Buchinul este aşezat în estul Banatului, la sud de oraşul Caransebeş.

Coordonatele sale geografice sunt 22.25° longitudine estică şi 45.3667° latitudine nordică.

Buchin - Comună aşezată pe drumul european 70. Este prima

localitate pe care o întâlneşti după ce părăseşti municipiul
Caransebeş. Este începutul Gugulăniei, parte a Banatului
caracterizată prin oameni înstăriţi şi făloşi a căror principală
sursă de venit provine din creşterea animalelor şi cultivarea
grădinilor, în special a pomilor fructiferi, gugulanii fiind
renumiţi prin producţia de ţuică a cărei aromă şi savoare i-a
făcut cunoscuţi. Buchin chiar dacă este reşedinţă de comună este
un sat relativ mic ca şi întindere, aproximativ 120 de case
aşezate de o parte şi alta a şoselei. Primăria din localitate se
ocupă de administrarea a cinci sate: Prisian, Valea Timişului (Cârpa), Poiana- Buchin şi
Lindenfeld. Distanţa mică de Caransebeş a eclipsat cu timpul tradiţiile cu care satul se mândrea
în trecut, în câţiva ani după cum arată asaltul investitorilor în mare parte străini, Buchinul se
îndreaptă cu paşi repezi spre transformarea într-un cartier al oraşului. Satul înconjurat de dealuri
şi munţi (Masivul Ţarcu), traversat în imediata apropiere de râul Timiş are potenţial de
dezvoltare a agroturismului şi a altor activităţi de agrement din păcate rămas încă nevalorificat.
Religia predominată este cea ortodoxă urmată de cea baptistă în sat existând pentru fiecare
confesiune câte o biserică.

Tradiţii

Ruga este sărbătorită în fiecare începând din 8 septembrie, de Sfânta

Mărie Mică, şi durează trei zile interval în care casele buchinarilor sunt
permanent deschise pentru rudele şi musafirii din alte părţi iar seara în
centrului satului toată lumea e invitată la petrecere: la joc sau la...
discotecă. În calendarul tradiţiilor de peste an marcate de localnici
amintim focurile nelipsite între Sfântul Nicolae şi noaptea dinainte de
Ajunul Crăciunului. După ce flacăra lor se stinge copii de vârste mici
alergă din poartă în poartă şi adună în trăistuţe nuci, mere, bomboane şi
bani mărunţi aruncate de femeile în vârstă iar naşii pregătesc masa
pentru a-şi întâmpina finii ce vin cu pulpă de porc, cârnaţi şi un mic
onorariu, fiecare după posibilităţi. De asemenea buchinarii celebrează cu sfinţenie hramul
caselor. Fiecare gospodărie are propriul patron spiritual în cinstea căruia se organizează peste an
praznice, mese încărcate cu mâncăruri - la care se adună rudele, vecinii şi reprezentanţi ai
bisericii.

Buchin, în versuri

Cine vrea într-adevăr să pătrundă în atmosfera Buchinului sau în

general a satului bănăţean îşi poate uşura munca citind poeziile
în grai ce poartă semnătura lui Sorin Olaru, poet si epigramist
originar chiar din Buchin şi stabilit în prezent în SUA. Acesta este membru al Uniunii
Epigramiştilor din România. Nu puţini sunt cei care şi-au descreţit frunţile ascultând şotiile
celebrului personaj „Na Nielu". În jurul lui au apărut şi alte tipologii precum Lae Clanţă -
prostanul satului, Florica lu Mândroane - vecina boloboaşă, rămasă văduvă, Sandu Blegia -
tăbăcaru sau Tică - beţivanul.

Istorie

„În judeţul Severin, plasa Caransebeş, cu 709 locuitori, toţi români de religie ortodoxă. Are 160
de case iar hotarul se estinde pe suprafată de 987 jughere de pământ din care numai 310 jugh.
este arabil. Biserica s-a zidit la 1859. Preot: Iova Draghina. Şcoala, zidită la 1868, funcţionează
cu un singur învăţător. Oficiul poştal este la Cârpa, iar gara la Caransebeş, distanţă de 4,30 km.
Comuna este situată la dreapta Timişului şi se aminteşte prima dată, la 1411 când regele
Sigismund o donează familiei Macskasy. Regele Matei Corvinul, la 1489 o donează, împreună
cu alte localităţi, drept răsplată a serviciilor prostate lui Ladislau Fiath iar de aci, nu mai obvine
cu nici o ocasiune. Găsim că, s-a mai numit şi Beken, Bukin, Bwken, Bwkyn şi Bwkinz. Prin
hotarul acestei comune s-au găsit mai multe obiecte din bronz, cari fac dovada că localitatea a
fost locuită din timpuri străvechi timpuri. Daca s'ar întreprinde prin hotarul comunei nişte
săpături arheologice, desigur că şi azi s'ar mai găsi aci, multe obiecte mai ales din epoca de bronz
căci din acestă epocă datează cele mai multe obiecte, găsite până'n present."

Ioan Lotreanu - Monografia Banatului, vol. 1, Institutul de Arte Grafice „Ţara" Timişoara,
1935.

Text şi fotografii: Otilia Ploscariu (Buchin) .............................................................

Buchin

„Situată aproximativ în centrul jumătăţii nordice a judeţului Caraş-Severin, pe DN 6, localitatea

Buchin, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, se află la o distanţă de 5,7 km de Caransebeş, oraşul
cel mai apropriat. Comuna Buchin se întinde pe o suprafaţă de 8329 ha, din care 5508 ha
reprezintă terenul agricol.
În componenţa acestui teritoriu administrativ se regăsesc localităţile Buchin, Lindenfeld, Poiana
Prisian şi Valea Timişului.
Relieful din partea vestică a comunei, cuprinzând arealele satelor Lindenfeld, Poiana Prisian şi
parţial a Buchinului, face parte din zona montană şi piemontană a Munţilor Semenic, cu aspectul
unor dealuri piemontane puternic fragmentate de văi adânci de eroziune, mărginite de versanţi a
căror pantă depăşeşte, pe alocuri, 25-30%. Altitudinile semnificative, descrescând dinspre vest
spre est, sunt ilustrate de Dealul Zegoru (1094 m), Dl. Certeju (788 m), Dl. Capul Câmpului (572
m), Dl. Ciresna (511 m), Dl. Poiana Mare (418 m).
Treimea estică a comunei este parte a Depresiunii intramontane Timiş-Cerna, constituindu-se din
Lunca Timişului, cu foarte frecvente meandre, cursuri părăsite, forme largi depresionare şi
pozitive, grinduri aluviale, cu lăţimi cuprinse între 1500-2000 m, suprafeţele cele mai mari fiind
deţinute de localităţile Buchin şi Poiana Prisian, terasele care fac trecerea de la luncă spre zona
piemontană, prezentând, în general, un relief plan, foarte slab ondulat, cu un drenaj slab şi o
altitudine medie de 230 m, precum şi din dealurile piemontane ale Munţilor Ţarcu, evidenţiind
un aspect colinar, brăzdat de văi de eroziune ce converg spre râul Timiş şi spre valea Bolvaşniţa,
cu altitudini ce oscilează pe teritoriul satului Valea Timişului între 300-370 m, reprezentative
fiind dealurile Alanasie şi Românata.
Teritoriul studiat aparţine bazinului hidrografic al râului Timiş care la pătrunderea în perimetru
formează o luncă lată de cca 1000 m şi care se lăţeşte, după ce trece de vatra Buchinului, până la
cca 2000 m. Afluenţii Timişului care au un curs permanent sunt pârâul Văii Timişului (Valea
Bolvaşniţa) ce izvoreşte din Munţii Ţarcu şi formează o vale intracolinară, respectiv o luncă cu o
lăţime de 200-300 m, pârâul Valea Mare cu afluentul său V. Rea, precum şi o serie de văi cu un
curs nepermanent ca V. Strugurelui, V. lui Omăt sau Râpe.
Climatul temperat-continental moderat înregistrează o temperatură medie anuală de la 10,50C
(staţia Caransebeş) şi precipitaţii multianuale cuprinse între 737,2 mm (staţia Caransebeş) şi
820,0 mm (staţia Reşiţa).
Situat în zona vegetaţiei forestiere, teritoriul comunei prezintă specii aparţinând subzonelor
stejarului şi fagului. Astfel, pe terase este dominant Quercus robur (gorun), iar pe coline şi
dealuri se întâlnesc Q. cerris (cer), Q. frainetto (gârniţă), Q. petraea (gorun), în amestec cu Fagus
silvatica (fag), Carpinus betulus (carpen) şi Betula verrucosa (mesteacăn), precum şi Corylus
avellana (alun), Cornus sanguinea (sânger), Ligustrum vulgare (lemn câinesc).
În luncă este prezentă Alnus glutinosa (arin negru), alături de diferite specii de Salix spp.
(salcete).
Cele mai frecvente specii lemnoase cultivate sunt prunul, cireşul, mărul, nucul, vişinul, părul,
gutuiul şi dudul, iar mai rar, cu rezultate neperformante, piersicul şi caisul.
Arbuştii cultivaţi predilect sunt viţa de vie, coacăzul, agrişul şi zmeurul.
Pe păşunile deschise, în afară de lăstari sau tufărişuri remanente esenţelor lemnoase defrişate, pe
suprafeţe întinse s-a instalat feriga, alături de Agrostis tenuis (iarba câmpului), Festuca rubra
(păiuş) şi Anthoxanthum odoratum (viţelar). În păşunile împădurite, speciile dominante sunt A.
tenuis, şi F. rubra, iar pe solurile erodate Andropogon ischaemum (bărboasă). Pe versanţii sudici
ai dealurilor, frecvente sunt A. tenuis şi F. sulcata, pe păşunile instalate după defrişarea recentă a
pădurilor Trifolium repens (trifoi alb) şi T. hybridum, iar în cele cu apă stagnantă, asociaţii de
Juncus effusus (rugină) cu A. tenuis, A. alba, T. repens, Carex spp. (rogoz).
Pe fâneţele din luncă, cu apa freatică apropriată de suprafaţă, speciile cele mai întâlnite sunt A.
tenuis, F. pratensis, Lolium perenne (raigras).
Culturile agricole uzuale sunt grâul, secara, ovăzul, porumbul, cartoful, trifoiul, iar pe suprafeţe
mici floarea soarelui, sfecla furajeră şi diferite legume.
Prin gruparea unităţilor de teren (U.T.) din cartograma alăturată rezultă următoarele tipuri
dominante de soluri :
1. Soluri brune argiloiluviale, 1,2 (vertice, pseudogleizate): 4,2%;
2. Soluri brune luvice, 3-7 (pseudogleizate, vertice): 7,4%;
3. Luvisoluri albice, 8-20 (tipice, pseudogleizate, vertice): 9,9%;
4. Soluri brune eumezobazice, 21, 22 (gleizate, pseudogleizate): 0,4%;
5. Soluri gleice şi pseudogleice, 25-35 (tipice, vertice, luvice, mlăştinoase): 3,2%;
6. Vertisoluri, 36, 37 (gleizate, cromice): 1,3%;
7. Regosoluri şi soluri litice, 38-52 (tipice): 12,0%;
8. Soluri aluviale şi aluviuni recente, 53-86 (tipice, litice, gleizate): 11,5%;
9. Erodisoluri şi soluri erodate, 87:0,5%;
10. Soluri desfundate şi protosoluri antropice, 88, 89 (vertice, pseudogleizate, litice): 0,4%;
11. Asociaţii de soluri brune luvice, luvisoluri albice, regosoluri şi soluri erodate, 701-713
(tipice, vertice, litice, pseudogleizate): 49,2%.
Terenul agricol al comunei se constituie din următoarele folosinţe: arabil 841 ha (15,2%), păşuni
2218 ha (40,3%), fâneţe 2202 ha (40,0%), vii 5 ha (0,1%) şi livezi 242 ha (4,4%).
Referitor la încadrarea în clase de calitate (fertilitate), pentru categoria de folosinţă "arabil",
situaţia terenului agricol se prezintă astfel: cl. a II-a 227 ha (4,1%), cl. a III-a 1049 ha (19,0%),
cl. a IV-a 3253 ha (59,1%) şi cl. a V-a 979 ha (17,8%).
Factorii limitativi care grevează asupra calităţii învelişului de sol sunt reprezentaţi, în principal,
de aciditatea solului (severă pe 0,8% din suprafaţă, moderată 21,4% şi redusă 47,7%), rezerva de
humus (limitări severe 1,5%, moderate 56,7% şi reduse 37,5%), gradul de compactitate (limitări
severe 39,8%, moderate 48,5% şi reduse 7,2%), panta terenului (limitări extrem de severe 5,0%,
foarte severe 8,1 %, severe 4,7%, moderate 33,7% şi reduse 15,2%), eroziunea de suprafaţă
(limitări severe 17,1%, moderate 0,1%, reduse 15,2%), alunecări şi prăbuşiri (limitări severe
15,3%), excesul de umiditate stagnantă (limitări severe 1,1%, reduse 0,6%) şi inundabilitatea
prin revărsare (limitări foarte severe 0,8%, severe 3,2%).
În vederea eliminării sau reducerii factorilor limitativi enumeraţi, lucrările agropedoameliorative
vor viza, cu precădere, îmbunătăţirea regimului aerohidric al solului prin măsuri de captare şi
evacuare a apelor pluviale, ca şi măsuri de prevenire şi combatere a eroziunii, asociate cu cele de
îmbunătăţire a regimului de nutriţie a plantelor, prin aplicarea de amendamente pe bază de
calcar."

Din volumul „PANOPTIC AL COMUNELOR BĂNĂŢENE DIN PERSPECTIVĂ

PEDOLOGICĂ" de Dorin Ţărău şi Marcel Luca. Editura Marineasa, Timişoara, 2002