Din multiplele interpretari care s-au dat capodoperei lui Eminescu,poemului Luceafarul,cea

mai potrivita,este,desigur,interpretarea poetului isusi insemnata pe fila 56 a manuscrisului:”In

descrierea unui voiaj in tarile romane,germanul K.povesteste legenda Luceafarului.Aceasta
este povestea.Iar intelesul alegoric ce i-am dat este ca daca geniul nu cunoaste nici moarte si
numele lui scapa de noaptea uitarii,pe de alta parte aici pe pamant nici e capabil a ferici pe
cineva,nici capabil de-a fi fericit.El n-are moarte,dar n-are nici noroc.”
Poemul Luceafarul are ca punct de plecare basmul Fata in gradirea de aur,cules de germanul
Richard Kunisch,calator in tarile romane,in Muntenia.

Luceafarul e un poem romantic pe tema destinului omului de geniu.Eminescu exprima in

Luceafarul starea sa de spirit ca personalitate de geniu intr_un mediu ostil,incapabil a se ridica
la inaltimea lui.Poemul se desfasoara pe un vag fir epic intr_o suita de metafore si simboluri
in care se absorb idei filozofice.Nostalgia muritorilor catre astre e un motiv romantic
frecvent.Contempland de la fereastra dispre mare a castelului Luceafarul de seara,o fata de
imparat se intragosteste de el.Astrul la randul lui,e cuprins de acelasi sentiment.Intelesul
alegoriei este ca pamanteanul aspira catre absolut,iar spiritul superior simte nevoia
compensatorie de materialitate.Fata de imparat cheama Luceafarul folosind un descantec,o
formula magica,pentru ca in mentalitatea ei el este un duh:

“Cobori in jos,Luceafar bland,

Alunecand pe-o raza,

Patrunde-n casa si in gand

Si viata-mi lumineaza!

Fiintele supranaturale au proprietatea de a se metamorfoza.La fel ca in basm,Luceafarul se

arunca in mare si prefacut intr-un tanar palid cu parul de aur si ochi scanteietori,purtand un
giulgiu vanat pe umerii goi si toiag incununat cu trestii,invita pe fata de imparat in palatele lui
de margean din fundul oceanului.La invitatia Luceafarului,fata de imparat are o senzatie de
frig:

“Strain la vorba si la port,

Lucesti fara de viata ,

Caci eu sunt vie,tu esti mort…

Si ochiul tau ma ingheata.”

Peste catva timp,in somn,fata rosteste din nou chemarea ei iarasi Luceafarul,intrupat acum din
vaile haosului,vine invesmantat in giulgiu negru si purtand pe vitele-i negre de par o coroana
ce pare ca arde.Tatal Luceafarului este de data aceasta soarele,iar muma,noaptea.Tanarul
demonic fagaduieste miresei sale”cununi de stele”si-i ofera cerul pe care sa rasara ca o stea
stralucitoare alaturi de el,ceea ce da fetei o senzatie de caldura:

“Ma dor de crudul tau amor

A pieptului meu coarde,

Si ochi mari si grei ma dor,privirea ta ma arde.”