ARII PROTEJATE ÎN ROMÂNIA

România este una dintre țările cu cea mai mare biodiversitate din Europa. Deține o treime din
Dunăre și jumătate din lanțul Munților Carpați. Dintre cele 11 regiuni biogeografice ale
Europei, 5 se găsesc pe suprafața țării noastre. Toate aceste date, fac din România o țară cu o
natură extrem de bogată și variată.

O arie protejată înseamnă existența unor serii de restricții în folosirea resurselor din acea
zonă, iar acestea variază destul de mult în funcție de tipul de arie protejată și de localizarea
internă a acesteia. Restricțiile sunt menite să acționeze ca o barieră în calea activităților umane
cu impact negativ ridicat, cum ar fi exploatările forestiere, amenajări hidrotehnice, mineritul,
etc.

Ariile protejate se constituie într-un mijloc important de conservare a biodiversităţii. Pentru ca

aceste arii protejate să îşi îndeplinească rolul, intervenţiile umane trebuie planificate încât să
permită şi menţinerea proceselor naturale.

În prezent, Rețeaua Națională de Arii Protejate include un numar de 579 de arii protejate
dintre care, 13 sunt parcuri naționale ce reprezintă 4.8% din teritoriul României. Trei dintre
aceste arii sunt recunoscute și la nivel internațional ca Rezervații ale Biosferei în cadrul
Programului UNESCO - MAB, și anume: Retezat, Pietrosul Rodnei și Delta Dunării.

În România există mai multe tipuri de arii naturale protejate: unele de interes național, altele
de interes comunitar ( la nivelul Uniunii Europene), iar altele de interes internațional. De
asemenea, din punct de vedere al modului de gestionare, se disting mai multe categorii.
Fiecare astfel de categorie are propriile particularități referitoare la nivelul de protecție, scopul
înființării și activitățile umane permise în interiorul acestora. Este important de reținut că
desemnarea acestora a fost fundamentată pe criterii științifice, iar restricțiile în folosirea
terenului și a resurselor din aceste zone au ca scop conservarea speciilor de faună, floră sau a
habitatelor acestora.

Cu toate că ariile protejate aduc adeseori restricții resimțite de comunitatea locală, ele pot
deveni și o oportunitate de dezvoltare în contextul actual. Destinația de ecoturism este unul
din modelele de dezvoltare care poate să aducă avantaje economice locale în urma integrării
ariei protejate în oferta turistică de pe plan local.

Ariile protejate prin valoarea lor naturala și gradul redus al intervenției umane pe teritoriul lo,r
sunt cele mai bune exemple și modele pentru sistemele ecologice naturale și seminaturale.
Totodată pentru a realiza tranziția de la actualul model de dezvoltare la un model de
dezvoltare durabilă este necesară cercetarea, cunoașterea și experimentarea teoriilor pentru
implementarea conceptului de dezvoltare durabilă.

Ariile protejate au fost „inventate” şi înfiinţate peste tot în lume pentru a se proteja cele mai
deosebite valori ale diversităţii biologice şi geologice, precum şi valori culturale excepţionale.
Menţinerea acestor valori este posibilă doar dacă ariile protejate au un management
corespunzător, un management care poate preveni şi chiar opri efecte negative ale activităţii
umane.

Tipurile ariilor naturale protejate de interes național:

 Rezervațiile științifice sunt zone cu regim strict de protecție, în care activitățile

umane sunt interzise, cu excepția celor în scop științific.
 Parcurile naționale sunt zone naturale în care se protejează speciile reprezentative
pentru natura României și mediul lor de viață, cu o intervenție minimă a oamenilor.
Sunt permise însă activitățile recreative, educative și de cercetare științifică, activități
tradiționale și de construire a unui minim de infrastructură turistică.
 Monumentele naturii sunt zone desemnate pentru importanța lor deosebită cu privire
la raritatea și unicitatea unor elemente de floră, faună, specii de plante sau animale
sălbatice rare, endemice sau amenințate cu dispariția, arbori seculari, asociații
floristice și faunistice, fenomene geologice, peșteri, martori de eroziune, chei, cursuri
de apă, cascade sau a altor elemente naturale.
 Rezervațiile naturale sunt zone naturale în care se protejează o specie sau un mediu
de viață important. Aici sunt permise acțiuni recreative, educative și de cercetare.
 Parcurile naturale sunt zone naturale în care se protejează peisajul, important și
datorită activităților umane tradiționale desfășurate în zonă, a căror păstrare reprezintă
unul din obiective. Sunt permise activități recreative și educative, construcția de
infrastructură turistică și activități umane de dezvoltare durabilă.

Una dintre cele mai importante arii protejate din țara noastră este Parcul Național Retezat.

Prin constituirea Parcului Național Retezat se urmărește protecția și conservarea unor

eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național, cuprinzând elemente naturale
cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic,
paleontologic, și peisagistic.

Parcul Național Retezat este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-
a IUCN (parc național), desemnată în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare
de conservare favorabilă florei spontane și faunei sălbatice, precum și a unor habitate naturale
de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate. Acesta este situat în sud-vestul țării, pe
teritoriul județului Hunedoara. Aria naturală se află în extremitatea sud-vestică a județului
Hunedoara, la limita de graniță cu județele Caraș-Severin și Mehedinți.

Parcul National Retezat este cel mai complex și mai grandios masiv montan din toate
sectoarele geografice ale Carpaților românești. Originalitatea sa constă în existența unor
spectaculoase creste alpine care depășesc 2000 de m înălțime și un relief sculptural, în care s-
au imprimat urmele a două mari glaciații, Riss și Würm , fiind remarcată existența unei
puternice modelări climatice, sub formă de trepte.

Parcul Național Retezat s-a înființat în anul 1935 la inițiativa profesorului Alexandru Borza,
fondatorul Grădinii Botanice din Cluj-Napoca și a savantului de renume mondial Emil
Racoviță. În prezent parcul are statut de arie naturală protejată de interes național și
internațional, fiind recunoscut ca Rezervație a biosferei din anul 1979.

În 1979 câteva suprafețe ale parcului devin Rezervație a Biosferei, prima de acest fel din țară.
Programul „Omul și Biosfera” are condiții clare de acceptare, iar Retezatul nu a îndeplinit în
totalitate aceste criterii la momentul aderării, fapt pentru care s-a suspendat și se reevaluează
acest statut. Nu este însă un lucru rău, deoarece într-o astfel de rezervație trebuie să existe
comunități care trăiesc în armonie cu natura (așa cum se întâmplă în Rezervația Biosferei
Delta Dunării), lucru ce nu există în Retezat unde lipsesc așezările umane. În noua propunere
de plan de management, aproximativ 70% din suprafața parcului este zonă de protecție
integrală sau strictă, ceea ce va duce la un grad de conservare ridicat.

Parcul Național Retezat are o suprafață de peste 38.000 de hectare și face parte din regiunea
biogeografică alpină. Pădurile acoperă peste 50% din suprafața parcului, iar dintre acestea
aproximativ 20% sunt păduri virgine și cvasivirgine. Cel mai înalt vârf din Retezat este
Peleaga (2.509 m).

Parcul Național Retezat este supranumit “Tărâmul cu Ochi Albaştri”, datorită multitudinii de
lacuri glaciare ce se găsesc în acest masiv

Parcul Național Retezat este renumit pentru cele peste 80 de lacuri glaciare, aproape 40% din
totalul lacurilor de acest fel din România. Dintre acestea, 54 sunt permanente și alimentate de
zăpada topită de pe crestele munților și de mici izvoare. Cele mai spectaculoase dintre lacuri
sunt: Bucura, Zănoaga, Ana, Lia, Tăul Negru, Tăul Porții, Gemenele sau Știrbu. Cel mai mare
lac glaciar din țară este Bucura, cel mai adânc este Zănoaga, iar Tăul Porții este lacul aflat la
cea mai mare altitudine din Retezat.

Autenticitatea parcului este păstrată în special prin lipsa drumurilor auto, fapt ce a încurajat
turismul montan la pas și a ținut deoparte turismul de masă.

Prin constituirea Parcului Național Retezat se urmărește protecția și conservarea unor

eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național, cuprinzând elemente naturale
cu valoare deosebită.

FLORA

În Retezat se întâlnesc aproape 1.200 de specii de plante, ce reprezintă aproximativ o treime

din totalul plantelor din țara noastră. Dintre acestea, 90 de specii sunt endemice zonei, ceea
ce înseamnă ca nu se regăsesc în alt loc în afara Retezatului. Prima plantă endemică semnalată
aici, încă din 1858, este flămânzica. Printre cele mai importante specii de flori amintim:
sângele voinicului, bujorul de munte, ghinţura galbenă, sisinelul de munte, talpa ursului,
papucul doamnei și floarea de colț.

Zona calcaroasă din Retezatul Mic este deosebit de importantă din punct de vedere floristic
deoarece găzduiește un număr ridicat de plante rare sau endemice. În pajiștile din regiunea
alpină se găsesc majoritatea speciilor din flora specifică acestei zone. La limita dintre aceste
pajiști și zonele de stâncărie se pot întâlni bujorul de munte și jneapănul. O altă apariție
inedită este zâmbrul, o specie de conifer relict glaciar, care apare în Retezat în număr mai
mare și în grupuri mai compacte decât în alte masive din țară.
 

FAUNA

În arealul parcului au fost inventariate mai bine de 100 de specii de păsări, un sfert din totalul
din România, 55 de specii de mamifere, 8 specii de peşti, 5 specii de reptile și 7 specii de
amfibieni. Alte animale ce se găsesc într-un număr impresionant în zonă sunt nevertebratele,
dintre care, aproximativ 1.100 de specii de fluturi ce au fost studiați aici. Lunca Berhina a
fost declarată Arie de Importanță Lepidopterologică Europeană pentru relevanța pe care o are
în conservarea fluturilor.

În anul 1973, au fost introduse în căldarea lacului Gemenele, 20 de marmote provenite din
Alpii Austrieci. În prezent, aproape 400 de exemplare se pot întâlni în toate văile și căldările
glaciare de sub Șaua Custurii și până în căldarea lacului Zănoaga.

Importanța ariilor naturale protejate este recunoscută în Convenția privind diversitatea

biologică (CBD) și rezidă în principalul obiectiv urmărit de toate acestea: îngrijirea și
protecția biodiversității naturale înainte de deteriorarea acestor spații sau monumente ale
naturii, precum și evitarea ca resursele să fie exploatate în mod excesiv.

Există, de asemenea, un alt motiv foarte important care adaugă la valoarea acestor zone și este
că este legat și de schimbările climatice. Se estimează că rețeaua globală a acestor spații sau
arii protejate captează cel puțin 15% din carbonul planetei.

Aceste zone au și funcții fundamentale care se raportează în beneficii pentru planetă (funcții
de mediu), întrucât adăpostesc o mare bogăție biologică, dar și în beneficii economice pentru
ființa umană, printre care se remarcă aprovizionarea cu alimente, materii prime și altele.
resurse naturale

În fiecare arie protejată studiată există numeroase rezervaţii naturale geologice, biologice sau
mixte; cele de natură geologică şi mixtă au fost tratate în detaliu, dar au fost furnizate date şi
pentru rezervaţiile biologice.Patrimoniul cultural este bogat în toate parcurile studiate,
existând elemente locale care le diferenţiază. Acesta include vestigii arheologice, monumente
şi lăcaşuri de cult, biserici şi mănăstiri, muzee, tradiţii şi obiceiuri locale, port popular,
arhitectura tradiţională, patrimoniu imaterial. Cea mai mare diversitate de comunităţi etnice se
găseşte în zona Parcului Naţional Munţii Măcinului (români, italieni, turci, tătari, megleno-
romani, ucrainieni şi lipoveni), urmată de Parcul Natural Porţile de Fier (români, sârbi, cehi,
germani).