Sunteți pe pagina 1din 3

Conditiile de valabilitate ale consimtamantului

Prin consimtamant se intelege acea conditie de fond, esentiala si generala a actului juridic
civil care consta in hotararea de a incheia un act juridic civil manifestata in exterior.
Termenul consimtamant (consensus, sentire cum alino) poate primi doua sensuri diferite.
Intr-un prim sens, prin consimtamant se intelege manifestarea unilaterala de vointa, adica
vointa exteriorizata a autorului actului juridic unilateral sau a uneia dintre partile actului juridic
bilateral ori multilateral. In al doilea sens, consimtamantul desemneaza acordul de vointa al
partilor in actele multilaterale sau bilateral, el fiind rezultatul a doua sau mai multe vointe
care se intalnesc (consentire est in unam eamdemque sententiam concurrere).
Pentru a dobandi valoare juridica, pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa
indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: sa emane de la o persoana cu discernamant,
sa fie exteriorizat, sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice, sa nu fie alterat de
vreun viciu de consimtamant.
Consimtamantul trebuie sa emane de la o persoana cu discernamant:
Intrucat actul juridic reprezinta manifestarea de vointa facuta cu intentia de a produce efecte
juridice, persoana care il incheie trebuie sa fie constienta de aceste efecte, sa le doreasca,
deci persoana trebuie sa aiba discernamant pentru a delibera in cunostinta de cauza.Nu
trebuie confundata aceasta prima cerinta a consimtamantului cu conditia capacitatii, chiar
daca intre cele doua exista o stransa legatura. Persoanele fizice cu capacitate deplina de
exercitiu se presupune ca au discernamantul necesar pentru a incheia acte juridice civile.
Persoana lipsita de capacitate de exercitiu este prezumata a nu avea discernamant fie
datorita varstei, fie datorita starii de sanatate mintala. Minorii intre 14 si 18 ani au capacitate
restransa de exercitiu, deci sunt considerati ca au discernamant in formare, iar actele
incheiate de ei trebuie incuviintate, in prealabil, de reprezentantul legal.Probleme apar in
cazul in care un act juridic civil este incheiat de un alienat sau debil mintal care, nefiind inca
pus sub interdictie judecatoreasca, are formal deplina capacitate de exercitiu, fiind prezumat
ca are discernamant. Solutiile difera dupa cum actul a fost incheiat sau nu in momentele de
luciditate.Pentru persoanele juridice nu se pun probleme in aceasta privinta, deoarece reprezentantii lor sunt intotdeauna persoane fizice cu capacitate deplina de exercitiu.Se distinge
intre incapacitatile legale (in care sunt inclusi minorii sub 14 ani si cei pusi sub interdictie
judecatoreasca) si incapacitatile naturale (determinate de situatii precum, hipnoza,
somnambulismul, betia, mania puternica).
Consimtamantul trebuie sa fie exteriorizat (declarat):
Aceasta conditie rezulta din definitia consimtamantului. Principiul ce se aplica in privinta
exteriorizarii consimtamantului este cel al consensualismului, partile fiind libere sa aleaga

forma de exteriorizare a vointei lor: prin simpla manifestare de vointa actul juridic se naste
valabil.
In principiu, consimtamantul trebuie manifestat in exterior, pentru ca vointa care nu se
manifesta prin semne externe nu exista (voluntas in mente retenta nihil efficit). Dar
exteriorizarea vointei poate fi expresa ori tacita. Manifestarea de vointa este expresa atunci
cand ea se exteriorizeaza prin modalitati (prin scris, cuvinte ori semne) de natura sa o faca in
mod nemijlocit cunoscuta tuturor persoanelor interesate (partilor sau tertilor). Manifestarea
tacita de vointa este cea care se deduce (daca prezinta avantajul economiei de timp, are
riscul echivocitatii).Dar daca vointa poate fi si tacita, tacerea persoanei careia i s-a facut o
oferta de a contracta nu poate fi considerata, in principiu, un consimtamant tacit, pentru ca
ea dovedeste ca cel in cauza nu a luat nici o hotarare (qui tacet, non utique fatetur; sed
tamen verum est eum non negare).Prin exceptie, se considera ca tacerea are valoare de
consimtamant in situatii precum:
a) cand legea prevede expres aceasta (conform art. 1437, daca dupa expirarea
termenului stipulat in contract, locatarul este lasat in continuare sa foloseasca bunul, atunci
locatiunea se considera reinnoita);
b) daca se bazeaza pe un acord de vointa anterior (partile au convenit in mod expres sa
acorde tacerii o anumita semnificatie juridica);
c) cand este considerata consimtamant, potrivit obiceiului sau uzantelor.
De la principiul consensualismului actelor juridice fac exceptie actele solemne, care
trebuie sa imbrace formele prevazute de lege pentru a fi valide (forma ad validitatem) si cele
pentru dovedirea actelor juridice (forma ad probationem).
Consimtamantul trebuie sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice
(animo contrahendi negoti). Aceasta conditie rezulta din esenta actului juridic civil, care
este o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice. Ca urmare,
consimtamantul trebuie sa exprime angajarea autorului lui din punct de vedere
juridic.Consimtamantul nu este considerat a fi exprimat cu intentia de a produce efecte
juridice in urmatoarele cazuri:
a) cand manifestarea de vointa a fost facuta in gluma (jocandi causa), din prietenie, din
curtoazie sau pura complezenta;
b) cand s-a facut sub conditie pur protestativa din partea celui care se obliga;
c) daca manifestarea de vointa este prea vaga;
d) daca manifestarea de vointa s-a facut cu o rezerva mentala (reservatio mentalis)
cunoscuta de destinatarul acesteia (cum se intampla in situatia actului fictiv, ca varietate a
simulatiei).

Consimtamantul trebuie sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamant.Aceasta


conditie rezulta din caracterul constient si liber al actului juridic civil. Necesitatea acestei
conditii rezulta si din continutul art. 953 C.civ., potrivit caruia: Consimtamantul nu este
valabil cand este dat prin eroare, smuls prin violenta sau surprins prin dol. Specific viciilor
de consimtamant este faptul ca exista manifestare de vointa, dar este alterata in continutul
sau intelectual, constient (cum este in cazul erorii sau dolului), sau in caracterul sau liber
(cum este in cazul violentei sau leziunii).