Poziţia geografică a oraşului Isaccea

Situat în partea sud-estică a României, oraşul Isaccea se remarcă între localităţile cu o

existenţă milenară ale Dobrogei, făcând parte integrantă din judeţul Tulcea, prin amplasarea pe
malul drept al Dunării şi în nordul podişului Niculiţel într-o zonă de plin farmec natural. Paralela de
45°16"11' latitudine nordică străbate localitatea prin partea sa sudică ceea ce o plasează la jumătatea
distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord. De asemenea, meridianul 28°27"35' longitudine estică trece
prin partea de est a localităţii la limita acesteia cu comuna Niculiţel.

Oraşul este traversat de drumul naţional 22 (DN22) care asigură legătura cu municipiul
Tulcea, reşedinţă de judeţ, la 37km spre sud-est unde se află cea mai apropiată gară CFR. Alte
centre importante se găsesc la următoarele distanţe: Măcin – 50km spre vest, Galaţi – 43km spre
nord-vest, Brăila – 62km spre vest prin Măcin. De remarcat este că trecerile auto şi pietonale în
judeţele Galaţi şi Brăila se fac cu bacurile peste Dunăre în localităţile I.C. Brătianu, respectiv
Smârdan.

Oraşul Isaccea are o suprafaţă de 10,324ha şi include atât localitatea Revărsarea la 6km spre
vest, cât şi căminul-spital Tichileşti la 4km spre vest. Din punct de vedere administrativ, teritoriul
oraşului este cuprins între hotarele comunelor: Lucanviţa la vest şi sud, Niculiţel la sud-est, Somova
la est, fluviul Dunărea la nord care reprezintă şi graniţa cu Ucraina. La 2km spre vest de Isaccea în
coordonatele ansamblului zonal al gurilor Dunării a fost identificată vatra anticului Noviodunum pe
unica platformă care străpunge şirul de lacuri şi terenuri inundabile din lungul fluviului, ajungând
până la albia lui.

Cetatea fortificată cu ziduri şi valuri cu şanţuri de apărare este aşezată în dreptul uneia dintre
cele mai importante vaduri ale fluviului şi a avut în diferite timpuri istorice un rol militar şi
comercial deosebit. Datorită poziţiei geografice, Noviodunum a cunoscut o perioadă de maximă
înflorire în epoca romană şi romano-bizantină, fiind principala bază a flotei romane de la Dunărea
de Jos „Classis Flavia Moesica”, sediul unor detaşamente ale legiunii I Iovia, dar şi punct de
intersecţia al drumurilor de uscat cu cel militar şi comercial danubian. Ridicată la rang de
municipiu, cetatea avea emblema unui centru urban cosmopolit cu o populaţie formată dintre
militari, veterani şi civili romani sau greco-orientali şi ateliere de prelucrare a metalelor, pietrei sau
lutului. La sfârşitul secolului V şi începutul secolului VI, ne este cunoscută ca reşedinţă episcopală
alături de alte 14 scaune episcopale din Scythia Minor (printre care Capidava, Carsium, Callatis,
Troesmis, Salsovia, Halmyris, Aegyssus), unde cârmuitorii acestora se aflau sub ascultarea
mitropolitului din Tomis ceea ce indică existenţa unei puternice comunităţi creştine cu organizare
bisericească şi lăcaşuri de cult.

Cuprins:

I. Aşezare
II. Descrierea cadrului natural
a. Relieful
b. Clima
c. Litologie şi material parental
d. Hidrologie şi hidrografie
 Geologia, stratigrafia şi tectonica zonei

Dobrogea de Nord este un orogen alpin timpuriu al cărui aranjament structural s-a desărvâşit
în mişcările neochimice sau eventual în cele austrice timpurii. Acest orogen este cuprins între
Platforma Bârladului delimitată prin falia Sf. Gheorghe – Oancea – Adjud de Platforma Deltei
Dunării şi Masivul Dobrogei Centrale separat din falia Peceneaga-Camen, prelungindu-se spre est şi
sub apele Mării Negre în Crimeea alpină (sudică).

Orogenul Nord Dobrogean include Munţii Măcinului, Dealurile Tulcei, Podişul Babadag şi o
porţiune situată la nord de Dunăre (între Prut şi Siret), cunoscută sub denumirea de „Promontoriul
Dobrogean îngropat”.

Teritoriul studiat al Isaccei face parte din Orogenul Nord Dobrogean, subunitatea Dealurile
Tulcei. Acest orogen este alcătuit din formaţiuni prealpine (şisturi cristaline, depozite sedimentare
paleozoice, magnetite) şi alpine (depozite sedimentare triasice şi jurasice, magmatice) realizate în
mişcările neochimerice. Formaţiunile prealpine conservă şi amprente ale cutărilor mai vechi
(hercinice şi caledonice). Structurile sunt orientate pe direcţia NV-SE.

Cercetările pe baza acestui teritoriu au condus la separarea în partea vestică a unităţii Tulcea,
a două pânze-solzi (Consul şi Niculiţel). Aceste pânze reprezintă două digitaţii ale unei pânze
unitare de Niculiţel şariată spre est peste pânza Tulcea, după falia Sarica.

Teritoriul Isaccei este aşezat pe pânza Niculiţel, care este cuprinsă între pânza Tulcea (la est)
şi pânza Măcin (la vest), separată prin falia Sarica (la est) şi respectiv falia Consul-Luncaviţa (la
vest). Aspectele orografice ale pânzei Niculiţel se prezintă în partea sa nordică ca un podiş,
corespunzând ariei de răspândire a diabazelor triasice ce au condiţionat formarea unui relief unitar.
Spre nord, către Lunca Dunării, podişul prezintă o margine abruptă, iar spre sud este fragmentat de
cursurile de apă, trecându-se treptat la dealuri izolate, suprapuse depozitelor triasice sau unor
porfire.

Între marginea Podişului Niculiţel şi Lunca Dunării apare o zonă depresionară care pătrunde
pe văi ca nişte golfuri, în interiorul podişului. Regiunea este drenată de unii afluenţi de pe malul
drept al Dunării (Pârâul Viilor) şi de cursul superior al râurilor Teliţa şi Taiţa, care în timpul verii
seacă.

Alcătuită în principal din formaţiuni alpine de vârstă triasică, atât sedimentare, cât şi
magmatice, pe arealul pânzei Niculiţel apar câteva iviri cu formaţiuni prealpine, cum sunt în partea
de SV a localităţii Revărsarea, reprezentate prin metamorfite şi granite cu feldspat potasic,
preponderent roşii. Acolo unde străpung metamorfitele, se transformă la contact în cornee.

În pânza Niculiţel, în Triasic, a fost o activitate magmatică efuzivă, atât bazică, cât şi acidă.
Vulcanitele bazice sunt localizate cu precădere în partea de nord, între Luncaviţa şi Niculiţel, însă
apar sporadic şi în sud. Petrografic sunt prezentate prin bazalte şi variolite, adesea spilitizate, ce
formează scurgeri submarine însoţite de piroclastite.

Din relaţiile cu depozitele triasice rezultă că erupţiile s-au declanşat în Triasicul inferior şi au
continuat în Anisian şi Landinianul inferior. În unele locuri, la contactul cu lavele bazice, calcarele
triasice sunt coapte sau chiar slab metamorfozate termic. (calcare cu granaţi).
 Vulcanitele acide au dezvoltare mare în vestul teritoriului, dar se întâlnesc în unele porţiuni şi
în est. Efuziunile acide s-au manifestat la sfârşitul Triasicului. Rezultă că efuziunile de roci bazice şi
acide au fost intense într-un interval scurt, dar magmatismul bazic a continuat şi mai târziu.

Cuaternarul acoperă suprafeţe întinse, mascând în mare măsură formaţiunile mai vechi. Este
reprezentat de o pătură cu depozite de loess constituite din prafuri silito-argiloase între care apar şi
câteva niveluri de paleosoluri.

Pânza Consul prezintă o mare dezvoltare a porfirelor cuarţifere la care se adaugă unele
particularităţi ale depozitelor triasice care reprezintă şi termenul stratigrafic superior. Pânza Sarica
este cu mult mai mare, în cadrul ei formaţiunile triasice formând mai multe cute sinclinale şi
anticlinale.

Pânza Niculiţel provine dintr-o zonă de rift intercontinental. Podişul Niculiţel, în întregul său,
constituie o unitate de platformă care s-a format în cadrul unui geosinclinal ce a evoluat din cele
mai vechi timpuri geologice, până la începutul cretacicului. În paleozoicul mediu, unitatea sudică şi
centrală a Dobrogei devin rigide, iar aria geosinclinală se păstrează în nord-vest. Mişcările hercinice
produc aici cutarea formaţiunilor paleozoice şi separarea a trei subunităţi: Măcin, Tulcea şi
Babadag.

Ulterior, au lor înălţări ale zonei Tulcei, acest sector rămânând astfel până în Triasic când are
loc o coborâre ce a generat o regresie maritimă însoţită de sedimentare (conglomerate, gresii), fapt
repetat şi în Jurasic.

În timpul Triasicului, erupţiile submarine au dat naştere mase de lave diabazice din platoul
Niculiţel şi concomitent s-au format filioanele de porfire ce străbat calcarele triasice.

Substanţe minerale utile

Cele mai însemnate resurse miniere ale nordului dobrogean sunt rocile comune răspândite în diverse
formaţiuni geologie într-o întreagă gamă de varietăţi de la cele eruptive la cele sedimentare. Ele
formează piatra pentru pavaje, fundaţii, fabricarea varului, întreţinerea stratului de uzură al şoselelor
şi căilor ferate, lucrări inginereşti de artă, lucrări decorative şi de artă.

Teritoriul oraşului Isaccea aflat pe pânza Niculiţel cuprinsă între pânza Măcin (la vest – zona
paleologică) şi pânza Tulcea (la est – zona triasică). Cuprinde aflorimente, unele deschise şi
exploatate în carieră din următoarele roci: gresii, şisturi cuarţitice, calcare devoniene, calcare
silicioase. Dintre rocile magmatice sunt prezentele riolitele triasice. De la Isaccea spre vest, pe
teritoriul localităţii Luncaviţa, se exploatează granite de tip Greci de culoare roşcată, iar în punctul
Movila Mare se extrag cuarţite devoniene.

De la Isaccea spre sud-est şi est,la Niculiţel, în Dealul Roşu, apar porfirite în care sunt prinse
lame de calcar de vârstă triasică de culoare negricioasă, traversate de vine de calcit alb separate între
ele de straturi de şisturi argiloase negre. Se folosesc la construcţii locale şi fabricarea varului.

Relieful

Relieful Dobrogei a rezultat în urma unor procese genetice majore şi în primul rând, datorită
mişcărilor tectonice. Acestea au conturat formele principale ale reliefului. Asupra loessului depus la
sfârşitul ultimei etape de glaciaţiune ca şi asupra celorlalte tipuri de roci, agenţii modelatori
subaeriani au acţionat selectiv, generând forme de relief caracteristice: tasare, sufuziune,
gravitaţionale. Instalarea post-wurmiană (ultima etapă a glaciaţiunii) a unei clime cu puţine
precipitaţii a impus un nou tip de modelare, constând în instalarea unui proces de pedimentaţie.
Activitatea omului a introdus elemente noi în procesul de modelare actuală prin: sisteme de irigaţii,
canale, deschideri de cariere, sisteme de baraje şi acumulări de ape.

Isaccea este aşezată într-o zonă unde se întâlnesc într-un mod armonios podişul Niculiţel şi
depresiunea Saon şi Lunca Dunării. Trăsăturile proprii reliefului colinar se găsesc mai ales în partea
de sud şi sud-vest a Isaccei unde apar frecvent înălţimi ce trec de 250m şi care sunt modelate pe o
cuvertură larg ondulată de formaţiuni triasice şi jurasice. Relieful care alcătuieşte versantul
dunărean reprezintă o asociere de interfluvii şi văi la care se alătură numeroşi martori de eroziune.
Interfluviile se racordează fie perpendicular pe axul dunărean, fie într-o poziţie oblică. Ele sunt
separate de văi sculptate de torenţi şi înşeuări.

Altitudinea maximă a interfluviilor trece în medie de 150m. Unele interfluvii se termină spre
Dunăre prin promontorii. Văile reprezintă o treaptă de relief specifică situată la cca. 10m altitudine
absolută. În ceea ce priveşte Lunca Dunării, în această parte îşi menţine aceeaşi extensiune variabilă
lărgându-se mult în dreptul vechilor golfuri de abraziune şi ridicându-se până la disparaţie (Isaccea)
în dreptul promontoriilor.

Ostroavele. Sunt întâlnite în lungul albiei minore a Dunării, alcătuind biotipuri diferite. Sunt
ostroave a căror suprafaţă variază odată cu modificarea perimetrului, atât sezonier, cât şi la apele
crescute ale fluviului atunci când unele dintre ele dispar. Există în unele locuri, în lungul albiei
minore a Dunării, acumulări de tipul bancurilor de aluviuni, alteori sub forma plajelor care se
deplasează modificând permanent relieful submers (în dreptul portului Isaccea).

Hidrografia

I. Apele subterane şi stratul freatic

Relieful, condiţiile climatice, litologia şi structura geologică se reflectă într-o multitudine de aspcte
pe care le îmbracă atât regimul de scurgere de suprafaţă, cât şi al apelor subterane. În Dobrogea de
Nord, apele circulă prin fisurile calcarelor, gresiilor, formând strate acvifere locale. Pânza acviferă
de la baza loessului circulă prin fisurilor rocilor de bază şi prin scoarţa de alterare slab dezvoltată.
Pe teritoriul Isaccei, apa freatică are adâncimi diferite în funcţie de formele geomorfologice: în zona
de podiş, apa apare la adâncimi mari (15-30m), pe văi apare la adâncimi 4-12m, iar în Lunca
Dunării între 2-3m.

Cele 4 foraje de pe teritoriul Isaccei au următoarele adâncimi: 30-40m, excepţie făcând unul dintre
ele care ajunge la 300m. Apa freatică are un conţinutnormal de săruri, apa fiind potabilă. Structura
mineralogică prezintă calcare, gresii, marne, nisip, argilă şi loess. Apele freatice sunt acumulate în
depozite aluviale şi au adâncimi până la 5m fiind alimentate de Dunăre.

Elementele hidrografice

Teritoriul Isaccei aparţine bazinului hidrografic al Dunării, iar reţeaua hidrografică este formată din
fluviul Dunărea şi o serie de văi cu scurgere intermitentă. Dunărea drenează partea de nord a
localităţii Isaccea şi reprezintă graniţa naturală cu Ucraina. Această zonă aparţine sectorului maritim
al fluviului Brăila-Sulina unde curge printr-un singur braţ, iar albia minoră are adâncimea de 7-13m.
Lăţimea Dunării în acest sector este de 350m la km119.

Văile cu scurgere interitentă şi lacurile

Teritoriul Isaccea este străbătut de o serie de organisme torenţiale seci care conduc scurgerea
superficială spre lunca Dunării în timpul topirii zăpezilor sau cea a ploilor torenţiale. Dintre acestea
se remarcă Capaclia sau Bădila cu o lungime de 7km şi o suprafaţă de 21km2 şi Valea lui Iancu cu
orientarea dinspre coastele nordice ale Isaccei spre lacul Saun.

Evoluţia paleogeografică a zonei de vărsare, regimul hidrografic al fluviului şi înălţarea albiei

acestuia au permis formarea limanelor fluviatile instalate pe valea râurilor aferente cu debit mjic sau
scurgere temporară. În general, aceste lacuri conţin o cantitate suficientă, dar acolo unde cantitatea
mare organisme vegetale nu găseşte condiţii favorabile pentru mineralizare şi au loc procese de
descompunere cu consum bogat de oxigen sau în lacurile în care cirulaţia apei este redusă,
conţinutul de oxigen dizolvat este deficitar. Această situaţie se întâlneste în lacuril invadate de
vegetaţie şi colmatate din luncă. Dacă în perioada caldă, oxigenarea apei nu reprezintă o dificultate
în dezvoltarea faunei piscicole, în timpul iernii se pot întâmpla cazuri în care prezenţa podului de
gheaţă, dispariţia fitoplanctonului şi lipsa unei surse de alimentare cu apă superficială, oxigen, să
ducă la sărăcirea în oxigen a apei lacului care să pericliteze viaţa peştilor. Majoritatea limanelloor
fluviatile sunt amenajate piscicol şi pentru irigaţii.