Reprezentanți de seamă ai artelor din sec.

XIX-XX

De-a lungul timpului, cultura si arta au suferit numeroase transformari, evoluand in acelasi timp cu
intreaga omenire si cu societatea in general.
Secolele IX-XX este o perioadă din istoria omenirii caracterizată prin importante fenomene
politice, ideologice și culturale. De-a lungul timpului, cultura si arta au suferit numeroase transformari,
evoluand in acelasi timp cu intreaga omenire si cu societatea in general.
Arta în secolele XIX - XX ne dezvăluie transformările apărute în arhitectură, pictură și sculptură,
datorită diverselor curente occidentale ce aduceau aerul modernist.
Secolul al XIX-lea
Incepand cu secolul al XIX-lea cultura, dar si stiinta, sufera transformari rapide datorita
schimbarilor sociale si economice.
Dezvoltarea rapida a societatii incepand cu sfarsitul secolului al XIX-lea, si continuand in secolul
XX, si schimbarile importante au influentat intr-o foarte mare masura modul in care mijloacele de
exprimare artistica sunt percepute de catre populatie. Acest lucru a dus la impartirea categoriilor
artistice in cultura populara si cultura superioara (moderna) astfel incat, numeroase miscari artistice au
reevaluat formele estetice, culorile, mijloacele de exprimare artistica, transmiterea si intelegerea
mesajului si multe alte aspecte ale proiectelor artistice.
Încrederea necondiţionată în progresul continuu, a dus la un optimism excesiv al oamenilor de
ştiinţă, care au crezut că pot explica totul în mod raţional. Această concepţie ce a dominat Europa până
la sfârşitul secolului al XIX-lea s-a numit positivism. El se baza pe încrederea în puterea raţiunii şi a
cunoaşterii. A fost întemeiat de francezul Auguste Comte (1798-1857). În biologie acestă orientare a
fost reprezentată de Charles Darwin, întemeietorul teoriei evoluţioniste în lucrarea Originea
specilor (1859). Pozitivismul a fost aspru amendat de Albert Einstein, care în 1905 a descoperit teoria
relativităţii. Sigmund Freud şi Carl Gustav Jung au pus în evidenţă rolul inconştientului în viaţa
umană, afirmând că oamenii nu sunt conduşi în acţiunile lor de raţiune ci de instincte. Henri Bergson a
analizat timpul, spaţiul sau libertatea din perspectivă metafizică, respingând abordările materialiste şi
mecaniciste ale realităţii
În artă, realismul și romantismul de la începutul secolului al XIX-lea au lăsat mai apoi loc
impresionismului și post-impresionismului în a doua jumătate a secolului, Parisul fiind capitala
mondială a artei. În America școala de pe râul Hudson era proeminentă. Nume importante din pictura
secolului al 19-lea includ: Paul Cezanne (Franța, post-impresionism), Eugène Delacroix (Franța,
romantism), Paul Gauguin (Franța, post-impresionism, pictor), Vincent van Gogh (Olanda, post-
impresionism), Claude Monet (Franța, realism, impresionism), Renoir (Franța, impresionism), Rodin
(Franța, modernism, sculptor).

1
 Muzica
Forma Sonatei s-a maturizat în timpul epocii clasice pentru a deveni principala formă de compoziție
instrumentale pe tot parcursul secolului al 19-lea. O mare parte din muzica din secolul al
nouăsprezecelea a fost menționată ca fiind in stil romantic. Multi mari compozitori au trăit in această
epoca;ii putem enumera pe Ludwig van Beethoven (Germania,Clasic,Romantic), Georges Bizet
(Franta, romantic), Brahms (Germania,romantic), Frédéric Chopin (Polonia, romantic) Franz
Liszt(Ungaria), Niccolò Paganini (Italian), Franz Schubert (Austria) Piotr Ilyich Tchaikovsky (Rusia,
romantic) Giuseppe Verdi (Italia,romantic) Richard Wagner (Germania,clasic).
Literatura
Pe frontul literar, noul secol este deschis de romantism, o mișcare care s-a răspândit în Europa ca
reacție a raționalismului din secolul al 18-lea și se dezvoltă, mai mult sau mai puțin, de-a lungul
liniilor revoluției industriale, cu tendința de a reacționa împotriva schimbărilor dramatice asupra
naturii cauzate de motorul cu aburi și de calea ferată.
Romantismul. Apare în Franţa în prima jumătate a secolului al XIX-lea şi dorea exprimarea liberă a
ideilor, emoţiilor şi sentimentelor. Reprezentanţi: scriitori (Victor Hugo, Walter Scott, lordul Byron,
Puşkin), compozitori (Frederic Chopin), pictori (Eugene Delacroix). În România, scriitori romantici au
fost: omul politic Nicolae Bălcescu, Mihai Eminescu şi Vasile Alecsandri şi pictorii Constantin Lecca
şi Theodor Aman. Realismul. Apare în Franţa la mijlocul secolului al XIX-lea şi pune accent pe
observarea minuţioasă a oamenilor şi a mediului social, a realităţii. Scriitori: Honore de Balzac, Lev
Tolstoi, Fiodor Mihailovici Dostoievski, Gustave Flaubert. La noi a fost reprezentat de scriitorul Ion
Luca Caragiale şi pictorii Nicolae Grigorescu şi Ion Andreescu. O variantă a realismului a fost
naturalismul, ilustrat de Emille Zola.
Cel mai important curent artistic al secolului al XIX-lea, care s-a exprimat mai ales în pictură a fost
impresionismul. Numele său vine de la tabloul Impresie răsărit de soare pictat în 1872 de Claude
Monet. Impresioniştii îşi doreau să redea impresiile sufleteşti, prin combinaţii de culoare. Ei susţineau
că cel mai important într-o operă de artă este impresia lăsată. Reprezentanţi: Claude Monet, Edouard
Manet, Pierre Auguste Renoir, Camille Pissarro, Edgar Deagas, Paul Cezanne, Paul Gauguin, Vincent
van Gogh. Un alt curent literar apare în Franţa în 1895, simbolismul, care considera realitatea drept un
ansamblu de simboluri. Simbolismul s-a afirmat mai ales în poezie fiind reprezentat de Charles
Baudelaire, Arthur Rimbaud, Stephane Mallarme şi Paul Verlaine.
Secolul al XX-lea
Arta secolului al XX-lea mai este denumita si arta moderna deoarece, la sfarsitul secolului al XIX-
lea, modernismul devine cel mai important curent artistic manifestat diferit de la o cultura la alta, insa
urmand aceeasi tematica.
Artistii secolului XX, din punctul de vedere al viziunii artistice, al scopurile si al tehnicilor folosite,
pot fi și ei considerați fie experimentaliști inovatori – cei care cauta sa schimbe viziunea artistica,
2
scopurile lor în această privință nefiind bine delimitate și precise ceea ce cu siguranță duce la apariția
unor grșeli; își construiesc tehnicile de-a lungul timpului iar inovația apare abia spre sfârșitul vieții
artistice, sau pot fi considerați conceptualiști – cei care își exprimă emoțiile, ideile și trăirile, au
scopuri clare ceea ce le permite să își aleagă cu precizie tehnicile să își limiteze abilitatile artistice si sa
creeze sistematic. Însa, aspectul cel mai important al invoatorilor conceptualiști este delimitarea
vechilor concepte de ceea ce este nou. În acest fel, conceptualismul a introdus notiunea de “arta ca
idee” și în acest fel se schimbă modul în care mijloacele de exprimare artistică sunt privite.

Louis Welden Hawkins, Foto: vintageephemera.blogspot.ro

Una dintre miscarile artistice de referință pentru secolul XX este art nouveau (în traducere din limba
franceza – arta noua).
Termenul „Art Nouveau” a fost pentru prima oară folosit în anii 1880 în revista belgiană L'Art
Moderne pentru a descrie opera Celor XX, douăzeci de pictori și sculptori care căutau noi forme de
expresie artistiscă. Numele a fost popularizat de Maison de l'Art Nouveau („Casa Artei Noi”), o galerie
de artă deschisă în Paris în 1895 de dealerul franco-german de artă Siegfried Bing. În Marea Britanie,
termenul francez „Art Nouveau” a fost folosit frecvent, în timp ce în Franța a fost adesea numit prin
termenul „Style modern” (asemănător termenului britanic „Modern Style”), sau „Style 1900”.
Art nouveau respinge tehnicile folosite în mijloacele de exprimare artistica caracteristice secolului
precedent. Art nouveau își are rădăcinile în arta sfârșitului de secol XIX, scopul sau fiind crearea unor
opere de artă complexe care să îmbine creativ pictura, desenul, scultpura și arhitectura. Din acest
motiv, art nouveau s-a concretizat în ample opere arhitecturale, din moment ce unele dintre cele mai
importante opere de arta care apartin acestei miscari artistice sunt camere întregi sau chiar locuințe în
care elementele menționate anterior sunt îmbinate conform tehnicilor art nouveau.

3
 Poster; de Alfons Mucha; 1898; Museum für Kunst und Gewerbe Hamburg (Hamburg, Germania)
Un obiectiv major al Art Nouveau-ului a fost de a reduce diferențele dintre artele plastice
tradiționale (în special pictură și sculptură) și cele aplicate. A fost cel mai des folosit în amenajări
interioare, arte grafice, mobilă, sticlărie, textile, ceramică, bijuterii și lucrări metalice. Stilul a intrat
sub incidența criticii de artă a unor teoreticieni de seamă din secolul al XIX-lea, cum ar fi arhitectul
francez Eugène-Emmanuel Viollet-le-Duc (1814-1879) și criticul de artă britanic John Ruskin (1819–
1900). În Marea Britanie, Art Nouveau-ul a fost influențat de William Morris și mișcarea Arts and
Crafts. Arhitecții și designerii germani au căutat un Gesamtkunstwerk înălțător spiritual („operă de artă
totală”) care să unifice arhitectura, mobila și arta din interior într-un stil comun, care să înalțe și să
inspire locuitorii.
Primele case Art Nouveau și decorațiuni interioare au apărut în Bruxelles în anii 1890, în arhitectura
și designul interior al caselor proiectate de Paul Hankar, Henry van de Velde, și în special de Victor
Horta, al cărui Hôtel Tassel a fost finalizat în 1893.[4][5][6] Noile idei au atins apogeul în scurt timp la
Paris, unde stilul a fost adaptat de Hector Guimard, care a văzut opera lui Horta de la Bruxelles și a
aplicat modelele pentru intrările noului Metrou din Paris. Totul a atins punctul culminant la Expoziția
Internațională de la Paris din 1900, unde au fost prezentate operele unor artiști ca Louis Tiffany. Stilul
a influențat și arta grafică reprezentată de afișele lui Alfons Mucha și sticlăria lui René Lalique și
Émile Gallé.

4
 Interior din Hôtel Tassel de Victor Horta (1892–1893)
Unii critici de artă au afirmat că art nouveau reprezintă o miscare de tranziție, aceasta făcând
legatura dintre arta secolului al XIX-lea și ceea ce va avea să se transforme în modernismul specific
secolului XX. Dintre cei mai importanti reprezentati ai acestei mișcări îi putem enumera pe Alphonse
Mucha, Antoni Gaudi, Hector Guimard, Gustav Klimt, Victo Horta si Henry de Toulouse-Lautrec.
O alta mișcare artistică importantă pentru secolul XX este fauvismul, un curent artistic aparut in
Franta la inceputul secolului XX. Manifestat in pictura, fauvismul a reprezentat un nou mijloc de
interpretare a formelor si a culorilor, artistii alegand sa reprezinta lumea reala in culori puternice si
forme simple. Cei mai importanti reprezentanti ai miscarii fauviste sunt Henri Matisse si Andre
Derain.
Cubimsul reprezinta o noua forma de manifestare artistica a secolului XX, bazele sale fiind puse de
catre Georges Braque si Pablo Picasso. Cubismul a reprezentat una dintre cele mai importante miscari
artistice ale secolului, impregnand o noua viziune asupra artei.
Unul dintre factorii cre au influentat intr-o foarte mare masura arta secolului XX este tehnologia, in
sensul ca dezvoltarea rapida a tehnologiei nu doar ca a avut un mare impact asupra artistilor, dar in
foarte multe dintre cazuri a constituit chiar subiectul operelor de arta.
Acesta este si cazul futurismului, curent artistic aparut in Italia secolului XX din fascinatia pentru
tehnologie, pentru rapiditatea evolutiei societatii, pentru viteza, respingand arta traditionala. Cel care a
initiat aceasta miscare artistica a fost Filippo Tomasso Marinetti. Printre cei mai importanti
reprezentanti ai futurismului se numara Umberto Boccioni, Luigi Russolo si Gino Severini.

5
 O miscare artistica de amploare in secolul XX este expresionismul, aparut in Germania. Dupa cum
spune si numele, expresionismul are la baza exprimarea directa a sentimentelor, trairilor si emotiilor,
acest curent fiind manifestat atat in pictura, muzica, scultpura cat si in literatura. Dintre reprezentantii
de seama ai picturii expresioniste ii putem aminti pe Ernst Ludwig Kirchner, Emil Nolde si Erick
Heckel, iar reprezentatii literaturii de acest gen sunt Franz Kafka, James Joyce si August Strindberg.
Alaturi de expresionism, expresionismul abstract presupune manifestarea intr-un mod mai agresiv
si, dupa cum spune si numele – abstract, a trairilor, a emotiilor si sentimentelor.
Muzica
Muzica, mai mult ca oricare alta forma a artei, a aratat cum curentul popular si curentul mainstream
s-au separat in timpul secolului XX. Compozitori de traditie „serioasa” au continuat sa compuna
pentru ansamblurile clasice, dar multi altii au abandonat notiunea de tonalitate si melodie care facuse
muzica clasica anterioara accesibila unei largi audiente.
Intre timp, o cultura populara infloritoare a continuat sa promoveze muzica accesibila. Jazul,
muzica negrilor americani a dat o noua orientare.
Alte culturi au ales curand mijloacele sale de exprimare si aceasta a putut sa influenteze o multime
de stiluri populare care au erupt in a doua jumatate a secolului. Muzica populara a folosit de asemenea
noile tehnologii. In primul rand ea a putut fi inregistrata, in mai multe formate – discuri de vinil,
casete, compat discuri – putand fi mai usor reprodusa. Compozitorii consacrati erau fascinati de noua
tehnologie.
In anii 1940 si 1950 Karlheinz Stockhausen in Germania si Perre Heun in Franta au fost pionierii
muzicii electronice: mai tarziu Pierre Boulez si-a infiintat centrul sau din Paris, pentru a face cercetari
in electronica si acustica muzicii.
Literatura
Secolul a inceput cu cateva schimbari in cele mai vitale curente literare. In poezie, scriitori ca
francezul Guillamme Apollinaire si americanul Ezra Pound au inventat noi forme si au schimbat ideile
scriitorilor despre cum ar putea fi poezia. Curente cum ar fi dadaismul si suprarealismul au deschis noi
lumi, prin modul lor de expunere in cuvinte si imagini. Scpul romanului a fost de a semenea foarte
mult extins. In timp ce multi romancieri continua sa srie despre fapte reale, in traditia predecesorilor
lor din secolul XIX, ei au inceput sa includa in lucrarile lor toate aspectele vietii omenesti. Un scriitor,
James Jozce, a extins mai mult ca oricare altul raza de cuprindere aromanului. Romanul sau de catatai,
Ulysses, a influentat nenumarati autori de fictiune de mai tarziu.
Ideea de „piesa de teatru bine scrisa” si-a vazut roadele in secolul XIX, unii dramaturgi ai secolului
XX, cum ar fi George Bernard Shaw, continuand in aceasta traditie; insa altii au vrut sa duca
dramaturgia intr-o noua directie. Miscarea expresionista germana a cautat o intensitate noua a modului
de exprimare a actiunii; dramaturgul Bertold Brecht si compozitorul Kurt Weill au adus comentarii
sociale teatrului muzical; teatrul absurd francez a creat un simbolism evaziv; scriitori ca irlandezul
6
Beckett au impartit dramaturgia in cele mai de baza componente: teoreticianul francez Antonin Artaud
a promovat „teatrul cruzimii”, in care vioenta, spectacolul si intamplarile religioase erau amestecate
impreuna intr-o noua si puternica suprapunere.

Artele vizuale
Începand cu fotografia si portretul clasic, artistii secolului XIX au realizat unele din cele mai reale
stiluri din istoria artei. Curente cum ar fi cubismul au dat o noua forma socialismului, reflectand
imaginea şi captand in acelasi timp mai multe puncte de vedere. Alti artisti au imbratisat
suprarealismul, folosind tehnici reale in a prezenta imagini fantastice sau din vise. Abstractul,
abandonarea subiectului in intregime, a fost directia urmata de Rusia si Olanda. Catre sfarsitul
secolului, stilul expresionism abstract a fost preferat de multi dintre cei mai proeminenti artisti
americani.
Artistii au fost de asemenea deschisi catre influenta noilor mijloace de exprimare, folosindu-se de
film si vodeoclipuri.
Fotografia s-a maturizat, dezvoltandu-si propriul limbaj, tehnici si tehnoligii. Ea a devenit arta
democratica a secolului, accesibila tuturor si folosita in comert ca orice alta forma de arta inalta.
Filmul şi televiziunea
Arta filmului a crescut o data cu secolul. Imbunatatirile tehnologice au adus sunetul, culoarea si
nesfarsite posibilitati de efecte speciale.
Dezvoltarea regiei si a tehnicilor de interpretare potrivite filmarii au dat filmului adevarata sa
putere, dar dezvoltarea industriei de film in Hollywood, India si Australia a oferit finantarea necerasa
raspandirii filmelor in intreaga lume.
Filmul a devenit forma de arta tipica secolului.
Televiziunea s-a nascut in anii 1920 si s-a dezvoltat in mod similar cu filmul devenind forma de arta
ce si-a gasit loc in fiecare casa. Puterea televiziunii consta in varietatea ei si in capacitatea ei de a
asigura informatii – documentare, transmisii sportive si stiri – ce transmit evenimentele secolului pe
masura ce se intampla.
Un fenomen esenţial pentru evoluţiile culturale din secolul al XIX-lea şi de la începutul secolului al
XX-lea a fost apariţia culturii de masă. Vreme de secole, cultura şi arta fuseseră rezervate unor
categorii sociale restrânse, privilegiate. Democratizarea accesului la cultură a fost posibilă datorită
învăţământului primar obligatoriu, răspândirii fotografiei, a cinematografului, a radioului şi a presei
scrise. În acest din urmă domeniu, inventarea tipografiei rotative a permis ca presa să devină accesibilă
tuturor. Tirajele au ajuns la milioane de exemplare, articolele devin mai simple şi mai scurte, iar
ziarele se îmbogăţesc cu imagini.

7
 Bibliografie

https://destepti.ro/arta-secolului-xx-si-caracteristicile-acesteia/
https://www.afaceriardelene.ro/altepagini/referat-despre-curente-intelectuale-si-artistice-secolul-
XIX-XX
https://ro.wikipedia.org/wiki/Art_Nouveau