Despre Miron Costin

Născut 30 martie 1633

Principatul Moldovei

Decedat 1691
Roman, Moldova

Copii Nicolae Costin

Naționalitate română

Cetățenie Moldova
Uniunea Polono-
Lituaniană

Ocupație cronicar

Limbi limba română

limba rusă
limba latină

Bibiografie
Miron Costin s-a născut în anul 1633, ca fiu al lui Iancu Costin (cf. Vita Constantini Cantemyrii ar
fi avut origini sârbești) și al Saftei, fiica lui Ionașco Coarteș. Iancu Costin a fost postelnic al doilea
sub Radu Mihnea și hatman sub domnitorii Alexandru Iliaș și Moise Movilă[1]; totodată a fost un
apropiat al domnului Miron Barnovschi, care era rudă cu soția sa. Îl însoțise pe voievod
la Țarigrad, unde acesta fu ucis în 1633, din cauza pârelor vornicului Vasile Lupu. Iancu Costin a
fost eliberat din închisoare ca să înmormânteze trupul decapitat și a fost ispravnic pentru averea
lăsată de Barnovschi.[2]
Deținea moșii în Polonia (în apropiere de Bar), unde a rămas din 1634 până la moartea sa în
1650. În acest an[Când?] are loc o invazie în Crăie a turcilor, care îi târăsc în luptă și pe munteni și
pe moldoveni. Hatmanul Costin, pentru a-i face pe turci să se retragă, vestește că oști cazace vin
în ajutorul leșilor. Vicleșugul reușește, dar Abaza-pașa află adevărul și pune gând rău domnului
și hatmanului. Moise Movilă vodă și Iancu Costin fug în Polonia împreună cu familiile.

Despre opera
 Viața Lumii - este prima sa operă originală, un poem filozofic pe tema fortuna labilis, scris
cam în aceeași perioadă cu psalmii lui Dosoftei. În Predoslovia voroavă la cititor prezintă
scopul lucrării: de a arăta în românește ce este stihul. Opera pune în circulație mai multe
motive: timpul trecător și ireversibil, viața ca vis, amintirea, soarta nedreaptă. Unele versuri
au avut un ecou considerabil în literatura noastră veche, fiind amintite în aproape toate
compunerile lirice ale vremii: „A lumii cînt cu jale cumplită viața/ Cu griji și primejdii cum este
și ața/ Prea subțire și-n scurtă vreme trăitoare/ O lume vicleană, o lume-nșelătoare.” Finalul
operei este moralizator: dacă viața lumii este o iluzie, singura consolare a omului este
credința în Dumnezeu.
 Letopisețul Țării Moldovei de la Aron vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche –
vornicul - continuă cronica lui Ureche din 1594 până în 1661, anul morții lui Ștefăniță Lupu.
La elaborarea Letopisețului, Miron Costin s-a folosit pe larg de o serie de lucrări ale istoricilor
transilvăneni și polonezi: Laurențiu Toppeltin, „Despre originea și căderea transilvănenilor”,
episcopul de Przemysl Paul Piasecki, autorul cronicii Chronika gestorum in Europa
singularium, precum și scriitorii poloni Gvagnin-Paszkowski, Otwinowski și Twardowski (cf.
N. Iorga, op. cit. p. 320). Opera are în ultima parte un caracter memorialistic. Tonul narațiunii
este mai puțin senin, pentru că trăiește vremuri grele. Letopisețul s-a păstrat în 56 de copii
manuscrise. N. Manolescu, în Istoria critică à literaturii române desprinde următoarele
trăsături ale operei: a) caracter mai modern decît al cronicii lui Ureche: explică fenomenele
istorice din punct de vedere economic, politic și social; b) folosirea frecventă a dialogului:
opera e plină de conversații fermecătoare și de replici extraordinare. Vasile Lupu, informat
despre trădarea unui boier, exclamă: „În zadaru această slujbă acum; să-mi hie spus
acestea pînă era în Iași logofătul.”; c) aplecarea spre culisele istoriei: comunică, atunci cînd
știe, bîrfele și stratagemele diplomatice, anticipîndu-l pe Neculce prin portretele
precise. Ștefan Tomșa al II-lea este un domnitor crud care ține pe lîngă el un călău „pierzător
de oameni”, credulitatea lui Vasile Lupu apare în antiteză cu ipocrizia sfetnicului său
Gheorghe Ștefan etc; d) stilistica frazei: fraza este lungă și plină de cadențe, cu verbul la
sfîrșit, după model latin.
 De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor - lucrare neterminată, păstrată în
29 de copii manuscrise și publicată pentru prima dată de M. Kogălniceanu în 1852, are un
caracter savant și o noblețe a ideilor care o va face cartea de căpătîi a Școlii
Ardelene. Predoslovia enumeră scopurile lucrării: a) afirmarea etnogenezei pentru „lăcuitorii
țării noastre, Moldovei și Țării Muntenești și românii din țările ungurești, care toți un neam și
odată descălecați sîntu”; b) conștientizarea valorii documentului scris, care rămîne mărturie
peste veacuri: „Lăsat-au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă minții omenești,
scrisoarea…”. Românii trebuie să-și cunoască istoria, „toate alte țări știindu începuturile
sale”; c) dezmințirea ocărilor aduse de unii copiști ai cronicii lui Ureche, ca Simion Dascălul
(„om cu multă neștiință și minte puțină”) și Misail Călugărul, care afirmaseră că moldovenii
sunt urmașii tîlharilor de la Roma exilați în Dacia; d) refacerea istoriei Moldovei de la primul
descălecat, completînd astfel cronica lui Ureche; e) elogiul scriiturii și al lecturii: „… căci nu
este alta și mai frumoasă și mai cu folos în toată viața omului zăbavă decît cetitul cărților”.
Opera propriu-zisă este alcătuită din șapte capitole: I. Prezentarea geografică și etnografică
à Italiei; II. Formarea Imperiului Roman; III. Înfățișarea Daciei; IV. Cucerirea și colonizarea
Daciei de către Traian; V. Mărturii arheologice despre originea poporului român; VI. Mărturii
filologice și etnografice; VII. Încercarea de a completa răstimpul dintre colonizarea Daciei și
întemeierea Moldovei.
Aceasta statuie este a lui Miron Costin de la Muzeul Național de Artă al României realizat
de Wladimir Hegel