Liceul

Teoretic
Tudor
VladimirPortofoliu la istorie
Autor: Mirea Ruxandra Andreea
escu
Clasa: a-9 a E

2023 Bucuresti
 Cuprins
I. Umanismul (1-4)
Concepti
Reprezentanti

II. Renasterea (5-7)

Concepti
Reprezentanti

III. Reforma (8-13)

- Cauze
- Directialereformei–Luteranism
-Calvinism
-Anglicanism
- Contrareforma

IV. Bibliografie - 14
Umanismul
Conceptie

Umanismul este o mișcare spirituală care stă la baza Renașterii,

apărută în Italia în secolul al XIV-lea și care s-a extins în mod progresiv
în Europa apuseană până în secolul al XVII-lea. Ea este marcată de
reîntoarcerea la textele antichității greco-romane, care servesc ca
modele ale modului de viață, de gândire și de creație artistică.
Umanismul renascentist sublinia superioritatea literaturii latine și
grecești și în special valorile ei în materie de morală personală și
publică.
Umanismul se propagă în primul rând în Germania și Olanda. Ambele
țări cunoscând o mare expansiune a imprimeriilor, se organizează
adevărate târguri de cărți care favorizează schimburile culturale.
Umanismul este prezent și în Ungaria la curtea regelui Matei Corvin,
în Polonia cu Jan Kochanowski, în Spania cu cardinalul Jiménez de
Cisneros, astfel, către 1540 mișcarea umanistă cuprinde întreaga
Europă apuseană, unificând în același ideal acest mod de gândire
optimist, încrezător în progresul omenirii. Umanismul antrenează
crearea unor noi discipline și sfere de activitate ca Geografia,
Cosmologia, Filozofia politică, Teoria istoriei și implică libertatea și
independența față de religie dând astfel impuls reformei religioase.
Umanismul permite eliberarea gândirii omului de cadrul îngust al
dogmelor și apariția spiritului de toleranță.Umanismul influențează în
mod hotărâtor viața secolului al XVI-lea. La început științele nu erau
incluse și se găseau la marginea acestei mișcări. Asfel Bernard Palissy
sau Ambroise Paré nu acordă nicio atenție autorilor antici, preferând
să se bazeze pe experiență și practică. Se studiază totuși scrierile lui
Arhimede, iar Copernic afirmă că experiența trecutului este necesară
pentru noi descoperiri. Umanismul influențează și viața politică.
Umaniștii amintesc suveranilor datoriilelor față de Dumnezeu, față de
supuși și față de ei înșiși. Ei apelează la popor să participe la viața
publică. Educația copiilor ar trebui să urmărească în primul rând
instruirea copiilor cu noi cunoștințe pentru a-i face mai umani. În
ceea ce privește literatura, umanismul pune pe primul plan teme ca
natura, virtutea, gloria și iubirea. In umanist
se dezvolta incepana cu secolul XVII cand apar primii
carturari cunoscatori ai culturii clasice si ai limbilor greaca si
latina. In ciuda acestei intarzieri se poate vorbi de o circumstanta a
ideilor umaniste inca din secolul XV si al XVI-lea prin contactul
permanent al tarilor romane cu tarile europene. Exista unele
manifestari tipic romantice cum ar fi tendinta unor voievozi ca Mircea
cel Batran, Stefan cel Mare, Iancu de Hunedoara de a edifica o cultura
romana, de a dezvolta arhitectura, pictura si historografia(scrierea
de cronici).In acelas sens trebuie subliniat faptul ca tarile romane
se numara printre cele din centre ale tiparului din Europa.Incep sa se
tipareasca la Targoviste primele carti de cult in limba slavona atat
pentru romani cat si pentru popoarele slave vecine, ceea ce a avut
profunde urmari asupra culturi est europene.
Specificul umanismului romane se cristalizeaza abia in secolul al
XVII-lea prin activitatea si scrierile unor carturari ca: N. Milescu
Spataru, cronicile lui Grigorie Ureche, Miron Costin si Ion Neculce
urmati de D. Cantemir acesta din urma fiind cel mai important
umanist
roman. Iei au determinat in care se regasesc si insusiri ale acelui
general european. Conditiile social-istorice care au favorizat nasterea
umanismului sunt:
- dezvoltarea comertului si a mestesugurilor;
- inflorirea oraselor;
- dezvoltarea burgheziei;
- marile descoperiri geografice;
- inventarea tiparului (in Gutemberg).Trasaturile umanismului:
- aseaza in centrul preocuparilor sale omul ("omul este masura
tuturor lucrurilor");
 - increderea in ratiune;
- admiratia fata de valorile antichitatii greco-latine;
- natura considerata un model al artei;
- anticlericalismul;
- prezentarea omului multilateral;
- libertatea, demnitatea si perfectabilitatea fiintei umane.

Reprezentanti
Reprezentanti in cultura universala: F. Petrarca, G Boccac cio, Pico
della Mirandola, Leunardo da Vinci, Michelangelo Buo-naroti-
Italia; F. Rabelais, P Ronsard-Franta; Martin Luther-Germania,
Thomas Morus. W. Shakespeare-Anglia; Erasmus din Rotterdam,
supranumit “printul umanismului”– Tarile de Jos.
In cultura romana: Nicolaus Olahus, Neagoe Basarab, Constantin
Brancoveanu; Udriste Nasturel, Nicolae Milescu, Simion Stefan,
Dosoftei, Antim Ivireanul, Grigore Ureche, Miron Costin, Stolnicul
Constantin Cantacuzino, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir.

Umanismul romanesc este preponderent legat de istoriografia in limba

romana, care s-a nascut odata cu ridicarea noii boierimi la confluenta
veacurilor al XVI-lea si al XVII-lea, ca o consecinta a renuntarii la uzul
limbii slavone in actele de cancelarie si a tendintei marilor feudali de a
subordona puterea domneasca. Un rol insemnat in dezvoltarea
istoriografiei, mai ales a celei moldovenesti, l-a jucat umanismul tarziu
al scolilor iezuite din Polinia, cunoscut de viitorii cronicari in mod direct.
Umanismul tardiv a afectat conceptia cronicarilor in privinta rolului
educativ al istoriei, a importantei personalitatilor in devenirea unui
popor, a conceptiei despre razboi si glorie in sensul sporirii renumelui
individual al monarhilor si principilor Europei. Ideea apartenentei
poporului roman si a limbii sale la ginta latina, aceea a originii comune
si a legaturilor de neam si limba intre toti romanii, a integrarii idiomului
nostru in familia lingvistica romanica, alaturi de indemnul la studiul
limbii latine si al autorilor clasici trebuie puse, de asemenea, pe seama
influentei umanismului.

Acelasi curent cultural si literar a influentat stilul cronicarilor, oferindu-

le modele de intocmire si redactare savanta a letopisetelor. Fraza lui
Miron Costin, influentata de constructia latina, se distinge prin claritate,
precizie si naturalete.

Scrisul cronicaresc s-a nascut dintr-o necesitate stringenta: provinciile

romanesti parcursesera veacuri de istorie, care riscau sa fie inecate in
uitare. Prima intentie a istoricilor - cronicari a fost sa recupereze
trecutul: "ca sa nu sa inece a toate tarile anii trecuti si sa nu sa stie ce s-
au lucrat . " ( Gr. Ureche ); "ca sa nu sa uite lucrurile si cursul tarii . "
( Miron Costin ). In viziunea umanistilor nostri, un popor fara istorie,
care isi ignora trecutul, nu va sti sa-si construiasca prezentul si nici sa-si
imagineze viitorul. Un astfel de popor nu are constiinta, nici forta
vizionara, asemanandu-se "fiarelor si dobitoacelor celor mute si fara
minte" ( Gr. Ureche ). Asadar, istoria unui neam este purtatoarea unor
valori educative si scrierea ei devine o responsabilitate integral
asumata: "Eu voi da sama de ale mele, cate scriu"( Miron Costin )

In celebra Predoslovie la opera cu cel mai pronuntat caracter umanist

pe care a redactat-o, Miron Costin critica vehement activitatea
copistilor iresponsabili care modificasera cronica originala a lui Grigore
Ureche, afirmand ca moldovenii ar fi provenit din talharii Romei exilati
pe teritoriul Daciei, facand, in acest mod, "neamul de ocara". Miron
Costin e convins ca "a scrie ocara vecinica unui neam" inseamna a-i leza
mandria devenirii istorice.

Renasterea
Conceptie
Renaștereaa fost o mișcare culturală care s-a întins pe perioada
secolelor XIV-XVI. A debutat în Italia, în perioada Evului Mediu Târziu și
ulterior, s-a răspândit în restul Europei. Deși apariția tiparului a
accelerat difuzarea ideilor în secolul al XV-lea, schimbările Renașterii nu
au fost experimentate uniform de întreaga Europă.

Ca o mișcare culturală, a cuprins înflorirea inovatoare a literaturii latine

și autohtone, începând din secolul al XIV-lea, când erau cercetate
sursele literare din antichitatea clasică căreia i-a fost creditată lui
Francesco Petrarca, apoi a debutat dezvoltarea liniară de perspectivă a
tehnicilor de acordare a unei realități mult mai naturale în pictură, și
treptat, la scară largă ceea ce a dus la o reforma educațională.

În politică, Renașterea a contribuit la dezvoltarea convențiilor

diplomatice precum și în știință. Istoricii susțin că Renașterea a fost
perioada de tranziție dintre Evul Mediu și Istoria Modernă. Renașterea
a văzut revoluții în preocupări intelectuale, dar și schimbări sociale și
politice ce au influențat evoluțiile artistice și contribuțiile depuse de
personalități ca Leonardo da Vinci, după care a fost inspirat noțiunea de
"omul renașterii". Renașterea a început în Florența, Italia, în secolul al
XIV-lea. Diverse teorii au fost propuse pentru a explica originea și
caracteristicile renașterii, concentrându-se pe o varietate de factori,
incluși pe particularitățile sociale și civice din Florența: structura sa
politică, patronajul familiei Medici și migrarea savanților greci și
textelor în Italia după căderea Constantinopolului în mâinile turcilor.

Societatea feudală a Evului Mediu, cu structura să ierarhică rigidă,

dominată de economia agrară și sub puternica influență a Bisericii
Catolice, a început să se destrame. În decursul Renașterii, un rol
determinant l-au avut oamenii de cultură și artiștii înclinați spre
clasicismul greco-roman.
Noțiunea de "Renaștere" a fost folosită pentru prima dată la începutul
secolului al XIX-lea de către istoricul francez Jules Michelet, de la care a
fost preluată de istoricul elvețian Jacob Burckhardt în lucrarea sa
fundamentală "Die Kultur der Renaissance în Italien"
("CulturăRenașterii în Italia"), 1860. Acesta din urmă a definit
Renașterea drept perioada cuprinsă între pictorii Giotto și
Michelangelo. În acest timp, omul recăpăta conștiința de sine ca individ,
după o lungă perioadă de anihilare filozofică a personalității.

În opinia unor istorici, precum Will Durant, factorul declanșator al

Renașterii nu a fost atât redescoperirea civilizației clasice (manuscrisele
așteptau doar de secole în mânăstiri și în bibliotecile private ale
iubitorilor de cultură și frumos ca să fie descoperite), cât factori
materiali, precum existența la acel moment a unei civilizații urbane
suficient de complexe, ca și înființarea universităților cu aproape două
secole înainte.In arhitectura, artele plastice si decorative, stilul
Renasterii a aparut intai in Italia in sec. al XV-lea. In concretizarea noilor
idealuri umaniste, artele vizuale, care s-au inspirat dupa modelul
operelor clasice greco – romane, au detinut un rol hotarator. Inlocuirea
viziunii fantastice a lumii, corespunzatoare conceptiilor medievale, cu
cea a unui univers organizat, inteligibil a determinat noua structura a
imaginilor artistice si orientarea lor spre oglindirea realitatii obiective si
concrete, spre figurarea spatiului real.
Cunoasterea artistica si cea stiintifica se impletesc in activitatea multor
creatori de seama (L.B. Alberti, Leonardo da Vinci, A. Dürer s.a.).
Incercand sa patrunda legile frumusetii , ei au contribuit la dezvoltarea
stiintelor ajutatoare artei (perspectiva, optica, tehnologia culorii,
anatomia artistica etc). In aprecierea operelor de arta, principalele
criterii aveau in vedere claritatea, echilibrul si armonia ansamblului. In
epoca Renasterii, rolul artistului a evoluat de la cel al mestesugarului
medieval la cel al creatorului care semneaza opera. Arhitectura
Renasterii se caracterizeaza prin revenirea la principiile constructive
romane, cu dominanta orizontala si zidurile pline. In sec. al XV-lea s-au
adoptat elemente antice, ca arcade semicirculare, coloane etc.

Reprezentanti
Reprezentantii renasterii in Europa
Italia: -Francesco Petrarca, Dante Alighieri, Ludovico Ariosto, Turquato
Tasso, Giovanni Boccaccio;

-Erasmus din Rotterdam, Guillaume Bude (Franta), Sebastian Brant,

Ulrich von Hutten (Germania), Etienne de la Boetie (Franta), Michel
Montaigne (Franta),Thomas Morus (Anglia), Francis Bacon (Anglia),
Baltasar Gracian (Spania), Francois Rebelais(Franta), William
Shakespeare, Miguel de Cervantes(Spania), Lope de Vega (Spania).

In sec. XIV in Italia scriitorii abandoneaza limba latina in favoarea limbii

italiene populare. Dante Aligheri la sfarsitul secolului al XIII -lea a
anuntat Renasterea prin Divina Comedie, care cuprinde 3 parti majore:
Infernul, Purgatoriul, Raiul. Dante il asaza pe papa in fundul iadului. In
secolul al XIV-lea, Francesco Petrarca a compus numeroase poezii,
multe dintre ele dedicate iubitei lui Laura, rapusa de ciuma. Giovanni
Boccacccio a realizat Decameronul,in cadrul caruia se exprima bucuria
de a trai. Rolul acestor 3 mari autori a constat in faptul ca ei au alcatuit
limba italiana literara, contribuind decisiv la formarea acestei limbi.In
Franta, Francois Rabelais a scris Gargantua si Pantagruel, o satira acida
la adresa moravurilor clerului din sec. al XVI-lea. In Anglia elisabetana s-
a remarcat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor, William
Shakespeare, care a fost un autodidact. In Spania, reprezentatul cel mai
important al literaturii renascentiste a fost Miguel Cervantes, care a
scris Don Quijote, in care este narata povestea unui cavaler nebun, rupt
de realitate care lupta cu morile de vant.
 Reforma
Reforma a fost o mişcare socio-politică şi ideologică de la începutul
secolului al XVI-lea, îndreptată împotriva Bisericii Catolice, a cărei
principala consecinţă a fost desprinderea din cadrul său a bisericilor
reformate sau protestante.

Cauzele Reformei:
1. Religioase:

 bogăţia excesivă a preoţilor;

 cumpărarea şi vinderea funcţiilor bisericeşti;
 vânzarea indulgenţelor;
 viaţa scandaloasa a unor papi (exp: Alexandru al VI-lea Borgia):

2. economico-sociale:

 taxele mari către Biserică;

 acumularea şi folosirea pământului în mod neonest de către
Biserica Catolică;
 burghezia dorea o Biserică mai săracă, simplificarea
ceremonialului religios şi sărbători mai puţine.

3. culturale:

 apariţia Renaşterii şi Umanismului;

 tipărirea cărţilor în limbile naţionale.

Martin Luther este considerat iniţiatorul Reformei. El a afişat pe

uşa Catedralei din Wittenberg „ Cele 95 de teze împotriva
indulgențelor”. (octombrie 1517) Este acuzat de erezie și chemat
la Roma. Ăn timpul disputei, Luther redactează trei lucrări și pune
bazele doctrinare confesiunii protestante.
 Principiile reformatoare ale lui Martin Luther:

 a. indulgenţele nu au nicio valoare;

 b. numai credinţa poate salva sufletul omului;

 c. Biblia trebuie interpretată după propria conştiinţă;
 d. simplitatea ceremonialului religios;
 e. confiscarea bunurilor bisericeşti;
 f. nu acceptă cultul Maicii Domnului, al sfinţilor, icoanelor,
moaştelor;
 g. refuză celibatul preoţilor.

 Luteranismul s-a răspândit în nordul şi în centrul Europei;

Luteraniasmul

Martin Luther

 a aparut in 1517;
  numele vine de la Martin Luther, cel care a pus bazele doctrinei
protestante germane;
 ideea principala a luteranismului este mantuirea prin credinta;
 Martin Luther dorea traducerea Bibliei in limbile nationale.

Credința lui Luther l-a făcut să intre, în 1517, în conflict cu Biserica

Romano-Catolică. În 1515, papa Leon al X-lea, fiind dornic să strângă
banii necesari renovării catedralei San Pietro de la Roma, l-a însărcinat
pe dominicanul să vândă indulgențe. Prin vânzarea de indulgențe se
oferea, în schimbul unei donații bănești, anularea suferințelor
vremelnice datorate păcatului - odată iertat prin pocăință. Luther s-a
declarat împotriva acestei practici.În 1516 a descoperit un manuscris
german anonim, a cărui pietate mistică se potrivea atât de bine propriei
structuri sufletești, asupra sufletului și a mântuirii, că Luther l-a și
publicat sub titlul Theologia Germanica. Pe lângă textul propriu-zis,
alvechiului manuscris, el adăuga și propriile considerente în care
dezaproba pe predicatorii indulgențelor ce profitau de simplitatea
săracilor. În corespondența privată el începuse să identifice pe
antihristul primei epistole a lui Ioan cu papa. În iulie, invitat de ducele
George de Saxa să predice la Dresda, el demonstra că simpla acceptare
a meritelor lui Hristos, asigura mântuirea credinciosului. Ducele se
plângea că a sublinia credința mai mult decât virtutea sau fapta bună,
ar însemna să cultive trufia și îndărătnicia sau nesupunerea în popor.

Calvinismul
 Jean Calvin

 bazele doctrinei au fost puse de Jean Calvin;

 in 1536, Jean Calvin a piblicat lucrarea ‘’Asezamantul religiei
crestine’’;
 calvinismul sustine ideea predestinarii omului.

În Franţa, s-a resimţit, de asemenea, necesitatea reformării Bisericii şi

reînvierii surselor iniţiale ale credinţei. Regele Francisc I părea favorabil
noilor idei, până la afacerea afişelor (1534), când luteranii au lipit până
la uşa camerei regelui afişe prin care se cerea înlăturarea messei
(liturghiei). Scandalul l-a obligat pe rege să ia măsuri împotriva protes-
tanţilor. Unul dintre aceştia, Jean Calvin, instalat la Geneva , a
transformat oraşul într-un oraş-biserică. El a devenit un veritabil tiran,
reglementând, după bunul său plac, întreaga viaţă politică, religioasă şi
morală. Oraşul era condus de un mare consiliu, desemnat prin alegeri
dirijate de Calvin. Au fost impuse reguli puritane: puţine petreceri şi
reuniuni mondene, mai puţine spectacole de teatru; cerceii de aur şi
hainele de mătase au fost interzise.

Calvinismul a completat luteranismul, dând naştere celui de-al doilea

tip de confesiune protestantă cu răspândire universală (ìn diverse
forme şi cudiverse denumiri). Elementul central al doctrinei calviniste
este libertatea nemărginită a lui Dumnezeu, în virtutea căreia el
dispune în mod absolut de fiinţa umană, care prin păcatul originar a
pierdut complet chipul şi asemănarea cu Fiinţa supremă. Omul este
predestinat să fie o fiinţă căzută, iar mântuirea este expresia voinţei
totale a lui Dumnezeu, care alege discreţionar pe cei care urmează a fi
salvaţi. Divinitatea ni s-a dăruit însă în persoana lui Cristos, care
împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh sunt un singur Dumnezeu (trinitar).
Dumnezeu nu poate fi cunoscut în sine însuşi, ci numai ca „Domn
arătându-se oamenilor" prin Cristos, prin intermediul celor două taine:
botezul şi euharistia

Biserica vizibilă există pentru Calvin ca o comunitate, un fel de unitate

primordială în care Duhul Sfânt a rânduit patru tipuri de oficii: pastorii
(oficianţii cultului) , doctorii Bisericii, bătrânii şi diaconii. Tipul acesta de
organizare ecleziastică a primit numele de presbiterianism (presbíteros,
gr. - bătrân), iar bisericile constituite pe acest model s-au numit
presbiteriene. Organizarea propriu-zisă cuprinde un consiliu
(presbiteriu) de bătrâni laici aflaţi în relaţii de perfectă egalitate cu
superiorii cultului, deasupra acestuia aflându-se un sinod sau un
consistoriu (local, provincial sau naţional) care are rolul de a conduce
adunarea naţională a bisericilor. Presbiterianismul a fost adoptat în
Franţa de bisericile reformate (hughenote) în 1 559 şi în Scoţia în 1560.

Anglicanismul
Henric al VIII-lea

 Henric al VIII-lea, regele Angliei, a urmarit scoaterea Bisericii

engleze de sub autoritatea papei;
 anglicanismul a aparut in 1534;
 doctrina anglicana a fost de inspiratie calvinista.

In Anglia, revolta împotriva Romei îmbracă aspecte politice şi

economice extrem de complexe. Refuzul regelui Henric al VIII-lea de a
mai accepta suveranitatea Sf. Scaun şi primatul papei a dus la votarea în
Parlamentul de la Londra a unei legi care nu reprezenta un act inovator
doctrinar, ci o ruptură, consacrată prin adoptarea în 1534 a Actului de
supremaţie, care punea bazele anglicanismului. Regele devenea
conducătorul bisericii engleze, care păstra în linii mari dogma catolică,
dar introducea o serie de inovaţii în cult, printre care episcopalismul
(ierarhie ecleziastică promovată şi aprobată de rege).

Contrareforma
Reforma a determinat Biserica Catolică să iniţieze Contrareforma şi
Reforma Catolică, pentru readucerea protestanţilor sub autoritatea papei
şi pentru stoparea extinderii confensiunilor reformate;pentru refacerea
prestigiului Bisericii Catolice, au fost adoptate hotărâri în Conciliul de la
Trento (1545-1563). S-au realizat:

1. ridicarea pregătirii clerului;

2. dezvoltarea învăţământului teologic;
3. întemeierea de noi ordine călugăreşti pentru răspândirea şi
consolidarea catolicismului (precum Ordinul iezuit);
4. reorganizarea tribunalului Inchiziţiei;
5. crearea unui Index cu titluri de cărţi interzise pentru credincioşi.
 Bibliografie
Site-uri
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Umanism
 https://ro.warbletoncouncil.org/caracteristicas-humanismo-
12047
 https://10laromana.ro/curente-si-perioade-literare/umanismul/
 https://www.qreferat.com/referate/romana/Umanismul246.php
 https://www.referat.ro/referate/Umanismul_769.html
 https://referatenoi.ro/despre-umanism/
 https://www.preferatele.com/docs/romana/25/
umanismul23.php
 https://www.referat.ro/referate/
Reprezentantii_renasterii_in_Europa_285.html
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Rena%C8%99terea
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Luteranism
 https://materialedeistorie.com/2018/03/01/reforma-si-
contrareforma-schita-lectiei-fisa-de-lucru-clasa-a-vi-a/
 https://oradeistorie.ro/reforma-si-contrareforma/
 https://view.livresq.com/view/627f8a64cf844f0009986893/
#reforma_catolic%C4%83_%C8%99i_contrareform