Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Caracteristici:
Reprezentanți europeni:
- Italia: Francesco Petrarca și Giovanni Boccaccio, Pico della Mirandola
- Olanda: Erasmus din Rotterdam (teolog)
- Franța: François Rabelais
- Anglia: Thomas Morus
Umanismul Românesc
Pe teritoriul ţării noastre, umanismul se dezvoltă destul de târziu (sec XVII) odată
cu apariţia primilor cărturari cunoscători ai culturii antichităţii, a limbilor latină, greacă şi
slavonă.
Reprezentanţii umanismului românesc sunt cronicarii care susţin în operele lor
idei fundamentale ale culturii româneşti:
- originea latină a poporului şi a limbii romane;
- continuitatea existenţei acestui popor pe teritoriul românesc;
- unitatea tuturor românilor din provinciile româneşti;
1
- rolul civilizator al tipăriturilor;
- forţa educativă a istoriei;
- credinţa în adevăr şi documente;
- dorinţa de a salva oamenii de ignoranţă
CRONICILE:
Denumirea vine de la latinescul „chronica” ce înseamnă istorie pe ani. Cronicile
sunt lucrări istoriografice care prezintă evenimente istorice într-o ordine cronologică. Ele au
fost scrise în limba slavonă şi reprezintă primele încercări de realizare a unei literaturi
originale româneşti.
Reprezentanţi:
Moldova:
Grigore Ureche („Letopiseţul Ţării Moldovei de la origini până
la a doua domnie a lui Aron Vodă – 1359”)
Miron Costin („Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă
încoace” până la domnia lui Dabija Vodă)
Ion Neculce (Letopiseţul Ţării Moldovei de la domnia lui
Dabija Vodă până la a doua domnie a lui Constantin
Mavrocordat – 1743”)
Muntenia:
Cronica Bălenilor (ANONIMĂ)
Letopiseţul Cantacuzinesc (ANONIMĂ)
Radu Greceanu
Radu Popescu
1. Grigore Ureche:
2
Grigore Ureche nu este interesat numai de cantitatea ştirilor, ci şi de calitatea
lor. El nu scrie numai pentru a informa, ci şi pentru a educa, pentru a oferi un îndreptar de
viaţă: „să rămâie feciorilor şi nepoţilor, să le fie învăţătură… ”. Istoria este necesară „ca
să nu se înece a toate ţările anii trecuţi”, este o datorie patriotică obligatorie pentru orice
popor care vrea să păşească pe o primă treaptă a culturii. Grigore Ureche este primul
cronicar care simte nevoia de a respecta adevărul forţelor consemnate „ca să nu mă aflu
scriitoriu de cuvinte deşarte, ci de dreptate”.
Cronica oglindeşte orânduirea feudală din prima jumătate a sec XVII al marii
boierimi.
2. Miron Costin:
Miron Costin a început prin a scrie versuri într-o perioadă când poezia nu era
deloc o îndeletnicire obişnuită. Poemul filosofic „Viaţa Lumii” a fost scris când Miron
Costin avea 40 de ani. Poezia are un moto extras din „Ecleziast” : „vanitas vanitatum et
omnia vanitas”(deşertăciunea deşertăciunilor şi toate sunt deşarte) care concentrează
tema poemului larg răspândită in literatura universală, aceea a sorţii schimbatoare
(Fortuna labilis) care nu poate fi stăpânită. Viaţa omului este comparată cu o aţă subţire
care se poate rupe oricând, mari personalităţi ale lumii sunt supuse şi ele morţii aşadar
concluzia este una filosofică: „existenţa fiind scurtă, omul trebuie să se ilustreze prin
fapte bune pentru că binele este ţelul suprem al omului”.
3
[este prima sa operă originală, un poem filozofic pe tema fortuna labilis, scris cam în
aceeaşi perioadă cu psalmii lui Dosoftei. În Predoslovia voroavă la cititor prezintă scopul
lucrării: de a arăta în româneşte ce este stihul. Opera pune în circulaţie mai multe motive:
timpul trecător şi ireversibil, viaţa ca vis, amintirea, soarta nedreaptă. Unele versuri au
avut un ecou considerabil în literatura noastră veche, fiind amintite în aproape toate
compunerile lirice ale vremii: „A lumii cînt cu jale cumplită viaţa/ Cu griji şi primejdii
cum este şi aţa/ Prea subţire şi-n scurtă vreme trăitoare/ O lume vicleană, o lume-
nşelătoare.”]
A fost scrisă de Miron Costin în ultimii ani ai vieţii sale după multă ezitare şi
numai când cronicarul a considerat că deţine suficientă informaţie pentru argumentarea
sa. Întreaga operă exprimă sentimente de înalt patriotism. Există la începutul operei o
predoslovie prin care autorul justifică scrierea acestei opere: „începutul ţărilor acestora
şi neamului moldovenesc şi muntenesc şi câţi sunt şi în ţările ungureşti cu acest nume,
români şi până astăzi, de unde sunt şi din ce seminţie, de când şi cum au descălecat
aceste părţi de pământ a scrie, multă vreme la cumpănă au stătut sufletul nostru”. De
Neamul Moldovenilor este o operă polemica care intenţionează să pună la punct unii
impostori cum a fost Simion Dascălul care a denigrat poporul român. Miron Costin
spune că: „nici este şagă a scrie ocară viacinică unui neam. Când ocărăsc într-o zi pe
cineva este greu a răbda; dară în veaci.”
Această operă chiar dacă are în cuprinsul ei unele inexactităţi, este de remarcat
pentru informaţiile şi argumentele aduse în sprijinul ideii romanităţii poporului român.
4
invazii de lăcuste). Miron Costin are intuiţie psihologică şi tendinţa de a filozofa pe
marginea faptelor, reuşeşte astfel să realizeze caracterizări, naraţiuni umoristice etc.
Fiind într-o oarecare măsură şi filosof, cronicarul face un fel de teorie a
cunoaşterii vorbind despre cele cinci simţuri şi oprindu-se asupra importanţei văzului.
Influenţa limbii vorbite este mai mică în opera lui Miron Costin, el fiind un cronicar cult
întâlnim totuşi câteva expresii şi proverbe populare:
„lupul părul schimbă, iar nu hirea”.
„cum zice muldoveanul, nu sunt în toate zilele paştile”.
„ca acela ce învaţă, sa apucă de sabie cu mâna goală”.
3. Ion Neculce
În faţa cronicii, Ion Neculce aşează 42 de legende istorice, sub titlul “O samă de
cuvinte” despre care spune că sunt auzite în popor, transmise din generaţie în generaţie,
doar pe cale orală şi care ilustrează evenimente care au cutremurat Moldova.
Neculce pune în introducerea letopiseţului aceste legende (cărora autorul le acordă
o anumită valoare documentară) dar lasă pe cititor să aprecieze veridicitatea întâmplărilor
povestite.
Legenda este o specie a literaturii populare sau culte, apartinând genului epic, în
proză sau în versuri, redusă ca dimensiune, în care se utilizează elemente miraculoase sau
fantastice pentru a explica geneza sau cauza unui eveniment, a unui personaj, a unor
fiiniţe sau lucruri existente în realitate.
Termenul de “legendă” provine din latinescul “legenda” sau franţuzescul
“legende” (“ceea ce trebuie citit , naratiune”)
Ion Neculce contribuie la dezvoltarea literaturii române prin consemnarea unor
istorisiri care circulau la vremea respectivă numai în varianta orală. Acestea precedă
conținutul propriu-zis al cronicii sub forma unor legende reunite sub titlul ,,O samă de
cuvinte”. Neculce are meritul de a fi fost primul culegător de folclor din spațiul
românesc.
5
Legenda a X-a relatează cu umor cum logofătul Tătutu , trimis sol la turci,
este primit şi servit cu cafea, dar el nu ştia ce fel de băutură este aceea, ridicând şi
ciocnind ceaşca.Astfel, autorul îl batjocoreşte că s-a dus să închine ţara turcilor.
Povestitor talentat, Ion Neculce a creat o operă durabilă prin arta naraţiunii şi prin
arta portretului.
Oralitatea textului este dată de cuvintele populare , talentul artistic manifestându-
se şi prin folosirea epitetelor populare “bogate nevoi şi …”0
Portretele domnitorilor conturează personaje literare prin evidenţierea a unei
virtuţi, a unui viciu, a unui defect.
Opera lui Neculce a constituit o permanentă sursă de inspiraţie pentru scriitorii de
mai târziu, precum M. Sadoveanu.(ex.:romanele istorice).
Istoriografia în limba română s-a dezvoltat începând cu sfârşitul sec XVI odată
cu ridicarea noii boierimi şi apariţia primilor cărturari; un rol important l-a avut
răspândirea umanismului.
6
Ion Neculce: limba folosită ţn operele lui este imaginea scrisă a limbii
vorbite în prima jumătate a sec XVIII –lea (stilul oral).
Grigore Ureche:
Primul portret al lui Ştefan cel Mare.
Portrete, tablouri, schiţe de nuvele.
Miron Costin:
Primul poet („Viaţa Luminii” – poem filosofic şi „Stihurile de
descălecatul ţării” – aflate la începutul letopiseţului).
Memorialist, zugrav de moravuri şi caractere
Povestiri (descrierea unei invazii de lăcuste)â
Ion Neculce:
Realizează o operă personală bazată pe evenimente trăite de el
însuşi sau auzite.
Creează personaje de ficţiune.
Este uneori impersonal ca un adevărat scriitor.
Deţine arta povestirii & cea a portretului (cei 14 domnitori).
Realizează tablouri de epocă.
Este prezent hazul & ironia.
Relatează întâmplări anecdotice.
CONCLUZII:
Cronicarii realizează prin operele lor un act de cultură.
Oferă surse de inspiraţie pentru scriitorii de mai târziu.
Au contribuit la dezvoltarea istoriografiei limbii şi literaturii.
Au format conştiinţa naţională.