Scoala Gimnazială ”Christiana”

Cluj Napoca
Programul „ A Doua Șansă”

Cultură civică
DREPTUL DE PROPIETATE

Anechitei Viorica
Anul I
Cluj Napoca 2022
 Dreptul de proprietate este, conform Codului civil, dreptul unei persoane
de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele
determinate de lege. În funcție de titular și caracteristici, proprietatea poate fi
privată sau publică.
Dreptul de proprietate privată
Noțiune
Dreptul de proprietate privată este definit ca dreptul real principal care
conferă titularului său atributele de posesie, folosință și dispoziție (jus
possidendi, jus utendi, jus fruendi, jus abutendi) asupra bunului apropriat în formă
privată, atribute care pot fi exercitate în mod absolut, exclusiv și perpetuu, cu
respectarea limitelor materiale și a limitelor juridice [1]. Poate fi titular al dreptului
de proprietate privată atât o persoană fizică, cât și o persoană juridică,
inclusiv statul. În cazul în care însă statul deține bunuri cu titluri de proprietate
privată, acestea sunt supuse aceluiași regim juridic ca bunurile aflate în
proprietatea oricărei alte persoane.
Posesia (jus possidendi) este dreptul de a stăpâni bunul. În acest sens este un
element de drept, iar nu unul de fapt (care rezultă din stăpânirea concretă a
bunului). Folosința (jus utendi și jus fruendi) cuprinde atât utilizarea bunului, cât și
culegerea fructelor acestuia. Dispoziția (jus abutendi), are două elemente:
dispoziția materială asupra bunului (în cazul bunurilor corporale (care exprimă
posibilitatea de a modifica forma lucrului, a transforma, distruge sau consuma
substanța acestuia) și dispoziția juridică (ce exprimă posibilitatea înstrăinării în tot
sau în parte a dreptului de proprietate).
Caracterele juridice ale dreptului de proprietate privată
Dreptul de proprietate privată este un drept absolut, exclusiv și perpetuu.
Dreptul de proprietate este un drept absolut pentru că titularul său are libertatea
oricărei acțiuni sau inacțiuni în legătură cu bunul său. Caracterul exclusiv cuprinde
două idei: monopolul titularului dreptului de proprietate asupra bunului său și
excluderea terților, inclusiv a autorităților publice, de la exercitarea prerogativelor
proprietății. În fine, dreptul de proprietate este perpetuu, în sensul că el durează
atâta vreme cât există și bunul care face obiectul dreptului; în plus, dreptul de
proprietate nu se stinge prin neuz și nu poate fi pierdut prin intervenția prescripției
extinctive.
Limitele exercitării dreptului de proprietate privată
Limitele exercitării dreptului de proprietate pot fi materiale sau juridice.
Limitele materiale, în cazul bunurilor corporale, constau în limitele fizice ale
bunului. În cazul terenurilor, de pildă, proprietarul își poate exercita atributele
dreptului său pe toată suprafața terenului, inclusiv deasupra acestuia (până la limita
inferioară a spațiului aerian, care este obiect al dreptului de proprietate publică), și
în subsol, cu mențiunile că, potrivit Constituției, bogățiile subsolului fac obiectul
exclusiv al proprietății publice și că subsolul poate fi utilizat pentru efectuarea de
lucrări de interes general, sub condiția însă a despăgubirii proprietarului.
Limitele juridice se stabilesc fie prin lege, fie de către o instanță
judecătorească, fie de către proprietar, printr-un act juridic încheiat de acesta. Ele
sunt o modalitate de limitare a exercițiului absolut al dreptului de proprietate într-
un mod care să concilieze interesul particular al proprietarului cu cel general sau cu
interesele altor particulari.
Exemple de astfel de limitări juridice (care sunt de regulă prezentate sub
forma dreptului de servitute sunt: obligația de îngrădire a caselor, curților și
grădinilor, obligația de a respecta o distanță minimă față de proprietatea vecină în
cazul realizării de plantații sau construcții, dreptul de trecere pe proprietate vecină
în cazul lipsei unui drum de acces la drumul public etc.
Alte limitări juridice aduse exercițiului dreptului de proprietate sunt
reglementările care țin de disciplina în construcții, regimul terenurilor forestiere și
agricole, posibilitatea aplicării, în anumite condiții a unor măsuri
de rechiziție, expropriere sau confiscare a bunurilor etc.
Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată
Dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt acele drepturi reale deținute
asupra unui bun al altei persoane. Ele conferă titularului lor numai o parte din
atributele dreptului de proprietate, de regulă cel al folosinței bunului. Acestea
sunt dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitație, dreptul de
servitute și dreptul de superficie.
Diferența între dreptul de proprietate și posesie
Dreptul de proprietate nu ar trebui confundat cu posesia. Diferența esențială
între cele două drepturi este aceea că posesia poate fi exercitată nu doar de către
proprietarul bunului, ci și de către o altă persoane care se comportă față de
respectivul bun ca și cum ar fi proprietar.
Dreptul de proprietate publică
Noțiune
Dreptul de proprietate publică este dreptul
real principal, inalienabil, insesizabil, imprescriptibil, care conferă atributele
de posesie, folosință și dispoziție asupra unui bun, care, prin natura sa sau prin
declarație a legii, este de uz sau de utilitate publică, atribute care pot fi exercitate în
mod absolut, exclusiv și perpetuu, cu respectarea limitelor materiale și a limitelor
juridice. Titularul dreptului de proprietatea publică poate fi statul sau o unitate
administrativ-teritorială.
Bunurile de uz public sunt bunurile la a căror utilizare au acces toți membrii
comunității, indiferent de momentul sau durata acestei utilizări. Exemple de astfel
de bunuri sunt: drumurile naționale sau locale (în cadrul unor suprafețe mai mari
de teren care sunt obiect al proprietății private pot exista însă și drumuri private),
bibliotecile publice naționale sau locale etc.
 Bunurile de interes public sunt bunurile care, deși nu sunt accesibile uzului
public, sunt afectate funcționării serviciilor publice (clădiri ale ministerelor și altor
instituții publice, echipamente și instalații destinate apărării naționale etc.) sau sunt
destinate să realizeze în mod direct un interes național sau local (bogățiile
subsolului, opere de artă etc.).
Bunurile care fac parte din domeniul public pot fie exploatate în următoarele
modalități:
 drept de administrare;
 drept de concesiune;
 drept de folosință gratuită asupra bunurilor proprietate publică.
Caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică
Dreptul de proprietate publică are următoarele caractere:
 este un drept inalienabil, în sensul că nu poate fi înstrăinat;
 este un drept insesizabil, nepu tând fi obiect al procedurilor de executare silită;
 este un drept imprescriptibil, în sensul că bunurile care fac obiect al proprietății
publice nu pot fi dobândite de terțe părți prin uzucapiune (prescripție achizitivă).
Proprietatea intelectuală e o formă de titlu legal care permite posesorului
să controleze utilizarea anumitor intangibile, cum ar fi idei sau expresii.
Formele comune de proprietate intelectuală includ:
 brevet de invenție
 drept de autor
 mărcile inregistrate
 secrete industriale/comerciale.
Dreptul de autor protejează forma unei lucrări expresive originale (literare,
artistice sau tehnice). Brevetul de invenție protejează soluții sau idei originale,
iar marca înregistrată protejează modul de identificare a unui producător sau a
altei surse de reputație.
 Aceste drepturi pot fi cedate, închiriate ( licențiate), uneori chiar folosite
drept garanție, similar unei proprietăți reale. Aceste drepturi au însă limitări
specifice, cum ar fi limitări în timp. Există diferențe substanțiale față de
proprietatea clasică; consumul proprietății clasice este exclusiv - dacă cineva
mănâncă un măr, nimeni altcineva nu-l mai poate mânca. În cazul intangibilelor
acest lucru nu se întâmplă - o carte poate fi multiplicată în oricâte exemplare fără
să afecteze vreun cititor. Drepturile de proprietate intelectuală sînt acordate de stat
în scopul încurajării creeări de asemenea intangibile. În cazul încălcării acestor
drepturi proprietarul poate acționa în justiție.
Scopul principal al drepturilor de proprietate intelectuală este de a încuraja
crearea unei mari varietăți de bunuri intelectuale. Pentru a realiza acest lucru, legea
oferă oamenilor și întreprinderilor drepturi de proprietate asupra informațiilor și
bunurilor intelectuale pe care le creează, de regulă, pentru o perioadă limitată de
timp. Aceasta oferă stimulente economice pentru crearea lor, deoarece permite
oamenilor să profite de informațiile și bunurile intelectuale pe care le
creează. Inovațiile contribuie la progresul tehnologic al țărilor.
Starea actuală de lucruri în domeniu e disputată în unele țări în curs de
dezvoltare datorită drenării resurselor interne de către statele industrializate prin
intermediul proprietății intelectuale. Statele Unite și Marea Britanie sunt singurele
state care au venituri nete consistente aferente proprietății intelectuale; ele sunt
principalele promotoare a întăririi acestor drepturi pe plan internațional.
Primele patente au fost acordate în secolul 15 în Anglia și Veneția. Dreptul
de autor nu a fost inventat pînă la apariția tiparului și răspîndirea alfabetizării.
Regele Angliei era îngrijorat de posibilitatea multiplicării cărților și a promulgat
Legea Licențierii în 1662 care a stabilit un registru al cărților licențiate. Statutele
reginei Ana a fost prima lege care acorda drepturi autorilor pentru o perioadă fixă
 de timp. Pe plan internațional, Convenția de la Berna stabilea, la sfîrșitul secolului
XIX, limitele protecției dreptului de autor; această convenție e încă în vigoare.
Termenul Proprietate intelectuală apare în Europa tot în secolul XIX;
în 1846 e folosit de A. Nion în lucrarea Droits civils des auteurs, artistes et
inventeurs.
Tendința actuală e ca aceste drepturi să fie extinse, încât să acopere domenii noi
cum ar fi bazele de date, să extindă durata acestor drepturi sau să înlăture restricții
și limitări ale acestor drepturi.
Există opinia că această extindere dăunează exact scopului pentru care aceste
drepturi au fost introduse, anume creșterea creației intelectuale. Dat fiind că marea
majoritate a ideilor noi sînt clădite pe idei mai vechi, blocarea posibilității de a
folosi idei vechi va duce la reducerea producției creative a societății. O manifestare
a acestei deformări a utilizării acestor drepturi e apariția de firme care nu creează
nimic original, dar obțin profitul în urma proceselor intentate altor firme pe teme
de proprietate intelectuală.
Critici aduse termenului „proprietate intelectuală”[modificare | modificare sursă]
În câteva dintre articolele sale, Richard Stallman, părintele Software-ului
Liber consideră termenul „proprietate intelectuală” (en: "intellectual property") ca
fiind ambiguu și recomandă folosirea termenilor copyright, trademark sau patent,
în funcție de context.
Tipuri de "proprietate intelectuală"
 Drept de autor
 Brevet de invenție
 Marcă înregistrată
 Secret industrial
 Desene industriale
 Import paralel
Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Drept_de_proprietate
https://ro.wikipedia.org/wiki/Proprietate_intelectual%C4%83