Renasterea in Italia

Renașterea italiană a fost cea mai veche manifestare a Renașterii

europene generale, perioadă de schimbări și realizări culturale majore
care a început în Italia în secolul al XIV-lea și a durat până în secolul al
XVII-lea marcând tranziția între perioada Medievală și Modernitate.
Cuvântul francez renaissance (Rinascimento în italiană)
înseamnă "renaștere" și definește perioada ca fiind o manifestare de
interes pentru cultura antichității clasice de către umaniștii Renașterii,
precum și o epocă de renaștere economică după epidemia
de ciumă din 1348. Autorul renascentist Giorgio Vasari a folosit termenul
"Renaștere" în cartea sa " Viețile celor mai excelenți pictori, sculptori și
arhitecti" , dar conceptul a devenit larg rǎspândit abia în secolul al XIX-
lea, după lucrǎrile unor oameni de științǎ precum Jules Michelet și Jacob
Burckhardt.
Renașterea europeană a început în Toscana (centrul Italiei) și s-a
centrat în orașul Florența. Florența, unul dintre cele câteva orașe-
state ale peninsulei, a prosperat la preeminență economică prin
acordarea de credite monarhilor europeni și prin stabilirea bazelor
pentru capitalism și mediul bancar. Renașterea s-a răspândit mai târziu
în Veneția, inima unui imperiu mediteranean, având control asupra
rutelor comerciale cu Orientul dupǎ sfârșitul cruciadelor și călătoriile
lui Marco Polo, unde au fost regǎsite rămășițele culturii antice grecești și
au oferit învățătorilor umaniști noi texte. În cele din urmă, Renașterea a
avut un efect semnificativ asupra Statelor Papale și a Romei,
reconstruite în mare parte de papi umaniști și renascentiși
(precum Alexandru al VI-lea și Iulius al II-lea), care erau frecvent
implicați în politica italiană, arbitrând disputele dintre puterile coloniale
concurente și opunându-se Reformei Protestante.
Renașterea italiană este cea mai cunoscută pentru realizările sale în
pictura, arhitectură, sculptură, literatură, muzică, filozofie, știință și
explorare. Italia a devenit liderul european recunoscut în toate aceste
domenii până la sfârșitul secolului al XV-lea, în timpul Păcii lui Lodi
(1454-1494), convenit între statele italiene. Renașterea italiană a atins
punctul culminant la mijlocul secolului al XVI-lea, deoarece disputele
interne și invaziile străine au adus regiunea în turbulențele războaielor
italiene (1494-1559). În urma acestui conflict, statele mai mici din Italia
și-au pierdut independența și au intrat într-o perioadă cunoscută sub
numele de "dominația străină". Cu toate acestea, ideile și idealurile
Renașterii italiene au dăinuit și s-au răspândit în restul Europei,
începând cu Renașterea din Nord. Exploratorii italieni din republicile
maritime au servit sub auspiciile monarhilor europeni, inaugurând Epoca
Marilor Descoperiri. Cei mai faimoși dintre exploratori au fost Cristofor
Columb care a servit pentru Spania, Giovanni da Verrazzano pentru
Franța, Amerigo Vespucci pentru Portugalia și John Cabot pentru
Anglia. Universitățile italiene au atras polimați și oameni de știință
precum Copernicus, Vesalius, Galilei și Torricelli, jucând un rol-cheie în
revoluția științifică.
Evidențierea literatura renascentistă începe de obicei cu cei trei mari
poeți ai secolului al XIV-lea: Dante Alighieri, Francesco
Petrarca și Giovanni Boccaccio. Printre celebrii poeți vernaculari din
Renaștere se numără Luigi Pulci, Matteo Maria Boiardo, Ludovico
Ariosto și Torquato Tasso. Artiștii din secolul al XV-lea, cum ar fi
poetul Poliziano și filosoful platonist, Marsilio Ficino, au făcut traduceri
ample din latină și greacă. La începutul secolului al XVI-lea,
poetul Castiglione și-a prezentat viziunea despre cavalerul ideal și
domnița ideală în Cartea Curtezanului, în timp ce Machiavelli a aruncat
un ochi iute asupra "la verità effettuale della cosa" - adevărul real al
lucrurilor - , în Principele, compus, în stil umanist, în principal din
exemple paralele vechi și moderne (Virtù). Istoricii perioadei îl includ pe
Machiavelli însuși, prietenul și criticul său Francesco
Guicciardini și Giovanni Botero. Presa Aldine, fondată de
umanistul Aldus Manutius, activă în Veneția, a publicat cărți tipărite tip
italic care puteau fi purtate în buzunar, fiind prima care a publicat ediții
de cărți în limba greacă veche. Veneția a devenit, de asemenea, locul
de naștere al Commedia dell'arte.
Arta Renașterii italiene a exercitat o influență dominantă asupra picturii
și sculpturii europene ulterioare, timp de secole după aceea, cu artiști
precum Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael, Donatello, Giotto di
Bondone, Masaccio, Fra Angelico, Piero della Francesca, Domenico
Ghirlandaio, Perugino, Botticelli și Tițian. Același lucru este valabil și
pentru arhitectură, așa cum practică Brunelleschi, Leon Battista
Alberti, Andrea Palladio și Bramante. Lucrările lor includ, pentru a numi
doar câteva, Catedrala din Florența, Bazilica Sfântul Petru din
Roma și Templul Malatesta din Rimini, precum și mai multe reședințe
private. Epoca muzicală a Renașterii italiene a fost definită de Școala
Romană și mai târziu de Școala Venețiană și de nașterea Operei din
Florența. În filosofie, gânditorii precum Galileo, Machiavelli, Giordano
Bruno și Pico della Mirandola au subliniat naturalismul și umanismul,
respingând astfel dogmele religioase și scolastica.