8.2.2.

Condiţiile de valabilitate ale actului juridic civil

Prin condiţiile de valabilitate ale actului juridic civil înţelegem elementele

structurale din care este alcătuit un asemenea act. Potrivit art. 1179 din Codul civil,

condiţiile esenţiale pentru validitatea contractului sunt:

- capacitatea de a contracta;

- consimţământul părţilor;

- un obiect determinat şi licit;

- o cauză licită şi morală.”

Deşi se referă expres numai la contracte, dispoziţiile art.1179 Cod civil sunt

aplicabile tuturor actelor juridice civile, inclusiv celor unilaterale.

Prin urmare, condiţiile de validitate ale actului juridic civil sunt: capacitatea,

consimţământul, obiectul şi cauza.

12.2.1. Capacitatea părţilor

Prin capacitatea de a încheia acte juridice civile înţelegem aptitudinea subiectului

de drept civil de a deveni titular de drepturi şi obligaţii civile prin încheierea actelor

juridice civile.

Capacitatea de a contracta reprezintă o componentă a capacităţii civile şi priveşte

ambele aspecte ale acesteia: capacitatea de folosinţă a persoanei fizice sau juridice, precum

şi capacitatea de exerciţiu a acesteia.

Capacitatea civilă are în componenţa sa două elemente: capacitatea de folosinţă şi

capacitatea de exerciţiu.

Capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii

civile. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice începe la naşterea acesteia şi încetează

odată cu moartea ei, care poate fi fizic constatată sau declarată judecătoreşte. De la această

regulă, legea reglementează o excepţie în art. 36 din Codul civil: “Drepturile copilului sunt

recunoscute de la concepţie, însă numai dacă el se naşte viu”. Este vorba despre aşa-zisa

capacitate de folosinţă anticipată a copilului conceput.

Copilului conceput i se recunoaşte capacitatea de folosinţă anticipată dacă sunt

întrunite două condiţii cumulative:

  copilul să se nască viu- condiţia este îndeplinită în cazul în care copilul a respirat

fie şi o singură dată, ceea ce se dovedeşte prin existenţa aerului în plămâni, chiar dacă

ulteriror a decedat, nefiind necesar ca acest copil să fie şi viabil;

 să fie vorba despre drepturile copilului, nu despre obligaţiile sale civile.

Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitate de folosinţă de la

data înregistrării lor. Cu toate acestea, acestor persoane juridice li se recunoaşte o

capacitate de folosinţă anticipată, chiar de la data actului de înfiinţare, însă numai în

măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil.

Celelelate persoane juridice au capacitate de folosinţă de la data actului de

înfiinţare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte

cerinţe prevăzute de lege.

Încetarea capacităţii de folosinţă a persoanei juridice are loc în momentul încetării

existenţei persoanelor juridice ca atare (prin dizolvare, lichidare, constatarea ori

declararea nulităţii, fuziune, divizare totală, transformare).

Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice

civile (art. 37 Cod civil).

Capacitatea de exerciţiu deplină a persoanelor fizice începe la data când persoana

devine majoră. Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani.

Recunoaşterea capacităţii de exerciţiu este condiţionată de existenţa

discernământului, care semnifică aptitudinea persoanei fizice de a-şi reprezenta corect

consecinţele juridice ale manifestării sale de voinţă. Legiuitorul prezumă că persoanele

ating la majorat pragul maturizării psihice, ca urmare a dobândirii discernământului

deplin, şi le recunoaşte majorilor capacitatea de exerciţiu.

Prin excepţie de la această regulă, minorul care se căsătoreşte dobândeşte, prin

căsătorie, capacitatea deplină de exerciţiu.

De asemenea, pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate recunoaşte

minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exerciţiu. În acest scop,

vor fi ascultaţi şi părinţii sau tutorele minorului, luându-se, când este cazul, şi avizul

consiliului de familie.

Sunt lipsiţi total de capacitate de exerciţiu minorul sub 14 ani şi interzisul

judecătoresc.
 Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitatea de exerciţiu restrânsă.

În cazul persoanei juridice, aceasta dobândeşte capacitate de exerciţiu de la data

constituirii organelor de administrare.

Încetarea capacităţii de exerciţiu la persoanele fizice are loc prin moartea persoanei,

punerea sub interdicţie judecătorească.

Regula în dreptul nostru civil este dată de capacitatea de a contracta, incapacitatea

constituind excepţia. Astfel, art. 1180 din Codul civil prevede că poate contracta orice

persoană care nu este declarată incapabilă de lege şi nici oprită să încheie anumite

contracte.

Capacitatea de a încheia actul juridic civil trebuie să existe în momentul încheierii

acestuia, adică în momentul exprimării consimţământului părţilor.

Încălcarea normelor privind capacitatea atrage sancţiunea nulităţii actului juridic

respectiv.

Nulitatea absolută se aplică, spre exemplu, în cazul actelor juridice prin care s-ar

suprima ori îngrădi capacitatea de folosinţă sau capacitatea de exerciţiu stabilite de lege,

actele juridice încheiate cu nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă

la persoanele juridice fără scop lucrativ, etc.

Cu nulitatea relativă sunt sancţionate, spre exemplu: actele juridice civile încheiate

personal de persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, actele juridice civile făcute de

tutore fără autorizarea instanţei de tutelă.

12.2.2. Consimţământul

Consimţământul poate fi definit ca fiind exteriorizarea hotărârii de a încheia un act

juridic civil.

Pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele

condiţii prevăzute de art. 1204 Cod civil:

- să fie exprimat în cunoştinţă de cauză, adică să provină de la o persoană cu

discernământ;

- să fie serios, adică exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;

- să fie liber, adică să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.

a) Consimţământul trebuie să fie exprimat în cunoştinţă de cauză

 Pentru a produce efecte juridice valabile, este necesar ca subiectul de drept civil să

aibă puterea de a aprecia aceste efecte care se produc în baza manifestării sale de voinţă.

Această aptitudine presupune prezenţa discernământului.

Nu au discernământul necesar, şi din acest motiv nu au capacitatea de a încheia

acte juridice civile: minorii sub 14 ani, persoanele puse sub interdicţie şi persoanele care,

în drept sunt capabile (au discernământ), dar în fapt sunt lipsite temporar de

discernământ (de exemplu, persoanele aflate în următoarele cazuri: beţie, hipnoză,

somnambulism, mânie puternică).

Lipsa discernământului la încheierea unui act juridic atrage sancţiunea nulităţii

relative a actului juridic. În acest sens, art. 1205 din Codul civil prevede că este anulabil

contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii acestuia, se afla, fie și numai

vremelnic, într-o stare care o punea în neputință de a-și da seama de urmările faptei sale.

b) Consimţământul trebuie să fie serios, adică exprimat cu intenţia de a produce

efecte juridice

Nu este îndeplinită această condiţie atunci când, spre exemplu: manifestarea de

voinţă a fost făcută în glumă, din prietenie, din simplă politeţe, manifestarea de voinţă

este prea vagă, manifestarea de voinţă s-a făcut sub o condiţie pur protestativă din partea

celui care se obligă (“Mă oblig dacă vreau”) etc.

c) Consimţământul să fie liber, adică să nu fie alterat de vreun viciu de

consimţământ

Viciile de consimţământ sunt acele împrejurări care afectează caracterul conştient şi

liber al voinţei de a încheia un act juridic civil. Viciile de consimţământ sunt: eroarea,

dolul, violenţa şi leziunea.

Eroarea este o falsă (greşită) reprezentare a realităţii cu ocazia încheierii unui act

juridic. Eroarea poate îmbrăca două forme: eroarea esenţială şi eroarea neesenţială.

Partea care, la momentul încheierii contractului, se afla într-o eroare esențială poate

cere anularea acestuia, dacă cealaltă parte știa sau, după caz, trebuia să știe că faptul

asupra căruia a purtat eroarea era esențial pentru încheierea contractului.

Eroarea este esențială:

1. când poartă asupra naturii sau obiectului contractului;

 2. când poartă asupra identității obiectului prestației sau asupra unei calități a

acestuia ori asupra unei alte împrejurări considerate esențiale de către părți în absența

căreia contractul nu s-ar fi încheiat;

3. când poartă asupra identității persoanei sau asupra unei calități a acesteia în

absența căreia contractul nu s-ar fi încheiat.

Eroarea de drept este esențială atunci când privește o normă juridică determinantă,

potrivit voinței părților, pentru încheierea contractului. Eroarea de drept este falsa

reprezentare la încheierea actului juridic a existenţei sau conţinutului unei norme juridice.

Eroarea care privește simplele motive ale contractului nu este esențială, cu excepția

cazului în care prin voința părților asemenea motive au fost considerate hotărâtoare.

Dolul constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene, în

scopul de a o determina să încheie un act juridic. În esenţă, deci, dolul este o eroare

provocată.

Potrivit art. 1214 alin. 1 Cod civil, consimțământul este viciat prin dol atunci când

partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți ori

când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra

unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.

Violenţa constă în ameninţarea unei persoane cu un rău, astfel încât i se produce o

temere de natură a o face să încheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat.

Încheierea actului apare astfel ca un mijloc de evitare a răului cu care a fost ameninţată.

În acest sens, art. 1216 Cod civil prevede că există violență când temerea insuflată

este de așa natură încât partea amenințată putea să creadă, după împrejurări, că, în lipsa

consimțământului său, viața, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol

grav și iminent. Poate cere anularea contractului partea care a contractat sub imperiul unei

temeri justificate induse, fără drept, de cealaltă parte sau de un terț.

Violența poate atrage anularea contractului și atunci când este îndreptată împotriva

unei persoane apropiate, precum soțul, soția, ascendenții ori descendenții părții al cărei

consimțământ a fost viciat. În toate cazurile, existența violenței se apreciază ținând seama

de vârsta, starea socială, sănătatea și caracterul celui asupra căruia s-a exercitat violența,

precum și de orice altă împrejurare ce a putut influența starea acestuia la momentul

încheierii contractului.
 După natura răului cu care se ameninţă, violenţa poate să fie fizică sau morală.

Violenţa fizică există atunci când ameninţarea cu răul priveşte integritatea fizică ori

bunurile persoanei. Violenţa morală sau psihică constă în ameninţarea cu un rău de

natură nepatrimonială, care poate privi onoarea, cinstea sau sentimentele persoanei.

În funcţie de caracterul ameninţării, deosebim ameninţarea legitimă şi nelegitimă.

Din punct de vedere al acestei clasificări, numai ameninţarea nelegitimă (injustă) cu un

rău constituie viciu de consimţământ. Ameninţarea legitimă (justă) cu un rău este cea

făcută în condiţiile legii, în scopul realizării unui drept subiectiv (spre exemplu,

ameninţarea debitorului cu introducerea unei acţiuni civile în justiţie dacă nu-şi

îndeplineşte obligaţiile ce-i revin). Ameninţarea legitimă, nefiind viciu de consimţământ

nu afectează valabilitatea actului juridic.

Simpla temere izvorâtă din respect, fără să fi fost violență, nu atrage anularea

contractului.

Leziunea constă în prejudiciul material suferit de una din părţile contractante din

cauza disproporţiei vădite de valoare între contraprestaţii existente în chiar momentul

încheierii contractului.

Potrivit art. 1.221 din Codul civil, există leziune atunci când una dintre părți,

profitând de starea de nevoie, de lipsa de experiență ori de lipsa de cunoștințe a celeilalte

părți, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestație de o valoare

considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestații.

Leziunea poate exista și atunci când minorul își asumă o obligație excesivă prin raportare

la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obține din contract ori la ansamblul

circumstanțelor.

Din textul legal de mai sus rezultă că putem distinge două forme ale leziunii:

- Leziunea viciu de consimţământ în cazul majorilor;

- Leziunea viciu de consimţământ în cazul minorilor.

Existența leziunii se apreciază și în funcție de natura și scopul contractului.

Partea al cărei consimțământ a fost viciat prin leziune poate cere, la alegerea sa,

anularea contractului sau reducerea obligațiilor sale cu valoarea daunelor-interese la care

ar fi îndreptățită.
 Dreptul la acțiunea în anulare sau în reducerea obligațiilor pentru leziune se

prescrie în termen de un an de la data încheierii contractului.

Potrivit art. 1224 Cod civil, nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii,

tranzacţia, precum şi alte contracte anume prevăzute de lege.

12.2.3. Obiectul actului juridic civil

Noul Cod civil face o distincţie foarte clară între obiectul contractului şi obiectul

obligaţiei.

Potrivit art. 1225 Cod civil, obiectul contractului îl reprezintă operațiunea juridică,

precum vânzarea, locațiunea, împrumutul și altele asemenea, convenită de părți, astfel

cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale iar potrivit art.

1226 Cod civil, obiectul obligației este prestația la care se angajează debitorul.

În timp ce obiectul contractului trebuie să fie în toate cazurile determinat (nu şi

determinabil) şi licit, obiectul obliogaţiei trebuie să fie determinat sau cel puţin

dweterminabil şi licit.

Condiţiile de valabilitate

Pentru a fi valabil obiectul actului juridic civil trebuie să îndeplinească anumite

cerinţe. Aceste cerinţe trebuie să fie îndeplinite în momentul încheierii actului juridic,

neîndeplinirea lor fiind sancţionată cu nulitatea absolută a actului juridic civil.

În lumina dispoziţiilor legale, aceste condiţii sunt:

 să existe;

 să fie în circuitul civil;

 să fie determinat sau determinabil;

 să fie posibil;

 să fie licit.

Trebuie să observăm însă că pentru anumite acte juridice civile se cer şi anumite

condiţii speciale: obiectul să constea într-un fapt personal al debitorului.

a) obiectul actului juridic civil trebuie să existe

Aceasta este condiţia primordială pentru valabilitatea actului juridic civil, întrucât

dacă obiectul lipseşte, nu se mai pune problema îndeplinirii celorlalte condiţii.

Dacă obiectul actului juridic priveşte un bun şi acesta a existat dar nu mai există la

data încheierii actului juridic, cerinţa nu este îndeplinită. Astfel, potrivit art. 1659 din
Codul civil, în materia contractului de vânzare-cumpărare, dacă în momentul vânzării

unui bun individual determinat acesta pierise în întregime, contractul nu produce nici un

efect.

Un bun viitor poate fi obiect al actului juridic civil (de exemplu, o recoltă viitoare),

cu excepţia moştenirilor nedeschise.

b) obiectul actului juridic trebuie să fie în circuitul civil

Această condiţie se referă la bunuri, ca obiect derivat al actului juridic civil, fiind

prevăzută expres în art.1229 Cod Civil: “Numai bunurile care sunt în circuitul civil pot

face obiectul unei prestaţii contractuale”.

Prin urmare, bunurile inalienabile nu pot forma obiect valabil al vreunui act juridic

civil (spre exemplu, terenurile aparţinând domeniului public etc.).

c) obiectul actului juridic civil trebuie să fie determinat sau determinabil

Această condiţie este prevăzută în art.1225 alin.2 Cod Civil.

Obiectul actului juridic este determinat prin precizarea operaţiunii juridice

respective de către părţi, în mod expres sau prin trimitere la ansamblul drepturilor şi

obligaţiilor contractuale.

Prestaţia trebuie să fie determinată sau cel puţin determinabilă la momentul

încheierii actului juridic.În cazul bunurilor determinate generic, de gen, cerinţa este

îndeplinită prin stabilirea precisă a cantităţii şi calităţii. Dacă părţile nu stabilesc calitatea,

calitatea prestației sau a obiectului acesteia trebuie să fie rezonabilă sau, după împrejurări,

cel puțin de nivel mediu.

d) obiectul actului juridic civil trebuie să fie posibil

Aceasta este o cerinţă firească căci nimeni nu se poate obliga la imposibil.

Imposibilitatea trebuie să fie absolută, în sensul că prestaţia trebuie să fie

imposibilă pentru toată lumea. Prin urmare, dacă imposibilitatea este relativă, adică

obiectul este imposibil numai pentru debitor, atunci obiectul actului juridic civil este

valabil. Imposibilitatea poate fi materială când se datorează unor împrejurări de fapt sau

juridică când rezultă din prevederile exprese ale legii.

Imposibilitatea se apreciază în raport de momentul încheierii actului juridic şi în

funcţie de progresul tehnico-ştiinţific.

 e) obiectul actului juridic civil trebuie să fie licit - această cerinţă rezultă din prevederile

art. 1225 alin. 2 Cod civil care prevede că obiectul contractului trebuie să fie determinat şi

licit, sub sancţiunea nulităţii absolute. Obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege

sau contravine ordinii publice ori bunelor moravuri.

f) obiectul să constea într-un fapt personal al debitorului

Această condiţie se cere numai la actele juridice care implică săvârşirea unei acţiuni

de a da sau a face. Este de principiu că nimeni nu poate fi obligat decât prin voinţa sa.

Drept consecinţă, este lipsită de eficienţă juridică promisiunea faptei altuia. Această

condiţie este impusă tocmai de caracterul personal al unor acte juridice, încheiate în

consideraţia persoanei cu care se încheie actul sau a calităţilor sale speciale (contractele

intuite personae), cum sunt: mandatul, antrepriza etc.

Este însă valabil actul juridic prin care o parte se obligă să depună toată diligenţa

pentru a convinge pe o altă persoană să încheie ori să ratifice un act juridic (convenţia de

porte-fort).

12.2.4. Cauza (scopul) actului juridic civil

Cauza sau scopul actului juridic este motivul care determină fiecare parte să

încheie contractul (art. 1235 din Codul civil).

Pentru a fi valabilă, cauza trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

să existe, să fie licită şi să fie morală.

a) cauza trebuie să existe – cauza nu există atunci când partea nu are aptitudinea de

a-şi reprezenta corect faptele sale ori consecinţele acestora. Potrivit art. 1238 alin. 1 Cod

civil, lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepția cazului în care contractul a

fost greșit calificat și poate produce alte efecte juridice.

b) cauza trebuie să fie licită

Cauza este ilicită când este contrară legii și ordinii publice. De asemenea, cauza este

ilicită și atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme

legale imperative.

c) cauza trebuie să fie morală, deci în concordanţă cu bunele moravuri (art. 1236 alin.3

Cod Civil). Cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este

comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia

s-o cunoască.