Renașterea italiană este cea mai cunoscută pentru realizările sale în pictură, arhitectură,

sculptură, literatură, muzică, filozofie, știință și explorare. Italia a devenit liderul european
recunoscut în toate aceste domenii până la sfârșitul secolului al XV-lea, în timpul Păcii lui Lodi
(1454-1494), convenit între statele italiene. Renașterea italiană a atins punctul culminant la
mijlocul secolului al XVI-lea, deoarece disputele interne și invaziile străine au adus regiunea în
turbulențele războaielor italiene (1494-1559). În urma acestui conflict, statele mai mici din Italia
și-au pierdut independența și au intrat într-o perioadă cunoscută sub numele de "dominația
străină". Cu toate acestea, ideile și idealurile Renașterii italiene au dăinuit și s-au răspândit în
restul Europei, începând cu Renașterea din Nord. Exploratorii italieni din republicile maritime au
servit sub auspiciile monarhilor europeni, inaugurând Epoca Marilor Descoperiri. Cei mai
faimoși dintre exploratori au fost Cristofor Columb care a servit pentru Spania, Giovanni da
Verrazzano pentru Franța, Amerigo Vespucci pentru Portugalia și John Cabot pentru Anglia.
Universitățile italiene au atras polimați și oameni de știință
precum Copernicus, Vesalius, Galilei și Torricelli, jucând un rol-cheie în revoluția științifică.1
În Italia, Renaşterea cuprinde următoarele perioade: Prerenaşterea (sec. 14), Renaşterea
timpurie (sec. 15), Renaşterea (c. 1500-1530), Renaşterea târzie (sfârşitul sec. 16) şi are
următoarele centre principale:în sec. 15 numeroase şcoli locale la Florenţa, Siena, Veneţia,
Padova, Urbino etc., iar în sec. 16 la Roma şi Veneţia.
Arhitectura Renaşterii se caracterizează prin revenirea la principiile constructive romane,
cu dominanţa orizontală şi zidurile pline. În sec. 15 s-au adoptat (prin renumiţii arhitecţi L.B.
Alberti, F. Brunelleschi) elemente antice, ca arcade semicirculare, coloane etc. În sec. 16 s-a
dezvoltat tema planului central cu elevaţie piramidală (D. Bramante, Michelangelo),
desăvârşindu-se compoziţia ritmică a faţadelor (ex. Palatul Pitti din Florenţa).

În sculptură, opera lui Donatello rezumă evoluţia artei sec. 15, de la statuile care
împodobeau biserica, la portretul laic şi monumentul ecvestru (Ghiberti, Jacopa della Quercia,
Verocchio, Luca della Robbiaş.a.). În sec. 16, Michelangelorealizează deplina dezvoltare a
sculpturii de ronde-bosse.
În pictură, trăsăturile înnoitoare din creaţia lui Giottosunt dezvoltate, la începutul sec. 15,
în pictura murală de florentinul Masaccio, alături deFra Angelico, Uccelloetc., apoi, în a doua
jumătate a secolului, de Piero della Francesca, Mantegna, Botticelli, Signorellietc., iar pictura
de şevalet este ilustrată cu precădere la Veneţia (familia Bellini). În sec. 16, apogeul picturii
Renaşterii este atins în operele lui Leonardo da Vinci, Rafael Sanzio, Michelangelo
Buonarotti(ultimul lucrând mai ales la Roma) şi în cele ale veneţienilor Giorgione, Tiziano,
Veronese, Tintoretto.

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Rena%C8%99terea_italian%C4%83 accesat pe data de 16.04.2020
 Artele decorative au atins un înalt nivel artistic (mătăsurile şi catifele veneţiene şi
genoveze, majolica din Faenza sau din Urbino, sticlăria de Murano etc.). Evoluţia generală a
stilului a fost de la simplitate (sec. 15) spre fast şi măreţie (sec. 16).

RENAȘTEREA ITALIANĂ - ȘCOALA FLORENTINĂ

Manifestările artistice renascentiste comportă, mai ales pentru teritoriul Italiei, o abordare
diferențiată, deoarece aici au funcționat mai multe centre de pictură, fiecare cu particularitățile și
reprezentanții săi.
Este important sa discutam despre activitatea artistica desfasurata la Florenta, Venetia,
Padova sau Umbria, unde s-au dezvoltat adevarate scoli de pictura. Florenta ramane pana la
finele secolului al XV-lea principalul centru al Renasterii artistice italiene, datorita activitatii de
mecenat a negustorilor si bancherilor imbogatiti care, dupa exemplul familiei Medici, cer
artistilor sa ornamenteze palatele fastuoase, monumentele publice sau bisericile.
Despre Florenta se spunea ca a profitat de viata artistica a altora, dar a fost si invatatoarea
lor, pentru ca artistii florentini erau obligati sa calatoreasca in orasele unde primeau comenzi.

Chemati la curtile princiare si in orasele italiene, artistii florentini arata tuturor temele si tehnicile
noi ale ,,Quattrocento-ului”. Ca o particularitate a scolii florentine de pictura poate fi mentionata
predilectia de a realiza lucrari in tehnicile vechi, in fresca, pictura in ulei neavand un rasunet
deosebit.
Maestrii florentini, desenatori desavarsiti, credeau ca puterea expresiei consta in evocarea
formelor, in directia si calitatea liniei, culoarea nefiind pentru multi decat un suport care trebuia
sa intareasca impresia lasata de desen, fara a i se putea insa substitui.

Florentinii fac trecerea de la stilul gotic la cel renascentist, in lucrarile lor armonizandu-se
tehnica anterioara cu elemente de abordare si subiecte de inspiratie specifice Umanismului.
Tablourile lor pastreaza legaturi cu trecutul, dar sunt influentati si de conceptia mai realista a
formei. In acest sens, nu trebuie sa mire executarea in fresca a aspectelor din viata florentina din
mediul inconjurator, tarani, burghezi, nobili din Florenta sau din vecinatatea orasului, toti sunt
luati ca model de pictori.

• Quattrocento este denumirea data culturii italiene din secolul al XV-lea, cunoscuta și sub
numele de Renasterea timpurie, perioada in care se afirma principiile umaniste.
• Mecena este o persoană care protejează artele, literatura sau știința

PREZI
Renaşterea este un fenomen de înnoire socială şi culturală apărut în Europa, la sfârşitul
Evului Mediu, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea. E caracterizată prin redescoperirea interesului
pentru cultura şi arta antichităţii clasice.
Are la baza umanismul, curent care aduce in centrul atentiei omul cu calitati fizice si
intelectuale.
Renaşterea a aparut în Italia, la Florenta şi s-a răspândit apoi în Europa.
În această perioadă s-au produs profunde transformări sociale, politice, economice,
culturale şi religioase, care au marcat tranziţia de la societatea medievală către societatea
modernă.
Caracteristici generale
Descentralizarea este principala caracteristică a Renașterii și constă în pierderea treptată a
carcaterului religios, sacru al culturii și artei italiene și apropierea tot mai accentuata de profan,
de viată reală. Ea a fost posibilă în Italia, mai mult decît în altă parte, datorită spiritului de
independență specific acestui popor și în al doilea rînd datorită contactului cu civilizația greco-
romană.
Periodicizarea Renașterii
Pregătirea Renașterii – Prenașterea (secolul al XI-lea)
Renașterea timpurie – Quattrocdento (secolul al XV-lea)
Renașterea de apogeu – Cinquecento (prima jumătate a secolului al XV-lea)
Renaștere târzie – Cinquecento (a doua jumătate a sec al XVI-lea) desfășurîndu-se uneori
în paralel cu Manierismul.
Arhitectura Renascentistă
Arhitectura Renașterii se caracterizează prin revenirea la principiile constructive romane,
cu dominanță orizontală și zidurile pline. În sec.al XV-lea s-au adoptat elementele antice, ca
arcade semicirculare, coloane etc. În sec. al XVI-lea s-a dezvoltat tema planului central cu
elevație piramidală, desevărșindu-se compoziția ritmică a fațadelor. În timp ce arta gotică
stăpânește nordul Europei până la sfîrșitul secolului al XVI-lea, arhitecții italieni creează o
arhitectură nouă. Italia nu a fost copleșită de influența gotică, iar tradiția antică s-a menținut în
stare latentă mai puternic decît în alte țări.
Sculptura
În sec. al XIV-lea, sculptura începe să reprezinte din ce în ce mai fidel omul și natura. Ea
se apropie de natură tratînd mai liber temele religioase și mai exact realitatea care le servea drept
model. Arta renașterii a creat genuri noi: bustul portret, medalia, statuia ecvestra. Sculptura își
concretreazp interesul asupra feței și privirii pentru a exprima esența personalității.
Pictura Renascentistă
Locul principal pe care-l va ocupa pictura se explică prin posibilitățile sale multiple de
reflectare a noilor idealuri uamniste și rezolvării unor probleme complexe, prin care se va face
posibilă transpunerea realității. Mijloacele de care se slujește, pe care le descoperă și le folosește
frecvent, sunt reprezentarea spațială, cu ajutorul perspectivei, clar-obscurul, legile compoziției,
folosirea tehnicii culorilor de ulei.
Trăsăturile înnoitoare din creația lui Giotto de Bondone sunt dezvoltate în pictura murală
de florentinul Masaccio de Mantegna, de Botticelli, iar pictura de sevalet este ilustrată cu
precădere la Veneția. În sec.al XVI-lea apogeul picturii Renașterii este atins în operele lui
Leonardo da Vinci, Rafael, Sanzio și în cele ale venețienilor Georgione, Tiziano, Veronese.
Concluzii
Prin inovațiile renascentiste se sondează profunzimile sufletului uman, se aprofundează
cunoașterea în detaliu a individului, a omului universal, nou din punct de vedere spiritual. El
apare marilor maeștri ai Renașterii ca o putere autonomă, glorificîndu-i-se forța și frumusețea
corporală prin zugrăvirea complxității trăirilor lui.
Artiștii acestei perioade aveau pregătire enciclopedică și umanistă, căpătînd multe
cunoștințe de autonomie și geometrie pentru a reuși să redea nudul, fumuseția femenină și
masculină.
Renașterea antică a fost o mișcare complexă prin diversitatea manifestărilor sale, dar
trăsătura definitorie a constat în dorința de a reînvia arta antică sub toate aspectele ei.