Ion

de Liviu Rebreanu
Este roman realist obiectiv cu naraţiunea la persoana a III-a, narator omnişcient şi
omnipresent, focalizare zer0 şi viziune auctorială.
A apărut în anul 1920 şi reprezintă un moment important în literature română, o
adevărată izbândă. La apariţia acestui roman, Eugen Lovinescu a salutat această proză
obiectivă spunând că apariţia romanului curmă o controversă dintre modernişti şi
sămănătorişti. Deşi personajele sunt ţărani, iar acţiunea se desfăşoară în mediul rural,
romanul cuprinde o viziune obiectivă asupra lumii rurale.
Romanul a fost creat de-a lungul a 7 ani, timp în care un rol important l-a avut
impresia afectivă.
Aflat la vânătoare, Rebreanu vede « un ţăran îmbrăcat în haine de sărbătoare care a
sărutat pământul ». O altă întâmplare este relatată de sora scriitorului, Livia « o fată
înstărită, rămasă însărcinată cu un ţăran sărac, bătută cumplit de tatăl ei pentru că
trebuie acum să se înrudească cu un sărăntoc, acesta neiubind pământul şi neştiind să-
l muncească ».
Titlul poartă numele personajului central, personaj realist, eponim şi exponenţial,
adică reprezentant al lumii rurale. Tema este reprezentată de condiţia ţăranului în
satul tradiţional din Ardeal la începutul secolului XX. Romanul prezintă lupta unui
ţăran sărac pentru a obţine pământ şi consecinţele actelor sale.
Simetria romanului se realizează prin descrierea drumului care iese şi intră din
satul Pripas, loc al desfăşurării evenimentelor. Se realizează şi prin internemdiul unor
simboluri cum ar fi : prezenţa horei sau imaginea crucii care străjuieşte intrarea în sat.
 Romanul este organizat în 2 părţi reprezintă cele 2 dorinţe ale personajului central:
glasul pământului şi glasul iubirii. Prima parte cuprinde 6 capitole, iar a 2-a, 7 capitole
însumând 13, simbol nefast. Titlurile capitolelor poartă funcţie anticipativă prin
sublinierea conţinutului acestora.
Acţiunea începe într-o zi de duminică în care locuitorii satului Pripas se află la horă
în curtea văduvei lui Maxim Oprea, Dodoxia. Rolul horei, la începutul romanului este
acela că devine o „horă a soartei”. Prin intermediul horei sunt prezentate personajele,
de asemenea remarcăm situarea exactă a acţiunii în timp şi spaţiu.
Privitorii sunt aşezaţi în funcţie de rangul social şi de pământurile pe care le
posedă. Fruntaşii satului împreună cu primarul stau de-o parte, deoarece lipsa
pământului în satul tradiţional era echivalent cu lipsa demnităţii umane.
Intriga este construită de apariţia lui Vasile Baciu care beat fiind, îl jigneşte pe Ion
făcându-l hoţ şi tâlhar pentru că acesta urmărea să-i ia fata promisă lui George
Bulbuc. Ajungând de ruşinea satului, Ion hotărăşte să se răzbune pe Vasile Baciu şi va
urmări seducerea Anei.
Drama lui Ion este drama unui ţăran sărac, acesta nu-şi acceptă condiţia şi alege în
locul iubirii pentru Florica, să se căsătorească cu Ana. Pe lângă conflictul central dintre
Ion şi Vasile Baciu se remarcă şi alte conflicte secundare cum ar fi: între Ion şi George la
început pentru Ana, apoi pentru Florica; între Ion şi Simion Lungu pentru o bucată de
pământ; între Ion şi Zaharia Herdelea.
Dorind să obţină mai repede pământ, Ion îi face curte Anei şi îl forţează pe Vasile
Baciu să accepte căsătoria. Preotul Belciug mediază conflictul dintre Ion şi Vasile Baciu
în care „biata Ana nu este decât o victimă tragică”. Sinuciderea Anei, iar apoi moartea
lui Petrişor, nu-i trezesc lui Ion regrete pentru că el nu vedea în aceştia decât garanţia
pământului. Acesta îi face acum curte Floricăi, care era căsătorită cu George Bulbuc.
Este surprins de George şi este omorât în casei lui George cu sapa, obiect simbolic
pentru munca pământului.
Deznodământul este tragic, Ion moare, George B. Merge la închisoare, iar Florica
rămâne singură.
Alt plan narativ subliniază rivalitatea dintre preot şi învăţător. Dar în finalul
romanului, la sfiinţirea noii biserici, conflictul dintre aceste 2 familii se încheie.
Dincolo se destinde individuale, romanul prezintă şi aspecte monografice specifice
satului tradiţional şi anume: sunt prezente momente din viaţa omului(naşterea,
moartea, nunta), obiceiuri de Crăciun, relaţii sociale şi economice, precum şi instituţiile
statutului.
Aşadar, romanul Ion este un roman obiectiv, narator – personaj, naratorul este
omnişcient şi omniprezent, naraţiunea la persoana a III-a, atitudinea fiind detaşată.