UMANISMUL

~UMANISMUL EUROPEAN~
~UMANISMUL ROMANESC~

~POROJNICU NICOLAE CLAUDIU~

~LOGA CATALIN ALEXANDRU~
~STANCEA STEFAN ALEXANDRU~
 Umanismul EUROPEAN

Este curentul literar care s-a manifestat

in perioada „Renasterii“,fiind
caracterizat prin dezvoltarea sincrona a
stiintei, a artelor si a civilizatiei
avandnucleul in Italia si in special in
Florentza, acesta fiind locul de unde
principiileacestui curent cultural s-au
raspandit ulterior in intreaga Europa.O
parte din reprezentantii europeni sunt:
Giovanni Boccacio(Italia),
FrancoisRebelais(Franta), Jan
Kochanowski(Polonia).
In Europa se dezvolta intre secolele XIV- XVI o ampla miscare cultural
cunoscuta sub numele de Renastere. Redescoperind valorile culturale
ale antichitatui greca-latine. Europa intra in aceste secole intr-un proces
activ de renastere care sa caracterizat prin inflorirea stintelor si a
astrelor prin mari inventii si descoperiri geografice.
Renasterea a promovat o conceptie sociala si filozofica umanista adica a
pus in centrul preocuparilor omul. Ideea increderii in valoarea si
posibilitatile lui de perfectionare, a luptat pentru egalitatea in drepturi
a oamenilor, din aceasta cauza s-a vorbit despre renastere ca despre un
cuvant umanist.
3
 UMANISMUL EUROPEAN

Context istoric
Perioada cuprinsă între secolele XIV-XVI este cunoscută in EuropaOccidentală sub
denumirea de RENAŞTERE.UMANISMUL este expresia culturală a RENAŞTERII .
EPOCA RENAŞTERII se caracterizează printr-o dezvoltare economică,socială şi
culturală impetuoasă: întâi, această dezvoltare se manifestă înItalia, fiind favorizată
de concurenţa dintre Florenţa şi Roma, apoi seextinde în întreaga Europă
Occidentală.Premistele naşterii acestei epoci spectaculoase se regăsesc în
câtevaevenimente istorice si culturale:a) Inventarea tiparului de către Johannes
Gutenberg în jurul anului1440, favorizând schimbul cultural de idei şi accesul la
cultură pentru un public mai larg
Termenul „UMANISM” are două sensuri:
a) În sens strict, umanismul reprezintă studiul specializat alumanioanelor,
adică al limbilor clasice: greaca si latina, precum şi studiulliteraturii şi al
filosofiei greceşti şi romane.
b) În sensul care ne interesează, umanismul este un curent cultural afirmat în
Renaştere.
4
 UMANISMUL ROMANESC

Umanismul a reprezentat pentru cultura romana,

incipitul literaturii si a constiintei nationale. Operele literare
erau o forma de a trasa istoria, de a evidentia identitatea
romanilor, latinitatea limbii si de a educa poporul.
Asadar, temele si influentele regasite la nivel european in
perioada umanismului, s-au adaptat realitatilor romanesti de
la acea vreme si au nascut teme si idei derivate:
 originea latina a poporului si a limbii romane
 continuitatea existentei acestui popor pe pamantul
romanesc
 unitatea tuturor romanilor din provinciile romanesti
 rolul civilizator al tipariturilor
 caracterul educativ al istoriei
 credinta in adevar si documente
 salvarea oamenilor din ignoranta

5
 Este o miscare culturala , paruta in sec. XIV-XVI
care pune in centrul preocuparilor sale omul
considerandu-se necesara educatia trupului si a
mitii sale.Umanismul care caracterizeaza epoca
Renasterii a aparut dintr-o necesitate fireasca,
pentru a înlatura efectelenegative ale inchizitiei,
sau ale dogmatismului religios în general.
Umanismul pune omul în centru preocuparilor
saleconsiderând ca viata acestuia e cea mai
importanta din Univers.Umanismul aseaza omul în
centru preocuparilor sale recunoscându-i drept
fundamental la viata. Ca urmare iauun mare avânt
descoperirile stiintifice si geografia. Modelul
omului umanist era spiritul enciclopedic (omul cu
profundecunostinte în domenii diferite). În paralel
se dezvolta si cultura prin înfiintare de scoli,
tiparire de carti. Umanismulromânesc se dezvolta
mai mult din perspectiva culturala.Cei mai de
seama umanisti apartin Moldovei feudale.
Miscarea umanista româna pune accentul pe
afirmareaidentitatii nationale. Urmând scoli înalte
în Polonia si Constantinopol, boierii Moldovei au
intrat în contact cu ideileumanismului european pe
care le-au aplicat apoi în tara.
Principiile umanistilor

cronicarul e responsabil de adevarul celor scrise- cronicile trebuie sa fie
obiective, nepartinitoare pentru un domn sau fata de un boier
 au valoare educative
 trebuie sa respecte cronologia evenimentelor, de aceea fiecare cronica
continua prezentarea domnitorilor din momentul în care s-a sfârsit cronica
precedent
 cronicarii trebuie sa foloseasca ca surse de inspiratie izvoarele istorice
documentate
 pentru perioadele în care nu exista date stiintifice pot fi folosite ca sursa
de inspiratie si creatiile populare
 cronicile trebuie sa noteze colateral si alte evenimente petrecute în acea
perioada (secete, invazii delacuste, ploi, cutremure)În prefata cronicii sale,
Miron Costin regreta ca Ureche nu a început cu primul descalecat. Pentru a
suplini lacunele cronicii anterioare, el scrie o alta carte de neamul
moldovenesc. Lucrarea afirma pentru prima data cuargumente originea
latina a limbii si româna a poporului.În cronici exista si ale idei umaniste:
afirmarea originii poporului, necesitate cultivarii unei limbi literare unice
întoate provinciile.
 Cea mai de seama manifestare a umanismului românesc
oreprezinta preocuparea pentru afirmarea identitatii
nationale în lucrarile de istoriografie.Cei mai de seama
istorici umanisti au fost: Grigore Ureche, Miron Costin,
Ion Neculce, Dimitrie Cantemir (primapersonalitate
enciclopedica din cultura româna). Opera importanta a
acestora o reprezinta cronicile istorice (letopisete). Acestea
prezinta istoria Moldovei de la al doilea descalecat pâna în
vremurile lui Ion Neculce.Desi cei trei cronicari apartin
unor epoci diferite, operele lor au câteva caracteristici
comune. Ele se aseamana printr-o conceptie comuna a
autorilor privind istoria. Aceasta conceptie reprezinta
esenta umanismului românesc.
 Reprezentanti umanismului romanesc:

Moldova:
Grigore Ureche („Letopisetul Tarii Moldovei de la origini pana la a doua
domnie a lui Aron Voda – 1359”)
Miron Costin („Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron Voda incoace” pana la
domnia lui Dabija Voda)
Ion Neculce (Letopisetul Tarii Moldovei de la domnia lui Dabija Voda pana la a
doua domnie a lui Constantin Mavrocordat – 1743”)
 

Muntenia:
Cronica Balenilor (ANONIMA)
Letopisetul Cantacuzinesc (ANONIMA)
Radu Greceanu
Radu Popescu

8
 REPREZENTANTII UMANISMULUI european

 Francesco Petrarca

 Erasmus din Rotterdam

 Francois Rabelais

 Thomas Morus

 Pirro Ligorio,Pico della Mirandola

 Cyriac din Ancona,Montaigne

 Juan Luis Vives

9
 grigore ureche

Grigore Ureche se trăgea dintr-o veche familie boierească. Nu întîmplător unii istorici încearcă, nu fără
temeiuri documentare, să-i urmăreacă arborele genealogic pînă la un "Ureache" contemporan cu
Ştefan cel Mare şi Sfînt. Tatăl cărturarului, Nestor Ureche, era un mare boier moldovean, care pe
parcursul vieţii sale a ocupat în repetate rînduri înalte dregătorii în sfatul domnesc al Ţării Moldovei,
acumulînd de-a lungul anilor moşii întinse. La începutul anilor 90 ai secolului XVI, în anumite
împrejurări politice nefavorabile, Nestor Ureche, împreună cu familia sa a fost nevoit să se refugieze în
Ţara Leşească, cum era numită pe atunci Polonia, unde s-a aflat cu treruperi mai multă vreme. În
această ţară cu bogate tradiţii culturale şi cărturăreşti şi-a făcut studiile la şcoala Frăţiei ortodoxe din
Lvov, al cărei membru devenise ceva mai tîrziu (1612) tatăl său, iar după alţi cercetători, poate chiar la
unul din colegiile iezuite din Polonia, cum a procedat mai tîrziu Miron Costin, urmaşul său direct în ale
scrierii istoriei naţionale. Ajuns la maturitate, Grigore Ureche a devenit o personalitate cu o rară
cultură umanitară, cu un vast orizont cărturăresc pentru timpul său, cunoscînd în afară de limba
maternă, limbile latină, poloneză, slavă veche. După mai mulţi ani de studii şi şedere în Polonia, tînărul
Grigore Ureche se întoarce în patrie către 1617, unde se află mai mulţi ani în umbră. Abia în 1627
Grigore Ureche devine al treilea logofăt, pomenindu-se astfel în anturajul apropiat al domnilor
Moldovei. Ajunge apoi în cele mai înalte dregătorii de stat, între care şi în cea de mare vornic al Ţării de
Jos pe timpul domniei lui Vasile Lupu (cu începere din 1643), funcţie pe care o deţine pînă la sfîrşitul
vieţii. Grigore Ureche a lăsat posterităţii o singură dar deosebit de valoroasă operă istoriografică:
"Letopiseţul Ţării Moldovei, ce cînd s-au descălicat ţara şi cursul anilor şi de viaţa domnilor care scrie
de la Dragoş vodă pînă la Aron vodă ", numit mai frecvent "Letopiseţul Ţării Moldovei să devină
cunoscut posterităţii datorită mai ales unei copii-redacţii a cronicii efectuate prin anii 60 ai secolului
XVII de către Simion Dascălul. 10
 Această împrejurare a făcut ca problema paternităţii scrierii în cauză să fie pusă sub semnul
întrebării în litereatura de specialitate. Astfel diverşi cercetători l-au considerat drept autor al
acestui letopiseţ pe Grigore Ureche, Nestor Ureche, tatăl cronicarului, Simion Dascălul în
aceeaşi măsură drept coautori pe Grigore Ureche şi Simion Dascălul. Discuţia ştiinţifică în
privinţa paternităţii acestei opere nu a încetat pînă în prezent. Dintre istoricii care au venit cu
interesante investigaţii în această controversată problemă fac parte P.P. Panaitescu, E. Russev,
D. Velciu, M. Scarlat, I.D. Lăudat, L. Onu etc. care îl consideră drept unic autor pe Grigore
Ureche, precum şi C. Giurescu, C.C. Giurescu, N.A. Ursu, care îl consideră autor al aceleeaşi
cronici pe Simion Dascălul sau în aceeaşi măsură pe Grigore Ureche şi Simion Dascălul.
 MIRON COSTIN

Miron Costin s-a născut în anul 1633, ca fiu al lui Iancu Costin (cf. Vita Constantini Cantemyrii ar fi avut
origini sârbești) și al Saftei, fiica lui Ionașco Coarteș. Iancu Costin a fost postelnic al doilea sub Radu Mihnea și
hatman sub domnitorii Alexandru Iliaș și Moise Movilă[1]; totodată a fost un apropiat al domnului Miron
Barnovschi, care era rudă cu soția sa. Îl însoțise pe voievod la Țarigrad, unde acesta fu ucis în 1633, din cauza
pârelor vornicului Vasile Lupu. Iancu Costin a fost eliberat din închisoare ca să înmormânteze trupul decapitat
și a fost ispravnic pentru averea lăsată de Barnovschi. Deținea moșii în Polonia (în apropiere de Bar), unde a
rămas din 1634 până la moartea sa în 1650. În acest an[Când?] are loc o invazie în Crăie a turcilor, care îi
târăsc în luptă și pe munteni și pe moldoveni. Hatmanul Costin, pentru a-i face pe turci să se retragă, vestește că
oști cazace vin în ajutorul leșilor. Vicleșugul reușește, dar Abaza-pașa află adevărul și pune gând rău domnului
și hatmanului. Moise Movilă vodă și Iancu Costin fug în Polonia împreună cu familiile. Fostul hatman ia în
arendă, în 1634, moșia Nowosilka Nowa, aproape de localitatea Bar din Polonia
 Dimitrie cantemir

Dimitrie Cantemir ține, în conștiința multora, prim planul, în special prin cele două perioade în care a fost domn al
Moldovei – martie-aprilie 1693 și, respectiv, 1710-1711. Mai puțin prezentat publicului larg a fost, însă, din
ipostaza de scriitor, reușind să revoluționeze literatura română, prin introducerea întâiului text ficțional scris în
această limbă – Istoria ieroglificĂ.
Dimitrie Cantemir a fost fiul lui Constantin Cantemir, un fost răzeș și domn între anii 1685-1693, cât și fratele lui
Antioh Cantemir, de asemenea domn al Moldovei, în două perioade: 1695-1700 și 1705-1707. Remarcăm din
primele scrieri ale lui Dimitrie Cantemir umanismul său. Se concentrează pe problemele fundamentale ale
existenței umane și perfecționarea expresiei lingvistice, dovedindu-se un învățat în domeniile esențiale ale
cunoașterii.

Poetica ficțională a lui Dimitrie Cantemir

În scrierile în limba română ale lui Dimitrie Cantemir – Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului
cu trupul, Istoria ieroglifică sau Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor – întâlnim o nesecată sursă de imagini
poetice care pun în valoare calitatea de poet a autorului. Aceste structuri poetice sunt risipite prin toată opera cantemiriană.
În aceste schițe întâlnim frazări intermitente cu unele ordonări ritmice, dar și construcții sintactice: „să te prăpădind
chinuiască” sau „să răsaie și să odrăslind crească”. Cea mai aleasă probă artistică cu o profundă vibrație existențială este
metafora: „Născutu-m-am/ muri-voi/ și iarăși învia-voi”.
. În anul 1638, Dieta polonă acordă, la recomandarea regelui, indigenatul polon lui Iancu Costin -
bărbat însemnat în Moldova și fiilor săi, pentru însemnatele servicii aduse Crăiei, între care la loc
de cinste se situează evitarea cuceririi de către Abaza Pașa și a cetății Camenița. De altfel, boierul
moldovean se arată destoinic și în treburi diplomatice, mediind între reprezentanții polonezi și cei
al Țarigradului, așa cum făcea și un frate al său, care locuia în Muntenia, de unde se presupune că
venise și familia Costineștilor. În anul 1647, tânărul Miron își începe studiile la colegiul iezuit de la
Bar și le continuă la cetatea Camenița, remarcându-se atât prin inteligență, cât și prin noblețea
trăsăturilor. Ca și Grigore Ureche, distinsul cărturar cunoaște profund valorile antichității, își
însușește, pe lângă polonă și rusă, limbile latină și greacă. Iubește istoria, cunoaște retorică și
poetică. În 1650 moare Iancu Costin.[2] Miron Costin s-a căsătorit cu Ileana Movilă (1633-1691),
nepoată a domnitorului Simion Movilă.
 ION NeCULCE

Ion Neculce s-a născut în anul 1672, în satul Prigorenii Mici (azi Ion
Neculce) din județul Iași. Tatăl său a fost Enache Neculce vistiernicul, se
pare grec de origine[5], iar mama - Catrina era fiica vistiernicului
Iordache Cantacuzino și a Catincăi Bucioc.[6] Al doilea soț al Catrinei a
fost Enache (Ienachi) grămăticul, tatăl vitreg al cronicarului. În anul
1686, un podghiaz polon (podghiaz sau poghiaz = grup de ostași care
execută o incursiune pe teritoriul străin cu scopul de a jefui) a ars conacul
familiei de la Prigoreni și l-a ucis pe Enache. Catrina cu copiii (mai avea
două fete) a fost nevoită să plece în Țara Românească, pentru a se adăposti
la rudele de acolo, la stolnicul Constantin Cantacuzino. Ea mai era însoțită
de mama ei, Iordăchioaia, și de fratele ei, Iordachi stolnicul.[7] În 1691 se
întoarce în Moldova, unde capătă slujba de postelnic. În 1700 era vătaf de
aprozi, apoi devine vel-agă ( mare agă, rang boieresc, echivalent șefului
poliției), fiind însărcinat cu găzduirea solului polon Rafael Leszczynski în
Iași. În aceeași perioadă s-a căsătorit cu Maria, fiica biv-hatmanului Lupu
Bogdan,nepoată de soră a lui Dimitrie Cantemir.

15