Universitatea București

Facultatea de Istorie

TEME MITOLOGICE ÎN OPERELE PICTORILOR RENASCENTIȘTI

SANDRO BOTTICELLI

NECULA MARIA- GABRIELA

PAVEL DIANA

Anul I

Secția Istorie

Modulul Biserică, Stat, Cultură

Data predării: 25/05/2013

CUPRINS

Introducere...................................................................................................................................3

Capitolul I: Renașterea și influența gândirii clasice (Pavel Diana).............................................4

Capitolul II: Teme mitologice în picturi celebre (Pavel Diana)...................................................7

Capitolul III: Sandro Botticelli, viața și influențele artistice (Necula Maria)............................11

Capitolul IV: Tabloul "Naşterea Venerei" (Necula Maria)........................................................13

Încheiere.....................................................................................................................................16

Bibliografie................................................................................................................................17
Introducere

Renașterea reprezintă una dintre mișcările cultural- artistice cele mai importante, marcând
trecerea dintre Evul Mediu și Epoca Modernă. Această perioadă a lăsat urme impresionante,
fundamentându-se pe individualism, pe importanța și superioritatea artei în cadrul societății.
Această lucrare are ca scop observarea ponderii elementului nou, adus de contextul social al
secolelor XV- XVI, dar și al elementului vechi, constituit din influența și baza de cultură pe care
se constituie umanismul1 și anume cultura greco- romană pe care s-a întemeiat noul concept al
modelului de individ renascentist. Se poate observa cum civilizația grecească a avut influențe
puternice în mentalitatea renascentiștilor și chiar în tendințele filozofice dezvoltate de către
aceștia. În acest moment sunt regăsite sau traduse vechile manuscrise ale antichității, multe
dintre ele pierdute în timpul Evului Mediu.

Va fi discutată și influența clasicismului în artă, artiștii renascentiști depărtându-se de legile

hieratice ale artei Evului Mediu, deși nu întru totul și de conținut, schimbări importante având
loc în arhitectură2, în sculptură și în pictură. Ocupându-ne mai mult de pictură, vom enumera
câteva schimbări importante în contextul secolelor, modificări ce au loc atât în cadrul formei
artei (prin noi tehnici și metode), cât și în legătură cu scopul acesteia- remarcăm apariția
colecțiilor private de tablouri-, dar și în cadrul conținutului tablourilor. Deși predominante vor
rămâne și în această epocă lucrările cu subiecte religioase, biblice (deși reprezentate prin alte
moduri), se constată și apariția unor teme păgâne în pictură. Vom examina în cele din urmă
câteva tablouri pictate de artiști celebri, în diverse contexte, pentru a vedea concret influența
miturilor grecești în special asupra tematicii tablourilor și asupra scenelor imortalizate.

De asemenea, vom dedica două capitole din această lucrare vieții și operei lui Sandro Botticelli,
pentru a exemplifica îmbinarea de păgânism și creștinism în cadrul picturilor unui important
reprezentant al Renașterii, observând în același timp influențele externe și contextul ce a
determinat multe dintre acțiunile acestuia.
1
Prin umanism înțelegându-se centrarea marilor personalități și învățaților renascentiști asupra idealului de cultură
antic

2
Cel mai elocvent exemplu fiind în acest caz Domul din Florența, opera lui Fillipo Brunelleschi (1377-1446),
influențat fiind de Panteonul din Roma
Am utilizat diferite surse în contextul acestei lucrări. Începând cu lucrări generale care vorbesc
despre fenomenul renascentist ce ajută la exprimarea contextul social al epocii, așa cum este
lucrarea Renașterea și Reforma a lui Andrei Oțetea, ne-am orientat apoi asupra unor cărți și
enciclopedii dedicate istoriei artelor și care pun accentul pe critica tablourilor discutate și în acest
referat, cum ar fi Arta Renașterii Italiene de către Toman Rolf. De asemenea, am utilizat
dicționare în vederea expunerii miturilor care au fost evidențiate în cadrul operelor discutate în
capitolele II și IV și un număr de surse electronice ale unor galerii ce au în expunerea lor
tablourile respective, facilitându-ne accesul asupra unor informații de tip tehnic.
Capitolul I: Renașterea și influența gândirii clasice

"Sfânta stăruință să ne cuprindă sufletul, încât nemulțumiți de cele mediocre, să tindem către
culmi și să ne străduim din toate puterile să ajungem la ele, căci putem, dacă voim".3

Giovanni Pico della Mirandola

Termenul de "rinascita", așa cum apare pentru prima oară în opera lui Giorgio Vasari, este folosit
pentru a sublinia ruptura artei față de stilul gotic și revenirea la arta romană antică a republicii și
imperiului4, contemporanii vorbind despre vremurile lor ca o renaștere a conceptelor și valorilor
din vremurile clasice, dar și ca o perioadă a dezvoltării unor idei noi 5. Totuși, termenul de
Renaștere așa cum îl cunoaștem astăzi desemnează în sens larg mișcarea culturală și artistică
apărută în secolul al XIV-lea în Italia și manifestată în secolele al XV-lea și al XVI-lea în
întreaga Europa, din Franța, Anglia, Țările de Jos cu influențe până în Polonia sau Rusia.
Conceptul a fost definit în cursul secolului al XIX-lea de către istoricul francez Jules Michelet în
opera sa Histoire de France (Istoria Franței) și preluat și popularizat de Jacob Burckhardt, istoric
elvețian, în cartea sa Die Cultur der Renaissance in Italien (Cultura Renașterii în Italia).
Renașterea reprezintă o sinteză a culturii clasice păgâne, a încercării de ieșire de sub dogmele și
presiunile Evului Mediu6 și a unei dorințe de reînnoire, de schimbare a valorilor și filozofiilor
promovate în secolele anterioare în special sub dominația bisericii.

Dorința omului renascentist de evadare, de rupere a legăturilor cu imaginea imobilă, statică a

lumii s-a manifestat cel dintâi în societatea florentină, probabil și în contextul luptei de
independență a Florenței împotriva tendințelor expansioniste ale ducelui de Milano,
Giangaleazzo Visconti, așa cum este susținut de istoricul Hans Baron. Oamenii, încercând să se
rupă de dogmele trecutului, încearcă să creeze o nouă imagine a omului contemporan: idealul

3
Giovanni Pico della Mirandola, Raționamente sau 900 de teze/ Despre demnitatea omului, București, Ed.
Științifică, 1991, p. 124

4
Virgil Vătășianu, Istoria Artei Europene, vol. II, București, Ed. Meridiane, 1972, p. 10

5
Jocelyn Hunt, The Renaissance (Questions and Analysis in History), London, Ed. Routledge, 1999, p. 1

6
Termen folosit pentru prima dată de Leonardo Bruni pentru a marca perioada dintre antichitate și
contemporaneitatea sa
renascentist este deci un om care se eliberează de lanțurile rigidității, care nu se caracterizează
doar prin colectiv ci prin propria personalitate, care tinde spre cunoașterea absolută. Deși
oamenii renascentiști rămân creștinați, accentul este pus pe viața omului și pe ideea de atingere a
idealului, în timp ce sentimentul impunător al morții prezent în Evul Mediu își pierde din dramă 7.
Acest model de om vizat de renascentiști cu scopul de a înainta noua filozofie este inspirat de cel
grecesc; "societatea florentină și-a făurit în aceste momente critice un ideal de om liber și de
cetățean pe care l-au găsit definit în operele antichității clasice. Ea a făcut apoi din studiul acestor
opere baza sistemului ei de educație"8. "Renașterea datorează grecilor antici tot ce gândirea
modernă conține ca încredere în rațiune: omul ca măsură a tuturor lucrurilor, valabilitatea
universală a cunoașterii raționale, legile gândirii ca legi de ordin superior, credința că omul poate
domina natura prin rațiune și că se poate izbăvi el însuși de teama de moarte și de superstițiile pe
care această teamă le-a generat"9. Desigur, omul renascentist nu avea să-l imite pe cel grec, ci pur
și simplu astfel s-a constituit punctul de plecare cel mai important pentru dezvoltarea noii
ideologii de secolele XV-XVI.

Influența culturii antice a adus un mare aport dezvoltării civilizației renascentiste în mentalitate,
prefigurându-se și observându-se influențele ei în domenii precum filozofie, literatură, artă,
arhitectură. În planul gândirii, ca punct de plecare, celebru este cazul personalităților umaniste și
al umaniștilor în general. Termenul de umanism are la origine latinescul humanitas, care se legă
de conceptul de studia humanitatis- care reprezintă studiile liberale (literatură, istorie, filozofie,
gramatică, retorică, etică), acest curriculum încercând să se distanțeze de educația scolastică, ce
se baza pe studiul logicii, științei și metafizicii. Studia humanitatis pune accentul pe cultura
antichității clasice, ideea de humanitas completându-se "prin credința că idealul de om s-a
realizat o singură dată pe deplin și prin urmare antichitatea e singurul izvor din care trebuie să se
inspire orice sistem de educatie rațională"10.

7
Putem exemplifica referindu-ne la capitolul XXV al operei Principele lui Niccolo Machiavelli, intitulat "Câtă putere
are soarta asupra lucrurilor omenești și în ce fel poți să i te împotrivești", remarcându-se schimbarea de atitudine a
renascentiștilor

8
Andrei Oțetea, Renașterea și Reforma, București, Ed. Stiințifică, 1968, p. 194

9
ibidem, p. 215 apud Kenneth M. Setton, The Byzantine Background to the Italian Renaissance în "Proceedings of
the American Philosophical Society", C, nr. 1 (1956), 76 p.

10
Andrei Oțetea, op. cit., p. 190
Din punct de vedere al artelor vizuale se remarcă de exemplu în arhitectură interesul pentru
monumentele Romei antice, iar și cu ajutorul descoperirii lucrării lui Vitruvius, De architectura,
arhitecții vizitează Roma și cercetează construcțiile ca sursă de inspirație, cum este cazul lui
Filippo Brunelleschi și influența culturii clasice în construcția Domului său din Florența.
Referindu-mă strict la pictură, prin formarea noii categorii sociale și unui nou public dornic de
achiziționarea unor tablouri se preschimbă atât tematica, cât și condiția artistului. Dacă artistul
iese de sub anonimat, iar personalitatea lui se individualizează, arta se laicizează, punând accent
pe realism, remarcându-se folosirea legilor mișcării pentru redarea unui corp în mișcare, unduit,
cu linii armonioase și utilizarea principiilor geometriei spațiale, creându-se sentimentul de
adâncime, de iluzie. Se remarcă deasemenea și folosirea nudului în pictură, folosit pentru a
evidenția frumusețea omului11. În privința tematicii se observă diversificarea acestor conținuturi:
apara portretele (în special cele ale membrilor familiilor bogate urbane), apar tablouri dedicate
unor evenimente speciale (nunți sau botezuri) și apar alegoriile.

11
Constantin Suter, Istoria Artelor Plastice, vol. I, București, Ed. Didactică și Pedagogică, 1967, p. 203
Capitolul II: Teme mitologice în picturi celebre

În Renaștere se prefigurează schimbări importante în tematica operelor pictorilor, așa cum am

precizat mai sus, însă trebuie menționat faptul că mentalitatea Evului Mediu încă are o influență
puternică asupra societății, iar autoritatea bisericească este încă destul de puternică. Prin urmare,
dominante sunt încă reprezentările religioase în pictură, deși formele nu mai sunt rigide, iar
tablourile capătă un anumit realism. Totuși, pictorii renascentiști optează, pe lângă scenele
biblice și madonele și pentru unele alegorii sau reprezentări din mitologia grecească, în special
din categoria zeilor Olimpului. În continuare vor fi prezentate cinci capodopere renascentiste,
unele păstrate până în ziua de astăzi, altele doar prin intermediul unor copii, tablouri ce prezintă
mituri elenistice descrise din antichitate. Vom enumera tablourile Leda și Lebăda, de către
Leonardo da Vinci, Danäe, de către Antonio Allegri da Correggio, Bacchus și Ariadne, de către
Tiziano Veccellio, Căderea lui Icar de către Pieter Brueghel cel Bătrân 12, și un tablou aparte,
Școala din Atena aparținând lui Rafael Sanzio.

Leda și Lebăda, lucrare pierdută a lui Leonardo da Vinci, copia care se

presupune a fi cea mai apropiată de original fiind cea a lui Cesare da
Sesto. Pictura reprezintă personajul feminin Leda, fiica lui Thestius și
soția lui Tyndareus, regele Spartei. Când Tyndareus a fost alungat din
Sparta de către Hippocoon și fiii acestuia, regele s-a refugiat la curtea lui
Thestius, care i-a dat-o pe fiica sa Leda de nevastă. În noaptea nunții, a
fost iubită de Zeus care, pentru a se uni cu ea, a luat înfățișarea unei
lebede. Din ouăle născute de Leda au ieșit două perechi de gemeni atribuiți atât lui Zeus, cât și
soțului ei: Elena (a Troiei) și Clytemnestra și Castor și Polux. Alte versiuni 13 susțin că Elena și
Castor sunt cei de origine semi-divină, iar de natură umană sunt Clytemnestra și Polux. Zeus a
creat ca urmare pentru Elena, fiica sa, constelația Cygnus, a Lebedei, cunoscută și sub numele de
crucea Nordului, iar pentru Castor și pentru fratele lui muritor a creat constelația Gemeni. În

12
Tablou a cărui paternitate este discutată

13
Cum ar fi cea a lui Pierre Grimal, The concise Dictionary of Classical Mythology, Oxford, Ed. Basil Blackwell Ltd,
1990
tablou se observă în prim plan personajul Leda, în dreapta Zeus sub forma unei lebede, iar în
partea stângă în fundal cele două ouă de unde au ieșit cele două perechi de gemeni.14

Danäe, pictură a lui Correggio, reprezintă o

scenă dintre cele patru povești descrise de
către Ovidiu în Metamorfoza, despre iubirile
lui Jupiter. Tabloul a fost comandat de către
Frederic II Gonzaga în Mantova în jurul
anului 153115. Danäe este fiica lui Acrisius,
regele Argosului și a Eurydicei. Un oracol îi
prezice lui Acrisius că va muri de mâna
nepotului său, astfel încât acesta decide să o
închidă pe Danäe într-un turn, unde niciun muritor nu poate ajunge. Acolo o găsește Zeus care se
transformă într-o ploaie de aur pentru a se strecura în turn. Ca urmare, aceasta va naște un băiat,
Perseus, însă Acrisius, dorind să scape de cei doi, îi inchide într-un cufăr de lemn și îi aruncă în
mare. Danäe este însă ocrotită de Zeus și ajunge în insula Seriphus unde regele Polydectes se
îndrăgostește de ea. Peste ani, Perseus este trimis de către acest rege să o înfrunte pe Meduza,
căreia îi taie capul. Pe drum de întoarcere, acesta se oprește în Larrissa, la jocurile olimpice, unde
se spune că din greșeală l-a omorât pe bunicul său în timpul unei probe. Scena din tablou o
prezintă pe Danäe în turn, deasupra ei fiind evidențiată ploaia de aur sub care se ascunde Zeus.

Pictura Bacchus și Ariadna face parte dintr-o serie de

picturi comandate de Alfonso d'Este, duce de Ferrara
pentru o cameră special amenajată a palatului său 16.
Ariadna, fiica regelui Minos și a Pasiphaei se
îndrăgostește de Tezeus, sosit în Creta pentru a se
lupta cu minotaurul. Aceasta îl ajută să iasă din
labirint oferindu-i un ghem care să-i arate calea de

14
http://www.slideshare.net/tonpascal/leda-and-the-swan-leonardo-da-vincis-masterpice-by-ton-pascal, accesat
în data de 27/05/2013

15
http://www.galleriaborghese.it/borghese/en/edanae.htm , accesat în data de 13/05/2013

16
http://www.nationalgallery.org.uk/paintings/titian-bacchus-and-ariadne, accesat în data de 13/05/2013
întoarcere. Deși i-a promis că o va lua cu el în Atena, Tezeus o părăsește, însă, pe aceasta în
insula Naxos. Dionysos, zeul vinului, o vede, se îndrăgostește de ea și o ia în căsătorie,
transformând coroana de aur dată ca dar de nuntă în constelația Corona. În pictură, Bacchus sare
din trăsura condusă de cei doi gheparzi îndreptându-se către Ariadna.

Căderea lui Icar este o posibilă operă a lui Pieter Brueghel cel
Bătrân, deși în ultimii ani se crede că nu a fost executată de el,
dar că totuși compoziția i-ar aparține 17, presupunându-se a fi
singura operă cu temă mitologică a lui Pieter Brueghel. Icar,
fiul lui Daedalus, a fost închis împreună cu tatăl său în labirint
de către regele Minos. Ingeniozitatea tatălui său a dus la construirea unor aripi lipite cu ceară
pentru a scăpa. Neascultând sfaturile tatălui său și dorind să atingă soarele, Icar s-a prăbușit și s-a
înecat. În tablou este arătat momentul înecului lui Icar, fiind pictate picioarele acestuia în apă,
lângă vas, fermierul și păstorul fiind de fapt personajele prezente în prim plan. Un proverb
flamand care spune " niciun plug nu se va opri din lucru doar fiindcă cineva moare" identificat
cel mai adesea cu pictura lui Brueghel 18 sugerează nepăsarea și indiferența oamenilor simpli față
de ambiția, visele și suferința celorlalți19.

Școala din Atena este o frescă a lui Rafael aflată în

cadrul palatului Apostolic din Vatican. Subiectul
operei este filozofia grecească, fiind reprezentată o
scenă a antichității unde în același loc se regăsesc
filozofi, matematicieni, gânditori și personalități
elenistice, Platon și Aristotel aflându-se în centrul
tabloului20. Este dificil de stabilit cu exactitate
identitatea unora dintre personaje, unele dintre acestea neavând alte sculpturi sau reprezentații
17
http://www.opac-fabritius.be/fr/F_database.htm , accesat în data de 13/05/2013

" no plough stands still just because a man dies ";

18

http://traumwerk.stanford.edu/philolog/2005/11/ekphrasis_ovid_in_pieter_breug.html, accesat în data de

13/05/2013

19
http://www.opac-fabritius.be/fr/F_database.htm, accesat în data de 13/05/2013

20
http://www.wga.hu/frames-e.html?/html/r/raphael/4stanze/1segnatu/1/athens.html, accesat în data de
13/05/2013
păstrate până în prezent. Se crede însă că mai sunt reprezentați cu siguranță și Ptolemeu,
Zoroastru, Pitagora și însuși Rafael21. Platon și Aristotel, figurile centrale (Platon în stânga,
Aristotel în dreapta) țin amândoi propriile cărți în mâna stângă, în timp ce cu dreapta
gesticulează. Se crede că gesturile celor doi indică aspecte centrale ale filozofiilor lor: astfel, în
timp ce Platon consideră că lumea din jur este doar un aspect al unei realități mai complexe și
mai înalte, eterne, care conține tot adevărul, toată frumusețea, justiția și înțelepciunea (ținând
mâna ridicată), pentru Aristotel singura realitate este cea pe care o trăim, o simțim și o vedem 22.
Pitagora credea în armonia sferelor, văzând lumea ca un set de principii matematice, legat de
muzică. Astfel, distanța de la pământ a unei planete determină o anumită notă muzicală, toate
formând armonia perfectă. O parte a tabloului îi pune în prim plan pe Ptolemeu, care ține o sferă
a pământului în mână, iar în plan secund pe Zoroastru, care ține o sferă cerească, iar Rafael,
conform lui Vasari, este prezent lângă cei doi, autoportretul său reprezentându-l teoretic pe
pictorul grec Apelles.

21
http://www.mlahanas.de/Greeks/SchoolAthens.htm, accesat în data de 13/05/2013

22
http://smarthistory.khanacademy.org/school-of-athens.html , accesat în data de 13/05/2013
Capitolul III: Sandro Botticelli, viața și influențele artistice

Sandro Botticelli s-a născut la Florenţa în anul 1446. A fost, după cum mărturiseşte Vasari,
„instruit în toate lucrurile pe care le învaţă de obicei tinerii înainte de a-şi alege o profesie” 23. În
ceea ce priveşte aspectul fizic al pictorului, acesta ne-a lăsat un autoportret în partea dreaptă a
tabloului „Adoraţia magilor” care-l înfăţişează ca având trăsături aspre, ochii mari şi părul blond.

Sandro Botticelli a fost un pictor neglijat, probabil pentru faptul că noua generaţie de artişti de
după 1500 precum Leonardo da Vinci, Michelangelo şi Raphael, reuşesc să acapareze atenţia
publicului. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea datorită laudelor din partea unor critici de
artă precum John Ruskin, operele lui Botticelli reintră în atenţia publicului.24

Între anii 1460 şi 1469, Botticelli a lucrat în atelierul lui Fra Fillippo Lippi. Astfel, primele
picturi ale lui S. Botticelli din această perioadă o ilustreză cel mai adesea pe Fecioara cu pruncul.
De asemenea în picturile sale se remarcă şi preocuparea pe care o avea şi mentorul său şi anume
aceea de a înfăţişa asocierea dintre senzual şi spiritual, iar din punctul de vedere al tehnicii,
accentul este pus pe crearea de motive elegante.

În anul 1470, S. Botticelli îşi creează propriul atelier prin intermediul lui Tommaso Soderini care
făcea parte din anturajul familiei de Medici. În această nouă etapă a formării sale (perioada de
independenţă), Botticelli pictează două mari opere platoniene: „Naşterea Venerei” şi
„Primăvara”, expuse în cadrul galeriilor Ufizzi, din Florenţa. Cele două tablouri cad sub
influenţa gândirii neoplatoniene regăsită şi în anturajul lui Lorenzo de Medici şi probabil au fost
comandate de unul din membrii familiei de Medici. Astfel operele reflectă redescoperirea
surselor literare clasice şi legătura dintre lumea păgână şi cea creştină. Venus, în gândirea
neoplatonică, e asociată cu Fecioara Maria.25

Mai târziu, Botticelli intră sub influenţa călugărului Savonarola care condamna corupţia şi
decadenţa societăţii florentine. Savonarola este cel ce îl critică pe Lorenzo de Medici pentru

23
Arta Renaşterii, Ed. Aquila, 1993,p. 150, apud Giorgio Vasari, Vieţile celor mai de seamă pictori, sculptori,arhitecţi

24
David Gariff, Cei mai influenți pictori din lume...și artiștii pe care i-au inspirat, București, Ed. Rao, 2008, p.24

25
Ibidem, p. 27
faptul că a corupt lumea prin muzică, jocuri şi alte vanităţi. 26 Prin urmare, Botticelli renunță la
influenţele clasice şi începe explorarea subiectelor cu caracter religios. Unele din picturile sale
din această perioadă sunt: “Icoana Sfântului Barnabas”, “Buna Vestire (din Cestello)”,
“Madonna pe tron cu pruncul şi Sfinţii Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul” 27. „Icoana
Sfântului Barnabas” a fost pictată pentru biserica dedicată acestuia. Acest Sfânt este reprezentat
ca având o ramură de măslin care simbolizează pacea, de asemenea acesta este cel care
patronează familia Medici. Savonarola este în cele din urmă excomunicat de către papalitate,
fiind un aprig adversar al depravării acesteia. Deoarece Savonarola era important pentru
afacerile politice ale Florenţei, se încearcă obţinerea graţierii sale. 28 Papei Alexandru al IV-lea îi
este scrisă o petiţie în vederea obţinerii graţierii lui Savonarola, pe care s-a semnat şi Simone
Filipepi, dar nu şi Sandro Botticelli.

Datorită acestui contact, în ultimele lucrări, Botticelli renunţă la influenţele clasice şi explorează
subiecte cu caracter religios. De asemenea, pictorul îşi arde în această perioadă toate operele
rămase în posesia sa.

26
http://www.visual-arts-cork.com/famous-paintings/birth-of-venus.htm accesat în data de 20/05/2013

27
Silvia Malaguzzi, Colecția Pictori de Geniu, Viata si opera lui Botticelli, Vol. 6, București, Editura Adevarul, 2009, p.
112

28
Ibidem, p. 142
Capitolul IV: Tabloul "Naşterea Venerei"

„În jurul organelor genitale o spumă albă s-a ivit din

carnea nemuritoare şi într-o fată s-a transformat. Mai
întâi ea s-a apropiat de sfânta Kythera, apoi a ajuns în
Cipru, înconjurat de ape. Şi din ea a păşit o zeiţă
modestă şi frumoasă, iarba a început să crească în
jurul picioarelor ei suple. Zeii şi oamenii o numeau
Afrodita, pentru că s-a născut din spumă (aphros) şi
Kytheira pentru că s- a apropriat de Kytheira, şi Cipru
pentru că s-a născut în Ciprul scăldat de valurile mării,
şi iubitoare de veselie (phylommeides) pentru că s-a zămislit din organele genitale (edea). Eros şi
Desire au participat la naşterea ei şi au însoţit-o când s-a dus să se alăture familiei zeilor şi acesta
a fost locul ei de la început, printre oameni şi zeii nemuritori: şuşotelile fetelor, zâmbetele,
plăcere dulce, intimitate şi tandreţe”. 29

Tema tabloului „Naşterea Venerei” a fost inspirată dintr-o scriere de-a poetului antic Homer30.

Tabloul este realizat din punct de vedere tehnic pe pânză în culori tempera și are ca personaj
central pe Venus, împinsă fiind de către Zefir spre ţărm, unde o aşteaptă o nimfă. Zefirul care o
împinge pe Venus spre mal, este un simbol al dorinţei neînfrânate şi de asemenea dă frâu liber
dorinţelor trupeşti31. Conform legendei, Zefirul este fiul vântului, reprezentând o fiinţă cu aripi
verzi-albăstrui. Acesta este cel ce o răpeşte pe nimfa Cloris de la nunta ei, mai târziu regretă
fapta săvârşită şi o transformă pe aceasta în Flora, zeiţa florilor. 32 Ploaia mistică de raze care
răzbate din gura Zefirului reprezintă o imagine în care oamenii Renaşterii vedeau o transpunere
alegorică a sintagmei biblice „duhul plutea peste ape”. Zefirul apare şi în tabloul „Primăvara”, iar
nimfa pe care o îmbrăţişează poate fi Cloris care apare în acelaşi tablou sau Aura, briza care în

29
Hesiod, Teogonia, (secolele VIII-VII î.Hr.)

30
http://www.italianrenaissance.org/botticelli-birth-of-venus/ accesat în data de 20/05/2013

31
Rolf Toman, Arta Renașterii Italiene, București, Ed. Noi Media Print, 2008, p.283

32
Ibidem, p. 282
imnul lui Homer pentru Venus îl îngrijeşte pe Zefir. Nimfa care stă la mal poate fi una din cele
trei graţii, însoţitoare mitologice de-ale lui Venus.33

Personajul central, Venus, se află pe o scoică şi se îndreaptă spre ţărmul unei insule care poate fi
Cipru sau Pafo conform lui Homer şi Pomponius Mela. În lumina rece şi cenuşie a zorilor, zeiţa,
stă în picioare pe o scoică şi se îndreaptă spre ţărmul la care acostează sub o ploaie de flori. Părul
blond îi acoperă nuditatea. Venus, zeiţa frumuseţii şi a iubirii, reprezintă un principiu echivoc,
deoarece pentru Platon existau două tipuri diferite de iubire, personalizate în două divinităţii
asemănătoare, dar diferite în acelaşi timp.34 Una din ele este iubirea vulgară personalizată de
Venus Pandemia, principiu generator de iubire legat de sfera umană, iar celălalt tip de iubire:
iubirea divină este reprezentat de Venus Urania care aparţinea unei dimensiuni superioare. Prin
nuditatea Venerei se sugerează că zeiţa lui Botticelli se identifică cu zeiţa Urania a cărei
frumuseţe divină este obiectul infailibil al contemplării sublime. Conform unei scrisori trimise de
Ficino lui Lorenzo de Medici, Venus era identificată cu nimfa Humanitas, reper al umanităţii
superioare din punct de vedere moral, al unei civilizaţii mai evoluate35.

Sursele de inspiraţie pentru portretul lui Venus au fost Simonetta Vespucci și Venus Capitolina.
Simonetta Cattaneo de Candia, cunoscută și sub numele de Simonetta Vespucci, s-a născut în
Geneva. Aceasta se căsătorește cu Marco Vespucci, rudă îndepărtată de-a lui Amerigo Vespucci.
Căsătoria dintre cei doi are loc la villa Careggi datorită lui Lorenzo de Medici. Acolo, Sandro
Botticelli o descoperă. A fost cunoscută drept cea mai frumoasă femeie din Florenţa, iar mai
târziu drept cea mai frumoasă femeie din Renaştere.

Venus Capitolina este un tip de statuie ce o întruchipează pe Venus şi în special pe Venus

Pudica. Se crede că originalul a fost pierdut în secolele III-II a. Chr. Venus Capitolina a fost
descoperită la Roma în 1970.36 Există mai multe astfel de statui printre care şi Venus de Medici.

33
Silvia Malaguzzi, op.cit., p. 85

34
ibidem, p.88

35
Ibidem

36
http://www.nga.gov/exhibitions/2011/venus/venus.pdf accesat în data de 20/05/2013
O posibilă legătură ar mai putea exista între tabloul lui Botticelli și „Venus Anadiomene”, operă
a pictorului grec Apella37.

Există două interpretări principale ale tabloului „Naşterea Venerei”: platonică şi romantică.
Conform gândirii neoplatoniene, Venus este asemănată Fecioarei Maria, iar din punct de vedere
romantic, tabloul reprezintă tema iubirii, fiind probabil dedicat lui Lorenzo de Medici şi soţiei
sale Semiramide Apiani.38 Totuși, se sugerează și faptul că opera ar putea fi o alegorie dedicată
Florenței, Venus debarcând de fapt pe țărmul acesteia.

Tabloul „Primăvara” continuă tema iubirii prezentată în „Naşterea Venerei”. Aici, personajele se
află într-o continuă mişcare, redând o atmosferă de sărbătoare. În prim plan se află Venus care
este în faţa unui mirt, plantă sacră ce face aluzie la Edenul zeiţei iubirii 39. În partea dreaptă a
tabloului este Zefirul care o prinde pe nimfa Cloris. Lângă Cloris se află zeiţa florilor, Flora, care
împrăştie flori şi boboci de trandafiri. În partea stângă a tabloului trei graţii dansează, iar una
dintre ele este ţintită de Cupidon cu o săgeată. Lângă cele trei graţii se află Mercur care agită
„caduceul pentru a înlătura norii”40.

Între Venus din „Naşterea Venerei” şi Venus din „Primăvara” există o distincţie nuanţată de Pico
della Mirandola, astfel că zeiţa care prezidează riturile primăverii este Venus Pandemos, cea care
încarnează amorul omenesc, iar cealaltă zeiţă, cea din „Naşterea Venerei” este inspiratoare a
amorului ceresc, Venus Urania41.

37
Silvia Malaguzzi, op.cit, p. 89

38
http://www.visual-arts-cork.com/famous-paintings/birth-of-venus.htm, accesat în data de 25/05/2013

39
Silvia Malaguzzi, op.cit. , p. 75

40
Ibidem, p. 76

41
http://www.isciv.ro/revista/istorie-si-civilizatie-nr-12/sandro-boticelli-despre-amorul-omenesc-si-amorul-ceresc-
primavara-si-nasterea-lui-venus, accesat în data de 1/06/2013
Încheiere

Din cele enumerate în capitolele de mai sus putem ajunge la o concluzie generală, poate cea mai
importantă care stabilește că, deși Renașterea continuă pe de-o parte într-un mod normal cultura
Evului Mediu, se remarcă puternicele influențe venite din sinteza greco-romană, care au
transformat mentalitatea societății. Această societate renascentistă, specifică în principal
republicilor italiene urbane, a revalorificat și promovat valorile antice, folosindu-le ca bază
pentru regenerarea sa din punct de vedere cultural și artistic în primul rând. Totuși, așa cum
spune și Virgil Vătășianu, "s-ar putea presupune că toate manifestările acestea ar fi determinat
realmente o întoarcere la cultura și la arta antică și că acesta ar fi sensul adevărat al Renașterii. În
realitate, nimic mai greșit. Umanitatea și-a urmat cursul firesc al dezvoltării, iar cultura antică nu
a servit decât să contribuie la găsirea soluțiilor potrivite pentru a rezolva problemele teoretice, ca
și cele practice de actualitate. Creațiile artei antice au fost astfel sistematic explorate și exploatate
în scopul concretizării unui limbaj, a unei morfologii plastice adecvate noilor aspirații. Aceste
aspirații nu coincideau, și nici nu puteau să coincidă cu cele antice, căci altele erau acum
premisele economice, sociale sau conceptele ideologice"42.

De asemenea, putem afirma că viziunea lui Sandro Botticelli este "o sinteză între elementele
clasice, senzuale și umaniste ale Renașterii și tradițiile creștine, spirituale și religioase" 43
anterioare. Se observă deci în opera pictorului această îmbinare și pe de altă parte această
contradicție în care se aflau intelectualii renascentiști. Capodoperă a acestei influențe constituite
de păgânism în cadrul mentalităților vremii, pictura Nașterea Venerei nu este totuși o redare
fidelă a mitului așa cum este descris de un Homer sau de un Hesiod, ci suferă o prelucrare
alegorică a temei reflectând filozofia renascentistă.

Renașterea va rămâne însă o epocă ce lasă vestigii importante până în ziua de azi, permițând atât
amatorului, cât și cunoscătorului să îi recunoască măreția și frumusețea din punct de vedere
artistic și cultural.

42
Virgil Vătășianu, op.cit., pp.11-12

43
David Gariff, op.cit., p.27
Bibliografie
Lucrări generale și speciale:

 Balaci, Anca, Mic dicționar de mitologie greacă și romană, București, Ed. Mondero,
1992, 447 p.

 Gariff, David, Cei mai influenți pictori din lume...și artiștii pe care i-au inspirat,
București, Ed. Rao, 2008, 192 p.

 Grimal, Pierre, The concise dictionary of classical mythology, Oxford, Ed. Basil
Blackwell Ltd, 1990, 476 p.

 Hunt, Jocelyn, The Renaissance (questions and Analysis in history), London, Ed.
Routledge, 1999, 144 p.

 Malaguzzi, Silvia, Colecția Pictori de Geniu, Viata si opera lui Botticelli, Vol. 6,
București, Ed. Adevarul, 2009, 160 p.

 Oțetea, Andrei, Renașterea și reforma, București, Ed. Științifică, 1968, 395 p.

 Suter, Constantin, Istoria artelor plastice, vol. I, București, Ed. Didactică și Pedagogică,
1967, 338 p.

 Toman Rolf, Arta Renașterii Italiene, București, Ed. Noi Media Print, 2008, 464 p.

 Vasari, Giorgio, Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților,vol. I, București, Ed.

Meridiane, 1962, 632 p.

 Vătășianu, Virgil, Istoria artei europene, vol. II, București, Ed. Meridiane, 1972, 252 p.

Surse electronice:

 Raphael's School of Athens, în http://smarthistory.khanacademy.org/school-of-

athens.html accesat pe 13/05/2013

 Michael Lahanas, The School of Athens, The School of Athens, " Who is Who?" Puzzle, în
http://www.mlahanas.de/Greeks/SchoolAthens.htm accesat în data de 13/05/2013
 http://www.wga.hu/frames-e.html?/html/r/raphael/4stanze/1segnatu/1/athens.html accesat
în data de 13/05/2013

 Ton Pascal, Leonardo da Vinci's Masterpiece, " Leda and the Swan" în
http://www.slideshare.net/tonpascal/leda-and-the-swan-leonardo-da-vincis-masterpice-
by-ton-pascal accesat în data de 13/05/2013

 http://www.nationalgallery.org.uk/paintings/titian-bacchus-and-ariadne accesat în data de

13/05/2013

 http://www.galleriaborghese.it/borghese/en/edanae.htm accesat în data de 13/05/2013

 http://www.bouwman.com/netherlands/Landscape.html accesat în data de 13/05/2013

 http://www.opac-fabritius.be/fr/F_database.htm accesat în data de 13/05/2013

 Patrick Hunt, Ekphrasis or not ? Ovid in Pieter Bruegel the Elder's Landscape with the
Fall of Icarus
http://traumwerk.stanford.edu/philolog/2005/11/ekphrasis_ovid_in_pieter_breug.html
accesat în data de 13/05/2013

 http://www.visual-arts-cork.com/famous-paintings/birth-of-venus.htm, accesat în data de

13/05/2013

 http://www.artble.com/artists/sandro_botticelli/paintings/birth_of_venus , accesat în data

de 25/05/2013

 http://www.anthoulacreates.com/disegno/, accesat în data de 25/05/2013