Expropierea pentru cauza de utilitate publica.

Studiu de caz Jurisprudenta CEDO

1. DREPTUL DE PROPRIETATE.

1.1.Istoric.Definitie
Plecand de la prevederile art. 480 din Codul Civil Roman de la 1865, copie a Codului Napoleonian din
1804, doctrina moderna a definit proprietatea ca fiind acel drept real care confera titularului atributele
de posesie, folosinta si dispozitieasuprqa unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita in
plenitudinea lor, in putere proprie si in interes propriu, cu respectarea legislatiei in vigoare.
Plecand de la aceasta definitie, aratam ca proprietatea este dreptul cel mai deplin, fiind singurul drept
subiectiv care confera titularul sau trei atribute: posesia, folsinta si dispozitia.
Posesia consta in posibilitatea proprietarului de a stapani bunul ce ii apartine in materialitatea sa,
comportand-se fata de ceilalti ca fiind titularul dreptului de proprietate5. Folosinta confera
proprietarului facultatea de a intrebuinta bunul sau, culegand sau percepand in proprietate toate
fructele naturale, industriale sau civile pe care acesta le produce6.
Dispozitia, ca atribut al proprietatii, comporta doua elemente: dreptul de dispozitie materiala si dreptul
de dispozitie juridica.
Dreptul de dispozitie materiala este posibilitatea proprietarului de a dispune de substanta bunului, adica
de a-l transforma, de a-l consuma sau distruge, cu respectarea
reglementarilor in vigoare. Dreptul de dispozitie juridica se concretizeaza in facultatea proprietarului de
a instraina dreptul de proprietate, cu titlu oners sau gratuit, prin act intre vii sau pentru cauza de
moarte, si de a-l greva cu drepturi reale derivate, principale
sau accesorii in favoarea altor persoane, cu respectarea regimului juridic instituit de lege.

1.2.Caracterele dreptului de proprietate.
Putem distinge caracterele dreptului de proprietate din diverse perspective. Fiind considerat in
prevederile art. 1 alin.1 din Primul Protocol Aditional al Conventiei Europene pentru Drepturile Omului
ca un drept fundamental, dreptul de proprietate, prezentat prin prisma regulilor de drept privat, este
dotat cu trei grupe de caracteristici principale: dreptul de proprietate este abslout si inviolabil, deplin si
exclusiv, perpetuu si transmisibil.

1.3.Caracterul absolut si inviolabil.
Dreptul de proprietate este absolut deoarece este recunoscut titularului sau in raporturile cu toti ceilalti,
care sunt obligati sa se abtina de a face ceva de natura a impiedica exercitarea sa. Proprietarul are la
indemana actiunea in revendicare pentru a-si recupera bunul din mana oricui, dreptul de proprietate
fiind opozabil erga omnes, adica tuturor.
Dezvoltand notiunea juridica de absolut, aratam ca avand acest apanaj al dreptului, proprietarul poate
sa faca tot ceea ce vrea cu bunul sau iar stapanirea sa asupra bunului este nelimitata, in timp ce orice
titular al unui alt tip de drept real asupra acelui bun este limitat prin lipsa dispozitiei juridice depline.
Cu toate acestea, prin diversele reglementari si limitari aduse de lege, in practica exercitarea proprietatii
nu poate excede regulilor Cetatii, libertatea absoluta putand duce la haos. n chiar definitia proprietatii,
asa cum o enunta Codul Civil, se face referire la o serie de limitari pe care legea le poate aduce
exercitarii dreptului de proprietate.
Prin urmare, se poate conchide ca dreptul de proprietate este un drept absolut fata de orice drept real
sau drept personal, dar in acelasi timp nu este absolut fata de el insusi, tocmai prin restrangerile la care
este supus de lege.
Inviolabilitatea dreptului sustine caracterul sau absolut. Potrivit art. 136 pct.5 din Constitutie,
Proprietatea privata este inviolabila, in conditiile legii organice, singurele exceptii fiind:
1) Exproprierea pentru cauza de utilitate publica ( art. 44 pct (3) Constitutie: Nimeni nu poate fi
expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivitlegii, cu dreapta si prealabila
despagubire
2) Subsolul oricarei proprietati mobiliare poate fi folosit si exploatat pentru lucrari de interes general,
potrivit art. 44 pct. 5 Constitutie Pentru lucrari de interes general,autoritatea publica poate folosi
subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de adespagubi proprietarul pentru daunele aduse
solului, plantatiilor sau constructiilor,precum si pentru alte daune imputabile autoritatii.

1.4. Caracterul deplin si exclusiv.
Dreptul de proprietate este deplin deoarece confera titularului sau plena in re potestas, adica toate
cele trei atribute: posesia, folosinta si dispozitia. Acest caracter dispare in momentul in care asupra
bunului obiect al dreptului de proprietate se constituie dezmembraminte ale proprietatii.
Dreptul de proprietate este in acelasi timp un drept exclusiv, in intelesul ca atributele sau puterile
inerente acestui drept sunt nu numai depline, ci si independente de orice puteri ale altei persoane
asupra bunului respectiv, in afara de cazurile in care proprietatea este dezmembrata.

1.5.Caracterul perpetuu si transmisibil.
Dreptul de proprietate este nelimitat in timp, fiind perpetuu si dureaza atata vreme cat exista bunul care
face obiectul sau. De asemenea, el nu se pierde prin neexercitare, adica prin neuz, actiunea in
revendicare fiind imprescriptibila. Dreptul de proprietate se stinge in patrimoniul titularului sau doar in
cazul in care sunt indeplinite conditiile prescriptiei achizitive (uzucapiunea) de catre posesorul bunului.
Dreptul de proprietate poate fi transmis prin acte intre vii, in conditiile legii. Ba mai mult, transmisiunea
lui este inevitabila si obligatorie pentru cauza de moarte.
Transmisiunea dreptului de proprietate nu contravine caracterului sau perpetuu, fiind corolarul logic al
perpetuitatii sale. La baza transmisiunilor dreptului de proprietate prin acte intre vii sta principiul
consensualismului consacrat in art. 971 C.Civ si, cu aplicare in materia vanzarii, in art. 1295 alin.1 C.Civ.,
conform caruia transferul dreptului de proprietate are loc in momentul realizarii acordului de vointa.

1.5.1. Exceptii.
De la principiul consensualismului exista exceptii, cand transferul dreptului de proprietate are loc intr-un
alt moment decat cel al intalnirii vointelor partilor. Astfel:
a) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor viitoare are loc cand acestea sunt realizate.
b) asupra bunurilor de gen proprietatea se transmite doar in momentul individualizarii lor prin
numarare, cantaririe sau masurare.
c) dreptul de proprietate asupra terenurilor se transmite numai in momentul incheierii contractului in
forma inscrisului autentic.
d) potrivit dispozitiilor D.L.115/1938 privind cartile funciare, proprietatea se transmitea de la vanzator la
cumparator doar in momentul inscrierii (intabularii) dreptului in cartea funciara. Precizam ca Legea
7/1996, legea cadastrului si a publicitatii imobiliare (in prezent in vigoare) reia principiul
consensualismului.
n unele situatii, bunurile din proprietatea privata pot fi scoase temporar din circuitul civil prin acordul
de vointa intervenit intre proprietarul bunului si o terta persoana. Astfel, intr-un contract, partile au
posibilitatea de a stipula clauze de inalienabilitate, prin care proprietarului bunului ii este interzisa
instrainarea sau grevarea bunului in favoarea unei terte persoane.
Clauzele de inalienabilitate se regasesc destul de rar in actele juridice cu titlu oneros, fiind insa intalnite
mai frecvent in contractele de ipoteca si in cele de gaj fara deposedare in care se stitpuleaza interdictia
de instrainare si grevare cu alte sarcini a bunului ipotecat sau gajat. La fel, asemenea clauze se regasesc
si in actele cu titlu gratuit, in cazul donatiilor si a testamentelor, donatorul sau testatorul stipuland ca
persoana gratificata nu poate sa il instraineze.
Opinia majoritara a doctrinei moderne este aceea a admisibilitatii clauzelor de inalienabilitate dar numai
in cazul in care clauza este justificata de un interes legitim si serios iar inalienabilitatea este temporara.
Interesul serios si legitim care justifica o astfel de clauza poate fi patrimonial sau moral. De asemenea,
interesul poate fi al dispunatorului, al dobanditorului al unui tert sau chiar un interes public. Dupa cum
am aratat mai sus, numai clauzele de inalienabilitate temporala sunt valabile. Clauzele de inalienabilitate
perpetua sunt lovite de nulitate absoluta, avand o cauza ilicita si imorala.


1.6. Generalitati despre exproprierea pentru cauza de utilitate publica.
Prin expropriere se intelege trecerea fortata in proprietatea publica, prin hotarare judecatoreasca, a
unor imobile aflate in proprietate privata, cu o dreapta si prealabila despagubire, pentru cauza de
utilitate publica.( aici ar merge pus si textul de lege care reglementeaza expropierea, nu in sensul redarii
textului ci doar indicarea articolului)
Exproprierea este, dupa cum am aratat, o exceptie de la caracterul absolut si inviolabil al dreptului de
proprietate. Pe langa dispozitiile constitutionale cuprinse in art.136 pct. 5 si art. 44 pct.3, in materia
exproprierii sunt incidente prevederile Legii 33/1994 in care se arata: bunurile imobile care pot face
obiectul exproprierii, solutionarea cererilor de expropriere de catre instantele de judecata, modul si
criteriile de calcul ale despagubirilor cuvenite proprietarului imobilului, plata acestor despagubiri,
efectele juridice ale exproprierii.
Sunt expropriabile numai bunurile aflate in proprietatea privata a persoanelor fizice si juridice, cat si in
aceea a unitatilor administrativ-teritoriale. n ceea ce priveste bunurile imobile proprietate publica, ele
sunt si pot fi oricand afectate unei utilitati publice prin acte administrative de putere ale autoritatii
competente.
Potrivit art. 3 din L.33/1994, exproprierea poate fi hotarata de instantele de judecata numai dupa ce
utilitatea publica a fost declarata potrivit normelor legale in materie. Utilitatea publica se declara pentru
lucrari de interes national sau pentru lucrari de interes local. Daca lucrarile sunt de interes national,
utilitatea publica se declara prin Hotarare de Guvern iar daca sunt de interes local de catre consilile
judetene sau de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti. n cazul in care urmeaza sa fie
expropriate lacasuri de cult, monumente, ansambluri si situri istorice, cimitire, alte asezari ori localitati
urbane sau rurale in intregime, utilitatea publica se declara prin lege.


1.6.1. Efectele expropierii pentru cauza de utilitate publica.
Astfel, exproprierea produce urmatoarele efecte:
1. Imobilul expropriat trece in proprietate publica si intra in patrimoniul expropriatorului liber de orice
sarcini, in temeiul hotarari judecatoresti ramasa definitiva si irevocabila.
2. se sting drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate uzufrucut, uz, abitatie si
superficie- precum si servitutile stabilite prin fapta omului in masura in care devin incompatibile cu
situatia naturala si juridica a obiectivului urmarit prin expropriere.
3. dreptul de ipoteca si privilegiul imobiliar special care greveaza bunul imobil exproprieat se muta de
drept asupra despagubirii stabilite de catre instanta sau prin acordul partilor.
4. se sting orice drepturi personale dobandite de alte persoane asupra imobilului expropriat, cu ar fi cele
nascute din contractul de locatiune sau din contractul de comodat.
5. ca urmare a pronuntarii hotararii judecatoresti de expropriere se naste un drept de creanta in
favoarea persoanelor exproprieate asupra despagubirilor acordate drept urmare a exproprierii
imobilului. Dreptul de creanta se naste de la data ramanerii definitive a hotarari judecatoresti si devine
exigibil la data stabilita de parti sau la termenul stabilit de instanta, in acest din urma caz neputand
depasi 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii de expropriere.
Legea exproprierii reglementeaza in favoarea proprietarului expropriat dreptul de a cere si obtine
retrocedarea imobilului expropriat in cazul in care acesta nu a fost utilizat in termen de un an pentru
realizarea scopului propus si nu s-a efectuat o noua declarare de utilitate puiblica (art. 35-36 L.33 /1994)
si dreptul de preemtiune la cumpararea imobilului in ipoteza in care expropriatorul s-ar hotari sa il
instraineze.

2.DREPTUL DE PROPRIETATE PUBLIC
2.1. Definitie. Reglementare.
Dreptul de proprietate publica este acel drept de proprietate care poarta asupra bunurilor din domeniul
public de interes national si din domeniul public de interes local apartinand statului si unitatilor
administrativ-teritoriale, fiind inalienabil, imprescriptibil si insesizabil.
Potrivit prevederilor art. 136 din Constitutie (1)Proprietatea este publica sau privata.
(2) Proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege si apartine statului sau unitatilor
administrativ-teritoriale.
(3) Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de
interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului
continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.
(4) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii organice, ele pot fi date in
administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate; de
asemenea, ele pot fi date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica.
Reglementarile constitutionale care sunt cadrul general sunt detaliate prin Legea nr.213/1998 privind
proprietatea publica si regimul juridic al acesteia si se completeaza cu prvederile art.475 alin.2, art.476-
478, art.499, art.1310 si art. 1844 C.Civ.; art. 4-5, art.29, art.83, art.95-97 si art.119 din Legea 18/1991
legea fondului funciar, cu modificarile ulterioare, precum si de Legea nr.215/2001 legea administratiei
publice locale, cu modificarile ulterioare.

2.2. Delimitarea bunurilor obiect al proprietatii publice.
Legea nr.213/1998 dispune in art. 3 ca din domeniul public fac parte bunurile prevazute in art. 135 alin.
4 Constitutie (actual 136 alin.3), din cele stabilite prin anexa care face parte integrana din prezenta lege
si din orice bunuri care, potrivit legii sau prin natural or sunt de uz sau de interes public si sunt
dobandite de stat sau de unitatile administrativ-teritoriale prin modurile prevazute de lege.
Din categoria bunurilor de uz public fac parte acele bunuri care prin natural or sunt de folosinta generala
adica: pietele, podurile, parcurile publice etc, iar din categoria bunurilor de interes public, fac parte
acele bunuri care prin natural or sunt destinate pentru a fi folosite sau exploatate in cadrul unui serviciu
public cum sunt: caile ferate, retelele de distributie a energiei electrice, cladirile institutiilor publice etc.
n legatura cu criteriile de determinare a bunurilor care formeaza obiectul proprietatii publice Curtea
Constitutionala, prin Decizia nr.31 din 26 mai 1993 a hotarat ca fac obiectul exclusiv al dreptului de
proprietate publica bunurile enumerate expres in art. 135 alin.4 Constitutie (actual 136 alin.3 ) sau cele
stabilite de legi. Aceste alte legi utilizeaza doua metode de determinare a bunurilor care fac parte din
domeniul public si anume: enumerarea unor asmenea bunuri sau criteriul destinatiei acestor bunuri. n
criteriul destinatiei acestor bunuri intra si uzul public coroborat cu criteriul interesului public.
Trebuie retinut ca bunurile regiilor autonome si ale societatilor comerciale nu constituie proprietate
publica ci proprietate privata, chiar daca statul detine majoritatea capitalului social.

2.3. Subiectii dreptului de proprietate publica.
Potrivit reglementarilor in vigoare, titularii dreptului de proprietate publica sunt:
1. Statul Roman asupra bunurilor din domeniul public de interes national.
2. Unitatile administrative-teritoriale (comuna, orasul, municipiul, judetul) asupra bunurilor din
domeniul public de interes local.
n acelasi timp, statul si unitatile administrative-teritoriale sunt de asemenea si titulari ai dreptului de
proprietate privata care are ca obiect bunurile din domeniul privat al statului si al unitatilor
administrative-teritoriale. Acest drept de proprietate are un regim de drept privat..

2.4. Caracterele dreptului de proprietate publica.
Deoarece exercitarea dreptului de proprietate publica are loc numai in regim de drept public,
caracterele acestui drept sunt urmatoarele: Dreptul de proprietate publica
este inalienabil, imprescriptibil si insesizabil.

2.4.1. Dreptul de proprietate publica este inalienabil.
Acest caracter presupune ca bunurile care fac obiectul sau sunt scoase din cicuitul civil general,
neputand fi instrainate pe cale voluntara, prin acte juridice civile si nici pe cale fortata, prinexpropriere.
Este interzisa de asemenea dezmembrarea dreptului de proprietate prin constituirea de drepturi reale
derivate cum sunt: uzufructul, uzul, servitutea, abitatia sau superficial, precum si ipotecarea sau gajarea
lui.
Conform art. 13 din Legea nr.213/1998 servitutile asupra domeniului public sunt valabile numai in
masura in care sunt compatibile cu uzul sau interesul public caruia ii sunt afectate. Servitutile constituite
anterior intrarii bunului in domeniul public se mentin daca sunt compatibile cu uzul sau interesul public
al bunului.
Asupra dreptului de proprietate publica pot fi constituite numai drepturi reale derivate care nu sunt
dezmembraminte ale dreptului de proprietate, cum ar fi concesiunea, administrarea sau inchirierea in
conditiile legii.

2.4.2. Dreptul de proprietate publica este imprescriptibil atat extinctiv, cat si achizitiv.
Imprescriptibilitatea sub aspect extinctiv se exprima prin aceea ca actiunea in revendicarea dreptului de
proprietate publica poate fi introdusa oricand iar dreptul la actiune in sens material nu se stinge
indifferent de intervalul de timp cat nu a fost exercitat de catre autoritatea care are calitate procesuala
activa.
Imprescriptibilitatea achizitiva se manifesta prin imposibilitatea dobandirii de catre o alta persoana a
bunurilor publice prin uzucapiune (in cazul imobilelor) sau prin posesie de buna credinta ( in cazul
bunurilor mobile).

2.4.3. Dreptul de proprietate este insesizabil .
Aceasta inseamna ca bunurile obiect ale proprietati publice, fiind si inalienabile, nu pot fi urmarite silit
de creditorii titularului dreptului de proprietate.

2.5. Modurile de dobandire si de stingere a dreptului de proprietate publica.
2.5.1. Modurile de dobandire a dreptului de proprietate publica.
Conform art. 7 din Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate publica se dobandeste prin urmatoarele
mijloace:
a) pe cale naturala se refera la bogatiile solului si subsolului ce se vor forma natural pe teritoriul sau in
susolul tarii;
b) Achizitii publice efectuate in conditiile legii;
c) Exproprierea pentru cauza de utilitate publica;
d) Donatii sau legate acceptate, in conditiile legii de Guvern, sau dupa caz, de consiliul judetean sau
consiliul local, daca bunul va intra in domeniul public. Acceptarea donatiilor de catre organismele
aratate mai sus se poate face doar in forma autentica;
e) Trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale in
domeniul public al acestora, petru cauza de utilitate publica;
f) Alte moduri prevazute de lege, cu sunt: vanzarea sau schimbul facute pentru cauza de utilitate
publica, accesiunea, tezaurul, confiscarea speciala etc.

2.5.2. Moduri de incetare a dreptului de proprietate publica.

Potrivit Legii nr.213/1998 dreptul de proprietate publica inceteaza:
a) prin trecerea bunului in domeniul privat, prin hotarare de Guvern, de Consiliul Judetean sau Consiliu
Local, dupa caz.
b) Prin trecerea prin efectul insasi al legii a unor bunuri din domeniul public in cel privat in vederea
reconstituirii dreptului de proprietate particulara, pentru retrocedarea lor catre fostul proprietar sau
pentru vanzare.


( Inca o nota de susol macar?)

2.6. Modalitatile de exercitare a dreptului de proprietate publica
Acestea sunt de competenta organelor centrale ale puterii executive pentru bunurile din domeniul
public de interes national si autoritatile publice locale pentru bunurile din domeniul public de interes
local. Modalitatile despre care vom face referire sunt: dreptul de administrare al regiilor autonome si
institutiilor publice asupra bunurilor proprietate publica, concesionarea, inchirierea precum si dreptul
real de folosinta asupra unor bunuri imobile.

2.6.1 Administrarea generala a domeniului public.
Acest prerogativ incumba autoritatilor publice titulare ( statul sau unitatile administrativ-teritoriale) sau
altor subiecte de drept public. n activitatea de administrare generala a bunurilor proprietate publica,
aceste organe actioneaza exclusiv in calitatea lor de autoritati publice, adica subiecte de drept
administrativ.
Regula este ca , in majoritatea cazurilor, exercitarea dreptului de proprietate publica se face prin altul;
aceasta inseamna ca bunurile proprietate publica sunt incredintate unor persoane juridice infiintate
special in acest scop sau unor persoane juridice de drept privat sau chiar persoane fizice.

2.6.2 Dreptul de administrare al regiilor autonome si institutiilor publice asupra bunurilor proprietate
publica.
Acest drept se refera la patrimoniul autoritatilor centrale si locale, dar poate fi atribuit si altor subiecte
de drept public precum regiile autonome si institutiile centrale, constituind astfel principala modalitate
de exercitare a dreptului de proprietate publica si fiind un drept real principal constituit pe temeiul
proprietatii publice.
Astfel, titularii dreptului real de administrare sunt, potrivit Legii nr.213/1998:
a) regiile autonome
b) prefecturile si autoritatile publice centrale si locale cu personalitate juridica civila (ministere, agentii
nationale, consilii judetene si consilii locale etc.).
c) insitutiile publice de interes national, judetean sau local.
Dreptul de administrare ia nastere in temeiul unor acte de drept administrativ. Institutiile publice si
regiile autonome vor avea un patrimoniu propriu si vor putea intra in raporturi de drept civil ca
persoane juridice.
Prin urmare, putem trage concluzia ca dreptul real de administrare are o natura mixta; astfel, in raport
cu titularii dreptului de proprietate publica are o natura administrativa, iar in raport cu ceilalti
participanti la circuitul civil acest drept are o natura civila.
Avand o natura civila si fiind drept real, dreptul de administrare nu este totusi un dezmembramant al
dreptului de proprietate publica, avand insa caracteristicile acestuia din urma, si anume: este inalienabil,
imprescriptibil si insesizabil. Datorita legaturii simbiotice dintre cele doua drepturi, caracterele
dreptului de proprietate publica sunt, in acelasi timp, si caracterele juridice ale dreptului de
administrare.
Dreptul real de administrare nu este opozabil fata de proprietar (stat sau unitati administrativ-
teritoriale), proprietarul putand retrage sau revoca acest drept pe cale unui act administrativ fara ca
titularul sau sa se poata apara prin mijloace de drept civil (actiune in revendicare, actiune posesorie).
Totusi actul administrativ de revocare poate fi atacat in contencios administrativ. Pe de alta parte,
deoarece acest drept este un drept real, va putea fi aparat fata de ceilalti subiecti de drept civil ( cu
exceptia titularului dreptului de proprietate publica) prin orice mijloc de drept comun.

2.6.3.Concesionarea.
Concesionarea este reglementata prin Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor si de Normele
Metodologice cadru aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 216/1999.
n conceptia acesor acte normative, contractul de concesiunea este contractul prin care o persoana
denumita concedent transmite pentru o perioada determinata, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane
denumite concesionar , care actioneaza pe riscul si raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a
unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public, in schimul unei redevente.
Concesiunea poate imbraca trei modalitati, si anume:
a) concesiunea de bunuri
b) concesiunea de servicii publice
c) concesiunea de servicii economice
Contractul de concesiune are o natura juridica mixta, avand doua parti, partea reglementara, guvernata
de prevederile dreptului administrativ, si partea contractuala, guvernata de prevederile dreptului civil.


2.6.4. Dreptul real de folosinta asupra unor bunuri din domeniul public.
Potrivit art. 17 din Legea nr . 213/1998 dreptul real de folosinta se va aplica persoanelor juridice cu scop
nelucrativ care vor putea beneficia, in virtutea acestui drept, in mod gratuit, de imobile aflate in
proprietatea publica.

3. ASPECTE PRIVIND EXPROPRIEREA PENTRU CAUZA DE UTILITATE PUBLICA. DECLARAREA UTILITII
PUBLICE N CAZUL EXPROPRIERII.
Aflata sub imperiul unor puternice conditionari sociale, proprietatea a fost supusa, inca din fazele
incipiente ale existentei sale, la transformari semnificative care s-au reflectat profund in desfasurarea si
reglementarea relatiilor sociale. Odata cu accentuarea rolului si multiplicarea
functiilor statului, asistam la emergenta unei forme specifice de proprietate proprietatea publica si
delimitarea unui spatiu distinct domeniul public. Permanentizarea dihotomiei public privat in
materia proprietatii a fost urmata de consolidarea mijloacelor juridice specifice de aparare si garantare a
proprietatii, devenite conditie sine qua non pentru asigurarea stabilitatii raporturilor sociale.
Dintotdeauna, realizarea interesului public printr-o actiune a statului, de regula legitima si/sau legala, a
insemnat, intr-o masura mai mare sau mai mica, o limitare a interesului individual, o ingradire a
drepturilor si libertatilor persoanelor. Semnatari sau nu ai unui contract social, indivizii sau vazut
obligati sa accepte, in ideea binelui comun sau de teama sanctiunilor, restrangeri ale drepturilor lor. Una
dintre cele mai puternice evidente ale efectelor actiunilor implacabile ale statului este relevata in
trecerea fortata in proprietatea publica a unor bunuri imobile aflate in proprietatea privata.
Consecintele deosebite pe care o asemenea masura le implica a determinat consacrarea caracterului ei
exceptional si limitarea cazurilor in care ea este posibila, conditionata fiind, in general, de existenta
utilitatii publice si de plata unei despagubiri corespunzatoare. Exproprierea aduce atingere grava
caracterului absolut al dreptului de proprietate, drept pentru care reglementarea cazurilor exceptionale
in care ea este posibila constituie o prioritate pentru legiuitor care, asa cum s-a afirmat, trebuie sa ia
toate precautiunile ca proprietatea privata
sa nu fie jertfita intereselor generale decat numai intrucat este absolut necesar .
Ne propunem, in cele ce urmeaza, o succinta prezentare, in lumina dreptului intern, a principalelor
prevederi legate de declararea utilitatii publice.
Importanta unei reglementari corespunzatoare a exproprierii este recunoscuta chiar prin includerea in
textul legii fundamentale a prevederilor generale despre expropriere. Astfel, Constitutia Romaniei in art.
44, care consacra dreptul de proprietate privata, statueaza in alin. 3 ca nimeni nu poate fi expropriat
decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire.
Cele doua conditii definitorii ale exproprierii sunt expres mentionate in textul constitutional, cauza de
utilitate publica, trebuind sa fie ea insasi definita prin lege, iar despagubirile trebuind sa fie stabilite de
comun acord cu proprietarul, sau in caz de divergenta, prin justitie. Aceasta dubla conditionare a
exproprierii a fost apreciata ca asigura caracterul sau previzibil si echitabil, conferindu-i trasaturi
indispensabile securitatii juridice ce trebuie respectata intr-o societate guvernata de principiile justitiei si
dreptatii .
S-a spus, de asemenea, ca, desi reprezinta o extrem de serioasa atingere adusa nu doar exercitarii
dreptului de proprietate, ci o limitare chiar continutului sau normativ, exproprierea ramane singura
modalitate, acceptata in tarile democratice, de transfer al proprietatii prin transformarea dreptului de
proprietate privata in proprietate publica.
Prevederile textului constitutional nu au caracter de noutate in dreptul intern; atat constitutii
anterioare, cat si alte acte normative, printre care Codul civil, au acordat importanta exproprierii.
Sediul principal al materiei il constituie totusi Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de
utilitate publica, in completarea caruia a fost adoptat Regulamentul privind procedura de lucru a
comisiilor pentru efectuarea cercetarii prealabile in vederea declararii utilitatii publice pentru lucrari de
interes national sau de interes local.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994, exproprierea de imobile, in tot sau in parte, se poate face numai
pentru cauza de utilitate publica, dupa o dreapta si prealabila despagubire, prin hotarare
judecatoreasca. Pot fi expropriate bunurile imobile, proprietatea persoanelor fizice sau persoanelor
juridice cu sau fara scop lucrativ, precum si cele aflate in proprietatea privata a comunelor, oraselor,
municipiilor si judetelor. De retinut faptul ca exproprierea intervine numai in cazul in care partile nu
convin o alta modalitate de transmitere a imobilului in proprietatea publica (vanzare cumparare,
donatie, schimb).
Legea nr. 33/1994 prevede ca instantele judecatoresti competente vor putea hotari exproprierea numai
dupa ce a fost declarata utilitatea publica.
Cazurile de utilitate publica sunt prevazute de catre art. 6 din Legea nr. 33/1994, prospectiunile si
explorarile geologice; extractia si prelucrarea substantelor minerale utile; instalatii pentru producerea
energiei electrice; caile de comunicatii, deschiderea, alinierea si largirea strazilor;
sistemele de alimentare cu energie electrica, telecomunicatii, gaze, termoficare, apa, canalizare;
instalatii pentru protectia mediului; indiguiri si regularizari de rauri, lacuri de acumulare pentru surse de
apa si atenuarea viiturilor; derivatii de debite pentru alimentari cu apa si pentru devierea viiturilor; statii
hidrometeorologice, seismice si sisteme de avertizare si prevenire a fenomenelor naturale periculoase si
de alarmare a populatiei, sisteme de irigatii si desecari; lucrari de combatere a eroziunii de adancime;
cladirile si terenurile necesare constructiilor de locuinte sociale si altor obiective sociale de invatamant,
sanatate, cultura, sport, protectie si asistenta sociala, precum si de administratie publica si pentru
autoritatile judecatoresti; salvarea, protejarea si punerea in valoare a monumentelor, ansamblurilor si
siturilor istorice, precum si a parcurilor nationale, rezervatiilor naturale si a monumentelor naturii;
prevenirea si inlaturarea urmarilor dezastrelor naturale cutremure, inundatii, alunecari de terenuri;
apararea tarii, ordinea publica si siguranta nationala.
Alaturi de prevederile Legii nr. 33/1994, mai sunt intalnite dispozitii privitoare la cazuri de utilitate
publica in Legea nr. 84/1996, Legea imbunatatirilor funciare si Legea nr. 134/1995, privind Legea
petrolului.
Utilitatea publica se declara pentru lucrari de interes national sau de interes local, de catre Guvern
pentru lucrarile de interes national si de catre consiliile judetene si Consiliul General al
Municipiului Bucuresti pentru lucrarile de interes local. Pentru lucrarile de interes local care se
desfasoara pe teritoriul mai multor judete, utilitatea publica este declarata de o comisie compusa din
presedintii consiliilor judetene respective. n caz de dezacord, utilitatea publica in cauza poate fi
declarata de catre Guvern.
Este posibila declararea utilitatii publice nu doar prin hotarare, de catre Guvern sau de catre consiliile
judetene, ci si prin lege, pentru orice alte lucrari decat cele prevazute la art. 6 al Legii nr. 33/1994,
pentru fiecare caz in parte. Tot prin lege se poate declara utilitatea publica in situatii exceptionale, in
cazul in care, indiferent de natura lucrarilor, sunt supuse exproprierii lacasuri de cult, monumente,
ansambluri si situri istorice, cimitire, alte asezaminte de valoare nationala deosebita ori localitati urbane
sau rurale in intregime.
Declararea utilitatii publice se face numai dupa efectuarea unei cercetari prealabile si conditionat de
inscrierea lucrarii in planurile urbanistice si de amenajare a teritoriului, aprobate
conform legii, pentru localitati sau zone unde se intentioneaza executarea ei. Cercetarea prealabila
pentru lucrarile de interes national se face de catre comisii numite de Guvern, iar pentru lucrarile de
interes local de catre comisii numite de delegatia permanenta a consiliului judetean sau de primarul
general al municipiului Bucuresti. Procedura de lucru a comisiilor pentru efectuarea cercetarii prealabile
se stabileste prin regulament aprobat de Guvern.
Rolul cercetarii prealabile in declararea utilitatii publice este acela de a se stabili daca exista elemente
care sa justifice interesul national sau local, avantajele economico-sociale, ecologice sau de orice alta
natura, care sustin necesitatea lucrarilor si nu pot fi realizate pe alte cai decat prin expropriere, precum
si incadrarea in planurile de urbanism si de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 33/1994 actul de declarare a utilitatii publice de interes national se aduce la
cunostinta publica prin afisare la sediul consiliului local in a carui raza este situat imobilul si prin
publicare in Monitorul Oficial al Romaniei, iar actul de declarare a utilitatii publice de interes local se
afiseaza la sediul consiliului local in a carui raza este situat imobilul si se publica in presa locala. Un
caracter deosebit il au actele prin care se declara utilitatea publica in vederea executarii unor lucrari
privind apararea tarii si siguranta nationala, acestea nefiind supuse publicitatii.
Discutii in doctrina au fost legate de caracterul de act administrativ al declaratiei de utilitate publica.
Numeroase argumente au fost retinute in favoarea calificarii declaratiei de utilitate ca act administrativ.
S-a afirmat ca actul declararii utilitatii isi pastreaza caracterul de act administrativ chiar daca imbraca
forma legii.
n concluzie, apreciem ca necesitatea acordarii unei atentii deosebite in reglementarea problematicii
exproprierii a fost inteleasa de legiuitor, ceea ce nu duce la eliminarea posibilitatii, ca, in pofida
existentei unui cadru legal, sa poata fi savarsite abuzuri si incalcari ale dreptului de
proprietate ale persoanelor. De aceea, modului de aplicare in concret a reglementarilor din materia
exproprierii trebuie sa i se acorde, de asemenea, un interes deosebit, pentru apararea corespunzatore a
dreptului de proprietate privata si pentru evitarea situatiilor de insecuritate si conflict social.

3.1.Jurisprudenta CEDO Cauza Burghelea contra Romaniei.
Dreptul la respectarea proprietatii bunurilor, corolar al drepturilor patrimoniale, se bucura de o
protectie juridica eficienta, atat in raport de normele juridice interne, cat si in raport de prevederile
Conventiei Europene a Drepturilor Omului, instrument juridic international cu aplicare prioritara,
directa si imediata in dreptul intern.
De altfel, garantiile de protectie instituite prin dispozitiile imperative ale art. 1 din Protocolul 1 la
CEDO sunt evocate in intreaga cazuistica a Curtii Europene de la Strasbourg, chemata sa faca
aplicarea unei norme cu caracter general unor cazuri concrete, examinate si transate prin raportare
la realitatile legislative, social-economice, politice si culturale specifice Statelor parate.
Facand o analiza succinta a elementelor dreptului enuntat, instanta europeana a statuat ca
prevederile art. 1 din Protocolul 1 la CEDO contin trei norme distincte, din care prima imbraca un
caracter general si reglementeaza principiul respectarii proprietatii; a doua, care vizeaza privarea
de proprietate si o supune anumitor conditii; si a treia, care recunoaste dreptul statelor, printre
altele, de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general (in acest sens, a se vedea cauza
James si altii impotriva Marii Britanii.
La 29 ianuarie 2009, Curtea europeana a drepturilor omului a pronuntat hotararea in cauza Burghelea c.
Romania. Hotararea instantei europene aduce in discutie, pentru prima data in cauzele impotriva
Romaniei, notiunea de expropriere de fapt si stabileste obligatiile statului in cazul ori de cate ori un bun
este afectat unei utilitati publice. n acest context, consider ca se impune o discutie mai ampla cu privire
la notiunea de expropriere de fapt, utilizata de multe ori de Curte, precum si cu privire la obligatiile pe
care aceasta le impune statelor in cazul aparitiei unor exproprieri de fapt.
nainte de asta insa, se impune o scurta prezentare a hotararii Burghelea c. Romania. n fapt,
reclamantei i s-a reconstituit titlul de proprietate asupra unei suprafete de teren forestier, aflat in zona
unui lac de acumulare administrat de societatea Hidroelectrica. n vederea realizarii unor lucrari de
extindere a lacului in cauza, societatea a cerut autoritatilor locale sa ceara un acord de principiu de la
proprietarii terenurilor ce urmau sa fie inundate in vederea vanzarii imobilelor catre Hidroelectrica.
Reclamanta si-a exprimat, initial, un astfel de acord si, in baza lui, societatea electrica a despadurit si
inundat terenul sau. Ulterior, reclamanta si-a retras acordul initial si a introdus o actiune in instanta prin
care solicita despagubiri pentru utilizarea bunului sau. Actiunea a fost respinsa, in principal, pe motiv ca
a existat un acord al sau in vederea unei viitoare vanzari, care nu era posibila la acel moment din cauza
interdictiei temporare de instrainare a terenurilor obtinute prin aplicarea dispozitiilor din Legea nr.
18/1991. Alte demersuri realizate, intre care o plangere penala pentru tulburare de posesie si o actiune
in revendicare, au ramas fara rezultat. La data judecarii cauzei de catre Curte, reclamanta nu putea sa isi
utilizeze terenul, al carei proprietar era, acesta fiind inundat si utilizat de catre Hidroelectrica.
Sesizata cu o plangere care viza incalcarea dreptului sau de proprietate, Curtea europeana a admis
plangerea si a constatat violarea de catre statul roman a dreptului de proprietate al reclamantei.
Constatand ca reclamanta nu isi poate exercita niciunul dintre atributele dreptului sau de proprietate,
instanta europeana a decis ca reclamanta a fost victima unei exproprieri de fapt, care nu poate fi
justificata nici de acordul sau de principiu la vanzarea terenului, cata vreme oferta nu continea un pret al
vanzarii, si nici de interdictia de vanzare stabilita prin prevederile legii Nr. 18/1991. n realitate, Curtea a
constatat ca, desi statul roman putea sa apeleze la aplicarea dispozitiilor din legislatia cu privire la
expropriere, acesta a preferat sa intre in posesia terenului reclamantei fara a plati vreo despagubire
acesteia. n aceste conditii, reclamantei i s-a impus o sarcina excesiva, aceea de a suporta de o maniera
exclusiva utilitatea publica a functionarii unei hidrocentrale, astfel incat dreptul sau de proprietate a fost
incalcat.
3.1.1 Exproprierea de fapt.
Notiunea de expropriere de fapt
Hotararea Burghelea aduce astfel in discutie notiunea de expropiere de fapt". Inventie a Curtii, aceasta
desemneaza acea situatie in care o persoana, care este proprietar al unui bun din punct de vedere
juridic, pierde toate atributele dreptului de proprietate in favoarea statului, fara ca aceasta privare de
atributele proprietatii sa faca obiect al unui act juridic, fiind o forma a privarii de proprietate, la care face
trimitere textul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie. Efectele exproprierii de fapt sunt, de fapt,
identice cu cele ale unei exproprieri formale. Privarea de proprietate implica, in esenta, pierderea de
catre titular a atributelor dreptului de proprietate in mod definitiv, in urma unui act al puterii de stat.
Exemplul clasic de privare de proprietate este exproprierea, intelegand prin aceasta notiune orice
pierdere a proprietatii unui bun in favoarea statului in urma unui act juridic al statului, indiferent care
este denumirea operatiunii in legislatia interna. n afara de situatia unor exproprieri de drept, privarea
de proprietate intervine in orice alta situatie in care o persoana isi pierde bunul, spre exemplu, prin
distrugerea acestuia sau prin aplicarea unei amenzi contraventionale. Asa
cum spuneam si mai sus, Curtea considera ca exproprierea poate sa fie si una de fapt, atunci cand, desi
persoana ramane formal proprietar al bunului, ea nu mai dispune de elementele esentiale ale dreptului
de proprietate, pe care, desi il are, nu il poate exercita. Pentru a da un exemplu, Curtea a decis ca
imposibilitatea proprietarului de a se bucura de un bun din cauza unor interdictii statale constituie o
forma a expropropierii de fapt. n cauza citata, in urma ocuparii Nordului insulei cipriote de catre armata
turca, cipriotii de orgine greaca au fost nevoiti sa se refugieze in sudul insulei, abandonandu-si bunurile
in nordul insulei. n aceste conditii, desi persoanele in cauza au ramas proprietari ai imobilelor aflate in
zona ocupata de armata turca, acestea se aflau in imposibilitate de a-si exercita atributiile de proprietar
datorita faptului ca armata turca nu le permitea sa patrunda pe teritoriul nou declaratei Republici turce
a Ciprului de Nord. O astfel de situatie este echivalenta cu o expropiere de fapt, proprietarul formal al
imobilului neavand, in realitate, niciuna dintre atributele proprietatii. La
aceeasi concluzie s-a ajuns si intr-o alta ipoteza, judecata mai recent de catre Curtea europeana. n
speta, o servitute de trecere de pe terenul unei persoane s-a tranformat intr-un drum public, deservind
un magazin care se construise pe imobilul dominant. Constantand ca proprietarul imobilului dominat
este nevoit sa accepte un drum public pe terenul sau, Curtea a stabilit ca acesta a fost victima unei
exproprieri de fapt, intrucat desi a ramas formal proprietar al suprafetei de teren in discutie, si-a pierdut
absolut toate atributele proprietatii.
3.1.2.Admisibilitatea unei exproprieri de fapt.
n general, Privarea de proprietate este admisibila atunci cand sunt respectate trei conditii: legalitatea
masurii, justificarea masurii de o cauza de utilitate publica si proportionalitatea masurii cu scopul vizat.
Exigenta legalitatii masurii impune obligatia ca masura sa fie prevazuta de lege pentru a putea fi
justificata. Spre exemplu, Curtea a considerat ca exproprierea indirecta practicata in Italia si care
presupune ca autoritatile pot ocupa un teren al unei persoane, pentru a realiza constructii de interes
public, fara niciun fel de decizie anterioara formala de expropriere, urmand ca persoana in cauza sa
obtina despagubiri in urma unei proceduri judiciare pe care trebuie sa o declanseze, contravine art. 1 din
Protocolul nr. 1. Norma juridica care permitea exproprierea indirecta era o hotarare a Curtii de Casatie,
care nu indeplinea conditia previzibilitatii, astfel incat practica statului a fost considerata ca fiind
contrara principiului legalitatii in materie de privare de proprietate. Cu privire la justificarea privarii de
proprietate de o cauza de utilitate publica, aceasta este inteleasa larg de catre Curte, considerandu-se ca
utilitatea publica poate sa provina din orice politica legitima de ordin social, economic sau de alta
natura. Spre exemplu, sunt justificate de o cauza de utilitate publica exproprierile pentru realizarea unor
lucrari publice, nationalizarea industriei aviatice, instituire unui drept de preemtiune al statului, o
politica de comasare a terenurilor pentru administrarea agricola mai buna, restituirea unor bunuri
confiscate in perioada comunista din ratiuni de atenuare a unor masuri nejuste etc. Curtea considera ca,
gratie unei cunoasteri directe a societatii si a nevoilor sale, autoritatile nationale se afla, in principiu, mai
bine plasate decat un judecator international pentru a determina ce este de utilitate publica. n sistemul
de protectie oferit prin Conventie este in primul rand sarcina lor de a se pronunta asupra existentei unei
probleme de interes public ce poate sa justifice o privare de proprietate, astfel incat Curtea trebuie sa le
recunoasca o anumita marja de apreciere. n plus, notiunea de utilitate publica este ampla prin natura
sa. Adoptarea unei masuri privative de proprietate implica examinarea unor chestiuni complexe de ordin
politic, economic si social asupra carora este inevitabil sa se nasca opinii contradictorii intr-un stat
democratic. Astfel, Curtea poate cenzura astfel de masuri doar atunci cand lipsa utilitatii publice este
vadita. n acest sens, Curtea a considerat ca nu poate avea nicio justificare privarea de proprietate care
a fost rezultatul ignorarii unei hotarari judecatoresti definitive, intrucat nu se poate considera ca exista
vreun interes public care sa prevaleze asupra principiului securitatii raporturilor juridice si care sa
impuna privarea de proprietate. Existenta unei utilitati publice care greveaza un bun privat da nastere si
unei obligatii pozitive a statelor. Curtea a considerat ca atunci cand un bun este afectat unei utilitati
publice, prin natura sa, statul are obligatia de a expropria bunul, prin oferirea unei compensatii
financiare proprietarului bunului. Altfel, ar insemna ca statul sa isi atinga anumite obiective de politica
sociala pe spinarea" unei persoane private, ceea ce nu este acceptabil, intrucat costurile de politica
sociala trebuie suportate de intreaga colectivitate, nu doar de o persoana anume. n consecinta, statul
are obligatia de a expropria orice bun aflat in proprietatea privata si care este afectat utilitatii publice,
cum ar fi aleile, drumurile de acces sau spatiile verzi publice.
Proportionalitatea se verifica dupa criteriile dezvoltate de Curte si in alte materii, despre care
am discutat pe larg in special in contextul art. 8 si 10. n principiu, pentru a se putea pastra un just
echilibru intre interesele generale ale comunitatii si cele private, statele trebuie sa aiba grija sa nu
impuna in sarcina persoanelor de drept privat sarcini excesive, tinand cont de faptul ca costurile
realizarii utilitatii publice nu pot fi impuse unei persoane private, cat timp acesta este rolul statului. n
principiu, proportionalitatea in materia privarii de proprietate este legata de obligativitatea stabilirii
unor despagubiri pentru bunul pierdut, calculate in functie de pierderea suferita de catre fostul
proprietar. n stabilirea valorii de indemnizare, Curtea le recunoaste statelor o larga marja de apreciere,
apreciind cu destul de multa flexibilitate modalitatile de calcul alese de catre acesta.
Totusi, Curtea retine ca si conditie esentiala de functionare a clauzei derogatorii caracterul just
al despagubirii stabilite. n ciuda marjei de apreciere extrem de larga care este recunoscuta in favoarea
statelor, atunci cand suma acordata ca si indemnizatie este departe de a fi rezonabila fata de valoarea
bunului expropriat, se va retine o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1. n primul rand, trebuie sa spus ca,
in conceptia Curtii, valoarea bunului pierdut nu este echivalenta neaparat cu prejudiciul produs prin
expropriere. Astfel, Curtea a sanctionat statul atunci cand, la stabilirea valorii indemnizatiei pentru
exproprierea unui teren agricol nu a tinut cont de prejudiciul produs prin lipsirea persoanei in cauza de
veniturile pe care aceasta le obtinea de pe suprafata agricola expropriata, ci doar de valoarea intrinseca
a terenului. Pe de alta parte, Curtea admite si faptul ca, uneori, urmare a lucrarilor ce se realizeaza pe
terenul expropriat, este posibil ca valoarea terenurilor adiacente sa creasca, astfel incat, daca
exproprierea a avut ca obiect o parcela dintr-o suprafata mai mare ce apartine aceleiasi persoane, statul
poate sa acorde o despagubire mai mica decat valoarea intrinseca a bucatii expropriate. Totusi, acest
fenomen nu se petrece intotdeauna, astfel incat statul nu poate sa utilizeze o prezumtie absoluta ori
relativa dupa care terenul adiacent al unei lucrari de constructiei castiga in valoare, intrucat acest fapt
nu impune o examinare separata a fiecarei situatii si poate produce dezechilibre grave intre valoarea
acordata ca si indemnizatie pentru expropriere si valoarea pierderii suferita.
Reparatia ce trebuie acordata pentru o privare de proprietate nu trebuie sa fie neaparat
pecuniara, ci poate consta in alte masuri compensatorii. Spre exemplu, atunci cand o comunitate a fost
mutata de pe terenurile sale de vanatoare din Groenlanda pentru a se amplasa o baza militara, Curtea a
considerat ca este suficient faptul ca reclamantii au primit unele indemnizatii, li s-au construit alte case,
teritoriul bazei militare a fost restrans, s-a construit masiv in dezvoltarea zonei, astfel incat statul danez
a actionat pastrand un just echilibru intre interesele in joc. Totusi, situatia difera atunci cand
proprietatea asupra bunului a fost stabilita printr-o hotarare judecatoreasca. Astfel, s-a decis, atunci
cand unei persoane i s-a recunoscut prin hotarare irevocabila dreptul de a-i fi retrocedat de catre stat
un teren, ca oferirea catre reclamant a unui alt teren echivalent celui pierdut nu constituie un element
care sa inlature violarea dreptului sau de proprietate stabilit prin hotarare judecatoreasca, in conditiile
in care ingerinta statului in exercitarea acestui drept nu a fost in niciun fel justificata.
A doua conditie a proportionalitatii unei privari de proprietate este aceea ca indemnizarea sa
survina intr-un interval de timp rezonabil de la momentul pierderii proprietatii, intrucat
proportionalitatea impune ca interesele divergente sa sufere o satisfacere a lor concomitenta. n plus, o
intarziere excesiva a platii indemnizatiei agraveaza pierderea financiara a persoane vizate, datorata
efectelor devalorizarii monetare, si poate fi privita la randul sau ca o atingere grava a substantei
dreptului de proprietate, afectand proportionalitatea intre interesele colectivitatii si cele private.
Rezulta asadar din cel expuse mai sus ca exproprierea de fapt este destul de greu compatibila cu
dispozitiile conventionale care protejeaza dreptul de proprietate. n masura in care o privare de
proprietate de fapt trebuie sa fie prevazuta de lege, trebuie sa vizeze un scop de utilitate publica si
trebuie sa fie insotita de acordarea unor despagubiri anterioare actului in sine, este greu de imaginat
cum aceasta poate sa ramana la nivelul unei exproprierii de fapt, fara a se transforma intr-o expropriere
de drept. Practica instantelor franceze este in acest sens, considerandu-se ca o privare de proprietate de
fapt, fara ca o instanta de judecata sa fi impus un astfel de transfer de drepturi asupra unui imobil nu
poate fi decat un act nelegal.
3.1.3. Concluzii. Exproprierea de fapt in dreptul roman.
Dreptul roman nu cunoaste aceasta notiune. Situatiile care pot fi calificate ca o forma de expropriere de
fapt sunt ignorate in legislatia si practica instantelor romane. Unicul remediu, in aceste conditii, ramane
o modificare a legislatiei cu privire la exproprierea pentru cauza de utilitate publica, astfel incat aceasta
sa permita o procedura prin care o persoana care se afla in fata unei exproprieri de fapt sa poata sa
obtine obligarea autoritatilor de a declansa procedura de expropriere si de a cumpara bunul ce este
folosit in folosul comunitatii.
Altfel, se poate ajunge facil, precum in cauza Burghelea, la ipoteze in care persoane private suporta
costul unei utilitati publice, ceea ce este nefiresc si contravine tuturor prevederilor in materia protectiei
oferite dreptului de prprietate.
Bibliografie:
I. Adam, Drept civil, drepturile reale principale, Editura All Beck, Bucuresti, 2005
1. C. Barsan, Drept civil, drepturile reale principale, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2008
2. Ch Delalleau, Trait de l'expropriation pour cause d'utilit publique, Imprime CEDO, hot. Mihai-
Iulian Popescurie de Ode Ii Wodon, Waterloo, 1955,
3. L. Waelkens, L'expropriation, in Recueil de la Societe Jean Bodin, L'expropriation, Ed. De Boeck,
Bruxelles, 1999,
4. our de Cassation, Rapport annuel 2008, Ed. du Cour de cassation, Paris, 2009,
5. G. Dutertre, Key case-law extracts: European Court of Human Rights, Ed. du Coseil de l'Europe,
Strasbourg, 2003,
6. R. Chirita, Conventia europeana a drepturilor omului. Comentarii si explicatii, ed. a II-a, Ed. CH
Beck, Bucuresti, 2009,
7. L. Sermet, La Convention europenne des Droits de l'Homme et le droit de proprit, Ed. du
Conseil de l'Europe, Strasbourg, 1998,
8. Jugastru C., Unitatile administrativ-teritoriale: domeniul public, domeniul privat, Cluj-Napoca,
Editura Argonaut, 2001,
9. Constantinescu, M., Iorgovan, A., Muraru, I., Tanasescu S., Constitutia Romaniei revizuita,
comentarii si explicatii, Bucuresti, Editura All Beck, 2004,
10. G.Marty, P.Raynaud, Droitcivil.Les biens, ed.2, Paris, Sirey, 1980,
11. Tarangul, E.D., Tratat de drept administrativ, volumul I, editia a III-a, Bucuresti, Institutul de arte
grafice Eminescu S.A., 1929,
CUPRINS
1. Dreptul de proprietate..2
1.1.Istoric. Definitie...2
1.2. Caracterele dreptului de proprietate2
1.3. Caracterul absolut si inviolabil.2
1.4. Caracterul deplin si exclusiv..3
1.5.Caracterul perpetuu si transmisibil.3
1.6.Generalitati despre exproprierea pentru cauza de utilitate publica5
1.6.1. Exceptii..5
2. Dreptul de proprietate publica...6
2.1. Definitie. Reglementare.........................6
2.2. Delimitarea bunurilor obiect al proprietatii publice6
2.3. Subiectii dreptului de proprietate publica..7
2.4. Caracterele dreptului de proprietate publica...7

2.4.1. Dreptul de proprietate publica este inalienabil..7
2.4.2. Dreptul de proprietate publica este imprescriptibil atat extinctiv, cat si achizitiv8
2.4.3. Dreptul de proprietate este insesizabil .8
2.5. Modurile de dobandire si de stingere a dreptului de proprietate publica..8
2.5.1. Modurile de dobandire a dreptului de proprietate publica..8
2.5.2. Moduri de incetare a dreptului de proprietate publica............8
2.6. Modalitatile de exercitare a dreptului de proprietate publica..9
2.6.1 Administrarea generala a domeniului public..9
2.6.2 Dreptul de administrare al regiilor autonome si institutiilor publice asupra bunurilor proprietate
publica..9
2.6.3.Concesionarea.10
2.6.4. Dreptul real de folosinta asupra unor bunuri din domeniul public.10

3. Aspecte privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica. Declararea utilitatii
publice in cazzul exproprierii.10
3.1.Jurisprudenta CEDO Cauza Burghelea contra Romaniei13
3.1.1 Exproprierea de fapt.14
3.1.2.Admisibilitatea unei exproprieri de fapt...16
3.1.3. Concluzii. Exproprierea de fapt in dreptul roman.18
Bibliografie .20






PLANUL LUCRARII
Dreptul de proprietate
Istoric. Definitie.
Caracterele dreptului de proprietate
Caracterul absolut si inviolabil
Caracterul deplin si exclusiv
Caracterul perpetuu si transmisibil
Generalitati despre exproprierea pentru cauza de utilitate publica
Exceptii
Dreptul de proprietate publica
Definitie. Reglementare
Delimitarea bunurilor obiect al proprietatii publice
Subiectii dreptului de proprietate publica
Caracterele dreptului de proprietate publica
Dreptul de proprietate publica este inalienabil
Dreptul de proprietate publica este imprescriptibil atat extinctiv, cat si achizitiv
Dreptul de proprietate este insesizabil
Modurile de dobandire si de stingere a dreptului de proprietate publica
Modurile de dobandire a dreptului de proprietate publica
Moduri de incetare a dreptului de proprietate publica
Modalitatile de exercitare a dreptului de proprietate publica
Administrarea generala a domeniului public
Dreptul de administrare al regiilor autonome si institutiilor publice asupra bunurilor proprietate
publica
Concesionarea

Dreptul real de folosinta asupra unor bunuri din domeniul public
Aspecte privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica. Declararea utilitatii publice in
cazul exproprierii
Jurisprudenta CEDO Cauza Burghelea contra Romaniei
Exproprierea de fapt
Admisibilitatea unei exproprieri de fapt
Concluzii. Exproprierea de fapt in dreptul roman