DREPTUL CONTRACTELOR ADMINISTRATIVE

I. DREPTUL DE PROPRIETATE
1. SEDIUL MATERIEI (SEDES MATERIAE)
1.1. Constituția României:

ARTICOLUL 136

(1) Proprietatea este publică sau privată.

(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau
unităţilor administrativ-teritoriale.

(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic
valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei
economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică,
fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi
date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori
închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate
publică.

(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.

ARTICOLUL 44

(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul
şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de
titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra
terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi
din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în
condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită
potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate
publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă
natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei
proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse
solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu

proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi

asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii
sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi
confiscate numai în condiţiile legii.

1
1.2. Codul Civil intrat în vigoare la data de 1 Octombrie 2011:

Art. 555 FORMELE DE PROPRIETATE

Proprietatea este publică sau privată.

Art. 553. PROPRIETATEA PRIVATĂ

(1) Sunt obiect al proprietăţii private toate bunurile de uz sau de interes privat aparţinând
persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat sau de drept public, inclusiv bunurile
care alcătuiesc domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale.
(2) Moştenirile vacante se constată prin certificat de vacanţă succesorală şi intră în
domeniul privat al comunei, oraşului sau municipiului, după caz, fără înscriere în cartea
funciară. Imobilele cu privire la care s-a renunţat la dreptul de proprietate conform art. 562
alin. (2) se dobândesc, fără înscriere în cartea funciară, de comună, oraş sau municipiu,
după caz, şi intră în domeniul privat al acestora prin hotărârea consiliului local.
(3) Moştenirile vacante şi imobilele menţionate la alin. (2), aflate în străinătate, se cuvin
statului român.
(4) Bunurile obiect al proprietăţii private, indiferent de titular, sunt şi rămân în circuitul
civil, dacă prin lege nu se dispune altfel. Ele pot fi înstrăinate, pot face obiectul unei
urmăriri silite şi pot fi dobândite prin orice mod prevăzut de lege.

Art. 554. PROPRIETATEA PUBLICĂ

(1) Bunurile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale care, prin natura lor sau prin
declaraţia legii, sunt de uz sau de interes public formează obiectul proprietăţii publice, însă
numai dacă au fost legal dobândite de către acestea.
(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziţiile aplicabile dreptului de proprietate
privată se aplică şi dreptului de proprietate publică, însă numai în măsura în care sunt
compatibile cu acesta din urmă.

Art. 858. DEFINIŢIA DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICĂ

Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparţine statului sau unei unităţi
administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt
de uz ori de interes public, cu condiţia să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute
de lege.

1.3. Alte categorii de legi:

• Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia;
• Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar;
• Codul administrativ (O.U.G. nr. 57/2019);

1.4. Reglementarea internationala a dreptului de proprietate

• Declaratia universala a drepturilor omului – a Adunarii Generale a O.N.U. 1948:
“Orice persoana, privita ca subiect unic sau asociat in colectivitati, are dreptul la
proprietate. Nimeni nu poate fi privat in mod arbitrar de proprietatea sa.”
• Conventia europeana a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale a
Consiliului Europei, 04.11.1950 (semnata de Romania la 07.10.1993 si intrata in
vigoare la 20.06.1994) – si Protocolul aditional nr. 1 din 1954

2
 2. SEMNIFICAȚIE: acel drept subiectiv ce îi recunoaște titularului său, subiect activ, existența și
exercițiul puterii de a folosi, de a culege fructele și de a dispune de un bun, în raport cu toți
ceilalți subiecți pasivi, în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele și în condițiile
determinate de lege.

3. CONȚINUT: dreptul de proprietate este definit prin atributele sale: (1) puterea, facultatea de a
folosi un bun (usus), (2) puterea, facultatea de a culege fructele (fructus) acelui bun și (3)
puterea, facultatea de a dispune de acel bun (abusus).

3.1. În doctrină se folosesc și expresiile: ius utendi (drept de folosință) , ius fruendi (dreptul de a
culege fructele) și ius abutendi (dreptul de a dispune). A defini noțiunea de “drept” folosind
tot aceeași noțiune de “drept” nu este de natură a da acuratețe exprimării și definirii
dreptului: “dreptul de proprietate este dreptul de a folosi, dreptul de a culege fructele și
dreptul de a dispune de un bun” deoarece nu lămurește pe nimeni ce este și ce reprezintă
însăși dreptul de proprietate; este o tautologie, un pleonasm adică o eroare de exprimare.

3.2. De asemenea, în doctrină, în mod nu tocmai fericit și științific, dreptul de proprietate este
definit și printr-o stare de fapt respectiv prin posesie (ius possidendi):
a) posesia este o stare de fapt cu relevanță în drept. Nu este un atribut al dreptului de
proprietate ci o stare de fapt ce: (1) poate să contribuie la dobândirea dreptului de
proprietate (pe calea uzucapiunii) sau (2) o stare de fapt ce crează aparența deținerii
dreptului de proprietate în persoana celui ce posedă bunul;
b) în dreptul antic roman precum și în dreptul medieval dreptul de proprietate era definit
prin deținerea materială a bunului (spre deosebire de prezent când este definit ca
puterea sau facultatea, subiectului activ, cu privire la un bun adică prin prisma teoriei
dreptului subiectiv).
Prin urmare, față de alți autori, considerăm că în epoca modernă posesia nu este un atribut
al dreptului de proprietate, respectiv nu intră în conținutul juridic al dreptului de
proprietate aceasta fiind exclusiv o stare de fapt cu relevanță în drept.

3.3. Dreptul de proprietate este un drept subiectiv. Știința Dreptului este știința drepturilor
subiective. Dreptul subiectiv este înțeles și se exprimă ca puterea sau facultatea pe care o
are subiectul activ (titularul dreptului) de a acționa sau de a se comporta într-un anumit
fel, precum și de a impune și pretinde tuturor celorlalte persoane (subiecți pasivi –
determinați sau nedeterminați) de a se comporta într-un anumit fel cu privire la un bun,
în mod liber, exclusiv și absolut, în limitele și condițiile determinate de lege.

Profesorul Ion P. Filipescu definea dreptul de proprietate ca fiind “acel drept real care conferă
titularului dreptul de a întrebuința lucrul potrivit naturii sau destinației sale, de a-l folosi și a
dispune de el, în mod exclusiv și perpetuu, în cadrul și cu respectarea dispozițiilor legale ”.

NOTA BENE ! RES COMMUNES – bunurile neapropriabile: aerul, lumina zilei, apa mărilor ! Acestea nu

pot face obiectul dreptului de proprietate !

3
II. DREPTUL DE PROPRIETATE PUBLICĂ

2.1. Definire: “Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparţine statului sau unei unităţi
administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz ori de
interes public, cu condiţia să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege.” (Art. 858 Cod Civil)

• Sunt bunuri “de uz public” acele bunuri care, prin natura lor, sunt de folosinta generala: pietele,
drumurile, podurile, la care au acces toti membrii societatii:
• Sunt bunuri “de interes public” acele bunuri care, prin natura lor, sunt destinate a fi folosite ori
exploatate in cadrul unui serviciu public pentru desfasurarea unor activitati care intereseaza
intreaga societate sau o anumita colectivitate fara a avea insa acces la folosinta lor concreta si
nemijlocita, in mod absolut conditionat si necesar, orice persoana sau toate persoanele cum este
cazul: muzeelelor de stat, cladirile scolilor publice, ale spitalelor publice, etc.
(a se vedea in acest sens Decizia nr. 31/26.05.1993, Decizia nr. 33/26.05.1993 adoptate de Curtea
Constitutionala)

Titularii dreptului de proprietate publică sunt statul sau unitățile administrativ-teritoriale, așa cum
rezultă din dispozițiile art. 554 Cod Civil 2011: “ (1) Bunurile statului şi ale unităţilor administrativ-
teritoriale care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz sau de interes public formează obiectul
proprietăţii publice, însă numai dacă au fost legal dobândite de către acestea.”

• Statul- titular al dreptului de proprietate publica cu privire la bunuri de interes national

• Unitatile administrativ-teritoriale sunt: (1) comuna, (2) orasul, (3) municipiul si (4) judetul

DE RETINUT: Nici o alta persoana, de drept privat sau de drept public, altele decat cele anterior
mentionate (statul si unitatile administrativ-teritoriale) nu poate fi titular al dreptului de proprietate
asupra unui bun din domeniul public !

2.2. Proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale se subdivide în: (1) domeniul
public și (2) domeniul privat.

Criteriile de disctincție între domeniul public și domeniul privat sunt:

1. în raport de natura bunurilor asupra cărora poartă dreptul de proprietate (unele bunuri, prin
natura lor, nu pot să aparțină particularilor, de ex.: spațiul aerian);
2. în raport de afectarea bunului, de destinația acordată acestuia (bunul afectat unui serviciu public
sau unei utilități publice, aparține domeniului public).

2.3. Importanța distincției dintre domeniul public și domeniul privat determină caraterele juridice ale
drepturilor de proprietate, astfel:

1. Bunurile din domeniul public:

a) sunt inalienabile, respectiv nu pot fi înstrăinate sub sancțiunea nulității absolute a
eventualului act de înstrăinare;
b) sunt imprescriptibile, respectiv dreptul de proprietate publică nu se stinge prin neuz;
c) pot fi afectate de servituți;
d) sunt insesizabile, respectiv nu pot fi urmărite silit.

4
2. Bunurile din domeniul privat:
a) sunt alienabile;
b) sunt prescriptibile, dacă legea nu prevede altfel;
c) pot fi afectate de servituți;
d) sunt insesizabile, respectiv nu pot fi urmărite silit.

2.4. Modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică (a se vedea si art. 863 Cod civil):
1. pe cale naturală;
2. prin achiziții publice, efectuate în condițiile legii;
3. prin expropriere pentru cauză de utilitate publică;
4. prin donații sau legate, acceptate în condițiile legii, dacă bunul, prin natura lui sau prin
voința dispunătorului, devine de uz ori de interes public;
5. prin convenție cu titlu oneros, dacă bunul, prin natura lui sau prin voința dobânditorului,
devine de uz ori de interes public;
6. prin trecerea, transferul unui bun din domeniul privat în domeniul public;
7. prin alte moduri prevăzute de lege.

2.5. Bunurile aparținând domeniului public (exemplificativ)

Potrivit dispozițiilor Codul administrativ - art. 286 si urm. domeniul public este alcătuit din bunurile
prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituție, din cele stabilite în anexele nr. 2-4 [ale Codului
administrativ – s.n.] și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de
interes public, și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin unul dintre
modurile prevăzute de lege.”

LISTĂ EXEMPLIFICATIVĂ cuprinzând unele bunuri care aparțin domeniului public al statului
(Anexa Nr. 2 din Codul administrativ):

1. bogățiile de interes public ale subsolului;

2. spațiul aerian;
3. apele de suprafață, cu albiile lor minore, malurile și cuvetele lacurilor, apele subterane, apele
maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și cu potențialul energetic
valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime, căile navigabile interioare;
4. pădurile și terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, de producție
ori de administrație silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum și terenurile neproductive incluse
în amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier național și nu sunt proprietate
privată;
5. terenurile care au aparținut domeniului public al statului înainte de 6 martie 1945; terenurile
obținute prin lucrări de îndiguiri, de desecări și de combatere a eroziunii solului; terenurile
institutelor și stațiunilor de cercetări științifice și ale unităților de învățământ agricol și silvic,
destinate cercetării și producerii de semințe și de material săditor din categoriile biologice și
de animale de rasă;
6. parcurile naționale;
7. rezervațiile naturale și monumentele naturii;
8. patrimoniul natural al Rezervației Biosferei „Delta Dunării“;
9. resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, împreună cu platoul
continental;
10. infrastructura căilor ferate, inclusiv tunelele și lucrările de artă;
11. tunelele și casetele de metrou, precum și instalațiile aferente acestuia;
12. drumurile naționale - autostrăzi, drumuri expres, drumuri naționale europene, principale,
secundare;

5
 13. canalele navigabile, cuvetele canalului, construcțiile hidrotehnice aferente canalului, ecluzele,
apărările și consolidările de maluri și de taluzuri, zonele de siguranță de pe malurile canalului,
drumurile de acces și teritoriile pe care sunt realizate acestea;
14. rețelele de transport al energiei electrice;
15. spectre de frecventă și rețelele de transport și de distribuție de telecomunicații;
16. canalele magistrale și rețelele de distribuție pentru irigații, cu prizele aferente;
17. conductele de transport al țițeiului, al produselor petroliere și al gazelor naturale;
18. lacurile de acumulare și barajele acestora, în cazul în care activitatea de producere a energiei
electrice este racordată la sistemul energetic național, sau cele cu transe pentru atenuarea
undelor de viitură;
19. digurile de apărare împotriva inundațiilor;
20. lucrările de regularizare a cursurilor de ape;
21. cantoanele hidrotehnice, stațiile hidrologice, meteorologice și de calitate a apelor;
22. porturile maritime și fluviale, civile și militare - terenurile pe care sunt situate acestea, diguri,
cheiuri, pereuri și alte construcții hidrotehnice pentru acostarea navelor și pentru alte
activități din navigația civilă, bazine, acvatorii și șenale de acces, drumuri tehnologice în
porturi, monumente istorice aflate în porturi, cheiuri și pereuri situate pe malul căilor
navigabile, în afara incintelor portuare destinate activităților de navigație;
23. porturile de agrement - terenurile pe care sunt situate acestea, cu drumurile de acces
aferente, diguri, cheiuri, pereuri și alte construcții hidrotehnice destinate pentru acostarea
navelor de agrement, de croazieră, de pasageri sau a altor nave care efectuează un serviciu
public de transport pasageri, inclusiv faleza aferentă;
24. terenurile destinate exclusiv instrucției militare;
25. pichetele de grăniceri și fortificațiile de apărare a țării;
26. pistele de decolare, aterizare, căile de rulare și platformele pentru îmbarcare-debarcare
situate pe acestea și terenurile pe care sunt amplasate;
27. statuile și monumentele declarate de interes public național;
28. ansamblurile și siturile istorice și arheologice;
29. muzeele, colecțiile de artă declarate de interes public național;
30. terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea: Parlamentul, Președinția, Guvernul,
ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiile
publice subordonate acestora; instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea;
unități ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului Afacerilor Interne și ale serviciilor
publice de informații; serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe
de specialitate ale administrației publice centrale, precum și prefecturile, cu excepția celor
dobândite din venituri proprii extrabugetare, care constituie proprietatea privată a acestora.

2.6. Bunurile aparținând domeniului privat

Domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în
proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri, statul sau unitățile
administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată. (art. 354 si urm. Cod administrativ)

Moduri de dobandire a dreptului de proprietate:

• modurile comune: vanzarea-cumpararea, donatia, schimbul, legatul, uzucapiunea,

accesiunea etc.
• moduri specifice: (1) dobandirea dreptului de proprietate asupra bunurilor fara stapan sau
abandonate, a mostenirilor vacante (art. 1135 – 1139 Cod civil 2011), (2) prin exercitarea
dreptului de preemtiune recunoscut statului (de ex. cu privire la bunurile clasate ca bunuri
de tezaur – Legea nr. 182/2000).

6
2.7. Drepturile reale corespunzătoare proprietăţii publice sunt dreptul de administrare, dreptul de
concesiune şi dreptul de folosinţă cu titlu gratuit. (Art. 866 Cod civil)

2.7.1. DREPTUL DE ADMINISTRARE a bunurilor din domeniul public

1. Este posibil ca alte persoane juridice decat cele care pot detine si exercita un drept de
proprietate asupra unui bun proprietate publica să primească, să dobândească și să exercite
un drept de administrare (sau drept real de administrare) asupra unui astfel de bun.

2. Dreptul de administrare este reglementat (sedes materiae) la alin. (4) al art. 136 Constituție:
“Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în
administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de
asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică” precum si prin
normele Codului civil (art. 867-870).

Art. 867. Constituirea dreptului de administrare

(1) Dreptul de administrare se constituie prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean

sau, după caz, a consiliului local.

(2) Autorităţile prevăzute la alin. (1) controlează modul de exercitare a dreptului de

administrare.

3. Acest drept de administrare este: un drept real (opozabil erga omnes), inalienabil,
imprescriptibil și insesizabil; nu e susceptibil de dezmembrare.

2.7.2. DREPTUL DE CONCESIUNE a bunurilor din domeniul public este reglementat atat prin normele
constitutionale (art. 136 alin. 4) precum si prin cele ale noului Cod civil (art. 871-873). Exista si
legi speciale in acest sens pe care le vom studia in cele ce urmeaza (legi ce privesc atribuirea
contractelor de concesiune de lucrari publice sau cel al contractelor de concesiune de servicii
publice).

1. Reglementarea din Codul civil:

• Art. 871. Conţinutul dreptului de concesiune

(1) Concesionarul are dreptul şi, în acelaşi timp, obligaţia de exploatare a bunului, în
schimbul unei redevenţe şi pentru o durată determinată, cu respectarea condiţiilor
prevăzute de lege şi a contractului de concesiune.
(2) Calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau persoană juridică.
(3) Procedura de concesionare, precum şi încheierea, executarea şi încetarea contractului de
concesiune sunt supuse condiţiilor prevăzute de lege.

• Art. 872. Exercitarea dreptului de concesiune

(1) Concesionarul poate efectua orice acte materiale sau juridice necesare pentru a asigura
exploatarea bunului. Cu toate acestea, sub sancţiunea nulităţii absolute, concesionarul nu
poate înstrăina şi nici greva bunul dat în concesiune sau, după caz, bunurile destinate ori
rezultate din realizarea concesiunii şi care trebuie, potrivit legii sau actului constitutiv, să fie
predate concedentului la încetarea, din orice motive, a concesiunii.

7
 (2) Fructele, precum şi, în limitele prevăzute de lege şi în actul de constituire, productele
bunului concesionat revin concesionarului.

(3) În toate cazurile, exercitarea dreptului de concesiune este supusă controlului din partea
concedentului, în condiţiile legii şi ale contractului de concesiune.

2. Reglementarea din legile speciale:

• Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii

• Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de
achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi
concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de
Soluţionare a Contestaţiilor