Dimensiunea Istorica A Limbii Romane Constiinta istorica in cultura romana a inceput sa se formeze pe baza celei religioasa odata cu patrunderea

umanismului. Mentalitatea religioasa continua sa influienteze cronicarii istorici dar ei adopta in mod deosebit mentalitatea umanista. Umanismul Umanismul este un curent cultural si literar ce pune accent pe om ca persoana perfectibila, care aspira catre echilibru, perfectiune, frumusete fizica si spirituala. Este un curent care a aparut in Italia in sec al XIV lea care a fost cristalizat in timpul Renasterii care a insemnat miscarea de reintoarcerea la valorile antice greco-latine. Umanismul s-a raspandit in restul Europei Occidentale si apoi tot mai spre est, in primul rand tarile catolice, a caror limba de cultura era latina. Reprezentantii cei mai importanti sunt: Leonardo da Vinci, Niccolo Machiavelli, Michelangelo Buonarotti (Italia); Francois Rabelais, Michel de Montaigne (Franta); Thomas Morus (Anglia); Erasmus din Rotterdam (tarile de jos); Wiliam Shakespeare si Miguel de Cervantes care incheie seria marilor reprezentanti ai umanismului. Umanismul in Romania In tarile romane, umanismul si Renasterea s-au afirmat in secolul al XVI lea si al XVII lea, avand particularitati care tin de limba de cultura slavona pana la un moment dat, si de formele de manifestare ale romanilor de atunci. (afirmarea originii latine a limbii romane si a romanitatii poporului roman, recunoasterea prestigiului antichitatii, valoarea literara a scrierilor istorice , dar si caracterul antiotoman al cronilor). Ca reprezentanti umanismul romanesc ii are pe : Nicolae Olathus, Udriste Nasturel, Nicolae Milescu, cronicarii moldoveni Grigore Ureche, Miron Costin Ion Neculce, stolnicul Constantin Cantacuzino si Dimitrie Cantemir. O particularitate a Renasterii romanesti o constituie faptul ca voievozii folosesc nu numai forta armata, ci si cultura pt a stavili expansiunea otomana, de exemplu Stefan cel Mare. Idealul sau era foarte apropiat de cel al unui principe occidental, el fiind si initiatorul primelor scrieri istorice. Renasterea romaneasca are un moment de varf prin aparitia operelor cronicarilor moldoveni: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce. Desi umanismul se considera ca a aparut in sec XVI-XVII exista cateva

documente care atesta ca idei umaniste patrunsesera in cultura noastra romana inca din sec XV. Prima cronica din cultura romana a aparut in vremea lui Stefan cel Mare, avand numele ''Cronica de cand a inceput Tara Moldovei'' (slavona). Aceasta cronica este continuata in sec al XVI lea de calugarii Macarie, Eftimie si Azarie. Cronicile Moldovenesti Letopisetul Tarii Moldovei este o cronica ampla scrisa de 3 cronicari, fiecare continuandu-l pe celalalt. Perioadele despre care au scris cei trei cronicari sunt in urmatoare ordine: Grigore Ureche (de la 1359 la 1594, adica de la al doilea descalecat al lui Dragos Voda pana la Aron Voda), in continuare Miron Costin 1594-1661 de la Aron Voda pana la Dabija Voda, iar in final Ion Neculce incheie seria cu anii 1661-1743, de la Dabija Voda pana la Constantin Mavrocordat). Grigore Ureche Adevarata istoriografie moldoveneasca incepe cu G. Ureche, fiul lui Nestor Ureche, refugiat o vreme in Polonia (prilej in care G. Ureche a invatat in scolile lesesti). Dupa o vreme, se intoarce in Moldova unde recupereaza averile si functiile si incepe sa scrie Letopisetul Tarii Moldovei, cam prin 1642. Cronica cuprinde potrivit spuselor sale insemnarea a faptelor dinainte de anii 1352-1587, de la al dolea descalecat al lui Dragos Voda pana la Aron Voda. Izvorul de capatai de care s-a folosit a fost Cronica Poloniei, dupa constatarea specialistilor, publicata la Cracovia in 1597. Cronica lui Ureche nu s-a pastrat in original, ci intr-o copie facuta de trei calugari copisti, care se presupune ca au introdus basne in continutul acestiea. Letopisetul Tarii Moldovei pune bazele limbii literare deoarece se observa efortul cronicarului de a folosi cuvinte cunoscute de toti locuiitorii de pe cuprinsul vechii Dacii. El pune bazele istoriografiei romanesti si de asemenea pune problema enogenezei pe care o sustine cu argumente. (etnogeneza= latinitate, unitate, continuitate). Din punct de vedere literar, G. Ureche, este intemeietorul portretului in literatura veche. In cronica lui Ureche apare portretul lui Stefan cel Mare, de tip medalion, care ocupa un loc impresionant in cronica, personaliatatea lui reprezentand o pasiune pentru acesta, conturand-i atat calitatile cat si defectele. (om nu mare de statu, om ai de grabu varsatoriu de sange nevinovat. ) Cronica lui G. Ureche, Letopisetul Tarii Moldovei, innobilat de idei

generoase si de o fierbinte dragoste de tara isi afla un loc de seama intre faptele de cultura prin care umanismul romanesc s-a afirmat extrem de convingator. Miron Costin Costin avea aproape 5 ani in 1638 cand devine nobil polon. Tatal sau, hatmanul Iancu Costin, bine meritase acest titlu datorita ingenioasei manevre ce a fost pusa la cale de Costin asupra expansiunii otomane. El inventase in acord cu domnitorul Moise Movila, o navala a cazacilor si astfel turcii batusera in retragere. Datorita exilarii a lui Iancu Costin familia se stabileste in Polonia unde Miron Costin urmeaza Colegiul din Bar. Cel mai erudit dintre cronicari Miron Costin, cunoscator al limbilor greaca, latina, slava si poloneza, continua Letopisetul Tarii Moldovei de la 1595 la 1661 adica de la Aron Voda pana la Dabija Voda. Din punct de vedere literar M. Costin aduce in cronica sa ca mod de expunere descrierea (invazia de lacuste: ''numai ce vazdum unu nour'', ''o oaste stol'', unele zburau mai jos ''de un stat de om si mai gios zbura la pamantii'' altele zburau ''mai sus, ca de trei sau patru sulite'', astfel ca ''ni s-au luat soarele de desimea mustelor''). Cronicarul sustine originea nobila a neamului atat in cronica cat si in opera ''De neamul moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor'' luand atitudine impotriva basnelor celor trei copisti. M.Costin a fost si primul nostru filozof, avand ca opera poemul filozofic ''Viata Lumii'' ce cuprinde doua motive biblice: ''fortuna labilis'' si ''vanitas vanitatum''. Moare decapitat de Constantin Cantemir datorita unei neintelegeri. Ion Neculce Ion Neculce este continuatorul lui Miron Costin si relateaza intamplarile traite de el, fiind ajuns la batranete. Sintetizeaza anii 1661-1743, cuprinzand peroada de la Dabija Voda pana la Constantin Mavrocordat. Adunase in timpul unei vieti deloc linistite cu inaltari si caderi repezi, cu destule meandre si zbucium multa experienta si capacitate de a judeca si ''interpreta demersurile semenilor''. S-a nascut pe la 1672 la Rigoreni langa Targul Frumos, din casatoria Neculce, un grec a carui familie venise din Arhipelag, cu Catrina fiica vistiernicului Iordache Cantacuzino. Ramane orfan de tata de la varsta de cinci ani si creste in casa bunicii, unde mediul unei traditii conservate in marile familii boieresti i-au devenit familiare. Se refugiaza in Tara Romaneasca unde

isi desavarseste pregatirea de carturar. Intors in Moldova la varsta de 19 ani incepe sa urce pe scara care o alcatuiau dregatoriile tarii. Dimitrie Cantemir il va aseza intre consilierii sai apropiati incredintand-ui rangul de hatman. Ion Neculce l-a urmat pe D. Cantemir in exil in Rusia, a stat o vreme cu el, dupa care a pribegit in alte tari straine, iar apoi s-a intors in Moldova, si-a recuperat mosiile si a inceput sa scrie letopisetul. In centrul cronicii sale sta figura lui Dimitrie Cantemir si a lui Petru I. Exceleaza in arta naratiunii si deschide seria marilor povestitori ai literaturii romane. Cronica sa cuprinde evenimente povestite intr-o maniera subiectiva adesea cu un ton barfitor. Letopisetul este proaspat, presarat cu proberbe si zicatori. Cronicile au avut o influienta deosebita asupra literaturii romane. Ele au devenit un nesecat izvor de inspiratie. De la Neculce au preluat teme si personaje scriitori precum Sadoveanu si Bolintineanu. Importanta Dimensiunii Istorice Cronicile au pus bazele istoriografiei romanesti; au pus bazele documentare cele mai bogate pentru istoria noastra medievala; au transmis urmasilor idei valoroase in legatura cu etnogeneza. In domeniul limbii romane cronicile reprezinta un nivel superior fata de textele religioase. Ele mai reprezinta si marturia efortului de transformare a limbii romane din mijloc de comunicare directa intr-unul de creatie si de transmitere a culturii. In domeniul literar cronicile sunt primele texte care aduc exercitii de compunere in limba romana constituind astfel o valoare literara care rezulta din: aparitia caracterului subiectiv al relatarii, al caracterului memorialistic ( la M. Costin si I. Neculce), prezenta elementelor specifice prozei artistice (poretul literar, descrierea, naratiunea, dialogul, caracterizarea, etc.), aparitia stilului supravegheat ( cronicarii sunt constienti ca vor fi judecati de aceea sunt atenti la ceea ce scriu si cum scriu).

Bibliografie: N. Cartojan -Istoria Literaturii Romane Alexandru Piru -Literatura Romana Veche G. Calinescu -Istoria Literaturii Romane De La Origini Pana In Prezent Dan Horia Maziliu: Cronicarii Moldoveni