităţii trebuie abordată ca nou domeniu pluridisciplinar de cercetare,
dezvoltat ca răspuns la crizele cu care se confruntă astăzi lumea vie. Conservarea biodiversităţii
vizează trei obiective: investigarea şi descrierea diversităţii lumii vii, înţelegerea efectelor
activităţilor umane asupra speciilor, comunităţilor şi ecosistemelor şi dezvoltarea unor
metodologii interdisciplinare pentru protejarea şi restaurarea diversităţii biologice.
Iniţiativele de protecţie a naturii au pornit de la necesitatea salvării speciilor floristice şi
faunistice rare sau ameninţate cu dispariţia, idee care s-a extins asupra unor teritorii naturale sau
antropizate, de importanţă naţională sau internaţională, declarate parcuri sau rezervaţii.
Cel mai important demers în conservarea elementelor cadrului natural şi/sau cultural-
istoric il reprezintă crearea pe cale legislativă a reţelei de arii protejate la nivel naţional şi
internaţional.
Comişia Parcurilor Naţionale şi a Ariilor Protejate (CNPPA), din cadrul Uniunii
Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN), defineşte aria protejată ca o suprafaţă de teren
sau acvatică destinată în mod special protecţiei şi conservării biodiversităţii, resurselor naturale
şi culturale şi gestionată conform unor legi şi reglementări juridice.
Existenţa în anumite teritorii, cu grade diferite de antropizare, a unor situri sau elemente cultural-
istorice (monumente religioase, arhitectonice, istorice, ansambluri urbanistice deosebite etc.), cu
valoare de patrimoniu, care însă din diferite motive se pot află în stadii mai mult sau mai puţin
avansate de degradare, impune protecţia şi conservarea acestora prin dobândirea statutului de
zone protejate.

2.5 Categorii de arii protejate delimitate de

Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN)

Lucrarea de faţă reprezintă o sinteză a activitaţilor de ocrotire a naturii desfăşurate. Am

căutat să prezint în lucrare tot ce se cunoaşte la această dată despre rezervaţiile bucovinene
turistului. Omul a dobândit în ultimul timp certitudinea că mica noastră planetă este o insuliţă de
viaţă în univers limitată ca întindere şi deocamdată fără confirmarea existenţei altor fiinţe
raţionale, cel puţin în apropierea sistemului nostru planetar. Oproblemă majoră a omului modern
este conservarea mediului în care trăieşte, a mediului înconjurător. Dintre fiinţe, omul a produs
cele mai multe schimbări, unele utile, altele vătămătoare şi ireversibile care au dus în multe
cazuri la despădurirea naturii.
Deceniile care au urmat după cel de-al doilea război mondial au arătat că resursele
naturale sunt limitate, departe de a fi inepuizabile. A fost infirmată părerea că suntem stăpânii
naturii, că o putem dirija după propriile noastre nevoi. Acum a apărut ideea înţelegerii naturii,
interpretării legilor evoluţiei sale, a utilizării resurselor sale în mod chibzuit. Oamenii de ştiinţă
presupun că în actualul sistem de vânătoare, dacă aceasta va mai continua cei ce vor veni după
noi nu vor mai cunoaşte multe dintre speciile prezente încă în rezervaţii. Mentalitatea omului de
până acum era de a proteja natura fără a avea în vedere urmările. Se impun o politică ecologică
mondială, raţională, o exploatare chibzuită a solului, care este sursa de viaţă a vegetalelor, a
faunii, a întregii omenirii.
Clasificarea realizată de IUCN delimitează 10 categorii de arii protejate, în funcţie de
obiectivele urmărite în arealele supuse protecţiei şi de modul de gestionare a resurselor naturale,

15
specific fiecărei categorii. Sistemul de clasificare dezvoltat de IUCN acoperă un domeniu
cuprins între uz minimal şi uz intenşiv al ecosistemelor de către comunităţile umane. În
conformitate cu normele şi clasificarea IUCN, cele 10 categorii necesare gestionării durabile a
resurselor naturale, pot fi incluse (conform propunerilor Consiliului Europei, oficializate prin
Rezoluţia (73) 30 adoptată la 26 octombrie 1973) în 4 grupe:
Grupa A include 5 categorii de arii protejate, monitorizate de CNPPA (Comişia
Parcurilor Naţionale şi a Ariilor Protejate din cadrul IUCN) şi de Centrul mondial de monitorîng
şi avizate tehnic, la cerere, de CNPPA:
• Rezervaţii ştiinţifice sau rezervaţii naturale integrale (Roşca - Buhaiova, Peştera
Cloşani, Feţele Dunării, Râpa cu lăstuni Divici etc.;
• Parcuri Naţionale (Retezat, de la Vanoise, des Ecrîns (Franţa), Stelvio (Italia),
Stenshuvud (Suedia);
• Monumente ale naturii (Detunata Goală, Râpa Roşie, Locul foşilifer Aliman, Peştera
dela Movile, Piatra Teiului etc.;
• Rezervaţii naturale sau arii de gestionare a habitatelor şi speciilor (Fânaţele Clujului-
Copârşaie, Lacul Sf. Ana, Tînovul Poiana Stampei, Tînovul Mohoş, ;
• Rezervaţii peisagistice sau parcuri naturale (peisaje terestre sau marîne protejate)
Teritoriile incluse în categoria A sunt definitiv sustrase activităţilor umane care perturbă
echilibrele naturale; ele se constituie prin urmare nu numai în areale de referinţă, ci totodată, în
rezerve biologice potenţiale pentru regenerarea şi repopularea zonelor degradate.
Grupa B cuprinde categorii care prezintă o importanţă particulară pentru IUCN, dar care
nu ţin exclusiv de resortul IUCN (monitoringul şi expertiza tehnică pot fi asigurate de CNPPA,
la cerere):
• Rezervaţii de resurse naturale;
• Rezervaţii antropologice;
• Rezervaţii naturale amenajate, cu utilizări multiple.
Această grupă reuneşte teritorii pentru care conservarea patrimoniului natural constituie
un obiectiv major, orice intervenţie artificială, susceptibilă de a altera aspectul, compoziţia şi
evoluţia naturii, fiind interzisă; totuşi, anumite amenajări pot fi autorizate în zone bine definite şi
într-un cadru legal riguros. Anumite activităţi umane tradiţionale pot fi tolerate, în condiţiile în
care nu contravin scopurilor conservării; orice activitate nouă este interzisă; vizitatorii pot fi
admişi, cu condiţia respectării unor reglementări stricte.
Grupa C include categorii dependente de programe sau de acorduri internaţionale; în
acest caz, CNPPA poate fi solicitată pentru monitoring şi poate să contribuie cu o expertiză
particulară, în cooperare cu alte instituţii, faţă de care IUCN are un statut consultativ. Grupei C îi
aparţin:
• Rezervaţii ale biosferei (categorie dependentă de programul internaţional “Omul şi
Biosfera“-MAB- iniţiat de UNESCO în 1972, ca o continuare a Programului
Biologic Internaţional)
• Rezervaţii ale patrimoniului mondial (bunuri naturale ale patrimoniului mondial:
zonele umede de habitat pentru avifauna acvatică, de importanţă internaţională),
conduse potrivit prevederilor Convenţiei Internaţionale de la Ramsar (1971),
respectiv Convenţiei internaţionale privind protecţia patrimoniului mondial natural şi
cultural, adoptată de Conferinţa Generală a UNESCO (16 nov. 1972).
În teritoriile incluse în această categorie ocupaţiile umane tradiţionale sunt admise, dar
reglementate; pot fi tolerate de asemenea anumite activităţi umane noi, supuse unor reglementări
speciale. Întrucât această grupă prezintă adesea interes mai ales în planul activităţilor de
agrement, în cadrul teritoriilor aferente se pot dezvolta anumite amenajări recreative şi pentru
promenadă, în zone bine delimitate şi în condiţii de compatibilitate cu obiectivele protecţiei
naturii.

16
 Grupa D reuneşte în general teritorii vaste, orientate în general către agrement de calitate
şi în care, principiile de conservare a patrimoniului natural sunt luate în considerare. Aici pot fi
incluse:
• proprietăţi private
• sate ( Săpânţa, de ex.)etc.
O astfel de grupă prezintă deci, înainte de toate, un interes recreativ, dar şi cultural,
estetic şi natural. Amenajările necesare în acest caz reclamă anumite implantări culturale,
sportive, recreative. Activităţile umane tradiţionale sau noi, compatibile cu obiectivele vizate,
sunt în general permise; circulaţia motorizată este în general permisă, însă poate fi reglementată
în anumite zone de interes special (cu monumente naturale).
Categoriile de arii protejate aferente celor patru grupe pot fi gestionate în cadrul şistemului
naţional de conservare; experienţa internaţională atestă faptul că, noţiuni ca “Parc Naţional“,
“Parc Natural“, “Rezervaţie“ acoperă teritorii şi simbolizează sisteme de protecţie uneori foarte
diferenţiate de la un continent la altul, de la o ţară la alta, pe zone climatice etc. Numeroasele
inventarieri consacrate ariilor protejate arată foarte clar că, aproape fiecare ţară a creat propriul
său sistem de valori, urmărînd obiective foarte variate şi utilizând termeni ale căror defîniţii pot
varia în proporţii uneori semnificative (Parcuri Naţionale, Rezervaţii Naturale, Parcuri Naturale,
peisaje protejate, rezervaţii de resurse etc.). Prin urmare, apar situaţii în care, aceeaşi categorie de
arii protejate are la bază criterii de funcţionare distincte.

2.6 Criterii de selecţie şi gestionare, activităţi permise

Rezervaţii ştiinţifice sau rezervaţii naturale integrale (Categoria I IUCN)

Aceste rezervaţii protejează speciile şi fenomenele naturale perturbate cât mai puţin cu
putinţă, cu scopul de a avea exemple reprezentative din punct de vedere ecologic ale mediului
natural.
Obiective:
• menţinerea unui cadru natural destinat cercetării ştiinţifice;
• iniţierea unor baze pentru monitoringul mediului;
• promovarea unor centre pentru formarea specialiştilor în domeniul protecţiei
mediului şi ecologiei;
• conservarea resurselor genetice (genofondului) într-o stare reală de evoluţie
Sub aspect educaţional, rezervaţiile ştiinţifice servesc drept obiect de studiu, constituind
adevărate laboratoare în aer liber.
Dat fiind caracterul cât mai întegral de conservare al acestor arii protejate, este de dorit ca
şi cercetarea ştiinţifică să fie planificată şi realizată cu cea mai mare atenţie, astfel încât, să se
reducă la maximum eventualele perturbări ale echilibrului ecologic.

Rezervaţiile naturale stricte trebuie să includă ecosisteme remarcabile care conţin

fenomene naturale sau specii vegetale şi/sau animale de importanţă naţională; în cadrul lor
accesul publicului va fi înterzis, fiind excluse activităţile turistice sau de agrement; adesea, ele
cuprind ecosisteme sau biocenoze fragile care au o importanţă particulară pentru conservarea
genofondului sau zone care oferă o mare diversitate din punct de vedere biologic, geologic sau
geomorfologic; dimensiunile lor sunt determinate funcţie de suprafaţa minimă necesară pentru a
le asigura integritatea şi pentru a permite realizarea obiectivelor pentru care au fost înfiinţate, o
gospodărire ştiinţifică şi o protecţie integrală.
Exemple de rezervaţii ştiinţifice în Carpaţii Meridionali : Rezervaţia ştiinţifică Pietrosu
Mare, Rezervaţia ştiinţifică Piatra Rea.
Parcurile naţionale (categoria a II-a IUCN)

17
 Sunt areale extinse cu peisaje naturale menţinute ca atare, pentru a oferi protecţie unuia
sau mai multor ecosisteme de interes ştiinţific, educaţional sau recreaţional. La cea de-a 10-a
adunare generală desfăşurată în India la New Delhi-1969, IUCN a definit parcul naţional astfel: o
regiune terestră sau acvatică realtiv întinsă, care conţine eşantioane reprezentative de regiuni
naturale importante, panorame de importanţă naţională şi internaţională sau animale şi plante,
situri geomorfologice şi habitate care prezintă un interes particular din punct de vedere ştiinţific,
educativ şi recreativ.
Măsurile de protecţie şi conservare sunt luate de către autorităţile competente la cel mai
înalt nivel, pentru a împiedica sau a elimina, pe cât posibil, exploatarea regiunii şi pentru a
veghea într-o manieră eficientă asupra respectării caracteristicilor ecologice, geomorfologice sau
estetice care au stat la baza creării sale.
În conformitate cu legislaţia din România: Legea 9/1973, Legea 137/1995, Legea 5/2000,
Legea 462/2001, sub statutul de parc naţional sunt reunite suprafeţele de uscat şi acvatice care
păstrează nemodificat cadrul natural, cu flora şi fauna sa, destinate cercetării ştiinţifice, recreării
şi turismului.
Scopul principal al creării parcurilor naţionale îl reprezintă deci protecţia şi conservarea
ecofondului şi a genofondului;
Activităţi permise, criterii de selecţie şi gestionare: vizitatorii sunt admişi în parcurile
naţionale numai în scop educativ, cultural şi pentru odihnă, iar amenajările recreative de masă
(piscine, terenuri de campare etc.) vor fi instalate în afara limitelor parcului; în acest context, este
de la sine înţeles că statutul de parc naţional nu poate fi atribuit decât unui teritoriu al cărui peisaj
se află într-un stadiu natural sau seminatural.
Exemple de Parcuri Naţionale în Carpaţii Meridionali : Parcul Naţional Retezat, Parcul
Naţional Călimani, etc

Monumente ale naturii (categoria a III-a IUCN)

Monumentele naturii conţin unul sau mai multe elemente naturale şi care au valoare
unică, datorită rarităţii sau reprezentativităţii, calităţii estetice sau semnificaţiei culturale.
Obiectivul principal îl reprezintă protecţia şi conservarea elementelor naturale de
importanţă naţională

Criterii de selecţie şi gestionare

Pentru a include o arie protejată în această categorie, trebuie să se ţină seama de prezenţa
unor aspecte, ca: formaţiuni geologice; situri naturale unice; specii animale sau vegetale
periclitate sau ameninţate cu dispariţia.
Monumentele naturii nu ocupă o întindere mare şi nu conţin o diversitate de elemente sau
ecosisteme reprezentative care să justifice includerea lor în categoria de parc naţional; ele se
bucură de un rol deosebit pentru educaţia ecologică a populaţiei; prezintă un real interes recreativ
şi turistic.
Gestionarea lor trebuie să aparţină sau să fie administrate de organisme de drept public,
organizaţii sau societăţi care pot garanta protecţia lor pe termen lung (Cheile Moara Dracului,
Pietrele Doamnei.)

Ariile de gestionare a habitatelor şi speciilor sau rezervaţiile naturale (categoria a IV-a

IUCN)
Constituie suprafeţe terestre şi/sau marine supuse unei intervenţii antropice active pentru
a menţine habitatele şi/sau pentru a crea condiţii propice dezvoltării unor specii (Lacul Sf. Ana,
Pădurea Snagov, Pădurea Comana, Arînişul de la Şînaia etc.).

Criterii de selecţie şi gestionare, activităţi permise

18
 În general, în această categorie va fi încadrat un teritoriu în care protecţia unui sit sau
habitat specific este esenţială pentru urmărirea existenţei sau bunăstării unor specii biotice
individuale ale faunei sedentare sau migratoare de importanţă naţională sau internaţională.
Dimensiunile rezervaţiilor naturale sunt legate adesea de caracteristicile speciilor
protejate; de regulă, nu implică suprafeţe foarte întinse, însă trebuie să fie suficient de mari,
pentru a asigura locurile propice pentru cuibărit, popasul păsărilor migratoare, perenitatea unor
specii vegetale în ecosistemele forestiere sau de pajişte.
În cuprinsul acestor arii protejate există uneori intervenţii umane, orientate către
aşigurarea optimului dezvoltării unor specii sau comunităţi vegetale (protecţie contra
răpitoarelor, limitarea activităţilor agricole, a păşunatului etc.)
Indiferent de forma de proprietate asupra terenurilor, cei responsabili cu gestionarea
acestor arii protejate trebuie să aibă o planificare corectă a măsurilor de protecţie şi control, care
să garanteze existenţa şi randamentul pe termen lung al rezervaţiei.
În 1990, în România au fost inventariate 374 de rezervaţii naturale, care protejează 199
de obiective de interes naţional şi acoperă o suprafaţă de cca. 42417 ha (0,18% din suprafaţa
ţării).

Parcurile naturale (categoria a V-a IUCN)

Această categorie include teritorii cu un peisaj terestru sau acvatic cu calităţi deosebite
din punct de vedere estetic sau peisaje tipice unui anumit complex geomorfologic (carstic, de
exemplu). În această categorie pot fi incluse peisaje rezultate dintr-o practică tradiţională de
amenajare a teritoriului, realizată de un grup socio-cultural sau din alte practici de păstrare a
peisajelor naturale sau seminaturale din jurul centrelor urbane.
În paralel, pot fi luate în evidenţă teritorii al căror caracter natural sau seminatural trebuie
păstrat ca atare în interesul populaţiei urbane, pentru satisfacerea necesităţilor de recreere şi
turism ale acesteia.

Selecţie, gestionare, activităţi permise

Gestionarea şi protecţia lor are o importanţă predominant recreativă. Obiectivul principal

al gestionării acestei categorii il reprezintă menţinerea peisajelor naturale de importanţă locală,
regională sau naţională, mai ales atunci când ele se caracterizează printr-o relaţie armonioasă
om-natură şi când prezintă potenţial turistic deosebit.
Aceste arii, foarte diferite sub aspect ecologic, pot răspunde şi unor scopuri ştiinţifice,
culturale sau educative (Parcul Natural Beliştea, Cheile Bistriţei ardelene, Parcul Natural Porţile
de Fier etc.). Peisajele din cuprinsul acestor parcuri se caracterizează uneori prin ineditul
modului de amplasare a colectivităţilor umane, în aşezări atractive sau unice din punct de vedere
estetic sau prin amenajarea predominant tradiţională a teritoriului, legată de păşunat, pescuit etc.
În numeroase cazuri, aceste teritorii aparţin proprietăţii private, astfel încât un control
asupra planificării activităţii şi a gradului de încărcare cu diferite dotări de agrement este necesar
pentru a se aşigura perenitatea stilului de viaţă tradiţional al comunităţilor locale şi amenajarea
optimă a teritoriului.
În general, parcurile naturale răspund următoarelor deziderate:
• conservă diversitatea mediilor naturale
• protejează ecosistemele purtătoare de elemente care indică biodiversitatea
• menţin o bună calitate a apei, aerului şi a celorlalte elemente indispensabile vieţii
• reprezintă adevărate muzee în aer liber, destinate conservării fondului genetic natural
utilizat în medicină, zootehnie, horticultură etc.
• reprezintă suport al comunităţilor umane şi demonstrează că populaţia poate trăi în
armonie cu natura

19
 • pot reprezenta surse de venit pentru economia regională şi naţională, mai ales prin
intermediul activităţilor recreative şi turistice
• perpetuează formele tradiţionale de utilizare a terenurilor în scopul de a nu deregla
biodiversitatea ecosistemelor naturale
• pot proteja şituri de importanţă cultural-istorică
• permit înţelegerea funcţionării sistemelor naturale din medii diverse, emerse sau
submerse
• ameliorează gestionarea resurselor naturale, astfel încât activitatea umană să nu
producă dezechilibre
• favorizează difuzarea la nivel local, regional, naţional sau internaţional a
informaţiilor ştiinţifice strict necesare pentru satisfacerea nevoilor umane
• reprezintă bază de cercetare ştiinţifică şi contribuie la educaţia pentru mediu a
populaţiei
• permit supravegherea continuă a ecosistemelor naturale şi amenajate de către
oamenii de ştiinţă şi de către populaţia locală

Exemple de parcuri naturale în Carpaţii Meridionali : Parcul Natural Vânători Neamţ.

Desigur, printre factorii ce concură la menţinerea unui mediu natural nealterat de factorul
antropogen se numără şi rezervaţiile naturale vreate căz mai intense. O importanţă deosebită o
prezintă pe tot cuprinsul său vegetal în secial al pădurilor pe tot cuprinsul ţării. Exploatarea
abuzivă a pădurilor a avut implicaţii dezastruoase : anarhizarea cursurilor de ape, eroziuni cu
caracter torenţial, inundaţii catastrofale, modificări de climă, doborâturi masive de vânt, negative
derivate din impactul om-natură. Vechile tradiţii de conservare a naturii sunt reflectate în grija
păstrării nealterate a patrimoniului forestier şi în crearea de rezervaţii care cuprind o multitudine
de aspecte legate de ecositemele naturale.
Natura în toată plenitudinea ei, este într-o permanentă transformare, în continuă evoluţie.
Ocrotirea ei prin reducerea şi eliminarea factorilor poluanţi şi crearea de rezervaţii naturale cât
mai interne vă permite refacerea în unele cazuri a echilibreului biologic alterat sau menţinerea
cadrului natural existent. Oricare ar fi poziţia adoptată şi locul acordat în lume speciei umane,
omul nu are dreptul să distrugă o specie animală sau vegetală, evocând pretextul că aceasta nu
serveşte la nimic . Nu avem dreptul de a extermina ceva ce nu am creat. O plantă umilă, o insectă
minusculă cuprind mai multă frumuseşe şi mai mult mister decât cea mai minunată dintre
construcţiile noastre.
Omul are suficiente motive, obiective pentru a ţine la salvarea naturii sălbatice. Natura nu
va fi însă, cele din urmă, salvată numai dacă vom pune suflet în această acţiune. Ea nu va putea
fi ocrotită decât dacă omul îi arată puţină dragoste doar pentru că este frumoasă şi pentru că
avem nevoie de frumuseţe, oricare ar fi forma pe care o îmbracă, şi ne impresionează în raport cu
formaţia şi cultura noastră, căci şi acest lucru face parte integrantă din sufletul omenesc.
Cea mai gravă implicaţie ce ar putea avea urmări dezastruoase asupra ieţii pe pământ într-
un viitor nu prea îndepărtat, dacă nu se vor lua din timp măsuri corespunzătoare ar fi diminuarea
progresivă a resurselor de oxigen. Poluarea atmosferei a condus la reducerea sau chiar la
dispariţia multor specii de insecte deosebit de sensibile la orice variaţie a puritaţii aerului.

20
Capitolul III
Elemente de promovare turistică în Bucovina

Fosta zonă a dacilor liberi (ramasă nesupusă în timpul ocupaţiei romane) şi fosta capitală
a Moldovei timp de peste două secole, Bucovina reprezinta un adevarat mosaic etnic şi cultural.

3.1 Obiective turistice:

• Cacica - Adapostita în depresiunea care-i poartă numele, la 42 de km de Suceava, Cacica

pastrează vestigii arheologice care coboară în timp la peste 5000 de ani. În salina de la
Cacica se află Capela “Sfîntei Varvara” – protectoarea minerilor - monument unic în
România, sapată manual în masivul de sare la o adâncime de 27 de metri. În interiorul
minei la o temperatură constantă de 4°C, în galeriile săpate manual în masivul de sare se
află Lacul Sărat (38 m adâncime) – unic în ţară, Grota Piticilor şi Sala de Dans, situate la
44 m distanţa.
• Carlibaba - este o rezervaţie complexă, renumită pentru portul popular şi ţesăturile de
interior. La intersecţia Masivului Tibau, a Obcinei Lucina şi a Munţilor Suhardului, pe
cursul superior al Bistriţei Aurii, se află comuna Carlibaba ce s-a format în ultimul pătrar
al secolului 18 din tipteri (germani) atraşi de minerit, hutuli şi romani. Încadrată de
vârfurile cele mai înalte din unităţile orografice menţionate mai sus: Tapul Mare 1661 m,
Muntele Măgurii 1613 m, Muntele Caturii 1625 m, Stănişoara 1698 m. Populaţia, în
număr mai puţin de 2500 de locuitori este împrăşltiată în satele Tibau, atracţie turistică
prin Piatra Tibaului cu abrupturi de 70 de metri înalţime, satul Iedu şi satul Valea Stânii.
Principalele atractii:
Atracţiile turistice pot fi constituite de drumeţie (trekkîng),turism ecvestru,
vânătoare şi pescuit, ciclism montan, etc. În 2005 s-au inaugurat două pârtii de schi,
dotate cu teleschi şi un teren de hochei pe gheaţă în nordul Suhardului (Magura şi
Stănişoara).
În februarie, se organizează Serbările zăpezii. Surse de apă minerală (borcuturi) la
Deaca (Valea Stanii) şi valea Tibaului.
• Cetatea de scaun a Sucevei - a fost construită de Petru I Muşatinul, la sfârşitul veacului al
XIV-lea. Ştefan cel Mare(1457-1504) a extins şi a întărit vechea cetate, în doua etape
distincte de construcţie.După asediul întreprins în 1476 de către oştile lui Mahomed al II-
lea, Ştefan a dublat zidurile exterioare ale cetatii. Cetatea a mai fost asediată în 1485, de
către turci şi în 1497, de catre regele Poloniei, Ioan Albert, dar nici în aceste rânduri nu a
fost cucerită.
Între aceste întărituri Cetatea de Scaun a Sucevei, una dintre cele mai cunoscute până în
prezent, s-a bucurat de faimă deosebită de-a lungul timpului. Identificîndu-se cu gloria
militară şi cu idealul de independenţă al întregului popor, Cetatea de Scaun a Sucevei a
avut o istorie nu numai bogată în evenimente şi fapte de luptă, ci a însemnat adesea şi
principalul element de rezistenţă al întregii Moldove împotriva celor ce doreau să o
supună.
Astăzi, complexul de arhitectură Cetatea de Scaun, reşedinţa voievodală a Moldovei,
sugerează vizitatorilor imaginea vieţii Sucevei medievale.
• Fâneţele de la Bosanci-Frumoasa - Sunt situate la sud de Suceava, în cuprinsul comunei
Bosanci, cu un relief variat de gropi şi vaiugi ascunse printre coastele de deal, pe care se
păstrează o vegetaţie complexă de stepă uscată şi de mlaştina umedă. Aici cresc
numeroase plante originale din Asia care nu pot fi gasite în alta parte în Europa.
• Arbore - reprezentativă pentru ţesăturile de scoarţe şi ştergare. Biserica Arbore este o
biserică pictată exterior din comuna Arbore (judeţul Suceava) cu hramul Tăierea capului
Sfântului Ioan Botezătorul, ctitorită în anul 1503 de Hatmanul Luca Arbore, pe malul

21
 râului Solca din Bucovina. Biserica pictată este înscrisă pe lista patrimoniului cultural
mondial UNESCO.
• Marginea - situată la 10 km de Radăuţi, reprezintă un renumit centru de ceramică neagră,
lustruită cu piatră, tehnica preluată de la geto-daci. Această comună este un renumit
centru de artă populară, cunoscut îndeosebi pentru ceramica neagră ce se produce aici.
Îndeletnicirea olăritului are tradiţii vechi în localitate. Aici se modelează manual lutul
argilos în scopul fabricării vaselor cu întrebuiţare casnică pentru gătit sau pentru
prelucrarea laptelui şi diverse alte forme ornamentale. Ceramica produsă aici este unică
pe plan internaţional prin culoarea neagră rezultată în urma arderii, precum şi prin
modelarea unor forme specifice tradiţionale. În localitate mai există şi acum case de
locuit care păstrează o arhitectură cu o vechime de mai mult de 100 de ani.
• Pietrele Doamnei - stânci cu forme bizarre, şituate în Campulung Moldovenesc (la 14 km
distanta), aceste “turnuri gotice” sunt formate din calcare alpine, fiind de 70 m înaltime.
Sunt aflate la 1634 m altitudine. Aparent inaccesibile, Pietrele Doamnei au fost
escaladate pentru prima data în 1921. Mai târziu, nu puţini au fost cei care s-au căţărat
împinşi de dorinţa teribilă de a fi martorii unui răsărit de soare văzut de la o înălţime de
1648 m. Acum 140 milioane de ani, stâncile formau un recif acoperit de apele calde ale
oceanului. Cu timpul însă, apa s-a retras permiţând ca stâncile să fie ridicate, iar apoi
fragmentate, dând naştere acestui peisaj sălbatic. Peisajul rezervaţiei adăposteşte o flora
foarte bogată, care se compune mai ales din plante ocrotite de lege. Dintre cele mai
cunoscute plante întâlnite aici, trebuie sa amintim: floarea de colţ (emblema tuturor
alpiniştilor de pretutindeni), bulbucii, garofiţa sălbatică, numeroase exemplare de tisa
(plantate la începutul secolului trecut pe culmea dintre stânci) etc. Pietrele Doamnei
reprezintă un adevărat paradis al animalelor sălbatice rare, cum ar fi: ursul carpatin,
cerbul carpatin, râsul, vulpea, lupul, jderul etc. Dintre speciile de păsari ocrotite amintim
cocoşul de munte despre care se spune ca nu îşi părăseşte niciodata locul de baştină.

Estetica satelor bucovenene (plantele cu flori înfrumuseţate prin sculpturi în lemn, porţi,
cerdacuri,fântâni etc), oraşele pline de lumină şi verdeaţă, minunatul port bucovenian conferă un
aer de distincţie, de originalitate, de permanentă sărbătoare în Ţara de Sus, fapt ce uimeşte şi
atrage un număr din ce în ce mai mare de turişti străini.
Mânăstiri prezente în Regiunea turistică Bucovina sunt:
• Mănăstirea Arbore
• Mănăstirea Bogdana
• Mănăstirea Dragomirna
• Mănăstirea Humor
• Mănăstirea Moldoviţa
• Mănăstirea Putna
• Mănăstirea Suceviţa
• Mănăstirea Voroneţ

22
Bibliografie:
1. ***, 1989- SOS! Natura in pericol!, Ed. Politica, Bucuresti, 270 p.
2. BERCA, M., 1998- Strategii pentru protecţia mediului şi gestiunea resurselor,
Ed. Grand, Bucureşti
3. COMMONER, B., 1980- Cercul care se închide, Ed. Politica, Bucuresti
4. STUGREN, B.; KILLYEN, H., 1975- Ecologie- probleme generale si de
tehnologie didactica, Ed. Didactica si Pedagogica., Bucuresti
5. STUGREN, B.,1994- Ecologie teoretica
6. TUFESCU, V.; TUFESCU, M., 1981- Ecologia si activitatea umana, ED.
Albatros, Bucuresti
7. MOHAN, G.; ARDELEAN, A., 1993- Ecologie si protectia mediului, Ed.
Scaiul, Bucuresti
8. MARTON, A., 1994- Ecologie aplicata, protectia mediului inconjurator, Ed.
Societatii pentru Protectia Omului si a Mediului Inconjurator, Timisoara
9. Borza Al. (1929) – Problema protecţiunii naturii în România, Întâiul Congres
al Naturaliştilor din România, Cluj
10. Boşcaiu N. (1979) – Integrarea fitocenotică şi constituirea rezervaţiilor
botanice, în Ocrot. Nat. Şi a med. înconj. T. 23, nr.2, Ed. Academiei R.S.
România, Bucureşti
11. Botnariuc N. (1989) – Genofondul şi problemele ocrotirii lui, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti
12. Botnariuc N., Boşcaiu N., Toniuc N. (1979) – Parcurile naţionale, pădurea şi
ocrotirea naturii, în Rev. Păd. 3
13. Botnariuc N., Toniuc N. (1986) – Parcurile naţionale în concepţia Strategiei
Mondiale a Conservării naturii, în Ocrotirea naturii şi a mediului înconjurător,
t. 30, nr.2, Ed. Academiei României, Bucureşti
14. Bran Florina (1997) – Ecoturism, Editura Economică, Bucureşti
15. Doniţă N. (1981) – Probleme privind conservarea ecofondului în România, în
Prognoza şi reconstrucţia ecologică, Academia R.S. România, Filiala Cluj-
Napoca, Subcomisia Om şi biosferă, Cluj-Napoca
16. Ghincea Mioara (2003) - Valorificarea turistică a ariilor protejate. Studiu de
caz: Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, în Comunicări de geografie,
vol. ,Editura Universităţii din Bucureşti
17. Grolleau H. (1988) – Patrimoine rural et tourisme dans la CEE, DGT
(Tourisme), TER
18. Iacob M. (1976) – Necesitatea ocrotirii cadrului ecologic al patrimoniului
cultural naţional, în Ocrotirea nat. Şi a med. înconj., nr.2
19. Mohan Gh., Ardelean A., Georgescu M. (1992) – Rezervaţii şi monumente ale
naturii din România, Ed. Scaiul, Bucureşti
20. Muja S. (1994) – Dezvoltarea spaţiilor verzi în sprijinul conservării mediului
înconjurător în România, Ed. CERES, Bucureşti
21. Pârvu C. (1983) – Plante şi animale ocrotite în România, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti
22. Pop e., Sălăgeanu N. (1965) – Monumente ale naturii din România, Ed.
Meridiane, Bucureşti
23. Stugren B.(1988) – Ocrotirea naturii. Tradiţii, actualitate, perspective, Ed.
Dacia, Cluj-Napoca
24. *** Legea 137/1995 – Legea protecţiei mediului
25. *** Legea 5/2000 – Legea privind aprobarea PATN – secţiunea a III-a, Zone
protejate

23
26. *** Legea 462/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a guvernului nr.
236/2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei şi faunei sălbatice.
27. *** (2002) Ecotourism: principles, practices and policies for sustainability,
UNEP

24