Proiect Istorie

Renasterea

Renașterea a fost o mișcare culturală care s-a întins pe perioada secolelor XIV-XVI. A debutat în
Italia, în perioada Evului Mediu Târziu și ulterior, s-a răspândit în restul Europei. Deși apariția
tiparului a accelerat difuzarea ideilor în secolul al XV-lea, schimbările Renașterii nu au fost
experimentate uniform de întreaga Europă.

Ca o mișcare culturală, a cuprins înflorirea inovatoare a literaturii latine și autohtone, începând din
secolul al XIV-lea, când erau cercetate sursele literare din antichitatea clasică căreia i-a fost creditată
lui Francesco Petrarca, apoi a debutat dezvoltarea liniară de perspectivă a tehnicilor de acordare a
unei realități mult mai naturale în pictură, și treptat, la scară largă ceea ce a dus la o reforma
educațională.

În politică, Renașterea a contribuit la dezvoltarea convențiilor diplomatice precum și în știință.

Istoricii susțin că Renașterea a fost perioada de tranziție dintre Evul Mediu și Istoria Modernă.
Renașterea a văzut revoluții în preocupări intelectuale, dar și schimbări sociale și politice ce au
influențat evoluțiile artistice și contribuțiile depuse de personalități ca Leonardo da Vinci, după care
a fost inspirat noțiunea de "omul renașterii". Renașterea a început în Florența, Italia, în secolul al
XIV-lea. Diverse teorii au fost propuse pentru a explică origine și caracteristicile renașterii,
concentrându-se pe o varietate de factori, incluși pe particularitățile sociale și civice din Florența:
structura sa politică, patronajul familiei Medici și migrarea savanților greci și textelor în Italia după
căderea Constantinopolului în mâinile turcilor.

Societatea feudală a Evului Mediu, cu structura să ierarhică rigidă, dominată de economia agrară și
sub puternică influență a Bisericii Catolice, a început să se destrame. În decursul Renașterii, un rol
determinant l-au avut oamenii de cultură și artiștii înclinați spre clasicismul greco-roman.

Noțiunea de "Renaștere" a fost folosită pentru prima dată la începutul secolului al XIX-lea de către
istoricul francez Jules Michelet, de la care a fost preluată de istoricul elvețian Jacob Burckhardt în
lucrarea sa fundamentală "Die Kultur der Renaissance în Italien" ("Cultură Renașterii în Italia"), 1860.
Acesta din urmă a definit Renașterea drept perioada cuprinsă între pictorii Giotto și Michelangelo. În
acest timp, omul recăpăta conștiința de sine ca individ, după o lungă perioadă de anihilare filozofică
a personalității.
În cursul secolului al XVI-lea au fost traduse unele din cele mai importante lucrări grecești în
domeniul matematicii și s-a găsit soluția ecuațiilor de gradul trei. Cunoștințele obținute în
astronomie de către Nicolai Copernic (1473-1543), Tycho Brahe (1546-1601) și Johannes Kepler
(1571-1630), prin descoperirea legilor mișcării planetelor, depășesc viziunea geocentrică a lui
Ptolemeu, conducând la reprezentarea heliocentrică a sistemului solar. Către sfârșitul secolului al
XVI-lea, Galileo Galilei (1564-1642) aplică modelele matematice în studiul fenomenelor fizice. Un
eveniment determinant îl constituie punerea la punct a imprimeriei cu caractere mobile - tipografiei
- de către Johannes Gutenberg (1440), ceea ce contribuie la răspândirea largă a cunoștințelor.