Tema1.

Turismul cultural: definitie si concept

La baza afirmării şi dezvoltării turismului cultural, ca formă a recreerii şi cunoaşterii, stau trei cerinţe primordiale:
Protejarea şi conservarea întregului patrimoniu cultural - naţional şi internaţional;
Pregătirea şi asigurarea unor servicii turistice de calitate deosebită;
Respectarea modului de viaţă al populaţiilor autohtone.

O altă abordare, axată pe organizarea produsului turistic cultural, menţionează faptul că, pentru ca o călătorie să fie
inclusă în sfera turismului cultural, ea trebuie să respecte anumite condiţii:
să fie motivată de dorinţa de cunoaştere;
să aibă loc consumul unui produs turistic cu semnificaţie culturală (monument, operă de artă, spectacol etc.);
să presupună intervenţia unui mediator – persoană, document, material audio-vizual – care să pună în valoare
produsul cultural1.

În acest context sunt explicabile interconexiunile turismului cultural cu celelalte forme de turism, prezenţa unor
motive culturale în desfăşurarea vacanţelor cu scop de odihnă, recreativ, balnear etc.
În ceea ce priveşte Organizaţia Mondială a Turismului, aceasta consideră că turismul cultural include: 2

turismul pentru tineret, în care predomină aspectul cultural – educativ, inclusiv călătorii de studii, pentru
învăţarea unei limbi străine, taberele internaţionale pentru tineret;
schimburi reciproce de artişti, scriitori etc. şi manifestările prilejuite de acestea;
turism rural, sejururi la familiile regiunii sau ţării vizitate;
sejururi în sate de vacanţă integrate mediului cultural local;
participarea la festivaluri regionale, naţionale, internaţionale;
circuite cu temă culturală, care include vizitarea de muzee, locuri istorice şi participarea la diferite manifestări
culturale;
pelerinaje la locuri şi monumente istorice, religioase.

A.Turismul cultural are un conţinut complex

Această caracteristică se manifestă în privinţa produselor oferite şi formelor de concretizare a călătoriilor, dar şi din
perspectiva consumatorilor de vacanţe culturale.
Turismul cultural se sprijină pe o mare varietate de resurse (artişti, artizani, obiecte tangibile şi intangibile, acţiuni
şi relaţii între arte care sunt practicate în folosul consumatorilor de turism cultural 3) care au conturat alte subforme de
turism – cultural - religios, pelerinaj, pentru arheologie, urban, rural, muzeal, etnografic etc.
De altfel, turismul cultural se diferenţiază faţă de alte forme de turism printr-o cerere specifică de bunuri şi servicii,
determinate în principal de caracteristicile vieţii culturale şi de particularităţile segmentului de turişti căruia i se adresează.
Determinarea relaţiilor dintre turismul cultural şi alte forme de turism porneşte de la câteva aspecte esenţiale:

categoria de resurse;
tipurile de activităţi practicate;
disponibilităţile financiare ale potenţialilor turişti;
nivelul educaţional şi cultural al turiştilor;
gradul de mobilitate al turiştilor şi sezonalitatea;
nivelul de amenajare turistică a resurselor specifice;
calitatea mediului înconjurător şi nivelul poluării.

Complexitatea turismului cultural este dată şi de diversitatea motivaţiilor clientelei, generată în principal de
creşterea nivelului de instruire, a experienţei turistice, a calităţii vieţii şi nu în ultimul rând, de îmbunătăţirea facilităţilor
turistice. Fenomenul este foarte vizibil la nivelul continentului european, unde se regăsesc şi cele mai vechi forme de
practicare a turismului cultural4.
1
Minciu, Rodica, op. cit., p. 87.
2
Istrate, I.; Glăvan, V., Turismul cultural în România – liant al spiritualităţii româneşti de pretutindeni, Tribuna economică nr.5/1994.
3
Moldoveanu, M.; Franc, V.I., Marketing şi cultură, Editura Expert, Bucureşti, 1997, pp. 32-38, 40-45
4
Davidson, R., Tourism, Editura D. Longman, London, England, 1994, pp. 4-6
 B. Turismul cultural se adresează unei clientele cu un anumit nivel de cultură şi instruire sau care este în
formare

În determinarea tipurilor de clienţi care aleg această formă de turism, un loc aparte îl reprezintă modelul de cultură,
sau subcultură căruia îi aparţin.

C. Turismul cultural este în general un produs mai scump, dar nu de lux, deoarece implică anumite costuri (taxe)
generate de serviciile speciale incluse: vizitarea unor obiective culturale, participarea la evenimente culturale, editarea
respectiv achiziţionarea unor produse specifice (cataloage, ghiduri) etc.

D. Comparativ cu alte forme de turism, sezonalitatea turismului cultural este mai puţin accentuată.
Toate aceste particularităţi îşi pun amprenta asupra modului de organizare şi de desfăşurare a activităţii; totodată,
ele oferă informaţii cu privire la modul de concepere a produselor, de proiectare a acţiunilor promoţionale etc., astfel încât
evoluţia acestuia, dar şi satisfacţiile turiştilor să înregistreze un trend pozitiv.

Particularităţile şi formele turismului cultural

Ca formă bine individualizată a călătoriilor, turismul cultural are o serie de trăsături conferite pe de o parte, de
natura sa complexă, de faptul că presupune atât consumul unui pachet de servicii obişnuite (cazare, alimentaţie, transport)
cât şi a unor bunuri si servicii culturale şi, pe de altă parte de evoluţia şi dezvoltarea sa în ţări cu mare experienţă în acest
domeniu. Pe măsura ce activităţile incluse în turismul cultural s-au structurat şi specializat, s-au conturat şi câteva trăsături
esenţiale ale acestuia.
În primul rând turismul cultural asigură o bună exploatare a unei game largi şi diverse de mijloace şi anume:
 Utilizarea plurivalentă a bunurilor culturale care există în localităţile urbane şi rurale şi care constituie puncte
de maximă atracţie turistică;
 Reabilitarea şi modernizarea centrelor istorice din localităţile urbane şi rurale care au drept scop susţinerea
funcţiei turistice şi creşterea veniturilor locale;
 Varietatea manifestărilor cultural-artistice naţionale şi internaţionale (concursuri de muzică, festivaluri,
săptămâni culturale, manifestări etnografice, expoziţii) ce duce la creşterea interesului artiştilor străini pentru
tezaurul cultural (european şi românesc);
 Sporirea mobilităţii persoanelor se datorează în principal, progreselor înregistrate în domeniul transporturilor în
sensul creşterii vitezei de deplasare şi al reducerii costurilor de călătorie, dar şi unor factori de natură socială
legată de creşterea timpului liber; alături de grupurile turistice organizate se constată creşterea numărului de
persoane care se deplasează pe cont propriu;
 Structuri turistice complexe diversificate: hoteluri, moteluri, camping-uri de-a lungul traseelor turistice,
asociate cu amplasarea de unităţi de alimentaţie publică. Deschiderea către turismul internaţional impune
dezvoltarea structurilor turistice şi aducerea lor la nivelul exigenţelor mondiale. Diversificarea formelor de
cazare în sistem privat în mediile urban şi rural constituie un element benefic pentru turismul cultural itinerant.
 Restaurarea şi conservarea monumentelor, încă insuficiente sub aspect financiar şi al numărului de obiective,
constituie o problemă de maximă stringenţă, la fel ca şi coerenţa unei politici de protecţie a mediului şi a
patrimoniului cultural. Ample acţiuni de restaurare au avut loc pe plan european iar în România sunt cunoscute
 acţiunile întreprinse la mănăstirile din nordul Moldovei, Rădăuţi, Castelul Bran, Casa Memorială George
Enescu - Sinaia, Muzeul Satului din Bucureşti din perioada ultimilor ani etc.
 Menţinerea la un nivel admisibil a formelor şi nivelelor de poluare generală înregistrat în marile centre
urbane sau de-a lungul traseelor turistice. Înlăturarea circulaţiei grele din oraşe şi din centrele turistice,
generalizarea măsurilor tehnice la mijloacele de transport, va conduce la scăderea gradului de poluare.
O altă caracteristică se referă la faptul că turismul cultural, în esenţă, se adresează unui public avizat, cu un nivel
ridicat de educaţie şi cultură. Aceasta nu exclude însă promovarea formelor simple, de iniţiere, cunoaştere ale acestui gen
de turism, asigurându–se în acest fel, o mai largă adresabilitate. Ca atare o altă caracteristică se referă la trăsăturile
definitorii ale potenţialilor vizitatori şi ale celor care sunt fideli acestei forme de turism. Astfel pe baza experienţei
internaţionale s-au putut determina următoarele categorii de turişti:
 pensionarii (peste 60 ani)reprezintă în medie circa 20 % din numărul total de turişti din Europa. Se
integrează în grupuri turistice de diferite vârste, deţin cunoştinţe culturale inegale, au interese şi afinităţi
diferite; acest segment de turişti solicită condiţii de transport şi de confort mai bune pentru a evita oboseala
şi suprasolicitarea şi arată o anumită fidelitate faţă de un produs cultural pe care îl pot vizita de 2-3 ori. Ei
preferă să cunoască obiective inedite, autentice dat fiind faptul că au un orizont de cunoaştere mai bun;
 tinerii (15-24 ani) formează 16 % din totalul de turişti europeni, se deplasează în grupuri mici, sau sub
patronajul unor asociaţii, organizaţii de tineret, specializate pe domenii de activitate. Aceştia reprezintă
acei clienţi aflaţi în faza de acumularea informaţiilor, de lărgire a orizontului cultural, prin urmare sunt mai
dinamici, dispuşi să cunoască cât mai multe destinaţii turistice Se bucură de facilităţi la transport, sunt
tentaţi de cunoaşterea culturală, spirit de descoperire şi participare directă la evenimente culturale şi nu
solicită servicii turistice deosebite;
 oamenii de afaceri care dincolo de preocupările lor de afaceri, în puţinul timp liber existent preferă un
produs cultural de calitate, care nu este întotdeauna uşor de asigurat şi de găsit; ca urmare a sejurului scurt
preferă să viziteze obiective culturale de excepţie şi să beneficieze de un confort deosebit
 persoanele cu familie şi copii care se deplasează pe distanţe scurte şi medii, deţin venituri modeste, şi
doresc să participe la evenimente culturale de grup sau în aer liber, având dorinţa de a-şi îmbogăţi orizontul
cultural, interesaţi fiind de educaţia copiilor;
 persoanele erudite care includ specialişti, experţi, cu preocupări îndeosebi artistice, tehnice şi intelectuale,
ce practică un turism individual, sau în grupuri foarte mici, de profesionişti, într-o companie de înaltă
ţinută şi pregătire profesională şi care doresc să se bucure de natură sălbatică, obiective şi manifestări
culturale de excepţie şi de un confort pe măsura veniturilor.
Toate aceste aspecte – trăsături si avantaje – privesc turismul cultural în ansamblul său, vizează toate sub-formele
acestuia. În plus, în practica desfăşurării turismului cultural s-au evidenţiat şi alte caracteristici proprii unora sau altora
dintre formele turismului cultural. De asemenea, turismul cultural are câteva particularităţi care îl diferenţiază de celelalte
forme de turism, şi anume: o extremă varietate de componente legate printr-o unitate a evoluţiei socio-economice, istorice
şi artistice; reprezintă o creaţie vie, în continuă evoluţie; presupune o exploatare turistică selectivă şi diferenţiată.
 Diversitatea aspectelor ce dau conţinut vieţii culturale îşi regăseşte reflectarea în multitudinea formelor
turismului cultural. Totodată varietatea modalităţilor de asociere, combinare a componentelor culturale şi
serviciilor turistice specifice amplifică varietatea tipologică a turismului cultural.
În teoria şi practica de specialitate se regăsesc mai multe modalităţi de structurare a formelor turismului cultural.
Astfel, în funcţie de specificul obiectivelor şi conţinutul călătoriilor se poate vorbi de:

- vizitarea obiectivelor patrimoniului istoric: vestigii arheologice, istorice, monumente, castele, edificii religioase,
ansambluri urbane şi rurale, parcuri şi grădini;

- vizitarea muzeelor: pinacoteci, de arheologie, istorie, ştiinţe naturale, specializate sau tematice, naţionale sau
regionale, grădini botanice, parcuri zoo;

- participarea la evenimente culturale: spectacole de operă, balet, teatru, concerte, festivaluri de muzică, dans, film,
folclorice, sărbători tradiţionale, expoziţii, târguri;

- turism industrial şi tehnic – situat în opinia specialiştilor, între cel cultural şi cel de afaceri -, caracterizat prin
vizitarea unor obiective economice (industriale), construcţii specifice (baraje, viaducte, poduri, tunele, canale), ansambluri
arhitectonice urbane – moderne sau tradiţionale, cunoaşterea organizării sociale etc. 5

O abordare mai detaliată a acestei clasificări conduce la identificarea unor forme consacrate ale turismului cultural
cum ar fi cel ştiinţific, religios, speologic etc.

Un alt criteriu de clasificare ar fi modul de organizare a vacanţelor. În concordanţă cu structurile cunoscute se

poate vorbi de turism organizat şi pe cont propriu fiecare dintre aceste modalităţi prezentând avantaje şi dezavantaje. Fără
să ne propunem o detaliere a acestora considerăm că turismul organizat este mai potrivit dacă ţinem seama de necesitatea şi
rolul ghidului în înţelegerea conţinutului călătoriilor. Pe de altă parte, vacanţele pe cont propriu asigură cunoaşterea mai
multor atracţii în timp mai scurt şi oferă, totodată, răgazul înţelegerii mai profunde a laturii culturale.
Cunoaşterea obiectivelor turistice se poate realiza prin circuite şi excursii cu durate diferite de timp. Participarea
turiştilor se poate materializa la nivel individual sau prin acţiuni organizate, canalizate pe grupuri de turişti. De remarcat că
pe cont propriu serviciile turistice au un preţ mai ridicat, faţă de grupurile de turişti care beneficiază de facilităţi (cazare,
vizitare etc.)

Dacă se are în vedere motivaţia drept criteriu de clasificare se poate vorbi de: - turism cultural pur (specific) şi
turism cultural ca produs asociat altor tipuri de călătorii

Piaţa turistică aferentă activităţilor culturale include o diversitate a tipurilor de clienţi, unde motivaţia este
elementul dominant. Motivaţia poate determina existenţa unui turism cultural propriu zis cu acţiuni bine organizate şi
structurate şi un turism cultural adiacent care poate fi inclus în cadrul altor forme de turism. În turismul cultural pur
5
Rodica Minciu, op.cit, p. 85
(specific) se remarcă includerea unor obiective culturale de prestigiu (vizitarea muzeelor etnografice în aer liber: Muzeul
Satului, Muyeul Civilizaţiei Populare “Astra” Sibiu, castelele de pe Valea Rhinului şi Loirei etc.)

Evoluţia societăţii la nivel global arată că turismul a început să aibă propria sa istorie şi să reprezinte un proces
ireversibil cu continuitate ascendentă în timp şi spaţiu, având şi perioade de regres sau stagnare. Astfel acesta atinge nivele
şi forme variate de dezvoltare, în funcţie de ansamblul condiţiilor social – istorice şi geografice din fiecare continent sau
regiune, ţară.

În ceea ce priveşte turismul cultural nu se poate face o delimitare strictă, deoarece există bunuri culturale care se
găsesc în staţiuni şi localităţi turistice montane, balneare, de litoral. Astfel, se poate susţine că de–a lungul timpului,
turismul cultural a cunoscut o continuă îmbogăţire a conţinutului şi o permanentă diversificare a formelor de manifestare.

Ca urmare separarea formelor sale de manifestare, dispuse în teritoriu, la nivel naţional, european se dovedeşte a fi
un pas dificil, dat fiind faptul că fenomenele culturale se găsesc acolo unde şi societatea umană îşi exprimă existenţa şi
propria identitate.

Noua abordare a turismului demonstrează că există numeroase interferenţe între toate sub-formele turismului
cultural şi celelalte modalităţi de concretizare ale călătoriilor. Ele se exprimă prin faptul că aspecte ale turismului cultural
se regăsesc şi în manifestări de altă natură ca: turism urban, montan, rural, de litoral, balnear etc. Acestea ilustrează faptul
că o resursă turistică poate fi valorificată în mai multe moduri în funcţie de interesele nemijlocite şi de segmentul de
potenţiali turişti.

Câmpurile de interferenţă sunt exprimate în principal prin perioada şi durata sejurului, sezonalitate, modul de
desfăşurare, scopul şi categoriile de turişti etc. În funcţie de aceste câmpuri de interferenţă se pot determina pentru fiecare
formă de turism produsele şi serviciile turistice adecvate, respectiv mijloacele de promovare cele mai performante.

Un exemplu de interferenţă poate fi demonstrat prin faptul că un monument religios poate constitui o destinaţie
turistică preferată de cei interesaţi de valoarea istorică şi arhitecturală a edificiului sau de cei doritori să cunoască creaţia
artistică a unor sculptori sau pictori, reprezentanţi de marcă ai unor curente artistice. În acest context fluxurile turistice
axate pe topuri de motivaţie şi interes variate se suprapun şi conduc la solicitarea structurilor turistice şi la apariţia unei
anume sezonalităţi.

Dimensiunile şi câmpurile de interferenţă ne oferă posibilitatea de a efectua analiza de detaliu pentru fiecare sub-
formă de turism, de a pune în evidenţă trăsăturile specifice şi de a găsi cele mai bune soluţii de susţinere şi dezvoltare a lor.

În turismul cultural, interferenţele sunt numeroase datorită faptului că se pot delimita sub-forme de turism aproape
pentru fiecare componentă de patrimoniu – turism arheologic, religios şi de pelerinaj, etnografic, muzeal, al locurilor
memoriale şi istorice etc.
 Pornind de la premisa că un număr mare de atracţii şi evenimente culturale se localizează În centrele urbane,
turismul cultural se intersectează cu cel urban. De altfel, numeroase lucrări abordează turismul cultural ca o formă a
turismului urban, circa 35 – 40 % din călătoriile în oraşe fiind motivate de agrement şi programe având caracter cultural. 6

Dinamica turismului urban este, rezultatul acţiunii unui complex de factori între care şi creşterea interesului pentru
obiective culturale, amplificarea contactelor sociale interne şi internaţionale, dezvoltarea turismului de afaceri. 7

Urmare a acţiunii acestor factori, se poate vorbi de o sporire a importanţei turismului urban şi implicit a celui
cultural.

În mod asemănător, având în vedere că turismul rural presupune petrecerea vacanţelor în mediul rural şi
participarea la activităţile tradiţionale, turismul cultural poate fi înţeles şi în interconexiune cu acesta. Satul ca păstrător al
tradiţiilor, obiceiurilor, artei populare a căpătat o altă dimensiune cognitivă. Întregul său patrimoniu cultural care a fost
păstrat şi conservat arată că poate sprijini în aceeaşi măsură ca şi oraşul turismul cultural.

Turismul cultural atent organizat poate fi privit şi ca o formă a ecoturismului. Ca argumente stau eforturile de
protejare a patrimoniului cultural, interferenţele cu turismul în ariile protejate care reprezintă un domeniu ce începe să
câştige o tot mai mare importanţă. De asemenea, dacă se are în vedere că potrivit statutului şi structurii Patrimoniului
Cultural Mondial UNESCO, în sfera culturii au fost incluse şi ariile protejate, ca spaţii de natură sălbatică, foarte puţin
modificate de activităţile antropice este lesne de argumentat includerea turismului cultural în sfera largă a formelor
dezvoltării durabile.

Prezentarea câtorva dintre formele pe care le cunoaşte turismul cultural în practica economică este de natură să
sublinieze locul şi importanţa sa în perspectiva dezvoltării călătoriilor şi apropierii de gusturile şi exigenţele
consumatorilor.

6
*** Le tourisme culturel en Europe, CEE, Bruxelles, 1994, p.11;
7
Rodica Minciu, op.cit.,p.84.