În opinia mea, eu consider că familia are un rol foarte important în construirea

personalităţii unui copil deoarece aceasta reprezintă mediul în care copilul creşte de
când se naşte până la vârsta de 7-8 ani, preluând de la aceasta toate obiceiurile. De
asemenea, părinţii sunt cei care le spun proprilor copii, încă de mici, ce trebuie să facă
şi ce nu şi cum trebuie să facă acel lucru.

În primul rând, familia este prima, dar şi principala sursă de la care copiii învaţă cum
să se comporte şi cum să vorbească cu persoanele din jurul lor, preluând prin
intermediul acesteia, de la părinţi, calităţi, obiceiuri, uneori chiar şi defecte, care sunt
însuşite în mod involuntar. Părinţii reprezintă nişte modele în viaţă pentru copiii lor
astfel încât în copilărie singurul model după care copii se orientează sunt părinţii fiind
chiar o copie fidelă a acestora. Odată cu creşterea în vârstă, personalitatea tinerilor se
află într-un proces continuu de modelare, având mici schimbări ce ţin de
comportament sau de obiceiuri, dar ce este fixat încă de la o vârstă fragedă rămâne
neschimbat, cum ar fi calităţile precum respectul sau inteligenţa.

În al doilea rând, tinerii sunt învăţaţi încă de mici ce trebuie să facă, în ce mod, dar şi
ce nu trebuie să facă. Prin intermediul sfatului părinţilor, aceştia îşi formează nişte
repere după care să se ghideze în viaţă astfel încât aceştia vor şti ce este bine şi ce este
rău. Faptul că adolescenţii sunt învăţati încă de mici ce este bine şi ce este rău este
foarte important pentru ei deoarece acest aspect contribuie la dezvoltarea gândirii lor şi
îi influenţează în luarea deciziilor.

În concluzie, familia este primul pilon de la care porneşte formarea şi modelarea

personalităţii unei persoane, de la ea preluând cele mai multe caractere care îl vor
forma ca individ.