Universitatea „Ovidius” Constanţa

Specializarea Geografia Turismului

Anul II

Fig. 1 – Lacul Roşu

Profesor coordonator: Lect. Univ.

Studentă: Florescu Diana, grupa 2
Dr. Anca Albu
Cuprinsul proiectului:
I. Ariile protejate – generalităţi
II. Clasificarea ariilor protejate
III. Parcurile Naţionale şi Naturale
IV. Geoparcurile
V. Rezervaţii a biosferei
VI. Situri Natura 2000
VII. Rezervaţii şi monumente ale naturii
VIII. Zone umede de importanţă internaţională
IX. Specii faunistice şi floristice care necesită o protecţie sporită
X. Parcul naţional cheile Nerei
XI. Bibliografie

I. Ariile protejate – informaţii generale

În lume există peste 1.400 de denumiri care desemnează o arie protejată, fiecare fiind
stabilită printr-o reglementare la nivel naţional. Pot să existe arii protejate cu denumiri diferite, dar
care au acelaşi scop, însă şi arii protejate cu aceeași denumire, dar cu obiective de management şi
caracteristici foarte diferite. De la apariţia ariilor naturale protejate până în prezent s-au dat o serie
de definiţii acestora de către diverse organizaţii şi instituţii.

La baza constituirii ariilor protejate a stat în primul rând faptul că acestea satisfac nevoi ale
oamenilor. Din necesitatea ariilor protejate au rezultat o varietate de tipuri de arii protejate, care se
diferențiază în principal funcție de gradul de protecție (sau gradul permis al intervenției umane) și în
funcție de scopul ariei protejate. S-au constituit astfel arii protejate care protejează cele mai naturale
zone de pe glob, în care intervenția omului este aproape inexistentă, dar și zone în care intervenția
omului este prezentă, cum e cazul peisajelor modificate ce au o importanță peisagistica și culturală
deosebită.

IUCN defineşte o arie naturală protejată astfel: o zonă terestră şi/sau marină special dedicată
protecţiei şi conservării diversităţii biologice, cu resurse naturale şi culturale. administrată cu
mijloace legale sau alte mijloace de efect.

Unii autori români propun ca o arie naturală protejată să fie definită astfel: o zonă delimitată
geografic, cu elemente naturale rare sau
în procent ridicat, desemnată sau
reglementată şi gospodărită în sensul
atingerii unor obiective specifice de
conservare; cuprinde parcuri naţionale,
rezervaţii naturale, rezervaţii ale
biosferei, monumente ale naturii şi altele.

Fig. 2 - Harta reprezentând procentul ariilor protejate

din statele lumii
 România este una dintre țările cu cea mai mare biodiversitate din Europa. Deține o treime din
Dunăre și jumătate din lanțul Munților Carpați. Dintre cele nouă regiuni biogeografice ale Europei,
cinci se găsesc pe suprafața țării noastre şi anume pontică, stepică, alpină, continentală și panonică.
Toate aceste date fac din România o țară cu o natură extrem de bogată și variată.

România deține aproape 65% dintre pădurile virgine ale Europei (exceptând Rusia), iar
această resursă valoroasă constituie un habitat atât de necesar pentru conservarea speciilor care
depind de un astfel de biotop. O altă resursă valoroasă sunt pajiștile, în special cele din
Transilvania, un habitat aproape dispărut în restul Europei. Pe aceste pajiști trăiesc foarte multe
specii de plante.

Fig. 3 - Ariile protejate din România

II. Clasificarea ariilor protejate

În 1994, în cadrul Adunării Generale IUCN, care a avut loc la Buenos Aires, s-au stabilit 6
categorii de arii protejate. Arii naturale protejate sunt delimitate în funcţie de obiectivele de
conservare ale acestora.
I. Rezervaţia naturală strictă/ aria sălbatică: arie protejată pentru ştiinţă sau protecţia naturii.

a. Rezervaţia naturală strictă: arie protejată administrată în special pentru ştiinţă.

b. Zona sălbatică: arie protejată administrată în special pentru conservarea sălbăticiei.

II. Parc naţional: arie protejată administrată în principal pentru protecţia ecosistemului şi pentru
recreere.
III. Monument al naturii: arie protejată administrată în principal pentru conservarea
caracteristicilor naturale specifice.
IV. Arie de gestionare a habitatelor/speciilor: arie protejată administrată în principal pentru
conservarea prin intervenţii manageriale.
V. Peisaj/ peisaj marin protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea
peisajului terestru/ peisajului marin şi recreere.

VI. Arie protejată cu resurse gestionate: arie protejată administrată în principal pentru utilizarea
adecvată a ecosistemelor naturale.
Alături de categoriile de arii protejate stabilite de IUCN mai pot fi adăugate şi alte tipuri de
arii protejate convenite prin diferite convenţii, acorduri sau tratate.
I. Situri ale patrimoniului universal: au ca şi scop conservarea anumitor obiective
considerate a fi de o valoare deosebită pentru omenire.
II. Rezervaţii ale biosferei: sunt areale ale ecosistemelor terestre sau costiere care
promovează soluţii pentru armonizarea relaţiei dintre conservarea biodiversităţii şi
dezvoltarea durabilă.
III. Situri RAMSAR: au ca şi scop protejarea speciilor de păsări de apă de importanţă
internaţională, împreună cu habitatele acestora.
IV. Geoparcuri: sunt teritorii în care patrimoniul geologic universal este protejat şi
administrat adecvat.
V. Situri Natura 2000:reţeaua europeană de arii protejate, ce include toate ariile SPA (arii
speciale de protecţie acvifaunistică) şi SAC (arii speciale de conservare)

III. Parcurile Naţionale şi Naturale

Parcurile Naționale sunt ariile naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția si
conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național, cuprinzând
elemente naturale cu valoare deosebita sub aspectul fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic,
geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de alta natura, oferind posibilitatea vizitării in
scopuri științifice, educative, recreative si turistice.
Parcurile Naturale sunt arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția si conservarea
unor ansambluri peisagistice in care interacțiunea activităților umane cu natura de-a lungul timpului
a creat o zona distincta, cu valoare
semnificativa peisagistica si/sau
culturala, deseori cu o mare diversitate
biologica.

Sunt 13 parcuri naturale în

România, ultimul înființat, Văcărești,
fiind cel mai mic și singurul parc
natural urban din țară. Munții
Maramureșului constituie cel mai mare
parc natural și doar 5 dintre aceste
parcuri nu sunt în zone montane, ci în
zone umede.

Fig. 4 – Repartizarea parcurilor naţionale şi

naturale din România
 Lista parcurilor naturale de la noi din țară este următoarea: Apuseni, Balta Mică a Brăilei,
Bucegi, Comana, Defileul Mureșului Superior, Grădiștea Muncelului - Cioclovina, Lunca Joasă a
Prutului Inferior, Lunca Mureșului, Munții Maramureșului, Porțile de Fier, Putna - Vrancea,
Văcărești și Vânători - Neamț.

Există în acest moment 13 parcuri naționale în România, toate aflate în zone montane. Cel
mai mare parc național este Domogled - Valea Cernei, iar cel mai mic este Buila -
Vânturarița. Primul parc național înființat în România este Retezatul, în 1935. Parcul
național Munții Măcinului este singurul parc care nu se află în Carpați.

IV. Geoparcurile
Geoparcul este un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături de
elemente de interes ecologic, arheologic, istoric si cultural. Caracteristicile geologice sunt cuprinse
într-un număr de situri de importanta științifică, educațională sau estetică, reprezentative pentru un
anumit moment din istoria Pământului ori pentru anumite evenimente sau procese geologice.

În acest moment există două geoparcuri în România, ambele aflate în partea de sud-vest a
țării. Țara Hațegului este singurul parc de la noi care a fost declarat datorită prezenței fosilelor de
dinozaur. Platoul Mehedinți este important în special datorită carstului și exocarstului.
Cele două geoparcuri de la noi sunt: Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului (fig. 5) și Platoul
Mehedinți. (fig. 6)

Fig. 5 – Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului Fig. 6 – Platoul Mehedinţi

V. Rezervaţii a Biosferei
Rezervații ale biosferei sunt conform Comitetului UNESCO arii naturale protejate ale căror
scopuri sunt protecția si conservarea unor zone de habitat natural si a diversității biologice specifice.
Se întind pe suprafețe mari si cuprind un complex de ecosisteme terestre si/sau acvatice, lacuri si
cursuri de apa, zone umede cu comunităţi biocenotice floristice si faunistice unice, cu peisaje
armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradițională a teritoriului, ecosisteme modificate
sub influenta omului si care pot fi readuse la starea naturala, comunităţi umane a căror existenta este
bazata pe valorificarea resurselor naturale, pe principiul dezvoltării durabile si armonioase.
 Delta Dunării este singura rezervație a Biosferei din România care are doar acest statut de
protecție și nu este parc național sau natural. Valoarea inestimabilă a acestei zone a inclus Delta și
în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, fiind singura zona naturală de acest fel din România.

Cele trei rezervații ale Biosferei de la noi sunt: Delta Dunării (din anul 1991) și părți din
Parcul Național Munții Rodnei (vf. Pietrosul Rodnei din anul 1979) și Parcul Național Retezat (din
anul 1979).

VI. Situri natura 2000

Siturile Natura 2000 acoperă aproximativ 23% din suprafața României, țara noastră având
cele mai multe regiuni biogeografice din Europa, cinci din nouă.
Rețeaua Natura 2000 a apărut pentru protejarea patrimoniului natural din cadrul Uniunii
Europene. Ideea de bază este că activitățile de conservare a biodiversității și activitățile de
dezvoltare socio-culturală trebuie să fie complementare. În prezent rețeaua Natura 2000 acoperă
18% din suprafața terestră a Uniunii Europene, România fiind peste medie cu 23% din suprafața
teritoriului.
Există două tipuri de protecție: SCI (Situri de Importanță Comunitară) și SPA (Arii de
Protecție Specială Acvifaunistică). În acest moment în România sunt 383 de SCI-uri și 148 SPA-uri.
În foarte multe dintre cazuri suprafețele celor două tipuri de arii protejate se suprapun atât între ele,
cât și cu suprafața parcurilor naturale și naționale.

Siturile de Importanţă Comunitară sunt ariile naturale care, in regiunea biogeografică in

care exista, contribuie semnificativ la menținerea sau restaurarea la o stare de conservare favorabila
a habitatelor naturale sau a speciilor de interes comunitar. Pentru speciile de animale cu areal larg
de răspândire, siturile de importanta comunitara ar trebui sa corespunda zonelor din areal in care
sunt prezenți factori abiotici si biotici esențiali pentru existenta si reproducerea acestor specii.

Ariile de Protecţie Specială sunt ariile naturale protejate ale căror scopuri sunt conservarea,
menținerea si, acolo unde este cazul, readucerea într-o stare de conservare favorabila a speciilor de
păsări si a habitatelor specifice, desemnate pentru protecția speciilor de păsări migratoare sălbatice.
Câteva exemple de SCI sunt: defileul Jiului, Dunele de nisip de la Hanul Conachi, Platoul
Meledic, peştera Limanu. Arii de protecţie specială din România sunt: lacul Siutghiol, pădurea
Babadag, lacul şi pădurea Cernica, Subcarpaţii Vrancei, etc.

VII. Rezervaţii şi monumente ale naturii

Monumentele naturii sunt ariile naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția si
conservarea unor elemente naturale cu valoare si semnificație ecologică, științifică, peisagistică
deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice ori amenințate cu
dispariția, arbori seculari, asociații floristice si faunistice, fenomene geologice – peșteri, martori de
eroziune, chei, cursuri de apa, cascade si alte manifestări si formațiuni geologice, depozite fosilifere,
precum si alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor.
 Rezervațiile naturale sunt ariile naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția si
conservarea unor habitate si specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier,
hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic.

În România există aproximativ 900 de astfel de arii protejate, câteva dintre acestea fiind:
Peştera liliecilor, lacul Negru, Focul Viu (fig. 7), piramidele de la Slătioara, Rezervația de liliac
Valea Oilor, Muntele de Sare Slănic Prahova (fig.8).

Fig. 7 – Focul Viu Fig. 8 – Muntele de sare de la Slănic Prahova

VIII. Zone umede de importanţă internaţională

În urma Convenției de la Ramsar, se definesc zonele umede de importanţă internaţională ca
fiind arii naturale protejate al căror scop este asigurarea protecției şi conservării speciilor de păsări
de importanţă internaţională, împreună cu habitatele acestora specifice zonelor umede. Printre
acestea se numără: Delta Dunării (1991), Insula Mică a Brăilei (2001) (fig. 9), Lunca Mureşului
(2006), Complexul Piscicol Dumbrăviţa (2006), Lacul Techirghiol (2006) (fig. 10) şi Lacul Suhaia.

Fig. 9 – Insula Mică a Brăilei Fig. 10 – Lacul Techirghiol

IX. Specii faunistice şi floristice care necesită o protecţie sporită

Plante: Sângele voinicului, Garofiţa Pietrei Craiului, Bulbucii de munte, Irisul de baltă,
Laricea, macul galben, gladiola sălbatică, Florea de colţ, Papucul doamnei, Liliacul transilvănean,
Clopoţeii, bujori.
Animale: elanul, delfinul, vânturel roşu, cucuvea, pitulice, fluturaş de stâncă, salamandră, urs
brun, lup, vidră, zimbru, râs, castor, cocoş de munte, lebădă de iarnă, barză albă, barză neagră.
 X. Parcul naţional Cheile Nerei
Meleagurile Banatului
Montan uimesc prin frumusețea
sălbatică a Parcului Național Cheile
Nerei–Beușnița. Acesta este situat în
sud-vestul României, în județul
Caraș–Severin. Cu o suprafață de
36758 ha, aria protejată este
administrată în special pentru
ocrotirea ecosistemelor și recreere (categoria II IUCN) şi a fost înființată în anul 1990, urmând ca în
anul 2003 să se restabilească limitele parcului.
Străbătând parcul, râul Nera sapă în calcare jurasice cele mai lungi chei din România
(aproape 23km). Aici își găsesc refugiu unele specii rare, relicte terțiare, așa cum sunt molusca
Amphimelania holandri (Mollusca) și Cobitis elongata (Pisces). Cheile Nerei împreună cu
numeroasele izvoare petrifiante cu formare de travertin care dau naștere la impresionante cascade și
mirifice lacuri naturale, constituie farmecul acestei zone.
Făgetele seculare în care cresc pe alocuri și impresionante exemplare de alun turcesc, care
alternează cu tufărișurile xerotermofile de liliac și scumpie, precum și cu pajiștile de pe
stâncăriile calcaroase cu o mare diversitate floristică, sunt habitatele caracteristice ariei protejate, în
care pot fi identificate peste jumătate din speciile de orhidee spontane din România.

Habitatele forestiere alături de mozaicul de peisaje creează un cadru prielnic pentru 9 specii
de ciocănitori din cele 10 prezente în țară, precum și pentru numeroase specii de insecte. Totodată,
această structură și alternanță a habitatelor și existența a numeroase peșteri și avene, fac ca mai bine
de două treimi din speciile de lilieci semnalate în România să își găsească refugiul aici. De
asemenea, se remarcă diversitatea mare a speciilor de păsări răpitoare, atât de zi cât și de noapte,
majoritatea acestora fiind cuibăritoare în aria naturală protejată. Numeroasele abrupturi stâncoase
asigură adăpostul unora dintre cele mai însemnate efective cuibăritoare de șoim călător din țară.
Zonele sălbatice, greu accesibile, constituie terenurile de vânătoare ale râșilor. Cheile
cursurilor de apă bogate în pești, reprezintă habitatul ideal pentru mai multe familii de vidre.
Existența peisajului carstic și a unui climat cu un pregnant caracter submediteranean, face posibilă
de asemenea și observarea unor specii cum ar fi scorpionul carpatin sau vipera cu corn.
Din 2017, peste 4000 de hectare de făgete din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița,
reprezentative la nivel european, fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Relieful are înălţimi
cuprinse între 600 şi 1.000 de metri şi este acoperit de păduri dese. Aici trăiesc urşi, cerbi carpatini,
căprioare, mistreţi, vidre, bursuci, jderi de stâncă şi alte vieţuitoare, într-un mediu neatins de om.

Parcul naţional include rezervațiile naturale Cheile Nerei - Beușnița, Izvorul Bigăr, Cheile
Șușarei, Ducin, Valea Ciclovei - Ilidia, Dealul Cărăula si Poiana Liciovacea.
 Parcul are două lacuri de o frumusețe de
nedescris. Unul dintre ele se numeşte Lacul Dracului,
iar celălalt, Lacul Ochiul Beiului. Lacul Dracului
(fig.11) este un lac carstic subteran și cel mai mare de
acest gen din România. Iniţial a fost lac subteran, într-o
peșteră, dar unul dintre pereții peșterii s-a prăbușit și l-a
adus la suprafață. Lacul se întinde pe o suprafață de 700
m și are o adâncime de 12 m. Culoarea sa este albastru-
verzuie, dar aceasta variază în funcție de culoarea
cerului si de lumină.
Fig. 11 – Lacul Dracului
Lacul Ochiul Beiului (fig. 12) este situat
într-o zonă sălbatică a parcului, în locul unde Munții
Aninei și Munții Locvei se întâlnesc. Are forma unui
crater și o adâncime de 3,6 m. La fel ca Lacul
Dracului, Lacul Ochiul Beiului are o culoare albastră
aproape nenaturală. Un alt lucru interesant despre
lac este că nu îngheață niciodată. Acesta îşi
păstrează o temperatură constantă de 4-8°C pe tot
parcursul anului și acesta este motivul pentru care
unele păsări migratoare rămân aici peste iarnă în loc
să călătorească spre țările calde. Fig. 12 – Lacul Ochiul Beiului
O altă atracție ce merită văzută în parc este
Cascada Beuşniţa (fig. 13), situată în apropiere de
Lacul Ochiul Beiului. Ceea ce face această cascadă
atât de spectaculoasă este că este compusă dintr-un
număr de cascade mai mici. Acest lucru a dus la
asemănarea ei cu voalul unei mirese. Cascada are o
înălţime de 15m și este acoperită cu mușchi verde.
Fig. 13 – Cascada Beuşniţa
Vizitatorii parcului au prilejul
ca, pe lângă vizitarea obiectivelor
amintite, să practice ecoturismul şi
drumeţiile pe trasee marcate,
raftingul pe râul Nera, alpinismul pe
trasee special amenajate,
cicloturismul pe drumurile forestiere
sau speologia în peşterile din zonă.

Fig. 14 – Ariile protejate din România

XI. Bibliografie
1) http://www.capdd-bihor.org/2011/10/21/ce-este-o-arie-naturala-protejata/
2) https://www.cheilenereibeusnita.ro/
3) http://ananp.gov.ro/ariile-naturale-protejate-ale-romaniei/
4) https://ariiprotejate.eu/retea-parcuri/
5) https://romaniasalbatica.ro/ro/arii-protejate
6) http://www.capdd-bihor.org/2011/10/21/categorii-de-arii-naturale-protejate-in-lume/
7) https://lege5.ro/Gratuit/geydqobuge/ordonanta-de-urgenta-nr-57-2007-privind-regimul-
ariilor-naturale-protejate-conservarea-habitatelor-naturale-a-florei-si-faunei-
salbatice?pid=33073728&d=2019-12-15#p-33073728
8) http://biodiversitate.mmediu.ro/romanian-biodiversity/despre-arii-protejate/tipuri-de-
arii-protejate/2-arii-de-interes-international