CAP 1.

GENERALITĂŢI PRIVIND ECOTURISMUL ŞI TURISMUL RURAL

1.1.Turismul în contextul dezvoltării durabile

Problematica globală este un rezultat al dezvoltării activităţilor industriale şi
tehnologiilor, fără a lua în considerare posibilele efecte negative, în special asupra mediului
şi asupra societăţii şi se referă la următoarele aspecte:
- Creşterea disproporţionată a populaţiei
- Creşterea consumului de energie şi resurse
- Poluarea mediului înconjurător
- Sărăcia
- Şansa inegală pentru educaţie în lume
- Şansa de dezvoltare inegală în lume
- Schimbarea valorilor în societate
- Societatea informaţională
- Globalizarea şi guvernarea
- Situaţia locurilor de muncă
- Tehnologii noi
- Dominaţia noii ordini economico-financiare
Începând cu 1972, anul în care a fost publicat primul raport al Clubului de la Roma –
“Limitele creşterii” – şi când a avut loc prima Conferinţă a O.N.U. asupra problemelor de
mediu la Stockholm, au fost identificate peste 60 de interpretări ale conceptului de dezvoltare,
în noua viziune a interdependenţelor dintre problemele mediului înconjurător, bunăstării generale
şi procesului creşterii economice.

 Una din aceste interpretări a dus la crearea termenului de ecodezvoltare, care subliniază
necesitarea căutării unor strategii concrete de dezvoltare capabile să ducă la folosirea
raţională şi sănătoasă din punct de vedere ecologic a unui sistem dat, pentru satisfacerea
nevoilor fundamentale ale populaţiei locale.

 Din cele peste 60 de interpretări ale conceptului de dezvoltare, specialiştii s-au oprit la cel
ce pare a defini, pentru moment, cel mai bine, rezolvarea problemelor umanităţii:
dezvoltare durabilă.

 Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare (CMED), cunoscut şi sub

denumirea de “Raportul Brundtland” după numele iniţiatoarei acestui raport, ce poartă
titlul “Viitorul nostru comun”, apărut în 1987, defineşte dezvoltarea durabilă ca fiind
acea dezvoltare ce satisface nevoile generaţiilor actuale fără a prejudicia interesele
generaţiilor viitoare.

Potrivit acestor reuniuni, cerinţele minime pentru realizarea unei dezvoltări durabile
sunt:
 Redimensionarea creşterii economice, având în vedere o distribuţie mai echilibrată a
resurselor şi accentuarea laturilor calitative ale producţiei;
  Eliminarea sărăciei – ce se poate realiza prin satisfacerea nevoilor esenţiale pentru
asigurarea unui loc de muncă; pentru hrană, apă, energie şi sănătate;
 Reducerea creşterii demografice necontrolate;
 Conservarea resurselor naturale, întreţinerea diversităţii ecosistemelor, supravegherea
impactului dezvoltării economice asupra mediului;
 Reorientarea tehnologiei şi punerea sub control a resurselor acesteia;
 Unificarea pe plan mondial a deciziilor privind mediul şi economia.
 Astfel, dezvoltarea durabilă presupune exploatarea şi valorificarea resurselor
disponibile ale planetei, de orientare a dezvoltării economice şi tehnologice, de orientare
a investiţiilor directe în aşa manieră încât să satisfacă cerinţele actuale şi de viitor ale
societăţii umane.

2. Conceptele de “ecoturism” şi “turism rural”

Ecoturismul poate:

- furniza veniturile atât de necesare pentru protejarea parcurilor naţionale şi a altor arii
naturale, venituri care nu ar putea fi obţinute din alte surse.
- constitui o alternativă viabilă de dezvoltare economică pentru comunităţile cu puţine
activităţi generatoare de venit.
- spori nivelul de educaţie şi conştiinţă al turiştilor, transformându-i în susţinători entuziaşti
ai conservării mediului natural şi cultural.

Ecoturismul îşi trage rădăcinile din mişcarea de conservare a biosferei, el

dovedindu-se o sursă importantă de venituri pentru ariile naturale care aveau nevoie de protecţie.
 Ecoturismul poate fi privit mai întâi ca o oportunitate de afaceri, apoi ca un concept cu
principii, studiat de cercetători şi organizaţii non-guvernamentale încă de la sfârşitul
anilor ’80 şi ca un segment de piaţă în plină evoluţie, fiind o formă a turismului în arii
naturale.
 Una dintre primele definiţii ale ecoturismului întâlnite în literatura de specialitate este cea
dată în anul 1988, în cadrul Programului din Belize iniţiat de Rio Bravo Conservation
&Management Area: „ecoturismul este o formă de turism cu impact scăzut asupra
mediului, bazat pe aprecierea acestuia şi unde se depune un efort conştient în vederea
reinvestirii unei părţi adecvate din venituri pentru conservarea resurselor pe care se
bazează. Este o formă de turism durabil şi care asigură beneficii populaţiei locale.”
 Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES) a elaborat în 1991 o definiţie mai
succintă: „călătoria responsabilă în arii naturale, care conservă mediul şi susţine
bunăstarea populaţiei locale.”
 În 1996, Uniunea Mondială pentru Conservare formulează propria definiţie astfel:
„Ecoturismul este călătoria responsabilă faţă de mediu în zone naturale relativ
nealterate, cu scopul aprecierii naturii (şi a oricăror atracţii culturale trecute şi
 prezente), care promovează conservarea, are un impact negativ scăzut şi asigură o
implicare socio-economică activă şi aducătoare de beneficii pentru populaţia locală.”
 Ca o concluzie şi, totodată, reprezentând punctul de vedere al specialiştilor Catedrei de
Turism Servicii, din Facultatea de Comerţ, a Academiei de Studii Economice din
Bucureşti vis a vis de aceasta formă de turism este, se poate spune că “ecoturismul este
o formă de turism desfăşurată în arii naturale, al cărui scop îl reprezintă
cunoaşterea şi aprecierea naturii şi culturii locale, care presupune măsuri de
conservare şi asigură o implicare activă, generatoare de beneficii pentru populaţia
locală”.
 Un prim enunţ - aceptat de marea majoritate a actorilor lumii turismului rural – afirmă că:
“Turismul rural este un concept ce include toate activităţile turistice care se
desfăşoară în mediul rural”.
 Un al doilea enunţ, mai ermetic, defineşte: “Turismul rural ca o formă concentrată pe
destinaţii în spaţiul rural, dispunând de o structură funcţională de cazare şi de alte
servicii eterogene”.
 Un al treilea enunţ, ce eludează aspectul geografic de astă dată, afirmă că: “Turismul
rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizată şi condusă de
populaţia locală, şi care are la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant, natural şi
uman”.
 În accepţiunea Organizaţiei Mondiale a Turismului şi a multor organizaţii europene de
turism rural, turismul rural este “o formă a turismului care include orice activitate
turistică organizată şi condusă în spaţiul rural de către populaţia locală,
valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane) precum şi
dotările, structurile turistice, inclusiv pensiunile şi fermele agroturistice”.
 Ca definiţie unanim acceptată, turismul rural reprezintă un tip de servicii turistice în
zone rurale, de cazare şi servire a mesei, caracterizat printr-o ofertă de servicii
localizate în mici centre rurale.
 Clădirile au capacitate redusă, de obicei prezintă interes arhitectonic, fiind decorate într-
un stil rustic, care aminteste de locuinţele tradiţionale.
 Se acordă o atenţie deosebită gastronomiei locale tradiţionale si de cele mai multe ori
sunt conduse într-un sistem familial.
3. Principiile ecoturismului şi turismul în ariile naturale protejate
Ecoturismul este prin definiţie o formă de turism care respectă principiile dezvoltării
durabile.

 Principiile ecoturismului:
1. Ecoturismul se desfăşoară în cadrul naturii şi se bazează pe experienţa directă şi
personală a turiştilor în natură.
2. Ecoturismul contribuie la o mai bună întelegere, apreciere şi bucurie de a descoperi şi
ocroti natura şi cultura locală tradiţională, atât pentru vizitatori cât si pentru comunitatea
locală.
3. Ecoturismul oferă cele mai bune practici de turism şi planificare din punct de vedere al
conservării naturii si dezvoltării durabile. Produsul ecoturistic se desfăsoară si este condus
astfel încât să protejeze si să pună în valoare mediul natural si cultural în care se desfăsoară.
4. Ecoturismul contribuie în mod pozitiv la protejarea ariilor naturale. Ecoturismul oferă
modalităti practice pentru bunul management şi protecţia ariilor naturale (spre exemplu oferirea
ajutorului financiar în acţiunile de reabilitare a ariilor naturale, strângerea deşeurilor lăsate de
turişti sau contribuţii îndreptate către organizaţiile de conservare).
5. Ecoturismul oferă contribuţii durabile privind dezvoltarea comunităţilor locale.
Beneficiile locale pot proveni din folosirea ghizilor locali, cumpărarea de bunuri şi servicii locale
şi folosirea facilităţilor locale.
6. Ecoturismul trebuie să asigure o reducere a impactului negativ asupra comunităţii locale
vizitate şi să contribuie la conservarea culturii şi tradiţiilor locale. Activităţile de ecoturism
oferă în acelaşi timp contribuţii constructive pe termen lung acestor comunităţi.
7. Ecoturismul trebuie să răspundă aşteptărilor turiştilor. Potenţialii eco-turişti au un nivel
înalt de educaţie şi de aşteptări, aşadar gradul de satisfacere legat de produsul ecoturistic este
esenţial.
8. Marketingul pentru ecoturism oferă clienţilor informaţii complete şi responsabile care
conduc la creşterea respectului pentru mediul natural şi cultural al zonelor vizitate şi a
gradului de satisfacere a turiştilor.
Participanţii la Summit-ul Mondial al Ecoturismului, desfăşurat la Quebec în mai 2002, au
recunoscut faptul că ecoturismul respectă principiile turismului durabil referitoare la impactul
economic, social şi de mediu, formulând în plus câteva principii specifice:
 Ecoturismul contribuie activ la conservarea patrimoniului natural şi cultural.
 Ecoturismul include comunităţile locale în activităţile de planificare, dezvoltare şi
operare şi contribuie la bunăstarea lor.
 Ecoturismul implică explicaţii complete şi interesante pentru vizitatori, privind
resursele naturale şi culturale.
 Ecoturismul este destinat în special vizitatorilor individuali precum şi grupurilor
organizate de mici dimensiuni.
Se consideră că activităţile recreaţionale ce pot fi dezvoltate în interiorul ariilor
protejate sunt:
 - studierea naturii, florei şi faunei;
 - fotografierea, pictura peisajelor;
 - drumeţii montane;
  - alpinism;
 - speologie;
 - practicarea scufundărilor;
 - plimbări pe jos sau, iarna, cu schiurile;
 - ciclism şi canotaj;
 - vizite la obiective culturale, istorice şi etnografice;
 - cunoaşterea şi învăţarea unor meşteşuguri tradiţionale;
 - vizitarea ecomuzeelor din incinta zonelor protejate;
 - vizionarea de filme, consultarea de materiale documentare ştiinţifice despre zonele
protejate în cadrul centrelor de primire a turiştilor.

4. Caracteristicile şi formele de manifestare ale ecoturismului, turismului rural şi

agroturismului
Potrivit formelor de manifestare şi practicii mondiale trăsăturile turismului rural ar putea fi:
 - apropierea de natură/localizarea în zonele rurale;
 - absenţa mulţimii (de semeni);
 - linişte;
 - un mediu ambiant “nemecanizat”;
 - contacte personale (în opoziţie cu iraţionalismul şi anonimatul urbanului);
 - senzaţia de continuitate şi stabilitate, de trăire a unei istorii, vie şi trainică;
 - posibilitatea de a cunoaşte îndeaproape locuri şi oamenii acelor locuri;
 - contactul nemijlocit cu autorităţile locale, cu preocupările şi activitatea specifică zonei;
 - cunoaşterea îndeaproape a afacerilor ce se fac pe plan local;
 - posibilitatea prelevării de imagini legate de identitatea indivizilor comunităţii;
 - şansa integrării în comunitate pe perioada sejurului.
 - construirea produsului turistic în mod funcţional, bazat pe caracteristicile lumii rurale
(spaţiu deschis, contact cu natura, tradiţie, organizare şi practici tradiţionale);
 - diversitatea formelor de prezentare, funcţie de: mediile rurale şi economice; istoric şi
aşezare (păstrându-se identitatea culturală specifică).
Forme ale turismului rural
1. Golful
2. Echitaţia turistică
3. Călătoriile pedestre (drumeţiile)
4. Drumeţiile pe bicicletă
5. Drumeţii fluviale
6. Pescuitul
 Cap.2 ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII ECOTURISTICE ŞI A TURISMULUI RURAL
2.1 Organizarea turismului rural în România
Există, în România, nu numai un potenţial turistic de excepţie, ci şi o bogată tradiţie şi o
experienţă în domeniu, primele sate turistice fiind organizate în anii 1967-1968.
După 1989 primele gospodării înscrise în turismul rural au fost în zona Moeciu-Bran-
Rucăr.
Satul turistic este o aşezare rurală, pitorească, bine constituită, situată într-un cadru
natural nepoluat, păstrătoare de tradiţii şi cu un bogat trecut istoric, care în afara
funcţiilor politico-administrative, economice, sociale şi culturale îndeplineşte temporar
funcţia de primire şi găzduire a turiştilor pentru petrecerea unui sejur cu durată
nedeterminată.
În funcţie de caracteristicile geografice ale zonelor în care sunt amplasate, de categoria
valorilor turistice existente şi specificul activităţilor economice, satele turistice se grupează în :
 etnofolclorice;
 de creaţie artistică şi artizanală;
 peisagistice şi climatice;
 viti-pomicole;
 pescăreşti şi de interes vânătoresc;
 pastorale;
  pentru practicarea sporturilor de iarnă.
În concordanţă cu tipul satului, se dezvoltă dotările turistice şi activităţile având caracter
distractiv-recreativ.
Turismul rural are, aşa cum se poate deduce din tipologia satelor, o bază motivaţională
largă, reprezentată prin: reîntoarcerea la natură, cunoaşterea tradiţiei, culturii, creaţiei unor
colectivităţi, îngrijirea sănătăţii, practicarea unor sporturi (vânătoare, pescuit, alpinism, schi etc.),
consumul de alimente şi fructe proaspete -fapt reflectat de o multitudine de faţete, de forme de
manifestare.
Acestor caracteristici se adaugă numeroase avantaje, atât pentru clienţi, cât şi pentru
comunităţile locale, exprimate prin: costuri mai mici comparativ cu alte forme de vacanţă;
sezonalitate mai redusă; ineditul, originalitatea călătoriilor; absenţa aglomeraţiei, ca urmare a
fluxurilor reduse de vizitatori, precum şi stimularea economiilor zonelor rurale, prin crearea de
noi locuri de muncă, obţinerea de venituri din valorificarea excedentului de produse agricole,
protejarea mediului şi conservarea tradiţiilor etc.
Toate acestea acţionează ca factori favorizanţi, situând turismul rural între opţiunile de
vacanţă ale unor segmente tot mai numeroase de consumatori. Dacă în 1985 acesta reprezenta,
potrivit aprecierilor OMT, numai 3% din totalul cererilor de vacanţă, în prezent, el deţine circa
15%, cu ponderi mai ridicate în ţările cu tradiţie în domeniu, cum sunt: Franţa, Germania,
Elveţia, Austria, Belgia şi chiar Polonia şi Bulgaria.
Turismul rural a fost relansat, după 1989, şi încurajat prin reglementări interne şi asistenţă
internaţională.
ANTREC – ROMÂNIA este o organizaţie neguvernamentală, fără scop lucrativ şi
apolitică, fondată în 1994 şi membră a EUROGITES. Asociaţia are 32 de filiale judeţene şi peste
2500 de membri activi, voluntari şi simpatizanţi.
Asociaţia stimulează şi promovează turismul rural, ecologic şi cultural în România şi în
străinătate, în care scop acţionează pentru:
- cunoaşterea şi popularizarea resurselor turistice din domeniul rural al ţării;
- editarea și difuzarea de publicații și lucrări de specialitate, pliante, hărți, informații și alte
materiale publicitare privind dezvoltarea turistică a diferitelor zone ale țării;
- organizarea și participarea la conferințe, dezbateri, sesiuni științifice, simpozioane, colocvii,
etc., în cadrul asociației ori în cadrul altor organizații de profil din țară și străinătate;
- stabilirea si promovarea de schimburi de date, informaţii, publicaţii, specialişti, alte forme de
cooperare cu organisme similare din alte tari;
- participarea la manifestari internationale in turismului rural, ecologic si cultural;
- organizarea de expoziții cu produse de artizanat ș alimente din gospodăriile țărănești și
valorificarea acestora;
- organizarea de acțiuni de ecologizare a zonelor turistice și de cunoaștere a tradițiilor culturale
specifice;
- organizarea de schimburi de experiența între gospodarii din diverse zone ale tarii precum si cu
cei din alte tari;
- organizarea și desfășurarea de cursuri de formare profesionala a adulților pentru turism (cod
CAEN 8042) – iniţiere, calificare, recalificare, specializare, perfecţionare, formare managerială
şi alte forme de învăţământ pentru domeniul turismului
- coordonarea implementării programelor de asistenţă tehnică externă pentru dezvoltarea
turismului rural, ecologic şi cultural;
- promovarea eticii şi deontologiei în practicarea turismului rural;
- organizarea de prestaţii şi servicii turistice în consignaţie sau comision, în gospodării ţărăneşti,
pensiuni, campinguri, alte structuri de primire analoage;

Printre cele mai importante evenimente organizate de ANTREC se numără:

Festivalul Naţional al Păstrăvului, Ciocăneşti- jud. Suceava
Târgul Naţional de Turism Rural, Albac- jud. Alba
Răvăşitul Oilor – Festivalul Brânzei şi Pastramei, Bran – jud. Braşov
Festivalul Cârnaţilor de Pleşcoi, Berca – jud. Buzău
Congresul Internaţional de Turism Rural, Alba Iulia, mai 2011
Asociaţia ANTREC oferă, de asemenea, anumite facilităţi turiştilor cum ar fi, spre
exemplu, programul social „Vacanţe la ţară” în colaborare cu Ministerul Turismului și pensiunile
incluse în program.
Asociaţia „Cele mai frumoase sate din România” este fondată în anul 2010 cuprinde
aproximativ 81 de sate tradiţionale din toate regiunile ţării.
Asociaţia Operaţiunea Satele Româneşti - a fost constituită în anii 1988-1989 pentru a
proteja satele româneşti de campania de sistematizare a satelor iniţiată de fostul regim comunist
în cadrul căruia urmau a fi demolate multe sate şi cătune.

Asociația de ecoturism din România

Misiunea asociației este promovarea conceptului de ecoturism și a dezvoltării
ecoturismului în vederea sprijinirii conservării naturii, a dezvoltării durabile a comunităților
locale din zonele cu valori naturale și pentru creșterea calității serviciilor legate de ecoturism, cât
și promovarea naturii ca element esențial al imaginii turistice a României.
Obiective
  Promovarea conceptului și a principiilor ecoturismului la nivel local, regional și național,
 Promovarea ecoturismului ca instrument de conservare a naturii,
 Promovarea ecoturismului ca instrument prin care populațiile locale realizează venituri,
 Certificarea în ecoturism „Eco-Romnia”
 Sistemul de certificare în ecoturism elaborat de AER ajută furnizorii de servicii turistice
interesați să obțină statutul de afaceri ecoturistice. Furnizorii de servicii ecoturistice se
împart în două categorii majore:
 Agenți de turism, agenții de turism tur-operatoare și ghizi;
 Structuri cu funcțiuni de cazare.

2.2 Organisme internaţionale de turism rural

Pot fi menţionate în acest sens, organisme internaţionale sau interregionale, precum:

EUROGÎTES, Asociaţia "Gîtes de France", Fundaţia Naţională pentru Turism Rural (SUA)
ECOVAST, EUROTER (organizaţie care are ca scop promovarea produselor agroturistice la
nivel european, organisme naţionale şi chiar tour-operatori şi agenţii de voiaj specializate şi,
corespunzător, o vastă ofertă de programe.
Ca organisme cu rol stimulator, nu pot fi omise F.A.O. (F.A.O. - Food and Agriculture
Organization of the United Nations), O.E.C.D.(Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică ), U.E., în activitatea cărora se regăsesc programe de promovare a turismului rural
(ex., OECD's Rural Development Programme, FAO - Rural Tourism Training Network - cu
grupuri de lucru în Europa, America de Nord, Australia şi Asia).
EUROGITES– Federaţia Europeană de Turism Rural a fost înfiinţată la 29 septembrie
1990 la Tomar (Portugalia) prin asocierea a 22 organizaţii, astăzi cu sediul la Strasbourg (Franţa)
şi constituie un puternic promotor al turismului rural, menit să pună în practică proiectele şi
obiectivele stabilite la nivelul Uniunii Europene şi a ţărilor care aspiră la aderare. Astăzi
EUROGITES reuneşte 35 de asociaţii profesionale, printre care şi ANTREC România, din 28 de
ţări cu un total de 100.000 gospodării rurale.
Asociaţia "Gîtes de France" este principala asociaţie de proprietari de locuinţe turistice
din mediul rural. Anual, asociatia publica si editeaza peste 2 milioane de ghiduri.

În SUA, două iniţiative federale au sprijinit turismul rural prin susținerea sistemului
sectorului privat în vederea dezvoltării afacerilor turistice rurale. Prima, Fundaţia Naţională
pentru Turism Rural este o organizaţie non-profit, iar cea de-a doua, programul "Rute Istorice
şi Pitoreşti", este un instrument de coordonare a managementului şi planificării turismului rural.
 2.3 Cadrul legal al dezvoltării ecoturismului şi turismului rural în România

Principalele acte normative emise după anul 1990 pentru stimularea dezvoltării
turismului rural românesc se referă la definirea structurilor turistice de primire şi la criteriile
de clasificare a acestora.
Astfel, prin Ordonanţa Guvernului nr. 62 din 24 august 1994, aprobată prin Legea nr.
145/1994 se definesc pensiunea turistică şi ferma agroturistică pentru cazarea turiştilor. Ulterior,
prin Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Turism nr. 61/1999, s-au reactualizat noţiunile şi
conţinutul acestora în forma de pensiune turistică rurală şi pensiune agroturistică.
Aceste două tipuri de spaţii de cazare şi servire a mesei se redefinesc şi se contopesc într-o
singură noţiune, şi anume pensiunea turistică rurală.
Prin aceleaşi acte normative se instituţionalizează şi pensiunea turistică urbană.
Actele legislative stipulează şi următoarele condiţii pentru organizarea unei pensiuni
turistice rurale:

 amplasarea pensiunilor turistice rurale trebuie realizată în locuri ferite de surse de poluare
şi de orice alte elemente care ar pune în pericol sănătatea sau viaţa turiştilor;

 dotările din camere şi din grupurile sanitare destinate turiştilor vor fi în exclusivitate la
dispoziţia acestora. În interiorul camerelor nu se admit obiecte personale ale
proprietarului (articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, bibelouri sau alte obiecte care ar
stânjeni turiştii);

 spaţiile pentru prepararea şi servirea mesei, în cazul în care sunt destinate şi pentru
consumatorii din afară, numărul locurilor la mese fiind mai mare decât al celor de cazare,
dar mai mic de 20 de locuri la mese, se clasifică similar unităţilor de alimentaţie
 pentru turism, potrivit normelor specifice elaborate de Ministerul Turismului (M.O. nr.
242 bis/1999, M.O. nr. 582 bis/2002);

 pensiunile turistice rurale care dispun de teren pentru asigurarea serviciilor de campare
vor respecta, pentru montarea corturilor şi rulotelor, criteriile privind echiparea sanitară
şi dimensiunea parcelelor, conform „Criteriilor minime privind clasificarea
campingurilor, satelor de vacanţă şi a popasurilor turistice” (M. O. partea I, nr. 582
bis/2002).
Prin alte acte normative s-au stabilit şi unele facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural.
Între acestea, amintim Ordonanţa Guvernului nr. 63/1997 (M.O. nr. 226/1997), privind:

 acordarea de priorităţi la instalarea de linii pentru telecomunicaţii (telefon, telex,

fax);
 asistenţă tehnică de specialitate - sub toate formele- din partea Ministerului Turismului şi
a asociaţiilor profesionale;
 consiliile locale pot pune la dispoziţie din terenurile disponibile, în formele şi
condiţiile prevăzute de lege, suprafeţe de teren necesare construirii, dezvoltării
şi exploatării de pensiuni turistice rurale;
 cuprinderea ofertei turistice a pensiunilor şi pensiunilor turistice rurale în materialele de
promovare turistică editate de Ministerul Turismului şi ANTREC;
 includerea în programele instituţiilor de învăţământ cu profil de turism sau agricol a
problemelor specifice pensiunilor turistice rurale
În scopul protecţiei calităţii produsului turistic, activitatea pensiunilor turistice rurale
trebuie să se desfăşoare cu respectarea actelor normative ce reglementează turismul în România.
2.4 Modele de organizare a turismului rural
În apariţia şi dezvoltarea unui turism rural organizat se remarcă în mod deosebit câteva ţări
europene, şi anume:
Elveţia
Această ţară este privită ca un pionier în domeniu, iar primele acţiuni turistice din spaţiul
rural au demarat încă din prima jumătate a secolului XIX, în jurul anului 1840. Prezenţa
peisajelor alpine, a satelor mici, cu un aspect tradiţional bine conservat a făcut ca mulţi turişti,
îndeosebi englezi, să prefere aceste locuri.
Franţa
Turismul rural în Franţa are o veche şi bogată tradiţie, Franţa putând fi considerată
leagănul turismului rural. În această ţară, agricultura şi-a păstrat, în ciuda modernizării, un
caracter tradiţional iar sistemul de proprietate francez, a permis amplificarea pe scară largă a
reşedinţelor secundare din mediul rural, la care s-a mai adăugat şi practica fragmentării
vacanţelor şi a concediilor pe durata unui an. O intensificare considerabilă a circulaţiei turistice
în mediul rural a avut loc abia după anul 1950, când sub presiunea unor revendicări sindicale din
mai multe ţări europene s-au obţinut o serie de facilităţi legislative în domeniul muncii: mărirea
duratei de concediu, plata acestuia, fragmentarea lui pe durate mai scurte, reducerea duratei
săptămânii de lucru, etc.
Pentru a deveni “staţiune verde”, o localitate trebuie: să ofere un cadru de vacanţă
natural şi atractiv (calitatea apei, proprietăţi generale); să posede echipamente recreaţionale
diversificate (terenuri de tenis, sală de sport, piste pentru călărie, etc.); să dispună de unităţi de
cazare suficiente (cel puţin 200 de paturi), diversificate şi confortabile (teren de camping 2*,
hotel clasificat); să asigure informaţii turistice.
Un “gîte” este o casă de vacanţă în mediul rural, construită sau amenajată după criteriile
unei Cărţi de Calitate şi oferă garanţii privind echipamentul, preţul, calitatea primirii.

Germania
Turismul rural în Germania datează de mai bine de 150 de ani. La început, vacanţele erau
petrecute în locuinţe ieftine la sate, în apropierea oraşelor. Cazarea se făcea într-un fel de hotel
mic sau în camere închiriate la ferme.
Două mari organizaţii care reprezintă agricultorii – Societatea Germană pentru Agricultură
(D.L.G.), înfiinţată în 1885 şi Organizaţia pentru Stimularea Opiniei Publice (I.M.A)- au început
să colecteze adresele acelor ferme care s-au declarat dispuse să primească turişti.
Sub sloganul “Vacanţa la ţară”, în anul 1980, în Germania au fost create condiţii
favorabile de cazare şi masa, de la Marea Nordului până în Alpi.

Pe plan naţional a fost lansată în aceasta ţară acţiunea “Vacanţe la fermele ţărăneşti”, prin
care statul acorda împrumuturi speciale acelor gospodarii care ofereau turiştilor spaţii de cazare
corespunzător amenajate.

Cap.3 PIAȚA ECOTURISTICĂ

ȘI A TURISMULUI RURAL
3.1.1. Conţinutul şi particularităţile patrimoniului ecoturistic al României
Odată cu înfiinţarea Parcului Naţional Yellowstone în 1872, aceste tipuri de arii
protejate au fost, prin definiţie, deschise publicului vizitator şi implicit, turiştilor.
 România are un capital natural deosebit de divers. Acest fapt se datorează în parte
condiţiilor fizico-geografice care includ munţi, câmpii, reţele hidrografice majore, zone umede şi
unul din cele mai vaste sisteme de deltă ale Europei (Delta Dunării).
De asemenea, datorită poziţiei geografice a României, flora şi fauna prezintă influenţe
asiatice dinspre nord, mediteraneene dinspre sud şi componente continental europene dinspre
nord-vest.
Potrivit Ordonanţei de urgenţă nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, în ţara noastră sunt acceptate
următoarele categorii de arii naturale protejate, definite în funcţie de obiectivele de
management atribuite:
- rezervaţie ştiinţifică;
- rezervaţie naturală;
- parc naţional;
- parc natural;
- monument al naturii;
- rezervaţie a biosferei;
- zonă umedă de importanţă internaţională (sit Ramsar);
- sit al patrimoniului mondial natural.
Convenţia RAMSAR este un tratat interguvernamental (sub egida UNESCO) asupra
zonelor umede ca habitat al păsărilor acvatice la nivel internaţional. Tratatul a fost semnat în 2
feb. 1971 în oraşul iranian Ramsar şi a intrat în vigoare în anul 1975.
În prezent, Reţeaua Naţională de Arii Protejate include un număr de 827 arii naturale
protejate (între care 13 parcuri naţionale) ce reprezintă 5,18% din teritoriul României (1.234.710
ha).
Trei dintre acestea sunt recunoscute internaţional ca Rezervaţii ale Biosferei în cadrul
Programului UNESCO – MAB (Man end the Biosphere Programme), şi anume: Retezat,
Pietrosul Rodnei şi Delta Dunării. Ultima este de asemenea înscrisă pe lista Patrimoniului
Natural Mondial şi pe lista Ramsar, a zonelor umede de importanţă internaţională.
Singurele zone cu administraţie proprie constituită la ora actuală sunt Rezervaţia
Biosferei Delta Dunării, Parcul Naţional Retezat şi Parcul Naţional Piatra Craiului.
După proiectul destinat Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, derulat între 1994 şi 2000, s-
a demarat un proiect denumit “Managementul conservării biodiversităţii” (1999- 2004), care şi-
a propus, printre altele, înfiinţarea şi consolidarea structurilor administrative pentru Parcul
Naţional Retezat şi Parcul Naţional Piatra Craiului, suportul financiar fiind asigurat în cea
mai mare parte de Banca Mondială şi Guvernul României.
 De asemenea, în anul 2000, prin începerea derulării proiectelor LIFE, au fost demarate
acţiunile pentru stabilirea planurilor de management şi a structurilor administrative pentru
Balta Mică a Brăilei şi pentru rezervaţia naturală “Mlaştina de la Satchinez”.
Nivelul ridicat al diversităţii habitatelor reflectă şi un nivel ridicat al diversităţii speciilor de
floră şi faună.
Pe teritoriul României au fost identificate:
 3.700 specii de plante
 33.792 specii de animale

Starea vertebratelor din Romania

În România se află în derulare programe privind reintroducerea, în cadrul arealului lor
natural, de specii de vânat care au dispărut din fauna cinegetică în decursul timpului, cum ar
fi zimbrul, castorul şi marmota alpină, rezultatele fiind notabile.
3.1.2 Resurse și destinații în turismul rural românesc
În ceea ce priveşte manifestările care pot fi catalogate drept începuturi ale circulaţiei
turistice rurale din ţara noastră:

 obiceiurile de Sânziene când, conform tradiţiei maramureşenii porneau spre mănăstirile

din Moldova;
- pelerinajele către locaşurile de cult;
- vacanţele de sărbători în lumea satului sau la mănăstire şi mai ales obiceiul retragerii
către sat în timpul verilor călduroase (“locuinţa mea de vară e la ţară”), locul ideal de
petrecere a unor clipe de destindere.
Cu începere de la 16 iulie 1973, prin ordinul Ministerului Turismului numărul 744/1973 se
declarau, experimental, sate de interes turistic, denumite “sate turistice”, următoarele 14
localităţi rurale:
- Lereşti şi Rucăr (Argeş),
- Poiana Sărată (Bacău),
- Fundata şi Şirnea (Braşov),
- Bogdan Vodă (Maramureş),
- Tismana (Gorj),
- Sibiel (Sibiu),
- Vatra Moldoviţei (Suceava),
 - Racoş (Timiş),
- Sfântu Gheorghe, Murighiol şi Crişan (Tulcea),
- Vaideeni (Vâlcea).
Cadrul natural şi modul de “viaţă la ţară” sunt cel mai aproape de imaginea
tradiţională care a putut fi conservată în Europa Occidentală. În plus, comunităţile umane,
deşi aparent scoase din filele cărţilor de istorie, sunt vii. Mai mult satul, indiferent de spaţiul
geografic în care se situează, constituie expresia legăturii omului cu natura, reprezentând un
cadru de aşezare umană plurifuncţională.
Aceste aspecte sunt relevate şi din vizitarea celui mai mare muzeu în aer liber din Europa,
Muzeul Satului din Bucureşti, ori de ecomuzeele din: Dumbrava Sibiului, Râmnicu Vâlcea şi
Baia Mare. Aceleşi simţăminte le avem atunci când privim exponatele prezente în muzee unice
din Câmpulung Moldovenesc (lemnului) şi Sighetul Marmaţiei (măşti şi artă populară). Şi
acestea sunt doar câteva exemple legate de perpetuarea tradiţiilor rurale în ţara noastră.

3.1.3 Resursele umane în turismul rural

Volumul şi calitatea activităţii specifice turismului rural şi agroturismului depind
esenţialmente de încadrarea cu personal, respectiv de numărul de lucrători şi de nivelul lor de
calificare, corespondenţa între caracteristicile pregătirii forţei de muncă şi funcţiile îndeplinite de
profesionalismul şi promptitudinea în exercitarea atribuţiilor.
În acest context, evoluţia turismului rural se află în corelaţie directă cu dinamica şi
structura personalului, ceea ce argumentează importanţa deosebită a capitalului uman.
Dezvoltarea turismului rural are o serie de consecinţe asupra utilizării resurselor umane în
sensul creării de noi locuri de muncă, determinării unui nivel relativ ridicat de instruire a
unor structuri profesionale şi pe funcţii.
Printre cele mai importante trăsături se numără: consumul mare de muncă vie,
răspunderea materială şi morală superioară, nivelul relativ ridicat şi complex de pregătire,
relaţiile directe lucrător-turist, sezonalitate accentuată, utilizarea modelului muncii cu timp
parţial.
Într-un astfel de cadru se impun politici şi mecanisme de operaţionalizare de modul
următor:
a) realizarea unei cooperări în vederea relansării educaţiei şi instruirii turistice, în sensul
realizării unei opinii publice naţionale favorabile turismului rural;
b) formarea de clase şi categorii socio-profesionale specializate în activităţi turistice,
realizându-se reţeaua instituţională care să răspundă acestor cerinţe la toate nivelele de instruire:
preşcolar, primar, gimnazial, profesional, liceal, postliceal, universitar şi postuniversitar;
c) cooperarea cu structurile guvernamentale a asociaţiilor profesionale de profil în vederea
elaborării unor programe comune privind reorientarea profesională a personalului care se
disponibilizează în alte ramuri ale economiei naţionale;
d) realizarea reconversiei profesionale în zonele cu potenţial turistic, prin mijloace financiare ale
administraţiei publice locale;
e) cooperarea cu organisme internaţionale pentru acordarea de asistenţă tehnică de specialitate
în domeniul formării profesionale şi pregătirii manageriale.
În afara instituţiilor statului care prin statutul lor de funcţionare au sarcini în acest domeniu
un rol deosebit de important revine asociaţiilor naţionale şi zonale, organizaţiilor profesionale
şi nu în ultimă instanţă învăţământului.

3.2 Cererea ecoturistică şi cererea pentru turism rural şi agroturism

3.2.1 Profilul ecoturistului
Prin urmare ecoturismul este destinat, în special, turiştilor cu un nivel al veniturilor
mediu sau ridicat, cu o cultură orientată spre cunoaşterea naturii, care tind să practice un
mod sănătos de viaţă.
Cu toate acestea, în condiţiile economice internaţionale actuale, marea majoritate a
turiştilor (chiar şi cei mai înstăriţi), se preocupă de preţul serviciilor turistice.
Studiile de specialitate au arătat că cei interesaţi de o adevărată experienţă în ecoturism solicită
activităţi turistice în general mai mult decât media turiştilor clasici.
3.2.2. Cererea pentru turismul rural
Tipurile de produse turistice prioritar solicitate de către turistul european sunt:
a) produsele turistice alcătuite de turistul însuşi plecând de la elementele constitutive ale
vacanţei în care el se înscrie. Este cazul - spre exemplu - al campingurilor de la ţărmul mării:
începând cu cazarea sa, activităţile practicate pe plajă, plimbările în localitate sau excursiile
programate în împrejurimi;
b) produsele turistice dinainte aranjate de către mediul de primire. Este cazul fermelor care
propun găzduire asortată cu posibilitatea practicării pescuitului, echitaţiei sau activităţilor “de la
fermă”, precizându-se ansamblul posibilităţilor oferite turistului în împrejurimi;
c) produsele turistice alcătuite de un profesionist în turism pentru clientela sa, pornind de la
elemente răspândite sau disparate. Este cazul sejururilor organizate;
d) produsele turistice “totul inclus”, răspândite sub numele de “produse forfetare”.
 Cap.4 INFRASTRUCTURA SPECIFICĂ TURISMULUI RURAL
4.1 Pensiunea turistică şi ecoturistică
Infrastructura generală - Turismul rural românesc beneficiază în momentul de faţă de
reţeaua naţională de şosele şi drumuri modernizate, sperând, în cel mai scurt timp, la
dezvoltarea şi extinderea reţelelor de autostrăzi – ce vor permite legătura între centrele
emiţătoare de turişti şi zonele receptoare ale spaţiului turistic rural.
Accesul în zonele rurale poate fi realizat şi prin intermediul căii ferate, care prin cele 11
linii transcarpatice asigură într-un sistem concentric - în interiorul şi exteriorul arcului carpatic –
legături între toate zonele ţării.
Pentru acei care sunt mereu în criză de timp, transportul între zone mai îndepărtate poate
fi asigurat şi pe calea aerului prin intermediul: companiilor aeriene existente (TAROM, JARO,
LAR, GRIVCO, ROMAVIA), celor 14 aeroporturi internaţionale (Otopeni, Băneasa, Mihail
Kogălniceanu şi Timişoara) sau deschise traficului intern.
Structurile de primire din mediul rural pot fi:
- pensiuni turistice rurale, cu până la 10 camere, totalizând 30 locuri, clasificare 1- 5
margarete;
- pensiuni agroturistice, clasificare 1-3 margarete, funcţionează în cadrul gospodăriilor
ţărăneşti şi asigură o parte a alimentaţiei turiştilor cu produse alimentare proaspete din surse
proprii şi locale[1].
Aceste două tipuri de spatii de cazare şi servire a mesei se redefinesc şi se contopesc într-
o singură noţiune, si anume pensiunea turistică rurală, prin HG nr. 1328/2001 şi OMT nr.
510/2002 (M.O. 582 bis/ 2002). Menţionăm ca prin aceleaşi acte normative se
instituţionalizează şi pensiunea turistică urbană.
Definiţiile ce apar în actele normative sunt următoarele:
• Pensiunile turistice sunt structurile de primire turistica, având capacitate de cazare de
până la 10 camere, totalizând maximum de 30 de locuri, în mediu rural, si până la 20 de
camere în mediul urban, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri independente,
care asigura în spatii special amenajate cazarea turiştilor si condiţiile de pregatire si
servire a mesei.
• Pensiunile agroturistice (echivalentul fermelor agroturistice) sunt pensiunile turistice
care pot asigura (în afara de cazare) o parte din alimentaţia turiştilor cu produse din
producţia proprie, fără a exista obligativitatea servirii mesei (aceasta definiţie mai are o
circulaţie restrânsa).
 • Pensiune agroturistică – structură de primire turistică cu funcţiune de cazare
• Pensiune turistică rurală – structură de primire turistică cu funcţiune de cazare,
amplasată în zone rurale
• Iată diferenţele dintre cele două:

Pensiunea turistică rurală Pensiunea agroturistică

Cazarea se face în locuinţe aflate în Cazare în exploataţii agricole (ferme,

spaţiul rural, în care proprietarii pot sau
nu să locuiască;
Alimentaţia este bazată pe bucătăria
locală, specifică regiunii;
Se oferă activităţi de relaxare şi
recreere în satul în care este localizată
pensiunea, făcând posibilă cunoaşterea
culturii locale şi a formelor tradiţionale
de viaţă din regiune.
gospodării, conace, etc);
Serviciile agroturistice sunt integrate în
fermă şi gospodărie, ele se întrepătrund
cu activitatea obişnuită a agricultorului şi
a familiei sale;
Alimentaţie bazată pe bucătăria
tradiţională a locului şi preparată 40 % cu
produse provenind din gospodăria
proprie, şi alte 40% din zona/regiune;

Serviciile sunt oferite de familia

agricultorului, astfel că există o relaţie
directă între cel ce oferă serviciile
(agricultorul şi familia sa) şi cel ce le
solicită (turistul) ;
Activităţi recreative sau culturale în
cadrul fermei sau gospodăriei ;
Posibilitate de observare şi participare
la activităţile tradiţionale ale fermei sau
gospodăriei;
Ocazional, alte activităţi de relaxare în
împrejurimile fermei sau gospodăriei.

4.2 Structura, dinamica şi distribuţia teritorială a infrastructurii turistice rurale

Oferta turistică din spaţiul rural cunoaşte o mare diversitate, mai ales în ceea ce priveşte
oferta de cazare.
Turismul rural dispune de o oferta de cazare diversă, utilizând şi structurile de primire din
mediul rural: hotel, han, motel, cabană, sat de vacanţă etc., celelalte componente ale produsului
turistic (gastronomie, artizanat, mediu natural, cultural şi arhitectural) fiind comune
agroturismului din zona respectivă.
Aceste spaţii de cazare trebuie să fie clasificate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi
Turismului şi înregistrate la Registrul Camerei de Comerţ.

4.3 Serviciile turistice specifice pensiunilor turistice

În spaţiul rural cazarea turistică se poate face atât în pensiunile turistice rurale, cât şi în alte
structuri de primire precum hanuri săteşti, minihoteluri rurale, cabane, campinguri sau case de
oaspeţi şi camere mobilate.
Fermierul sau prestatorul de servicii turistice din spaţiul rural, prin trăsăturile psiho-sociale,
cultura şi educaţie, profesionalism şi responsabilitate, calităţile gastronomice şi produsele
agroalimentare personalizează produsul turistic creat pentru comercializare în aceeaşi
localitate/zona. De aici şi diversitatea, autenticitatea şi specificarea produselor agroturistice din
spaţiul european.
În Franţa există mai multe produse turistice originale reprezentate de: ferma de tip han,
ferma de sejur, ferma ecvestră, camping în fermă de primire, popasuri (gîtes), sate de vacanţă
familiale rurale etc.
În Germania oferta turistică este, de asemenea, variată, fiind întâlnite produse originale ca:
- „Vacanţa în gospodăria ţărănească”, care reflectă trăsăturile caracteristice gospodăriei
ţărăneşti, cu activităţi agricole, animale mici şi de tracţiune, păsări, produse proprii,
specialităţi regionale, contact personal cu gazda, atmosfera tipica gospodăriei ţărăneşti;
- „Turism rural” reuneşte ofertele din mediul rural, care nu sunt legate de gospodăria
ţărăneasca: vacanţa în gospodarii care şi-au pierdut funcţia de baza, sejururi în case de
vacanăa, locuinţe de vacanţa, case particulare;
- „Hotel rural, pensiune rurală” – cu servicii de tip hotelier în unităţi mici, cu caracter
familial;
- „Echitaţie” – oferă echitaţie şi lecţii de călărie, asistenţă profesionistă, cai dresaţi, cazare
optima;
- „Vacanţa pentru copii”;
- „Satul de vacanţă” pentru familişti;
- „Camping” – locuri de campare în gospodăria ţărănească şi în spaţiul rural, în general etc.
După cum se ştie, principalele servicii turistice pe care le oferă o pensiune din mediul rural
sunt cel de cazare şi de servire a mesei.
 Cap. 5 FINANŢAREA ACTIVITĂŢILOR SPECIFICE ECOTURISMULUI
ŞI TURISMULUI RURAL
5.1. Fonduri UE destinate dezvoltării ecoturismului şi turismului rural
Atunci când vine vorba de sursele de finanţare a activităţilor de ecoturism, trebuie avut în
vedere atât capacitatea financiară a entităţilor ce administrează ariile protejate, cât şi posibilele
surse de finanţare ale celorlalţi stakeholderi implicaţi.
R.N.P. Romsilva, structură ce administrează 22 de parcuri naţionale şi naturale, a alocat
aproximativ 3,4 milioane de euro anual, sumă care a acoperit cu greu cheltuielile operaţionale ale
parcurilor[1]. Se apreciază că resursele financiare actuale reprezintă doar aproximativ 50% din
nivelul de bază şi 30% din nivelul optim de finanţare[2].
R.N.P. a redus posturile de rangeri de la parcurile din subordine cu 15%, în condiţiile în
care toate parcurile au deficit de personal instruit şi există parcuri unde unui ranger îi revine şi o
suprafaţă de 10.000 ha.
Totuşi, s-au făcut importante progrese: multe administraţii de parcuri au fost dotate cu
sedii, maşini de teren, personal deseori pasionat şi dedicat muncii prestate.
Unele arii protejate au beneficiat de sprijin prin intermediul unor proiecte internaţionale, a căror
impact pare a fi deosebit de pozitiv (inclusiv asupra culturii manageriale):

 Proiectul privind managementul biodiversităţii (GEF - Banca Mondială, implementat

între 1999 şi 2004), implicând Parcul Naţional Piatra Craiului, Parcul Naţional Retezat şi
Parcul Natural Vânători-Neamţ, cu scopul dezvoltării planurilor de management în aceste
arii protejate pilot.
 Proiectul privind biodiversitatea în Delta Dunării sprijinit din 1993 pentru înfiinţarea
echipei de administrare a RBDD şi care a condus la primul plan de management în 1996.
 Proiectul Carnivore Mari din Carpaţi, implementat între 1993 şi 2003 şi sprijinit de
WWF, Wildlife International şi GTZ – s-a axat pe cercetarea, monitorizarea şi
dezvoltarea produselor turistice bazate pe carnivorele mari din Parcul Naţional Piatra
Craiului.
 Programul PAN de certificare al parcurilor, coordonat de WWF, în care este implicat
Parcul Naţional Retezat.
 proiectul “Reţeaua Emerald în România”- în anul 2000, Ministerul Apelor şi Protecţiei
Mediului, cu suportul tehnic şi financiar al Consiliului Europei, a dezvoltat proiectul
“Reţeaua Emerald în România”, care viza identificarea şi caracterizarea unor habitate
naturale şi a unor specii sălbatice existente în România şi care sunt incluse în Rezoluţiile
4/1996 şi 6/1998 ale Convenţiei de la Berna privind conservarea habitatelor naturale şi a
vieţii sălbatice în Europa, ratificată de ţara noastră prin Legea 13/1993.
În prezent şi pentru perioada viitoare există numeroase alternative de finanţare aflate la îndemâna
administraţiilor ariilor protejate, a autorităţilor locale din interiorul sau din apropierea ariilor
protejate, a agenţilor economici implicaţi în activităţi de ecoturism şi a ONG-urilor care
desfăşoară activităţi în domeniul ecoturismului sau protecţiei mediului.
Dintre acestea se remarcă:
Fondurile structurale - unul dintre instrumentele cu ajutorul cărora este implementată politica de
solidaritate şi coeziune a Uniunii Europene.
În prezent acest lucru este realizat prin trei tipuri de fonduri speciale:
- Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR);
- Fondul Social European (FSE);
- Fondul de Coeziune Socială.
În plus, politică agricolă şi politica pentru pescuit sunt gestionate în mod comun la nivel
european. De asemenea, şi în acest caz 3 instrumente financiare sunt puse la dispoziţia statelor
membre:
- Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR);
- Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
- Fondul European pentru Pescuit (FEP).
Principalele programe operaţionale cu posibilităţi de finanţare a activităţilor de ecoturism sunt:
POS Mediu, Axa prioritară 4 – “Implementarea sistemelor adecvate de management pentru
protecţia naturii” – cofinanţat din FEDR.
Programul vizează asigurarea unui management corespunzător al ariilor protejate şi, implicit,
stoparea degradării biodiversităţii şi a resurselor naturale. O atenţie deosebită se va acorda
managementului site-urilor Natura 2000.
Sunt finanţate:
- elaborarea/revizuirea planurilor, strategiilor şi a schemelor de management ale ariilor
naturale protejate,
- investiţiile în infrastructură pentru uz public orientată spre protecţia şi gestionarea
mediului în ariile naturale protejate (marcaje, poteci, platforme de observare în ariile
naturale protejate, centre de vizitare şi puncte de informare etc.),
- activităţile privind menţinerea şi îmbunătăţirea stării de conservare favorabilă a
habitatelor în ariile naturale protejate,
- activităţile privind menţinerea şi îmbunătăţirea stării de conservare a speciilor,
- activităţile de consultare, conştientizare şi informare,
- activităţile de instruire şi
- creşterea capacităţii instituţionale de gestionare a reţelei de arii naturale protejate.
POR – Axa 5 Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului - cofinanţat din FEDR.
- Domeniul major de intervenţie 5.1 – Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului
cultural, precum şi crearea / modernizarea infrastructurilor conexe.
- Domeniul major de intervenţie 5.2 – Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de
turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice.
- Domeniul major de intervenţie 5.3 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea
infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică.
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală - finanţat / cofinanţat din FEADR.
Axa 2: Îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural
- Măsura 211 - Sprijin pentru Zona Montană Defavorizată – măsura vizează sprijinul financiar
acordat sub forma unei plăţi anuale fixe pe hectar de teren agricol utilizat situat în cadrul Zonei
Montane Defavorizate.
- Măsura 212 - Sprijin pentru zone defavorizate, altele decât zona montană – măsura vizează
sprijinul financiar acordat sub forma unei plăţi anuale fixe pe hectar de teren agricol utilizat
situat în cadrul unor Zone Semnificativ Defavorizate sau în cadrul unor Zone Defavorizate de
condiţii naturale Specifice.
- Măsura 214 - Plăţi de Agro-mediu. Plata de agro-mediu este plătită ca plată fixă la hectar
şi este acordată în cadrul a 4 pachete de agro-mediu:
Pachetul 1: Pajişti cu Înaltă Valoare Naturală,
Pachetul 2 Practici agricole tradiţionale,
Pachetul Pilot 3 Pajişti Importante Pentru Păsări - Crex Crex, Lanius minor şi
Falco vespertinus,
Pachetul 4 Culturi verzi.
Axa 3 - Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale
- Măsura 312 - Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi.
- Măsura 313 - Încurajarea activităţilor turistice vizează investiţii în spaţiul rural pentru
infrastructura de primire turistică
- Măsura 322 - Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru
economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale.
Axa 4 - Implementarea Axei LEADER
- Măsura 4.1.3 - Implementarea strategiilor de dezvoltare locală - Calitatea vieţii şi diversificarea
economiei rurale. În cadrul acestei măsuri abordarea LEADER urmăreşte îndeplinirea
obiectivelor axei 3 din PNDR prin intermediul strategiilor integrate de dezvoltare, elaborate de
actorii locali, organizaţi în Grupuri de Acţiune Locală”.
POS Dezvoltarea Resurselor Umane va fi cofinanţat prin intermediul FSE şi va
viza formarea şi dezvoltarea resurselor umane.
În domeniul ecoturismului vor putea implementa proiecte în cadrul Axelor
prioritare 2 „Conectarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, 3 „Creşterea
adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor” şi 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”.
- POS Creşterea Competitivităţii Economice - cofinanţat din FEDR. În domeniul
ecoturismului pot fi finanţate proiecte prin Axa prioritară 1 “Un sistem inovativ şi
ecoeficient de producţie” - Domeniul Major de Intervenţie D1.1 “Investiţii productive şi
pregătirea pentru competiţia pe piaţă a întreprinderilor, în special a IMM” şi Domeniul
Major de Intervenţie D1.3 “Dezvoltarea unui antreprenoriat sustenabil";
INTERREG IV C este un program cofinanţat prin FEDR. De acest program vor beneficia
autorităţile publice şi organismele publice echivalente, ca parteneri în proiecte comune cu
celelalte state participante. Proiectele eligibile pentru finanţare în cadrul INTERREG IV C includ
vizite de studii, sesiuni de instruire comune, studii şi rapoarte, analiză de date, studii de caz
comparative, întâlniri şi evenimente, acţiuni de informare şi publicitate, elaborarea şi
experimentarea de studii pilot.
Fondul Global de Mediu - Global Environment Facility (GEF) implementat prin intermediul
Băncii Mondiale şi al UNDP, finanţează proiecte desfăşurate de organizaţii neguvernamentale şi
organizaţii comunitare, împreună cu comunităţile locale, în domenii precum protejarea apelor
internaţionale, conservarea biodiversităţii, reducerea probabilităţii efectelor negative ale
schimbărilor climatice, a eliminării poluanţilor organici persistenţi şi a gestionării terenurilor în
mod durabil.
Programul Life + al Uniunii Europene
- Programul Life + Natură şi Biodiversitate co-finanţează proiecte ce promovează cele mai bune
practici, proiecte demonstrative, proiecte care contribuie la implementarea Directivelor Păsări şi
Habitate, proiecte inovative sau demonstrative care contribuie la implementarea obiectivelor
Comunicatului Comisiei (COM(2006) 216 final) "Stoparea pierderii biodiversităţii până în 2010
şi după".
- Programul Life + Guvernare şi Politici de Mediu continuă şi extinde programul iniţial LIFE-
Mediu. Prin această componentă se co-finanţează proiecte care contribuie la implementarea
politicii comunitare de mediu, dezvoltarea unor abordări inovative a politicilor, tehnologii,
metode şi instrumente, cunoştinţe de bază cu privire la politica de mediu şi legislaţie,
monitorizarea presiunilor asupra mediului (inclusiv monitorizarea pe termen lung a pădurilor şi a
interacţiunilor de mediu).
- Programul Life + Informare şi Comunicare - o componentă nouă a programului, va cofinanţa
proiecte ce urmăresc implementarea campaniilor de comunicare şi conştientizare a mediului,
protecţia naturii şi conservarea biodiversităţii, precum şi proiectele care fac referire la prevenirea
incendiilor forestiere (campanii de conştientizare, training specific).
Fondul pentru mediu reprezintă un instrument economico-financiar destinat susţinerii şi realizării
proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului, în conformitate cu dispoziţiile legale în
vigoare în domeniul protecţiei mediului. Pot fi finanţate din Fondul pentru mediu proiectele
propuse de către operatori economici, organizaţii neguvernamentale, unităţi administrativ
teritoriale şi unităţi şi instituţii de învăţământ.
Proiecte finanţate de Fundaţia pentru Parteneriat – prin intermediul programelor de finanţare
derulate de fundaţie, în ultimii nouă ani au fost sprijinite peste 400 de proiecte de protejare a
mediului şi de dezvoltare comunitară derulate de ONG-uri. Unul dintre programele de finanţare
este "Întărirea parteneriatelor pentru Conservarea Naturii şi Turism în România", care
urmăreşte stimularea dezvoltării şi promovarea ecoturismului în România prin sprijinirea unor
iniţiative durabile (Programul este implementat în parteneriat cu Asociaţia de Ecoturism din
România).

5.2 Finanţarea unei pensiuni turistice

Deţinătorii de pensiuni care doresc să-şi extindă afacerea sau persoanele care deţin o casă
spaţioasă pe care vor să o introducă în circuitul turistic pot obţine, sub forma de împrumut
nerambursabil, de la Uniunea Europeană până la 70% din necesarul investiţiei.

Printre condiţiile obligatorii care trebuiesc îndeplinite în vederea finanţării proiectelor prin
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) se numără deţinerea în proprietate sau în
chirie a unui teren de minimum 1.000 de metri pătraţi şi înregistrarea beneficiarului ca
microintreprindere Astfel, proprietarul pensiunii va putea amenaja spaţii de agrement şi de
recreere pentru turişti.
Contractul de finanţare se încheie între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi
Pescuit (APDRP) şi beneficiari, aceştia din urmă putând solicita plata în avans, în valoare de
maximum 20% din valoarea eligibilă a proiectului.
Sumele alocate României pentru "încurajarea activităţilor turistice" se ridică la 837,255 milioane
de euro, bani ce pot fi accesaţi până în 2013.
În broşurile de prezentare a PNDR se arată că turismul rural reprezintă o alternativă de angajare
pentru forţa de muncă rurală, o cale de diversificare a economiei rurale şi de furnizare de surse
de venituri pentru locuitorii din spaţiul rural, astfel încât "măsura va contribui la promovarea şi
accesul turistilor la alimentele tradiţionale şi la alte produse ecologice, care constituie o
componentă fundamentală a diversităţii turismului rural şi a bucătăriei caracteristice spaţiului
rural".
Microintreprinderile şi persoanele fizice (neînregistrate ca agenţi economici) pot să
beneficieze de o finanţare europeană de până la 200.000 de euro pentru construcţia unei pensiuni
în mediul rural.
Banii europeni se pot obţine pentru dezvoltarea unei pensiuni rurale (agroturistice) cu maximum
15 camere, iar suprafaţa minima de teren aferenta proiectului trebuie sa fie de 1.000 mp.
Beneficiarul trebuie sa dovedeasca dreptul de proprietate asupra terenului pe care urmeaza sa
realizeze investitia sau dreptul de folosinta pe o perioada de cel putin zece ani.
"Valoarea estimată pentru o pensiune de zece camere depinde foarte mult de modul in care este
construita, de zona, materiale si dotari folosite, gradul de confort, dependinte, facilitati (ex. teren
de tenis, barci). Estimativ, o astfel de investitie poate fi facuta cu sume intre 200.000 si 600.000
euro", a declarat Cosmin Dragoi, managing partner al firmei de consultanta M27 Cedinvest.
Firma care cere finantare poate fi nou infiintata, nefiind necesar un istoric al activitatii, in timp ce
persoanele fizice care depun un proiect trebuie sa se angajeze ca pana la data semnarii
contractului de finantare sa se autorizeze cu un statut minim de persoana fizica autorizata si sa
functioneze ca microintreprindere. Una dintre conditii este ca microintreprinderile, atat cele
existente cat si cele nou infiintate sa fie inregistrate si sa-si desfasoare activitatea propusa prin
proiect in spatiul rural.
UE finanteaza constructia de pensiuni cu 50% din cheltuielile eligibile care sunt prevazute in
ghidul solicitantului, dar nu mai mult de 200.000 de euro. Restul cheltuielilor sunt suportate de
beneficiar.
Pensiunea nu poate fi construita decat intr-o comuna cu potential turistic, dar care nu a fost inca
dezvoltata. Pe site-ul Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP -
www.apdrp.ro) este afisata la anexa 10 a Masurii 313 - “Încurajarea activitatilor turistice", lista
comunelor cu potential turistic.
Bugetul alocat pentru anul 2010 pentru cei care au dorit să acceseze fonduri europene pentru
dezvoltarea unei pensiuni a fost de 136 mil. euro.