1

De ce o numim ”Renastere”? Acesta este, in cele din urma, un nume francez pentru o
miscare italiana, care a inceput sa fie folosita in mod regulat doar de la jumatatea secolului al
XIX-lea, desi istoricul de arta italian Giorgio Vasari folosise si el un echivalent italian,
„Rinascita” in 1550. Cuvantul Renastere inseamna, desigur, „renastere” si combina tendinta
de a privi in urma, spre modelele antice, cu sensul de noutate pe care nasterea il reprezinta.
Renasterea reprezinta ,,un salt urias si un progres major in gandirea umana (Jacob
Burckhardt), ea marcheaza inceputul unei noi ere ,prin trecerea de la gotic la epoca moderna
.
Renasterea este denumirea folosita pentru a descrie perioada schimbarilor culturale ce
au avut loc in secolele al XV – lea si al XVI – lea in Italia si care au influentat, in final, cea
mai mare parte a Europei. Renasterea a dus la o schimbare a valorilor umane – un avand de
energie si de incredere in potentialul uman – care a avut numeroase consecinte. Printre cele
mai spectaculoase consecinte se pot enumera inflorirea artelor si noua viziune asupra rolului
artelor si a artistilor in viata societatii.
Renasterea a inceput in Italia. Cauzele care au adus la aparitia acestui curent sunt
multiple. Italia era, la acea data, cea mai bogata tara din Europa si era posesoarea unei
indelungate traditii artistice. Avea multe orase independente, infloritoare economic, populate
cu comercianti si bancheri nerabdatori sa-si vada numele imortalizat in diferite portrete
comandate, in palate noi care se construiau sau in capele somptuase ale familiilor. Toata
aceasta bogatie materiala nu putea garanta aparitia artei de mare valoare dar a oferit
artistilor suficiente oportunitati pentru a-si imbunatatii stilul si pentru a-si etala talentele.
Astazi, Reanasterea inseamna, printre altele, o perioada istorica, dar dezbaterile cu
privire la datele specifice, care ii pot fi atribuite continua. In istoria artei, deceniul anilor 1420,
cand pictorul Massaccio, sculptorul Donatello si arhitectul Brunelleschi lucrau cu totii la
Florenta, este deseori descris ca perioada de „inceput”a Renasterii. Dar majoritatea istoricilor
de arta il considera pe Giotto (1266-1337) pictor renascentist timpuriu, iar cercetatorii lumii
savante renascentiste ii includ pe poetul Petrrarca (1304-1374) si pe prozatorul Boccaccio
(1313-1375) printe eruditii Renasterii timpurii. Anii 1490 sunt de obicei considerati anii de
inceput ai Renasterii medii, martora nu numai a creatiei lui Rafael, Leonardo sau
Michelangelo, aflati in plina forta creatoare ci si a traumei create create de invazia franceza a
Italiei in 1494.
Cultura Renasterii, reflectand conceptiile generale ale clasei burgheze in ascensiune,
isi datoreaza stralucirea faptului ca are drept temelie ideologica principiul liberei dezvoltari a
personalitatii omenesti, eliberata de rigorile docmelor, prejudecatilor si superstitiilor

2
religioase; incrderea nelimitata in forta omului si posibilitatile sale morale,imtelectuale,
creatoare in orice domeniu;capacitatea sa de a actiona si a modifica lumea si viata;refuzul
ascetismului si aprecierea exclusiva a vietii materiale si a valorilor pur umane;in fine-
promovarea spiritului critic combativ si esentialmente laic;admirand „paganismul” antic.
„Aceasta a fost cea mai mare evolutie progresista din cate traise omenirea pana
atunci”-scrie Engels in introducerea a „Dialectica Naturii”-o epoca ce avea nevoie de titani
care a creat titani, titani ca gandire, pasiune si caracter, ca multilateritate si eruditie...
Idealurile progresiste ale oamenilor Renasterii nu se puteau realiza in conditiile vietii
burgheze, dominate de relatiile capitaliste. Astfel, idealul omului multilateral-„l`uomo
universale”-nu este realizabil intr-o societate bazata pe legea concurentei si a specializarii
excesive care masinizeaza omul, dezumanizandu-l.De asemenea, idealul liberei dezvoltari a
intregii fiinte-fizice, intelectuale, si morale-a omului nu era si nu este posibila in conditiile
relatiilor capitaliste care incep sa se consolideze in epoca Renasterii.
Idealul uman al Renasterii se refera la afirmarea plenara a personalitatii omenesti,
dezvoltarea armonioasa intemeiata pe un aport intre microcosm si macrocrosm, imbinarea
dntre viata activa si cea contemplativa.Omul trebuie sa acumuleze insusiri morale, sa
dobandeasca insusiri fizica si intelectuale Toate acestea urmarind indeplinirea formulei „Sunt
om si nimic din ceea ce este omenesc nu-mi socotesc strain”, afirmatie care apartine
scriitorului latin Terentiu.
Literatura, studiul limbilor straine si al celor clasice, filosofice, arta (muzica, pictura,
dansul), sporturilor timpului, arta conversatiei, spiritul ludic, interesul pentru descoperirile
stiintifice, reprezinta preocuparile omului renascentist, omul universal caruia nu-i lipseste nici
dimensiunea religioasa. Marsilio Ficino vorbeste despre doua suflete: unul senzitiv, si altul
intelectiv, insuflat de Dumnezeu.
In perioada Renasterii, au luat o amploare deosebita, artele plastice si arhitectura, care
par sa concentreze tot ce inseamna umanism. De exemplu, in arhitectura se trece de la
verticalitatea stilului gotic, dominant in Evul Mediu la constructia pe orizontala. De exemplu,
Catedrala Sf.Petru din Roma.
Tot sub influienta modelelor antice, sculptura depaseste functia decorativ simbolica din
perioada gotica, apropiindu-se de natura si cautand sa exprime individualitatea fiintei umane
si mai ales interioritatea ei. Materialele preferate ale sculptorilor sunt marmura si bronzul.
Reprezentarile pastreaza modelul antichitatii, imaginile zeilor, inspirand robustete, la care se
adauga insa exprimarea unor stari interioare.
Pictura Renasterii inseamna depasirea acelor preocupari privind numai reprezentarea
statica a lucrurilor sfinte (influienta bizantina) si descopera perspectivismul, spatiul
geometrizat, efectul de adancime prin jocul de lumini si umbre, prin expresivitatea portretului,
prin apropierea de secol, de natura, chiar si atunci cand este vorba de subiecte religiose.

3
 Italia era o tara cu multe orase frumoase, fiecare dintre ele avand o anumita traditie
artistica. Nu exista, insa nici o indoiala ca Florenta a fost pe primul loc, in secolul al XV-lea,
in care a aparut curentul artistic numit Renastere.

Construirea catedralei orasului i-a oferit lui Lorenzo Ghiberti (1378-

1455), primul mare sculptor renascentist, multe ocazii de a-si demonstra
talentul. In anul 1402 s-a organizat un concurs, cu scopul de a desemna
atelierul care avea sa proiecteze si chiar sa realizeze portile de bronz ale
baptisterului catedralei. Ele trebuiau construite dintr-o serie de placi,
formand un relief. (Reliefurile sunt sculpturi realizate pe un anumit fundal,
de obicei din acelasi material,ca de exemplu moneda metalica). Concursul a fost castigat de
Ghiberti cu lucrarea” Sacrificiul lui Isaac”. Isaac era reprezentat gol, avand un corp atletic,
clasic-o maniera foarte diferita fata de vechiul stil, ascetic, bisericos al artei epocii medievale.
Capodobera lui Ghiberti o reprezinta cele doua seturi de porti ale
baptisterului din Florenta. Un numar mare de artisti renumiti au invatat
arta sculpturii in atelierul artistului, printre care si Donatello (1386-
1466) care si-a intrecut maestrul. Opera lui, plina de viata, cu multe
trasaturi clasice, include si celebra sculptura din bronz, David. Ea a
fost creata in anul 1430 si a constituit inceputul unei noi perioade a
Renasterii. David apare ca un razboinic gol, cu un picior pe capul lui
Goliat. Statuia a fost prima lucrare de dimensiuni mari, reprezentand
un nud, in picioare, in arta europeana de dupa antichitate.
Apartinand aceleiasi generatii, Filippo Brunelleschi
(1377-1446) a fost unul dintre cei mai mari arhitecti ai
Renasterii timpurii. Originar din Florenta, el a studiat
monumentele antice care i-au influntat pe multi arhitecti si
oameni de stiinta. Teoria antica romana si operele
reprezentative au devenit cunoscute pe scara larga si multe
din elementele arhitecturii clasice (coloane, padimente
triunghiulare,arcade rotunde si domuri) au inceput sa fie
utilizate. Aceste influente s-au facut simtite in arhitectura
multor cladiri si ele au continuat pana in zilele noastre. Cea mai renumita lucrare a lui
Brunelleschi este cupola bisericii Santa Maria dei Fiore, proiectata in anul 1420,o mare

4
realizare inginereasca, datorata in mare masura tehnicilor romane pe care artistul le-a
studiat. Tot el a fast cel care a enuntat,pentru prima data, legile perspectivei –desenarea
unei scene pe a suprafat, plana, astfel incat desenul sa para a avea adancime, prin
indepartarea graduala de prim-plan. Principiul enuntat a fost de o mare valoare pentru
sculptura (de exemplu la crearea reliefurilor) dar mai ales pentru pictura. Pictorii nu aveau
modele antice pe care sa le poata imita,neexistand nici un artist grec sau roman a carui
opera sa fie cunoscuta. Ei au inceput sa creeze in spiritul antichitatii, spirit pe care ei si-l
imaginau a fi cel mai potrivit. Massacio (1401-1428) a fost primul pictor care a creat imagini
monumentale in spirit naturalist.

Cea mai mare parte a secolului, Florenta a fost condusa de familia de Medici, o familie
de bancheri si de negustori care traiau intr-un stil regal. Ei au cheltuit averi pentru a-si
glorifica orasul si numele familiei. Alaturi de altii, ei au
comandat pictorilor lucrari cu nenurrulrate detalii decorative, in culori stralucitoare. Cel
mai mare pictor, reprezentant al acestui stil, a fost Sandro Botticelli (1445-1510),ale carui
contururi ferme, culori intr-o paleta foarte bogata si personaje distincte, au conferit picturilor
sale o nota deosebita.
Adoratia Magilor, capodopera a pictorului Botticelli, este un exemplu de scena
religioasa, in care este prezent si patronul artistului, un Medici mandru, preocupat de propria-
i persoana, in contrast evident cu Madona si Pruncul. Cele mai cunoscute lucrari ale lui
Botticelli, Primavera si Nasterea Zeitei Venus sunt lucrari reprezentative pentru un alt ideal al
Renasterii -pasiunea pentru mitologia clasica si ideile filosofice mistice.
Printre pictorii cei mai cunoscuti ai Renasterii timpurii si care nu erau florentini, se pot
aminti Andrea Mantegna (1431-1506) si Piero della Francesca (1415-1492). Piero utiliza cu
foarte multa precizie arta perspectivei,ca de exemplu in lucrarea Biciuirea.
Perspectiva,alaturi de personajele ale ce emana mult calm, fac ca operele lui Piero sa aibe
un aer distinct, de etemitate.
Perioada cuprinsa intre anii 1500 si 1530 este cunoscuta in istoria artelor ca
Renasterea tarzie. Generatiile de artisti ajunsi la maturitatea lor artistica, si-au perfectionat
arta utilizarii perspectivei, "chiaroscuro" (umbrirea) si chiar alte tehnici cu scopul de a-si
convinge spectatorii asupra realismului personajelor si scenelor. In perioada Renasterii tarzii,
Roma a ocupat locul Florentei, ca centru al artei italiene, cu toate ca toti marii artisti care
lucrau in oras erau veniti din alte parti.

5
Roma le-a oferit sprijin artistilor- Papa Leon al X-lea si Julius al II-lea au avut preocupari
artistice pentru a reda capitalei vechea ei maretie dar si dorinta de a fi imortalizati. Prin
angajarea celor mai renumiti artisti contemporani, Sfintii parinti au contribuit la crearea unor
capodopere, cum ar fi Capela Sixtina si splendida biserica Sfantul Petru, cea mai mare
biserica din lumea crestina.

In perioada Renasterii tarzii, existau trei mari artisti, considerati a fi artisti de geniu.
Contemporanilor, artisti ca Leonardo da Vinci, Michelangelo sau Rafael, le pareau
"superartisti". Tot in aceasta perioada a aparut si convingerea ca artistul este o persoana
deosebita,mai degraba, decat un simplu meserias care-si indeplineste un contract. Leonardo
da Vinci (1452-1520) era mai in varsta decat ceilalti doi. Un individ ciudat,multi-talentat, el a
lasat posteritatii doar cateva picturi si a petrecut la Roma o perioada relativ scurta de timp.
Cu toate acestea, Madona printre stanci si Mona Lisa sunt reprezentari superbe ale idealului
clasic -asemanator cu viata, dar totusi misterios. Ca si Leonardo, Michelangelo Buonarotti
(1475-1564) era florentin. El era un sculptorsi pictor de geniu si a petrecut patru ani din viata
pictand tavanul Capelei Sixtine, o capodopera reprezentand scene biblice, incepand cu
Creatia.

 Capela Sixtina
Aceasta lucrare monumentala este unica in istoria artei.
Michelangelo a proiectat si a executat singur capodopera,
aproape fara nici un ajutor, in doar patru ani. Pe cupola centrala
a tavanului sunt executate noua picturi de dimensiuni mari care
redau povestea Creatiei, Pacatul lui Adam si Potopul. Intre
vitralii, spatiile sunt acoperite cu reprezentarile a 12 profeti si
sibile prevestind venirea lui Christos. Mai sunt cam 200 de
personaje de dimensiuni mari, pictate intr-un stil viguros si ale
caror posturi sunt uneori neobisnuite.
Rafael (1483-1520) a fost cel mal pur dintre clasici, creand adevarate capodopere ale
serenitatii si armoniei chiar si atunci cand reprezenta actiuni pline de vigoare. Picturile sale
care o ilustreaza pe Madona, umana si gratioasa, dar totusi pura si idealizata, au pus temelia
unui nou stil in picturn, stil care a durat secole intregi. Printre cele mai remarcabile lucrari ale
sale se numara frescele pictate pentru Stanza,apartamentele Papei de la Vatican.

6
 Printre acestea cea mai celebra este fresca Scoala ateniana care reprezinta
incununarea clasicismului din perioada Renasterii tirzii. Cel mai cunoscut arhitect al acelei
perioade este Donato Braffiante (1444-1514). El este cel care a dat o noua dimensiune,
clasica, cladirilor simetrice, ca in cazul cladirii Tempietto din Roffia. Braffiante este cel care a
proiectat biserica Sf.Petru care urma sa aibe capelele dispuse radial si un acoperis boltit. In
istoria lunga si complicata a acestei biserici a fost implicat si Michelangelo, alaturi de multi
altii.

Venetia, inconjurata aproape in intregime de mare, a fost izolata de restul Italiei si

impactul Renasterii s-a produs relativ tarziu. Incepand insa cu sfarsitul secolului al XV-lea, in
Venetia au inceput sa apara mai multi pictori renumiti printre care Giovanni Bellini (1430-
1516),Giorgione (1476-1510) si Tizian (1487-1576).Spre deosebire de ceilalti pictori italieni,
artistii venetieni erau mai degraba, "fizici" decat "intelectuali". Cel mai cunoscut dintre ei,
Tizian, era un maestru inegalabil in simtul culorilor si textura. El a creat numeroase portrete
impresionante. In arhitectura, venetianul Andrea Palladio (1508-1580) a adoptat modelele
romane pentru a crea un stil nou de palate si a influentat multi arhitecti vreme de mai multe
secole. Cam din anul 1530 clasicismul renascentist a fost inlocuit cu un curent mai
extravagant, numit manierism. Sfaritul Renasterii este deseori considerat a fi avut loc in
acelasi timp cu "Sacco di Roma" (pradarea orasului Roma de catre trupele conduse de Carol
Quintul), care a dus la schimbari dramatice in Italia. Totodata el reflecta si faptul ca
Renasterea tarzie ajunsese intr-un punct mort: perfectiunea fusese atinsa si trebuiau
explorate noi directii in arta.

SCOALA ATENIANA este cea mai frumoasa fresca pictata de Rafael, in Stanza de la
Signatura,apartamentele private ale Papei de la Vatican. Foarte prolific, Rafael a inceput sa
creeze cand avea doar douazeci si cinci de ani. El a inclus in operele sale scene ce
ilustreaza filosofia, literatura, religia, legea si arta.
SCOALA ATENIANA evoca marii ganditori ai Greciei Antice, venerata atat de artistii
medievali cat si de cei renascentisti.Filosofii Platon si Aristotel sunt plasati in centrul imaginii,
la capatul treptelor, inconjurati de ganditori si oameni de stiin1a. Printre ei se afla si
matematicianul Euclid si astronomul Ptolemeu. Platon, cu barba si par carunt, se spune ca ar

7
semana cu Leonardo da Vinci; filosoful din prim-plan, sprijinindu-se intr-o mana, este
probabil portretullui Michelangelo. Subiectul frescei, simetria si atmosfera calma,nobiliara
fac din aceasta opera un rezumat al intregului clasicism renascentist.

Cel mai cunoscut arhitect al acelei perioade este Donato Bramante (1444 – 1514). El

este cel care a dat o noua dimensiune, clasica, cladirilor simetrice, ca in cazul cladirii
Tempietto din Roma. Bramante este cel care a proiectat biserica Sfantul Petru, care urma sa
aibe capelele dispuse radial si un acoperis boltit. In istoria lunga si complicata a acestei
biserici a fost implicat si Michelangelo, alaturi de multi altii.
Tempietto, opera a arhitectului italian Bramante inchinata martiriului Sfantului Petru.
Donato Bramante a fost unul dintre cei mai mari arhitecti ai Renasterii tarzii, construind in
stilul simetriri clasice.

(sec. XV – XVII)

Renasterea este epoca guvernata de o atitudine critica fata de institutiile si mentalitatile

medievale, pe fondul unui flux de idei reformatoare si umaniste, ce lupta pentru afirmarea
literaturii nationale si pentru combaterea uzului excesiv de teme religioase. Tot ce apare pe

8
plan cultural constituie un mijloc de contracarare a actiunilor clerului sau de politizare a vietii
sociale, ghidata de autoritatile statale.
Un important rol, atat in plan politic, cat si cultural, il are burghezia, care, in tarile unde
nu este foarte numeroasa, precum Slovacia si Cehia, este inlocuita de orasenime. In
Slovacia, spre exemplu, orasenimea era mult ajutata de Monarhie, intrucat aceasta avea
nevoie de un aliat puternic impotriva micii nobilimi. Este motivul pentru care orasenimii i se
acorda numeroase privilegii, astfel incat unele dintre ele au devenit asa-zise “orase-libere”,
avand puterea necesara de a se administra independent, dar, in acelasi timp, fiind supuse
puterii monarhice. Nobilimea, pentru a face fata actiunilor ostile ale celor doi aliati, isi cauta
sprijin in randul clerului. Renasterea este epoca renumita pentru conflictul la nivel social intre
orasenime/Monarhie si nobilime/cler.
Aceasta perioada este numita si Epoca Umanismului, datorita incercarilor din acest
timp de a integra in societate persoane cu idei deschise culturalizarii maselor. Biserica,
refractara fata de arta si cultura antica, este mult criticata de umanisti, care acordau o mare
valoare intocmai culturii antice. In Italia, “leaganul latinitatii”, se produce o schimbare
uluitoare: limba latina este inlocuita cu limba italiana. Umanismul italian publica aproape
toate scrierile poetilor antici.
Se afirma prin Dante Alighieri (“Divina comedie”), Petrarca (“Scrieri”),Giovani Boccacio
(“Decameronul”). In Franta, se remarca Rabelais, in Spania, Cervantes, iar in Anglia,
literatura umanista este larg acaparata de opera lui Shakespeare.
Lupta pentru eliberarea spiritului uman se manifesta in majoritatea tarilor europene sub
forma de erezie, iar cei care sustineau aceasta activitate de a se impotrivi speculatiilor
scolastice ale filosofiei vremii erau numiti eretici. Clerul, se uneste in tribunale pentru a
condamna reprezentatiile paturilor intelectuale, care nu erau de acor cu asa-zisele dogme
religioase. In Cehia si Slovacia, ereticii erau predicatori populari. In secolul al 14-lea, au
activat la Praga foarte multi invatati, proveniti din mediul universitar. Toti acestia se bazau pe
principiile preluate din alte tari europene, principii care aveau in vadere insanatosirea morala
a societatii. Dintre acestia, de seama este Konrad Walthauser, care a propovaduit aceste
principii in randul etniei germane. Miscarile lor au premers o miscare de tip national, cu
ecouri in intrega Europa, sub conducerea lui Ján Hus, miscare ce poarta numele de husitism.
Ján Hus (1371) provenea dintr-un mediu instarit, fapt ce i-a dat
posibilitatea sa studieze si sa cunoasca marile valori ale omenirii.
Devine rector al Universitatii Pragheze si, in cele din urma, se
implica in diferite miscari prin care incearca sa combata dogmele
clerului si sa renasca natiunea slovaca. Predicile sale au la baza
ideea unui cler corupt. Ele sunt cunoscute, in literatura de
specialitate, sub numele de postile. Intr-o astfel de postila, in 1413, Hus face cunoscuta in

9
randul societatii actiunea de “simonie” a clerului, prin care membrii acestuia se foloseau de
credinciosii naivi pentru a vinde cartile si obiectele sfinte pe sume fabuloase. Pe langa cler,
el acuza si alte persoane de rand de a nu respecta canoanele bisericesti. Miscarea lui Hus
atrage o serie de dusmani, hotarati sa combata politica acestuia, ceea ce-l determina pe Hus
sa elimine un numar mare de persoane din randul Universitatii si sa se retraga in Cehia,
pentru a-si continua scrierile.
In anul 1414, Ján Hus este adus in fata Marelui Conciliu Bisericesc din Constanca
(Elvetia) pentru a da seama actiunilor sale. Desi i se asigurase protectia imparatului german
Sigismund, Hus este condmnat de Marele Conciliu la detentie si, ulterior, la moarte pe rug (6
iulie 1415). In timpul petrecut in inchisoare, predicatorul husist a redactat o serie de scrisori,
sub numele “Listy”, in care, pe langa a-si sustine nevinovatia, continua sa-si predicile ideile
legate de influenta clerului asupra societatii. Pe langa aceste scrisori, el este si autorul unei
gramatici cehe “De ortographia boemica”,
In 1415, miscarea husita se transforma intr-una revolutionara, organizata pe baze
militare, ce isi avea centrul la Praga, in localitatea Tábor. Adeptii acestei miscari sunt numiti
taboriti. Actinea ia aspectul unei fortarete sub influenta lui Ján Hus care a adoptat pentru
aceasta miscare un statut cunoscut sub numele de “Cele 4 articole pragheze”, care
sustineau:
1. libertatea de predica
2. inzestrarea clerului si a laicilor cu aceste drepturi si obligatii
3. desfiintarea pedepsei bisericesti
4. desfiintarea averilor bisericesti
Miscarea husita are ecouri in toate tarile europene, cat si in Tara Romaneasca, ducand
la renasterea natiunii prin inlaturarea limbii latine, care este folosita numai in diplomatie si
administratie, si dobandirea unei limbi proprii . Ecoul cel mai important al miscarii husite se
manifesta in Slovacia prin considerarea limbii cehe drept limba literara a slovacilor. Pentru
cultura slovaca, limba ceha are un rol important, intrucat este folosita drept mijloc de
intelegere intre indivizi, dar si ca mijloc artistic, prin care s-au editat multe lucrari de ordin
stiintific. Autorii unor opere literare sunt revendicati atat de cultura ceha, cat si de cea
slovaca.
Motive de insusire a limbii cehe:
• apropierea geografica
• necesitatea unei limbi comune in relatiile economice (mica burghezie a avut o
contributie deosebita in raspandirea limbii ca mijloc de comunicare)
• latina devenise greu de folosit.
In plan economic, era o limba lipsita de particularitati practice si apartinea mai mult
varfurilor sociale cosmopolite, mai putin randurilor sociale.

10
 • din punct de vedere lingvistic, slovaca nu avea o structura usor de asimilat de
catre cei tineri, in special.
• limba ceha era mult mai raspandita, din punct de vedere teritorial, decat
slovaca.
In secolele 14-15, devine limba tipariturilor. “Postilele” lui Hus au existat in limba ceha.
Doar cercurile academice restranse predicau in limba latina.
• foarte multi studenti slovaci studiau la Universitatea Pragheza (1348)
• separati, din punct de vedere administraativ, slovacii si cehii folosesc ca mijloc
de comunicare limba ceha.
Studentii slovaci si maghiari ai Universitatii din Praga, dupa moartea lui Hus, adopta
principiile husite. Aceasta intelectualitate instruita la Praga duce la raspandirea limbii cehe ca
limba literara in intreaga Slovacia. Limba ceha devenea a treia limba literara la slovaci, dupa
slava veche si limba latina. Ideologia husita se extinde pana in Ungaria, astfel incat se
interzice vinderea obiectelor sfinte la nivelul populatiei. De asemenea, se pun bazele unui
conflict impotriva protestantilor, care doreau mentinerea limbii latine si refuzau adoptarea
unei limbi nationale.
Sub domnia lui Matei Corvin (1458-1490), Ungaria a cunoscut o perioada de inflorire
pe plan economic si cultural. In traditia populara slovaca, maghiara si roman, el a ramas
cunoscut ca un distins protector al artelor Umanismului si Renasterii. Epoca de inflorire a
Umanismului in Slovacia este indisolubil legata de numele lui. Si-a pus amprenta in
arhitectura oraselor, a infiintat numeroase scoli, cat si prima universitate, la Bratislava,
Universitatea Istropolitana (1467-1491).
Reforma lui Martin Luther reclama folosirea limbii nationale pentru necesitati de cult.
Era o lupta a protestantilor impotriva catolicilor, ce are urmari nefaste atat pe plan economic,
cat si stiintific. Impotriva ideologiei catolice, protestantii au dat nastere unui nou curent
filosofic, Rationalismul. In scurt timp, lucrurile se inverseaza prin aparitia unui contracurent
lansat de catolici, Contrareforma, ce vizeaza atacul catolicilor asupra protestantilor
In Slovacia, actiunea capata caracter tragic, intrucat Inchizitia distruge cartile protestantilor,
ba chiar ii aresteaza si ii condamna la moarte, pornind astfel un razboi religios.
Un alt impuls umanist vine din Ungaria, prin meritul lui Nicolae Olahu (1493 – 1568).
Umanist de origine romana, in 1541, devine cancelar imperial pentru teritoriile libere ale
Ungariei, deci, in primul rand, pentru Slovacia si Transilvania. In 1553, este numit
arhiepiscop de Strigoniu. Pe teritoriul Slovaciei, Nicolae Olahu a interzis, in calitate de sef al
Bisericii Catolice, casatoria in randul preotilor catolici din subordinea lui. La Trnava, pune
bazele unei activitati universitare si culturale. Orasul va deveni astfel un centru de formare a
culturii nationale slovace. Infiinteaza un colegiu de profil umanist, unde sunt solicitati sa
predea profesori ce activau in cadrul unor universitati europene. Cursurile se desfasurau in

11
limba latina, iar ca obiecte principale erau: Gramatica Latina, Poetica, Catehismul, Prozodia,
Stilistica. Alte materii sugerate de catre profesori erau: Retorica, Dialectica, Matemativa,
Istoria Religiilor, Muzica. Colegiul pare sa dea rezultate, insa interesul scade in timp, datorita
neajunsurilor financiare. In 1567, acesta cade prada unui devastator incendiu, urmat de
epidemie de ciuma.
In 1615, bazele colegiului sunt reconsolidate de un continuator al initiativei lul Nicolae
Olahu, si anume Peter Pazmanỳ, care si-a facut studiile la Cluj. In scurt timp, el reuseste sa
adune peste 800 de cursanti si transforma colegiul in Universitatea de la Trnava, existenta si
astazi.
Miscarea husita are ecouri si pe teritoriul Tarilor Romanesti. Studentii care studiasera
la Praga si participasera la predicile lui Hus, in special ardeleni, se intorc pe meleaguri
romanesti, unde propovaduiesc ideile husiste. Pe langa acesti sudenti, miscarea husita se
face cunoscuta si prin intermediul ostasilor lui Matei Corvin. Sunt cercetati cei care nu convin
pe deplin ca talcul evangheliilor s-ar atribui influentelor husitismului. Primele texte religioase,
aparute in secolele 15-16, sunt puternic determinate de miscarea progresiste a lui Hus.

12
 Ca si in arta si in literatura , renasterea in muzica reprezinta o reinviere a vechilor valori
. Nu numai ca se straduie sa ofere placere, dar de asemenea sa miste ascultatorul atat
moral cat si spiritual.
Marea trezire a artei si a invataturii inceputa in secolul al XIV-lea a tinut pana in secolul
al XVI-lea . A fost o perioada importanta , perioada in care arta , stiinta si arhitectura au
trecut prin schimbari dramatice . Atunci a avut loc o renastere care a initiat schimbarea de la
o lume medievala la una moderna
Muzica si compozitia au prins o noua vitalitate incantatoare . Conform umanistilor
( savanti renascentisti care studiaza culturile vechi ale Greciei si Romei ) compozitia muzicii
a fost un lucru bun iar a fi capabil sa canti bine vocal si la un instrument era un lucru esential
daca doreai sa fii considerat un Copil al Renasterii . Nobilii angajau muzicieni ca sa-si invete
copiii sa cante si sa intretina vecinii de rang .

Secolul al XVI-lea a cunoscut in mod particular dezvoltarea multor instrumente noi si

cele mai populare au fost acelea care au putut fi folosite de muzicienii amatori fara o mare
indemanare. Instrumentele cu corzi au fost preferate , in special cele din familia violei. Viola
a fost premergatoarea viorii si a fost cunoscuta din cauza ornamentelor ( dungi de lemn care
traversau suportul viorii ) care ajutau indrumarea degetelor in gasirea notelor .
Cand canta, viola producea un ton incet si rezonant, satisfacator pentru adunarile
familiale .
Lauta, un alt instrument favorit, avea de asemenea ornamente si era populara pentru
acompaniamentul de voci – in aceeasi masura in care o face chitara astazi.
Alte instrumente preferate erau fluierul, flautul si cornul. In acest timp harpsicordul,
clavecinul si orga au aparut deasemenea ca instrumente muzicale eficiente si se scriau
partituri muzicale elaborate special pentru aceste instrumente. Dar muzicienii compuneau si
un gen nou si simplu de muzica pe care muzicienii amatori il puteau executa fara a avea
prea multa iscusinta.
Tehnologia tiparirii partiturii a luat de asemenea o intorsatura ascendenta. Butucii de
lemn incomozi care au fost utilizati pentru imprimarea muzicii au fost inlocuiti cu un tip de
metal mobil inventat de Ottavio Perucci, un tipograf italian. Noua metoda de imprimare a dus

13
la o crestere in publicarea muzicii, facand muzica mult mai accesibila publicului in general si
implicit la o crestere a audientei.

Instrumente noi, imbunatatirea metodelor de imprimare si un mai mare acces la muzica

au contribuit la dezvoltarea unui alt gen de muzica, numita muzica de camera. Cum insusi
numele sugereaza ,muzica de camera a fost creata pentru a fi prezentata in fata unui
auditoriu mic. Muzica era prezentata de cativa muzicieni cu tonalitati deosebite ale vocii, arta
cantatului vocal incepand sa ia amploare fata de cea a cantatului la instrument. De
asemenea invatatorii umanisti credeau ca cel mai bun mod de a misca auditoriul era sa puna
laolalta arta muzicii si poeziei. Astfel s-au dezvoltat doua noi genuri muzicale care
satisfaceau aceasta cerinta: sansoneta frantuzeasca si madrigalul italian. Sansoneta si
madrigalul. Cantecul si madrigalul erau compuse pentru mai multe voci iar versurile variau
de la povestiri sentimentale de dragoste la descrieri mai prozaice ale vietii la tara.
Compozitorii de cantece incercau sa ilustreze atmosfera de poezie cu o muzica
corespunzatoare pastrand cat se poate de simpla linia melodica a vocalistului. Asa s-a
nascut madrigalul, scris pentru patru sau cinci voci avand o structura poetica libera.
Spre sfarsitul secolului al XVI-lea compozitorii au considerat ca madrigalul duce lipsa
de acea intensitate ceruta de vechii greci si romani de la oamenii de arta – si au incercat
reinvierea vechii game muzicale grecesti . Schimbarile contrastante , violente ale starii si
emotiei au fost ilustrate prin alternarea melodiilor repezi si incete. Aceasta a dus la o‘
zugravire prin cuvinte’ in care imaginile erau inlocuite cu forme muzicale. De exemplu,
ascensiunea ( inaltarea gamei ) indica un munte , in timp ce coborarea ( caderea gamei )
indica o vale. Puteau fi recunoscute in muzica starile si emotiile bine definite. Tristetea era
exprimata printr-o muzica lenta, iar lipsa armoniei ( discordanta si iritanta pentru ureche )
indica durerea. Bucuria putea fi exprimata de o muzica rapida in acelasi timp armonioasa si
placuta la ureche.
Muzica ce pana atunci tindea spre o unitate a fost inlocuita de o diversitate de
contraste ce reda si oglindea o serie de sentimente . Muzicii i-au fost date profunzime si
personalitate.

14
 Spectacolul a fost una din cele mai importante caracteristici ale Renasterii. Oamenii
acelor zile sarbatoreau orice , de la zilele sfintilor pana la venirea verii. Trasuri decorate trase
de cai purtau cantaretii si actorii care jucau drame , spuneau balade si cantau madrigaluri
complexe. Teatrul era de obicei un spectacol special jucat cu acompaniament pompos si
exceptionale inventii scenice cum ar fi masina de facut ceata.
Dar cea mai mareata muzica a tuturor timpurilor a fost compusa pentru biserica.
Corurile erau mici in comparatie cu standardele actuale – aproximativ 20-30 de persoane .
Vocile crescendo erau introduse de instrumente cum e cornul si trombonul iar in zilele
speciale de sarbatoare cum ar fi Craciunul , cantaretii erau adusi din zonele inconjuratoare.
Doar biserica romana considera ca muzica trebuie sa fie simpla si usor de inteles ,
favorizand muzica religioasa a lui Palestrina , cu text scurt , inteligibil. Totusi , mai tarziu,
insasi Palestrina a fost prins de sunetele puternice si impresionante ale ‘ noii muzici ’ si
prefera sa scrie lungi si bogate partituri care redau calitatile cornului .

Cantecul si madrigalul erau compuse pentru mai multe voci iar versurile variau de la
povestiri sentimentale de dragoste la descrieri mai prozaice ale vietii la tara. Compozitorii de
cantece Incercau sa ilustreze atmosfera poeziei cu o muzica corespunzatoare pastrand cat
se poate de simpla linia melodica a vocalistului. Asa s-a nascut madrigalul, scris pentru patru
sau cinci voci avand o structura poetica libera.
Spre sfasitul secolul.ui al XVI-lea compozitorii au considerat ca madrigalul duce lipsa
de acea intensitate ceruta de vechii greci si romani de la oamenii de arta -si au incercat
relnvierea vechii game muzicale grecesti. Schimbarile contrastante,violente ale starii si
emotiei au fost ilustrate prin altemarea melodiilor repezi si incete.
Aceasta a dus la o "zugravire prin cuvinte" -in care imaginile erau inlocuite cu forme
muzicale. De exemplu, ascensiunea (inaltarea gamei) indica un munte, in timp ce coborarea
(caderea gamei) indica o vale. Puteau fi recunoscute in muzica starile si emotiile bine
definite.
Tristetea era exprimata pnntr-o muzica lenta, iar lipsa armoniei (discordanta si iritanta
pentru ureche) indica durerea. Bucuria putea fi exprimata de o muzica rapida si in acelasi
timp armonioasa si placuta la ureche. Muzica ce pana atunci tindea spre o unitate 'a fost
inlocuita de o diversitate de contraste ce reda si oglindea o serie de sentimente. Muzicii i-au
fost date profunzime si personalitate.

15
 La inceputul secolului al XVI-lea, cei mai importanti compozitori erau cei din nordul
Europei, dar la sfarsitul secolului compozitorii italieni au preluat conducerea. Muzicieni din
intreaga Europa mergeau in Italia pentru a studia .
Pentru compozitorii englezi accesul in Italia era dificil, in schimb ei au studiat si imitat
madrigalul italian. Compozitori ca Tallis si Dowland au scris lucrari religioase complexe dar si
simple cantece solo. Muzica a incetat sa fie o stiinta sau o parte a serviciului religios – ea era
emotionanta , expresiva , particulara . Muzica ‘ vorbea ’ oamenilor si oamenii intelegeau .

Arta renascentista este o forma de comunicare si difuzare aconceptiilor existente in

societate . Renasterea italiana a stimulat creativitatea si diversificarea formelor de expresie
artistica , evidentiind geniul individual al creatorului . Nu intamplator acum a aparut coceptul
de artist .
Vietile arhitectilor ,pictorilor si sculptorilor au fost studiate de Giorgio Vasari , el insusi
arhitect si pictor . Desi proveneau din toate mediile sociale , artistii au fost uniti de omului
universal spre care au nazuit . Bremante , Rafael, Leonardo da Vinci , Michelangelo
ilustreaza acest ideal . In calitate de artisti creatori ii intalnim sub anumite ipostaze : pictori ,
sculptori , poeti , arhitecti , ingineri ,inventatori Multe din operelor artistilor au fost create la
comanda unor institutii sau persoane influente care le ofereau protectie (Papa ,regi , familii
nobiliare ).
Dezvoltarea artei în Renaşterea italiană are loc la începutul secolului al XV-lea
în Florenţa. Filippo Brunelleschi (1377-1446), cel mai însemnat constructor al Renaşterii,
descoperă perspectiva liniară - caracteristică artei din această perioadă - şi realizează
cupola Domului din Florenţa (1436).
Arta renascentista este o forma de comunicare si difuzare a conceptiilor existente in
societate. Renasterea italiana a stimulat creativitatea si diversificarea formelor de expresie
artistica, evidentiind geniul individual al creatorului. Nu intamplator, acum a aparut coceptul
de artist .
Vietile arhitectilor ,pictorilor si sculptorilor au fost studiate de Giorgio Vasari , el insusi
arhitect si pictor . Desi proveneau din toate mediile sociale , artistii au fost uniti de omului
universal spre care au nazuit . Bremante , Rafael , Leonardo da Vinci , Michelangelo

16
ilustreaza acest ideal . In calitate de artisti creatori ii intalnim sub anumite ipostaze : pictori ,
sculptori , poeti , arhitecti , ingineri ,inventatori .
Artistii renascentisti sunt preocupati de modelele antice pagane . Ei incearca sa
dezvolte stilurile in care au fost create operele antice redescoperite acum.
Pictura a abordat o mare varietate de subiecte : scene mitologice (Nasterea Venerei de
Botticelli , Amorul sacru si amorul profan de Tiziano Vecellio) , scene biblice (frescele
Capelei Sixtine din Vatican de Michelangelo ), alegorii (Scoala din Atena , de Rafael) ,
imagini de batalii (Batalia de la San Romano, de Paulo Ucello ) si aspecte de viata cotidiana
(Dans taranesc de Pieter Bruegel ) .
Arta renascentista rupe cu traditia medievala manifestand predilectie pentru realizarea
de nuduri (Venus adormita, de Giorgione, Adam si Eva de Albrech Durer) si madone
(Madona Sixtina , de Rafael ). Portretele masculine cele mai cunoscute sunt Omul cu tichie
albastra, de Jan van Eyck si Francisc I, de Jean Clouet. Artistii Renasterii au lasat si
autoportrete (Da Vinci, Tiziano, Durer).
Tehnicile de reprezentare au fost diverse: fresca, tabloul, schita si desenul. Reasterea
a impus definitiv in pictura perspectiva geometrica si bioculara, iluzia proiectiei, actiunea
continuata in afara cadrului, coloritul indraznet, gradarea nuantata a intensitatii luminii.
Varietatea formelor sculpturale a crescut semnificativ , statuile simple si ecvestre fiind lucrate
in marmura sau bronz. Primii mari sculptori ai Renaserii au fost Donatello si Andrea
Verrochio, autorii a doua statui care il reprezentau pe David .
Cel mai mare reprezentativ sculptor Renascentist a fost Michelangelo. Lucrarile sale
cele mai importante sunt : David si Moise, alegoriile Ziua, Noaptea, Aurora, Sclavul si
Crepusculul, grupurile de Pieta (Fecioara Maria cu Hristos rastignit ) si reliefurile in marmura
(Fecioara cu pruncul, Lupta centaurilor). Gravura in lemn si arama a fost una din artele in
care a excelat Durer: Cavalerii apocalipsei, Melanconia. Ea a reprezentat singura modalitate
de realizare a ilustratiei de carte tiparita .

 Leonardo da Vinci
Leonardo da Vinci (n.15 aprilie 1452, Anchiano / Vinci,Italia- d. 2 mai 1519, Cloux /
Amboise, Franţa) a fost un pictor, sculptor, arhitect şi om deştiinţă italian.
Om de spirit universal, în acelaşi timp artist, om de ştiinţă, inventator şi filozof,
Leonardo încarnează spiritul universalist al Renaşterii şi rămâne unul dintre oamenii cei mai
importanţi din acea epoca. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice şi forţa lui de
anticipare, neegalată vreodată în întreaga desfăşurare istorică a ştiinţei, sunt caracteristice

17
uriaşei sale personalităţi, de care a fost permanent conştient. Leonardo a scris în însemnările
sale, cu un an înaintea morţii, cuvintele cu vibraţie de bronz: "Io continuerò" ("Voi dăinui").
Aflate în cea mai mare parte în Musée du Louvre(Paris), Royal Library (Windsor
Castle), British Museum (Londra), Galleria Nazionale (Roma), Museo Nazionale (Torino),
Gabinetto dei Disegni e Stampe Uffizi (Florenţa)

Picturi
 Buna Vestire (1473-1475), Galleria degli Uffizi, Florenţa,
 Madonna Benois (1478), Muzeul Ermitage, St. Petersburg,
 Adoraţia magilor (1481-1482), Galleria degli Uffizi, Florenţa,
 Madona din grota cu stânci (La Vergine delle rocce) (1483), Musée du Louvre, Paris,
 Cina cea de Taină (1495-1497), Santa Maria delle Grazie,
 Gioconda sau Mona Lisa (1503-1507), Musée du Louvre, Paris,
 Bătălia de la Anghiari (1503-1505), doar copii realizate de Rubens şi de un anonim
(ultima se găseşte într-o colecţie particulară, München),
 Sfântul Ioan Botezătorul (1513-1516), Musée du Louvre, Paris.

 Tiziano Vecellio
Tiziano Vecellio- în română Tiţian- (*între1488 şi 1490, Pieve di Cadore/Munţii
Dolomiţi- † 27 august 1576, Veneţia) a fost un vestit pictor italian din secolul al XVI-lea,
aparţinând şcolii veneţiene.
Tiziano dezvoltă un stil personal al culorilor, care veneau aplicate în mod rapid,
câteodată imprecis, fără desene pregătitoare: rezultatul este o expresivitate directă, figurile
sunt mai vii şi reale.
Este unul din cei mai prestigioşi portretişti şi cu siguranţă cel mai influent. Adesea
introduce accesorii, un câine sau un instrument muzical, iar atitudinea personajelor sale este
foarte naturală. Femeile reprezentate sunt frumoase şi senzuale, cu păr lung care cade pe
spinarea nudă, într-un cadru simbolic sau alegoric.
Pictura "Venus la oglindă" demonstrează ce efect coloristic reuşeşte Tiziano să
obţină folosind o paletă de culori redusă. Cu acest tablou, Tiziano participă la o dezbatere pe
tema artei: muzica ar trebui să fie de acelaşi rang şi de aceiaşi importanţă pentru om ca
frumuseţea vizuală, reprezentată de artele frumoase.
Unul dintre primii care şi-a definitivat ucenicia în atelierul lui Tiziano a fost Paris
Bordone, care însă îşi amintea cu regret: "acestui om nu-i plăcea să-şi transmită cunoştinţele
altora, nici atunci când cenicii îl rugau în genunchi...".

18
 Singurul mare pictor care a reuşit să profite de pe urma timpului petrecut în atelierul
său a fost El Greco. Creaţia lui Tiziano a exercitat touşi o influenţă extraordinară asupra
întregii picturi europene. Pentru pictorii secolului al XVII-
lea,Velazquez, Rubens, Caravaggio, van Dyck şi Rembrandt, Tiziano va deveni un adevărat
mit. Maniera lui de folosire a culorilor influenţează artişti de factură diferită, precum Poussin,
Watteau şi Goya. În secolul al XIX-lea, printre admiratorii lui Tiziano se numără Manet,
Delacroix şi Cézanne.

 Paolo Veronese 
Paolo Veronese (n. 1528, Verona - d. 19 aprilie 1588, San Angelo) a fost
un pictor italian din perioada târzie a Renaşterii, marcând trecerea spre Manierism. Cu
adevăratul lui nume, PaoloCaliari sau Cagliari, artistul a căpătat cu timpul numele
de Veronese, după oraşul în care s-a născut. Stabilit de tânăr la Veneţia, Veronese este -
alături de Tiţian şi Tintoretto - unul din cei mai remarcabili reprezentanţi ai şcolii veneţiene de
pictură a secolului al XVI-lea.
În aprilie 1573 Veronese termină un tablou de mari dimensiuni intitulat Cina cea de
Taină, destinat mănăstirii călugărilor dominicani de pa lângă bazilicaSanti Giovanni e Paolo,
care să ornamenteze refectorium-ul, în locul unei opere a lui Tiţian, distrusă în urma unui
incendiu. Atmosfera oarecum frivolă a compoziţiei îi revoltă pe inchizitorii "Sfântului Tribunal",
care îi reproşează maestrului introducerea în tablou a "bufonilor, beţivilor, piticilor şi a altor
lucruri necuviincioase"
Operele cu caracter laic au o tematică provenită fie din istoria antică, fie din mitologie.
Compoziţia Familia lui Darius în faţa lui Alexandru este o dovadă a maturităţii artistice a lui
Veronese. Tabloul este construit după tiparul oferit de tradiţia veneţiană "en frise".
Artistul înscrie figurile într-un spaţiu delimitat de o balustradă, care desparte decorul
arhitectural din fundal, ale cărei arcuri şi coloane sugerează o ambianţă teatrală, de primul-
plan în care se desfăşoară "spectacolul" dramatic al acţiunii principale. Tabloul Venus şi
Adonis (1580), care se găseşte în prezent la Muzeul "Prado" din Madrid, reprezintă una
dintre cele mai reuşite şi mai armonioase versiuni ale acestui motiv pictat de Veronese.
În Marte şi Venus avem de-a face cu interpretarea originală a unui alt motiv alegoric,
frecvent abordat de Veronese. Zeul războiului şi zeiţa frumuseţii şi iubirii îi servesc pictorului
la prezentarea unei lumi paşnice, în care iubirea triumfă asupra agresivităţii omeneşti.
Tablourile lui Veronese emană o frumuseţe irezistibilă şi ne uimesc prin bogăţia lor,
adesea preaslăvesc splendoarea "Serenissimei Republici", Veneţia, dar respiră totodată o
atmosferă de imperturbabilă linişte.

19
 În operele perioadei târzii de creaţie, paleta cromatică a artistului capătă tonuri ma
întunecate, devenind uşor melancolică, departe totuşi de dramatismul reprezentărilor
lui Tintoretto.
Veronese nu este însă un pictor pur decorativ. El stăpâneşte la perfecţie tehnica
artistică, iar simţul deosebit al luminii şi culorii îi va determina pe pictorii colorişti, inclusiv
pe impresionişti, să-şi desăvârşească tehnica studiind operele lui Veronese. În limbajul
artistic a intrat de altfel noţiunea de "verdele Veronese", prin care se înţelege culoarea
albastru-verzuie, care apare adeseori în tablourile sale.
 Rafael
Rafael Sanzio cunoscut şi ca Rafael sau Raffaello (* 6 aprilie 1483, Urbino - † 6
aprilie 1520, Roma), pictor şi arhitect de seamă al Renaşteriiitaliene, unul din cei mai mari
artişti ai tuturor timpurilor, deşi moartea sa prematură a pus capăt unei cariere excepţionale.
Artistul realizează multe portrete - cum este cel al lui Baldassare Castiglione sau
al Donei Velata - pictează o serie de Madone de un farmec fără egal. Când
în 1514 Bramante moare, noul papă, Leon al X-lea, îi încredinţează lui Rafael conducerea
lucrărilor de construcţie a Bazilicii Sfântul Petru.
Roma, care a ajuns acum capitala Renaşterii italiene, este în acelaşi timp şi oraşul
celor mai strălucitoare monumente din Antichitate. Papa ar vrea să glorifice această epocă şi
îl însărcinează pe Rafael să execute desene despre Roma antică. Această ultimă lucrare nu
o mai poate duce la bun sfârşit.
La 6 aprilie 1520, în vârstă de numai 37 de ani, Rafael moare subit. Giorgio Vasari,
biograful artiştilor Renaşterii italiene, el însuşi pictor, notează: "Când a dispărut acest artist
nobil, arta s-a oprit în loc ca şi cum ar fi orbit" .
La scurtă vreme după sosirea sa la Roma, Rafael începe lucrările de decorare a
camerelor din Vatican, cunoscute ulterior sub numele de Le Stanze di Raffaello. Aici ia
naştere una din cele mai importante creaţii ale sale, Şcoala ateniană.
La cererea personală a papei, frescele din Stanza della Segnatura abordează temele:
Adevărul, Bunătatea şi Frumuseţea. În scena înfăţişând Parnasul, Rafael identifică
Frumuseţea cu muzica şi poezia, Bunătatea este exprimată de virtuţile fundamentale, iar
Adevărul, legat de noţiunea raţiunii, este reprezentat de grupul filozofilor din Atena antică.
Şcoala din Aten este o alegorie a filozofiei. În centrul tabloului apare Platon, ţinând
într-o mână dialogul "Timaios" iar cu cealaltă mână arătând spre cer, lumea ideilor
desăvârşite, alături de el Aristotel ţine în mâna stângă "Etica", iar cu dreapta arată spre
pământ. Aceste gesturi pot fi interpretate drept contrare: idealismul primului este opusul
doctrinei filozofice a naturii pe care o afirmă celălalt. Tavanul cu casete al clădirii aminteşte
de noua Basilică Sfântul Petru pe care Bramante tocmai o construieşte.

20
 Rafael a pictat numeroase compoziţii în care apare figura Fecioarei Maria în diferite
ipostaze. În 1507, când mai era încă la Florenţa, pictează Madona cu sticlete, restaurată mai
târziu de Rodolfo Ghirlandaio. În tabloul Madonna dell'Impannata, Fecioara Maria şi Pruncul
Iisus sunt înconjuraţi de Sfânta Elisabeta, Sfânta Ecaterina şi Sfântul Ioan Botezătorul.Graţie
culorilor calde, opera respiră bucurie şi calm, luminată de zâmbetul senin al pruncului.
Madonna di Foligno (1510) şi Madonna Sixtină (1513) arată bogăţia culorilor,
eleganţa figurilor şi îndrăzneala în invenţia compoziţiei, caracteristică perioadei romane a lui
Rafael.
Madonna della Sedia este una dintre cele mai renumite picturi ale lui Rafael.
Formatul circular conferă tabloului un aer deosebit de familiar, rotunjimea figurilor creează
senzaţia de legănare.
Foarte omeneşti sunt gestul matern, plin de dragoste al Mariei şi mişcarea micului
Iisus, precum şi îmbrăţişarea lor, care subliniază esenţa intimă a scenei. Lucrarea este
îmbogăţită de efecte cromatice din tonuri calde, vii, pline de lumină. Rafael pune culorile
aproape senzual, creând acea strălucire care umple tabloul de seninătate liniştitoare.
Nu există un pictor care s-ar putea întrece cu Rafael în surprinderea frumuseţii
umane, dar dacă l-am întreba ce este, în fond, frumuseţea, ne-ar răspunde că nu ştie, fiindcă
el o surprinde cu inima.
Într-adevăr, Rafael atinge culmile artei sale mai ales atunci când abordează tematica
frumuseţii feminine. Căci îndărătul multor creaţii ale sale se află aventurile amoroase ale
pictorului. De mai multe ori a pictat-o pe iubita lui din Roma, numită Fornarin  ("Brutăriţa").
Unii susţin chiar că Rafael ar fi murit în braţele ei.
Fiind în slujba Vaticanului, dar primind şi comenzi particulare, Rafael - în afara
nenumăratelor Madone - a pictat numeroase compoziţii pe teme religioase, răspunzând
cerinţelor epocii sale. Tehnica folosită a fost fie uleiul pe lemn, fie fresca.
Prima pictură a lui Rafael purtând semnătura artistului este Logodna Fecioarei
Maria (Ulei pe lemn, 1504), comandată de familia Albizzini pentru bisericaSan Francesco di
Città din Castello, realizată sub puternica influenţă a lui Perugino. Rafael zugrăveşte această
scenă cu multă minuţiozitate din punctul de vedere al cromaticii şi al punerii în spaţiu, figurile
sunt însă prea rigide, ceea ce afectează încărcătura misterioasă a compoziţiei.
În anul următor, 1505, pictează cele două tablouri Sfântul Mihail şi satana şi Sfântul
Gheorghe şi balaurul, cu o tematică asemănătoare, dar deosebite în ceea ce priveşte
realizarea artistică, arătând cât de mult a evoluat Rafael într-un scurt răstimp. În timp ce în
primul tablou se constată mai puţină eleganţă şi vioiciune, în al doilea Rafael a ştiut să
înfăţişeze strălucit dinamismul luptei, căreia îi contrapune blândeţea peisajului care închide
fundalul îndepărtat.

21
 Lucrarea Punerea în mormânt a fost comandată lui Rafael de Atalanta Baglione, în
amintirea fiului său care şi-a pierdut viaţa intr-o luptă la Perugia. După mai multe peregrinări,
pictura este în prezent expusă în Galleria Borghese din Roma. Compoziţia este remarcabilă,
amintind sculpturile cu tema Pietà ale lui Michelangelo.
În 1514, Rafael pictează compoziţia intitulată Sfânta Cecilia, la cererea Elenei Duglioli
dall'Olio pentru biserica San Giovanni in Monte din Bologna. Datorită realizării necanonice a
sfinţilor şi a îngerilor, pictura nu poate fi considerată ca o compoziţie sacră. În plus, o noutate
surprinzătoare o constituie "natura moartă", alcătuită de instrumentele muzicale, ce închide
partea inferioară a tabloului.
Pictând Sfânta Ecaterina, Rafael renunţă la zugrăvirea atributelor ce însoţesc
persoana sfintei, liniile uşor curbate sunt caracteristice atât corpului, cât şi cutelor
veşmântului său. Figura sfintei, cufundată în extaz, se desprinde clar din peisajul scăldat în
lumina caldă a soarelui, în timp ce în mişcarea ei se descoperă o anume senzualitate.
Tabloul intitulat Apoteoza sau Schimbarea la faţă a fost comandat de cardinalul Giulio
de Medici în 1517, pentru catedrala din Narbonne. Tabloul a fost readus la Vatican în 1815 şi
a trebuit să sufere două restaurări. Pictura evocă concomitent două scene biblice: în partea
de sus se vede schimbarea la faţă a lui Iisus pe muntele Tabor în prezenţa apostolilor
copleşiţi de cele văzute, jos se întâmplă o minune, un copil posedat de diavol se vindecă.
Atmosfera spaimei ce domină partea de jos a compoziţiei contrastează cu aspectul părţii
superioare, acolo unde străluceşte lumina ce radiază din trupul lui Iisus.
Din tinereţe, Rafael a crescut în bogata atmosferă a culturii umaniste a Renaşterii. A
slujit această cultură şi s-a slujit de ea, pentru ca, în final, să devină unul dintre cei mai iluştri
reprezentanţi ai ei.
Rafael a lăsat în urma sa o operă impresionantă. Încă în timpul vieţii a fost considerat
unul din cei mai mari artişti ai epocii. Deşi a avut o viaţă scurtă, a crescut numeroşi discipoli,
printre care talentatul Giovanni da Udine.
Multe generaţii de tineri pictori învaţă din desenele sale ce se găsesc în numeroase
muzee ale lumii. Ingres i-a purtat toată viaţa o nemărginită admiraţie şi a copiat cele mai
bune opere ale sale. Chiar şi Delacroix, care era mai interesat de efectele cromatice decât
de fineţea desenului, se inspiră în tabloul său Izgonirea lui Heliodor nemijlocit din fescele lui
Rafael dinVatican.
 Sandro Botticelli 
Sandro Botticelli - de fapt  Alessandro di Mariano Filipepi (n. 1 martie 1445, Florenţa -
d. 17 mai 1510, Florenţa) a fost un pictor italian, unul din cei mai mari reprezentanţi
ai Renaşterii italiene.
Frumuseţea şi graţia figurilor create de el, precizia liniilor şi redarea mişcării fac din
lucrările sale o operă ce simbolizează pictura epocii. Caracteristic artei lui Botticelli este şi

22
faptul că figurile pictate de el prezintă profunde sentimente umane. Personajele sale cu
chipuri uşor melancolice au, în general, o expresie visătoare, Botticelli ne apare ca un
cercetător atent al sufletului omenesc. Operele sale, inspirate de teoriile neoplatonice ale
lui Marsilio Ficino, animator al "Academiei Florentine", atestă sensibilitatea deosebită şi
bogata viaţă lăuntrică a artistului.
Operă de tinereţe a lui Botticelli, Madona cu pruncul şi doi îngeri poartă semnele
influenţei multor maeştri, de la Filippo Lippi, la Verrocchio şi Antonio Pollaiuolo, marchează
însă multe elemente noi în pictura religioasă. Portretul Mariei şi al pruncului Iisus, de atâtea
ori repetat de diverşi pictori, îşi pierde în opera lui Botticelli seriozitatea solemnă, câştigând
sinceritate şi realism.
Botticelli a pictat cinci tablouri în care prezintă Adoraţia Magilor, cel mai cunoscut se
află la Galeria Uffizi din Florenţa. Pictorul îi reprezintă pe toţi membrii familiei Medici, precum
şi alte câteva personalităţi importante. Astfel, persoana a doua din stânga, cu pălărie roşie,
este filosoful umanist Pico della Mirandola, ultimul di dreapta, în mantie portocalie, este
însuşi Botticelli (măreşte imaginea!).
Asemenea tuturor marilor maeştri ai Renaşterii italiene, şi Botticelli a prelucrat
tema Bunei Vestiri. Comparat însă cu alte tablouri, de exemplu al lui Fra Angelico, dispare
atmosfera idilică şi acceptarea cu smerenie a voinţei Domnului şi reflectă o tensiune aparte
ce ilustrează încărcătura emoţională a scenei transmiterii mesajului divin prin intermediul
Arhanghelului Gavril.
Mesajul dramatic al tabloului Punerea în mormânt oglindeşte ascetismul şi rigoarea
morală predicate de Savonarola.
Compoziţia Primăvara este o operă fină şi complexă, care radiază frumuseţe şi o
graţie aparte. Figura centrală este Venus în jurul căreia se grupează celelale
personaje: Primăvaraîmprăştiind flori, lângă ea Flora şi Zefirul, la stânga cele Trei Graţii şi
zeul Mercur cu caduceul, deasupra lor Cupidon. Privitorul are impresia că spaţiul pictural
este o scenă de teatru, foarte la modă în epoca Renaşterii.
Tabloul Naşterea lui Venus, una din cele mai renumite picturi din istoria artelor, a fost
realizat la comanda lui Lorenzo şi Giovanni di Pierfrancesco de Medici, pentru vila lor
din Castello. În această capodoperă, Botticelli acordă multă atenţie zugrăvirii mişcării
provocată de vânt, cascada de păr a zeiţei - care parcă tocmai s-a ivit din valurile mării - e
răsfirată de vânt şi se termină în destrămări moi. Trupul de opal al zeiţei Venus, cu albastrul
cerului şi turcoazul mării în fundal, este subliniat cu o tonalitate deschisă, subtil diferenţiată,
apropiată de auriu.
Tema tabloului Venus şi Marte a fost luată, probabil, din doctrina
astrologică umanistă a lui Marsilio Ficino, în care analizează relaţiile de armonie şi contrast
ce au loc între astre. Venus este zeiţa iubirii şi a armoniei, pe când Marte este zeul

23
războiului. În structura compoziţiei putem descoperi un echilibru perfect între cele două figuri,
culcate pe jumătate, în poziţii aproape simetrice. Deosebit de reuşit este jocul clarobscur de
pe chipul lui Marte.
Tabloul intitulat Calomnia a fost inspirat de povestea pictorului grec Apelles,
calomniat pe nedrept că ar fi luat parte la o conspiraţie împotriva regelui Filopat Ptolemaios
al IV-lea. Calomniaeste o operă moralizatoare, care ilustrează stilul târziu al lui Botticelli,
apropiat de manierism.
Lucrările lui Botticelli pierd din popularitae în ultimii ani ai vieţii sale, împinse în planul
al doilea de operele lui Leonardo da Vinci, Rafael Sanzio şi Michelangelo. Creaţia marelui
maestru florentin, uitată la începutul secolului al XVI-lea, este redescoperită decenii mai
târziu, când se dezvoltă stilul cunoscut sub numele de manierism.
Pictorii englezi din secolul al XIX-lea -Prerafaeliţii - vor fi entuziasmaţi de frumuseţea
figurilor lui Botticelli. Îi fascinează tocmai acea nelinişte şi melancolie pe care le vor îmbogăţi
în propriile lor lucrări cu romantismulcaracteristic epocii lor.

Pentru marea masă a populaţiei din acele timpuri, înflorirea culturală şi artistică ce a
caracterizat Renaşterea nu a produs nicio schimbare în modul de viaţă sau de reprezentare
a lumii.
Referindu-ne, însă, la numărul restrâns al personalităţilor în diferite domenii de
creaţie, putem spune astăzi că noile orizonturi spirituale şi liberalizarea moralei au creat un
anumit tip de "Om al Renaşterii" ("Homo universalis renascentista"), caracterizat prin
înţelegere ascuţită, deschisă oricărei idei, simţ deosebit al frumosului, dorinţă de afirmare şi
renume, individualism cu posibilităţi de dezvoltare multilaterală, adversar al dogmelor şi
ideilor preconcepute.
În aspiraţia sa spre universalitate, înlătură orice barieră care-i stă în cale, se arată
curajos în proiectele sale şi plin de forţă în acţiune. Este prieten şi cunoscător al artelor,
colindă - fără dificultate - filosofia şi literatura, înlocuieşte legile morale cu cele estetice.
"Omul Renaşterii" este, în primul rând, un umanist cu larg spirit de toleranţă.
În contrast cu acesta, nu dispar fanaticii, partizanii unei singure idei, care văd în
fiecare reprezentant al unei păreri contrare, nu un adversar de idei, ci un duşman personal
ce trebuie anihilat.

Renaşterea creează condiţiile esenţiale ale culturii moderne prin

proclamarea independenţei spirituale şi îndemnarea la cugetare.

24