Turcitu Bianca Ramona

Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir

Drept -IF
Anul 1 , Grupa 05

Temă drept civil – Grile

1. Principiul Specialității Capacității de Folosință :

a)are o reglementare de
sine stătătoare vizând de regula Persoanele Juridice;
b) este subordonată regulii capacității de a încheia
acte juridice in cazul persoanelor fără scop lucrativ;
c) subordonează regula capacități de a încheia
acte juridice in cazul persoanelor fără scop lucrativ;
Răspuns :
a) Corect: acest principiu face referire si
reglementează capacitatea de a încheia acte
juridice a Persoanelor Juridice dar, in
mod deosebit se aplica Persoanelor Juridice fără scop lucrativ ;
Art 206 alin 2 C civ;

b) Greșit : In cazul P J fără scop lucrativ regula capacității de

a incheia acte juridice esteSubordonata Principiului Specialitatii Cap
acitatiide Folosinta – Art 206 alin 2 si 3
c) Corect.

2. In legatura cu cerinta privind necesitateaprovenirii consimta

mantului de la o persoana cu discernământ se poate afirma ca:
a) decurge din principiul voinței reale;
b) este in stransa legatura cu conditia capacitatii putandu-
se proba ca discernământul exista si la
o persoana lipsita de capacitatea de exercițiu;
b) nu exista nici o legătură cu condiția
capacității deoarece actele juridice încheiate de o persoana lipsita de
capacitate de exercițiu sunt nule prin voința legiuitorului.

Răspuns :
 a) Corect: Voința internă este elementulconstructiv al actului juridi
c, declarația de voință nefiind altceva decât mijlocul de exterior
izare a acelei voințe interne 1169 C Civ + 1178 C Civ + 1175
C civ

b) Greșit: Condiția de validitate a consimțământului nu trebuie

confundată cu natură psihologică ce poate exista izolat chiar și la
o persoană incapabilă, după cum o persoană deplin
capabilă se poate găsi
într-o situație în care, temporar, să nu aibă discernământ.
De asemenea, există o capacitatea, întrucât, capacitatea este o stare
de drept(de jure), pe când prezenta sau lipsa discernământului este o
stare de fapt (de facto) Capacitatea are ca izvor numai legea, iar
discernământul este de legătură între consimțământ și
discernământ în sensul că lipsa discernământului
echivalează practic cu lipsa consimțământului dacă
ne raportăm la momentul încheierii unui act juridic civil
. Existența capacității și discernământul
condiționează validitatea actului juridic.

c) Corect: În ceea ce privește capacitatea unei persoane fizice de

a încheia acte juridice civile,
se poate preciza că, persoana fizică cu deplină capacitate
de exercițiu este prezumată că are discernământ juridic pentru a
încheia acte juridice civile
, iar persoanele lipsite de capacitatea de exercițiu (minorul sub
14 ani și cel pus sub interdicție judecătorească)
sunt prezumate a nu avea
discernământ (vârstă fragedă sau starea de sănătate mintală).
În aceste condiții, lipsa
discernământului la momentul încheierii actului juridic atrage
ca sancțiune nulitatea relativă.(art.1205 alin. 1 și 2
C Civ - Este anulabile contractul încheiat de o persoană care,
la momentul încheierii acestuia, se afla, fie și numai vremelnic, într-o
stare care o punea în neputință de a-
și da seama de urmările faptei sale. Contractul încheiat de
o persoană pusă ulterior sub interdicție poate fi anulat dacă ,
la momentul când actul a fost făcut, cauzele punerii sub interdicție
 existau și erau îndeobștecunoscute

3. În legătură cu cerința privind necesitatea prevenirii consimțământului de

la o persoană cu discernământ, putem afirma că:
a) decurge din principiul voinței reale;
b) este în strânsă legătură cu condiția capacității putându-se proba că
discernământul există și la o persoană lipsită de capacitatea de exercițiu;
c) nu există nici o legatură cu condiția capacității deoarece actele
juridice încheiate de o persoană lipsită de capacitatea de exercițiu sunt nule prin
voința legiuitorului.
Prin consimțământ se înțelege "acea condiție esențială, de fond și generală, a
actului juridic civil care constă în hotărârea de a încheia un act juridic civil
manifestată în exterior”. Contractul se încheie prin acordul de voințe (de
consimțăminte) al părților.
Răspuns :

a) Corect: Principiul voinței reale (interne). Din expunerea

formării voinței juridice rezultă ca această voință este alcătuită din
două elemente: elementul intern (psihologic) și elementul extern
(social) constând în voința exteriorizată. Voința internă este elementul
constructiv al actului juridic, declarația de voință nefiind altceva decât
mijlocul de exteriorizare a acelei voințe interne.
Codul civil admite ca regulă sistemul voinței reale (interne) –
potrivit interpretării dispozițiilor art.1266 alin. (1) „) Contractele se
interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul
literal al termenilor.” și art. 1289 alin (1) „Contractul secret produce
efecte numai între părți și, dacă din natura contractului ori din
stipulația părților nu rezultă contrariul, între succesorii lor universali
sau cu titlu universal” – legiuitorul acordă prioritate intenției reale a
celor două părți contractante. Actul juridic este manifestarea de voință
făcută cu intenția de a produce efecte juridice, iar persoana care îl
încheie trebuie să aibă discernământ pentru a delibera în cunoștință de
cauză.

c) Greșit: Condiția de validitate a consimțământului nu trebuie

confundată cu capacitatea, întrucât,capacitatea este o stare de drept-de
jure-(asa cum il vede legea pe om), pe când prezenta sau lipsa
discernământului este o stare de fapt - de facto. Capacitatea are ca
izvor numai legea, iar discernământul este de natură psihologică ce
poate exista izolat chiar și la o persoană incapabilă, după cum o
persoană deplin capabilă se poate găsi într-o situație în care,
temporar, să nu aibă discernământ. De asemenea, există o legătură
între consimțământ și discernământ în sensul că lipsa
discernământului echivalează practic cu lipsa consimțământului dacă
ne raportăm la momentul încheierii unui act juridic civil. Existența
capacității și discernământului condiționează validitatea actului
juridic. În plan probator, o persoană cu capacitatea de exercițiu
deplină trebuie să dovedească lipsa discernământului la momentul
încheierii actului, pe care o invocă, în schimb persoana incapabilă,
este prezumată relativ a fi fără discernământ, iar cel care pretinde ca a
existat discernământ trebuie să facă dovada lui.

c) Greșit: În ceea ce privește capacitatea unei persoane fizice de a

încheia acte juridice civile, se poate preciza că, persoana fizică cu
deplină capacitate de exercițiu este prezumată că are discernământ
juridic pentru a încheia acte juridice civile, iar persoanele lipsite de
capacitatea de exercițiu (minorul sub 14 ani și cel pus sub
interdicție judecătorească) sunt prezumate a nu avea discernământ
(vârstă fragedă sau starea de sănătate mintală). În aceste condiții,
lipsa discernământului la momentul încheierii actului juridic atrage
ca sancțiune nulitatea relativă - art.1205 alin. 1 și 2 Cod Civil
- Este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul
încheierii acestuia, se afla, fie și numai vremelnic, într-o stare care
o punea în neputință de a-și da seama de urmările faptei sale.

În cazul viciilor de consimțământ:

a) acestea decurg din principiul voinței reale;
b) nu există manifestare de voință din partea celui care se obligă;
c) atunci când există, intervine întotdeauna sancțiunea prevăzută de
lege.

Răspuns :

a) Greșit: Pe lângă cele trei condiții, consimțământul, pentru a fi

valabil, trebuie să îndeplinească și o a patra condiție: să fie pe
deplin conștient și liber. Aceasta condiție nu este îndeplinită
atunci când consimțământul este alterat prin vicii de
 consimțământ. Viciile de consimțământ afectează caracterul
conștient și liber al voinței de a încheia un act juridic. Deși există
manifestare de voință, aceasta este viciată, fie în caracterul său
liber (violența și leziunea), fie în conținutul său intelectual,
conștient. (eroarea și dolul)
b) Greșit: Specific viciilor de consimțământ este faptul că există
manifestarea de voință (consimțământul). Viciile de
consimțământ sunt împrejurări de fapt care împiedică formarea
sau darea unui consimțământ liber și în deplină cunoștință de
cauză. Ele trebuie să existe în momentul încheierii actului
juridic; cel care invocă viciul de consimțământ trebuie să îl
dovedească deoarece acesta nu se prezumă.
c) Corect: Art. 1.206 Cod Civi - (1) Consimțământul este viciat când
este dat din eroare, surprins prin dol sau smuls prin violență.
Ca regulă, sancțiunea care intervine în cazul viciilor de
consimțământ este nulitatea relativă. Cu toate acestea, noua
reglementare prevede o modalitate în care se poate evita anularea
contractului pentru eroare (adaptarea contractului) și leziune
(reducerea sau mărirea uneia dintre prestații).

5. Ca urmare a reglementării erorii și dolului, ca vicii de

consimțământ, la momentul încheierii unui act juridic acestea dau
naștere:
a) unei acțiuni în anularea actului juridic încheiat;
b) unei acțiuni în răspundere civilă delictuală;
c) unei acțiuni în îmbogățire fără justă cauză în măsura în care s-a
realizat o astfel de îmbogățire.

Răspuns :
a) Corect: Potrivit Art. 298 Cod Civil - (1) Căsătoria poate fi anulată

la cererea soțului al cărui consimțământ a fost viciat prin eroare, prin

dol sau prin violență.
Art. 1.214. - (1) Consimțământul este viciat prin dol atunci când
partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale
celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl
informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să
i le dezvăluie.
 (2) Partea al cărei consimțământ a fost viciat prin dol poate cere
anularea contractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost
esențială.
(3) Contractul este anulabil și atunci când dolul provine de la
reprezentantul, prepusul ori gerantul afacerilor celeilalte părți.
Dolul atrage anularea numai dacă provine de la una din părțile
contractante.
Art. 1.207. - (1) Partea care, la momentul încheierii contractului, se
află într-o eroare esențială poate cere anularea acestuia, dacă cealaltă
parte știa sau, după caz, trebuia să știe că faptul asupra căruia a purtat
eroarea era esențial pentru încheierea contractului.

b) Corect (parțial): Potrivit dispozițiilor Art. 1.257 Cod Civil - În caz

de violență sau dol, cel al cărui consimțământ este viciat are dreptul de
a pretinde, în afară de anulare, și daune-interese sau, dacă preferă
menținerea contractului, de a solicita numai reducerea prestației sale
cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptățit.

c) Greșit: îmbogățirea fără justă cauză este reglementată în Noul

Cod Civil prin art. 1345 – 1348. Potrivit doctrinei, „îmbogățirea fără
justă cauză este un fapt juridic licit prin care patrimoniul unei persoane
este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără a exista un temei
juridic, și care să naștere îndatoririi de restituire în sarcina
îmbogățitului”. Acțiunea pe care o are la îndemână însărăcitul
împotriva persoanei care s-a persoanei care s-a îmbogățit în detrimentul
său se numește actio de in rem verso”
Dreptul sărăcitului de a promova o astfel de acțiune. nu este
dependent de capacitatea de Exercițiu a acestuia, după cum exercitarea
acestui drept nu este dependentă nici de capacitatea civilă a
îmbogățitului pârât, deoarece atât dreptul la restituire, cât și obligația de
restituire a îmbogăţirii fără justă cauză nu au ca sursă un act juridic, ci
izvorăsc din faptul juridic licit al îmbogăţirii fără justă cauză.
În ipoteza când îmbogăţitul este incapabil, întinderea obligaţiei sale
de restituire se limitează la valoarea îmbogăţirii aflată încă în
patrimoniul său. Regula privind întinderea obligației de restituire este
că pentru a stabili sau evalua măsura îmbogăţirii pârâtului și , deci,
dimensiunile obligaţiei de restituire, instanţa de judecată urmează a se
raporta la data introducerii acțiunii . Ca urmare, dacă îmbogăţirea
pârâtului a încetat, din motive independente de voința sa, până la acea
dată, raportul obligațional se stinge. Pentru a se evita prejudicierea
intereselor sărăcitului, se impune însă reevaluarea sărăcirii și
îmbogăţirii corelative, în funcţie de întinderea lor în momentul
judecăţii. Se creează, astfel, o excepție justificată de la principiul
nominalismului monetar. Cât priveșteprobele, se vor aplica regulile de
drept comun în materie, în principiu, fiind vorba de fapte juridice,
dovada lor se poate face prin orice mijloc de probă