Cuprins

Introducere............................................................................................................................................................................................ 2

Capitolul 1. Delta Dunării.................................................................................................................................................................... 5

1.1. Geneza Deltei Dunării........................................................................................................................................................................................5

1.2. Relieful...............................................................................................................................................................................................................7

1.3. Clima..................................................................................................................................................................................................................9

1.4. Hidrografia.......................................................................................................................................................................................................11

1.5. Vegetaţia, fauna şi solurile Deltei Dunării........................................................................................................................................................12

1.6. Populaţia si asezarile omeneşti.........................................................................................................................................................................14

1.7. Resurse şi activităţi economice........................................................................................................................................................................14

1.7.1. Transporturile şi turismul în Delta Dunării..............................................................................................................................................15

Capitolul 2. Turismul şi calitatea mediului înconjurător.................................................................................................................16

2.1. Impactul mediului asupra turismului................................................................................................................................................................16

2.2. Impactul turismului asupra mediului...............................................................................................................................................................18

2.3. Acţiuni de protecţie şi conservare a mediului şi a potenţialului turistic...........................................................................................................23

2.4. Relaţiile dintre turism şi mediul înconjurător.................................................................................................................................................25

2.5. Principalele aspecte ale degradării mediului prin turism.................................................................................................................................27

2.6. Protecţia şi conservarea mediului, necesitate obiectivă a dezvoltării turismului............................................................................................29

Capitolul 3. Amenajarea turistică a teritoriului................................................................................................................................31

3.1. Rolul, importanţa şi conceptul de amenajare turistică.....................................................................................................................................31

3.2. Amenajarea turistică a teritoriului – analiza diagnostic a teritoriului.............................................................................................................35

3.3. Tipurile şi tipologia amenajării turistice...........................................................................................................................................................38

3.4. Strategii de amenajare turistică........................................................................................................................................................................40

Capitolul 4. Poluarea – cauza majoră a degradării mediului înconjurător...................................................................................44

4.1. Surse de poluare a mediului înconjurător.......................................................................................................................................................44

4.2. Forme de poluare............................................................................................................................................................................................49

4.3. Nivelul poluării mediului înconjurător în România.......................................................................................................................................55

Capitolul 5. Studiu de caz – Delta Dunării........................................................................................................................................67

Concluzii............................................................................................................................................................................................ 103

Bibliografie........................................................................................................................................................................................ 105

Anexe.................................................................................................................................................................................................. 108

Introducere
1
 Amenajarea turistică, protecţia naturii, a resurselor sale naturale, a diversităţilor biologice
şi a structurilor ecologice care o definesc, prezintă o preocupare de interes naţional, economic şi
social uman, cu un rol important în strategia de dezvoltare durabilă a societăţii.
Protejarea şi conservarea mediului reprezintă în zilele noastre o problemă globală a
umanităţii.
Progresul tehnic aduce cu sine, alături de multe binefaceri pentru om şi o multitudine
delipsuri, precum şi o mulţime de substanţe, cărora li se spune “poluante”, care ameninţă cu
distrugerea mediului înconjurător.
Amenajarea turistică a unui teritoriu reprezintă o acţiune interdisciplinară la care
contribuie economia, organizarea turismului, ecologia, ştiinţele naturii, arhitectura, geografia,
psihologia, sociologia, geologia ce porneşte de la studiile de detaliu şi se încheie cu retroacţiunea
exploatării turistice.
Fenomene neaşteptate conduc la consecinţe ale unei dezvoltări industriale neraţionale şi
arată că mediul înconjurător nu mai poate prelua la nesfârşit multitudinea de deşeuri rezultate din
diferitele activităţi industriale.
Poluantul poate fi deci o substanţă solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de energie
(radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii) care, răspândite în mediu,
modifică echilibrul acestuia şi aduce daune organismelor vii sau bunurilor materiale.
Acest deziderat este stipulat foarte clar şi în principiile şi strategiile de dezvoltare
prevăzute în capitolul 1 al Legii 137/1995 - Legea Protecţiei Mediului.
În ultimii ani, toate ţările au cunoscut degradarea mediului, care poate să rezulte din
folosirea ineficientă şi necontrolată a energiei din dezvoltările economico-sociale şi au introdus
legi care să protejeze mediul. În timp, necesităţile de control şi prevenire a poluării au devenit
mai stringente.
Impactul direct al poluanţilor evacuaţi în atmosferă de către o sursă are loc în arii relativ
apropiate de aceasta, pe distanţe de la zeci de metri până la sute de kilometri, în funcţie de
parametri fizici, de puterea de emisie a sursei (implicit a cantităţii de poluanţi evacuaţi) şi de
factorii direcţi din zonă.

2
 Atunci când sursa este amplasată într-o zonă urbană dens populată, cel mai important
factor expus la acţiunea directă a poluanţilor este factorul uman, care preia noxele din atmosferă
prin inhalare.
Dintre toate realizările omului, instalaţiile energetice se află, prin întinderea lor fizică
foarte mare, într-o strânsă intercondiţionare cu mediul înconjurător.
La poluarea atmosferei mai pot contribui spulberarea particulelor din depozitele de
cărbune şi din depozitele de zgură şi cenuşă.
Atmosfera: - cu pulberi sedimentabile şi pulberi in suspensie;
Apele: - subterane, prin alterarea indicatorilor de calitate ai pânzei de ape freatice din
depozitele de zgură-cenuşă şi din incintă
- supraterane, prin creşterea temperaturii apei râului Mureş, în aval, pe timp de vară cu
circa 3÷7 (C;
Solul: - prin spulberarea pe timp de vânt puternic a particulelor de zgură şi cenuşă din
depozitele (haldele) de zgură şi cenuşă şi aceasta în ciuda operaţiilor de înierbare a taluzurilor
supraînălţării depozitelor;
Flora (vegetaţia şi pădurile): - prin deteriorarea unor suprafeţe de păduri şi a suprafeţelor
înierbate din zona învecinată termocentralei;
Fauna (fauna acvatică şi animalele domestice): - prin alterarea directă a mediului de viaţă
şi indirectă, datorită consumului apei şi furajelor poluate, cu implicaţii directe asupra producţiilor
animaliere (carne şi lapte).
Dacă munca perseverentă a omului a reuşit să transforme stâncile şi falezele litoralului,
realizând adevărate opere de artă, în deltă artistul este însăşi natura. Ei i s-a alăturat însă omul,
pentru a dirija elementele îndărătnice. Transformările din deltă nu sunt mai puţin impresionante şi
mai puţin spectaculoase.
Delta apare înaintea ochilor ca o lume ciudată, tulburătoare, care atrage călătorul prin
întinderile ei, prin frumuseţea ei. Dar astăzi, delta, a început să capete alt aspect, aşezările
omeneşti înmulţindu-se, iar cele vechi reînnoindu-se continuu.
Pornind de la aceste situaţii de poluare a mediului înconjurător ce afectează turismul, am
vizat analiza amenajării pentru agrement şi turism a rezervaţiei naturale Deltei Dunării
Delta Dunării se remarcă prin originalitatea sa peisagistică, morfohidrografică şi
faunistică, fiind ununicat atât sub aspect ecologic, cât şi al modului de habitat în mediul deltaic,
iar turistic este una dintrecele mai reprezentative şi valoroase destinaţii turistice din ţară.
3
 Prin lucrarea de faţă am dorit să analizez impactul amenajărilor turistice asupra mediului
înconjurător.
În concluzie, lucrarea îşi propune să realizeze o viziune de ansamblu asupra mediului,
turismului şi a ariei protejate din România: Delta Dunării.
Lucrarea este structurată pe cinci capitole.
În primul capitol am prezentat Delta Dunării, geneza, vegetaţia, solurile, relieful,
hidrografia, populaţia, activităţile economice şi importanţa acesteia pentru România.
În al doilea capitol am prezentat aspect legate de turism şi calitatea mediului înconjurător.
Capitolul 3 cuprinde informaţii despre amenajarea turistică a teritoriului cum ar fi
strategii, concepte şi politici.
În capitolul 4 vorbesc despre poluarea mediului înconjurător, formele, sursele şi nivelul de
poluare în România.
În susţinerea afirmaţiilor, am realizat în cadrul celui de-al cincilea capitol al lucrării o
cercetare a Deltei Dunării pentru a pune în evidenţă importanţa acestei zone a ţării noastre şi
modul de a o proteja de poluare.
În finalul lucrării accentul a fost pus pe concluziile rezultate pe baza acestui studiu de caz
având la bază informaţii recente.

Capitolul 1. Delta Dunării

4
 Delta Dunării, cea mai joasă şi mai nouă regiune de câmpie, este situată în partea de est a
ţării la vărsarea Dunării în Marea Neagră.
În partea de nord, dincolo de braţul Chilia se află Câmpia Bugeacului, în partea de sud şi
sud-vest Podişul Dobrogei, iar în est Marea Neagră.
În Deltă este inclusă şi laguna Razim-Sinoe, având o suprafaţă cumulată de 4.340 kmp.
Delta Dunării este o unitate cu proprietăţi de tranziţie între Câmpia Română, a cărei
continuare este, Dunărea (prin hidrografie şi funcţionalitatea sistemului hidric) şi Marea Neagră
(raportul între Dunăre-Mare fiind variabil în timp).

1.1. Geneza Deltei Dunării

Delta Dunării s-a format într-un fost golf maritim ce includea teritoriul Deltei şi al lagunei
Razim Sinoe, prin aluviunile aduse de Dunăre sau resedimentate de curentul circular al Mării
Negre, care a creat în Pleistocen sistemul de grinduri conjugate din Deltă (Letea, Caraorman).
După formarea acestui sistem de grinduri, care au închis golful iniţial, teritoriul Deltei a
devenit un liman. Apoi Delta a evoluat în strânsă legătură cu cele trei braţe, în ordinea existenţei
lor: Sfântu Gheorghe (cel vechi), Sulina şi Chilia (cel mai recent).
În prezent (ultimul secol), Delta se află într-un proces de retragere în rest.
Delta apare înaintea ochilor ca o lume ciudată, tulburătoare, care atrage călătorul prin
întinderile ei, prin frumuseţea sa.
Vechimea Deltei Dunării nu este mai mare decât perioada protoistorică din civilizaţia
omenirii. Primele ştiri scrise şi informaţii veridice adupra Deltei Dunării le avem de la Herodot.
Transformările actuale a Deltei Dunării sunt cauzate de acţiunea apelor Dunării, a apelor
Mării Negre şi a vegetaţiei palustre.1( N. Popp, 1965, p. 5)
Din cele mai vechi timpuri, geografi şi istorici, naturalişti şi oameni de ştiinţă în general
s-au preocupat de problema gurilor Dunării şi de formarea deltei.
Dar despre o cercetare cu adevărat ştiinţifică a deltei nu se poate vorbi decât odată cu
începutul secolului XX, când biologi şi geografi şi-au pus problema, nu numai a descrierii, ci şi a
explicării genezei deltei.2 (N. P opp, 1972, p. 176)

Braţele Dunării

1
N. Popp, „Condiţiile fizico-naturale ale Deltei Dunării”, Editura Bucureşti, 1965, p. 5
2
N. Popp, „Studii şi cercetări ştiinţifice”, 1972, p. 177
5
 Dunărea se desparte în cele trei braţe principale astfel: prima bifurcare se produce la vest
de Tulcea (la Patlageanca), despărţindu-se spre nord braţul Chila. La est de Tulcea, cursul
Dunării se bifurcă pentru a doua oară în braţăle Sulina şi Sfântul Gheorghe.
Braţul Chila, în nord, are lungimea cea mai mare (120 km) şi debitul cel mai ridicat
(aproape de 60 % din volumul fluviului).3 (Andreescu F., Pacaru M., 2003 ,p. 34)
Pe bratul Chilia alternează sectoarele cu un singur curs ( în dreptul grindurilor: Stipoc,
Chilia şi Letea) cu sectoarele de bifurcare (în mai multe cursuri secundare), între grinduri;
braţele secundare sunt: Tataru, Cernavoda, Babina.
La vărsare în mare se crează în prezent o deltă secundară (delta secundară a Chiliei), care
avansează în mare cu câţiva zeci de metri pe an (40-80m/an); această porţiune a deltei secundare
în formare nu este inclusă în teritoriul ţării noastre.
Braţul Sulina este cel mai scurt (64 km), aproape drept, regularizat şi canalizat, în urmă cu
aproape un secol. La varsarea în mare are loc o depunere relativ bruscaăa aluviunilor (la
contactul între apele dulci ale fluviului şi apele sărate ale mării), formându-se o bară (bara de la
Sulina), care are tendinţa de a bloca gura de vărsare; pentru a diminua acest efect a fost construit
un dig (în lungime de 10 km), care îndepărtează spre larg aluviunile aduse de curentul circular al
mării, de asemenea, are loc o dragare continuă a braţului pentru a-l păstra navigabil pentru nave
maritime (cu un pescaj de 7 m).
Braţul Sfântul Gheorghe (108 km) cu direcţie dominantă spre sud-est, este foarte
meandrat; în ultimii ani meandrele au fost rectificate, lungimea traseului nou având doar 70 km;
la vărsare formează o acumulare de nisip sub forma unor insule (insulele Sacalin).
Braţele puternice ale Dunării, oglinzile fermecătoare ale lacurilor, ostroave impenetrabile
de sălcii, stufăriş nesfârşit, plauri, canale lungi şi sinuoase care o străbat, cârduri de păsări
deasupra pădurilor de stuf, gringuri, silueta greoaie a unei cabane pescăreşti, ici colo o moară de
vânt, dare de fum a unui vapor, sate înşiruite pe grinduri, aceasta este prima impresie pe care o dă
delta.

1.2. Relieful

3
Andreescu F., Pacaru M., „Delta Dunării”, Editura AD LIBRI, 2003 ,p. 34
6
 Relieful Deltei Dunării cuprinde în regim natural terenuri joase şi terenuri înalte. Altitudinea
medie a reliefului Deltei este de 0,5 m, iar altitudinea maximă de 13 m. în grindul Letea. Circa
3/4 din suprafaţa Deltei este situată la altitudini pozitive şi 1/4 sub nivelul de 0 m.
a) Terenurile joase cuprind mlaştini, lacuri (Isac, Obretin, Matita, Merhei etc.), gârle, canale (de
exemplu: Litcov, Dranov, Dunavat), braţe secundare (Tataru, Cernovca), ostroave (Tataru,
Babina, Cernovca); sunt terenuri inundabile şi parţial, în partea de vest, îndiguite şi desecate.
b) Terenurile înalte sunt neinundabile (13 % la cele mai mari ape) şi în general grinduri. Există
grinduri longitudinale (fluviale), transversale (fluvio-maritime) şi continentale.
Grindurile longitudinale sunt create de aluviunile depuse de fluviu. Grindurile fluvio-
maritime au fost formate în timpuri istorice, de aluviunile aduse de fluviu şi de curenţii circulari
ai Mării Negre; aceste grinduri sunt Letea, Caraorman, Saraturile, Ivancea şi Crasnicol. 4
( Vespremeanu S. A., 2007, p. 106)
Grindul Letea are altitudinea maximă din Deltă (13m) şi reprezintă o mare acumulare de nisip,
dispus în fâşii aproape paralele sub forma unui evantai, cu un relief de dune; pe acest grind se află
pădurea Hasmacu Mare-Letea, monument al naturii (rezervaţie de floră. Grindul Caraorman (cu o
altitudine maximă de 8 m) reprezintă de asemenea o mare acumulare de nisip; grindul Saraturile,
situat la vărsarea braţului Sfântu Gheorghe în mare, formează, pe ţărm, cea mai lată plajă din ţară.
Grindul Chilia (cu altitudinea de 9 m) este o porţiune a uscatului predeltaic (Câmpia
Bugeacului, de la nord) inclusă Deltei datorită formării şi evoluţiei braţului Chilia; este acoperit
cu loess. Grindul Stipoc (3 m) este mult erodat (genetic este tot un grind continental).
Relieful deltei Dunarii este reprezentat printr-o succesiune de câmpii litorale continuate
spre selful continental al Mării Negre printr-un front litoral. În cadrul câmpiei litorale se disting
două forme de relief care dau nota specifică: grindurile si câmpurile. Grindurile fluviale sunt
forme de relief rezultate din acumularea aluviunilor de o parte şi de alta a braţelor fluviului sau a
unor gârle mai mari. Sunt creste aluviale lungi de zeci de km. ridicare deasupra nivelului mediu
al apelor cu 1,5 – 2 m , foarte subţiri (rar peste 100 m lăţime), cu tendinţa de înălţare şi extindere
laterală. Prin dezvoltarea laterală grindurile juxtapun, devin mai înalte, pierzându-şi specificul
geomorfologic şi transformându-se în câmpuri fluviale. Grindurile marine sunt creste nisipoase
lungi (până la 20 km) formate prin acumularea nisipului pe linii de ţărm active. Când există
abundenţă de nisip crestele nisipoase se dezvoltă activ, juxtapunând şi formând câmpuri marine.
4
Vespremeanu S. A., „Ţărmul Deltei Dunării: studio geomorfologie” , Editura Universitară, 2007, p.106

7
 Vântul va continua modelarea subaerianã eolizând nisipul cu formarea dunelor. Se ajunge
astfel la o formă de relief distinctă, câmpul marin cu dune, complet diferitã de grindurile tipice.
Se mai utilizeazã frecvent, cu sens impropriu,termenul de mlaştină, care nu desemnează o formă
de relief, ci un ecosistem.
Câmpia deltaicã este delimitatã spre nord de abrupturile podiŞului Bugeac, spre sud
înaintând până la contactul cu laguna Razelm şi canalul Periteasca. În cadrul câmpiei deltaice pe
parcursul evoluţiei s-au diferenţiat două tipuri de câmpii : fluvială şi marină. Câmpia deltaică
fluvială se extinde pe 61% din suprafaţa deltei, fiind delimitată spre est de contactul cu câmpia
marină pe aliniamentul vestic al câmpului Letea - grindurile Rãducu-Ceamurlia-marginea vestică
a câmpului Caraorman-grindul Ivancea-marginea vesticã a câmpului Crasnicol. Relieful câmpiei
se dezvoltã pe o stivă de sedimente nisipoase, nisipo-lutoase şi luto-nisipoase cu origine fluvială
acumulate sub controlul fluviului. Altitudinea medie a întregii câmpii fluviale este de 0,6m.
Şesurile deltaice sunt uşor fragmentate de gârle, sahale şi canale, precum şi de crestele grindurilor
fluviale.
Zona întinsă a deltei are o altitudine medie de numai 0,31 m. Cele mai joase părţi se
găsesc pe lângă:
· Braţul Chilia (-36 m)
· Braţul Sf. Gheorghe (-26 m)
· Braţul Sulina (-18 m)
Şi pe lângă lacurile:
· Belciug (-12 m)
· Roşu (-2,5 m)
· Gorgova (-2,5 m)
· Matita (-2 m)
Cele mai înalte zone se află pe malul Chiliei (6,5 m), malul Letei (13 m), de asemenea şi
în zona dunelor Caraorman, în regiunea complexului mlăştinos Razelm, unde se află insulele
stâncoase Bisericuţa (4 m) şi Popina (49m).

1.3. Clima

Clima Deltei este determinată de poziţia ei în extremitatea estică, unde predomină climatul
continental mai arid, de altitudinea coborâtă şi de influenţele mării (relativ reduse totuşi), care îi
8
dau o nuanţă pontică. Temperatura medie anuală este de peste 10 gr. C, cea mai ridicată din ţara
noastră.
Lunile extreme au valori de 21-22 gr. C (ianuarie); precipitaţiile sunt foarte reduse (400-450
mm/an), Delta fiind regiunea cea mai secetoasă din ţară. Lipsa precipitaţiilor este compensată de
umiditatea datorată evaporaţiei de pe suprafeţele acvatice. Bat frecvent Crivăţul (din nord-est) şi
brizele diurne.5 (Romanescu Gh., 1996, p. 23)
În comparaţie cu ţinuturile continentale vecine, în Delta Dunării timpul este mai noros şi
mai ceţos iarna, şi mai mult senin în lunile calde ale anului. Uneori, când predomină timpul senin,
durata anuală a strălucirii soarelui depăşeşte în deltă chiar 2500 de ore. Zilele fără soare sunt
puţine. În decurs de un an sunt 160-170 zile cu timp parţial noros şi, 115 zile acoperite. Din luna
aprilie până în luna octombrie, în deltă sunt 35-40 de zile cu timp acoperit.
Umezeala relativă a aerului este în permanenţă foarte mare. Chiar vara, la amiază, rareori
scade sub 70%. În perioada caldă a anului evaporaţia apei este mai intensă, iar plantele elimină şi
ele mari cantităţi de vapori de apă.
Cantităţile anuale de apă din precipitaţiile atmosferice scad de la periferia vestică a Deltei
Dunării spre ţărmul Mării Negre, ajungând de la 450 mm la numai 350-375 mm.
Variaţiile moderate ale climei dau posibilitatea vizitării în tot cursul anului a acestui ţinut
fermecător.
În deltă, fiecare anotimp are farmecul său caracteristic.
Iarna este umedă, de scurtă durată şi mai puşin rece decât în ţinuturile continentale.
Intervalul cu temperature medii zilnice sub zero grade începe în luna ianuarie şi sfârşeşte în prima
decadă a lunii februarie. Încă din prima decadă a lunii mai, temperaturile medii zilnice depăşeşte
15 grade Celsius. 6(Demetru Popescu, Claudiu Giurcăneanu, Ştefan Stoenescu, Alexandru Pop ,
1964, p. 202)
Vântul este cel mai important factor meteo-marin, fiind în acelaşi timp principal sursă de
alimentare direct cu energie a sistemului de ţărm prin formarea valurilor şi curenţilor, cât şi agent
de modelare a reliefului.
Lunile de vară, iulie august şi septembrie coincide cu reinstalarea dominaţiei circulaţiei
nordice, însă pe un fond de energie joasă, 20,1% calm atmospheric la Sf. Gheorghe, iar viteza
5
Romanescu Gh., „Delta Dunării – Studiu morfohidrografic”, Editura Corson – Iaşi, 1996, p. 23
6
Demetru Popescu, Claudiu Giurcăneanu, Ştefan Stoenescu, Alexandru Pop, „Litoralul românesc Delta Dunării,
Ghid”, 1964, p. 204

9
vântului, din care se exclude cazurile de calm atmospheric, mediată pe frecvenţe de direcţii este
de doar 3,8 m/s în august, care stimulează acţiunea proceselor constructive, de acumulare. Lunile
octombrie şi noiembrie sunt luni de tranziţie în care creşte frecvenţa vânturilor din sector vestic, a
numărului de furtuni şi a vitezei medii în general.
Lunile de iarnă se caractetizează prin frecvenţe ridicate ale vânturilor din sector Nordic
(48% - 53%) care induc valori ale raporturilor de frecvenţă N/S de 1,7 – 1,8. O consecinţă direct
a turbulenţei frontale sporite în timpul iernii este creşterea cu 20 – 25% a vitezei vântului, dar şi a
raportului de viteză N/S (1,39 în lunile ianuarie – martie faţă de 1,22 în restul anului în Sf
Gheorghe).7

Tabel nr. 1 Frecvenţa de trecere a unui tip de circulaţie a aerului în alte tipuri (%)
( după Bondar şi colab., 1973)
Tipul urmat NE E SE SW W SW N Ciclon Gradient slab
Tipul iniţial
NE - 18 1 1 0 0 20 0 60
E 34 – 6 2 0 0 0 5 53
SE 0 24 – 22 1 0 2 5 46
SW 2 0 6 – 30 3 4 1 54
W 0 0 0 13 – 27 16 1 43
NW 0 0 0 2 14 - 19 0 65
N 23 0 0 2 3 15 - 0 57
Ciclon 14 5 0 9 9 5 40 - 18
Gradient slab 19 10 8 31 8 7 17 0 -

1.4. Hidrografia

Hidrografia este formată din Dunăre, braţele Dunării, lacuri, bălţi, mlaştini.
La Palageanca debitul Dunării este de 6470 mc/sec (egal cu al Vogăi).
Cele trei braţe duc din volumul apelor fluviului astfel: Chila 58 %; Sulina 18,8 % şi Sfântu
Gheorghe 23,2 %.
Debitul solid este de 58,7 mil.t. aluviuni pe an, dintre care o parte sunt depuse în Deltă şi altă
parte sunt tranportate în mare; la vărsarea în mare se formează, datorită aluviunilor, delta
secundară a Chiliei, bara de la Sulina şi insulele Sacalin.

7
Alfred Vespereanu-Stroe, „Ţărmul Deltei Dunării, studiu de morfologie”, Editura Universitară, 2007, p. 48
10
 De asemenea, există, în interiorul Deltei, o reţea hidrografică secundară formată din bălţi,
mlaştini, canale, gârle, braţe secundare.
Un specific peisagistic şi hidrografic este dat de suprafeţele lacustre; cele mai importante
lacuri sunt Dranov (cel mai întins din delta propriu zisă), Rucsca, Merhei, Matita, Tatanir,
Fortuna, Obretin, Gorgova, Bogdaproste, Isac, Puiu, Puiulet, Roşu.
În sudul Deltei se află situată laguna Razim-Sinoe, cel mai mare complex lacustru (700
kmp.), format din lacurile Razim (415 kmp.), Sinoe, Zmeica, Goloviţa.
Este despărţit de mare prin grindurile Chituc şi Perişor, are ape salmastre, adâncimi mici,
două insule (Popina, mai înaltă, de 48 m, care este o rezervaţie de faună şi insula Gradiştea).
În prezent laguna este un domeniu de pescuit.
Reteaua hidrografică a deltei este un mare obiectiv turisic. Reţeaua hidrografică
aprovizionează lacurile cu apă, cu subsatnţe minerale şi organice aduse de apă ţi constitue căi de
acces în zonele în care nu se poate ajunge pe jos. Reţeaua include: braţele Dunării, ape stătătoare
şi canale. Cât despre braţe, ele sunt patru, dintre care numai trei au au gura de vărsare în mare:
Chilia, Sulina şi Sf. Gheorghe. Braţul Tulcea este amplasat între ramificaţiile Chilia şi Sf.
Gheorghe. Braţele Tulcea şi Chilia erau iniţial unul din cele două braţe ale deltei. Mai târziu
celelalte două braţe s-au separat: Sulina şi Sf. Gheorghe. Pentru a evita confuziile, nişte
cercetători au considerat că doar trei braţe ar trebui să fie enumerate: Chilia, Sulina şi Sf.
Gheorghe. Braţul Sulina şi-a pierdut caracterul iniţial datorită intervenţiei omului. La început a
fost dragat chiar la gura lui curând după 1858, şi mai târziu pe toată lungimea, aceasta între 1880
şi 1903, când datorită depunerilor lungimea lui s-a scurtat de la 83,8 km. la 62,6 km. Datorită
îmbunătăţirilor făcute această apă şi – a pierdut vechiul aspect şi nume de braţ, fiind notat pe
hărţi canal. Îmbunătăţirile şi întreţinerea canalului Sulina nu au fost limitate până la perioada
menţionată, au fost continuate, până când a devenit o cale navigabilă de importanţă
internaţională, fiind o parte a sectorului maritim al Dunării cu o lungime totală de 170 km.
Reţeaua hidrografică este destul de complexă şi cititorul va fi capabil să o urmărească pe
hartă şi pe schiţele care arată rutele turistice.

1.5. Vegetaţia, fauna şi solurile Deltei Dunării

11
 Vegetaţia Deltei este o vegetaţie de luncă cu numeroase specii adaptate excesului de
umiditate.
Dintre arbori predomină esenţele moi (plop, salcie), la care se aduagă pădurile de stejari, Letea
şi Carorman. Suprafeţele de bălţi, mlaştini şi parţial cele lacustre sunt acoperite cu stuf.
Vegetaţia deltei creşte în zone variate: ape curgătoare, ape stătătoare, grinduri, dune şi
plaje. Este estimat că Delta Dunării incude aproape 1150 specii de plante.
Planctonul – plante microscopice plutitoare- şi zooplanctonul – animale microscopice
plutitoare, sunt abundente în apele stătătoare şi curgătoare. Planctonul constitue hrana pentru
peşti. Viteza apelor curgătoare nu permite creşterea plantelor mari. Specii variate de alge
populează acest mediu dinamic, numărul lor atingând milioane într-un metru cub.

Fauna
Fauna cuprinde animale terestre (iepure, lup, vulpe, câinele enot, mistreţ etc.), mamifere de
apă (bizamul, vidra), păsări (280 specii, dintre care amintim speciile de pelicani, cormorani,
egrete, gârliţe etc.) şi o bogată faună acvatică, cuprinzând peşti comuni (somn, caras, ştiucă crap,
platică etc.) şi sturioni (morun, păstrugă, cega, nisetru).

Solurile
Solurile predominante sunt solurile aluviale, solurile hidromorfe (lacovisti), nisipoase (pe
grinduri) şi, pe mică porţiune (grindul Chilia), cernoziom.
Pe ansamblu, invelişul de soluri este relativ sărac, predominând solurile cu fertilitate
redusă parţial inundabile.
Rezervaţiile principale sunt Pădurea Haşmacu Mare-Letea (rezervaţie, de floră), Matita
(faună, insula Popina (faună).
Flora deltei a constituit grija multor cercatatori. Dovezile sunt numărul mare de lucrări
publicate. Pe lângă câteva foarte interesante plante, despre care vom vorbi mai tarziu, trebuie
acordata o atenţie mare relaţiei care există între plante şi mediu. Ne referim la numărul mare de
plante care sunt tolerante cu altele ţi chiar se ajută între ele. Numele asociaţiei este dat de planta
sau plantele dominante: stuf, rogoz, iarbă, pipirig, crin, buruiana de mlaştină, mărăcini ş.a., dar
toate au nume latine de plante: Typhaetum, Phragmitetum, Myriophylla-Potametum a.o. Am spus
mai sus că aceste plante au interese comune. De exemplu, cele de asupra apei se opun dese ori
valurilor, micşorând viteza apei şi prevenind ruperea tulpinelor în timpul furtunii. Plantele cu
tulpina lungă ofera adăpost altor plante cu tulpine mai mici şi mai fragile, chiar contribuind la
12
crearea microclimatului. Să ne âandim că fără această protecţie, alte plante ca buruiana de
mlaştină, sau cele trei specii de Lemna, mici plante plutitoare, ar putea să supravieţuiască foarte
greu. Pentru a înţelege acest fenomen, să observăm agitaţia cauzată în ostrovurile de trestie
plutitoare de trecerea vapoarelor.
Pintre numărul mare de specii de peşti, Delta găzduieşte o faună bogată de mamifere,
deosebite în ostrovurile de trestii plutitoare. Vidra şi nurca se hrănesc cu peşte şi alte animale
inclusiv şobolani de apă. Raritatea vidrelor şi nurcilor în Europa fac blana lor de o importanţă
specială. Jderul mare comun, mica ermina, vierul, pisica sălbatică, vulpea, lupul, s-au adaptat
bine la mediul ostrovurile de trestie. Iepurele apare câteodată pe astfel de ostrovuri. De altfel
acolo sunt câini enot şi nutria, un animal cu valoroasă blană.
. Bursucul, jderul si dihorul fac deasemenea parte din fauna deltei.In padure pe bancul Letea,
oamenii au introdus recent caprioare, care surprind placut viitatorii.
Regiunile gurilor Dunării sunt deasemenea bogate în broaşte, sunt cinci specii care pot fi
întâlnite, salamandra cu creastă de apă şi şerpi de apă, care pot fi vazuţi peste tot, chiar vipere
traversând înnot canalele cateodată deasemenea apărând în special zona bancului Letea.
Ţestoasele sunt deasemenea prezente. Racii sunt frecvent încurcaţi în sculele de pescuit. În afară
de insecte, pe lângă ţânţari găsim alte specii, câteva dintre ele bine adaptate la mediu. Putem să
menţionam coleopteronul, care după prinderea prăzii, injectează sucutile digestive dizolvând
ţesuturile, şi apoi absorbându-le. Deasemenea trăieşte lepidoptera în pădurea Letea.
Cel mai important grup al faunii deltei il constituie păsările. Din cele 8600 specii
existente pe pământ, 274 au fost idntificate în Delta Dunării, la care pot fi întâlnite accidentale şi
altele, fapt care a determinat specialiştii să aprecieze că numărul de specii este în jur de 300, ceea
ce reprezintă 3,48% din fauna mondială. Din cele 360 specii de păsări din România, 7,81%
trăiesc la gurile Dunării şi în jurul lacului Razelm. Raportând acest număr la fauna lumii, nu
înseamnă prea mult, dar păsările adunate aici într-o mare varietate au venit de departe: Nordul
îndepărtat şi de dincolo de Europa, în timpul celor patru anotimpuri.
În totalitate Delta Dunării este considerată o rezervaţie a biosferei.

1.6. Populaţia si asezarile omeneşti

Populaţia şi aşezările omeneşti au, datorită condiţiilor fizico-geografice, numeroase

particularităţi.

13
 În primul rând întinderilor mari de ape, densitatea populaţiei are valori reduse, fiind de
25-50 loc/kmp în jumătatea vestică şi sub 25 loc/kmp în est.
Populaţia este concentrată în aşezări rurale, situate în lungul braţelor fluviului; cu aspect
liniar cum ar fi Crişan sau pe grinduri (Letea, Caraorman, Sfântu Ghorghe, Chilia Veche).
Alte localităţi sunt: Pătlageanca, Maliuc, Mila. Aşezările rurale au predominant activităţi
legate de pescuit şi agricultură.
Singurul oraş din Deltă este Sulina (5.500 loc). Este un oraş-port liber (porto-franco) şi
funcţionează ca port de transbordare a navelor, urmând a se amenaja ca port maritim.
În oraş există o mică întreprindere de conserve de peşte şi ateliere de reparaţii navale.
Tulcea nu este situată în Deltă, dar coordoneaza activitatea economică şi turistică a Deltei. 8
(Romanescu Gh., 1997, p. 109)

1.7. Resurse şi activităţi economice

O resursă importantă, tradiţională este fauna piscicolă, iar pescuitul o activitate

economică esenţială. Activităţi de pescuit se realizează pe braţele principale, secundare, gârle,
lacuri, în laguna Razim-Sinoe şi Marea Neagră.
O întreprindere de semipreparare este în Sulina. La Tulcea fabrica de conserve de peşte
utilizează şi peste din Deltă, Marea Neagră cât şi peşte oceanic.
Stuful este recoltat cu mijloace mecanizate si transportat pe Dunăre la Chişcani (Brăila),
unde se obţine celuloza.
Nisipul din grindul Caraorman are şi utilizări industriale, fiind exploatat în acest sens.
Esenţele moi de lemn se exploatează la dimensiuni modeste.
O importanţă economică o prezintă şi fauna cinegetică.
Terenurile agricole au crescut ca întindere datorită îndiguirilor şi desecărilor din ultimii
ani (îndeosebi în jumătatea vestică a deltei).
Se cultivă în mod predominant porumb, dar şi grâu, plante furajere şi legume.

1.7.1. Transporturile şi turismul în Delta Dunării

8
Romanescu Gh., „Delta Dunării –Ghid turistic”, EdituraSport-Turism, 1997, p. 109

14
 Transporturile rutiere sunt slab reprezentate. Cea mai mare parte a transporturilor din
interiorul Deltei se realizează cu ajutorul navelor. Navigaţia fluvială se poate desfăşura pentru
nave mici şi pe braţele secundare.
Navigaţia maritimă se realizează doar pe braţul Sulina. Pe acest braţ se transportă fier şi
cocs pentru Galaţi, bauxită pentru întreprinderea de alumină de la Tulcea, produse petroliere, roci
(calcare de la Mahmudia pentru Galaţi), produse din lemn (pentru export), diferite produse agro-
alimentare, peste oceanic (pentru Tulcea) etc.
Turismul beneficiază de un deosebit potenţial natural (peisaje, lacuri, canale, grinduri,
fauna, vegetaţie, pădurea de la Letea, dunele de nisip de pe grindurile Caraorman, Saraturile,
plaja de la Sfântu Gheorghe).
Localităţile turistice mai importante sunt: Maliuc, Mila 23, Sulina si Sfântu Gheorghe. 9

Capitolul 2. Turismul şi calitatea mediului înconjurător

2.1. Impactul mediului asupra turismului

Mediul înconjurător este un factor care influenţează cererea turistică. Având în vedere
faptul că cererea pentru produsele turistice este parţial determinată de calitatea acestuia, mediul
înconjurător poate avea un impact pozitiv sau negativ asupra turismului. Condiţiile oferite de
cadrul natural, prin componentele sale – relief, climă, hidrografie, vegetaţie, faună, monumente
naturale, rezervaţii – contribuie la atragerea de fluxuri turistice şi îşi exercită influenţa asupra
activităţii turismului, determinând,la rândul lor, forme particulare de manifestare a acestuia.

9
După INCDT, 2006, „Zonarea turistică a României din punct de vedere al potenţialului turistic natural şi
antropic”, Bucureşti

15
 Totodată, potenţialul turistic antropic – vestigii arheologice şi monumente de artă,
elemente de etnografie şi folclor, instituţii şi evenimentecultural-artistice, realizări tehnico-
economice şi ştiinţifice contemporane, aşezările umane – atrage la rândul său fluxurile de turişti.
Componentele potenţialului natural şi antropic prezintă interes prin valoarea estetică,
cognitivă şi recreativ-distractivă, calitatea factorilor naturali de cură, posibilitatea practicării unor
sporturi, aportul formativ şi instructiv-educativ.
Calamităţile naturale care s-au abătut asupra lumii în ultimul timp reprezintă u n
avertisment dramatic pentru oamenii care trăiesc în conflict cu mediul înconjurător. Scenele
televizate surprinse în zonele distruse de inundaţii sau furtuni, imaginile nenumăratelor localităţi
invadate de ape sau, pur şi simplu, spulberate de alte urgii îi pun pe turişti p e gânduri, aceştia
orientându-se către destinaţii liniştite şi care să le ofere siguranţă.
Uraganele, tornadele, incendiile, inundaţiile sunt fenomene ale naturii care a u influenţe
devastatoare asupra comunităţilor şi zonelor în care acestea trăiesc. Pentru unele comunităţi,
singura soluţie în asemenea situaţii este relocalizarea, adică mutarea definitivă de pe actualul
amplasament, din văile inundabile, fuga din faţa ameninţărilor naturii. Pentru altele, dezvoltarea
durabilă înseamnă limitarea numărului construcţiilor noi, în special în zonele vulnerabile,
înălţarea structurilor pentru micşorarea pericolului de inundaţii sauconstruirea altora mai solide,
mai rezistente, mai putin expuse la riscuri. Un lucru e cert: este imperios necesară adoptarea unor
măsuri care să reducă pierderile în viitor.10 (Minciu R., 2001, p.36)
Din păcate, relocalizarea acestor comunităţi face imposibilă exploatarea
resurselor turistice din zonele afectate, lucru care duce la eliminarea acelor zone din circuitul
touristic mondial. Oricum am lua-o, anul 2002 a avut o desfăşurare dezastruoasă pentru întreaga
omenire. Noi, europenii, ne-am confruntat - şi ne confruntăm în continuare - cu mari calamităţi
naturale, americanii suportă consecinţele unor atacuri teroriste şi a nenumărate cutremure, iar
locuitorii ţărilor nordice, renumite pentru clima lor rece, cunosc acum o vară călduroasă şi
însorită care bate toate recordurile de temperatură înregistrate în aceste zone din1860 încoace. 11
( Baron P., Snak O., Neacşu N., 2001, p. 468)
Clasificarea mediului are în vedere mai multe criterii, date fiind varietăţile foarte mari:

10
Minciu R., „Economia turismului”, Editura Uranus, Bucureşti, 2001, p. 36
11
Baron P., Snak O.,Neacşu N., „Economia turismului”, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 468
16
  După componentele biologice se disting: mediul biotic conţinând vieţuitoarele şi mediul
abiotic cu componentele lipsite de viaţă sau azoic ce cuprinde craterele vulcanice, apele
poluante puternic;
 După natura fizică: mediul terestru, aerian şi acvatic;
 După natura chimică: medii dulcivole (lac, bălţi), salmastre (ape cu salinitate medie),
sărate (mări, oceane) şi foarte sărate (Marea Moartă).
 După Ph, mediile pot fi: medii acide (natural sau după poluare), alkaline şi neutre;
 După influenţa populaţiei umane: mediul urban, rural, formaţiuni de contact (afectată de
activitatea umană) şi natura neafectată de om;
 După J. Sonnenfeld: mediu geografic, operaţional, perceptual şi comportamental.12 (Vişan
S., 2000, p. 18)
Prin calitatea mediului se înţelege starea acestuia la un moment dat, rezultată din
integrarea tuturor elementelor sale structural şi funcţionale, capabile să asigure o ambianţă
satisfăcătoare necesităţilor multiple ale vieţii omului. Cunoaşterea calităţii mediului înconjurător
implică cunoaşterea şi analiza unui număr foarte mare de aspecte (factori sau variabile). Iniţial se
aprecia doar prin potenţialul natural al mediului, delimitat de zone geografice: polare, subpolare,
temperate, ecuatoriale, deşerturi, regiuni muntoase înalte. Odată cu dezvoltarea puternică a
civilizaţiei umane, cu manijestări profunde, complexe, conceptual de calitate a mediului s-a
diversificat, referindu-se la calitatea apei, aerului şi a solului. Standardele la nivel naţional şi
internaţional referitoare la protecţia mediului au character obligatoriu într-o ţară şi respectiv în
ţările memre ale Uniunii Europene.
Mediul natural are potenţial pentru a rezista la diferite forme şi intensităţi de presiune
umaă. Deci are un câmp de toleranţă cu limite date de starea sa natuală şi un câmp de împrăştiere
a diferitelor valori pe care le iau factorii consideraţiei în determinarea calităţii mediului.
Omenirea este preocupată de menţinerea calităţii mediului de valori apropiate de cele
iniţiale, natural şi de aceea măsoară şi analizează o multitudine de factori.
 În programele de activitate care urmăresc calitatea diferitelor component ale
mediului se remarcă intervenţia statelor şi a unor organism internaţionale, petru că
poluarea nu recunoaşte graniţele administrative – politice.13 (Vişan S., 2000, p. 21)

12
Vişan S., Angelescu A., Alpopi C., „Mediul înconjurător: poluare şi protecţie”, Editura Economică, 2000, p. 18
13
Vişan S., Angelescu A., Alpopi C., „Mediul înconjurător: poluare şi protecţie”, Editura Economică, 2000, p. 21
17
 2.2. Impactul turismului asupra mediului

Turismul cu toate componentele sale, face parte integrantă din sectoarele care trebuie
avută în vedere în acţiunea de sistematizare constituind o cale de dezvoltare şi de valorificare a
unor regiuni cu resurse specifice.
Oferta turistică se exprimă la fel de bine pornind de la un sejur, de la o activitate de
petrecere a timpului liber, de la un circuit pe o anumită temă sau regiune, în funcţie de sezonul
ales, clientela potenţială, reţelele folosite.
În România se pot oferi multe posibilităţi de practicare a turismului, avem peisaje
superbe, sate cu un trecut îndelungat, obiective unice naturale şi culturale, oameni care dau
dovada unei ospitalităţi autentice. Toate acestea reprezintă capitalul turistic ce trebuie
valorificat.14 (Bran F., Marin D., Simon T., 1997, p.12)

Impactul pozitiv

Turismul este una dintre cele mai importante industrii şi cunoaşte o dezvoltare continuă.
Din ce în ce mai mulţi oameni sunt interesaţi în explorarea destinaţiilor şi culturilor noi şi cât
mai îndepărtate. Astfel, zonele care dispun de resurse naturale deosebite atrag tot mai mulţi
vizitatori, cu atât mai mult dacă ele oferă şi posibilitatea de a cunoaşte tradiţii şi obiceiuri ale
altor culturi.
Când turismul şi mediul înconjurător coexistă în armonie, mediul beneficiază de pe urma
turismului. Există multe exemple de acest gen, majoritatea intrând în unul din cele două tipuri:
conservarea şi reabilitarea mediului.
Conservarea înseamnă păstrarea şi utilizarea în cunoştinţă de cauză a mediului natural şi
antropic. Conservarea şi turismul merg de multe ori mână în mână.
Multe monumente istorice şi arheologice au fost salvate de la distrugere datorită
interesului turiştilor faţă de ele. Sute de case cu valoare istorică din Marea Britanie nu ar mai fi
fost astăzi decât nişte ruine sau ar fi fost de mult demolate dacă nu ar fi fost valoroase pentru
turişti. Nu au fost salvate în acest fel doar casele impunătoare şi castelele. Beamish Museum,
lângă Newcastle, este un muzeu în aer liber care cuprinde un mare număr de clădiri cu un aspect

14
Bran F., Marin D., Simon T., „Turism rural”, Editura Economică, 1997, p.12
18
umil, cum ar fi colibele minerilor şi magazine datând de la începutul secolului XX. Aceste au fost
salvate de la demolare datorită valorii lor de atracţie turistică.
În întreaga lume mediul înconjurător a beneficiat de pe urma turismului în variate moduri.
Câteva ţări din Africa de Est, precum Kenya şi Tanzania, şi-au făcut parcuri naţionale şi rezevaţii
de vânat imense pentru conservarea vieţii sălbatice, cele mai cunoscute fiind Masai Mara şi
Seregeti. Au făcut acest lucru ştiind că viaţa sălbatică este cea mai important resursă naturală care
atrage turişti în Africa de Est. Parcurile şi rezervaţiile naturale au reuşit să protejeze multe specii
care altfel ar fi fost distruse de vânatul necontrolat. Astăzi, Kenyaare 13 parcuri naţionale şi 24 de
rezervaţii, reprezentând circa 7,5% din suprafaţa ţării. Turismul nu oferă numai un motiv pentru
conservarea mediului natural şi a celui antropic, ci furnizează şi banii necesari pentru conservare:
o parte din venitul din turism poate fi utilizat pentru păstrarea mediului înconjurător. De
exemplu, multe din parohiile din Anglia utilizează donaţiile pe care le primesc de la vizitatori
pentru reparaţii şi restauraţii.
Reabilitarea însemnă redarea vieţii unei clădiri sau unei zone şi renaşterea acesteia ca şi
ceva diferit de starea sa iniţială. În timp ce conservarea presupune păstrarea mediului înconjurător
într-o formă cât mai apropiată de cea originală, reabilitarea implică o schimbare majoră în
utilizarea mediului. Multe clădiri şi zone au fost salvate prin turism fiind reabilitateca atracţii
turistice sau ca spaţii de cazare turistice.
Lumea este plină de exemple de clădiri individuale şi de zone întregi cărora turismul le-a
dat o şansă prin reabilitarea ca atracţii turistice. Vechile fabrici şi-au început o nouă viaţă ca
muzee; zone industriale au fost convertite în locaţiile unor festivaluri; o mare varietate de castele
şi case impozante care se aflau în paragină au devenit spaţii de cazare pentru turişti. Asemenea
exemple demonstrează cum poate beneficia mediul de pe urma turismului salvându-se ceea ce
altfel ar fi fost pierdut în întregime.15 (Ionescu I., 2000, p.83)
Trebuie avut mereu în vedere faptul că atât resursele naturale cât şi cele antropice trebuie
păstrate deoarece acestea sunt disponibile o singură dată; odată consumate, capacitatea de
existenţă a destinaţiei turistice este terminată. De aceea dezvoltarea turismului trebuie orientată
către beneficiul social net şi mai puţin către contul de profit şi pierdere. Conceptul de beneficiu
social net presupune acea combinare a activităţilor care să determine o dezvoltare locală cu
deteriorarea cât mai puţin posibilă a mediului natural şi social. Pentru a ţine subcontrol acest
fenomen trebuie ca toţi participanţii să înţeleagă nevoia de dezvoltare durabilă şi să recunoască
15
Ionescu I., „Turismul social economic şi cultural”, Bucureşti, Editura Oscar Prinţ, 2000, p.83
19
faptul că succesul afacerii depinde de resurse şi de protecţia acestora. 16 (Baron P., Snak O.,
Neacşu N., p. 470)
Turismul este un consumator de resurse naturale şi culturale de servicii directe şi
indirecte, fiind la rândul său generator de servicii proprii. Aportul pe care îl poate aduce la
dezvoltarea economică generală, în unele ţări, demonstrează că turismul poate deveni un factor
dinamizator al sistemului economic global. Acest lucru presupune satisfacerea cererii specifice de
tehnologii, de bunuri şi de servicii produse de diferite ramuri economice.
Activitatea turistică valorifică în timp şi spaţiu acele resurse naturale şi antropice ce
constituie „materia primă” necesară pentru formele şi produsele turistice.

Comparativ cu sectoarele industriale, poluante, turismul presupune dezvoltarea ecologică

a zonelor, implică o exploatare mai raţională a resurselor, putându-se adapta mult mai uşor
măsurilor de protecţie a mediului.
Dezvoltarea sectorului turistic într-o anumită zonă are efecte positive şi asupra unor
ramuri economice, prin cererea de bunuri şi servicii adresate acestora putând stimuli
modernizarea structurilor turistice şi stimularea sectoarelor şi a ramurilor participante. Totodată,
nu trebuie neglijat impactul pe care îl poate avea turismul internaţional asupra economiei unei
ţări, impact asemănător cu cel al industriilor de export.17 ( Hapenciuc C. V, 2003, p. 22)

Impactul negativ

Acţiunile distructive ale unor activităţi turistice se manifestă, în principal, p r i n folosirea

necorespunzătoare a mediului ambiant, în scopuri recreative şi de agrement, dublatăde o
intervenţie brutală a omului asupra peisajului şi resurselor naturale.
Turismul este un consumator de spaţiu şi resurse turistice, participând implicit la
degradarea şi poluarea mediului înconjurător şi a potenţialului turistic. Această degradare se
realizează fie prin presiunea directă a turiştilor asupra peisajului, florei şi faunei sau
altor obiective turistice pe care turismul le poate deteriora parţial sau total, fie prin concepţia
greşită de valorificare a unor zone, puncte şi obiective turistice.
Presiunea omului asupra mediului natural creşte zi de zi, oamenii deplasându-se mai d e s
ş i pe distanţe mai mari faţă de trecut. Petrecerea timpului liber oferă prilejul unei exploatări mai

16
Baron P., Snak O., Neacşu N., Op. cit., p. 470
17
Hapenciuc C. V., „Cercetarea statisctică în turism”, Editura Didactică şi Pedagicică R.A. Bucureşti, 2003, p. 22
20
intense şi unei cuceriri a mediului natural, cea mai mare parte a timpului liber petrecându-se în
afara oraşului, în natură. Ieşirea periodică din oraş spre zonele verzi – sub forma excursiilor, a
week-end-urilor sau a vacanţelor – a devenit un obicei social cu efecte negative asupra mediului.
Multe din pagubele provocate de turism mediului sunt cauzate de numărul mare de vizitatori
sosiţi la destinaţiile a căror capacitate optimă de primire a fost depăşită. Mediulînconjurător scapă
rareori de efecte negative atunci când numărul de turişti este foarte mare. Calitatea apei şi a
aerului şi diversitatea florei şi faunei sunt inevitabil afectate într-un fel, ca şi peisajele, oraşele şi
monumentele.
În zonele de mare atractivitate este favorizată desfăşurarea de activităţi care pun în pericol
calitatea mediului. Astfel de zone sunt, de obicei, obiectivele turistice situate în afara traseelor
marcate şi special amenajate, unde circulaţia turistică tinde să fie necontrolată.
Circulaţia turistică necontrolată efectuată la obiectivele turistice naturale sau antropice
provoacă de cele mai multe ori distrugerea ireversibilă a unora dintre elementelecare le-au
consacrat ca atracţii turistice (distrugerea vegetaţiei şi florei, ruperea copacilor şi înspecial a
puieţilor, braconajul, degradarea peisajului ş.a.).
Poluarea naturii se intensifică şi datorită turismului automobilistic al cărui efect nociveste
alterarea calităţilor aerului, distrugerea pajiştilor, a arbuştilor şi a florei etc.
Un alt mod de degradare a mediului îl constituie realizarea investiţiilor cu caracter turistic
neştiinţific şi neraţional, investiţii care se concretizează prin: supradimensionarea staţiunilor din
punct de vedere al capacităţii de primire şi de tratament, nerespectarea principiilor generale de
exploatare a resurselor naturale.
Aspectele analizate sugerează că alături de celelalte activităţi economico-sociale, turismul
constituie o importantă sursă de poluare ceea ce impune o dezvoltare ecologică a acestuia.
Recifele de corali sunt ameninţate, suferind de pe urma declinului şi degradării datorate
unei combinaţii de factori naturali şi antropogenici.
Comunitatea ştiinţifică este deacord cu acest lucru, iar presa vorbeşte despre asta. 58% din
recifele de corali sunt potenţial ameninţate de activitatea umană. Supra-exploatarea şi dezvoltarea
costală prezintă cea maimare potenţială ameninţare.18 (Nedelea A., 2003, p. 56)
Cele mai multe pagube făcute de om au legătură cu turismul. În acelaşi timp, turismul are
o mare importanţă economică pentru ţările cu arii semnificative de recife de corali, cum ar fi
statele şi teritoriile din zona Mării Caraibelor. Pentru unele teritorii insulare mai mici, turismul
18
Nedelea A., „Piaţa turistică”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2003, p. 56
21
este punctul de susţinere al economiei locale. Deoarece turismul în Marea Caraibelor este
dependent aproape în totalitate de resursele de coastă, cea mai mare dezvoltare are loc în această
zonă.
Impactul activităţilor turistice include atât efecte fizice directe (cum ar fi pagubele aduse
de scufundări şi de ancorări), cât şi efecte indirecte provenite din dezvoltarea infrastucturii
turistice în general.
Impactul turismului poate fi adeseori redus crescând informarea şi schimbând
comportamentul atât al turiştilor, cât şi al lucrătorilor în industria turismului local.
Un exemplu care să evidenţieze relaţia reciprocă complexă dintre turism şi mediu, în
general, şi impactul negativ pe care-l manifestă unul asupra celuilalt, în special, îl constituie
dispariţia în ultimii 20 de ani a 14 cabane din Carpaţii româneşti, dispariţie datorată
unor incendii. Cauzele acestora sunt diverse: trăsnet, scurt circuit electric, scurgeri de gaz metan,
neglijenţa turiştilor, lipsa de prevedere a celor care le gospodăreau şi faptul că toate aceste cabane
de altitudine nu aveau sisteme de prevenire a incendiilor, nici măcar nu posedau extinctoare,
iar instalaţiile erau improvizaţii periculoase. Una dintre aceste cabane este Cabana Diham, o
destinaţie turistică în sine, care, prin distrugerea cu ani în urmă a cabanei Mălăieşti, rămăsese
unul dintre puţinele adăposturi montane ce puteau deservi fluxul turistic din zona nordică a
masivului Bucegi, cu destinaţia în special Vârful Omu.19 (Minciu R., 2001, p. 45)

2.3. Acţiuni de protecţie şi conservare a mediului şi a potenţialului turistic

Protecţia şi conservarea potenţialului turistic şi a mediului se conturează ca o activitate

distinctă, având probleme specifice, care solicită colaborarea specialiştilor din domenii variate.
Această acţiune poate avea o eficienţă satisfăcătoare, numai în condiţiile asigurării unui cadru de
desfăşurare juridico-administrativ adecvat care impune organizarea administrativă, existenţa unor
resurse economice, un suport legislativ eficient şi o susţinută activitate de educaţie cetăţenească.
Pe plan internaţional, ţări cu vechi tradiţii turistice adoptă o planificare turistică şa nivel
naţional fundamentată pe aspectul protejării resurselor turistice proprii. În vederea dezvoltării
unui turism durabil, ele au luat în calcul trei obiective principale:
- economic – esenţial în identificarea, valorificarea şi creşterea gradului de exploatare a
resurselor turistice;
19
Minciu R., „Economia turismului”, Editura Uranus, Bucureşti, 2001, p. 45
22
 - social – deosebit prin permanentizarea populaţiei, creşterea gradului de ocupare a
forţei de muncă, susţinerea practicării unei meserii tradiţionale şi atragerea populaţiei
în practica turismului;
- ecologic – important pentru evitarea degradării, a poluării mediului şi asigurarea unei
exploatări echilibrate şi pe termen lung a resurselor turistice.
Formarea în contextul unei dezvoltări durabile trebuie să înceapă cu şcoala, mai bine zis,
cu grădiniţa, căci exemplul părinţilor şi apoi al educatoarelor este prima lecţie pe care o învaţă
copiii. Ori, dacă părinţii nu au o formare respectuoasă faţă de mediu, dacă mai ales cei care
lucrează în turism nu au pregătirea necesară pentru a face faţă unui turism durabil, degeaba vom
dori să avem în viitor oameni cu o educaţie durabilă. Dintre principalele acţiuni de protecţie şi
conservare a mediului şi a potenţialului turistic se desprind următoarele:
»conservarea resurselor turistice naturale şi antropice în scopul unei utilizări continue şi
în perioada viitoare;
»creşterea nivelului de trai al comunităţilor locale;
»mai buna cunoaştere şi conştientizare, atât de populaţia locală, cât şi de vizitatori, a ideii
de conservare a mediului;
»intervenţia autorităţilor şi agenţilor economici în realizarea tuturor componentelor unui
turism durabil;
»implicarea mass-mediei de care industria turistică a devenit tot mai mult dependentă.
Pe lângă acestea, nu trebuie ignorat faptul că turistul actual este tot mai preocupat
de problemele mediului înconjurător. În consecinţă, organizatorii de vacanţe (touroperatori, linii
aeriene şi lanţuri hoteliere) şi guvernele trebuie să dea dovadă de un management al mediului
corespunzător. Nu are sens economic să se trimită turişti la destinaţii care nu pot răspunde
criteriilor de mediu necesare.
În ceea ce priveşte potenţialul turistic al României, principalele acţiuni care
vizează protejarea şi conservarea mediului şi a resurselor turistice sunt următoarele:
«exploatarea ştiinţifică, raţională a resurselor turistice astfeel încât ritmul de exploatare să
nu depăşească ritmul de reciclare şi regenerare;
«soluţionarea resurselor cu valenţe turistice în contextul valorificării tuturor resurselor
naturale şi a protecţiei mediului ambiant;
« amenajarea şi organizarea adecvată şi la nivel superior a zonelor, traseelor şi
obiectivelor de interes turistic;
23
 « organizarea şi exploatarea turistică raţională a parcurilor naţionale şi rezervaţiilor
naturale, cu asigurarea protecţiei lor;
« organizarea corespunzătoare a zonelor montane;
« înnoirea bazei tehnico-materiale a turismului menită să asigure un turism competitiv şi
ecologic;
« acţiuni de educaţie cu privire la mediu şi la potenţialul turistic orientate la nivelul
întregii ţări.
« dezvoltarea unei cunoştinţe ecologice în rândul populaţiei şi a sentimentului de gragoste
şi respect pentru naţură, pentru locuri istorice şi monumente de artă şi arhitectură create de-a
lungul timpului. Aceasta se poate realize printr-o susţinută acţiune de educaţie cu privire la mediu
şi la potenţialul turistic, acţiune ce trebuie întreprinsă la nivelul întregii ţări, prin insuflarea unei
atitudini de respect şi comportament responsabil faţă de resursele natural, în vederea ocrotirii lor.
Problema conservării şi protejării mediului şi resurselor turistice trebuie văzută ca o
concepţie situată la acelaşi nivel de importanţă ca şi problemele de dezvoltare generală a
economiei.
Educaţia ecologică pentru ocrotirea naturii şi a potenţialului touristic trebuie să aibă un
character permanent, să debuteze încă din perioada copilăriei şi să fie consolidată de instituţiile
de învăţământ de toate genurile şi gradele. Ulterior, ea se paote perfecţiona prin intermediul
mass- media în cadrul unor cercuri de “ prieteni ai naturii”, prin diverse publicaţii de specialitate
sa ude către ghizi şi însoţitori, pe perioada desfăşurării unor excursii. 20 (Nistoreanu P., 2005, p.
114)

2.4. Relaţiile dintre turism şi mediul înconjurător

Relaţia turism – mediu înconjurător are o importanţă deosebită, ocrotirea şi conservarea

mediului reprezentând condiţia primordială de desfăşurare şi dezvoltare a mediului. Această
legătură este una complex şi se manifestă în două direcţii: mediul natural prin componentele sale
reprezintă resursele de bază ale turismului, iar pe de altă parte activitatea turistică are influenţă
atât pozitivă cît şi negativă asupra mediului ecologic, modificându-i elementele component.
Anul 2002 a fost un an cu semnificaţii majore în turism. În parallel cu declararea sa ca An
Internaţional al Muntelui, anul 2002 a fost, de asemenea, drept Anul Internaţional al
20
Nistoreanu P., „Management în turism şi servicii”, Bucureşti, Editura ASE, 2005, p. 114

24
Ecoturismului. Turismul ecologic definit drept acea călătorie în care să te bucuri şi să apreciezi
natura – mediul, în general presupune o responsabilitate sporită faţă de acestea. Responsabilitatea
în turism reprezintă o premisă de bază turismului asupra mediului înconjurător. Lumea se află
într-o continuă schimbare şi transformările din domeniul valorilor sociale, economice şi politice
au loc în timpul celei mai îndelungate perioade de stagnare economic prin care trec multe ţări din
lumea dezvoltată: dezvoltarea industrial continuă a determinat apariţia unui puternic impact
asupra mediului înconjurător.
În publicaţia Organizaţiei Mondiale a Turismului “ Turismul în anul 2010” se specific
următoarele : “Turismul dezvoltă idea satisfacerii nevoilor turiştilor actuali şi industriei turistice
şi, în acelaşi timp, a protejării mediului şi a oportunităţilor pentru viitor”.
Se are în vedere satisfacerea tuturor nevoilor economice, sociale , estetice, ale “ actorilor”
din turism menţinându-se integritatea cultural, ecologică, diversitatea biologic şi toate sistemele
ce susţin viaţa.
Creşterea populaţiei constituie principal presiune asupra mediului şi este inoxorabilă.
Industria turismului este privită cafiind, prin specificul său, legată de mediu mai mult decât alte
industrii, dar mărimea şi prezenţa ei au creat impacte de natură fizică şi social negative asupra
mediului.
În consecinţă, a apărut necesitatea unei conduceri noi, profesionale a turismului care să
atragă mai mult guvernele şi partenerii din sectorul privat şi public pe baza unor principia de
dezvoltare a mediului şi anume:
• mediul are o valoare intrinsecă care este deosebit de mare pentru turism, de care trebuie
să se bucure şi generaţiile viitoare;
• turismul trebuie văzut ca o activitate pozitivă de care să beneficieze: mediul ambient,
comunităţile locale şi vizitatorii;
• relaţia dintre mediu şi turism poate fi dezvoltată astfel încât mediul să susţină activitatea
turistică pe termen lung, turismul, la rândul său, fiind “ obligat “ să nu cauzeze prin derularea sa
degradarea mediului înconjurător;
• dezvoltarea activităţii de turism trebuie să respecte caracteristicile ecologice, sociale,
economice, politice, cultural ale spaşiului geographic în care se desfăşoară;
• scopul dezvoltării turismului trebuie să fie întotdeauna echilibrarea nevoilor turiştilor cu
cele ale destinaţiilor şi gazdelor acestora;

25
• industria turistică, guvernele autorităţile responsabile cu protecţia mediului şi organismele
internaţionale trebuie să respecte aceste principia şi să conlucreze pentru a le pune în practică. 21
(Istrate L., Bran F., Roşu A.G., 2000, p. 131)
Pentru ca turismul să nu devină dintr-o şansă pentru economie risc pentru întreaga
comunitate este bine ca totul să fie făcut cu măsură. În dezvoltarea turismului distingem două
etape importante:
≈ prima etapă constă în decizia de a include în circuitul touristic o anumită zonă şi
construirea echipamentelor turistice necesare amenajărilor turistice respective;
≈ a doua etapă constă în desfăşurarea progresivă a activităţii turistice, în parallel cu
responsabilitatea protecţiei mediului înconjurător şi respectării turismului.
În prima fază daca activităţile turistice sunt planificate şi desfăşurate cu grijă,
problemelede mediu pot fi rezolvate încă din aceeaşi fază. În acest sens, alegerea zonei, a
amenajării ecoturistice, este decisivă pentru a evita conflictele ulterioare în relaţia cu mediul
înconjurător de exmplu:
► limitarea daunelor aduse peisajului prin :
 amplasarea staţiunii
 organizarea transportului
 arhitectură
► respectarea responsabilităţilor ce le revin:
 autorităţilor locale
 agenţilor economici
 populaţiei locale
► evaluarea impactului de mediu, conform directivelor Uniunii Europene, fiecare ţară
membră fiind ogligată să introducă în legislaţia naţională prevederi referitoare la impactul marilor
proiecte turistice şi de altă natură, în mediu.

2.5. Principalele aspecte ale degradării mediului prin turism

Acţiunile distructive ale unor activităţi turistice se manifestă, in principal prin folosirea
necorespunzătoare a mediului ambient, în scopuri recreative şi de agreement, dublată de o

21
Istrate L., Bran F., Roşu A.G., „Economia turismului şi mediului înconjurător”, Bucureşti, Editura Economică,
2000, p. 131

26
intervenţie brutal a omului asupra peisajului şi resurselor naturale. Aceste practice nocive se
întâlnesc mai ales în zonele de mare atractivitate, situate în spaţiile populate, sau în imediata
apropiere a marilor aglomerări urbane. De asemenea, absenţa unor reglementări privind
comportamentul vizitatorilor, însoţite de o monitorizare a zonei sa uobiectivelor, favorizează
desfăşurarea activităţilor care afectează calitatea mediului şi pun în pericol integritatea şi
conservarea obiectivelor. Astfel de cazuri se întâlnesc mai frecvent, în următoarele situaţii:
1. În zonele sau la obiectivele turistice situate în afara traseelor marcate şi special
amenajate, care atrag fluxuri importante de vizitatori, în principal în perioada de week-end, şi
unde se derulează o circulaţie turistică necontrolată. Prejudiciile pricinuite pot avea un character
ireversibil. Dintre acestea pot fi menţionate: distrugerea vegetaţiei şi florei, ruperea copacilor,
braconajul, terasarea solului. Este de semnalat de asemenea dispariţia unor specii floristice,
cauzată de colectarea abuzivă a florei, în special a plantelor declarate monumente ale naturii.
Circulaţia turistică necontrolată efectuată la obiectivele turistice natural sau antropice
provoacă, de cele mai multe ori, distrugerea ireversibilă a unora dintre elementele care le-au
consacrat ca atracţii turistice, dar care asigură valoarea intrinsecă, uneori având character de
unicat.
2. Fenomenul poluării s-a amplificat odată cu pătrunderea turismului automobilistic în
locuri care nu demult erau inaccesibile pentru acest mijloc de transport. Abătându-se de la
traseele special amenajate de acces, turiştii pătrund pe , locuri ocolite, oprindu-se în poieni
pitoreşti şi provocând distrugerea pajiştilor,a arbuştilor, a florei, în general , prin strivirea
acestorasa usub influenţa gazelor de eşapament, scurgerilor de ulei.
Efectul nociv al turismului automobilistic se face resimţit şi pri nintensificarea circulaţiei
în staţiunile balbeoclimaterice. În absenţa unor restricţii de acces în staţiuni, a unor zone de
amenajate de parcare, turismul automobilistic alterează calitatea aerului, influenţând negative şi
tratamentele balneare specifice.
3. Concepţia greşită de valorificare a resurselor naturale şi, în special a factorilor naturali
de cură afectează potenţialul touristic, prin exploatarea ştiinţifică şi neraţională a acestuia şi
realizarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiţii cu character touristic, care se
concretizează prin:
- supradimensionarea staţiunilor din punctual de vedere al capacităţilor de primire şi tratament,
comparativ cu potenţialul resurselor destinate unei exploatări raţionale;

27
- nerespectarea principiilor generale de protecţie şi exploatare a substanţelor minerale balneare,
cu deosibire a apelor minerale şi termominerale.
4. Dezvoltarea nesistematizată a localităţilor turistice, în special a staţiunilor, neajuns
care se concretizează prin:
● proiectarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiţii cu caracter turistic;

● stabilirea de amplasamente neadecvate pentru baza material turistică;

● realizarea de construcţii inestetice, neadaptate specificului architectonic tradiţional sau

specificului etnografic şi natural a lzonei;

● ocuparea intensivă a spaţiului cu construcţii turistice.

5. Amenajări deficitare pentur vizitarea peşterilor – obiective de mare atractivitate
turistică, executate fără respectareatehnicii specific unor astfel de lucrări. Efectele rezultate
constau în degradarea totală sau parţială a acestora.22 (Stănciulescu G., 2001, p. 87)

2.6. Protecţia şi conservarea mediului, necesitate obiectivă a dezvoltării turismului

Calitatea mediului este afectată, în general, de două grupe de factori esenţiali: factori cu
caracter obiectiv, rezultaţi prin manifestarea unor fenomene naturale nefavorabile şi factori
subiectivi, cauzaţi de activităţile umane. Printre multiplele activităţi prin care omul poate
contribui la distrugerea mediului se includ şi activităţile turistice, desfăşurate neraţional şi
necontrolat, în teritoriu. Spre deosebire însă de rezultatele nocive pentru mediu, pe care le
generează unele îndeletniciri, ale căror efecte pot fi, în cel mai fericit caz, limitate, turismul îşi
poate aduce o contribuţie proprie, semnificativă, nu numai lastoparea degradării cadrului natural,
cauzată de activităţile desfăşurate, dar şi în direcţia protejării şi conservării mediului, prin
adaptarea unor reglementări specifice şi eficiente.
Relieful, reţeaua hidrografică, peisajul, resursele naturale de factură balneară,
monumentele naturii, la care se adaugă şi resursele antropice ca monumente de arhitectură şi artă,
reprezintă componente ale mediului ambiant şi se constituie în resurse de ofertă şi atracţie
turistică, favorizante pentru desfăşurarea unor multiple forme de turism: de la drumeţie, odihnă şi

22
Stănciulescu G., „Economia turismului”, Bucureşti, Editura Expert, 2001, p. 87
28
recreere, la turismul de sănătate sau cel cultural. Cu cât aceste resurse sunt mai variate şi
complexe, dar mai ales nealterate şi neafectate de activităţile distructive, cu atât atracţia devine
mai puternică şi generează activităţi diversificate, răspunzând, astfel, unor variate motivaţii
turistice.
Rezultă că relaţia turism – mediu ambiant are o importanţă deosebită, ocrotirea şi
conservarea mediului ambiant reprezentând condiţia primordială de desfăşurare şi dezvoltare a
turismului. Orice intervenţie distructivă sau de modificare a proprietăţilor primare ale acestuia
aduce prejudicii potenţialului turistic, care constau în diminuarea sau anularea resurselor sale, dar
şi a echilibrului ecologic, putându-se periclita, în ultimă instanţă, sănătatea sa uchiar existenţa
generaţiilor viitoare.
Începând cu anul 1980, după publicarea „Strategiei Mondiale de protecţie a mediului” de
către U.I.C.N., multe ţări au început să coopereze pentru satisfacerea unor cerinţe în acest
domeniu. Astfel, în 1987, s-a înfiinţat „Comisia Mondială pentru Mediul înconjurător şi
Dezvoltare”, a cărei strategie principală a fost concepută la nivel global şi, ulterior, orientată, pe
noi baze, la nivel naţional, pe diferite niveluri de către administraţiile guvernamentale.
Dezvoltarea apărută în domeniul managementului viabil pentru resurse a fostacceptatî ca o
modalitate logică de atingere a dorinţei de conservare şi totodată de dezvoltare a mediului.
O nouă etapă referitoare la mediul înconjurător, în viziunea acestei strategii, are o
relevanţă deosebită în toate ţările, în principal în cele din Europa de Best. Mediul înconjurător,
considerat alături de mediul socioeconomic şi fenomenele culturale, prezintă anumite restricţii
pentru dezvoltarea turistică. Turismul modern ne demonstrează însă că activităţile umane de
profil, încep să se modifice sa usă „manipuleze” mediul atât în sens pozitiv, cât şi negativ, iar
consecinţele nu sunt uşor de prevăzut. Turismul necontrolat poate contribui la dezvoltarea
mediului şi implicit, la autodistrugerea sa. Tocmai de aceea, profesorul elveţian J. Krippendorf
sublinia: „ Dacă putem să pierdem şi apoi să ne reconstituim capitalul în alte domenii ale
economiei, nu acelaţi lucru şe întâmplă în turism, unde substanţa de bază – peisajul şi pământul –
o dată pierdută, este iremediabil pierdută”. Este tot mai evident că perpetuarea unui turism ce
consideră legitimă ignorarea mediului ambiant este imposibil să rămână valabil pe termen lung. 23
(Brown R. L., 2001, p. 186)

23
Brown R. L., „Eco- economie”, Bucureşti, Editura Tehnică, 2001, p. 186
29
 Capitolul 3. Amenajarea turistică a teritoriului

3.1. Rolul, importanţa şi conceptul de amenajare turistică

Din a doua jumătate a secolului XX, turismul a devenit cea mai complexă ramură a
economiei din întreaga lume. În mod evident, turismul este unul dintre punctele căruia i se acordă
cea mai mare consideraţie în politica de dezvoltare economio-socială a ţărilor din întreaga lume,
prin prisma ramurilor sale comerciale, ca factor recreator, de instruire şi cunoaştere. Ritmurile
înalte de dezvoltare pe care le-a cunoscut turismul reprezintă consecinţa directă a dezvoltării
celorlalte laturi economice. Aşadar, dezvoltarea muncii şi a protecţiei a impulsionat creşterea
veniturilor şi a puterii de cumpărare. Din punct de vedere economic, dezvoltarea turismului se
caracterizează prin cererea unei game sporite de servicii şi bunuri de consum, cerere ce
stimulează sectoarele productoare şi prestatoare de servicii, alternând o creştere a activităţilor
economice şi a consumului.
Ca efect al tendinţei generale de evoluţie a societăţii omeneşti, fenomenul turistic
determină o fază accelerată de creştere, producând o interacţiune complex, specific, la nivelul
mediului geographic, factorii ce sunt implicaţi în amenajarea turistică manifestă interes pentru
dezvoltarea zonelor turistice prin elaborarea unor principia ce încearcă să combine atât solicitările
turiştilor, cât şi cele legate de protecţia mediului înconjurător.24 (Boghean C., 2011, p. 8)
Amenajarea turistică este un process continuu de proiectare a noilor dotări turistice, de
recondiţionare a celor existente, de rentabilizare economic a activităţii practicate în turism.
Pe parcursul anilor, în literature de specialitate, s-au creionat mai multe puncte de vedere
în ceea ce priveşte amenajarea turistică a teritoriului. Astfel Prikvil F. consideră că amenajarea

24
Boghean C., „Economia Turismului”, suport de curs, 2011, p. 8
30
turistică reprezintă “ un efort de dezvoltare planificată aplicată la diferite sectoare ale economiei
naţionale, în vederea realizării unei soluţii optime ale economiei naţionale, în vederea realizării
unor soluţii optime pentru dezvoltarea coordonată a unei zoone, într-un ansamblu complet.”
În lucrările seminarului interregional O.N.U. asupra planificării şi dezvoltării regionale a
teritoriului (Dubrovnik, 1970) se arată că amenajarea teritoriului în zonele turistice reprezintă un
process dinamic şi complex de organizare ştiinţifică a spaţiului turistic, luând în considerare
relaţiile dintre mediu şi colectivităţile umane, toşi factorii ce duc la influenţarea acestor relaţii.
Înglobată în politica de sistematizare a teritoriului, amenajarea turistică urmăreşte
valorificarea resurselor specific, asigură armonizarea dezvoltării anumitor regiuni, stimulează
creşterea echilibrată şi în ritmuri superioare a ansamblului economiei naţionale. 25 ( Berbecaru I.,
Botez M., 1977, p. 38)
Într-o abordare modernă, amenajarea turistică se cere a fi condusă într-o viziune
sistemică, unitatea taxonomică de amenajat, fiind considerată ca sistem recreativ socio-spaţial. La
modelarea sa contribuie atât propriile structuri – poziţia în teritoriu, căile de acces, valoarea
resurselor turistice, dotările de bază materială cât şi elementele definitorii ale cererii turistice din
zonele eminente precum venituri, populaţie, structure socio-economice.
Conceptul de amenajare turistică prin combinarea informaţiilor referitoare la cele două
grupe de component presupune:
 Amenajarea turistică, parte a sistematizării, se integrează în ansamblu systemic al
turismului românesc, încorporând o serie de subsisteme cum ar fi: subzone, localităţi şi
punte turistice;
 În vederea creşterii eficienţei economice şi sociale a investiţiilor între subsistemele ale
aceluiaşi system sau între diferite sisteme (zone) se stabilesc legături funcţionale ce pot
lua forma cooperării;
 Structura zonelor turistice trebuie concepută ca un system transformabil, care să permit
dezvoltări continue şi adaptabil în funcţie de mutaţiile intervenite în structura cererii;
 Prin dotări şi echipări corespunzătoare, prin repartiţia funcţională optimă a acestora în
teritoriu, se asigură protecţia şi conservarea calităţii mediului înconjurător;
 Evitarea amplasării unor obiective economice cum ar fi agricole, industrial, în apropierea
arealelor turistice, obiective ce pot stânjeni derularea activităţii turistice;

25
Berbecaru I., Botez M., „Teoria şi practica amenajărilor turistice”, Editura Sport-Turism, 1997, p. 38
31
  Amplasarea în teritoriu a dotărilor se realizează prin menţinerea unor proporţii
corespunzătoare, astfel încât acestea să nu producă degradarea perimetrelor cu resurse
turistice valoroase.
 Amenajarea turistică este parte componentă a procesului de sistematizare şi se integrează
în sistemul de ansamblu al turismului românesc, înglobând o serie de subsisteme
(subzone, localităţi, puncte şi obiective turistice).
 Pentru creşterea eficienţei economice şi sociale a investiţiilor între subsistemele aceluiaşi
sistem, sau între diferite sisteme (zone) se stabilesc legături funcţionale de cooperare.
 Structura zonelor turistice trebuie concepută ca un sistem multifuncţional, care să impună,
atât o dezvoltare continuă, cât şi modificări corespunzătoare evoluţiilor de pe piaţă.
 Repartiţia spaţială a dotărilor trebuie realizată prin menţinerea unor proporţii
corespunzătoare pentru a păstra calitatea resurselor turistice.
 Păstrarea unui raport optimal între dotările şi echipările turistice din teritoriu şi nevoia de
păstrare curată a mediului.26 ( Erdeli G., Gheorghilaş A., 2006, p.39)
Principiile de bază legate de sistematizarea teritorială şi a localităţilor formează cadrul
general în care se va realize şi procesul de amenajare turistică a zonelor turistice.
Dezvoltarea unei zone turistice este necesar să fie gândită într-o concepţie globală de
dezvoltare a turismului, corelată cu creşterea celorlalte ramuri ale economiei naţionale. La
amenajarea şi dezvoltarea zonelor turistice este important să se pornească de la o serie de procese
cum ar fi: industrializarea ce are ca şi consecinţă urbanizarea, ridicarea nivelului de trai şi mărirea
timpului de odihnă.
Zona turistică de mâine trebuie să-şi modeleze activitatea în funcţie de evoluţia factorilor
economici, sociali şi spiritual ice configurează viitorul.
Într-adevăr organizarea raţională a spaţiului turistic este o activitate vastă care leagă omul
de mediul său natural şi artificial necesitând conceperea unor modele de dezvoltare într-o viziune
modernă de sistematizare. Prin creşterea dimensiunilor urbane asistăm la o “deruralizare totală a
oraşului”, dispare contactul omului cu natura. Citadinul resimte o nevoie de evadare într-un
spaţiu de odihnă şi recreere. Această nevoie impune măsuri deosebite de amenajare a teritoriului
pentru a restabili “ un contact cât mai concret posibil între citadinul care trăieşte într-o carcasă de
beton şi de asphalt şi o imagine a naturii”.

26
Erdeli G., Gheorghilaş A., „Amenajări Turistice”, Editura Universitară, 2006, p.39
32
 Putem menţiona că problemele turismului şi a amenajării turistice, cunosc contribuţiile
unor domenii foarte variate cum ar fi ecologia, arhitectura, economia, organizarea turismului,
marketing, sociologia, ştiinţele naturii, psihologia şi altele.
Localizarea sau amenajarea turistică înglobează majoritatea elementelor care constituie
activitatea acestei industrii, definită, mai ales, în funcţie de componentele naturii, istorice şi
cultural a unei zone. Acestea reprezintă, de fapt, pentru vizitatori, atracţiile principale care
motivează din punct de vedere o călătorie.
În unele cazuri deosebite, în funcţie de poziţia şi resursele unei regiuni, factorii de
dezvoltare pot să fie şi alte activităţi, ca de pildă turismul. Experienţa dobândită până acum în
planificarea dezvoltării unor regiuni turistice, demonstrează că şi turismul poate devein factor de
dezvoltare într+o regiune mai slab dezvoltată. Turismul paote să devină un factor de creştere a
celorlalte activităţi cum ar fi industria, agricultura, comerţul într-o anumită regiune. Turismul
fiind o industrie de servicii, solicită dezvoltarea unor aptitudini şi cunoştinţe complexe, care sunt
aplicate în contactul permanent cu categoriile de clienţi având necesităţi şi motivaţii diferite.
Amploarea dezvoltării turismului a determinat pe promotorii acestei activităţi să pună un
accent deosebit pe latura “spaţial - design”.27 ( Bran F., Marin D., Simon T., 1997, p.34)
Apărută în Monitorul Oficial nr. 373 din 10 iulia 2001, Legea privind amenajarea
teritoriului şi urbanismul, include prevederi referitoare la procedurile de elaborare a planurilor şi
regulamentelor de urbanism şi amenajare a teritoriului, precum şi la procesul de avizare şi
aprobare a acestor documentaţii. 28Prezenta reglementare conţine modificări ale Legii 453/2001
pentru completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi
unele măsuri pentru realizarea locuinţelor şi definiţii ale termenilor de specialitate utilizaţi în
documentaţiile de amenajare a teritoriului.29
Activitatea de amenajare a teritoriului trebuie să fie: globală, urmărind coordonarea
diferitelor politici sectoriale într-un ansamblu integrat; funcţională, trebuind să ţină seama de
cadrul natural şi construit bazat pe valori de cultură şi interese comune; perspectivă, trebuind să
analizeze tendinţele de dezvoltare pe termen lung a fenomenelor şi intervenţiilor economice,

27
Bran F., Marin D., Simon T., „Turism rural”, Editura Economică, 1997, p.34
28
* * * Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, Monitorul Oficial nr. 373 din 10 iulie
2001
29
* * * Legea 453/2001 pentru completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, Monitorul Oficial, nr. 431 din 1 august 2001
33
ecologice, sociale şi culturale şi să ţină seama de acestea în aplicare; democratică, asigurând
participarea populaţiei şi a reprezentanţilor ei politici la adoptarea deciziilor.
Scopul de bază al amenajării turistice a teritoriului îl constituie armonizarea la nivelul
întregului teritoriu a politicilor economice, sociale, ecologice şi cultural, stabilite la nivel naţional
şi local pentru asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale ţării, urmărindu-se
creşterea coeziunii şi eficienţei relaţiilor economice şi sociale dintre acestea.
Activitatea de amenajare a teritoriului se exercită pe întreg teritoriu al României, pe baza
principiului ierarhizării, coeziunii şi integrării spaţiale, la nivel naţional, regional şi judeţean.
Obiectivele principale ale amenajării teritoriului sunt:
 dezvoltarea economic şi social echilibrată a regiunilor şi zonelor, cu respectarea
specificului acestora;
 îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi colectivităţilor umane;
 gestionarea responsabilă a resurselor naturale şi protecţiei mediului;
utilizarea raţională a teritoriului.30 (Roşca E. R., 2002, p. 108)

3.2. Amenajarea turistică a teritoriului – analiza diagnostic a teritoriului

Reprezintă o parte componentă a politicii generale de organizare şi amenajare a teritoriului.

Aceasta urmăreşte valorificarea resurselor specifice, asigură armonizarea dezvoltării echilibrate a
zonelor ţării în consens cu natura resurselor de care dispune, stimulează creşterea activităţii
turistice. Din acest motiv, amenajarea turistică trebuie concepută într-o viziune sistemică, unitatea
taxonomică de amenajat (zona,regiunea turistică), fiind considerată ca sistem recreativ socio-
spaţial.
La conturarea unei zone turistice se iau în vedere o serie de elemente, cum ar fi :
-poziţia în teritoriu;
-căile de acces;
-valoarea resurselor turistice;
-dotările cu bază tehnico-materială specifică;
-populaţie, venituri.
În esenţă, analiza diagnostic a teritoriului evidenţiază factorii favorizanţi pentru turism
într-o zonă, precum şi cei restrivtivi, arătând măsurile necesare pentru asigurarea optimului în
30
Roşca E. R., „Statistică şi dezvoltare regională”, Editura Universităţii Suceava, 2002, p. 108
34
dezvoltare. Din literatura de specialitate precum şi din experienţa unor instituţii specializate, s-au
conturat unele elemente ce trebuie menţionate în cadrul analizei diagnostic pentru amenajarea
turistică a teritoriului:
 Aşezare geografică, accesibilitate, mijloace de transport, căi de acces, legături cu alte
subsisteme;

 Condiţii de relief, lacuri, râuri, rezervaţii şi parcuri naţionale, monumente ale naturii;

 Condiţii meteorologice, vânturi, precipitaţii, frecvenţa zilelor însorite, durata şi grosimea

stratului de zăpadă, puritatea aerului, climat şi sezonalitate;

 Frumuseţea peisajului natural;

 Condiţii demografice, forţa de muncă, migraţii, numărul structura şi dinamica populaţiei;

 Condiţii politice;

 Condiţii social-economice şi influenţa lor asupra activităţii de turism, (demografie,

locuinţa, nivelul de trai, argicultură, artizanat),;

 Patrimoniul cultural – istoric, locuri istorice şi vestigii (locuri, săpături), monumente de

artă, istorice, de arhitectură, folclor, etnografie, obiceiuri, tradiţii;

 Valoarea terapeutică a unor elemente naturale: nămoluri terapeutice, izvoare de ape

minerale şi termale, topoclimat şi microclimat;

 Calitatea şi protecţia mediului;

 Infrastructura tehnică (transport, economia apelor, energie);

 Echipament turistic, aşezăminte de găzduit (capacităţi, categorii şi exploatare);

 Echipament recreativ şi sportiv ( teatre, cinema, stadioane, peste de slalom, golf, tenis,
patinoare);

 Echipament de primire (agenţii de voiaj, locuri de parcare);

 Cadrul natural, geomorfologie, geologie (materii prime, sol, subsol), climatologie (vânt,
temperatură), biologie (faună, covor vegetal), hidrologie ( curenţi, planuri de apă, ape
35
 subterane), igiena (poluarea aerului, apei , solului, factori negativi diferiţi, situaţia
igienică, situaţia epidemiologică).31 ( Berbecaru I., Botez M., 1997, p. 88)

La elaborarea unei strategii de amenajare şi dezvoltare turistică trebuie să se ţină cont, în

primul rând, de realităţile teritoriale ale ţării şi zonelor ei şi de determinările cantitative şi
caltiative ale acestora.
Pentru a fi viabilă, zona turistică ce se prefigurează este important să-şi modeleze funcţiile
în parallel cu dimensiunile viitoare ale factorilor economici, sociali şi prihologici.

Direcţii de Forme de Stadiul valorificării Trasături Poziţia în

acţiune turism resurselor particulare mediul
înconjură-
tor
Optimizare Turism: Baza tehnico- Evaluarea Căi de acces
 Balnear materială: cantitativă şi
Eficienţă
 Montan  Cazare calitativă:
 Cultural  Alimentaţie Resurse turistice
 Alte publică naturale
forme  Agrement Resurse turistice
 Tratament antropice
Realizări economice
Circulaţia turistică

Figura 1. Conţinutul analizei diagnostic a teritoriului

Din cele prezentate în figura 1. se desprinde concluzia că amenajarea turistică a

teritoriului reprezintă organizarea ştiinţifică a staţiului turistic, în scopul asigurării unor condiţii
tot mai bune de odihnă şi recreare, parllel cu obţinerea unei eficienţe economice şi sociale
ridicate. Pe linie de organizare şi de conducere, aceasta impune mai multe etape, legate între ele,
culminând cu idea de trecere la acţiune, de implementare a studiilor, a soluţiilor şi proiectelor de
amenajare. În amenajarea turistică, precum şi în sistematizare, în general, sunt necesare studiile

31
Berbecaru I., Botez M., „Teoria şi practica amenajărilor turistice”, Editura Sport-Turism, 1997, p. 88

36
privind evoluţia fenomenului de amenajare a teritoriului.32 ( Erdeli G., Gheorghilaş A., 2006, p.
69)

3.3. Tipurile şi tipologia amenajării turistice

Amenajarea turistică a spaţiului geografic este un proces complex cu o problematică

amplă incluzând soluţii de stimulare a circulaţiei turistice şi de asigurare a integrării turismului în
economia teritoriului, iar pe de altă parte, metode privind selecţia şi delimitarea zonei, tehnologii
şi etape de elaborare şi realizarea noilor proiecte.
Prin luarea în considerare a trăsăturilor caracteristice ale unei zone, precum şi de
corelaţiile posibile între acestea pot fi stabilite următoarele tipuri de amenajare turistică:
~ amenajare bazată pe unicitatea prestaţiei determinată de caracterul limitat al resurselor
turistice ;
~ amenajarea complexă cu o infrastructură dezvoltată şi o diversitate de unităţi turistice ;
~ amenajarea turistică polivalentă cu o diversificată paletă de servicii, care se adresează unui cerc
larg de turişti potenţiali ;
~ amenajarea suprastructurată, caracteristică zonelor ce au atins un nivel mai ridicat de dezvoltare
economică, turismul integrându-se în acţiunea de « creştere a terţiarului ».
Dacă avem în vedere dimensiunile şi răspândirea în teritoriu a resurselor turistice,
localizările turistice pot fi :
◄ univoce, atunci când amplasările sunt legate de existenţa unui singur obiectiv de atracţie
turistică cu o valoare aparte ce polarizează cererea.
◄ plurivoce, atunci când localizarea se integrează într-un ansamblu de condiţii şi obiective (zone
cu monumente, izvoare ), care atrag atenţia unui număr mare de persoane, luând forma unor
staţiuni sau centre turistice.
◄ echivoce, pentru zonele turistice omogene cu o largă întindere, dar fără o anumită
particularitate. În acest caz, cererea este cea care dictează tendinţa de amenajare turistică. În
funcţie de natura spaţiului geografic, soluţiile de amenajare turistică se diferenţiază, astfel :
- organizarea şi amenajarea spaţiilor litoral-balneare;
- organizarea şi amenajarea spaţiilor balnear-termale şi balneo-climaterice;
- amenajarea spaţiilor montane;
32
Erdeli G., Gheorghilaş A., „Amenajări Turistice”, Editura Universitară, 2006, p.69

37
 - amenajarea spaţiilor de tip verde (agroturism);
- amenajarea siturilor istorice şi arheologice;
- amenajarea parcurilor şi rezervaţiilor natural;
- amenajarea zonelor periurbane.33 (Băltăreţu A.M., 2010, p. 107)
În scopul optimizării funcţionalităţii sistemului amenajabil, este important cunoaşterea şi
descrierea comportamentului componentelor, deoarece orice mutaţie intervenită duce la
modificarea echilivrului sistemului. Pentru aceasta, se clarifică formele posibilelor mutaţii,
intensitatea şi amplitudinea lor, corelaţiile dintre ele şi dacă pot sau nu fi controlate, după cum
urmează:
 Organizarea zonelor turistice şi a subunităţilor taxonomice într-o viziune sistemică;
 Permanentizarea cooperării între elementele sistemului turism şi celorlalte localităţi din
aceeaşi zonă sau între diferite zone turistice, pentru construirea unor obiective economice,
social – cultural, lucrări de alimentare cu apă, cu energie electrică, în scopul asigurării
unei eficienţe economice şi sociale ridicate a investiţiilor;
 Menţinerea condiţiilor de valorificare eficientă a zonelor cu potenţial turistic înalt ridicat,
prin evitarea dezvoltării în acele zone sau în apropierea lor a unor obiective care pot duce
la degradarea mediului înconjurător şi la distrugerea activităţii de turism;
 Asigurarea unor proporţii corespunzătoare resurselor turistice în dezvoltarea amanajărilor
turistice, în aşa fel încât, acestea să nu producă o degradare ca şi consecinţă a unor
dezvoltări masive a suprafeţelor ocupate cu construcţii şi a unui mediu natural valoros;
 Păstrarea conservarea şi îmbunătăţirea condiţiilor şi calităţii mediului înconjurător prin
dotări şi amenajări corespunzătoare, prin crearea acolo unde este cazul a unor rezervaţii
naturale care, într-un cadru organizat şi planificat care pot fi vizitate de turişti.
În funcţie de trăsăturile caracteristice ale une ianumite zone, precum şi de legăturile dintre
acestea, pot fi enunţate o serie de tipologii de amenajare turistică, acestea fiind următoarele:
 Amenajare bazată pe unicitatea prestaţiei, determinată, de obicei, de caracterul limitat al
resurselor turistice;
 Localizarea la “sursă”, în care amenajarea se realizează în ambientul unor resurse turistice
antropice sau naturale;
 Amenajarea complexă, cu o infrastructură dezvoltată şi o multitudine de unităţi turistice,
dar departe de piaţa cumpărătorului;
33
Băltăreţu A.M., „Amenajarea turistică şi dezvoltarea urbană”, Editura Universitară, 2010, p. 107
38
  Amenajarea turistică polivalentă, cu o diversitate de srvicii oferite turiştilor şi care se
adresează unei mari cerinţe a segementelor cererii;
 Amenajarea suprastructurată, specific zonelor ce au atins un nivel mai înalt de dezvoltare
economic, turismul înglobându-se în aşa numita “expansiune a terţiarului”. 34 (Botez M.,
Berbecaru I., 1977, p. 40)
În funcţie de aceste tipologii, staţiunile turistice, cu elementele lor, considerate puncte
forte în amenajarea unor zone turistice, determină fluxurile turistice între zona de origine şi cea
de recepţie, formând, premise în aprofundarea ştiinţifică a amenajării turistice.

3.4. Strategii de amenajare turistică

Prin strategii, înţelegem o modalitate de acţiune concepută şi menită să atingă un scop

bine definit. Atunci când avem în vedere o firmă oarecare, noţiunea de strategie se defineşte
printr-un plan conceput pentru a fixa şi detalia modul în care îşi va derula, desfăşura activitatea
cu scopul ţintă de a obţine profit, o extindere a pieţei pe care operează o îmbunătăţire a imaginii
proprii sau a lucrării pe care o are.
Obligaţia întocmirii acestui plan de acţiune revine conducerii firmei, iar în unele cazuri,
fie pentru confruntarea ideilor, fie pentru îmbunătăţire a liniilor de acţiune, se apelează la liniile
specializate.
Când se stabileşte o strategie de amenajare turistică se are în vedere mai mulţi factori :
- resursele turistice naturale si antropice si gradul lor de valorificare;
- resursele material umane şi financiare, aferente turismului;
- obiectivele politice şi economice pe termen scurt, mediu şi lung;
- rezultatele obţinerii în domeniul turismului până în acel moment, din punctul de
vedere al bazei tehnico-materiale specifice;
- circulaţia turistică şi rezultatele economice obţinute.
Pe baza acestor elemente se stabilesc obiectivele principale ale strategiei de amenajare
turistică, care pot consta în :
- valorificarea superioară a potenţialului turistic;
- diminuarea efectelor sezonalităţii;
34
Berbecaru I., Botez M., „Teoria şi practica amenajărilor turistice”, Editura Sport-Turism, 1997, p. 40

39
 - echiparea teritoriului cu dotări funcţionale tot timpul anului;
- atragerea unui număr mare de turişti;
- lărgirea ariei geografice de provenienţă a turiştilor străini;
- creşterea eficienţei economice şi sociale a activităţii de turism;
- amplificarea formelor de manifestare a turismului;
- păstrarea şi conservarea mediului înconjurător şi a obiectivelor turistice. 35 (Neacşu N.,
Glăvan V., Baron P. şi Neacşu M., 2011, p. 74)
În literatura de specialitate, în elaborarea şi aplicarea strategiilor de amenajare turistică s-
au conturat următoarele principii:

o Principiul integrării armonioase a condiţiilor natural cu suprafeţele construite, cu structura

şi baza material turistică, conform acestui principiu se impune necesitatea armonizării
construcţiilor turistice cu elementele arhitecturii locale, integrate în mediul geografic;

o Principiul structurilor evolutive pentru care structura unei zone turistice este necesar să
reprezinte un system multifuncţional şi transformabil, care să permit dezvoltări continuie
şi adaptări în funcţie de cerinţele cererilor turiştilor;

o Principiul realizării de servicii turistice de bază: cazare, alimentaţie, transport, şi a celor

suplimentare care accentuează elemental recreativ, dinamic al unei zone, subzone sau
punct turistic, pe diversificare;

o Principiul reţelelor independente între activităţile şi construcţiile turistice şi populaţia

autohtonă, cu activităţile ei social – economice;

o Principiul funcţionalităţii optime a întregului sistem turistic, orice dereglare în

funcţionarea uneia dintre elemente conduc la efecte în lanţ, cu consecinţe necontrolabile
asupra teritoriului şi în general asupra activităţii turistice;

o Principiul rentabilităţii directe şi indirect, sau orice amenajare turistică a teritoriului ce nu

generează efecte economice şi sociale positive, substanţiale, n use justifică, practice şi
teoretic, ca soluţie de dezvoltare.

În funcţie de principiile amintite, strategiile de amenajare turistică pot fi :

35
Neacşu N., Glăvan V., Baron P. şi Neacşu M., „Geografia şi economia turismului”, Editura ProUniversitaria,
2011, p. 74
40
1. pe termen scurt(1-2 ani), direcţie de moment impusă de cererea turistică;
2. pe termen mediu(3-5 ani), cu dezvoltări şi modernizări ale spaţiului amenajat;
3. pe termen lung(6-10 ani), ce vizează amenajarea unor noi puncte, staţiuni.
Amenajarea turistica a unui teritoriu este o acţiune interdisciplinară, la care contribuie
economia şi organizarea turismului, ecologia, geografia, arhitectura, ştiintele naturii, geologia,
sociologia, psihologia, etc., care pornesc de la studii de detaliu şi se încheie cu explicaţia
economică a zonei la care se referă.
Amenajarea turistică a unui teritoriu se integrează în amplul proces de punere a lui în
valoare. Amenajarea turistică a teritoriului trebuie să privească această acţiune în mod sistemic, în
cadrul sistemului general al turismului şi în strânsă legătură cu celelalte sisteme (politic, social,
economic), pentru obţinerea unui echilibru dinamic.36 (Cândrea M., Erdeli G., Simion T., 2003, p.
86)
Norme de amenajare turistică a teritoriului
Se înscriu în conceptul de dezvoltare durabilă şi sunt grupate în mai multe categorii:
- planificarea locaţiilor care se referă la amplasarea echipamentului şi sistemelor turistice în
afara ariilor cu risc natural, menţinerea unui echilibru între construcţiile şi spaţiile verzi;
- norme de dezvoltare aplicabile în realizarea echipamentelor şi instalaţiilor turistice cum ar fi:
« densitatea construcţiilor în raport cu ariile de recreere;
« limitarea în înălţime a clădirilor în raport cu mediul natural cu arhitectura locului pentru
o armonioasă încadrare în teren;
« retragerea clădirilor şi amplasarea lor faţă de elementele generale ale stilului (artere
rutiere, căi ferate, aeroporturi);
« amenajarea parcărilor pe exteriorul căilor de acces;
« spaţiile de acces la plaje, pârtii de schi, spre bazele şi sursele de tratament;
« reglementări referitoare la securitatea fizică a turiştilor;
« respectarea stilurilor arhitecturale tradiţionale, locale, naţionale. Se impune respectarea
unei armonii între clădiri;
« configuraţia acoperişurilor care influenţează aspectul construcţiilor;
« utilizarea mat de construcţii locale;
« respectarea condiţiilor climaterice;
36
Cândrea M., Erdeli G., Simion T., „Potenţialul turistic al României şi amenajarea turistică a spaţiului”, Editura
Universitară Bucureşti, 2003, p. 86

41
 « adaptarea construcţiilor turistice pentru primirea batrânilor şi a persoanelor cu deficiente
motorii.
- amenajarea peisagistică şi estetică a echipamentelor turistice şi a siturilor conferă un aspect
atrăgător estetic şi relaxant. Scopul unor asemenea amenajări este dublu estetic dar şi pentru
umbră, protecţie contra intemperiilor, cunoaşterea vegetaţiei locale, mascarea unor elemente mai
puţin plăcute.
- ingineria infrastructurii care trebuie să corespundă normelor internaţionale pentru a putea
garanta securitatea şi calitatea mediului.
-ingineria constructiilor turistice impuse de un set de norme de securitate mondiale cum ar fi:
« respectarea reglementărilor tehnice, de construcţie, rezistenţă;
« de calitate a instalaţiilor: apa încălzire climatice;
« de facilitate a circulaţiei în condiţii de pericol.
- norme de calitate a echipamentelor turistice care sunt definite atât la scară naţională cât şi
regională şi se regăsesc în toate structurile de primire turistică prin norme de clasificare şi
întreţinere, pe baza cărora se obţine licenţa de funcţionare la categoria respectivă. 37 (Minciu R.,
2007, p. 91)

Capitolul 4. Poluarea – cauza majoră a degradării mediului înconjurător

4.1. Surse de poluare a mediului înconjurător

Mediul reprezintă totalitatea factorilor fizici, chimici, meteorologici, bilogici, dintr-un loc
dat, cu care un organism vine în contact. Aceşti facori sunt de fapt temperatura, umiditatea

37
Minciu R., „Economia turismului”, Editura Uranus, Bucureşti, 2001, p. 91

42
solului, apa, magnetismul terestru, peisajul, alte organisme. Noţiunea de mediu este sinonimă cu
mediul înconjurător, ecologic, de viaţă, ambiant.

Impactul omului asupra naturii s-a amterializat prin:

 Modificarea ridicată a peisajului geografic prin lucrări de mari proporţii cum ar fi bazine,
lacuri de acumulare, îndiguiri, desecări, extracţii la zi;

 Exploatarea puternică a resurselor materiale ale solului şi subsolului, precum şi a

resurselor energetice;

 Modificarea climei, în sensul aridizării ei, prin transformări negative în structura

învelişului vegetal, în special în defrişări;

 Schimbarea structurii ecosistemelor peste limitele de refacere ale lor;

 Distrugerea unor numeroase specii de animale, de plante prin deteriorarea, schimbarea sau
distrugerea ecosistemelor în care au fost adaptate;

 Schimbarea poziţiei atmosferei, apelor şi solului prin deversări de diferite produse;

 Alterarea fondului genetic natural al vieţuitoarelor, în sensul scăderii capacităţii de

adaptare, refacere şi reproducere.

Omenirea a înregistrat şi câteva erori ecologice în decursul anilor, producătoare de

adevărate catastrofe ecologice. Actualmente, industria, transportul, agricultura, marile aglomerări
urbane, conflictele armate afectează profund şi uneori ireversibil mediul natural. Efectele
tulburărilor mediului sunt complexe şi imprevizibile. Sistemele conţinând forme de viaţă sunt
afectate prin: distrugerea locurilor în care trăiesc, modificări climatice.38 (Vişan S., Angelescu A.,
Alpopi C., 2000, p.13)
Problema calităţii şi protecţiei mediului înconjurător este una dintre cele mai importante
probleme cu care se confruntă societatea contemporană. Calitatea mediului este o noţiune
complexă care cuprinde numeroase aspecte ale relaţiilor dintre om şi natură. În această direcţie,
se au în vedere atât potenţialul productiv al mediului, cât şi modul în care viaţa şi sănătatea
oamenilor, ca şi diversele obiective social-economice pot fi afectate de factorii naturali
nefavorabili sau de consecinţele unor activităţi economice care generează procese de degradare
38
Vişan S., Angelescu A., Alpopi C., „Mediul înconjurător: poluare şi protecţie”, Editura Economică, 2000, p. 13
43
sau duc la poluarea mediului înconjurător. Problema calităţii mediului l-a preocupat pe om din
cele mai vechi timpuri istorice. Astăzi însă, când omenirea se confruntă cu aspectele
industrializării, ale extinderii spaţiului economic, cu cele ale dezvoltării agriculturii şi cu
creşterea numărului populaţiei, calitatea mediului înconjurător se constituie într-una dintre
preocupările majore la nivel global. Sursele de poluare ale mediului pot fi categorisite în: surse
naturale şi surse generate de prezenţa şi activitatea umană.39 ( Gavrilescu E., 2007, p. 308)

1. Sursele de poluare naturale

Referitor la sursele naturale de poluare, termenul trebuie înţeles în sensul de murdărire,

impurificare. Mediul înconjurător, prin intermediul mecanismelor complexe ce stau la baza
stabilităţii sale, are capacitatea de a asigura “epurarea” poluanţilor generaţi de sursele naturale.
Aceasta nu înseamnă însă că ponderea lor nu este semnificativă. Atât în ceea ce priveşte apa, cât
şi aerul, există o impurificare naturală considerabilă. O astfel de poluare este, cu toate acestea
doar o etapă a unui proces caracterizat prin circularitate, ciclic, fapt pentru care
disfuncţionalitatea nu se manifestă. Cu titlu de exemplu, vom cita câţiva dintre cei mai importanţi
poluanţi naturali:

- dioxidul de carbon (CO2). Energia necesară susţinerii proceselor vitale este procurată, de marea
majoritate a organismelor, prin oxidarea substanţei organice, a hidranţilor de carbon, în procesul
respiraţiei.

- pulberi în suspensie. Sursele naturale au o contribuţie importantă la poluarea aerului cu pulberi

în suspensie. Se apreciază că, în fiecare an, atmosfera poartă peste 30 mil. tone de praf.

- invazia prafului nu se face numai printr-un proces de depunere brută, există şi cazuri când
invazia prafului este dramatică, aşa cum se întâmplă în furtunile de praf din prerii sau din deşert,
care pot îngropa caravane întregi.

2. Sursele de poluare caracteristice activităţii umane

Omul, ca fiinţă vie, produce deşeuri proprii existenţei sale şi activităţii depuse. Multe
dintre aceste deşeuri nu sunt biodegradabile, iar unele sunt direct toxice, cum ar fi insecticidele.
Din statisticile făcute, rezultă că populaţia planetei este în continuă creştere, deci problemele de

39
Gavrilescu E., „Surse de poluare şi agenţi poluanţi ai mediului”, Editura Sitech, 2007, p. 308
44
poluare vor căpăta o importanţă crescândă. O parte a deşeurilor, care nu mai pot fi refolosite, sunt
incinerate. Dar, arderea deşeurilor contribuie la poluarea atmosferei prin emisiile de gaze de
ardere, pulberi în suspensie, precum şi compuşi organici volatili, halogeni, aerosoli de metale
grele.

Transporturile

În funcţie de tipul de transport, există un specific al poluării generate, atât sub raportul
poluanţilor, cât şi în ceea ce priveşte mediile afectate. Motoarele cu explozie pe lângă gaze de
ardere (dioxid de carbon, vapori de apă, bioxid de azot, bioxid de sulf) poluează şi cu produşi de
ardere incompletă (monoxid de carbon, aldehide, monoxid de azot etc.).

Agricultira, silvicultura şi zootehnia

Sunt activităţi economice care se bazează cel mai mult pe relaţiile cu mediul, dar
reprezintă şi surse de poluare, ele devenind elemente de deteriorare ale mediului. Eroziunea
declanşată de apă este puternic influenţată de defrişarea pădurilor. Aceasta în contextul
agriculturii extensive (cum este cazul în Brazilia, Etiopia, Mauritania etc.). Fenomenul se
manifestă însă şi în cazul agriculturii intensive, suprafaţa de teren agricol afectată în România,
fiind de circa 7 mil. ha. Se consideră că se pierd, anual, prin eroziune, aproximativ 10 mil. tone
de sol, ce conţin 1,5 mil. tone de humus.

Industria

Este considerată la ora actuală drept cea mai importantă sursă de poluare. Poluarea
industrială porneşte de la problema poluării la locul de muncă şi până la consecinţele ecologice ce
interesează globul terestru în întregime. Poluarea la locul de muncă se caracterizează prin
prezenţa substanţelor sau factorilor fizici vătămători în zona locului de muncă şi poate avea ca
urmări boli profesionale. Există foarte multe cazuri în care contaminarea produsă de un agent
poluant nu urmează o cale prea lungă, ci ajunge direct de la coşul uzinei la contactul direct cu
organismul uman, prin intermediul aparatului respirator (poluarea aerului).

Poluarea mediului ambiant

45
 Atmosfera terestră este definită ca învelişul gazos alcătuit din aer, care înconjoară
Pământul, fără o limită superioară precisă, având o compoziţie şi proprietăţi aproximativ
constante până la circa 5.000 m altitudine. Aerul normal (uscat) este un amestec de gaze format
din circa 78% N2, 21% O2, şi alte gaze (argon, neon, heliu, CO2). În atmosferă aerul ocupă circa
96% din volum, restul de 4% revenind apei, în stare de vapori. Comparativ cu celelalte medii
(apă, sol etc.), aerul este mediul cel mai mare, mai uniform răspândit în jurul Pământului.
Poluarea atmosferei a apărut o dată cu dezvoltarea industrială şi s-a extins în decursul ultimelor
decenii.

Poluarea atmosferei este cauzată de unele surse naturale (erupţii vulcanice, respiraţia
organismelor, fenomene de putrefacţie etc.) şi artificiale, rezultate în urma activităţilor umane.

Principalii poluanţi atmosferici

Începând din anii 1970, politica americană de combatere a poluării s-a concentrat asupra
câtorva dintre principalele substanţe nocive: particule în suspensie (de fum şi funingine),
hidrocarburi, bioxid de sulf, oxizi de azot, ozon, monoxid de carbon şi plumb.

Problemele mediului depăşesc graniţele naţionale şi cer soluţii globale. De asemenea,

practica de a conduce şi a aplica anumite reguli faţă de mediul înconjurător necesită o strategie
globală.

Ploile acide. Denumirea de “ploaie acidă” a fost folosită pentru prima dată de chimistul
englez Robert Smith, într-un tratat care examina corelaţia dintre aerul poluat de deasupra
Manchester-ului şi aciditatea ploilor. Ploaia acidă este o precipitaţie cu pH sub 5,6 (cât este
normal pentru precipitaţii).

Poluarea apei

Apa este una dintre cele mai importante resurse pentru om. Ea reprezintă viaţa, dar şi
calitatea vieţii. Apa, element indispensabil vieţii, este, în acelaşi timp, resursa naturală
fundamentală, fără de care nu ar fi posibilă desfăşurarea activităţilor omului şi nici viaţa de pa
Pământ. Calitatea apei se apreciază în raport cu utilizarea acesteia, prin determinarea unor
indicatori fizici, chimici şi biologici.

Poluarea solului
46
 Solul este suport şi mediu de viaţă pentru plantele superioare terestre, principalul mijloc
de producţie vegetală şi forestieră. Activităţile de producţie au provocat şi provoacă fenomene
care deteriorează solurile în diferite moduri. Pentru ţara noastră, asemenea fenomene sunt:
eroziunea şi scurgerea solurilor, compactarea stratului accesibil rădăcinilor plantelor, dezechilibre
de nutriţie în sol, poluarea chimică şi biologică, excavările de terenuri, distrugerea completă a
solului prin lucrări miniere la zi, exploatarea de balast, gropi de împrumut la construirea
digurilor, acoperirea solului cu deşeuri şi reziduri lichide sau solide, inclusiv dejecţii; depozite de
diferite reziduuri, cenuşă de la termocentrale, steril din activităţile miniere, fosfo-ghips de la
fabricile de îngrăşăminte fosfatice etc.

Deşeurile şi reziduurile solide ridică probleme deosebite şi, alături de substanţele

chimice folosite în agricultură, sunt consideraţi principalii agenţi poluanţi ai solului.

Metalele grele (plumb, cadmiu, mercur, crom, cupru, zinc, arsen, seleniu etc.), provenite
din diferite surse şi depuse pe şi în sol, pe diferite căi, se pot acumula în acesta, de unde trec în
plante, putând să aibă efecte dăunătoare. Odată ajunşi în sol sau în mâl, majoritatea compuşilor
de mercur pot fi convertiţi în metilmercur, care este foarte toxic pentru plante, inhibând creşterea
la o concentraţie de numai 0,6 ppm mercur.

Poluarea radioactivă

Acest tip de poluare a mediului a căpătat o importanţă deosebită o dată cu prepararea şi

utilizarea pe scară largă a substanţelor radioactive. Acestea emit radiaţii ionizante care pot
deveni extrem de periculoase pentru orice vietate, dacă nu se iau anumite măsuri de protecţie.
Radiaţii ionizate există şi în natură şi acţiunea lor fizică şi biologică se manifestă o dată cu
construirea reactoarelor nucleare, a acceleratorilor de particule şi a aparatelor de radiaţii X. 40
(Muntean I. O., 2007, p. 211)

4.2. Forme de poluare

40
Muntean I. O., „Ecologie şi protecţia mediului”, Editura Emia, 2007, p. 211

47
 Cele mai des întâlnite forme de poluare sunt: poluarea apei, poluarea solului, poluarea
aerului (atmosferică). Aceste elemente de bază vieţii omeneşti se pare că sunt şi cele mai
afectate de acţiunile iresponsabile ale fiinţei omeneşti.
Solul, ca ţi aerul ţi apa este un factor de mediu cu influenţă deosebită asupra sanatăţii. De
calitatea solului depinde formarea şi protecţia surselor de apă, atât a celei de suprafaţă cât mai
ales a celei subterane.
Apa este un factor de mediu indispensabil vieţii. Ea îndeplineste în organism multiple functii,
fără apă toate reacţiile biologice devenind imposibile. Lipsa de apă sau consumul de apă poluată
are multiple consecinţe negative asupra omului şi sănătăţii sale.
Poluarea reprezintă modificarea componentelor naturale prin prezenţa unor componente
străine, numite poluanţi, ca urmare a activităţii omului, şi care provoacă prin natura lor, prin
concentraţia în care se găsesc şi prin timpul cât acţionează, efecte nocive asupra sănătăţii, creează
disconfort sau împiedică folosirea unor componente ale mediului esenţiale vieţii, (Conferinţa
Mondială a O.N.U., Stockholm, 1972).
Din cuprinsul definiţiei se poate constata clar că cea mai mare responsabilitate pentru
poluarea mediului o poartă omul, poluarea fiind consecinţa activităţii mai ales social - economice
a acestuia.
Privită istoric, poluarea mediului a apărut odată cu omul, dar s-a dezvoltat şi s-a diversificat
pe măsura evoluţiei societăţii umane, ajungând astăzi una dintre importantele preocupări ale
specialiştilor din diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii, ale statelor şi guvernelor, ale întregii
populaţii a pământului. Aceasta, pentru că primejdia reprezentată de poluare a crescut şi creşte
neîncetat, impunând măsuri urgente pe plan naţional şi internaţional, în spiritul ideilor pentru
combaterea poluării.
Poluarea, printre alte clasificări, este clasificată în poluare naturală şi poluare artificială.
Din punct de vedere al felului surselor de poluare, produse de om (artificiale) se disting:
- poluare industriei: 20 - 25%
- poluare casnică: 50 - 60 %
- poluare datorată mijloacelor de transport: 20- 25 %
Industria este, la momentul actual, principalul poluant la scară mondială.
Procesele de producţie industrială şi producţia de energie a industriei, sunt principalele
surse ale poluării atmosferice dar la acestea putem adăuga orice arderi din care rezultă substanţe
poluante.
48
 Gazele industriale, gazele rezultate din arderi, fie că este vorba de încălzirea locuinţelor
sau de gazele de eşapament eliminate de autovehicule, poluează atmosfera cu numeroase
substanţe dăunătoare sănătăţii, aceste substanţe provoacă, printre altele, boli respiratorii şi alergii,
precum şi ploi acide ce distrug pădurile. Praful, cenuşa şi fumul au o proporţie destul de mare în
totalitatea poluanţilor care există în atmosferă.41 (Roberts E., 2007, p. 427)
Sursele artificiale generatoare de praf, cenuşa şi fumul cuprind, în general, toate
activităţile omeneşti bazate pe arderea combustibililor lichizi, solizi sau gazoşi. O importantă
sursă industrială, în special de praf, o reprezintă industria materialelor de construcţie, care are la
bază prelucrarea unor roci naturale (silicaţi, argile, calcar, magnezit, ghips).
Monoxidul de carbon (CO) este un gaz foarte periculos, ce are o pondere din ce în ce mai
mare printre poluanţii devastatori.
Aerul pe care îl inspirăm este parte din atmosferă, amestecul de gaze ce acoperă globul
pământesc. Acest amestec de gaze asigură viaţa pe pământ şi ne protejează de razele dăunătoare
ale soarelui.
Echilibrul natural al gazelor atmosferice, este ameninţat acum de activitatea omului.
Aceste pericole ar fi efectul de seră, încălzirea globală, poluarea aerului, subţierea stratului de
ozon şi ploile acide. Stratul de ozon din stratosferă ne protejează reţinând razele ultraviolete ale
soarelui. Deoarece în zilele noastre a crescut foarte mult folosirea frigiderelor ,detergenţilor etc.,
aceste gaze au ajuns în aer în cantităţi mai mari decât cele care ar putea fi suportate de atmosferă.
Pe măsură ce se ridică, se descompun, şi distrug stratul de ozon.
O mare gaură în ozon (ilustrată la mijloc cu albastru închis şi gri) se dezvoltă deasupra
Antarticii, timp de câteva luni, în fiecare an. Industria arde carburanţii fosili, eliberând în
atmosferă gazele de seră care încălzesc Pamântul.
Gazele de seră, rezultate din procesele industriale şi din agricultură dereglează echilibrul
atmosferic, reţin gazele infraroşii şi le reflectă pe suprafaţa Pământului. În consecinţă creşte
temperatura medie globală.
Stratul gros de agenţi poluanţi eliberaţi de un oraş mare poate crea o ceaţă sufocantă, mai
ales când nu există vânturi care să împrăştie poluanţii. Gazele acide care ies din coşurile
fabricilor şi din autovehicule se amestecă cu precipitaţiile, rezultând ploi acide care distrug clădiri

41
Roberts E., „Schimbările majore ale mediului”, Editura ALL, 2007, p. 427

49
şi păduri şi omoară peştii. Unii agenţi poluanţi ajung în stratosferă, distrugând ozonul natural care
protejează animalele şi plantele împotriva razelor nocive ultraviolete ale soarelui.
Ploaia acidă distruge plantele şi animalele. Ele spală nutrienţii de pe sol, frunze şi ace, iar
acestea se îngălbenesc şi mor. Aluminiul eliberat de ploi slăbeşte rădăcinile copacilor, favorizând
distrugerea lor. Paduri întregi au disparut din aceasta cauza. Este si mai rau daca ploaia acida
ajunge în râuri sau lacuri, pentru că acestea transportă otrava la distanţă, omorând şi cele mai
mici organisme. Peştii sunt determinaţi de aluminiu să producă o mucoasă lipicioasă care le
înfundă branhiile şi îi "sufocă", în cele din urmă. Apele acide distrug şi icrele. Ploile acide
distrug culturile omoară peştii prin otrăvirea locurilor şi fărâmiţează pietrele. Copacii îşi pierd
frunzele şi, în final mor. Substanţele poluante din atmosferă sunt substanţe gazoase, lichide
sau solide, care îi modifică compoziţia.
Pe măsură ce numărul populaţiei creşte, tot mai mult cărbune, ulei, gaz (carburanţi folsili)
şi lemn sunt arse pentru a produce energia necesară pentru încălzire, gătit, transport, construcţii şi
pentru realizarea bunurilor necesare oamenilor si obiectelor de lux pe care si le doresc. Unele
noxe eliberate în procesul de ardere a acestor carburanţi se numesc gaze de seră, deoarece se
comportă întocmai ca sticla unei sere: lasă lumina să pătrundă, dar reţin căldura eliberată de pe
suprafaţa pamântului. Ca rezultat, ele conduc la încălzirea planetei.
Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-au menţinut timp de milioane de ani, este
ameninţat acum de activitatea omului. Aceste pericole ar fi, ploile acide, subţierea stratului de
ozon, poluarea aerului, efectul de seră şi încălzirea globală. 42 (Pricope L. şi Pricope F., 2008, p.
126)
Activităţile umane produc o mare poluare, zilnic. Gazele de eşapament emanate de 700 de
milioane de maşini în întreaga lume, împreună cu fumul şi gazele industriale, aduc în atmosferă
diferiţi agenţi poluanţi.
Apele reziduale provenind din locuinţe, din industrie şi agricultură ajung încă în proporţie
mare în apele lacurilor şi ale râurilor. Aceste ape poluate conţin substanţe care favorizează
dezvoltarea bacteriilor. Aceste bacterii consumă cantiăţi imense de oxigen dizolvat în apă şi în
felul acesta pune în pericol viaţa animalelor şi plantelor. Apele reziduale conţin de asemenea
produse industriale toxice, cum sunt plumbul şi mercurul. De asemenea îngrăşămintele, folosite
mult în agricultură, ajung în apele râurilor, purtate de apa ploii.
42
Pricope L. şi Pricope F., „Poluarea mediului şi conservarea naturii”, Editura Rovimed, 2008, p. 126

50
 La poluarea apei contribuie un număr mare de surse, care sunt clasificate în:
 Surse organizate:
- apele reziduale comunale, care rezultă din utilizarea apei în locuinţe şi instituţii publice, bogate
în microrganisme, dintre care multe patogene;
- apele reziduale industriale, provenite din diverse procese de fabricaţie sau sunt utilizate la
transport, ca solvent sau separator, la purificarea şi spălarea materiilor prime, semifinite şi finite,
sau a ustensilelelor şi instalaţiilor, şi au o compoziţie heterogenă.
- apele reziduale agro - zootehnice, provenite mai ales ca urmare a utilizării apei în scopuri
agricole (irigaţii), cât şi pentru alimentarea animalelor şi salubritatea crescătoriilor de animale.
 Sursele neorganizate, sunt reprezentate de apele meteorice (ploaie, zăpadă),
reziduurile solide de tot felul, diversele utilizări necorespunzătoare (topirea inului
sau cânepii).
Multitudinea şi variabilitatea surselor de poluare a apei conduc la pluralitatea elementelor
poluante, împărţite în:
- elemente biologice, reprezentate, în principal, de microorganismele patogene;
- elemente chimice, reprezentate de substanţe chimice organice sau anorganice;
Ca măsuri de prevenire a poluării apei sunt: interzicerea îndepărtării la întâmplare a
reziduurilor de orice fel care ar putea polua apa, organizarea corectă a sistemelor de canalizare şi
a instalaţiilor locale, construirea de staţii de epurare, construirea de staţii sau sisteme de epurare
specifice pentru apele reziduale ale întreprinderilor industriale, înzestrarea cu sisteme de reţinere
şi colectare a substanţelor radioactive din apele reziduale ale unităţilor unde se produc sau se
utilizează radionuclizi, controlul depozitării reziduurilor solide;
Poluarea solului este considerată ca o consecinţă a unor obiceiuri neigienice sau practici
necorespunzătoare, datorată îndepărtării şi depozitării la întâmplare a reziduurilor rezultate din
activitatea omului, a deşeurilor industriale sau utilizării necorespunzatoare a unor substanţe
chimice în practica agricolă. Ţinând seama de provenienţa lor, reziduurile pot fi clasificate în:
- reziduuri menajere, rezultate din activitatea zilnică a oamenilor în locuinţe şi localuri
publice;
- reziduuri industriale, provenite din diversele procese tehnologice care pot fi formate din
materii brute, finite sau intermediare şi au o compoziţie foarte variată în funcţie de ramura
industrială şi de tehnologia utilizată (în industria alimentară - predominant componente organice,

51
pe când în industria chimică, metalurgică, siderurgică, minieră - predominant substanţe chimice
organice sau anorganice);
- reziduuri agro - zootehnice, legate îndeosebi de creşterea şi îngrijirea animalelor;
Elementele poluante ale solului sunt de două categorii:
- elemente biologice, reprezentate de organisme (bacterii, virusuri, paraziţi), eliminate de
om şi de animale, fiind în cea mai mare parte patogene. Ele fac parte integrantă din diferitele
reziduuri (menajere, animaliere, industriale);
- elemente chimice, sunt în cea mai mare parte, de natură organică. Importanţa lor este
multiplă: ele servesc ca suport nutritiv pentru germeni, insecte şi rozătoare, suferă procese de
descompunere cu eliberare de gaze toxice, pot fi antrenate în sursele de apă, pe care le
degradează .
Ca măsuri de prevenire şi combatere a poluării solului sunt: colectarea igienică a
reziduurilor menajere în recipiente speciale, îndepărtarea organizată şi la perioade cât mai scurte
a reziduurilor colectate în afara localităţilor, depozitarea controlată sau tratarea corespunzatoare a
reziduurilor îndepărtate prin neutralizarea lor, utilizarea în agricultură, ca îngrăşământ natural, a
reziduurilor, incinerarea reziduurilor uscate, recuperarea şi reutilizarea (reciclarea) reziduurilor
etc.
Poluarea fizică este cea mai recentă şi cuprinde, în primul rând, poluarea radioactivă ca
urmare a extinderii folosirii izotopilor radioactivi în ştiinţă, industrie, agricultură, zootehnie,
medicină etc. Pericolul deosebit al substanţelor radioactive în mediu şi în potenţialul lor nociv
chiar la concentraţii foarte reduse. Poluării radioactive i se adaugă poluarea sonoră, tot ca o
componentă a poluării fizice. Zgomotul, ca şi vibraţiile şi ultrasunetele sunt frecvent prezente în
mediul de muncă şi de viaţă al omului modern, iar intensităţile poluării sonore sunt în continuă
creştere. Supraaglomerarea şi traficul, doi mari poluanţi fonici, au consecinţe serioase asupra
echilibrului psihomatic al individului. În sfârsit nu putem trece cu vederea poluarea termică,
poate cea mai recentă formă de poluare fizică cu influenţe puternice asupra mediului înconjurător,
în special asupra apei şi aerului, şi, indirect, asupra sănătăţii populaţiei. Marea varietate a poluării
fizice, ca şi timpul relativ scurt de la punerea ei în evidenţă, o face mai puţin bine cunoscută decât
pe cea biologică şi chimică, necesitând eforturi deosebite de investigare şi cercetare pentru a
putea fi stăpânită în viitorul nu prea îndepărtat.
Protecţia mediului înconjurător a apărut ca problemă a omenirii numai în zilele noastre,
respectiv atunci când omul a cucerit întreg spaţiu al Terrei, prielnic vieţii. Acum, bogăţiile şi
52
resursele de energie au fost afectate în aşa măsură încât se întrevede epuizarea rapidă a unora
dintre ele, iar unele condiţii esenţiale existenţei umane, ca apa sau aerul, dau semne de otrăvire.
Se deduce astfel posibilitatea ca viitorul omenirii să fie pus sub semnul întrebării, dacă
bineînteles nu se iau măsuri energice de protecţie a planetei. Omul a înţeles că face şi el parte din
natură, că Terra şi resursele ei sunt limitate, că această planetă funcţionează ca un sistem şi ca
dereglările produse într-un loc pot avea repercusiuni pentru un întreg circuit, inclusiv pentru om.
Omenirea nu poate renunţa însă la ritmurile înalte ale dezvoltării economice. Calea pentru
realizarea acestor ritmuri, cu menţinerea unei bune calităţi a mediului, este exploatarea acestuia în
aşa fel încât să se poată regenera şi conserva în permanenţă.
Primele iniţiative de ocrotire a mediului au apărut acum aproximativ 200 de ani, din
necesitatea salvării unor specii pe cale de dispariţie. Cu timpul, motivele care au impus ocrotirea
naturii s-au diversificat. Începând din anul 1970, au apărut semne clare de îmbolnăvire a
planetei : subţierea stratului de ozon, încălzirea globală, ploile acide, poluarea apelor, a aerului şi
a solului. Oamenii au început să înţeleagă necesitatea adoptării unui comportament responsabil
faţă de natură. Însă responsabilitatea omului pentru ocrotirea mediului înconjurător este atât
individuală, dar mai ales colectivă: protecţia naturii angajează colaborare şi sprijin reciproc pe
plan local, judeţean, naţional şi mai ales internaţional.
Construind fabrici şi uzine, dezvoltând oraşele şi transporturile, defrişând pădurile pentru
a folosi lemnul şi a mări suprafeţele agricole, aruncând nepăsător în apă şi în aer cantităţi mari de
deşeuri toxice, omul a stricat echilibrul natural existent în mediul înconjurător, aşa încât uneori şi-
a pus în pericol însuşi viaţa lui. În asemenea situaţie, fiinţa umană s-a văzut nevoită să ia atitudine
pentru înlăturarea răului pe care l-a produs şi să treacă urgent la luarea unor măsuri pentru
protecţia mediului înconjurător, pentru menţinerea în natură a unui echilibru normal între toţi
factorii care compun mediul. Pentru ca Pământul să rămână o planetă vie, interesele oamenilor
trebuiesc corelate cu legile naturii.43 (Bica I., 2000, p. 83)

4.3. Nivelul poluării mediului înconjurător în România

43
Bica I,. „Elemente de impact asupra mediului”, Editura Matrix Rom Bucureşti, 2000, p. 83

53
 România se situează pe locul trei la nivel mondial în clasamentul care ierahizează statele
lumii în funcţie de progresele realizate la capitolul îmbunătăţirii politicilor de protecţie a mediului
înconjurător, potrivit datelor Indicele de Protecţie a Mediului. Potrivit indicelui EPI, care măsoară
în principal controlul poluării, asigurarea biodiversităţii şi gestiunea resurselor naturale, Elveţia
se află pe primul loc, fiind urmată de Letonia, Norvegia, Luxemburg şi Costa Rica, pe ultimele
poziţii situându-se Africa de Sud, Kazakhstan, Uzbekistan, Turkmenistan şi Irak. Clasificarea
statelor mai are în vedere şi mortalitatea infantilă, accesul la asistenţă medicală şi apă potabilă. Pe
lângă indicele EPI, a fost elaborat şi un indice al tendinţei politicilor ambientale, ce relevă
progresele făcute de ţările lumii în ultimii 10 ani în privinţa îmbunătăţirii politicilor de protecţie a
mediului.
În acest clasament, România se află pe poziţia a treia, înaintea sa situându-se Letonia şi
Azerbaidjan, fiind urmată de Albania şi Egipt. Pe ultimele locuri găsim Estonia, Bosnia-
Herţegovina, Arabia Saudită, Kuwait şi Rusia.
În ultima vreme, dezvoltarea rapidă a sectorului turismului și creșterea numărului de
turiști exercită o influență crescută asupra mediului înconjurător. În momentul de față, trebuie să
ne gândim că resursele existente la nivel mondial sunt limitate, poluarea mediului înconjurător
este într-o continuă creștere, în timp ce sute de milioane de oameni trăiesc în sărăcie, nu au acces
la apă potabilă și electricitate, existând riscul dispariției a numeroase specii de plante, animale şi
pești.
În vederea promovării unui comportament eco-responsabil în rândul turiștilor din toate
zonele țării precum și în vederea deplasărilor în străinătate, Unitatea de Politici Publice din cadrul
Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, a elaborat prezentul ghid care prezintă instrumente
practice simple și concrete, la îndemâna fiecărui turist sau a oricărui cetățean, pentru a reduce
impactul negativ asupra mediului. Pentru a avea un comportament eco-responsabil trebuie ca la
nivel de individ și de grup, să ne schimbăm mentalitățile și obiceiurile. Trebuie să fim conștienți
că în fiecare zi de muncă sau de vacanță avem ocazia să reducem impactul negativ asupra
mediului, generat de activitățile noastre.
Putem oferi un exemplu de urmat, adoptând un comportament eco-responsabil pe
parcursul vacanțelor, în viața de zi cu zi în general. Eco-responsabilitatea reprezintă angajamentul
pe care îl luăm la nivel individual și de grup, pentru limitarea impactului negativ asupra mediului.
Secolul al XXI-lea va prelua o mare problem nerezolvată de secolul anterior şi anume
protecţia mediului înconjurător. Actualmente există numeroase semnale de alarmă din cauza
54
poluării excessive şi a epuizării unor resurse naturale. Susţinerea financiară a cheltuielilor pentru
mediu este dependentă de starea economică a fiecărei ţări, deci decalajele existente între ţări vor
marca profund şi acest domeniu.
Dintre măsurile concrete luate de unele ţări pentru reducerea poluării mediului se pot
enumera: impozite ecologice plătite statului, creşterea costului benzinei, impozite pentru protecţia
mediului, scăderea impozitelor la unele întreprinderi şi creşterea impozitelor la alte întreprinderi
din sectoare poluante, altor impozite pentru crearea de resurse financiare ce urmează a fi
efectuate în scopuri economice, implementarea reformei fiscale ecologice, creşterea impozitelor
la procesele cu consum mare de energie, apă, materie primă, ocuparea solului. Cheltuielile pentru
mediu sunt susţinute şi prin donaţii particualre sau publice.
Pe lângă mijloacele economice de constrângere, sau de dezvoltare a activităţii, de cele
tehnice şi tehnologice pentru reducerea emisiilor de poluanţi şi controlul acestora, strategia de
protecţie a mediului impune existenţa unui cadru legistativ şi organizatoric adecvat pentru fiecare
ţară şi anumite momente.
Dreptul mediului reprezintă ansamblul complex al normelor juridice care reglementează
realţiile ce se stabilesc între oameni, referitoare la activitatea lor faţă de componentele caturale şi
artificial ale mediului înconjurător şi de conservare a acestor componente.
Dreptul mediului înconjurător recunoaşte următoarele principii şi anume:
 Dreptul omului la viaţă, integritate fizică şi psihică;
 Dreptul omului la un mediu înconjurător sănătos;
 Dreptul omului de a avea acces la orice informaţie;
 Dreptul la despăgubiri la prejudicial suferit, ca urmare a poluării mediului;
 Dreptul fiecărui cetăţean de a sesiza orice autoritate asupra activităţii generatoare de
poluanţi;
 Dreptul persoanelor de a beneficia de facilităţile legale pentru activitatea ce realizează
protecţia mediului.
În luna decembrie a anului 1995 s-a promulgat noua lege a protecţiei mediului
înconjurător, specific societăţii demografice actuale, armonizată cu prevederile legale europene,
cu standardele internaţionale şi cu noua Constituţie a României.
Legea s-a elaborat pe baza strategiei de protecţie a mediului în România şi a Programului
de protecţie a mediului. Legea cuprinde 6 capitole şi 2 anexe.

55
 Autoritatea supremă în România pentru protecţia mediului este Ministerul Apelor,
Pădurilor şi Protecţiei Mediului, organizat pe trei departamente: Pădurile, Politici de Mediu şi
Managementul integrat al mediului.
Alte aurotităţi sunt: primăriile, persoanele fizice şi juridice, agenţiile pentru protecţia
mediului din Bucureşti şi din fiecare judeţ.
Fondul pentru mediu este constatat de Agenţia pentru protecţia mediului din: taxe de
autorizare, amenzi, penalităţi, donaţii, vărsăminte, asistenţă financiară, încasări de la diferite
manifestări organizate cu scop ecologic. Acest fond se utilizează pentru: reducerea poluării,
reconstrucţii ecologice, protejarea unei zone, monumente naturale, salvarea unor specii şi
propaganda ecologică.
Pentru conservarea unor zone naturale de mare valoare biologică, ecologică şi estetică, în
România, peste 1 200 000 de hectare sunt declarate arii protejate de lege, sub forma rezervaţiilor
biosferei, rezervaţii naturale şi a parcurilor naţionale. Acestea sunt complexe floristice, forestiere,
faunistice, geologice, geomorfologice, speologice şi paleontologice deosebit de interesante cu
component unicat. 44( Vişan S., Angelescu A., Alpopi C., 2000, p. 325)
Putem oferi un exemplu de urmat, adoptând un comportament eco-responsabil pe
parcursul vacanțelor, în viața de zi cu zi în general. Eco-responsabilitatea reprezintă angajamentul
pe care îl luăm la nivel individual și de grup, pentru limitarea impactului negativ asupra
mediului.45 (Dițoiu V., Holban N., 2005, p. 13)
Într-un an în Delta Dunării se produc 1.000 de tone de gunoi menajer care este împrăştiat
pretutindeni pentru că nu există infrastructură de colectare. Dezvoltarea turismului poate fi
blocată de incapacitatea de a evacua deşeurile. Investiţii de sute de milioane de euro pentru
depoluarea Deltei sunt stopate de interesele politicienilor locali.
În anul 2013, în Delta Dunării, sezonul turistic a început mai devreme comparativ cu anii
anteriori. De Paşte şi de 1 Mai, întreaga bază turistică din Deltă a fost ocupată, iar de atunci
turiştii continuă să vină să-şi petreacă vacanţele. Proprietarii spaţiilor de cazare şi ai
restaurantelor au făcut investiţii pe parcursul lunilor de iarnă, iar pensiunile şi hotelurile arată mai
bine comparativ cu anii anteriori. Ca şi în anii trecuţi, turiştii sunt însă întâmpinaţi de acelaşi
peisaj dezolant încă de la malul Dunării din Tulcea sau de la debarcaderele situate în localităţile
riverane braţului Sfântu Gheorghe al fluviului pe unde se pătrunde în Deltă.

44
Vişan S., Angelescu A., Alpopi C., „Mediul înconjurător: poluare şi protecţie”, Editura Economică, 2000, p. 325
45
Dițoiu V., Holban N., „Modificări antropice ale mediului”, Editura Engelking Pollution , 2005, p. 13
56
 Gunoaiele plutesc pretutindeni, pe malul Dunării, pe canale, pe lacuri şi în bălţi, pe
grinduri, dar şi în toate zonele lacustre şi verzi din preajma satelor. Despre deşeurile care au pus
stăpânire pe Delta Dunării autorităţile vorbesc foarte mult, dar nu fac nimic pentru a le elimina.
Un studiu realizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării arată că
biodiversitatea de pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi peisajul specific se află într
o degradare permanentă din cauza deşeurilor împrăştiate necontenit de populaţia locală şi de catre
turisti. Conform monitorizarilor specialistilor, cei aproximativ 12.000 de locuitori ai satelor
Deltei Dunării şi miile de turişti care îşi petrec vacanţa la gurile Dunării produc anual aproape
1.000 de tone de gunoi care este împrăştiat pretutindeni. În studiul citat se mai precizează că
localităţile riverane Dunării nu au instalaţii de epurare a apelor menajere şi, ca urmare, toate
reziduurile menajere lichide sunt deversate zilnic în fluviu, ele urmând să fie “filtrate”, pe cale
naturală, de bazinul acvatic al Deltei. Nici satele Deltei nu dispun de reţele de canalizare şi de
instalaţii de epurare, iar apele menajere din respectivele localităţi ajung tot în bazinele acvatice
naturale de la vărsarea Dunării în Marea Neagră.
Gunoaiele urâţesc peisajul
Virgil Munteanu, preşedinte al Asociaţiei Operatorilor de Turism din Delta Dunării, a
declarat că firmele care realizează excursii pentru turişti în Deltă au ajuns în pragul disperării.
“Toate traseele turistice din Deltă arată precum depozitele de gunoi menajer. PET-urile plutesc
pretutindeni, iar gunoiul menajer aruncat de localnici pe malul canalelor din prejma satelor
blochează circulaţia navelor turistice. Ca urmare, peisajul este dezolant. În localităţile din Deltă şi
pe traseele turistice nu există containere pentru gunoi. Din acest motiv, sătenii şi turiştii arună
deşeurile la voia întâmplării. Localnicii şi agenţii economici din Deltă plătesc însă taxe pentru
colectarea gunoiului. Aceste taxe sunt încasate de primării, dar nu s-a cheltuit nici un leu pentru
colectarea gunoiului”, a spus Virgil Munteanu. O firma din Austria a donat primăriilor din Sulina,
Sfântu Gheorghe şi Jurilovca câte o presă de compactat PET-uri, dar acestea sunt nefolosite.
Operatorii de turism din Deltă susţin că primăriile nu fac nimic pentru realizarea unui sistem
eficient de colectare a gunoiului menajer, deşi încasează foarte mulţi bani din taxa de salubritate.
Mai mult, primăriile localităţilor care au primit gratis prese pentru mase plastice nu au fost
capabile să organizeze colectarea PET-urilor din zonele limitrofe localităţilor, iar instalaţiile
respective au ruginit înainte de a compacta recipienţii din plastic care au pus stăpânire pe traseele
turistice de la gurile Dunării.

57
 În studiul realizat de specialişti privind starea biodiversităţii din Rezervaţia Biosferei
Delta Dunării sunt propuse măsuri concrete menite să limiteze sursele de poluare şi să refacă
biodiversitatea periclitată de poluare. Aplicarea acestor măsuri de protecţie ecologică a Deltei
necesită sume de peste 120 milioane euro, care ar trebui să fie finalizate până în 2015. Sunt
prevăzute investiţii în valoare de 17 milioane euro pentru diminarea poluării în cele 12 localităţi
din Deltă sau riverane Dunării din judeţul Tulcea. Este vorba de realizarea instalaţiilor de
canalizare, a unui sistem de colectare integrată a gunoiului menajer pentru tot teritoriul ARBDD.
Se preconizează extinderea bazinelor acvatice naturale din Deltă cu aproximativ 50.000
hectare prin reconstrucţia ecologică a amenajărilor agricole şi piscicole degradate. Până acum,
din acest plan uriaş de investiţii nu s-a realizat nimic.
Ministerul Mediului a obţinut finanţare pentru începerea principalelor investiţii. În iulie
2007, Guvernul a alocat 37 milioane euro pentru realizarea studiilor de fezabilitate, pentru
proiectarea si executarea obiectivelor cuprinse în planul conceput de cercetătorii Institutului Delta
Dunării, dar investiţiile au fost blocate din cauza disputelor dintre instituţii.
"Până în present au fost renaturate peste 15.000 de hectare de terenuri piscicole, agricole
şi silvice care erau degradate. Bazinele acvatice create pe suprafeţele de teren arid au permis
refacerea, în doi-trei ani, a vegetaţiei luxuriante, au reapărut rapid populaţiile piscicole şi
vieţuitoarele terestre specifice zonelor umede. Aceste zone umede pot diminua considerabil
poluările masive care se produc atât în satele Deltei, cât şi în fluviu, din localităţile riverane.
Experienţa de până acum ne arată că pentru a reconstrui ecologic un hectar de teren
agricol sau piscicol degradat s-au cheltuit aproximativ 600 de euro. Se poate spune că se mareşte
zona umedă a Deltei cu o cheltuială nesemnificativă şi se reface biodiversitatea afectată de
poluare în beneficiul conservării peisajului deltaic care asigură dezvoltarea turistică a zonei.
Renaturarea terenurilor agricole elimină poluarea masivă realizată de fermierii din Deltă
care folosesc pe scară largă pesticidele şi îngrăşămintele chimice. Specialiştii institutului mai
spun că pesticidele şi îngrăşămintele utilizate în cantităţi mari de fermieri ajung în bazinele
acvatice învecinate prin reţelele de desecare şi distrug vegetaţia lacustră.
În ciuda declaraţiilor încurajatoare ale autorităţilor, care anunţau programe masive de
curăţare a Deltei Dunării, Rezervaţia este în continuare o adevarată groapă de gunoi. Peste vară,
turiştii care au trecut anul acesta prin Deltă au lăsat în urma lor munţi de gunoaie. La acestea se
adaugă deşeurile produse de locuitorii din Deltă, care, în lipsa rampelor ecologice, au aruncat

58
gunoiul pe unde au apucat. Numai anul trecut,in 2013, spre exemplu, cantitatea de gunoi
necolectată din Deltă a fost de 6.132 de tone.
În lipsa rampelor amenajate, mulţi dintre agenţii de turism care deţin hoteluri şi pensiuni
în Deltă sunt acuzaţi că ard resturile menajere, uneori zile de-a randul, lucru extrem de grav
pentru o Rezervaţie a Biosferei. Autorităţile par şi ele indiferente la această situaţie, în special
Administraţia Rezervaţiei. Doar Garda de Mediu mai face controale, din când în când.
46
(http://www.ecomagazin.ro/delta-dunarii-sufocata-de-gunoaie/)
În apele Dunării se găsesc reziduuri de pesticide (HCH şi DDT) în concentraţii medii
anuale care depăşesc maximele admise, cu 30% şi respectiv 45%. Cauzele acestor depăşiri sunt
deversarea apelor industriale uzate în apa Dunării şi antrenarea pesticidelor de pe terenurile
agricole.
Alte substanţe poluante cu impact toxicologic sunt metalele, în special fier, cadmiu şi
plumb. Acestea provin din deversarea în Dunăre a apelor uzate orăşenesc şi industriale.
Depozitarea gunoiului menajer crează probleme serioase de mediu. Localnicii aruncă de
multe ori gunoiul la marginea satelor, pe diguri, terenuri necultivate sau chiar în apă. Turiștii care
străbat Delta și pensiunile turistice sunt alte surse de poluare.47(
http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/ecologie/poluarea-deltei-dunarii-studiu-de-caz188053.html)
Delta Dunarii prin frumuseţea peisajelor sale constituie o importantă zonă de interes
turistic. Ea a fost declarată rezervaţie naturală de interes. De frumuseţea acestor imagini se vis se
bucură în fiecare vară turiştii, care vizitează acest ochi de sălbăticie. Cu toţii sunt bine primiţi şi
trataţi cu frumuseţea păsărilor în zbor sau a peştilor sărind printre nuferi. Din păcate răsplata pe
care o primesc vieţuitoarele deltei nu este decât mizeria pe care o lasă turiştii în urmă… poluarea
apei cu diverse cutii de suc sau de bere, ambalaje din plastic aruncate printre sălcii, chiar locuri
cenuşii apărute în urma grătarelor de mititei.
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) anunţă vizitatorii că în
perimetrul Rezervaţiei este interzisă camparea, cu excepţia locurilor de campare autorizate,
amenajate şi dotate corespunzător cerinţelor igienico-sanitare. Menţionez că în conformitate cu
prevederilor Art. 12, pct.9 din Legea nr. 136 din 5 iulie 2011 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării constituie contravenţie

46
http://www.ecomagazin.ro/delta-dunarii-sufocata-de-gunoaie/

47
http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/ecologie/poluarea-deltei-dunarii-studiu-de-caz-188053.html
59
camparea în afara zonelor aprobate sau în altfel de condiţii decât cele autorizate, precum şi
nerespectarea regulilor stabilite pentru utilizarea zonelor de campare şi se sancţionează cu
amendă de la 70 lei la 200 lei pentru persoane fizice şi de la 100 lei la 250 lei pentru personae
juridice.48 (http://www.ddbra.ro/activitati/turism/reguli-de-desfasurare-a-turismului/reguli-de-
acces-si-desfasurare-a turismului-in-rezervatia-biosferei-delta-dunarii)
“În ultima vreme, dezvoltarea rapidă a sectorului turismului şi creşterea numărului de
turişti exercită o influenţă crescută asupra mediului înconjurător.
În momentul de faţă, trebuie să ne gândim că resursele existente la nivel mondial sunt
limitate, poluarea mediului înconjurător este într-o continuă creştere, în timp ce sute de milioane
de oameni trăiesc în sărăcie, nu au acces la apă potabilă şi electricitate, existând riscul dispariţiei
a numeroase specii de plante, animale şi peşti.
În vederea promovării unui comportament eco-responsabil în rândul turiştilor din toate
zonele ţării precum şi în vederea deplasărilor în străinătate, Unitatea de Politici Publice din cadrul
Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, a elaborat prezentul ghid care prezintă instrumente
practice simple şi concrete, la îndemânafiecărui turist sau a oricărui cetaţean, pentru a reduce
impactul negativ asupra mediului. Pentru a avea un comportament eco-responsabil trebuie ca la
nivel de individ şi de grup, să ne schimbăm mentalitaţile şi obiceiurile. Trebuie sa fim conştienţi
că în fiecare zi de muncă sau de vacanţă avem ocazia să reducem impactul negativ asupra
mediului, generat de activităţile noastre…”. Localităţile din Biosfera Deltei Dunării sunt
concentrate în cea mai mare parte în lungul braţelor Dunării şi ocupă suprafeţe reduse de teren
din cauza suprafeţelor mici de terenuri neinundabile existente.

Populaţia activă din rezervaţie reprezintă 35,3% din total, având un grad de ocupare de
aproximativ 81,4% repartizat diferenţiat pe activităţi:
- pescuit şi piscicultură (15,3%)
- agricultură şi silvicultură (29%)
- industrie, construcţii, comerţ, prestări servicii (15,7%)
- turism, transporturi, comunicaţii (15,4%)
- sănătate (1,9%)

48
http://www.ddbra.ro/activitati/turism/reguli-de-desfasurare-a-turismului/reguli-de-acces-si-desfasurare-a
turismului-in-rezervatia-biosferei-delta-dunarii

60
 - învăţământ, educaţie, cultură (5,7%)
- administraţie publică (13,5%)
- alte activităţi (3,6%).
Rata şomajului este de 18,6% şi este neuniform distribuită în localităţile rezervaţiei. Din
cele mai vechi timpuri, pescuitul a constituit principala ocupaţie a locuitorilor din Delta Dunării.
Deşi în ultimul timp resursa piscicolă a cunoscut un anumit regres, pescuitul reprezintă în
continuare principala preocupare, cu precădere în localităţi cum sunt Crişan, Mila 23, Gorgova şi
Sfântu Gheorghe.
Cea de-a doua ocupaţie principală a locuitorilor Deltei o constituie creşterea animalelor,
care dintr- o activitate iniţial temporară (transhumanţa), a devenit o preocupare permanentă la
sfârşitul secolului XIX. Localităţi cu tradiţie în creşterea animalelor sunt: Letea, Periprava, C.A.
Rosetti, Sfiştofca, Caraorman şi Pardina.
Zona economică acoperă o suprafaţă totală de 306.100 ha (52,8% din suprafaţa
rezervaţiei) şi cuprinde terenuri în regim liber de inundaţie, terenuri îndiguite pentru folosinţă
agricolă, piscicolă şi silvică şi terenurile pe care sunt amplasate aşezările umane. Activităţile
economice cele mai importante desfăşurate în această zonă includ exploatarea durabilă a fondului
piscicol şi exploatarea terenurilor agricole, acestea însumând peste 63.770 ha. În cea mai mare
parte, acestea sunt ocupate de terenuri arabile (67,61%) şi de pajişti naturale(32,04%).
Prin practicarea turismului, valorile naturale şi culturale ale Deltei Dunării constituie
resurse valorificabile. Delta Dunării, însă, nu este valorificată din punct de vedere turistic la
adevăratul potenţial. Din datele prezentate în Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal Delta
Dunării, la nivelul anului 2013 s- a înregistrat un număr de 73.767 de turişti, însumând 1,06% din
totalul pe ţară. Deşi numărul turiştilor a crescut faţăde anii anteriori, gradul de ocupare a
structurilor de cazare este cu 10 procente mai mic decât media pe ţară. Analizele realizate au
identificat faptul că, deşi întreg teritoriul prezintă un potenţial turistic deosebit, probleme legate
de infrastructura specific turistică şi infrastructura tehnică împiedică o valorificare corectă a
patrimoniului natural şi cultural.
Dintr- o primă analiză a situaţiei economico-sociale din zona Deltei Dunării, se pot
identifica o serie de puncte vulnerabile, care constituie, sau pot deveni, ameninţări.
Astfel, pentru mediul social se evidenţiază următoarele:

61
- condiţiile de mediu favorizează răspândirea zoonozelor precum şi emergenţa unor boli
infecţioase cu potenţial sever de sănătate publică, Delta Dunării fiindo zonă endemică pentru
holeră şi gripă aviară;
- starea actuală a sistemului sanitary face imposibilă intervenţia promptă în cazul apariţiei de
epidemii;
- aprovizionarea cu apă potabilă precum şi lipsa canalizării pentru apele menajere reprezintă
probleme cu impact asupra morbidităţii şi mortalităţii prin boli specifice;
- posibilităţile de acces la serviciile medicale, pentru populaţia expusăla factori de risc, sunt
limitate, având un impact important pe sănătate;
- lipsa infrastructurii şi dotărilor pentru furnizarea de servicii medicale de calitate;
- deficit de personal medical cu studii superioare şi medii;
- lipsa infrastructurii şcolare, preşcolarii şi elevii din învăţământul primar fiind
netransportabili/foarte greu transportabili, mai ales în condiţii climaterice nefavorabile;
- infrastructură precară pentru depozitarea deşeurilor;
- probleme de accesibilitate, determinate de nefuncţionarea aeroportului din Tulcea la capacitatea
necesară, precum şi de lipsa unui pod peste Dunăre în zona Brăila-Galaţi, care să faciliteze
legătura zonei cu centrul şi nord-estul, implicit conectarea la axele de dezvoltare.
Activităţile curente din porturi au un impact negativ asupra mediului, condiţiile existente
fiind insuficiente în raport cu cerinţele minime pe care România şi le-a asumat prin convenţiile
internaţionale şi prin legislaţia europeană transpusă în legislaţia naţională:
- operarea inadecvată a mărfurilor pulverulente în vrac: operatorii de mărfuri vrac utilizează
tehnologii inadecvate de operare, ceea ce conduce la poluarea directă a aerului mediului
înconjurător, datorită dispersiei pulberilor, şi indirect la poluarea apei. Mărfurile vrac depozitate
pe cheu şi platforme sunt antrenate de vânt şi apele fluviale în bazinul portuar conducând la
poluarea apei şi a sedimentelor. Acest fenomen este predominat în zonele în care se operează
cereale, minereu, cocs, bauxită, fosfaţi, îngrăşăminte, uree;
- activitatea de reparaţii nave,executată în şantierul navalşi docurile plutitoare de reparaţii
reprezintă o sursa importantă de poluare a apei şi sedimentelor, cu reziduuri petroliere, rugină,
metale grele, compuşi toxici;
- deversări necontrolate de reziduuri petroliere şi gunoi de la nave;
- poluarea aerului cu noxe provenite de la navele care tranzitează cât şi de la navele operative;

62
- tratarea inadecvată a reziduurilor petroliere şi apelor de spălare provenite de la tancurile
petroliere, a apelor de balast de la tancurile de transport substanţe chimice lichide, a apelor
tehnologice şi de platform din terminalul petrolier; după îndepărtarea şi recuperarea produsului
petrolier, apa este deversată în bazinul portuar fără o tratare prealabilă.

Alte ameninţări pentru protecţia ecosistemului:

- lipsa lucrărilor de protecţie împotriva inundaţiilor;

- depunerile de aluviuni;
- poluarea apei şi a aerului cu noxele emanate ca urmare a transportuluicu ambarcaţiuni cu
motoarede mareviteză;
- poluarea sonoră produsă de zgomotul motoarelor;
- realizarea unor activităţi neadaptate condiţiilor specifice zonelor de deltă: amenajarea de
mari incinte agricole, amenajări silvice cu specii neadecvatezonei;
- supradimensionarea exploatărilor specifice Deltei (agricole şi piscicole) sau de
exploatarea stufului.

Riscurile aferente mediuluieconomic:

- proliferarea fenomenului de braconaj piscicol;

- fragmentarea şi utilizarea necorespunzătoare aterenurilor agricole;
- dotări turistice insuficiente;
- tehnică agricolă învechită;
- suprafaţă irigatăredusă;
- nivel redus de accesare a fondurilor destinate susţinerii agriculturii;
- exploataţiile zootehnice sunt de dimensiuni mici;
- lipsa de pregătire profesională a celor care cultivă pământul;
- emigraţia populaţiei şi îmbătrânirea forţei de munca;
- slaba reprezentare a asociaţiilor de producători proiectul “Evaluarea stării actuale şi
pretabilitatea pentru piscicultură a incintelor amenajate din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, în
vederea reconstrucţiei ecologice a suprafeţelor degradate”.

63
 Este derulat în prezent de către Institutul de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării Tulcea,
prin obiectivele propuse răspunde obiectivelor Programului de Guvernare, pentru perioada 2010 -
2015 în domeniul “Îmbunătăţirea calităţii mediului” - Reconstrucţia ecologică a Deltei Dunării”.
Totodată fundamentează realizarea “Obiectivelor managementului Rezervaţiei Biosferei
Delta Dunării pentru perioada 2010 - 2015” respectiv:
♦ Reglementarea activităţilor economice din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării;
♦ Reconstrucţia ecosistemelor deteriorate, prin stabilirea pe baze ştiinţifice a pretabilităţii
terenurilor din incintele amenajate pentru folosinţe piscicole şi modul de valorificare durabilă a
acestora, cât şi prin identificarea suprafeţelor ce nu mai pot fi folosite pentru destinaţia lor
economic iniţială.

Rezultatele proiectului constituie suport ştiinţific pentru:

♦ Deciziile pentru “Programul de reconstrucţie ecologică din Rezervaţia Biosferei Delta

Dunării”;
♦ Deciziile şi strategiile Consiliului Judeţean Tulcea, cât şi a unor Consilii Locale ale
comunităţilor umane, din teritoriul ce constituie Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, în
gestionarea durabilă a resurselor în teritoriul ce îl administrează în Delta Dunării.

Rezultatele de cercetare vor contribui la:

♦ Valorificarea mai bună a suprafeţelor amenajate pentru piscicultură, ce se pretează

pentru această activitate;
♦ Reconstrucţia ecologică a suprafeţelor degradate. 49(Iosif Colcer, Viorel Măgureanu,
1998, p. 173)

49
cf. Iosif Colcer, Viorel Măgureanu, “File din istoria Dobrogei”, Inspectoratul pentru cultură al judeţului Tulcea,
1998, p. 173
64
 Capitolul 5. Studiu de caz – Delta Dunării

Rezervaţia biosferei Delta Dunării – spaţiu eco-turistic unicat în Europa

Delta Dunării constituie una dintre cele mai importante zone turistice ale României , prin
originalitatea şi varietatea resurselor turistice pe care le deţine .
Atractivitatea turistică din Delta Dunării este datorată următoarelor elemente ale cadrului
natural şi antropic :
-originalitatea şi spectaculozitatea peisajului în care se îmbină suprafeţele acvatice cu
stufărişurile, terenurile mlăştinoase şi grindurile marine şi fluviale cu păduri de stejar şi zăvoaie
de sălcii şi plopi, plaja mării şi dunele de nisip cu peisaje aride şi exotice;
-oglinzile de apă – îndeosebi braţele Dunării, canalele, gârlele şi lacurile care constituie
atât locuri pentru excursii, agrement şi pescuit sportiv, cât şi principalele căi de acces şi de
circulaţia turistică în Deltă;
- vegetaţia deltei, variată, bogată şi specifică – este interesantă prin aspectele sale
peisagistice create, prin valoarea ştiinţifică a unor asociaţii sau specii, prin potenţialul melifer. Un
mare interes pentru turişti îl constituie întinsele stufişuri şi insulele plutitoare de plaur, pădurile
format din galerii de sălcii şi plopi negri, ce străjuiesc malurile apelor, codrii de stejar termofil cu
coronae deosebite şi împletitură deasă de liane, viţă sălbatică şi curpen, ce creează o imagine
exotică, de pădure tropical, luxuriantă, peisajului de pe gringurile Letea şi Caraorman, nuferi şi
diferite plante de baltă;
- păsările, prin cele 280 de specii variate ca origine geografică şi de interes ştiinţific,
estetic şi unele chiar cinegetic conferă Deltei renumele de paradis al păsărilor;
- fauna piscicolă deosebit de bogată şi variată de la crap, ştiucă şi somn la sturionii de
mare valoare economică şi interes ştiinţific şi sportive;
- fauna de mamifere, important pentru mamifere: vidră, mistreţ, bizam;
65
 - plajele din zona de contact cu marea, care permit practicarea curei heliomarine şi al unor
programe complexe de mare-deltă, de mare atractivitate pentru turişti;
- condiţiile climatice deosebite (11-11,4 grade celsius, precipitaţii 350 – 400 mm/an, 2630
de ore pe an durată de strălucire a soarelui );
- potenţial cultural interesant cu numeroase vestigii istorice şi elemente etno-folclorice,
elemente de etnografie şi folclor, muzee;
- aşezările cu înfăţişare şi viaţă socio-economică specifice deltei.
Într-un asemenea paradis se pot practica multiple forme de turism:
1. Turismul de circulaţie. Poziţia geografică a teritoriului, existenţa deltei în cadrul
judeţului, peisajul deosebit de atractiv de-a lungul traseelor turistice şi numărul mare de atracţii
turistice cu aspect estetice, cultural, istorice şi ştiinţifice conturează turismul de circulaţie ca
formă de turism specific judeţului Tulcea;
2. Turismul de sejur. Sejurul în Delta Dunării ia diferite forme, în funcţie de motivul
vizitei în deltă şi anume: sejur complex mare (plajă) – deltă, sejur în deltă, sejur turistic în
localităţile deltaice (în sate turistice), sejur pentru pescuit sportiv, sejur pentru plajă la mare, sejur
în interes ştiinţific;
3. Turismul balnear. Are condiţii de dezvoltare prin valorificarea însuşirilor curative ale
nămolului sapropelic din lacul Murighiol, precum şi a plajei marine de la Sfântu Gheorghe şi
Sulina;
4. Turismul de week-end. Are variate posibilităţi de dezvoltare în Delta Dunării, atât în
Tulcea pentru vizitarea obiectivelor turistice din oraş, cât şi în delta propriu-zisă;
5. Turismul itinerant. Presupune vizitarea unor locuri deosebit de frumoase şi unicate în
deltă;
6. Turismul specializat (ştiinţific, cognitiv – educaţional ). Este favorizat în dezvoltarea sa
în cadrul natural deltaic şi îndeosebi de prezenţa rezervaţiilor naturale, floristice, peisagistice şi a
monumentelor naturii;
7. Turismul profesional (agricol, apicol, piscicol, etc.). Se realizează unele programe
speciale pentru apicultorii din România şi străini cu baza la Maliuc, schimburi de experienţă,
cursuri de perfecţionare-informare, alte reuniuni ştiinţifice;
8. Turismul pentru tineret (agrement nautic şi alte derivate ale acestuia). Acest gen de
turism are multiple posibilităşi de dezvoltare în Delta Dunării. Un loc bogat în îmbogăţirea ofertei
turistice pentru tineret îl constituie diversificarea agrementului nautic şi a altor forme specifice
acestui agrement de piaţă;
9. Turismul sportiv (de la pescuitul sportiv la vânătoarea sportivă). Pescuitul sportive este
o formă de turism atractivă atât pentru turiştii români, cât şi pentru cei străini. Vânătoarea
sportivă prezintă interes pentru turiştii români şi străini şi se organizează în conformitate cu
prevederile legii privind economia Crişan, Sulina, Cardon, Mila 23, unde se vânează primăvara
toamna şi iarna păsări şi animale sălbatice;
10. Alte forme de turism (foto-safari, hobby, etc.). Ranjamentele de tip foto-safari sau
cine-safare sunt din ce în ce mai des solicitate si preretate de turiştii români, darm ai ales de
tineri, fiind de asemenea solitate de tinerii din olanda, Franţa şi Anglia.

66
 Elemente de amenajare ale rezervaţiei biosferei Delta Dunării

Declararea Deltei Dunării ca rezervaţie a biosferei impune ca activitatea de turism să fie

redefinită în sensul restructurării formelor de turism ca şi al promovării pe piaţa turistică
a produsului turistic .50
Turismul trebuie să devină treptat activitate organizată în scopul promovării unui turism
specializat, puţin poluant, a turismului de cunoaştere cu valenţe ştiinţifice, profesionale şi estetice
. Se impune limitarea treptată a turismului de masă şi stabilirea unor fluxuri turistice în corelaţie
cu capacitatea de suport ecologică a fiecărui ecosistem din zonă . Se impune stabilirea şi
amenajarea unor centre de control şi informare în principalele porţi de intrare în deltă.
Se impune retehnologizarea navelor de croazieră şi agrement pentru a corespunde
exigenţelor de protecţie a ecosistemelor. Predominarea oglinzii de apă în dauna uscatului, natura
terenurilor pentru fundaţie impun o anumită concepţie de amenajare şi exploatare a deltei şi
anume :
* Programele turistice trebuie să corespundă motivaţiilor principale ale deltei şi trebuie
realizate în cuprinsul spaţiilor acvatice mai ales cu bărcile ;
* Realizarea unor dotări hoteliere în deltă este nerentabilă datorită costurilor mari de
investiţie legate de lucrările de conexe (fundaţie, izolări, alimentare cu apă, canalizare, etc.);
* Accentul trebuie pus pe ambarcaţiuni silenţioase de tip hotel plutitor, pontoane
dormitor, pe ambarcaţiuni uşoare de cazare şi alimentaţie, amenajare de platforme supraînălţate
de campare şi agrement, amenajarea unor dotări de agrement nautic şi sportiv în locurile de
concentrare turistică;
* Completarea cu dotări de agrement a actualelor nuclee turistice de pe malul braţului
Sfântul Gheorghe;
* Încurajarea promovării turismului rural pentru a le oferi locuitorilor o sursă a
prosperităţii economico-sociale;
* Organizarea şi declararea unor sate turistice;
* Amenajarea şi ridicarea confortului pensiunilor pentru a primi turişti;
50
Legea nr. 82/1993 privind constituirea Biosferei "Delta Dunării"cu modificările şi completările ulterioare

67
 * Dezvoltarea şi diversificarea unor sectoare de servicii adiacente (de comerţ specific cu
peşte);
* Dezvoltarea unei infrastructuri adecvate;
* Formarea şi pregătirea forţei de muncă pentru turism;
* Promovarea turismului în zonă printr-un mix publicitar adecvat. 51 (Romanescu Gh.,
1996, p. 127)

Restructurarea formelor şi a programelor turistice, în sensul promovării unui turism

specializat, mai puţin poluant, este vorba de turismul de cunoştere cu valenţe ştiinţifice,
profesionale, estetice, pentru ornitologi, ecologi, geografi, studenţi, elevi, tineri şi alte categorii
de turişti pasionaşi de natură; limitarea şi ţinerea sub control riguros a turismului pentru pescuit
sportive şi vânătoare sportivă; extinderea turismului de sejur programele complexe mare-deltă;
introducerea unor forme de agreement sportive şi a unor programe de agrement nautic adecvate
suprafeţelor acvatice din deltă şi în corelaţie cu cerinţele de protejare şi conservare a
ecosistemelor: concursuri cu bărci şi ambarcaţiuni cu pânze, concursuri tehnico-aplicative cu
bărci de agrement, coaziere, caravane nautice, concursuri internaţionale pe Dunăre şi în Deltă;
extinderea turismului expediţionar pentru tineri; extinderea excursiilor.
Turismul se exclude din zonele strict protejate şi de reconstrucţie ecologică, dar se poate
practica în restul deltei, în mod diferenţiat şi anume: în zonele tampon, cu precădere turismul
specializat, de cunoaştere, ştiinţific, şi unde amenajările turistice sunt limitate la decolmatările de
canale şi menţinerea lor în stare de funcţionare. În zonele deschise economic se pot desfăşura
toate formele de turism şi realiza amenajări şi echipări pentru turism şi agrement în condiţiile
restricţiilor ecologice cunoscute, în zonele de litoral, neincluse în rezervaţii ştiinţifice, se permit
amenajări pentru turismul de sejur, agrementspecific plajelor.
Limitarea treptată a turismului de masă şi stabilirea unor fluxuri turistice în corelaţie cu
capacitatea de suport ecologic a fiecărui ecosistem şi zonă , care să conducă la evitarea încărcării
excesive a unor trasee sau zone turistice. Această restricţionare a circulaţiei turistice poate fi
privită şi în sens economic cum ar fi: promovarea unui turism mai scump ce este benefic,
rentabilizează eventualele echipamente turistice, fără a le degrada printr-o activitate intensivă,
limitarea fluxurilor turistice c ear conduce şi la evitarea supraîncărcării cu dotări, care necesită
investiţii de multe ori costisitoare.

51
Romanescu Gh., „Delta Dunării – Studiu morfohidrografic”, Editura Corson – Iaşi, 1996, p. 127
68
 Dirijarea fluxurilor turistice în zonele deltaice mai puţin frecventate, în special la sud de
braţul Sulina în zonele Uzlina – Gorgova, Roşu- Puiu, evitând supraîncărcarea de protejare a
ecosistemelor şi elaborarea unor norme privind tipurile de nave şi ambarcaţiuni, utilizate în
scupuri de turism şi agrement.
Stabilirea şi amenajarea unor puncte şi centre de control şi informare în principalele porţi
de intrare în Deltă: Tulcea, murighiol, Sulina, Chilia, Mahmudia şi jurilovca, în scopul realizării
unui control eficient al circulaţiei turistice şi al unei informări corecte şi adecvate.
Prodominarea oglinzii de apă în dauna uscatului, natura terenurilor de fundaţie, teren
mlăştinos sau nisip, şi partilarităţile mediului şi habitatului deltaic impun o anumită conceptie de
amenajare şi exploatare a deltei.
Turismul şi în special turismul rural este o component a vieţii economice a locuitorilor
din deltă, o sursă de venituri şi de emancipare a comunităţilor locale.
Dezvoltarea turismului rural se poate raliza prin:
o organizarea unor asociaţii săteşti de coordonare a activităţii de turism prin atribuţii,
informare, organizare, aprovizionare, promovare, amenajare şi dezvoltare, omologarea
prnsiunilor;
o amenajarea, organizarea şi declararea pentru promovare a unor localităţi rurale ca ”sate
turistice”;
o omologarea şi clasificarea pentru turism a pensiunilor, a locuinţelor în satele deltaice;
o ridicarea şi amenajarea confortului pensiunilor pentru a primi turişti;
o organizarea unor programe culturale specifice zonei, atractive pentru turişti;
o dezvoltarea diverselor sectoare de servicii adiacente de comerţ, transport specific, în
principal cu peşte, alimentaţie, agrement, artizanat, care să cuprindă forţa de muncă din
aceste localităţi;
o dezvoltarea unei infrastructuri adecvate;
o formarea şi pregătirea forţei de muncă pentru turism şi alte activităţi;
o promovarea şi publicitatea pe piaţa turistică prin operatori consacraţi a Deltei Dunării.

Atracţii turistice din Delta Dunării

Fluviul Dunarea traverseaza 10 ţări şi 4 capitale pe parcursul a 2480 km, şi formează la

vărsarea în Marea Neagră - Delta Dunării, unitatea morfohidrografică având o suprafaţă de 2540
69
km², suprafaţă ce creşte anual cu 40 m, datorită celor 67 milioane tone de aluviuni depuse de
către fluviu.

 începe la Ceatalul Chilia unde fluviul se desface în braţele Chilia şi Tulcea

 cuprinde suprafeţele dintre:

o Ceatalul Chilia (V)

o Marea Neagră (E)

o Platforma Buceagului (N)

o Dealurile Tulcei (S)

 câmpie deltaică

 creşte în lărgime de la vest la est între partea de nord a Deltei secundare şi gura braţului
Sf. Gheorghe

Grinduri:

o continentale
o fluvio-maritime

o asociate

Regiune turistică cu bogat potenţial natural:

o pescuit sportiv
o vânătoare

o agrement

Rezervaţie a biosferei cu cele mai multe rezervaţii:

o Roşca-Buhaiova-Hrecisca
o Sf. Gheorghe-Zătoane-Perişor

70
 o Periteasa-Leahova-Portiţa

o Pădurea Caraorman

o Pădurea Letea

o refugii de pasaj

Centre turistice: Sulina, Sf. Gheorghe, Crişan, Letea

Dealurile Tulcei

 sunt situate în nordul Dobrogei, la sud de Braţul Sf. Gheorghe

 altitudinea maximă este în Dealul Denistepe, 270 m

 obiective turistice naturale:

o rezervaţia naturală Murighiol

o Dealurile Beştepe

o bălţi

Babadac

 rezervaţie naturală în cadrul Pădurii Babadac

o specii de plante balcano-pontice-taurice

o căprioare

 lac situat pe latura de est a Dobrogei, în prelungirea complexului lagunar Razim-pescuit

sportiv

Sulina

 bară de nisip situată la gura de vărsare a Braţului Sulina

 braţ ramificat din Braţul Tulcea, lung de 69 km

 grind în sud-estul localităţii Letea

71
 Munţii Măcin

 munţi vechi, cu o culme de 64 km direcţia NV-SE, 24 km lăţime

 culmi: Bugeac, Pricopan, Iacobdeal, Priopcea, ce închid golfurile depresionare Jijila,
Greci, Cerna, Mircea Vodă

 altitudinea maximă este de 467 m în Vf. Greci sau Ţuţuiatu

Beştepe

 culme situată în estul Dealurilor Tulcei, în apropierea braţului Sf. Gheorghe

 la 242 m altitudine-belvedere

Bisericuţa

 insulă stâncoasă în cadrul lacului Razim

 ruine-fortificaţii romane cu ziduri de piatră, sec.II-VI d. Hr.

 o basilică paleocreştină şi una bizantină

Capul Dolaşman

 pinten stâncos situat în sud-vestul lacului Razim

 cetate greco-romană, sec.IV-V d. Hr. (Arganum)

 rezervaţie ornitologică-loc de cuibărire pentru lăstunul mare, pietrarul negru

Caraorman

 grind fluvio-maritim situat între braţele Sulina şi Sf. Gheorghe

 este format din nisip cochilifer-dune de 6-7 m înălţime

 pădure ocrotită de stejar şi plop

 sat de pescari

Casimcea

72
 podiş situat în partea centrală a Dobrogei
 relief carstic: chei, peşteri, sfinx

Cocuţa

 plajă situată pe malul Dunării, vis-a-vis de Galaţi

 parţial împădurită

 agrement

Dealul Pietros

 rezervaţie fosiliferă în centrul Dealului Tulcea

Hasmacul Mare

 pădure situată în Delta Dunării, la nord de localitatea C. A. Rosetti

 vegetaţie luxuriantă

 rezervaţie naturală

Letea

 grind fluvio-maritim în Delta Dunării cu dune de nisip şi vegetaţie ierboasă de stepă

 pădure de stejari, plop, frasin, tei, ulmi, păducel, lemn câinesc, viţă de vie sălbatică

o este cea mai veche rezervaţie naturală din Dobrogea, 1938

o bază de interes vânătoresc: iepuri, mistreţi, sitari

 în Pădurea Letea se găsesc 500 de specii de plante şi peste 3000 de animale, dintre care
2000 sunt insecte, adică peste 70% din speciile de animale din Rezervaţia Biosferei Delta
Dunării (RBDD)

 grindul Letea este considerat de specialişti drept unul din cele mai interesante medii
naturale din România, el luând naştere din suprapunerea şi alăturarea cordoanelor litorale
formate ca urmare a acţiunii îndelungate a valurilor mării.

73
 în 1930, o parte a Pădurii Letea a fost pusa sub ocrotire, iar in 1938 a devenit rezervatie
naturala.

 In 1980, Padurea Letea a fost declarată Rezervaţie a Biosferei, iar zece ani mai târziu a
fost inclusă ca zonă strict protejată în RBDD.

Lumina

 grind fluvio-maritim, ramificaţie a grindului Ivancea în Delta Dunării

 desparte lacul Puiu, la est şi Puiuleţ, la vest

Niculiţel

 podiş situat în nord-vestul Dobrogei

 roci magnatice şi sedimentare

 sate cu obiective turistice

 împădurit cu stejar

Periteasca-Bisericuţa-Portiţa

 rezervaţie ornitologică în cadrul complexului lagunar Razim

 zonă de popas, cuibărire, hrănire a păsărilor de apă

Poiana Kiorum Taria

 rezervaţie naturală cu păduri de foioase de tip submediteranean

Popina

 insulă stâncoasă în lacul Razim, 47 m altitudine

 rezervaţie complexă:

o cuibăreşte califarul alb

o trăieşte miaripodul gigant-17 cm

74
 o paianjenul Văduva Neagră

o şarpele de apă

Portiţa

 punct turistic în estul complexului lagunar Razim

 amenajări agrement

 plajă cu nisip fin

 lac pescuit

Roşca-Buhaiova

 rezervaţie naturală situată în nordul lacului Matiţa

 cuibăresc: pelicani, egreta mică, lebăda

Roşu

 grind maritim în Delta Dunării, ramificaţie a grindului Ivancea

 lac situat în sudul braţului Sulina legat de lacul Puiu şi braţul Sulina prin gârla Impuţita

 obiectiv principal în itinerariile excursiilor în Deltă cu punct de plecare Sulina

Sacalin

 insule în Marea Neagră, la gura braţului Sf. Gheorghe

 sunt populate de păsări: lebăda cântătoare, pelicani, cormorani, raţe sălbatice

 face parte din rezervaţia naturală Sf. Gheorghe-Palade-Perişor

Sărături

 rezervaţie ornitologică, situată în sudul satului Murighiol

 complex de lacuri sărate

 specii de păsări protejate: raţa cu perucă, corcodelul cu gât negru

75
  loc de iernare pentru păsări nordice52

Delta Dunării – Rezervaţie a biosferei

„ Între fluviile care au renume şi care sunt navigabile când vii de la mare este şi Istrul...”
– nota Herodot din Halicarnas în Istorii (484-425 î. Hr.), cea mai veche descriere a ţinuturilor de
la Dunărea de Jos; Publius Ovidius Naso(cca 10-15d. Hr.) remarca şi el că „...Danubiu-i cel mai
mare,/Mai jos de Nil să fie, el nu vrea nicidecum”.

Al doilea fluviu al Europei şi al 26-lea din lume, cu aproape 2900km lungime, peste 800
000 km2 dimensiunea bazinului populat de cca 80 000 000 locuitori din opt ţări – aceasta ar fi
cartea de vizită a generoasei căi de apă ce-şi îndeplineşte statornic de milenii rolul „drumului
mare”cunoscut, apreciat şi „bătut” de barcaze feniciene, trireme greceşti, galere romane, corabii
şi caravele bizantine, genoveze, galioane veneţiene, bolozane turceşti, siece cazaceşti,
remorchere, şlepuri şi motonave în vremurile mai noi. „Istros” în limbajul argonauţilor si în
mitologia de pe malurile Nilului, „Phisos” la fenicieni, „Danare”- „Donaris” la traco-geţi, „Istrus”
- „Histr”- „Danubius” pentru romani, „Rio Divino” de la curtea lui Carol Quintul şi „Le roi des
fluves de l’Europe” în opinia lui Napoleon Bonaparte, Dunărea străbate pe teritoriul României
ultimii 1075km încheindu-ţi calea prin Deltă – cea mai reprezentativă de pe bătrânul continent şi
una dintre cele mai complexe din lume.
„Intrată pe pământurile ţării noastre ca printr-un monumental arc de triumf, prin Deflieul
Cazanelor, Dunărea o părăseşte prin uriaşul, somptuosul, mirificul evantai al deltei” (Geo Bogza).
Este un capăt de lume original, unic în felul său: cel mai tânăr pământ al Europei vecin unora
dintre cei mai bătrâni munţi ai planetei (Măcin, masiv hercinic, cca 400 milioane de ani) – petec
de ape şi pământ veşnic în luptă, mereu altfel, păienjeniş de canaluri, grinduri, gârle, păduri cu
aspect tropical, dune fluvio-marine într-o amplă, permanentă metamorfoză. Nu-i de mirare aşadar
că informaţiile de ordin istoric diferă: acelaşi Herodot credea că Dunărea se împarte la vărsare în
5 braţe, relatare susţinută de Eratostene din Alexandria şi de greculPolybiu (272-120 Î. Hr.),
contrazisă la începutul mileniului al erei noastre de geograful Strabon din Pont care număra 7
braţe, de romanul Pliniu cel Bătrân convins că erau 6, de egipteanul Claudiu Ptolemeu(cca90-168
d. Hr.) revenit la 7 braţe de vărsare ale Dunării în mare, inclusiv „Gura sfântă”; Hărţile Evului
Mediu nu sunt nici ele mai consecvente, Dunărea se vărsa ba în Marmara, ba în Dardanele, iar

52
http://www.pensiunideltadunarii.ro/despre
76
dacă-şi adună totuşi apele în Marea Neagră i se desenează fie un braţ-două, fie vreo 5-6, câte unul
rătăcit şi prin portul Constanţa... Abia în 1856 căpitanul Engley Spratt întocmeşte o hartă mai
aproape de realitate; adică de contemporaneitatea sa, pentru că astăzi lucrurile stau deja altfel:
farurile instalate la malul mării în 1802 (Sulina) şi 1865 (Sf. Gheorghe) se află acum la 2-3 km
inapoia ţărmului.

I.Populaţia şi aşezările
Populaţia Deltei are un mod de viaţă neschimbat de secole. Implantarea unamă discretă a
permis supravieţuirea uimitoarelor ecosisteme din Deltă. Întinderea mare a apei explică numărul
mic al locuitorilor (în jur de 22 000 de locuitori), cu toate că sporul natural este mult peste media
ţării (7-80/00). Mobilitatea teritorială a cunoscut deplasări definitive şi deplasări temporare pentru
lucru, studii etc.
Populaţia Deltei este grupată în 15 localităţi rurale şi 2 oraşe: Tulcea şi Sulina.
Tulcea: poarta de intrare în Deltă, oraş cu puţin sub 100 000 locuitori, construit pe locul
aşezării geto-dace Aegyssus, datat acum 2600 de ani, menţionat cu actualul nume în 1595 pe
harta lui Paolo Giorgici. Este un oraş cu funcţie navală, industrială şi turistică.
Sulina: cel mai estic oraş al ţării, situat la gura braţului Sulina, oraşul românesc cu cea
mai mică altitudine (3,5 m), port de intrare a vaselor maritime pe Dunăre. 53

II.Vegetaţia
În Delta Dunãrii predominã vegetaţia de mlaştinã stuficolã, care ocupã cca. 78% din
suprafaţa totalã. Principalele specii sunt stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia piticã şi
numeroase alte specii. Vegetaţia de sãrãturi ocupã 6% din total, dezvoltându-se pe soluri
salinizate şi solonceacuri marine.
Specificul este dat de prezenţa speciilor: Salicornia patula, Juncus marinus, Juncus littoralis,
Plantago cornuti. Zăvoaiele sunt păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile
fluviatile, sunt periodic inundate şi se dezvoltã pe 6% din totalul suprafeţei. Sunt specifice deltei
fluviale, unde dau nota caracteristicã peisajului. Întâlnim patru tipuri de zăvoaie :
o zăvoaiele care cresc pe grindurile fluviatile joase - sunt inundate cea mai mare parte a
anului şi sunt formate mai ales din Salix alba si Salix fragilis;
53
http://www.deltadunarii.info.ro/ro_asezare.htm

77
 o zăvoaiele care cresc pe grindurile mai înalte formate din Salix alba, Populus alba, Populus
canescens;
o zăvoaiele care cresc pe grindurile fluviatile cele mai înalte foarte rar inundate, formate din
plop (Populas canescens şi P.alba) la care se adaugã speciile plantate : plopul negru hibrid,
arţarul american şi frasinul de Pensilvenia ;
o un tip de zăvoi mai rar este arinişul (predominã Alnus glutinosa) care apare pe grindurile
fluviatile din delta marinã.
Vegetaţia pajiştilor de stepã nisipoasă este extinsã pe 3% din totalul deltei, dezvoltându-se
mai ales pe câmpurile marine Letea, Caraorman şi Sărăturile. Sunt specifice speciile Festuca
bekeri, Secale sylvestris, Carex colchica, Ephedra distachya.
Vegeaţia pajiştilor mesofile de grind se dezvoltã pe cca. 3% din totalul suprafeţei deltei,
în special pe grindurile fluviale supuse inundării periodice. Predominã Glyceria maxima,
Elytrigia repens. Vegetaţia acvatică din ghioluri, bălţi şi japse ocupă 2% din totalul deltei. Pentru
vegetaţia submersă sunt specifice speciile Ceratophyllum submersum, Myriopyllum
verticillatum, Potamogeton sp., Helodea canadensis.Vegetaţia plutitoare este mai variată.
Predomină Lemna minor, Salvinia natans, Spirodela polyrrhiza, Nymphoides peltata, Nymphaea
alba, Nuphar luteum, Trapa natans. Vegetaţia emersă este dominatã de stuf (Phragmites australis),
papură (Typha latifolia şi T. angustifolia), pipirig (Schoenolectus lacustris).
Vegetaţia tufişurilor dezvoltate pe nisipurile câmpurilor marine sau pe cele de pe ţãrmurile marine
active se extind numai pe 1% din totalul suprafeţei deltei şi sunt dominate de Tamarix
ramosissima, Elaeagnus angustifolia, Hippophae rhamnoides. Pădurile de pe câmpurile marine
Letea şi Caraorman sunt şleauri de silvostepã, numite local haşmace, cu stejar brumăriu (Quercus
pedunculiflora), stejar pedunculat (Q. robur), frasin (Fraxinus angustifolia), plop tremurãtor
(Populus tremula), ulm (Ulmus foliacea), şi cu plantele agăţătoare Periploca graeca, Vitis
silvestris, Hedra helix. Reprezintã numai 0,8% din totalul suprafeţei DelteiDunării.
Plaurul. Formaţiune specifică stufăriilor masive, plaurul este un strat gros de 1 - 1,6 m format
dintr-o împletitură de rizomi de stuf şi de rădăcini ale altor plante acvatice în amestec cu resturi
organice şi sol. Iniţial fixat, plaurul se desprinde de fundul ghiolurilor şi bălţilor transformându-se
în insule plutitoare cu diferite mărimi care, împinse de vânt, se deplaseazã pe suprafaţa apei.
Vegetaţia plaurului diferã de restul stufăriilor. Stuful (Phragmites australis) se dezvoltă aici în
cele mai bune condiţii, fiind mai înalt şi mai gros. Alături de stuf întâlnim rogozul, menta, feriga
de apă (Nephrodium thelypteris), cucuta de apă, troscotul, salcia pitică, precum şi plantele
78
agăţătoare Calystegia sepium şi Solanum dulcamara. Pe plaur se formeazã coloniile de pelicani
comun şi creţ. Tot pe plaur trăiesc porcul mistreţ, câinele enot, bizamul, lutra, nurca, vulpea.
În pădurile de pe câmpurile marine Letea si Caraorman cuibăresc 64 specii tipice avifaunei
pădurilor nemorale (silvii, mierle, ciocănitori, macaleandru, piţigoi, graur, precum şi codalbul
(Haliaetus albicilla), gaia brună, acvila pitică, vulturul pescar etc.
Fazanul (Phasianus colchicus) a fost introdus prin colonizare, populaţia dezvoltându-se
rapid. În pajiştile de stepă nisipoasă sunt specifice potârnichea, prepeliţa, cicârliile, pasărea
ogorului (Burchinus oedicnemus). În satele deltei, pe lângă gospodării, sunt frecvente
gugustiucul, vrabia de casă, rândunica, barza, lastunul.54
O serie de specii acvatice se asociaza în timpul cuibăritului formând colonii care sunt
aglomerări de cuiburi pe spaţii, în general mici. Cauzele asocierii sunt legate de penuria
suprafeţelor de construcţie a cuiburilor, precum şi de avantajele oferite de prezenţa unui număr
mare de păsări în apărarea cuiburilor cu ouă sau pui. Coloniile de cuibărit au reprezentat
dintodeauna atracţia deltei. Miile de cuiburi construite pe crengile zăvoaielor de salcie sau în
stufării, zgomotul infernal, atmosfera specifică altor ere geologice, zborul săgetător al miilor de
păsări care îşi hrănesc puii, transformă coloniile de păsări într-un rai nu numai al ornitologilor,
dar şi al oricărui iubitoar al naturii.
În Delta Dunării sunt mai multe tipuri de colonii: de stârci, lopătari, ţigănuşi şi
cormorani de pelicani şi cormorani de pescăruşi, de chirighite, de chire. Colonia de pelicani din
zona cu regim de protecţie integrală Rosca-Buhaiova este cea mai mare din Europa şi este un
exemplu de colonie mixtă. Aici se asociază mai multe mii de perechi de pelican comun, cu zeci,
până la sute de perechi de pelican creţ şi cormoran mare.55
III.Economia
Pescuitul reprezintă o constantă a activităţii umane din regiune, participând cu 3/4 din
producţia internă de peşte. Domnul profesor universitar, Ion Sârbu, în "Geografia Fizică",
precizează că "un hectar de trestie dă atâta celuloză cât dau 10 ha de molid".
Pe unele grinduri se practică cultura plantelor, pe altele există islazuri pentru creşterea
animalelor.
Navigaţia pe braţe şi trasportul pe canale este o altă preocupare a localnicilor.

54
http://www.deltadunarii.info.ro/ro_fauna.htm
55
http://www.deltadunarii.info.ro/ro_flora.htm

79
 Caleidoscop al unor peisaje mereu inedite, paradisul păsărilor şi trestiilor, al puzderiilor
de peşti, Delta Dunării este o regiune de mare frumuseţe turistică şi de un real interes ştiinţific.
Rezervaţia Biosferei Delta Dunării se află pe locul 5 între zonele umede ale Terrei şi pe
locul 1 în Europa cu o suprafaţă de 580 000 ha, dar ca importanţă ecologică este a 3-a din lume.
Importanţa biodiversităţii deltei este recunoscută pe plan internaţional. Astfel a fost
declarată rezervaţie a biosferei în septembrie 1990, un teren Ramsar în mai 1991, şi mai mult de
50% din suprafaţa ei a fost trecută pe lista „moştenirilor” lumii în 1991.
Deşi au apărut numeroase amenajări turistice şi posibilităţi pentru deplasare, Delta Dunării
(ocupând o suprafaţă de 43 400 ha) reprezintă un potenţial turistic şi economic de o deosebită
valoare, ce aşteaptă să fie valorificat în toate valenţele sale.

Atribuţiile Administraţiei Rezervaţiei Biosferei - Delta Dunării

Administraţia Rezervaţiei are următoarele atribuţii:

a) evaluează starea ecologică a patrimoniului natural, organizând cercetarea ştiinţifică,

elaborează strategia de conservare şi redresare şi, dupa aprobarea acesteia de către Consiliul
ştiinţific al Administraţiei Rezervaţiei, asigură măsurile necesare pentru conservarea şi protecţia
biodiversităţii;
b) stabileşte şi aplică măsurile de reconstrucţie ecologică a ecosistemelor deltaice şi dispune
măsurile legale corespunzatoare pentru protecţia, ameliorarea şi refacerea stării de calitate a
mediului, acolo unde a fost deteriorat;
c) administrează în mod direct domeniul public de interes naţional din perimetrul Rezervaţiei
şi ia măsuri pentru refacerea şi protecţia unităţilor fizico-geografice componente; organizează şi
exercită supravegherea şi controlul modului în care sunt puse în aplicare şi respectate dispoziţiile
legale în vigoare privind măsurile de protecţie stabilite în statutul Administraţiei Rezervaţiei şi
alte aspecte care, potrivit legii, sunt de competenţa Administraţiei Rezervaţiei;
d) în exercitarea atribuţiilor sale Administraţia Rezervaţiei poate solicita instituţiilor statului
cu atribuţii în combaterea practicilor ilegale sprijin pentru controlul şi sancţionarea, potrivit legii,

80
a faptelor săvârşite pe teritoriul Rezervaţiei, ce contravin reglementarilor legale în vigoare.
Instituţiile solicitate au obligaţia de a răspunde cererii Administraţiei Rezervaţiei;
e) stabileşte, împreună cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, regulile
de circulaţie şi acces pe braţele Dunării pentru bărci, şalupe, nave fluviale şi maritime, iar pentru
canalele şi lacurile interioare din perimetrul Rezervaţiei propune spre aprobare Ministerului
Apelor şi Protecţiei Mediului regulile de acces şi circulaţie, exercitând controlul asupra modului
de respectare a acestora. Căpitania Portului Tulcea şi Inspectoratul Poliţiei de Frontieră, prin
subunităţile din teritoriu, vor asigura, la solicitarea Administraţiei Rezervaţiei, sprijin pentru
aplicarea măsurilor legale asupra navelor care au produs poluări ale apelor, în conformitate cu
legislaţia în vigoare;
f) în cooperare cu serviciile descentralizate ale celorlalte autorităţi de specialitate ale
administraţiei publice centrale, cu autorităţile administraţiei publice locale şi în parteneriat cu alte
instituţii publice locale şi cu sectorul privat:
- elaborează obiectivele de management pentru conservarea biodiversităţii şi dezvoltarea
durabilă în Rezervaţie (Planul de management al Administraţiei Rezervaţiei), prin care se
promovează realizarea obiectivelor prioritare pentru mediu şi dezvoltare durabilă, în conformitate
cu obiectivele Strategiei naţionale pentru protecţia mediului, ale Strategiei naţionale pentru
dezvoltare durabilă şi ale Planului naţional de aderare la Uniunea Europeană;
- elaborează şi pune în aplicare strategii locale pentru mediu şi dezvoltare durabilă, în
conformitate cu obiectivele şi recomandările Agendei 21, ale strategiilor şi programelor de acţiuni
elaborate şi puse în aplicare în cadrul Procesului Mediu pentru Europa;
- participa la elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor de amenajare a teritoriului şi a
planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, asigurând integritatea dimensiunii de mediu
şi a cerinţelor ecologice în politicile şi strategiile zonale şi locale privind planificarea utilizării,
organizarea şi amenajarea teritoriului şi a aşezărilor umane, cu luarea în considerare a structurii şi
valorii capitalului natural din teritoriu şi utilizarea acestuia pe principiile dezvoltării durabile;
- participa la elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor şi a programelor pentru
protejarea intereselor populaţiei locale, pentru conservarea patrimoniului cultural, precum şi
pentru creşterea calităţii vieţii şi a standardului de civilizaţie;
- participa la elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor şi programelor pentru apărarea
împotriva inundaţiilor şi a catastrofelor;

81
 g) emite acordul şi autorizaţia de mediu pentru desfăşurarea activităţilor în perimetrul
Rezervaţiei de către persoanele fizice şi juridice, în condiţiile legii şi în concordanţă cu cerinţele
conservării biodiversităţii şi a structurilor ecologice specifice, incluzând şi procedurile de
stabilire a obligaţiilor de mediu în procesul de privatizare;
h) evaluează starea resurselor naturale şi a nivelului de valorificare a acestora, în acord cu
potenţialul lor de regenerare şi cu capacitatea de suport a ecosistemelor, scop în care elaborează şi
pune în aplicare reglementări privind valorificarea resurselor naturale regenerabile şi a tuturor
celorlalte resurse din Rezervaţie;
i) poate concesiona, în condiţiile legii, activităţile de valorificare a resurselor naturale
regenerabile şi de utilizare a terenurilor, în scopul desfaşurării de activităţi economice;
j) colaborează cu autorităţile administraţiei publice pentru protejarea intereselor localnicilor,
precum şi pentru creşterea calităţii vieţii şi a standardului de civilizaţie;
k) susţine şi impune prin mijloacele prevăzute de lege, în special prin aplicarea procedurilor
de autorizare, promovarea tehnologiilor curate, schimbarea modelelor de producţie şi de consum,
în sensul utilizării durabile a resurselor materiale şi energetice şi al reducerii impactului negativ
asupra mediului;
l) participă, potrivit atribuţiilor şi competenţelor legale, la elaborarea şi punerea în aplicare a
programelor şi proiectelor de cooperare cu organismele interne şi internaţionale în context
transfrontier, regional şi internaţional;
m) elaborează şi publică rapoarte periodice privind starea mediului la nivelul Rezervaţiei;
n) acţionează prin toate mijloacele prevăzute de lege şi pe întregul teritoriu al Rezervaţiei
pentru protecţia şi ameliorarea stării mediului şi a calităţii vieţii, cu luarea în considerare a
necesităţii punerii în aplicare pe plan local a prevederilor convenţiilor şi acordurilor
internaţionale la care România este parte, precum şi pentru realizarea obiectivelor, programelor şi
planurilor de acţiune dezvoltate în baza acestor convenţii şi acorduri;
o) încurajează şi dezvoltă parteneriatul cu toate sectoarele societăţii civile, cu organizaţiile
neguvernamentale, precum şi cu instituţiile publice sau private care militează în interesul
susţinerii şi atingerii obiectivelor pentru mediu şi dezvoltare durabilă;
p) organizează activităţi cu scop instructiv, formativ şi educaţional, asigură informarea curentă
a populaţiei şi a autorităţilor locale cu privire la starea şi evoluţia calităţii mediului în Rezervaţie,
dezvoltă cooperarea cu mass-media şi publică materiale având ca scop sensibilizarea opiniei
publice, angajarea populaţiei şi a comunităţilor locale în susţinerea şi aplicarea măsurilor privind
82
protecţia mediului, conservarea naturii şi a diversităţii biologice, reconstrucţia ecologică a
zonelor deteriorate şi ameliorarea calităţii vieţii, combaterea acţiunilor de capturare, deţinere şi
ucidere a faunei sălbatice în perioadele de prohibiţie;
q) identifică, delimitează şi propune declararea zonelor funcţionale ale rezervaţiei şi introduce
marcaje ţi semnale avertizoare pentru limitarea acţiunilor perturbatoare;
r) avizează, sub raportul protecţiei ecosistemelor, planurile de amenajare a teritoriului şi de
urbanism de pe teritoriul Rezervaţiei, elaborate potrivit legii;
s) conlucrează cu Compania Naţională "Apele Române" - S.A. în vederea gospodăririi apelor
şi efectuării lucrărilor hidrotehnice necesare.

Conceptul de REZERVAŢIE A BIOSFEREI

Biosfera este învelişul scoarţei terestre, al apelor şi al atmosferei pe care se desfăşoară viaţa şi
care suferă modificări sub acţiunea omului.
Rezervaţiile biosferei reprezintă teritorii ocrotite care conservă integralitatea, funcţionalitatea
şi alte însuşiri naturale ale unor ecosisteme naturale, care prin existenţa lor contribuie la
regenerarea continuă ale resurselor fundamentale ale biosferei şi în care populaţia reprezintă o
componentă integrantă.
Denumirea de rezervaţie a biosferei a fost adoptată în cadrul Programului "Omul şi Biosfera"
lansat în 1971 de către UNESCO, pentru a promova şi demonstra relaţiile armonioase dintre
oameni şi mediul înconjurător.
Managementul unei rezervaţii a biosferei trebuie să îndeplinească două condiţii principale:
(1) are trei obiective esenţiale:
· conservarea ecosistemelor naturale şi a resurselor genetice, promovarea cercetării;
· instruirii şi educaţiei pentru protecţia mediului înconjurător;
· sprijinirea populaţiei şi economiei locale.
(2) este conştientă asupra oportunităţilor de armonizare a cerinţelor complementare şi adeseori
conflictuale ale celor trei obiective esenţiale, elaborând o schemă de zonare a rezervaţiei
cuprinzând cel puţin trei categorii:
· zone strict protejate, consacrate conservării unor ecosisteme şi a resurselor sale genetice
valoroase;
83
· zone tampon , care asigură atenuarea impactului antropic asupra zonelor strict protejate şi
unde sunt încurajate unele activităţi economice tradiţionale ale populaţiei locale;
· zone de tranziţie, care asigură legătura dintre rezervaţie şi procesele de dezvoltare socio-
56
economică regională.
Structura şi obiectivele cadrului strategic teoretic propus

Cadrul strategic este structurat în: componente generice de dezvoltare, obiective strategice şi
acţiuni prioritare. Există un număr de 5 componente generice de dezvoltare după cum urmează:
1. Susţinerea activă a conservării naturii şi durabilităţii ecologice precum şi a valorilor socio-
culturale la nivelul comunităţilor locale
2. Dezvoltarea produselor durabile, de Eco-produse şi a managementului resurselor naturale
3. Activitatea de turism durabil şi ecoturism - dezvoltare şi management
4. Infrastructura turismului durabil şi ecoturismului
5. Promovare
Susţinerea activă a conservării naturii şi durabilităţii ecologice precum şi a valorilor socio-
culturale la nivelul comunităţilor locale
Această componentă presupune facilitarea aplicării principiilor şi practicilor ecologice
durabile în turism precum şi dezvoltarea unei abordări strategice a planing-ului regional bazat pe
principiile şi practicile durabilităţii ecologice şi aplicării lor în turism.
Dezvoltarea produselor durabile, de Eco-produse şi a managementului resurselor naturale
O componentă generică ce îşi propune încurajarea unei abordări complementare şi compatibile
între activitatea turistică şi managementul conservării resurselor naturale.
Activitatea de turism durabil şi ecoturism - dezvoltare şi management
Presupune:
 facilitarea stabilirii celor mai înalte standarde specifi ce activităţii turistice,
 dezvoltarea şi implementarea celui mai potrivit sistem de certifi care şi acreditare,
 îmbunătăţirea ofertei ecoturistice,
 eficientizarea educaţiei ecoturistice, la nivelul tuturor grupelor ţintă,
 examinarea necesităţilor de ordin economic ale partenerilor şi operatorilor din ecoturism,
 dezvoltarea unor metode/soluţii prin care se poate menţine viabilitate atât la nivel
individual cât şi în asociaţii.
56
http://www.referat.ro/referate_despre/delta_dunarii_unicat_ecologic.html
84
 Infrastructura turismului durabil şi ecoturismului
În cadrul acestei componente se urmăreşte încurajarea (şi acolo unde este cazul reglementarea)
design-ului potrivit şi amplasării conforme cu principiile durabilităţii şi conservării ecologice a
infrastructurii construite, astfel încât impactul vizitatorilor asupra resurselor naturale să fie
minim. În acelaşi timp să permită accesul acestora la o educaţie ecologică consistentă şi în
concordanţă cu obiectivele bio-regionale.
Presupune la nivel de componentă strategică încurajarea unei prezentări etice a ofertei de
produse ecoturistice în vederea satisfacerii aşteptărilor vizitatorilor în concordanţă cu nivelurile
cererii şi ofertei. Plan de acţiune(pentru diminuarea şi controlarea impactului turismului asupra
Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării)
Premise
Prin Hotărârea Guvernului nr. 413/2004 a fost înfiinţată Autoritatea Naţională pentru Turism
în structura căreia a fost inclusă şi Direcţia Generală Autorizare.
În urma eforturilor depuse s-a stabilit în linii mari o strategie de urmat bazată pe trei
elemente principale :
 elaborarea strategiei de ecoturism, cadru teoretic din punctul de vedere al autorităţii
guvernamentale de turism ;
 prezentarea acesteia tuturor factorilor interesaţi şi organizarea unor dezbateri pentru a afla
opiniile acestora ;
 efectuarea primelor demersuri pe plan internaţional pentru stabilirea unui parteneriat în
vederea continuării elaborării strategiei.
Acţiuni desfăşurate
În vederea aplicării prevederilor art.6 din Hotărârea Guvernului nr.230/2003 privind
elaborarea strategiei de dezvoltare a ecoturismului în rezervaţiile biosferei, parcurile naţionale şi
naturale, în conformitate cu principiile de conservare a biodiversităţii şi de utilizare durabilă a
resurselor naturale şi în concordanţă cu Programul naţional de dezvoltare a produselor turistice,
program care include şi Programul Ecoturism în România, Autoritatea Naţională pentru Turism,
prin Direcţia Generală Autorizare a derulat până în prezent următoarele activităţi:
 Organizarea primelor discuţii cu reprezentanţii Ministerului Mediului şi Gospodăririi
Apelor şi ai Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, pentru afl area punctelor de
vedere;

85
  Stabilirea unui parteneriat cu Universitatea Bucureşti - Facultatea de Geografie pentru
elaborarea strategiei de ecoturism a României – cadru teoretic de dezvoltare ;
 Elaborarea strategiei de ecoturism a României – cadru teoretic;
 Dezbaterea strategiei cu reprezentanţii Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva,
Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, Academiei Române şi Autoritatea
Naţională pentru Turism, în data de 13 septembrie 2004;
 Organizarea unui seminar la Tulcea, pentru dezbaterea strategiei de ecoturism, în
prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale, directorilor agenţiilor de turism,
unităţilor hoteliere şi de alimentaţie publică din judeţul Tulcea, în 17 septembrie 2004;
 Organizarea unei întâlniri la sediul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului în data de 07 octombrie 2004. Scopul acţiunii l-a constituit corectarea
aspectelor privind strategia de dezvoltare ecoturistică a României. La întâlnire au
participat pe lângă reprezentanţii menţionaţi anterior şi reprezentanţi ai organizaţiilor
neguvernamentale naţionale şi internaţionale din domeniul ecoturismului şi ai
Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism;
 Organizarea a două seminare cu tema „Strategia de dezvoltare ecoturistică a
României”, în perioada 25-28 octombrie 2004 în Parcul Naţional Retezat la Cabana
Cheile Buţii şi în Parcul Naţional Apuseni la Albac - Pensiunea Perla Arieşului şi au
reunit reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor , Regiei Naţionale
a Pădurilor - Romsilva, Academiei Române, Institutului Naţional de Cercetare,
Dezvoltare în Turism, asociaţiilor neguvernamentale de ecoturism, specialişti din
cadrul Facultăţii de Geografie-Universitatea Bucureşti, ai Academiei de Studii
Economice Bucureşti, reprezentanţi ai Administraţiei Parcului Natural Apuseni şi
Parcului Naţional Retezat, ai autorităţilor locale, precum şi operatori din domeniul
turismului;
 Editarea unei broşuri „Strategia de ecoturism a României – cadru teoretic de
dezvoltare“.
 Scopul acţiunilor desfăşurate este prezentarea şi dezbaterea cadrului teoretic pentru
crearea unei strategii de dezvoltare ecoturistică a României.
Acţiuni viitoare
a) Traducerea în limba engleză a broşurii „Strategia de ecoturism a României – cadru teoretic
de dezvoltare“ aşa cum este gândit din punctul de vedere al autorităţii de turism;
86
 b) Stabilirea unui parteneriat cu Organizaţia Mondială a Turismului, respectiv cu toţi factorii
interesaţi din România în vederea elaborării în forma finală a strategiei de ecoturism.

Ameninţările din Delta Dunării

Poluarea, încălzirea globală şi dezvoltarea ameninţă fluviile din întreaga lume. Raportul
întocmit de World Wide Fund for Nature avertizează că dezastrul se va produce în viitoarele
decenii. Dunărea a pierdut 80% din luncile şi câmpiile inundabile care o înconjurau, din cauza
barajelor. Construirea Canalului Bîstroe de către Ucraina ar putea da o lovitură fatală Deltei
Dunării, unul din ultimele sanctuare ale faunei sălbatice europene.
Dunărea, are o lungime de 2.780 de kilometri şi este o resursă principală pentru industrie,
agricultură, transport şi energie electrică. Delta Dunării reprezintă o resursă atât pentru pescuit,
cât şi pentru turism. Ameninţările principale pentru cel de-al doilea fluviu european, ca
dimensiuni, înscris în lista primelor zece fluvii din lume aflate în pericol sunt: noua structură
pentru nevigaţie, opt proiecte de mari baraje, "protecţia" împotriva inundaţiilor şi poluarea.
"Construirea unei hidrocentrale pe Dunăre în România a dus la creşterea nivelului apelor în
apropiere de baraj. 17.000 de locuitori din oraşul Orşova, insula dunăreană Ada Kaleh şi cel puţin
alte cinci sate au trebuit să plece. Oamenii au fost mutaţi, dar aşezările au dispărut pentru
totdeauna".
Canalul Bîstroe, mortal pentru Deltă
Proiectele infrastructurii de navigaţie reprezintă o serioasă ameninţare pentru Dunăre,
fiind una din principalele cauze ale degradării mediului.
Delta Dunării este una din zonele cele mai importante ale Europei din punct de vedere
ecologic. Este refugiul multor specii de păsări, găzduieşte seculara pădure tropicală Letea,
singurul loc din Europa unde "liane" urcătoare "atârnă" prin copaci. A fost inclusă în Lista
Patrimoniului Universal Cultural şi Natural UNESCO. "În 2004, Ucraina a început să
dragheze canalul de navigaţie Bîstroe care trece prin inima Deltei, distrugând habitatul păsărilor
migratoare, modificând cursul apei în Deltă şi afectând zonele de reproducere care susţin
pescuitul local în Marea Neagră", afirmă raportul. Ca rezultat al presiunilor internaţionale şi
schimbarea guvernului ucrainean, construcţia Canalului Bîstroe a fost oprită temporar.
87
 Specialiştii de la Apele Române spun că plasarea Dunării pe locul doi în topul celor mai
ameninţate fluvii din lume este discutabilă.
În opinia lor, poluarea majoră de pe Dunăre vine mai ales din amonte. În acest moment,
România aplică directiva europeană privind reducerea poluării, astfel încât, până în 2008, toate
localităţile riverane Dunării, cu peste 2.000 de locuitori, vor avea staţii de epurare.
"În prezent, circa 40% din localităţile de pe malul Dunării sunt conectate la sistemele de epurare.
Dar până în 2008, toate localităţile vor avea o staţie de purificare a apei", spune Petru Şerban,
director la Administraţia Naţională Apele Române. De asemenea, până în toamna anului 2007,
România va avea un plan de management pentru prevenirea inundaţiilor.
Orieta Hulea, reprezentantul World Wildelife în România, spune că Dunărea va deveni un
centru de navigaţie foarte solicitat în următorii ani, ceea ce poate duce la modificări şi derapaje pe
cursul normal al fluviului. "Pasul cel mai important este să adaptăm navele la relieful albiei
fluviului, nu fluviul la cerinţele tehnice ale navelor", explică Orieta Hulea.
Aceasta adaugă că una dintre consecinţele intervenţiei omului pe fluviu poate afecta pe termen
lung Delta Dunării. "Delta Dunării depinde de cantitatea de sedimente. Din moment ce aceste
sedimente nu se mai depun, atunci Delta va dispărea", spune Orieta Hulea.
Comisia pentru protejarea Dunării
Comisia internaţională pentru protejarea Dunării (ICPDR), cu sediul la Viena, a criticat
raportul Fondului Mondial pentru Natură (World Wide Fund For Nature - WWF). Philip Weller,
secretarul executiv al ICPDR, asociaţie care reuneşte 13 state din bazinul fluviului". O astfel de
clasificare în ceea ce priveşte situaţia Dunării pare dramatică şi neconformă cu realitatea. Nu
putem spune că nu sunt probleme, însă se fac eforturi pentru a le rezolva", a spus Weller,
subliniind că este dezamăgit că Fondul Mondial pentru Natură nu a luat în considerare acest
lucru.
Delta Dunării, ca unitate aparte de relief, se remarcă prin câteva caracteristici proprii
arealului său :
- cea mai tânără unitate de relief din România ;
- cea mai compactă suprafaţă stuficolă ( circa 240.000 ha);
- cele mai întinse dune de nisip de pe teritoriul României ( circa 20.000 ha);
- cea mai întinsă plajă de pe litoralul românesc al Mării Negre (circa 30 km lungime; 1-2
km lăţime);
- cel mai mare lac din ţară (Razim - 415 km2);
88
 - cel mai mare grind fluvio-maritim (Letea - 17.000 ha);
- cea mai joasă altitudine din România (Sulina - 3,5 m);
- cel mai estic oraş al României ( Sulina - 29041'24" longitudine E );
- cea mai bogată şi mai variată faună ornitologică din Europa ( peste 300 de specii ).
Analiza Swot a Deltei Dunării

Puncte tari Puncte slabe

1. Aşezare geografică 1. Aşezare geografică

- Resurse naturale deosebite: peisaj, floră, - Localizare marginală
faună, Delta Dunării, Marea Neagră, site - Pericol de inundaţii
Natura 2000 - Grad ridicat de izolare a localităţilor din Delta
- Recunoştere internaţională a valorilor de Dunării
patrimoniu existente în Delta Dunării - Promovarea teritoriului
- Clima continental moderată 2. Populaţia
2. Populaţia - Densitate scazută
- Densitate scazută - Populaţie activă redusă
- Migrarea tinerilor spre zonele urbane (Tulcea, - Rata crescută a şomajului
Constanţa, Bucureşti) - Adaptarea lentă a populaţiei rurale la
- Migrare de populaţie din alte zone ale ţării schimbările necesare privind integrarea în UE
spre zonele turistice din teritoriu 3. Infrastructura (de acces, socială şi
3. Infrastructura (de acces, socială şi construcţii)
construcţii) - Stare proastă a infrastructurii de acces şi a
- Aeroport regional la 12 km. de Tulcea (în serviciilor sociale
curs de modernizare şi atestare) - Construcţii publice şi private îmbătrânite. Au
- Cale ferată şi drumuri naţionale către apărut construcţii ce nu respectă specificul
principalele destinaţii naţionale locului
- Reţea de electricitate şi servicii de radio, - Sistemul de sănătate slab reprezentat în
televiziune şi telefonie acoperă 100% teritoriul comune
4. Economia 4. Economia
- Resurse naturale: apă, peşte, păşuni, - Slaba valoare adăugată la produsele locale
terenuri agricole, stuf, piatră, plante şi arbuşti - Infrastructura turistică subdezvoltată. La fel
de baltă, lemn de esenţă moale serviciile turistice.
89
- Există terenuri şi construcţii pretabile pentru
dezvoltarea unor activităţi economice
- Au demarat investiţii private în turism şi
servicii conexe
- Tradiţii locale în construcţii şi transporturi
navale, industria alimentară, creşterea oilor
- Suprafeţe importante cultivate cu cereale de
toamnă şi rapiţă
5. Resurse umane, parteneriate
- Existenţa de competente în activităţi
specifice zonei
- Viaţa şi patrimoniu cultural
- Implicarea autorităţilor judeţene în
dezvoltarea locală
- Asigurarea condiţiilor minime de învăţământ
în toate localităţile
Oportunităţi
1. Economic
- Fondurile structurale UE
- Valorificarea resurselor locale
- Turismul ţi serviciile conexe (birdwatching)
- Valorificarea patrimoniului cultural şi
arheologic
- Dezvoltarea comerţului cu produse
tradiţionale pentru turişti
- Dezvoltarea serviicilor de calitate
2. Mediu
- Valorificarea statutului de site Natura 2000
- Participarea activa pentru rezolvarea
90
- Infrastructura de acces şi utilităţi
necorespunzatoare sau lipsa
- Reducerea numărului de persoane active
(plecate la muncă în străinătate)
- Flexibilitate mică şi condiţii grele din partea
băncilor pentru investiţii
- Suprafeţe cultivate cu porumb din ce în ce
mai scăzute
5. Resurse umane, parteneriate
- Număr redus de instituţii de învăţământ şi
nivel slab de formare
- Cultură partenerială şi asociativă slabă
- Necunoaşterea cerinţelor şi exigenţelor
privind fondurile europene (2007-2013)
- Slabă calificare în domeniul turismului
- Logistică informaţională redusă
Ameninţări
1. Economic
- Impactul unor activităţi economice asupra
mediului
- Schimbarea legislaţiei R.B.D.D
- Politica de creditare
2. Mediu
- Legislaţia în domeniu neadecvată
- Existenţa unor structuri paralele privind
problemelor de mediu prin cooperări şi reglementarea aspectelor de mediu
parteneriate
- Dezvoltarea de parteneriate externe

3. Infrastructura 3. Infrastructura
- Dezvoltarea unui program de refacere a - Asigurarea cofinanţări
infrastructurii de acces - Existenţa unei structuri fiabile de întreţinere
- Programe de finanţare sectoriale şi exploatare a investiţiilor
(transporturi, mediu, etc)
- Interesul firmelor de profil de a investi în
zonă

4. Resurse umane, parteneriate 4. Resurse umane, parteneriate

- Existenta unor programe de reconversie - Dificultăţi de adaptare al noile cerinţe impuse
profesională de aderare
- Programul Leader+ - Migrarea forţei de muncă
- Dezvoltarea de cooperări şi parteneriate
- Informare / instruire privind accesările de
fonduri UE

Potenţialul turistic

Delta Dunării se remarcă prin originalitatea sa peisagistică, morfohidrografică şi

faunistică, fiind ununicat atât sub aspect ecologic, cât şi al modului de habitat în mediul deltaic,
iar turistic este una dintrecele mai reprezentative şi valoroase destinaţii turistice din
ţară.Originalitatea cadrului natural, rezultă din îmbinarea în mod diferit, dar spectaculos, a
suprafeţelor acvatice cu terenurile mlăştinoase şi grindurile marine şi fluviatile, iar plaja mării şi
dunele de nisip cu peisaje aride şi exotice etc. se impun ca atracţii turistice importante, alături de
sectoarele deltaice.Se evidenţiază şi reţeaua densă de canale, gârle, bălţi şi lacuri (Furtuna, Isac,
Gorgova, Puiu, Roşu etc.),care, alături de braţele Chilia, Sulina şi Sfântu Gheorghe, constituie

91
principale căi de acces şi decirculaţie în deltă şi, totodată, locuri pentru excursii, agrement nautic
şi pescuit sportiv. Ele se împletesccu crâmpeie de uscat, cum sunt grindurile fluviatile, de-a
lungul celor trei braţe dunărene,grindurile fluviomaritime, transversale, mai importante fiind
Letea, Caraorman şi Sărăturile saumartorii din uscatul predeltaic, precum câmpurile de loess de la
Chilia şi Stipoc.

- Păduri monumente ale naturii

Pe suprafaţă de uscatat a Deltei se remarcă vegetaţia înaltă, majoritar salcia, plopul) şi
specii rare în zonele declarate rezervaţii.
Letea este pădurea-monument aflată la 7 km sud de comuna Periprava (braţul Chilia). S-a
dezvoltat pe grindul cu acelaşi nume, în fâşii (hasmacuri); prezintă plante căţărătoare de origine
mediteraneană, sub forma lianelor, între arbori specifici - stejari brumării (seculari de peste 25 m
înălţime), garniţa, ulm, arin, plop alb şi negru, salcie, frasin pufos (raritate botanică). Adăposteşte
vulturi codalbi, şerpi şi vipere.
Caraorman, pădure-monument localizată în vestul grindului cu acelaşi nume dintre
braţele Sulina şi Sf. Gheorghe, este o formaţie de arboret în pâlcuri. Flora şi fauna sunt
asemănătoare celor de mai sus.
Erenciuc, situată în extremitatea sudică a lacului omonim, este singura pădure naturală de
arini din Deltă. Aici cuibăreşte vulturul codalb.

- Rezervaţii naturale
Prin Hotărârea nr. 953 din 27 august 1990 a Guvernului României, întreaga Deltă a
Dunării a fost declarată Rezervaţie a Biosferei. Pe fondul rezervaţiilor principale şi secundare
existente determinate de necesitatea conservării procesului natural de evoluţie, ocrotirii faunei şi
florei specifice - au fost precizate incinte strict protejate cu o suprafaţă de circa 50.000 de hectare.
Pot fi observate, în mare, trei unităţi distincte: Rosca - Buhaiova - Letea, puncte de reper ale
perimetrului celor 12.000 de hectare localizate în depresiunea Matita din nordul Marelui M
(braţul Sulina). Lacul Rosca, Merhei şi o îmbinare de ghioluri, mlaştini stuficole, plauri găzduiesc
mari colonii de pelicani, egrete, stârci, lopatari.

Valorificarea potenţialului turistic

92
 În 1990 UNESCO a inclus Delta Dunării, cea mai nouă formă de relief din România,
ferită de "progresul industrializării", printre rezervaţiile biosferei. Tulcea, 277 km distanţă de
Bucureşti, este principalul oraş al Deltei Dunării şi poartă de acces către minunăţiile acesteia.
Ridicat pe şapte coline şi purtând amprenta stilului oriental turcesc, acest fost oraş comercial a
devenit în prezent un important port riveran şi maritim, precum şi cel mai important centru al
industriei de pescuit din România. Muzeul Deltei Dunării din Tulcea oferă şansa iniţierii în flora
şi fauna acestei zone, precum şi în modul de viaţă a locuitorilor acesteia.
Valorosul potenţial turistic poate fi valorificat, îndeosebi, prin excursii de 1-2 zile, sejur
pentru odihnă şi recreere, agroturism, agrement nautic, ecoturism şi turism specializat (ştiinţific
pentru ornitologi, biologi, ecologi etc.), vânătoare şi pescuit sportiv, cură heliomarină pe plaja
litoralului deltaic de la Sf. Gheorghe, Portiţa şi Sulina combinată cu excursii în deltă şi pescuit
sportiv.
- Excursii
Iubitor al naturii, dornic să-ţi apropii clipe de poezie, călător în căutarea ineditului, om de
ştiinţă sau doar îndrăgostit de "marea cea mare" şi singurătatea nesfârşitului plajei - Delta oferă
fiecăruia, de oriunde şi la orice vârstă, precum antica Ceres, cornul nemăsuratei sale abundenţe.
Specificul zonei deltane - reţea de ape cu dese modificări de structură, direcţie, adâncime
-condiţia folosirii a mijloacelor de transport pe apă, distanţele în general mari ce trebuie străăatute
între diverse obiective, protejarea incintelor declarate rezervaţii naturale, toate acestea au condus
la instituirea unor trasee speciale pentru excursii organizate capabile să releve o imagine
cuprinzătoare, autentică a Deltei Dunării.
- Trasee turistice
1. Tulcea - canalul Mila 35 - gârlele Sireasa, Sontea - canalul Olguta - Dunărea Veche – satul
Mila 23 - Crişan - Maliuc – Tulcea
2. Tulcea - Victoria - canalele Litcov, Crişan - Caraorman - Crişan - Maliuc – Tulcea
3. Tulcea - Maliuc - Crişan - canalul Crişan - Caraorman - canalul Caraorman - lacurile Puiu,
Roşu, Roşuleţ - canalul Roşu - canalul Bursuca - Sulina - Tulcea
4. Murighiol - canalele Dunavat, Dranov - golful Holbina - lacul Razim - Gura Portiţei
5. Jurilovca - Gura Portiţei
6. Crişan - Dunărea Veche - canalul Eracle - gârla Lopatna - canalul Lopatna - Trei Iezere
7. Crişan - Dunărea Veche - canalul Magearu - Dunărea Veche - braţul Sulina – Crişan Centre
Delta Dunării.
93
 – Locuri de popas
Hoteluri
Tulcea:
 Delta (3 stele, 234 locuri, restaurant, bar, terasă)
 Egreta (2 stele, 234 locuri, restaurant)
 Europolis (2 stele, 150 locuri, restaurant, bar, discotecă)
Maliuc:
 Salcia (1 stea, 52 locuri, restaurant)
Crişan:
 Lebăda (2 stele, 148 locuri, restaurant)
Sulina:
 Sulina (2 stele, 215 locuri, restaurant)
Sfântu Gheorghe:
 Mareea (3 stele, 7 camere duble, cu băi în cameră şi pe hol, apă caldă, 2 saloane
restaurant, o cameră de zi (TV-video); alte servicii: şalupă rapidă 5-6 locuri pentru
transfer Mahmudia - Sfântu Gheorghe şi pentru excursii, ambarcaţiuni cu rame şi motor
ce pot fi închiriate pentru plimbări şi pescuit, parcare asigurată în Mahmudia)
 Jurilovca: Albatros (1 stea, 12 locuri, restaurant)
 Uzlina: Cormoran (2 stele, 18 locuri, restaurant, ponton-dormitor, 38 locuri)
Campinguri
Case particulare
La recomandarea Agenţiilor de turism, se pot închiria spaţii de cazare în gospodăriile
pescarilor din Murighiol, Dunavatu, Crişan, Mila 23, Sf. Gheorghe, etc. Este obisnuită şi
angajarea pensiunilor complete.

Rezervaţia biosferei „Delta Dunării”

1. Suprafaţă (ha) 580.000
2. Unităţi de cazare în Delta Dunării 103
3. Unităţi de cazare în vecinătatea ariei protejate a -
Deltei Dunării
4. Centre de vizitare 3 (Tulcea, Sulina, Crişan)
Puncte de informare -
5. Trasee omologate 26 ( 7 terestre şi 19 pe apă)
94
6. Trasee neomologate ce urmează a fi omologate 1 traseu thematic (natural
trail)
7. Trasee omologate ce urmează a fi închise -
8. Administratori trasee ARBDD
9. Activităţi şi atracţii existente ciclism, trasee turistice,
pescuit, sporturi nautice,
ştiinţific, atracţii culturale,
turism acvestru, observarea
animalelor, păsărilor
10. Estimarea numărului de vizitatori anual 96.090 (în anul 2013)
11. Numărul de pensiuni 94
12. Numărul de restaurante 23
13. Tariful mediu a unei nopţi de cazare 120 de roni
14. Campinguri 1. Camping Delfinul - Sfantu
Gheorghe
2. Camping Campoeuroclub -
Partizani
3. Camping Gura Portiţei –
Jurilovca
4. Hostelul pentru tineret -
Sulina
15. Case particulare, vile, cabane 1. Sat de vacanta "La Eden" -
Gura Portitei
2. Complexul turistic Tatanir –
Chilia
3. Hostel pentru tineret Sulina
- Sulina

Un progam de promovare trebuie să cuprindă urmatoarele aspecte pentru a da rezultate

excelente:
- evaluarea rezultatelor activităţii de turism;
- analiza activităţii de promovare desfăşurate;
- analiza tendinţelor cererii turistice;
- analiza serviciilor şi produselor oferite;
- identificarea de noi produse şi servicii ce pot fi oferite cu succes pe piaţă;
- stabilirea cheltuielilor necesare pentru implementarea programului

95
 - stabilirea cadrului organizatoric de realizare;
- evaluarea impactului pe care îl va avea aplicarea programului propus asupra pieţei
turistice interne (număr de turişti, venituri din turism);
- editarea materialelor promoţionale, distribuirea lor, activităţi intense de promovare
(aplicarea unui marketing agresiv), precum şi organizarea strategică a politicilor de marketing
având ca obiect produsul turistic.
Pe baza studiilor de piaţă, a segmentării acesteia şi a identificării pieţelor ţintă, se
urmăreşte determinarea conceperii a noi produse turistice care să satisfacă aceste pieţe.
 asistenţă tehnică pentru amenajarea spaţiilor de cazare şi masă destinate turismului;
 informaţii şi instruire asupra modului de prestare a serviciilor înturism;
 informaţii şi îndrumare pentru încheierea şi realizarea contractelor cu agenţiile de turism;
 consultare în realizarea de noi investiţii conform cerinţelor pieţei turistice interne şi
externe;
 cuprinderea tuturor prestatorilor de servicii turistice în banca de date a Centrului pentru a-
i face cunoscuţi pe piaţa turistică;
 servicii de promovare în vederea valorificării produselor turistice comune: peisajul, apa,
aerul, istoria, natura, ospitalitatea, agrementul, etc.;
 informaţii despre programe de pregătire elaborate şi prestate de experţi pentru formare,
marketing şi management în turism.
Pe lângă restaurarea ecologică, programul Delta Dunării – propune şi promovarea unor
bune practici în ecoturism şi alternative de dezvoltare durabilă pentru navigaţie şi dezvoltare
portuară.

Programul de promovare al Delteii Dunarii trebuie să aibă în vedere două obiective

principale:
• să crească semnificativ potenţialul Deltei Dunării de a se menţine ca una din zonele
naturale cele mai valoroase ale Europei;
• să dezvolte şi să implementeze un model universal pentru gestiunea durabilă a unei
delte.
O altă propunere cu privire la promovarea turismului în Deltă constă în amplasarea
unor puncte de informare turistică (info-desk-uri semnalizate printr-un indicator) în cadrul
unităţilor de cazare. Aici turiştii pot afla informaţii despre atracţiile zonei, calendarul
96
evenimentelor cultural (festivaluri, târguri meşteşugăreşti, obiceiuri populare), destinaţii, unităţi
de cazare, masă, agrement, tratament, muzee, centre culturale etc. Tot aici pot fi expuse produse
specifice, locale/regionale. Pentru a facilita informarea vizitatorilor din Delta Dunării cu
privire la locaţiile atracţiilor consider că este indispensabilă crearea unei reţele de semnalare
turistică. În acest sens, trebuie definite:
 informaţiile ce trebuie oferite (hărţi, vizualizarea locaţiilor obiectivelor turistice şi
structurilor deprimire, adresele de contact direct cu acestea etc.) şi limbile în care
vor fi furnizate;
 nivelurile de informaţie (intrarea în teritoriu, apropierea de zonele menţionate);
 amplasările exacte ale punctelor de informare turistică;
 estetica panourilor, normele grafice şi materialele utilizate;
 organizarea punerii în practică şi întreţinerea acestor panouri;
 stabilirea de comun acord cu partenerii locali a unor situri model pentru
restaurarea luncii inundabile a Deltei Dunării;
 stabilrea unui plan şi unui set de proceduri pentru controlul turismului cu
impactnegativ asupra mediului şi promovarea turismului pentru natură în
parteneriat cu comunităţile locale;
 stabilirea unei plan pentru navigaţia durabilă ce va fi aprobat de ţările riverane
deltei.
Ariile protejate sunt zone neafectate direct de impactul dezvoltării şi care prezintă interes
ştiinţific. Au rolul de a păstra nedegradate peisajele, de a proteja biodiversitatea şi ecosistemele.
Organizarea acestor arii diferă de la o ţară la alta, afectând implicit şi eficienţa asigurării
protecţiei şi a managementului ariei.
Monitorizarea
Monitorizarea efectuată de organisme guvernamentale se face la nivel mondial, naţional,
regional, local, pentru toţi factorii de mediu. Pentru o astfel de abordare, costurile sunt ridicate
necesitând echipamente speciale şi personal cu pregătire în domeniu. Monitorizarea pe care o pot
realiza Organizaţiile Neguvernamentale, fără a folosi echipamente speciale constă în:
� Monitorizarea apei (râuri, lacuri) – observaţii vizuale pentru identificarea sursei de
poluare, evaluarea cantităţii şi tipurilor de deşeuri;
� Monitorizarea biodiversităţii (flora şi fauna) – observaţii vizuale pentru identificarea
cauzelor şi speciilor periclitate, evaluarea suprafeţelor degradate (exempu nr. hectare de pădure).
97
 � Monitorizarea ariilor protejate – observaţii vizuale pentru identificarea sursei de
poluare/degradare (turism, branconaj, tăierea abuzivă a pădurii, degradarea peşterilor, păşunatul
excesiv), impactul asupra rezevaţiei/speciei, măsuri de reducere a poluării – degradării.
Informarea
Informatiile sunt vitale in actiunile intreprinse de organizatii, dar la fel de important este
ca informatiile sa fie facute publice pentru a castiga sprijinul unui numar cat mai mare de
suporteri.
♦ Baze de date – ce contin date despre arii protejate, specii de plante si animale, surse de
poluare, permitand vizualizarea evolutiei in timp si prognoza calitatii mediului;
♦ Ziare, pliante, afise, carti;
♦ Diapozitive, filme, fotografi;
♦ Panouri informative;
♦ Mass-media poate disemina informatiile pe scara larga insa poate avea si un rol
negativ;
♦ Centrele de informare reprezinta o modalitate eficienta de informare a publicului atat in
localitati cat si in interiorul ariilor protejate, problema majora in momentul de fata fiind costurile
relativ ridicate pentru functionarea de astfel de centre.
Educaţia
Acţiunile educative se pot desfăşura în diverse forme pentru diferite grupuri de
beneficiari:
*Acţiuni educative în interiorul ariilor protejate (vizite de documentare, acţiuni de
ecologizare);
* Acţiuni educative în exteriorul ariilor protejate (distribuirea de pliante, afişe, cărţi,
organizarea de expoziţii, simpozioane, cursuri de instruire.
Beneficiarii acţiunilor de educaţie pot fi:
◄ Personalul structurilor administrative (primării, silvicultori, instituţii publice
descentralizate);
◄ Şcoli, licee, universităţi;
◄ Localnici;
◄ Alţii: organizaţii de pescari şi vânători, biserica, industria, firme.

98
 Important în momentul demarării unei campanii de educaţie este să se identifice:
necesităţile locale, să se stabilească ţinte clare pentru generarea conştientizării şi pentru obţinerea
de rezultate, de tehnici interpretative se folosesc, resursele disponibile şi necesare.
Propun în continuare căteva acţiuni pe care le consider necesare şi anume:
Acţiunea 1
Folosirea de către instituţiile de învăţământ a ariilor protejate ca săli de clasă în aer liber
pentru educaţia într-o gamă variată de materii: geografie, geologie, biologie, ecologie, ştiinţe
sociale.
Acţiunea 2
Editarea de materiale informative: pliante, afişe, hărţi, cărţi şi distribuirea lor în funcţie de
audienţă şi grup ţintă. În principiu ele trebuie să conţină urmatoarele: ce conservă aria protejată,
care sunt trăsăturile ei importante, unde pot merge vizitatorii şi ce pot face, facilităţi pentru
vizitatori, reguli de comportament în rezervaţie.
Acţiunea 3
Înfiinţarea de Centre pentru vizitatori (Centre de informare – documentare) în localităţi
sau în interiorul ariilor protejate.
Acţiunea 4
Organizaţiile neguvernamentale şi administratorii ariilor protejate ar trebui să încurajeze
înfiinţarea de cluburi de tip ,,Prieteni ai ariilor protejate” fiind o formă mai accesibilă de
implicare a societăţii civile, a localnicilor în acţiuni de voluntariat (exemplu acţiuni de igienizări,
monitorizări, campanii de educaţie).
Acţiunea 5
Reţelele de organizaţii sunt necesare şi eficiente, cooperarea pe baza unor scopuri comune
asigură servicii calitativ superioare şi pot îmbunătăţi comunicarea între sectorul non-profit şi cel
public.
Acţiunea de zonare a teritoriului Deltei Dunării a constituit o preocupare permanentă a
specialiştilor din ţara noastră, fie geografi, fie economişti, fie sistematizatori.
Se accentuează necesitatea acordării de prioritate absolută, a zonei de mare originalitate,
de valoare europeană sau chiar mondială a Deltei Dunării. 57 (După INCDT, 2006, Zonarea
turistică a României din punct de vedere al potenţialului turistic natural şi antropic, Bucureşti)

57
După INCDT, 2006, Zonarea turistică a României din punct de vedere al potenţialului turistic natural şi antropic,
Bucureşti
99
 În prezent Institutul Naţional de Statistică realizează zonarea turistică pentru a putea
cuantifica numărul de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică şi circulaţia turistică a
Deltei Dunării şi inclusiv judeţul Tulcea.58 (Negruţ S., 2003, p. 170)

Concluzii

Preocupările pentru protecţia mediului natural s-au făcut simţite încă de la sfârşitul
secolului al XIX-lea, atunci când s-a făcut tranziţia de la atitudinea de admirare pasivă a
frumuseţilor naturii la cea activă de acţionare pentru protecţia ei şi de prevenire a exploatării
abuzive a bogăţiilor naturale. Prima lege pentru protecţia mediului (Legea pentru Protecţia
Monumentelor Naturii) a fost adoptată în 1930 şi, un an mai târziu, a luat fiinţă Comisia pentru
Protecţia Monumentelor Naturii care funcţionează şi astăzi sub patronajul Academiei României.
Această lege a fost urmată de multe alte reglementări, dar Legea de protecţie a mediului
a fost efectiv adoptată abia în 1973. În prezent sunt în jur de 630 de zone protejate în România,
acoperind o suprafaţă totală de 1.200.000 ha. În afară de acestea există trei rezervaţii ale
biosferei, 14 parcuri naţionale şi 362 rezervaţii naturale. Parcul Naţional Retezat (care a luat
fiinţă în 1935), Parcul Naţional Rodna (care a luat fiinţă în 1990) şi Delta Dunării (rezervaţie
înfiinţată în 1938) au fost incluse de UNESCO în cadrul rezervaţiilor biosferei, pe lista proprie de
monumente ale naturii protejate.
Turismul, ca activitate economică poate cauza pagube mari ariilor protejate, în special
dacă nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce şi mari beneficii. Presiunile din partea
turismului cresc rapid. Presiunile asupra locurilor turistice mai cunoscute cresc, astfel încât ariile

58
Negruţ S., „Geografia turismului”, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2004, p. 170
100
naturale frumoase devin din ce în ce mai mult locuri pentru turismul de lungă durată, vizite de o
zi şi chiar sport.
În câteva arii protejate există pur şi simplu atât de mulţi vizitatori în anumite părţi, sau la
anumite momente încât natura – şi calitatea experienţei vizitatorilor – suferă. În altele, vizitatorii
pot pătrunde în cele mai îndepărtate zone. Facilităţile turistice intră deseori în conflict cu ţelurile
de conservare şi strică peisajele naturale; presiunile pentru dezvoltarea unor asemenea facilităţi
sunt deosebit de puternice în fostul bloc al ţărilor est-europene, iar în câteva arii protejate,
turismul pur şi simplu nu are loc.
Dar, dacă este planificat şi administrat pentru a fi durabil, turismul poate fi o forţă foarte
pozitivă, aducând beneficii atât ariilor protejate cât şi comunităţilor locale. Turismul va fi
binevenit în sau lângă ariile protejate dacă respectă caracterul special al ariei – cum ar fi: turismul
bazat pe aprecierea naturii, turismul cultural şi educaţional, sau activitatea grupurilor mici,
liniştite – şi dacă pagubele şi poluarea sunt minime. Turismul poate ajuta la justificarea înfiinţării
ariilor protejate în regiunile marginale, şi poate duce la o înviorare a comunităţilor locale din
punct de vedere economic şi a culturilor tradiţionale.
În Delta Dunării se poate efectua o gamă mai largă de activităţi de relaxare şi agrement
decât în orice zonă turistică, fie montană fie litorală. Exemplificăm: se poate face plajă, (la
Sfântul Gheorghe şi Sulina se pot face şi băi în mare ), se poate pescui, se pot observa păsările ,
fauna şi flora, se pot organiza expediţii şi excursii în pădurile din Deltă , se pot vizita dunele de
nisip, se pot face plimbări cu barca cu vâsle sau cu şalupa pe canalele şi lacurile din Deltă, se pot
petrece seri în salbaticie pe insule izolate la lumina focului de tabara , sau se pot precatica
sporturi nautice , şi nu în ultimul rând se poate vâna.
În altă ordine de idei, este nevoie, poate mai mult decât oricând, de o valorizare a Deltei
Dunării, sub aspect turistic în special.
Este necesară o abordare ecologică a acestui ecosistem deosebit de fragil care este Delta
Dunării, expus, din păcate, cum se ştie, în ultima vreme unei agresiuni fără precedent (Canalul
Bastroe) agresiune care, datorită unor eforturi concertate, a fost pe moment îndepărtată.
Este benefică sporirea numărului de turişti în Delta Dunării, prin informare, fără ca Delta
să sufere însă. Visăm la canale fără recipiente de plastic, la maluri fără cicatricile focurilor de
tabără, la ape limpezi şi colonii de păsări .
Delta şi Dunărea vor ieşi din conul de umbră în care se află din cauza lipsei de publicitate
numai atunci când cineva se va interesa de acest lucru.
101
 Zona Deltei Dunării este una dintre cele mai atractive din Europa, dar promovarea ei este
inutilă atâta vreme cât infrastructura de transport nu este pusă la punct precum şi aspectele
prezentate mai sus.Viitorul Deltei Dunării este la răscruce.
Regiunea are un potenţial economic semnificativ, însă tendinţele actuale de dezvoltare
ameninţă valorile ecologice esenţiale ale ecosistemului Deltei Dunării. Aceasta este concluzia la
care am ajuns.
,, Trebuie să ramână ceva şi nepoţilor noştri” !

Bibliografie

1. Andreescu F., Pacaru M., „Delta Dunării”, Editura AD LIBRI, 2003 ,p. 34
2. Baron P., Snak O.,Neacşu N., „Economia turismului”, Editura Expert, Bucureşti, 2001
3. Băltăreţu A.M., „Amenajarea turistică şi dezvoltarea urbană”, Editura Universitară, 2010
4. Berbecaru I., Botez M., „Teoria şi practica amenajărilor turistice”, Editura Sport-Turism,
1997
5. Bica I,. „Elemente de impact asupra mediului”, Editura Matrix Rom Bucureşti, 2000
6. Boghean C., „Economia Turismului”, suport de curs, 2011
7. Bran F., Marin D., Simon T., „Turism rural”, Editura Economică, 1997
8. Brown R. L., „Eco- economie”, Bucureşti, Editura Tehnică, 2001
9. Cândrea M., Erdeli G., Simion T., „Potenţialul turistic al României şi amenajarea turistică a
spaţiului”, Editura Universitară Bucureşti, 2003
10. Demetru Popescu, Claudiu Giurcăneanu, Ştefan Stoenescu, Alexandru Pop, „ Litoralul românesc
Delta Dunării, Ghid”, 1964

11. Dițoiu V., Holban N., „Modificări antropice ale mediului”, Editura Engelking Pollution , 2005
12. Eil Roberts, „Schimbările majore ale mediului”, Editura ALL, 2007
13. Erdeli G., Gheorghilaş A., „Amenajări turistice”, Editura Universitară, 2007
14. Gavrilescu E., „Surse de poluare şi agenţi poluanţi ai mediului”, Editura Sitech, 2007

102
15. Hapenciuc C. V., „Cercetarea statisctică în turism”, Editura Didactică şi Pedagicică R.A.
Bucureşti, 2003, p. 22
16. Ionescu I., „Turismul social economic şi cultural”, Bucureşti, Editura Oscar Prinţ, 2000
17. cf. Iosif Colcer, Viorel Măgureanu, „File din istoria Dobrogei”, Inspectoratul pentru cultură
al judeţului Tulcea, 1998, p. 173
18. Istrate L., Bran F., Roşu A.G., „Economia turismului şi mediului înconjurător”, Bucureşti,
Editura Economică, 2000
19. Minciu R., „Economia turismului”, Editura Uranus, Bucureşti, 2001
20. Minciu R., „Turism. Economia turismului”, Edituta Uranus, 2007
21. Muntean I. O., „Ecologie şi protecţia mediului”, Editura Emia, 2007
22. Neacşu N., Glăvan V., Baron P. şi Neacşu M., „Geografia şi economia turismului”, Editura
ProUniversitaria, 2011
23. Nedelea A., „Piaţa turistică”, Bucureşti, Editura Didactică şi pedagogică, 2003
24. Negruţ S., „Geografia turismului”, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2004
25. Nistoreanu P., „Management în turism şi servicii”, Bucureşti, Editura ASE, 2005
26. Popp N., „Condiţiile fizico-naturale ale Deltei Dunării”, Editura Bucureşti, 1965
27. Popp N., „Studii şi cercetări ştiinţifice”, 1972

28. Pricope L. şi Pricope F., „Poluarea mediului şi conservarea naturii”, Editura Rovimed, 2008
29. Romanescu Gh., „Delta Dunării –Ghid turistic”, EdituraSport-Turism, 1997, p. 109
30. Roşca E. R., „Statistică şi dezvoltare regională”, Editura Universităţii Suceava, 2002, p. 108
31. Stănciulescu G., „Economia turismului” ,Bucureşti, Editura Expert, 2001
32. Vespremeanu S. A., „Ţărmul Deltei dunării: studiu geomorfologie” , Editura Universitară,
2007
33. Vişan S., Angelescu A., Alpopi C., „Mediul înconjurător: poluare şi protecţie”, Editura
Economică, 2000
34. După INCDT, 2006, „Zonarea turistică a României din punct de vedere al potenţialului
turistic natural şi antropic”, Bucureşti
35. Romanescu Gh., „Delta Dunării – Studiu morfohidrografic”, Editura Corson – Iaşi, 1996
36. * * * Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, Monitorul Oficial
nr. 373 din 10 iulie 2001
37. * * * Legea 453/2001 pentru completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării
lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, Monitorul Oficial, nr. 431
din 1 august 2001
103
38. *** Legea nr. 82/1993 privind constituirea Biosferei „Delta Dunării”cu modificările şi
completările ulterioare

Surse Web

http://www.referat.ro/referate_despre/delta_dunarii_unicat_ecologic.html
http://www.pensiunideltadunarii.ro/despre
http://www.deltadunarii.info.ro/ro_asezare.htm
http://www.deltadunarii.info.ro/ro_flora.htm
http://www.deltadunarii.info.ro/ro_fauna.htm
http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/ecologie/poluarea-deltei-dunarii-studiu-de-caz-188053.html
http://www.ddbra.ro/activitati/turism/reguli-de-desfasurare-a-turismului/reguli-de-acces-si-
desfasurare-a-turismului-in-rezervatia-biosferei-delta-dunarii-a760
http://www.ecomagazin.ro/delta-dunarii-sufocata-de-gunoaie/

104
Anexe

105
106
107
108