UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT

Disciplina
DREPT CIVIL.DREPTURI REALE

Temă de control:
Limitele convenționale ale dreptului de proprietate

Coordonator:

Student:

Considerații generale referitoare la dreptul de proprietate

1
 Dreptul de proprietate se poate defini ca fiind acel drept subiectiv care dă expresia aproprierii
unui bun, drept care permite titularului să posede, să folosească și să dispună de acel lucru, în putere
și în interes propriu, în cadrul și cu respectarea legislației existente.1
Proprietatea trebuie privită în dubla ei accepțiune: economică și juridică. Proprietatea exprimă
o relație socială de apropriere a unor lucruri, în mod direct și nemijlocit, din punct de vedere
economic; iar din punct de vedere juridic, dreptul de proprietate reprezintă ansamblu de atribute
ocrotite juridic, în temeiul cărora titularul dreptului își poate satisface, în mod direct și nemijlocit,
interesele sale legate de aproprierea unui lucru.
Dreptul de proprietate publică este acel drept de proprietate ce aparține statului sau unităților
administrativ-teritoriale și care are ca obiect bunuri, care prin natura lor sau printr-o dispoziție
specială a legii, sunt de uz sau de interes public. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile,
imprescriptibile și insesizabile .
Dreptul de proprietate privată este acel drept subiectiv ce aparține persoanelor fizice, juridice,
statului sau unităților administrativ-teritoriale asupra oricărui bun, cu excepția celor aflate exclusiv în
proprietate publică, bunuri asupra cărora titularul exercită posesia, folosința și dispoziția, în putere
proprie și în interes propriu, însă în limitele determinate de lege.

Conținutul juridic și caracterele juridice al dreptului de proprietate

Dreptul de proprietate privată poate fi dobândit: prin convenție(translativă), prin moștenire
legală sau testamentară, prin accesiune, prin uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credință în cazul
bunurilor mobile și al fructelor, prin ocupațiune, prin tradițiune, prin hotărâre judecătorească, atunci
când este translativă de proprietate prin ea însăși, prin efectul unui act administrativ, însă numai în
cazurile expres prevăzute de lege, prin alte moduri prevăzute de lege.
Dreptul de proprietate este singurul drept subiectiv care conferă titularului său cele trei
atribute: posesia, folosința și dispoziția. Așa cum reiese din art. 555 din Codul Civil, în conținutul
dreptului de proprietate – drept real deplin- găsim trei atribute :
- Posesia (ius possidenti) - dreptul de a folosi bunul.
- Folosința (ius utendi și ius fruendi) - dreptul de a culege fructele bunului.
- Dispoziția ( ius abutendi ) – dreptul de a dispune de un bun.
Dispoziția poate fi materială sau juridică. Prin dispoziție materială înțelegem prerogativa
titularului dreptului de proprietate de a dispune de substanța lucrului, prin consumare, transformare
sau chiar distrugere, desigur cu respectarea prevederilor legale. Prin dispoziția juridică înțelegem
prerogativa de a înstrăina lucrul, precum și de a constitui asupra lui drepturi reale în favoarea altor
persoane.

1
Corneliu Bîrsan, Drept civil.Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod civil, ediția a 3-a, revizuită și
actualizată, Editura Hamangiu,București,2017.
2
 Definiția dreptului de proprietate și conținutul acestuia, prevăzute în art. 555 Cod civil
precizează și caracterele sale juridice. Dreptul de proprietate este un drept absolut, exclusiv si
perpetuu. Uneori aceste caractere au fost asociate cu alte trei inviolabil, deplin și transmisibil.2

Limitele exercitării dreptului de proprietate privată

Dreptul de proprietate nu este neîngrădit în ce privește conținutul său și întinderea atributelor
sale, ci dimpotrivă, însăși legea stabilește că exercitarea lui este susceptibilă de anumite limitări. Din
definiția dată de art. 555 din Codul civil constatăm că deși dreptului de proprietate i se va recunoaște
caracterul exclusiv, absolut și perpetuu, totuși se fixează o anumită limită, atributele dreptului de
proprietate sunt recunoscute „în limitele stabilite de lege”.
Limitele și restrângerile dreptului de proprietate sunt necesare pentru a realiza un echilibru în
interesul general și cel individual. În cea mai mare parte, aceste restricții urmăresc apărarea
interesului general, pentru că și atunci când se urmărește un interes privat, deasupra lui nu poate fi
decât o preocupare de interes general. Existența limitelor și restrângerilor dreptului de proprietate nu
reprezintă o atingere a dreptului de proprietate , ci are menirea de a asigura exercitarea normală a
dreptului de proprietate.
Limitările dreptului de proprietate vizează în general proprietatea imobiliară și în special pe
cea funciară.

Clasificarea limitelor exercitării dreptului de proprietate.

Din interpretarea legală reiese că limitările dreptului de proprietate pot fi materiale (art. 556
alin. (1) din Codul civil) și juridice (art. 602-630 din Codul civil), acestea din urmă putând fi limite
legale, limite convenționale și limite judiciare.
Limitele materiale ale dreptului de proprietate sunt determinate de limitele corporale ale
bunului ce formează obiectul dreptului de proprietate, astfel că numai în cazul bunurilor corporale
pot exista limite materiale ale exercitării dreptului de proprietate privată.
Spre deosebire de limitele materiale care sunt determinate de corporalitatea obiectului
dreptului de proprietate , limitele juridice sunt determinate de voinţa juridică.
Limitele juridice pot izvorî din lege, convenții sau hotărâre judecătorească, restrângând
exercitarea atributelor proprietății fără a reprezenta o suspendare a acestora în raport cu o parte a
obiectului dreptului de proprietate. Limitele juridice se clasifică la rândul lor în funcţie de doua
criterii, respectiv în funcţie de izvorul voinţei juridice şi de interesul ocrotit prin reglementarea
acestora.
În funcţie de izvorul voinţei juridice limitele juridice se subdivid în :
a) limite legale când au ca temei voinţa legiuitorului,
b) limite judiciare ,când se stabilesc pe cale judecătorească,
c) limite voluntare(convenționale) când sursa acestora este voinţa umană.
2
Liviu Pop, Dreptul de proprietate și dezmembrămintele sale, Ed. Luminalex, Bucuresti, 2001, p. 44-48.
3
 Pentru opozabilitate față de terți este necesară îndeplinirea formalităților de publicitate
prevăzute de lege. Toate aceste limite pot fi stabilite atât în apărarea interesului privat, cât și a
interesului public.
Fac parte din categoria limitelor de interes public: îngrădirile în interes edilitar și de estetică
urbană, îngrădirile în interes de salubritate și sănătate publică, cele în interes cultural, istoric și
architectural, îngrădirile în interes economic general și fiscal, de apărare a țării, al siguranței
zborurilor, etc.

Limite legale ale dreptului de proprietate

Limitele legale de interes privat decurg din raporturile de vecinătate. Raporturile de vecinătate
impun limitări extrem de variate ale dreptului de proprietate, de la simple îngăduințe, pană la
dezmembrămintele proprietății.
Limitele exercitării dreptului de proprietate privată nu trebuie confundate cu suprimarea
dreptului de proprietate şi nici cu derogări de la drepturile omului. Acestea nu reprezintă încălcări ale
dreptului de proprietate, ci restrângerea prerogativelor acestuia în favoarea unui alt titular al unui
asemenea drept. Constituția prevede în mod expres singurele situații în care o persoană poate fi lipsită
de dreptul de proprietate prin intermediul exproprierii3 și al confiscării .4

Limite judiciare ale dreptului de proprietate private

Temeiul legal al acestor limite se regăseşte în art.44 alin.7 din Constituţie potrivit căruia
dreptul de proprietate obligă la respectarea bunei vecinătăţi şi în art.630 alin. 1-3 din Codul civil
care dispune că legea supune pe proprietari la diferite obligaţii unul faţă de altul, chiar fără să existe
o convenţie între aceştia.

Limite convenționale ale exercitării dreptului de proprietate private

Art. 626 din Codul civil prevede că “proprietarul poate să consimtă la limitarea dreptului său
prin acte juridice, dacă nu încalcă ordinea publică și bunele moravuri.”
Această categorie de restricţii ale exercitării dreptului de proprietate, pot fi stabilite prin
convenţia părţilor, şi pot avea ca obiect restricţii privind exercitarea unuia din atributele dreptului de
proprietate (cel mai adesea dispoziţia materială sau juridică a bunului). S-a subliniat că prin
această restricţie a unuia dintre atributele dreptului de proprietate nu se constituie
dezmembrăminte ale acestui drept, întrucât dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt mai
mult decât simple restricţii, acestea fiind drepturi reale autonome.

3
Art. 44 alin 3 din Constituție Nimeni nu poate fi expropiat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit
legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

4
Art. 44 alin 9 din Constituție Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate
numai în condițiile legii.
4
 Cea mai disputată limitare convenţională este clauza de inalienabilitate, care are ca efect
restrângerea exercitării dreptului de proprietate.
Valabilitatea clauzei de inalienabilitate
Pentru a fi valabilă clauza de inlienabilitate , trebuie să fie:
- esențialmente temporară.
- întemeiată pe un interes serios și legitim.
- nu împiedică transmisiunea succesorală.
- este subînțeleasă în anumite convenții.
Durata pe care își poate produce efectele o astfel de cauză este de cel mult 49 ani, altfel s-ar
altera caracterul perpetuu al dreptului de proprietate. Deși clauza trebuie să fie justificată de un interes
serios și legitim, dobânditorul poate fi autorizat de către instanță să dispună de bun dacă interesul care
a justificat clauza de inalienabilitate a bunului a dispărut, sau dacă un interes superior o impune.5
Nulitatea clauzei de inalienabilitate stipulate într-un contract atrage nulitatea întregului
contract dacă a fost determinantă la încheierea acestuia, iar în contractele cu titlul oneros caracterul
determinant se prezumă.
Art. 627 alin 4 Cod civil prevede că inalienabilitatea „este subînțeleasă în convențiile din care
se naște obligația de a transmite în viitor proprietatea către o persoană determinată sau
determinabilă”. Alineatul următor menționează că stipularea inalienabilității nu se opune transmiterii
bunului pe cale de succesiune, deci oprează doar inter vivos.

Efectele clauzei de inalienabilitate

Rezoluțiunea contractului poate fi cerută de înstrăinător în cazul în care dobânditorul a
încălcat clauza de inalienabilitate .
Clauza de inalienabilitate poate fi invocată împotriva dobânditorilor bunului sau a creditorilor
proprietarului care s-a obligat să nu înstrăineze bunul , în măsura în care îndeplinește condițiile de
opozabilitate, deci este supusă formalităților de publicitate prevăzute de lege. În cazul bunurilor
mobile, sunt aplicabile regulile dobândirii proprietății prin posesia de bună-credință. Atunci când
condițiile de opozabilitate în privința clauzei de inalienabilitate au fost îndeplinite, actul încheiat cu
încălcarea clauzei este anulabil.
Clauza de inalienabilitate prevăzută într-un contract cu titlul gratuit este opozabilă și
creditorilor anteriori ai dobânditorului. Cu toate acestea transmiterea bunului pe calea succesiuni nu
poate fi oprită.6
În cazul în care clauza de inalienabilitate este valabilă , dar nu au fost îndeplinite condițiile de
opozabilitate, iar bunul a fost înstrăinat, beneficiarul clauzei nu se mai poate prevala față de terțul

5
Art.627 alin 2 din Codul civil

6
Art. 627 alin.5 din Codul civil
5
dobânditor de clauza de inalienabilitate, însă are dreptul de a pretinde despăgubiri proprietarului care
nu se conformează cu acestei obligații.
Efectul clauzei de inalienabilitate se concretizează în imposibilitatea proprietarului de a
înstrăina bunul în interioul termenului prevăzut, prin acte juridice inter vivos. Bunul nu este
susceptibil de a forma obiectul unei urmăriri silite, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Sancțiunile pentru nerespectarea clauzei de inalienabilitate

Sancțiunile aplicabile pentru nerespectarea clauzei de inalienabilitate sunt prevăzute expres,
art. 629 din Codul civil prevede unele reguli speciale numai acesteia. Înstrăinătorul poate cere
rezoluțiunea contractului dacă clauza de inalienabilitate este încălcată de dobânditor.
În cazul unui contract de donație dacă cauza de inalienabilitate a fost încălcată donatorul sau
succesorii acestuia în drepturi poate exercita acțiunea în revocarea donației.
Nerespectarea inalienabilității stipulate prin testament atrage revocarea judecătorească,
termenul de prescripție de 1 an începe să curgă de la data la care moștenitorul a cunoscut faptul că
legatarul a încălcat clauza de inalienabilitate.
Potrivit art. 629 alin.(2) din Codul civil beneficiarul clauzei de inalienabilitate (înstrăinătorul
sau terțul în favoarea căruia s-a stipulat inalienabilitatea) poate cere anularea actului de înstrăinare
subsecvent încheiat cu încălcarea clauzei. În această situație suntem în prezența unei nulități relative a
actului subsecvent.
Efectele clauzei de inalienabilitate încetează , cu autorizarea instanței , ca urmare a solicitării
din partea titularului indisponibilizat, atunci când a dispărut interesul care a justificat clauza de
inalienabilitate sau când un interes superior o impune.
Efectele clauzei de inalienabilitate pot înceta și prin renunțarea la clauză din partea celui care
a stipulat-o în funcție de împrejurări, renunțarea poate echivala cu o modificare a actului juridic în
care a fost stipulată clauza , nemaifiind necesară intervenția instanței.

6
 BIBLIOGRAFIE

1. Corneliu Bîrsan, Drept civil.Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod civil,
ediția a 3-a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu,București,2017
2. Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Bogdan Nazat , Curs de drept civil- Drepturile
reale principale, ediția a 2-a revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, 2013
3. Adam Drăgoi, Radu-Gheorghe Florian, Drept civil- Drepturile reale, Editura Pro
Universitaria, 2013
4. Liviu Pop, Dreptul de proprietate și dezmembrămintele sale, Ed. Luminalex, Bucuresti, 2001.
5. CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (**republicat**)- Legea nr. 287/2009- Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 15 iulie 2011
6. Constituția României

Surse web:
1. http://www.utgjiu.ro/revista/jur/pdf/2016-02/03_Titu%20IONASCU.pdf