https://uzp.org.

ro/49405/s-o-s-cocuta-conachi-s-o-s-romania/

S.O.S. COCUȚA CONACHI! S.O.S. ROMÂNIA!

Posted On 29 mai 2021 Tag: eaterina conachi, sos cocuta conachi, tecuci, tiganesti

În Conacul poetului Costache Conachi de

la Țigănești, situat la 3 km de Tecuci, s-a născut la
17 august 1828 Ecaterina (Cocuța) Conachi.
Încercăm, în cele ce urmează, să reliefăm,
în doar câteva fraze, meritele deosebite ale Cocuței
la înfăptuirea Unirii Principatelor Române din
1859 dar și ingratitudinea cumplită manifestată de
poporul român, față de această eroină.
Când avea doar 17 ani, tatăl ei a căsătorit-
o cu Nicolae Vogoride, un principe, de origine
bulgară, incult și vicios. Fiind un slujbaș credin-
cios turcilor, acesta ajunge în 1857 caimacam (locțiitor de domn) al Moldovei.
După Războiul Crimeii (1853-1856), Puterile Garante au acceptat Unirea Principatelor
Române, impunând condiția ca rezultatul scrutinului electoral (Divanurile ad-hoc) să fie pozitiv.
Turcii și-au instruit supușii cum să-i obstrucționeze pe unioniști. Cocuța a intrat în conflict cu soțul
său și i-a sprijinit pe cei din Partida națională, printre liderii căreia se afla și C.Negri, fratele ei vitreg.
Rezultatul însă a fost negativ. Destinul celor două provincii românești căpătase brusc conotații
sumbre. Se părea că totul este pierdut. Cocuța a intrat , totuși, în posesia unor scrisori care fuseseră
primite de soțul ei de la Înalta Poartă, de la Ambasada Turciei la Londra și de la câțiva diplomați
austrieci. Prin publicarea și difuzarea acestor texte în toată Europa, s-a demonstrat că rezultatul
scrutinului a fost alterat de amestecul celor trei diplomații în treburile interne ale Moldovei. După un
scandal european, scrutinul s-a repetat. De data aceasta, separatiștii au fost învinși. Drumul Unirii era
deschis. Meritele Cocuței, în realizarea acestui deziderat, au fost incontestabile. Ea a ales Țara,
sacrificându-și Familia. Fără gestul ei eroic, în istoria noastră ar fi lipsit momentul Cuza și, prin
alunecare, Monarhia, Independența chiar și Marea Unire. Elogiile la adresa ei s-ar fi derulat fără
oprire, dar nu acest lucru o preocupa pe ea. Acum se putea gândi și la Familie. O interesau, în mod
deosebit, judecata copiilor, acuzațiile pe care i le vor adresa, când vor fi mai mari. Ce vor înțelege ei
atunci? Că mama s-a aliat cu adversarii tatălui, care l-au alungat de pe tron, iar rudele lui l-au găsit,
după câțiva ani, mort ca un câine, într-un hotel din București. În urma acestor frământări, Cocuța a
preferat să rămână eroina din umbră. Le-a spus copiilor și consătenilor din Țigănești, că nu ea a
sustras scrisorile. I-a rugat, probabil, și pe confrații de luptă să facă uitat acest episod. Lângă curaj,
s-a alăturat, iată, modestia, ambele calități constituind marca unei personalități de excepție.
După despărțirea de Vogoride, fiica lui Conachi s-a căsătorit, în Italia, cu Emmanuel Ruspoli,
primarul Romei. Au avut împreună cinci copii. Obligațiile de mamă nu au împiedecat-o pe Cocuța
să se implice, cu destulă hotărâre, alături de soț, în procesul de unificare a Italiei. A murit la 42 de
ani. Pe patul de suferință, a cerut să fie înmormântată în pământ românesc.
Impresionantul său gest patriotic a fost apreciat superlativ de istorici(Ioan-Aurel Pop, preșe-
dintele Academiei Române, Ioan Brezeanu, Dumitru Vitcu, C.C.Giurăscu, G.Marcu, Enciclopedia
României, numeroși scriitori și ziariști.
În numai câteva cuvinte, savantul N.Iorga o așază definitiv pe fiica lui Conachi printre marii
făuritori de istorie românească.
 ,,Cocuța Vogoride, soția caimacamului potrivnic Unirii din 1859, care a luptat cu atâta
văjnicie împotriva soțului ei, a fost una dintre cele mai frumoase icoane de vrednică româncă, pe
care a avut-o Istoria Țării.”
Cu toate acestea, ea nu a intrat în conștiința națională, fiindcă nu figurează în programele de
învățământ, nu există nicio placă memorială și nicio stradă, nicio instituție nu-i eternizează numele.
I s-a ridicat un bust, în 2018, la Tecuci, cu sprijinul S.C. Gifarm și al Fundației Pelin, dar a fost
coborât de pe soclu, întrucât Primăria nu s-a îngrijit de procurarea avizelor necesare.
Prin această scrisoare, ne adresăm Academiei Române, Institutului Național de Istorie, Minis-
terului Educației și Învățământului, Ministerului Culturii și Identității Naționale, Facultăților de
Istorie, tuturor instituțiilor de învățământ superior, cu profil didactic, presei, canalelor de televiziune,
site-urilor de pe Internet, rețelelor de socializare etc cu rugămintea să sprijine demersul nostru privind
punerea în valoare a acestui personaj legendar. Nutrim speranța că gestul eroic al Cocuței ar putea
contribui la redeșteptarea poporului român. Să nu uităm că neglijarea sentimentului patriotic a avut,
în ultimele trei decenii, urmări catastrofale asupra evoluției României, în toate domeniile de activitate.
Libertatea și democrația, dobândite cu sânge, au fost caricaturizate de lipsa oricărei responsabilități.
Clientelismul politic grețos, dus la extrem, a distrus toate speranțele de redresare. Prin înstrăinarea
resurselor materiale, inclusiv 40% din terenul arabil al țǎrii, apărat timp de secole cu sânge, România
a cedat o bună parte din identitatea și independența ei. Trăim din împrumuturi, amanetând soarta
generațiilor viitoare. După Siria, angrenată în război, avem cea mai mare migrație. Au fost cedate
teritorii în timp de pace, caz unic în lume. Urmările Protocolului secret Ribbentrop-Molotov au fost
anulate pentru toți, nu și pentru noi în totalitate. Educația, cultura și sănătatea funcționează la
parametri de avarie. Se fac legi pentru favorizarea infractorilor. Peste două milioane de români trăiesc
sub limita de subzistență. Au asigurate trei mese pe zi numai aceia dintre ei care se află în detenție.
Lecția de patriotism a Cocuței ne-ar putea ajuta să găsim calea firească spre normalitate.
Eroina merită să fie introdusă în manuale, să se realizeze, despre actul ei eroic, filme documentare și
artistice, studii istorice, monografii, lucrări de artă plastică, muzicală, literară etc.
Cocuța și-a salvat țara în 1857. O mai poate face și acum, dacă ieșim din ,,somnul cel de
moarte, „dacă vrem să supraviețuim ca națíe, dacă dorim să mai avem un viitor.
V.GHICA
mail: vasghica@gmail.com
P.S. Dragi prieteni, vă rog să difuzați acest apel pe orice cale, care vă este la îndemână.
Celor interesați le pot trimite pe mail, ori prin poștă (gratuit) volumul meu: COCUȚA
CONACHI, eseu despre eroina din umbră.
https://www.formula-as.ro/2021/02/08/o-eroina-uitata-a-micii-uniri-cocuta-conachi/

GĂURI NEGRE ALE ISTORIEI8 FEBRUARIE 2021

O eroină uitată a „Micii Uniri”: COCUȚA

CONACHI
By CIPRIAN RUS, NUMĂRUL 1453

Multe dintre evenimentele istorice ale României au avut în spatele lor puterea și geniul unor
femei. Posteritatea nu le-a recunoscut însă meritele în mod egal. Una dintre „victime” este Cocuța
Conachi, fiica marelui cărturar moldovean Costache Conachi, o femeie bogată și cultivată, care a
influențat decisiv Unirea Munteniei cu Moldova. Înainte ca Regina Maria să-și pună pecetea
personalității ei uriașe pe Marea Unire de la 1918, o altă femeie, Cocuța Conachi, a fost „îngerul
păzitor” al marelui eveniment din 1859. Ascultați-i povestea!

100 de bărbați și o femeie

Prințesa Cocuța Vogoride

Restaurat recent de Muzeul Național de Istorie, „Proclamarea Unirii”, faimosul tablou pe care
Theodor Aman l-a pictat după marele eveniment din ianuarie 1859, impresionează prin fiecare
detaliu. Culorile s-au înviorat sub pensula migăloasă a specialiștilor, iar scena Unirii strălucește de
parcă totul s-ar întâmpla acum. Dincolo de geamurile larg deschise înfățișate în tablou, se vede
mulțimea agitată, mii de munteni veniți să sprijine numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn peste
cele două țări românești. Înăuntru, atmosfera divanului e tensionată: sub presiunea momentului,
distinșii electori par sugrumați de papioanele elegante ce le întregesc ținutele protocolare – cămăși
scrobite, vestoane strâmte și fracuri lungi, cambrate pe corp. Pe mesele drapate ceremonios cu catifea
purpurie, foi de hârtie sunt azvârlite care pe unde, semn al agitației evenimentului. În mijlocul tablou-
lui, trei bărbați gesticulează vehement, susținuți, tot prin gesturi, de majoritatea celor prezenți. În
capătul sălii, un prelat ridică crucea în înaltul tavanului, consfințind măreața decizie de unire a Prin-
cipatelor române sub unul și același domnitor, Ioan Cuza, ales, deopotrivă, la Iași și la București. Cu
totul, să fie vreo 60 de bărbați în monumentalul tablou al lui Theodor Aman. Șaizeci de bărbați pe
care pictorul i-a imortalizat, cu mare ardoare artistică, pentru eternitate. Singurul personaj care lip-
sește din scena istorică pictată în amănunt este o femeie. O tânără abia trecută de vârsta adolescenței,
patrioată și curajoasă, fără de care Unirea din 1859 nu s-ar fi putut înfăptui: Cocuța Conachi.

Cea mai bogată fată din toată Moldova

Costache Conachi, bogatul tată al Cocuței

„De câte ori, Zulnio, printr-a gurilor lipire/ Ți-am adeverit amorul, cu credință și iubire”.
Boierul și cărturarul Costache Conachi, fost mare logofăt al Moldovei, e trecut de 50 de ani când se
îndrăgostește nebunește de Zulnia Negri, pe care o cântă în versuri pline de exaltare. Din dragostea
aceasta tomnatică și pasională dintre boierul-poet Conachi și văduva Zulnia (pe care o luase cu trei
copii), se naște Ecaterina Conachi. Dar iubirea năpraznică avea să se stingă curând. Frumoasa Zulnia
se prăpădește din viață după numai doi ani, așa că, pentru îndureratul poet, Ecaterina (Cocuța, cum îi
spuneau cei ai casei) rămâne lumina ochilor săi. Om extrem de bogat, dar zgârcit, Costache Conachi
e mână largă când vine vorba de mezina Cocuța, căreia îi oferă o copilărie de vis la moșia Țigănești,
de lângă Tecuci, unde avea un domeniu înnobilat cu un arc de triumf, cum nu se mai pomenise prin
Moldova acelui timp. Mai apoi, îi dă fetei o educație aleasă, cu profesori distinși, o trimite la școlile
de fete cele mai bune din Europa, însămânțând în sufletul ei, totodată, și aspirațiile patriotice
unioniste. Când Cocuța trece de 15 ani, bătrânul tată, tot mai bolnav și mai slăbit, se grăbește să-i
găsească o partidă sigură fiicei sale – un tânăr vrednic, care să cinstească numele neamului și care să
sporească, de s-o putea, frumoasa avere pe care i-o lăsa ca dotă Cocuței. Nu frumoasă din cale afară,
dar foarte inteligentă și, pe deasupra, cea mai bogată fată din toată Moldova, Cocuța întorcea privirile
multora dintre tinerii timpului.

„Turcescul ginere” Vogoride

Pe cât de mult își iubește fata, pe atât de greșit alege soț pentru ea boierul Conachi. În ciuda
multor pretendenți din familii boierești pământene, Conachi își mărită fata după un aventurier
grosolan, agramat și, pe deasupra, cam scăpătat: Nicolae Vogoride, beizadeaua unui înalt demnitar
grec de la Constantinopol. Oficiată în 1846, nunta Cocuței Conachi, nuntă mare, la care participă
domnitorul Mihail Sturdza, Mihail Kogălniceau, Vasile Alecsandri și alte fețe luminate, pune pe jar
lumea bună a Moldovei. Cum să înstrăineze boier Conachi averea sa, de vreo 33 de sate, ridicată „cu
sudoarea supușilor lui moldoveni”, unui „turcesc ginere”, un oarecare „jupân Vogoride”? Bârfele se
adeveresc: în numai câțiva ani, „jupân Vogoride” toacă pe la Iași, în desfrâu și petreceri, jumătate din
averea socrului. Dar protestele rudelor și ale prietenilor de familie, care încearcă asiduu ruperea
căsătoriei, nu-l conving pe bătrânul boier să renunțe. Reputația i-ar fi fost pusă la îndoială, mai ales
că intră în joc și o „întorsătură a destinului”: în 1857, Nicolae Vogoride, care abia de se putea exprima
în limba română, ajunge, printr-un joc viclean, în fruntea treburilor Moldovei. E pus caimacam
(locțiitor, până la alegerea unui nou domn, în fruntea țării) exact când șansa unirii Principatelor
române prinsese, în sfârșit, contur. Tocmai când în fruntea țării ar fi trebuit să fie numit, dacă nu
vreun patriot unionist, măcar un administrator care să lase poporul să-și aleagă liber soarta, pe tronul
Moldovei urcă Nicolae Vogoride, unealta fidelă a dușmanilor unirii. O adevărată dramă și pentru
biata Cocuța, care, pe lângă umilințele la care fusese supusă în căsnicie, îl avea acum în casă și pe cel
mai mare dușman al Unirii, idealul în care fusese crescută de tatăl ei. În scurtă vreme, moșia din
Țigănești avea să devină câmp de război.

Nicolae Vogoride, soțul Cocuței, caimacam al Moldovei

În casă cu dușmanul Unirii

„Proclamarea Unirii”, faimosul tablou al lui Theodor Aman

 Impresionantul tablou al lui Theodor Aman surprinde doar clipa finală a bătăliei pentru Unirea
Principatelor. Înaintea acelui moment de izbândă au fost însă numeroase împrejurări în care soarta unirii a
atârnat de un fir de ață, mai cu seamă în Moldova, unde intriganții trimiși de marile puteri adversare ale Unirii,
în frunte cu Imperiul Otoman, făceau tot ce puteau ca să oprească „visul de veacuri al moldovenilor și
muntenilor”. Susținut de la Istanbul și cu relații cultivate prin saloanele Iașiului, Nicolae Vogoride era unealta
perfectă a otomanilor în încercarea de a împiedica unirea. Drept urmare, e numit, alături de alți miniștri de
teapa lui, să organizeze alegerile în Moldova. Lupii, paznici la oi! Și Vogoride nu-și dezamăgește stăpânii:
împiedică apariția ziarelor unioniste, interzice întrunirile și propaganda partizanilor unirii, falsifică listele
electorale, astfel încât unioniștii să nu se găsească pe lista votanților la Divanul ad-hoc, iar apoi se dedau la
violențe fizice și la arestări printre boierii patrioți ai Moldovei! „Cine va pomeni măcar de unire se va duce
acolo unde nu mai poate vedea soarele”, amenințau argații caimacamului Vogoride. Protestele unioniștilor
sunt în zadar, totul curge în defavoarea Unirii. Pentru zelul arătat, lui Nicolae Vogoride i se promite nici mai
mult, nici mai puțin decât tronul Moldovei, dacă va face ca unirea să nu se poată înfăptui. Cine să se gândească
că nemernicia pe care o pune la cale avea să fie oprită chiar în familia lui, de o făptură așa de retrasă și delicată
precum Cocuța, soția sa?

Ansamblul de la Țigănești așteaptă intervenția de urgență a Academiei Române

Retrasă cu copiii la conacul părintesc de la Țigănești, dezgustată de spectacolul oferit de

Vogoride și oamenii lui, Cocuța Conachi are sufletul rupt în două. Se gândește, pe de o parte, la
datoria sa de soție și mamă a copiilor caimacamului Vogoride, dar se gândește, pe de altă parte, și la
credința din moși-strămoși a familiei sale, pentru care unirea românilor era idealul cel sfânt. Nu sunt
puțini cei care o lingușesc, amintindu-i că aliații străini ai soțului ei i-ar asigura jilțul de doamnă a
Moldovei, peste numai câteva luni. Cocuța nu vrea să audă de așa ceva! Soră după mamă cu marele
unionist Costache Negri și cu Catinca Negri, erudita logodnică a lui Vasile Alecsandri, Cocuța
crescuse, încă din anii copilăriei, înflăcărată de idealurile Unirii. Prietenă și confidentă a marilor
luptători unioniști, era la curent cu toate mișcările partidei naționale. În ce cursă o prinsese destinul!
Dar tot destinul avea să-i vină în ajutor. Într-o dimineață rece de iarnă, la conacul din Țigănești a
apărut în goana calului un mesager. Îl chema Alexandru Moruzi, era un trimis al unioniștilor și avea
o știre grabnică de transmis…

Cocuța și scrisorile salvatoare

Cocuța Conachi

Cunoscând sentimentele patriotice ale Cocuței, precum și relațiile tensionate cu soțul ei,
unioniștii îi cer… imposibilul. Anume, să-și folosească toată influența pentru a-l determina pe
Vogoride să renunțe la subminarea visului lor cel mai mare: unirea. Și rugămintea fraților ei de
credință învinge. Însuflețirea patriotică a Cocuței e mai presus de legământul de soție. Ea îi înmânează
lui Moruzi o scrisoare-ultimatum, adresată soțului ei, caimacamul Nicolae Vogoride. „Ai venit în țară
sărac lipit pământului, n-ai altă avere decât zestrea ce ți-am adus-o eu, fata lui Conachi. Îți iert
risipirea ce ai făcut-o, dar nu-ți voi ierta trădarea față de neamul, față de țara care ar fi trebuit să devie
și a dumitale. Cum nu ai astăzi altă avere decât a mea, aș putea, printr-un divorț, să te așez din nou
pe paiele de pe care te-am ridicat”, scrie. Mesajul este necruțător. Vogoride face imediat un pas înapoi
și-l schimbă pe ministrul „treburilor dinlăuntru”, în ciuda avertismentelor primite de la Viena și de la
Stambul.
E o primă victorie pentru tabăra unionistă, dar războiul nu e nici pe departe câștigat. Marile
puteri care sprijină Unirea Moldovei cu Țara Românească cer probe clare că alegerile au fost
falsificate, cu sprijinul caimacamului Vogoride. Tabăra unionistă se află, din nou, la mâna susțină-
toarei din umbră, Cocuța Conachi, soția caimacamului cumpărat de dușmani. Pusă în fața unei sarcini
istorice de care depindea, la propriu, soarta Moldovei, Cocuța nu are nicio ezitare. Printr-o operațiune
demnă de un roman de aventuri (în care se pot descifra și refulările unui mariaj oropsit) Cocuța se
transformă în spion și descoperă, în casa familiei de la Iași, corespondența secretă a lui Vogoride, pe
care i-o pune la dispoziție lui Costache Negri, fratele ei.

Marele vis se împlinește

Probele din scrisorile descoperite de Cocuța sunt răvășitoare! Dovezi ale uneltirilor puse la
cale cu Istanbulul, ele ajung de îndată la Bruxelles, acolo unde apărea, în limba franceză, „L’Etoile
d’Orient” („Steaua Orientului”), unul dintre ziarele unioniștilor moldoveni, interzise în țară de Vogo-
ride și de uneltele lui. Ajunse la Paris, știrile inflamează imediat lumea diplomatică europeană. Se
iscă un scandal de proporții continentale. Franța, Rusia, Prusia și Sardinia rup imediat relațiile cu
Înalta Poartă și trimit amenințări de război. Nicicând Principatele Române nu fuseseră un subiect atât
de fierbinte în Europa! Scandalul provocat de scrisorile descoperite de Cocuța e atât de mare, încât
Regina Victoria a Angliei și Napoleon al III-lea al Franței (un personaj ale cărui merite în istoria
noastră nu sunt îndeajuns subliniate) se întâlnesc personal să tranșeze problema. Suverana britanică,
 bunica viitoarei noastre Regine Maria, se învoiește ca alegerile
controlate de caimacamul Nicolae Vogoride să fie anulate și
acceptă să se organizeze un nou divan ad-hoc.
Ce a urmat știm din manualele de istorie: la reluarea
alegerilor, Partida Națională reușește să îl impună pe Alexandru
Ioan Cuza ca domn al Moldovei, pentru ca, pe 24 ianuarie 1859,
Țara Românească să aleagă același domn. Unirea devenise o
realitate!
Alexandu Ioan Cuza

Ce uită să spună manualele de istorie este că totul a fost

posibil cu sprijinul unei tinere moldovence de neam boieresc, care
a ales să-și sacrifice căsnicia pentru visul cel mare al românilor.
Numele ei e Cocuța Conachi. Să-l scoatem din uitare măcar acum,
după mai bine de un secol și jumătate!

Cocuța, principesă italiană

Prințul Emanuele Ruspoli, al doilea soț al Cocuței Conachi

Compromisă de o căsnicie nefericită și de evenimentele care au premers Unirea Principatelor,

relația dintre Cocuța și Nicolae Vogoride s-a destrămat, după 1859, cu totul. Cei doi soți trăiesc
separați, până când, în 1862, Vogoride e găsit mort, într-un hotel din București. Femeie liberă și încă
bogată (chiar şi după prăduirea averii de către fostul ei soț), Cocuța Conachi călătorește prin Europa,
unde, prin mijlocirea generalului Kiseleff (ambasadorul Rusiei la Paris), se căsătorește cu principele
italian Emanuele Ruspoli și se instalează în palatul renascentist al acestuia, într-un mediu elegant și
elevat. Cocuța devine gazda unor recepții fastuoase ale marii aristocrații și ale corpului diplomatic.
Are patru copii cu contele Ruspoli. Sunt toți minori când Cocuța moare, răpusă de malarie,
la 22 februarie 1870, înainte să împlinească 40 de ani. Lasă cu limbă de moarte să fie înmormântată
la conacul de la Țigănești. Apropiat al noului rege al Italiei Unificate, Vittorio-Emmanuele II, prințul
Ruspoli va ajunge, în câțiva ani, primar al Romei. Ultimul copil al Cocuței din căsnicia cu el,
Margherita, născută cu 15 zile înaintea morții mamei sale, a trăit până în 1970.

Autorul îi mulțumește profesorului Vasile Ghica din Tecuci pentru sprijinul

acordat în documentarea acestui articol.

Vezi și: https://www.formula-as.ro/?p=14035; 14036;