Sunteți pe pagina 1din 6

Ameliorarea plantelor

-

ad melior (limba latină) = la mai bine – reprezintă ştiinţaaplicativă care foloseşte legile geneticii, legile

eredităţii în vederea obţinerii dematerial biologic nou, soiuri şi hibrizi precum şi pentru producerea de

sămânţă şimaterial săditor pentru cultură. Crearea de soiuri şi hibrizi prezintă importanţă pentru faptul că în economia uneiculturi, soiul contribuie cu 30% din preţul produsului respectiv. Odată creat unmaterial biologic, acesta îşi menţine proprietăţile, caracterele şi însuşirile o perioadăde 10-20 de ani timp în care se economiseşte 30% din preţul produsului respectiv.Este o ştiinţă aplicată şi care are legătură cu alte discipline după cum urmează:

Genetica – foloseşte legile acesteia pentru orice combinaţie hibridă, pentru obţinereaefectului heterozis, pentru selecţia formelor mutante, pentru obţinerea formelor poliploide. Fiziologia – în procesul de creare a soiurilor este nevoie să se cunoască procesele decreştere şi dezvoltare, perioada de vegetaţie, diferite fenofaze pentru fiecare specie în parte. Biochimia – pentru cunoaşterea proceselor de acumulare a diferiţilor compuşi chimici,substanţelor organice, substanţelor minerale care vor alcătui produsul principal. Fitopatologia – pentru a cunoaşte biologia fiecărui agent fitopatogen pentru care săgăsim gene de rezistenţă care vor fi inoculate în materialul respectiv. Entomologia – pentru a cunoaşte biologia dăunătorilor în crearea de soiuri rezistente. Viticultura, pomicultura, legumicultura– pentru a se putea stabili cele mai bunetehnologii care să corespundă cerinţelor soiurilor respective. Management, marketing –în sensul de a putea cunoaşte cerinţele pieţei în momentulîn care soiul va fi terminat şi scos în producţie.

Etapele ameliorării plantelor:

- Etapa ameliorării empirice- E t a p a a m e l i o r ă r i i ş t i i n ţ i f i c e Etapa ameliorării empirice

datează de la începutul luării în cultură a unor specii pânăspre începutul secolului 18 şi până la descoperirea sexelor la plante când pe bazaselecţiei făcute de om şi completată cu selecţia naturală s-au obţinut populaţii locale,soiuri locale pentru mai multe specii. Acestea au fost purtate dintr-un areal în altulodată cu popoarele migratoare fiind îmbunătăţite neştiinţific şi asigurând necesarul dehrană pentru populaţiile care le utilizau.Plantele existente în momentul de faţă s-au format în anumite areale de pe glob acolounde au găsit condiţii optime de creştere şi dezvoltare, acestea fiind numite centre deorigine.Ca urmare a evoluţiei, a acţiunii omului, există la ora actuală anumite areale pe globunde o anumită specie este mai bine dezvoltată şi are mai multe “

rude apropiate”,

Varietăţi, convarietăţi, specii, subspecii care formează aşa numitele

centre genice.Centrele de origine sunt reprezentate de acele areale de pe glob unde s-au format

pentru

prima dată unele specii de plante.Centrele genice reprezintă acele suprafeţe unde se găseşte cea mai mare

diversitatede forme, cea mai mare frecvenţă a genelor pentru o anumită specie.

Etapa ameliorării ştiinţifice

a început odată cu secolul 19 şi a fost marcată de creareaîn mod deliberat prin metode ştiinţifice unele forme noi cu capacitate mare de producţie. În cadrul acestor forme s-a procedat la o selecţie riguroasă dar o dată cudezvoltarea geneticii, variabilitatea existentă în cadrul materialului nu a mai fostsuficientă şi din acest motiv a trebuit să se mărească această variabilitate.Odată cu dezvoltarea ştiinţelor biologice s-au găsit metode pentru îmbunătăţireavariabilităţii şi anume hibridarea, cosangvinizarea, poliploidizarea, toate urmate deselecţie în cadrul materialului. În ţările dezvoltate acolo unde speciile cultivate găseaucondiţii optime de creştere şi dezvoltare, s-au creat aşa numitele şcoli de ameriorare pentru speciile respective.În viticultură, perioada ameliorării ştiinţifice începe după apariţia filoxerei princăutarea şi găsirea metodelor de rezolvare a rezistenţei la acest dăunător, astfel s-aufăcut hibridări între viţele europene şi cele americane, s-au creat soiuri de portaltoicare prezintă rezistenţă la filoxeră.În domeniul pomiculturii, ameliorarea ştiinţifică începe în secolul 18 prin obţinerea primelor soiuri de măr în Rusia prin hibridare liberă.În secolul 19 începe aplicarea hibridărilor dirijate pentru măr, păr, cireş obţinându-sesoiuri care şi în acest moment există în colecţii.În România ameliorarea plantelor a înregistrat aceleaşi etape ca şi în celelalte ţări,etapa empirică ajungând până în anul 1900 iar etapa ştiinţifică

fiind marcată deactivitatea lui Vlad Cârnu Munteanu, primul profesor de ameliorare la şcoala centralăde agricultură Herăstrău.Începuturile ameliorării ştiinţifice s-au lovit de câteva probleme deosebite dintre caremenţionăm imposibilitatea folosirii tuturor formelor de germoplasmă care deşi erau bogate nu au fost evaluate. Variabilitatea existentă în cadrul germoplasmei ţinea maimult de adaptabilitatea la condiţiile de mediu şi mai puţin de productivitate şi calitate.Absenţa surselor de gene din străinătate care să condiţioneze caractere şi însuşiriimportante cum ar fi rezistenţa la factorii de mediu, rezistenţa la acţiunea agenţilor fitopatogeni, lipsa unor amelioratori consacraţi şi a informaţiei ştiinţifice adecvate pentru fiecare specie în parte, controversa între şcoala mendeleană, şcoala vestică şişcoala estică dominată de Miciurin care nu acceptau teoriile eredităţii, existenţagenelor, şamd; lipsa unei strategii, lipsa unei idei clare privind crearea de material biologic nou.Activitatea de cercetare a început să se dezvolte odată cu înfiinţarea I.C.A.R. în anul 1929 în cadrul căruia funcţiona o secţie de ameliorare a plantelor cu laboratoare decercetare în diferite zone pedoclimatice din ţară. În anul 1937 în cadrul I.C.A.R. iafiinţă o secţie de horticultură care la rândul ei înfiinţează staţiuni de cercetare îndiferite zone pedoclimatice ale ţării.În anul 1957 are loc o nouă reorganizare a cercetării înfiinţându-se institutul decercetări pentru cereale şi plante tehnice Fundulea, institutul de cercetări pentrucultura cartofului cu sediul la Braşov, institutul de cercetări horti-viticole.În anul 1962 întreaga activitate de cercetare este trecută sub jurisdicţia academiei deştiinţe agricole şi silvice.În anul 1967 academia înfiinţează institutul de cercetări pentru viticultură şivinificaţie de la Valea Călugărească, institutul de cercetări pentru pomicultură de laMărăcineni – Piteşti, institutul de cercetări pentru legumicultură şi floricultură de laVidra – Ilfov. Fiecare din acestea îşi formează o reţea de staţiuni de cercetare pentrudiferite specii de plante, astăzi numele acestor instituţii, staţiuni de cercetare esteschimbat: I.C.C.P. Fundulea devine institutul naţional de cercetare dezvoltare pentruagricultură.I.C.P. devine institutul de cercetare dezvoltare pentru pomicultură. Aceste instituţii austaţiuni la Blaj, Odobeşti, Murfatlar, Greaca, Bechet, Drăgăşani, Miniş, Valea Călugărească precum şi unele laboratoare în Iaşi, Cluj, Bucureşti.Institutul pentru pomicultură are staţiuni la Bistriţa, Voineşti, Fălticeni, Mărăcineni şilaboratoare la Iaşi, Cluj, Oradea, Târgu Jiu.Institutul pentru legumicultură are staţiuni la Işalniţa, Buzău, Bacău.

Ameliorarea animalelor si progresul genetic

Cresterea productiei animaliere globale se realizeaza prin sporirea efectivelor si marirea productiei pe cap de animal. Marirea productiei globale prin cresterea efectivelor nu estetotdeauna cea mai economica, întrucât presupune cheltuieli în plus pentru adapostirea,hranirea si îngrijirea animalelor. De dorit este sa se realizeze productii mari prin marirea productiei pe cap de animal prin îmbunatatirea potentialului genetic. Plecând de laefectivele existente se formeaza o generatie noua cu potential genetic superior, care sadea productii superioare generatiei anterioare. Aceasta modificare reprezinta"ameliorarea", având ca unitate de lucru populatia.Ameliorarea animalelor este procesul de modificare dirijata a potentialului productiv, acaracterelor ereditare, a genofondului populatiilor de animale domestice în directia doritade om - determina modificari în structura genetica a populatiei, în potentialul de productie, deci, indirect, influenteaza productia.Omul intervine în procesul de reproductie, modificând structurile genetice ale populatiilor (populatia este unitatea de lucru a ameliorarii).Deci, ameliorarea dirijeaza evolutia populatiilor.

Factorii care influenteaza productia animala globala

Cresterea productiei zootehnice globale se realizeaza prin:cresterea numarului de animale (nu este totdeauna economica);cresterea productiei medii pe cap de animal (actionând simultan prin ameliorareagenetica si îmbunatatirea conditiilor de exploatare).Ritmul de ameliorare genetica, în ultima vreme, a crescut prin optimizarea programelor de ameliorare, lucru îmbucurator având în vedere scopul final - cresterea productiei.

Factorii ameliorarii

Factorii care modifica frecventa genelor si a genotipurilor dintr-o populatie sunt:mutatia (sursa primara de variatie genetica);migratia;selectia (procesul de discriminare reproductiva);deriva genetica (modificare într-o directie neprevazuta, dar cantitativ cunoscuta);consangvinizarea (împerecherea indivizilor mai apropiat înruditi).Principalele

mijloace folosite în ameliorare sunt selectia si dirijarea împerecherilor (încrucisare si consangvinizare)

Genomul uman

Reprezentare grafică a <a href=cariotipului uman normal " id="pdf-obj-2-7" src="pdf-obj-2-7.jpg">

Reprezentare grafică a cariotipului uman normal

mijloace folosite în ameliorare sunt selectia si dirijarea împerecherilor (încrucisare si consangvinizare) Genomul uman Reprezentare graficăcariotipului uman normal Genomul uman este genomul speciei homo sapiens , stocat pe 23 de perechi de cromozomi. Douăzeci și două dintre acestea sunt perechi de cromozomi autozomali, în timp ce cealaltă pereche determină sexul. Genomul uman haploid ocupă puțin mai mult de 3 miliarde de " id="pdf-obj-2-13" src="pdf-obj-2-13.jpg">

Genomul uman este genomul speciei homo sapiens, stocat pe 23 de perechi de cromozomi. Douăzeci și două dintre acestea sunt perechi de cromozomi autozomali, în timp ce cealaltă pereche determină sexul. Genomul uman haploidocupă puțin mai mult de 3 miliarde de

perechi de bază de ADN. Human Genome Project (HGP) a produs o secvență de referință a genomului uman eucromatic, utilizată în toată lumea în științele biomedicale.

Genomul uman haploid conține circa 23.000 de gene codificante, mult mai puține decât se aștepta la început. [1][2] De fapt, doar aproximativ 1,5% din genom codifică proteine, restul fiind gene ARN necodificante, șiruri de reglare, introni, și ceea ce se numește "junk" DNA. [3]

Banca genetică

Banca de gene este o bancă sau un depozit biologic în care se conservă material genetic provenit de la plante și animale în vederea folosirii ulterioare în genetica experimentală. Conservarea se face prin înghețare, în cazul plantelor materialul conservat fiind reprezentat de semințe, iar în cazul animalelor de ovule și/sau spermă. Scopul este acela de a păstra material genetic de la speciile de animale și plante pe cale de dispariție pentru conservarea biodiversități și pentru îmbunătățirea materialului genetic al animalelor domestice și al culturilor de plante.

Banca de semințe

O astfel de bancă se ocupă cu conservarea semințelor provenite de la diferite specii de plante, semințe care pot fi apoi decongelate și utilizate în agricultură. Și în România există o astfel de bancă, fiind reprezentată de banca de gene de la Suceava, fondată în 1985 de către doctorul Mihai Cristea. Ea este subordonată Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale iar scopul ei este explorarea, colectarea, evaluarea și conservarea resurselor genetice vegetale de pe teritoriul țării. Funcționează după principiile generale de funcționare al oricărei bănci de semințe din lume, activitățile ei cuprinzând:

  • 1. Colectarea și inventarierea resurselor vegetale care presupune identificarea

resurselor genetice vegetale potențial valoroase pentru ecosistem (varietăți locale tradiționale de plante, specii vechi) și completarea colecției băncii de gene cu specimene de

diverse tipuri: plante ornamentale, aromatice, medicinale, furajere, industriale, cultivate etc. Colecțiile băncii sunt împărțite în două categorii: colecția activă și de bază (colecția vie) cu plante care se vor recultiva și studia în culturi și ierbarul (colecția moartă).

  • 2. Multiplicarea și regenerarea resurselor genetice vegetale care presupune

reînnoirea unei probe de semințe conservate în bancă prin cultivarea acesteia pe unul din

câmpurile anexate băncii, sub strictă supraveghere. Prin creșterea și dezvoltarea culturii respective de plante va rezulta un genotip cu caracteristici similare celui original, provenit din materialul genetic conservat. Prin multiplicare se realizează reînmulțirea pe câmp a numărului de semințe rezultând astfel o populație genetică cu aceleași caracteristici ca populația inițială.

  • 3. Caracterizarea și evaluarea primară a unei probe de material genetic provenit de

la o anumită specie de plante presupune descrierea identității genetice a speciei respective prin cultivarea sa pe parcele de regenerare (specii autogame - care fecundează floarea unei plante cu polenul produs în aceeași floare) sau pe parcele separate (specii alogame -

fecundarea florii unei plante cu polenul provenit de la plante din aceeași specie).

  • 4. Evaluarea secundară presupune realizarea unor studii multidisciplinare cu privire la

caracterele de mediu cu influență asupra dezvoltării plantelor și anume: productivitatea și

performanțele agronomice, factorii de stress biotici și abiotici, caracterele biochimice și citologice ale speciei precum și cercetări genetice, fiziologice, biochimice, taxonomice precum

și cercetări cu privire la biochimia speciei respective cu caracterizarea conținutului de aminoacizi, grăsimi, amidon, apă și săruri minerale.

  • 5. Crearea de fonduri genetice pentru potențialii utilizatori se face în urma ameliorării

genotipului și fenotipului speciei respective de plante rezultând indivizi mai rezistenți la

factorii de mediu și mai puțini susceptibili pentru îmbolnăvire.

  • 6. Conservarea pe termen mediu și conservarea pe termen lung ce cuprind

conservarea in vitro (în laborator în condiții speciale de temperatură și umiditate) și

conservarea în câmp.

  • 7. Documentarea cu actualizarea periodică a bazelor de date și management-ul acestora

precum și comunicarea cu diferite bănci de gene din lume și stabilirea unor proiecte de cercetare și de dezvoltare.

Condițiile de depozitare a semințelor în frigidere presupun uscarea acestora până ajung să conțină mai puțin de 5% apă și depozitarea lor la temperaturi de -18 grade Celsius sau mai joase. Periodic semințele trebuie decongelate și replantate cu recoltarea unui alt rând de semințe deoarece ADN-ul se degradează cu timpul. Banca de gene din Suceava deține în ierbar plante uscate, presate și ținute între foi de hârtie în cutii de carton în biblioteci cu rafturi metalice 3.150 de exemplare însumând 195 de genuri, 70 de familii și 615 specii dintre care numeroase sunt plantele rare precum: Betula nana, Campanula alpina și Lilium martagon. În prezent, banca de gene din Suceava deține o colecție de 17.704 probe de la 386 de specii diferite în decursul activităților de colectare derulate pe parcursul a 19 ani. Arealul de colectare s-a extins pe suprafața a 36 de județe. În lume se află aproximativ 1300 de bănci de semințe, cea mai mare dintre ele fiind Millenium Seed Bank Project, de lângă Londra. Plantele sunt depozitate într-un buncăr rezistent inclusiv la explozia unei bombe nucleare, scopul acestei bănci fiind de a colecta fiecare specie de plantă de pe planetă. Este urmată ca și capacitate de depozitare de Svalbard Global Seed Vault din Norvegia, proiectată de asemenea să reziste unei catastrofe nucleare. Aceste bănci de semințe au fost construite în scopul protejării biodiversității ecosistemelor terestre. Populația umană este în creștere, defrișările au atins o cotă alarmantă iar resursele alimentare sunt insuficiente pentru a satisface nevoile creșterii gradate a populației pe glob. De aceea este nevoie de conservarea semințelor și de îmbunătățirea genotipurilor plantelor pentru ca acestea să poată fi folosite în condițiile unei crize mondiale de alimente. De asemenea în banca genetică de semințe se cercetează plantele medicinale cu posibilitatea dezvoltării unor noi tipuri de medicamente pentru diverse maladii. În jur de 500 de specii de plante sunt pe cale de dispariție, băncile de semințe reprezentând locuri unde aceste plante pot fi depozitate și cultivate pentru a se evita dispariția lor.

Banca de gene animale

Lumea animală a planetei este caracterizată printr-o mare varietate de gene care s-au dezvoltat în decursul a milioane de ani de evoluție. Însă, datorită evoluției și extinderii populației umane precum și dezvoltării industriale și urbanizării numeroase specii de animale au dispărut, altele fiind amenințate cu dispariția. Numărul de indivizi din cadrul multor specii este de asemenea în scădere, ceea ce amenință fondul genetic al speciei cu apariția de mutații. O soluție pentru speciile de animale pe cale de dispariție ar putea fi conservarea lor în grădini zoologice, însă marea problemă este că acestea pot adăposti în captivitate în jur de 50 - 100 de indivizi apărând astfel pericolul încrucișării indivizilor cu grad apropiat de rudenie ceea ce va duce la alterarea genotipului și scăderea diversității și variabilității caracterelor genetice, cu pierderea a în jur de jumătate din totalul de gene al speciei. A apărut astfel necesitatea păstrării și depozitării unui număr cât mai mare de genotipuri pentru a se conserva diversitatea și variabilitatea în cadrul unei specii. Până la momentul actual au fost raportate 900 de specii în pericol de extincție și se

preconizează că 1000 de specii vor dispărea sau vor fi pe cale de dispariție în următorii 30 de ani. S-au dezvoltat numeroase programe de protecție a speciilor în pericol printre care și Chengdu Research Base of Giant Panda Breeding, o bancă genetică din China în care sunt depozitate ovule, spermă, mostre de țesut și alte produse biologice provenite de la urșii Panda giganți precum și de la alte specii pe cale de dispariție. Un alt proiect similar este pe cale de dezvoltare în Marea Britanie și se numește The United Kingdom’s Frozen Ark Project. Statele Unite, India și Irlanda de Nord au de asemena în desfășurare proiecte de acest gen. Se preconizează că, prin folosirea materialului genetic prezervat de la speciile dispărute va putea fi posibilă clonarea acestora. O femelă aparținând unei specii apropiate ar putea fi folosită ca mamă surogat. Nucleul unuia dintre ovulele mamei surogat va fi înlăturat, iar nucleul unei celule provenite din proba biologică conservată a speciei dispărute va fi implantat în ovulul respectiv prin tehnica transferului nuclear. Un astfel de experiment a reușit în Statele Unite când s-a reușit clonarea unui Bizon Indian, specie pe cale de dispariție. Mama surogat a fost o vacă domestică obișnuită. Bizonul clonat s-a numit Noah (Noe) și a murit după 48 de ore de la naștere din cauza unei forme comune de dizenterie. Tehnologia prezintă însă multe necunoscute și momentan nu este posibilă recrearea unor exemplare dintr-o specie dispărută viabile timp îndelungat.