Sunteți pe pagina 1din 15

1.

Definitia dreptului penal


Dreptul Penal reprezinta un ansamblu de norme juridice ce reglementeaza relatiile de aparare sociala prin incriminarea ca infractiunii sub sanctiuni specifice denumite pedepse a faptelor periculoase pentru valorile sociale, fie in scopul ocrotirii acelor valori, fie in scopul prevenirii savarsirii unor infractiuni,fie prin aplicarea unor pedepse celor ce le-au savarsit.

2.Dreptul penal ca ramura de drept.


Ca ramura a sistemului dreptului, dreptul penal reprezinta subsistemul normelor juridice care reglementeaza relatiile de aparare sociala prin interzicerea ca infractiuni, subsanctiuni specifice, denumite pedepse, a actiunilor sau inactiunilor periculoase pentruvalorile sociale, in scopul apararii acestor valori, fie prin prevenirea infractiunilor, fie prin aplicarea pedepselor persoanelor care le savarsesc.- Constantin BulaiDin definitia de mai sus rezulta ca dreptul penal intruneste toate trasaturilecaracteristice unei ramuri a dreptului:un obiect de reglementare propriuun procedeu sui generis de reglementare juridicaun scop specific si un mod de realizare a acestiu scop.In dispozitiile dreptului penal sunt reflectate realitatile economice, sociale si politice dinRomania, din care izvorasc si trasaturile sale. Acestea sunt:-raporturile sociale se nasc intre stat si persoanele care savarsesc fapte prevazute delegea penala; -sanctiunile aplicate ca urmare a savarsirii infractiunii difera de orice alte sanctiunisi masuri juridice(cu caracter civil, administrativ,disciplinar).Acestea indeplinescatat un rol de reeducare si prevenire, cat si unul de combatere, si se aplica numaide catre instantele de judecata penale, in cadrul unei forme juridice , reglementata prin lege, procesul penal;-scopul dreptului penal, care are un caracter special fata de acela al sistemuluinostru de drept, este diferit de al celorlalte ramuri juridice, fiinca apara Romania sialte valori impotriva infractiunilor si faptelor prevazute de legea penala, careconstituie cele mai grave fapte antisociale.Ca parte componenta a sistemului dreptului, dreptul penal nu reprezinta o simpla suma sau un simplu ansamblu incoerent de norme juridice , ci un sistem structurat in jurul unor norme generale, cu caracter de principii, care asigura: - unitate si coerenta ansambluluieficienta in indeplinirea functiilor atribuite si in realizarea scopului propus.Caracterele dreptului penal se desprind din specificul relatiilor de apararesociala care ii revin spre reglementare.

3. Obiectu dreptului penal


Obiectul dreptului penal il reprezinta relatiile de aparare sociala, relatii care pot fi de conformare sau de conflict. Sunt relatii sociale de conformare in sensul ca ele se adreseaza tuturor destinatarilor legii penale, destinatari care trebuie sa aiba o conduita corespunzatoare in raport cu valoarea sociala ocrotita. Sunt relatii sociale de conflict deoarece in momentul in care se incalaca o norma penala cel care a incalcat-o va intra in conflict cu statul si va fi obligat sa suporte consecintele penale ale faptelor sale. (((Obiectul dreptului penal il constituie acele raporturi sociale care reglementeaza luptaimpotriva infractiunilor sau a unor fapte penale, ce se nasc intre stat si infractor saufaptuitor, ca urmare a

comiterii unei infractiuni sau a unei fapte prevazute de legea penala, in vederea tragerii la raspundere penala a acestuia din urma prin aplicarea pedepselor sau a celorlalte masuri penale )))

4. Caracterele dreptului penal


1)Carcterul de drept public Prin specificul raporturilor juridice reglementate,dreptul penal apartine dreptului public alaturi de alte ramuri ale dreptului ,care reglementeaza relatiile sociale de putere .In mod specific ,el reglementeaza relatiile de aparare sociala si combatere a criminalitatii instituind raporturi de putere sau de autoritate ,regulile de conduita prevazute pentru destinatarii legii penale fiind imperative ,atat in faza conformarii ,cat si in a celei de tragere la raspunderea penala sua supunere la sanctiune . 2)Carcterul de drept represiv Este determinat de imprejurarea ca regulile de drept penal care institue infractiuni implica existenta unei sanctiuni cu carcter coercitiv-represiv .Spre deosebire de sanctiune civila ,care este esntialmente reparatorie(daune interese,restituiri,repunere in situatia anterioara),sanctiunea penala este represiva ,se aplica vinovatului,iar amenda se cuvine statului,nu victimei.De remarcat ca in legislatiiile penale moderne si-au facut aparitia ,pe langa pedepse ,si masurile de siguranta ,de ocrotire sau educative ,care sunt considerate ca lipsite de carcterul coercitiv specific al pedpsei. 3)Carcterul de drept unitar Desi normele de drept sunt prevazute atat in Codul penal,cat si in alte acte normativa cu carcter extrapenal ,notiune de lege penal-indetificabila cu aceea de drept penal pezitiv-este astfel definita in art.141 Cod penal incat,indiferent de sediul reglementarii ,normele juridice penale se circumscriu acestei notiuni.Prin urmare ,prin circumscrierea legii penale,esentiala este natura reglementarii si nu sediul acesteia. Urmand structura si diviziunea Codului penal, dreptul penal se imparte in doua parti: partea generala si partea speciala.

5. Scopul dreptului penal


scopul dreptului penal este aratat chiar in art.1 al Codului penal, acesta consta inapararea Romaniei, a suveranitatii, independentei si unitatii statului, a proprietatii publice, a persoanelor si drepturilor acesteia, precum si a intregii ordini de rept impotrivainfractiunilor. Se apara, deci, valorile cele mai importante care sunt prevazute in normelede drept penal. Din cuprinsul acestui articol reiese ca legea penala apara interesele tuturor membrilor societatii. Este subliniat, asadar rolul activ al dreptului penal in apararea,consolidarea si dezvoltarea societatii romanesti.Lupta impotriva infractionalitatii consta deci, in primul rind, in prevenirea acesteia,si ,apoi, in

combaterea ei.In normele dreptului penal se precizeaza care fapte de pericol social sunt incriminate, pedepsele si masurile care se aplica in urma savarsirii lor si conditiile in care are locraspunderea, aplicarea si executarea pedepselor si a celorlalte masuri penale

6.def politici penale 7. Legea dreptului penal cu celelalte laturi


Stiinta dreptului penal, prin obiectul sau, apartine stiintelor juridice ce au ca obiect destudiu diferitele ramuri ale dreptului. Intre stiintele juridice exista legaturi cum de altfelexista si intre ramurile de drept ca parti ale sistemului de drept.Cele mai stranse legaturi le are stiinta dreptului penal cu stiinta dreptului procesual penal si cu stiinta dreptului executiv penal, stiinte ce au ca obiect ramurile de dreptrespective. Legaturile foarte stranse dintre aceste trei ramuri de drept si stiintele ce leapartin, au condus in literatura juridica de specialitate la formarea opiniei ca sub denumirea de drept penal ce disciplineaza integral reactia represiva se cuprindramurile de drept penal, drept procesual penal si drept executiv penal , impreuna custiintele acestor ramuri de drept.Sub denumirea de stiinte penale sau criminale au fost grupate disciplinele socio-umaniste , altele decat stiintele juridice dar care auca obiect de cercetare fenomenulcomplex al infractionalitatii.Cea mai importanta este criminologia, avand un caracter complex interdisciplinar ceinglobeaza in obiectul ei de studiu si alte discipline considerate la inceput disciplineseparate in cadrul disciplinelor penale , ca de exemplu, sociologia criminala, psihologiacriminala, antropologia criminala, statistica penala. O alta grupa de stiinte penale ce au caobiect cercetarea mijloacelor de reactiune antiinfractionala, cuprinde: penologia si stiinta penitenciara.Penologia= stiinta care se ocupa cu studierea pedepselor si a celorlalte sanctiuni de drept penal sub raportul eficacitatii acestora in prevenirea si reprimarea faptelor periculoase.Stiinta penitenciara= studiaza modul de organizare si functionare a locurilor de executarea pedepselor privative de libertate, cum sunt penitenciarele.Tot in grupa stiintelor penale se cuvin mentionate :criminalistica, medicina legala, psihologia judiciara, politia stiintifica. Stiintele penale prezentate au fiecare in felul lor ocontributie la realizarea scopului si sarcinilor dreptului penal, a politicii penale

8. Def stintei dreptului penal


Stiinta dreptului penal este o ramura a stiintelor juridice si reprezinta un ansamblu deteorii, conceptii, principii privitoare la dreptul penal. Ca sistem de cunostinte despredreptul penal, stiinta dreptului penal, explica si fundamenteaza necesitatea si sarciniledreptului penal, metodele si mijloacele de prevenire si combatere a fenomenuluiinfractional.

9. Principile fundamentale ale dreptului penal


Principiile fundamentale ale fiecarei ramuri a dreptului apar ca trasaturi caracteristicedefinitorii pentru autonomia respectivei ramuri in cadrul sistemului dreptului. Sunt regulide drept care se oglindesc in toate normele si institutiile care alcatuiesc ramura de dreptin care actioneaza.

In ramura dreptului penal, principiile fundamentale sunt idei directoare care calauzescelaborarea si realizarea normelor de drept penal, fiind deci prezente in intreagareglementare juridicopenala.Examinand continutul si structura dreptului nostrum penal,credem ca se impugn ca regului de baza cu valoare de principii fundamentale :principiullegalitatii, principiul egalitatii in fata legii penale, principiul umanismului, principiul prevenirii faptelor prevazute de legea penala, infractiunea ca unic temei al raspunderii penale, personalitatea raspunderii penale, individualizarea sanctiunilor de drept penal A)Principiul legalitatii. In domeniul dreptului penal, principiul legalitatii exprima regula ca intreaga activitatede aparare sociala impotriva criminalitatii trebuie sa se desfasoare pe baza legii si instricta conformitate cu legea.Principiul legalitatii in domeniul dreptului penal se exprima in regulile nullum crimen sine lege( NU EXISTA INFRACTIUNE FARA LEGE) si nulla poena sine lege.( NU EXISTA PEDEAPSA FARA LEGE).- formulate de CesareBeccariaIn virtutea acestor reguli, o fapta oricat de periculoasa ar fi, nu poate constituiinfractiune daca nu este prevazuta ca atare de lege, iar o constrangere aplicata unei personae nu constituie pedeapsa, ci o manifestare de violenta arbitrara, daca nu este prevazuta de lege.Principiul legalitatii este menit sa constituie o garantie a libertatii persoanei impotrivaabuzurilor si arbitrariului din activitastea aparatului judiciar, si , totodata o garantie calegea ce incrimineaza ex novo nu se va aplica faptelor savarsite inainte de intrarea ei invigoare.A fost formulat si inscris in Declaratia drepturilor omului si cetateanului de catreideologii revolutiei franceze din 1789 in art. VIII astfel: nimeni nu poate fi pedepsitdecat in virtutea unei legi promulgate anterior infractiunii si legal aplicate.Principiul legalitatii a fost consacrat in legislatiile penale ulterioare si in uneleConstitutii ale statelor din Europa.In dreptul romanesc principiul legalitatii era inscris in Constitutia din 1923 in art. 14care prevedea Nici o pedeapsa nu poate fi infiintata nici aplicata decat in puterea uneilegi.Constitutia Romaniei adoptata la 21 noiembrie 1991 prevede ca legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile (art. 15 al. 2); nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii( art.23, al.2). Incodurile penale romane de la 1864 si de la 1937 principiul legalitatii se gasea inscris informulari care permiteau garantarea libertatii persoanelor.In actualul cod penal principiul legalitatii este prevazut in art.2 Legea prevede carefapte constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica infractorilor si masurile ce se pot lua incazul savarsirii acestor fapte.In doctrina penala se apreciaza ca principiul legalitatii secompleteaza prin dispozitiile art.11c.p. care prevad ca legea penala nu se aplica faptelor care, la data cand au fost savarsite, nu erau prevazute ca infractiuni.Consacrarea principiului legalitatii in codul penal are o importanta deosebita,reprezentand o garantie a drepturilor si libertatilor omului in sensul ca impiedicaextinderea legii penale prin analogie; pentru legiuitor constituie o obligatie ca inactivitatea de incriminare sa precizeze cu exactitate atat fapta interzisa cat si sanctiunileaplicabile pentru aceasta; iar pentru organele de aplicare a legii reprezinta o obligatie deinterpretare stricta a legii, la cazul concret. B) Principiul umanitar. Presupune ca intreaga reglementare penala trebuie sa porneasca de la intereselefundamentale ale omului. In centrul activitatii de aparare se afla omul cu drepturile si libertatile sale.In normele

penale sunt prevazute exigente carora conduita omului li se poate conforma. Sanctiunile penale pe langa functia coercitiva indeplinesc si functia dereeducare.Umanizarea pedepselor a fost un principiu al Scolii clasice.In actuala reglementare penala sunt cuprinse dispozitii ce privesc principiulumanismului ( ex: abolirea pedepsei cu moartea; masurile educative ce se pot lua fata deminori, urmaresc reeducarea acestora). Si in actuala Constitutie a Romaniei sunt prevederi ce vizeaza principiul umanismului( ex:art.22 dreptul la viata si integritate fizicasi psihica sunt garantate ; al.2 Nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant; al.3 Pedeapsa cu moartea esteinterzisa C) Egalitatea in fata legii penale. Exprima regula ca toti indivizii in societate sunt egali in fata legii.In Constitutia actuala a Romaniei e consacrat, priin dispozitiile art.16, principiul ca Cetatenii sunt egali in fata legii si autoritatilor publice fara privilegii si fara discriminari. Nimeni nu e mai presus de lege.In legea penala nu e consacrat printr-o dispozitie expresa principiul egalitatii, dar el sededuce implicit din faptul ca in aceasta (legea penala) nu sunt prevazute imunitati sau privilegii care sa permita inegalitati de tratament in aplicarea legii penale.Egalitatea in fata legii penale functioneaza pentru toti indivizii fie in calitatea lor de beneficiari ai ocrotirii penale, fie de destinatari ai exigentelor acesteia. . D)Prevenirea faptelor prevazute de legea penala Acest principiu presupune ca intreaga reglementare juridico-penala trebuie sa asigure prevenirea savarsirii faptelor periculoase atat prin conformare, cat si prin constrangerefata de cei care savarsesc aceste fapte. Prevenirea faptelor periculoase( a infractiunilor)este scopul dreptului penal(art.1) si care urmeaza sa se realizeze in principiu princonformare (cooperare) ca rezultat al cunoasterii legii si al cresterii constiinteiindividuale.Prevenirea infractiunilor este o preocupare a statelor sip e plan international.Mentionam in acest sens Primul congres al Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei sitratamentul delincventilor tinut la Geneva in anul 1955. Acest aspect justifica ridicarea la rangul de principiu fundamental a acestei reguli, careconstituie si un principiu al raspunderii penale. .E)Principiul personalitatii raspunderii penale. Constituie regula potrivit careia atat obligatia ce decurge dintr-o norma penala de aavea o anumita conduita , cat si raspunderea penala ce decurge din nesocotirea aceleiobligatii revin persoanei ce nu si-a respectat obligatia, savarsind fapta interzisa, si nualteia ori unui grup de persoane.In dreptul penal nu se poate antrena raspunderea penala pentru fapta altuia. Caracterul personal al raspunderii penale implica aplicarea pedepsei numai celui ce a savarsit oinfractiune, iar celelalte sanctiuni de drept penal, masurile de siguranta in special se potlua numai fata de cel care prin fapta sa a dat in vileag starea de pericol social ce trebuieinlaturata.Este un principiu fundamental fiind o garantie a libertatii persoanei, el constituindtotodata si un principiu al raspunderii penale F).I n d i v i d u a l i z a r e a s a n c t i u n i l o r d e d r e p t p e n a l . Presupune stabilirea si aplicarea sanctiunilor de drept penal pedepse, masuri desiguranta si masuri educative in functie de gravitatea faptei savarsite, de periculozitateainfractorului, de necesitatile de indreptare a acestuia. Principiul isi are consacrarea inart.72 c.p.. Indeplinirea scopulurilor si functiilor sanctiunilor penale are loc numai dacaacestea au fost adaptate cazului concret, individual. Este, de asemenea, un principiu alraspunderii penale

10. Izvoarele dreptuli penal


IZVOARELE DREPTULUI PENAL 1.Notiunea si specificul izvoarelor dreptului penal. Principalele izvoare ale dreptului penal1 . 1 . N o t i u n e a i z v o a r e l o r d r e p t u l u i p e n a l Notiunea de izvor de drept este folosita in sensuri diferite in teoria generala adreptului, fiecare dintre acestea privind o anumita latura de formare a normelor de drept. Dintre multiplele sensuri doar trei sunt acelea care prezinta interes, si anume: 1. Izvor natural, sau sursa sociala o constituie nevoile si interesele vietii sociale. Incazul dreptului penal este vorba de necesitatea apararii valorilor sociale, necesitatedeterminata de gravitatea si de frecventa faptelor care vatama sau pun in pericol acestevalori .2. Izvorul constitutiv sau sursa politica a dreptului in general si deci si a dreptului penal este constituit de reguli de conduita.In aceasta acceptiune, dreptul penal este si elexpresia vointei publice, creatie a acestuia. 3. Izvorul formal sau sursa juridical a dreptului consta in insusi actul legislative in careisi gaseste exprimarea vointa puterii publice si care cuprinde normele de drept, in spretanormele de drept penal cu elementele componente ale acestora.Cunoasterea dreptului penal implica studiul dreptului pozitiv, adica al dreptului asacum se gaseste el exprimat si materializat in izvoarele lui formale sau juridice. 1 . 2 . S p e c i f i c u l i z v o a r e l o r d r e p t u l u i p e n a l Ceea ce este characteristic izvoarelor formale ale dreptului penal este faptul caacestea nu pot avea decat forma legii, adica a actului normative in care se exprima, inmod obisnuit si dupa procedura prevazuta in constitutie, vointa organului legiuitor al tariicare este parlamentul.Nu pot constitui deci izvoare de drept penal hotararile guvernului, ordineleministerelor si, cu atat mai mult, actele emise de organelle locale ale puterii sauadministratiei de stat. Aceasta restrangere a cadrului izvoarelor dreptului penal se explica prin caracterul acestei ramuri a dreptului, care impune membrilor societatii o anumitaconduita sub sanctiuni repressive.Restrangerea la care ne referim isi are temei legal in insasi dispozitiile codului penal,dispozitia din art.141 c.p. in care se prevede ca prin lege penala se intelege oricedispozitie cu character penal cuprinsa in legi sau decrete. Aceste dispozitii isi mentin valabilitatea si in conditiile noii ordini de drept postrevolutionare si ale separatiei puterilor in stat , deoarece nu poate fi conferit puterii executive dreptul de a emite normecu caracter penal. 1 . 3 . P r i n c i p a l e l e i z v o a r e a l e d r e p t u l u i p e n a l Izvoarele dreptului penalroman sunt constituite, in principal din codul penal si dinlegile extrapenale care contin dispozitii de drept penal. Pe langa acestea exista totusi siunele legi complinitoare care completeaza tabloul izvoarelor dreptului noatru penal.a) Codul penal roman este principalul izvor al dreptului nostrum penal, deoarececuprinde practic toate normele penale generale cu caracter de principii fundamentale,generale si institutionale, precum sic ea mai mare parte din normele penale speciale.Adoptat la 12 iunie 1968 si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1969, codul penal daexpresie unor principii ale scolii clasice si pozitiviste , reflecta gandirea juridicaromaneasca. Contrar intentiei initiale a legiuitorului de a asigura stabilitatea codului penal, acesta a trebuit sa fie modificat de cateva ori, pentru a se atenua caracterul excesivde represiv al unora dintre

dispozitiile sale. Dupa revolutia din decembrie 1989, care amarcat prabusirea regimului communist si inceputul edificarii statului de drept inRomania, a trebuit sa fie modificat, in primul rand prin abrogarea dispozitiilor careaduceau o grava atingere drepturilor si libertatilor democratice ale cetatenilor.Cu toate aceste modificari de esenta, impuse de schimbarea regimului socio-politic intara noastra, codul penal isi pastreaza nu numai forta juridical, dar si valoarea politico- penala, datorita marilor principii pe care se intemeiaza .b) Legile penale complimentare (complinitoare)Ele sunt menite sa completeze reglementarile penale (din codul penal si legile specialenepenale cu dispozitii penale) cu norme de drept penal.Specificul acestor legi complimentare consta tocmai in faptul ca nu contin incriminari noisi cuprind in exclusivitate numai norme de drept penal. Dupa continutul lor suntconsiderate izvoare ale dreptului penal. c) Legile speciale nepenale cu dispozitiuni penaleIn aceasta grupa intra legile care contin incriminari separate fata de codul penal. Cualte cuvinte, legile speciale sunt considerate , ca au un caracter penal numai daca au incontinutul lor sunt prevazute fapte sanctionate penal. Nu vor fi considerate legi nepenale cu dispozitiuni penale legile care au dispozitiuni deacest fel, nerespectarea dispozitiilor din art.sau din prezenta lege atrage raspundereadisciplinara , contraventionala ori penala Incriminarea unei fapte prin legea speciala si trimiterea cu privire la incadrarea sisanctionarea faptea la codul penal( prin norma de trimitere ) este de natura sa confereacestei legi speciale caracterul de lege nepenala cu dispozitii penale. d) Tratatele si conventiile internationaleO ultima categorie de acte juridice ce o tratam la izvoarele dreptului penal estereprezentata de tratatele si conventiile internationale , el devin izvoare de drept in masurain care sunt ratificate. In literature juridical de specialitate se face distingerea intre tratatesi conventii prin care statul roman s-a angajat sa incrimineze sis a sanctioneze anumitefapte deosebit de periculoase care aduc atingere unor valori si interese commune alesocietatii omenesti, de unde si denumirea de infractiuni de drept international, si tratate siconventii internationale privind asistenta juridica internationala in materie penala. Din prima categorie tratatele si conventiile pot fi socotite ca izvoare indirecte de drept penal, pentru ca prin ele este asumata obligatia statelor de a incrimina prin legea penala internaastfel de fapte. Tratatele si conventiile internationale privitoare la asistenta juridicainternationala contin norme privind extradarea si devin obligatorii dupa ratificare. 2. Legea penala, principalul izvor al dreptului penal. Categoriide legi penale 2.1. Notiunea legii penale. Conceptul de lege penala este examinat in doctrina penala in doua sensuri: intr-un senslarg , de regula , sau norma de drept penal, sens pe care il are in vedere legiuitorul prindispozitiile art.141 c.p.. In alt sens ( restrans) conceptual de lege penala, desemneazaactul normativ emis de parlament, dupa o procedura speciala si care contine norme dedrept penal(art. 74 din Constitutie). 2.2. Categorii de legi penale.Pentru o cunoastere cat mai buna a legilor penale, in ce priveste interpretarea siaplicarea, ca si a raporturilor dintre ele in doctrina penala se fac diferite clasificari.

1.Dupa rolul pe care il au in reglementarea relatiilor de aparare sociala, legile penalese clasifica in : - legi penale generale si-legi penale speciale.La randul lor legile penale generale pot fi considerate , intr-un sens dispozitii de drept penal cu caracter de principiu ce se aplica unui numar mare de norme speciale.in acestsens sunt normele din partea generala a codului penal. In alt sens, legea penala poate sa desemneaza codul penal in ansamblu ca lege obisnuita ( ordinara) spre a fi deosebita delegea speciala- coduri penale speciale ( al justitiei militare, spre exemplu).Si in cazul legilor penale speciale se disting intr-un sens- partea speciala a Codului penal., si in alt sens, coduri penale speciale care cuprind dispozitii derogatorii de ladreptul obisnuit( ordinar). Importanta acestei clasificari trebuie observata in legatura cuaplicarea acestora. Cand ambele legi- cea generala si cea speciala vin in concurs, adicasunt incidente pentru solutionarea unui raport juridic de conflict, problema se rezolvadupa regula:legea penala speciala deroga de la legea generala si se completeaza cuaceasta. 2 . D u p a d u r a t a i n t i m p l e g i l e p e n a l e p o t f i c u : -durata nedeterminata ( permanente ), cum sunt marea majoritate, sunt celeobisnuite;- cu durata predeterminata( temporare); au cuprinse in continutul lor si o dispozitiecare limiteaza in timp aplicarea ei, pana la o data calenderistica , ori pana la dataincetarii starii care a determinat adoptarea acesteia.Interesul distinctiei: legea penala temporara se aplica si dupa iesirea ei din vigoare,dar faptelor savarsite cat timp era in vigoare( va ultraactiva). 3. Dupa natura necesitatii care a impus adoptarea legilor acestea pot fi:- legi penale ordinare sau obisnuite. Acestea sunt legile penale adoptate in situatiinormale, obisnuite de evolutie a societatii;- legi penale extraordinare sau exceptionale care sunt adoptate in situatii deexceptie, determinate de apararea corespunzatoare a valorilor sociale( calamitati naturale,stare de razboi). Interesul distinctiei consta in faptul ca legile penale extraordinare derogade la legile ordinare.

11.Raporturile juridice penale 12. Legea penala


Art. 1. - Legea penal apr, mpotriva infraciunilor, Romnia, suveranitatea, independena, unitatea i indivizibilitatea statului, persoana, drepturile i libertile acesteia, proprietatea, precum i ntreaga ordine de drept. Legalitatea incriminrii i a sanciunilor de drept penal Art. 2. (1) Legea prevede faptele care constituie infraciuni, pedepsele care se aplic i msurile care se pot

lua n cazul svririi acestor fapte. (2) Nimeni nu poate fi sancionat pentru o fapt care nu era prevzut de lege ca infraciune la data svririi ei. Nu se poate aplica o pedeaps sau nu se poate lua o msur de siguran ori o msur educativ neprevzut de lege la data comiterii faptei. Crime i delicte Art. 3. - Faptele prevzute de legea penal ca infraciuni se mpart, dup gravitatea lor, n crime

13.Def si clasificari [cele mentionate 14. interpretarea legi penale si metodele legi penale
interpretarea legii penale este o operatiune logico-rationalace se efectueaza cu ocaziaaplicarii normei de drept si are drept scop aflarea vointei legiuitoruuli exprimata in acestenoeme cu privire la cazul concret. In cazul legii penale interpretarea are ca scop aflarea vointei legiuitorului exprimata in dispozitiile penale pentru a stabili daca acestea suntaplicabile cazului concret.Interpretarea este necesara pentru ca normele se refera la fapte tipice si trebuieaplicate unor fapte concrete care sunt variate. Unele texte de lege nu sunt sufficient declare , situatie ce poate rezulta din folosirea unor termini sau expresii cu intelesuri multiple Formele sau felurile interpretarii In literatura juridica se face distinctie intre diferite genuri de interpretari:Dupa organul sau persoana care face interpretarea aceasta poate fi: oficiala sauneoficiala.Interpretarea oficiala facuta de un organ sau subiect oficial poate fi: autenticasau legala facuta de legiuitor si cauzala sau de caz facuta de organul judiciar la cazulconcret.Interpretarea neoficiala sau doctrinala este facuta de oamenii de stiinta si estematerializata in tratate, monografii etc.Aceasta clasificare poate fi facuta si dupa forta obligatorie ainterpretarii.Interpretarea oficiala este obligatorie, iar cea neoficiala nu are fortaobligatorie ce decurge de la un organ oficial.Interpretarea autentica poate fi la randul ei: contextuala, efectuata de legiuitor cu prilejul adoptarii legii si posterioaraprintr-o lege interpretativa - care lege face corpcomun cu legea interpretata si se aplica de la intrarea in vigoare a legii pe care ointerpreteaza( deci se aplica retroactive legea de interpretare).Interpretarea autenticacontextuala este cea mai frecventa. Interpretarea autentica se realizeaza cu ocaziaadoptarii normei penale. Metodele de interpretare Dupa metodele folosite interpretarea poate fi: literala sau gramaticala care constain aflarea intelesului normei de drept penal cu ajutorul cuvintelor prin care a fostexprimata. Se analizeaza textul normei din punct de vedere etimologic, sintactic sistilistic.Interpretarea rationala sau

logica consta in folosirea procedeelor logice arationamentelor, pentru a afla vointa legiuitorului. Interpretarea logica apare ca odesavarsire a celorlalte metode.Interpretarea istorica consta in aflarea intelesului normei penale prin studiereaconditiilor de ordin politic, economic, social, juridic in care a fost adoptata legea

15; aplicarea legi penale in spatiu


Sectiunea a 2-a - Aplicarea legii penale in spatiu Art. 8 Teritorialitatea legii penale (1) Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei. (2) Prin "teritoriul Romaniei" se intelege intinderea de pamant, marea teritoriala si apele cu solul, subsolul si spatiul aerian, cuprinse intre frontierele de stat. (3) Prin "infractiune savarsita pe teritoriul Romaniei" se intelege orice infractiune comisa pe teritoriul aratat in alin. (2) sau pe o nava sub pavilion romanesc ori pe o aeronava inmatriculata in Romania. (4) Infractiunea se considera savarsita pe teritoriul Romaniei si atunci cand pe acest teritoriu ori pe o nava sub pavilion romanesc sau pe o aeronava inmatriculata in Romania, s-a efectuat un act de executare, de instigare sau de complicitate, ori s-a produs, chiar in parte, rezultatul infractiunii. Art. 9 Personalitatea legii penale (1) Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de catre un cetatean roman sau de o persoana juridica romana, daca pedeapsa prevazuta de legea romana este detentiunea pe viata ori inchisoarea mai mare de 10 ani. (2) In celelalte cazuri, legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de catre un cetatean roman sau de o persoana juridica romana, daca fapta este prevazuta ca infractiune si de legea penala a tarii unde a fost savarsita ori daca a fost comisa intr-un loc care nu este supus jurisdictiei nici unui stat. (3) Punerea in miscare a actiunii penale se face cu autorizarea prealabila a procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel in a carei raza teritoriala se afla parchetul mai intai sesizat sau, dupa caz, a procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Art. 10 Realitatea legii penale (1) Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de catre un cetatean strain sau o persoana fara cetatenie, contra statului roman, contra unui cetatean roman ori a unei persoane juridice romane. (2) Punerea in miscare a actiunii penale se face cu autorizarea prealabila a procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si numai daca fapta nu face obiectul unei proceduri judiciare in statul pe teritoriul caruia s-a comis. Art. 11 Universalitatea legii penale (1) Legea penala romana se aplica si altor infractiuni decat celor prevazute in art. 10, savarsite in afara teritoriului tarii de un cetatean strain sau o persoana fara cetatenie, care se afla de bunavoie pe teritoriul Romaniei, in urmatoarele cazuri: a) s-a savarsit o infractiune pe care statul roman si-a asumat obligatia sa o reprime in temeiul unui tratat international, indiferent daca este prevazuta sau nu de legea penala a statului pe al carui teritoriu a fost comisa; b) s-a cerut extradarea sau predarea infractorului si aceasta a fost refuzata.

(2) Dispozitiile alin.(1) lit.b) nu se aplica atunci cand, potrivit legii statului in care s-a savarsit infractiunea, exista o cauza care impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei, sau cand pedeapsa a fost executata ori este considerata ca executata. (3) Cand pedeapsa nu a fost executata sau a fost executata numai in parte, se procedeaza potrivit dispozitiilor legale privitoare la recunoasterea hotararilor straine. Art. 12 Legea penala si tratatele internationale Dispozitiile cuprinse in art. 8 - 11 se aplica daca nu se dispune altfel printr-un tratat international la care Romania este parte. Art. 13 Imunitatea de jurisdictie Legea penala nu se aplica infractiunilor savarsite de catre reprezentantii diplomatici ai statelor straine sau de catre alte persoane care, in conformitate cu tratatele internationale, nu sunt supuse jurisdictiei penale a statului roman. Art. 14 Extradarea (1) Extradarea poate fi acordata sau solicitata in temeiul unui tratat international la care Romania este parte, ori pe baza de reciprocitate, in conditiile legii. (2) Predarea sau extradarea unei persoane in relatia cu statele membre ale Uniunii Europene se acorda sau se solicita in conditiile legii. (3) Predarea unei persoane catre un tribunal penal international se acorda in conditiile legii.

16 .Principiu aplicari legi in spatiu 17.Formele ale acoperiri juridice internationale in lupta informalitati 18.A plicatea legi penale in timp
1. Preliminarii Principiile care guverneaza aplicarea legii penale in timp sunt menite sa dea solutii problemelor de interactiune a timpului cu faptele infractionale, adica sa determine legea penala aplicabila: cand infractiunea s-a savarsit si se judeca sub imperiul aceleiasi legi;

cand fapta la data cand s-a savarsit nu era infractiune, dar o lege ulterioara o considera infractiune; cand fapta la data savarsirii era infractiune dar pana la judecarea ei ori exeecutarea pedepsei pronuntate pentru acea infractiune intervine o lege care scoate in afara licitului penal fapta comisa; cand fapta savarsita sub o lege este considerate infractiune, dar pana la judecarea ei definitive intervin una sau mai multe legi, care prevad fapta ca infractiune;

cand dupa aplicarea definitive a pedepsei pentru o infractiune, intervine o lege noua care prevede o pedeapsa mai mica decat cea aplicata sub legea veche ori cu limite mai reduse decat legea veche; cand infractiunea se savarseste sub impeeriul unei legi penale temporare sin u este judecata pana la iesirea din vigoare a acesteia. Raspunsuri la problemele de mai sus le gasim in principiile de aplicare a legii penale in raport cu timpul prevazut in codul penal roman art. 10-16

19.Aplicarea legi penale in situati 20. Infractiunea


Conceptul de infractiune in stiinta dreptului penal este folosit sub maimulte acceptiuni.Intr-o acceptiune- infractiunea este o fapta a omului prin care se infrangeo norma imperativa, se aduce atingere unei anumite valori sociale si pentrucel care a savarsit o astfel de fapta urmeaza sa suporte o pedeapsa. I n t r - o a l t a a c c e p t i u n e c o n c e p t u a l d e i n f r a c t i u n e d e s e m n e a z a f a p t a descrisa prevazuta de legea penala cu elementele sale componente si cared e f i n e s t e o anumita infractiune. Este acceptiunea pe care o are in vedere legiuitorul care observand faptele periculoase pentru valorile soci a l e esentiale ale societatii, le interzice sub sanctiuni specifice pentru a preveni savarsirea lor in viitor. In sfarsit, conceptul de infrctiune este examinat ca institutie fundamentala a dreptului penal care alaturi de alte doua institutii t o t fundamentale- raspunderea penala si sanctiunile de drept penal formeaza structura dreptului penal, pilonii dreptului penal. Institutia infractiunii, in aceasta acceptiune a fost considerate in doctrina penala, pe buna dreptate, ca piatra de temelie a oricarui sistem de drept penal..

21.Definitia infractiunii
Avand in vedere importanta deosebita a institutiei infractiunii in cadruldreptului penal, legiuitorul a definit pentru prima data notiunea generala deinfractiune prin trasaturile ei esentiale.Potrivit art. 17 C.p. infractiunea este fapta care prezinta pericol social,savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala Prin definirea notiunii generale de infractiune, legiuitorul nostru pune ine v i d e n t a a s p e c t e l e : m a t e r i a l , u m a n , s o c i a l , m o r a l p o l i t i c s i j u r i d i c a l e acesteia, conferind conceptului general de infractiune un caracter realist,stiintific.Intr-adevar, infractiunea ca fenomen ce se petrece in realitatea sociala,i m b r a c a a s p e c t e l e d e a f i : m a t e r i a l , i n s e n s u l c a r e p r e z i n t a o

m a n i f e s t a r e exterioara a individului; uman, pentru ca reprezinta o activitate omeneasca;social caci priveste, se indreapta impotriva relatiilor sociale; moral-politic,caci reprezinta atitudinea morala si politica a faptuitorului fat de valorilesociale; juridic, caci reprezinta o incalcare a normei juridice penale.Prin definirea infractiunii se stabileste regula de drept, potrivit careiao r i c e f a p t a c a r e v a f i i n c r i m i n a t e t r e b u i e s a i n t r u n e a s c a t r a s a t u r i l e caracteristice care o deosebesc de alta fapte( contraventii, abateri) care pot ficombatut prin alte mijloace nepenale.Notiunea generala de infractiune data in codul penal prezinta importantasub un intreit aspect: reprezinta 1) o regula de drept de care insusi legiuitorulse foloseste in stabilirea faptelor care urmeaza sa fie trecute in legea penala (dupa vinovatie, grad de pericol social ) ca infractiuni, ca si pentru scoatereadin sfera ilicitului penal a acelor fapte care nu mai sunt periculoase ori nu semai savarsesc; 2) serveste la delimitarea infractiunilor de alte fapte extra penale; c) pentru practician reprezinta un ghid de care se foloseste in cadrulactivitatii de aplicare a legii penale observand indeplinirea ( regasirea ) infapta savarsita a trasaturilor esentiale ale infractiunii , ori lipsa acestora cuconsecinta neconsiderarii faptei respective ca infractiune.

22 .CONTINUTUL INFRACTIUNII
Continutul infractiunii poate fi definit ca totalitatea conditiilor cerute delege pentru ca o fapta sa constituie infractiune. Aceste conditii sunt cerute pentru normele incriminatoare. Continutul infractiunii este echivalent cucontinutul notiunilor diferitelor infractiuni.Pe baza continutului infractiunii are loc calificarea acesteia, adicacaracterizarea unei fapte ca infractiune si incadrarea ei in textul de lege careo prevede si o sanctioneaza. Continutul infractiunii are un rol important inrealizarea principiului legalitatii in domeniul dreptului penal.El poate imbraca doua aspecte:

23.Ccontinutu legal
1.continutul legal, adica, cel descris prin norma de incriminare ce cuprindeconditiile obiective si subiective in care o fapta devine infractiune.

24 Continutu concret
2.continutul concret, cel al unei fapte determinate, savarsite i n r e a l i t a t e a obiectiva de catre o persoana si care se inscrie prin elementele sale intiparul abstract pevazut in norma incriminatoare.In doctrina penala se face distinctie intre continutul juridic si continutulconstitutiv al infractiunii.

25.Continutu juridic

Continutul constitutiv fiind dat intotdeauna in norma de incriminare, nu p o a t e l i p s i d i n c o n t i n u t u l j u r i d i c a l i n f r a c t i u n i i ; c o n t i n u t u l j u r i d i c a l in fractiunii poate cuprinde pe langa continutul constitutiv si conditii p r i v i t o a r e l a c e l e l a l t e e l e m e n t e . E l e s t e c o n t i n u t u l p r o p r i u - z i s a l infractiunii asa cum apare el in norma legala.O a l t a c l a s i f i c a r e poate fi facuta in: continuturi unice (simple) saucomplexe.Sunt continuturi simple acelea care cuprind conditii necesare pentru existenta infractiunii intr-o singura varianta sau modalitate normativasi sunt continuturi complexe acelea care cuprind conditii penru doua saumai multe sau modalitati ale aceleiasi infractiuni Continuturi de baza tipice, continuturi agravate si continuturi atenuate.C o n t i n u t u ri l e d e b az a c u p r i n d co n d i t i i le n ec es ar e p en t ru ex i s t en t ainf ractiunilor in configuratia lor tipica, iar cele attenuate si agravat e corespund variantelor agravate si atenuate ale aceleiasi infractiuni.O alta clasificare, ar fi in: continuturi integrale si continuturi trunchiate.Cele integrale sau tipice cuprind toate conditiile ce alcatuiesc continutul j u r i d i c a l i n f r a c t i u n i i , i a r c o n t i n u t u r i l e t r u n c h i a t e s a u a t i p i c e c o r e s p u n d formelor atipice ale infractiunii (tentativa si actele preparatorii) sau actelor de participare la savarsirea unei infractiuni ca instigator sau complice.Continutul generic al infractiunii cuprinde un ansamblu de conditiiobiective si subiective, comune continuturilor infractiunilor.Cunoasterea continutului generic al infractiunii necesita cunoastereastructurii acestuia, a elementelor componente si a raporturilor dintre ele.P r i n s t r u c t u r a c o n t i n u t u l u i i n f r a c t i u n i i , i n t e l e g e m m o d u l c u m s e g r u p e a z a i n c a d r u l c o n t i n u t u l u i i n f r a c t i u n i i d i f e r i t e l e e l e m e n t e c a r e i l alcatuiesc si raporturile dintre acestea.In continutul infractiunii sunt prevazute conditii cu privire la anumitee l e m e n t e c e p r i v e s c f a p t a , f a p t u i t o r u l , v a l o a r e a s o c i a l a c a r e i a i s e a d u c e atingere, imprejurarile de timp si de loc in care se savarseste fapta.A v a n d i n v e d e r e c a i n f r a c t i u n e a e s t e o f a p t a , o m a n i f e s t a r e i n s f e r a relatiilor sociale , s-a sustinut ca in continutul acesteia nu poate intra cel cesavarseste fapta subiectul infractiunii si nici valoarea sociala careia i seaduce atingere obiectul infractiunii. Obiectul si subiectul infractiunii suntelemente extrinseci continutului infractiunii, conditii preexistente oricareiinfractiuni.Conditiile prevazute in continutul diferitelor infractiuni se clasifica dupamai multe criterii: _ dupa elementele la care se refera: conditii cu privire la fapta, cu privirela faptuitor, cu privire la obiectul infractiunii, cu privire la locul si timpulsavarsirii infractiunii._ dupa situarea in timp a conditiilor cerute de lege, fata de savarsireafaptei se disting conditii : preexistente, concomitente si subsecvente -in functie de rolul si importanta lor i n c a r a c t e r i z a r e a f a p t e i c a infractiune, conditiile pot fi: esentiale sau constitutive si accidentalesau circumstantiale