Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

ARGUMENT

În România există mai multe tipuri de arii naturale protejate: unele de interes național,
altele de interes comunitar (adică la nivelul Uniunii Europene), iar altele de interes
internațional.

De asemenea, din punct de vedere al modului de gestionare, se disting mai multe

categorii. Fiecare astfel de categorie are propriile particularități referitoare la nivelul de
protecție, scopul înființării și activitățile umane permise în interiorul acestora. Este important
însă de reținut că desemnarea acestora a fost de regulă fundamentată pe criterii științifice, iar
restricțiile în folosirea terenului și a resurselor din aceste zone au ca scop conservarea speciilor
de faună, floră sau a habitatelor acestora.

O arie protejată înseamnă că există o serie de restricții în folosirea resurselor din acea
zonă, iar acestea variază destul de mult în funcție de tipul de arie protejată și de zonarea
internă a acesteia. Restricțiile sunt menite să acționeze ca o barieră în calea activităților umane
cu impact negativ ridicat, cum ar fi exploatările forestiere, amenajări hidrotehnice, minerit etc.

Turismul, la rândul lui, are propriile păcate dacă se dezvoltă în mod haotic, se
încurajează turismul de masă și nu se iau măsuri de limitare a impactului negativ. La
momentul de față sunt documentate destule situații în care turismul haotic a făcut mult rău,
cum ar fi cazul plajelor din Thailanda aproape complet distruse și extrem de poluate. Tocmai
din acest motiv pot exista o serie de restricții chiar și pentru activități turistice.  În acest
context ecoturismul are rolul de a aduce beneficii localnicilor, însă fără a afecta până la
dispariție resursa care stă la baza acelor beneficii. 

Datorită acestor considerente am ales această temă de proiect în care mi-am propus să
fac o analiză asupra acestui parc naţional de interes naţional.

pagina - 1
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

CAP. I CATEGORII DE ARII PROTEJATE ÎN ROMÂNIA

Legătura dintre ecoturism și ariile naturale protejate este una foarte puternică deoarece
una din trăsăturile acestei forme de turism este contribuția activă la conservarea patrimoniului
natural și cultural. Patrimoniul natural se află, de regulă, sub o anumită formă de protecție,
deoarece doar așa ne putem asigura că se vor lua măsurile potrivite de protejare. Cu toate că
uneori activitățile umane pot fi ilegale și să pună presiune suplimentară pe aria protejată,
putem folosi statutul de protecție ca o pârghie pentru a pune presiune pe autorități, așa cum de
multe ori se întâmplă în România.
O arie protejată înseamnă că există o serie de restricții în folosirea resurselor din
acea zonă, iar acestea variază destul de mult în funcție de tipul de arie protejată și de
zonarea internă a acesteia. Restricțiile sunt menite să acționeze ca o barieră în calea
activităților umane cu impact negativ ridicat, cum ar fi exploatările forestiere, amenajări
hidrotehnice, minerit etc.
Turismul, la rândul lui, are propriile păcate dacă se dezvoltă în mod haotic, se
încurajează turismul de masă și nu se iau măsuri de limitare a impactului negativ. La
momentul de față sunt documentate destule situații în care turismul haotic a făcut mult rău,
cum ar fi cazul plajelor din Thailanda aproape complet distruse și extrem de poluate. Tocmai
din acest motiv pot exista o serie de restricții chiar și pentru activități turistice.  În acest
context ecoturismul are rolul de a aduce beneficii localnicilor, însă fără a afecta până la
dispariție resursa care stă la baza acelor beneficii. 
În România există mai multe tipuri de arii naturale protejate: unele de interes național,
altele de interes comunitar (adică la nivelul Uniunii Europene), iar altele de interes
internațional. De asemenea, din punct de vedere al modului de gestionare, se disting mai
multe categorii. Fiecare astfel de categorie are propriile particularități referitoare la nivelul de
protecție, scopul înființării și activitățile umane permise în interiorul acestora. Este important
însă de reținut că desemnarea acestora a fost de regulă fundamentată pe criterii științifice, iar
restricțiile în folosirea terenului și a resurselor din aceste zone au ca scop conservarea speciilor
de faună, floră sau a habitatelor acestora.

pagina - 2
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

1. Arii de interes internaţional

Pentru ţara noastră, au fost declarate la nivel internaţional:

- rezervaţii ale biosferei: Delta Dunării (1991), Retezat (1979), Pietrosul Rodnei (1979)
- zone umede de importanţă internaţională ; Delta Dunării (1991), Insula Mică a Brăilei
(2001), Lunca Mureşului (2006), Complexul Piscicol Dumbrăviţa (2006), Lacul Techirghiol
(2006).
- situri naturale ale patrimoniului natural universal: Delta Dunării
- geoparcuri: Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, Geoparcul Platoul Mehedinţi
desemnate prin HG 2151/2005 la categoria parcuri naturale.

2. Arii de interes naţional

Ariile naturale protejate de interes naţional sunt declarate în baza: Legii nr. 5/2000
privind amenajarea teritoriului naţional, secţiunea III, zone protejate; Hotărârii de Guvern
2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone; Hotărârii de
Guvern nr. 1581/2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone;
Hotărârea de Guvern nr. 1143/2007 privind instituirea de noi arii naturale protejate.

3. Arii de interes comunitar

România deţine 273 Situri de Importanţă Comunitară şi 108 Situri de Protecţie Specială
Avifaunistică, declarate prin Ordinul de Ministru nr. 1964/2007 privind instituirea regimului
de arie naturala protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei
ecologice europene Natura 2000 în România şi prin Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2007
privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei
ecologice europene Natura 2000 în România. Suprafaţa totală a siturilor Natura 2000, în
România, reprezintă 17,84% din suprafaţa ţării. SCI-urile reprezintă 13,21 % din suprafaţa
ţării, iar SPA-urile reprezintă 11, 89% din suprafaţa ţării.

pagina - 3
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

Reţeaua Ecologică Europeană Natura 2000 oferă numeroase instrumente utile, iar
extinderea reţelei prin includerea şi gestionarea ariilor naturale protejate din România,
reprezintă un pas important în direcţia conservării peisajului şi biodiversităţii. Cu alte cuvinte,
în ceea ce priveşte fondul natural, această reţea serveşte, atât intereselor României, cât şi celor
ale Uniunii Europene.

CAP. II ARII DE INTERES NAŢIONAL

pagina - 4
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

La nivel european, România deţine cel mai diversificat şi valoros patrimoniu natural;
suprafaţa ariilor naturale protejate de interes naţional, raportată la suprafaţa ţării, este de 7%.

Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor

naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările
şi completările ulterioare, categoriile de arii naturale protejate de interes naţional sunt:

- rezervaţii ştiinţifice – acele zone cu regim strict de protecție, în care activitățile

umane sunt interzise cu excepția celor în scop științific. Sunt acele arii naturale protejate ale
căror scopuri sunt protecția și conservarea unor habitate naturale terestre și/sau acvatice,

pagina - 5
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

cuprinzând elemente reprezentative de interes științific sub aspect floristic, faunistic, geologic,
speologic, paleontologic, pedologic sau de alta natură

- parcuri naţionale: – ariile naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi
conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând
elemente naturale cu valoare deosebită sub aspectul fizico-geografic, floristic, faunistic,
hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind
posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice.
Aceste sunt: Parcul Naţional Munţii Rodnei, Parcul Naţional Călimani, Parcul Naţional
Cheile Bicazului-Hăşmaş, Parcul Naţional Piatra Craiului, Parcul Naţional Buila
Vânturariţa, Parcul Naţional Defileul Jiului, Parcul Naţional Retezat, Parcul Naţional
Domogled-Valea Cernei, Parcul Naţional Semenic-Ch Caraşului, Parcul Naţional Cheile
Nerei-Beuşniţa, Parcul Naţional Munţii Măcinului, Parcul Naţional Ceahlău, Parcul Naţional,
Parcul Naţional Cozia.

- monumente ale naturii; - arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi
conservarea unor elemente naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică,
peisagistică deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice
ori ameninţate cu dispariţia, arbori seculari, asociaţii floristice şi faunistice, fenomene
geologice – peşteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apa, cascade şi alte manifestări şi
formaţiuni geologice, depozite fosilifere, precum şi alte elemente naturale cu valoare de
patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor.

- rezervaţii naturale; – arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi
conservarea unor habitate şi specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier,
hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic.

- parcuri naturale: – arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi
conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu natura
de-a lungul timpului a creat o zona distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau
culturală, deseori cu o mare diversitate biologică.

pagina - 6
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

Acestea sunt: Parcul Natural Munţii Maramureşului, Parcul Natural Vânători-Neamţ,

Parcul Natural Bucegi, Parcul Natural Putna Vrancea, Parcul Natural Grădiştea Muncelului-
Cioclovina, Parcul Natural Porţile de Fier, Parcul Natural Lunca Mureşului, Parcul Natural
Apuseni, Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, Parcul Natural Comana, Parcul Natural Lunca
Joasă Prutului Inferior, Parcul Natural Defileul Mureşului Superior, Geoparcul Dinozaurilor
Ţara Haţegului, Geoparcul Platoul Mehedinţi.
Ariile naturale protejate de interes naţional sunt declarate în baza: Legii nr. 5/2000
privind amenajarea teritoriului naţional, secţiunea III, zone protejate; Hotărârii de Guvern
2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone; Hotărârii de
Guvern nr. 1581/2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone;
Hotărârea de Guvern nr. 1143/2007 privind instituirea de noi arii naturale protejate.
Ariile naturale protejate pot fi atribuite în custodie sau pot avea structuri de
administrare. Acest proces este reglementat prin Ordinul Ministerului Mediului şi Dezvoltării
Durabile nr. 1533/2008 privind aprobarea Metodologiei de atribuire a administrării ariilor
naturale protejate care necesită constituirea de structuri de administrare şi a Metodologiei de
atribuire a custodiei ariilor naturale protejate care nu necesită constituirea de structuri de
administrare.

CAP. III PARCUL NAŢIONAL BUILA VÂNTURĂRIŢA

3.1. Cadrul general 

pagina - 7
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

Parcul Naţional Buila-Vanturăriţa, sit al Reţelei Ecologice Europene NATURA 2000, a

fost infiinţat prin H.G nr. 2151/2004, în urma studiilor de fundamentare ştiinţifică a
demersurilor realizate de asociaţia Kogayon, organizaţie nonguvernamentala de protecţie a
mediului cu sediul în comuna Costeşti şi este administrat de către RNP Romsilva în
parteneriat cu asociaţia Kogayon.
Parcul are o administraţie, cu sediul în Horezu, care întocmeşte şi pune în aplicare
Regulamentul parcului şi Planul de Management al acestuia. Activitatea administraţiei este
supervizată de Consiliul Stiinţific, alcătuit de 13 cercetători, iar implicarea comunităţilor
locale se face prin Consiliul Consultativ, alcătuit din reprezentanţi ai tuturor factorilor
interesaţi (45 instituţii şi organizaţii).
Componenţa consiliilor a fost propusa de administraţia parcului avizată de Academia
Romana şi aprobata de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (Ordinul MMGA nr.
630/2006).
Administraţia parcului a fost înfiinţată în februarie 2006, cu sediul în oraşul Horezu şi
are în prezent 10 angajaţi : director, responsabil relaţii cu comunităţile, educaţie ecologică şi
turism, biolog, specialist IT, economist, sef paza şi 4 rangeri.

3.2. Scurtă descriere 

Parcul Naţional Buila-Vânturăriţa este cel mai mic parc Naţional din Romania,
cu o suprafaţă de 4186 ha., fiind situat în judeţul Vâlcea, în sudul munţilor Căpăţânii,
pe teritoriul localităţilor Costeşti, Bărbăteşti şi Băile Olăneşti. Parcul cuprinde creasta
calcaroasă liniară a Masivului Buila-Vânturăriţa, cu o lungime de circa 14 km, de la
vest de Cheile Bistriţei vâlcene, până la est de Cheile Olăneşti (Folea), creasta
dominata de cele două vârfuri care dau numele masivului. Vârful Buila (1849 m) şi
Vârful Vânturăriţa (1885 m). Masivul prezintă caracteristicile specifice reliefului
carstic, cu numeroase forme exocarstice (chei, abrupturi, calcaroase, doline, câmpuri
de lapiezuri, grohotişuri calcaroase, hornuri, ace, strungi) şi endocarstice (peşteri şi
ravene).

pagina - 8
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

Datorită caracterului de insularitate şi accesibilităţii dificile, în masiv s-au

păstrat nealterate numeroase elemente ale patrimoniului natural: habitate naturale,
păduri virgine, numeroase specii ocrotite ale florei şi faunei, situri mineralogice şi
paleontologice, peşteri.
Un element suplimentar de atracţie şi valoare al parcului îl constituie existenţa în
perimetrul acestuia sau în imediata apropiere a numeroase obiective cultural-istorice.
Mânăstirile Arnota, Bistriţa, Horezu, Frăsinei, schiturile Pătrunsa, Pahomie, Iezer,
Bradu, Jgheaburi, bisericile fostelor schituri 44 Izvoare, Papusa, Perl, bisericile
rupestre din Peştera Liliecilor, alte monumente din localităţile din zonă, precum şi
tradiţiile, obiceiurile şi arhitectura tradiţională din satele de la poalele muntelui.

3.3. Descrierea parcului

3.3.1. Localizarea geografică

Masivul Buila-Vânturăriţa este situat în partea central-nordica a Judeţului Vâlcea şi face

parte din Munţii Căpăţânii. Masivul iese în evidenţă faţă de lanţul principal al acestora, atât
prin dispunere cât şi prin constituţie şi relief. Creasta principală a Munţilor Căpăţânii,
constituită preponderent din şisturi cristaline are o dispunere est-vest, cu creste secundare
înspre nord şi sud. Excepţie fac două masive calcaroase, ale căror creste principale sunt
dispuse pe direcţia SV-NE: Masivul Târnovu în nord-vest şi Masivul Buila-Vânturăriţa în
sud-est.
Masivul Buila-Vânturăriţa se întinde de la vest de Cheile Bistriţei şi până la est de
Cheile Olăneştilor (Folea). Legătura cu Munţii Căpăţânii este făcută prin Plaiul Netedu
(interfluviul dintre râurile Bistriţa şi Costeşti), Plaiul Lespezi (interfluviul dintre râurile
Costeşti şi Cheia) şi Plaiul Hădărău (interfluviul dintre râurile Cheia şi Olăneşti).
Creasta Buila-Vânturăriţa are o extindere spaţială de tip liniar, cu o lungime de circa
14 km şi o lăţime cuprinsă între 0,5 şi 2,5 m km (extinderea calcarelor jurasice).
Altitudinea absolută este în Vârful Vânturăriţa Mare (1885 m), iar cea minimă la ieşirea

pagina - 9
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

Bistriţei din chei (550 m).

Principalele vârfuri ale masivului sunt, de la sud-vest spre nord-est, următoarele: Arnota
(1183,7 m), Muntele Cacova (1525,1 m), Muntele Piatra (1643 m), Muntele Albu (1658,9 m),
Buila (1848,6 m), Stevioara (1847 m), Vânturăriţa Mare (1885,2 m), Vioreanu (1866 m),
Vânturăriţa Mică (1655 m), Stogu (981 m).

Figura 1. Localizarea Parcului Naţional Buila-Vânturăriţa

3.3.2. Geologia parcului

pagina - 10
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

Stratificaţia
În zona Masivului Buila-Vânturăriţa se găseşte o succesiune de depozite metamorfice şi
sedimentare care poate fi urmărită în întregime pe deschiderile oferite de văile celor patru
râuri care traversează bara calcaroasa, săpând în aceasta câte un sector de chei.

Fig. 2 Schiţa tectonica a parcului

Formaţiunile cristaline
În Masivul Buila-Vânturăriţa, rocile metamorfice aflorează pe versanţii nord-vestici, pe
văile râurilor Bistriţa, Costeşti, Cheia şi Olăneşti, cat şi în zona de creastă, unde ies la zi de
sub depozitele sedimentare erodate (Curmătura
Fig. 3 Profilul Builei). Evoluţia metamorfica a unităţilor
geologic al parcului
gnaisice din Pânza Getică se înscrie în intervalul de timp al ciclului Varisc (300 - 350 M.a).
Evoluţia metamorfitelor din Carpaţii Meridionali are în prezent repere mai clare, subliniind
caracterul polistadial şi o evoluţie distinctă a unităţilor Getic-Supragetic vs. Danubian, într-o
succesiune de evenimente de la subducţie la obducţie şi o inversiune tectonică în Cretacicul

pagina - 11
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

mediu şi superior. Rocile metamorfice din domeniul Getic-Supragetic pot fi divizate în două
tipuri principale de litologii: un tip dominat de calcare cristaline, amfibolite, micasisturi,
paragneisse, cuartite, din care lipsesc migmatitele, reprezentând metalitofaciesul de Negoi, iar
cel de-al doilea este relativ sărac în roci carbonatice şi amfibolitice, fiind dominat de gneisse şi
migmatite, reprezentând metalitofaciesul de Sebeş-Lotru, în cadrul acestuia din urmă
încadrându-se şi formaţiunile cristaline din Masivul Buila-Vânturăriţa.

Formaţiunile sedimentare 
După desăvârşirea ciclului baikalian, care a generat şisturi cristaline
epimetamorfice, domeniul getic a evoluat ca arie exondată supusă denudării. A devenit
arie de acumulare în neo-Carbonifer, când s-au acumulat depozite predominant
continentale. În ciclul alpin, procesul de sedimentare începe dupâ faza de exondare
care a durat şi în timpul Triasicului. În Jurasic, se conturează o serie de zone
depresionare printre care şi Buila-Vânturăriţa.
Domeniul getic este din nou exondat după tectogeneza mezocretacică. După
acest moment, are loc o transgresiune la nivelul Cenomanianului, dar formaţiunile
sedimentare sunt, în cea mai mare parte, îndepărtate prin eroziune.

Figura 4. Ammoniti Figura 5. Colonie algala Elipsactinia eliptica

În zona Masivului Buila-Vânturăriţa, succesiunea sedimentară cuprinde depozite Jurasic

superioare şi Cretacic inferioare.

pagina - 12
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

3.3.3. Geormorfologia parcului

Spre deosebire de Munţii Căpăţânii din care face parte, Masivul Buila-Vânturăriţa
prezintă caractere aparte, specifice crestelor calcaroase liniare şi insulare. Culmea principală
are o lungime de circa 14 km, având însă caracter unitar doar între Cheile Costeşti şi Cheile
Cheia, cu o mica întrerupere în zona Curmătura Builei (aici cuvertura sedimentara a fost
erodată până la depozitele metamorfice), în rest fiind fragmentată de către râurile care au
săpat chei (de la vest la est: Bistriţa, Costeşti, Cheia şi Olăneşti), care separă două masive:
Arnota (sud-vest, între râurile Bistriţa şi Costeşti) şi Stogu (nord-est, între râurile Cheia şi
Olăneşti), care au o înfăţişare diferită de aceea a culmii principale. Creasta are aspect
accidentat, doar pe zone restrânse având platouri netezite (Muntele Cacova şi Muntele Albu),
trăsătura dominantă fiind cea de culme în trepte, dominata de vârfuri rotunjite (Piatra, Buila)
sau ascuţite (Vânturăriţa). Sectorul nordic al culmii principale are aspectul unei creste ascuţite
şi zimţate, chiar dacă înălţimea descreşte treptat. Eroziunea şi dezagregarea au detaşat martori
de eroziune reziduali cu formă de turnuri sau ace, unii de
dimensiuni mari (35m), în special pe versantul vestic al
masivului. Culmile secundare sunt în general scurte (sub
1km) şi cad în trepte accentuate spre est. Doar în Muntele
Cacova apar culmi netede, iar sectoarele de culmi
rotunjite din Munţii Cacova şi Piatra. Din punct de vedere
altimetric, cota maximă este situata la 1885 m (Vârful
Vânturăriţa Mare) iar cea minima la 550 m (ieşirea
Fig 6 Abrutul Nord Vestic
Bistriţei din chei). Rezultă o medie altitudinală de 1218 m.
Mersul curbelor şi repartiţia hipsometriei în cadrul Masivului se prezintă alungit-
concentric. Astfel, altitudinile de peste 1800 m ocupă două areale mici în partea centrala a
Masivului, în jurul vârfurilor Buila şi Vânturăriţa, însumând doar 1,4% din suprafaţă. Între
1400 şi 1800 m se situează întreaga parte centrală a masivului şi insular, Muntele Stogu,
totalizând 14,5% din suprafaţă. Cea mai mare extindere o ocupă intervalul 1000 - 1400 m,
fiind prezent atât în Muntele Arnota şi Muntele Cacova, cât şi în lungul întregii borduri estice
din partea centrală şi nordică a masivului. Acest interval altitudinal însumează 56,6% din
suprafaţă. Partea aflată sub 1000 m ocupa 27,3% şi este extinsă mai ales în sudul Muntelui

pagina - 13
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

Arnota şi în lungul văilor Bistriţa, Costeşti şi Cheia.

Figura 7. Curmătura Builei

3.3.4. Hidrografia parcului

 
Întreaga reţea hidrografica a Masivului Buila-Vânturăriţa este tributară Râului Olt, prin
afluenţi direcţi sau indirecţi de dreapta ai acestuia, cu o direcţie de curs, în linii mari de la nord
la sud. Principalele râuri care curg în masiv sunt, de la sud-vest la nord-est:
Bistriţa, afluent al Oltului, care izvorăşte din Munţii Căpăţânii şi este formată prin
unirea a două pâraie principale: Gurgui (vest), cu izvoarele în Curmătura Rodeanu şi Cuca
(est), cu izvoarele în Curmătura Zănoaga. Străbate bara calcaroasa a
Masivului săpând chei în extremitatea sud-vestica a acesteia,
adunând apele din Munţii Bulzu şi La Clae (versanţii
estici), prin numeroase paraie (Paraul Fantanii, Paraul Bulzului) şi
din Muntele Arnota (versantul vestic);
Costeşti, afluent de stânga al Bistriţei, în care se varsă la
sud de Comuna Costeşti, cu izvoare tot în Munţii Căpăţânii
(Curmătura Lespezi), care aduna apele de pe versanţii nord-
vestici ai masivului (sectorul pana la Plaiul Lespezi) (Pâraiele
Sasa Voiceşti, Ghelălău, Curmăturii), versantul estic al Muntelui
Arnota şi versantul sudic al Muntelui Cacova (Pârâul Sec sau Valea Morii). Râul si-a găsit loc
pe traiectul unei falii importante şi a străbătut Masivul de la nord la sud săpând chei
spectaculoase. Otasau, afluent de stânga al Bistriţei, care îşi are obârşia în Curmătura Builei şi
pagina - 14
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

adună apele de pe versanţii sudici ai Munţilor Piatra şi Albu (Valea Bulzului, Valea Pătrunsă).
Cheia, afluent de dreapta al Olăneştiului, are izvoarele în Munţii Căpăţânii (zona
Zmeuret  –  Preota). Adună ape atât din zona înaltă Munţilor Căpăţânii cât şi din Buila-
Vânturăriţa, atât de pe versanţii nord-vestici cât şi de pe cei sud-estici. Cheia sapă în calcarele
dintre Stogu şi Vânturăriţa un sector de chei foarte spectaculos, unul dintre cele mai sălbatice
din tară.
Olăneşti, afluent de dreapta al Oltului, cu izvoare în Munţii Căpăţânii (Vârful Gera),
care adună şi apele de pe versantul estic al Muntelui Stogu. Olăneştiul sapă şi un sector de
chei, mai scurte dar foarte spectaculoase, bara de calcare prelungindu-se până în versantul
estic al acestora.
La capitolul lacuri şi acumulări de apa masivul este sărac, fiind prezente doar câteva
mici lacuri: cele antropice din Pietreni, generate de alunecarea stratelor pe care s-a depus
halda de steril de la cariera Bistriţa, două mici iazuri (topliţe) pe Cheile Bistriţei şi câteva mici
tauri în dolinele din zona Muntelui Piatra, care în verile secetoase seacă aproape complet.
Apele subterane au fost foarte active, generând numeroase fenomene endocarstice,
reprezentate prin peste 100 peşteri, la care se adaugă numeroase fenomene exocarstice. Sunt
prezente numeroase surse de apa de tipul izbucurilor, dintre care cel al Izvorului Frumos de
lângă Schitul Pahomie este cel mai important. Altele mai mici se găsesc la nord de Curmătura
Builei (La Troiţă), Poiana Scărişoara, Poiana Pătrunsa, Bistriţa.

3.3.5. Speologia parcului

Creasta calcaroasă a Masivului Buila-Vânturăriţa, prin dispunerea ei pe direcţie SV-

NE, a constituit şi constituie o barieră pentru râurile care aduna apele de pe versanţii sudici ai
Munţilor Căpăţânii. Râurile, nevoite să ocolească zona centrala, au reuşit sa străpungă această
barieră numai la cele două extremităţi: în partea de sud-vest râurile Bistriţa şi Costeşti si-au
săpat spectaculoase chei între care este cuprins Muntele Arnota, iar în partea de nord-est
râurile Cheia şi Olăneşti au tăiat Cheile Comarnicelor (Cheile Recea sau Cheile Cheii), printre
cele mai adânci şi mai sălbatice din ţară, prezentând pe o lungime de peste 1 km cascade,
marmite, săritori, pereţi apropiaţi până la 2 m dar înalţi de peste 300 m şi respectiv Cheile
Mânzului (Cheile Olăneştilor, Cheile Folea, Valea Rea sau Cheile Râului Sec).

pagina - 15
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

În afara cheilor, formele exocarstice sunt reduse ca număr, varietate şi dimensiuni,

datorită morfologiei barei de calcare. Dintre acestea ar fi de amintit câmpul de lapiezuri din
Muntele Albu, cele câteva arcade naturale, dintre care Casa de Piatră de la Pătrunsa este cea
mai cunoscută, hornurile de la Curmătura Builei, abruptul nord-vestic. Formele endocarstice
sunt mult mai bine reprezentate, prin peste 100 de peşteri şi câteva avene. Masivul Buila-
Vânturăriţa reprezintă cel mai estic areal din Carpaţii Meridionali care adăposteşte fauna
troglobiontă. Pentru aceasta şi pentru faptul ca numărul speciilor troglobionte este destul de
mare, importanţa biospeologică este foarte mare.

Figura 10. Pestera Ursilor, Pestera Laleaua Verde, Pestera cu Lac

Dintre peşterile din masiv, 10 sunt declarate arii protejate prin Legea 5/2000: Peştera
Liliecilor (Sfântul Grigore Decapolitul), Peştera Arnăuţilor, Peştera Lacul Verde, Peştera
Pagodelor, Peştera din Cheile Comarnicelor (Munteanu Murgoci), Peştera Caprelor, Peştera
Rac, Peştera Valea Bistriţa, Peştera cu Perle, Peştera Clopot.

3.3.6. Flora parcului 

Primele cercetări s-au realizat în 1956 de către Alexandru Buia, M. Păun, urmaţi de
câţiva botanişti care au şi publicat liste parţiale ale plantelor din acest masiv.
Spectrul floristic - Diversitatea floristică şi faunistică a ecosistemelor din cadrul
Parcului Naţional Buila-Vânturăriţa este foarte mare, datorita unui complex de factori, printre
care se numără:
- relieful muntos care ocupa o parte însemnată a teritoriului, favorizând menţinerea

pagina - 16
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

vegetaţiei naturale care, în aceste arii nu a putut fi înlocuită de culturile agricole datorită
reliefului accidentat al crestei calcaroase;
- frecvenţa mare a calcarelor la zi, marcată în relief prin sectoare de chei şi mici masive
izolate cu versanţi abrupţi, hornuri, fisuri, brane, văi seci, grohotişuri care adăpostesc o floră
deosebit de interesantă;
- climatul relativ blând, cu influenţe submediteraneene, care a favorizat răspândirea
unor specii relativ termofile;
În cadrul reliefului muntos există o diversitate mare a tipurilor de habitat (entitate
ecologică ce indică mediul de viaţă al speciilor, în acelaşi timp abiotic, dar şi biotic). Acest
complex de factori corelat cu poziţia faţă de centrele genetice şi căile de migraţie a florei şi a
faunei, a determinat existenţa unor elemente foarte diferite: eurasiatice, europene şi central-
europene, alpino-Carpaţice, submediteraneene, carpato-balcanice ca şi o serie de specii
endemice sau subendemice. Elementele predominante de pe calcarele Builei sunt în general
cele eurasiatice (22,6%) care, împreună cu cele europene (13,2%) şi europene centrale
(11,2%), cuprind jumătate din totalul speciilor.

Figura 12. Floarea de colt şi crinul de pădure

In Parcul Naţional Buila-Vânturăriţa există 28 de specii de orhidee (după Gh. Popescu,
1974): Epipactis helleborine, E. atrorubens, Gymnadenia conopsea, Orchis mascula,
Platanthera bifolia, etc. Dintre plantele menţionate în "Lista Roşie a Plantelor Superioare din
Romania" (M. Oltean şi colab.), în Buila-Vânturăriţa întâlnim Taxus baccata, Pinus sylvestris,
Trollius europaeus, Junipeus sabina, Dianthus spiculifolius, Daphne blagayana, Gentiana

pagina - 17
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

lutea.

Figura 13. Crinul de munte, Dactylorhiza, Pesma Centaurea atropurpurea

3.3.7. Fauna parcului

Ca şi în cazul florei, fauna se bucură de o mare diversitate. Multe dintre speciile

întâlnite aici sunt protejate prin convenţii internaţionale ratificate şi de Romania (Convenţia de
la Berna, Convenţia de la Bonn, Convenţia CITES, Directivele Habitate şi Păsări).
Dintre nevertebrate, în Masivul Buila-Vânturăriţa se întâlnesc insecte (efemeroptere -
Bactis sp., Rhithrogena sp., plecoptere - Isoperla sp., Chloroperla sp., Nemoura sp., trichoptere
- Rhycophila sp., coleoptere - Carabus violaceus, C. intricatus, C. monilis, C. coriaceus, Abax
parallelepipedus, Rosalia alpina, Lucanus cervus, lepidoptere - Vanessa io, V. atalanta,
Lycaena dispar, moluşte (Helix pomatia, Cepaea sp.).

pagina - 18
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

Figura 13. Croitorul fagului

Vertebratele sunt şi ele bine reprezentate:
- Peşti - păstrăv (Salmo trutta fario), lipan (Thymallus thymallus), moioagă (Barbus
meridionalis), zglăvoc (Cottus gobio);
- Amfibieni  –  salamandra (Salamandra salamandra), triton (Triturus alpestris), buhaiul
de baltă cu burta galbenă (Bombina variegata), broasca roşie de pădure (Rana temporaria),
broasca râioasă brună (Bufo bufo).
- Reptile  –  guşterul (Lacerta viridis), şopârla de ziduri (Podarcis muralis), şarpele de
alun (Coronella austriaca), vipera (Vipera berus).

Figura 14. Guşter Lacerta viridis, Lycaena dispar

- Păsări - fluturaşul de stâncă (Tichodroma muraria), gaia roşie (Milvus milvus), şerpar
(Circaetus gallicus), acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina)
- Păsări - fluturaşul de stâncă (Tichodroma muraria), gaia roşie (Milvus milvus), şerpar

pagina - 19
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

(Circaetus gallicus), acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina)

- Mamifere: liliac mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum), liliac mic cu
potcoavă (R. hipposideros), urs (Ursus arctos), râs (Lynx lynx), lup (Canis lupus), capră
neagră (Rupicapra rupicapra), jder de pădure (Martes martes), jder de piatră (Martes foina),
bursuc (Meles meles), cerb (Cervus elaphus).

CAP. IV CONFLICTUL DE LA PARCUL NAŢIONAL

BUILA VÂNTURĂRIŢA

Conflictul de la Parcul Naţional Buila Vânturăriţa este dat de exploatarea de

calcar de la Bistriţa.

Ministerul Mediului trebuie să intervină cât mai rapid pentru a contribui la găsirea unei
soluţii de compromis în ceea ce priveşte situaţia Carierei de calcar de la Bistriţa care, dintr-un
motiv încă nedesluşit, îşi desfăşoară activitatea în perimetrul Parcului Naţional Buila
Vânturăriţa. Conform legii, exploatarea nu poate fi făcută pe un teritoriu protejat, dar
importanţa economică a carierei nu poate fi ignorată de autorităţi.
SC Oltchim SA şi Uzinele Sodice Govora depind de materia primă extrasă de la
Bistriţa. Cariera Bistriţa a fost deschisă în 1960, iar din 1965 a fost preluată de Societatea
Naţională a Sării Salrom SA  – Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea. Actualul
perimetru, în suprafaţă de 1.161 de kilometri pătraţi a fost încredinţat titularului spre
exploatare ultimă dată în 1999, în conformitate cu prevederile Legii Minelor, de Agenţia
Naţionala pentru Resurse Minerale. Actuala licenţă de exploatare a calcarului este valabila
pana în anul 2022.
În cursul lunii aprilie, anul curent, reprezentanţi ai Parcului Naţional Buila-Vânturăriţa,
ai Exploatării Miniere Râmnicu Vâlcea, Consiliului Judeţean Vâlcea, Uzinelor Sodice Govora,
SC Oltchim SA, Primăriei Costeşti şi ai Mânăstirii Arnota s-au întâlnit pentru a discuta cu
privire la situaţia Carierei de calcar Bistriţa, al cărei perimetru se suprapune peste cel al
parcului - rezervaţie naturala  –  aspect care contravine Legii Minelor şi tuturor prevederilor
legale în vigoare. Suprafaţa suprapusă a fost trecută în zona de dezvoltare durabilă a parcului,

pagina - 20
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

dar exploatarea tot contravine art.11 alin. (1) din Legea Minelor nr. 85/2003. Conform
aceluiaşi articol, exploatarea în ariile protejate constituie o excepţie care se stabileşte prin
Hotărâre Guvernamentală, cu avizul autorităţilor competente în domeniu şi cu stabilirea de
despăgubiri şi alte măsuri compensatorii. În cele două ore de discuţii nu s-a reuşit identificarea
vreunei soluţii cu privire la viitorul parcului Naţional şi cel al exploatării miniere, prin prisma
incompatibilităţilor depistate, reprezentanţii instituţiilor participante la discuţii au fost totuşi
de acord să se reunească din nou, în compania conducerii Ministerului Mediului, pentru
stabilirea unei variante de compromis. În timpul discuţiilor s-a ajuns la concluzia că
desfiinţarea carierei de calcar de la Bistriţa nu poate reprezenta o opţiune rezonabilă, dat fiind
că lipsa materiei prime extrase din această zonă ar putea crea importante probleme celor două
mari societăţi, SC Oltchim SA şi Uzinele Sodice Govora, acestea depinzând capital de
exploatarea de la Bistriţa.
În timpul întâlnirii s-a pus şi problema efectelor pe care le poate produce exploatarea
minieră asupra ecosistemului protejat din Parcul Naţional Buila – Vânturăriţa. Reprezentanţii
parcului au declarat că halda de la Bistriţa reprezintă zona exploatării cu cel mai mare risc,
fiind încadrată în clasa de periculozitate „halde cu deplasări care pot fi limitate prin
amenajări”, datorită instabilităţii materialului haldat şi alunecării acestuia prin presiunea
exercitată asupra straturilor de marnă, argila şi nisip pe care au ajuns sa fie depozitate.
Cea mai mare alunecare s-a produs în 1978, când a fost necesară devierea şi
regularizarea râului Costeşti.
Din punct de vedere tehnic, dezvoltarea exploatării miniere este constrânsă, conform
reprezentanţilor Parcului Naţional Buila – Vânturăriţa, de mai mulţi factori. Aceştia spun că
exploatarea înspre zona de vest este imposibilă din cauza existenţei pilierului de siguranţă în
 jurul Mânăstirii Arnota, cu o raza de 650 de metri, înspre est şi nord-est constituţia reliefului
(cheile Costeştiului prezintă versanţi foarte înclinaţi şi pereţi verticali de peste 100 de metri)
nepermiţând o extindere. Înspre sud, exploatarea este de asemenea imposibilă, din cauza
constituţiei zăcământului care prezintă conţinut ridicat de dioxid de siliciu, ceea ce nu
corespunde cerinţelor beneficiarului. Exploatarea înspre nord şi nord-vest este singura
posibilitate de extindere a carierei, însă, din cauza extinderii foarte puternice a rezervelor
exploatabile pe verticală, sunt necesare lucrări de accesare, transport şi prelucrare a materiei
extrase, cu cheltuieli importante. În timpul şedinţei, directorul Exploatării Miniere Râmnicu

pagina - 21
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

Vâlcea a declarat totuşi că saramura de la Ocnele Mari şi calcarul de la Bistriţa reprezintă

„plămânul judeţului”, aşadar, limitarea exploatării acestei materii prime nu poate decât să
încetinească dezvoltarea economiei locale.
Rangerii Parcului Naţional Buila-Vânturăriţa au descoperit ca 16 hectare din
rezervaţie au fost suprapuse în acte cu frontul de lucru al exploatării de calcar din zonă.
„Anul trecut, când am mers pe teren cu pensula şi vopseaua pentru a marca limitele
parcului, ne-am trezit nas în nas cu buldozerele carierei de calcar”, povestea astăzi
geologul Florin Stoican, angajat al Administraţiei Parcului Naţional Buila Vânturăriţa.

Fig. 15. Exploatarea de calcar  Fig. 16. Cariera de exploatare a calcarului

pagina - 22
Parcul Naţional Buila Vânturăriţa

BIBLIOGRAFIE

1. Nicu Baciu, Arii protejate şi impactul activităţilor turistice, Suport de curs, 2009

2. Broşura “Parcul Naţional Buila-Vânturăriţa”. Brosura realizata în cadrul

proiectului Monitorizarea unor specii protejate reprezentative pentru Parcul Naţional
Buila-Vânturăriţa. Proiect implementat de Asociatia Kogayon 2007-2008.

3. INTERNET

pagina - 23