Dezvoltarea durabilă în turism

Conceptul dezvoltării durabile a fost dezbătut pentru prima dată în anul 1972 când a avut loc
prima conferinţă ONU asupra problemelor de mediu la Stockholm. În cadrul acestei conferinţe au fost
identificate peste 60 de interpretări ale conceptului de dezvoltare în noua viziune a interdependenţelor
dintre problemele mediului înconjurător, bunăstării generale şi procesului creşterii economice1. Una din
aceste interpretări a dus la crearea termenului de ecodezvoltare, care sublinia necesitatea căutării unor
strategii concrete de dezvoltare capabile să ducă la folosirea raţională şi sănătoasă din punct de vedere
ecologic a unui sistem dat, pentru satisfacerea nevoilor fundamentale ale populaţiei locale2.

Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare (CMED), cunoscut şi sub denumirea
“Raportul Brundtland” după numele iniţiatoarei acestui raport ce poartă titlul “Viitorul nostru comun”,
apărut îm 1987, defineşte dezvoltarea durabilă ca fiind acea dezvoltare ce satisface nevoile generaţiilor
actuale fără a-l prejudicia pe cel al generaţiilor viitoare.

Dezvoltarea durabilă înseamnă în plan material menţinerea posibilităţilor şi condiţiilor de viată

pentru generaţiile viitoare, în special a resurselor naturale regenerabile cel puţin la nivelul celor
existente pentru generaţia actuală, precum şi redresarea factorilor de mediu afectaţi de poluare. În plan
spiritual, dezvoltarea durabilă înseamnă mult mai mult, înseamnă conservarea moştenirii faptelor de
cultură, realizate de cei din trecut şi de cei de azi şi dezvoltarea capacităţii de creaţie în viitor, a elitei
celor ce urmează3.

Conform definiţiei dată de CMED, dezvoltarea durabilă implică faptul că volumul total al
capitalului, format din capital fizic (maşini, drumuri, hoteluri ş.a.), capital uman (sănătatea oamenilor,
cunoştinţele şi calificarea lor) şi capitalul natural (pădurile, aerul, apa, solul), rămâne constant sau creşte

1
Popescu, C-tin; Ciurar, D; Popescu I. – Tranziţia la economia umană, Ed. Eonomică, Bucureşti, 1966
2
Timbergen, Jan – Restructurarea ordinii internaţionale. Raport către Clubul de la Roma, Ed. Politică, Bucureşti,
1978
3
*** Strategia protecţiei mediului, MAPPM, Ed. R.A.M.O., Bucureşti, 1996
îm timp4. În această viziune rolul prioritar revine măsurilor preventive şi anticipative fără a neglija însă
măsurile corective imediate5.

Intre 3 şi 14 iunie 1992 are loc la Rio de Janeiro conferinta Naţiunilor Unite privind mediul şi
dezvoltarea durabilă, aici au fost prezenţi 145 de preşedinţi şi a fost considerată ca fiind cea mai amplă
reuniune la nivel înalt din secolul XX. În cadrul acestei conferinţe au fost adoptate mai multe documente
precum: Declaraţia de la Rio asupra mediului şi dezvoltării supranumită “Carta Terrei”, Planul de acţiune
intitulat “Agenda 21”, Convenţia cadru privind schimbările climatice, Declaraţia privind pădurile şi
Declaraţia privind deşertificarea.

Primul mare summit mondial la începutul secolului XXI este Conferinţa ONU pentru dezvoltarea
durabilă ce a avut loc in perioada 26 august – 4 septembrie 2002 în Africa la Johanesburg.

Summit-ul mondial pentru dezvoltarea durabilă organizat de ONU la Johannesburg, în Africa de

Sud în perioada 26 august – 4 septembrie 2002 reprezintă prima mare Conferinţă a ONU la început de
secol XXI.

Anul 2002 a fost un an special pentru dezvoltarea durabilă a turismului, nu numai pentru că în
acest an a avut loc Summit-ul mondial al dezvoltării durabile, dar şi pentru că ONU a declarat acest an
“Anul internaţional al ecoturismului”, iar principala manifestare ce a marcat acest eveniment a fost
Summit-ul mondial al ecoturismului organizat de către OMT în perioada 19-22 mai la Quebec, în
Canada6.

4
*** Strategia protecţiei mediului, MAPPM, Ed. R.A.M.O., Bucureşti, 1996
5
Duţu, M, Dreptul internaţional şi comunitar al mediului, Ed. Economică, Bucureşti, 1995
6
* * * Contributions de l’Organisation mondiale du tourisme au Sommet mondial pour le développement

durable, Johannesburg OMT, 2002.

 I. 1.1. Turism durabil – formă a dezvoltării turistice durabile

La inceput un concept la moda, ce reprezenta o cheie a viitorului, dezvoltarea durabilă a ajuns în

zilele noastre o necesitate datorită gradului înalt de dezvoltare al unor state dar şi datorită rămânerii în
urmă a economiei altor state.

De la apariţia sa, în 1987, conceptul dezvoltării durabile a pătruns în toate domeniile vieţii
economice şi sociale: de la agricultură durabilă până la transport durabil şi turism durabil.

Prin activitatea conjugată dintre UICN – Uniunea Internaţională de Conservare a Naturii, WWF –
Federaţia Mondială pentru Ocrotirea Naturii, PNABE – Federaţia Europeană a Parcurilor Naţionale şi
Naturale, încă din 1991, s-a definit conceptul de turism durabil: ” dezvoltarea tuturor formelor de
turism, managementul şi marketingul turistic care să respecte integritatea naturală, socială şi
economică a mediului, cu asigurarea exploatării resurselor naturale şi culturale şi pentru generaţiile
viitoare”7. Din această definiţie rezultă că orice formă de turism trebuie să respecte principiile
dezvoltării durabile, plecând de la ecoturism, turism verde şi turism rural, până la turismul de afaceri sau
cel automobilistic.

I. 1 .2. Particularităţile, formele şi principiile turismului durabil

„Dezvoltarea turismului durabil satisface necesităţile turiştilor prezenţi şi ale regiunilor gazdă, în
acelaşi timp cu protejarea şi creşterea şanselor şi oportunităţilor pentru viitor. El este văzut ca o
modalitate de management a tuturor resurselor în asemenea fel, încât nevoile economice, sociale şi
estetice să fie pe deplin satisfăcătoare, menţinând integritatea culturală, dimensiunile ecologice
esenţiale, diversitatea biologică şi sistemul de viaţă” (World Tourism Organization).

Turismul durabil are trei aspecte interdependente: economic, social-cultural şi mediu.

Dezvoltarea durabilă implică permanenţă, ceea ce înseamnă că turismul durabil presupune utilizarea
optimă a resurselor (inclusiv a diversităţii biologice), minimizarea impactului negativ economic, socio-
cultural şi ecologic, maximizarea beneficiilor asupra comunităţilor locale, economiilor naţionale şi asupra

7
Istrate, I.; Bran, Florica; Roşu, Anca Gabriela – Economia turismului şi mediul înconjurător, Ed. Economică,

Bucureşti, 1996, p. 258.

conservării naturii. Ca o consecinţă firească, durabilitatea se referă şi la structurile manageriale necesare
în vederea îndeplinirii acestor deziderate.

Scopul realizării unui turism durabil trebuie să fie subordonat planurilor naţionale şi regionale de
dezvoltare economică şi socială. Acţiunile pot acoperi ţeluri economice (creşterea veniturilor,
diversificarea şi integrarea activităţilor, controlul, potenţarea şi zonarea dezvoltării), arii sociale
(ameliorarea sărăciei şi inegalităţii distribuţiei veniturilor, protecţia patrimoniului socio-cultural indigen,
participarea şi implicarea comunităţilor locale) ori arii ecologice (protejarea funcţiilor ecosistemelor,
conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii).

Impactul turismului, privit pe plan economic şi socio-cultural, dar şi în relaţie cu mediul şi

diversitatea biologică, include aspecte pozitive şi negative. În dimensiunea socio-economică şi culturală
a dezvoltării turismului, impactul negativ asupra diferitelor segmente din populaţie poate cuprinde
degradarea socială a comunităţilor locale, efectul asupra obiceiurilor, tradiţiilor şi stilului de viaţă,
efectul asupra structurii ocupării, asupra nivelului şi distribuţiei veniturilor. Pe plan ecologic, impactul
negativ poate lua în considerare deprecierea resurselor naturale, alterarea ecosistemelor, contaminarea
şi poluarea din diferite surse datorate activităţilor turistice, producţia de deşeuri, alienarea speciilor
florei şi faunei.

Dezvoltarea turistică durabilă nu este doar un concept dezbătut, completat sau reformulat în
cadrul conferinţelor purtate pe aceasta temă. Necesitatea protejării bogăţiilor naturale, sociale şi
culturale care constituie patrimoniul comun al umanităţii şi a satisfacerii nevoilor turiştilor şi populaţiei
locale a generat apariţia în practică a unor forme de turism durabil. Obiectivele, principiile, cerinţele
dezvoltării turistice durabile se regăsesc în forme ale turismului cum ar fi : ecoturism, turism rural sau
turism cultural. Aceste forme sunt expresia dorinţei ca turismul să reprezinte nu numai în prezent un
factor pozitiv şi dinamic de dezvoltare şi o soluţie practică de păstrare nealterată a mediului.

Din definiţia dată turismului durabil rezultă că toate formele de turism (nu numai cele enunţate
anterior) ar trebui să respecte principiile dezvoltării durabile şi deci, implicit, principiile turismului durabil
8
:

8
Jamieson, W; Noble,A – A manual for sustainable tourism destination management, CUC – UEM, Project,

AIT, 2000, preluat din www.gdrc.org/ucm/eco-tour/whatis-sustour.html.

 - activitatea turistică trebuie iniţiată cu mijloace proprii ale comunităţii locale, iar aceasta
trebuie să-şi menţină controlul asupra dezvoltării turistice;

- turismul trebuie să ofere rezidenţilor locuri de muncă care să ducă la îmbunătăţirea calităţii
vieţii comunităţilor locale şi trebuie realizat un echilibru între activităţile economice deja existente în
zonă şi activitatea turistică;

- trebuie stabilit un cod de practici pentru turism la toate nivelurile: naţional, regional şi local,
bazat pe standarde internaţionale deja acceptate. Pot fi stabilite, de asemenea, liniile directoare pentru
operatorii din turism, monitorizarea impactului diferitelor activităţi turistice, cât şi limitele de
acceptabilitate pentru diferite zone;

- trebuie realizate programe educaţionale şi training pentru îmbunătăţirea managementului în

domeniul protecţiei resurselor naturale şi culturale

Viitorul dezvoltării durabile depinde de restructurarea economiei globale şi necesită schimbări

majore în comportamentul uman, în sistemul de valori şi stilul de viaţă. “Nu mai putem pretinde că
turismul este unul dintre cele mai bune moduri de a realiza dezvoltarea durabilă locală, când el este mai
degrabă antidotul dulce-amar al dezvoltării durabile de oriunde”9. Patrimoniul mondial, cultural şi
natural trebuie folosit cât mai bine pentru a sensibiliza oamenii în ceea ce priveşte importanţa construirii
de legături între natură şi cultură, între culturi diferite.

9
Bernd von Droste – “Tourism, World Heritage and sustainable development”, în cadrul 2nd Pan-European

Colocvy on Tourism Environment, Bucureşti, 1992.