UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

ANALIZA ARTICOLULUI 9 AL CONSTITUTIEI REPUBLICII MOLDOVA

OBIECT : DREPTUL CONSTITUTIONAL SI INSTITUTII POLITICE

PROFESOR : TEODOR CARNAT
STUDENT : GRIDNEV OCTAVIAN (2206)

2022
 CONSTITUȚIA REPUBLICII MOLDOVA

Articolul 9
Principiile fundamentale privind proprietatea
(1) Proprietatea este publică şi privată. Ea se
constituie din bunuri materiale şi intelectuale.
(2) Proprietatea nu poate fi folosită în detrimentul drepturilor, libertăţilor şi demnităţii
omului.
(3) Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei
 CUPRINS
INTERPRETAREA GENERALA A ARTICOLULUI………………………………………………..
DEFINIREA SINTAGMELOR DE PROPRIETATE PUBLICA SI PRIVATA……………………...
COMENTARIUL SI ANALIZA ARTICOLULUI…………………………………………………….
PROTECTIA CONSTITUTIONALA A DREPTULUI LA PROPRIETATE ………………………..
ROLUL CURŢII CONSTITUŢIONALE ÎN GARANTAREA DREPTULUI FUNDAMENTAL LA
PROPRIETATE………………………………………………………………………………………..
ANALIZA DOCTRINARA A ARTICOLULUI………………………………………………………
CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE…………………………...
PROTOCOL ADITIONAL la CONVENTIA PENTRU APARAREA DREPTURILOR OMULUI
SI A LIBERTATILOR FUNDAMENTALE………………………………………………..................
 Articolul 9 al Constituţiei este intitulat „Principiile fundamentale privind proprietatea“. Articolul
indică expres faptul că este vorba despre proprietate la general, și nu despre dreptul la proprietate, la
care face obiectul art. 46 din Constituţie. Dreptul de proprietate este, conform Codului civil, dreptul
unei persoane de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele
determinate de lege. În funcție de titular și caracteristici, proprietatea poate fi privată sau publică.
Dar exista o delimitare a proprietatii si destingem definitiile dreptului de proprietate privata si a
dreptului de proprietate publica : Dreptul de proprietate privată este definit ca dreptul real principal
care conferă titularului său atributele de posesie, folosință și dispoziție asupra bunului apropriat în
formă privată, atribute care pot fi exercitate în mod absolut, exclusiv și perpetuu, cu respectarea
limitelor materiale și a limitelor juridice. Poate fi titular al dreptului de proprietate privată atât o
persoană fizică, cât și o persoană juridică, inclusiv statul. În cazul în care însă statul deține bunuri cu
titluri de proprietate privată, acestea sunt supuse aceluiași regim juridic ca bunurile aflate în
proprietatea oricărei alte persoane. Dreptul de proprietate privată este un drept absolut, exclusiv și
perpetuu. Dreptul de proprietate este un drept absolut pentru că titularul său are libertatea oricărei
acțiuni sau inacțiuni în legătură cu bunul său. Caracterul exclusiv cuprinde două idei: monopolul
titularului dreptului de proprietate asupra bunului său și excluderea terților, inclusiv a autorităților
publice, de la exercitarea prerogativelor proprietății. În fine, dreptul de proprietate este perpetuu, în
sensul că el durează atâta vreme cât există și bunul care face obiectul dreptului; în plus, dreptul de
proprietate nu se stinge prin neuz și nu poate fi pierdut prin intervenția prescripției extinctive.
Limitele exercitării dreptului de proprietate pot fi materiale sau juridice. Limitele materiale, în cazul
bunurilor corporale, constau în limitele fizice ale bunului. În cazul terenurilor, de pildă, proprietarul
își poate exercita atributele dreptului său pe toată suprafața terenului, inclusiv deasupra acestuia
(până la limita inferioară a spațiului aerian, care este obiect al dreptului de proprietate publică), și în
subsol, cu mențiunile că, potrivit Constituției, bogățiile subsolului fac obiectul exclusiv al
proprietății publice și că subsolul poate fi utilizat pentru efectuarea de lucrări de interes general, sub
condiția însă a despăgubirii proprietarului. Limitele juridice se stabilesc fie prin lege, fie de către o
instanță judecătorească, fie de către proprietar, printr-un act juridic încheiat de acesta. Ele sunt o
modalitate de limitare a exercițiului absolut al dreptului de proprietate într-un mod care să concilieze
interesul particular al proprietarului cu cel general sau cu interesele altor particulari. Exemple de
astfel de limitări juridice (care sunt de regulă prezentate sub forma dreptului de servitute sunt:
obligația de îngrădire a caselor, curților și grădinilor, obligația de a respecta o distanță minimă față
de proprietatea vecină în cazul realizării de plantații sau construcții, dreptul de trecere pe proprietate
vecină în cazul lipsei unui drum de acces la drumul public etc. Alte limitări juridice aduse
exercițiului dreptului de proprietate sunt reglementările care țin de disciplina în construcții, regimul
terenurilor forestiere și agricole, posibilitatea aplicării, în anumite condiții a unor măsuri de
rechiziție, expropriere sau confiscare a bunurilor etc. Dreptul de proprietate publică este dreptul real
principal, inalienabil, insesizabil, imprescriptibil, care conferă atributele de posesie, folosință și
dispoziție asupra unui bun, care, prin natura sa sau prin declarație a legii, este de uz sau de utilitate
publică, atribute care pot fi exercitate în mod absolut, exclusiv și perpetuu, cu respectarea limitelor
materiale și a limitelor juridice . Titularul dreptului de proprietatea publică poate fi statul sau o
unitate administrativ-teritorială. Bunurile de uz public sunt bunurile la a căror utilizare au acces toți
membrii comunității, indiferent de momentul sau durata acestei utilizări. Exemple de astfel de
bunuri sunt: drumurile naționale sau locale (în cadrul unor suprafețe mai mari de teren care sunt
obiect al proprietății private pot exista însă și drumuri private), bibliotecile publice naționale sau
locale etc. Bunurile de interes public sunt bunurile care, deși nu sunt accesibile uzului public, sunt
afectate funcționării serviciilor publice (clădiri ale ministerelor și altor instituții publice,
echipamente și instalații destinate apărării naționale etc.) sau sunt destinate să realizeze în mod
direct un interes național sau local (bogățiile subsolului, opere de artă etc.).
Profesorul universitar si doctor in drept, Boris NEGRU reflecta asupra conceptului de proprietate
evidentiind-o ca o categorie complexa, si care poate fi interpretata in mai multe sensuri : fiind o
categorie economică, proprietatea reflectă relaţiile dintre oameni în procesul de producţie și de
repartiţie a bunurilor materiale. Proprietatea caracterizează în ale cărui mâini se află mijloacele de
producţie și cărui interes îi servesc. Astfel, sub aspectul economic, proprietatea exprimă o relaţie de
apropiere, de însușire a premiselor materiale ale unui proces de producţie. Când însușirea respectivă
este ocrotită și garantată de către stat, proprietatea îmbracă un veșmânt juridic, devenind astfel și o
categorie juridică. Sub aspectul juridic, proprietatea își găsește exprimarea atât în dreptul de
proprietate, cât și în întregul sistem economic al societăţii.dreptul la proprietate, care face obiectul
art. 46 din Constituţie. Proprietatea a fost un fapt constant în toate timpurile și în toate societăţile.
Cu cât omul pășește mai sigur pe calea progresului, cu atât mai puternic simte dorinţa de a fi
proprietar. Ideea de proprietate îl îndeamnă pe om la muncă și, totodată, îl face să aibă un scop bine
determinat. etate, cât și în întregul sistem economic al societăţii. Ca multe alte fenomene și categorii
sociale, proprietatea nu rămâne neschimbată, ci e supusă unui flux continuu. Mai mult decât atât, la
etapa actuală proprietatea devine o categorie primordială, care se evidenţiază tot mai mult din
multiplele probleme sociale, iar dreptul la proprietate e consacrat ca unul dintre drepturile
fundamentale ale omului. Din cele spuse rezultă că proprietatea poate fi interpretată ca expresia
supremă a accesului oamenilor la posesiunea, folosinţa și dispoziţia bunurilor. Altfel spus,
proprietatea devine un mod de realizare a puterii umane asupra bogăţiilor. Fiind una dintre
componentele indispensabile ale societăţii umane, proprietatea și dreptul la ea și-au găsit expresie în
numeroase acte normative prestigioase internaţionale și naţionale. În această ordine de idei,
Constituţia Republicii Moldova conţine o serie de prevederi normative ce dezvăluie conţinutul
economic, social și juridic al proprietăţii. Ne vom referi doar la unele dintre ele. 1. Chiar din alin. (1)
al art. 9 rezultă expres două forme de proprietate: publică și privată. Legiuitorul utilizează noţiunea
publică, și nu de stat, prima conţinând-o pe a doua. Astfel, se acceptă un concept consacrat și
recunoscut în majoritatea absolută a statelor. Din proprietatea publică fac parte bunurile ce aparţin
Republicii Moldova cu drept de posesiune, de folosinţă și de administrare (de dispoziţie). Art. 127,
alin. (4) al Constituţiei stabilește bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, și anume:
bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele și pădurile folosite în interes public,
resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, căile de comunicaţie, alte bunuri
stabilite de lege. Proprietatea publică este de două tipuri: – proprietatea de stat, obiecte ale acestui
tip de proprietate fiind: pământul; solul, apele, pădurile, alte resurse naturale; bunurile autorităţilor
publice; valorile culturale și istorice; mijloacele bugetelor de stat; bunurile întreprinderilor de stat
etc.; – proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale, obiecte ale acesteia fiind: bunurile care aparţin
autorităţilor locale, mijloacele bugetelor locale, fondurile locative și gospodăria comunală și de
locuinţe ale autorităţilor locale etc. Atributele dreptului de proprietate publică (posesiunea, folosinţa,
administrarea) se exercită în mod diferit, în funcţie de titularii tipului respectiv de proprietate și în
raport cu bunurile care fac obiectul proprietăţii publice. Esenţial însă este faptul că, indiferent de
titularul său, dreptul de proprietate publică trebuie să se exercite în interesul general, al întregului
popor – interes naţional, sau al unui grup restrâns de locuitori dintr-o comunitate concretă – interes
local. În ceea ce privește proprietatea privată, Constituţia nu numește titularul ei, deoarece acesta
poate aparţine oricărui subiect de drept. Proprietatea privată poate avea ca obiect orice bun, cu
excepţia bunurilor care pot fi doar proprietate publică. Partea a doua a alin. (1) art. 9 menţionează și
definește conţinutul proprietăţii, stabilind că aceasta se constituie din bunuri materiale și
intelectuale. De aici rezultă că obiectelor dreptului de proprietate li se dă denumirea de bunuri.
Bunurile reprezintă acele valori care sunt utile satisfacerii intereselor umane. După cum specifică
textul constituţional, bunurile pot fi materiale și intelectuale. Sunt materiale bunurile posibile de
reală apropiere, evaluabile în bani, al căror conţinut, a căror valoare și ale căror caracteristici sunt
ușor sesizabile. În categoria bunurilor materiale intră: mijloacele de producţie, pământul, subsolul,
apele, regnul vegetal și regnul animal, clădirile, utilajele, obiectele culturii materiale și spirituale,
banii, hârtiile de valoare, mijloacele locale de transport și de telecomunicaţii, alte bunuri necesare
pentru satisfacerea cerinţelor individuale ale persoanei. Sunt intelectuale bunurile legate de creaţia
intelectuală și de rezultatele ei. Bunurile intelectuale ţin de două domenii: a) dreptul de autor și
drepturile aferente (conexe), în legătură cu care vom menţiona relaţiile generate de crearea și
valorificarea operelor literare, de artă, a lucrărilor știinţifice, interpretărilor, fonogramelor și a
emisiunilor radiofonice și televizate. În categoria bunurilor intelectuale de acest gen intră creaţiile
intelectuale ce ţin de domeniul literaturii, artei și știinţei, exprimate printr-o anumită formă obiectivă
ce permite să fie reproduse – atât publicate, cât și nepublicate – indiferent de forma, destinaţia și
valoarea fiecărei opere, precum și de procedeul de reproducere a ei. În legătură cu dreptul de autor,
menţionăm și câteva trăsături juridice ale acestuia. Astfel, dreptul de autor este un drept de
proprietate, personal (moral), patrimonial (economic), distinct asupra unui bun incorporal; b) dreptul
de proprietate industrială, care se referă în general la raporturile privind creaţiile intelectuale
aplicabile în industrie și la semnele distinctive ale unei asemenea activităţi. Principalele obiecte ale
proprietăţii industriale reglementate de lege sunt: Invenţia – soluţie tehnică nouă a unei probleme,
având aplicabilitate industrială în orice domeniu în care intervine forţa creatoare a omului; Marca
(de produs și de serviciu) – semne care deosebesc produsele și serviciile unor persoane fizice sau
juridice de produsele și serviciile similare ale altor persoane fizice sau juridice. După caracteristicile
ei, marca poate fi: individuală (aparţine unei singure persoane fizice sau juridice); colectivă (aparţine
unei uniuni, asociaţii economice sau unei alte asociaţii de persoane fizice și juridice, destinată să
desemneze produsele fabricate și comercializate ori serviciile prestate de acestea); verbală
(constituită din cuvinte, inclusiv prenume și nume, din litere și cifre); figurativă (reprezentare
grafică); combinată (alcătuită din embleme verbale și figurative). Denumirea de origine a produsului
– denumirea ţării, regiunii sau localităţii, precum și denumirile lor istorice, utilizate pentru
desemnarea produsului, ale cărui calităţi deosebite sunt determinate de factori naturali, etnografici,
geografici etc. Denumirea de origine poate fi și un cuvânt derivat din denumirea ţării sau a uneia din
unităţile administrativ-teritoriale. 2. Alin. (2) din art. 9 stabilește anumite limite vizând proprietatea
și exercitarea acesteia. Astfel, legiuitorul a prevăzut că proprietatea nu poate fi folosită în
detrimentul drepturilor, libertăţilor și demnităţii omului. Prevederea constituţională menţionată
rezultă din principiul egalităţii cetăţenilor (art. 16 din Constituţie), conform căruia ocrotirea și
respectarea persoanei sunt îndatoririle primordiale ale statului, care nu poate accepta ideea deosebirii
între persoane pe motive de avere. Totodată, textul în cauză exprimă și un alt principiu fundamental
al unui stat de drept, și anume – interzicerea exploatării omului și interzicerea impunerii
considerentelor economice, astfel încât să se creeze situaţii și condiţii ce le-ar dezavantaja unele
categorii de persoane și ar avantaja pe altele, pornind de la posibilităţile patrimoniale de care dispun
și care le creează astfel de situaţii și posibilităţile diferite de realizare a drepturilor și libertăţilor
fundamentale. 3. Conform alin. (3) al art. 9 al Constituţiei, piaţa, libera iniţiativă economică,
concurenţa loială sunt factori de bază ai economiei. Textul în cauză urmează a fi examinat sub
câteva aspecte, în funcţie de enumerarea factorilor de bază ai economiei. În acest sens, deosebim: a)
Piaţa Aceasta poate fi privită ca o totalitate a tranzacţiilor de vânzare-cumpărare de produse și
servicii. Există câteva indicii ale pieţei, care o fac să se deosebească de toate celelate tipuri de
organizare a activităţii economice, și anume: – accesul liber și posibilitatea de ieșire la piaţă,
caracterul nelimitat al numărului de participanţi la activităţile din cadrul ei, accesul și desfășurarea
activităţilor manifestându-se prin diverse metode; – exercitarea unei influenţe nesemnificative
asupra preţului general de pe piaţă către preţul fixat de fiecare producător, dat fiind caracterul de
masă al pieţei, interacţiunea diverșilor vânzători, cu posibilităţi relativ egale, ceea ce contribuie la
stabilirea pieţei; – libertatea deplină de circulaţie a resurselor materiale, financiare, și anume: ·
asigurarea, în principiu, de șanse egale pentru toţi participanţii la activităţile de piaţă, a dreptului
fiecăruia de a fi informat despre cerere și ofertă, despre preţuri, despre specificarea mărfurilor; ·
excluderea de privilegii. b) Libera iniţiativă economică Relaţiile de piaţă caracterizează un anumit
tip de organizare a economiei naţionale, în cadrul căruia între producător și consumator nu există
instituţie administrativă de planificare, ce ar reglementa activitatea producătorilor și a
consumatorilor. Numai în cadrul unei pieţe libere se poate manifesta libera iniţiativă economică,
aceasta presupunând, în primul rând, maximum de libertăţi și posibilităţi economice, dintre care
menţionăm următoarele, expuse ca principii: – egalitatea subiecţilor; – inviolabilitatea proprietăţii; –
libertatea tranzacţiilor; – inadmisibilitatea amestecului arbitrar în relaţiile individuale; – obţinerea de
condiţii favorabile în realizarea drepturilor civile de către persoanele fizice și juridice, conform
propriei voinţe și propriilor interese. Din cele expuse rezultă că subiecţii activităţilor deţin o așa-
numită suveranitate economică. O suveranitate similară o deţin și cumpărătorii. c) Concurenţa loială
Concurenţa este o trăsătură esenţială a economiei de piaţă. Aceasta reprezintă o rivalitate între
participanţii la relaţiile din cadrul economiei de piaţă, care tind să obţină condiţii mai favorabile de
producere, cumpărare și vânzare a mărfurilor și serviciilor. La caracterizarea concurenţei, legiuitorul
utilizează termenul „loială“. Sensul acestuia este identic cu cel al concurenţei libere, opuse
concurenţei neloiale, reglementate pe larg în multiple acte normative.
In revista “Studii Juridice Universitare” identificam opiniile autorilor Aurel BAESU si Lilea
MARGINEANU care in urma unui studiu de cercetare, vin cu interpretarea, desfasurarea si
caracterizarea subiectului : “Protecţia constituţională a dreptului la proprietate” : La începuturile
organizării existenţei omului ca fiinţă socială însuşirile premiselor asigurării traiului său apărea ca o
condiţie ferească, ulterior însă, dezvoltarea vieţii sociale a impus ordonarea relaţiilor între oameni.
Realizată mai întâi la nivelul unor comunităţi teritoriale restrânse, treptat s-a ajuns la formarea de
colectivităţi destul de mari, unite prin diferite scopuri, pentru ca la un moment dat, oamenii să se
organizeze în state. Ca entităţi organizate, primele formaţiuni statale au edictat norme juridice care
au avut în vedere şi raporturile de proprietate. Înainte de a fi un drept, proprietatea este o realitate
socială şi economică. Asumarea calităţii de stăpân al unui lucru, dispunerea de aceasta după bunul
său plac, pentru satisfacerea nevoilor proprii, afirmarea acestor prerogative faţă de terţi, cărora li s-a
pretins să le recunoască şi să le respecte, s-au născut înaintea dreptului. Deci, proprietatea este un
fenomen social care pe parcursul istoriei a precăutat atenţia specialiştilor din domeniul dreptului şi
nu numai dat fiind faptul că ea s-a dezvoltat în mod diferit şi în cadrului nor relaţii sociale cu totul
diferite în fiecare epocă de dezvoltare a societăţii. Dreptul de proprietate, indiferent de epoca
istorică, a coexistat cu apropierea privată a bunurilor care niciodată nu a putut fi distrusă chiar dacă
în timp raportul dintre aceste forme a fost variabil. Pe plan naţional dreptul de proprietate este
reglementat de o serie vastă de norme juridice fapt ce confirmă importanţa şi complexitatea acestei
instituţii pentru sistemul de drept al Republicii Moldova. Astfel, dreptul de proprietate este prevăzut
în primul rând de norme constituţionale care consfinţesc principiile fundamentale ale reglementării
relaţiilor de proprietate, de norme administrative şi civile în materie de dobândire şi de încetare a
dreptului de proprietate; de norme civile în materia stabilirii caracterului şi conţinutului şi limitele
împuternicirilor proprietarului; de norme penale şi administrative, norme ce apără acest drept.
Constituţia prevede următoarele reglementări cu privire la dreptul de proprietate: „Proprietate este
publică şi privată. Ea se constituie din bunuri materiale şi intelectuale“ ; „Dreptul de proprietate
privată precum şi creanţele statului sunt garantate. Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o
cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Averea
dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă“ ; „Statul ocroteşte
proprietatea. Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă
acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii“. O trăsătură specifică a dreptului de proprietate
constă în faptul că împuternicirile proprietarului au un caracter independent, nu se bazează pe
dreptul unor alte persoane. De menţionat că pot exista situaţii când cele trei atribute: posesiunea,
folosinţa şi dispoziţia pot aparţine nu numai proprietarului. O altă particularitate constă în faptul că
împuternicirile proprietarului sunt limitate. Astăzi, legislaţia tuturor ţărilor conţine limitări ale
împuternicirilor proprietarului. Cât priveşte limitarea împuternicirilor proprietarului în legislaţia
Republicii Moldova, există unele situaţii, care după părerea noastră, periclitează şi chiar lezează
grav acest drept economic fundamental de tradiţii. De exemplu, în Legea instituţiilor financiare nr.
550 din 21 iulie 1995 este stipulat că persoanele legate printr-un raport de rudenie de gradul întâi sau
doi cu persoanele fizice membre ale consiliului unei bănci comerciale, organului executiv al unei
bănci comerciale sau comisiei de cenzori a unei bănci comerciale sunt considerate persoane afiliate
băncii, ca ulterior să prevadă că administratorul special al unei bănci comerciale acordă prioritate
intereselor deponenţilor şi ale altor creditori care nu sunt persoane afiliate băncii, în raport cu
acţionarii şi creditorii care sunt persoane afiliate băncii, precum şi legea poate permite instituirea
unui moratoriu de către Banca Naţională a Moldovei, ce ar putea limita la anumite categorii de
creditori, printre care şi persoanele afiliate băncii comerciale. Aici, in probarea afirmatiei de mai sus,
autorii au anumite argumente precum : a) dreptul de proprietate ca drept economic fundamental este
reglementat expres în toate constituţiile statelor lumii, respectiv şi-n Constituţia Republicii Moldova,
accentuându-se importanţa sa întru asigurarea unui circuit al bunurilor şi realizarea unei dezvoltări
economice pronunţate, pe când Banca Naţională a Moldovei este o autoritate care nu-şi găseşte
reglementare în cadrul acesteia, dar care exercită, indiscutabil, un rol enorm la protejarea intereselor
naţionale în activitatea economico-financiară a băncilor comerciale din Republica Moldova, prin
supravegherea financiară şi asigurarea bunei-funcţionări a băncilor comerciale şi a întregului sistem
bancar; b) la baza acordării priorităţii pentru interesele deponenţilor şi ale altor creditori care nu sunt
persoane afiliate băncii, în raport cu acţionarii şi creditorii care sunt persoane afiliate băncii, se
regăseşte scopul protecţiei dreptului de proprietate al altor persoane, fără a ţine cont de faptul
că rudele de gradul II ale persoanelor fizice membre ale consiliului unei bănci comerciale, organului
executiv al unei bănci comerciale sau comisiei de cenzori a unei bănci comerciale, sunt în aceiaşi
măsură şi ele titulari ai acestui drept economic fundamental reglementat de constituţie; c) la
depunerea mijloacelor băneşti rudele de gradul II ale persoanelor fizic, nu au beneficiat de limite sau
interdicţii, dat fiind faptul că mijloacele băneşti a acestora pot spori considerabil veniturile băncilor
comerciale deponente; d) rudele de gradul II ale persoanelor fizice membre ale consiliului unei bănci
comerciale, organului executiv al unei bănci comerciale sau comisiei de cenzori a unei bănci
comerciale, pot fi pe de o parte foarte apropiate cu persoanele fizice respective, cât şi, pe de altă
parte, destul de îndepărtate la nivel de business, afacere cât şi relaţii economice comune, iar norma
respectivă lezează vădit acest drept economic fundamental ce le aparţine etc. e) conform
prevederilor constituţionale ale Republicii Moldova, în Republica Moldova nu pot fi adoptate legi
care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului, iar
exerciţiul lor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund
normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în situaţiile prevăzute
expres de constituţie, printre care însă nu se regăseşte situaţia speţei de mai sus. e) conform
prevederilor constituţionale ale Republicii Moldova, în Republica Moldova nu pot fi adoptate legi
care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului, iar
exerciţiul lor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund
normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în situaţiile prevăzute
expres de constituţie, printre care însă nu se regăseşte situaţia speţei de mai sus. Astfel, găsim de
cuviinţă să iniţiem o lege ferenda de a exclude rudele de gradul II ale persoanelor fizice membre ale
consiliului unei bănci comerciale, organului executiv al unei bănci comerciale sau comisiei de
cenzori a unei bănci comerciale din categoria persoanelor afiliate acestora, întru asigurarea dreptul
de proprietate ca drept economic fundamental a acestora. Pornind de la conţinutul economic al
relaţiilor de proprietate, putem spune că obiect al dreptului de proprietate poate fi tot ceea ce se
poate însuşi ca marfă. Acest mod de abordare a problemei însă ar fi prea larg, deoarece efectiv, în
fiecare caz, poate deveni marfă tot ceea ce este legat de activitatea umană (chiar şi organismul
omului) sau, bunăoară, loturile de pe Lună, în cunoscutele cazuri de vânzare a lor la care omul nu a
ajuns, dar teoretic are şanse să ajungă. De aceea este necesar să concretizăm că poate fi obiect al
dreptului de proprietate nu pur şi simplu marfa, ci rezultatul muncii omului, care îmbracă formă de
marfă. Sub aspectul bunurilor imobile, îndeosebi a terenurilor agricole, ţinem să evidenţiem că
conform datelor oficiale producţia agricolă, ca indice macroeconomic al PIB (produsul intern brut)
al Republicii Moldova ocupă o poziţie semnificativă, fapt ce constată importanţa sectorului agricol
în economia Republicii Moldova, la general, şi a terenurilor agricole, ca varietate a bunurilor
imobile, în special. De aceea, măsurile de protecţie a terenurilor agricole rămân a fi una din
strategiile prioritare din partea statului, iar formalitatea de înstrăinarea a acestora, evident, o
procedură în strictă conformitate cu legea. În această ordine de ideii, reieşind şi din faptul că preţul
normativ al terenului agricol în Republica Moldova este destul de mic în raport cu salariile minime
ale cetăţenilor europene, considerăm oportun de a menţine iniţiativa de lege ferenda de a limita
dreptul cetăţenilor străini şi a apatrizilor, printr-o prevedere constituţională, la dobândirea terenurilor
agricole în proprietate privata . conform alin. (2) al art. 46 din Constituţia Republicii Moldova,
nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu
dreaptă şi prealabilă despăgubire. În dezvoltarea prevederilor constituţionale vine Legea exproprierii
pentru cauză de utilitate publică, nr. 488-XIV din 8 iulie 1999, care defineşte exproprierea ca fiind
„transferul de bunuri şi de drepturi patrimoniale din proprietate privată în proprietate publică,
transferul către stat de bunuri proprietate publică ce aparţin unei unităţi administrativ teritoriale sau,
după caz, cedarea către stat sau către o unitate administrativ-teritorială a drepturilor patrimoniale în
scopul efectuării de lucrări pentru cauză de utilitate publică de interes naţional sau de interes local,
în condiţiile prevăzute de lege, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire“. În conţinutul garanţiei
constituţionale a dreptului de proprietate este inclusă condiţia obligatorie a despăgubirii pentru
expropriere şi se menţionează expres condiţiile despăgubirii: 1) pentru cauză de utilitate publică; 2)
cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. 1) Condiţia pentru cauză de utilitate publică presupune că
trebuie să existe un interes public general, stabilit de lege, evident şi demonstrat, în a cărui realizare
se lezează dreptul la proprietate privată. De fapt, este vorba nu de o expropriere, ci de un schimb de
proprietate, deoarece în locul bunului expropriat se oferă un alt bun sau o recompensă ce acoperă
paguba. Condiţia existenţei utilităţii publice este foarte importantă, ea permite evitarea abuzurilor.
Lucrările sunt declarate ca fiind de utilitate publică la cererea unor comisii speciale de către:
Parlament (lucrările de interes naţional); consiliile locale (lucrările de interes local). În cazul când
lucrările de interes comun ţin de competenţa consiliilor din mai multe unităţi administrativ-
teritoriale, care nu găsesc soluţia potrivită, utilitatea publică este declarată de către Guvern. 2)
Condiţia cu dreaptă şi prealabilă despăgubire presupune, în primul rând, că despăgubirea
exproprierii trebuie să compenseze în întregime costul bunului şi pagubele suferite. În al doilea rând,
despăgubirea trebuie să fie prealabilă, adică să aibă loc înainte de expropriere. Momentul
despăgubirii poate fi convenit de părţi, dar Constituţia obligă să nu fie după momentul final de
trecere a bunului în proprietatea statului, indiferent de soarta ulterioară a bunului. Dreptul la
despăgubire derivă şi din alte dispoziţii constituţionale, cum ar fi cele referitoare la principiul
dreptăţii, proclamat ca valoare supremă şi garantat în alin. (3) al art. 1 sau la dreptul persoanei
vătămate de o autoritate publică de a cere reparaţia pagubei — art. 53 alin. (1). Un al element
deosebit de important al garantării dreptului de proprietate prin art. 46 este interdicţia confiscării
bunurilor dobândite licit. În cadrul regimului sovietic totalitar, problema păstrării bunurilor
dobândite licit nici nu se punea, odată cu condamnarea persoanei fiind confiscate toate bunurile ce
aparţineau acesteia şi familiei sale, indiferent de provenienţa şi de deţinătorul concret al bunurilor.
Pentru neadmiterea unor astfel de abuzuri şi pentru degrevarea proprietarului de sarcina dovezii
provenienţei licite a bunurilor sale, alin. (3) al art. 46 din Constituţie prevede expres că averea
dobândită licit nu poate fi confiscată, iar caracterul licit al dobândirii se prezumă. Problema sarcinii
probei pentru dovedirea dobândirii licite a bunurilor are câteva aspecte, fiind considerată şi o piedică
în calea prevenirii şi combaterii corupţiei, a neadmiterii îmbogăţirii fără justă cauză a unor
funcţionari. În acest context autorii subliniaza faptul că prevederile constituţionale ale Republicii
Moldova stipulează clar că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se
interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi
cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte, iar dacă există neconcordanţe între pactele
şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi
legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale şi că Republica Moldova se obligă să
respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu
alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, iar intrarea în
vigoare a unui tratat internaţional conţinând dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o
revizuire a acesteia. Tratatele internaţionale la care Republica Moldova face parte, conţin expres
astfel de reglementări ca: „sub rezerva Constituţiei sale şi a principiilor fundamentale ale sistemului
său juridic, fiecare stat parte are în vedere să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se
dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost
săvârşite cu intenţie, îmbogăţirii ilicite, adică o mărire substanţială a patrimoniului unui agent public
pe care acesta n-o poate justifica rezonabil în raport cu veniturile sale legitime“, „fiecare parte
adoptă măsuri legislative şi altele, considerate necesare pentru a permite confiscarea instrumentelor
şi a veniturilor provenite din activitatea infracţională sau a bunurilor, valoarea cărora corespunde cu
aceste venituri; la fel fiecare parte poate, în momentul semnării sau depunerii instrumentului de
ratificare, acceptare, aprobare, sau aderare, printr-o declaraţie adresată Secretarului General al
Consiliului Europei, să declare ca aliniatul de mai sus nu se va aplica decât infracţiunilor sau
categoriilor de infracţiuni precizate în declaraţie“, precum şi „statele membre adoptă măsurile
necesare pentru a permite confiscarea, totală sau parţială, a bunurilor unei persoane condamnate ca
urmare a săvârşirii unei infracţiuni care este susceptibilă să genereze, în mod direct sau indirect,
beneficii economice, atunci când, în baza circumstanţelor cauzei, inclusiv a elementelor de fapt şi a
probelor disponibile, cum ar fi faptul că valoarea bunurilor este disproporţionată în raport cu venitul
legal al persoanei condamnate, o instanţă consideră că bunurile în cauză au fost obţinute din
activităţi infracţionale“. Analizând cele de sus, autorii considera oportun elaborarea unei propuneri
de lege ferenda de a exclude prevederea „caracterul licit al dobândirii” care se prezumă din norma
constituţională a Republicii Moldova, întru racordarea legislaţiei naţionale la cele internaţionale.
Mai mult ca atât, confiscarea extinsă şi îmbogăţirea ilicită 3, acţiuni menţionate în actele
internaţionale de mai sus, sunt reglementate şi de legislaţia naţională a Republicii Moldova, cu ar fi
Codul Penal al Republicii Moldova şi Codul de Procedură Penală a Republicii Moldova, care însă
cunosc dificultăţi în realizarea mecanismului practic, datorită existenţei reglementării „caracterul
licit al dobândirii se prezumă“ şi care fac ca acţiunile organelor de urmărire penală să întrunească un
caracter ilicit. “Ţinem să accentuăm că propunerea respectivă de lege ferenda este şi a fost criticată
de unii constituţionalişti pe motiv că ar contravine prevederilor constituţionale care statuează
imperativ că în Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile
şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului. Această dispoziţie este dezvoltată şi-n altă
prevedere care stipulează că nici o revizuire a Constituţiei nu poate fi făcută dacă are ca rezultat
suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.
Deasemenea, prin excluderea propoziţiei „Caracterul licit al dobîndirii se prezumă“, se încalcă
unitatea materiei constituţionale, deoarece din punct de vedere juridic şi logico-gramatical alineatul
(3) al art. 46 din Constituţie formează o unitate semantică intrinsecă inseparabilă”. Aceeaşi
constituţionalişti afirmă că conform doctrinei de drept şi practicii internaţionale actuale, raporturile
dintre stat şi persoană urmează a fi reglementate după principiul egalităţii. Persoana însăşi în
raporturile sale juridice cu instituţiile statale pretinde la un tratament juridic bazat pe egalitate. În
această ordine de idei, statul este obligat să nu admită nici o cheltuială bugetară fără stabilirea sursei
de finanţare. Bazîndu-ne pe principiul egalităţii raporturilor dintre persoană şi stat, persoana, de
asemenea, nu poate admite cheltuieli şi nu poate dobîndi venituri fără stabilirea sursei de finanţare.
În Republica Moldova obligaţia stabilirii surselor de venituri şi cheltuieli funcţionează în raporturile
statului cu subiecţii antreprenoriatului. Societatea nu pune la îndoială impunerea acestei obligaţii
prin intermediul Codului fiscal. Dacă aplicăm principiul egalităţii în drepturi a tuturor persoanelor,
reglementat de art.16 din Constituţie, această obligaţie trebuie să revină şi persoanelor fizice, dar
numai în condiţiile prevăzute de art. 54 din Constituţie. Astfel, operarea modificării de lege ferenda,
„caracterul licit al dobândirii se prezumă“, ar putea da naştere la aplicarea selectivă de către
instituţiile publice a confiscării civile, fapt ce se poate solda cu abuzuri din partea reprezentanţilor
statului în raport cu persoana. Cu toate acestea în Republica Moldova unica autoritate de jurisdicţie
constituţională, care este în drept să se pronunţe asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, este
Curtea Constituţională a Republicii Moldova, şi care, şi-a exprimat expres opinia referitor la faptul
că excluderea propoziţiei „caracterul licit al dobândirii se prezumă“ este în conformitate cu
prevederile constituţionale, reieşind din faptul că confiscarea operată în condiţiile legii reprezintă o
modalitate eficientă de combatere a activităţilor criminale. Ca sancţiune civilă şi penală, confiscarea
are randament maxim, surpînd bazele economice ale infracţiunilor şi contravenţiilor, în acelaşi timp
lovind mai blînd în demnitatea omului, care este un principiu de valoare superioară, consfinţit de
Constituţia Republicii Moldova şi constituţiile tuturor statelor moderne. În această ordine de idei
Curtea Constituţională a reţinut că proiectul de lege ferenda, de mai sus, nu aduce atingere
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau garanţiilor acestora, şi respectiv nu
contravin reglementărilor art. 142 alin (2) al Constituţiei Republicii Moldova. De asemenea, Curtea
Constituţională elimină orice suspiciuni cu privire la încălcarea dreptului de proprietate, proclamat şi
garantat de alineatul (1) şi consolidat de alineatele care-l succedă ale art. 46 din Constituţie, precum
şi de art.126-128 din Constituţie, şi a principiului prezumţiei nevinovăţiei, consfinţit de art. 21 din
Constituţie, deoarece confiscarea se poate dispune doar prin hotărîre judecătorească, în condiţiile
legii, şi doar după dovedirea caracterului ilicit al bunurilor titularului inculpat al acestora. Curtea
Constituţională, de asemenea, relevă că statul poate reglementa proceduri, prin care persoana
inculpată să fie obligată să probeze caracterul licit al averii sale, iar imposibilitatea probării
caracterului licit al averii prezumă caracterul ilicit al dobîndirii acesteia şi tendinţa persoanei de a se
eschiva de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale faţă de societate sau de la răspundere administrativă ori
penală. Respectiv, implementarea acestei proceduri derivă şi din necesitatea statului de a combate
criminalitatea transnaţională organizată .
Asupra rolului Curtii Constitutionale in garantararea dreptului la proprietate se afirma Mariana
OJOGA, doctorand la Institutul de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice : Pornind de la
importanţa dreptului la proprietate, ca fiind un mod de realizare a puterii umane asupra bogăţiilor şi
a libertăţii individuale şi de la faptul că acesta este consacrat ca drept fundamental al omului,
garantarea realizării acestui drept este plasată pe umerii statului, care este ţinut să implementeze un
sistem de garanţii viabil, în vederea exercitării nestingherite a acestui drept. Un rol crucial în
mecanismul statal de garantare a drepturilor omului aparţine Curţii Constituţionale, care prin
intermediul atribuţiilor delegate, reprezintă un gardian veritabil al dreptului în discuţie. Curtea
Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova, autonomă,
independentă faţă de orice altă autoritate publică, inclusiv puterea legislativă, executivă şi
judecătorească. Fiind elaborată întru realizarea prevederilor Constituţiei din 1994, Curtea
Constituţională nu constituie o verigă în ierarhia instanţelor judecătoreşti de drept comun din ţară, ci
este o instanţă de jurisdicţie constituţională, sarcina căreia este garantarea supremaţiei Constituţiei,
asigurarea principiului separărilor puterilor în stat, garantarea drepturilor omului, etc. Fără îndoială,
în calitate de garant al drepturilor omului, tribunalul constituţional asigură şi garantarea dreptului
fundamental la proprietate, care este unul din cele mai importante drepturi de care se poate bucura o
persoană. Scopul articolului. Ținând cont de rolul tribunalului constituţional în garantarea
drepturilor omului într-un stat de drept şi de faptul că acesta este unica autoritate de jurisdicţie
constituţională, în rândurile de mai jos ne propunem să analizăm contribuţia acestei instituţii în
garantarea dreptului la proprietatea prin intermediul atribuţiilor sale. Metode și materiale aplicate.
Pentru analiza rolului Curţii Constituţionale în garantarea dreptului la proprietate am apelat la
diverse metode de cercetare: metoda documentării, metoda analizei jurisprudenţiale, metoda juridică
comparată ș.a. Baza teoretico-juridică a articolului științific cuprinde reglementările normative
naționale şi din dreptul românesc şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale pe tărâmul art. 46 din
Constituţie. Rezultate obținute și discuții. În calitate de unică autoritate de jurisdicţie constituţională,
atribuțiile Curţii Constituţionale sunt prevăzute în articolul 135 din Constituție şi dezvoltate în
Legea cu privire la Curtea Constituţională și Codul jurisdicției constituționale, asupra cărora ne vom
concentra în rândurile de mai jos. Controlul constituţionalităţii legilor.Prin control al
constituţionalităţii legilor se înţelege ansamblul dispoziţiilor normative care reglementează
activitatea de verificare a conformităţii legilor şi altor acte normative cu dispoziţiile legii
fundamentale[25, pag. 162]. Aceasta este funcţia primară a instanţei constituţionale şi poate fi
exercitată şi anterior promulgării legii, după cum s-a statuat în hotărârea nr. 9 din 14 februarie 2014.
Deşi, judecătorul constituţional şi-a recunoscut pe cale jurisprudenţială competenţa de a exercita
controlul constituţionalităţii legii a priori, considerăm că pentru a fortifica soluţia dată, este necesar
de a completa art. 135 alin. (1) din Constituţie, cu sintagma ,,înainte de promulgarea acestora”.
Convingerea noastră are la bază şi faptul că în art. 77, 146, 147 din Constituţia României, este
prevăzut că Curtea Constituţională a României se poate pronunţa asupra constituţionalităţii legilor
înainte de promulgare. Analiza jurisprudenţei Curţii Constituţionale în cazurile diferite pentru
exercitarea controlului de constituţionalitate pe tărâmul art. 46 denotă că procesul de deetatizare a
proprietăţii pentru Republica Moldova a fost unul anevoios, cu multe sincope şi nesocotiri în adresa
dreptului la proprietate şi care a fost imposibil de realizat fără implicarea justiţiei constituţionale. Or,
în scurt timp de la înfiinţare, Curtea Constituţională a fost invitată să se expună asupra conformităţii
actelor normative cu art. 46 din Constituţie. Printre primele acte ale Curţii, care se referă la dreptul
de proprietate este hotărârea nr. 110 din 25 ianuarie 1996, prin care au fost declarate
neconstituţionale unele prevederi ale Codului funciar, care limitau dreptul de proprietate, prin
nominalizarea subiecţilor care pot beneficia de dreptul de a intra în posesia obiectului proprietăţii.
Acestei hotărâri au urmat altele şi mai reformatoare, unele din care chiar au constatat
neconstituţionalitatea integrală a actului în discuţie . În condiţiile în care jurisprudenţa Curţii a
trebuit să se dezvolte de la un moment zero, fără istoric local şi antebelic, apreciem că primele
hotărâri ale instanţei constituţionale drept unele îndrăzneţe la acea epocă a faptelor, având în vedere
etapa incipientă în care se afla tânărul stat Republica Moldova şi consolidarea sa ca stat de drept,
care abia se rupea de la jugul regimului sovietic. După, cum susţine şi savantul Deleanu Ion, la acea
dată, justiţia constituţională apărea drept un remediu la ,,fracturile istoriei”, o tehnică preventivă sau,
după caz, corectivă la disfuncţionalităţile sau dezarticulaţiile statului de drept constituţional, un gen
de ,,inginerie juridică” după ,,cartea tehnică” a sistemului politic, care este Constituţia. Pornirea
instanţei constituţionale de a fi un veritabil gardian al drepturilor omului, inclusiv a dreptului la
proprietate, este confirmată şi prin hotărâri de dată mai recentă, în care magistraţii constituţionali au
dat o apreciere in extenso câmpului de aplicare a art. 46 din Constituţie în lumina interpretărilor date
noţiunii de ,,bun” de către judecătorul european. Exempli gratia, în hotărârile nr. 15 din 20 iunie
2013 şi nr. 19 din 18 decembrie 2012, judecătorul constituţional a notat că doar deţinerea unei
licenţe permite notarului, respectiv, executorului judecătoresc, să activeze, iar dreptul pe care îl
implică deţinerea licenţei pentru notar, respectiv, executor judecătoresc, de a-şi forma propria
clientelă în procesul exercitării atribuţiilor sale statuate de lege poate fi asimilat cu dreptul de
proprietate. Aceleaşi principii au fost contabilizate de Curtea Constituţională şi în hotărârea nr. 17
din 06 decembrie 2012, fiind arătat că “speranţa legitimă” a radiodifuzorilor, fiind legată de interese
patrimoniale este suficient de întemeiată ca să constituie un interes material şi, prin urmare, un
“bun” în sensul art.1 Protocol nr. 1 la Convenţie. Judecătorii constituţionali au mers şi mai departe
în hotărârea nr. 15 din 13 septembrie 2011,când au conchis că dreptul pe care îl implică deţinerea
atestatului de absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei poate fi asimilat dreptului de proprietate
consacrat de art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie, deoarece, graţie activităţii la care îi permite să
acceadă, titularul acestuia are posibilitatea de a obţine venituri, implicând astfel un interes material.
În tandem cu tendinţa europeană de ,,fragilizare” a dreptului la proprietate din perspectiva
dezvoltării sistemului de protecţie socială, judecătorul constituţional în hotărârea nr.27 din 20
decembrie 2011 a stabilit că dreptul asupra pensiei, poate fi obiectul protecţiei constituţionale
garantate de art.46 în cazul când dreptul social respectiv este dobândit (se află în plată) şi are o
valoare economică. De rând cu pensia şi alte prestaţii sociale (ajutorul de deces sau la indemnizaţia
unică pentru eliberarea din funcţie) au fost recunoscute de forul constituţional în hotărârea nr. 19 din
18 octombrie 2011ca bucurându-se de protecţia art. 46 din Constituţie. Aceste hotărâri conturează
indubitabil că rolul justiţiei constituţionale în garantarea dreptului la proprietate nu este mai puţin
important nici azi, când instanţa constituţională este preocupată cu precădere de compatibilizarea
legislaţiei interne cu exigenţele europene. Rezolvarea excepţiilor de neconstituţionalitate a actelor
juridice. Conformitatea actelor normative aplicate de instanța judecătorească în actul de înfăptuire a
justiției cu normele constituționale este una dintre manifestările dreptului la un proces echitabil, iar
în absenţa unei astfel de prezumţii şi existenţei unor suspiciuni de neconstituţionalitate este deschisă
calea excepţiei de neconstituţionalitate. Excepția de neconstituționalitate este un mijloc de apărare
împotriva legislatorului, în cazul în care, prin lege, drepturile constituţionale sunt încălcate şi,
totodată, sunt un mijloc de acces indirect al persoanelor la instanța de contencios constitutional .
Excepţia de neconstituţionalitate se caracterizează prin existenţa raportului triunghiular între partea
aflată în proces, ale cărei drepturi sau interese au fost eventual lezate printr-o normă
neconstituţională, instanţa de judecată, în faţa căreia se invocă neconstituţionalitatea şi Curtea
Constituţională, chemată să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Ab initio, legislatorul a
condiţionat redirecționarea excepţiilor de neconstituţionalitate de la instanțele ordinare către Curtea
Supremă de Justiție, care decidea în privința ridicării acestora în fața Curţii Constituţionale, însă prin
hotărârea nr.2 din 09 februarie 2016 a fost extinsă jurisdicția constituțională ratione personae, prin
excluderea rolului intermediator al instanţei supreme în procedura de ridicare a excepţiei de
neconstituţionalitate, astfel, încât excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată fie de instanţa de
judecată din oficiu, fie de părţile în proces, în cazul unei incertitudini de neconstituţionalitate. Deşi,
hotărârea prin care a fost lărgită lista subiecţilor cu dreptul de a iniţia procedura constituţională a
fost pronunţată încă în anul 2016, observăm că Constituţia nu a fost amendată în acest sens. Or,
articolul 135 alin. (1) lit. g) din Constituţie, art. 4 alin. (1) lit.g) Legea cu privire la Curtea
Constituţională şi art. 4 alin. (1) lit.g) Codul jurisdicţiei constituţionale prevăd la epoca de azi
că ,,Curtea Constituţională rezolvă cazurile excepţionale de neconstituţionalitate a actelor juridice
sesizate de Curtea Supremă de Justiţie”. De lege lata, nici dispoziţiile ce enumeră subiecţii cu drept
de sesizare a Curţii Constituţionale din art. 25 lit. d) Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.
38 alin. (1) lit. d) Codul jurisdicţiei constituţionale, nu au fost ,,atinse”, indicând doar Curtea
Supremă de Justiţie ca subiect cu dreptul de a sesiza instanţa constituţională. Astfel, considerăm că
aceste prevederi enunţate urmează a fi amendate în sensul includerii şi instanţelor de judecată ca
subiect cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională. Per a contrario, art. 121 alin. (1) CPC a fost
amendat în corespundere cu hotărârea nr. 2 din 09 februarie 2016, stipulând că instanţa de judecată
sesizează din oficiu sau la cererea unui participant la proces de către Curtea Constituţională. După
această digresiune, afirmăm cu toată certitudinea că rezolvarea excepţiilor de neconstituţionalitate
constituie un mijloc real de garantare a dreptului la proprietate. Mai cu seamă acest rol s-a accentuat
în anul 2016, după emiterea hotărârii supra-menţionate. Deşi, câmpul jurisprudenţial al art. 46 este
unul foarte vast, astfel, încât o analiză exhaustivă a hotărârilor forului constituţional este aproape
imposibilă, cu titlu separat, vom menţiona hotărârea nr. 26 din 27 septembrie 2016, în care Curtea a
observat că textul de lege care reglementa notificarea debitorului ipotecar cu privire la intenția
exercitării dreptului de ipotecă, modalitatea de expediere și recepționare a acesteia, era formulată de
o manieră imprecisă și neclară, fapt care nu corespundea rigorilor de claritate și previzibilitate și
care poate afecta dreptul de proprietate, garantat de art. 46 din Constituție. În hotărârea nr. 11 din 11
mai 2011, cu ocazia verificării constituţionalităţii normelor care interziceau persoanelor afiliate unei
bănci comerciale de a dispune de mijloacele financiare pe durata moratoriului instituit de către BNM
asupra unei bănci comerciale, Curtea Constituţională a evidenţiat necesitatea acestei interdicţii
pentru menținerea bunăstării economice a țării, care se sprijină inclusiv pe stabilitatea financiară a
băncilor care alcătuiesc sistemul bancar. Examenul jurisprudenţial al Curţii în cazurile în care s-a
invocat încălcarea art. 46 din Constituţie, atestă o abnegaţie deosebită faţă de atentatele împotriva
dreptului în discuţie. Totodată, ridicarea excepţiilor de neconstituţionalitate constituie o garanţie
reală a dreptului proteguit de art. 46, deoarece este capabilă să augmenteze sistemul de drept, fie
prin înlăturarea textelor de lege care nu corespund cu normele constituţionale, fie prin depistarea
unei lacune legislative. Interpretarea legii supreme. Textul constituţional nu este o formulă
matematică, încât să nu lase loc de interpretare. Constituţia, în general, reprezintă rezultatul unor
condiţionări istorice, politice, sociale şi economice specifice, care îi conferă identitate
constituţională. De aceea, interpretarea şi aplicarea prevederilor constituţionale trebuie să fie făcute
numai în spiritul identității constituționale a statului. Sarcina de interpretare a Constituţiei revine,
fără tăgadă, Curţii Constituţionale. Este limpede că legea de interpretare nu stabileşte norme noi, nu
modifică sau completează legea interpretată, ea trebuie doar să limpezească înţelesul acesteia,
ascuns într-o redactare insuficient de clară. O astfel de sarcină a executat Curtea Constituţională în
hotărârea nr. 21 din 20 octombrie 2011, în care a fost invitată de Ministrul Justiţiei să interpreteze
art. 46 alin. (3) din Constituţie şi să dea răspuns la mai multe întrebări, care în esenţă vizau
posibilitatea răsturnării sarcinii probei în cazul funcţionarilor publici şi al altor persoane salarizate
de la bugetul de stat. Însă, instanţa constituţională nu a dat curs acestei iniţiative şi a conchis că
răsturnarea probei în cazul funcţionarilor publici sau al altor persoane salarizate de la bugetul de stat
şi confiscarea averii acestora nu are o “bază legală”. A fortiori, judecătorul constituţional a conchis
că nu poate printr-o hotărâre de interpretare, să suprime garanţia unui drept constituţional. Suntem
de acord cu opinia expusă de Curtea Constituţională. Este un adevăr că prevederile art. 46 alin. (3)
sunt o garanţie esenţială a dreptului la proprietate, iar prin suprimarea acestei garanţii, ar putea fi
sfidat dreptul la proprietate într-un mod arbitrar şi nechibzuit. Pronunţarea în privinţa iniţiativelor de
revizuire a Constituţiei. În virtutea art. 135 alin. (1) lit. c) din Constituţie, instanţei constituţionale i-
a fost deferită prerogativa de a se pronunţa în privinţa iniţiativelor de revizuire a Constituţiei. In
concreto, în materia dreptului la proprietate, exemplificăm Avizul nr.1 din 25 aprilie 2006, în care
forul constituţional s-a dat cu părerea pe marginea proiectului de lege înaintat de Guvern pentru
excluderea din alin. (3) art. 46 din a propoziţiei “Caracterul licit al dobândirii se prezumă”. Deşi, pe
marginea acestei sesizări, 2 din judecătorii constituţionali au exprimat opinii disidente, în final,
Curtea a avizat pozitiv această iniţiativă legislativă. Credem că acesta este unul dintre puţinele
cazuri în care judecătorul constituţional a fost preocupat mai degrabă de interesele statului, decât de
garantarea dreptului la proprietate. Or, ne este greu să achiesăm la poziţia Curţii Constituţionale
expusă în avizul citat supra. Totuşi, este lăudabil dezacordul celor doi judecători constituţionali cu
opinia oficială a Curţii, care şiau arătat convingerea că atentează grav asupra dreptului la proprietate
şi deschide o cale periculoasă de confiscare a bunurilor, dobândirea legală a cărora nu poate fi
dovedită. Suntem de acord că operarea acestei modificări în Constituţie poate da naştere la aplicarea
selectivă de către instituţiile publice a confiscării civile, fapt ce se poate solda cu abuzuri din partea
reprezentanţilor statului. Observăm, că Curtea Constituţională se pronunţă asupra iniţiativelor de
revizuire a Constituţiei doar la sesizare, însă suntem convinşi că această prerogativă urmează a fi
executată din oficiu sau prin efectul legii, în sensul că orice proiect de lege ce vizează revizuirea
legii supreme să fie expediat Curţii pentru a se expune pe marginea acestuia. Opinia noastră se
consolidează cu art. 146 lit. a) din Constituţia României, care acordă dreptul instanţei constituţionale
de a se pronunţa din oficiu asupra iniţiativelor de revizuire a constituţiei. Adresele Curţii
Constituţionale. Conform art. 79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, dacă la examinarea cauzei
Curtea Constituţională constată existenţa unor lacune în legislaţie ce se datorează nerealizării unor
prevederi ale Constituţiei, ea atrage atenţia organelor respective, printr-o adresă, asupra lichidării
acestor lacune. În activitatea sa Curtea Constituţională a emis mai multe adrese cu ocazia examinării
conformităţii actelor normative cu Constituţia şi care au incidenţă cu dreptul de proprietate, însă ne
vom opri doar asupra unora. În speţă, ţinând cont de criticile din demonstraţia de
neconstituţionalitate, Curtea a observat că, prin transmiterea din oficiu de către instanța de judecată a
titlului executoriu, debitorul era lipsit de posibilitatea de a executa benevol hotărârea judecătorească,
până la începerea executării silite, şi această împrejurare conduce la suportarea automată a
cheltuielilor de executare, încasate de executorul judecătoresc în toate cazurile de stingere, totală sau
parţială, a obligaţiei stabilite în documentul executoriu, fiind pe cale de consecinţă a de afecta
dreptul de proprietate al debitorului prin plata acestui onorariu. Cu această ocazie, Curtea
Constituţională a emis o adresă, prin care a indicat expres: ,,Până la reglementarea de către
Parlament a termenelor de executare benevolă, înainte de transmiterea documentului executoriu
pentru executare silită, se va aplica termenul de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pentru
executarea benevolă, similar termenului prevăzut de articolul 60 alin.(3) din CE”. Curtea
Constituţională în conţinutul hotărârii nr. 34 din 08 decembrie 2017, când a fost invitată să verifice
constituţionalitatea prevederilor din Codul muncii care indicau imposibilitatea concedierii
salariaţilor, membri de sindicat, în lipsa acordului organului sindical din unitate, care în esenţă
aduceau atingere dreptului la proprietate al angajatorului, a emis o adresă Parlamentului, în care a
invocat necesitatea revizuirii prevederilor care consacră dreptul de veto al organelor sindicale în
procedura de concediere a salariaților. În hotărârea nr. 27 din 27 septembrie 2016, judecătorul
constituţional a relevat în condiţiile în care formarea și activitatea societății cu răspundere limitată se
bazează pe voința și încrederea reciprocă a asociaților, se atestă existența situațiilor în care calitatea
de nou asociat al dobânditorului unei cote sociale poate fi refuzată de asociații societății. Acest refuz
însă nu trebuie să afecteze drepturile patrimoniale ale dobânditorului părții sociale, acesta fiind
îndreptățit să primească echivalentul valoric al respectivei părți sociale. Curtea a constatat lipsa unor
reglementări în acest sens şi remarcând acest vid legislativ, care este în măsură să genereze, eo ipso,
încălcarea dreptului de proprietate al dobânditorului părții sociale, a emis în adresa Parlamentului o
adresă. Analiza acestor speţe şi adrese certifică încă o dată că rolul judecătorului constituţional nu se
limitează doar la verificarea conformităţii textelor de lege cu normele constituţionale, ci acesta
contribuie la însăşi augmentarea sistemului de drept, ceea ce-i pe bună dreptate îi asigură calitatea de
legislator negativ. Concluzii. In globo, studiul practicii instanţei constituţionale denotă că rolul
Curţii Constituţionale în garantarea dreptului la proprietate este crucial, ceea ce-i justifică pe bună
dreptate calificativul de ,,gardian” al drepturilor fundamentale.Mai cu seamă, sunt vorbitoare aici şi
datele statistice, care arată că 32 % din hotărârile pronunțate de către Curte în materia drepturilor
omului au vizat protecția proprietății (începând cu reforma agrară, privatizare, până la chestiuni
legate de monopol și legislație fiscală) pentru anii 1995- 2016. În afara acestor cifre, este important
a menţiona că în procesul de verificare a conformităţii actelor legislative cu exigenţele
constituţionale, instanţa de contencios constituţional a scos în vileag o serie de texte de lege care
atentau asupra dreptului la proprietate şi care au fost înlăturate din sistemul normativ.În definitiv,
utilizarea eficientă a instrumentului excepției de neconstituționalitate, este capabilă să contribuie la
armonizarea legislaţiei naţionale pe segmentul dreptului la proprietare și, drept rezultat, ar putea
duce la diminuarea numărului de cazuri în care Curtea europeană ar constata încălcarea art. 1
Protocol nr.1 din Convenţie. Tot mai multe voci susţin că ar fi necesar, printr-o viitoare modificare a
Legii fundamentale de a atribui cetăţeanului dreptul de a sesiza direct Curtea Constituţională. Nu
putem împărtăşi această opinie, or, chiar şi în ipoteza unor condiţii de admisibilitate a acestor
sesizări, o astfel de prerogativă ar încărca semnificativ sarcina de lucru a judecătorilor
constituţionali, care, definitiv, ar duce la diminuarea calităţii actului de justiţie constituţională. Noi
am pleda, însă pentru acordarea dreptului Curţii de a se autosesiza în cazurile în care constată
neconstituţionalitatea unui text de lege în materia drepturilor omului. Deşi acestei opinii i s-ar putea
reproşa că, în caz de divergenţă dintre o normă internaţională şi lege internă în materia drepturilor
omului, urmează a se ţine cont de art. 4 din Constituţie, considerăm că soluţia dată ar contribui
esenţial la compatibilizarea legislaţiei naţionale cu standardele europene.
In analiza doctrinara a Constitutiei Republicii Moldova de catre Vasile SURIN-CURPAN
identificam urmatoarea caracterizare si opinii proprii asupra articolului 9 : “sunt proclamate cu titlu
de principiu existenţa proprietăţii în cele două forme, publică şi privată. Este recunoscută atât
proprietatea efectivă, având ca obiect bunuri materiale, cât şi proprietatea intelectuală. În alin. (2)
este statuată o limitare constituţională a exercitării dreptului de proprietate, fără a se face distincţie
între dreptul de proprietate publică şi respectiv dreptul de proprietate privată. Această limitare
impusă şi prevăzută în mod expres de textul constituţional se referă la drepturile, libertăţile şi
demnitatea omului. Cu alte cuvinte, titularul dreptului de proprietate (publică sau, după caz privată)
nu poate utiliza dreptul său subiectiv civil cu caracter patrimonial, real împotriva drepturilor,
libertăţilor şi demnităţii oamenilor. Dar oare când organele Ministerului Afacerilor Interne din
Republica Moldova utilizează tehnica din dotare împotriva demonstranţilor unionişti sau a
persoanelor care nu sunt de acord cu regimul politic existent nu încalcă prevederile art. 9 alin. (2)
din Constituţie ? Armamentul din dotare, echipamentele de luptă, câinii folosiţi de poliţişti sunt
proprietate publică a statului, dată în administrarea Ministerului Afacerilor Interne. Şi atunci, iată un
exemplu de utilizare a proprietăţii – în speţă a dreptului de proprietate publică – în detrimentul
drepturilor (a dreptului, libertăţii opiniei şi a exprimării) şi a demnităţii persoanelor fizice cetăţeni ai
Republicii Moldova (români din Basarabia). În alin. (3) sunt menţionaţi – în opinia Constituantului
– factorii de bază ai economiei: piaţa (de marfă, de capital), libera iniţiativă economică şi concurenţa
loială. Doar o precizare se impune: toţi cei trei factori nominalizaţi de norma juridică constituţională
determină şi conduc, în mod direct şi nemijlocit, la instaurarea şi funcţionarea economiei capitaliste
în Republica Moldova. Normele cu caracter general, principal, cuprinse în art. 9 sunt dezvoltate, în
mod organic, în Titlul IV al Constituţiei referitor la „Economia naţională şi finanţele publice” (art.
126 – 133). Din acest motiv nu vom insista asupra art. 9 cu atât mai mult, cu cât normele cuprinse în
cadrul său au eminamente un caracter general”.
Deasemenea, in “Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene” se marcheaza articolul 17 -
Dreptul de proprietate care se defineste prin : Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate,
de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni
nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile
prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care
a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul
general.
(2) Proprietatea intelectuală este protejată. Acest articol corespunde primului articol din Protocolul
adiţional la CEDO: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile
prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu
aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa
folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor
contribuţii, sau a amenzilor. Protecţia proprietăţii intelectuale, care reprezintă unul dintre aspectele
dreptului de proprietate, face obiectul unei menţiuni explicite la alineatul (2) datorită importanţei
sale tot mai mari şi legislaţiei comunitare secundare. Proprietatea intelectuală cuprinde, pe lângă
proprietatea literară şi artistică, drepturile de brevet şi de marcă, precum şi drepturile conexe.
Garanţiile prevăzute la alineatul (1) se aplică în mod adecvat proprietăţii intelectuale. Proprietatea
intelectuală desemnează ansamblul drepturilor exclusive acordate asupra creațiilor intelectuale.
Aceasta se împarte în două ramuri: proprietatea industrială, care cuprinde invențiile (brevetele),
mărcile, desenele și modelele industriale și denumirile de origine, pe de o parte, și drepturile de
autor, care vizează operele literare și artistice, pe de altă parte. De la intrarea în vigoare a Tratatului
privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) în 2009, UE are o competență explicită în domeniul
drepturilor de proprietate intelectuală (articolul 118).

Prin protocolul aditional la “Coventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor

Fundamentale” (Paris, 20.III.1952), Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,
Hotărâte să ia măsuri care să asigure garantarea colectivă a drepturilor şi libertăţilor, altele decât cele
care sunt deja înscrise în Titlul I al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „Convenţia”). Au
convenit asupra celor ce urmează : identificam art. 1 intitulat : “Protectia proprietatii” in care este
expus : “Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate
fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi
de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului
statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform
interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.
In concluzie pot spune ca in documentul fundamental al Republicii Moldova si anume Constitutia,
consfiintat unul dintre drepturile si principiile fundamentale a fiintei umane in general, si al
cetateanului Republicii Moldova – proprietatea . Constituţia prevede următoarele reglementări cu
privire la dreptul de proprietate, accentuand ca proprietate este publică şi privată. Ea se constituie
din bunuri materiale şi intelectuale ; dreptul de proprietate privată precum şi creanţele statului sunt
garantate. Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit
legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul
licit al dobândirii se prezumă; La fel este mentionat ca statul ocroteşte proprietatea si ca statul
garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în
contradicţie cu interesele societăţii. Din alte surse concluzionez cu idei precum ca nimeni nu poate fi
lipsit de proprietate, dar aici deasemenea fara exceptii (asigurarea platii impozitelor, amenzi etc).
 ENGLISH RESUME
Article 9 of the Constitution is entitled "Fundamental principles regarding property". The article
expressly indicates that it is about property in general, and not about the right to property, which is
the subject of art. 46 of the Constitution. The right of ownership is, according to the Civil Code, the
right of a person to enjoy and dispose of a thing exclusively and absolutely, but within the limits
determined by law. Depending on the owner and characteristics, the property can be private or
public. But there is a delimitation of property and we distinguish the definitions of the right of
private property and the right of public property: The right of private property is defined as the main
real right that gives its owner the attributes of possession, use and disposition of the property
appropriated in private form, attributes that can be exercised absolutely, exclusively and perpetually,
respecting the material limits and the legal limits. Both a natural person and a legal person,
including the state, can be the holder of the right to private property. However, if the state owns
assets with private property titles, they are subject to the same legal regime as assets owned by any
other person. The right to private property is an absolute, exclusive and perpetual right. The right of
ownership is an absolute right because its holder has the freedom of any action or inaction in
relation to his property. The exclusive character includes two ideas: the monopoly of the owner of
the right of ownership over his asset and the exclusion of third parties, including public authorities,
from exercising the prerogatives of ownership. Finally, the property right is perpetual, in the sense
that it lasts as long as the good that is the object of the right exists; in addition, the right of
ownership is not extinguished by use and cannot be lost by the intervention of the extinguishing
prescription. Limits to the exercise of property rights can be material or legal. Material limits, in the
case of tangible goods, consist of the physical limits of the good. In the case of land, for example,
the owner can exercise the attributes of his right over the entire surface of the land, including above
it (up to the lower limit of the air space, which is the object of the public property right), and in the
basement, with the mention that, according to According to the Constitution, the wealth of the
basement is the exclusive object of public property and that the basement can be used for carrying
out works of general interest, but under the condition of compensating the owner. Legal limits are
established either by law, or by a court, or by the owner, through a legal act concluded by him. They
are a way of limiting the absolute exercise of the right of ownership in a way that reconciles the
particular interest of the owner with the general interest or with the interests of other individuals.
Examples of such legal limitations (which are usually presented in the form of servitude rights are:
the obligation to fence houses, yards and gardens, the obligation to respect a minimum distance from
neighboring property in the case of planting or building, the right to crossing onto neighboring
property in the absence of an access road to the public road, etc. Other legal limitations brought to
the exercise of the right of ownership are the regulations related to discipline in construction, the
regime of forest and agricultural land, the possibility of applying, under certain conditions,
requisition measures , expropriation or confiscation of assets, etc. The right of public property is the
main real right, inalienable, inalienable, imprescriptible, which confers the attributes of possession,
use and disposition on an asset, which, by its nature or by declaration of the law, is for use or of
public utility, attributes that can be exercised absolutely, exclusively and perpetually, respecting the
material limits and the legal limits. The holder of the public property right can be the state or an
administrative-territorial unit. Public goods are goods to the use of which all members of the
community have access, regardless of the time or duration of this use. Examples of such assets are:
national or local roads (within larger areas of land that are the subject of private property, however,
there may also be private roads), national or local public libraries, etc. Goods of public interest are
goods which, although not accessible for public use, are affected by the operation of public services
(buildings of ministries and other public institutions, equipment and installations intended for
national defense, etc.) or are intended to directly realize a national interest or local (basement riches,
works of art, etc.).
Also we can distinguish the opinion of Valeriu BAEŞU, master in law, senior lecturer and Lilea
MĂRGINEANU, doctor of law, university lecturer in which they expressly state : on the national
level, the right to property is regulated by a wide range of legal norms such as: constitutional norms
that establish the fundamental principles of the regulation of property relations, administrative and
civil norms regarding the acquisition and termination of the right of ownership, civil norms
regarding the establishment the character and content and the limits of the owner's powers, criminal
and administrative rules, rules that defend this right, a fact that confirms the importance and
complexity of this institution for the legal system of the Republic of Moldova. At the beginning of
the organization of man's existence as a social being, the appropriation of the premises to ensure his
livelihood appeared as a natural condition, later, however, the development of social life imposed
the ordering of relationships between people. First carried out at the level of small territorial
communities, it gradually reached the formation of quite large collectives, united by different goals,
so that at a given moment, people would organize themselves into states. As organized entities, the
first state formations issued legal norms that also considered property relations. Before being a right,
property is a social and economic reality. Assuming the quality of being the owner of something,
disposing of it as one pleases, to satisfy one's own needs, asserting these prerogatives towards third
parties, who were supposed to recognize and respect them, were born before the law. So, property is
a social phenomenon that throughout history has sought the attention of specialists in the field of
law and not only given the fact that it has developed differently and within completely different
social relations in each era of society's development. The right of ownership, regardless of the
historical era, coexisted with the private proximity of goods that could never be destroyed even if
the ratio between these forms was variable over time. On the national level, the property right is
regulated by a vast series of legal norms, a fact that confirms the importance and complexity of this
institution for the legal system of the Republic of Moldova5. Thus, the property right is provided
primarily by constitutional norms that establish the fundamental principles of the regulation of
property relations, by administrative and civil norms regarding the acquisition and termination of the
property right; of civil rules in the matter of establishing the nature and content and limits of the
owner's powers; of criminal and administrative rules, rules that defend this right. The Constitution
provides the following regulations regarding property rights: "Property is public and private. It
consists of material and intellectual assets"; "Private property rights as well as state claims are
guaranteed. No one can be expropriated except for a cause of public utility, established according to
the law, with fair and prior compensation. Illegally acquired property cannot be confiscated. The
lawful nature of the acquisition is presumed"; "The state protects property. The state guarantees the
realization of the right of ownership in the forms requested by the holder, if they do not contradict
the interests of society". A specific feature of the right of ownership consists in the fact that the
powers of the owner have an independent character, they are not based on the rights of other
persons9. It should be mentioned that there may be situations when the three attributes: possession,
use and disposition may not only belong to the owner. Starting from the economic content of
property relations, we can say that the object of property rights can be anything that can be acquired
as a commodity. This way of approaching the problem, however, would be too broad, because
effectively, in each case, everything related to human activity (even the human body) or, perhaps,
lots from the Moon, in the known cases of sale, can become goods theirs that man has not reached,
but theoretically has a chance to reach. That is why it is necessary to specify that the object of
property rights is not simply the commodity, but the result of human labor, which takes the form of
a commodity. Another particularly important element of guaranteeing property rights by art. 46 is
the ban on the confiscation of goods acquired lawfully. Under the totalitarian Soviet regime, the
issue of keeping legally acquired goods did not even arise, once the person was convicted, all the
goods belonging to him and his family were confiscated, regardless of the provenance and the actual
owner of the goods. For the non-admission of such abuses and for relieving the owner of the burden
of proof of the lawful origin of his goods, para. (3) of art. 46 of the Constitution expressly provides
that property acquired lawfully cannot be confiscated, and the lawful character of the acquisition is
presumed. The problem of the burden of proof for proving the lawful acquisition of goods has
several aspects, being also considered an obstacle in the way of preventing and fighting corruption,
of not admitting the unjust enrichment of some officials.
VASILE - SORIN CURPAN – DOCTRYNE ANALISYS OF THE CONSTITUTION OF THE
REPUBLIC OF MOLDO ARTICLE 9 :
(1). The property is public and private. It constitutes itself from material and intellectual goods. (2).
The property cannot be used to the detriment human rights, freedoms and dignity. (3). The market,
free economic initiative, fair competition they are basic factors of the economy." The existence of
property is proclaimed as a matter of principle in the two forms, public and private. It is recognized
as much the effective property, having as object material goods, as well as intellectual property. In
paragraph (2) an effective limit is established, having as its object material goods, as well as without
distinguishing between the right of public property and the right of private ownership. This
limitation imposed and expressly provided by the constitutional text refers to rights, freedoms and
human dignity. In other words, the owner of the property right (public or, as the case may be,
private) cannot use his subjective civil right with patrimonial nature, real against rights, freedoms
and human dignity. In the lineup. (3) are mentioned - in the opinion of the Constituent - the basic
factors of the economy: the market (commodity, capital), free economic initiative and fair
competition. Just a specification is required: all three factors nominated by the norm constitutional
legal determines and leads directly, to the establishment and functioning of the capitalist economy in
Republic of Moldova.
The university professor and doctor of law, Boris Negru reflects on the concept of property
highlighting it as a complex category, and which can be interpreted in several ways: being an
economic category, property reflects the relationships between people in the process of production
and distribution of material goods. Property characterizes in whose hands are the means of
production and whose interest they serve. Thus, from the economic point of view, property
expresses a relationship of closeness, of appropriation of the material premises of a production
process. When that appropriation is protected and guaranteed by the state, property takes on a legal
garment, thus becoming a legal category. From the legal point of view, property finds its expression
both in the right of property and in the entire economic system of society. the right to property,
which is the object of art. 46 of the Constitution. Property has been a constant fact in all times and in
all societies. The more surely a man steps on the path of progress, the stronger he feels the desire to
be an owner. The idea of property urges man to work, and at the same time makes him have a well-
determined purpose. ages, as well as in the entire economic system of society. Like many other
phenomena and social categories, property does not remain unchanged, but is subject to continuous
flux. Moreover, at the current stage, property becomes a primary category, which stands out more
and more from the multiple social problems, and the right to property is enshrined as one of the
fundamental human rights. From what has been said, it follows that property can be interpreted as
the ultimate expression of people's access to the possession, use and disposition of goods. In other
words, property becomes a way of realizing human power over wealth. Being one of the
indispensable components of human society, property and the right to it have found expression in
numerous prestigious international and national normative acts. In this vein, the Constitution of the
Republic of Moldova contains a series of normative provisions that reveal the economic, social and
legal content of property. We will only refer to some of them. 1. Right from paragraph. (1) of art. 9
expressly results in two forms of ownership: public and private. The legislator uses the notion of
public, and not state, the former containing the latter. Thus, a concept established and recognized in
the absolute majority of states is accepted. Public property includes goods that belong to the
Republic of Moldova with the right of possession, use and administration (disposal). Art. 127, para.
(4) of the Constitution establishes the goods that are the exclusive object of public property, namely:
the wealth of any kind in the subsoil, the air space, the waters and forests used in the public interest,
the natural resources of the economic zone and the continental plateau, the communication routes,
other assets established by law. Public property is of two types: - state property, objects of this type
of property being: land; soil, waters, forests, other natural resources; the assets of public authorities;
cultural and historical values; means of state budgets; the assets of state enterprises, etc.; - the
property of the administrative-territorial units, its objects being: the goods belonging to the local
authorities, the means of the local budgets, the housing funds and the communal household and
housing of the local authorities, etc. The attributes of the public property right (possession, use,
administration) are exercised differently, depending on the owners of the respective type of property
and in relation to the goods that are the object of public property. It is essential, however, that,
regardless of its owner, the right to public property must be exercised in the general interest, of the
whole people - national interest, or of a small group of residents from a specific community - local
interest. Regarding private property, the Constitution does not name its owner, because it can belong
to any legal subject. Private property can have as its object any good, except for goods that can only
be public property. The second part of par. (1) art. 9 mentions and defines the content of property,
establishing that it consists of material and intellectual assets. From this it follows that the objects of
the right of ownership are given the name of goods. Goods represent those values that are useful for
the satisfaction of human interests. As specified in the constitutional text, goods can be material and
intellectual. At the same time, the text in question also expresses another fundamental principle of a
rule of law, namely - the prohibition of human exploitation and the prohibition of the imposition of
economic considerations, so as to create situations and conditions that would disadvantage some
categories of people and would advantage others others, starting from the patrimonial possibilities
they have and which such situations create for them, and the different possibilities of realizing
fundamental rights and freedoms. 3. According to paragraph. (3) of art. 9 of the Constitution, the
market, free economic initiative, fair competition are basic factors of the economy. The text in
question is to be examined under several aspects, depending on the enumeration of the basic factors
of the economy. In this sense, we distinguish: The market : This can be seen as a totality of sales-
purchase transactions of products and services. There are some indications of the market, which
make it different from all other types of organization of economic activity, namely: - free access and
the possibility of exiting the market, the unlimited nature of the number of participants in the
activities within it, access and development activities manifesting through various methods; - the
exercise of an insignificant influence on the general price on the market towards the price fixed by
each producer, given the mass character of the market, the interaction of various sellers, with
relatively equal possibilities, which contributes to the establishment of the market; - full freedom of
movement of material and financial resources, namely: · ensuring, in principle, equal opportunities
for all participants in market activities, everyone's right to be informed about demand and supply,
about prices, about the specification of goods; · exclusion of privileges. On the role of the
Constitutional Court in guaranteeing the right to property, Mariana OJOGA, PhD student at the
Institute of Legal, Political and Sociological Research states: Starting from the importance of the
right to property, as a way of realizing human power over wealth and individual freedom and to the
fact that it is enshrined as a fundamental human right, guaranteeing the realization of this right is
placed on the shoulders of the state, which is required to implement a viable system of guarantees, in
order to exercise this right unhindered. A crucial role in the state mechanism for guaranteeing
human rights belongs to the Constitutional Court, which, through delegated powers, represents a
true guardian of the right in question. The Constitutional Court is the only authority of constitutional
jurisdiction in the Republic of Moldova, autonomous, independent from any other public authority,
including the legislative, executive and judicial power. Being developed in order to implement the
provisions of the 1994 Constitution, the Constitutional Court is not a link in the hierarchy of
common law courts in the country, but is a court of constitutional jurisdiction, the task of which is to
guarantee the supremacy of the Constitution, to ensure the principle of separation of powers in the
state, to guarantee human rights , etc. Undoubtedly, as the guarantor of human rights, the
constitutional court also ensures the guarantee of the fundamental right to property, which is one of
the most important rights that a person can enjoy. Purpose of the article. Taking into account the role
of the constitutional court in guaranteeing human rights in a state of law and the fact that it is the
only authority with constitutional jurisdiction, in the lines below we propose to analyze the
contribution of this institution in guaranteeing the right to property through its attributions. Applied
methods and materials. For the analysis of the role of the Constitutional Court in guaranteeing the
right to property, we used various research methods: the documentation method, the jurisprudential
analysis method, the comparative legal method, etc. The theoretical-legal basis of the scientific
article includes the national normative regulations and Romanian law and the jurisprudence of the
Constitutional Court in the field of art. 46 of the Constitution. Results obtained and discussion. As
the sole authority of constitutional jurisdiction, the powers of the Constitutional Court are provided
for in Article 135 of the Constitution and developed in the Law on the Constitutional Court and the
Code of Constitutional Jurisdiction, which we will focus on below. Control of the constitutionality
of laws. By control of the constitutionality of laws is understood the set of normative provisions that
regulate the activity of verifying the conformity of laws and other normative acts with the provisions
of the fundamental law]. This is the primary function of the constitutional court and it can be
exercised even before the promulgation of the law, as stated in decision no. 9 of February 14, 2014.
Although, the constitutional judge has jurisprudentially recognized his competence to exercise
control of the constitutionality of the a priori law, we consider that in order to strengthen the given
solution, it is necessary to complete art. 135 paragraph (1) of the Constitution, with the phrase
"before their promulgation". Our belief is also based on the fact that in art. 77, 146, 147 of the
Romanian Constitution, it is provided that the Constitutional Court of Romania can rule on the
constitutionality of laws before promulgation. Analysis of the jurisprudence of the Constitutional
Court in different cases for the exercise of constitutional control in the area of art. 46 indicates that
the process of property denationalization for the Republic of Moldova was a difficult one, with
many failures and disregards for the right to property, and which was impossible to achieve without
the involvement of constitutional justice. Also, in the "Charter of Fundamental Rights of the
European Union" is marked article 17 - The right to property which is defined by: Every person has
the right to own, use, dispose of and bequeath the goods that they - legally acquired. No one can be
deprived of his goods except for a cause of public utility, in the cases and conditions prescribed by
law and in return for a just compensation granted in due time for the loss he has suffered. The use of
goods can be regulated by law within the limits imposed by the general interest. (2) Intellectual
property is protected. This article corresponds to the first article of the Additional Protocol to the
ECHR: Every natural or legal person has the right to respect for his property. No one can be
deprived of his property except for reasons of public utility and under the conditions provided by the
law and the general principles of international law. The preceding provisions do not affect the right
of states to adopt the laws they consider necessary to regulate the use of goods according to the
general interest or to ensure the payment of taxes or other contributions, or fines. The protection of
intellectual property, which represents one of the aspects of property rights, is the subject of an
explicit mention in paragraph (2) due to its growing importance and secondary community
legislation. Intellectual property includes, in addition to literary and artistic property, patent and
trademark rights, as well as related rights. The guarantees provided for in paragraph (1) apply
appropriately to the intellectual property. Intellectual property refers to the set of exclusive rights
granted over intellectual creations. This is divided into two branches: industrial property, which
includes inventions (patents), brands, designs and industrial models and designations of origin, on
the one hand, and copyright, which covers literary and artistic works, on the other. Since the entry
into force of the Treaty on the Functioning of the European Union (TFEU) in 2009, the EU has an
explicit competence in the field of intellectual property rights (Article 118). Through the additional
protocol to the Convention for the Defense of Human Rights and Fundamental Freedoms, in Article
1 entitled "Property Protection" we identify: Any natural or legal person has the right to respect for
his property. No one can be deprived of his property except for reasons of public utility and under
the conditions provided by the law and the general principles of international law. The preceding
provisions do not affect the right of states to adopt the laws they consider necessary to regulate the
use of goods according to the general interest or to ensure the payment of taxes or other
contributions, or fines.
As a conclusion, I can say that in the fundamental document of the Republic of Moldova, namely
the Constitution, one of the fundamental rights and principles of the human being in general, and of
the citizen of the Republic of Moldova - property is recognized. The Constitution provides the
following regulations regarding property rights, emphasizing that property is public and private. It
consists of material and intellectual goods; private property rights as well as state claims are
guaranteed. No one can be expropriated except for a cause of public utility, established according to
the law, with fair and prior compensation. Illegally acquired property cannot be confiscated. The
lawful character of the acquisition is presumed; It is also mentioned that the state protects the
property and that the state guarantees the realization of the right of ownership in the forms requested
by the holder, if they do not contradict the interests of society. From other sources I conclude with
ideas such as that no one can be deprived of property, but here also without exceptions (ensuring the
payment of taxes, fines, etc.).

BIBLIOGRAFIE :
1.) CONSTITUTIA REPUBLICII MOLDOVA
2.) REVISTA “STUDII JURIDICE UNIVERSITARE” :
https://ulim.md/sju/nr-1-2-2016/protectia-constitutionala-a-dreptului-la-proprietate/
3.) ROLUL CURTII CONSTITUTIONALE IN GARANTAREA DREPTULUI
FUNDAMENTAL LA PROPRIETATE DE Mariana OJOGA :
http://www.legeasiviata.in.ua/archive/2020/8-9/6.pdf
4.) ANALIZA DOCTRINARA A CONSTITUTIEI REPUBLCII MOLDOVA de Vasile –
SORIN CURPAN (EDITURA ROVIMED PUBLISHERS BACĂU - 2010 -) :
http://www.sorincurpan.ro/carti/analiza_doctrinara_a_constitutiei_republicii_moldova.pdf
5.) COMENTARIU CU REFERINTA LA CONSTITUTIA REPUBLICII MOLDOVA :
https://www.constcourt.md/public/files/file/informatie_utila/Comentariu_Constitutie.pdf
6.) CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE si JURNALUL
OFICIAL AL UNIUNII EUROPENE : https://fra.europa.eu/ro/eu-charter/article/17-dreptul-
de-proprietate#explanations / https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?
uri=OJ:C:2007:303:FULL&from=EN
7.) PROPRIETATEA INTELECTUALA, INDUSTRIALA SI COMERCIALA :
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/36/proprietatea-intelectuala-industriala-
si-comerciala
8.) RAPORT COMPARATIV CU PRIVIRE LA JURISPRUDENTA CURTII
CONSTITUTIONALE A REPUBLICII MOLDOVA SI A CURȚII EUROPENE A
DREPTURILOR OMULUI :
https://www.constcourt.md/public/files/file/suport_ue_cc/Com_Rep_ROM.pdf
9.) COVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI (PROTOCOL ADITIONAL,
ARTICOLUL 1) : https://www.echr.coe.int/documents/convention_ron.pdf