Liceul Tehnologic “Regele Mihai I”

Județul: Arad

LUCRARE DE CALIFICARE A COMPETENȚELOR

PROFESIONALE NIVELUL IV

Calificare: Tehnician ecolog si Protecția Calității Mediului

Prof. coord: Elev:

Jurcoane Roana Rubani Naomi Natașa

2020
SPECII OCROTITE ÎN ZONE
PROTEJATE
Cuprins :
Introducere………………………………………………………………1
I.Specii de plante ocrotite în zonele protejate
1. Plante pe cale de dispariție
1.1.Floarea de colț
1.2.Bujorul de munte
1.3.Garofița Pietrei Craiului
1.4.Papucul Doamnei
1.5.Laleaua Pestriță
II.Specii de animale ocrotite în zonele protejate
2. Animale pe cale de dispariție din România
2.1.Capra neagră
2.2. Cocoșul de munte
2.3.Zimbrul
2.4.Vipera cu corn
2.5. Morunul
III.Plante si animale declarate monumente ale naturii
3. Monument al naturii
3.1. Plante declarate monumente ale naturii
3.1.1. Sângele voinicului;
3.1.2. Ghimpe
3.1.3 Ghințura galbenă
3.1.4. Iederă alba
3.1.5. Laur
3.2. Animale declarate monumente ale naturii
3.2.1.Râsul
3.2.2.Zimbrul
3.2.3.Păstrăvul
3.2.4.Vulturul Bărbos
3.2.5.Vipera neagră
IV. Lista roșie
 INTRODUCERE

Am ales ca tema de studiu pentru lucrarea mea de atestat “Specii ocrotite în zone
protejate” , deoarece mi se pare interesantă de dezbătut , dat fiind fapul că nu doar la noi în țară
se întâmplă acest lucru , ci întregul Pământ se confruntă cu această problem a speciilor pe cale de
dispariție.
 1. Plante pe cale de dispariție
Un factor principal ce influențează scăderea numărului de exemplare dintr-o specie anume
este defrișarea excesivă și distrugerea ariilor protejate .

1.1.Floarea de colț
Întâlnită în România pe stâncile aproapre inaccesibile omului din Munții Vrancei,Munții
Bucegi, Munții Făgărașului, Munții Maramureșului, Munții Rodnei, Obcinele Bucovinei,
Masivul Ceahlău, Retezat Godeanu, floarea de colț este o plantă deosebit de rară. Din acest
motiv ea a fost declarată monument al naturii și este ocrotită prin lege încă din 1931.Floarea de
colț este protejată în rezervații naturale cum ar fi cele din Piatra Craiului, Munții Bucegi, Cucaș,
județul Alba etc.
Leontopodiun alpinum (după denumirea sa științifică), este o plantă perenă, de o
frumusețe aparte și totodată cea mai rară din înteaga floră montană.
Tulpina este dreaptă și poate ajunge până la 20-30 cm înalțime. Aceasta este îmbrăcată în
partea de jos cu frunze catifelate, de dimensiuni diferite așezate de jur împrejurul tulpinei, în
formă de cerc. Numeroasele și micuțele flori, compuse din petale de un alb imacualat sunt
dispuse în așa fel încat lasă impresia unei singure flori de forma unei steluțe. Întâlnită de cele
mai mute ori pe culmile stâncoase și tot mai rar pe platourile montane, floarea de colț are
rădăcina fixata în puținul pământ rămas între scobiturile săpate în stâncile calcaroase.
Întreaga plantă este acoperită de peri catifelați de culoare argintie, ce protejează frunzele
și florile de vânt.
La noi în țară, floarea de colț poate fi văzută înflorită în lunile, iulie și august.
Se pare că floarea de colț provine din ținuturile Asiei, acolo crescând la fel de deasă ca și
iarba. În diferite locuri din lume unde mai poate fi întâlnită,floarea de colț poate atinge înalțimi
de până la 80 cm.
Numită în popor și floarea reginei, floarea doamnei sau albumița, floarea de colț are în
tradiția românească o semnificație aparte, ea fiind un simbol al dragostei. Se spune că, pentru a-
și dovedi dragostea și curajul, tinerii colindau zonele stâncoase ale munților pentru a culege flori
de colț și ale oferi iubitelor. În limbajul florilor ea înseamnă puritate și curățenie.

1.2.Bujorul de munte
Smârdarul, așa cum este denumit popular bujorul de munte, crește spontan în tufe pitice
în zona alpină. Fiind o plantă care crește în condiții climaterice și de relief foarte specifice, el nu
tolerează transplantări, lucru care face imposibilă introducerea acestuia în grădini.
Frumusețea florilor sale - care emană un miros și o aromă asemănatoare vișinelor - și care apar
de obicei pe la sfârșitul lunii iunie și la începutul lunii iulie, și raritatea sa, face ca smârdarul să
fie o plantă ocrotită și protejată ca atare în perimetrul Parcului Național Bucegi. Smârdarul este
peren și își păstrează frunzele verzi tot timpul anului.
 Este o plantă originară din Balcani. În România se găsește în Carpați. Face parte
din genul botanic Rhododendron, gen extrem de variat ce cuprinde diferite specii care cresc doar
la altitudine înaltă și se extind din Himalaia, Caucaz, Carpați până în Munții Alpi și Pirinei.
Smârdarul face parte din familia Ericaceae și în ciuda numelui alternativ de
"bujor de munte", nu trebuie confundat cu bujorul propriu-zis (Paeonia officinalis) care face
parte dintr-o altă familie botanică, respectiv Paeoniaceae. Un alt nume popular este cel de
"cocozar".
Fiind o plantă care crește în condiții climaterice și de relief foarte specifice,
bujorul nu tolerează transplăntari sau mutari, lucru care face imposibilă plantarea lui în grădini.

Bujorul de munte înflorește spre sfârșitul lunii iunie, și emană un miros și o aromă
asemanatoare vișinelor.

În Romania, bujorul de munte este o plantă ocrotită, și în general este interzisă culegerea
lui. Cu toate acestea, ea este culeasă, iar extractele pe baza de bujor de munte sunt folosite ca
remedii naturale pentru reumatism, guta, tuse sau hemoroizi. Florile, conțin aminoacizi esențiali
organismului, și în general, se administrează sub forma de infuzie.

1.3.Garofița Pietrei Craiului

Face parte din familia Caryophyllaceae. Meşter neîntrecut în descrierea naturii, Ion
Simionescu o prezintă astfel: «Petalele, răsfrânte larg, sunt de un roşu şters. Pe ele sunt trase
dungi, în lung, de un roşu mai aprins, iar spre lăuntrul florii, o rotiţă de dantelă fină cu ochiuri
mici, de aceeaşi culoare mai închisă. Urmează apoi un cerc alb, cu raze iarăşi roşii, iar în mijloc,
un joc de verde şi de alb neîntrerupt…»
Tulpina nu este înaltă, aproximativ de 5 – 10 cm înaltime. Ea poarta la varf o singura
floare cu corola de cca. 3 cm în diametru, formata din 5 petale late, la vârf dinţate, de culoare
roşie-carmin, la baza cu o pata purpurie, împestriţată cu alb şi cu peri mătăsoşi, stralucitori.
Interesant este inelul din centru, purpuriu pestriţ. Pe dos, petalele sunt albe-verzui, iar frunzele,
care sunt înguste şi alungite de 2 – 4 cm lungime, sunt asezate în perechi.
Acum vreo 150 de ani planta nu era cunoscută. A fost descoperită pe crestele
prăpăstioase ale Pietrei Craiului, de doi botanişti transilvăneni. Apariţia ei a produs senzaţie şi
nedumerire în lumea ştiinţei. La momentul respectiv, ea nu mai fusese găsită în niciun alt loc din
lume, şi nici măcar pe vreuna din culmile muntoase vecine Pietrei Craiului. Pe de altă parte,
această garofiţă nu seamănă cu garofiţele cunoscute. Se pare că originea ei nu este cunoscută nici
astăzi.

Supravieţuirea ei în Piatra Craiului s-ar explica prin poziţia oarecum izolată a masivului.
Dar şi aici se găseşte mai ales pe culmea vestică a masivului, dinspre valea Dâmboviţei, la limita
dintre etajele subalpin şi alpin, ori rătăcită prin iarba ce acoperă stâncăriile din partea inferioară a
zonei alpine. Aşadar, o floare rară, care se pare că ar creşte doar într-un singur loc pe planeta
noastră — Piatra Craiului.

Înfloreste în luna august. Popular i se mai spune „Garoafa Craiului”. Este o planta
monument al naturii si este ocrotita prin lege.Garofita pietrei craiului e o floare rara, care creste
doar intr-un singur loc pe planeta noastra – Piatra Craiului. Este o specie monument al naturii si
este ocrotita prin lege!

1.4.Papucul Doamnei
Este specie foarte rară de orhidee, cu un aspect delicat și în culori impresionante. Planta
este originară din America de Nord și aparține genului Cypripedium. Papucul doamnei se
întalneste în flora Romaniei și este protejat prin lege.
Papucul doamnei (Cypripedium calceolus) s-a raspandit pe scară largă, din Asia pană în
Europa și Oceanul Pacific. Cu toate acestea, în Europa planta a devenit tot mai rară, iar în unele
locuri a disparut complet. Din acest motiv, în prezent multe țări o consideră plantă protejată. În
Romania, papucul doamnei este o plantă protejată înca din 1938. Grație unor organizații, au fost
realizate proiecte de înmultire "în vitro" pentru repopularea zonelor în care aceasta a fost
distrusă.
Papucul doamnei este o plantă anuala, care răsare primavara. Tulpina prezintă numai 3-5
frunze și o singură floare în vârf, asemănătoare unui mocasin, aspect care i-a adus și numele de
"papuc". Planta crește până atinge o înaltime de maxim 20-30 cm. Orhideea înflorește din iulie
pâna în septembrie.
Plantele formează un grup mic de frunze de verde deschis. Tulpina poartă în varf floarea
de un galben intens. Floarea apare de obicei spre sfârșitul primaverii și începutul verii.
După înflorire, plantele intră într-un proces de hibernare. Papucul doamnei este considerat una
dintre cele mai fermecatoare plante, dar este rar întalnit în grădini.
Floarea nu este bine să fie mutată deoarece există riscul de a o distruge. De aceea, se
recomandă să fie lăsată să se dezvolte netulburată în locul în care a crescut.Planta preferă să fie
expusă complet sau parțial la soare, dar rezistă și în zonele ceva mai umbroase. Este bine ca
floarea să beneficieze de soare în orele mai reci ale zilei, dar să aibă un oarecare adăpost. Planta
poate fi crescută direct în gradină, fiind rezistentă la temperaturile de afară.
Floarea crește în special în zonele cu soluri calcaroase, ușor acide, în regiuni însorite sau
în apropierea padurilor de fag. Floarea crește atat în zonele joase, apropiate de nivelul mării, cât
și în regiunile înalte din Alpi. Planta a fost intâlnita în zonele cu sol cu pH netru, dar și acid.
Pentru întreținere, orhideea are nevoie de un sol cu un nivel de umiditate mediu spre umed.
Creșterea are loc lent.
1.5.Laleaua Pestriță
Plantă mediteraneană, laleaua face parte din familia liliaceelor și este pusă sub protecția
legii în toate țările europene. Este cunoscută sub numele de biblica datorită asemănării florilor cu
penajul acestei păsări,dedita în jurul satului Liești,căldărușa în zona orașului Rădăuți și a
comunei Verești. Preferă locuri mlăștinoase, umede, bahnoase sau turboase. Tulpina înaltă de 20-
30 cm,frunzele alterne,late de 3-10 cm și lungi de 8-14 cm. Flori
solitare,mari,inodore,pendente,brune,purpurii,pătate în forma tablei de șah. Răspândirea ei mai
rară în țară și mai frecventă în județ o găsim în localitățile:Brăiești, Grovei Calafindești, Voitinel,
Zamostea,Zvoriștea. Această minune a naturii se găsește și în pădurea Cordăreni și este numită
popuar „căldăruși”. Fritillus în latină înseamnă tablă de șah, aluzie la pătățelele ordonate,brun-
roșcate ale lalelei care alternează cu pătățelele de alte culori, de aici impresia de pestriț, din acest
motiv, popular i se spune „bibilica”.
Planta are în Pământ un bulb, din care pornesc primăvara,câteva frunze verzi liniare și
flori în formă de cupă cu petale violacee pătrate cu alb. Floarea nu are miros parfumat, dar este
culeasă de localnici pentru că o folosesc pentru vopsit scoarțele în violet.
Lalelele pestrițe înfloresc pentru o perioadă scurtă de 7-10 zile în lunile aprilie-mai, dar
depinde mult și de evoluția vremii.
La exterior culoarea este purpuriu spre mov cu un aspect catifelat pictată parcă cu pete
albe cu nuanțe de roz. În unele documentații Laleaua Pestriță este prezentată ca fiind o plantă
otrăvitoare deoarece bulbii conțin un alcaloid puternic.
În Pădurea din Șesul Orheiului în apropiere de orașul Bistrița se găsesc cele mai bune
condiții pentru înmulțire și creștere deoarece suprafața de 80 de ha de pădure este o zonă
protejată prin lege fiind declarată rezervație naturală monitorizată de Ocolul silvic din Bitrița.
Secretul apariției acestei specii de lalea între stejarii bătâni este faptul că primăvara aici
se formează suprafețe întinse de apă dupa topirea zăpezii. Platoul pe care se găsește pădurea are
o înclinație foarte mică astfel încat apanu are unde să se scurgă, și astfel apare un exces de
umiditate.
De asemenea apa este împiedicată să se scurgă de nenumăratele mușuroaie formate în ani
de zile. Aceste obstacole naturale mențin o perioadă lungă de timp umiditatea în sol și protejează
bulbii lalelelor pestrițe. Apa menține o temperatură scăzută a solului, lucru foarte important
pentru dezvoltarea acestei flori.
Practic Laleaua Pestriță în această zona are toate condițiile îndeplinite să crească și să se
dezvolte. Depinde de noi să nu stricăm aceste echilibru al naturii.
Fiind un simbol al acetei păduri de stejari, sătenii de aici organizează în fiecare an
Festivașul Laleaua Pestriță, o serbare câmpenească cu muzică și voie bună în marginea pădurii
dupa ce florile dispar.
Mai sunt cateva locuri la noi în țară unde găsim laleaua pestriță:

 Comuna Ariniș, sat Rodina –aici termenul a fost drenat și se pare că pe

viitor laleaua nu mai are condițiile necesare.
 Comuna Danesti Gprj este un alt loc unde se încearcă menținerea speciei
deoarece în perioada de înflorire aria prtejată este vandalizată de conercianții ambulanți
care le culeg și încearcă să le comercializeze în alte zone. Cu greu se face față pentru a
aîmpiedica acest fenomen.
  Lunca Pogănișului din județul Timiș, declarată arie protejată cu o
suprafață de aproximativ 70 de ha are o zonă inundabilă de către râul Pogăniș ,un afluent
al Timișului din partea sud-estică.Excesul de umiditate face ca și aici să apară primăvara
Laleaua Pestriță în toată splendoarea ei alături de alte plante și flori.