Sunteți pe pagina 1din 3

Arhiepiscopia Târgoviştei

Protopopiatul Pucioasa
Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir

A. ISTORICUL COMUNITĂŢII PAROHIALE.

Biserica parohială are hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi face
parte din Protoieria Pucioasa, Arhiepiscopia Targoviştei. Vșinești se află în zona Subcarpaților
Ialomiței subgrupă a Subcarpaților de Curbură, pe valea Cricovului Dulce, și prezintă în totalitate
un relief de deal. Acesta a permis dezvoltarea pășunilor și fânețelor dar și a pădurilor de stejar,
fag, frasin. Comuna este deservită de șoseaua județeană DJ710B, care o leagă de comuna
vecină Valea Lungă. Satul Vișinești este satul de reședință de comună și este amplasat în lungul
văii Cricovului Dulce pe axa nord-sud și are o tipologie tentaculară ca o vertebră principală în
jurul văii și cu îngroșări în plan ale intravilanului în zona centrală. Este delimitat de satul Ursei la
nord, sat component comunei, la est de com. Provita din jud. Prahova cu deschidere prin satul
Sultanu, prin drum comunal asfaltat, la vest de com. Vărfuri şi la sud de com. Valea Lungă.
Denumirea sub care apare şi satul şi comuna, se datorează se pare din izvoarele şi tradiţia
populară de la o familie Vişinescu, care împreună cu fii săi, s-au aşezat ca moşneni ai domeniului
Cantacuzino aici.

B.ISTORICUL BISERICII PAROHIALE.


Biserica parohială este clădită pe loc drept, în vatra satului în anul 1851. Despre numele
ctitorilor vorbeşte pisania astfel: "În zilele Prea Înălţatului nostru Domn Barbu Ştirbei Voevod anul
1851 s-a ridicat aceasta Sfîntă Biserică,cu hramul Ducerea în Biserică a Maicii Domnului şi a Muc.
Dimitrie şi a Sfântului Haralambie, cu ajutorul şi stăruiţa locuitorilor Gheorghe Ghe. Fasole, Ion I.
Mărăsică, Gheorghe Ieremia, Hagiu Stroe, Bucur Mareş, Marcu Dumitru, Dragomir Coman,
Moraru Ion Anghel, Dinu Dragostin, Cioroba Ionţă, Borcea din Magureni, Mareş Marcu şi cu toţi
locuitorii comunei. Preţul zugrăvitului 1600 lei, celelalte cheltuieli s-au făcut din ofranda
locuitorilor"1. În anul 1948 s-a făcut o altă pictură, de foarte slabă calitate lucrată de zugravi simpli
necunoscuţi. Tot în acest an s-a desfiinţat zidul ce despărţea naosul de pronaos.

[ISTORIA ZIIDIRII EI, PLAN]


Biserica este în formă de navă, cu o turlă, având cinci ferestre mari şi una mică, are
1
George Ioan Lahovari, Marele Dicționar Geografic al Romîniei," Vișinești, com. rur.", Editura Socecu,Bucureşti,
1902, p. 749
fundaţia din piatră, iar pereţii din piatră de râu şi cărămidă. Catapeteasma este facută din zid.
În anul 1956 s-au făcut străni lustruite cu parchet sub ele din lemn de stejar, acoperişul, refăcut
în anul 1962 este din tablă galvanizată.
[DIMENSIUNI]
Biserica ocupă o suprafaţă totală de: 176 m2.
Lungimea este de 22 m.
Latimea este de 8 m.
Grosimea pereţilor este de 50 cm.
Inaltimea de este de 19 m.
[ARHITECTURĂ]
Biserica nu are o arhitectură deosebită. În urma cutremurului din anul 1977, Biserica a
fost grav avariată, iar prin stăruinţa preotului Simion Cotovici şi cu ajutorul credincioşilor s-au
făcut reparaţii generale la zidarie şi structura de rezistenţă .
[PICTURĂ]
Pictura este în stilul bizantin, executată de pictorul George Suditu din Buzău în anul
2006-2007, în tehnica frescă. Biserica a fost resfinţită în anul 2007, de catre Înaltpreasfinţitul
Dr.Nifon, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
[ANEXE]
În anul 1983 s-a construit cancelaria parohială, ce are în componenţă şi clopotniţa.
În anul 2005-2007 s-a construit casa parohială, iar în anul 2015 la subsolul ei a fost
amenajată o sală de mese cu o capacitate de 50 de locuri. Cu ocazia resfinţirii Bisericii a fost
înlocuit mobilierul vechi cu unul nou din lemn de tei şi Biserica mochetată. De-a lungul timpului
aşa după cum reiese din documentele parohiale, parohia a avut următorii slujitori: Pr.Vasile
„călugărul” pe la anul 1874 - 1900, pr. Vasile Ionescu 1928 - 1956, pr. Virgil Popescu 1957 -
1971, pr. Simion Cotovici 1972 - 1982, pr. Mihai Benghea 1983 - 1984, pr. Constantin
Radulescu 1985 pana in prezent.

C.CIMITIRUL

Biserica are cimitir parohial în jurul ei. Nu sunt înmormântate personalităţi bisericeşti sau
laice în cimitirul parohial.

D.ACTIVITĂŢI CULTURALE ŞI FILANTROPICE ÎN TRECUT.


Activitatea filantropică este desfăşurată cu ocazia hramului, a marilor sărbători creştine şi
ocazional la diferite momente din tipul anului bisericesc. Sunt organizate anual pelerinaje la
diferite mânăstiri din eparhie, precum şi din alte eparhii.

E. PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI.

Activitatea pastoral-misionară, culturală, filantropică şi catehetică din parohie se


armonizează cu nota generală a parohiilor din Protopopiatul Pucioasa, cu o grijă permanentă faţă
de persoanele în vârstă, având în vedere, că parohia este fomată din locuitori cu o medie de
vârstă de 63 de ani.
Numărul credincioşilor din parohia noastră este de 679 de enoriaşi.

F. DATE DE CONTACT PAROHIE.

[HRAM] „Sf.M.Mc.DimitrieIzvoratorul de Mir”


[ADRESA] Str. Bisericii, nr. 232, comuna Visinesti, judeţ Dămboviţa.
Cancelaria Parohiala tel. 0245662555

Bibliografie

1. Lahovari, George Ioan, Marele Dicționar Geografic al Romîniei," Vișinești, com. rur.",
Editura Socecu,Bucureşti, 1902
2. ***, Pisanie

S-ar putea să vă placă și