Impactul turismului asupra mediului

Impactul turismului asupra mediului, în ambele sale variante, se manifestă asupra celor două
componente ale ecogeosferei: cadrului natural şi sociosistemului. Deoarece influenţele pozitive ale
turismului sunt evidente la nivelul sociosistemului, vom începe analiza cu evidenţierea formelor pe
care le îmbracă.
Impactul turismului asupra sociosistemului.
Se manifestă prin următoarele influenţe:
- apariţia unei ramuri economice de mare eficienţă;
- apariţia unui nou tip de habitat uman;
- mutaţii în structura profesională a populaţiei;
- apariţia unui comportament social şi mod de viaţă aparte.
1.Este cunoscut faptul că fenomenele din sfera turismului, prin amplificarea intensităţii şi a lărgirii
ariei de desfăşurare, cuprind în sfera lor bunuri şi mijloace importante. Spre deosebire de celelalte
ramuri economice ce valorifică resursele materiale planetare, producând bunuri de largă utilizare,
turismul exploatează anumite însuşiri ale mediului geografic(în primul rând cele estetice sau
tămăduitoare)producând elementele necesare, pe plan biologic, revitalizării şi refacerii energiei
umane. Diferenţierile în sfera ”producţiei” nu pot împiedica convergenţa spre aceeaşi finalitate
economică: geneza resurselor financiare.
Trebuie menţionat însă un aspect de mare importanţă şi anume: obţinerea prin intermediul
turismului a unor beneficii echivalente industriei sau agriculturii cu investiţii mult mai mici cu un
consum infim de materii prime. Se cunoaşte faptul că această ramură economică valorifică (exceptând
turismul curativ), dar însuşirile estetice ale cadrului natural sau edificiilor antropice, fără a afecta
structura lor. Ca urmare, în condiţii de exploatare raţională materia primă a “industriei turistice” nu
se consumă, devenind astfel inepuizabilă. Chiar şi în cazul turismului curativ unde procedurile de
tratament necesită utilizarea apelor termale sau minerale cu afecte terapeutice se pun în valoare
resurse care în mod natural se pierd prin drenaje.
2.Practicarea turismului impune, ca o condiţie esenţială desfăşurării sale, prezenţa unei infrastructuri
complexă şi variată, care să satisfacă (dacă este posibil) toate cerinţele vizitatorilor. Asocierea, în plan
teritorial, a elementelor infrastructurii generează o formă majoră de habitat uman şi anume staţiunea
turistică.
Celula primară a habitatului turistic o constituie unitatea a cărei funcţionalitate este legată de
actul recreativ. Ea poate avea o formă simplă, cu o singură atribuţie – de cazare, de deservire sau
recreere – cum ar fi adăpostul, refugiul sau unele cabane. În peisaj unităţile de acest tip apar ca edificii
izolate şi îndeplinesc adesea rolul de pionierat şi testare a capacităţii atractive a teritoriului în cauză.
Majoritatea habitatelor turistice izolate au funcţii multiple (cel mai adesea de cazare şi alimentaţie
publică) fiind pregătite pentru o activitate permanentă. Cabanele, hotelurile sau motelurile devin
astfel purtătoarele unei specificităţi în ceea ce priveşte modul de vieţuire, cu totul diferit de cel al
locuinţei individuale. Asistăm la un proces de socializare a habitatelor din această categorie prin
utilizarea lor de către un număr apreciabil de persoane.
3.Modificările induse în structura profesională a populaţiei sunt o consecinţă directă a diversificării
şi amplificării serviciilor turistice. Deşi nu a generat o grupă profesională aparte, turismul a dus la
creşterea apreciabilă a forţei de muncă ocupată în sectorul terţiar. Remarcăm o mare varietate a
profesiilor ce deservesc turismul, începând de la muncitorii necalificaţi, electricieni, instalatori,
ospătari antrenaţi în punerea în funcţiune a instalaţiilor şi infrastructurii până la recepţioneri,
economişti sau medici. Turismul absoarbe astfel un număr mare de persoane active, în ciuda
frecvenţei angajării sezoniere a unor categorii de salariaţi.
Obţiunea forţei de muncă pentru sectoarele turistice este motivată de condiţiile optime de
lucru, lipsite de riscuri, şi prin asigurarea unei remuneraţii stimulative corelată cu indicele general de
eficienţă al ramurii.
4.Turismul generează un comportament social şi un mod de viaţă aparte ce are la temelie înţelegerea
mai profundă a naturii sufletului omenesc. Turismul adevărat preia din natură simplitatea şi ritmurile
acesteia, devine mai tolerant, mai uman. Tonusul biologic stimulat prin recreere şi cură asigură
individului resursele fizice şi psihice necesare surmontării dificultăţilor cotidiene.
Presupunând deplasarea obligatorie dintr-un loc în altul, turismul determină cele mai ample
mişcări de populaţie la scară globală. Sedentarizarea şi inevitabila izolare derivată din aceasta sunt
astfel excluse. Pe de altă parte, circulaţia persoanelor presupune contactul cu locuitori şi realităţi noi.
Omul învaţă prin turism nu numai să-şi înnobileze spiritul, ci cum poate să-şi ordoneze mai eficient
viaţa. Toate acestea înrâuresc modul său de a fi, influenţându-i comportamentul. Într-o lume a
interferenţelor economice, politice sau culturale, turismul facilitează cunoaşterea mai aprofundată,
construind punţi durabile între oameni şi popoare.
Impactul turismului asupra cadrului natural
Se manifestă permanent, pluridirecţional şi contra dictoriu. Complexitatea interrelaţiilor
create şi proceselor induse creşte progresiv, odată cu lărgirea geosferei turistice şi accelerarea ritmului
fenomenului în sine. Afectează toate componentele fizice ale peisajului, respectiv relieful, clima,
hidrografia, vegetaţia, fauna sau solul.
1.Impactul asupra reliefului. În ceea ce priveşte relieful, formele impactului antropic de origine
turistică vizează modul şi locul amplasării bazelor de cazare, tipul căilor de acces şi acţiunea de
amenajare a obiectelor şi spaţiului turistic.
Unităţile de cazare şi agrement, ca elemente de habitat cu complexităţi variate vor ocupa arii
de mărimi diferite. Prin însăşi natura construcţiei lor ale presupun lucrări ce modelează relieful
aferent, indiferent dacă este vorba de nivelări, trasări sau consolidări. Cu cât relieful este mai
fragmentat, mai accidentat la scară minoră, cu atât coeficientul de intervenţie antropică va creşte.
Construirea căilor de acces are o încărcătură negativă mult mai pronunţată decât acţiunea de
amplasare a unităţilor de deservire deoarece afectează suprafeţe mult mai mari. De asemenea, pe
lângă modificarea totală a funcţiei peisagistice a fâşiei construite, şoselele sau căile ferate impun,
îndeosebi în regiunile muntoase, lucrări de mari proporţii, cu subminarea stabilităţii versanţilor şi
schimbarea morfologiei unor sectoare întregi. Astfel căile de acces trasate prin chei şi defilee distrug
adesea anumite elemente ale reliefului de detaliu (promotorii stâncoase, peşteri de mici dimensiuni,
popine sau braţe de miandru etc) ce aparţin zestrei atractive a îngustărilor respective.
Amenajarea obiectivelor, cu scopul introducerii lor în circuitele turistice necesită uneori, pe
lângă construirea căilor de acces modern, lucrări de dotare, menite a facilita vizitarea lor. Astfel, în
perimetrul cheilor şi defileelor sunt edificate punţi şi poduri pentru traversarea râurilor, poteci de
circulaţie pe versanţi, platforme de regrupare etc. Toate acestea au ca suport relieful şi se răsfrâng
asupra lui. În mod similar, pregătirea unui obiectiv antropic în scopul vizitării implică măsuri de
protecţie şi amenajare exterioară.
2.Impactul turismului asupra climei se manifestă prin fenomenul de creştere a temperaturii medii
anuale în vatra habitatelor umane, regulă de la care nu fac excepţie nici staţiunile şi localităţile
turistice. Influenţa poate fi uşor decelată în staţiunile amplasate în arealele cu climat de adăpost, în
mici depresiuni semiînchise.
Există o grupă de obiective turistice a căror amenajare şi exploatare neraţională poate avea
poate avea repercursiuni de ordin climatic catastrofale. Avem în atenţie peşterile cu gheaţă în care
modificarea unor parametri morfologici (crearea unor întrări artificiale, înlăturarea sau dimpotrivă
crearea de obstacole în calea vechii circulaţiei aerului) cu aportul masiv de calorii umane (datorită
radiaţiei calorice a corpului) poate duce la topirea acumulărilor glaciare şi dispariţia patrimoniului
turistic al acestora.
De asemenea, influenţa climatului din unele peşteri prin turism (inclusiv prin introducerea
sistemelor de iluminare) are ca rezultat dezvoltarea “florei de lampă”, a algelor verzi ce tind să
acopere porţiuni largi ale pereţilor concreţionaţi.
Turismul participă, într-o proporţie majoră, la poluarea aerului atmosferei. Efectele sale sunt
resimţite mai ales în marile metropole asaltate de milioane de vizitatori ce se deplasează cu
autoturismul propriu (Paris, Roma, Viena, Tokyo etc). Cantitate noxelor din aer este foarte crescută
de-a lungul marilor autostrăzi, respectiv în tunelele cu lungimi de peste 500m, datorită traficului
intens. Participă la aceeaşi poluare practicarea focurilor “la iarbă verde” şi sistemele de termoficare
pe combustibili clasici ale bazelor turistice.
3.Impactul turismului asupra hidrografiei se manifestă în 2 direcţii principale, din care se desprind o
serie de aspecte particulare. Un prim domeniu este cel cantitativ, când acţiunea antropică excesivă
conduce la epuizarea şi deprecierea resurselor, iar cel de-al 2 vizează latura calitativă când, prin
poluare, se modifică parametrii chimici ai apelor. Principalele forme ale impactului uman sunt:
- deprecierea resurselor de apă subterane prin exploatare excesivă;
- modificări ale drenajelor şi structurii acviferelor subterane prin foraje;
- modificări ale drenajelor de suprafaţă prin amenajări pentru agrement;
- poluarea apelor.
4.Vegetaţia şi turismul sunt 2 noţuiuni adesea inseparabile, particularităţile recreative ale învelişului
vegetal fiind demult recunoscute. Dezvoltarea activităţilor recreative afectează în proporţii diferite
integritatea şi compoziţia florei. Astfel, în procesul de construire a căilor de acces şi a bazinelor cu
destinaţie recreativă vegetaţia fâşiilor şi arealelor ce intră sub incidenţa amenajării va fi complet
înlăturată. Lemnul este folosit adesea ca material de construcţie a cabanelor sau vilelor turistice.
O altă formă a impactului constă în distrugerea anumitor plante rare de către turişti, fie prin
neavizare, fie din dorinţa de-a colecţiona astfel de exemplare. Prejudicii notabile se aduc integrităţii
covorului vegetal prin practicarea turismului neorganizat care-şi alege după considerente proprii
cărările de acces pe culmile şi versanţii munţilor. În sfârşit, suprasolicitarea de către turişti a unor
fâşii înpădurite, în special cele din zona preorăşănească, duce la degradarea asociaţilor vegetale
respective.
5.Fauna este un alt element component al peisajului cu o sensibilitate deosebită la impactul turisti. Se
cunoaşte faptul că fauna cinegetică şi piscicolă este o resursă atractivă propriu-zisă determinând
practicarea a 2 variante ale turismului recreativ: vânătoarea şi pescuitul. De modul cum sunt
gestionate resursele faunistice ale unui teritoriu depind relaţiile de echilibru şi dezichilibru în
fondurile date.
Prin practicarea sa intensă, turismul afectează şi indirect fauna, modificând condiţiile ei de
habitat. În biotopuri se produc dereglări urmate de migrarea faunei spre teritorii mai puţin frecventate.
Este cazul animalelor mari (urs, cerb, mistreţ) care îşi restrâng arealul populat paralel cu invazia
munţilor de către turişti.
Prin înfiinţarea grădinilor şi parcurilor zoologice sau acvariilor turismul contribuie la
transferul faunei dintr-o regiune climatică în alta şi creşterea numărului animalelor în captivitate.
6.Asupra stratului de sol acţiunea turiştilor se manifestă cu o intensitate sporită, solul interpunându-
se dealtfel între relief, ale cărui forme de regulă le acoperă şi omul. Construirea elementelor
infrastructurii scoate din circuitul evoluţiei naturale solurile unor suprafeţe din ce în ce mai extinse;
potecile şi cărările de munte, trasate la libera alegere a turiştilor, devin, prin distrugerea structurii
substratului edafic, fâşii afectate cu predilecţie de eroziune; de-a lungul marilor căi de circulaţie şi în
jurul unităţilor turistice apar procese de poluare chimică a solurilor etc.
Analiza componentei negative a impactului ecologic al turismului conduce la evidenţierea
unor soluţii sau deziderate ce trebuie aplicate pentru limitarea sau oprirea consecinţelor nefaste. Între
acestea amintim:
- amenajarea modernă a obiectivelor sau ariilor turistice pentru a atribui exploatării lor un
caracter organizat şi controlat;
- diversificarea ofertei turistice cu scopul disipării cererii, regularizării fluxurilor şi
diminuării suprasolicitărilor;
- corecţii aduse strategiei de exploatare turistică în care tendinţa câştigului momentan cu
orice preţ să fie reconsiderată; latura socială a turismului trebuie să primeze în raport cu
cea economică;
- intensificarea procesului de educaţie turistică în rândul maselor de practicanţi, cu relevarea
exactă a consecinţelor actelor distructive pentru natură şi societate;
- măsuri legislative de protecţie a zestrei atractive, dar şi a peisajului adiacent acesteia.