UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA STIINTE ECONOMICE

Ecoturismul si dezvoltarea
durabila

Profesor: Bugnar NicoletaGeorgeta

Student:Mihalas Lucia

ORADEA
2021
 Cuprins
CAP.I Ecosistemul şi dezvoltarea durabilă.............................pag.3
1.1 Consideratii generale asupra ecoturismului.............pag.3
1.2 Conceptul de ecoturism.............................................pag.7
1.3 Principiile ecoturismului............................................pag.10
Capitolul II: Amenajarea resurselor turistice prin prisma
ecoturismului..............................................................................pag.13
2.1 Resursele turistice-accesul liber şi eficienţa lor
economica...................................................................pag.13
2.2 Factorii de susţinere a ecoturismului.......................pag.16
Capitolul III Factori şi forme de degradare şi poluare........pag.18
3.1 Factorii de degradare a mediului înconjurător şi
apotenţialului turistic.................................................pag.18
3.2 Tipuri de poluare produsă prin turism....................pag.21
3.3 Poluarea culturală şi morală.....................................pag.24

Bibliografie................................................................................pag.28

3
 Capitolul I : Ecosistemul şi dezvoltarea durabilă

În ultimele decenii ale secolului XX,ecotusirmul incepe s se manifeste tot

mai mult ca o noua stiinta menita sa arate noile coordonate de deyvoltare a
industriei turistice la nivel global.Desi la inceputurile sale a fost aplicat numai
pentru turismul practicat in yonele naturale protejate,treptat aria sa de actiune s-a
extins si asupra celorlalte forme majore de turism existente.

Patrimoniul turistic actual al Romîniei se poate dezvolta şi moderniza şi prin

activitaţile de valorificare şi promovare a zonelor turistice şi contextul adoptării
de dezvoltare durabilă şi a globalizarii serviciilor turistice.

Cu cît aceste resurse sunt mai variate si mai complexe,dar ai ales

nealterate de activitatile antropice,cu atat interesul turistic pentru ele este mai
mare,iar activitatile turistice pe car le gnereaya sunt mai valoroase si mai
atractive,raspunyand multor motivatii turistice.

Lucrarea de faţa şi-a propus sa prezinte relaţia care exista între resursele
naturale şi culturale şi industria turistica.

Lucrarea arată preocupările specialiştilor din turism în exploatarea

durabilă a resurselor turstice şi devanseaza,prin conţinutul său,modul de
prezentare,preocupările din domeniul economiei turismului,protecţiei mediului
si al amenajării teritoriului,unde,în ciuda unor începuturi de analiza şi iniţiative
legislative,se remarcă lipsa unui suport legislativ,mai deschis spre problemele de
factura administrativă,financiară,care sunt elemente de maxima importantă
pentru investiţiile directe.

1.1. Consideratii generale asupra ecoturismului

 Prin caracteristicile proprii şi prin cele propagate,turismul se

evidentiaza în toate ţările ca o activitate care inregistrează un grad mai
ridicat de eficienţă economică,in comparaţie cu celelalte sectoare ale
unei economii naţionale.

În decursul ultimelor decenii,activităţile turistice au avut un mers

ascendent,iar formele de turism s-au multiplicat,fapt ce a permis o mai bună
valorificare a resurselor turistice

3
 Intre turism si mediul inconjurător exista o relaţie complexă,legăturile
dintre ele manifestându-se în ambele direcţii(mediul natural,prin ocmponentele
sale:apa,aer,sol,flora,fauna etc.).Mediul natural reprezintă resursele de baza ale
turismului,iar pe de altă parte activitatea turistică are influenţă asupra mediului
ecologic,modificandu-i elementele componente.

Dezvoltarea activităţii turistice presupune acordarea unei atenţii deosebite

calitatii mediului,prin masuri de conservare si dezvoltare acalitatii sale in zonele
intrare in circuitul turistic sau in perspectiva de a intra,precum si de controlul
consecintelor activitatii turistice,in vederea utliyarii rationale a resurselor
turistice.

De asemenea,avand in vedere implicaţiile importante pe care le exercita

procesul de dezvoltare socio-economica si progresul tehnic asupra
mediului,măsurile pentru protejarea acestuita devin din ce in ce mai complexe.

Ideea de ocrotire a naturii s-a nascut in SUA ,unde in a972 a fost

promulgata prima lege din lume ce punea un teritoriu federal sub ocrotire,pentru
a se pastra cat mai nealterat de agresiunea continua a civiliyatiei,fiind creat de
Parcul National Yellowstone.

Ulterior,urmarind acest exemplu,tot mai mlte tari si-au creat propriile retele
de rezervatii naturale si parcuri nationale,pentru a preintampina disparitia unor
specii de flora si fauna sau pentru a conserva forme inedite de peisaj-Parcul
Serengenti-Kenya,Parcul Tatra-Cehia,Parcul Cevennes-Franta etc.

3
 Notiunea de ecoturism a fost definita cu ocazia seminarului national privind
ecoturismul,organizat de Consiliul de experti pentru Mediul Inconjurator din
Canada (CEAC),in anul 1991.

Asa cum se cunoaste de altfel,ecoturismul presupune-in practicarea sa

desfasurarea atat a activitatilor turistice,cat si a celor economice intr-un mediu
agreabil,nepoluat,cu privelisti reconfortante si nealterate.Practicarea
ecoturismului impune protejarea zonelor sau resurselor turistice,ce sunt destinate
studierii,administratiei,recrearii si refacerii fizice si psihice,si nu distrugerii.

Pe de alta parte,activitatea ecoturistica,pe langa ancorarea sa in zona

durabilului,se gaseste in pas cu intefrarea economica si genereaza strategii de
dezvoltare necesare sustinerii tranzitiei.Aceasta intrucat,in sensul real al
ecoturismului,se regasesc modernizarea infrastructurii,dezvoltarea rural-urbana
durabila,utilizarea de forme de energie neconventionala si de tehnologii
nepoluante.Mai mult,trebuie bine inteles faptul ca pentru conservarea
ecosistemelor fragile sunt necesare si masuri legislative.

In acceptiunea unui numar tot mai mare de specialisti,teoreticienii sau

practicieni ai domeniului,principiile ecoturismului sunt:

 Exploatare rationala,astfel industria-de orice natura si o data in plus

cea turistica-nu trebuie sa degradeze resursele,ci sa fie dezvoltata de o
asemenea maniera incat sa protejeze mediul;
 Sanse egale de dezvoltare,unde activitatile economice se cuvin sa
asigure beneficii pe termen lung pentru resurse,comunitatile locale si
industrie.

Dintre formele cu aport de beneficii sunt considerate

importante:conservarea,beneficiile stiintifice,sociale,culturale sau economice:

 Necesitatea asigurarii unor experiente la nivelul tuturor

categoriilor,participarea si culturalizarea turistilor;
 Implicarea educatiei ecologice la nivelul tuturor
categoriilor,comunitatilor locale,organizatiilor guvernamentale si
neguvernamentale,agenti economici si turisti (inaintea,in timpul si
dupa consumarea serviciilor turistice);
 Incurajarea recunoasterii unanime a valorii intrinsece a resurselor;

3
  Angajarea fara rezerve in lupta pentru recunoasterea ideii ca resursele
sunt,totusi,limitate si necesitatea acceptarii unui management orientat
spre inlocuitori;
 Promovarea ideii asocierii si conlucrarii intre mai multi „actori”,care
pot fi:organizatii guvernamentale,O.N.G,agenti economici,oameni de
stiinta si localnici;
 Nevoia sustinerii si promovarii responsabilitatilor morale si
etice,precum si a atitudinii indreptate spre conservarea si protejarea
mediului natural si cultural de catre toti agentii,de toate preocuparile si
orientarile.

Relatia turism-mediu este una irevocabil nedistructibila si,drept

urmare,practicarea ecoturismului poate asigura valorificarea si utilizarea
adecvata a resurselor turistice.In aceste conditii,dezvoltarea unei zone turistice
se realizeaza concomitent cu pastrarea integritatii ecologice a acesteia.

Nu intamplator,cercuri de interes-din randul carora amintim:Uniunea

Internationala de Conservare a Naturii(UICN),Federatia Mondiala pentru
Ocrotirea Naturii(WNF),Federatia Europeana a Parcurilor Nationale si
Naturale(PNABE)-au definit conceptul de „turism durabil” drept „dezvoltarea
tuturor formelor de turism,managementul si marketingul turistic care sa respecte
integritatea naturala,sociala si economica a mediului,cu asigurarea exploatarii
resurselor naturale si culturale si pentru generatiile viitoare”.Mai mult,au fost
stabilite componentele unei strategii a realizarii turismului durabil,cerintele
acestei activitati fiind:

 Respect si grija fata de modul de viata al comunitatilor umane;

 Cresterea nivelului de viata al habitatelor umane;

3
  Conservarea ecosistemului Terrei,a biodiversitatii acesteia;
 Reducerea exploatarii resurselor epuizabile si pastrarea capacitatii de
sustinere a planetei;
 Schimbarea atitutidinii individuale in favoarea dezvoltarii durabile;
 Crearea posibilitatilor de a-si pastra propriul mediu ambiant,paralel cu
realizarea cadrului national pentru dezvoltare si conservare integratoare.

Practicarea ecoturismului poate conduce in consecinte la efecte ecologice

pozitive,din randul carora se anticipeaza:diminuarea efectelor distructive
rezultate din activitatea economica sau circulatia turistica necontrolata asupra
potentialului turistic;limitarea accesului turistic de masa in zonele ecologice
sensibile.

1.2. Conceptul de ecoturism

Există multe trăsături asociate cu ideea de ecoturism, printre care:

durabilitate,
responsabilitate, protejare, conservare, atitudine prietenoasă faţă de mediu şi nu
în ultimul rând „verde”, un cuvânt la modă pentru această nouă industrie. De
aici şi numeroase confuzii între ecoturism şi termeni ca: turism durabil, turism
responsabil, turism alternativ, turism verde, geoturism.
Dacă termenul de turism durabil a fost clarificat pe larg în capitolul
precedent, vom încerca în continuare să aducem lumină şi în cazul celorlalţi
termeni menţionaţi.
Termenul de „turism responsabil” atrage atenţia asupra faptului că cea
mai mare parte a activităţilor turistice nu sunt responsabile: populaţia locală este
exploatată, resursele naturale şi culturale nu sunt respectate şi ocrotite. Termenul
este folosit adesea ca echivalent al turismului durabil şi sugerează faptul că toţi
cei implicaţi într-o activitate turistică, turişti sau prestatori, trebuie să adopte o
atitudine responsabilă faţă de destinaţia turistică. O variantă asemănătoare este „
turismul conştient”, care încurajează o înţelegere mai profundă a naturii,
oamenilor şi locurilor.
Un alt termen întâlnit adesea este cel de „turism alternativ”. Problema
în acest caz este că termenul se defineşte prin ceea ce nu este, adică turismul
tradiţional. Turiştii nu îşi descriu interesele ca fiind alternative, iar serviciile sau
destinaţiile pe care le aleg sunt tot cele care îi motivează de obicei: natura,
religia, educaţia, aventura, etc.
Intenţia şi în acest caz nu este de a desemna o nouă formă de turism ci de
a sugera un alt fel de comportament, o mentalitate alternativă celei predominante
în turismul clasic.

3
 Termenul „turism verde” este folosit de obicei ca o versiune
neacademică a turismului
durabil.
Societatea „National Geografic” a lansat termenul de „geoturism”, ca
fiind: „forma de turism care sprijină sau îmbunătăţeşte caracteristicile geofizice
ale unui spaţiu – mediul înconjurător, cultura, estetica, patrimoniul şi bunăstarea
locuitorilor.”
Definirea ecoturismului
Pe măsură ce ecoturismul se dezvoltă şi câştigă popularitate, apar diferite
obstacole care vor
trebui surmontate. Problema unei definiţii specifice este unul dintre ele.
Dificultatea provine din faptul că ecoturismul nu poate fi descris doar prin
activitatea desfăşurată, aşa cum se întâmplă cu alte forme de turism (turism de
aventură, turism balnear, turism de afaceri, etc.). Ecoturismul incorporează
întotdeauna activităţi diverse în mijlocul naturii (drumeţii, ascensiuni montane,
observarea vieţuitoarelor în habitatul lor natural, etc.), dar poate include şi
activităţi culturale.
Ecoturismul are şi o importantă componentă educaţională, este o şansă de
a învăţa respectul pentru natură şi pentru cultura locală, iar pentru unii o şansă
de auto-reflecţie inspirată de frumuseţea împrejurimilor. Un alt aspect
caracteristic ecoturismului este obţinerea beneficiilor pentru comunitatea locală.
Aceasta înseamnă angajarea personalului de pe plan local, aprovizionarea cu
produse locale, implicarea localnicilor în luarea deciziilor şi organizarea
activităţilor turistice.
Una dintre primele definiţii ale ecoturismului întâlnite în literatura de
specialitate este cea dată în anul 1988, în cadrul Programului din Belize iniţiat
de Rio Bravo Conservation &Management
Area: „ecoturismul este o forma de turism cu impact scăzut asupra mediului,
bazat pe aprecierea acestuia şi unde se depune un efort conştient în vederea
reinvestirii unei părţi adecvate din venituri pentru conservarea resurselor pe
care se bazează. Este o formă de turism durabil şi care asigură beneficii
populaţiei locale.”
În 1996, Uniunea Mondială pentru Conservare formulează propria definiţie
astfel:
„Ecoturismul este călătoria responsabilă faţă de mediu în zone naturale relativ
nealterate, cu scopul aprecierii naturii (şi a oricăror atracţii culturale trecute şi
prezente), care promovează conservarea, are un impact negativ scăzut şi
asigură o implicare socio-economică activă şi aducătoare de beneficii pentru
populaţia locală.”
Lista definiţiilor ar putea continua, pentru că fiecare organizaţie sau autor
a încercat să

3
impună o variantă proprie. Deşi anumite detalii variază, majoritatea definiţiilor
ecoturismului reflectă o formă distinctă de turism, care întruneşte patru criterii
de bază.
Dacă un proiect sau produs turistic îndeplineşte toate aceste criterii, atunci
ne aflăm cu siguranţă în faţa unui produs ecoturistic autentic, însă acest lucru se
întâmplă destul de rar în practică.
Multitudinea definiţiilor şi lipsa unui sistem unitar de acreditare duc la
diferite interpretări din partea celor implicaţi. Chiar dacă ei sunt de acord asupra
criteriilor de bază, ponderea acestora în produsul turistic este diferită. Spre
exemplu, proiectele întreprinse de unele grupuri de conservare pot avea strategii
de protejare a mediului foarte eficiente, dar tind să înlăture participarea locală,
neglijează acţiunile de marketing şi dau dovadă de o slabă cunoaştere a
industriei turistice.
Pe de altă parte, mari firme de turism oferă vacanţe în natură care sunt
foarte profitabile, dar fără a întreprinde acţiuni de conservare şi fără a implica
populaţia locală în organizarea produsului turistic. Desigur, nu putem spune că
serviciile turistice care nu includ toate cele patru componente au întotdeauna o
calitate scăzută, spunem doar că nu reprezintă o activitate ecoturistică.
Ca o concluzie şi, totodată, reprezentând punctul de vedere al autorilor,
vom spune că
“ecoturismul este o formă de turism desfăşurată în arii naturale, al cărui
scop îl reprezintă cunoaşterea şi aprecierea naturii şi culturii locale, care
presupune măsuri de conservare şi asigură o implicare activă, generatoare
de beneficii pentru populaţia locală”.

3
1.3 Principiile ecoturismului

• Minimizarea impactului negativ asupra naturii şi culturii, impact ce ar putea

distruge
destinaţia turistică.
• Educarea turistului cu privire la importanţa conservării.
• Cooperarea cu populaţia şi cu autorităţile locale, în vederea satisfacerii
nevoilor
comunităţii.
• Furnizarea de fonduri pentru conservare şi pentru managementul ariilor
naturale
protejate.
• Accentuarea necesităţii unei zonări turistice regionale şi a planificării fluxurilor
de
turişti pentru regiunile sau ariile naturale ce vor deveni destinaţii ecoturistice.
• Necesitatea utilizării studiilor sociale şi de mediu, precum şi a unor programe
de
monitorizare pe termen lung, pentru evaluarea şi minimizarea impactului.
• Asigurarea unei dezvoltări a turismului care nu depăşeşte o anumită limită a
schimbării din punct de vedere social şi al mediului, limită determinată de
cercetători în
colaborare cu rezidenţii.
• Utilizarea unei infrastructuri dezvoltate în armonie cu mediul natural şi
cultural,
minimizând utilizarea combustibililor fosili şi conservând vegetaţia şi fauna
locală.
Principiile ecoturismului
• Aceste principii sunt agreate si promovate de
către Asociatia de Ecoturism din România (AER)
si au la baza doua modele internaţionale:
– Nature and Ecoturism Accreditation Program
dezvoltat de către Asociatia de Ecoturism din
Australia
– Nature’s Best, sistemul de acreditare promovat de
catre Asociatia de Ecoturism din Suedia.
• Aceste principii trebuie sa fie puse in practica
de:
– Cei ce dezvolta produse ecoturistice,
– Cei ce planifica dezvoltarea unei zone pe baza de
ecoturism
– Cei ce practică această formă de turism

3
 1. Focalizare pe zone naturale
• Ecoturismul se axeaza pe experienta directa si
personala in natura (în sensul cel mai larg),
• se desfasoara in cadrul naturii si se bazeaza pe
utilizarea ei, respectiv a caracteristicilor
geomorfologice, biologice, fizice si culturale ale
acesteia.
• Prin urmare accentul pe zona naturala (protejată
sau nu) este esential in planificarea, dezvoltarea
si managementul ecoturismului.

2. Interpretarea produsului ecoturistic

• Produsele de ecoturism atrag acei turisti ce doresc sa
intre in interactiune cu mediul natural si, in grade variate,
doresc largirea nivelului de cunoastere, intelegere,
apreciere si placere.
• Cei ce dezvolta sau coordoneaza activitati ecoturistice
trebuie sa ofere un nivel corespunzator de intelegere
a valorilor naturale si culturale ale zonelor vizitate,
– de obicei prin utilizarea ghizilor calificati in mod
corespunzator si oferirea informatiilor corecte atat
anterior cat si in cursul experientei.
• La nivelul destinatiei si al produselor ecoturistice, este
important sa se creeze oportunitatea ca membrii
comunitatilor locale sa aiba acces la informatiile si
interpretarea oferite in cadrul programului ecoturistic
dezvoltat in zona

3. Principiul durabilităţii în relaţia cu mediul

natural
• Activitatile de ecoturism şi planificarea lor trebuie
să ofere cele mai bune practici de turism şi
planificare din punct de vedere al conservării
naturii si dezvoltarii durabile.
• Activitatea de turism trebuie sa fie planificata si
derulata astfel incat sa reduca impactul produs
asupra naturii.
• Produsul ecoturistic se desfasoara si este condus
astfel incat sa conserve si sa puna in valoare
mediul natural si cultural in care se desfasoara,
prin recunoasterea si aplicarea practicilor
caracteristice turismului durabil.

3
4. Contribuţie la conservarea naturii
• Ecoturismul contribuie in mod pozitiv la
conservarea ariilor naturale.
• Ecoturismul implica participarea la conservarea
ariilor naturale vizitate, oferind modalitati
constructive pentru bunul management si
conservarea acestor arii naturale
• (ex: oferirea ajutorului financiar in actiunile de
reabilitare a ariilor naturale, strangerea
deseurilor lasate de turisti sau contributia catre
organizatiile de conservare).

5. Contribuţie constructivă la dezvoltarea

comunităţilor locale
• Comunitatea locala de multe ori este parte integranta a
produsului ecoturistic.
• Beneficiile ecoturismului trebuie sa revina in mare parte
si comunitatilor locale.
• Beneficiile locale pot proveni din folosirea ghizilor locali,
cumpararea de bunuri si servicii locale si folosirea
facilitatilor locale.
• In consecinta, ecoturismul trebuie sa puna in evidenta si
componenta culturala a ariei vizitate si sa contribuie la
conservarea acestei componente.
• Evitarea conflictelor în relaţia cu comunitatea locală
(fenomenul de suprasaturare)
• Segment beneficiar / segment care nu participă

6. Gradul de satisfacere a turiştilor

• Ecoturismul raspunde asteptarilor turistilor.
• In dezvoltarea produselor ecoturistice trebuie
avut in vedere faptul ca, in general, potentialii
turisti din acest domeniu au un nivel ridicat de
educatie si de asteptari.
• Astfel, gradul de satisfacere legat de produsul
ecoturistic este esential, experienta oferita
indeplinind sau chiar depasind gradul de
asteptare al turistilor.

7. Marketing corect
• Se urmareste realizarea unui marketing

3
 corect, ce duce la asteptari realiste.
• Marketingul pentru ecoturism ofera
clientilor informatii complete si
responsabile care conduc la cresterea
respectului pentru mediul natural si
cultural al zonelor vizitate si a gradului de
satisfacere a turistilor.

Capitolul II: Amenajarea resurselor turistice prin prisma ecoturismului

Pe baza acumulării de tot mai multe informaţii referitoare la experienţa

ţarilor europene cu tradiţie în turism,interesate în ultimii ani ai secolului nostru
de problematica ecoturismului,se constată ca acesta este privit tot mai mult ca un
proces economic prin care se încearcă un alt mod de gestionare a resurselor
naturale şi antropice dintr-un teritoriu.
În multe situatii distrugerile care s-au produs asupra mediului ambiant,mai
ales în zonele turistice,sunt cauzate de accesul liber la resursele existente.Încă
din anul 1968 economistul italian Garret Mardi arată în revista „Ştiinţa” că dacă
o resursă naturală sau un bun cultural este pus la dispoziţia tuturor
utilizatorilor,acesta va fi supraexploatat,ajungând la distrugerea sa.
Ecoturismul din perspectiva componentelor industriei turistice poate fi
privit ca un sistem cibernetic deschis,care influenţeaza şi care,la rândul său,este
influenţat de către mediul inconjurător.
Privit ca o activitate practică,ecoturismul are un caracter complex şi include
valorificarea şi amenajarea resurselor turistice,structurile turistice de
cazare,alimentaţie,agrement,tratament,la care se mai adaugă şi serviciile turistice
complementare.

2.1. Resursele turistice-accesul liber şi eficienţa lor economică

Importanţa tot mai evidentă a resurselor în dezvoltare societaţii umane a

făcut ca acestea să fie mai atent studiate.El,în ciuda unei repartiţii neuniforme,au
stat la baza evoluţiei istorice a naţiunilor.Resursele utilizate aparţin principalelor
învelişuri ale planetei (atmosfera,hidrosfera,litosfera,biosfera),precum şi omului.
Industria turistică,prin relaţia ei cu alte ramuri industriale şi
agricole,beneficiaza de pe urma extragerii şi valoricării unei foarte largi game de
resurse.
Dar,în principal,întreaga industria turistică,prin relaţia ei cu alte ramuri
industriale şi agricole,beneficiază de pe urma extragerii şi valorificării unei
foarte largi game de resurse.
Principalele resurse naturale cu valenţe turistice sunt:

3
 Zonele montane cu altitudini cuprinse între 1200-2500 m, sunt cele
mai prestabile pentru diferite forme de turism practicate pe tot
parcursul anului.Ele se caracterizează prin componente naturale
valoroase,care formează peisaje deosebit de atractive,unele cu
caracter de unicat;
 Zonele deluroase şi de podiş se remarca prin marea varietate a
structurilor litologice care conferă varietate şi pitoresc peisajelor
componente.
 Zonele depresionare şi culoarele de vale din spaţiul montan şi colinar
dispun de forme diferite de
prezentare,poziţie,valoare,suprafaţa,resurse;
 Zonele de câmpie care au o mai mica atractivitate
turistică,elementele interesante fiind reprezentate de lacuri,unele
sectoare de râuri,ariile forestiere prezente , fondul cinegetic şi
piscicol
 Zonele de lunci şi delte au componente axate pe domnanţa
elementelor acvatice,a unor forme de vegetaţie specifice şi unde se
remarcă o mare diversitate a speciilor floristice şi faunistice,multe
având statut de monumente ale naturii
 Zonele de litoral se prezintă sub forme diferite,fie ca plaje
întine,plane,cu unele lacuri litorale,cu importante localităţi şi staţiuni
turistice
 Tipurile de climă-temperată,mediteraneană,tropicală cu subtipurile
caracteristice,în funcţie de pozitia geografică pe glob şi
continent,circulaţia maselor de aer,formele de relief,tipurile de
vegetaţie;
 Reţeaua hidrografică,cu toate formele ei-ape de suprafaţă,izvoare şi
ape subterane,lacuri,mări şi oceane,prin particularităţile cantitative şi
calitative,ne dau măsura valorificării şi amenajării acestora pentru
turism.
 Etajele de vegetaţie,prin dispunerea lor altitudinală, şi in
suprafaţă,bogăţia speciilor componente,au o mare valoare estetică şi
recreativă;
 Fauna deşi este reprezentată de un număr impresionant de
specii,dintre acestea esenţiale sunt pentru turism numai cele cu
valoare cinegetică şi piscicolă care permit desfaşurarea unor forme
de turism specifice;
 Ariile protejate care includ mai multe categorii-parcuri
naţionale,parcuri naturale, rezervaţii de mai multe tipuri,monumente
ale naturii, pe baza carora se pot organiza diverse activităţi turistice.

3
 Pe măsura evoluţiei şi dezvoltării culturii,a formelor sale de manifestare ,la
ora actuală se pot detaşa o mare varietate de resurse culturale,multe de o foarte
mare atractivitate turistică:
 Monumente şi situri arheologice,care reprezintă mărturii ale
primelor forme de organizare şi dezvoltare a omenirii şi care,multe
dintre ele,sunt vizitate de milioane de turişti-
Grecia,Turcia,Franţa,Italia,China,etc;
 Monumente şi ansambluri de ahitectură,care includ o mare
diversitate de imobile,construite în perioade diferite,cu stiluri
deosebite.În această categorie sunt cuprinse imobile cu funcţionalitaţi
diferite mănăstiri,biserici,case memoriale,muzee,clădiri publice cu
diverse utilităţi,case private etc;
 Rezervaţii de arhitectură şi urbanism, care se referă la centrele şi
nucleele istorice din aşezările urbane şi rurale
 Monumente de artă unde se integrează acele bunuri cu valoare
plastica şi comemorativă
 Clădiri,monumente şi ansambluri memoriale,care sunt expresia
modului de viaţă şi de creaţie a unor importante personalităţi de
ştiinţă,artă şi cultură;
 Monumente tehnice,care se referă la acele creaţii tehnice realizate
de-a lungul timpului,dar care sunt mărturii ale unei anume civilizaţii
tehnico-ştiinţifice
 Locuri istorice-reprezintă acele spaţii care poartă amprenta unor
evenimente istorice,politice deosebite, şi care sunt mărturii concludente
privind evoluţia unor state sau a unor popoare;
 Parcuri şi grădini-cuprind arii speciale amenajate care pot aparţine
domeniului public al statului sau unor persoane particulare.Ele pot fi
opera unor peisagişti renumiţi,reprezentand un anume stil,a unor
specialişti;
 Bunuri şi valori etnografice care cuprind o arie largă de meşteşuguri
tradiţionale,manifestări etnofolclorice,obiceiuri;
 Gastronomia tradiţională prin care elementele valoroase legate de
un anume mod de preparare a produselor alimentare s-au păstrat de-a
lungul secolelor,fiind cunoscute şi apreciate dincolo de graniţele ţării.
Prezentarea structurii patrimoniului turistic,unde multe dintre componente
au echilibru deosebit de fragil sau sunt uşor destructibile,arată că multe dintre
acestea nu sunt valorificate potrivit potenţialului pe care le deţin.Unele dintre
aceste resurse turistice au fost în decursul timpului supraexploatate,fapt ce a
condus la epuizare sau degradarea lor.În funcţie de modul de valorificare şi
amenajare turistică a resurselor turistice rezultă şi formele de turism care pot fi
practicate şi gama de produse turistice care pot fi promovate pe plan intern si
internaţional.

3
 2.2 Factorii de susţinere a ecoturismului

Noua formă de turism presupune derularea tuturor activităţilor

turistice,presupune existenţa unui mediu ambiant nealterat,mai ales în condiţiile
în care mediul a devenit o prioritate importantă pentru toate ţările
planetei.Ecoturismul presupune trei direcţii dinamice:
 Păstrarea calităţii mediului ambiant;
 Restructurarea economică şi tehnologică pe baza remodelării
managementului resurselor;
 Practicarea unor tipuri de turis individual sau de grup care să
conştientizeze problemele de poluare şi formele de manifestare a
acestora
În manifestarea reală a ecoturismului se remarcă influenţa unor factori care
acţionează la diferite niveluri sau pe multiple planuri,şi care va determina
aplicarea lui pentru toate formele de turism.
În ultimele două decenii ale secolului nostru multe din organismele
economice şi politice internaţionale au început să acorde o mai mare atenţie
problemelor de protecţie a mediului inconjurător.Astfel Organizaţia Mondiala
de Turism,care număra peste 130 de membri,având personalitate juridică,a
participat prin numeroase misiuni şi proiecte -511 misiuni şi 126 de proiecte la
dezvoltarea turismului pe toate continentele globului-cea mai mare susţinere
având-o Asia şi Africa.
Acţiunile acestei organizaţii internaţionale se deruleaza prin organisme
regionale şi în plus ea cooperează cu alte organizaţii mondiale
precum:Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică-O.C.D.E, Uniunea
Europeana,Organizaţia de Cooperare Economică Asia Pacific-A.P.E.C.
Dintre principalele obiective strategice de dezvoltare a turismului pot fi
menţionate:
 Dezvoltarea produsului turistic;
 Continuarea activitaţilor turistice reformei structurale şi organizatorice
in scopul optimizării activităţilor turistice la cerinţele economiei de
piaţă;
 Dezvoltarea şi perfecţionarea forţei de muncă din turism;
 Îmbunătăţirea şi dezvoltarea activităţii de marketing şi promovare;
 Asigurarea şi creşterea securităţii şi siguranţei turiştilor;

Factori psihoculturali
Aceşti factori au la bază specificul tradiţiilor,mentalităţiilor şi al nivelului
cultural care poate caracteriza ţara gazdă,dar şi pe vizitatori.Pentru ca

3
ecoturismul să se dezvolte este necesar să se formeze pentru ambii parteneri-
gazde,oaspeţi.
Dezvoltarea tipurilor de vacanţe are la bază următoarele elemente definitorii:
 Asigurarea prin Organizaţia Mondială a Muncii a obligaţiei de
acordare a unui concediu de odihnă plătit pentru persoanele angajate
cu contract de muncă;
 Evoluţia istorică a timpului liber care s-a mărit considerabil;
 Creşterea nivelului educaţional şi cultural şi a şanselor de afirmare a
potenţialilor turişti;
 Dorinţa ca, prin turism,turistul să facă parte dintr-un anume grup sau
colectivitate cu realizări profesionale sau materiale mai bune;
 Recunoaşterea succesului şi a valorii personale de către societate,faţă
de persoanele care pot fi vizita mai multe ţări şi continente;
 Împlinirea propriei personalităţi şi creşterea propriei experienţe de
viaţă şi in plan profesional.
Turiştii au posibilitatea de a vizita locuri deosebite,axate pe existenţa unor
bunuri naturale şi culturale de excepţie,care să le ofere satisfacţii şi bucurii
personale.Prin turism,clienţii vin în contact cu multe elemente componente ale
mediului ambiant,unele dintre acestea având un echilibru ecologic deosebit de
fragil.
Astfel,în plan psihosocial,satisfacţia turistică depinde mai mult ca oricând de
calitatea mediului şi de acţiunile noastre comune,iar protecţia lui va fi
determinată de modul de organizare şi dezvoltare actuala industriei turistice.

3
 Capitolul III

Factori şi forme de degradare şi poluare

3.1 Factorii de degradare a mediului înconjurător şi apotenţialului

turistic

Dezvoltarea societăţii supune mediul înconjurător la două tipuri principale

de presiuni: una, care este urmărirea directă a exploziei demografice şi a
expansiunii oraselor, ritmul rapid şi creşterea considerabilă înregistrată în
industrie, agricultură şi altor domenii de activitate, amplificării circulaţiei şi
sistemelor de transport şi comunicaţii exploatări intense şi excensive a resurselor
naturale, şi alta, mult mai puţin agresivă şi cu caracter predominant sezonier,
care decurge din folosirea mediului înconjurător pentru activităţi de turism şi
agrement.

Calamităţile naurale (vulcanismul, uraganele, alunecările de teren, viiturile

etc) şi războaiele, cu toate că sunt episodice contribuie si ele la poluarea si
degradarea mediului, distrugerea zestrei culturale a popoarelor, provocând şi
intense pagube economice.

De aceea se admite în general, că degradarea mediului înconjurător şi a

resurselor turistice provine de la două mari grupe de factori:

1.Factori care sunt urmarea directă a dezvoltării economice

2.Factori naturali
Prima grupă de factori rezultaţi în principal din intensificarea activităţilor
industriale, agricole şi de transport afectează atât mediul, cât şi cadrul general de
desfăşurare a activităţilor turistice, componentele potenţalului turistic luate ca
activitaţi aparte,respectiv aerul, apa, solul,vegetaţia, fauna, peisajele,
monumentele naturii si de arhitectură etc.

Poluarea apei are, efecte negative asupra turismului, contribuind la degradarea

unora dintre resursele turistice cu cea mai largă utilizare. Aceasta se produce
prin devarsări directe ale apelor uzate provenite din activitaţile industriale,
agricole, depozite petroliere, transporturi pe ape şi din aşezari umane.

In principal avem de a face cu doua surse de poluare a apei:

 Surse de poluare cu ape uzate menajere

3
  Surse de poluare industrială
Alte cauze sunt datorate numarului mic de staţii de epurare moderne, cu mai
multe trepte de epurare – mecanică, chimică, biologică, sau puterii mici de
epurare a unei cantitaţi prea mari de ape uzate.

Implicaţii grave se creaza în cazul poluării apelor mării, lacurilor, râurilor si

Deltei, la care, pe lânga reducerea efectelor relaxante, se produc şi o scădere a
efectelor biostimulatorii sau terapeutice ale acestora. Exemple de această natură
le constitue lacurile Techirghiol, Amara, Balta Alba, poluarea episodică a Marii
Negre sau a apelor freatice dulci sau minerale etc.

Pe marile fluvii ale continentelor şi în deosebi în Europa se transportă mari

cantităţi de deşeuri cu consum biologic ridicat de oxigen, nutrienţi care afecteaza
direct calitatea apelor, reducând gradul de portabilitate şi utilizare pentru
îmbăierea turiştilor.

Efectele poluarii se fac simţite mai ales la nivelul mărilor inchise – Marea
Neagră, Marea Mediterană, Marea Caspica etc. - unde, în prezenţa nutrienţilor
organici, se produce fenomenul de hipereutrofizare care are rol nociv asupra
florei şi faunei marine.

Poluarea solului, cu diferiţi poluanţi proveniţi din apa ploilor contaminate cu

agenţi poluanţi, fie direct, din devărsări de deşeuri, pesticide, îngraşaminte
chimice etc., are, pe lângă urmaririle de ordin economic si socio – sanitar şi
consecinte pentru turism prin degradarea apelor freatice şi a oglinzelor de apă
utilizate în balneoturism şi agrement. Un aspect particular este dat de durata
mare de regenerare astfel pentru doar 3 cmc de sol sunt necesari 300 – 1000 ani,
în funcţie de calitatea acestora.

3
Polurea vegetaţiei şi faunei

În Europa vegetaţia naturală şi în deosebi pădurea ocupă suprafeţe diferite –

Slovenia 31%, Spania 51%, Elveţia 30%, România 27%,. Spaţiile forestiere
deţin mai multe funcţii:

 Protejarea şi conservarea solurilor;

 Menţinerea parametrilor microclimatici constanţi, a calităţii aerului;
 Retenţia apelor din scurgerile de suprafaţa, cu atenuarea viiturilor,
inundaţiilor;
 Protejarea izvoarelor şi pânzelor freatice;
 Reducerea fenomenelor de eroziune şi alunecari;
 Pastrarea biodiversitatii speciilor floristice si faunistice;

Degradarea pădurilor reprezintă un alt exemplu de afectare a potenţialului

turistic. La procesul de distrugere a pădurilor participa activitaţile industriale,
extinderea terenurilor agricole, a centrelor rurale şi urbane, turismul, formele de
poluare transfrontieră.

Pădurea formează unul din plamâni de oxigen ai planetei cu rol esenţial în

reducerea concentraţiei de dioxid de carbon şi deci a efectului de seră şi
fenomenului de încălzire globală. Defrişările realizate pentru exploatarea şi
valorificarea lemnului în construcţii şi industrie, pentru extinderea terenurilor
agricole, a durumurilor au redus biotopurile naturale.

În plus s-au accentuat fenomenele de inundaţii; alunecări de teren, eroziunea

solurilor, aridizarea climei cu producerea unor incendii foriestere cu caracter
catastrofal.

3
Prin taierea pădurilor se produce declanşarea unor procese de degradare a
solului ce au drept ca urmare afectarea peisajului respectiv, dispariţia unor
monumente ale naturii de interes turistic şi ştinţific ( Munţii Călimani, Munţii
Retezat, Munţii Rodnei, Munţii Gutâi ); în cazul taierii pădurilor de lânga
staţiunile balneoclimaterice şi, în general, a localitaţilor se diminueaza cu mult
posibilitatea de autopurificare a admosferi din jurul acestora, iar în cazul
staţiunilor balneare, se pun îi prericol şi zăcămintele hidrominerale, diminuându
–le potenţialul de debitare pâna la dispariţie.

Degradarea rezervaţiilor naturle şi a monumentelor naturii prejudiciaza de

asemenea potenţialul turistic pe care-l lipseste de aportul ştinţific,cognitiv-
educativ, estetic, al unor obiective cu caracter de unicitate sau de rară
spectaculozitate sau a unor habitate naturale care au păstrat un echilibru biologic
virgin.

Degradarea obiectivelor cultural – istorice

Aspecte nefavorabile se întâlnesc şi in cazul degradării obiectivelor turistice

antropice, atât prin substanţele poluante ce atacă degradează şi scurteaza :
„viaţa” celor mai rezistente şi mai durabile materiale, urmare fiind şi dispariţia
unor monumente de rezonanţă istorică, artistică sau culturală durate de oameni
cu veacuri in urma cât şi prin alţi factori antropici sau naturali.

3.2. Tipuri de poluare produsă prin turism

Amplificarea activitaţilor de turism în forme tot mai variate şi dinamice a

condus in timp şi spatiu la apariţia unor forme de populare pe care le produc
acestea, fara însă a avea gravitatea celor declanşate de activităţile industriale şi
din transporturi.

Poluarea fizica si chimică

Sezonalitatea in timp şi spaţiu a consumului turistic constituie un factor de

poluare fizica de foarte mare însemnatate.

Efectele poluării ale supraaglomerarii, din cauza sezonalităţii activităţii

turistice, pot fi datorate fie consumatorilor de turism, fie prestatorilor.

Prin efectele ce au ca sursă consumatorii, putem aminti degradarea

peisajului prin agresarea naturii, monumentelor de arta si apariţia fenomenului
inflaţionist al preţurilor, datorită cercetarii excesive. Oferirea de servicii
turistice de poasta calitate, din pricina suprasolicitării fizice si psihice ale

3
personalului, a comprimării timpului aferent fiecărui serviciu turistic,
concomitent cu supradimensionarea numarului de serii la masă şi tratament, îi
detrimentul timpului liber, constitue efecte de poluare majoră cauzată de
prestatori

Amenajarea turistică necorespunzătoare a teritoriului reprezintă un

factor de poluare, atât fizică, dar şi economică, constituind cea mai gravă formă
de degradate a resurselor turistice de către turismul însuşi. Neconcordanţa
calitativă si cantitativă dintre resursele turistice şi dotările aferente duce la
disfuncţionalităţi în exploatare, cu repercusiuni în eficienţa economică şi starea
fizică, corporală a dotărilor şi resurselor.

Excesul de amenajare are două consecinţe, pe de o parte puternica

degradare a mediului ambiant, iar pe de altă parte scăderea atracţiei zonei prin
supradimensionarea factorului antropic, în detrimentul factorului natural, prin
sufocarea acestuia.

Poluarea aerului

Activităţile turistice grupate pe forme de turism sau luate independent pot

conduce la reducerea calităţii aerului. Astfel, în sezonul turistic, când circulaţia
turistică se află la cote maxime, se poate produce poluarea aerului prin gazele de
eşapament produse de autoturismele turiştilor, numărul mare de autocare,
frecvenţa ridicată a avioanelor de tip charter.

Derularea activităţilor la nivelul structurilor de cazare si alimentaţie publică

presupune un consum de energie mai ridicat şi ca urmare există o poluare
produsă de centralele termice care deservesc staţiunile turistice. În plus, lipsa
unor amenajări adecvate privind depozitarea deşeurilor menajere, a gunoaielor,
poate produce o poluare olfactivă a aerului din localităţile turistice. Faţă de
activităţile industriale, cele turistice au un impact mai redus asupra alterării
calităţii aerului.

Poluarea solului

Această formă de poluare afectează mai ales prin extinderea amenajărilor

tuistice şi de transporturi care determină scoaterea din circuitul forestier şi
agricol a unor importante suprafeţe. Solurile sunt afectate în deosebi de
cantităţile de deşeuri solide, care prin anumite procese fizice sau chimice, pot
afecta calitatea acestora. Modul de colectare si depozitare a deseurilor solide
provenite din activităţile turistice va asigura si menţinerea curată a solurilor.

3
Poluarea apei

Faţă de poluarea aerului, poluarea apei este mult mai prezentă deoarece
foarte multe activităţi turistice nu se pot derula în lipsa unor resurse de apă, mai
ales când este vorba de starea de igienă şi calitatea serviciilor turistice oferite.
Consumul de apă calculat pentru fiecare turist este unul destul de ridicat, atât în
structurile de cazare cât şi în cele de alimentaţie publică, ca urmare
înregistrându-se un volum mai mare de ape uzate evacuate pe lângă cele
provenite din partea localităţii urbane sau rurale. Poluarea apelor mai este
produsă şi prin turismul neorganizat prin campare în locuri situate pe malurile
apelor, lacurilor sau în perimetru apelor freatice cu caracter mineral, unde turişti,
prin gunoaiele lăsate, pot contribui la scăderea calităţii apelor de suprafaţă sau
subterane.

În hotelurile moderne ca de exemplu cele din Franţa, Japonia, Hong Kong

există un control riguros al cantităţilor de apă folosite, deoarece preţul acestei
resurse este relativ ridicat. Poluarea apelor mai poate fi produsă şi de apele
menajere evacuate de structurile turistice care nu deţin microstaţii de epurare sau
dacă sunt deversate la reţeaua de canalizare şi epurare a localităţii staţiile de
epurare nu au capacitatea de prelucrare a unor volume mai mari sau nu deţin
sisteme de filtrare performante şi ca atare apei cu diferite grade de poluare ajung
în apele naturale.

3
3.3. Poluarea culturală şi morală

Turismul contemporan este un fapt în continuă evoluţie şi nu un proces

social. A devenit pur si simplu un mod de viaţă al omului contemporan. Până în
secolul XX, relaţiile sociale erau la baza apropierilor spaţiale. De-a lungul
secolelor, în cadrul comunităţilor locale care aveau aproximativ aceleaşi valori
culturale, era mai uşor pentru indivizi să-şi definească personalitatea şi să aibă
propriul loc în ierarhia socială. Relaţiile sociale erau în general stabile.

Urbanizarea a determinat un proces de schimbarea rapidă, iar migrarea căre

oraşe şi dezvoltarea ascendentă a acestora a dus la dezmembrarea treptată a
comunităţilor locale şi la distrugerea relaţiilor sociale existente. Într-un oraş
mare, staţiune turistică, distanţa dintre familii şi comunitate, societate sau religie
este oarte mare şi doar uneori e umplută de relaţiile profesionale sau de simpla
asociere. Dar prin posibilităţile de a călători mai mult şi mai des a avut loc
fenomenul de turistizare

a lumii. Acest proces include mai multe zone ale lumii, în primul rând cele din
ţările dezvoltate, dar cu extinderea rapidă şi în celelalte regiuni ale globului.

Turismul este în primul rând un mod de viaţă al individului şi omul este

principalul subiect şi principalul obiect al turismului. Ca urmare, turismul nu
poate fi înţeles dacă nu înţelegem mai întâi omul şi natura umană, cu toate
implicaţiile sale.

Turismul este la ora actuală un mod de viaţă, un mod de materializare a

diferitelor valori. Nu este numai un mod de petrecere a timpului liber ci şi un
mod de rezolvare a problemei. Pe lângă turismul orientat pe recreere, există şi
alte forme de turism, afaceri, congrese, cultural. De aceea turismul este o formă
de descoperire si exploatare a lumii, devenind o formă de viaţă pentru omul
contemporan.

Prezenţa turiştilor poate duce (în anumite cazuri) la conflicte sociale între
comunităţi, la declinul culturii naţionale. Uneori, penru comportamentul
turismului, exprimaea libertăţii în timpul călătoriei poate genera un consum
excesiv de alcool, droguri, distrugerea mediului, atacuri sexuale etc.

3
 Studiu de caz

Plan de acţiune(pentru diminuarea şi controlarea impactului turismului

asupra Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării)

Premise

Prin Hotărârea Guvernului nr. 413/2004 a fost înfi inţată Autoritatea

Naţională pentru Turism în structura căreia a fost inclusă şi Direcţia Generală
Autorizare.

În urma eforturilor depuse s-a stabilit în linii mari o strategie de urmat bazată pe
trei elemente principale :

 elaborarea strategiei de ecoturism, cadru teoretic din punctul de vedere al

autorităţii guvernamentale de turism ;
 prezentarea acesteia tuturor factorilor interesaţi şi organizarea unor
dezbateri pentru a afla opiniile acestora ;
 efectuarea primelor demersuri pe plan internaţional pentru stabilirea unui
parteneriat în vederea continuării elaborării strategiei.
Acţiuni desfăşurate

În vederea aplicării prevederilor art.6 din Hotărârea Guvernului nr.230/2003

privind elaborarea strategiei de dezvoltare a ecoturismului în rezervaţiile
biosferei, parcurile naţionale şi naturale, în conformitate cu principiile de
conservare a biodiversităţii şi de utilizare durabilă a resurselor naturale şi în
concordanţă cu Programul naţional de dezvoltare a produselor turistice, program
care include şi Programul Ecoturism în România, Autoritatea Naţională pentru

3
Turism, prin Direcţia Generală Autorizare a derulat până în prezent următoarele
activităţi:

Organizarea primelor discuţii cu reprezentanţii Ministerului Mediului şi

Gospodăririi Apelor şi ai Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, pentru afl
area punctelor de vedere;

Stabilirea unui parteneriat cu Universitatea Bucureşti - Facultatea de

Geografie pentru elaborarea strategiei de ecoturism a României – cadru teoretic
de dezvoltare ;

Elaborarea strategiei de ecoturism a României – cadru teoretic;

Dezbaterea strategiei cu reprezentanţii Regiei Naţionale a Pădurilor -

Romsilva, Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, Academiei Române şi
Autoritatea Naţională pentru Turism, în data de 13 septembrie 2004;

Organizarea unui seminar la Tulcea, pentru dezbaterea strategiei de

ecoturism, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale, directorilor agenţiilor
de turism, unităţilor hoteliere şi de alimentaţie publică din judeţul Tulcea, în 17
septembrie 2004;

Organizarea unei întâlniri la sediul Ministerului Transporturilor,

Construcţiilor şi Turismului în data de 07 octombrie 2004. Scopul acţiunii l-a
constituit corectarea aspectelor privind strategia de dezvoltare ecoturistică a
României. La întâlnire au participat pe lângă reprezentanţii menţionaţi anterior
şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale naţionale şi internaţionale
din domeniul ecoturismului şi ai Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în
Turism;

Organizarea a două seminare cu tema „Strategia de dezvoltare ecoturistică a

României”, în perioada 25-28 octombrie 2004 în Parcul Naţional Retezat la
Cabana Cheile Buţii şi în Parcul Naţional Apuseni la Albac - Pensiunea Perla

3
Arieşului şi au reunit reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Gospodăririi
Apelor , Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Academiei Române,
Institutului Naţional de Cercetare, Dezvoltare în Turism, asociaţiilor
neguvernamentale de ecoturism, specialişti din cadrul Facultăţii de Geografie-
Universitatea Bucureşti, ai Academiei de Studii Economice Bucureşti,
reprezentanţi ai Administraţiei Parcului Natural Apuseni şi Parcului Naţional
Retezat, ai autorităţilor locale, precum şi operatori din domeniul turismului;

Editarea unei broşuri „Strategia de ecoturism a României – cadru teoretic de

dezvoltare“.

Scopul acţiunilor desfăşurate este prezentarea şi dezbaterea cadrului teoretic

pentru crearea unei strategii de dezvoltare ecoturistică a României.

Acţiuni viitoare

a) Traducerea în limba engleză a broşurii „Strategia de ecoturism a României

– cadru teoretic de dezvoltare“ aşa cum este gândit din punctul de vedere al
autorităţii de turism;

b) Stabilirea unui parteneriat cu Organizaţia Mondială a Turismului,

respectiv cu toţi factorii interesaţi din România în vederea elaborării în forma
finală a strategiei de ecoturis

3
 BIBLIOGRAFIE

1.Bran Florina – “Ecoturism”,Ed.Economica,Bucuresti,2000

2.Bran Florina – “Economia turismului si mediului

inconjurator”,Ed.Economica,2000

3.Cernescu Andreea – “Economia Turismului – Studii de caz –

Reglementari”,2002

4.Istrate Ioana – “Economia turismului si mediului

inconjurator”,Ed.Economica,2000

5.Lupu Nicolae –“Lexicon de termeni turistici”,Ed.”Oscar Print”,2002

6.Neacsu Nicolae – “Turismul si dezvoltarea

durabila”,Ed.Expert,Bucuresti,2000

7.Neacsu Nicolae – “Economia Turismului – Studii de caz –

Reglementari”,2002

8.Nistoreanu Puiu –“Ecoturism si turism rural”,Ed.A.S.E.,Bucuresti,1999

9.Nistoreanu Puiu - “Economia turismului si mediului

inconjurator”,Ed.Econ.,2000

10.Stanoiu Felicia –“Lexicon de termeni turistici”,Ed.”Oscar Print”,2002

11.Tigu Gabriela - “Lexicon de termeni turistici”,Ed.”Oscar Print”,2002