CAPITOLUL 4.

TURISMUL CULTURAL1

În ultimele decenii ale secolului XX, turismul mondial şi-a diversificat formele de
manifestare pe plan internaţional,încercând să valorifice cele mai valoroase obiective culturale
din patrimoniul unei ţări. Între turism şi cultura există nenumărate interacţiuni şi combinaţii pe
baza relaţiei dintre obiectivul cultural/locul sacru şi motivaţia turistului în funcţie de care se pot
analiza mai multe aspecte. Din punct de vedere cultural elementele dominante sunt cele legate de
arhitectură monumentului respectiv, de artă în general, cât şi de moştenirea etnografică şi
folclorică a unei culturi. În România, turismul cultural este, în general, de natura religioasă,
practicat în cea mai mare măsură de turiştii străini, atraşi de frumuseţea şi de încărcătura cultural-
istorică a obiectivelor turistice (mănăstiri, biserici, muzee, etc.). Această formă de turism
comportă o latură informaţională, turiştii fiind motivaţi de ideea de a învăţa şi de a cunoaşte
lucruri noi despre aceste locuri.

4.1. Concepte si definiții

Există mai multe definiții ale turismul cultural cum ar fi: :
- formă de turism care are printre obiective descoperirea monumentelor şi siturilor oferind
beneficii socio-culturale şi economice care se răsfrâng asupra întregii populaţii,
- călătoriile făcute pentru a cunoaște moștenirea artistică şi caracteristicile speciale ale
locurilor, având ca principală motivaţie cunoaşterea valorilor materiale şi spirituale create
de omenire în decursul timpului,
- acel tip de voiaj din care participanții se întorc îmbogăţiți cu informaţie culturală, cu
experienţă spirituală şi cu o nouă pagină adăugată antologiei personale de trăiri
semnificative2,

Turismul cultural se concretizează în activităţi diverse cum ar fi:

1
Dobre Roxana-Maria, Turismul cultural în Europa și în România, Lucrare de disertaţie, Coordonator Ştiinţific:
Prof.Univ.Dr. Alina Bădulescu, Oradea, 2011
2
Bădulescu, Alina, Suport de curs,Forme noi de turism, Universitatea Oradea ,Oradea, 2010, p 5
 - vizitarea obiectivelor patrimoniului cultural – vestigii arheologice, istorice, monumente,
castele, edificii religioase, parcuri şi grădini
- vizitarea muzeelor de artă, istorice, grădini botanice şi parcuri zoologice
- participarea la evenimente culturale – spectacole, expoziţii, festivaluri
- turism industrial şi tehnic – vizitarea unor obiective industriale, construcţii specifice –
baraje, viaducte, ansamble arhitecturale3.
Pentru ca o călătorie să fie inclusă în sfera turismului cultural ea trebuie să îndeplinească 3
condiţii:
 să fie determinată de dorinţa de cunoaștere, cultivare
 să aibă loc consumul unui produs turistic cu semnificaţie culturală
 să presupună intervenţia unui mediator, persoană sau document scris sau material
audiovizual care să pună în valoare produsul cultural
Turismul cultural este un tip de turism clar diferenţiat de celelalte forme sau tipuri de
turism mai ales prin motivaţie. El poate fi definit ca o formă de mobilitate turistică al cărei scop
principal este lărgirea orizontului de cunoştinţe prin descoperirea patrimoniului cultural-artistic
sau arhitectural şi al teritoriilor în care acesta se inserează. Cultura reprezintă expresia civilizaţiei
materiale şi spirituale generate a unui popor. În sens larg, cuprinde atât cultura materială (toate
bunurile materiale şi tehnicile necesare producerii lor), cât şi cultura spirituală (creaţiile din
domeniul ştiinţei, literaturii, artelor). În acest context turismul cultural reprezintă o formă de
valorificare a resurselor antropice şi tocmai de aceea în sfera sa de cuprindere se poate include şi
turismul citadin şi turismul rural-etnografic.4
Vorbind de turismul cultural implicit ne ducem cu gândul la patrimoniu, care reprezintă
componentele materiale şi imateriale ale identităţii oricărei societăţi, elaborate, apoi transmise şi
reactualizate în teritoriu. Prin patrimoniu înţelegem, muzeele, monumentele, ansamblurile
arhitectonice, oraşele de artă, satele cu tradiţii bine păstrate, siturile arheologice, grădinile,
edificiile de natură religioasă sau militară, dar şi sărbătorile şi manifestările culturale, tradiţiile şi
aptitudinile creative acumulate în timp.
Conceptul de turism cultural s-a schimbat radical în ultimii ani odată cu dezvoltarea
turismului şi a comunicaţiilor, astfel oamenii au devenit tot mai interesaţi de ţări şi culturi, îşi

3
Bădulescu, Alina, Suport de curs,Forme noi de turism,Universitatea Oradea,Oradea, 2010, p. 6
4
Vladuţiu, Ion , Turism cu manualul de etnografie, Editura Sport-Turism, Bucuresti 1976, p.15
vizitează locurile de origine, locurile legate de credinţele lor religioase sau locuri care au găzduit
evenimente personale speciale.
46% 45% Turismul cultural se
bazează pe o diversitate de
31%
25% locuri, tradiţii, forme de artă,
23%
sărbători şi experienţă,
turiştii care practică această
formă de turism vizitând
Germania Anglia Olanda Belgia Franta situri istorice, muzee şi
galerii de artă, teatre,
evenimente culturale, festivaluri şi târguri,comunităţi etnice, situri arhitecturale şi arheologice.

4.2. Importanta si locul turismului cultural

Turismul cultural se concretizează în activităţi diverse cum ar fi:

 vizitarea obiectivelor patrimoniului cultural – vestigii arheologice, istorice, monumente,

castele, edificii religioase, parcuri şi grădini
 vizitarea muzeelor de artă, istorice, grădini botanice şi parcuri zoologice
 participarea la evenimente culturale – spectacole, expoziţii, festivaluri
 turism industrial şi tehnic – vizitarea unor obiective industriale, construcţii specifice – baraje,
viaducte, ansamble arhitecturale.
Astfel de vacanţe culturale cunoscute sub denumirea generică de circuite, oraşe şi cultură deţin
ponderi importante în structura destinaţiilor de vacanţe.5

Pentru ca o călătorie să fie inclusă în sfera turismului cultural ea trebuie să îndeplinească 3

condiţii:

 să fie determinată de dorinţa de cunoaştere, cultivare

 să aibă loc consumul unui produs turistic cu semnificaţie culturală
 să presupună intervenţia unui mediator, persoană sau document scris sau material audiovizual
care să pună în valoare produsul cultural
Turismul cultural prezintă o serie de avantaje cum sunt:
5
www.romanian tourism, circulaţia turistică
 independenţa faţă de un anumit sezon
 posibilitatea dezvoltării în diferite zone ale ţării
 larga adresabilitate
dar şi o serie de dezavantaje cum ar fi:

 este mai scump comparativ cu turismul de agrement

 se adresează unui public avizat, ceea ce îngustează sensibil dimensiunile pieţei
O ierarhizare a călătoriilor interne în funcţie de preferinţele turiştilor în semestrul I al anului
2004, este structurată pe următoarele zone:6

76.40%

4.3.

procente vacante
17.00%

3.90% 1.20% 0.30%

montan litoral balneo Delta alte zone

Motivații și profilul turistului cultural

Turistul cultural poate fi definit prin câteva particularități:

- petrec mai mult timp într-o zonă
- sunt mai multe femei decât bărbaţi
- se încadrează în grupa de vârstă 45 –64 de ani
- preferă hotelurile şi motelurile ca modalităţi de cazare
- sunt mai dispuşi să călătorească în perioadele de extrasezon (în special toamna).
- sunt atraşi de oportunităţile de voluntariat, de natură – în forma ei cât mai pură
- călătoreşte de regulă în grupuri mici şi cu servicii personalizate
- sunt dispuşi să cheltuiască mai mult decât media turiştilor şi în mod special pe produse
autohtone şi tradiţionale

6
sursa: Breviar turistic 2004
- din punct de vedere statistic o persoană cu venituri peste medie care îşi petrec mai mult timp în
aceeaşi zonă, este mai în vârstă decât media, mai educat decât media, are tendinţa să călătorească
fără copii mici, caută aventuri care să îi lege de o anumtă cultură sau un loc

Aşteptările turistului cultural:

- vrea să-şi folosească imaginaţia pentru a dezvălui mesajele prezentate,
- nu vrea să vadă că siturile preferate se distrug datorită prezenţei masive a turiştilor,
- trebuie să existe un echilibru între informaţiile care le sunt prezentate şi aprecierile
personale asupra locurilor,
- experienţa trăită să fie reală şi nu artificială,
- se aşteaptă la o bună informare şi marcare a rutelor şi a traseelor de urmat, în special în
cazul călătoriilor pe jos sau cu maşina,
- la sfârşitul vizitei se aşteaptă să cumpere produse locale şi suveniruri

Fluxurile turistice în cadrul turismului cultural se caracterizează prin alcătuirea dintr-o

clientelă proprie care poate fi:
- specializată într-o anumită tematică (capabilă să parcurgă distanţe impresionante pentru a
surprinde încă o faţetă a pasiunii lor),
- atrasă de tot ce este cultural,
- ocazională, care este de obicei majoritară şi se constituie din cei care, aflaţi în concediu
sau vacanţă în scopul odihnei şi recreerii, vizitează şi obiectivele turistice antropice din
spaţiul în care se află.
O altă caracteristică a fluxurilor care participă la realizarea turismului cultural o
reprezintă apartenenţa participanţilor la categorii socio-profesionale superioare sau cu un nivel
de educatie mediu şi ridicat: elevi, studenţi, intelectuali şi de aceea caracterul sau de masă este
incert. Preponderentă în alcătuirea fluxurilor turistice este populaţia urbană.
Practicile turistice culturale sunt şi ele destul de diferite, variind de la vizitarea muzeelor
şi monumentelor în scopul cunoaşterii efective a patrimoniului acestora, la simpla lor utilizare,
ca decor al unor practici ludice (frecventarea unei cafenele sau a unui bar situat în apropierea
unui obiectiv de patrimoniu, de exemplu). Există, se pare, şi o diferenţiere a practicilor culturale
pe sexe: femeile sunt mai atrase de artele plastice şi de arhitectură, dominând net mişcările
turistice culturale; bărbaţii preferă siturile tehnico-ştiinţifice, tradiţiile şi artele populare. În
general există o preferinţă pentru siturile culturale în aer liber, ruinele atrăgând mai mulţi
vizitatori decât multe monumente păstrate intactate.
Practicile culturale se pot deosebi şi în funcţie de specificul mental şi comportamental al
unor popoare. Astfel, anchetele efectuate în Franţa, principala destinaţie a turismului cultural
mondial,demonstrează o anumită superficialitate a spaniolilor,o preferinţă a germanilor pentru
artă romană sau Evul Mediu, dorinţa nord-americanilor de a-şi regăsi rădăcinile culturale,
atracţia olandezilor pentru spaţiile rurale, interesul britanicilor pentru descoperirea
monumentelor şi a locurilor care evocă relaţiile franco-engleze, în timp ce italienii preferă
sanctuarele şi locurile de cult7.
Practicarea turismului cultural s-a diversificat foarte mult luând forma unor sejururi
lingvistice, a turismului gastronomic. Oferta turismului cultural se îmbogăţeşte datorită: cererii
publicului, devenit tot mai curios şi exigent ca şi a atitudinii comunităților locale care prin
finanţarea activităţilor culturale doresc să obţină beneficii.

4.4. Forme și resurse ale turismului cultural

Resursele (turistice) antropice – baza dezvoltării turismului cultural
Turismul cultural datorită motivaţiei cel îl generează se deosebește de turismul recreativ
sau de cel curativ, devenind un tip individualizat. Acest turism este caracterizat prin aceea că
utilizează numai resurse antropice care au suscitat întotdeauna curiozitatea, dorinţa de cunoaştere
şi admiraţia umană. Prin însăşi denumirea sa turismul cultural defineşte în sens larg totalitatea
creaţiilor umane, materiale sau spirituale. În forma lor materială (edificii şi elemente cu funcţie
turistică) sau imaterială (activităţi antropice cu funcţie turistică).
Geografii P. Cocean, Gh. Vlăsceanu şi B. Negoescu definesc resursele turistice
antropice ca fiind un ansamblu de elemente cu funcţie recreativă, create de om; nu întotdeauna
aceste elemente au fost create în scopul valorificării turistice, ci ele au dobândit această funcţie
după ce au îndeplinit alte atribuţii: economice, strategice sau culturale. Aceeaşi autori au

7
Lupchian, Maria – Magdalena, Turism cultural, Suport de curs,Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava 2005, p
7-8
identificat principalele atribute recreative ale obiectivelor de provenienţă antropică care le
conferă atractivitate turistică. Este vorba despre vechime, unicitate, inedit, dimensiune şi funcţie8.
Vechimea unui obiectiv construit de om poate reprezenta uneori singura calitate care
atrage vizitatori, chiar dacă dimensiunea, fizionomia, estetica sau funcţia obiectivului respectiv
nu-l particularizează prin nimic. Cel mai elocvent exemplu este cel al atracţiei pe care o exercită
uneltele de silex sau os. În contextul turismului cultural vechimea este un atribut foarte
important, căutat în special de turiştii avizaţi, care preţuiesc, mai mult decât orice, autenticitatea.
Unicitatea acest atribut provine fie din intenţia autorului de a crea ceva unic – exemple în
acest sens fiind Turnul din Pisa sau defilarea gărzii engleze cu ceremonialul care o însoţeşte – fie
din distrugerea sau dispariţia obiectelor de acelaşi gen.
Ineditul obiectivelor de provenienţă antropică poate fi de natură fizionomică (ca în cazul
catedralei din Chartres, celebră prin asocierea celor două turnuri cu arhitectură şi înălţimi
diferite), poziţională (complexul de la Mont Saint Michel, Franţa) sau structural-compoziţională
(Turnul Eiffel, Centrul George Pompidou).
Dimensiunea se transformă în atribut de atractivitate turistică atunci când este vorba de
una din manifestările sale extreme: foarte mare sau foarte mic. Versailles rămâne cel mai
impozant castel francez, turnurile de televiziune din Moscova şi Toronto impresionează prin
înălţime, muzeele Louvre şi Ermitage sunt vestite şi pentru numărul mare de exponate, iar unele
cărţi sau unelte sunt cunoscute pentru miniaturizarea lor.
Funcţiile anterioare sau actuale ale unor obiective constituie uneori singurul element de
atractivitate, care atrage însă mase imense de turişti. Regăsim acest element în motivaţia vizitării
Casei Albe sau a Palatului Buckingham.
În categoria elementelor şi edificiilor cu funcţie turistică se includ următoarele obiective:
construcţiile megalitice, edificiile istorice, edificiile religioase, edificiile culturale şi sportive, o
serie de edificii economice si monumentele, statuile şi plăcile comemorative.
Construcţiile megalitice atrag turişti prin vechime, inedit şi prin aura de mister care le
înconjoară. Ca localizare aceste construcţii megalitice se găsesc în număr mare în Bretania,
Anglia şi Spania, iar cele mai renumite sunt cele de la Camac Menec (Bretania) şi Stonehenge

8
P. Cocean, Gh. Vlăsceanu, B. Negoescu – „Geografia generală a turismului”, Editura Meteor Press, Bucureşti,
2002, p. 16
(Anglia) – care se pare că a avut şi rol de observator astronomic şi care cunoaste cea mai
complexă valorificare turistică.9
Edificiile istorice însumează o gamă variată de construcţii aparţinând timpurilor trecute
şi răspândite cu predilecţie în regiunile de afirmare a marilor civilizaţii. În această categoric sunt
incluse: castrele, forturile, cetăţile, castelele şi fortificaţiile. Castrele- exemplu castrul roman de
la York, la care zidul şi porţile de intrare s-au conservat aproape în întregime, împrejmuind
centrul oraşului actual.10 Castrele de pe teritoriul României, deşi foarte numeroase, nu mai
păstrează aproape nimic din înfăţişarea iniţială. Cu toate acestea ele constitute încă obiective de
atractivitate turistică mai ales pentru o clientelă avizată, specializată: elevi, studenţi, profesori. În
România pot fi menţionate castrele de la Micia, Breţcu, Gilău, Bologa, Buciumi, Românaşi,
Gherla, Căşei, etc. Forturile se aseamănă cu castrele prin funcţia îndeplinită, aceea de apărare.
Ele datează însă dintr-o perioadă mult mai recentă şi sunt caracteristice continentului nord-
american.11
Sunt lucrări de fortificaţie construite din zidărie, cu contur de regulă poligonal, care se
înscriu într-o linie fortificată. Prezente la mai toate cetăţile medievale din Europa, au fost înălţate
de către europeni şi în Lumea Nouă, îndeosebi în America (remarcându-se SUA şi Canada), dar
şi în Africa şi Asia (exemplu: Fortul din Agra, India, construit de împăraţii moguli).12
Un alt exemplu de fort este Fort Amherst din Anglia a fost construit în anul 1756 pentru a
apăra abordările de sud-est la Chatham şantier naval şi râul Medway împotriva unei  invazii 
franceze. Fortul a fost mărit şi întărit în primii ani a secolului 19, în timpul războaielor
napoleoniene ca Chatham de apărare au fost considerabil extinse. Există un labirint de
tuneluri săpate în stânci de cretă, care au fost utilizate pentru a muta în jurul valorii
de muniţie fort. Fortul a fost încă în uz în timpul al doilea război mondial şi de restaurare este în
curs de desfăşurare (2003)13.
Castelele edificii monumentale, amplasate de regulă în puncte strategice greu accesibile,
folosite ca reşedinţă temporară a unui principe ori a unui nobil. 14 Sunt locuinţe fortificate ale
9
Lupchian, Maria Magdalena, Turism cultural, Suport de curs,Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava 2005, p.15
10
P. Cocean, Gh. Vlăsceanu, B. Negoescu – „Geografia generală a turismului”, Editura Meteor Press, Bucureşti,
2002, p.18
11
Lupchian, Maria Magdalena, Turism cultural, Suport de curs,Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava 2005, p.
16
12
Glăvan,Vasile, GeografiaTurismului , Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005, p.81
13
http://www.ecastles.co.uk/
14
Glăvan,Vasile, GeografiaTurismului , Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005, p.82
seniorilor feudali, răspândite în spaţiul euroasiatic şi, mai recent, în America. Exemple în acest
sens sunt castelele de pe valea Rinului, din Tirol, de la poalele Alpilor sau Pirineilor. Castelele
sunt locuinţe fortificate ale seniorilor feudali, răspândite în spaţiul euroasiatic şi, mai recent, în
America. Exemple în acest sens sunt castelele de pe valea Rinului, din Tirol, de la poalele
Alpilor sau Pirineilor.15
Castelele care au fost constitute în centrul unor domenii de vânătoare, au o arhitectura ce
ţine cont de estetic, adesea fiind înconjurate de parcuri sau grădini care le sporesc atractivitatea
turistică actuală. Din această categorie fac parte celebrele castele de pe valea Loirei, cele mai
cunoscute fiind: Chambord, Chenonceaux, Amboise, Blois, Angers. Aceste castele îşi datorează
faima, nu de puţine ori, personalităţilor care le-au trecut pragul, printre care se numără: Leonardo
da Vinci, Caterina de Medici, Francois Villon, Ludovic al XIV-lea, Moliere. Aceeaşi grijă pentru
estetic se regăseşte şi în cazul castelelor construite în perioada modernă, când funcţia strategică a
fost total înlocuită de cea rezidenţială sau administrativă. Elocvente în acest sens sunt castelele
Versailles, Schonbrunn sau Palatui Buckingham. Castelele pot să atragă turişti şi prin aura de
mister care le înconjoară, situaţie frecventă în Marea Britanie (Warwich), Spania şi Elveţia.16
Cetăţile se detaşează prin complexitatea construcţiilor. Regăsim renumite cetăţile greceşti
ale Antichităţii, prezente în spaţiul circum-mediteranean şi circum-pontic (Gela, Micene, Histria,
Tomis, Callatis), ale căror ruine, deshumate, atrag un număr important de turişti ce fac parte fie
din categoria avizaţilor, fie din cea a ocazionalilor. Ca şi în cazul castelelor, istoria cetăţilor este
uneori un element de mai mare atractivitate decât cetatea însăşi, prin arhitectura ei, iar Troia este
poate cel mai elocvent exemplu.17 Cetăţile medievale constituie şi ele elemente de atractivitate
turistică mai ales atunci când au şi o poziţie defensive şi pitorească. Este cazul cetăţii San
Marino, amplasată pe un pisc ocrotit din trei părţi de abrupturi de peste 100 m. înălţime. Cetăţi
medievale intrate în circuitul turistic există şi în România: Suceava, Neamţ, Prejmer, Feldioara,
Râşnov, etc. Unele dintre marile oraşe ale Europei au avut drept nucleu iniţial incintele întărite
ale cetăţilor antice sau medievale. Pot fi menţionate în acest sens Moscova, Kiev, Sankt
Petersburg, Veneţia sau chiar Parisul, care a evoluat pe Ile de la Cite.18

15
Lupchian, Maria Magdalena, Turism cultural, Suport de curs,Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava 2005, p 17
16
P. Cocean, Gh. Vlăsceanu, B. Negoescu „Geografia generală a turismului”, Editura Meteor Press, Bucureşti,
2002, p.19
17
Lupchian, Maria Magdalena, Turism cultural, Suport de curs,Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava 2005, p.18
18
P. Cocean, Gh. Vlăsceanu, B. Negoescu „Geografia generală a turismului”, Editura Meteor Press, Bucureşti,
2002, p.20
Fortificaţiile: Marele Zid Chinezesc şi Turnul Londrei sunt doua exemple celebre,mari
generatoare de fluxuri turistice importante. Marele Zid Chinezesc, cu lungimea sa de peste 5.000
km. este singura construcţie vizibilă de pe Lună. Turnul Londrei este de fapt un castel construit
în secolul al XI-lea de către Wilhelm Cuceritorul şi fiul său. Culoarea albă a pietrei de
construcţie i-a atras şi denumirea de White Tower, iar noţiunea de turn este improprie fiind
atribuită de fapt unui ansamblu arhitectural de tip castel cu mai multe turnuri interioare.19
Un alt exemplu al fortificaţiilor este Turnul Alb fiind situat într-un punct stragtegic, pe un
vârf de stâncă este parte a fortificaţiilor exterioare ale Braşovului construit în a doua jumătate a
secolului XV comunica iniţial cu bastionul Graft, care făcea legătura cu fortificaţiile interne în
anul 1689 a suferit un mare incediu, fiind renovat abia în 1723 ultima restaurare a avut loc în
2005.20
  Edificiile religioase
Indiferent de forma sub care se găsesc în teritoriu, fie că sunt temple, biserici, mănăstiri sau
moschei, edificiile religioase au atras turiştii prin două elemente. În primul rând ele au general şi
generează încă mari pelerinaje, prin ele însele, prin relicvele sfinte pe care le adăpostesc sau prin
evenimentele pe care le marchează prin existenţa lor. În al doilea rând edificiile religioase au
atras şi continua să atragă vizitatori prin arhitectura şi decoraţiile lor interioare, cel mai adesea
remarcabile şi aparţinând unor nume mari ale artei mondiale. În ambele cazuri însă importanţa
edificiilor religioase ca resurse ale turismului cultural este indiscutabilă.21
Cele mai vechi edificii religioase sunt sanctuarele,Grecia fiind renumita pentru numarul
mare de sanctuare datând din antichitate, cel mai cunoscut fiind cel de la Delfi. Un număr mare
de sanctuare shintoiste se află în Japonia, renumite fiind cele de la Nikko, Nagoya, Ise, etc.
Temple sunt edificii consacrate unor divinităţi şi destinate, la unele popoare din
Antichitate (egipteni, greci, romani etc.), practicării unui cult religios.22 Cele mai vechi sunt
templele subterane indiene, aşa cum sunt cele din insula Elephanta, aproape de Bombay, săpate
în granit şi de dimensiuni apreciabile. Mai cunoscute şi mai bine integrate în circuitul turistic
mondial sunt templele de pe valea Nilului.Un alt exemplu celebru fiind Templul Soarelui din
Machu Picchu (Peru).23
19
Lupchian, Maria Magdalena, Turism cultural, Suport de curs,Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava 2005, p.19
20
http://transilvania-ro.romaniaexplorer.com/page_10963.html
21
Lupchian, Maria Magdalena, Turism cultural, Suport de curs,Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava, 2005, p 20
22
Glăvan,Vasile, GeografiaTurismului , Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,2005, p.84
23
Lupchian, Maria Magdalena,Turism cultural, Suport de curs,Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava 2005, p 21
 Bisericile sunt edificii religioase specifice spaţiului euro-american şi atrag, mai mult
decât altele din această categorie, prin stilul arhitectonic şi decoraţiile interioare. Dintre bisericile
foarte cunoscute, introduse în circuitul turistic pot fi menţionate: Sainte Chapelle din Paris, în stil
gotic, San Ambroggio din Milano, în stil romanic, Perigueux şi Arles din Franţa, Kondopog din
Ucraina, cea mai înaltă dintre bisericile de lemn ale lumii.24
Catedralele reprezintă edificii religioase de o mare grandoare, în care complexitatea
arhitecturii atinge apogeul. Catedrale intrate în circuitul turistic mondial, aparţinând stilului
romanic sunt: basilica Sfânta Sofia din Istambul, basilica San Marco din Veneţia, catedralele
San Vitale şi Sant Apollinaire Nuovo din Ravena, cele din Pisa, Florenţa sau din Germania, de la
Mainz, Limburg. Catedrale în stil romanic ce au suscitat interesul turiştilor se află şi în Franţa, la
Angouleme şi Clouny, în Marea Britanie, la Durham, în Spania, la Santiago de Compostela
(unde se află mormântul Sf. Iacob), etc.25
În timpul Renaşterii în arhitectura europeană se conturează două mari curente:
clasicismul şi barocul, care îşi vor pune amprenta şi asupra stilului arhitectonic al catedralelor.
Catedrala San Pietro de la Vatican, cea mai vastă construcţie religioasă din lume poate fi
considerată expresia de vârf a artei baroce, ei adăugându-se alte catedrale din Spania
(Salamanca, Madrid), Germania, Austria, Rusia. Expresia cea mai remarcabilă a clasicismului o
constituie, fără îndoială, catedrala Sf. Paul din Londra.
Cele mai numeroase însă şi mai variate constructiv pe plan european sunt catedralele
gotice. Celebre sunt catedralele Notre Dame şi Chartres din Franţa, prima putând să adăpostească
6.500 persoane, a doua cunoscută mai ales pentru suprafaţa imensă a vitraliilor dominate de
,,albastrul de Chartres”. În Franţa catedrale celebre în stil gotic sunt şi cele de la Reims li
Amiens, iar lor li se adaugă, în Europa, catedralele de la Cantebury – cu cele mai vechi vitralii
engleze – , Salisbury, York, Londra - Westminster (în Marea Britanie), Koln, Ulm, Freiburg
(Germania), Burgos, Leon, Sevilla – cu mormântul lui Cristofor Columb (Spania), Milano –
Domul din Milano – , Siena – centrul arhitecturii gotice italiene – , Orvietto (Italia).
Lumea islamică şi-a exprimat adoraţia divină prin moschei, prezente în toată lumea
musulmană, dar şi în teritoriile care au aparţinut o vreme musulmanilor. Celebre prin grandoare
şi mozaicuri sunt: Moscheea Albastră din Istambul, Kalean din Buhara, Ubn Tulun şi Al-Azhar

24
P. Cocean, Gh. Vlăsceanu, B. Negoescu „Geografia generală a turismului”, Editura Meteor Press, Bucureşti,
2002, p.21
25
Glăvan,Vasile, GeografiaTurismului , Editura Fundaţiei România de Mâine , Bucureşti,2005, p.85
din Cairo, Marea Moschee din Cordoba, Moscheea Omeazilor din Damasc, El Mansur din
Marachech, Moscheea lui Mohamed de la Medina.26 Moscheele atrag prin valoarea mozaicurilor
lor, dar şi printr-un element arhitectonic, minaretele, care sunt turnuri destinate chemării
credincioşilor la rugăciune.
Sinagogile sunt edificii religioase ale cultului mozaic, sunt caracteristice statului Israel
(marea Sinagogă din Tel Aviv, cele din Ierusalim, Haifa etc.), dar se întâlnesc oriunde diaspora
evreiască a fost sau este prezentă.27
Mănăstirile reprezintă ansambluri arhitectonice centrate în jurul unui edificiu de cult din
categoria bisericilor sau catedralelor. Mănăstirile atrag turişti prin funcţia lor religioasă, dar şi
prin funcţia lor rezidenţială, ele oferind celor dispuşi să le respecte regulile o oază de linişte. În
acelaşi timp mănăstirile sunt şi producătoare de bunuri şi produse artizanale, de o reală valoare
artistică. Mănăstiri cunoscute la nivel european: Mănăstirile de pe Muntele Athos, care poate fi
considerat centrul ortodoxiei, nu sunt generatoare de fluxuri turistice. Regulile stricte şi
sacralitatea lor interzic cu desăvârşire prezenţa femeilor şi a camerelor de filmat, iar numărul
vizitatorilor masculini este şi el limitat. Se mai pot menţiona mănăstirile Rila şi Nesebar din
Bulgaria, Pavia şi Monte Casino din Italia, Grand Chartreuse, Clouny şi Mont Saint Michel din
Franţa.28
Indiferent de cultul religios .pe care îi reprezintă, edificiile religioase au conturat distinct
turismul religios, parte a turismului cultural, care mobilizează anual circa 250 milioane pelerini.
Ele se constituie şi în obiective vizitate de turişti care practică altă formă de turism (balnear,
curativ, recreativ sau literal) atunci când se află în apropiere.29
În aceeaşi categorie a edificiilor religioase se includ şi edificiile care au menirea de a
adăposti rămăşiţele pământeşti ale unor personalităţi. Intră în această categorie stupele, tumulii,
mausoleele (cel mai celebru fiind Taj Mahal din Agra, India) şi cimitirele (celebre pentru
personalităţile care se odihnesc în ele).
Stupele reprezintă movile de pământ de mari proporţii placate cu sculpturi, statui,
coloane sau porticuri şi sunt specifice spaţiului sud-est asiatic. Tumulii sunt într-un fel
echivalentul stupelor în lumea europeană, numai că movilele sunt neplacate, motiv pentru care
26
P. Cocean, Gh. Vlăsceanu, B. Negoescu „Geografia generală a turismului”, Editura Meteor Press, Bucureşti,
2002, p.22
27
Glăvan,Vasile, GeografiaTurismului , Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,2005,, p.86
28
Lupchian, Maria Magdalena, Turism cultural,Suport de curs,Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava 2005, p 22
29
Lupchian, Maria Magdalena,Turism cultural, Suport de curs,Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava 2005, p 23
de multe ori trec neobservate. Mausolele reprezintă expresia cea mai înaltă a artei de sorginte
funerară, cel mai celebru fiind Taj Mahal din Agra (India), la care se adaugă cel din Kremlin
(Rusia), mausoleele shogunilor din Nikko şi Edo (Japonia). Piramidele au aceeaşi funcţie ca şi
mausoleele dar arhitectura lor este deosebită. Le întâlnim pe Glob în două locaţii celebre: pe
valea Nilului (ansamblul de la Gizeh) şi în America Centrală (piramidele maya de la Chichen
Itza şi de la Teotihuacan). Între cimitirele celebre pentru personalităţile care se odihnesc în ele
pot fi menţionate: Pere Lachaise (Paris), Arlington (SUA), Bellu (România).30
Piramidele au aceeaşi funcţie ca şi mausoleele dar arhitectura lor este deosebită. Le
întâlnim pe Glob în două locaţii celebre: pe valea Nilului (ansamblul de la Gizeh) şi în America
Centrală (piramidele maya de la Chichen Itza şi de la Teotihuacan).
Edificiile culturale şi sportive atrag turişti prin arhitectura lor adesea insolită, prin
funcţia pe care au îndeplinit-o la un moment dat, dar şi prin exponatele pe care le adăpostesc,
uneori parte a patrimoniului universal. Din aceasta categorie fac parte:
- agora sau forumul reprezintă o incintă delimitată de numeroase elemente arhitecturale, având
drept scop, în Antichitate, găzduirea diverselor evenimente din viaţa societăţii. Era de fapt un fel
de ,,piaţă centrală” a marilor oraşe antice, iar agora Atenei sau forumul din Pompei ne oferă o
imagine elocventă a acestor edificii.
- teatrele îşi au începuturile tot în Antichitate, se remarcă prin dimensiuni, iar funcţia lor era
aceea de a găzdui actul cultural.Exemple: Atena,Olimpia, Micena, Epidaur şi romane (Roma).
- amfiteatrele reprezintă o treaptă superioară în privinţa arhitecturii edificiilor cu destinaţie
culturală.Exemple: Colosseumul din Roma, amfiteatrele din Verona, Pompei – Italia, Nîmes,
Beziers,Arles (Franţa) sau Granada, Pamplona etc.
- stadioanele-impresionează fie prin grandoare (Maracana din Rio de Janeiro, San Siro din
Milano), fie prin tradiţii (Wembley din Londra), fie prin arhitectura insolită (stadionul olimpic
din Munchen).
-operele-atrag un număr mare de vizitatori fie prin arhitectura lor deosebita (Opera din Viena,
cea din Paris, Opera din Sidney), fie prin prestigiu (Scala din Milano).
- universităţile au atras atenţia din cele mai vechi timpuri atât prin atmosfera
academică şi de emulaţie spirituală, prin impactul afectiv asupra turiştilor, cât şi prin zestrea lor
documentară şi arhitecturală (biblioteci, muzee, documente ale marilor personalităţi, parcuri,
30
P. Cocean, Gh. Vlăsceanu, B. Negoescu – „Geografia generală a turismului”, Editura Meteor Press, Bucureşti,
2002, p.23
clădiri de epocă, campusurile etc.) (Bologna, Ravenna, Sorbona, Cambridge, Oxford, Praga,
Cracovia, Viena, Heidelberg.)
- muzeele reprezintă elemente de mare atractivitate pentru cei care practică turismul cultural în
special prin bogăţia, valoarea şi varietatea exponatelor, dar în multe cazuri şi prin propria lor
arhitectură. În funcţie de specificul exponatelor muzeele se împart în mai multe categorii: muzee
de artă, etnografice, istorice, dedicate ştiinţelor, etc. Dintre muzeele de artă renumite menţionăm:
Louvre (Paris), British Museum (Londra), Prado (Madrid), muzeele figurilor de ceară din
Amsterdam, Londra. Muzeele etnografice sau cele dedicate unor ocupaţii specifice sunt deosebit
de căutate de turiştii străini pentru care ele prezintă numeroase aspecte inedite.Menţionăm în
această categorie Muzeul Spaghetelor din Imeria – Italia, Museum of Science din Londra,
Muzeul Tutunului din Bergerac – Franţa, Muzeul de Oceanografie din Monte Carlo.31
Toate acestea generează în exclusivitate practicarea turismului cultural şi asigură mare
parte din atractivitatea centrelor sau regiunilor în care se află.
Edificiile economice cu funcţie turistică au dobândit caracterul de obiectiv turistic
atunci când pragmatismul s-a îmbinat cu dorinţa de estetic şi mai ales o dată cu trecerea timpului.
Nu toate aceste obiective atrag turişti numai prin propria lor valoare, aşa cum se întâmplă în
cazul edificiilor religioase sau istorice. Totuşi, există şi în această categorie câteva exemple
celebre de obiective turistice azi foarte cunoscute şi care au avut iniţial doar o funcţie economică.
Intră în această grupă podurile, viaductele, metrourile, canalele, apeductele, barajele şi lacurile
de acumulare, turnurile, farurile.
Între podurile celebre, cu reala valoare turistică trebuie menţionate podurile parisiene
peste Sena, cel mai cunoscut fiind Pont Neuf, Tower Bridge din Londra, podul de peste râul
Arkansas ce deţine recordul de înălţime etc. Metrourile din Paris şi Londra se remarcă prin
arhitectură şi pot fi incluse pe lista obiectivelor turistice. Dintre canalele celebru este cel care
leagă Beijing de Huanghzhou şi are o lungime de 1.782 km., dar la fel de cunoscute sunt şi
canalele Suez, Panama, Corint, Kiel. Apeductele prezintă mare atracţie turistică mai ales prin
vechime. De mare notorietate se bucură apeductul roman din Segovia (Spania) cu o lungime de
728 metri, construit din peste 20.400 blocuri de granit. Farul din Alexandria, una dintre cele
şapte minuni ale lumii, a dăinuit până în anul 1375 şi s-a bucurat de o mare notorietate. Turnul

31
Glăvan,Vasile, GeografiaTurismului , Editura România de Mâine, Bucureşti,2005,p.87
Eiffel, construit iniţial pentru Expoziţia Universală din 1889, a devenit o emblemă a Parisului şi
a fost vizitat până în prezent de peste 300 milioane persoane.32
Monumentele, statuile şi plăcile comemorative constituie o altă categorie de edificii ce
fac parte din resursele turistice antropice materiale. Din această grupă celebre sunt arcurile de
triumf, care datează din perioade foarte vechi, dar a căror modă s-a transferat până în perioada
modernă, de când datează cele mai cunoscute: Arcul de Triumf din Place de l'Etoile.Coloanele
îşi găsesc primele ilustrări în arta antică indiană, dar cea mai cunoscută rămâne Columna lui
Traian, păstrată aproape intactă. Acesteia i se adaugă Coloana Vendome din Paris, dedicată lui
Napoleon şi Coloana din Trafalgar Square, închinată amiralului Nelson. Statuile şi grupurile
statuare constitute obiective turistice prin valoarea lor ca opere de artă, prin monumentalitate şi
inedit. Cele mai asaltate de turişti sunt: Statuia Libertăţii din New York.33
Activităţile antropice cu funcţie turistică reprezintă forma imaterială a resurselor
turistice antropice care pot genera turism cultural. Ele nu reprezintă decât o atracţie turistică
temporară, pentru că se desfăşoară într-o perioadă limitată de timp, dar pot genera fluxuri
turistice impresionante. În această categorie se includ: carnavalurile, târgurile şi expoziţiile,
festivalurile, hramurile şi chiar manifestările sportive.34
Carnavalurile impresionează prin inedit şi exuberanta, iar una dintre cele mai vechi
manifestări de acest gen este carnavalul de la Nisa, consemnat prima dată în 1294. La fel de
celebre sunt carnavalul de la Rio de Janeiro, ce se desfăşoară la începutul fiecărui şi si carnavalul
de la Veneţia, ce are loc în luna decembrie.
Târgurile şi expoziţiile atrag un număr mare de vizitatori mai ales atunci când au caracter
internaţional. Marile expoziţii internaţionale îşi aleg de obicei un pretext bine motivat şi
prilejuiesc şi construcţia unor edificii care pot constitui obiective turistice prin ele însele.
Expoziţia mondială, de la Sevilla din 1992 a fost dedicată, de exemplu, împlinirii a 500 de ani de
la descoperirea Americii de către Cristofor Columb35.

4.5. Strategia culturală36

32
P. Cocean, Gh. Vlăsceanu, B. Negoescu – „Geografia generală a turismului”, Editura Meteor Press, Bucureşti,
2002, p.24
33
Glăvan,Vasile, GeografiaTurismului , Editura România de Mâine, Bucureşti, 2005, p.88
34
P. Cocean, Gh. Vlăsceanu, B. Negoescu – „Geografia generală a turismului”, Editura Meteor Press, Bucureşti,
2002, p.25
35
Lupchian,Maria Magdalena,Turism cultural, Suport de curs,Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava 2005, p.24
36
Octavian Arsenie – consilier DGPT
Strategia culturala a fost elaborată pornindu-se de la necesitatea alinierii la procedurile europene
utilizate pentru definirea unei politici culturale coerente si unitare. Ţinând cont de rezultatele
obţinute în urma diagnozei sociologice şi a analizei statistice realizate in cadrul proiectului pilot
“Investigarea cererii şi a ofertei în spaţiul cultural, baza de date pentru fundamentarea strategiilor
culturale”, elaborat şi implementat în anul 2001 în cadrul programului Phare Euroart, utilizându-
se oportunitatea de exprimare creată de programul “Policies for Culture” iniţiat de Fundaţia
Culturală Europeană şi Asociaţia ECUMEST, realizarea ei a fost sprijinită de factorii de decizie
politici şi administrativi ai ţării.

Dezvoltarea turismului intern şi internaţional poate influenţa pozitiv promovarea produsului

cultural şi valorificarea economică a potenţialului acestuia. Pe de o parte existenţa unei vieţi
culturale şi a unui patrimoniu monumental valoros potenţează dezvoltarea turismului cultural, iar
pe de altă parte dezvoltarea genearală a turismului reprezintă o oportunitate de atragere a
consumatorilor culturali externi zonei de referinţă. Lipsa unui sistem care să integreze în oferta
turistică pe cea culturală, insuficienţa fondurilor necesare reabilitării monumentelor şi
ansamblurilor monumentale sunt factori majori care determină slaba punere în valoare a
impresionantului patrimoniu istoric şi arhitectural de care dispune ţara noastră.

4.5.1. Analiza de potenţial al sferei culturale

Analiza de potential al mediului intern a fost realizată pe domenii culturale. Definirea

domeniilor, încadrarea şi gruparea fenomenului cultural-artistic au determinat elaborarea
analizelor de potential pe:

- cultura scrisă
- arta spectacolului
- arte vizuale
- patrimoniu cultural mobil
- patrimoniu cultural imobil
- cultura populară şi tradiţie
- educaţie şi cercetare culturală

4.5.2. Misiunea şi direcţiile strategiei

Misiunea şi direcţiile strategiei au fost elaborate în urma unui proces consultativ, în care au fost
analizate oportunităţile şi riscurile din mediul extern, punctele tari şi punctele slabe ale mediului
intern. Direcţiile strategice au fost identificate cu ajutorul nemijlocit al factorilor culturali şi cu
consultarea factorilor de decizie. Au rezultat astfel 5 direcţii strategice importante:

1. stimularea participării cetăţenilor la actul cultural

2. susţinerea afirmării unei vieţi culturale diversificate
3. pastrarea şi valorificarea patrimoniului şi a tradiţiei culturale
4. menţinerea multiculturalitătii, ca element cheie al coeziunii sociale
5. integrarea culturii româneşti în circuitul international de valori
Rezultatele procesului consultativ care a avut loc în cadrul dialogului iniţiat între actorii culturali
şi factorii de decizie politică şi administrativă, girează viabilitatea prezenţei strategii culturale.
Principalele mijloace de implementare vor fi cele reglementate de legislatia în vigoare:

- contractul de management
- cererea de oferta publică de proiecte care să contribuie la realizarea măsurilor propuse
- constituirea comisiilor consultative
Proiectele ce vor fi elaborate vor viza îndeplinirea misiunii propuse şi vor fi evaluate într-un
proces transparent, ţinând cont de calitatea, impactul, vizibilitatea, singularitatea şi noutatea lor.
Realizarea misiunii asumate trebuie să ducă la atenuarea gravei inechităţi sociale care există
actualmente privind accesul la cultura al populaţiei din mediul rural, la diversificarea ofertei şi a
ofertanţilor culturali, la dezvoltarea unei imagini culturale proprii şi a unui spatiu cultural
caracteristic, parte a circuitului naţional şi internaţional de valori.

4.6. Principalele direcţii de acţiune pentru dezvoltarea turismului cultural

Dezvoltarea unor noi parteneriate

1.1 autoritatile publice centrale

- un bun exemplu îl constituie colaborarea dintre Ministerul Turismului şi Ministerul Culturii
şi Cultelor, cu Institutul pentru Memorie Culturală, CIMEC, în pregătirea site-ului de
promovare turistică a României – capitolul dedicat culturii românesti.
- Multe dintre instituţiile subordonate M.C.C au sprijinit cu informaţii corecte pregătirea
editării ghidului turistic despre România în parteneriat cu editura Hachette din Franţa.
1.2 autorităţile publice locale
- în prezent există colaborări pe plan local în mai multe judeţe, unde au fost editate mai multe
ediţii cu un accent deosebit asupra aspectelor culturale legate ale zonelor
1.3 organizaţii neguvernamentale
- editarea de materiale alături de organizaţii neguvernamentale de profil din ţară. În acest sens
una dintre cele mai lungi şi consistente colaborări o reprezintă colaborarea cu ANTREC
Extinderea colaborării sector guvernamental/sector privat

- situaţia actuală permite o consultare relativ regulată a reprezentărilor celor două sectoare.
Problema principală o constituie extinderea colaborării cu societăţile comerciale din turism,
având drept scop dezvoltarea unor politici promoţioanle comune cu rezultat direct în
promovarea tuturor oportunităţilor oferite de bogaţia culturală a unei regiuni sau a alteia.
- în mod evident în prezent există o lipsă de comunicare între sectorul de stat şi privat în
promovarea destinaţiilor culturale în comun.
- lipsa unor materiale promoţioanle care să acopere bogaţia culturală a ţarii şi dificultatea
vânzării unor produse culturale determină orientarea fluxurilor de turişti numai pe anumite
direcţii bătătorite.
- Unul dintre rezultatele negative ale acestui gen de politică îl constituie şi dificultatea
conservării în bune condiţiuni a obiectivelor turistice foarte vizate.
UNESCO

- în prezent există 6 tipuri de monumente culturale/religioase incluse pe lista Unesco: bisericile

de lemn din Maramures, biserici fortificate din Transilvania, mănăstiri cu buserici pictate la
exterior, cetăţile dacice din M-ţii Orăştiei, mănăstirea Hurez, centrul istoric din Sighişoara.
- Principala problemă o constituie necesitatea creşterii numărului de monumente incluse pe
lista patrimoniului mondial Unesco şi promovarea acestora în campanii speciale pe
principalele destinaţii externe. În acest sens în cursul anului 2004 va fi tipărită pentru prima
dată de către autoritatea de turism o brosură cu prezentarea monumentelor menţionate
anterior.
Unicitatea prestaţiei

- evidenţierea aspectelor de unicitate/specificitate/inedit ale culturii româneşti comparativ cu

tarile vecine, cu principalele destinatii turistice europene:
a) bisericile pictate la exterior (Bucovina);
b) amploarea fenomenului arhitecturii din lemn ;
c) amploarea fenomenului legat de bisericile fortificate, determinată atăt de diversitatea
arhitecturală a acestora începănd cu romanicul şi terminând cu barocul cât şi de numărul lor;
d) unicitatea arhitecturii civile fortificate din zona Olteniei;
e) dezvoltarea pe teritoriul României a trei stiluri arhitectonice absolut specifice prin sinteza
elementelor orientale cu cele occidentale alături de elementele artei populare
româneşti:moldovenesc, muntenesc şi brâncovenesc;
f) arhitectura dacică din zona munţilor Sebeşului unde au fost descoperite cetăţile dacice de la
Sarmizegetusa, Blidaru, Costeşti;
g) arta brâncuşiană – în principal operele din Târgu Jiu dar şi operele aflate la muzeele din
Bucureşti şi Craiova;
h) muzeele de autor sau casele memoriale ale marilor personalităţi culturale pe plan
internaţional – marii filozofi Noica, Ionesco, Tzara, compozitorul George Enescu, sculptorul
Constantin Brâncusi şi Ion Irimescu, scriitori precum Eminescu, Creangă dar şi Panait Istrati
– cunoscut în mod special în Franţa;
i) bogăţia culturală datorată aspectului de multiculturalitate a ţării noastre prin prezenţa unui
număr mare de minorităţi exponente ale marilor culturi atât occidentale cât şi orientale.

Crearea şi extinderea reţelei de oficii (centre,puncte) de informare şi promovare turistică

- în momentul de faţă numărul centrelor de acest tip este foarte redus acoperind doar mica
parte din necesar
- oraşe importante din punct de vedere al turismului cultural Bucureşti, Braşov, Cluj Napoca-
nu beneficiază de serviciile unor astfel de centre cu implicăţii directe în lipsa informaţiei de
specialitate şi automat cu implicaţii în circulaţia turistică
- de asemenea zone importante nu dispun de serviciile turistice mentionate: nordul Olteniei,
zona Haţegului, bisericile de lemn din Sălaj.
- Prin parteneriate între MTCT şi autorităţile publice locale este necesar extinderea reţelei de
puncte de informare pe două componente principale: oraşe şi imprejurimile acestora; zone
etnoculturale importante.
Redistribuirea eforturilor promoţionale

- în primul rând fondurile alocate promovării turismului cultural trebuie mărite pentru ca de ele
să beneficieze un număr cât mai mare de obiective/zone/regiuni culturale. Ca urmare a
acestei situaţii, în momentul de faţă se poate vorbi uneori de ceea ce specialiştii numesc
“marca”: cine vorbeşte de bisericile de lemn se gândeşte automat la Maramureş; cine spune
biserici cu picturi exterioare face conexiuni cu cele cinci monumente cele mai renumite
amplasate în judeţul Suceava.
- În acest sens ar fi foarte bine dacă am extinde promovarea în cadrul diferitelor categorii de
monumente:
a) alături de bisericile recunoscute din Maramures ar putea fi promovate mai mult şi bisericile
de lemn din judeţele Sălaj, Alba, Harghita, Prahova sau chiar Suceava;
b) bisericile pictate din întregul judeţ Suceava, nu numai cele cinci incluse în circuite turistice
permanent (inclusiv Râşca, Sfantu Ion, sau Pătrăuţi şi Probota);
c) bisericile fortificate sunt cunoscute în număr mic (Prejmer, Harman, Viscri, Biertan, sau
Cisnădie, Cisnădioara); acestora li se poate adauga, imbogăţind oferta de biserici cu cele de
la Calnic, Cincu, Carta, Merghideal ori Dealu Frumos;
d) o promovare mai intensă a patrimoniului cultural al Olteniei – alături de Horezu, mănăstirile
amplasate în zonă începând de la Govora pâna la Tismana şi cu extindere la Vodiţa;
e) bisericile paleocreştine şi rupestre din zona Buzăului, Argeş, Dobrogea.

5. Studiu de caz: Strategii de dezvoltare a turismului cultural în orașele din Depresiunea

Transilvaniei și valorificarea acestuia37

Ne-am oprit în acest ultim capitol asupra rolului strategiilor de dezvoltare în contextul
particularităților turismului românesc, realizând apoi o scurtă analiză SWOT a spațiului
geografic studiat.
Dovedindu-și utilitatea prin modul concis și exact de redare a realităților din teritoriu, analiza
SWOT permite înțelegerea părților componente ale sistemelor geografice și a intercondiționărilor

37
Arabela Muscalagiu, Potențialul turistic cultural al orașelor din Depresiunea Transilvaniei și valorificarea
acestuia, teză de doctorat (rezumat), Coordonator Științific, Prof. Univ. Dr. Nicolae Ciangă, Cluj-Napoca, 2011
care apar între acestea, determinând diferite traiectorii de evoluție. Ea este folosită în majoritatea
domeniilor care abordează spațiul urban, cu precădere în cel economic. Strategiile de dezvoltare
se fundamentează de asemenea pe analiza SWOT a arealelor cărora li se adresează. Aceasta
oferă, cu alte cuvinte, un rezumat al situației actuale și un scurt scenariu a ceea ce va urma.
În cazul nostru, acest instrument ne-a ajutat să identificăm elementele pozitive și negative ale
orașelor din Depresiunea Transilvaniei, sub cupola turismului cultural și să subliniem în același
timp pașii care trebuie urmați și situațiile de prag din dezvoltarea lor ulterioară.
Analiza S.W.O.T. a orașelor Depresiunii Transilvaniei
Puncte tari:
- existența unei puternice rețele de așezări urbane;
- valoarea deosebită a patrimoniului cultural (mobil și imobil);
- numărul mare al obiectivelor turistice culturale laice și religioase;
- diversitatea și frecvența evenimentelor culturale;
- existența unor prestigioase instituții culturale și de învățământ;
Puncte slabe:
- stadiul avansat de degradare a unor obiective turistice;
- caracterul limitat al cooperării dintre instituțiile culturale și agenții din turism;
- lipsa unor proiecte care să asigure transferul de experiență între instituțiile culturale și
administrative ale orașelor din depresiune;
- lipsa acțiunilor de promovare turistică în orașele mici;
Oportunități:
- intensificarea activităților de promovare a potențialului turistic cultural;
- valorificarea caracterului multicultural al spațiului urban;
- îmbunătățirea modului de percepție a orașului la nivelul locuitorilor;
- creșterea gradului de implicare a populației tinere în crearea unei imagini culturale atractive a
orașelor;
- intensificarea schimburilor culturale între orașele înfrățite;
- înmulțirea centrelor de informare turistică;
- îmbunătățirea infrastructurii de cazare și comunicație
Amenințări:
- ascensiunea rapidă a unor fenomene din sfera subculturii;
- scăderea interesului populației pentru evenimentele culturale;
- supraaglomerarea centrelor urbane mari;
- depopularea orașelor mici;
- degradarea progresivă a fondului construit în orașele fără putere economică;
- pierderea identității culturale în procesul tot mai accentuat de globalizare;
- emigrarea tinerilor intelectuali;
Formele specifice ale turismului cultural aplicabile în spațiul urban al Depresiunii
Transilvaniei
a. Turismul etnografic
Deși asociem în mod curent turismul etnografic cu spațiul rural, datorită capacității sale de
valorificare a patrimoniului tradițional, el reprezintă totuși o formă importantă de manifestare a
interesului pentru cultură, inclusiv în interiorul orașelor. Acestea conservă și pun în lumină
moștenirea culturală a populației majoritare, dar și a minorităților etnice, prin intermediul
muzeelor etnografice. Organizate în centrul orașelor Depresiunii Transilvaniei sau ferite de
marginea împădurită a acestora, muzeele etnografice ne dau șansa de a ne întâlni cu rădăcinile
noastre spirituale, odihnindu-ne privirea asupra nenumăratelor locuințe și gospodării tradiționale,
a obiectelor adăpostite de ele (mobilier, unelte, obiecte de uz casnic, obiecte de cult, obiecte
decorative și de podoabă, obiecte de îmbrăcăminte), sau a instalațiilor ingenioase din jurul lor,
deosebit de interesante din punct de vedere tehnic.
Secțiile în aer liber ale muzeelor etnografice readuc la viață o lume a simplității și smereniei,
reconstruind cu migală satul tradițional, în jurul bisericilor de lemn, elemente de patrimoniu
de valoare inestimabilă, păstrătoare ale sensului nostru de a fi. Vizitarea acestora este absolut
necesară pentru înțelegerea unui spațiu multicultural, cum este cel al Transilvaniei. Într-o lume în
care, din păcate, globalizarea înseamnă de multe ori pierderea identității, turismul etnografic
joacă un rol esențial în recristalizarea ei.
b. Turismul religios
Fiind cea mai veche formă a turismului cultural, turismul religios este practicat de majoritatea
călătorilor din două motive: pe de o parte bucuria manifestării propriei credințe, iar pe de altă
parte dorința de a descoperi noi edificii religioase, cu valoare istorică și estetică deosebită.
Trebuie remarcat că obiectivele religioase au un statut relativ aparte în cadrul patrimoniului
cultural. Obiectivele laice se supun etapelor istorice și își afirmă valoarea prin raportarea la
acestea. În contrast, obiectivele religioase depășesc limitele înguste ale încadrărilor istorice și
pășesc într-un alt domeniu, în care valoarea e conferită de rolul pe care îl au.
Obiectivele turistice religioase sunt emblematice pentru peisajul urban al Depresiunii
Transilvaniei. Tipologic ele cuprind:
- catedralele (ortodoxe, romano-catolice, greco-catolice);
- bisericile;
- Sinagogile.
O categorie distinctă de obiective religioase o constituie schiturile și mănăstirile ortodoxe, aflate
în interiorul spațiului administrativ al orașelor sau în imediata lor proximitate. Ele sunt în același
timp păstrătoare ale credinței străbune, dar și centre de spiritualitate și cultură, într-o lume supusă
tot mai mult superficialității și materialismului. În prezent, orașele Depresiunii Transilvaniei sunt
vegheate de numeroase schituri și mănăstiri:
- Aiud: Schitul ”Înălțarea Sfintei Cruci” – ”Râpa Robilor”;
- Alba-Iulia : Schitul ”Sfântul Ioan Botezătorul”, Schitul ”Sfântul Lazăr”;
- Cluj-Napoca: Mănăstirea ”Sfânta Treime” – Feleacu, Mănăstirea ”Acoperământul
Maicii Domnului” – Florești;
- Gherla: Mănăstirea ”Adormirea Maicii Domnului” – Nicula;
- Năsăud: Mănăstirea ”Izvorul Tămăduirii” - Salva;
- Săliște: Mănăstirea ”Sfânta Treime” – Orlat, Schitul ”Sfânta Treime” – Sibiel;
- Sângeorz-Băi: Mănăstirea ”Buna Vestire” - Cormaia;
- Sighișoara: Mănăstirea ”Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”;
- Ungheni și Târgu Mureș: Mănăstirea ”Nașterea Maicii Domnului” – Recea;
- Turda: Mănăstirea ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Mihai Vodă;
Pe rama montană a depresiunii, se află de asemenea două centre vetite de spiritualitate ortodoxă:
Mânăstirea ”Adormirea Maicii Domnului” – Râmeț (la 25 km de Teiuș), legată de Sfântul Ierarh
Ghelasie și Mănăstirea ”Adormirea Maicii Domnului” – Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, legată
de personalitatea marcantă a Părintelui Arsenie Boca, numit de către cei care l-au cunoscut
”Sfântul Ardealului” (aproximativ 30 km de Făgăraș).

Podișul Târnavelor deține la rândul lui un fabulos patrimoniu cultural: bisericile săsești
fortificate (peste 100 de obiective, dintre care menționăm: Biertan, Valea Viilor, Câlnic, Apold,
Iacobeni, Agnita, Cisnădie, Bazna). Specifice Depresiunii Transilvaniei, ascunse printre domoale
culmi deluroase, la capătul unor drumuri serpuitoare, acestea impresionează prin măreție și
austeritate, fascinând turiștii de pretutindeni. Prințul Charles al Marii Britanii își manifestă
deschis atașamentul față de aceste obiective unice, de fiecare dată când menționează
Transilvania.
- Turismul educațional
Turismul educațional este specific centrelor universitare de tradiție, în care tinerii veniți la studii
pentru perioade diferite de timp (dar, în general scurte), prin intermediul burselor, încearcă să
decripteze în spațiul în care trăiesc temporar în tot ceea ce este autentic și valoros. În
Depresiunea Transilvaniei, Cluj-Napoca, oraș universitar prin excelență este locul propice
desfășurării acestui tip de turism. În câteva săptămâni, turiștii pot descoperi cele mai importante,
dar și cele mai neașteptate obiective din interiorul și din vecinătatea orașului, pot simți atmosfera
lui participând la evenimentele culturale, pot întâlni personalități. Efectul firesc va fi dorința de a
reveni.
- Turismul legat de evenimentele culturale
Evenimentele culturale atractive cuprind atât manifestările artistice (spectacole de teatru,
concerte, festivaluri, expoziții), cât și științifice (congese, conferințe), desfășurate la nivel
național sau internațional. Ele atrag un public bine instruit, dornic de a trăi experiențe culturale
deosebite și de a explora în același timp orașul în care acestea au loc. Prin prisma acestui tip de
turism, în Depresiunea Transilvaniei, oferta cea mai bogată o regăsim în orașele Cluj-Napoca și
Sibiu (avem în vedere în primul rând festivalurile internaționale: TIFF, Sibiu Jazz Festival,
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu ș.a.).
- Turismul gastronomic
Pornită din simpla necesitate umană de a ne hrăni, gastronomia a evoluat de-a lungul timpului,
până la stadiul incontestabil de artă. În directă legătură cu ideea de ospitalitate, arta gastronomică
reprezintă o incursiune în cultura poporului căruia îi aparține, dar și a regiunii sau a localității
vizitate.
Dacă avem în vedere ampla rețea de unități de alimentație publică, de la cele mai simple
autoserviri, până la cele mai rafinate restaurante, orașele Depresiunii Transilvaniei oferă o
experiență de neuitat. Felurile tradiționale de mâncare aparțin bucătăriei românești, maghiare și
germane, o confirmare a caracterului multicultural al Transilvaniei. Știindu-se preferința
turiștilor pentru produsele specifice, se fac eforturi de valorificare și de îmbunătățire a ofertei, o
bună parte din ele fiind încununate de succes. Ocazii deosebite de a cunoaște bucătăria spațiului
străbătut sunt dăruite turiștilor în cadrul festivalurilor gastronomice. Sub cupola turismului
gastronomic se află și turismul viticol, destinat degustării vinurilor tradiționale, vizitării
podgoriilor și a localităților din vecinătatea lor. Deși ”Drumul vinului” a fost deja trasat în
Depresiunea Transilvaniei și este prezentat atractiv, mai sunt încă de perfectat numeroase aspecte
legate de organizare și de calitatea sa.
- Turismul de vizitare
Vizitarea muzeelor, a caselor memoriale, a bibliotecilor, precum și deplasarea făcută cu scopul
de a întâlni anumite personalități sunt incluse în sfera turismului de vizitare.
Existența numeroaselor muzee de artă, istorie, farmacie, vânătoare, mineralogie etc. dintre care
unele de importanță națională, asigură suportul motivațional al desfășurării acestei ramuri a
turismului cultural. Din perspectiva concentrării obiectivelor vizitabile se remarcă și de această
dată orașele Cluj-Napoca și Sibiu, urmate de Alba-Iulia și Târgu Mureș.
- Turismul de tranzit
Turismul de tranzit presupune realizarea mai multor opriri de-a lungul drumului spre un obiectiv
final (destinația), cu rolul de a cunoaște cele mai importante elemente ale patrimoniului cultural
dintr-o anumită țară sau regiune. Se poate realiza mai ales de către turiștii care se deplasează cu
mijloace de transport rutiere (automobil personal sau închiriat, autocar, microbuz), acestea
oferind o mai mare libertate și mobilitate.

În încheiere se poate pune intrebarea: poate fi turismul cultural o opţiune pentru promovarea
României ? Răspunsul este evident unul pozitiv. Acest răspuns are însă o dublă implicare:
1. Din punct de vedere strict turistic patrimoniul care există în România trebuie promovat, cu
implicaţii directe în creşterea numărului de turişti şi a încasărilor din turism.
2. În acelaşi timp însă turismul cultural din România poate contribui în mod definitoriu la
cizelarea imaginii pozitive a ţării noastre pe plan internaţional.