Renașterea și Umanismul în civilizația europeană

Renașterea
Renașterea este denumirea curentului de înflorire culturală și socială, care s-a
manifestat în Europa spre sfârșitul Evului Mediu, între secolele XIV și XVI, fenomen
caracterizat prin redescoperirea și promovarea culturii antichității în domeniile vieții
culturale. Termenul de renaștere provine încă din secolele al XIV-lea și al XV-lea fiind
folosit de cărturarii din Italia, care au folosit verbe precum renasci și rinascere, precum și
revivere, risuscitare și reflorescere pentru a exprima ideea că, după o perioadă de declin, arta
și literatura vor intra într-o epocă de aur, antichitatea clasică, fusese reînviată. Au existat și
înainte de acest fenomen așa numite perioade de renaștere, precum Renașterea carolingiană
din timpul lui Carol cel Mare (768-814) sau Renașterea ottoniană din timpul lui Otto al III-lea
(983-1002), în care s-a manifestat un oarecare interes pentru antichitate, însă nu de aceeași
intensitate și amploare ca cea din sec. XIV-XVI.
A început în Italia şi s-a răspândit în Europa occidentală. În această perioadă s-au
produs profunde transformări sociale, politice, economice, culturale şi religioase, care au
marcat un început al tranziției de la societatea medievală către societatea modernă (Jakob
Buckhardt, plasând Renașterea drept punct de pornire al modernității). Motivul pentru care
Italia a reprezentat zona principală a apariției și răspândirii Renașterii îl reprezintă contextul
politic, social și economic al orașelor italiene, care aveau un statut aparte de independență.
Printre acestea, doua dintre ele se remarcă prin puternica lor semnificație istorică: Florența și
Veneția, orașe a căror prosperitate a contribuit din plin mișcării culturale.
Astfel, se remarcă la început de secol XIV în literatura Dante Alighieri, ce a fost un
poet și filosof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu.
Autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale ce prezintă moravurile vieții
politice a vremii, Dante este primul mare poet de limbă italiană. De asemenea, merită
menționate sonetele şi scrisorile lui Francesco Petrarca (1304-1374), nuvelele lui Giovanni
Boccaccio (1313-1375) reunite în volumul "Il Decamerone". Se reiau vechile genuri literare
din antichitate - epopeea, satira, epigrama, biografia - şi se creează genuri noi, ca sonetul şi
nuvela (Novella).
Dezvoltarea artei în Renaşterea italiană are loc la începutul secolului al XV-lea, tot în
Florenţa. Filippo Brunelleschi (1377-1446), cel mai însemnat constructor al Renaşterii,
descoperă perspectiva liniară - caracteristică artei din această perioadă - şi realizează cupola
Domului din Florenţa (1436). Lorenzo Ghiberti (1378-1455) devine cunoscut prin realizarea
porţilor de bronz ale Baptisteriului din faţa Domului, numite, mai târziu, de către
Michelangelo "Porţile Paradisului". Donatello (1386-1466), prin stilul său plastic, a influenţat
şi pictura. Printre cele mai importante opere ale sale este statuia de bronz a lui David, prima
sculptură care, ca în timpurile antichităţii, prezintă din nou corpul omenesc gol, fără
veşminte. Alte sculpturi ale lui Donatello sunt monumentul ecvestru Gattamelata din Padova
sau tribuna de marmoră Cantoria pentru Domul din Florenţa. În pictură, Cimabue (1240-
1302) şi elevul său Giotto di Bondone (1266-1337) - frescele din capela "Scrovegni" din
Padova şi din capela "Santa Croce" din Florenţa -, pot fi consideraţi ca precursori.
 În anul 1500, Leonardo da Vinci (1452-1519) se întoarce la Florenţa, venind de la
Milano, unde pictase fresca "Cina cea de Taină" pentru biserica Santa Maria delle Grazie. În
acest timp, Michelangelo (1475-1564) lucrează la statuia de marmură a lui "David", care avea
să devină semnul distinctiv al oraşului Florenţa. A trăit din 1475 până în 1564 și arta sa este
definitorie pentru Renaștere prin formele idealizate, eroice și a inspirat manierismul italian.
Artistul Michelangelo a avut cea mai amplă și mai variată carieră a oricărei figuri a Renașterii
și rămâne un simbol al acesteia.
Centrul de greutate al artei se mută la Roma, la curtea papei Iuliu al II-lea,
care încurajează realizarea unor proiecte ambiţioase înăuntrul şi în afara Vaticanului. Domul
"Sfântul Petru" (San Pietro), este construit după planurile lui Donato Bramante (1444-1514),
în "Capela Sixtină" Michelangelo pictează plafonul şi fundalul ("Judecata de ApoiRafael
Sanzio (1483-1520) decorează camerele (Le Stanze di Raffaello) din palatul Vaticanului -
printre alte motive, celebra "Şcoală din Atena", în care sunt figuraţi diverşi filozofi ai
antichităţii. Tiziano Vecello (1488-1576) este cel mai însemnat reprezentant al Renaşterii în
Veneţia. El pictează şi pentru Carol Quintul, care îl numeşte pictor oficial al curţii regale
spaniole. Un alt reprezentant de seamă al picturii din această perioadă a fost Correggio (1489-
1534), care a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în Parma, unde a realizat principalele sale
opere (de exemplu, frescele din biserica San Giovanni Evangelista).

Arhitectura renascentristă reflcetă, de asemenea, admirația pentru antichitate, stilul

gotic fiind înlocuit de stilul roman. Formele arhitecturale romane au fost readuse la lumină,
precum : columne, domuri, cupole, arcuri, arcade, bolte, capiteluri.1 Cunoașterea arhitecturii
clasice provine din ruinele clădirilor antice și din scrierile lui Vitruvius. Ca și în perioada
clasică, formele au fost cel mai important factor al frumuseții; arhitecții Renașterii au găsit o
armonie între formele cropului uman și clădiri.
Muzica a reprezentat un alt important domeniu al vieții culturale al Renașterii.
Aceasta a avut o influență puternică religioasă, multe opere muzicale fiind scrise în latină și
destinate slujbelor bisericii. Din punct de vedere teoretic, importante sunt scrierile
compozitorului flamand Johannes Tinctoris (1435-1511), în care prezintă şi susţine tendinţele
înnoitoare în muzică.Unul din cei mai importanţi compozitori ai acestei epoci este Giovanni
Pierluigi da Palestrina (1525-1594), care cu a sa "Missa de Beata Virgine" (1570) marchază
trecerea spre baroc. Se stabilesc contacte între muzicienii de diverse naţionalităţi, centrul de
atracţie fiind, şi în acest domeniu, Italia. Astfel compozitorul spaniol Tomás Luis De Victoria
(1548-1611) este cel mai important reprezentant al şcolli de muzică din Roma, în timp ce
italianul Andrea Gabrieli (1510-1586) conduce "Die Münchner Hofkapelle". Cu Giovanni
Gabrieli (1553-1612) şi Claudio Monteverdi (1567-1643) se dezvoltă muzica monodică şi se
face trecerea către genul muzicii de operă.
Mișcarea se extinde și in afara Italiei, în occidentul și centrul Europei. În zona
Germaniei, începutul renașterii este strâns legat de apariția tiparului lui Johannes Gutenberg,
în 1455 fiind tipărită în masă Biblia. Acest fapt a reprezentat o revoluție a comunicării,
scrierile putând fi răspândite mult mai rapid și mai ușor. De asemenea, mișcarea Renașterii se
manifestă și în celelalte domenii ale vieții culturale. Se remarcă în literatură Sebastian

1
https://www.britannica.com/art/Renaissance-architecture
Brandts (1458-1521), autor de poeme satirice, în artă Lucas Cranach (1472-1553), și Hans
Vredeman de Vries (1527-1607) în arhitecură.2
Spiritul Renaşterii italiene a pătruns în Franţa datorită unor personalităţi ca Leonardo
da Vinci şi Benvenuto Cellini, prezenţi la curtea regelui Francisc I şi participanţi la
proiectarea decorării palatului din Fontainebleau. Scriitorul François Rabelais (1494-1553),
călugăr benedictin, autor al povestirilor "Horribles et Épouvantables Faits et Prouesses du très
renommé Pantagruel" (1532) şi "Vie inestimable du grand Gargantua, père de Pantagruel"
(1534), întruchipează tipul perfect al umanistului renascentist. Joachim du Bellay (1522-
1560) redactează manifestul "Pleiadei", intitulat "Défense et illustration de la langue
française".
Încă înainte de epoca Renaşterii, Anglia a cunoscut o literatură înfloritoare,
reprezentată prin: Geoffrey Chaucer (ca.1340-1400), considerat "părintele poeziei engleze";
(John Dryden), autor, printre altele, al "Povestirilor din Canterbury" (The Canterbury
Tales).William Langland (ca.1330-1400), autor al poemului alegoric "Piers Plowman".
Thomas Malory (1395-1471), autorul primului roman în proză din literatura engleză, bazat pe
legenda regelui Arthur şi a "Cavalerilor Mesei Rotunde".
Sub denumirea, de altfel controversată, de "Renaştere engleză" se înţelege mişcarea
culturală şi artistică din Anglia de la începutul secolului al XVI-lea până la mijlocul celui de
al XVII-lea, perioadă paşnică de dezvoltare după sfârşitul Războiului de 100 de ani şi al
Războiului celor două roze. Această perioadă include lunga domnie a reginei Elisabeta I, de
aceea mai este denumită "Epoca Elisabetană".
Spania, abia eliberată de sub dominația musulmană, se ataşează cu întârziere
Renaşterii europene. Se remarcă aderența deplină la arta renascentistă și arhitectura
renascentistă , orientate în principal spre formele manierismului . În prima jumătate a
secolului al XVI-lea, de fapt, nu au lipsit artiștii spanioli care s-au format în Italia, precum
Pedro Machuca , Diego De Siloé și Damiàn Forment , și nici artiști italieni care au plecat în
Spania, precum : Jacopo Torni, Pietro Torrigiano. În arhitectură, cele două exemplare cele
mai realizate și exemplare au fost Palatul lui Carol al V-lea din Granada ( 1526 ) de Pedro
Machuca și Mănăstirea Escorial din Madrid de Juan Bautista de Toledo și Juan de Herrera .3

Umanismul
Umanismul este o mişcare spirituală care stă la baza Renaşterii, apărută în Italia în
secolul al XIV-lea şi care s-a extins în mod progresiv în Europa apuseană până în secolul al
XVII-lea. Ea este marcată de reîntoarcerea la textele antichităţii greco-romane, care servesc
ca modele ale modului de viaţă, de gîndire şi de creaţie artistică. Umanismul renascentist
sublinia superioritatea literaturii latine și grecești și în special valorile ei în materie de morală
personală și publică. Se pune accent pe rațiunea umană, pe valorile morale, libertatea
sufletului și individualitate, fiind observată o oarecare tendință de laicizare, de îndepărtare de
sub autoritatea ecleziastică. Umanismul se propagă în primul rând în Germania și Olanda.

2
GES CHICHTE DE R RENAISSANCE IN DEUTSCHLANDVON WILHELM LUBKE
3
https://koaha.org/wiki/Rinascimento_spagnolo
Ambele țări cunoscând o mare expansiune a imprimeriilor, se organizează adevărate târguri
de cărți care favorizează schimburile culturale.
Conform umaniştilor, este în sarcina oamenilor să găsească adevărul, prin opoziţie cu
căutarea lui în revelaţie, misticism, tradiţie sau orice altceva care e incompatibil cu aplicarea
logicii asupra dovezilor observabile. Cerând ca oamenii să evite acceptarea orbească a unor
opinii nesusţinute, el sprijină scepticismul ştiinţific şi metoda ştiinţifică, respingând
autoritarismul şi scepticismul extrem şi făcând din credinţă o justificare inacceptabilă a
acţiunilor. De asemenea, umanismul afirmă că o cunoaştere a binelui şi răului se bazează pe
cea mai bună înţelegere a propriilor interese şi a celor comune ale indivizilor în loc să
izvorască dintr-un adevăr transcendental sau vreo sursă arbitrar localizată.
Se observă o luptă împotriva corupției, umaniștii având o atitudine critică față de
corupția statului și a bisericii. Deoarece biserica fusese coruptă și ea și nu exista un stat
național care să se ocupe de nevoile individului, viața era caracterizată de bogăție, plăcere,
poftă ireprimabilă de putere, vicii pe care umaniștii încercau să le combată. Atitudinea față de
religie este una moderată : umaniștii resping credințele în superstiții pentru soluționarea
problemelor umane, dar nu și credințele însele, unele curente umaniste fiind chiar compatibile
cu anumite religii. Se consideră , de altfel, că umanismul prin poziția sa critică față de
Biserica Catolică, a influențat semnificativ Reforma Protestantă din sec XVI.

A apărut și o nouă literatură care se ocupă de „interiorul” ființei umane și a exprimat

conștientizarea „diferențierii tot mai mari a individualităților” și a „dezvoltării naturale
întemeiate în ființa umană”. Printre marii reprezentanți ai acestei mișcării merită menționați
poeții-filosofi italieni : Giovanni Boccaccio, Coluccio Salutati și Leonardo Bruni, Erasmus
din Rotterdam, teolog și erudit olandez, unul din cei mai eminenți umaniști din perioada
Renașterii și Reformei, François Rabelais în Franța, scriitor, medic și poliglot și Thomas
Morus în Anglia cu fundamentala lucrare Utopia 1516.
În concluzie, Renașterea și Umanismul au reprezentat o redeșteptare a mentalului
european, ce s-a manifestat in toate domeniile vieții intelectuale, o readucere la viață a
dorinței de cunoaștere, a idealului de frumusețe și moralitate și au dat o nouă direcție în
dezvoltarea viitoare a Europei.

Bibliografie
The Civilization of the Renaissance in Italy- Jacob Burckhardt
Humanismus und Individualismus. Der „Einzelne“ in ausgewählten
Erziehungsschriften des italienischen und deutschen Humanismus -Vorgelegt von Vanderlei
Defreyn
Geschichte der Renaissance in Deutschland – Wilhem Lübke
Arts and Humanities Through The Eras_ Renaissance Europe (1300-1600)- Edward
Bleiberg
https://koaha.org/wiki/Rinascimento_spagnolo- accesat la data de 17.05.2022