1.

1 Definitia ecoturismului In ultimele decenii ale secolului al XX-lea, ecoturismul a aparut ca o noua stiinta ca urmare a dezvoltarii turismului la nivel global. La inceput notiunea de ecoturism era sinonima cu turismul in natura, turism verde, turism ecologic, deoarece se practica in ariile protejate. Insa, aria sa de actiune s-a extins foarte repede si asupra diferitelor forme de turism existente in prezent, in functie de strategiile urmarite de tari, companiile de turism, de scopul urmarit, de prioritatile de mediu si bineinteles de educatia si pregatirea turistului. Societatea Internationala a Ecoturismului (TIES) a promovat ideea ca ecoturismul este o calatorie responsabila in areale naturale, dar care conserva mediul si sustine nivelul de trai al populatiilor locare (1901). (Elena Matei, Bucuresti 2004). Uniunea Mondiala a Conservarii Naturii (UICN sau WCU) afirma ca ecoturismul este o calatorie ecologica responsabila in areale naturale neperturbate, cu scopul de relaxare si apreciere a naturii si a oricarei trasaturi culturale, trecuta sau prezenta in zona, care promoveaza conservarea, avand un impact negativ redus si ofera beneficii pentru comunitatile implicate (1996).(Elena Matei, Bucuresti 2004). Ecoturismul este o componenta a dezvoltarii durabile si deseori este cunoscut si sub notiunile de turism verde, turism moale sau turism bland in sensul ca aceasta forma de turism, cu o paleta larga de activitati, se desfasoara in spatii rurale ( programe, circuite, sporturi, amenajari si echipari turistice etc.). Aceasta forma de turism are cele mai reduse implicatii in degradarea si poluarea ecosistemelor naturale, parcuri naturale si nationale, rezervatii ale biosferei, rezervatii naturale, In ultimul deceniu, Organizatia Mondiala a Turismului (OMT) recomanda, de altfel, pentru inceput, dezolvarea cu precadere a acestei forme de turism, in zonele protejate, iar Uniunea Internationala de Conservare a Naturii si resurselor similare (UICN) arata, in 1992, ca ecoturismul este acel segment al turismului care implica strabaterea zonelor naturale, relativ netulburate, pentru a admira peisajul si a te bucura de lumea plantelor si animalelor salbatice ale acestora. O alta definitie, mai apropiata de conceptul de dezvoltare durabila, evidentiaza ca ecoturismul este un turism practicat in spatii naturale salbatice sau putin modificate de om si care trebuie sa constituie si sa asigure protectia naturii si dezvoltarea culturala economica a comunitatilor locale (UICN, 1992). Definitia acceptata de OMT este relevanta: ecoturismul este forma de turism in care principala motivatie este observarea si aprecierea naturii si a traditiilor locale, iar conditiile ce trebuiesc indeplinite releva obiectivele certe ale acestei forme de turism: - conservarea si protejarea naturii si folosirea resurselor umane locale; - caracterul educativ si respect pentru natura; - constientizarea protejarii naturii in randul turistilor si comunitatii locale; - minimalizarea impactului negativ asupra mediului natural si sociocultural. De fapt, notiunile de turism ecologic, ecoturism nu trebuie sa aiba o adresabilitate restrictiva (numai pentru zonele protejate), deoarece intreaga activitate de turism trebuie sa se desfasoare dupa principii ecologice, adica in contextul dezvoltarii durabile a economiei si turismului si de aceea preferam categoria de turism ecologic. Conceptul ecoturismului a aparut in anii 80, totusi, definitia lui se leaga de declararea primului parc national din lume Yellowston (SUA) in anul 1872. Conceptul de ecoturism a aparut, ca urmare a dezvoltarii turismului in natura salbatica, in locurile cele

mai retrase si fragile ale globului si ca o alternatica la turismul de masa, cu dezvoltare intensiva si la turismul clasic, de tip industrial, din statiuni turistice sau centre urbane supraaglomerate. Notiunea de ecoturism a fost definita in anul 1991, cu ocazia seminarului international privind ecoturismul, organizat de Consiliul de Experti pentru Mediul Inconjurator din Canada (CEAC), cand s-a concluzionat ca Ecoturismul este o experienta a calatoriei, care pune in lumina natura, contribuind la conservarea ecosistemelor si, in acelasi timp, respectand integritatea comunitatilor gazda. Astfel, ecoturismul presupune, in practicarea sa, desfasurarea atat a activitatilor turistice, cat si a celor economice conexe acestora, intr-un mediu agreabil, nepoluat, cu privelisti pitoresti, reconfortante si nealterate. O alta definitie reitereaza aceleasi concepte, si anume: ecoturismul este un turism practicat in spatii putin modificate de om, si care tebuie sa contribuie nemijlocit la protectia naturii si la buna stare a populatiei locare (Sylvie Blagny, 1992). In sens mai restrans, ecoturismul se bazeaza pe observarea naturii, oferind produse turistice distincte, specifice formelor de turism rural, stiintific, de cercetare, fiind practicat in tarile cu o remarcabila biodiversitate, care detin rezervatii naturale, parcuri nationale si comunitati locale care si-au pastrat nealterate obiceiurile si traditiile. Ecoturismul, dupa cei mai multi specialisti si organizatori de turism, este un mijloc (instrument) de salvare a habitatelor naturale (cu vietuitoarele lor) si a valorilor istorice si culturale amenintate cu dregradarea si distrugerea lor prin turism intensiv, turismul de masa, sau prin vanatoare (Parcul national al Gorilelor din Uganda PNUE, 1992, Parcul National Amboseli Kenya, Parcul National Virgin Islands din Caraibe, recifele de corali din Insulele Comores si Reunion sau cele din Mozambic si Madagascar, Canyonlands National Park SUA); de aceea, ecoturismul a afost asociat parcurilor nationale si rezervatiilor naturale, unde se regaseste, alaturi de functia deprotejare si conservare si aceea de investii pentru protectie, dar si pentru sprijinirea dezvoltarii economiei rurale traditionale si a mentinerii traditiilor sociale si cultural istorice ale comunitatilor locale. Prin notiunea de ecoturism, spatiul este privit sub dubla ipostaza si anume: pe plan cantitativ, prin capacitatea de primire a teritoriului care poate fi naturala sau creata de om si pe plan calivativ, prin activitatea sau prin valoarea turistica a teritoriului, naturala sau creata. Ambele laturi de abordare se inscriu in politica globala de dezvoltare durabila a turismului. O asemenea politica turistica are ca scop sa asigure o functionare ecologica, economica, social culturala pe baza unei utilizari rationale si eficiente a resurselor. In ultimul timp, ecoturismul reprezinta o cale de exploatare durabila a mediului si un produs turistic cu proprietati terapeutice pentru psihicul sau fizicul uman. De asemnea, ecoturismul nu este o moda ci o necesitate a mileniului trei, care poate aduce venituri substantiale pe termen lung atat turistului, comunitatilor locale cat si firmelor implicate in exploatarea durabila a acestor resurse naturale. Se poate preciza ca, ecoturismul are un potential in crestere in ultimii ani, prin calitatile sale ecologice, responsabile, durabile si integre, devenind un segment important pe piata turistica. Planificarea turistica, dezvoltarea infrastructurii turistice ca si toate operatiilesau activitatile de marketing trebuie sa fie axate pe criterii de mediu, sociale, culturale si economice pe termen lung. Asadar, ecoturismul are cea mai incontestabila pozitie in turismul durabil dintre toate tipurile de turism. Deseori este intalnit sub genericul de turism durabil ce curpind toate formele de turism, care, in dezvoltarea si practicarea lor, se bazeaza pe principii ecologice, adica fara

sa deranjeze sau sa distruga mediul natural construit, mostenirea istorica culturala, ci, dimpotriva, sa le protejeze, conserve si sa le amelioreze sau imbunatateasca. Turismul verde are un continut mult mai restrans. Aceasta se refera cu precarede la comunitatile rurale care se gasesc in spatiul sau in apropierea unor Parcuri Nationale, Parcuri Naturale, Rezervatii ale Biosferei si rezervatii naturale. Ele fac parte din categoria ariilor naturale protejate care au un statut de valorificare socio-economic aparte. In cadrul lor exista o delimitare foarte stricta a unor areala care detin un regim de maxima protectie a biodiversitatii floristice si faunistice si a spatiilor unde se pot desfasura activitati economica. Pnetru aceste spatii deosebite este preferat ecoturismul, deoarece celelalte activitati economice: cresteera animalelor, exploatari miniere, roci de constructie, silvicultura, culvitarea unor plante economice aduc importante prejudicii acestor spatii naturale. 1.2 Principiile ecoturismului Aplicarea ecoturismului impune planuri si dimensiuni precise, etapizate, promovate consecvent si integrate intr-un sistem de dezvoltare durabila. In aplicarea ecoturismului se impune respectarea unor principii, care sa configureze strategii durabile pe termen lung.. Activitatea ecoturismului este axata mai mult pe protectie decat exploatarea resurselor naturale.Principiile de baza ce trebuie sa guverneze ecoturismul sunt: durabilitatea, echitate, parteneriate si cooperare. 1. Durabilitatea este un proces prin care dezvoltarea are loc la un nivel care sa satisfaca cerintele populatiei actuale, fara sa compromita capacitatea de sustinere a mediului pentru viitor. Acest principiu este cerut de: - odificarile sociale (grija crescanda pentru mediu, vulnerabilitatea destinatiilor turistice, nemultumirea pentru unele produse turistice existente); - politica turistica actuala trebuie sa reflecte interes pentru mediul inconjurator. 2. Echitatea intre generatii trebuie sa elimine interesele egoiste, exclusivitate care se bazeaza pe acumulare de capital doar pentru unele componente ale societatii. 3. Parteneriatele presupun atragerea si organizarea unor actiuni comune cu toti factorii care pot participa la realizarea si dezvoltarea produselor turistice selectate; 4. Cooperarea cu colectitivatile locale din mai multe zone turistice pentru elaborarea unor planuri, cu termene precise, de realizare a produselor turistice, pentru selectarea acestor produse care vor transpune in actiuni concrete. Prin valorificarea zonelor turistice trebuie sa se tina seama de urmatoarele principii esentiale ale ecoturismului: - aplicarea de masuri foarte stricte pentru protejarea florei, faunei, ecosistemelor si, dupa caz, a siturilor arheologice, istorice sau a culturii locale; - normele capacitatii optime de primire pot fi admise, astfel ca amenajarile turistice sa nu fie excesive iar locurile extrem de aglomerate cu turisti; - educarea turistilor prin cunoasterea importantei conservarii resurselor;

obtinerea de venituri directe prin managementul si conservarea arealelor protejate; crearea pentru turisti a unor echipamente de cazare ecologice adecvate, utilizant metode de constructie, stil si materiale locale, folosind dispozitive de consum redus de energie si eliminand convenabil deseurile; redactarea si difuzarea unui cod de conduita al turistilor si vizitatorilor, cu privire la ecoturism si respectarea dispozitiilor inscrise in cod; asigurarea bunastarii maxime pentru toate categoriile de populatie din regiune sau din arealul de influenta;

1.3 Cerintele aparitiei ecoturismului In contextul turismului mondial, ecoturismul are o dezvoltare rapida, atragand turistii cu respectul pentru natura si cultura locala, astfel, ca in anul 1996, acesta reprezenta circa 20% din calatoriile internationale in regiunile ecologice sau cu potential natural, cu peste 2 miliarde USD incasari (Conferinta Mondiala Ecotur, 1997). Cerinta primordiala pentru aparitia ecoturismului a fost de a conserva habitatele naturale vulnerabile prin exploatarea turistica, Concomitent este o cale de exploatare durabila a mediului, dar si un produs turistic, ce poate aduce venituri pe termen lung atat turistului, comunitatilor locate cat si firmelor implicate in exploatarea durabila a acestor resurse. Ecoturismul a devenit o componenta pe piata turistica cu un potential in creste prin calitarile sale ecologice, responsabile, durabile si integre. Practicarea ecoturismului este o nevesitate din cauza diversitatii spatiale geografice pe care se dezvolta resursele ecoturistice, a polarizarii financiare, a dinamicii intereselor turistilor, firmelor, politicii de mediu si comunitatilor locale. 1.4 Structuri ecoturistice Structurile ecoturistice sunt: structuri de cazare, structuri de alimentatie i structuri complementare. Structurile de cazare cuprind structuri ale turismului clasic ( hotel, motel, caban, refugiu, tabr, camping, corturi, pensiuni), dar i specifice (ecologii, ecomoteluri, cabane ecologice, nave), construite din materiale usoare, reciclabile, bazate pe energie neconventional, i au un design indigen. Desigur c forma cea mai cautat si certificat n ecoturism o reprezint ecologiile, definite ca structuri turistice extrem de rezistente situate n sau n afara unui areal ecoturistic (adoptat la Forumul Internaional al Ecologiilor, I. Virgine, 1994) i care conserv mediul ambiant, au impact minim n timpul construciei, utilizeaz tehnologii ecologice pe tot parcursul existenei lor, asigur programe de educare, perfectionarea personalului, turitilor, are parteneriate cu populaia local. Multe din ecologii i-au dezvoltat propriile rezervaii, reuind s administreze toate resursele pe care se bazeaz acestea, ghizi recrutai dintre fermierii locali, biologi, activiti specifice (ofat n rezervaii, plimbri cu diferite mijloace ecologice). Structurile de primire ecoturistic pot fi simple (corturi Alaska, Africa) sau mai complexe, rustice: tip cas (Belize), ferme (ranch S.U.A. sau haciendas Venezuela), tea-house (Nepal), luxoase sau nave (brci, vapoare, iahturi Marea Barier de Corali, G. Mexic). (Elena Matei, 2004)

Locuinele ecologice au un management specific, diferit mult de cel clasic hotelier. Datorit izolrii i a funcionrii n areale puin dezvoltate, n general fr finanri sau subvenii guvernamentale, acestea trebuie s asigure siguran sanitar, educaie n rndul comunitilor locale, ap curent de calitate, sisteme de epurare a apelor uzate, sisteme de nclzire ecologice, drumuri de acces, deci s gaseasca soluii durabile pentru conservarea mediului i cooperarea cu populaia din zon. Structurile de alimentaie se dezvolt n cele mai multe cazuri prin participarea locuitorilor, care pot s-i dezvolte firme mici si mijlocii. Ele pot oferi produse ecologice specifice destinaiei sau n funcie de originea turitilor. Structurile complementare asigur servicii de transport, ghidaj, echipamente, centre de nchiriere, faciliti de agrement i recreere i chiar produse de artizanat. n cea mai mare parte, aceste structuri ofer oportuniti comunitilor locale de a intra n afacerea ecoturistic.

CAP II

AMENAJAREA RESURSELOR ECOTURISTICE