2.

Platforma moldovei

Platforma Moldovenească este unitatea geologică consolidată care se întinde în faţa Carpaţilor Orientali, de
care este delimitată la suprafaţă prin falia pericarpatică. Aceasta din urmă se poate urmări de la graniţa de
nord a ţării (localitatea Vicovu de Sus) spre sud trecînd prin localităţile: Păltinoasa, Tîrgu Neamţ, Buhuşi,
pînă în Valea Trotuşului, unde suferă o decroşare spre est, iar mai departe este acoperită. Limita sudică a
platformei este dată de o linie ce ar uni localităţile Fălciu—Crasna —Tîrgu Plopana. Această limită
corespunde unei falii care delimitează de fapt un compartiment mai coborît al platformei. Spre est şi nord-
est, Platforma Moldovenească se întinde în afara graniţelor continuîndu-se cu Platforma est-europeană (v.
PI. I).
Din punct de vedere morfologic, Platforma Moldovenească prezintă un relief de podiş (Podişul
Moldovenesc). Repartiţia formelor de relief este în strînsă dependenţă cu constituţia litologică a subsolului.
Astfel, în partea de nord-est se delimitează Podişul Sucevei, care prezintă un relief fragmentat distingîndu-se
zone deluroase separate de culoare largi săpate de principalele rîuri: Siretul, Suceava şi Moldova. În partea
de sud a Platformei Moldoveneşti se distinge Podişul Central Moldovenesc cu altitudini pînă la — 200 m. În
estul platformei se delimitează Depresiunea Jijiei situată la 30 m altitudin

Soclul.

Pe întinsul Platformei Moldoveneşti între linia pericarpatică şi Rîul Prut au fost efectuate mai multe foraje
care au atins soclul la diferite adîncimi. Acestea au arătat că etajul inferior al platformei, aşa cum a fost
delimitată, este eterogen şi eterocron.
Avem formaţiuni foarte vechi, reprezentate în principal prin şisturi cristaline mezometamorfice. Acestea sînt
constituite în cea mai mare parte din gnaise plagioclazice cu biotit, şisturi cu granaţi şi sillimanit, şisturi
migmatice cu ochiuri de microclin etc; s-au întîlnit de asemenea, mici corpuri de granite gnaisice, sau
filoane de granite roz cu două mice, totul fiind străbătut de filoane pegmatitice. Analizele radiometrice prin
metoda K-Ar efectuate pe biotit şi feldspaţi potasici au indicat vîrsta între 1 000 şi 1 600 M.a, care arată
Mezoproterozoicul.
Din corelarea datelor de foraj cu informaţiile oferite de investigaţiile geofizice rezultă că, în timpurile
prealpine, soclul consolidat din faţa ţinuturilor carpatice actuale s-a lărgit spre vest, prin ataşarea unei noi
arii care nu a mai suferit cutări cel puţin în ciclul alpin. De aici caracterul heterogen şi heterocron al soclului
Platformei Moldoveneşti.
Judecînd după caracterele litofaciale, şisturile verzi din partea vestică a Platformei Moldoveneşti ar
reprezenta prelungirea acelora din Dobrogea centrală. Extinderea lor mai departe spre nord nu este
cunoscută în limitele graniţelor ţării noastre. Spre vest însă se continuă pe o anumită distanţă sub Orogenul
carpatic. Remanierea lor masivă în formaţiunile unităţilor carpatice nu lasă nici o îndoială asupra răspîndirii
largi a acestora.
Limita dintre soclul mezoproterozoic şi cel baikalian sau, mai exact, limita vestică a Platformei est-
europene, este mai greu de precizat; cert este că forajele de la vest de Siret nu au mai atins soclul, însă au
traversat depozite mezozoice şi paleozoice asemănătoare acelora de la est de Siret. Această situaţie arată, pe
de o parte, că la vest de Siret soclul este mult coborît după o falie constituind falia Siretului (fig. 2); pe de
altă parte, sugerează că acest soclu afundat este acelaşi ca şi la est de Siret şi că limita Platformei est-
europene s-ar afla undeva mai spre vest.

Cuvertura.

Acumularea depozitelor care constituie cuvertura Platformei Moldoveneşti corespunde timpului cînd spaţiul
moldav a evoluat ca regiune consolidată, adică intervalul Paleozoic—Cuaternar, însă nu în tot acest timp
aria moldavă a fost acoperită de ape, ci a cunoscut mai multe faze de exondare. Drept urmare, suita de
depozite din cuvertură nu este o succesiune stratigrafică neîntreruptă, ci prezintă discontinuităţi cu durate
inegale
Despre prima transgresiune marină, care a urmat după consolidarea ansamblului cutat ce a dat naştere
soclului, se poate spune doar că a avut loc înainte de Silurian.
Primul ciclu de sedimentare, cu unele întreruperi neesenţiale, a durat pînă spre sfîrşitul Carboniferului.
Formaţiuni sedimentare presiluriene
Suita depozitelor presiluriene este cunoscută în aria soclului mezoproterozoic şi debutează printr-un nivel de
gresii cuarţoase, grosiere sau gresii arcoziene; în continuare se dezvoltă o suită monotonă reprezentată
printr-o alternanţă de gresii şi şisturi argiloase de culoare închisă. Suita depozitelor presiluriene se încheie cu
un pachet de gresii avînd în bază un nivel microconglomeratic în care sînt remaniate argile negre rulate.
— Silurianul
În partea vestică şi nordică a platformei, în forajele de la Rădăuţi şi Botoşani, s-au identificat depozite care
amintesc şisturile cu graptoliţi indicînd Ludlovianul. În partea sud-estică faciesul devine calcaros incluzînd
calcare şi marnocalcare negricioase cu intercalaţii de argile siltice. — Devonianul
începînd cu Devonianul, depozite paleozoice nu se mai întîlnesc decît în zonele de margine ale platformei.
Astfel, în forajele de la Crasna, Ivăneşti şi altele s-au întîlnit gresii silicioase, violacee sau brune, alternînd
cu argile brune sau violacee iar pe alocuri s-au interceptat şi calcare, pot atinge 100 m grosime.
— Carboniferul
Tot în zonele de margine, mai afundate, au fost întîlnite depozite atribuite Carboniferului. Acestea sînt
reprezentate printr-o alternanţă de gresii silicioase verzui şi calcare vărgate. — Mezozoicul
Faza de exondare care a început în Paleozoic s-a prelungit pînă la sfîrşitul Eocretacicului. În tot acest
interval de timp, Platforma Moldovenească a evoluat ca uscat. Numai zonele de margine dinspre vest şi sud-
vest au fost temporar acoperite de ape. O primă ingresiune peste uscatul moldovenesc a avut loc spre
sfîrşitul Jurasicului iar o a doua pe la mijlocul perioadei cretacice; la începutul Ncocretacicului a avut loc o
transgresiune majoră care a acoperit întreg spaţiul moldovenesc.
— Jurasicul
În partea vestică a Platformei Moldoveneşti, mai ales în jumătatea ei nordică, deasupra depozitele
paleozoice, forajele au traversat o suită de depozite de cca. 200 m grosime, reprezentată prin marne,
calcare şi dolomite brune sau roşietice, cu intercalaţii subţiri de anhidrite. Prin comparaţie cu ceea ce se
cunoaşte în alte unităţi ale vorlandului, în Depresiunea Bîrladului de pildă, aceste depozite sînt atribuite
Neojurasicului, sugerînd faciesul purbekian.
— Cretacicul inferior.
Apele care s-au retras spre sfîrşitul Jurasicului au mai cunoscut o ingresiune în Mezocretacic. Urmele
acesteia au fost identificate în forajele din jurul oraşului Rădăuţi, unde peste depozitele jurasice s-au întîlnit
marne, calcare şi gresii calcaroase avînd în jur de 100 m grosime atribuite Apţianului. Mai spre sud şi sud-
vest, pe o arie mult mai întinsă, ajungînd pînă la Tîrgu Frumos, prin foraje s-au întîlnit gresii calcaroase
conţinînd foraminifere aglutinate indicînd Albianul.
— Cretacicul superior.
Transgresiunea majoră din Neocretacic a acoperit întreaga Platformă Moldovenească, care a evoluat ca atare
pînă la sfîrşitul Cretacicului. În acest interval s-au acumulat depozite care au fost interceptate de foraje pe
toată întinderea platformei, însă sînt deschise şi la zi pe Valea Prutului între localităţile Rădăuţi—Prut şi
Livezeni. Astfel, la Crasnoleuca, apele Prutului au deschis pe cîţiva metri grosime un pachet de calcare şi
marne cretoase cu concreţiuni de silex (fig. 4). Prin foraje s-a stabilit că sub aceste depozite cretoase cu
silexuri se găseşte un pachet de gresii şi nisipuri glauconitice de 30—50 rn grosime care stau direct pe
depozite paleozoice.
În jumătatea vestică a Platformei Moldoveneşti, tot prin foraje, deasupra Cenomanianului s-au identificat
depozite în general calcaroase-grezoase-silicioase, cu ostracode, briozoare,aceste depozite aparţin
intervalului Turonian—Senonian.          Neozoicul.
Faza de exondare care a început la sfîrşitul Cretacicului a durat pînă în a doua jumătate a Miocenului. În
acest interval însă, în zonele de margine a avut loc cel puţin o ingresiune în Paleocen care a cunoscut o
oarecare extensiune în timpul Eocenului.
— Paleocenul
este reprezentat printr-un pachet de depozite pelitice de cîţiva zeci de metri, întîlnite în forajele din sudul şi
sud-vestul platformei
— Eocenul
este reprezentat în cea mai mare parte prin depozite detritice şi cuarţarenite glauconitice. Depozite eocene cu
grosime în jur de 100 m au fost întîlnite la diferite adîncimi, spre marginea vestică a platformei, în forajele
săpate,sunt de varsta Luteţian bazal.
— Miocenul
. O nouă transgresiune de amploare a avut loc în Mezomiocen mai exact în a doua jumătate a Badenianului
cînd apele au acoperit întreg spaţiul moldovenesc chiar depăşindu-l.
Badenianul
include primele depozite cu care debutează Miocenul; au fost întîlnite în foraje pe toată întinderea
platformei. Grosimea lor creşte de la est unde atinge 20 m spre vest unde depăşeşte 400 m. Depozitele
badeniene sînt deschise la zi pe Valea Prutului între localităţile Oroftiana de Sus şi Liveni.
Sarmaţianul
Sarmaţianul se caracterizează printr-un regim marin făcînd trecerea de la mediul marin normal la regimul
lacustru de apă dulce care se vă instala în Pliocen. În Platforma Moldovenească Sarmaţianul corespunde
unei faze de retragere a apelor mării. Drept urmare, depozite de această vîrstă apar pe anumite zone ce se
eşalonează de la nord spre sud, cele mai vechi aflorînd în partea cea mai nordică şi cu cît sînt mai noi ocupă
zone mai sudice .În ansamblu, Sarmaţianul este reprezentat prin depozite variate, cu predominarea
formaţiunilor detritice, dar se mai întîlnesc grezocalcare şi calcare dintre care calcarele oolitice constituie un
element frecvent şi specific. Sînt de asemenea frecvente variaţii laterale de facies. Grosimea depozitelor
sarmaţiene este foarte modestă în estul platformei şi creşte spre vest şi sud-vest, unde poate atinge 2 000 m.
— Baden remaniat
Se includ depozite argiloase şi nisipoase cărora li se adăugă calcare recifale cu serpulide. La zi, depozite se
întîlnesc pe valea Prutului între localităţile Oroftiana de Sus şi Ştefăneşti, şi pe unele văi din nordul
Moldovei între rîurile Siret şi Suceava. Suita completă şi relaţiile cu depozitele subiacente se pot urmări în
profilul din cotul pe care îl face Prutul la Zamca
În regiunea văii Siretului, este reprezentat printr-o alternanţă de nisipuri şi argile .Suita se încheie cu un
nivel calcaro-grezos cu serpulide. Grosimea depozitelor bugloviene creşte de la est (20—30 m în regiunea
Prutului) spre vest (100 — 150 m la vest de Siret).
— Volhinianul
Se atribuie Volhinianului depozitele care urmează peste calcarele cu serpulide. Acestea aflorează pe
suprafeţe largi în treimea nordică a Platformei Moldoveneşti pînă la o linie ce ar uni localităţile Boroaia şi
Sîntămăria şi mai ales între Valea Siretului şi Valea Moldovei .Grosimea lor atinge 500 m şi sînt
reprezentate în general prin nisipuri şi argile cu predominarea unora sau altora din ele. În suita depozitelor
volhiniene, la diferite nivele, se întîlnesc intercalaţii de grezocalcare sau gresii oolitice cu dezvoltare mai
mult sau mai puţin continuă şi adesea foarte fosilifere.
Înspre est şi sud-est, odată cu reducerea în grosime a depozitelor volhiniene, are loc şi o modificare
litofacială care constă mai ales în dispariţia nivelelor de grezocalcare şi gresii oolitice
— Basarabianul.

Ca litofacies, Basarabianul prezintă aceleaşi caractere ca şi Volhinianul, adică include depozite predominant
psamitice şi subordonat pelitice. De asemenea, se remarcă o variaţie de facies, în sensul că în partea estică se
dezvoltă faciesuri predominant pelitice, iar spre vest se trece la nisipuri şi argile cu intercalaţii de
grezocalcare şi calcare oolitice. În vecinătatea ariei subcarpatice se întîlnesc faciesuri grosiere (prundişuri).
spre vest se remarcă o anumită schimbare de facies în sensul că depozitele devin predominant nisipoase, iar
la diverse nivele se dezvoltă grezocalcare şi calcare oolitice. Astfel, în regiunea Văii Siretului şi mai departe
pînă la Valea Moldovei, peste nivelul grezocalcarelor, cu care se încheie Volhinianul, urmează argile şi
grezocalcare lumaşelice
Suita basarabiană continuă cu calcar oolitic de Repedea.— Kersonianul.
Se atribuie Kersonianului depozitele salmastre. Asemenea depozite se întîlnesc între Valea Prutului şi Valea
Bîrladului, precum şi la vest de Valea Siretului, în regiunea Municipiului Bacău. În general, faciesul
salmastră al Kersonianului este reprezentat prin calcare lumaşelice, argile nisipoase, nisipuri (circa 150 m),
urmează depozite deltaice reprezentate în principal prin nisipuri şi argile cu stratificaţie încrucişată, iar în
baza suitei se găsesc şi gresii calcaroase Depozitele deltaice ar putea aparţine Basarabianului terminal şi
Kersonianului timpuriu.
— Pliocenul, încă de la sfîrşitul Sarmaţianului s-a remarcat restrîngerea apelor şi trecerea la regim de apă
dulce. La începutul Pliocenului numai marginea sudică a Platformei Moldoveneşti mai era ocupată de ape,
care s-au retras limitîndu-se la actuala Depresiune a Bîrladului. În consecinţă, pe aria Platformei
Moldoveneşti, din Pliocen nu se găsesc decît depozite aparţinînd Meoţianului
— Meoţianul, suita meoţiană debutează printr-un pachet de cinerite andezitice cu intercalaţii de nisipuri,
marne şi argile. Acesta este urmat de depozite predominant nisipoase cu intercalaţii subţiri de argile şi gresii
adesea cu stratificaţie încrucişată. Grosimea lor este de 100—150 .
Tectonica

Platforma Moldovenească evoluînd ca regiune consolidată încă din Proterozoic are un aranjament tectonic
ruptural specific unităţilor de platformă. Mişcările la care a fost supusă au fost doar mişcări de basculare dar
care nu sînt străine de fazele paroxismale din zonele învecinate ce evoluau ca arii labile. Acestea au
determinat înaintări şi retrageri ale apelor mării, care în procesul de sedimentare se reflectă în existenţa mai
multor cicluri de sedimentare. Zonele marginale, mai ales marginea vestică a platformei, au fost influenţate
într-o mai mare măsură de mişcările orogenezei alpine. Acestea au determinat o coborîre accentuată a
marginii Platformei Moldoveneşti şi afundarea ei sub Orogenul carpatic. Coborîrea se face în trepte în
lungul unor falii care afectează atît soclul cît şi cuvertura. Prin foraje s-a dovedit înaintarea platformei sub
orogen pe distanţa de cel puţin 15 km (forajele de la Frasin—Valea Moldovei).
Faliile în lungul cărora platforma este subşariată au orientarea NNV/ SSE, sensibil paralele cu structurile
Carpaţilor Orientali, deşi unele din ele sînt mai vechi
O primă dislocaţie este falia Siretului, care delimitează o treaptă mai coborîtă a Platformei Moldoveneşti.
Traseul acesteea este puţin cunoscut. Spre sud-est se cunoaşte falia Plopana—Fălciu (falia Bistriţei) care are
aceeaşi semnificaţie.
În sectorul dintre confluenţa rîurilor Trotuş şi Moldova cu Siretul, faliei Siretului i se suprapune o altă falie
care aduce în contact structuri baikaliene cu Platforma est-europeană. Spre sud, aceasta îşi găseşte
continuarea în falia Peceneaga—Camena; spre nord s-ar găsi mult mai spre vest continuînd falia Bicaz—
Cîmpulung Moldovenesc acoperită de structurile carpatice. În acest din urmă caz, falia Solea s-ar situa între
falia Siretului şi continuarea faliei Peceneaga—Camena, şi ar marca limita vestică a Platformei est-europene
corespunzînd faliei Rava - Ruska din afara graniţelor ţării noastre. Aria dintre Falia Peceneaga - Camena şi
falia Solea ar reprezenta eventual prelungirea structurilor hercinice din Dobrogea de Nord.
În afara faliilor menţionate,Platforma Moldovenească este afectată şi de o serie de falii orientate aproape
est-vest perpendiculare pe cele amintite, pe care le decroşează Asemenea falii se întîlnesc în partea sudică a
platformei şi pun în evidenţă o coborîre a platformei şi în aceasta direcţie. Principala falie din această
categorie este aceea care delimitează spre sud Platforma  Moldovenească şi care urmăreşte direcţia
localităţilor Fălciu—Bogdana—Tg. Plopana.