Ion

de Liviu Rebreanu
- Simetria incipit-final –
Relaţia incipit-final: există o relaţie de simetrie prin metafora drumului cel care
introduce cititorul într-o lume plauzibilă, satul Pripas, locul în care se vor
desfăşura acţiunile şi se vor consuma dramele. Drumul este cel care
transfigurează această activitate: lumea reală/lumea ireală. De asemenea,
drumul reprezintă şi destinul personajului principal neputând să se sustragă
acestuia. Sunt prezentate în incipit elemente anticipative precum cişmeaua
mortului, râpele dracului, crucea fiind simboluri ale morţii. Acestea
prefigurează sfârşitul tragic al eroului nostru. Atmosfera liniştită din incipit
este reluată din ultimul capitol în ciuda sfârşitului tragic al lui Ion. Se
accentuează astfel asupra ideii trecerii timpului şi asupra faptului că oamenii
sunt datori să se nască, să-şi urmeze cursul vieţii şi în final să moară. Satul
rămâne înapoi acelaşi ca şi drumul care face posibilă ieşirea din acest univers.
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea drumului care intră
şi iese din satul Pripas, loc al acţiunii romanului. Personificat, druml are
semnificaţia simbolică a destinului. Descrierea iniţială a drumului se face în
manieră realistă respectând detaliile toponimice; are scopul de a-l introduce pe
cititor în viaţa satului ardelean de la începutul secolului XX-lea. Crucea
strâmbă de la marginea satului cu un Hristos de tinichea, ruginită anticipează
destinul tragic al protagonistului şi vorbeşte de nepăsarea locuitorilor din
 Pripas. Intrarea în sat se face în momentul după-amiezii indicând faptul că
cititorul asemenea drumului dă buzna în viaţa unor oameni. Asistăm la ieşire
pe acelaşi drum din satul Pripas observăm aceeaşi cruce, de data asta cu flori
proaspete, semnificând idea că viaţa continuă indiferent de tragediile pe care le
descoperim pe parcurs.