TEST 1

Subiectul 1 Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice

1.1 Definiti legal si doctrinal capacitatea de exercitiu a persoanei fizice
Definiţia legală a capacităţii de exerciţiu este expusă în articolul 19, care prevede: “Capacitate de exerciţiu este aptitudinea
persoanei de a dobândi prin faptă proprie şi de a exercita drepturi civile, de a-şi asuma personal obligaţii civile şi de a le
executa”
Definiţiile doctrinale ale capacităţii de exerciţiu se bazează pe această definiţie legală, conţinând în esenţă aceleaşi elemente,
indiferent de formula lor.
Esenţialul şi specificul capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice constă în faptul că dobândirea de drepturi civile şi
asumarea de obligaţii civile se realizează prin încheierea de acte juridice civile de către subiectul de drept civil singur,
personal, fără nici o intervenţie din partea altei persoane. Această posibilitate de participare la circuitul civil pe care o au
persoanele fizice majore cu discernământ nu se referă la situaţia minorilor cu vârstă între 14 şi 18 ani şi nici a minorilor cu
vârstă între 7 şi 14 ani, aceştia având capacitate de exerciţiu restrânsă.
În concluzie se poate spune că prin capacitate de exerciţiu a persoanei fizice se înţelege acea parte a capacităţii de drept
civil a omului care constă în aptitudinea de a dobândi şi a exercita drepturi civile şi de a asuma şi executa obligaţii civile
prin încheierea de acte juridice civile.

1.2 Determinati continutul capacitatii de exercitiu depline a persoanei fizice

Capacitatea de exerciţiu deplină este aptitudinea persoanei fizice de a-şi dobândi prin acţiunile sale orice drept personal
nepatrimonial ori patrimonial şi de a-şi asuma orice obligaţie, adică de a-şi realiza capacitatea de folosinţă care îi aparţine
în tot întregul.
Codul civil prevede că au capacitate de exerciţiu deplină persoanele:
 majore (care au împlinit vârsta de 18 ani);
 care s-au căsătorit până la atingerea vârstei de 18 ani;
 emancipate.
După regula generală, capacitatea de exerciţiu deplină apare odată cu împlinirea unei anumite vârste, stabilite expres de
lege. Conform art. 20 alin.(1) din Codul civil, capacitatea de exerciţiu deplină ia naştere în momentul majoratului, adică
al împlinirii vârstei de 18 ani.. Legislaţia naţională recunoaşte capacitatea de exerciţiu deplină şi persoanelor care s-au
căsătorit înainte de a împlini vârsta de 18 ani. Astfel, art. 20 alin.(2) din Codul civil prevede că minorul dobândeşte prin
căsătorie capacitate deplină de exerciţiu.
Necesitatea recunoaşterii capacităţii depline de exerciţiu persoanelor care s-au căsătorit înainte de împlinirea vârstei de 18
ani este dictată şi de principiul egalităţii în drepturi a soţilor în relaţiile de familie. Cel care a dobândit capacitate de exerciţiu
deplină prin căsătorie, iar, ulterior, până a împlini vârsta de 18 ani, desface căsătoria îşi păstrează capacitatea de exerciţiu
deplină. Acest lucru se desprinde din art. 20 alin. (2) din Codul civil, care dispune că desfacerea căsătoriei nu afectează
capacitatea deplină de exerciţiu a minorului. Dacă însă căsătoria a fost declarată nulă, instanţa judecătorească îl poate lipsi pe
soţul minor de capacitatea de exerciţiu deplină. Pentru ca minorul să poată fi emancipat, trebuie întrunite următoarele
condiţii:
 minorul să aibă cel puţin 16 ani;
 minorul să fie angajat în câmpul muncii;
 să practice activitate de întreprinzător cu acordul persoanelor enunţate la art. 20 alin. (3) din Codul civil.
Emanciparea minorului poate fi efectuată prin hotărâre a autorităţii tutelare sau prin hotărâre a instanţei judecătoreşti.
Asupra emancipării va decide autoritatea tutelară dacă îşi vor da acordul ambii părinţi. Dacă unul dintre părinţi nu este de
acord cu emanciparea copilului minor, emanciparea se va face prin hotărâre judecătorească.
Persoana fizică având capacitate de exerciţiu deplină poate săvârşi orice acţiune ce nu contravine legii
Ca Și în cazul capacității jruidice de folosință, capacității de exercițiu nu i s epot aduce atingeri decît în condițiile prevăz de
lege. Ea nu poate fi oiect de renunțare di partea persoanei (C.C art. 23.)

Articolul 23. Inadmisibilitatea lipsirii şi limitării capacităţii

de folosinţă şi de exerciţiu
(1) Capacitatea civilă este recunoscută în măsură egală tuturor persoanelor, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică,
limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, grad de cultură sau de alte criterii similare.
(2) Persoana fizică nu poate fi lipsită de capacitate de folosinţă.
(3) Nimeni nu poate fi limitat în capacitate de folosinţă şi în capacitate de exerciţiu decît în cazul şi în modul prevăzut de lege.
(4) Renunţarea totală sau parţială a unei persoane fizice la capacitatea de folosinţă sau la capacitatea de exerciţiu, alte acte
juridice îndreptate spre limitarea persoanei în capacitatea de folosinţă sau de exerciţiu sînt nule.
Pers care posedă cap de exercitiu deplină pot fi limitate ori lipsite de ea în cazurile i condițiile prevăzt de în Codul Civil. Art
24 și 25.
Articolul 24. Instituirea măsurii de ocrotire judiciară

(1) În condiţiile prezentului cod, în privința persoanei fizice care, în urma unei boli mintale ori a unei deficienţe fizice, mintale
sau psihologice, nu poate, în mod deplin, conştientiza acţiunile sale ori exprima voinţa poate fi instituită, prin hotărîre
judecătorească, măsura de ocrotire judiciară sub forma curatelei, a ocrotirii provizorii sau a tutelei.
(2) În toate situaţiile, persoana în privința căreia a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară este în drept să încheie de sine
stătător actele juridice prevăzute la art. 22 alin. (2).
1.3 Minora de 17 ani Zbirnea, cu incuviintarea autoritatii tutelare, a incheiat casatoria cu Potinga, casnicie care dupa 5
luni s-a finisat cu un divort. Dupa aceasta Zbarnea a hotarit sa vinda casa in care locuise , care-i fusese lasata mostenire
de la bunici. Parintii fetei s-au adresat in instanta de judecata si au cerut declararea nulitatii contractului de vinzare-
cumparare, pe motiv ca acesta a fost incheiat fara ca fiica lor minora sa le ceara acordul.
Care va fi hotarirea instantei de judecata ? Argumentati raspunsul

Cel care a dobândit capacitate de exerciţiu deplină prin căsătorie, iar, ulterior, până a împlini vârsta de 18 ani, desface căsătoria
îşi păstrează capacitatea de exerciţiu deplină. Acest lucru se desprinde din art. 20 alin. (2) din Codul civil, care dispune că
desfacerea căsătoriei nu afectează capacitatea deplină de exerciţiu a minorului. Dacă însă căsătoria a fost declarată nulă,
instanţa judecătorească îl poate lipsi pe soţul minor de capacitatea de exerciţiu deplină
Respectiv, casatoria lui Zbirnea cu Potinga nu a fost declarata nula, si ea isi pastreaza capacitatia de exercitiu deplina ceea ce
ii permite sa incheie acte juridice civile singura, personal, fără nici o intervenţie din partea altei persoane.
Instanta de judecata va respinge cererea parintilor fetei .

Subiectul 2 Procedura de recunoastere si de incuviintarea executarii silite a hotaririlor judecatoresti straine

2.1 Descrieti principiul exequatur-ului hotaririlor judecatoresti straine.
Procedura exequatorului este procedura judiciara prin care instanta competenta a RM recunoaste efectele hotaririi straine pe
teritoriul RM si incuviinteaza ca aceasta sa fie executata.
Principiul exequatur-ului hotărârii judecătorești străine reprezintă procedura judiciară în cadrul căreia, în urma controlului
exercitat asupra hotărârii judecătoreşti străine de instanţele statului pe teritoriul căreia se cere executarea, hotărârea
judecătorească străină este declarată executorie. Acest principiu consacră faptul, că hotărârile judecătorești străine nu se
execută din oficiu, ci trebuiesc trecute prin procedura de recunoaștere de către instanța judecătorească a statului, pe teritoriul
căruia se cere executarea aceteia.
2.2 Analizati particularitatile procedurii de recunoastere si executare a hotaririlor judecatoresti straine in Republica
Moldova
Procedura recunoasterii si executarii hotaririlor judecatoresti este reglementata diferit inlegislatiile statelor astfel ca acestea pot
fi grupate in 3 categorii, in functie de modalitatea de abordare a modalitatii de recunoastere si executare a hotaririlor straine:
- sistemul inregistrarii hotaririi, anume pru ca o hotarire straina sa poata fi executata peteritoriul statului, aceasta urmeaza sa
fie inregistrata intr-un registru special tinut de o anumita instanta judecatoreasca nationala.
-sistemul procesului simplificat de recunoastere si executare a hotaririi- transformarea hotaririi straine in hotarire
nationala, astfel ca hotarirea straina serveste drept temei de intentare a unei actiuni in instantele judecatoresti nationale
-sistemul exequaturului conform caruia pentru ca hotarirea straina sa poata fi executata pe teritoriul statului respectiv,aceasta
urmeaza a fi supusa unui control din partea instantelor judecatoresti nationale.
Procedura de recunoastere si executare a hotaririlor judecatoresti straine e reglementata de prevederile art 467-474 CPC
Conform prevederilor art 468 CPC competenta sa dispuna recunoasterea si sa incuviinteze executarea hot jud straine este
instanta judecatoreasca in a carei circumscriptie urmeaza sa se efectueze executarea .In cazul in care debitorul nu are
domiciliul sau sediu in RM ori cind domiciliul nu este cunoscut, hotarirea se pune in executare la locul de aflare a bunurilor
acestuia.Insa daca debitorul nu a avut nici domiciliu sau sediu in RM si nicinu are bunuri dar nici nua avut pe terit RM
judecatoia sesizata nu va putea primi cererea de recunoastere si executare a hot jud straine. Pentru a obtine recunoasterea
siexecutarea hot jud straine, persoana interesata trebuie sa depuna o cerere in instanta de judecata competenta.
Potrivit art . 470 CPC cererea de recunoastere a hot jud straine se examinează în şedinţă de judecată, cu înştiinţarea legală a
debitorului despre locul, data şi ora examinării. Neprezentarea din motive neîntemeiate a debitorului citat legal nu împiedică
examinarea cererii. Totodata conform prevederilor art.470 al 2 CPC si art.475 2 al 2 CPC Instanţa judecătorească care
examinează cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine informează în mod obligatoriu şi neîntîrziat despre
acest fapt Ministerul Justiţiei şi, după caz, Banca Naţională a Moldovei, în cazul în care este vizată o instituţie financiară
licenţiată de aceasta, cu remiterea cererii şi a documentelor aferente. Prezenţa reprezentantului Ministerului Justiţiei şi, după
caz, al Băncii Naţionale a Moldovei la şedinţa de judecată în cadrul căreia se examinează cererea de recunoaştere a hotărîrii
judecătoreşti străine este obligatorie. Lipsa reprezentantului Ministerului Justiţiei şi, după caz, al Băncii Naţionale a Moldovei,
legal citaţi, nu împiedică examinarea cauzei.
Instanta judecatoreasca poate refuza recunoasterea si executarea hot jud in temeiurile prevazute in art.471
Motivele de refuz sunt prevazute laart 471 CPC si in conventiile si tratatele privind acordarea asistentei juridice la care RM
este parte.
In functia de natural or ,motivele de refuz in recunoasterea si executarea hot jud straine pot fi grupate in 2
categorii :
1)motive care trebuie invocate si dovedite de catre partea impotriva careia hotarirea este invocate –art 471 al 1 lit a,b,d,f si g si
anume : a) hotărîrea, conform legislaţiei statului pe al cărui teritoriu a fost pronunţată, nu a devenit irevocabilă sau nu este
executorie;
b) partea împotriva căreia este emisă hotărîrea a fost lipsită de posibilitatea prezentării la proces, nefiind înştiinţată legal
despre locul, data şi ora examinării pricinii;
d) există o hotărîre, chiar şi nedefinitivă, a instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova emisă în litigiul dintre aceleaşi părţi, cu
privire la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri sau în procedura instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova se află în
judecată o pricină în litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri la data sesizării instanţei
străine;
f) a expirat termenul de prescripţie pentru prezentarea hotărîrii spre executare silită şi cererea creditorului de repunere în acest
termen nu a fost satisfăcută de judecata Republicii Moldova;
g) hotărîrea judecătorească străină este rezultatul unei fraude comise în procedura din străinătate;
2)Motive care pot fi constatate de catre inst dejudecata din oficiu – art. 471 al 1 lit c,e si h :
c) examinarea pricinii este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova;
e) executarea hotărîrii poate prejudicia suveranitatea, poate ameninţa securitatea Republicii Moldova ori poate să contravină
ordinii ei publice;
h) prin hotărîre judecătorească este dispusă transmiterea acţiunilor băncii licenţiate în Republica Moldova. În acest caz,
recunoaşterea executării silite a hotărîrii judecătoreşti străine este admisă numai cu condiţia prezentării permisiunii Băncii
Naţionale pentru deţinerea cotei substanţiale în capitalul social al băncii sau a avizului Băncii Naţionale privind posibilitatea
deţinerii acţiunilor fără permisiune prealabilă.
De asemena conformart 472 al 1 Hotărîrea judecătorească străină care nu este susceptibilă de executare silită se recunoaşte fără
procedură ulterioară dacă persoana interesată nu a înaintat obiecţii referitor la recunoaştere.
2.3 Argumentati cum trebuie sa procedeze instanta la examinarea cererii de recunoastere a hotaririi straine in
urmatoarele situatii :
a)s-a constatat ca pricina civila pe marginea careia a fost emisa o hotarire in strainatate putea fi examinata si de
instantele judecatoresti din RM
CPC prevede, că se refuză încuviințarea executării silite a hotărârii judecătorești străine, dacă examinarea pricinii este de
competența exclusivă a intanțelor judecătorești din RM.( 471 (1) lit c) În situația descrisă este utilizat cuvântul „putea fi
examinată”, ce poate fi interpretat în sensul competenței alternative, aplicât normele conflictuale ale dreptului internațional
privat. Deci, dacă competența este exclusivă, atunci recunoașterea hotărârii judecătorești străine se refuză, iar dacă este
competență alternativă, atunci recunoașterea se admite.
b)in procedura instantei judecatoresti a RM se afla in judecata o pricina in litigiul dintre aceleasi parti, cu privire la
acelasi obiect si avind aceleasi temeiuri la data sesizarii instantei straine
Art. 471 ,alin.(1), lit. D), prevede această situație, și în asemenea caz încuviințarea executării hot. Jud. străine se refuză.
c)partea impotriva careia este emisa hotarirea nu a participat la proces, fiind instiintata legal despre locul, data si ora
examinarii pricinii.
CPC, art. 471 prede, refuzul de a executa hotărârea, dacă aceasta este un produs al unei fraude comise în procedura din
străinătate. În situația descrisă pârâtul a fost citat legal, dar acesta nu s-a prezentat, deci examinarea cauzei a avut în absența lui
în mod legal, deci instanțele judecătorești din RM urmează să încuviințeze executarea hot. Jud. străine. 471 lit b) partea
împotriva căreia este emisă hotărîrea a fost lipsită de posibilitatea prezentării la proces, nefiind înştiinţată legal despre locul,
data şi ora examinării pricinii- nu este aplicabil.
 TEST 2
Subiectul 1 Forma actului juridic civil
1.1 Definiti notiunea „forma a actului juridic civil” si definiti notiunea „conditii de forma”
Forma actului juridic civil este modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă cu intenţia de a crea, modifica sau stinge
un raport juridic civil.
Codiţiile de formă a actului juridic civil – conditiile cerute de lege pentru validitatea sau opozabilitatea actului juridic civil.
Actul juridic poate fi incheiat verbal, în scris sau in formă autentică. Forma este o condiţie de valabilitate a actului juridic numai
in cazurile expres prevazute de lege.
Codul civil în vigoare conţine o prevedere, conform căreia “forma este o condiţie de valabilitate a actului juridic numai în
cazurile expres prevăzute de lege"(art. 208 alin.(2)). Prin urmare, valabilitatea actului juridic civil depinde şi de respectarea
formei, însă atunci când acest lucru este expres prevăzut în lege.
forma actului juridic nu se consideră o condiţie de valabilitate, ci doar o probă a existenţei lui sau un factor care determină
opozabilitatea lui faţă de terţi. După cum se expune în literatura de specialitate, prin condiţii de formă se subînţeleg 3 feluri
de forme ale actului juridic:
a) forma cerută pentru valabilitatea actului juridic (forma cerută ad validitatem);
b) forma cerută pentru probarea actului (forma cerută pentru ad probationem);
c) forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi.

1.2 Analizati forma scrisa a actului juridic civil.

Actul juridic încheiat în scris reprezintă o manifestare de voinţă înscrisă într-un document semnat de părţile (partea)
contractante (contractantă). Codul civil se referă la forma scrisă a actului juridic civil în art.210-213. Forma scrisă poate fi de
două feluri: simplă scrisă şi autentică.
Forma simplă scrisă. Enumerarea cazurilor când actul juridic trebuie încheiat în formă simplă scrisă o întâlnim în art. 210
alin. (1). Astfel, urmează a fi încheiate în formă simplă scrisă următoarele acte juridice:
 dintre persoanele juridice, cu excepţia celor în care momentul încheierii coincide cu momentul executării;
 dintre persoanele juridice şi persoanele fizice, cu excepţia celor în care momentul încheierii coincide cu momentul
executării;
 dintre persoanele fizice, dacă valoarea actului depăşeşte 1000 de lei (cu excepţia celor în care momentul încheierii
coincide cu momentul executării), iar în cazurile prevăzute de lege, indiferent de valoarea obiectului.
Legiuitorul a prevăzut forma scrisă a actului juridic civil în funcţie de subiectele care încheie actul juridic. Toate actele juridice
încheiate între persoane juridice şi între persoane juridice şi cele fizice trebuie încheiate în scris. Excepţie fac actele notariale şi
actele juridice în care momentul încheierii coincide cu momentul executării.
Pentru a fi valabil, actul juridic cu formă scrisă trebuie semnat în mod obligatoriu. Actul juridic încheiat de o persoană
juridică trebuie semnat de către împuternicit, de regulă conducătorul ei.
În cazul persoanei fizice care încheie un act juridic, există situaţii în care nu poate semna cu propria mână (defect fizic,
boală etc.). Potrivit art. 210 alin.(4), pe baza unei împuterniciri date de persoana care nu poate semna, actul juridic poate fi
semnat de o altă persoană. Semnătura ei însă trebuie certificată de notar sau de o altă persoană împuternicită prin lege,
arătându-se cauza în a cărei virtute cel care încheie actul juridic nu poate semna cu propria mână.
Pe lângă aceste condiţii, în cazul întocmirii testamentului de către o persoană care nu poate semna cu propria mână, este
necesar să fie prezenţi doi martori, care de asemenea semnează în testament
În ultimul timp, tot mai dese sunt cazurile când, la semnarea actului juridic, se utilizează mijloace tehnice, cum ar fi
aplicarea semnăturii electronice. Mijloacele tehnice pot fi folosite cind
a) legea prevede o asemenea posibilitate
b) părțile au căzut de acord
Nerespectarea formei scrise a actului juridic civil va afecta valabilitatea actului juridic doar în cazul în care acest efect este
prevăzut expres de lege sau de acordul părţilor
Forma autentică se deosebeşte de forma simplă scrisă prin faptul că semnăturile părţilor actului juridic sunt certificate de
notar.
Autentificarea notarială a actului juridic se face în conformitate cu prevederile Legii 1453/2002. Ea facilitează dovada
dreptului născut din actul juridic, precum şi a conţinutului acestui act juridic. Se prezumă că datele incluse într-un act autentic
sunt corecte şi nu trebuie dovedite. Cel care consideră neconforme realităţii clauzele unui act autentic trebuie să dovedească
neconformitatea.
Dacă nerespectarea formei scrise nu are întotdeauna ca efect nulitatea actului juridic, nerespectarea formei autentice duce,
în conformitate cu art. 213 alin. (1) din Codul civil, la nulitatea actului juridic în toate cazurile. Hotărârea judecătorească poate
substitui, în cazurile stabilite la art. 213 alin. (2), forma autentică a actului juridic
Articolul 212. Forma autentică a actului juridic
Forma autentică a actului juridic este obligatorie:
a) dacă actul juridic are ca obiect înstrăinarea bunurilor imobile, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege;
b) în cazurile prevăzute prin acordul părţilor, chiar dacă legea nu cere formă autentică;
c) în alte cazuri stabilite de lege.
1.3 D.V s-a adresat cu o cerere in instanta judecatoreasca de a fi recunoscut nul testamentul intocmit la 29 martie 2015 de
mama sa B.A decedata la 5 aprilie 2015. Actiunea a fost motivata prin faptul ca tot B.A la 2 martie 2014 a testat averea
sa surorii sale C.Z, iar cu 6 zile inainte de deces, fiind foarte bolnava si fara sa-si dea seama de actiunile sale a fost facut
al doilea testament, intocmit ca si primul de una si aceeasi persoana a primariei comunei Chetrosu, raionul Drochia si a
lasat pe numele piritei C.Z, care 10 zile inainte de decesul mamei sale a ingrijit de ea.
Conform Hotaririi Judecatoriei din 24 mai 2016 au fost admise cerintele lui D.V catre C.Z de recunoastere a
testamentului nul. Prin Decizia Curtii de Apel din 21 august 2016 hotarirea in cauza a fost mentinuta in vigoare.
Curtea Suprema de Justitie , examinind recursul a stabilit : Decedata B.A era necarturara si nu semna documentele cu
propria mina. Din raportul de expertiza efectuat nu se confirma ca testamentul in discutie a fost semnat de decedata
B:A, insa posibil de diferite persoane. Secretarul primariei C.V a marturisit in sedinta judiciara ca la intocmirea
testamentului din 29 martie 2015 din numele lui B.A au fost invitati 2 martori, testamentul fiind semnat nu de B.A, ci
de T.A
In plus la aceasta, in sedinta judiciara medicul a confirmat ca B.A a fost vizitata de el cu o luna pina la deces si ca ea
era bolnava si se deplasa cu ajutorul bastonului. Din fisa medicala a decedatei rezulta ca ea suferea consecintele
dereglarii acute a circulatiei sangvine cerebrale cu hemipareza din dreapta.
Ce se intelege prin forma actului juridic civil ? Forma actului juridic civil este modalitatea de exteriorizare a manifestării de
voinţă cu intenţia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil. Actul juridic poate fi incheiat verbal, în scris sau in
formă autentică. Forma este o condiţie de valabilitate a actului juridic numai in cazurile expres prevazute de lege
Care sunt prevederile Codului civil si ale Legii cu privire la notariat referitoare la persoanele ce pot autentifica acte
notariale ? Conform Legii cu privire la notariat Actele notariale pe teritoriul Republicii Moldova se îndeplinesc de notari
publici (în continuare – notari), de alte persoane abilitate prin lege, iar pe teritoriul statelor străine - de oficiile consulare şi
misiunile diplomatice ale Republicii Moldova (în continuare - persoane care desfăşoară activitate notarială).
Care va fi hotarirea Curtii Supreme de Justitie pe cauza nominalizata ?
DACA SE CONSTATA CA BOALA IA AFECTAT DISCERNAMINTUL, TESTAMENTUL VA FI CONSTATAT NUL.
DACA EA ESTE NECARTURARA TESTAMENTUL POATE FI SEMNAT DE ALTA PERS, TREB AUTENTIFICAT
NOTARIAL CU 2 MARTORI, CARE ERAU.

Subiectul 2. Temeiurile casării sau modificării deciziei instanței de apel în urma examinării recursului în procesul civil

2.1. Descrieţi felurile de încălcări ale normelor de drept procesual ce duc la casarea sau modificarea deciziei instanței
de apel (3 puncte);

E important de menționat ca încălcarea normelor de drept procesual deschid calea recursului numai în cazul în care aceste
încălcări sunt esențiale. Pentru a le determina care sunt esențiale, și de a nu permite o interpretare eronată a acestui calificativ,
legiuitorul a prevăzut expres în lege aceste încălcări:art 432 al. (3)
a)pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei;
b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de
judecată;
c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşu-rare a procesului;
d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces;
e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată;
f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
este posibil ca în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a
fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului aceste
incalcari au ca consecinta fie casarea fi modificarea deciziei instantei de apel.

2.2. Determinați cazurile în care instanța de recurs poate casa decizia instanței de apel, chiar și în lipsa unor încălcări
de drept procesual expres prevăzute de lege (5 puncte);

Aplicarea eronată a normelor de drept material constituie un motiv de a casa decizia instanței de apel. Astfel se consideră că
normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care
trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod
eronat analogia legii sau analogia dreptului.

2.3. Argumentați care din încălcările indicate mai jos pot fi aplicate de instanța de recurs pentru a casa
decizia/hotărârea instanțelor ierarhic inferioare (7 puncte):
a) concluziile instanței de judecată nu corespund circumstanțelor de fapt constatate în cadrul dezbaterilor judiciare;

Această regulă o constituie situaţiile în care decizia instanţei de apel se bazează pe aprecierea arbitrară a probelor (art. 432 alin.
(4) CPC), adică cînd se încalcă flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC, de exemplu dacă: instanţa a
aplicat eronat regulile cu privire la repartizarea sarcinii de probaţie între părţi sau degrevarea de probaţiune; concluziile
instanţei se bazează pe probe inadmisibile;
b) instanța de judecată eronat a calificat părțile raportului juridic litigios;
Aceasta constituie o incalcare esenţială ale normelor de drept procedural care au dus sau au putut duce la soluţionarea eronată
a pricinii sau care au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (art. 432 alin. (4) CPC). Pentru
casarea deciziei instanţei de apel, recurentul trebuie să demonstreze în fiecare caz concret că aceste încălcări (i) au dus sau au
putut duce la soluţionarea eronată a pricinii sau (ii) au avut drept efect încălcarea drepturilor procedurale garantate de
Constituţia Republicii Moldova, CEDO sau alte acte internaţionale. Apreciind în temeinicia argumentelor invocate de recurent
şi obiecţiilor înaintate de intimat, instanţa de recurs va decide casarea sau menţinerea deciziei instanţei de apel.

c) instanța de judecată a soluționat drepturile unor persoane neantrenate în proces.

Acest temei poate fi aplicat pentru casarea decizia/hotărârea instanțelor ierarhic inferioare întrucît este prevăzut expres
de legea procesual civilă drept o încălcare esențială.a CPC art 432. alin(3) lit. d..

TEST 3
Subiectul 1 Nulitatea actului juridic civil
1.1Definiti „nulitatea absoluta” si “nulitatea relativa” a actului juridic civil
Nulitatea absolută este o sancţiune a actului juridic civil care poate fi invocată de orice persoană interesată şi care
constă în faptul că acţiunile săvârşite cu scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge un raport juridic civil nu produce
efecte juridice.
Referindu-se la nulitatea absolută, Codul civil cuprinde o reglementare din care se poate deduce că nulitatea absolută
survine doar în cazurile prevăzute de el. Concluzia dată se desprinde din art. 216 alin. (1), conform căruia “actul juridic este
nul în temeiurile prevăzute de prezentul cod”.
Nulitatea relativă este o sancţiune aplicată unui act juridic întocmit cu nerespectarea unei norme juridice care ocroteşte un
interes particular, individual, stabilită în favoarea unei anumite persoane. Nulitatea relativă nu poate fi propusă decât de
către persoanele arătate limitativ de lege.
Referindu-se la nulitatea relativă, legiuitorul, în art. 216 alin. (2), dispune că actul juridic poate fi declarat nul, în temeiurile
prevăzute de Codul civil, de către instanţa judecătorească sau prin acordul părţilor.

1.2 Analizati in plan comparat caracterele juridice ale nulitatii absolute si ale nulitatii relative
NULITATEA ABSOLUTA NULITATEA RELATIVA

Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană
interesată, legiuitorul stipulând în acest sens că nulitatea
absolută poate fi invocată de orice persoană care are un
interes născut şi actual (art.217 alin. (1)). De exemplu, pot
cere nulitatea actului juridic fictiv sau simulat (art. 221) atât
părţile, cât şi orice persoană care are un interes la momentul
invocării nulităţii absolute
Nulitatea relativă poate fi invocată doar de către un cerc
restrâns de persoane (spre deosebire de cea absolută, care
poate fi invocată de orice persoană interesată), numărul
acestora fiind expres şi exhaustiv determinat de lege. Astfel,
art. 218 alin. (1) prevede că nulitatea relativă poate fi invocată
doar de persoana în al cărei interes este stabilită sau de
succesorii ei, de reprezentantul legal sau de creditorii
chirografari ai părţii ocrotite pe calea acţiunii oblice. Instanţa
de judecată nu poate să o invoce din oficiu

Nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare.
Acest caracter al nulităţii absolute este prevăzut expres la art.
217 alin. (2), conform căruia nulitatea absolută nu poate fi
înlăturată prin confirmarea de către părţi a actului lovit de
nulitate. Ca excepţie, nulitatea absolută poate fi acoperită
totuşi printr-o confirmare. De cele mai dese ori aceasta se
referă la nulitatea căsătoriei.
Nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmarea actului.
În acest sens, art. 218 alin. (1) prevede că nulitatea relativă
poate fi acoperită prin voinţa expresă sau tacită a persoanei în
al cărei interes este stabilită nulitatea. Confirmarea actului are
un efect retroactiv, ceea ce însemnă că ea, pe de o parte,
stinge nulitatea din trecut, iar pe de alta, face ca actul juridic
lovit de nulitate relativă să fie valabil chiar din momentul
încheierii şi nu din momentul confirmării.

Nulitatea absolută poate fi invocată oricând, indiferent
de timpul care s-a scurs de la încheierea actului juridic.
Astfel, Codul civil prevede, la art. 217 alin. (3), că acţiunea în
contestare a nulităţii absolute este imprescriptibilă.
Nulitatea relativă poate fi invocată doar înăuntrul termenului
de prescripţie. Termenul de prescripţie general este stipulat la
art. 267 şi este de 3 ani. în art. 233 sunt indicate termenele de
prescripţie speciale aferente nulităţii actului juridic civil,
îndeosebi nulităţii relative, care este de 6 luni.

În conformitate cu prevederile art. 220, este nul actul juridic care contravine legii, ordinii publice şi bunelor moravuri.
Actul juridic este fictiv atunci când este încheiat fără intenţia de a produce efecte juridice (art. 221 alin. (1)). Un
asemenea act este fictiv întrucât îi lipseşte un element esenţial, şi anume intenţia părţilor de a da naştere, a modifica sau a
stinge drepturi şi obligaţii civile
Este nul şi actul juridic simulat, încheiat cu intenţia de a ascunde un alt act
Sunt nule actele juridice încheiate de către persoane fără capacitate de exerciţiu
Este lovit de nulitate absolută şi actul juridic încheiat de către un minor în vârstă de la 7 la 14 ani. minorul în vârstă
de la 7 la 14 ani poate să încheie de sine stătător următoarele 3 categorii de acte juridice:
 acte juridice curente de mică valoare, care se execută la momentul încheierii lor;
 acte juridice de obţinere gratuită a unor beneficii care nu necesită autentificarea notarială sau înregistrarea de stat a
drepturilor apărute în temeiul lor;
 acte juridice de conservare.

1.3 C si D au incheiat un contract de vinzare-cumparare a unui set de mobile in valoare de 3560 lei.D a achitat lui C
suma integral, fapt ce a fost confirmat prin eliberarea unei recipise in care era indicat ca C a primit de la D suma de
3560 lei. Partile s-au inteles ca setul de mobile va fi luat de D a doua zi , fiindca la moment el nu dispune de transport
pentru a ridica mobile cumparata.
A doua zi C a refuzat sa transmita setul de mobile, motivind ca o astfel de conventie intre ei n-a fost incheiata.
D a inaintat o actiune in instanta judecatoreasca prin care a cerut ca C sa fie obligat sa elibereze setul de mobile pentru
a executa contractual de vinzare-cumparare. In argumentarea acestor cerinte D a prezentat instantei judecatoresti
recipisa eliberata de C.
C nu a negat faptul ca a primit suma de 3560 lei, insa a declarat ca acesti bani au fost imprumutati lui D fapt ce a fost
confirmat prin dispozitiile a 2 martori.
Analizati cazul. Care va fi hotarirea instantei judecatoresti? In ce forma poate fi incheiat un asemEnea contract de v-c.
Descrieti consecintele nerespectarii formei cerute de lege.

Subiectul 2. Participarea intervenienţilor accesorii la procesul civil

 2.1. Descrieţi temeiurile şi procedura intervenirii/atragerii în proces a intervenientului accesoriu

Conform regulii generale,chestiunea cu privire la intervenirea in proces a intervenientilor accesorii se solutioneaza la faza
pregatirii pricinii pentru dezbateri judiciare.
Intervenientul accesoriu nu formulează pretenții proprii asupra obiectului litigiului, ci valorifică doar interese procesuale întru-
cît se alătură uneia dintre părți pentru a-și apăra propriile drepturi și obligații cu titlu de viitor.
Intervenientul accesoriu potrivit prevederilor art. 67 CPC poate să fie antrenat în cadrul unui proces deja pornit, numai în prima
instanță:
- la cererea proprie;
- la solicitarea oricărui participant;
- din oficiul instanței
Procedura atragerii de către persoana interesată a intervenientului accesoriu în proces este descrisă în alin. (1) art. 69 CPC
astfel, dacă, în urma pronunţării hotărîrii, partea în proces obţine un drept faţă de intervenientul accesoriu sau acesta poate
înainta pretenţii împotriva ei, partea interesată este obligată să-l înştiinţeze despre pornirea procesului şi să prezinte în judecată
un demers, solicitînd introducerea lui în proces. În acest scop, partea interesată depune în judecată o cerere, copia de pe care o
expediază intervenientului accesoriu, precum şi explicaţia dreptului acestuia de a interveni în proces în timp de 15 zile.
Intervenientul accesoriu poate interveni in proces din propria initiativa .Pentru a interveni inproces intervenientul depune
ocerere in care demonstreaza intereseul interventiei,mentionind carei parti i se va alatura. Cerera de intervenire in proces poate
fi depusa doar in prima instanta,pinala inchiderea dezbaterilor judiciare. Incheierea judecatoreasca privind respingerea cererii
de introducere in proces a intervenientului accesoriu poate fi atacata odata cu atacarea fondului cauzei de catre participantii la
proces.
Drepturile și obligațiile intervenientului accesoriu sunt similare drepturilor și obligațiilor părților alături de care participă cu
excepțiile prevăzute de art. 68 CPC și anume dreptul de a modifica temeiul şi obiectul acţiunii, de a majora sau reduce
cuantumul pretenţiilor din acţiune, precum şi de a renunţa la acţiune, de a recunoaşte acţiunea sau de a încheia tranzacţie, de a
înainta acţiune reconvenţională sau de a cere executarea silită a hotărîrii, încheierii sau deciziei judecătoreşti. Consecințele
neatragerii intervenientului accesoriu în proces sunt stabilite de art. 69 CPC.
2.2. Comparaţi efectele neatragerii sau neintervenirii intervenientului accesoriu în proces
Neatragerea intervenientului accesoriu nu este un impediment pentru inaintarea actiunii de regres.
(Neatragerea)Potrivit prevederilor alin. (2) art. 69 CPC, în caz de examinare a pricinii fără ca partea interesată să atragă în
proces intervenientul accesoriu, faptele şi raporturile juridice stabilite prin hotărîre judecătorească irevocabilă nu au efecte
juridice la examinarea acţiunii de regres depuse împotriva intervenientului.
Neatragerea in proces a intervenientului accesoriu reprezinta incalcarea esentiala a normelor dedrept procedural, respectiv
trebuie sa atraga casarea hotaririi numai in cazurile iin care drepturile acestei persoane sunt lezate direct prin hotarire.
(Neintervenirea) În același timp alin. (3) al aceluiași articol stabilește faptul că, neintervenirea în proces fără motive
întemeiate a intervenientului accesoriu, înştiinţat în modul stabilit la alin.(1), îl decade din dreptul de a dovedi că litigiul a fost
soluţionat greşit din cauza incorectitudinii în proces a părţii la care urma să se alăture în măsura în care nu dovedeşte că
explicaţiile, acţiunile şi mijloacele de apărare ale părţii au fost greşite din intenţie sau din culpă gravă.

2.3. Argumentaţi care va fi poziția procesuală a fiecărei persoane în următoarele situații:

a) acţiunea dlui Popescu către dl Chiriac cu privire la declararea nulităţii contractului de schimb a apartamentului şi
evacuare din apartament. Dl Chiriac a primit apartamentul de la dl Ciorbă în baza contractului de schimb. În
apartament mai locuiesc soţia şi feciorul dlui Chiriac.

În cazul prevăzut la lit. a) domnul Ciorbă cu domnul Chiriac vor fi copîrîți, iar soția și feciorul Dl. Chiriac vor fi intervenienți
accesorii din partea pîrîtului, ținînd cont de faptul că drepturile și obligațiile acestora sunt lezate prin o eventuală hotărîre a
instanței de judecată. Iar cu referire la dl Ciorbă acesta va fi copîrît ținînd cont de faptul că obiectul litigiului este contractul
semnat între acesta și dl Chiriac.

b) Oprea a înaintat către Guzun acţiunea privind recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unei case de locuit.
Guzun a solicitat atragerea în proces a lui Topală pe motiv că ultimul a participat financiar la construcţia casei în
litigiu – i-a dat bani cu titlu de împrumut – şi ca efect a hotărârii judecătoreşti drepturile lui Topală pot fi afectate.

TESTUL 4

Subiectul 1. Calculul termenelor de prescripţie extinctivă

1.1. Definiţi noţiunea „începerea curgerii prescripţiei extinctive” şi explicaţi regula generală privind începerea curgerii
prescripţiei extinctive.

Termenul de prescripţie extinctiv este intervalul de timp, stipulat de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la
acţiune ori dreptul de a cere executarea silită sub sancţiunea pierderii acestor drepturi de către titularul lor.
Începerea curgerii prescripției extinctive reprezintă data la care persoana poate introduce o acțiune în instanță în
apărarea dreptului încălcat. Regula generală este prevăzută la art 271 alin. (1)
Potrivit art. 272 alin. (1) din Codul civil, prescripţia începe să curgă din ziua în care apare dreptul la acţiune, când
persoana a aflat ori trebuia să afle că i-а fost încălcat un drept subiectiv civil. Această regulă îşi găseşte justificarea în faptul că,
 ducând la stingerea dreptului la acţiune în sens material, prescripţia nu poate să producă efecte înainte de naşterea acestui
drept. Atâta timp cât dreptul la acţiune nu s-a născut, nu se poate spune că titularul dreptului la acţiune este neglijent.
Prin urmare, dată a naşterii dreptului la acţiune este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori la care
trebuie exercitat.
Totodată conform art.267 CC RM termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea intentării unei
acţiuni în instanţă de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani.
1.2. Analizaţi regulile speciale privind începutul curgerii termenelor prescripţiei extinctivă.

1- Prima regulă specială privind începutul curgerii termenului de prescripţie extinctivă se referă la raporturile obligaţionale
contractuale şi este prevăzută la art. 272 alin. (2).
Începutul curgerii termenului de prescripţie extinctivă în cazul raporturilor contractuale depinde de 2 factori:
1) prestaţia ce trebuie executată de către debitor constă într-o acţiune (obligaţia de a face sau obligaţia de a da) sau dintr-o
inacţiune (obligaţia de a nu face);

În cazul obligaţiei de a da sau de a face, adică în cazul în care obligaţia constă într-o acţiune, termenul de prescripţie începe
să curgă din momentul când obligaţia a devenit exigibilă
2) obligaţia este afectată de modalităţi.

2- Cea de-a doua regulă specială privind începutul curgerii termenului de prescripţie extinctivă se referă, de asemenea, la
raporturile contractuale, dar la care nu este stipulat termenul executării obligaţiei sau în care executarea poate fi cerută oricând.
Art. 272 alin. (3) prevede că “în raporturile juridice în care nu este stipulat termenul executării obligaţiei sau în care executarea
poate fi cerută oricând, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data când debitorul trebuie să execute
obligaţia”. - 7 zile de la cererea creditorului
3- A 3-a regulă specială se referă la raporturile delictuale (curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască
paguba şi pe cel care răspunde de ea);
4- A 4-a regulă specială se referă la acţiunile privind nulitatea actului juridic (2 situaţii – temei de nulitate serveşte violenţa şi
toate celelalte cazuri de nulitate relativă) – termenul curge de când violenţa a încetat şi la data la care cel îndreptăţit,
reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele a cunoscut temeiul anulării;
5- Cea de-a cincea regulă specială se referă la obligaţiile regresive şi este prevăzută la art. 272 alin. (6), conform căruia, în cazul
obligaţiilor regresive, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data când trebuia executată obligaţia principală.
Prin regres se înţelege mijlocul juridic prin care cel obligat pentru altul sau alături de altul poate pretinde acestuia restituirea
datoriei sau acea parte din datorie pe care a plătit-o în locul lui. Dreptul de a înainta acţiunea în regres are codebitorul solidar
care a executat obligaţia integral.
6- A 6-a regulă specială se referă la acţiunile privind viciile ascunse - 4 situaţii: bunul înstrăinat (6 luni); lucrările executate, cu
excepţia lucrărilor de construcţie; lucrările de construcţie (3 ani); lucrările curente (o lună sau 3 luni).
7- Şi, în sfârşit, ultima regulă specială prevăzută la art. 272 se referă la prestaţiile succesive. Conform alin. (9), în cazul
prestaţiilor succesive, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, iar dacă
prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, la data ultimei prestaţii neexecutate.

1.3. La 06.05.2013 Nicolae i-a împrumutat lui Gheorghe 20.000 de lei, cu condiţia că va restitui suma peste patru
luni.Ca garantie a executarii obligatiei de catre Gheorghe, intre Nicolae si Ion a fost incheiat un contract de fidejusiune,
in baza caruia Ion, in calitate de fidejusor, a garantat restituirea sumei. La 04.05.2016 Ion a restituit suma de 20.000 de
lei catre Nicolae la cerinta celui din urma. La 08.06.2016 Ion a inaintat o actiune catre Gheorghe prin care a cerut
restituirea sumei de 20.000 lei.

Explicati care sunt regulile curgerii termenului de prescriptie in conditiile spetei. Care este termenul de prescriptie aplicabil
raportului dintre Ion (fidejusor) siGheorghe. Analizati si solutionati cazul.

Subiectul 2. Condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune civilă

2.1. Definiți și enumerați condițiile de exercitare a dreptului la acțiune civilă

Dreptul la actiune in sens procesual semnifica dreptul la intentarea actiunii, pe cind in sens material semnifica dreptul la
admiterea ei.
Condițiile de exercitare a dreptului la acțiune sunt:
Condițiile de exercitare a dreptului la acțiune civila sunt:
 respectarea regulilor de competență jurisdicțională;
 capacitatea de exercițiu a drepturilor procedurale;
 respectarea formei și conținutului cererii de chemare în judecată;
 dovada achitării taxei de stat pentru cererea de chemare în judecată;
formularea împuternicirilor reprezentantului conform cerințelor legale

2.2. Comparaţi particularităţile condițiilor dreptului la intentarea acţiunii în raport cu pemisele exercitării dreptului la
acţiune
 Premisele şi condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile supraenunţate poartă caracter general, fiind aplicabile în toate
cazurile şi formele procesuale de manifestare a acţiunii civile, inclusiv în cazul acţiunii în procedura contenciosului
administrativ, indiferent de natura litigiului material. Legislaţia procesual civilă mai prevede şi unele condiţii speciale, care
necesită a fi întrunite doar în anumite cazuri în dependenţă de natura litigiului iscat. De exemplu, respectarea regulilor cu
privire la soluţionarea prealabilă a cauzei pe cale extrajudiciară, procedură stabilă de lege pentru cauzele de categoria
respectivă sau respectarea unei astfel de reguli.
Prezenţa sau absenţa dreptului la intentarea acţiunii, adică a laturii procesual-juridice se verifică la momentul primirii
cererii de chemare în judecată de către instanţă. Lipsa unei posesiuni sau condiţii constituie temei de refuz în refuz în primirea
cererii de chemare în judecată sau restituirea acestiua.
În caz de absenţă a unei premise de intentare a acţiunii, instanţa refuză în primirea cererii sau încetarea procesului, dînd o
încheiere motivată în acest sens şi avînd ca efect imposibilitatea de a se mai putea face o nouă cerere de chemare în judecată
între aceleaşi părţi, cu privire la aceleaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri.
În caz de absenţă a unei condiţii de intentare a acţiunii, instanţa restituie cererea de chemare în judecată, fie nu dă curs
cererii,fie scoate cererea de pe rol, adoptînd o încheiere motivată în acest sens, însă, păstrîndu-se posibilitatea de a se mai
adresa instanţei cu aceeaşi după înlăturarea obstacolelor şi întrunirea condiţiilor necesare.
Efectele nerespectării:
P re misel e C o n d i t i i l e

Pînă la in te nta r e Refuz (169) Restituirea (170)

După intentare În cet ar ea (2 6 5 ) Scoaterea de pe rol (267)

L a a p e l Casare/Încetare (385,e) Casare/Încetare (385,e )

L a r e c u r s Casare/Încetare (445,d) Casare/Încetare (445,d)

2.3. Argumentaţi cum trebuie să procedeze judecătorul la depunerea cererii de chemare dacă va constata că :
a) soţul a înaintat o acţiune de desfacere a căsătoriei, cu consimţământul soţiei, în timpul sarcinii acesteia;
b) cererea a fost semnată și depusă în numele persoanei fizice de reprezentantul său împuternicit prin procură
notarială;
c) acţiunea este intentată împotriva unui pârât – persoană juridică – lichidată deja.
 TESTUL 5
Subiectul 1. Suspendarea termenelor de prescripţie extinctivă
1.1. Definiţi „suspendarea termenelor prescripţiei extinctive”.
Suspendarea prescripției extinctive- este întreruperea curgerii termenului de prescripție atunci cînd există împrejurări, care
împiedică persoana la timp să înainteze acţiunea în apărarea dreptului său încălcat. Aceste circumstanțe trebuie să aibă caracter
obiectiv, adică să se manifeste independent de voinţa persoanelor cointeresate. Dacă împrejurările apărute se recunosc de către
lege întemeiate, curgerea termenului de prescripţie se suspendă pe toată perioada acţiunii lor
1.2. Analizaţi temeiurile de suspendare a termenelor de prescripţie extinctiva

Potrivit art 274 CC curgerea termenului de prescripţie extinctivă se suspendă dacă:

a) înaintarea acţiunii este imposibilă din motive de forţă majoră;
Este nevoie ca în situaţia de forţă majoră să fi fost “cel împotriva căruia prescripţia curge”, adică titular al dreptului la acţiune
(şi nu cel în favoarea căruia curge prescripţia), care a fost împiedicat să facă actele de întrerupere a prescripţiei, adică să
formuleze cererea de chemare în judecată. Prin cauză de forţă majoră trebuie înţeleasă acea situaţie pe care partea nu o poate
prevedea şi înlătura , chiar dacă ar fi luat toate măsurile de prevenire
Forța majoră trebuie să fie cantatată corespunzăto de către Camera de industrie și Comerț a RM.
b) executarea obligaţiilor este amînată (moratoriu);
În dreptul civil sub moratoriu se subînţelege suspendarea executării obligaţiei, care se stabileşte pe o perioadă determinată sau
pînă la finisarea cărorva evenimente excepţionale ( război, calamitate naturală). Moratoriul duce la imposibilitatea pentru
creditori de a-şi realiza drepturile sale pe calea înaintării acţiunii despre executarea forţată. Timpul pentru care se declară
suspendarea executării obligaţiei nu se include în termenul de prescripţie. Temei pentru declararea de către Guvern a
moratoriului este survenirea căruiva eveniment excepţional în viaţa ţării. Moratoriul ca suspendare a executării obligaţiilor se
întîlneşte foarte rar.
c) creditorul sau debitorul face parte din rîndul forţelor armate puse pe picior de război;
De reţinut că simpla participare la forţele armate ale ţării ( ca militar activ ori pentru satisfacerea stagiului military) nu este
cauză de suspendare a prescripţiei extinctive, condiţia impusă de lege este aceea ca forţele armate ale ţării să fie puse pe picior
de război. De reţinut că pentru a produce suspendarea prescripţiei, potrivit art. 274 CC RM alin.1 lit “c”, este nevoie ca într-o
asemenea situaţie (participarea în forţele armate care sînt puse pe picior de război), trebuie să fie “creditorul” sau “debitorul”.
Suspendarea va avea loc şi în ipoteza în care, atît creditorul, cît şi debitorul, în acelaşi timp, fac parte din forţele armate ale ţării
puse pe picior de război.
d) creditorul este incapabil sau este limitat în capacitatea de exerciţiu şi nu are un reprezentant legal, cu excepţia cazurilor în
care creditorul are capacitate de exerciţiu procesuală;
Capacitatea de exerciţiu procesuală – posibilitatea ca prin acţiunile proprii de a realiza drepturile într-un process concret (de a
înainta acţiunea, de a rechema cererea, a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, a mări sau micşora cuantumul pretenţiilor, de a
încheia tranzacţia de împăcare, ş.a.), de a împuternici ducerea dosarului reprezentantului. Creditorii minori în vîrstă dintre 16 la
18 ani posedă capacitatea deplină de exerciţiu procesuală din momentul încheierii căsătoriei sau emancipării, cît şi în cazul,
cînd ei se ocupă de activitatea de întreprinzător (art. 26 CC RM) sau sunt membri ai cooperativelor (alin.4 art. 21 CC RM).
Posedă capacitate de exerciţiu procesuală parţială cetăţenii în vîrsta dintre 16 la 18 ani, cît şi minorii limitaţi în capacitatea de
exerciţiu. După regula generală interesele lor sînt apărate în instanţa de judecată de către reprezentanţii lor legali (părinţii,
adoptatorii, tutorele). Dar instanţa este obligată în aşa cazuri să invite la process şi nemijlocit minorii sau persoanele limitate în
capacitatea de exerciţiu. Cu toate acestea persoanele între 14 şi 18 ani personal îşi apără interesele în cazurile prevăzute de
lege. Este vorba de raporturile ce se nasc din relaţii civile, de muncă, de familie sau alte relaţii, cît şi din actele juridice, legate
de dispunerea de veniturile primite sau accumulate ca rezultat al activităţii de antreprenoriat. Atragerea părinţilor, tutorilor,
adoptatorilor, la participare în aşa cazuri, în scopul acordării de către aceştia de ajutor, depinde de discreaţia instanţei. În cazul
în care creditorul posedă capacitate de exerciţiu procesuală ( alin.4 şi 5 art.58 CPC RM) curgerea termenului de prescripţie nu
se suspendă.
e) este suspendat actul normativ care reglementează raportul juridic litigios;
Suspendarea acţiunii actului normative, care reglementează raportul litigios, înseamnă imposibilitatea temporară de aplicare a
normelor acestuia, condiţionată de împrejurările obiective. Suspendarea aplicării actului normative duce la nefucnţionarea reală
a normelor incluse în el. Prin actul normative, care suspendă acţiunea actului juridic normative, ce reglementează raportul
litigious, se stabilesc limitele suspendării, care de asemenea pot fi exprimate în timp, spaţiu, obiect de reglementare şi cercul de
subiecţi asupra cărora actul juridic suspendat nu se va aplica.
f) activitatea autorităţilor judecătoreşti de a căror competenţă ţine soluţionarea litigiului dintre părţi este suspendată.
Acesta este un temei nou pentru suspendarea prescripţiei, necunoscut anterior de legislaţia civilă. Cu toate acesta este cert, că
dacă prin hotărîrea organului competent este suspendată activitatea organelor judiciare în competenţa cărora intră soluţionarea
litigiului dintre părţi, atunci drept ieşire din situaţia dată ne poate servi prevederea subpunctului “g” aliniatul 2 art.43 CPC RM,
care prevede dreptul instanţei de a transmite dosarul spre examinarea altei instanţe în cazul, în care ca rezultat al împrejurărilor
excepţionale instanţa de judecată, în competenţa căreia se referă dosarul, nu poate funcţiona timp îndelungat.
Totodată art. 275 CC prevede suspendarea termenului de prescriptive în cadrul raporturilor familiale:
Cursul prescripţiei extinctive se suspendă:
a) pentru cererile dintre soţi - pe durata căsătoriei;
 b) pentru cererile dintre părinţi şi copii – pînă la atingerea majoratului de către copii;
c) pentru cererile dintre tutori sau curatori şi persoanele aflate sub tutela sau curatela lor – pe durata tutelei sau curatelei.
1.3. Pe data de 11 ianuarie 2009 Eugen i-a împrumutat vecinului său Petru 3000 de lei şi s-au înţeles că pe data de 11
ianuarie 2011 î mprumutul va fi restituit. La 12 decembrie 2011 Petru este înrolat în rândurile forţei armate şi se
eliberează la 12 decembrie 2013.Revenind din rindurile armatei, Eugen a cerut restituirea imprumutului, la ce Petru
invoca faptul ca nu are sursele necesare. La 22 februarie 2014 Eugen a inaintat o cerere de chemare in judecata prin
care a cerut de la Petru restituirea sumei imprumutate .
Stabiliti daca Eugen a omis termenul de prescriptie. Argumentati raspunsul.
Da , Eugen a omis termenul de prescriptie , pentru ca termenul deprescriptie este de 3 ani
Care ar fi consecintele daca din luna iunie 2003 si pina la 31 ianuarie 2003 fortele armate ar fi fost puse pe picior de
razboi ? Argumentati raspunsul.
Referitor la a doua întrebare creditorul sau debitorul face parte din rindul fortelor armate puse pe picior de razboi.
Situaţia de război – un regim juridic deosebit în ţară sau în unele sectoare ale acesteia, care se stabileşte, de obicei, prin
hotîrîrea organului superior al statului în situaţii excepţionale (război, calamitate naturală, altele). Legea limitează suspendarea
curgerii termenului de prescripţie doar la situarea creditorului sau debitorului în rîndul forţelor armate puse pe picior de război.
De reţinut că simpla participare la forţele armate ale ţării ( ca militar activ ori pentru satisfacerea stagiului militar) nu este
cauză de suspendare a prescripţiei extinctive, condiţia impusă de lege este aceea ca forţele armate ale ţării să fie puse pe picior
de război.
Respectiv termenul se suspenda dacă circumstanțele au apărut sau au continuat în ultimele 6 luni ale termenului de
prescripţie extinctivă, în cazul nostru termenul de prescripție s-ar suspenda.

Subiectul 2. Obiectul probaţiunii şi determinarea lui în cauzele civile

2.1. Definiți obiectul probaţiunii și indicați elementele acestuia ?(nu stiu sigur daca anume elementele sunt fapte, insa
altceva nu am gasit)

Obiectul probațiunii reprezintă ansamblul circumstanțelor de fapt pe care se întemeiază pretențiile și obiecțiile părților, precum
și alte circumstanțe importante pentru justa soluționare a cauzei.
Constatarea obiectului probatiunii permite de a solutiona just pricina civila si in esenta de a realiza in fiecare caz concret
sarcinile unui proces echitabil.
Tinind cont de faptul ca obiectul probatiunii trebuie analizat impreuna cu conceptele esentiale ale actiunii civile: pretentiile
reclamantului si obiectiile piritului , consideramca reprezinta atit faptelematerial – juridice cit si cele procesuale, spre exemplu
si obiectiile piritului pot fi materiale cit si procesuale. Astfel obiectul probatiunii e unansamblu defapte si circumstante defapt
ce ar putea constiu insasi elementele.
Respectiv
I ) dupa natura juridica avem citeva categorii de fapte :
1.fapte juridice cu caracter material-juridic
2.fapte probatorii
3.fapte juridice cu caracter procesual
4.fapte ce favorizeazaaprecierea corecta a probelor
5.fapte constatarea caroraasigura infaptuirea sarcinilor preventive sieducative ale justitiei
II) In functie de vointa subiectilorraportului juridic avem fapte ce formeaza obiectul probatiei
1.actiuni
2.evenimente
Si se face o sub clasificare dupacriteriul corespunderii actiunilor cu ordinea juridica in societate :
a)fapte licite
b)fapte ilicite
III) Dupa modalitatea de exteriorizare a faptelor stabilim :1)faptele materiale 2)faptele psihologice
IV)Dupa caracterul lor : fapte pozitive, fapte negative
V)Dupamodalitatea de influenta a faptelor asupra drepturilor si obligatiilor partilor sunt :
1.fapte generatoare de drepturi si obligatii
2.fapte care inceteaza drepturile si obligatiile
3.fapte car modifica drepturile si obligatiile
4.fapte care impiedica aparitia drepturilor si a obligatiilor

2.2. Determinați coraportul dintre obiectul probațiunii și mijloacele de probă

Stabilirea corecta a obiectului probatiunii in pricinile civile este un procedeu complex cu importanta practica deosebita pentru
solutionarea justa a pricinii. Pertinenta probei este legatura obiectiva, bazata pe procedee logice inductive intre faptele
importante pentru solutionarea justa a pricinii si continutul probelor. Determinarea gresita a obiectului probatiunii va conduce
la stabilirea eronata a pertinentei probelor, avind ca efect examinarea probelor impertinente sau necercetarea probelor necesare.
Pentru a garanta legatura contiutului probei cu obiectul probatiunii CPC prevede reguli de prezentare si reclamare a probelor.
Despre importanta determinarii corecte a obiectului probatiunii putem vorbi si prin prisma delegatiilor judecatoresti, dar si a
asigurarii probelor .
 Obiectul probatiunii are o pondere majora si in aprecierea corecta a probelor, deoarece probele se apreciaza, in primul rind,
privitor la pertinenta lor, adica prin prisma legaturii lor cu gfaptele importante pentru solutionarea pricinii.

Mijlocul de proba este forma probei si modalitatea legala de dovedirea unui fapt important pentru solutionarea justa a cauzei.
Pentru a generaliza specificul mijloacelor de proba, remarcam urmatoarele :
-mijlocul de proba trebuie sa fie prevazut expres de legislatie.Daca proba are o alta forma procesuala, nu poate fi admisa.
Astfel potrivit art 117 CPC, mijloacele de proba sunt: explicatiile partilor si ale altor persoane interesate in solutionarea
pricinii, depozitiile martorilor,inscrisurile,probele materiale, inregistrarile audio-video si concluziile expertilor
- mjlocul de proba , trebuie sa fie obtiut in modlegal
-trebuie sa fie prezentat instantei de catre persoanele abilitate de legislatie cu acest drept
-mijloacele de proba au evoluat si evolueaza in timp

2.3. Deduceți argumentat obiectul probaţiunii în cauzele civile cu privire la :

a) dezminţirea informaţiei care în viziunea reclamantului îi ce lezează onoarea şi demnitatea ;
1) răspîndirea unor informații care au fost cunoscute de public; 2) Trăsătura informațiilor de a nu corespunde realității și de a
leza onoarea și demnitatea; 3) Faptul răspîndirii acestora de către pîrît.
b) repararea prejudiciului cauzat prin executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale;
1) existența și valabilitatea contractului; 2) executarea necorespunzătoare; 3) suferirea unui prejudiciu și întinderea acestuia

c) solicitarea rezervei succesorale (cota obligatorie) de la unicul succesor testamentar.

Testul nr.6
Subiectu 1. Întreruperea termenelor de prescripție extinctivă

1.1. Definiți noțiunea ”întreruperea termenelor de prescripție extinctivă”.

Întreruperea termenului de prescripţie, înseamnă că timpul care s-a scurs pînă la împrejurarea, ce aservit temei de întrerupere,
nu se ia în considerare. După întrerupere termenul de prescripţie începe să curgă din nou pentru un termen deplin, prevăzut de
lege pentru categoria dată de pretenţii. Timpul scurs pînă la întrerupere nu se ia în calcul. Timpul scurs pînă la suspendare,
dimpotrivă se ia în calcul, după suspendare el continuîndu-şi cursul mai departe.

1.2. Analizați temeiurile de întrerupere a termenelor de prescripție extinctivă.

Împrejurările indicate în art. 277 CC RM de întrerupere a termenului de prescripţie (spre deosebire de cele ce suspendă),
poartă în caracter subiectiv, adică se manifestă în dependenţă de voinţa persoanelor, şi de aceea sunt acţiuni, dar nu
evenimente. La ele se referă: a) înaintarea acţiunii; b) recunoaşterea datoriei.

Pentru întreruperea termenului de prescripţie este necasar ca acţiunea să fie înaintată în instanţa de judecată, judecat arbitrală, a
arbitrilor aleşi, sau alt organ jurisdicţional, în modul stabilit de lege. În conformitate cu art. 277 CC RM, curgerea termenului
de prescripţie se întrrupe, în special, prin înaintarea acţiuniiîn modul stabilit, adică cu aplicarea regulilor de competenţă
generală şi jurisdicţională, de formă şi conţinut al cererii, de achitare a taxei de stat, cît şi a altor cerinţe, prevăzute de actele
normative, încălcarea cărora poate duce la refuz în primirea cererii şi restituirea acesteia reclamantului. Curgerea termenului de
prescripţie se întrerupe cu condiţia depunerii acţiunii în modul stabilit. Dacă acţiunea a fost depusă în modul necorespunzător,
de exemplu cu încălcarea regulilor de competenţă, prescripţia nu se întrerupe. Nu se întrerupe prescripţia ţi în cazul cînd
reclamantul a refuzat de la acţiune.

Un alt temei de întrerupere a termenului de prescripţie este recunoaştera de către persoana obligată a pretenţiilor persoanei
împuternicite – recunoaşterea datoriei sau obligaţiei. Recunoaşterea obligaţiei, înclusiv şi a datoriei, întrerupe prescripţia în
raporturile, atît cu participarea persoanelor fizice, cît şi a persoanelor juridice. Aceasta decurge din legislaţia în vigoare, care
prevede că băncile de stat şi cele comerciale, persoanele juridice, independent de forma de proprietate, dar şi cetăţenii, pot să
acored unul altuia împrumuturi ( cu sau fără dobîndă). În cazul întreruperii termenului de prescripţie în legătură cu
efectuarea de către persoana obligată a acţiunilor, din care rezultă că recunoaşte acţiunea ( p.”b” alin.1 art. 277 CC RM),
instanţa de judecată şi persoana cointeresată trebuie în fiecare caz să stabilească, cînd concret au fost săvîşite aceste acţiuni.
Această împrejurare este foarte importantă, deoarece întreruperea poate opera doar înăuntrul termenului de prescripţie, dar şi
nu după expirarea lui. Săvîrşirea de către debitor sau altă persoană obligată a acţiunilor prin care se recunoaşte pretenţia după
expirarea termenului de prescripţie, nu este temei pentru întrerupere. Astfel, din data săvîrşirii acţiunilor de către persoana din
care rezultă recunoaşterea acţiunii, depinde hotărîrea întrebării despre faptul dacă a expirat sau nu termenul de precripţie. În
cazurile în care, acţiunile de recunoaştere a datoriei au fost făcute după expirarea termenului de prescripţie, astfel de acţiuni
deja nu întrerup prescripţia. Ceea ce nu curge, nu poate fi întrerupt. Legislaţia civilă deosebeşte aşa-numita datorie de bază şi
cerunţe suplimentare.Neexecutarea cerinţelor suplimentare reprezintă prin sine datoria suplimentară, nu de bază. Recunoaştera
de către debitor a datoriei de bază, inclusiv şi a formei de plată, singură prin sine nu poate servi drept dovadă a recunoaşterii de
către debitor şi a datoriei suplimnetare ( penalităţi, dobînzi), cît şi a pretenţiilor de reparare a daunelor şi respectiv, nu poate fi
considerată ca întrerupere a curgerii termenului de prescripţie în ceea ce priveşte pretenţiile suplimentare şi cele de raprare a
daunelor. Alin.2 art. 277 CC RM indică asupra consecinţelor întreruperii : Dupa intreruperea cursului prescriptiei extinctive,
incepe sa curga un nou termen. Timpul scurs pina la intreruperea cursului prescriptiei extinctive nu se include in noul
termen de prescriptie extinctiva.

1.3. Speța
Soluție greșită a instanței. Deoarece termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune.
Dreptul la acţiune se naşte la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului. În cazul în care dreptul
subiectiv este afectat de un termen suspensiv sau de o condiţie suspensivă, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă
de la data împlinirii termenului ori a realizării condiţiei. În speță dreptul a fost afectat de termen, creanța a devenit exigibilă la
data de 30 iulie 2016, de aici incepe sa curgă termenul de prescriptie. Ulterior prin email debitorul a recunoscut datoria,
respectiv s-a interupt termenul și a început să curgă un nou termen de la data trimiterii emailului, din aceasta dată timp de 3 ani
creditorul re dreptul să-și valorifice creanța. Soluție-instanța greșit a respins acțiunea deparece aceasta se încadra perfect în
termen.
 Subiectu 2. Esența și paritcularitățile procedurii speciale în process civil
2.1 Definiți procedura specială și indicați participanții la process în procedura special
Procedura speciala este ordinea de examinare in instanta de judecata a cererilor prin care nu se urmăreşte soluţionarea unui
litigiu între părţile conflictului, sau cu alte cuvinte complex de norme procedurale, complementare sau derogatorii de la
procedura de drept comun, după care se soluţionează numai anumite pricini civile expres determinate prin lege.
Părțile în procedura speciala: petiționarul, persoane interesate, autorități publice.

2.2Comparați particularitățile procedurii special în raport cu procedurile contencioase (acțiune civilă, contencios
administrative)

Spre deosebire de acține civilă/contencios administrativ, procedura specială este caracterizată prin următoarele particularități:

-obiectul examinării nu este litigiul de drept, adica nu sunt interese contrare si contradictorialitatea procedurii

-nu există 2 părți contrare, ci doar petiționarul si alte persoane interesate

-in procedura speciala se poate de constata un fapt cu valoare juridică, recunoașterea existenței unui drept fără de care acesta
nu poate produce efecte, sau determinarea statutului juridic a persoanei.

-se aplică în baza temeiurilor expres prevăzute de lege.

-actul prin care se soluționează fondul este similar cu cel a acțiunii civile si cont. administrative-Hot. IJ.

2.2 Speța
Răspuns: a) Dacă, la depunerea cererii sau la examinarea pricinii în procedură specială, se constată un litigiu de drept ce ţine de
competenţa instanţelor judecătoreşti, instanţa scoate cererea de pe rol printr-o încheiere şi explică petiţionarului şi persoanelor
interesate dreptul lor de a soluţiona litigiul în procedură de acţiune civilă la instanţa competentă.

b)Instanța prin încheiere va respinge demersul, pt ca în procedura speciala se constata un fapt, acceptarea succesiunii
presupune confirmarea de instanta a intrarii in posesie a bunurilor, nu e sens sa pui sechestru pe presupusele bunuri proprii.

c) nstanţa judecătorească dispune încetarea procesului

Testul 7
Subiectul I Noțiunea și elementele constitutive ale persoanei juridice
1.1. Definiți noțiunea legală și doctrinară a persoanei juridice.
Noțiunea legală: Persoana juridică este organizația care are un patrimoniu distinct și răspunde pentru obligațiile sale cu acest
patrimoniu, poate să dobândească și să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale și personale nepatrimoniuale, să-și
asume obligații, poate fi reclamant și pârât în instanța de judecată.
Mențiune: Definiția legală este incompletă și imprecisă, legiutiroul moldav a menționat unele elemente care nu sunt necesare
și, invers, nu a consemnat unele fără de care persoana juridică nu poate exista.
Noțiunea doctrinară: Persoana juridică este organizația înzestrată cu patrimoniu propriu, destinat realizării scopului propus
prin actul de constituire, căreia I se recunoaște, în condițiile legii, capacitatea juridică.
1.2. Analizați elementele constitutive ale persoanei juridice.
Elementele constitutive ale persoanei juridice sunt: organizare, patrimoniu și scop.
a) Organizare proprie: structurarea colectivului de oameniastfel încât aceștia să se manifeste în raporturile juridice ca unul
singur. O persoană juridică există numai dacă are o structură proprie, care presupune existența a cel puțin două organe
obligatorii: organul supreme (principal) și organul executiv. PJ mai complexe pot avea mai multe organe obligatorii. Compania
unei singure persoane de asemenea are o structură organizatorică proprie, unicul asociat cumulează atât atribuțiile organului
supreme și a organului executiv. Una și aceeași persoană, în calitate de fondator, decide, apoi în calitate de director se
subordonează propriei decizii. Legiuitorul permite societății cu o singură persoană să existe și să funcționeze după acekeași
reguli. Structura PJ constă din organe obligatorii (indicate de lege) și neobligatorii (facultative).
b) Patrimoniu propriu: totalitatea de drepturi și obligații cu caracter economic. Patrimoniu cuprinde o latură activă
(drepturile) și o latură pasivă (obligațiile). Sensul economic al acestei noțiuni include numai latura activă, adică totalitatea de
drepturi deținute de societate. La noțiunea de PJ utilizată de legiuitor sensul de patrimoniu este incorect, or PJ nu poate să
răspundă cu totalitatea de drepturi și obligații pentru obligațiile sale. În realitae, PJ răspunde pentru obligațiile sale cu toate
drepturile (bunurile) pe care le deține. Aici se includ și bunurile trasnmise cu titlu de aport la capitalul social. Autonomia
patrimonioului PJ determină anumite consecințe juridice: bunurile aduse de membur ca aport, cotizație, contribuție, cuprinse în
activul social, formează gajul general al creditorilor PJ, obligațiile PJ față de terți nu se pot compensa cu obligațiile terților față
de membri ș.a.
c) Scopul propriu: legiutorului moldav i-a scăpta din definiția legală anume acest element, adică, scopul fondatorilor la
constituirea PJ. Această lacună este suplinită prin art. 59 alin. 2 CC unde este indicat că PJ pot avea scop lucrativ sau
nelucrativ. Scopul este o componentă a voinței și exprimă interesul fiecărui membru al PJ la realizarea scopului ideal sau
material. Scopul PJ se manifestă prin activitatea desfășurată de aceasta. Dacă e scop lucrativ, membrii au interes de a dobândi
drepturi patrimoniale și de a patricipa la împărțirea beneficiilor. În cazul PJ cu scop nelucrativ, nu există această posibilitate
legală.
1.3. În 2014 între SNC Steaua și SRL Crisco a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care SRL Crisco a vândut
lui SNC Steaua stofă în sumă de 50 000 lei, SNC Steaua nu a achitat marfa. În 2015 SNC Steaua se transfrmă în SRL
Steaua. În 2016 SRL Crisco, după pronunțarea instanței de judecată prin care SRL Steaua a fost obligată la onorarea
obligațiilor contractuale, respectiv la plata a 50 000 lei a început urmărirea patrimoniului SRL Steaua, deoarece trebuia să
achite datoria, SRL Crisco purcede la urmărirea bunurilor asociaților SRL Steaua, iar aceștia refuză achitarea datoriei de
50 000 lei, invocând faptul că SRL Steaua fiind o societate cu răspundere limitată, pentru datoriile acesteia nu pot fi
urmărite bunurile asociaților.
Analizați speța. 1) Ce presupune operațiunea de transformare a persoanei juridice? 2) Legislația prevede limitări în ceea
ce privește transformarea persoanei juridice? 3) Vor fi obligați asociații SRL Steaua să achite datoria formată de SNC
Steaua până la reorganizare?
1) Transformarea persoanei juridice are ca efect schimbarea formei sale juridice de organizare prin modificarea actelor de
constituire în condiţiile legii. Transformarea persoanei juridice trebuie să întrunească şi condiţiile prevăzute de lege pentru
forma juridică de organizare în care se transformă. Persoana juridică se reorganizează prin fuziune (contopire şi absorbţie),
dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare. În cazul reorganizării persoanei juridice prin transformare, drepturile şi
obligaţiile persoanei juridice reorganizate trec la noua persoană juridică în conformitate cu actul de transmitere.
2) În termen de 15 zile de la adoptarea hotărîrii de reorganizare, organul executiv al persoanei juridice participante la
reorganizare este obligat să informeze în scris toţi creditorii cunoscuţi şi să publice în „Monitorul Oficial al Republicii
Moldova” şi, în mod gratuit, pe pagina web oficială a organului înregistrării de stat un aviz privind reorganizarea. Creditorii
pot, în termen de o lună de la publicarea avizului, să ceară persoanei juridice care se reorganizează garanţii în măsura în care
nu pot cere satisfacerea creanţelor. Dreptul la garanţii aparţine creditorilor doar dacă vor dovedi că prin reorganizare se va
periclita satisfacerea creanţelor lor. Creditorii sînt în drept să informeze organul înregistrării de stat cu privire la creanţele faţă
de debitorul care se reorganizează.
3) Da, vor fi obligați. Or, în cazul reorganizării persoanei juridice prin transformare, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice
reorganizate trec la noua persoană juridică în conformitate cu actul de transmitere. Actul de transmitere şi bilanţul de repartiţie
trebuie să conţină dispoziţii cu privire la succesiunea întregului patrimoniu al persoanei juridice reorganizate, în privinţa
tuturor drepturilor şi obligaţiilor faţă de toţi debitorii şi creditorii acesteia, inclusiv obligaţiile contestate de părţi.

Subiectul II Dreptul de a declara apel și elementele apelului în procedura civilă

2.1. Definiți apelul drept cale de atac în procesul civil.
Noțiune: mijloc juridic procesual prin intermediu căruia se poate solicita verificarea legalității și temeinicii hotărârii
judecătorești și, în final, remedierea erorilor comise. Apelul este o cale ordinară de atac și poate fi exercitată de oricare dintre
părțile la proces și pentru orice temeiuri. Instanța superioară rejudecă fondul cauzei. Apelul este o cale ordinară de atac,
devolutivă și suspensivă de executare în privința hotărârilor nedefinitive. Apelul este mijlocul procesual prin care persoana
nemulțumită de hotărârea primei instanțe solicită curții de apel, în condițiile prevăzute de lege, modificarea sau casarea (totală
sau parțială) a acesteia.
2.2. Deduceți elementele apelului (subiecții, obiectul, temeiurile și termenul declarării)
Obiectul: Hotărîrile susceptibile de apel pot fi atacate, pînă a rămîne definitive, în instanţă de apel care, în baza materialelor
din dosar şi a celor prezentate suplimentar, verifică corectitudinea constatării circumstanţelor de fapt ale pricinii, a aplicării şi
interpretării normelor de drept material, precum şi respectarea normelor de drept procedural, la judecarea pricinii în primă
instanţă. Pot fi atacate cu apel hotărîrile pronunţate în primă instanţă de judecătorii pot fi atacate cu apel la curţile de apel de
drept comun. Nu pot fi atacate cu apel hotărîrile pronunţate în primă instanţă de către curţile de apel. Hotărîrile pronunţate în
primă instanţă după reexaminarea pricinii pot fi atacate cu apel după reguli generale.
Subiecții: Sunt în drept să declare apel: părţile şi alţi participanţi la proces, reprezentantul în interesul apelantului, dacă este
împuternicit în modul stabilit de lege, martorul, expertul, specialistul şi interpretul, reprezentantul cu privire la compensarea
cheltuielilor de judecată ce li se cuvine. Persoana interesată care a renunţat expres la apel în privinţa unei hotărîri nu mai are
dreptul să declare apel. Renunţarea la apel se face prin depunerea unei cereri în prima instanţă pînă la expirarea termenului de
depunere a apelului. Coparticipanţii (coreclamanţii, copîrîţii) şi intervenienţii care participă în proces din partea apelantului se
pot alătura la apel, dacă pretenţiile lor coincid cu pretenţiile apelantului, prezentînd o cerere scrisă. Pentru cererea de alăturare
la apel nu se plăteşte taxă de stat. În cazul în care pretenţiile apelantului nu coincid cu pretenţiile alăturatului, acesta din urmă
este în drept să depună apel după regulile generale, plătind taxă de stat. Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau cererii de
apel nu i se dă curs, sau cererea a fost restituită, sau există alte motive care exclud soluţionarea fondului, alăturarea la apel
produce efecte juridice în cazul în care a avut loc în interiorul termenului de apel şi persoana alăturată a plătit taxă de stat.
Temeiurile apelului: deși CPC nu prevede expres temeiurile de apel, toate cererile de apel trebuie motivate. În caz contrar,
cererii de apel nu i se dă curs.
Termenul: Instanţa de judecată va întocmi hotărîrea integrală dacă participanţii la proces, în termen de 30 de zile de la
pronunţarea dispozitivului hotărîrii, depun cerere de apel. Termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data
pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de apel se întrerupe prin decesul participantului la
proces care avea interes să facă apel sau prin decesul mandatarului căruia i se comunicase hotărîrea. În astfel de cazuri, se face
o nouă comunicare la locul deschiderii succesiunii, iar termenul de apel începe să curgă din nou de la data comunicării
hotărîrii. Pentru moştenitorii incapabili şi pentru cei limitaţi în capacitatea de exerciţiu sau pentru cei dispăruţi fără veste
termenul curge din ziua în care se numeşte tutorele sau curatorul.
2.3. Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de apel în următoarele situații?
a) Cererea de apel a fost înregistrată direct la instanța de apel, contrar regulilor de depunere prevăzute de CPC.
Art. 268 alin. 1 CPC: Instanţa de apel dispune printr-o încheiere, fără înştiinţarea participanţilor la proces, să nu se dea curs
cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
b) Cererea de apel a fost depusă în ziua 29-a din ziua primirii hotărârii motivate.
Termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel.
Dacă pronunțarea dispozitivului hotărârii a coincis cu primirea hotărârii motivate atunci apelantul a depus apelul în termen.
Astfel, potrivit art. 367 CPC, preşedintele primei instanţe, după ce primeşte cererea de apel, înscrisurile şi alte probe alăturate
care nu au fost prezentate în primă instanţă, dispune înregistrarea imediată a cererii de apel. Dacă se va constata că apelul a fost
depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze
repunerea în termen, atunci instanța va dispune printr-o încheiere restituirea cererii de apel (art. 369 CPC).
c) În cererea de apel nu este indicat nici un temei de casare a hotărârii prevăzut de CPC.
CPC în art. 365 prevede că în cuprinsul cererii de apel trebuie să se indice motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază
apelul. Dacă cererea de apel nu întrunește aceste condiții, instanța de apel dispune printr-o încheiere fără înştiinţarea
participanţilor la proces, să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor (art. 368
CPC).
Testul 8
Subiectul I Nulitatea actului juridic civil
1.1. Definiți dolul ca viciu de consimțământ.
Dolul (viclenia) este un viciu de consimțământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace viclene pentru
a o determina să încheie un act juridic. În esneșă, dolul este o eroare provocată. Dolul este o eroare determinată prin
circumstanțe foruite, este opera de voință a unei persoane, de regulă parte a AJ civil, care utilizează mijloace viclene, ori de
înșelăciune, pentru a sili cealaltă parte să încheie un AJ civil.
1.2. Analizați dolul ca viciu de consimțământ.
Dolul, în contextul CC, se aplică doar atunci când acesta nu cade sun incidența normei penale. Dolul presupune existența a
două elemente: unul obiectiv (material) și celălalt subiectiv. Elementul obiectiv constă în utilizarea de mijloace viclene, acțiuni
sau inacțiuni, prin care persoana este indusă în eroare, ex acte de viclenie, de prezentare falsă a realității. AJ civil poate fi
declarat nul chiar și atunci când autorul dolului estima că actul este avantajos pentru cealaltă parte. Inacțiunea (reticență) se
manifestă prin neaducerea la cunoștință celeilalte părți a AJ civil a unor împrejurări determinate pe care ea trebuia să le
cunoască. Elementul subiectiv constă în intenția de a induce în eroare, intenția uneia dintre părți și în intenția persoanei terțe
care nu este parte la AJ.
Pentru ca dolul să fie considerat viciu de consimțământ trebuie să se respecte următoarele condiții:
a) Comportamentul dolosiv sau viclean trebuie să fie determinant la încheierea AJ
Carcaterul determinant sau nedeterminant al dolului îl constată instanța judecătorească, ținând cont de experineța victimei, de
pregătirea ei intelectuală, de starea ei de sănătate, precum și de alți factori.
b) Dolul trebuie să emane de la cealaltă parte
Regula generală prevede că dolul afectează nulitatea AJ dacă provine de la o persoană care este parte a AJ. Totodată, art. 228
alin. 3 prevede excepția: în cazul în care dolul este comis de un terţ, actul juridic poate fi anulat numai dacă se demonstrează că
cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie despre dol.
c) Dolul trebuie să fie anterior încheierii AJ
d) Dolul trebuie să fie dovedit de partea care îl invocă.
Dolul nu se prezumă ci trebuie dovedit de cel care îl invocă.
1.3. Vasile l-a indus în eroare pe Victor fapt ce l-a determinat să cumpere de la Andrei un set de lingure și furculițe. Victor a
depistat că lingurile și furculițele nu sunt din argint și a cerut de la Andrei restituirea banilor. Ultimul a refuzat, iar Victor
s-a adresat în judecată.
1) Care temei de nulitate a invocat Victor? 2) Care va fi hotărârea instanței de judecată? Argumentați răspunsul.
1) Victor a invocat drept temei de nulitate dolul.
2) Victor va trebui să dovedească prezența dolului. Menționăm că în acest caz dolul este comis de un terț. Astfel, dacă Victor
va putea demonstra că Andrei cunoștea sau trebuia să cunoască despre dol, atunci instanța de judecată va declara drept nulă
vânzarea-cumpărarea furculițelor și lingurelor. Totodată, trebuie să se stabilească dacă sunt respectate celelate condiții cu
privire la existența dolului (cele 4 menționate mai sus).
Subiectul II Împuternicirile instanței de recurs împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel în procesul civil
2.1. Indicați acțiunile ce pot fi întreprinse de instanța de recurs la etapa depunerii cererii de recurs.
Recursul se depune de părţile şi alţi participanţi la proces; martorul, expertul, specialistul, interpretul şi reprezentantul, cu
privire la compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvine cu respectarea condiţiilor prevăzute de CPC. Cererea de recurs
se înregistrează la grefa Curţii Supreme de Justiţie. Dacă cererea de recurs nu corespunde prevederilor art.437 (cuprinsul
cererii de recurs), instanţa, printr-o încheiere semnată de preşedintele sau vicepreşedintele colegiului respectiv, o restituie în
termen de 5 zile. Încheierea este nesusceptibilă de atac. În cazul în care se solicită scutirea, amînarea sau eşalonarea plăţii taxei
de stat (cu prezentarea documentelor justificative), cererea de recurs nu se restituie, completul din trei judecători urmînd să se
pronunţe, printr-o încheiere nesusceptibilă de atac, asupra demersului înaintat. Dacă demersul privind scutirea, amînarea sau
eşalonarea plăţii taxei de stat a fost respins, se dispune, printr-o încheiere nesusceptibilă de atac, de a nu da curs cererii,
acordîndu-i-se recurentului un termen rezonabil pentru achitarea taxei de stat. Dacă recurentul îndeplineşte în termen
indicaţiile din încheierea judecătorească, recursul se consideră depus la data prezentării iniţiale. În caz contrar, cererea de
recurs se restituie recurentului. În cazul în care se solicită suspendarea executării hotărîrii atacate cu recurs, cererea de recurs
nu se restituie, completul din trei judecători urmînd să se pronunţe asupra demersului înaintat, printr-o încheiere nesusceptibilă
de atac, în cel mult 10 zile de la depunerea cererii însoţite de confirmarea eliberată de executorul judecătoresc privind
depunerea cauţiunii. Încheierea de suspendare se transmite imediat recurentului. Restituirea cererii de recurs nu împiedică
declararea repetată a recursului după lichidarea neajunsurilor şi respectarea celorlalte reguli stabilite de lege pentru declararea
lui. Dacă cererea de recurs corespunde prevederilor art. 437 (cuprinsul cererii de recurs), grefa Curţii Supreme de Justiţie
înregistrează intentarea procedurii de recurs.
2.2. Deduceți împuternicirile instanței de recurs împotriva actelor de dispoziție a curților de apel după examinarea
acestuia.
Instanţa, după ce judecă recursul, este în drept: (art. 445 CPC)
a) să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu
recurs;
b) să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă
hotărîre;
c) să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în
toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs;
c1) să admită recursul şi să caseze integral decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, trimiţînd pricina spre
rejudecare în prima instanţă doar în cazul în care a constatat încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural
specificate la art. 432 alin. (3) lit. d) (instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în
process) şi f) (hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale). La solicitarea participanţilor la proces,
instanţa de recurs poate trimite pricina spre rejudecare în prima instanţă în cazul prevăzut la art. 432 alin. (3) lit. b) (a aplicat o
lege care nu trebuia să fie aplicată);
d) să admită recursul şi să caseze decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, dispunînd încetarea procesului ori
scoaterea cererii de pe rol dacă există temeiurile prevăzute la art.265 (temeiurile de încetare a procesului) şi 267 (temeiurile
scoterii cererii de pe rol);
e) să admită recursul şi să modifice decizia instanţei de apel şi/sau hotărîrea primei instanţe;
f) să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe;
g) să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel, cu pronunţarea unei încheieri de restituire a cererii de apel dacă
există temeiurile prevăzute la art. 369 (restituirea cererii de apel).
Hotărîrea sau decizia casată nu are nici o putere legală. Actele de asigurare sau de executare făcute în temeiul unei astfel de
hotărîri sau decizii îşi pierd puterea legală dacă instanţa de recurs nu dispune altfel.
În cazul în care pricina este trimisă spre rejudecare, cu acordul tuturor participanţilor la proces, instanţa de recurs indică actele
procesuale rămase valabile, celelalte fiind desfiinţate de drept.
În urma examinării recursului, instanţa de recurs emite o decizie care rămîne irevocabilă din momentul emiterii. Decizia se
consideră a fi emisă din momentul plasării acesteia pe pagina web a Curţii Supreme de Justiţie.
Copia deciziei instanţei de recurs se remite părţilor în termen de 5 zile de la data emiterii.
2.3. Argumentați cum trebuie să soluționeze instanța de recurs dacă la examinarea recursului s-a constatat că:
a) Deși instanța de fond și cea de apel au admis acțiunea reclamantului, reprezentantul reclamantului nu a avut împuternicirea
de a depune o acțiunea în instanța de judecată, ci doar dreptul să semneze cererea de chemare în judecată.
b) Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de apel depuse de intervenientul accesoriu, deși ultimul a fost reprezentat de
avocatul pârâtului intimat a cărui apel a fost respins.
c) Instanța de fond și cea de apel greșit au admis și administrat în calitate de probe dispozițiile martorilor, deoarece reieșind din
circumstanțele cauzei, acestea se încadreaza în prevederile art. 11 Cod Civil (imposibilitatea administrării probei cu martori).
Instanța de recurs se expune doar referitor la circumstanțele de drept, nu și la cele de fapt.

Testul 9
Subiectul I Nulitatea actului juridic civil
1.1. Definiți eroarea ca viciu de consimțământ.
Eroarea este falsa reprezentare a unei situații, o părere greșită despre unele împrejurări legate de încheierea convenției. Nu
orice eroare duce la nulitatea AJ civil, doar eroarea considerabilă afectează valabilitatea consimțământului. Eroarea este
considerabilă dacă la încheiere a existat o falsă reprezentare referitor la:
a) natura actului juridic;
 b) calităţile substanţiale ale obiectului actului juridic;
c) părţile actului juridic (partenerul sau beneficiarul), în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al
încheierii actului juridic.
1.2. Analizați eroarea ca viciu de consimțământ.
În continuare vom analiza situațiile caând eroarea duce la nulitatea AJ civil:
a) Eroarea asupra naturii AJ civil. O parte crede că încheie un anumit AJ, iar cealaltă parte crede că încheie un altul. Ex:
Vânzătorul cree că încheie un contract de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață, iar cumpărătorul crede că încheie un
contract de vânzare-cumpărare. În acest caz manifestarea de voință este necorespunzătoare realității și de aceea un astfel de act
va fi lovit de nulitate relativă.
b) Eroarea asupra calităților substanțiale ale obiectului AJ civil. Obiectul AJ civil reprezintă conduita subiectelor RJ civil și el
poate fi divers. De cele mai deseori, elementele prestației vor fi privite ca fiind substanțiale sau nesubstanțiale, după intenția
părților. Ex: o persoană, în loc de un portret autentic, precum și-a dorit, cumpărăr din eroare o copie. Nu va fi viciu de
consimțământ atunci când persoana a crezut că portertul este pictat pe pânză, pe când el este pictat pe lemn.
c) Eroarea asupra persoanei. CC prevede expres că doar în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al
încheierii actului juridic. Identitatea părților are imporatnță pentru încheierea actelor intuito personae precum și pentru
valabilitatea căsătoriei. Ex: este nulă căsătoria când se demonstrează că actul de căsătorie nu a fost semnat de mireasă, ci de
sora ei care seamănă cu ea.
Eroarea de fapt – o falsă reprezentare a realității faptelor, adică se referă la natura actului, la calitățile substanțiale ale
obiectului AJ, precum și la părțile actului.
Eroarea de drept – o falsă reprezentare a existenței sau a conținutului unui act normativ. Nimeni nu poate invoca necunoașterea
legii. Deci, eroarea de drept nu este temei de anulare a AJ.
Dovada erorii ca viciu de cosimțământ este datoria celui care o invocă, AJ poate fi declarat nul, fiind prezentă nulitatea
relativă.
1.3. A (vânzător) și B (cumpărător) au încheiat contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil. La momentul încheierii
contractului cumpărătorul considera că plata impozitului pe bunurile imobiliare este de 0,05% din costul bunului. După
30 zile de la încheierea contractului, B a procurat ziarul Timpul și a aflat că impozitul pe bunurile imobile, potrivit Codul
Fiscal, este nu de 0,05%, ci de 0,3%. B s-a adresat către A cu cerințe de a anula contractul de vânzare-cumpărare pe
motivul că s-a aflat în eroare la momentul încheierii contractului despre mărimea impozitelor ce urmează să fie achitate
de proprietarul imobilului. A a respins cerința lui B, ultimul adresându-se în judecată.
Ce hotărâre trebuie să adopte instanța de judecată. Argumentați răspunsul.
În această situație suntem în prezența unei erori de drept. Totodată, necunoașterea legii nu este temei de anulare a AJ. Or, legea
prevede expres situațiile când eroarea este temei de anulare a AJ. Prin urmare, instanța de judecată va constata că nu există
niciun temei legal de anulare a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului și acesta va continua să producă efecte juridice
între părți.

Subiectul II Procedura examinării contestațiilor contra hotărârilor arbitrale.

2.1. Descrieți procedura contestării hotărârilor arbitrale în instanța de judecată.
Hotărîrea arbitrală pronunţată pe teritoriul Republicii Moldova poate fi contestată în instanța care ar fi fost competentă să
examineze cauza civilă în lipsa clauzei de arbitraj, de către părţile în arbitraj, înaintînd o cerere de desfiinţare a hotărîrii
arbitrale.
Cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale se examinează în şedinţă de judecată în cel mult o lună de la data intrării ei în
judecată, potrivit regulilor stabilite de CPC.
În cadrul pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare, la solicitarea ambelor părţi în arbitraj, judecătorul poate cere arbitrajului,
potrivit regulilor stabilite de CPC pentru reclamarea probelor, materialele dosarului, hotărîrea arbitrală, care se contestă, în
original.
Părţile în arbitraj sînt înştiinţate legal despre locul, data şi ora şedinţei de judecată. Neprezentarea lor însă nu împiedică
dezbaterea pricinii.
În timpul dezbaterii pricinii, judecata constată, în urma cercetării probelor prezentate de părţi în argumentarea pretenţiilor şi
obiecţiilor lor, existenţa sau lipsa temeiurilor pentru desfiinţarea hotărîrii arbitrale, prevăzute de art.480.
2.2. Deduceți temeiurile pentru desființarea hotărârilor arbitrale.
Articolul 480. Temeiurile pentru desfiinţarea hotărîrii arbitrale
(1) Hotărîrea arbitrală se desfiinţează numai în cazurile prevăzute de prezentul articol.
(2) Hotărîrea arbitrală se desfiinţează în cazul cînd partea care cere desfiinţarea hotărîrii prezintă
în judecată probe despre faptul că:
a) litigiul examinat de arbitraj nu poate fi, potrivit legii, obiectul dezbaterii arbitrale;
b) convenţia arbitrală este nulă în temeiul legii;
c) hotărîrea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi temeiurile, locul şi data pronunţării ori nu este
semnată de arbitri;
d) dispozitivul hotărîrii arbitrale cuprinde dispoziţii care nu pot fi executate;
e) arbitrajul nu a fost constituit sau procedura arbitrală nu este în conformitate cu convenţia
arbitrală;
f) partea interesată nu a fost înştiinţată legal despre alegerea (numirea) arbitrilor sau despre
dezbaterile arbitrale, inclusiv despre locul, data şi ora şedinţei arbitrale sau, din alte motive întemeiate,
nu s-a putut prezenta în faţa arbitrajului pentru a da explicaţii;
g) arbitrajul s-a pronunţat asupra unui litigiu care nu este prevăzut de convenţia arbitrală ori care
nu se înscrie în condiţiile convenţiei, ori hotărîrea arbitrală conţine dispoziţii în probleme ce depăşesc
limitele convenţiei arbitrale. Dacă dispoziţiile în problemele cuprinse în convenţia arbitrală pot fi
separate de dispoziţiile care nu decurg din convenţie, instanţa judecătorească poate desfiinţa numai acea
parte a hotărîrii arbitrale în care se conţin dispoziţii ce nu se înscriu în convenţia arbitrală;
h) hotărîrea arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislaţiei Republicii Moldova sau
bunele moravuri.
2.3. Argumentați cum trebuie să procedeze instanța în următoarele situații:
a) Instanța de arbitraj a aplicat o lege neconstituțională.
Un temei de desființare este atunci când hotărîrea arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislaţiei Republicii Moldova.
În acest context, aplicarea unei legi neconstituționale duce la desființarea hotărârii arbitrale.
b) Pe parcursul examinării cauzei s-a constatat că compromisul nu a fost încheiat în formă scrisă.
Compromis - înţelegere între părţi ca un litigiu izvorît cu certitudine între ele să fie soluţionat prin arbitraj, indicîndu-se, sub
sancţiunea nulităţii, obiectul litigiului şi instituţia de arbitraj. Astfel, potrivit temeiului prevăzut de CPC când arbitrajul s-a
pronunţat asupra unui litigiu care nu este prevăzut de convenţia arbitrală ori care nu se înscrie în condiţiile convenţiei,
instanța de judecată va desființa hotărârea de arbitraj.
c) La etapa examinării cererii de desființare a hotărârii arbitrale, s-a constatat că litigiul examinat în arbitraj se referă la
apărarea onoarei și demnității persoanei.
Nu toate litigiile pot fi delegate soluționării către organul arbitral. Conform legislației, părțile în procesul pot delega
competența de a judeca litigiile ce izvorăsc între acestea, cu excepția pretențiilor care țin de:
dreptul familiei; contractele de locațiune (chirie) a încăperilor de locuit, inclusiv litigiile cu privire la încheierea, validitatea,
încetarea și calificarea unor astfel de contracte; drepturile patrimoniale cu privire la locuințe; împotriva unei autorități publice;
insolvabilitate; înstrăinarea bunurilor din domeniului public; viață și sănătate; drepturile nepatrimoniale ale proprietății
intelectuale; alte litigii în privința cărora legea deleagă competența exclusivă a instanțelor judecătorești. Onoarea și demnitatea
persoanei nu se include în această listă, respectiv instanța de judecată va purcede la analiza existenței temeiurilor de desființare
sau nu a hotărârii arbitrale.

Testul 10
Subiectul I Capacitatea de folosință a persoanei fizice
1.1. Definiți capacitatea de folosință a persoanei fizice și enumerați caracterele juridice ale capacității de folosință a
persoanei fizice.
Noțiune: o parte a capacității civile a oamenilor, constând în aptitudinea lor de a avea drepturi și obligații civile. Adică,
aptitudinea PF de a fi titulară de drepturi și obligații civile, calitatea de a fi subiect individual de drept civil, adică participant la
diferite RJ civile. Poate fi determinată numai prin lege.
Principalele caractere juridice ale capacității de folosință sunt: legalitatea, generalitatea, egalitatea și universalitatea,
inalienabilitatea, intangibilitatea.
a) Legalitatea – această capacitate este de domeniul legii, este creația legiuitorului. Începutul, conținutul și încetarea capacității
de folosință a PF sunt în exclusivitate determinate de lege.
b) Generalitatea – caracterul abstract și atotcuprinzător al omului de a avea drepturi și obligații civile.
c) Egalitatea – capacitatea de folosință a PF se bazează pe principiul egalității în fața legii. Prin urmare, sexul, rasa, originea,
religia nu au nicio înrăurire asupra capacității de folosință a persoanei.
d) Inalienabilitatea – nu poate forma obiect de renunțare, în tot sau în parte, și nici obiect de înstrăinare.
e) Intangibilitatea – capacității de folosință nu i se poate aduce limitări decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege.
f) Universalitatea – această capacitate este recunoscută tuturor PF.
1.2. Analizați conținutul capacității de folosință ale persoanei fizice.
Prin conținut al capacității de folosință a PF se înțelege aptitudinea acesteia de a avea orice drept și orice obligație civilă ori,
altfel spus, aceasta se constituie din totalitatea de drepturi și obligații civile pe care le poate avea un astfel de subiect de drept.
Drepturile civile nu sunt stabilite limitativ, ceea ce ar fi un lucru inutil. În legislație sunt enumerate, de regulă, drepturile și
obligațiile principale, specificându-se că persoanele pot avea și alte drepturi patrimoniale și personale neptrimoniale.
Sunt cunoscute două feluri de îngrădiri ale capacității de folosință:
a) Îngrădirile cu caracter de pedeapsă penală sunt stabilite de legea penală. Ex: privațiune de libertate, privarea de dreptul de a
ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități. Aceste îngrădiri îl limitează pe cel ce a săvârșit o infracțiune să-și
aleagă singur locul de trai..
b) Îngrădirile cu caracter de sancțiune civilă. De ex decăderea din drepturile părintești dacă se constată că se eschivează de la
exercitarea obligațiilor părintești inclusiv de la plata pensiei de întreținere. Alte îngrădiri, referitor la persoanele care nu pot fi
numite tutori sau curatori: minorul; persoana lipsită de sau limitată în capacitatea de exerciţiu; cel decăzut din drepturile
părinteşti; cel declarat incapabil de a fi tutore sau curator din cauza stării de sănătate ș.a. Altă îngrădire: succesorul nedemn -
Nu poate fi succesor testamentar sau legal persoana care:
- a comis intenţionat o infracţiune sau o faptă amorală împotriva ultimei voinţe, exprimate în testament, a celui ce a lăsat
moştenirea dacă aceste circumstanţe sînt constatate de instanţa de judecată;
- a pus intenţionat piedici în calea realizării ultimei voinţe a celui ce a lăsat moştenirea şi a contribuit astfel la chemarea sa la
succesiune ori a persoanelor apropiate sau la majorarea cotei succesorale ale tuturor acestora.
c) Îngrădirile cu caracter de protecție sunt prevăzute de legea civilă. Ele sunt incapacități speciale fie de a încheia AJ civile, fie
de a dobândi anumite drepturi și obligații. Aceste îngrădiri sunt instituite pentru a ocroti interesele unor anumite categorii de
persoane, avându-se în vedere situația specifică în care se află. Ex: tutorele, curatorul, soțul și rudele acestora de până la gradul
patru inclusiv nu au dreptul să încheie convenții cu persoana pusă sub tutelă sau curatelă, cu excepția transmiterii către aceasta
a averii prin donație sau în folosință gratuită.
1.3. După declararea judecătorească a morții lui Popa, bunurile sale au trecut la succesori, respectiv – casa de locuit a revenit
soțului ei care la rândul său a donat-o concubinei Mereuță, un lot de teren cu suprafața de 8 ari a revenit fiului său care a
început să-și construiască casa, pianul i-a revenit nepoatei Marcela care frecventa școala muzicală. După 5 ani de la
declararea morții, Popa apare și cere restituirea bunurilor în patrimoniul ei. Mereuță refuză să părăsească casa donată de
concubinul ei, iar fiul invocând că a făcut invetiții excesive în construcții nu poate întoarce lotul de teren. Ei invocă că o
dată ce Popa a fost declarat decedat, el nu mai dispune de capacitate de folosință și nu mai poate invoca dreptul la niciun
bun. Popa se adresează în instanța de judecată și cere să și se facă dreptate.
Care va fi hotărârea instanței de judecată?
PF poate fi declarată decedată pe cale judecătorească. Declararea morții ei precum și moartea propriu zisă duce la încetarea
capacității de folosință a persoanei. În speța dată, Popa era în viață și s-a întors la domiciliul ei. Astfel, după ce s-a adresat în
instanța de judecată, instanța, potrivit legii, trebuie să anuleze hotărârea de declarare a morții acesteia. Restabilirea în
capacitaea de folosință nu este necesară, pentru că ea nu a pierdut-o niciodată. Astfel, instanța doar o repune pe Popa în
drepturile subiective. Potrivit art. 53 alin. 2 CC Independent de momentul apariţiei sale, persoana declarată decedată poate cere
de la oricare altă persoană să-i restituie bunurile care s-au păstrat şi care au trecut cu titlu gratuit la aceasta după declararea
decesului său. Popa trebuie să înainteze o acțiune prin care revendică bunurile de la Mereuță și de la fiul său. Prin urmare,
Mereuță va fi obligată să părăsească casa de locuit, Marcela (dar ea nici nu a refuzat anterior) va trebui să restituie pianul, iar
fiul va trebui să restituie terenul. Totodată, potrivit art. 611, fiul va fi îndreptățit să ceară compensarea îmbunătățirilor.

Subiectul II Recuzarea judecătorului în cauzele civile

2.1. Identificați temeiurile obiective și cele subiective de recuzare a judecătorului.
Rejudecarea reprezintă un mijloc prin care un participant la process poate cere ca judecătorul incompatibil să nu participe la
judecarea cauzei.
Temeiurile de recuzare sunt expres și neexhaustiv prevăzute la art. 50
Articolul 50. Temeiurile de recuza
re a judecătorului
(1) Judecătorul care judecă cauza urmează a fi recuzat dacă:
a) la judecarea anterioară a cauzei a participat în calitate de martor, expert, specialist, interpret,
reprezentant, grefier, executor judecătoresc, arbitru sau mediator;
b) se află în raporturi de rudenie pînă la al patrulea grad inclusiv sau de afinitate pînă la al treilea
grad inclusiv cu vreuna dintre părţi, cu alţi participanţi la proces sau cu reprezentanţii acestora;
b1) o rudă a sa pînă la al patrulea grad inclusiv sau un afin pînă la al treilea grad inclusiv a
participat, ca judecător, la judecarea aceleiaşi cauze;
b2) este rudă pînă la al patrulea grad inclusiv sau afin pînă la al treilea grad inclusiv cu un alt
membru al completului de judecată;
c) este tutore, curator sau adoptator al uneia dintre părţi;
d) şi-a expus opinia asupra cauzei care se judecă;
e) are un interes personal, direct sau indirect, în soluţionarea cauzei ori există alte împrejurări care
pun la îndoială obiectivitatea şi nepărtinirea lui.
(2) – abrogat
(3) – abrogat
2.2. Determinați etapele procedurii de recuzare a judecătorului de la examinarea unei cauze civile.
Propunerea de recuzare şi de abţinere de la judecată se face oral sau în scris pentru fiecare în parte, trebuie să fie motivată şi
prezentată pînă la începerea dezbaterii pricinii în fond. Cererea de recuzare şi cererea de abţinere de la judecată pot fi înaintate
mai tîrziu doar dacă autorul lor a aflat de existenţa temeiului recuzării sau abţinerii după ce a început judecarea pricinii în
fond.
Dacă temeiurile recuzării i-au devenit cunoscute după ce a început judecarea pricinii în fond, instanţa este obligată să le
comunice în şedinţă de judecată pentru soluţionarea recuzării. În proces nu se admite înaintarea repetată a recuzării aceluiaşi
judecător şi pentru aceleaşi motive dacă anterior recuzarea lui a fost respinsă. De asemenea, nu se admite: recuzarea
judecătorului din suspiciune în imparţialitatea lui dacă nu sînt cunoscute temeiurile de drept şi de fapt pentru înaintarea
recuzării; recuzarea judecătorului căruia i s-a încredinţat verificarea temeiniciei recuzării declarate unui alt judecător; recuzarea
judecătorilor care nu sînt implicaţi în examinarea pricinii.
Articolul 53. Procedura de soluţionare a cererii de recuzare
(1) Propunerea de recuzare se examinează de instanţa sesizată cu acţiunea. Instanța examinează
explicațiile persoanei a cărei recuzare se solicită, dacă acestea au fost depuse, şi ascultă opinia
participanţilor la proces. Nu se admite interogarea ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare, nici
efectuarea unor acte de procedură.
(11) – abrogat
(2) Cererea de recuzare se distribuie spre soluționare în mod aleatoriu prin intermediul
Programului integrat de gestionare a dosarelor și se examinează în cel mult 5 zile lucrătoare din
momentul repartizării, fără a afecta continuitatea ședinței de judecată, însă pînă la soluționarea cererii
de recuzare se amînă pledoariile.
(3) Dacă, din motivul recuzării, în instanţa sesizată cu cauză nu se poate constitui complet de
judecată, cererea de recuzare se va judeca de instanţa ierarhic superioară spre care se îndreaptă calea de
atac respectivă.
(4) Recuzarea expertului, specialistului, interpretului şi grefierului se examinează de instanţa care
judecă cauza.
(5) Instanţa decide asupra recuzării în camera de deliberare printr-o încheiere motivată, care nu se
supune nici unei căi de atac decît o dată cu fondul hotărîrii sau al deciziei.
Articolul 54. Efectele admiterii cererii de recuzare
(1) Dacă cererea de recuzare a fost admisă de instanţa sesizată, cauza se examinează de un alt
judecător sau de un alt complet de judecători al acestei instanţe. În cazul neadmiterii cererii, cauza se
examinează de judecătorii desemnaţi.
(2) Dacă instanţa superioară învestită cu dreptul de a examina cereri de recuzare în cazurile
prevăzute de art.53 alin.(3) găseşte că cererea de recuzare este întemeiată, va dispune trimiterea cauzei la
o instanţă de acelaşi grad, iar în cazul imposibilităţii o va expedia spre examinare instanţei ierarhic
superioare spre care se îndreaptă calea de atac respectivă.
(3) În cazul respingerii cererii, cauza se va restitui spre judecare instanţei iniţiale.
(4) În încheierea prin care s-a admis recuzarea se precizează în ce măsură actele îndeplinite de
judecătorul recuzat urmează să fie menţinute.
2.3. Argumentați dacă în situațiile enunțate se manifestă temeiuri legate de recuzare a judecătorului:
a) Judecătorul nou-numit în funcție nu este apt din punct de vedere profesional să soluționeze o cauză civilă complexă.
Nu este temei de recuzare.
b) Judecătorul este rudă de gradul I cu expertul care a dat concluzii în judecată.
Este temei de recuzare. Art. 50 alin. 1 lit. b
c) Judecătorul a fost profesorul reprezentantului pârâtului.
S-ar putea să existe temei de recuzare, depinde de argumentarea părții care invocă. Art. 50 alin. 1 lit. e.
Testul 11

Subiectul I Dreptul de proprietate comună pe cote-părți

1.1. Definiți noțiunile drept de proprietate comună pe cote-părți și drept de proprietate comună în devălmășie, explicând
conceptul de cotă-parte ideală.
Drept de proprietate comună pe cote-părți – dreptul care aparține la două sau mai multe persoane exprimat în cote ideale (1/2,
1/3, ¼) asupra unui bun nefracțioant în materialitatea sa. Fiecare coproprietar este proprietarul exclusiv al unei cote-părţi ideale
din bunul comun. Cotele-părţi sînt prezumate a fi egale pînă la probă contrară.
Drept de proprietate comună în devălmășie - dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna
dintre ele să fie titularul unei cote-părţi ideale din bunul comun, bunul rămânând nefracționat în materialitatea sa, nefiind
determinată nici cota parte ideală din dreptul de proprietate.
Cotă-parte ideală - o fracţiune care nu este materialmente determinată, ci este stabilită numai intelectual, abstract. Înseamnă că
fiecare coproprietar poate exercita, în ceea ce priveşte partea sa ideală, toate prerogativele dreptului de proprietate, care sunt
compatibile cu natura ideală a acestei cote-părţi.
1.2. Analizați modul de exercitare a atributelor posesiune, folosință și dispoziție de către coproprietari.
a) Proprietate comună pe cote-părți. Aici distingem două situații:
1) exercitarea dreptului de folosință, posesiune dispoziție asupra întregului bun din proprietatea comună pe cote-părți. Fiecare
coproprietar are dreptul de a folosi bunul proprietate comună pe cote-părţi în măsura care nu schimbă destinaţia lui şi nu aduce
atingere drepturilor celorlalţi coproprietari. Modul de folosire a bunului comun se stabileşte prin acordul coproprietarilor sau,
în caz de divergenţe, prin hotărîre judecătorească în baza unei aprecieri echitabile a intereselor tuturor coproprietarilor.
Coproprietarul este în drept să ceară în posesiune şi folosinţă o parte din bunul comun corespunzător cotei sale, iar în caz de
imposibilitate, să ceară coproprietarilor care posedă şi folosesc bunul plata unei compensaţii echitabile. Coproprietarul care
exercită în mod exclusiv folosinţa bunului comun fără acordul celorlalţi coproprietari poate fi obligat la plata unei
despăgubiri. Fructele produse de bunul proprietate comună pe cote-părţi se cuvin tuturor coproprietarilor proporţional cotei-
părţi deţinute dacă aceştia nu au stabilit altfel. Coproprietarul care a suportat singur cheltuielile de producere sau de culegere a
fructelor are dreptul la compensarea acestor cheltuieli de către coproprietari proporţional cotei lor părţi. Coproprietarii vor
împărţi beneficiile şi vor suporta sarcinile proprietăţii comune pe cote-părţi proporţional cotei lor părţi. Fiecare coproprietar
poate să efectueze acte de conservare a bunurilor proprietate comună pe cote-părţi fără acordul celorlalţi coproprietari şi să le
pretindă compensarea cheltuielilor proporţional cotei lor părţi. În privinţa bunurilor proprietate comună pe cote-părţi nu se pot
încheia acte de dispoziţie decît cu acordul tuturor coproprietarilor. Actele de dispoziţie încheiate în lipsa unanimităţii sînt lovite
de nulitate relativă dacă se demonstrează că terţul este de rea-credinţă. În acest caz, prescripţia dreptului la acţiune începe să
curgă de la data cînd coproprietarul care nu şi-a dat acordul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa cauzei de
nulitate.Coproprietarul poate să înstrăineze cota sa parte, respectînd dreptul de preemţiune al celorlalţi coproprietari.
2) exercitarea dreptului asupra cotei-părți din proprietatea comună pe cote părți. Fiecare coproprietar este proprietarul exclusiv
al unei cote-părţi ideale din bunul comun. Cotele-părţi sînt prezumate a fi egale pînă la probă contrară. Dacă bunul a fost
dobîndit printr-un act juridic, nu se va putea face probă contrară decît prin înscrisuri. Cota-parte poate fi donată, schimbată,
fiind suficient doar acordul celui care vrea să încheie un astfel de act. Cota-parte poate fi gajată, dată în uzufruct. În cazul în
care cota-parte se vinde ceilalți coproprietari au drept preferențial. Cînd cota-parte se vinde fără respectarea dreptului de
preemţiune, oricare coproprietar poate intenta, în decursul a 3 luni, acţiune în instanţa de judecată pentru a i se atribui drepturi
şi obligaţii de cumpărător.
b) Proprietate comună în devălmășie. Fiecare coproprietar devălmaş are dreptul de a folosi bunul comun potrivit destinaţiei
acestuia, fără a limita dreptul celorlalţi coproprietari dacă în contract nu este prevăzut altfel. Oricare dintre proprietarii
devălmaşi este prezumat a avea consimţămîntul celorlalţi pentru efectuarea oricăror acte de conservare şi administrare a
bunului proprietate comună în devălmăşie dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Fiecare din coproprietarii devălmaşi
poate dispune de bunul mobil proprietate comună în devălmăşie dacă acordul încheiat între ei nu prevede altfel. Pentru actele
de dispoziţie asupra bunurilor imobile proprietate comună în devălmăşie este necesar acordul scris al tuturor coproprietarilor
devălmaşi. Actul juridic de dispoziţie încheiat de unul dintre coproprietarii devălmaşi poate fi declarat nul dacă se face dovadă
că cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie despre acordul care limitează dreptul de dispoziţie, despre faptul că ceilalţi coproprietari
devălmaşi sînt împotriva încheierii actului juridic sau că nu a fost cerut acordul la înstrăinarea imobilelor.
1.3. Vasile și Ion fiind frați, după decesul mătușii devin coproprietarii unui apartament din Chișinău. Ambii frați pe parcursul
studiilor au locuit împreună în apartament, după care Ion a revenit în orașul de baștină, iar fratele său a continuat să
 locuiască în apartamentul din Chișinău, stabilindu-se cu serviciul în oraș. După ceva timp, pe 14.03.2009, Vasile îi
comunică prin telefon despre faptul că ar vrea să vândă apartamentul. Ion i-a comunicat că are nevoie de ceva timp pentru
a se gândi. Pe 14.05.2009 Ion revine la Chișinău și află de la fratele său că acesta a vândut apartamentul la prețul de 18
000 euro și i-a lăsat 9 000 euro parte echivalentă cotei sale părți. Ion s-a înfuriat comuncându-i că el venise la oraș pentru
a-i propune să-i cumepre cota sa parte. Mai mult decât atât, el nu și-a manifestat acordul la încheierea unei asemenea
tranzacții, căci el nu are nevoie de bani, ci de apartament. La data de 14.09.2010 Ion angajează un avocat să-i apere
interesele și depune cerere de chemare în judecată împotriva lui Vasile.
Determinați soluția instanței de judecată. Argumentați răspunsul.
Vasile și Ion sunt coproprietarii apartamentului din Chișinău. Bunul se află în proprietate comună pe cote-părți. În privinţa
bunurilor proprietate comună pe cote-părţi nu se pot încheia acte de dispoziţie decît cu acordul tuturor coproprietarilor. Actele
de dispoziţie încheiate în lipsa unanimităţii sînt lovite de nulitate relativă dacă se demonstrează că terţul este de rea-credinţă.
Astfel, dacă dobânditorul este de rea-credință, actul de vânzare-cumpărare va fi lovit de nulitate relativă și bunul va fi restituit
coproprietarilor, iar dacă dobânditorul este de bună credință (nu știa și nici nu putea să știe că bunul este comun și nu există
acordul tuturor coproprietarilor referitor la înstrăinare) actul nu va fi lovit de nulitate. Prin urmare, Ion este în drept să
formuleze pretenții față de Vasile. Termenul de prescripție extinctivă de 3 ani este respectat de Ion.

Subiectul II Temeiurile și felurile reprezentării judiciare în procesul civil

2.1. Descrieți esența reprezentării judicare în procesul civil.
Reprezentarea judiciară reprezintă situația în care o persoană denimită reprezentant îndeplinește acte procedurale în numele și
în interesul altei persoane care participă în procesul civil. Reprezentantul exprimă voința reprezentatului, iar acționarea celui
dintâi subânțelege suportarea consecințelor juridice ale actelor procesuale realizate doar de către reprezentat. Trăsături:
a) Reprezentantul acționează în numele și în interesul altei persoane.
b) Reprezentantul poate acționa în fața instanței de judecată doar în limitele împuternicirilor transmise lui de către reprezentat,
în caz contrar acțiunile sale nu vor produce efecte juridice.
c) Întrucât reprezentantul acționează în numele și în interesul reprezentatului, efectele material-juridice și procesual-juridice ale
acțiunilor sale, vor fi suportate doar de către reprezentat.
2.2. Comparați felurile reprezentării judiciare în funcție de temeiurile juridice ale acesteia.
Deosebim următoarele categorii ale reprezentării judiciare: reprezentarea legală, reprezentarea convențională, reprezentarea din
oficiu, reprezentarea statutară.
a) Reprezentarea legală
Reprezentatul nu are dreptul să-și aleagă și desemneze un reprezentant întrucât acesta este desemnat de către lege. Necesită
reprezentanți legali:
- persoanele care nu au capacitate deplină de expercițiu și cele limitate în capacitatea de exercițiu. Drepturile lor sunt apărate în
instanță de către părinți, înfietori, tutori sau curatori, de alte persoane cărora acest drept le este acordat le lege. Persoane
limitate sunt cele cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani și persoanele limitate în capacitatea de exercițiu printr-o hotărâre
judecătorească. Persoanele lipsite de capacitate de exercițiu sunt minorii sub 14 ani și persoanele declarate incapabile prin
hotărâre judecătorească.
- persoanele declarate dispărute fără urmă conform legii. Reprezentarea în proces a persoanei declarate dispărută fără veste în
modul stabilit de lege se face de administratorul fiduciar sau de tutorele numit în conformitate cu legea.
- moștenitorii persoanelor decedate sau delcarate decedate în modul stabilit de lege, dacă succesiunea nu a fost încă acceptată
de nimeni. Reprezentarea în proces a moştenitorilor persoanei decedate sau declarate decedată în modul stabilit de lege, dacă
succesiunea nu a fost încă acceptată de nimeni, se face de către custodele sau tutorele numit în conformitate cu legea.
Reprezentantul legal îndeplineşte în numele celui reprezentat toate actele procedurale pe care acesta din urmă are dreptul să le
exercite, cu excepţiile stabilite de lege. Reprezentantul legal poate încredinţa unui avocat reprezentarea în instanţă
judecătorească. Reprezentantul legal poate fi chemat personal, după caz, în judecată pentru a da explicaţii referitor la actele pe
care le-a încheiat ori săvîrşit în această calitate.
b) Reprezentarea conențională
Are la bază un acord, o înțelegere a reprezentantului și reprezentatului referitor la faptul reprezentării. Are o natură voluntară.
Pot fi: avocații și avocații stagiari, angajații PJ, copoarticipanții împuterniciți conform art. 62 alin. 4 CPC (Coparticipanţii pot
încredinţa reprezentarea lor în proces unuia sau mai multor coparticipanţi. Coparticipantul reprezentant confirmă
împuternicirile speciale prevăzute la art. 81 printr-o procură autentificată notarial, iar împuternicirile generale – prin cereri
scrise semnate de coparticipantul sau coparticipanţii reprezentaţi, cu excepția reprezentanţilor autorităţilor publice.)
c) Reprezentarea din oficiu
Reprezentare judiciară prevăzută pentru acele situații stipulate de lege în care persoana reprezentată nu se poate apăra personal
din cauza limitării sau lipsei capacității de exercițiu și lipsei, în anumite situații, a unui reprezentant legal, în scopul apărării
intereselor persoanei interesate ăn cazurile când acestea sunt opuse intereselor reprezentantului legal al persoanei, în anumite
condiții stipulate de lege când interesele persoanei cer prezența unui avocat. Ex: dacă instanța constată un conflict de interese
între reprezentant și reprezentatul lipsit ori limitat în capacitatea de exercițiu.
d) Reprezentarea statutară.
Reprezentarea produsă în virtutea prevederilor actelor de constituire ale PJ, a prevederilor legii sau a altor acte normative
realizată de către organele lor de administrare.
2.3. Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de judecată în fiecare din cazurile enunțate:
a) instanța a constatat că intervenientul accesoriu este limitat în capacitatea de exercițiu și nu are reprezentant legal.
Instanța va solicita oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat desemnarea unui
avocat pentru intervenient. (art. 77 CPC)
b) în lipsa reclamantului, reprezentantul său a renunțat la o parte din pretențiile din acțiune ca fiind neîntemeiate.
Dacă în mandatul eliberat avocatului (în cazul PF) sau în procură (în cazul PJ) este prevăzut expres dreptul
avocatului/reprezentantului PJ să renunțe parțial sau total la pretențiile din acțiune atunci instanța va considera legale acțiunile
avocatului. În lipsa unor prevederi în mandat sau procură, aceste acțiuni nu vor fi posibile.
c) în ședința de judecată s-a constat că reprezentantul legal al minorului – reclamant activează în calitate de judecator.
În CPC nu există nicio interdicție referitor la reprezentantul legal care activează ca judecător.

Testul nr.12
Subiectu 1. Acțiunea în revendircare
1.1. Definiți noțiunea ”acțiunea în revendicare”, descriind caracterele juridice.
Deci, acţiunea în revendicare este acţiunea, prin care o persoană cere în justiţie să i se recunoască dreptul de proprietate asupra
unui lucru de care a fost deposedată. Acţiunea proprietarului neposesor către posesorul neproprietar (acţiunea în revendicare)
este îndreptată spre restabilirea dreptului de posesie ce-i aparţine proprietarului şi de care acesta a fost lipsit.
Caractere juridice:
a) Actiune reala
b) Actiune petitotie
c) Actiune prescriptibila

1.2. Analizați condițiile legale de admitere a acțiunii în revendicare de către instanța de judecată.
Dreptul de a înainta acţiunea în revendicare îl are proprietarul. De asemenea, are dreptul de a înainta acţiunea în revendicare şi
posesorul neproprietar, care posedă bunurile proprietarului pe un temei juridic (depozitarul, arendaşul, cărăuşul). Reclamaţi în
aceste cauze sunt posesorii ilegali, care posedă bunul la momentul înaintării acţiunii fără a avea vreun drept asupra bunului.
Deci, înaintarea acţiunii în revendicare presupune următoarele condiţii:
a) pierderea de către proprietar a posesiei asupra bunului;
b) determinarea individuală a bunului;
c) aflarea bunului în posesie străină şi neapărat ilegală.
În cazul în care sunt întrunite toate aceste condiţii, proprietarul este în drept să-şi revendice bunul de la acel care l-a
lipsit nemijlocit de posesie. Dar de cele mai multe ori însă problema se complică prin aceea că bunul ce urmează a fi revendicat
nu se află în posesia persoanelor care l-au deposedat nemijlocit pe proprietar. Aceste bunuri pot fi vândute unor terţe persoane,
deci acţiunea în revendicare trebuie înaintată respectiv către aceste persoane, care de fapt deţin bunul. Revendicarea bunurilor
proprietarului ieşite din posesia acestuia depinde de faptul dacă dobînditorul este de bună-credinţă sau de rea-credinţă.
Cererea depusă în instanță trebuie să fie în conformitate cu art.166-167 CPC pentru a fi admisă în procedură.
1.3. Speța
În ceea ce priveşte proba dreptului de proprietate, reclamantul trebuie să probeze că este titularul dreptului de proprietate
asupra bunului revendicat
Acţiunea în revendicare va putea fi satisfăcută doar dacă bunurile proprietarului se află într-o posesiune nelegitimă. Dacă
posesia este legitimă, adică posesorul posedă bunul în baza unui act juridic (spre exemplu contract de arendă, gaj, uzufruct...),
atunci proprietarul nu va putea cere restituirea bunului în proprietate în baza acţiunii în revendicare. Totodată în instanța de
judecată proprietarul va trebui să demonstreze că actul juridic invocat de cel care pretinde a fi proprietar al bunului este lovit de
nulitate. Dacă reclamantul aduce dovezi în sprijinul existenţei dreptului său de proprietate, pârâtul va fi obligat să iasă din
pasivitate şi să încerce, la rândul său, să-şi probeze titlul. în acest caz instanţa va compara titlurile de proprietate înfăţişate de
părţi şi va da câştig de cauză părţii al cărei titlu este preferabil. Astfel: a) dacă ambele părţi au titluri de proprietate, care provin
de la acelaşi autor, va avea câştig de cauză partea care a îndeplinit prima formalităţile de publicitate imobiliară, pentru
opozabilitatea dreptului său faţă de terţi; dacă nici una dintre părţi nu şi-a înscris titlul, va câştiga partea al cărei titlu are data
cea mai veche; b) dacă ambele părţi prezintă titluri de proprietate, dar acestea provin de la autori diferiţi, instanţa va compara
drepturile autorilor de la care provin cele două titluri şi va da câştig de cauză părţii care a dobândit de la autorul al cărui drept
este preferabil; sarcina probei că autorul său a avut un drept preferabil revine reclamantului; c) atunci când reclamantul este cel
care are titlul+ Se aplică normele ce vizează înregistrarea bunului imobi, cine va demonstra că e înregistrat la OCT.

Subiectul 2. Cheltuielile de judecată în cazurile civile

2.1. Identificați categoriile cheltuielilor de judecată în cauzele civile.
Cheltuielile de judecată se compun din taxa de stat şi din cheltuielile de judecare a pricinii. Taxa de stat reprezintă o sumă care
se percepe, în temeiul legii, de către instanţa judecătorească în beneficiul statului de la persoanele în ale căror interese se
exercită actele procedurale de judecare a pricinii civile sau cărora li se eliberează copii de pe documente din dosar.
Din cheltuielile de judecare a pricinii fac parte:
a) sumele plătite martorilor, interpreţilor, experţilor şi specialiştilor;
b) cheltuielile de efectuare a cercetărilor la faţa locului;
c) cheltuielile de înştiinţare şi chemare a părţilor în judecată;
d) cheltuielile de transport şi de cazare suportate de părţi şi de alţi participanţi la proces în legătură cu prezentarea lor în
instanţă;
e) cheltuielile suportate de cetăţenii străini şi de apatrizi în legătură cu plata interpretului dacă tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte nu prevăd altfel;
f) cheltuielile de căutare a pîrîtului;
g) cheltuielile de efectuare a expertizei;
h) cheltuielile de executare a actelor judiciare;
i) cheltuielile de asistenţă juridică;
j) cheltuielile de declarare a insolvabilităţii;
k) compensaţiile pentru timpul de muncă pierdut;
l) alte cheltuieli necesare, suportate de instanţă şi de participanţii la proces.
2.2. Determinați temeiurile și procedura de scutire, amînare, eșalonare a taxei de stat.
Pînă la etapa dezbaterilor judiciare, judecătorul sau instanţa judecătorească soluţionează cererile părţilor privind amînarea sau
eşalonarea plăţii taxei de stat ţinînd cont de situaţia lor materială. Dacă reclamantul nu a plătit în termen taxa de stat, instanţa
scoate cererea de pe rol. Persoanele juridice declarate în stare de insolvabilitate, la introducerea în instanţa de judecată a
acţiunilor de urmărire a creanţelor debitoare, de anulare a actelor juridice fictive sau frauduloase, a garanţiilor acordate, a
tranzacţiilor încheiate şi a actelor de transfer de proprietate, precum şi la atacarea hotărîrilor judecătoreşti adoptate pe marginea
acestor litigii, plătesc taxa de stat după examinarea cauzei, dar nu mai tîrziu de 6 luni din data adoptării de către instanţa de
judecată a hotărîrii.
În funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică este scutită de către judecător
(de către instanţa judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei. CPC si Legea cu privire la taxa de stat
prevede expres o lista de situatii cind recamantul e scutit de taxa de stat (de ex.litigii de munca, contencios administrativ,
incasarea pensiei de intretinere).
2.3. Speța
a) Instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cererea părţii care a avut cîştig de cauză
cheltuielile de judecată. Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată
proporţional părţii admise din pretenţii, iar pîrîtului - proporţional părţii respinse din pretenţiile reclamantului.
b) se vor incasa cheltuielile de judecata care trebuie suportate de pirit, precum si se va incas taxa de stat pt actiunea de divort
(40 de lei). Pentru stabilirea intretinerii taxa nu se percepe.
Nr. 13
Subiectul 1.Dreptul de servitute

1.1. Definiți noțiunea ,,dreptul de servitute,, stabilind caracterele sale juridice.

Servitute este sarcina care grevează un imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar (terenul
dominant) Servitutea presupune existența a două imobile, aparținând diferitor proprietari, unul dintre care dominant și altul
aservit Terenul dominant se numește astfel pentru că proprietarul lui dispune de anumite prerogative în privința terenului
aservit, al cărui proprietar trebuie să le tolereze. Servitutea este un drept pentru proprietarul de teren dominant și o sarcină
(limitare) a dreptului proprietarului terenului aservit.

Caractere juridice:
 a. Un drept asupra proprietății unei alte persoane – dreptul de servitute aparține proprietarului de teren dominant asupra
terenului aservit, care aparține unui alt proprietar. Ca excepție proprietarul poate institui servitute asupra unei părți a
propriului teren, însă servitutea poate fi exercitată numai după înstrăinarea acelei părți.
b. Drept real – este un drept asupra unui lucru.. Este un drept opozabil tuturor subiectelor de drept, inclusiv
proprietarului de teren aservit, dacă a fost înregistrat în modul stabilit.
c. Drept i mobiliar – se poate constitui doar asupra bunurilor imobile. Terenurile pot sau pot să nu fie ocupate cu
construcții
d. Drept perpetuu – caracterul perpetuu este diferit de perpetuitatea dreptului de proprietate. Dacă dreptul de proprietate
este perpetuu în sensul că durează atâta timp cât există lucrul ce constituie obiectul său, dreptul de servitute este
perpetuu în sensul că durează atâta timp cât există nu doar terenul dominant dar și cel aservit, și numai în măsura în
care nu intervine o altă cauză de stingere a servituții.
e. Este un accesoriu – servitutea este un accesoriu al terenului dominant, al cărui utilizate o sporește. Apare ca o
prelungire a dreptului de proprietate asupra terenului dominant și îi urmează soarta, din care cauză nu poate fi un
drept de sine stătător, nu poate fi înstrăinat sau cesionat, ipotecat.
f. Un drept indivizibil – în cazul în care unul din terenuri se află în prorpietate comună, pentru constituirea dreptului de
servitute este necesar acordul tuturor coproprietarilor.
1.2. Determinați condițiile de dobîndire prin uzucapiune a dreptului de servitute.

Servituțile pot fi constituite prin destinaţia stabilită de proprietar, prin acte juridice ori prin uzucapiune.

Articolul 433. Dobîndirea servituţilor prin uzucapiune

(1) Servituţile continue şi aparente, precum şi cele neaparente şi pozitive, se pot dobîndi prin uzucapiune, în condiţiile legii.
(2) Actele materiale corespunzătoare unor servituţi necontinue sînt prezumate a fi exercitate cu simpla îngăduinţă a
proprietarului terenului aservit. Proprietarul terenului dominant va putea prescrie dovedind contrariul.
(3) Servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune.

Deci prin uzucapiune pot fi dobândite servituțiele :

 Continue și aparente – apeductele, gazoductele ampasate la suprafața solului, precum și cele de scurgere a apelor, de
oarece au semne exterioare, iar pentru exercitarea lor nu e nevoie de fapta actuală a aomului
 Neaparente și pozitive – apedcutele și gazoductele îngropate în pământ, a căror trecere peste terenul agricol nu are
semne exterioare.
Nu poate fi dobândit asupra neaparente și negative- este neaparentă acea care nu este vizibilă și nu are semne exterioare și (
exemplu, a nu zidi mai sus de o înălțime, de existența ei se poate lua cunoștință doar din actele de constituire și registrul
bunurilor imobile). Este negativă servitutea care impune proprietarului terenuluia servit anumite restricții în exercițiul dreptului
său de proprietate.

Termenul uzucapiunii dreptului de servitute este același de 15 ani, ca și cel al uzucapiunii dreptului de proprietate asupra
imobilelor. În lipsa unor reglementări legale cu privire la nregistrarea dobândirii dreptului de servitute prin uzucapiune, ar fi
utile reglementări exprese privind adoptarea unei hotărâri judidicare de recunoaștere a acestui fapt.

1.3. Asupra terenului lui O., a fost instituită o servitute în favoarea lui P, în conformitate cu care acesta putea trece zilnic cu
automobilul pe terenul lui O pentru a avea acces la garajul personal O, care dorea să-și vîndă terenul, nu putea să o facă,
deoarece servitutea instituită nu convenea nici unui potențial cumpărător. O s-a adresat pentru o consultație la un birou de
avocați.

Elaborați consultația avocatului.

Potențiale soluții pentru O.:

1. strămutarea servituții
(4) Proprietarul terenului aservit este obligat să se abţină de la orice act care limitează ori împiedică exerciţiul servituţii.
Astfel, nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc.
(5) Proprietarul terenului aservit poate indica, pentru exercitarea dreptului de servitute, o altă parte a terenului decît
cea indicată la alin. (3), dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant.
Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit.
2. Abandonarea în folosul proprietarului terenului dominant
Articolul 435. Abandonarea terenului aservit
În toate cazurile în care, conform contractului, cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţilor revin
proprietarului terenului aservit, acesta se va putea exonera de obligaţie abandonînd în folosul proprietarului terenului
dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii.

3. răscumpărarea servituții

Articolul 442. Răscumpărarea servituţii de trecere

(1) Servitutea de trecere poate fi răscumpărată de proprietarul terenului aservit dacă există o disproporţie vădită între
utilitatea pe care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau deprecierea provocată terenului aservit.
(2) În caz de neînţelegere între părţi, instanţa de judecată poate suplini consimţămîntul proprietarului terenului dominant. La
stabilirea preţului de răscumpărare, instanţa va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri.

Subiectul 2. Rectificarea hotărîrii de judecată de către instanța care a pronunțat-o în procesul civil

2.1. Descrieți metodele de corectare a deficiențelor hotărârilor judecătorești de către instanța care a pronunțat-o.

Art. 238 (5) După semnarea hotărârii nici un judecător nu poate reveni asupra opiniei sale, iar după pronunațre instanța care a
adoptat-o nu e în drept să o anuleze sau modifice. Anularea sau modificarea este prerogativa instanțelor ierarhic superioare.

Hotărârea totuși poate fi rectificată prin următoarele trei modalități:

1. Emitearea hotărârii suplimentare

Articolul 250. Hotărîrea suplimentară

(1) Instanţa care a pronunţat hotărîrea emite, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, o hotărîre suplimentară dacă:
a) nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii formulate de către părţi sau de către intervenientul principal;
b) rezolvînd problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce urmează a fi remise sau acţiunile pe care
pîrîtul trebuie să le îndeplinească;
c) nu a rezolvat problema repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunţe asupra cererilor
martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor sau reprezentanţilor cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare
li se cuvine.
(2) Problema pronunţării unei hotărîri suplimentare poate fi pusă în termenul executării silite a hotărîrii. Instanţa emite, după
examinare în şedinţă de judecată, hotărîrea suplimentară, care poate fi atacată în ordinea stabilită de prezentul cod.
Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea problemei.
(3) Cererea de adoptare a unei hotărîri suplimentare nu se impune cu taxă de stat.
(4) Încheierea judecătorească de respingere a cererii de emitere a unei hotărîri suplimentare se supune recursului.

2. Îndreptarea erorilor materiale și de calcul evidente - se reduce la corectarea greșelilor în scrierea numerelor, poziției
procesuale a participanților la proces, etc., iar cele de calcul evidente nu trebuie să schimbe esența hotărârii. Important e să nu
se afecteze esența soluției pronunțate prin hotărâre. Dacă dispozitivul unei hotărâri e total diferit de partea motivantă, atunci
această eroare, chiar fiind admisă fără rea-credință nu poate fi modificată de aceeași instanță care a emis-o.

3. Explicarea hotărârii – se face atunci când nu este clar sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori când
dispozițiile din hotărâre sunt contradictorii. Explicarea se face ca hotărârea să fie certă și necondiționată.
Articolul 251. Explicarea hotărîrii
(1) Dacă sînt necesare explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărîrii sau dacă hotărîrea cuprinde
dispoziţii contradictorii, instanţa emitentă , la cererea participanţilor la proces sau a executorului judecătoresc, dă explicaţii
asupra dispozitivului ori omite dispoziţiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărîrii.
(2) Explicarea hotărîrii este admisibilă dacă nu a fost executată şi nu a expirat termenul de executare silită.
(3) Explicarea hotărîrii se face în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei.
Neprezentarea lor însă nu împiedică explicarea hotărîrii.
(4) Încheierea judecătorească privind explicarea hotărîrii se supune recursului.

Corectarea erorilor tehnice din hotărâre și emiterea hotărârii suplimentare se poate face din oficiu sau la cererea părților.
Explicarea se face doaar la cererea participanților sau a organului de executare. În tóate trei cazuri modicficarea se face prin
ședință de judecată, cu citarea părților. Neprezența un împiedică desfășurarea ședinței.

2.2. Determinați temeiurile și procedura emiterii hotărârilor suplimentare de către prima instanță

Temeiuri: Emiterea hotărârii suplimentare se face pentru a îi da hotărârii inițiale caracterul deplinătății. Aceasta se admite în
cazul când instanța:
1. nu s-a pronunțat asupra unei pretenții în privința căreia participanții al procesa u prezentat probe și explicații. Instanța e
obligată să se pronunțe asupra probelor care au fost prezentate în instanță și să formuleze soluții cu privire la toate pretențiile
susținute și probate în modul corespunzător. Chiar dacă reclamantul a renunțat la anumite pretenții sau pârâtul a recunoscut o
parte din ele, instanța oricum e obligată să se pronunțe în hotărâre asupra acestora. Chiar și dacă reclamantul formulează mai
mult pretenții dar se referă pe parcursul procesului doar la unele din ele.

2. soluționând problema litigiului, nu a indicat suma sau bunurile adjudecate ori nu a stabilit acțiunile pe care trebuie să le
întreprindă pârâtul. Instanța trebuie să indice clar aceste bunuri, în caz contrar hotărârea este incompletă.

3. nu a rezolvat problema repartizării între părți a cheltuielilor de judecată sau nu s-a pronunțat în privința cererilor martorilor,
experților, specialiștilor sau reprezentanților. Instanța e obligată să distribuie cheltuielile de judecaată. Părții admise, iar
pârâtului proporțional părții respinse din pretențiile reclamantului. Instanța se referă obligatoriu doar la taxa de stat, referitor la
cheltuielile judiciare, doar dacă părțile o cer, deci cel ce a pierdut va compensa părții ce a avut câștig de cauză.
Procedura:

(2) Problema pronunţării unei hotărîri suplimentare poate fi pusă în termenul executării silite a hotărîrii. Instanţa emite, după
examinare în şedinţă de judecată, hotărîrea suplimentară, care poate fi atacată în ordinea stabilită de prezentul cod.
Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea problemei.
(3) Cererea de adoptare a unei hotărîri suplimentare nu se impune cu taxă de stat.
(4) Încheierea judecătorească de respingere a cererii de emitere a unei hotărîri suplimentare se supune recursului.

2.3Argumentați modul de înlăturare a următoarelor neajunsuri ale hotărîrii judecătorești

a)Instanța nu s-a pronunțat asupra unei pretenții în privința căreia participanții la proces nu au prezentat probe și nu au dat
explicații. - Acesta este un temei de modificare a hotărârii prin emiterea unei hotărâri suplimentare.
b)deși reclamantul a solicitat declararea nulității actului juridic, la pronunțarea hotărîrii instanța nu s-a pronunțat asupra
efectelor anulării acestuia. - Explicarea hotărârii ( nu sunt sigură)
c)la adoptarea hotărîrii a fost comisă o greșeală de calcul evidentă.- Prin Îndreptarea erorilor materiale și de calcul evidente

Nr.14
Subiectul 1. Uzucapiunea
1.1Identificați diferențele dintre noțiunile,,prescripția achizitivă,, și ,,prescripția extinctivă,,.

Prescripția achizitivă Prescripția extinctivă

Mod de dobândire a dreptului de proprietate prin
posedarea încelungată a unui bun imobil sau modil în
termenele și condițiile repvăzute de lege
Posesorul dobândește dreptul de proprietate asupra unui
bun mobil după expirarea a 5 ani și imobil -15 ani.
Temeiuri de întrerupere a prescripției achizitive:
 Temeiuri care duc la suspendarea termenului
prescripției extinctive
 Înaintarea unei acțiuni de revendicare a bunului
de la posesor
În cazul în care cursul prescripţiei extinctive a fost
întrerupt, timpul scurs pînă la întrerupere nu se calculează.
După întrerupere poate să înceapă un nou termen.

1.2Determinați cazurile în care dobînditorul de bună-credință dobîndește dreptul de proprietate pînă la expirarea termenului de
posesie de 5 ani pentru mobile sau 15 ani pentru imobile.
Articolul 331. Dreptul dobînditorului de bună-credinţă asupra
mobilelor
(1) Dobînditorul de bună-credinţă dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunului mobil şi în cazul în care cel care a dispus
de bun nu era proprietarul lui. Nu există bună-credinţă cînd dobînditorul ştia sau trebuia să ştie că cel de la care a dobîndit
bunul nu era proprietarul lui. Buna-credinţă trebuie să subziste pînă în momentul intrării în posesiune inclusiv.
(2) Dobînditorul de bună-credinţă nu dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile în cazul în care bunul este
furat, pierdut sau ieşit în alt mod din posesiunea proprietarului contrar voinţei lui sau dobînditorul l-a obţinut cu titlu gratuit.
Această regulă nu se aplică în cazul dobîndirii banilor, a valorilor mobiliare la purtător sau a bunurilor înstrăinate la licitaţie
Spunând că uzucapiunea mobilelor se prescrie cu 5 ani, nu trebuie să confundăm acest lucru cu reglementările care prevăd că
dobânditorul de bună credință dobândește dreptul de proprietate în cazul în care cel care a dispus de bun nu era proprietarul
lui. Înseamnă că, în toate cazurile în care a dobândit în baza unui act juridic un bun mobil, dobânditorul fiind de bună-credință,
curgerea perioadei de 5 ani nu va mai fi necesară. Termenul se aplică ori de câte ori nu se poate face dovada existenței
temeiului de dobândire a bunului mobil.
1.3În anul 2005 X a înaintat o acțiune către administrația publică locală cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate
asupra terenului, care, în opinia sa,este dobîndit în proprietate ca urmare a uzucapiunii.Ca argument,X a declarat că începînd cu
anul 1988, mama sa a posedat acest teren sub nume de proprietar, iar începînd cu anul 1995 îl posedă personal, prelucrîndu-l
periodic. Instanța a refuzat să-i recunoască lui X dreptul de proprietate din următoarele considerente.
a) imobilul respectiv nu a putut fi uzucapat,datorită faptului că Codul civil vechi al RSSM nu prevedea o asemenea modalitate
de dobîndire a dreptului de proprietate,iar Codul civil nou a intrat în vigoare abia în 2003.
b)nu poate fi uzucapat un bun ce se află în proprietatea statului sau a administrației publice locale.
Soluționați speța.Argumentați răspunsul.
Nu știu
Subiectul 2. Competența jurisdicțională a instanțelor judecătorești
2.1.Identificați felurile competenței jurisdicționale a instanțelor judecătorești pe cauze civile.
Competența jurisdicțională – delimitează competența unei instanțe de judecată de o altă instanță de judecată. Codul de
procedură nu definește noțiunea, dar prin competență jurisdicțională am putea înțelege – totalitatea normelor procesuale ce
stabilesc regulile de delimitare a competenței instanței de judecată de a soluționa cauzele civile în raport cu alte instanțe de
judecată. În funcție de obiectul și natura cauzei, dar și gradul de jurisdicție al instanței și teritoriul în raza căruia activează
totalitatea regulilor de competență pot fi divizate în următoarele categorii:
1. competență jurisdicțională funcțională- totalitatea regulilor ce delimitează competența instanțelor după funcția acestora în
cadrul sistemului judecătoresc ( instanță de fond, apel, recurs)
2. competența jurisdicțională materială - totalitatea regulilor care delimitează competența instanțelor de judecată de a judeca în
fond cauzele civile în funcție de obiectul și/sau natura juridică a litigiilor înaintate spre examinare
3. competența jurisdicțională teritorială - totalitatea regulilor care delimitează competența instanțelor de judecată de același
grad de a examina și soluționa aceiași categorie de cauze civile în fond. Distingem Competența jurisdicțională teritorială:
generală, alternativă, excepțională, după legătura dintre cauze. (vezi CPP art 38-40)

2.2Deduceți consecințele încălcării normelor de competență jurisdicțională.

Reglementările legale privind regulile de competență au un caracter imperativ, încălcarea lor afectează legalitatea actelor de
procedură civilă.
În funcție de momentul în care a fost depistată încălcarea regulilor, sancțiunea procesuală aplicabilă diferă.
a. la momentul primirii cererii de chemare în judecată – instanța e obligată să verifice condițiile de fond și formă, inclusiv
verificarea competenței generale și jurisdicționale a instanței de judecatăă. Dacă constată că nu e cometentă ea nu este în drept
de a intenta procesul civil și acesta este temei de restituire a cererii de chemare în judecată. Restituirea nu decade reclamantul
din dreptul de a se adrresa repetat cu aceași acțiune, cu condiția că va fi la instanța competentă.
b. depistat după intentarea procesului civil – instanța nu finalizează procesul civil și nu are drpetul de a scoate cererea de pe
rol. Soluția este strămutarea priciniila instanța competentă. La strămutare, dezbaterile judiciare se vor relua de la început.
c. dacă se depistează la când cauza se află la instanța superioară în cadrul examiării decereii de apel sau recurs – este temei de
casare a hotărârii. Deci se va admite apelul și se va casa hotărârea primei instanțe. La fel și în cazul recursului va avea loc
casarea deciziei instanței de apel, hotărârea instanței de fond și trimiterea cauei srpe judecare în instanța de fond competentă.

2.3Argumentați instanța competentă să examineze următoarele cauze civile.

a)cererea dlui Mindrescu V.de reparare a prejudiciului cauzat prin aplicarea ilegală a arestului preventiv.- Acţiunile ce ţin de
restabilirea în dreptul la muncă, la pensie, la locuinţă, de revendicare a bunurilor sau a valorii lor, de reparare a prejudiciului
cauzat prin condamnare ilegală, tragere ilegală la răspundere penală, prin aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma
arestului preventiv sau sub forma impunerii angajamentului scris de a nu părăsi localitatea ori prin aplicarea ilegală a sancţiunii
administrative a arestului pot fi intentate şi în instanţa de la domiciliul reclamantului.
b)cererea dei Creciun Alexandra,invalid de gradul II de partaj a averii succesorale(o casă amplasată în s.Budești și 2 loturi de
teren agricol-unul în r.Strășeni, altul în r.Căușeni) împotriva fraților săi-moștenitorii testamentari, Ion Ionescu,domiciliat
sect.Ciocana,mun.Chișinău și Vasile Ionescu,care domicilizează în Padova,Italia. - ) Locul bunului imobil. Acţiunile cu privire
la dreptul asupra terenurilor, subsolurilor, fîşiilor forestiere, plantaţiilor perene, resurselor acvatice izolate, asupra unor case,
încăperi, construcţii, altor obiective fixate de pămînt, precum şi acţiunile în ridicare a sechestrului de pe bunuri, se intentează în
instanţa de la locul aflării acestor bunuri. ( Vă rog sa verificați, nu sunt sigură.)
c)cererea dei Barbulescu Angela de constatare apaternității dlui Maniu Oleg în privința copilului minor(15 ani). - Acţiunea
pentru plata pensiei de întreţinere şi acţiunea pentru constatarea paternităţii pot fi intentate şi în instanţa de la domiciliul
reclamantului. Cade sub incidența art. 39 competența la alegerea reclamantului. Deci reclamantul decide fie depune la instanța
de la domiciliul reclamantului, fie la cel al părătului. Doamna Barbulescu poate depune la instanța ei sau a soțului.

Nr.15
Subiectul 1.Efectele juridice ale posesiunii ca stare de fapt
1.1Enumerați condițiile necesare a fi întrunite ca un posesor să poată dobîndi dreptul de proprietate asupra fructelor bunului
posedat.
Articolul 310. Posesiunea legitimă
(1) Posesorului legitim nu i se poate înainta cerere de predare a bunului. În perioada de posesiune legitimă, fructul bunului
se consideră proprietate a lui dacă în mod expres nu este stipulat altfel.
(2) Dispoziţia alin.(1) se referă şi la raporturile dintre posesorul nemijlocit şi cel mijlocit.

Articolul 311. Obligaţiile şi drepturile pe care le are posesorul

de bună-credinţă în legătură cu predarea
bunului
(1) Posesorul de bună-credinţă care nu are dreptul să posede bunul sau care a pierdut acest drept este obligat să-l predea
persoanei îndreptăţite. În cazul în care persoana îndreptăţită nu-şi realizează dreptul, iar posesorul consideră pe bună dreptate
că trebuie să păstreze posesiunea în continuare, fructul bunului şi drepturile aparţin posesorului.
(2) Posesorul de bună-credinţă poate cere titularului de drept compensarea îmbunătăţirilor, dacă acestea nu pot fi separate
fără a se aduce prejudicii bunului, intervenţiilor, sarcinilor, impozitelor şi a altor cheltuieli suportate pe parcursul posesiunii de
bună-credinţă a bunului, care nu se compensează prin folosirea bunului şi a fructelor obţinute, ţinîndu-se cont de fructele care
nu au fost percepute din culpa lui. Această regulă se aplică şi cheltuielilor ce au avut ca urmare sporirea valorii bunului dacă
sporul valorii încă mai exista la momentul predării bunului.
(3) Posesorul de bună-credinţă poate să nu predea bunul pînă cînd revendicările lui nu vor fi satisfăcute.
Regula este: în perioada de posesiune legitimăm fructul bunului se consideră proprietate a lui. Acestă regulă are un carácter
dispozitiv, deci fructul poate să revină proprietarului și un posesorului legitim dacă legea sau părțile unui act juridic prevăd o
astfel de distribuiré a fructelor.
Condiții:
a. Posesiunea legitimă – CC nu prvede o definiție a posesiunii legitime. Dar în art. 307 prevede că este considerată
posesor cu bună credință peroana care posedă legitim sau care se poate considera îndreptățită să posede în urma unei
examinări dilignete, necesare în raporturile civile, a temeiurilor îndreptățirii sale. Deci am putea cochide că posesor
legitim se referă la posesor de bună credință. O relație gen – specie, prim gen a doua specie. Buna credință este un
element subiectiv ce constă în convingerea posesorului că titlul în al căruit temei posedă lucrul ale cărui fructe le
culege este perfect valabil, neafectat de vreun viciu.
b. Convingerea că bunul a fost dobândit de la adevăratul proprietar sau de la persoana împuternicită îna cest sens. Nu
trebuei să apară ca rezulta al neglijenței, dar a diligenței. Dovada bunei credințe se face ărin simpla prezentare a
titlului de achiziție a lucrurlui.
c. Buna credință trebuei să existe la fiecare moment al culegerii fructelor și nu doar la luarea în posesiune a lucrului.
Buna credință se prezumă. Sarcina de a dovedi contarriul revine celui ce o invocă.
1.2Analizați condițiile în care un bun poate fi dobîndit în proprietate de către posesor imediat,fără trecerea termenului de
uzucapiune de 5 și respectiv 15 ani.
Pentru dob dreptului de proprietate prin uzucapiune e necesară respectarea condițiilor:
1. cel care posedă să fie de bună credință
2. posesiunea trebuie exercitată timp de 5 ani dacă mobile, 15 dacă imobile
3. posesiunea trebuie să fie utilă

Spunând că uzucapiunea mobilelor se prescrie cu 5 ani, nu trebuie să confundăm acest lucru cu reglementările care prevăd că
dobânditorul de bună credință dobândește dreptul de proprietate asupra unui bun mobil și în cazul în cazul în care cel care a
dispus de bun nu era proprietarul lui. Înseamnă că, în toate cazurile în care a dobândit în baza unui act juridic un bun mobil,
dobânditorul fiind de bună-credință, curgerea perioadei de 5 ani nu va mai fi necesară. Termenul se aplică ori de câte ori nu se
poate face dovada existenței temeiului de dobândire a bunului mobil.
Din cele de mai sus reies următoarele condiții:
1. dobânditorul e de bună credință
2. existența unui act juridic în baza căruia a dobândit bunul
1.3BC ,, Floris Bank,,Sa a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui G.S și G.M cu privire la evacuarea din apartament
fără acordarea unui alt spațiu locativ.În motivarea acțiunii, B.C,,Floris Bank,, SA a indicat că între BC,,Floris Bank,,SA și N.M
a fost încheiat un contract de împrumut,iar în vederea garantării rambursării împrumutului a pus în gaj imobilul în litigiu.
Ulterior, în baza ordonanței Judecătoriei Orhei din 20 iunie 2009,apartamentul a fost transmis în posesiunea lui BC,, Floris
Bank,,SA. În momentul executării ordonanței judecătorești s-a constatat că în imobilul în litigiu locuiesc G.S. și G.M. care
refuză să elibereze benevol imobilul litigios,deoarece s-au instalat în el cu permisiunea proprietarului N.M.
Determinați soluția instanței de judecată. Stabiliți care dintre posesori deține un drept preferențial de posesiune. Determinați
dacă G.S. și G.M pot să pretindă la imobilul în litigiu,și dacă ei au dreptul de a solicita restituirea acestuia.

Subiectul 2. Condițiile de formă și conținut ale cererii de chemare în judecată.

2.1 Descrieți elementele de conținut obligatorii ale cererii de chemare în judecată.
Trebuie să corespundă unor rigori de formă și conținut. În formă scrisă, dacă e asistat de un reprezentant este obligatoriu să fie
dactilografiată. Conținutul cererii are următoarea componență:
1. elemente esențiale – sunt obligatorii, fără de care cererea nu poate fi pusă pe rolul instanței de judecată. Dacă lipsește măcar
un element esențial nu se va da curs cererii.
Esențiale sunt:
a. Date de identificare a părților și a reprezentantului reclamantului, dacă există - p.f nume, domiciliu/ p.j denumire,
sediu, date bancare, cod fiscal. La reprezentant- nume prenume, adresa, telefon, fax, poșta electronică.
b. Pretențiile reclamantului, valoarea acțiunii- esența îmcălcării sau a pericolului de încălcare a drepturilor și
libertăților sau a intereselor legitime ale reclamantului, pretențiile. Pretenția va putea fi modificată ulterior ( cu
condiția să nu depășească limitele acțiunii civile inițiale), inclusiv valoarea acțiunii, sau reclamantul poate chiar
renunța la ele parțial sau integral. Instanța va adopta hotărârea în limitele pretențiilor înaintate de reclamant.
c. Circumstanțele de fapt și de drept pe care își întemeiază acțiunea.
d. Indicarea probelor de care reclamantul dispune la momentul depunerii cererii. Face referrință la toate probele, cu
excepția concluziei expertului. Se anexează înscrisurile etc.
e. Date despre respectarea ordinii prealabile – prevăzută de lege sau de părți. ATENȚIE !!! Clauza de arbitraj NU
constituie ordine prealabilă, precum și nici formula de soluționare pe cale amiabilă.
f. Semnătura
g. Anexele obligatorii – vezi subiectul 2.2

2. elementele neesențiale- facultative. Le include reclamantul doar dacă el consideră necesar, lipsa lor nefiind un impediment
de respingere a cererii.
a. Denumirea cererii
b. Instanța cărei se adresează justițiabilul
c. Număr de telefon, poșta electronică, alte date de contact ale părților
 d. Data scrisă în cererea de chemare în judecată. Contează data depunerii cererii și înregistrării
e. Alte date sau demersuri – ex: cereri de scutire integrală/parțială de taxa de stat; cereri privind asigurarea probelor;
privind asigurarea acțiunii civile; reclamarea de probe.

2.2 Deduceți necesitatea anexelor la cererea de chemare în judecată.

Legea prevede un șir de anexe OBLIGATORII, în lipsa cărora judecătorul va trebui să nu dea curs cererii.
1. Dovada în original a achitării taxei de stat – excepție dacă beneficiază de scutire. Dacă solicită în cerere scutirea de
taxă, va trebui să anexeze dovezi. Situația materială dificilă a reclamantului persoană fizică poate fi demonstrată prin
avizul Comisiei pentru protecție socială; certificatul pentru protecție socială; existența la întreținere a copiilor minori,
etc. Persoana juridică va proba lipsa mijloacelor financiare prin probe pertinente (ex. Informația de la inspectoratul
fiscal)
2. Acte, certificate care atestă calitatea de conducător a persoanei juridice, de reprezentant legal sau împuternicirile
reprezentantului contractual, precum și cererea în original a persoanei fizice adresate procurorului. –
 Conducătorii persoanelor juridice ăși vor putea semna singuri cererile, dar vor confirma funcția prin acte
cprespunzptoare. Dacă persoana a fost numită în funcție printr-un act publicat în Monitorul Oficial, e
suficient doar referința la el.
 Reprezentanții legali nu au nevoie de împuterniciri, dar se certifică ( exemplu: Părinții – actele de indetitate
a lor și a copiilor, hot. Judec. De încuviințare a adopției; Turorii- hot. Judec. De lipsire a persoanei de
capacitate de exercișiu și actul autorității tutelare prin care a fost desemnat; Administratorii fiduaciari a
bunurilor persoanelor declarate absente – hot. Judect de declarare a absenței și contractul de administrare
fiduaciară.
 Reprezentanții contractuali – (avocat/avocat-stagiar/ salarial al p.j) prin procură sau mandat. Mandatul
avocatului conține obligatoriu semnătura clientului+numele și prenumele lui
 Procuror în interesul unei persoane fizice – se semnează cererea de procuror și se indică calitatea procesuală.
Se va anexa cererea persoanei fizice prin care se solicită adresarea în judecată, excepție în cazul persoanei
incapabile.
 Procuror în interesul statului – doar cererea scrisă și semnată de procuror.
3. Înscrisurile care confirmă pretențiile reclamantului – dacă le deține la data adresării. Inclusiv dacă se conțin
înregistrări audio sau video. Copiile se autentifică, cu excepția actelor de identitate a căror valabilitate poate fi
verificată de instanță în ședință.
4. Copiile cererii de chemare în judecată și a celorlalte anexe – egalcu numărul părților, plus 1 pentru instanță
5. Copia actului de identitate al reclamantului

2.3Argumentați dacă instanța de judecată a procedat sau nu corect în următoarele cazuri.

a)judecătorul nu a dat curs cererii de chemare în judecată pe motiv că în cerere pretențiile reclamantului erau confuze. -
Circumstanțele de fapt întruchipează temeiul acțiunii civile, adcă justificarea pe care partea o invocă pentru a convinge instanța
că pretențiile sale trebuie admise. (nu sunt sigură, dar din cele de mai sus, reiese că instanța avea dreptul să restituie cererea)
b)Judecătorul nu a dat curs cererii de chemare în judecată deoarece reclamantul doar a menționat că a respectat procedura
prealabilă prevăzută de lege, dar nu a anexat dovezi în acest sens.- Potrivit art. 167 alin 1 lit. (d)este obligatoriu să se anexeze
documentele ce confirmă respectarea procedurii de soluționare prealabilă, dacă respectarea acestei proceduri este prevăzută de
lege sau contarctul părților.- Nu o înteleg în genere??

Nr.16
Subiectul 1. Dreptul de superficie
1.1Definiți noțiunea ,,drept de superficie,,. Delimitîndu-l de celelalte drepturi reale.
Potrivit Codului civil: Superficie este dreptul real imobiliar de a folosi terenul altuia în vederea edificării şi exploatării unei
construcţii, deasupra şi sub acest teren, sau a exploatării unei construcţii existente. Acest drept este alienabil, se transmite prin
succesiune şi poate fi obiect al unui contract de locaţiune.
Regula, terenul e bunul principal, construcșia e bun accesoriu.
Dreptul de superficie se distinge prin prisma caracterelor juridice:
1. Un drept real – este prezent un dualism de drepturi, dreptul la suprafață și dreptul asupra construcției
2. Este un drept imobiliar
3. Este un drept alienabil și ereditar – poate fi transmis prin acte juridice între vii, cât și pentru cauză de moarte Este un drept
ce poate fi transmis prin vânzare cumpărare, donație, etc. Poate fi ipotecat.Poate fi grevat cu dreptul de uzufruct, uz sau
abitațiie. Poate fi tranmsis prin succesiune atât persoanelor fizice câ și juridice
4. Este un drept temporar, dar de lungă durată – pe o perioadă stabilită de părți. Dreptul de superficie se constituie pentru un
termen de 99 de ani dacă nu a fost stabilit un alt termen.
5. Are un conținut variabil, în funcție de forma sa deplină sau incipientă – dacă se constituie asupra unui teren fără construcție,
dreptul de superficie e în fomra incipientă și constă doar în folosire suprafeței. După finisarea construcției devine un drept
deplin.

1.2Analizați drepturile și obligațiile superficiarului.

Potrivit Cod civil superficiarul are dreptul:
1. De a folosi terenul – asupra căruia se instituie dreptul de superficie. Dacă în actul de constituire nu e prevăzut altfel,
dreptul de superficie se exercită numai asupra suprafeţei sau subfeței pe care urmează să fie ridicată construcția sau
care este ocupată de construcție, precum și a supra suprafeței neconstruite, necesare, potrivit naturii sau destinației
construcției, exploatării ei normale. Dacă pentru pentru exploatare normală a construcției e nevoie de a utiliza o
porțiune de teren, iar prin actul de constituire nu s-a convenit, superficiarul are dreptul de servitute asupra acestei
porțiuni.
2. De a edifica o construcție – poate cere autorizația în nume propriu de a edifica o construcție sau alte acțiuni necesare.
Poate ridica orice timp de construcție
3. De a exploata construcția pe care a ridicat-o – în funcție de tipul construcției. Chiar dacă formal, nu este proprietrul
construcției, superficiarul exercită putere asupra ei ca un adevărat proprietar. Potrivit 443 alin (4), superficiarul are
față de construcție aceleași prerogative ca și proprietarul.
4. De a înstrăina dreptul de superficie - - prin acte între vii. Superficiarul poate cesiona dreptul prin vânzare, schimb,
donație, transmitere cu titlu de capital social al unei societăți comericale, grevare cu ipotecă.
5. De a tranmite dreptul de superficie prin succesiune – trece la moștenitori, dacă e persoană juridică trece la succesori
dacă are loc reorganizare
6. De a da parțial sau integral construcția în locațiune – pentru o perioadă ce nu depășește termenul dreptului de
superficie. La stingerea dreptului de superficie, proprietarul terenului se subrogă superficiarului în contractele de
locaţiune şi arendă în curs de executare.
7. De a cere reclacularea redevenței atunci când condiţiile economice fac ca neajustarea să fie inechitabilă. Măsura
ajustării se va aprecia ţinîndu-se seama de schimbarea condiţiilor economice şi de principiul echităţii.
8. De a edifica o altă construcție în locul celei pierite sau demolate - Dreptul de superficie nu se stinge prin demolarea
sau pieirea construcţiei.
9. De a accepta prelungirea dreptului de superficie – este un drept forțat deoarece CC prevede: Proprietarul terenului se
poate elibera de plata despăgubirii dacă prelungeşte dreptul superficiarului, înaintea expirării acestui drept, pe durata
previzibilă de exploatare a construcţiei. În cazul în care refuză prelungirea, superficiarul pierde dreptul la despăgubire.
10. La despăgubire în caz de stingere a dreptului indiferent de temeiul stingerii, superficiarul are dreptul de a fi
despăgubit. Echivalentul a 2/3 din valoarea pe piață a contrucției.
11. De retenție a construcției în cazul în care nu a fost despăgubit

Obligațiie sunt:
1. Să plătească redevența în modul și termenul stabilit
2. Să edifice cosntrucția în termenul stabilit. În caz contrat, dacă superficiarul nu a ridicat construcţia în termenul
specificat în actul juridic privind instituirea superficiei sau dacă încalcă obligaţia privind conservarea construcţiei,
proprietarul terenului are dreptul să ceară stingerea dreptului de superficie
3. Să întrețină construcția și să suporte toate cheltuielile aferente întreținerii – ca un veritabil proprietar, cheltuieli legate
de reparații capitale sau curente, de reparație a prejudiciilor aduse terților pentru năruirea construcției etc.
4. Să predea construcția proprietarului deteren în starea în care era la stingerea dreptului său – fără a avea dreptul de a
ridica părți din construcție.
5. Să conserve osntrucția și să înlăture orice pericol care i-ar afecta durabilitatea. Are toate obligațiile pe care le are un
proprietar de imobil.
1.3 Primăria or.Orhei a transmis în locațiune pe 5 ani un sector de teren de 1,75 hectare către Andrei Popovici, cu dreptul de
construcție. Andrei a înregistrat în Registrul bunurilor imobile ținut de Oficiul Cadastral Teritorial dreptul asupra terenului și
asupra construcției. La expirarea contractului de locațiune,Primăria a refuzat prelungirea acestuia și i-a cerut lui Andrei
eliberarea terenului și, respectiv demolarea casei.
Deoarece Andrei a refuzat,Primăria s-a adresat cu o plîngere penală la procuratură pe faptul însușirii ilegale de către Andrei a
proprietății unității administrativ-teritoriale.
Argumentați soluția litigiului.
Dreptul de superficie se stinge la data expirării acestuia. La stingerea dreptului de superficie, construcţia aflată pe teren se
transmite de drept proprietarului acestuia. Proprietarul terenului trebuie să plătească superficiarului o despăgubire
corespunzătoare pentru construcţie. Despăgubirea nu este corespunzătoare dacă nu acoperă cel puţin două treimi din valoarea
de piaţă a construcţiei.
Andrei este obligat să predea construcția către proprietarul de teren în starea în care era la momentul stingerii dreptului său și
nu are dreptul de a o ridica/demola. Pe de altă parte Primăria are obligația de a îi Achita lui Andrei o redevență în valoare de
cel puțin 2/3. Deci Primăria nu îl poate obliga pe Andrei să demoleze construcția.

Subiectul 2. Inadmisibilitatea participării judecătorului la examinarea aceleiași cauze civile.

2.1Identificați cazurile cînd judecătorului îi este interzis să participe la examinarea repetată a aceleiași cauze civile.
Articolul 49. Inadmisibilitatea participării repetate a
judecătorului la judecarea aceleiaşi pricini
(1) Judecătorul care a luat parte la judecarea pricinii în primă instanţă nu mai poate participa la judecarea acesteia în instanţă
de apel, de recurs şi nici la rejudecarea ei în primă instanţă, după casare.
(2) Judecătorul care a luat parte la judecarea pricinii în instanţă de apel nu mai poate participa la judecarea ei în primă
instanţă, repetat, în instanţă de apel şi nici în instanţă de recurs.
 (3) Judecătorul care a luat parte la judecarea pricinii în instanţă de recurs nu mai poate participa la judecarea ei în primă
instanţă şi nici în instanţă de apel sau în cea de recurs.
(4) Prevederile prezentului articol nu au incidenţă asupra cazurilor de refuz de primire a cererii de chemare în judecată în
temeiul art. 169, de restituire a cererii de chemare în judecată în temeiul art. 170 şi 171, de scoatere a cererii de pe rol în
temeiul art. 267 sau de încetare a procesului în temeiul art. 265 lit. a) şi b)

2.2Deduceți dacă judecătorul poate să participe la examinarea repetată a aceleiași cauze civile.
Ne referim la excepțiile de la alin (4) Prevederile prezentului articol nu au incidenţă asupra cazurilor de refuz de
primire a cererii de chemare în judecată în temeiul art. 169, de restituire a cererii de chemare în judecată în temeiul
art. 170 şi 171, de scoatere a cererii de pe rol în temeiul art. 267 sau de încetare a procesului în temeiul art. 265 lit. a) şi
b), precum și de respingere a pretențiilor ca fiind tardive.

Cazurile de scoatere a cererii de pe rol sunt:

Articolul 267. Temeiurile scoaterii cererii de pe rol
Instanţa judecătorească scoate cererea de pe rol în cazul în care:
a) reclamantul nu a respectat procedura, prevăzută prin lege sau prin contractul părţilor, de soluţionare prealabilă a pricinii pe
cale extrajudiciară;
b) cererea a fost depusă de o persoană incapabilă;
c) cererea este semnată sau este depusă în judecată de o persoană neîmputernicită;
d) litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri se află în curs de judecată la aceeaşi instanţă
sau la o alta;
e) părţile au încheiat un contract prin care litigiul urmează a fi soluţionat pe cale arbitrală, iar pînă la examinarea pricinii în
fond, pîrîtul a ridicat obiecţii împotriva soluţionării litigiului în judecată;
f) părţile citate legal nu s-au prezentat la şedinţa de judecată după a doua citare şi nici nu au solicitat examinarea pricinii în
absenţa lor;
g) reclamantul citat legal nu s-a prezentat în şedinţă de judecată, nu a comunicat instanţei motivele neprezentării sau motivele
sînt considerate de instanţă ca fiind neîntemeiate, sau nu a solicitat examinarea pricinii în absenţa sa, iar pîrîtul nu solicită
soluţionarea pricinii în fond;
h) soţul a înaintat acţiune de desfacere a căsătoriei fără consimţămîntul soţiei în timpul sarcinii ei sau în decursul unui an de la
naşterea copilului, iar cererea nu a fost restituită reclamantului de către judecător;
i) persoana în ale cărei interese este pornit procesul, în conformitate cu art.7 alin.(2), art.72 alin.(2) şi art.73 alin.(3), nu susţine
pretenţiile înaintate, nu solicită să intervină în proces în calitate de reclamant;
j) persoanele indicate la art.72 şi 73 au renunţat la acţiune, iar reclamantul care a preluat acţiunea nu a plătit taxă de stat în
termenul stabilit de instanţă;
k) instanţa a amînat sau a eşalonat plata taxei de stat, iar reclamantul nu a plătit-o în termenul stabilit de instanţă;
l) la examinarea pricinii în procedură specială se constată un litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti;
l1) părţile au solicitat examinarea pricinii de către judecata arbitrală, în condiţiile legii;
m) în alte cazuri prevăzute de lege.

Încetarea procesului în temeiul 265 este:

a) pricina nu urmează a fi judecată în procedură civilă;
b) într-un litigiu între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri s-a emis o hotărîre judecătorească rămasă
irevocabilă sau o încheiere de încetare a procesului în legătură cu renunţarea reclamantului la acţiune sau cu confirmarea
tranzacţiei dintre părţi;

2.3Argumentați dacă judecătorul poate sau nu participa la judecarea aceleiași cauze civile.

a)judecătorul carea a scos cererea de pe rol a repus-o din cauza prezentării dovezilor privind motivele întemeiate a
neprezentării reclamantului în judecată. - Scoaterea de pe rol este una din excepții. Deci judecătorul va putea examina
b)judecătorul membru al Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție a participat
la examinarea aceleiași cauze în judecătoria Bălți.- Nu de oarece, Judecătorul care a luat parte la judecarea pricinii în primă
instanţă nu mai poate participa la judecarea acesteia în instanţă de apel, de recurs şi nici la rejudecarea ei în primă instanţă,
după casare.
c)judecătorul care s-a expus asupra admisibilității recursului împotriva deciziei instanței de apel participă la examinarea
recursului în fond. – Va putea

Nr.17
Subiectul 1. Dreptul de uzufruct
1.1Definiți noțiunea ,,drept de uzufruct,,descriind caracterele sale juridice.
Dreptul de uzufruct este definit de Iustinian ca dreptul de a folosi și culege fructele unor lucruri străine, păstrând neatinsă
substanța lor. Potrivit CC Uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă determinată sau
determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele bunului, întocmai ca proprietarul, însă cu
îndatorirea de a-i conserva substanţa. Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul, nu şi de a-l înstrăina.

Caracterele juridice sunt:

1. Un drept real – o legătură directă dintre titular și bun.
2. Un drept temporar prin esența sa – constitui în favoarea unei persoane și poate dura doar până la decesul acestuia, sau
lichidarea persoanei juridice, dar nu mai mult de 30 ani. Actul juridic prin care se Orice act juridic prin care se
constituie un uzufruct perpetuu şi transmisibil pentru cauză de moarte sau lichidare este lovit de nulitate absolută.
3. Drept inalienabil – cu caracter intuitu personae. Nu poate fi cesionat, înstrăinat sau gajat. Acest lucru nu împiedică
uzufructuarul să folosească bunul care face obictul uzufructului inclusiv prin transmitere în locațiune sau arendă.
4. Se poate constitui asupra bunurilor neconsumptibile – cu titlu de excepție se poate constitui și asupra bunurilor
consumptibile, care sunt părți componente ale unui patrimoniu dat în uzufruct.

1.2 Analizați deosebirile dintre dreptul de uzufruct,uz,abitație și dreptul de locațiune

Uzufruct /Uz/Abitație Locațiune

Uzufructuarul ia bunul în starea în care se află, având
obligația de a efectua reparații de întreținere a bunului
și conserva substanța
Nudul proprietar nu are nici o obligație activă față de
uzufructuar
Poate trage orice foloase din bun, dacă contractul nu
prevede altfel
Uzufructuarul poate să închirieze bunul și să arendeze,
dacă prin act de constituire nu e interzis
Uzufructuarul poate renunța la dreptul său, stingând
uzufructul
Cu titlu gratuit, decât dacă stabilit altfel de părți
Se stinge prin moartea uzufructuarului
Locatarul preia bunul în starea în corespunzătoare ,
conform destinației convenite în contract și obligat să
mențină în acea stare
Proprietarul poate impune obligații pozitive prin contract
Nu are dreptul să schimbe forma bunului, nici să îl
folosească contrar destinației
Poate da în sublocațiune doar cu acordul locatorului
Locatorul nu poate renunța, poate rezilia contractul
Doar cu titlu oneros
Se transmit prin succesiune drepturile și obligațiile

1.3 Un lot de pământ ce aparținea cu drept de uzufruct lui Popescu și cu drept de nudă-proprietate lui Stăvila a fost vândut de
nud-proprietar, cu acordul uzufructuarului,cetățeanului Blîndu. După înstrăinarea bunului, între uzufructuar și nudul-proprietar
s-a iscat un conflict referitor la suma de bani, rezultată din contractul de vânzare-cumpărare. Astfel, uzufructuarul susține că
dat fiind faptul că bunul îi aparținea cu drept de uzufruct până la decesul său, întreaga sumă de bani i se cuvine lui. Nudul
proprietar, la rândul său, este de părerea că suma de bani trebuie împărțită astfel încât fiecare dintre ei să primească o porțiune,
din suma totală, corespunzătoare valorii comparative a uzufructului cu nuda proprietate. Uzufructuarul, nefiind de acord cu
modalitatea de împărțire a sumei propuse de nudul-proprietar, s-a adresat cu o acțiune în instanța de judecată.
Soluționați litigiul și argumentați răspunsul.

Cod civil nu prevede dreptul uzufructuarului de a primi banii din vânzare cumpărare. Totuși nu e clar, despre a cui deces se
vorbește în speță?

Subiectul 2. Procedura de judecare a recursului împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel în procesul civil.

2.1 Descrieți procedura judecare a recursului împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel.
Recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Completul din 5 judecători decide asupra oportunității
invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a se pronunța cu privire la problemele de legalitate
invocate în cererea de recurs. În baza recursului declarat, instnața verifică în limítele invócate în recurs și în baza referinței
depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacte, fărăr a administra noi dovezi. Nu pot fi anéxate la cererea de recurs dovezi
adiționale. Pot însă fi anéxate referințe sua înscrisuri noi care confirmă încălcările normelor de drept procesuaș sau existența
temeiurilor de încetare a procesului sau scoatere de pe rol, cu condiția că au fost în imposibilítate de a le demonstra în instanța
de apel.
Instanța e obligată să se prnunțe asupra tuturor motivelor invócate în recurs și va verifica decizia instnaței de apel din ofciu din
punct de vedere a respectării normelor de drept.
Până la pronunțare recurentul are dreptul de a retrage recursul. Acesta va fi temei de încetare a recursului.
Completul din 5 judecători decide asupra oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a se
pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în cererea de recurs. Urmează însp a se respecta condițiile:
 Completul de 5 judecători decide prin emiterea unei încheieri nemotivate
 Dacă se decide invitarea, toți participanții la proces trebuie să fie înștiințați în baza principiului contradictorialității.
Neprezentarea, nu împiedică examinarea
 Dacă se va examina recursul cu înștiințarea participanților în proces, se vor aplica dispozițiiile de procedură pricvind
judecarea pricinilor civile în instanțșa de apel. Aceleași etape: partea pregătitoare, examinarea recursului în fond,
susșinerire orale și replicile, deliberarea și pronunțarea deciziei.
2.2 Comparați limitele judecării recursului în raport cu limitele judecării apelului.

Limitele judecării recursului Limitele judecării apelului

În limítele invócate în recur și în baza referinței depuse de
intimat
Se verifică doar legalitatea hot, fără adminitsrarea de noi
probe. Excepție: anéxate referințe sua înscrisuri noi care
confirmă încălcările normelor de drept procesuaș sau
existența temeiurilor de încetare a procesului sau scoatere
de pe rol, cu condiția că au fost în imposibilítate de a le
demonstra în instanța de apel.
Instanța obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor
invócate în recurs Și va verifica din oficiu din punct dde
vedere a respectării noormelor de drept
Fără înștiințarae părtților. Excepția din itemul anterior.
Are efect devolutiv, se extnde asupra tuturor aspectelor de
drept și fapt ale cauzei. Restricții de la regulă:
1. În virtutea principiului disponibilității, instanșa verifică
doar în limita argumentelor invócate în cererea de apel.
2. Instanșa obligată să se pronunțe supra tuturor
motivelor indicate în apel.
3. Dacă motivarea apelului nu conține divezi noi sau
argumente noi, instanța se pronunță numai în temeiul
celor invocate în prim instanță. Ea fiind obligată să
verifice leggalitatea hotărârii în întregul ei, nefiind
legată de motívele apelului.
4. Efectul devolutiv se refrânge doar asupra a ceea ce s-a
judecat în prim instanță. Un potefectua controlul
asuptra unor pretenții ce un au format obiectul
examinării în primă instanță. Poate solicita
administrare de noi probe.
5. Instnațna de apel verifică circumsntanțele și raporturile
juridice stabilite în prima instanță precum și cele
nestabilite dar carea u importanță pentru soluționarea
cauzei. Părțile pot administra noi probe, cu condiția că
pot demonstra că au fost în imposibilitatae dea le
presenta în intsnșa de fond. (ex. instanța a deciz că
sunt nepertinente) Părțile vor indica obligatoriu
necesitatea invocării noilor probe și motivele ce au
împiedicat adminitsrarea lor în prima instanță.
6. Apelantului nu i se poate crea în prorpia cale de atac o
situație mai rea, cu excepția când consimte.

2.3Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de recurs în următoarele situații.

a) recurentul a invocat ca temei de recurs evaluarea eronată a prejudiciului cauzat anexând la cerere de recurs raportul de
expertiză merceologică privind valoarea bunului în litigiul, ce nu a putut fi prezentat în instanța de fond și apel. Este temei de
recurs.
b) recurentul a solicitat trimiterea cauzei la judecare în instanța de fond pe motiv că aceasta nu a calculat corect mărimea taxei
de stat ce urmează a fi încasată de la acesta, greșeală ce nu poate fi corectată de instanța de recurs. Instanța poate să admită
recursul şi să caseze integral decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, trimițând pricina spre rejudecare în prima
instanţă doar în cazul în care a constatat încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural 432 alin 3 lit f, d (d)
instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; f) hotărîrea a fost pronunţată cu
încălcarea competenţei jurisdicţionale.) La solicitarea participanţilor la proces, instanţa de recurs poate trimite pricina spre
rejudecare în prima instanţă în cazul prevăzut la art. 432 alin. (3) lit. b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la
proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată. Rezultă că recurentul nu are temei de a solicita
trimiterea cauzei la judecare în fond.
c ) recurentul a solicitat verificarea legalitatea și temeinicia deciziei contestate, prin interpelarea informației de la OCT mun.
Chișinău și confruntarea acesteia cu materialele cauzei.
Testul nr.18
Subiectu 1. Dreptul de proprietate comună în devălmășie
1.1. Definiți noțiunea ”drept de proprietate comună pe cote-părți” și ”drept de proprietate comună în devălmășie,
explicînd conceptul de ”cotă-parte ideală”.
În cazul în care dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre ele să fie titularul unei
cote-părţi ideale din bunul comun, proprietatea este comună în devălmăşie.
Dreptul de proprietate comună pe cote – părţi. Dreptul de proprietate comună pe cote - părţi, este acel drept de proprietate care
aparţine la două sau mai multe persoane, exprimat în cote ideale, (o jumătate, o treime, o pătrime etc.) asupra unui bun
nefracţionat în materialitatea sa.
Cota-parte ideala este fractiune a dreptului de proprietate comuna asupra unui bun sau asupra unei mase de bunuri.
1.2. Analizați temeiurile de apariție a proprietății commune în devălmășie și modul de exercitare a atributelor dreptului de
proprietate.
În cazul proprietăţii comune în devălmăşie coproprietarii, pot prin acord comun, să decidă ca asupra bunurilor lor, să se aplice
regimul proprietăţii comune pe cote – părţi. O asemenea înţelegere poate fi făcută în orice formă, fie scris fie verbal. Dacă vor
exista divergenţe referitor la atribuirea bunurilor din proprietatea comună în devălmăşie regimul juridic al proprietăţii comune
pe cote-părţi, atunci litigiul se va soluţiona de către instanţa judecătorească. În ceea ce priveşte exercitarea dreptului de
posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor aflate în proprietatea comună în devălmăşie cât şi împărţirea şi încetarea
acesteia, vor fi aplicabile regulile de la proprietatea comună pe cote-părţi, ţinându-se cot de reglementările speciale referitoare
la proprietatea comună în devălmăşie cuprinse în art. 366-373.
În ceea ce priveşte temeiurile de dobândire a dreptului de proprietate comună în devălmăşie, apoi aceasta poate apărea atât
în baza legi, lucru cel mai des întâlnit, spre exemplu proprietatea soţilor, cât şi în baza actului juridic civil. Deci, devălmăşia
poate rezulta din lege şi din convenţia părţilor. Apariţia proprietăţii devălmaşe în baza actului civil, pentru prima dată a fost
expres prevăzută în art. 344 alin.2. Astfel, bazându-ne pe prevederile legale şi pe principiul că este permis tot ce nu este
interzis am putea conchide că părţile încheind un act juridic civil pot decide ca bunurile dobândite să le aparţină cu drept de
proprietate comună în devălmăşie. Deşi Codul Civil admite posibilitatea apariţiei proprietăţii comune în devălmăşie în baza
unui act juridic civil, totuşi trebuie să afirmăm, că având în vedere faptul că în cazul proprietăţii comune în devălmăşie nu este
cunoscută nici măcar cota ideală din dreptul de proprietate, ea poate apărea între persoane foarte apropiate.
Obiectul dreptului de reprezentare al proprietarilor devălmaşi îl constituie atributele de folosinţă, posesie şi dispoziţie.
Atributul folosinţei, care întră în conţinutul juridic al dreptului de proprietate comună în devălmăşie, dă posibilitatea titularilor
dreptului de proprietate comună în devălmăşie să utilizeze bunul în propriul lor interes, dobândind în proprietate fructele pe are
le pot obţine de la acest bun. Exercitarea atributului de folosinţă poate fi făcută de oricare din proprietarii devălmaşi, cu
condiţia ca o asemenea exercitare să nu limiteze dreptul celorlalţi coproprietari devălmaşi. Regula dată, stipulată expres în art.
367, poartă un caracter dispozitiv, dând posibilitate coproprietarilor devălmaşi să stabilească şi un alt mod de folosire a bunului
comun. Spre exemplu aceştia prin încheierea unui act juridic pot stabili că folosinţa bunului comun să fie exercitate în
exclusivitate de un singur coproprietar devălmaş.
Folosinţa ca atribut al dreptului de proprietate prezintă o importanţă deosebită, prin intermediul său asigurându-se însuşi
procesul de utilizare a însuşirilor bunului pentru satisfacerea nevoilor de ordin patrimonial ale proprietarilor devălmaşi.
Anume din aceste considerente, legiuitorul în art. 367 a stipulat că folosinţa bunului comun trebuie să se facă potrivit
destinaţiei acestuia.
Dacă ca rezultat al exercitării atributului de folosinţă, bunului comun i-au fost produse degradări sau i-a fost schimbată
destinaţia, apoi fiecare din titularii dreptului de proprietate comună în devălmăşie este în drept să ceară repararea daunelor
cauzate.
1.3. Speța
Asupra părţii sociale a soţilor în societatea cu răspundere limitată dobîndite în timpul căsătoriei se aplică regimul juridic al
proprietăţii comune în devălmăşie. Actul juridic de dispoziţie încheiat de unul dintre coproprietarii devălmaşi poate fi declarat
nul dacă se face dovadă că cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie despre acordul care limitează dreptul de dispoziţie, despre
faptul că ceilalţi coproprietari devălmaşi sînt împotriva încheierii actului juridic sau că nu a fost cerut acordul la înstrăinarea
imobilelor.
Soluție: dacă cota-parte în SRL a fost dobîndită de Ion în timpul căsătoriei, donația urmează a fi declarată nulă. Iar dacă
înaintea căsătoriei actul de donație e valabil.
Subiectul 2. Implicarea instanței de judecată în procedura executării silite
2.1 Enumerați cazurile cînd instanța de judecată urmează să se implice în procedura executării silite.
În cazul în care instanţa judecătorească stabileşte modul şi termenul de executare a hotărîrii, dispune executarea ei imediată sau
ia măsuri pentru asigurarea executării, în dispozitiv se face o menţiune în acest sens.
(1) În funcţie de situaţia materială a părţilor sau de alte circumstanţe, instanţa emitentă, la cererea participanţilor la proces
sau la propunerea executorului judecătoresc, amînă ori eşalonează executarea hotărîrii, de asemenea schimbă modul sau
ordinea de executare a acesteia.
[Art.252 al.(1) în redacția LP122 din 02.06.16, MO247-255/05.08.16 art.523; în vigoare 05.08.16]
(2) Cererile menţionate la alin.(1) se examinează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi
ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea.
(3) Încheierea judecătorească privind amînarea sau eşalonarea executării hotărîrii, schimbarea modului şi ordinii de
executare a ei se supune recursului.
(4) Executarea tranzacţiei aprobate de instanţa judecătorească poate fi amînată sau poate fi schimbat modul de executare,
conform prevederilor prezentului articol.
(1) Instanţa judecătorească poate asigura executarea hotărîrii pentru care nu s-a dispus executarea imediată la pronunţarea ei,
potrivit prevederilor cap.XIII.
(2) Instanţa judecătorească poate lua măsuri de asigurare a hotărîrii pînă la eliberarea titlului executoriu.
2.2. Deduceți procedura examinării contestațiilor actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc
Codul de executare prevede că:
1) Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc pot fi contestate de către părţi şi de alţi participanţi la procesul de
executare, precum şi de terţii care consideră că prin actele de executare le-a fost încălcat un drept recunoscut de lege. Actele de
executare întocmite de executorul judecătoresc nu pot fi contestate dacă din momentul săvîrşirii lor au trecut mai mult de 6
luni.
(2) Cererea privind contestarea actelor de executare se înaintează în instanţa de judecată în a cărei rază teritorială se află
biroul executorului judecătoresc sau, în cazul municipiului Chişinău, în instanţa de judecată în a cărei circumscripţie camera
teritorială a executorilor judecătoreşti a stabilit competenţa teritorială a executorului judecătoresc.
(3) Cererea prevăzută la alin. (2) nu se supune taxei de stat.
(1) Actul de executare întocmit de executorul judecătoresc poate fi contestat de participanţii la procesul de executare în
termen de 15 zile de la data săvîrşirii lui ori a refuzului de a săvîrşi anumite acte, dacă legea nu prevede altfel. Terţii care nu au
participat la procesul de executare pot contesta actele de executare, întocmite de executorul judecătoresc, în termen de 15 zile
de la data la care au aflat ori trebuie să afle despre aceste acte.
(2) Persoana poate fi repusă în termenul de contestare în condiţiile Codului de procedură civilă. Persoana nu poate fi repusă
în termen dacă din data emiterii sau a refuzului emiterii actului contestat au trecut mai mult de 6 luni.
La admiterea acţiunii privind declararea nulităţii unui document executoriu, în al cărui temei perceperea se efectuează
incontestabil, în dispozitivul hotărîrii se indică documentul care nu se pune în executare, numărul şi data eliberării lui, precum
şi suma a cărei decontare nu se admite.
(1) Reclamaţiile din cererea privind contestarea actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc se înaintează
împotriva creditorului sau debitorului. Cererea se judecă în condiţiile Codului de procedură civilă şi se examinează în instanţă
de judecată (inclusiv în cea ierarhic superioară) în cel mult 30 de zile. Executorul judecătoresc poate fi invitat să dea explicaţii
referitor la actele contestate.
(2) În cazul contestării actului întocmit de executorul judecătoresc, sarcina probaţiunii este pusă în seama reclamantului.
(3) Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc, legale în fond, nu pot fi anulate pe motive formale.
(4) Hotărîrea instanţei de fond poate fi atacată cu recurs.
(5) În cazul respingerii cererii, reclamantul poate fi obligat, la cererea intimatului sau a executorului judecătoresc, la
repararea prejudiciului cauzat prin întîrzierea executării.
(6) Hotărîrea judecătorească prin care s-a constatat refuzul neîntemeiat al executorului judecătoresc de a întocmi/efectua un
anumit act şi prin care s-a dispus obligarea acestuia la îndeplinirea actului respectiv se execută de către executorul judecătoresc
în termenul stabilit de instanţa de judecată.
(7) În cazul neexecutării în termen a hotărîrii judecătoreşti indicate la alin. (6), executorul judecătoresc poate fi sancţionat de
instanţa de judecată cu amendă de pînă la 10 unităţi convenţionale pentru fiecare zi de întîrziere (o unitate convenţională este
egală cu 20 de lei). Încheierea instanţei de judecată privind aplicarea sancţiunii poate fi atacată cu recurs.
2.3. Speța
a) Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc, legale în fond, nu pot fi anulate pe motive formale. Valoarea
bunurilor estimată de executor judecătoresc e o condiție obligatorie prevăzută de CE ce trebuie inclusă în procesel verbal.
b) Reclamaţiile din cererea privind contestarea actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc se înaintează
împotriva creditorului sau debitorului. Executorul judecătoresc poate fi invitat să dea explicaţii referitor la actele contestate.
Testul 19.

Subiectul I. Încetarea dreptului de proprietate

1.1 Identificați modurile de incetare ale dreptului de proprietate.
Modurile de incetare se clasifică în următoarele grupe:
1. încetarea benevolă a dreptului de proprietate – are loc în urma acțiunilor: consumarea/distrugerea bunului, încheierea actului
translativ de proprietate, renunțarea la dreptul de proprietate.
2. încetarea dreptului de proprietate ca razultat al acțiunilor unor fapte obiective – pieirea fortuită a bunului, pierderea bunului.
3. incetarea dreptului de proprietate contrar voinței proprietarului - urmărirea bunurilor în legătură cu obligaţiile proprietarului,
înstrăinarea bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în proprietate, răscumpărarea animalelor domestice în
cazul încălcării regulilor de comportare cu ele, rechiziţia, confiscarea, privatizarea, exproprierea.
2.2 Delimitați următoarele moduri de incetare a dreptului de proprietate:
 1. Rechiziția – bunurile proprietarului sunt retrase pentru a fi folosite în interesul societății în cazuri excepționale.
Scopul – garantarea secutrității cetatenilor, salvarea bunurilor sau distrugerea bunurilor în caz de epidemii sau epizotii.
Bunurile sunt folosite o perioada de către stat, iar după incetarea situației excepționale, proprietarul poate solicita restituirea lor
daca s-au păstrat în natură și mai pot fi folosite conform destinației. Preţul bunului sau preţul folosirii lui, în cazul în care s-a
păstrat în natură şi a fost restituit proprietarului, se stabileşte prin acordul părţilor, iar în caz de divergenţă, prin hotărîre
judecătorească.

2. Confiscarea – trecerea fără plată către stat a unui bun ca sancțiune pentru fapte ilicite, în temiul unei hotărîri a
instanței sau a unei alte autorități publice. Bunurile dobîndite licit nu pot fi confiscate, iar caracterul licit se prezumă. Se
confiscă doar bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni și contravenții. În cazurile prevăzute de lege, bunurile
proprietarului pot fi confiscate printr-un act administrativ. Actul administrativ cu privire la confiscare poate fi atacat în instanţă
de judecată. Art.106 alin.2 CP determină obiectele supuse confiscării: Sînt supuse confiscării speciale bunurile (inclusiv
valorile valutare):
a) utilizate sau destinate pentru săvîrşirea unei infracţiuni;
b) rezultate din infracţiuni, precum şi orice venituri din valorificarea acestor bunuri;
c) date pentru a determina săvîrşirea unei infracţiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor;
e) deţinute contrar dispoziţiilor legale;
f) convertite sau transformate, parţial sau integral, din bunurile rezultate din infracţiuni şi din veniturile de la aceste
bunuri;
g) care constituie obiectul infracţiunilor de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului.

3. Înstrăinarea bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în proprietat

Dacă, în temeiurile prevăzute de lege, persoana a dobîndit dreptul de proprietate asupra unui bun care, conform legii, nu
poate să-i aparţină cu drept de proprietate, proprietarul este obligat să înstrăineze bunul timp de un an din momentul dobîndirii
dreptului de proprietate sau în alt termen stabilit de lege.
Dacă proprietarul nu înstrăinează bunul în termenul stabilit, instanţa de judecată, la cererea autorităţii administraţiei
publice locale, poate dispune, după caz, înstrăinarea bunului şi remiterea sumei obţinute către fostul proprietar, cu reţinerea
cheltuielilor de înstrăinare, sau transmiterea bunului în proprietate statului şi despăgubirea proprietarului în cuantumul stabilit
de instanţa de judecată.
Exemplu: armele de vînătoare care se află în circuitul civil cu respectarea cerințelor prevăzute de lege.
1.3. Ion este proprietarul unui ciine cu care se comportă cu cruzime. Tudor îl avertizează că pentru un asemenea comportament
el riscă să piardă dreptul de proprietate asupra lui, deoarece art.341 din CC stabileste că pentru încălcarea regulilor stabilite de
lege sau prin normele de comportare umană cu animalel, orice persoană are dreptul să solcite predarea animalului, pretul
stabilindu-se prin acordul părților sau prin hotărîre judecătorească. Oin, însă, consideră că pentru cauzarea intenționat de dureri
și suferință animalului, însoțită de încălcarea normaloe morale unanim acceptate, el riscă doar să fie sancționat cu amendă și nu
urmează să piardă dreptul de proprietate asupra animalului.
Argumentați consecințele juridice care survin în cazul în care proprietarul animalului se comportă cu cruzime, ținând cont de
existența normelor juridice invocate în speță.
O prevedere legală ce urmăreşte protecţia animalelor este norma de la art.341. Această normă are drept scop protejarea
animalelor, în cazurile când stăpânii lor se comportă cu cruzime faţă de ele. Prevederile art. 341 vor fi aplicabile doar
animalelor domestice. Totuşi, această normă poate fi aplicabilă în cazul animalelor, care deşi nu sunt considerate domestice,
totuşi le-a fost îngrădită posibilitatea de a se mişca liber (spre exemplu animalele din grădinile zoologice, sau animalele
sălbatice ce sunt dresate).
Pentru ca această normă să fie aplicabilă, este necesar ca proprietarul animalelor să încalce regulile stabilite prin lege sau prin
normele de comportate umană cu animalele. Dacă proprietarul animalelor va considera că nu încalcă regulile de comportare cu
animalele, litigiul va fi soluţionat de instanţa de judecată la cererea persoanelor ce doresc să răscumpere animalele domestice.
Acest drept îl are orice persoană. Persoana care se va adresa cu asemenea cereri va fi obligată în şedinţele judiciare să
dovedească că proprietarul animalelor se comportă cu cruzime faţă de animale şi încalcă evident regulile de comportare cu
animalele.
Subiectul II. Încheierile judecătorești ale instanței de fond în procesul civil
2.1. Definiți încheierile judecătorești în comparație cu hotărârile și deciziile judecătoresti.
Încheieri judecătorești – dispozițiile primei instanțe prin care care pricina civilă nu se soluționează în fond, dar se decide
asupra oricărei probleme care poate apărea pe parcursul procesului.
Hotătrîrea judecătorească – act judecătoresc de dispoziție prin care se soluționează fondul oricărei cauze civile.
Decizie - act judecătoresc prin care pricina se soluționează în apel și recurs.
2.2. Clasificați încheierile judecătorești în funcție de 3 criterii la alegere.
1. După conținut:
a) încheieri referiotare la bunul mers al procesului (încheiere privind acceptarea cererii de chemare în judecată, privind
preegătirea pricinii pentru dezbateri)
b) încheieri care constituie un impediment legal în desfășurarea procesului (încheieri privind refuzul de a primi cerea de
chemare în judecată, restituirea cererii, de încatare a procesului)
c) încheieri de finalizare a procesului – se emit în temeiul manifestării de voință a părților
d) încheieri de realizare a dreptului – de explicare a hot. judecătorești, corectarea greșelilor din hot.
2. După posibilitatea de contestare:
a) încheieri recurabile – să fie prevăzut recursul prin lege ori încheieri pronunțată să împiedice desfășurarea procesului.
b) încheieri ce se atacă cu fondul – toate celelate încheieri pentru care legea nu prevede cale separată de atac sau
imposibilitatea atacării.
c) încheieri ce nu se supun nici unei căi de atac – ele devin imediat irevocabile (anularea ordonanței).
3. După forma actului de procedură
a) forma scrisă
b) forma protocolară – nu se redactează ca act separat în cadrul ședinței de judecată.
2.3. Argumentați actul de dispoziție a primei instanțe ce urmează a fi pronunțat în cazurile:
a) reclamantul nu a corectat în termen de 7 zile (termen stabilit de instanță) erorile comise în cererea de chemare în judecată -
încheiere de restituire, se atacă cu recurs. Art.171 alin.2
b) în pricina privind încasarea prejudiciului pentru lezarea onoarei și demnității pîrîtul a recunoscut acțiunea - hotărîre de
admitere a pretențiilor reclamantului, art.212 alin.5.
c) după pronunțarea hotărîrii reclamantul a solicitat încasarea cheltuielilor de judecată asupra cărora instanța a omis să se
expună - hotărîre suplimentară, art.250 alin.1 lit.c

Testul 20.

Subiectul I. Accesiunea ca mod de dobîndire a dreptului de proprietate

1.1. Definiți noțiunea de accesiune imobiliară și accesiune mobiliară și varietățile acestora.
Accesiune imobiliară naturală – accesiunea pământurilor depuse sau create de ape, care se refără la aluviuni, avulsiuni, insule
și albii părăsite.
Aluviuni – creșteri de pămînt succesive și nesimțite la malurile apelor curgătoare. Aceste adausuri revin proprietarului riveran.
Avulsiuni – rupere unei bucăți de proprietate și alipirea ei la o altă proprietate riverană.Proprietate se păstrează în favoarea
celui de la care a a vut loc dezlibirea respectivei proprietăți cu condiți ca în decurs de un an să-și revendice proprietatea.
Insule și albii părăsite – proprietarul terneului înconjurat de rîuri, heleștee, izuri, canale nu devine proprietar al terneurilor
apărute prin scăderea teporară a apelor. Proprietarul acestor ape nu dobindeste un drept asupra terenului acoperit ca urmare a
revărsărilor sporadice.
Dacă o apă curgătoare, formînd un braț nou, înconjoară terenul unui proprietar riveraan, acesta ramîne proprietarul insulei
create astfel.+
Accesiune imobiliară artificială – construcțiile și lucrările subterane sau de la suprafața terenului sunt prezumate a fi făcute de
proprietarul terenului pe cheltuiala sa și îi apartin pînă la proba contrară.
Trei situații:
1. lucrări făcute de proprietarul terneului cu materiale straine – devine prin accesiune proprietarul lucrărilor date.
Proprietrul materialelor nu va putea să le revedice chiar dacă le-a făcut cu rea credință, însă va fi obligat proprietarul de teren o
despăgubire egală cu valoarea materialelor.
2. efectuarea lucrărilor cu materiale proprii pe teren străin – proprietarul fondului devine prprietarul construcțiilor
realizate de terta persoană. La fel, proprietarul fondului dispune de dreptul de a păstra constucția sau de a cere demolarea
acesteia pe cheltuiala terțului, dacă era de rea-credință. Dacă păstrează construcția, atunci proprietraul fondului va plăti, la
alegere, valoarea materialelor si costul muncii sau suma egală cu cresterea valoarii terenului.
3. construcția este făcută pe 2 terenuri aparțănînd unor proprietari diferiți - în cazul în care construcţia este ridicată în
parte pe terenul constructorului şi în parte pe un teren învecinat, proprietarul vecin poate dobîndi proprietatea asupra întregii
construcţii, plătind constructorului o despăgubire, numai dacă cel puţin 1/2 din suprafaţa construită se află pe terenul său. În
acest caz, el va dobîndi şi un drept de superficie asupra terenului aferent pe toată durata de existenţă a construcţiei.
Despăgubirea trebuie să acopere valoarea materialelor şi costul muncii, precum şi contravaloarea folosinţei terenului aferent.
Constructorul de rea-credinţă nu poate pretinde la o despăgubire mai mare de o treime din suma calculată, dacă nu va dovedi
că persoana îndreptăţită poartă ea însăşi o parte din vinovăţie.

Accesiune mobiliară
Adjuncțiune – unirea a 2 bunuri ce apartin la 2 proprietari diferiti, care desi formînd un tot unitar, pot fi utilizate și separat. O
altă situație este cind bunurile unite nu pot fi separate fără a fi deteriorate sau să neceite chelttuieli excesive separarea. Dacă
două bunuri care aparţin diferiţilor proprietari s-au unit încît nu se mai pot separa fără a fi deteriorate sau fără muncă sau
cheltuieli excesive, noul bun aparţine proprietarului care a contribuit cel mai mult la constituirea bunului, prin muncă sau prin
valoarea bunului iniţial, fiind obligat să plătească celuilalt proprietar preţul bunului unit cu bunul principal.

Specificațiune - dacă contractul nu prevede altfel, dreptul de proprietate asupra bunului rezultat din prelucrarea materiei
aparţine proprietarului ei, care este obligat să plătească valoarea manoperei. Se consideră de asemenea prelucrare scrierea,
desenarea, pictarea, imprimarea, gravarea sau o altă transformare a suprafeţei. Excepție: lucrătorul devine proprietarul bunului,
dacă valoarea manoperei este supereioară valorii materiei.

Confuziune – amestecul a 2 sau mai multe materii care apartin unor proprietari diferiti.
În cazul în care un bun s-a format prin amestecarea mai multor materii (confuziunea) ce aparţin diferiţilor proprietari şi nici
una nu poate fi considerată ca materie principală, proprietarul care nu a ştiut despre confuziune poate cere separarea materiilor
dacă este posibil. Dacă materiile amestecate nu pot fi separate fără pagubă, bunul format aparţine proprietarilor materiilor
proporţional cantităţii, calităţii şi valorii materiei fiecăruia.

1.2. Determinați și analizați conținutul accesiunii imobiliare artificiale.

Am analizat anterior cazurile.

1.3. Lucian Stamati a cumparat un teren pentru construcția casei de locuit în mun. Chisinau în 4 aprilie 2006. Pe parcursul
anilor 2006-2007 a construit casa și a dat-o în exploatare conform legii. În 3 mai 2008 Ana Nichifor a înaintat acțiune în
revendicare contra lui Stamati și a cerut anularea înscrierii sale ca proprietar al ternului și casei din registrul bunurilor imobile
și înscrierea dînsei ca proprietar. În octombrie 2009 a rămas defiitivă și irevovcabilă hotărîrea CSJ prin care acțiunea
A.Nichifor era satisfăcută pe deplin. Lucian Stamati a înaintat, în decembrie 2009, o acțiune contra A. Nichifor de restituire a
cheltuielilor de construcție a casei, valoarea de piață a căreia constituia 500000 euro, inclusiv datorită locației sale în centrul
istoric al Chisinaului. A. Nichifor a refuzat sa plătească orice sumă, însă a susținut că, în orice caz, ea nu va plăti mai mult
decît 124375,95 euro, care este valoarea contratului de construcție, pe care Lucian Stamati l-a încheiat cu S.A. MoldBuilding.
Argumentați soluția instanței în privința acțiunii lui Lucian Stamati din decembrie 2009.

Proprietarul fondului devine prin accesiune proprietar a construcțiilor și lucrărilor făcute de oterță persoană. Conform
art. 329 alin 3: În cazul în care construcţiile sau lucrările sînt făcute de un terţ, proprietarul terenului are dreptul să le ţină
pentru sine sau să oblige terţul să le ridice pe cheltuială proprie şi să repare daunele cauzate, avînd în vedere constructorul de
rea-credință.
Dacă păstrează construcţiile sau lucrările făcute de un terţ, proprietarul este obligat să plătească, la alegere, valoarea
materialelor şi costul muncii ori o sumă de bani egală cu creşterea valorii terenului.
Respectiv, instanța va decide ca A. Nichifor să achite fie valoarea materialelor și costul muncii, fie suma egală cu
cresterea valorii terenului.

Subiectul II. Pregătirea cauzei civile pentru dezbateri judiciare

2.1. Definiți sarcinile pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare.
Pregătirea pentru dezbatere judiciară este obligatorie pentru orice pricină civilă şi are ca scop:
a) precizarea legii care urmează a fi aplicată şi determinarea raporturilor juridice dintre părţi;
b) constatarea circumstanţelor care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii;
c) stabilirea componenţei participanţilor la proces şi implicarea în proces a altor persoane;
d) prezentarea de probe;
e) evaluarea oportunităţilor de soluţionare a litigiului prin mediere.

2.2. Identificați acțiunile procedurale care trebuie efectuate de către judecător ex-officio și care le efectuează la cererea
participanților la proces în faza pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare.
Ex-officio:
1.emiterea încheierii de pregătire a pricinii pentru dezbateri judiciare, fără înștiințarea participanților la proces;
2. expedierea către pârât/intervenient a copiilor de pe cererea de chemare în judecată și stabilirea date pină la care aceștia pot
prezenta referința și toate probele ecesare;
3. remiterea referinței către reclamant/intervenient și stabilirea datei pină la care se pot prezenta probele suplimentare;
4. soluționarea problemei intervenirii în proces a coreclamantilor, copiritilor și intervenientilor;
5. rezolvarea problemei introducerii în proces a specialistului sau interpretului;
6. luarea măsurilor pentru concilierea părților și explicarea dreptului de a se adresa instanței arbitrale;
7. separarea pretențiilor
8. fixarea termenului ședinței de judecată.

La cerere:
1. soluționarea cererii de asigurare a acțiunii;
2. soluționarea cererii de asigurare a probelor (audierea martorilor la locul aflării, cercetarea probelor materiale și a
inscrisurilor la fața locului, cu înstiințarea părților);
3. reclamarea probelor;
4. dispunerea efectuării expertizei;
5. trimiterea delegațiilor judecatorești – temei de suspendare a procesului în cazul delegațiilor către state străine;
6. stabilirea unui alt termen pentru sedinta.

2.3.Argumentați dacă judecătorul poate efectua actele procesuale în faza pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare:
a) adoptarea încheierii de a nu da curs cererii, motivată prin neachitarea de către reclamant a taxei de stat – nu poate fi
realizată, încheierea dată poate fi emisă la faza intentării procesului.
b) adoptarea unei încheieri de amânare în legatură cu neprezentarea pîrîtului, despre citarea legală a căruia nu se știe nimic – de
regulă, la aceasta fază, nu sunt prezente părțile. În caz de necesitate, pentru clarificarea unor aspecte legate de pregătirea
pricinii pentru dezbateri judiciare, judecătorul poate decide convocarea părţilor în şedinţă (art.185 alin.2)
c) adoptarea încheierii privind încuviințarea tranzacției de împăcare – poate fi realizată cu înștiințarea pîrîtului sau eventual a
altor subiecti despre concilierea dată.

Testul 21.

Subiectul I. Condițiile esențiale ale contractului de antrepriză

1.1. Stabiliti condițiile esențiale ale contractului de antrepriză.
1. Antreprenorul efectuează o lucrare la comanda clientului pentru satisfacerea cerințelor individuale ale acestuia;
2. Antreprenorul efectuează o anumită lucrare, din care poate rezulta producerea sau transformarea unui bun ori obținerea unui
alt rezultat prin efectuarea lucrării;
3. Bunul produs de antreprenor îi aprține acestuia cu titlu de proprietate pînă la preluarea acestui bun de către client;
4. Antreprenoul este independent în alegerea moduui de excutare a lucrării;
5. Antreprenorul își asumă obligația să efectueze o lucrare pe riscul său, adică el poate pretinde remunerație, dacă rezultatul
muncii sale va fi materializat și predat clientului;
6. Antreprenorul execută lucrarea pentru remunerație obținută după predarea lucrării.

1.2. Clasificați termenii aplicați în cadrul contractului de antrepriză, precum și evidențiați importanța acestora.
Trei categorii de termene:
1. termenul general de excutare – perioadă în care lucrarea trebuie finalizată integral, iar rezultatul – predat clientului;
2. termenul de executare a unor lucrări, care poate fi prezentat și sub forma unui program de executare a unor lucrări
3. termenul final la care lucrarea trebuie sa fie gata și predată clientului.
Necesitatea stabilirii termenului executării contractului are o importanţă deosebită în cazurile cînd volumul lucrărilor este
impunător şi lucrările vor fi efectuate pe o perioadă de lungă durată. Stabilirea termenelor asigură efectuare ritmică a lucrărilor,
asigură posibilitatea clientului de a controla cursul lucrărilor, pentru ca lucrările să fie efectuate la timp, calitativ.
1.3. Încheind contractul de antrepriză, Drosu s-a obligat față de Ceban, în schimbul unei remunerații de 5000 lei, să execute cu
materiale sale lucrări de reparația a casei, în termen de 2 luni. Efectuînd o parte din lucrări, Drosu a fost internat în spital în
rezultatul unui accident. Ceban, dorind să finiseze reparația în termen, a contractat cu un alt antreprenor. Ultimul a finalizat
lucrările, utilizînd materialele lui Drosu. Dup expirarea a 3 luni, Drosu i-a solicitat lui Ceban plat a 75 % din lucrările efectuate
și restituirea a 800 lei – costul materialelor utilizate de al 2-lea antreprenor. Ceban a refuzat să plătească sumele sus-numite.
Soluționați litigiul.
Riscul contractului, în virtutea legii, este suportat de antreprenor, deoarece el benevol şi-a asumat această răspundere semnănd
contractul. Acest risc se manifestă prin consecinţele negative de ordin material pe care le suportă antreprenorul în toate cazurile
pînă la momentul transmiterii lucrării clientului.
În contractul de antrepriză este stipulată o regulă generală prin care antreprenorul poartă riscul imposibilităţii terminării
lucrării. Acest risc se manifestă prin faptul că antreprenorul nu are dreptul să ceară plata retribuţiei dacă terminarea lucrării
devine imposibilă din motive independente de voinţa părţilor. Prin urmare, principalul moment îl constituie faptul, că
imposibilitatea terminării lucrării poate fi de ordin obiectiv, care rezultă din motive ce nu depind de voinţa sau dorinţa părţilor.
Bunăoară, imposibilitatea se poate datora cazului fortuit, forţei majore sau altor circumstanţe care nu depind de părţi.
În acest sens, Drosu nu poate pretinde sumele menționate (art.955 CCiv).
Subiectul II. Procedura de constatare a faptelor care au valoare juridică în procesul civil
2.1. Descrieți condițiile de constatare a faptelor cu valoare juridică.
Indiferent de natura faptului a cărui constatare se cere, trebuie respectate cumulativ următoarele condiţii (art. 282 CPC):
a) faptul respectiv generează, în virtutea legii, următoarele efecte juridice: apariţia, modificarea sau încetarea unor drepturi
personale sau reale ale petiţionarului;
b) petiţionarul nu are o altă posibilitate de a obţine sau de a restabili actele care ar certifica faptul juridic a cărui constatare se
solicită. Aceasta poate fi rezultatul lipsei ordinii de înregistrare a faptului sau a nerespectării regulilor de înregistrare a faptului.
Prin imposibilitatea de a primi documentul se înţelege şi cazul în care documentul care confirmă faptul în realitate există, însă
în conţinutul lui au fost admise defecte sau inexactităţi, care nu pot fi corectate şi, implicit, documentul este lipsit de putere
probantă. Prin imposibilitatea de a reconstitui documentul pierdut se înţelege că organul corespunzător este lipsit de
posibilitatea de a elibera duplicatul documentului necesar în legătură cu pierderea sau nimicirea.
c) constatarea faptului nu este legată de soluţionarea unui litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti.
Petiţionarul trebuie să argumenteze în cererea privind constatarea faptului cu valoare juridică întrunirea condiţiilor sus-
menţionate, cu anexarea probelor corespunzătoare. În cazul în care faptul a cărui constatare se solicită nu are valoare juridică
potrivit legislaţiei aplicabile, instanţa refuză să primească cererea (art. 169 alin. (1) lit. a) CPC) sau, după caz, încetează
procesul (art. 265 lit. a) CPC). Dacă petiţionarul nu prezintă probe care ar confirma imposibilitatea de a obţine sau de a
restabili actele care ar certifica faptul respectiv (nu respectă procedura de soluţionare a pricinii pe care extrajudiciară), instanţa
restituie cererea (art. 170 alin. (1) lit. a) CPC) sau, după caz, scoate cererea de pe rol (art. 267 lit. a) CPC). În cazul în care la
examinarea pricinii în procedură specială se constată un litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti, instanţa
scoate cererea de pe rol şi explică petiţionarului şi persoanelor interesate dreptul lor de a soluţiona litigiul în procedură de
acţiune civilă la instanţa competentă.
2.2. Comparați procedura de constatare a faptelor care au valoare juridică cu acțiunile civile de constatre a dreptului
litigios.
În procedura specială, obiectul activității judecătorești este apărarea intereselor ocrotite de lege pe cale a confirmării existenței
sau inexistenței faptelor juridice sau a altor situații de drept, de care depinde apariția, modificarea sau stingerea drepturilor
subiective or patrimoniale ale cetățeenilor/organizațiilor. În procedura contencioasă, se apără drepturi subiective încălcate sau
contestate.
Scopul procedurii speciale – confirmarea circumstanțelor care au valoare juridică, a drepturilor incontestabile.
Trăsături specifice:
1. lipsa litigiului de drept material
2. procedura data se înaintează de petiționar
3. legea stabilește cercul de persoane care se pot adresa în instanță cu o cerere de inaintare a procesului (art.286, 294, 302, 309)
4. pentru fiecare categorie de pricini este stabilită o competența jurisdicțională
5. nu se aplică unele instituții procesuale, precum: tranzacția, asigurarea acțiunii, recunoașterea acțiunii, etc.
2.3. Argumentați acțiunile instanței în situațiile:
a) la examinarea cererii privind constarea faptului de rudenie s-a stabilit că petiționarul nu s-a adresat anterior la organul de
stare civilă pentru a clarifica faptul respectiv;
Instanța va restitui cererea pe motivul nerespectării căii prealabile de soluționare a litigiului ar.170 alin.1 lit.a. sau după caz, va
scoate cerea de pe rol (art.267 lit.a)
b) la examinarea cererii privind constatarea faptului înregistrării decesului s-a constatat că în registrul de stare civilă pentru
anul respectiv lipsește înscrierea corespunzătoare
Instanța va examina pricina dată în ordinea procedurii speciale, cu condiția prezentării probelor care confirmă imposibilitatea
restabilirii înscrierii date în actul privind starea civilă.
c) petiționarul a solicitat constatarea faptului că acesta este un posesor de bună-credință al unui automobil.
Acest litigiu nu intră in sfera examinării în procedură specială, astfel încît instanța va refuza primirea cererii (art.169 alin.1
lit.a) sau, după caz, va înceta procesul (art.265 lit.a).
Testul 22.

Subiectul I. Particularitățile contractului de vînzare-cumpărare a bunurilo pentru consum în raport cu alte varietăți
ale contractului de vînzare-cumpărare.
1.1. Definiți contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum.
Definiție: contract care se încheie în baza ofertei publice a bunurilor, astfel încît se consideră încheiat din momentul alegerii
mărfii de către cumpărător în magazinele cu autoservire sau din momentul alegerii și transimiterii acesteia de către
vânzător la cererea cumpărătorului. Dacă un consumator cumpără de la un întreprinzător un bun mobil (cumpărarea de
bunuri pentru consum) şi, în termen de 6 luni de la transferul riscului, constată un viciu al bunului, se prezumă că bunul a fost
viciat în momentul transferării riscului, cu excepţia cazului în care prezumţia nu este compatibilă cu felul bunului sau al
viciului.
1.2. Identificați și detaliați statutul juridic al consumatorului în cadrul contractului de vînzare-cumpărare a bunurilor
pentru consum, făcând apel la prevederi legale pertinente.
Consumatorul - orice persoană fizică ce intenţionează să comande sau să procure ori care comandă, procură sau foloseşte
produse, servicii pentru necesităţi nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională.
Calitate specială reiese din drepturile speciale atribuite:
Orice consumator are dreptul la:
a) protecţia drepturilor sale de către stat;
b) protecţie împotriva riscului de a achiziţiona un produs, un serviciu care ar putea să-i afecteze viaţa, sănătatea,
ereditatea sau securitatea ori să-i prejudicieze drepturile şi interesele legitime;
c) remedierea sau înlocuirea gratuită, restituirea contravalorii produsului, serviciului ori reducerea corespunzătoare a
preţului, repararea prejudiciului, inclusiv moral, cauzat de produsul, serviciul necorespunzător;
d) informaţii complete, corecte şi precise privind produsele, serviciile achiziţionate;
e) instruire în domeniul drepturilor sale;
f) organizare în asociaţii obşteşti pentru protecţia consumatorilor;
g) adresare în autorităţile publice şi reprezentarea în ele a intereselor sale;
h) sesizarea asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor şi autorităţilor publice asupra încălcării drepturilor şi intereselor
sale legitime, în calitate de consumator, şi la înaintarea de propuneri referitoare la îmbunătăţirea calităţii produselor, serviciilor.

Consumatorul, la încheierea contractelor, are următoarele drepturi:

a) de a lua liber decizii la achiziţionarea produsului, serviciului, fără a i se impune în contracte clauze abuzive sau care
pot favoriza folosirea unor practici comerciale incorecte, de natură a influenţa opţiunea acestuia;
b) de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, inclusiv a celor privind caracteristicile
principale şi condiţiile de garanţie, indicarea exactă a preţului sau tarifului, precum şi stabilirea cu exactitate a condiţiilor de
credit şi a dobînzilor;
c) de a lua cunoştinţă, în prealabil, de textul contractului pe care intenţionează să îl încheie;
d) de a fi exonerat de plata pentru produsele, serviciile care nu au fost solicitate;
e) de a fi despăgubit pentru daunele cauzate de produsele, serviciile care nu corespund cerinţelor prescrise sau declarate
ori clauzelor contractuale;
f) de a i se asigura deservirea tehnică necesară şi piese de schimb pe toată durata de funcţionare a produsului, stabilită în
documentele normative sau declarată de către producător ori convenită de părţi;
g) de a plăti pentru produsele, serviciile de care beneficiază sume stabilite cu exactitate, în prealabil; majorarea preţului
iniţial este posibilă numai cu acordul consumatorului.
Înlocuirea produsului de calitate corespunzătoare
(1) Consumatorul este în drept să ceară vînzătorului, în termen de 14 zile, înlocuirea unui produs nealimentar de calitate
corespunzătoare cu un produs similar celui procurat dacă acest produs nu-i convine ca formă, gabarite, model, mărime, culoare
sau dacă nu-l poate utiliza conform destinaţiei din alte cauze, cu efectuarea, în cazul diferenţei de preţ, a recalculului
corespunzător.
(2) Dacă produsul necesar pentru înlocuire lipseşte, consumatorul are dreptul să rezilieze contractul, iar vînzătorul este
obligat să-i restituie contravaloarea produsului.
(3) Cererea consumatorului de a i se înlocui produsul sau de a i se restitui contravaloarea lui urmează să fie executată
dacă produsul nu este utilizat, nu şi-a pierdut calităţile de consum şi dacă există probe că a fost cumpărat de la vînzătorul
respectiv.
(4) Lista produselor nealimentare de calitate corespunzătoare ce nu pot fi înlocuite cu un produs similar este prezentată
în anexa la prezenta lege.

Repararea prejudiciului
(1) Consumatorul este în drept să pretindă repararea prejudiciului cauzat de produsele, serviciile necorespunzătoare
indiferent de faptul dacă s-a aflat sau nu în relaţii contractuale cu vînzătorul, prestatorul.
(2) Prejudiciul se repară de către vînzător, prestator şi în cazul în care livrarea produsului, prestarea serviciului se fac în
mod gratuit sau la preţ redus ori dacă produsul a fost comercializat ca piese de schimb sau distribuit sub altă formă.
(3) Prejudiciul (inclusiv moral) se repară de către vînzător, prestator dacă a fost cauzat pe parcursul:
a) termenului de valabilitate – la produsele pentru care se stabileşte acest termen;
b) duratei de funcţionare – la produsele de folosinţă îndelungată;
c) a 2 ani – la produsele pentru care nu este prevăzută stabilirea termenului de valabilitate sau duratei de funcţionare.
(4) Prejudiciul moral cauzat consumatorului de către producător, vînzător, prestator prin încălcarea drepturilor lui
prevăzute de prezenta lege, precum şi de alte acte normative, se repară în mărimea stabilită de instanţa judecătorească.
(5) Prejudiciul moral se repară indiferent de repararea prejudiciului material cauzat consumatorului.
(6) Pentru repararea prejudiciului cauzat consumatorului, acesta trebuie să facă dovada prejudiciului.

Certificatul de garanţie cuprinde menţiuni cu privire la drepturile conferite prin lege consumatorului şi atestă în mod
clar că aceste drepturi nu sînt afectate prin garanţia oferită.
Certificatul de garanţie precizează conţinutul garanţiei şi elementele esenţiale necesare pentru a face reclamaţii în
temeiul garanţiei, în special:
 a) elementele de identificare a produsului;
b) termenul de garanţie;
c) domeniul teritorial al garanţiei;
d) modalităţile de asigurare a garanţiei – reparare, înlocuire, restituire a contravalorii, condiţiile şi termenul de realizare
a acestora;
e) denumirea şi adresa garantului (ale producătorului, vînzătorului şi ale întreprinderii specializate în deservire tehnică).
Certificatul de garanţie se redactează în termeni simpli şi uşor de înţeles, în limba de stat.
Certificatul de garanţie se oferă pe suport de hîrtie sau pe orice alt suport durabil, disponibil şi accesibil consumatorului.

1.3. Evidențiați specificul și particularitățile contractului de vînzare cumpărare a bunurilor pentru consum în raport
cu alte varietăți ale contractului de vânzare-cumărare.
Particularități:
1. particularităţi referitoare la subiecţi. În calitate de vînzător se prezintă neapărat antreprenorul (“persoana fizică sau juridică
care practică activitate de antreprenoriat”). În calitate de cumpărător în contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru
consum poate apărea orice subiect de drept civil care procură bunul pentru satisfacerea necesităţilor personale.
2. caracter de adeziune şi nu presupune realizarea unui acord la cererea uneia dintre părţi. În codiţiile economiei de piaţă
vînzătorul este liber în privinţa stabilirii preţului la bunul comercializat. Aceasta însă nu înseamnă că, în scopul de a proteja
consumatorul, statul nu poate stabili limetele preţului la unele bunuri pentru consum ce au o importanţă strategică.
3. încheierea contractului are loc în baza ofertei publice. Art.805 CC prevede că expunerea bunului cu etichete în vitrină,
punerea la dispoziţie a meniului, publicitatea bunului, descrierea lui în cataloage şi alte propuneri, adreste unui cerc
nedeterminat de personae, se consideră ofertă publică pentru încheierea unui contract de bunuri pentru consum.
4. prevederi speciale în ceea ce priveşte garanţia caracteristicilor bunului vîndut art. 804 CC. garanţia trebuie să fie formulată
într-un limbaj clar şi exact, în sensul că aceasta trebuie să fie accesibilă chiar şi unui consumator neiniţiat. În garanţie trebuie
înserate drepturile legale ale consumatorului . Garanţia trebuie să mai conţină referinţă şi la faptul, că existenţa acesteia nu
limitează drepturile consumatorului. Faptul înserării în textul declaraţiei de garanţie a unor drepturi legale ale consumatorului
nu-i creează obstacole acestuia în vederea realizării drepturilor, de care dispune un cumpărător în contractul de vînzare –
cumpărare. La fel, garanţia trebuie să conţină toate menţiunile necesare pentru a se putea beneficia de ea, inclusiv reţelele de
comercializare cu amănuntul, centrele de deservire, programul lor de muncă şi telefoanele de contact, caracteristicile tehnice
sau de fabricare a bunului comercializat, etc.

5. reguli speciale în ceea ce priveşte preschimbarea bunurilor pentru consum.

Cumpărătorul are dreptul ca, în decursul a 14 zile din momentul recepţionării bunului nealimentar, dacă vînzătorul nu a stabilit
un termen mai mare, să preschimbe bunul la locul cumpărării lui sau în alt loc, stabilit de vînzător, cu un bun similar de o altă
mărime, formă, gabarit, model, culoare sau completare etc., cu efectuarea, în cazul diferenţei de preţ, a recalculării.
Dacă lipseşte bunul necesar pentru preschimbare, cumpărătorul are dreptul să restituie bunul cumpărat, iar vînzătorul este
obligat să-i restituie suma plătită.
Cererea cumpărătorului de a preschimba bunul sau de a-l restitui urmează să fie executată dacă bunul nu este utilizat, nu şi-a
pierdut calităţile de consum şi dacă există probe că a fost cumpărat de la vînzătorul respectiv.

6. Preţul, alte clauze esenţiale ale contractului de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum se stabilesc în mod egal pentru
toţi cumpărătorii.
În condiţiile economiei de piaţă vînzătorul este liber în privinţa stabilirii preţului la bunul, comercializat de el. Aceasta, însă, nu
înseamnă, că în scopul de a proteja consumatorul, statul nu poate stabili limitele preţului la unele bunuri pentru consum de
importanţă strategică.
În scopul stopării creşterii neîntemeiate a preţurilor la bunurile, destinate consumului, Guvernul Republicii Moldova, prin
Hotărîrea nr.774 din 2016 cu privire la preţurile de comercializare a produselor social importante a insituit modalitatea de
reglementare de stat a prețurilor.

Subiectul II. Procedura examinării admisibilității recursului împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel în
procesul civil.
2.1. Deduceți temeiurile inadmisibilității recursului împoriva actelor de dispoziție ale curților de apel în procesul civil.
Temeiurile inadmisibilităţii recursului
Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care:
a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4);
Recurentul trebuie să indice ce fel de încălcări s-au comis, circumstanțele concrete, critica adusă asupra părții de
motivare a deciziei instanței de apel.
b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434;
c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;
Sînt în drept să declare recurs:
 părţile şi alţi participanţi la proces;
martorul, expertul, specialistul, interpretul şi reprezentantul, cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată ce li se
cuvine.
d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat. Astfel se asigură autoritatea lucrului judecat și se evită
pronuntarea unr decizii contradictorii ale instanței de recurs.

2.2. Comparați încheierea de inadmisibilitate și decizia de respingere a recursului împotriva actelor de dispoziție ale
curților de apel.
Încheierea de inadmisibilitate trebuie motivată. Ea nu trebuie să conțină nici o referire asupra fondului recursului și legalității
deciziei instanței de apel. Aceasta se plasează pe pagina web a CSJ la data emiterii și se trensmite tuturor partiipanților la
proces și reprezentanților acestora. Încheiere prin care se decide inadmisibilitaea se adoptă cu votul unanim al celor 3
judecători.
În cazul decizie de respingere a recursului, vorbim despre faptul că recursul inițial a fost admis și s-a trecut la faza examinării
fondului, adică temeinicia și legalitatea deciziei instanței de apel. Judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel,
instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a
administra noi dovezi. Instanţa de recurs este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în recurs. Instanţa de
recurs va controla decizia instanţei de apel din oficiu din punctul de vedere al respectării normelor de drept procedural (art. 432
alin. (3) CPC), indiferent de invocarea acestor temeiuri în cererea de recurs. Aceasta decizie devine irevocabilă de la momentul
pronunțării.
2.3. Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de recurs în situațiile:
a) s-a constatat că prin cerere de recurs s-a solicitat casarea deciziei Curții de Apel Chișinău, prin care cauza a fost remisă
instanței de fond pentru rejudecare
Recursul va fi declarat inadmisibil pe motiv că decizia curtii de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare nu este susceptibilă
de recurs.
b) la depunerea cererii de recurs recurentul a solicitat scutirea de achitarea taxei de stat
În cazul în care la cererea de recurs nu este anexată dovada de plată a taxei de stat şi recurentul a solicitat scutirea, amînarea
sau eşalonarea plăţii taxei de stat (cu prezentarea documentelor justificative), demersul respectiv va fi examinat de către
completul din trei judecători, printr-o încheiere nesusceptibilă de atac, înainte de a trece la examinarea admisibilităţii
recursului. Dacă demersul privind scutirea, amînarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat a fost respins, se dispune, printr-o
încheiere nesusceptibilă de atac, de a nu da curs cererii, acordîndu-i-se recurentului un termen rezonabil pentru achitarea taxei
de stat. Dacă recurentul îndeplineşte în termen indicaţiile din încheierea judecătorească, recursul se consideră depus la data
prezentării iniţiale. În caz contrar, cererea de recurs se restituie recurentului. Restituirea cererii de recurs nu împiedică
declararea repetată a recursului după lichidarea neajunsurilor şi respectarea celorlalte reguli stabilite de lege pentru declararea
lui.
c) recursul este declarat pe motiv de apreciere incorectă a probelor de către instanța de apel
Recursul poate fi declarat, iar decizia instanței de apel urmează a fi casată dacă se constată că au fost incălcate regulile de
apreciere a probelor.

Testul 23.
Subiectul I. Condițiile de revocare, rezoluțiune și nulitate ale contractului de donație.
1.1. Stabiliti coraportul dintre revocarea donației în cazul neîndeplinirii sarcinii convenite în contractul de donație
condiționată și revocarea donației pentru ingratitudine.
În baza unui contract de donaţie condiţionată donatarul se obligă să execute o sarcină sau să contribuie la realizarea unui scop
stabilite de către donator. Încheind contractul de donaţie condiţionată, donatarul este ţinut să realizeze sarcina/scopul
determinat. Sarcina impusă de donator nu poate fi imposibilă, ilicită şi amorală. În caz contrar, contractul de donaţie
condiţionată va fi lovit de nulitate absolută în condiţiile Art. 220. Pot fi condiţionate de îndeplinirea sarcinilor atît contractele
reale de donaţie, cît şi contractele care conţin promisiunea de a dona în viitor. În limita sarcinii/scopului impus prin contractul
de donaţie, donaţia condiţionată este un contract sinalagmatic. Respectiv, contractului de donaţie condiţionată i se aplică în
mod corespunzător prevederile comune cu privire la contractele sinalagmatice, prevăzute la Art.704 – 711. Instituirea sarcinii
în favoarea donatarului nu afectează caracterul gratuit al contractului de donaţie, însă spre deosebire de donaţiile simple,
donaţia condiţionată de o sarcină în favoarea donatarului poate fi revocată pentru neexecutare.
Fiind un contract sinalagmatic, donatarul nu poate renunţa la îndeplinirea obligaţiilor stipulate decît sub sancţiunea
reparării prejudiciului cauzat prin neexecutarea contractului. În conformitate cu normele generale, dacă donatarul nu
execută sarcina, donatorul este în drept fie de a cere executarea sarcinii fie de a revoca donaţia (de a cere rezoluţiunea
contractului).
Fiind un contract unilateral (cu excepţia donaţiilor condiţionate), contractul de donaţie pur gratuită nu generează obligaţii în
sarcina donatarului, ci numai o îndatorire legală, numită „de recunoştinţă”. Mărind patrimoniul donatarului din contul
patrimoniului său cu titlu gratuit, donatorul este în drept să aştepte din partea donatartului dacă nu o recunoştinţă, atunci cel
puţin loialitate, manifestată prin abţinerea de la săvîrşirea unor fapte necorespunzătoare faţă de donator. Revocarea pentru
ingratitudine este recunoscută ca o restituire a darului cu caracter de sancţiune civilă şi nu o rezoluţiune a contractului, ca în
cazul revocării donaţiei condiţionate.
În relaţiile dintre părţile contractului de donaţie revocarea pentru ingratitudine produce un efect retroactiv. Donaţia se
consideră a nu fi existat şi din acest considerent donatarul este obligat să restituie bunul donat.
1.2. Analizați mecanismul și efectele juridice ale refuzului de a îndeplini promisiunea de donație și rezoluțiunea
contractului de donație în cazul străii de nevoie.
Donatorul este îndreptăţit să refuze executarea contractului de donaţie, fără a fi obligat la plata despăgubirilor, în cazurile cînd
îndeplinirea promisiunii va pune în pericol propria întreţinere corespunzătoare a donatorului sau/şi cînd aceasta ar periclita
executarea obligaţiilor legale ale donatorului de întreţinere a altor persoane. Evident că obligaţiile donatorului care fac
imposibilă respectarea promisiunii de a dona fără a periclita propria întreţinere corespunzătoare sau întreţinerea altor persoane
să nu existe la momentul încheierii contractului de donaţie, ci să apară după încheierea lui. Aceste obligaţii trebuie să
înrăutăţească starea patrimonială a donatorului în aşa măsură, încît executarea contractului de donaţie să creeze pericolul
survenirii consecinţelor date. Înrăutăţirea stării patrimoniale poate avea loc în rezultatul reducerii veniturilor, creşterii costului
vieţii, înrăutăţirea stării sănătăţii, falimentul întreprinzătorului individual, modificarea statutului stării civile (căsătorie, divorţ),
naşterea obligaţiei de repararea a prejudiciului cauzat, a obligaţiei de plată a pensiei alimentare, altor obligaţii de întreţinere,
etc.
Determinînd dacă executarea contractului de donaţie poate să pericliteze propria întreţinere corespunzătoare a donatorului,
urmează să se ţină cont de împrejurările concrete ale cazului precum şi de faptul că nivelul vieţii acestuia nu trebuie să se
înrăutăţească după îndeplinirea promisiunii de a dona. Referindu-se la „obligaţiile legale de întreţinere a altor persoane”,
legiuitorul a avut în vedere doar obligaţiile de întreţinere, instituite prin lege (obligaţia de întreţinere a copiilor de către părinţi,
a buneilor de către nepoţi, a părinţilor de către copii, pensia alimentară în privinţa oricăror aceştia, prevăzute de Codul
familiei).
Renunţarea donatorului la executarea contractului este posibilă doar pînă la transmiterea bunului. După transmiterea bunului
contractul de donaţie poate fi rezolvit în conformitate cu prevederile Art.836.
Contractului de donaţie i se aplică în egală măsură cu alte contracte dispoziţiile legale cu privire la obligaţii, cu excepţiile
expres prevăzute de lege. În cazul renunţării donatorului de îndeplinire a promisiunii de a dona pentru alte motive decît cele
indicate la alin.2, donatarul va putea cere despăgubiri în baza normelor generale cu privire la răspunderea pentru neexecutarea
obligaţiilor.
Spre deosebire de alin.2, Art. 830, care-i oferă posibilitatea donatorului de a renunţa unilateral la executarea obligaţiei de a
dona în cazurile cînd prin executare i-ar deveni imposibil să-şi asigure întreţinerea proprie corespunzătoare sau să-şi execute
obligaţiile legale faţă de terţi, art. 836 instituie dreptul donatorului de rezoluţiune unilaterală a contractului de donaţie executat,
pentru aceleaşi temeiuri.
Datorită faptului că rezoluţiunea în condiţiile Art. 836 este cerută după ce contractul de donaţie a fost executat şi donatarul a
devenit titularul dreptului primit, legea limitează efectele rezoluţiunii doar la restituirea bunurilor donate pe care donatarul le
mai posedă. Dacă bunurile nu mai există în natură sau au fost înstrăinate, rezoluţiunea contractului de donaţie este
inadmisibilă, donatorul nefiind în drept să ceară despăgubiri. Rezoluţiunea pentru temeiurile prevăzute nu are efect asupra
drepturilor terţilor referitor la bunul donat, indiferent de faptul dacă dreptul a trecut la terţ cu titlu gratuit sau oneros. În cazurile
cînd bunul este în posesia donatarului, însă este grevat de drepturi ale terţilor, donatorul va accepta restituirea bunului grevat de
drepturi, fără a putea cere despăgubiri.
Starea de nevoie în care a ajuns donatorul după executarea contractului de donaţie trebuie să nu fie condiţionată de
comportamenul vinovat al lui. Dacă donatorul şi-a provocat intenţionat sau prin culpă gravă starea de nevoie, rezoluţiunea
contractului de donaţie este inadmisibilă.
1.3. Exprimați-vă părerea referitor la oportunitatea și posibilitatea legală de a declara nul contractul de donație
încheiat în cazul maladiilor prezumate a fi letale.
Prin norma dată, legiuitorul fixează prezumţia că încheierea contractului de donaţie în timpul unei maladii considerate a fi
letale este dictată de conştientizarea de către donator a inevitabilităţii decesului său. În cazul în care donatorul, contrar
prezumţiei letalităţii, se însănătoşeşte, legea îi oferă posibilitatea de a cere declararea nulităţii contractului de donaţie.
Prin maladii prezumate letale urmează de înţeles acele procese patologice (boala), indiferent de natura lor, care afectează
organismul uman şi duc în mod inevitabil la decesul celui bolnav. Prezumţia letalităţii maladiei trebuie să fie fundamentată
din punct de vedere medical şi nu doar bănuită de donator sau alte persoane.
Pentru a putea cere nulitatea contractului de donaţie încheiate în timpul unei maladii prezumate letale, însănătoşirea
donatorului trebuie să fie de aşa natură, încît să înlăture pericolul decesului care se prezuma. Însănătoşirea parţială, care doar
îdepărtează survenirea decesului pe o perioadă scurtă de timp nu-i oferă dreptul donatorului de a cere nulitatea contractului.
Donatorul va putea cere nulitatea contractului de donaţie în decursul termenilor generali de prescripţie, în condiţiile Art. 218.
Alte persoane interesate nu vor putea cere declararea nulităţii contractului în baza art.833. Dacă pînă la pronunţarea hotărîrii
judecătoreşti donatorul decedează, contractul nu va fi declarat nul.
Subiectul II. Temeiurile și procedura efectuării expertizei în cauzele civile.
2.1. Expuneți temeiurile pentru efectuarea expertizei, inclusiv colegiale, complexe, suplimentare și repetate.
Pentru elucidarea unor aspecte din domeniul ştiinţei, artei, tehnicii, meşteşugurilor artizanale şi din alte domenii, apărute în
proces, care cer cunoştinţe speciale, instanţa dispune efectuarea unei expertize, la cererea părţii sau a unui alt participant la
proces, iar în cazurile prevăzute de lege, din oficiu.
Articolul 156. Expertiza în cadrul comisiei
(1) Expertiza în cadrul comisiei este expertiza care necesită investigaţii complicate efectuate de către mai mulţi experţi
care au aceeaşi specializare sau specializări diferite.
(2) Dacă comisia este formată din experţi avînd aceeaşi specializare, aceştia evaluează colegial rezultatele investigaţiilor
şi, în cazul în care ajung la o concluzie unanimă, elaborează un singur raport de expertiză. În cazul în care unul sau mai mulţi
experţi fac opinie separată referitor la obiectul investigaţiei, aceasta se depune separat şi
se motivează.
(3) Dacă membrii comisiei sînt experţi care au specializări diferite, la efectuarea expertizei se aplică prevederile
referitoare la expertiza complexă.
(4) Încheierea judecătorească privind efectuarea expertizei în cadrul comisiei este obligatorie pentru experţii desemnaţi,
cît şi pentru conducătorul instituţiei de expertiză, dacă în aceasta se menţionează doar instituţia de expertiză.
(5) Dacă, pe baza materialelor prezentate, expertul desemnat sau conducătorul instituţiei de expertiză constată că este
necesară o expertiză în cadrul comisiei, dată fiind complexitatea investigaţiilor ce urmează a fi efectuate, acesta comunică
instanţei propunerea de a dispune efectuarea acesteia.
Articolul 157. Expertiza complexă
(1) Expertiza complexă, care se efectuează de mai mulţi experţi, se dispune în cazul cînd la constatarea circumstanţelor
importante pentru soluţionarea pricinii sînt necesare date din diferite domenii ştiinţifice sau date din diferite ramuri ale
aceluiaşi domeniu.
(2) În baza datelor obţinute din investigaţii, experţii elaborează un raport general de expertiză.
(3) Experţii care nu au participat la elaborarea raportului general de expertiză ori nu sînt de acord cu el semnează numai
pentru partea din raport care conţine rezultatele cercetării lor.

Articolul 159. Expertiza suplimentară şi expertiza repetată

(1) În cazul cînd raportul de expertiză nu este suficient de clar sau este incomplet, iar această deficienţă nu poate fi
suplinită prin audierea expertului, ori cînd apar noi întrebări referitor la circumstanţele examinate ulterior, instanţa
judecătorească poate dispune, la solicitarea părţilor, iar în cazurile prevăzute, şi din oficiu, efectuarea de către acelaşi expert
sau de un altul a unei expertize suplimentare.
(2) În cazul cînd nu este de acord cu raportul de expertiză din motivul neîntemeierii sau veridicităţii lui îndoielnice, cînd
concluziile mai multor experţi sînt contradictorii, iar aceste deficienţe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului, ori cînd, la
efectuarea expertizei, normele procedurale sînt încălcate, instanţa judecătorească poate dispune efectuarea unei expertize
repetate.
(3) Expertiza repetată se încredinţează unei comisii de experţi. Experţii care au efectuat expertiza anterioară pot oferi
comisiei explicaţii, dar nu au dreptul să participe la efectuarea investigaţiilor.
(4) În încheierea judecătorească privind efectuarea expertizei suplimentare sau a celei repetate trebuie să se indice
motivul respingerii raportului de expertiză anterior sau, după caz, motivul efectuării unei expertize suplimentare sau repetate.
(5) În cazul dispunerii unei expertize suplimentare ori repetate, expertului (experţilor) i se prezintă în mod obligatoriu
raportul elaborat anterior.

2.2. Determinați procedura desemnării expertizei judiciare.

Articolul 150. Acţiuni premergătoare expertizei
(1) După desemnarea expertului, instanţa judecătorească convoacă o şedinţă cu participarea părţilor şi a expertului, în
cadrul căreia se stabileşte legătura dintre expert şi părţi, etapa la care părţile pot fi admise să participe la investigaţiile
expertului, se aduce la cunoştinţa părţilor şi expertului obiectul expertizei şi întrebările la care expertul urmează să ofere
răspunsuri şi li se explică faptul că au dreptul de a face observaţii cu privire la aceste întrebări şi de a cere modificarea sau
completarea lor.
(2) Dacă expertul poate să îşi exprime de îndată opinia, acesta este ascultat chiar în şedinţă, iar afirmaţiile sale se
consemnează într-un proces-verbal întocmit în condiţiile art.220.
Articolul 155. Procedura de efectuare a expertizei
(1) Expertiza se efectuează de către persoanele desemnate conform art.149. Efectuarea expertizei poate fi încredinţată
mai multor experţi.
 (2) Expertiza se efectuează în localul instanţei judecătoreşti sau în altă parte, în dependenţă de caracterul cercetării sau
de circumstanţele care fac dificilă ori chiar imposibilă aducerea obiectului cercetării în faţa instanţei. Părţile şi alţi participanţi
la proces au dreptul să asiste la efectuarea expertizei, cu excepţia cazurilor cînd prezenţa lor nu este obligatorie sau ar putea
împiedica lucrul experţilor.
(3) Pentru efectuarea expertizei la faţa locului, este obligatorie citarea părţilor şi altor participanţi la proces interesaţi,
aceştia fiind obligaţi să dea expertului orice explicaţie în legătură cu obiectul expertizei.
Articolul 158. Raportul de expertiză
(1) Raportul de expertiză se elaborează în scris.
(2) Raportul de expertiză se depune în instanţă judecătorească cu cel puţin 5 zile înainte de data şedinţei de judecată.
(3) Raportul de expertiză va cuprinde descrierea amplă a investigaţiilor şi concluziile pe marginea lor, răspunsul la
întrebările instanţei judecătoreşti. În cazul în care constată, pe parcursul efectuării expertizei, existenţa unor circumstanţe
importante pentru soluţionarea pricinii referitor la care nu i s-au pus întrebări, expertul este în drept să includă în raport
deducţiile sale asupra lor.
(4) Raportul de expertiză este examinat în şedinţă de judecată şi evaluat în ansamblu cu celelalte probe.
(5) Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să obiecteze împotriva raportului de expertiză şi împotriva altor
probleme ce ţin de acesta.
(6) Raportul de expertiză nu este obligatoriu pentru instanţa judecătorească şi se apreciază conform art.130. Respingerea
lui însă trebuie să fie motivată.

2.3. Argumentați dacă instanța a procedat corect sau nu:

a) judecătorul a ordonat efectuarea din oficiu a expertizei în procesul de spitalizare în staționarul de psihiatrie – posibil că da
b) instanța a refuzat admiterea cererii reclamantului de efectuare a expertizei, pe motiv că la dosar este anexat actul Centrului
Național de Expertiză Judiciară întocmit înainte de intentarea procesului pe care l-a cercetat în ședință de judecată.
Nu a procedat corect. Părţile aleg, de comun acord, expertul sau instituţia de expertiză care urmează să fie desemnată de
instanţă să efectueze expertiza. În lipsa acordului părţilor, instanţa desemnează expertul sau instituţia care urmează să
efectueze expertiza.

c) instanța nu i-a permis pîrîtului să pună întrebări în cadrul prezentării raportului de expertiză efectuat la cererea
reclamantului, explicîndu-i dreptul de a cere o expertiză suplimentară.
Raportul de expertiză este examinat în şedinţă de judecată şi evaluat în ansamblu cu celelalte probe.
Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să obiecteze împotriva raportului de expertiză şi împotriva altor
probleme ce ţin de acesta.

Testul nr.24
Subiectu 1. Condițiile de valabilitate ale contractului de leasing

1.1 Identificați elementele căror tipuri de contracte civile se regăsesc în construcția juridico-civilă a contractului de leasing.
Prin contractul de leasing, o parte (locator) se obligă, la cererea unei alte părţi (locatar), să asigure posesiunea şi folosinţa
temporară a unui bun, cumpărat sau produs de locator, contra unei plăţi periodice (rate de leasing)-art.923 CC. În construcția
juridică a contractului de leasing se găsesc elementele următoarelor contracte: V-C, împrumut, locațiune. CC prevede expres că
contractului de leasing i se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile privind contractul de locaţiune în măsura în care prezentul
capitol sau legea cu privire la leasing nu prevede altfel.

1.2 Caracterizați dreptul de răscumpărare, în calitate de element inerent al contractului de leasing.

În CC este prevăzut că la expirarea contractului de leasing, locatorul va respecta dreptul de opţiune al locatarului de a cumpăra
bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale.

Legea cu privire la leasing din 2005 că contractul de leasing trebuie să conţină clauze privind: dreptul de opţiune al locatarului
de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a face să înceteze raporturile contractuale. Cee ace presupune că
în cazul expirării contractului de leasing financiar locatarul poate cumpăra bunul la valoarea lui reziduală convenită de părţi,
iar în cazul leasingului operational bunul poate fi cumpărat de locatar la preţul convenit de părţi. Dacă nu şi-a exercitat dreptul
de opţiune asupra achiziţionării bunului sau prelungirii contractului, locatarul este obligat să înceteze imediat folosinţa şi
exploatarea bunului primit în leasing, să asigure păstrarea şi integritatea lui şi să îl transmită, în cel mult 3 zile calendaristice,
locatorului sau, la indicaţia acestuia, unei alte persoane în starea corespunzătoare clauzelor contractuale, luîndu-se în
considerare uzura normală. Dreptul de rascumparere este un drept al persoanei si nu o obligatie, conditiile rascumpararii
trebuie sa fie prevăzute în contractul de leasing.

1.3 Speța
Vînzătorul bunului este obligat direct faţă de locatar pentru garanţiile legale sau convenţionale inerente unui contract de
vînzare-cumpărare. Vînzătorul nu răspunde însă în faţa locatorului şi a locatarului pentru acelaşi prejudiciu.

Locatorul nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor de către vînzător, cu excepţia cazului cînd vînzătorul a fost ales de către
locator, dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Locatarul urmează să intenteze acțiune în instanță împotriva vînzătorului, deoarece față de locator el nu poate avea pretenții,
datorită faptul că singur a ales vînzătorul.

(3) Locatarul are dreptul să rezilieze contractul şi să ceară repararea prejudiciilor dacă:

b) bunul nu corespunde calităţii, ansamblului de piese şi de accesorii, altor condiţii de furnizare (transmitere) ori clauzelor
contractuale. Acest caz se referă la situația cînd locatorul era responsabil de calitatea bunului, însă în speță furnizorul este
responsabil.

Subiectu 2. Împuternicirile instanței de apel în procesul civil.

2.1. Descrieți împuternicirile instanței de apel.

Articolul 385. Împuternicirile instanţei de apel

(1) Instanţa de apel, după ce judecă apelul, este în drept:

a) să respingă apelul şi să menţină hotărîrea primei instanţe;

b) să admită apelul şi să modifice hotărîrea primei instanţe;

c) să admită apelul şi să caseze integral sau parţial hotărîrea primei instanţe, emiţînd o nouă hotărîre;

d) să admită apelul, să caseze integral hotărîrea primei instanţe şi să trimită pricina spre rejudecare în primă instanţă doar în
cazul în care s-au încălcat temeiurile prevăzute la art. 388 alin.(1) lit. d) şi i). La solicitarea participanţilor la proces, instanţa de
apel poate trimite pricina spre rejudecare în prima instanţă în cazul prevăzut la art. 388 alin. (1) lit. b);

e) să admită apelul şi să caseze integral sau parţial hotărîrea primei instanţe, dispunînd încetarea procesului ori scoaterea
cererii de pe rol dacă există temeiurile prevăzute la art. 265 şi 267.

(2) În cazul în care pricina este trimisă spre rejudecare, cu acordul tuturor participanţilor la proces, instanţa de apel indică
actele procesuale rămase valabile, celelalte fiind desfiinţate de drept.

2.2. Comparați modificarea hotărîrii și casarea parțială a acesteia de către instanța de apel.

Se caseaza în următoarele cazuri:

(1) Hotărîrea primei instanţe se casează sau se modifică de instanţa de apel dacă:
a) circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate şi elucidate pe deplin;
b) circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, pe care prima instanţă le consideră constatate, nu au fost dovedite
cu probe veridice şi suficiente;
c) concluziile primei instanţe, expuse în hotărîre, sînt în contradicţie cu circumstanţele pricinii;
d) normele de drept material sau normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat.
(2) O hotărîre legală în fond nu poate fi casată numai din motive formale.

Modificarea hotaririi presupune aprobarea anumitor schimbari în hotarirea instantei de fond fara ca acest lucru sa afecteze
radical dispozitivul sau sa schimbe solutia primei instante. Casarea presupune schimbarea solutiei cu pronuntarea unei noi
solutii sau trimitere la rejuecare.

2.3. Speța

a) urmează să admită apelul şi să caseze integral hotărîrea primei instanţe, emiţînd o nouă hotărîre

b) urmează să să admită apelul şi să modifice hotărîrea primei instanţe

c) urmează să admită apelul şi să caseze integral sau parţial hotărîrea primei instanţe, emiţînd o nouă hotărîre

TESTUL NR. 25.

Sub. 1 Regimul juridic aplicabil contractului de imprumut cu si fara dobinda.
1.1 Identificati categoriile raporturilor de imprumut prin prisma subiectilor intre care se stabilesc.
Contracte cu titlu oneros si gratuit.
Cu titlu oneros:
 imprumutatul persoana fizica (cetateni ai RM si strainii, apatrizii),
 imprumutatul persoana juridica (inregistrata in RM si care nu este in proces de insolvabilitate),
 imprumutatorul persoana fizica (cu capacitate de exercitiu),
 imprumutatorul persoana juridica (cu capacitate de exercitiu speciala, amanet/lombard, organizatiile de
microfinantare, asociatiile de economie si imprumut, asiguratorii).
Cu titlu gratuit:
 imprumutatul pf/pj.
 Imprumutatorul de regula este pf (ruda, prieten, etc. cu imprumutatul, se argumenteaza prin ceea ca organizatiile
cu capacitate de exercitiu speciala nu se ocupa cu binefacerea si nu au interes sa acorde imprumuturi cu titlu
gratuit, totusi acest lucru este posibil si permis de lege).
1.2 Enumerati si detaliati factorii in functie de care se apreciaza caracterul rezonabil al ratei dobinzii in cadrul
contractului de imprumut
Dobinda trebuie sa se afle intr-o relatie rezonabile cu rata de baza a BNM.
Recomandarea nr. 13 din 2012 a CSJ spune:
Rata dobînzii la împrumuturile acordate de către asociaţie trebuie să fie stabilită la un nivel suficient pentru a acoperi
cheltuielile privind dobînzile la mijloacele financiare atrase, cheltuielile suportate şi constituirea şi/sau menţinerea rezervei
instituţionale la nivelul minim stabilit la art.33 din Legea nr.139 din 21.06.2007.
Prin urmare, instanţa de judecată va considera rezonabilă rata dobânzii calculată conform sumei următoarelor componente:
1) costul creditorului atragerii mijloacelor financiare. De exemplu, în 11 octombrie 2012, rata de referinţă interbancară
(CHIBOR) publicată de Banca Naţională a Moldovei era de 11.38%;
2) profitul creditorului de aproximativ jumătate din costul indicat la componenta nr. 1);
3) cheltuielile suportate de creditor şi costurile aferente menţinerii rezervei instituţionale, de aproximativ 4-5%.
În raport cu dobânzile pe împrumuturile acordate de alţi agenţi economici participanţi la piaţa financiară non-bancară,
este justificată aplicarea aceleiaşi formule de calcul. Totodată, se atenţionează instanţele de judecată că în cazul împrumuturilor
acordate de asociaţiile de economii şi împrumut a cetăţenilor ori alţi agenţi economici ai pieţei financiare non-bancară, este
inechitabilă, şi duce la o îmbogăţire fără justă cauză a debitorului, anularea integrală a clauzei privind dobânda pe temeiul art.
869 alin.(2) al Codului civil şi stabilirea dobânzii prevăzute de art. 585. Echitabilă şi justă va fi reducerea dobânzii până la o
rată rezonabilă

1.3 Cojocaru a imprumutat lui Grecu suma de 1000 Euro pe un termen de 6 luni. Grecu a eliberat o recipisa, prin care
atesta imprumutul si obligatia lui de a achita o dobinda de 10% lunar. La expirarea termenului, Grecu a restituit
doar imprumutul, refuzind sa achite dobinda din considerentul ca aceasta este exagerat de mare. Cojocaru s-a
adresat in instanta de judecata, solicitind incasarea dobinzii contractuale si a dobinzii de intirziere pentru suma
restanta. Care sunt exigentele legale referitor la dobinda in contractul de imprumut? Care sunt efectele incalcarii
prevederilor legale referitor la marimea dobinzii? Solutionati litigiul.
Exigentele legale referitor la dobinda din imprumut: art. 869 CC- să se afle într-o relaţie rezonabilă cu rata de bază a
Băncii Naţionale a Moldovei. (la data de azi, conform siteului bnm.md rata generala de dobinda e 9%.)
Efectele incalcarii prevederilor legale referitor la marimea dobinzii: art. 869 CC- Înţelegerea asupra dobînzii prin care se
încalcă dispoziţia alin.(1) este nulă.
Solutia: Grecu va fi obligat la achitarea dobinzii de 10% lunar pentru cele 6 luni, daca interpretam ca 10% nu depaseste cu
mult rata rezonabila a BNM de 9% la ziua de azi; in caz contrar…. Daca se stabileste ca 10% nu este intr-o relatie
rezonabila cu rata de baza a BNM, intelegearea asupra dobinzii ar fi nula. In final, consider ca mai just ar fi prima situatie,
Grecu achita dobinda contractuala. Dobînzile de întîrziere nu se aplică la dobînzi (art. 619 CC).

Sub. 2 Temeiurile si procedura stramutarii cauzei civile de la instanta sesizata la o alta instanta.
2.1 Explicati regula imutabilitatii competentei jurisdictionale si exceptiile de la aceasta regula.
Art. 32 CPC: Nimeni nu poate fi lipsit, fără consimţămîntul său, de dreptul la judecarea cauzei sale de către o instanţă sau de
judecătorii în a căror competenţă pricina respectivă este dată prin lege, cu excepţia cazurilor expres stabilite de prezentul cod.
Instanţa ierarhic superioară nu are dreptul să strămute, din oficiu, o pricină de la instanţa ierarhic inferioară la alta ori să o preia
pentru judecare, cu excepţia cazului în care completul de judecată în instanţa respectivă nu poate fi legal constituit.
Exceptiile de la 32 sint la art. 43: a) pîrîtul, al cărui domiciliu nu era cunoscut, cere strămutarea pricinii la instanţa de la
domiciliul său atestat prin dreptul de proprietate, calitatea de locatar sau viza de reşedinţă;
b) pe parcursul judecării, s-a constatat că pricina a fost reţinută spre judecare cu încălcarea normelor de competenţă
jurisdicţională;
c) ambele părţi solicită strămutarea pricinii la instanţa de la locul aflării majorităţii probelor;
d) din motivul recuzării (abţinerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate,
substituirea judecătorilor săi devine imposibilă;
e) există motive pentru măsuri de securitate publică;
f) există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită de circumstanţele pricinii sau de calitatea
participanţilor la proces;
g) în circumstanţe excepţionale, instanţa competentă să judece pricina nu poate funcţiona timp îndelungat.
2.2 Deduceti temeiurile si procedura stramutarii cauzelor civile de la o instanta la alta.
Temeiurile: art. 43:
a) pîrîtul, al cărui domiciliu nu era cunoscut, cere strămutarea pricinii la instanţa de la domiciliul său atestat prin dreptul
de proprietate, calitatea de locatar sau viza de reşedinţă;
b) pe parcursul judecării, s-a constatat că pricina a fost reţinută spre judecare cu încălcarea normelor de competenţă
jurisdicţională;
c) ambele părţi solicită strămutarea pricinii la instanţa de la locul aflării majorităţii probelor;
d) din motivul recuzării (abţinerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate,
substituirea judecătorilor săi devine imposibilă;
e) există motive pentru măsuri de securitate publică;
f) există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită de circumstanţele pricinii sau de calitatea
participanţilor la proces;
g) în circumstanţe excepţionale, instanţa competentă să judece pricina nu poate funcţiona timp îndelungat.
Strămutarea pricinii de la o instanţă la alta din motivele specificate la alin.(2) lit.a), b) şi c) se face în temeiul unei încheieri
motivate a instanţei în care este intentat procesul. Încheierea de strămutare a pricinii poate fi atacată cu recurs.
Procedura: art. 43. Strămutarea pricinii în cazurile prevăzute la alin.(2) lit.d), e), f) şi g) se efectuează de către instanţa
ierarhic superioară, a cărei încheiere este irevocabilă şi nu este susceptibilă de recurs.
Instanţa este obligată să remită instanţei competente dosarul în termen de 5 zile de la data la care încheierea de
strămutare a pricinii devine irevocabilă. Actele procedurale îndeplinite de instanţa care a intentat procesul anterior strămutării
pricinii au efect juridic în măsura în care noua instanţă consideră că nu este necesară modificarea lor.

2.3 Argumentati daca in urmatoarele situatii se poate produce stramutarea cauzei civile:

a) piritul care a fost actionat in judecata la judecatoria Ungheni- instanta domiciliului reclamantului intr-un proces de
desfacere a casatoriei-solicita stramutarea cauzei la judecatoria de la domiciliul sau- mun. Chisinau, deoarece copilul
minor (10 ani) se afla in grija sa.

- Se poate produce stramutarea cauzei civile, in baza lit. b, Articolul 38. Competenţa teritorială generală: Reclamantul
poate intenta acţiunea în oricare din sediile instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul pîrîtului. + exceptie e atunci
cind minorul se afla la ingrijirea reclamantului, inaplicabila in cazul nostru.
b) pe parcursul procesului piritul a semnalat ca pricina a fost retinuta cu incalcarea normelor de competenta generala.

- Nu este temei de stramutare, judecatorul este obligat sa inceteze procesul in baza art. 265 lit. a; daca s-a incalcat
competenta generala conditionala- instanta scoate cererea de pe rol in baza art. 267 lit. a, daca părţile au încheiat un contract
prin care litigiul urmează a fi soluţionat pe cale arbitrală, iar pînă la examinarea pricinii în fond, pîrîtul a ridicat obiecţii
împotriva soluţionării litigiului în judecată- instanta scoate cererea de pe rol.
c) din cauza unui incendiu Curtea de Apel Balti nu poate functiona deja de 3 luni.

- Temei de stramutare, lit. g.

TESTUL NR. 26.
Sub. 1. Drepturile si obligatiile administratorului fiduciar.

1.1 Descrieti obiectul, subiectii si conditiile de remuneratie specifice contractului de administrare fiduciara.
Articolul 1055. Obiectul administrării fiduciare Poate fi dat în administrare fiduciară orice bun, inclusiv o universalitate de
bunuri, atît existente la momentul încheierii contractului, cît şi dobîndite în viitor, inclusiv bunurile dobîndite de
administratorul fiduciar în exercitarea contractului. Patrimoniul dat în administrare fiduciară include şi bunurile care, în calitate
de echivalent sau în urma unor acte juridice, iau locul bunurilor originale. Mijloacele băneşti nu pot fi date separat în
administrare fiduciară, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Bunurile date în administrare fiduciară se separă de alte bunuri
ale fondatorului administrării, precum şi de bunurile administratorului fiduciar. Pot fi transmise in administrare fiduciara si
obiectele proprietatii intelectuale in special cele ce individualizeaza marfurile, serviciile si persoana juridica.
Subiectii: fondator al administrării, fiduciant (beneficiarul administrarii) si administrator fiduciar, fiduciar.
Conditiile de remuneratie: Articolul 1057. Administratorul fiduciar nu primeşte remuneraţie pentru activitatea sa dacă părţile
nu au convenit altfel sau dacă aceasta nu rezultă din lege. Dacă este prevăzută, remuneraţia poate fi exprimată fie în procente
faţă de venitul (profitul) obţinut din administrarea fiduciară a bunurilor, fie într-o sumă fixă de bani, fie în formă de procurare a
unei părţi a bunurilor administrate de fiduciar în conformitate cu contractul de administrare fiduciară. Cheltuielile de
administrare fiduciară le suportă fondatorul administrării dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Fructele bunurilor revin
fondatorului administrării.
1.2 Caracterizati drepturile si obligatiile administratorului fiduciar.
Administratorul fiduciar este persoana care, infaptuind administrarea fiduciara, asigura conservarea, pastrarea patrimoniului
transmis lui si obtinerea beneficiului.
Articolul 1056. Administratorul fiduciar este obligat să administreze în nume propriu proprietatea încredinţată, dar pe riscul şi
pe contul fiduciantului. În raporturile cu terţii, administratorul fiduciar are prerogativele unui proprietar. Dacă nu manifestă
faţă de interesele fiduciantului diligenţa de care dă dovadă în afacerile proprii, fiduciarul este obligat să repare prejudiciul
cauzat astfel. Administratorul fiduciar este obligat să facă public faptul separării bunurilor luate în administrare fiduciară de
bunurile sale şi să menţină această publicitate. El răspunde faţă de fondatorul administrării pentru dezavantajele, pierderile şi
prejudiciile care rezultă din confuziunea celor două patrimonii. Administratorul fiduciar poate dispune de un imobil doar în
cazurile prevăzute de lege sau de contractul de administrare fiduciară. Drepturile obţinute de administratorul fiduciar ca
rezultat al activităţii de administrare fiduciară se includ în componenţa patrimoniului primit în administrare dacă în contract nu
este prevăzută obligaţia de a le preda fiduciantului sau beneficiarului. Obligaţiile rezultate din activitatea fiduciarului se
execută din contul bunurilor care se află în administrare fiduciară.
1.3 Formulati temeiurile si limitele raspunderii administratorului fiduciar atit in raport cu fondatorul administrarii,
cit si in raport cu tertii. Analizati prevederile CC la acest subiect.
Fiduciarul este obligat sa repare prejudiciul cauzat, daca nu manifesta fata de interesele fondatorului diligenta de care da
dovada in afacerile proprii.
Articolul 1058. Administratorul fiduciar este răspunzător, în raporturile cu terţii, pentru toate actele încheiate în limitele
împuternicirilor conferite de contractul de administrare fiduciară. Prin urmare acesta raspunde personal pentru obligatiile
asumate fata de terte persoane, in limita imputernicirilor conferite de contract. In cazul in care el si-a asumat obligatii cu
depasirea imputernicirilor, el va raspunde cu propriul patrimoniu.
Răspunderea se limitează la bunurile pe care le-a primit în administrare fiduciară. După încetarea administrării fiduciare şi
transmiterea către fiduciant a bunurilor, acestea pot fi urmărite în continuare pentru pretenţiile născute în legătură cu
administrarea fiduciară.
Bunurile date în administrare fiduciară nu pot fi urmărite pentru satisfacerea pretenţiilor înaintate faţă de administratorul
fiduciar personal.
Fiduciarul este obligat sa faca public faptul separarii bunurilor luate in administrare fiduciara de bunurile sale si sa mentina
aceasta publicitate. Publicitatea este pentru terti, ca acestia sa cunoasca in privinta caror bunuri fiduciarul actioneaza si in
limita caror active el isi poate onora obligatiile. Acesta raspunde pentru dezavantajele, pierderile si prejudiciile care rezulta din
confuziunea celor doua patrimonii.

Sub. 2. Efectele juridice ale neprezentarii in sedinta de judecata a participantilor la procesul civil.
2.1 Descrieti necesitatea examinarii cauzelor civile cu implicarea nemijlocita a participantilor la proces.
Dreptul la aparare, accesul liber la justitie, contradictorialitatea si disponibilitatea partilor.
Contradictorialitatea presupune organizarea procesului astfel încît părţile şi ceilalţi participanţi la proces să aibă posibilitatea de
a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia în proces, de a alege modalităţile şi mijloacele susţinerii ei de sine stătător şi
independent de instanţă, de alte organe şi persoane, de a-şi expune opinia asupra oricărei probleme de fapt şi de drept care are
legătură cu pricina dată judecăţii şi de a-şi expune punctul de vedere asupra iniţiativelor instanţei.
Disponibilitatea în drepturi se afirmă în posibilitatea participanţilor la proces, în primul rînd a părţilor, de a dispune liber de
dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecăţii, precum şi de a dispune de drepturile procedurale, de a alege
modalitatea şi mijloacele procedurale de apărare.
2.2 Comparati consecintele procesuale in caz de neprezentare in sedinta de judecata a reclamantului cu cele ale
absentei piritului.
Citarea subiectilor implicati in examinarea cauzei civile este obligatia instantei de judecata, in cazul in care au fost citati legal
acestia au obligatia corelativa de a comunica si prezenta dovezi instantei daca nu pot participa la sedinta.
Absenta reclamantulu citat legal in sedinta de judecata poate conditiona trei efecte procedurale:
-aminarea procesului, daca acesta a comunicat instantei motivele neprezentarii sale si instanta le-a considerat intemeiate
(art.205 alin. 2)
-scoaterea cererii de pe rol, daca acesta nu a comunicat instantei motivele neprezentarii sale ori instanta le-a considerat
neintemeiate, ori nu a solicitat examinarea in lipsa sa, iar piritul consimte la scoaterea de pe rol (art. 206 alin. 2)
-examinarea in lipsa reclamantului, daca acesta nu a comunicat instantei motivele neprezentarii sale ori instanta le-a considerat
neintemeiate, iar piritul cere solutionarea pricinii in fond sau daca reclamantul a solicitat examinarea in lipsa sa si participantii
la proces sunt de acord (art. 206 alin. 2.)
Absenta piritului citat legal poate cauza doua consecinte procesuale:
-aminarea procesului, daca acesta a comunicat instantei de judecata motivele absentei sale in sedinta si instanta le-a considerat
justificate.
-examinarea cauzei in lipsa piritului, daca acesta nu a comunicat instantei motivele absentei sale ori daca instanta le-a
considerat neintemeiate si/sau daca piritul nu a cerut examinarea pricinii in lipsa sa (art. 206 alin 3.)
2.3 Argumentati cum trebuie sa procedeze instanta in urmatoarele situatii:
a) avocatul reclamantului nu s-a prezentat repetat in sedinta, fara a aduce la cunostinta instantei motivele iar
reclamantul insista la participarea anume a acestui avocat.

Art. 206 alin. (5) Neprezentarea în şedinţă de judecată a reprezentantului sau a unui alt participant la proces nu
împiedică examinarea pricinii. La solicitarea întemeiată a participantului la proces, instanţa poate amîna o singură dată
judecarea pricinii din cauza neprezentării motivate a reprezentantului acestuia. Alin. (6) În cazul neprezentării nemotivate în
şedinţă de judecată a avocatului sau a unui alt reprezentant, nerespectării îndatoririlor lor legale, dacă în acest mod s-a amînat
judecarea pricinii, instanţa poate obliga vinovatul, la cererea părţii interesate, să repare prejudiciul cauzat prin amînarea
procesului.

b) intervenientul principal nu s-a prezentat repetat si neintemeiat in sedinta de judecata.

Neintervenirea în proces fără motive întemeiate a intervenientului accesoriu, înştiinţat în modul stabilit, îl decade din dreptul
de a dovedi că litigiul a fost soluţionat greşit din cauza incorectitudinii în proces a părţii la care urma să se alăture în măsura în
care nu dovedeşte că explicaţiile, acţiunile şi mijloacele de apărare ale părţii au fost greşite din intenţie sau din culpă gravă.
c) reclamantul nu s-a prezentat la sedinta de judecata, solicitind examinarea in lipsa sa, iar piritul fiind prezent a
inaintat actiune reconventionala.
Instanta urmeaza sa admita in procedura actiunea reconventionala si sa notifice despre acest fapt reclamantul care a solicitat
examinarea in lipsa sa.
Articolul 206. Părţile au dreptul să solicite instanţei judecătoreşti examinarea pricinii în lipsa lor şi remiterea copiei de pe
hotărîre. Dacă partea solicită să-şi dovedească pretenţiile sau obiecţiile prin ascultarea celeilalte părţi, instanţa cere să se
prezinte personal în faţa judecăţii. ???????
 TESTUL NR. 27.
Subiectul 1. Regimul juridic al rentei in favoarea unui tert
1.1 Identificati drepturile tertei persoane in cadrul raportului de renta.
Articolul 847. Renta poate fi constituită în favoarea unui terţ. calitatea de credirentier o are partea faţă de care debirentierul se
obligă a asigura întreţinerea terţului.
Constituirea rentei în favoarea unui terţ presupune cazul când debirentierul se obligă faţă de credirentier de a asigura plata
rentei şi faţă de o terţă persoană. În cazul respectiv, debirentierul are către terţa persoană întreţinută aceleaşi obligaţii cum şi
faţă de credirentier. Mai mult decât atât, chiar şi în cazul în care credirentierul a decedat, debirentierul rămâne obligat a achita
terţei persoane plata rentei în mărimea cuvenită acesteia în baza contractului. Totodată, terţa persoană nu deţine toate drepturile
pe care le are în acest contract credirentierul. Astfel, terţa persoană nu poate cere modificarea cuantumului sau formei rentei,
nu poate cere rezilierea contractului etc. Singura posibilitate pe care o are terţa persoană este dreptul de a cere executarea
obligaţiei de plată a redevenţei de către debirentier. Calitatea de terţă persoană o poate avea atât rudele credirentierului cât şi
persoanele cec nu stau în legătură de rudenie cu acesta.
Articolul 855. Contractul de rentă poate fi contestat de terţul care are dreptul de a fi întreţinut de cel obligat la plata rentei dacă
acesta, din cauza rentei, nu-şi poate îndeplini obligaţiile faţă de terţ.
1.2 Reliefati prevederile legale pertinente din CC care prevad plata unei rente fara a fi vorba despre un contract de
renta preexistent.
????????????????? Instrainarea bunului cu conditia intretinerii pe viata?????
1.3 Decideti daca este oare dator tertul beneficiar sa garanteze debirentierul de evictiune si de viciile bunului transmis?
???????????????????
Subiectul 2. Particularitatile procedurii contencios
ului administrativ
2.1 Identificati esenta procedurii contenciosului administrativ.
In conformitate cu art. 54 din Constitutia RM, Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act
administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins,
anularea actului şi repararea pagubei. In baza acestei prevederi a fost adoptata legea contenciosului administrativ. Astfel,
contenciosul administrativ urmareste concomitent doua sarcini: 1) sarcina cu caracter public de asigurare a exercitarii
controlului din parte puterii judecatoresti asupra activitatii puterii executive, ce rezulta din principiul separatiei si colaborarii
puterilor in stat, 2) sarcina cu caracter privat de aparare judiciara a drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor impotriva
abuzurilor comise de autoritatile publice,ce rezulta din principiul accesului liber la justitie. In cadrul procedurii contenciosului
administrativ instantele judecatoresti nu examineaza un litigiu de drept privat, ci un litigiu de contencios administrativ, definit
legal ca un litigiu generat fie de un act administrativ, fie de nesolutionarea in termenul legal a unei cereri privind recunoasterea
unui drept recunoscut de lege, in care cel putin una dintre parti este o autoritate publica sau un functionar al acestei autoritati.
Prin urmare, obiect al actiunii in procedura contenciosului administrativ il constituie: a) actul administrativ, b) contractul
administrativ, c) nesolutionarea in termenul legal a unei cereri.
2.2 Deduceti particularitatile de examinare a cauzelor in ordinea procedurii contenciosului administrativ.

1) subiectii cu drept de sesizare a instantei de contencios administrativ: a) persoana, inclusiv funcţionarul public, militarul,
persoana cu statut militar, care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică,
printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri - în condiţiile art.14 al prezentei legi; b)
Guvernul, Cancelaria de Stat, oficiul teritorial al Cancelariei de Stat, preşedintele raionului şi primarul - în condiţiile Legii
privind administraţia publică locală; c) procurorul care, în condiţiile articolului 5 din Codul de procedură civilă, atacă actele
emise de autorităţile publice; d) avocatul parlamentar, care, la sesizarea persoanei vătămate într-un drept al său, atacă actele
administrative - în condiţiile Legii cu privire la avocaţii parlamentari; d1) Comisia Naţională de Integritate – în condiţiile Legii
cu privire la Comisia Naţională de Integritate; e) instanţele de drept comun, în cazul ridicării excepţiei de ilegalitate - în
condiţiile art.13 al prezentei legi; f) alte persoane, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

2) Cererea prealabila, persona care se considera vatamata intr-un drept al sau, recunoscut de lege printr-un act administrativ,
va solicita, printr-o cerere prealabila, autoritatii publice emitente, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului,
revocarea, in tot sau in parte, a acestuia, in cazul in care legea nu dispune altfel. In cazul in care organul emitent are un organ
ierarhic superior, cererea prealabila poate fi adresata, la alegerea petitionarului, fie organului emitent, fie organului ierarhic
superior, daca legislatia nu prevede altfel. In cazul in care persoana nu este multumita de raspunsul primit la cererea prealabila
sau nu a primit nici un raspuns in termenul prevazut de lege, aceasta este in drept sa sesizeze instanta de contencios
administrativ.

3) Competenta jurisdictionala a instantelor judecatoresti, cu referire la competenta jurisdictionala materiala se aplica

prevederile CPC. Adica judecatoriile examineaza si solutioneaza in fond toate pricinile civile, daca legea nu prevede altfel.

4) Taxa de stat, reclamantii in actiunile nascute din raporturi de contencios administrativ sunt scutiti de plata taxei de stat.

5) Termenele de adresare in instanta, cererea prin care se solicita anularea unui act administrativ sau recunoasterea
dreptului pretins poate fi inaintata in termen de 30 de zile, in cazul in care legea nu dispune altfel. Termenul curge de la: -data
primirii raspunsului pentru cererea prealabila sau data expirarii termenului prevazut de lege pentru solutionarea acesteia; - data
comunicarii refuzului de solutionare a unei cereri prin care se solicita recunoasterea dreptului pretins sau data expirarii
termenului prevazut de lege pentru solutionarea unei astfel de cereri; -data comunicarii actului administrativ.
6) Componenta participantilor la proces, daca se solicita repararea prejudiciului cauzat, in calitate de copirit alaturi de
autoritatea publica se poate chema si functionarul public. Pe de alta parte este petitionarul.

7) Asigurarea actiunii, in calitate de masura speciala de asigurare a actiunii, in cadrul procedurii contenciosului administrativ
instanta poate dispune suspendarea executarii actului administrativ, instanta poate dispune suspendarea executarii actului
administrativ.

8) Repartizarea sarcinii de probatiune, sarcina de probatiune a legalitatii actului administrativ contestat este pusa pe seama
piritului. Ce tine de repararea prejudiciului- fiecare parte trebuie sa dovedeasca circumstantele pe care le invoca drept temei al
pretentiilor si obiectiilor sale.

9) Imputernicirile instantei, - respinge actiunea ca fiind nefondata sau depusa cu incalcarea termenului de prescriptie; -
admite actiunea si anuleaza, in tot sau in parte actul administrativ sau obliga piritul sa emita actul administrativ cerut de
reclamant ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau alt inscris, ori sa inlature incalcarile pe care le-a comis, precum si
dispune incasarea din contul reclamantului a despagubirilor pentru intirzierea executarii hotaririi; - admite actiunea si constata
circumstantele care justifica suspendarea activitatii consiliului local sau a consiliului raional, dupa caz.

10) Executarea hotaririi, hotaririle judecatoresti irevocabile adoptate in ordinea procedurii contenciosului administrativ
constituie titluri executorii. Instanta care a adoptat hotarirea in fond, in termen de 3 zile de la data la care hotarirea a devenit
irevocabila, trimite o copie a hotaririi piritului pentru executare. Hotarirea se executa in termenul stabilit in dispozitivul ei, iar
in cazul in care termenul nu este stipulat- in cel mult 30 de zile de la data la care hotarirea devine irevocabila.

2.3 Argumentati modalitatea de contestare a urmatoarelor acte administrative:

a) hotarirea cu caracter normativ a Comisiei Nationale a Pietei Financiare.- contencios administrativ. (act
administrativ cu caracter normativ supus contestarii in contencios administrativ)
b) hotarirea Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chisinau, Directia Administrare Fiscala Ciocana, mun. Chisinau cu
privire la obligarea Cooperativei de Constructie a Locuintelor nr. 162 de plata a sumei de 12,064,96 lei.-in ordine civila
(act administrativ-jurisdictional de sanctionare contraventionala)(da nu sunt sigur.)
c) decizia consiliului municipal Balti privind instituirea taxei de salubritate.-in ordine civila (act de gestiune emis de
autoritatea publica in calitate de persoana juridica in legatura cu administrarea si folosirea bunurilor ce apartin
domeniului sau privat, nu poate fi atacat in instantele de contencios administrativ.)
 TESTUL NR. 28.

Subiectul 1. Regimul juridic al cesiunii locatiunii si sublocatiunii

1.1 Precizati definitia si caracterele juridice ale “contractului de sublocatiune”.
Prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă
temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie. Locatarul este în drept să dea bunul
închiriat în sublocaţiune sau să cesioneze locaţiunea numai cu consimţămîntul locatorului. Pentru aceasta, el este obligat să-l
informeze pe locator despre intenţia sa şi să indice numele sau denumirea, adresa persoanei căreia intenţionează să-i
subînchirieze bunul sau să-i cedeze locaţiunea.
Caracterele juridice: sinalagmatic- da nastere la drepturi si obligatii corelative, cu titlu oneros-are un continut pecuniar,
comutativ- existenta si intinderea obligatiilor nu depinde de intimplare si nu exista sanse de pierdere sau cistig pentru parti,
consensual- acordul reciproc de vointa a partilor, translativ de folosinta- se transmite doar dreptul de folosinta si posesiune a
bunului, nu si de proprietate, cu executare succesiva in timp- executarea pe mai multe parti esalonate de timp.
1.2 Stabiliti natura juridica a interesului legitim nominalizat in alin. (2) art. 894 CC al RM.
Protejarea intereselor locatarului se manifestă şi prin faptul că prevederile legale îl impun pe locator de a da consimţământul la
sublocaţiune sau la cedarea locaţiunii dacă există circumstanţe favorabile pentru locatar de ordin obiectiv, şi anume, interesul
legitim pentru locatar de a da bunul, integral sau parţial unui terţ. Interesul legitim se manifestă prin dobînda, profitul,
posibilităţile sau imposibilitărţile de folosinţă al bunului, alt rezultat pozitiv pe care îl dobîndeşte locatarul în contractul
respectiv. Interesul legitim de a ada bunul în subchrie sau cesienea locaţiunii nu poate fi realizat dacă există prevederile legale
şi anume, persoana terţului constituie un piediment, spaţiul închiriat devenind astfel supraîncărcat sau dacă, din alte motine
temeinice, nu i se poate impune locatorului să permită subînchirierea sau cesiunea locaţiunii.?????????? (trebuie de adaugat)
1.3 S.A “Agroconstructor” a transmis in locatiune unei organizatii de constructie un excavator pe termen de 5 ani. Cu
acordul locatorului, locatarul a transmis excavatorul in sublocatiune unui SRL pe termen de 3 ani. Peste 6 luni,
partile contractante au decis sa inceteze contractul de locatiune. Respectiv, au cerut restituirea excavatorului de la
sublocatar. Sublocatarul a refuzat sa restituie obiectul respectiv, invocind contractul de sublocatiune incheiat, a
carui termen nu a expirat. Solutionati.
Articolul 903. Locaţiunea încetează: a) la expirarea termenului contractului; b) în cazul pieirii bunului închiriat; c) în alte
cazuri prevăzute de lege sau de contract. La lit. c atribuim urmatoarele cazuri: Articolul 906. Rezilierea contractului din
iniţiativa locatorului Locatorul este în drept să ceară rezilierea contractului dacă locatarul: a) nu foloseşte bunul închiriat la
destinaţie sau în conformitate cu prevederile contractului;b) admite intenţionat sau din culpă înrăutăţirea stării bunului ori
creează un pericol real pentru o asemenea înrăutăţire; c) nu plăteşte chiria pe parcursul a 3 luni după expirarea termenului de
plată dacă în contract nu este prevăzut altfel; d) încheie un contract de sublocaţiune fără acordul locatorului; -nu indeplineste
obligatiile contractuale de restabilire integrala si de reparare a bunurilor inchiriate, - foloseste nerational bunurile inchiriate sau
prin mijloace care duc la degradarea pamintului si a altor resurse naturale, - nu ia masuri de reproducere a resurselor naturale
care au proprietatea de a se restabili; - nu a folosit timp de un an terenul destinat productiei agricole si timp de doi ani terenul
destinat productiei neagricole. In acelasi timp, in baza Articolul 907. Locatarul este în drept să ceară rezilierea contractului în
cazul în care: a) şi-a pierdut capacitatea de muncă şi nu poate folosi bunul închiriat; b) este privat de libertate şi nu-şi poate
executa obligaţiile contractuale; -locatorul nu-si indeplineste obligatiile contractuale privind restabilirea integrala si repararea
bunurilor inchiriate; - bunurile inchiriate, in virtutea unor circumstante pentru care locatarul nu poarta raspundere, devin
inutilizabile; - locatorul nu a transmis bunurile la timp locatarului. Totodata, in contract pot fi prevazute si alte temeiuri de
reziliere a contractului.
In aceasta ordine de idei, analizind continutul spetei nu putem retine existenta si ulterioara aplicare a vre-o unui dintre
temeiurile legale de reziliere a contractului de locatiune dintre locator si locatar cu ulterioara reziliere si a contractului de
sublocatiune. Prin urmare, suntem de parerea ca sublocatorul va avea cistig de cauza.

Subiectul 2. Temeiurile de declarare a recursului impotriva actelor de dispozitie ale curtilor de apel in procesul civil.
2.1 Deduceti categoriile de temeiuri pentru declararea recursului impotriva actelor de dispozitie ale curtilor de apel.
1) Aplicarea eronata a normelor de drept material: nu a aplicat legea care trebuia sa fie aplicata, a aplicat o lege care nu trebuia
sa fie aplicata, a interpretat in mod eronat legea, a aplicat in mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
2) Incalcari esentiale ale normelor de drept procedural care neconditionat duc la casarea deciziei instantei de apel: pricina a fost
judecata de un judecator care nu avea dreptul sa participe la judecarea ei, pricina a fost judecata in absenta unui participant la
proces caruia nu i s-a comunicat locul, data si ora sedintei de judecata, in judecarea pricinii au fost incalcate regulile privind
limba de desfasurare a procesului, instanta a solutionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate in proces,
in dosar lipseste procesul verbal al sedintei, hotarirea a fost pronuntata cu incalcarea competentei jurisdictionale.
3) Incalcari esentiale ale normelor de drept procedural care au dus sau au putut duce la solutionarea eronata a pricinii sau care
au dus la incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.
4) Aprecierea arbitrara a probelor de catre instanta de apel.
2.2 Comparati temeiurile recursului impotriva actelor de dispozitie ale curtilor de apel si temeiurile apelului impotriva
hotaririlor judecatoriilor.
Codul de procedura civila nu prevede o lista a temeiurilor pentru care poate fi declarat apelul. In timp ce avem o lista expresa a
temeiurilor pentru recurs. Totodata, cererea de apel trebuie sa contina motivele de fapt si de drept pe care aceasta se
intemeiaza. In cazul in care cererea de apel nu contine motive de fapt si de drept, acesteia nu i se da curs, iar apelantului I se
acorda un termen pentru inlaturarea neajunsurilor. Dar, in mod logic, temeiurile de recurs pot fi considerate si temeiuri de apel.
2.3 Argumentati cum trebuie sa porcedeze instanta de recurs daca la examinarea recursului s-a constatat urmatoarele:
a) instantele de fond si de apel nu au elucidat pe deplin circumstantele importante pentru solutionarea pricinii, -să
admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate
cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs (la recurs nu se pot administra noi dovezi).
b) la solutionarea pricinii prima instanta a incalcat normele de competenta jurisdictionala teritoriala, să admită recursul
şi să caseze integral decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, trimiţînd pricina spre rejudecare în prima instanţă
doar în cazul în care a constatat încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural specificate la art.432 alin.(3)
lit.d) şi f). (in situatia noastra este temeiul f).
c) la inaintarea actiunii in instanta de fond reclamantul nu a respectat procedura prealabila de solutionare a pricinii pe
cale extrajudiciara. să admită recursul şi să caseze decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, dispunînd încetarea
procesului ori scoaterea cererii de pe rol dacă există temeiurile prevăzute la art.265 şi 267; (la noi e 267 lit. a)
 TESTUL NR. 29.

Subiectul 1. Notiunea contractului de societate civila. Delimitarea de alte contracte.

1.1 Delimitati Particularit['raporturile de societate civila de alte raporturi juridico-civile de asociere
Incheind un contract de societate civila, partile nu constituie o persoana juridica. Daca partile urmaresc constituirea unei
societati comerciale sau a unei organizatii necomerciale, acest contract nu va mai fi de societate civila. Contractul de
societate civila este marcat de un puternic caracter personal. Increderea reciproca a asociatilor are un rol determinant la
incheierea si realizarea contractului. Asociatul nu poate ceda drepturile ce decurg din contractul de societate civila unui
tert fara incuviintarea celorlalti asociati. Scopul contractului putind fi patrimonial (obtinerea unor beneficii patrimoniale
sau realizarea unor economii, adica evitarea unor pierderi patrimoniale) si nepatrimonial (ex. constructia unei cantine
sociale, a unei case de plasament, s.a). Asociatii urmeaza sa imparteasca intre ei toate beneficiile si pierderile.
1.2 Identificati si caracterizati elementele calificative ale raporturilor de societate civila
Partile contractante se numesc asociati sau participanti, ele imbina concomitent calitatea de creditor si debitor, in calitate
de asociat poate participa orice persoana care este inzestrata cu capacitatea de a incheia acte de dispozitie. Minorii si
persoanele incapabile nu pot fi parte contractanta nici cu autorizarea reprezentantilor lor legali. Organizatiile necomerciale
pornind de la capacitatea lor speciala pot incheia contracte de societate civila in cazul in care acesta corespunde scopurilor
lor statutare.
Obiect al contractului de societate civila reprezinta conduita asociatilor, adica totalitatea actiunilor desfasurate in comun,
indreptate spre atingerea scopului determinat in contract. Scopul asocierii, pornind de la notiunea contractului poate fi
economic (patrimoniale sau lucrative) sau de alta natura, in orice caz sa fie licit si in interesul comun al asociatilor.
Contributiile fiecare asociat este dator sa verse contributiile ce pot consta din bunuri, inclusiv drepturi patrimoniale.
Partenerii pot sa-si aduca aportul si prin munca, prestarea de servicii.
Forma contractului poate fi scrisa sau orala.
Termenul contractului este determinat de catre parti in contract si este intr-o legatura directa cu scopul asocierii. Expirarea
termenului contractului reprezinta temei de dizolvare a acesteia. Daca partile nu au stabilit un termen, acesta se considera
incheiat pe o perioada nedeterminata.
1.3 A si B au incheiat un contract de societate civila, avind ca obiect constructia si exploatarea unei case de locuit pe
terenul care apartinea lui A. Potrivit contractului, B urma sa acopere toate cheltuielile legate de constructia casei,
urmind sa imparta cu A, in cote egale, beneficiul obtinut din inchirierea casei. Dupa expirarea a 5 ani, participantii
s-au certat, astfel ca A i-a interzis lui B sa foloseasca terenul si casa. B l-a actionat in judecata pe A, cerind
restituirea a 80% din costul casei, anexind facturile care confirmau ca 60% din cheltuielile de constructie a casei au
fost suportate de el. Totodata, prin munca sa personal, B a contribuit in mare masura la constructia casei.
Solutionati.
Articolul 1352. Rezilierea contractului de societate civilă. Dacă în contract nu este prevăzută o durată determinată a societăţii
civile, fiecare asociat poate rezilia contractul cu un preaviz de 3 luni. Retragerea unui asociat are drept consecinţă dizolvarea
societăţii. Asociatul care a reziliat contractul are dreptul la valoarea în bani a cotei sale părţi. Pentru aceasta se iau în
considerare şi actele în curs de executare la momentul retragerii. Prin urmare, contractul de societate civila urmeaza a fi
reziliat, si patrimoniul acesteia v-a fi divizat conform cotelor-parti. Consider ca acesta precis urmeaza sa primeasca 60% din
costul casei, restul 20% mai ramine de vazut.
Subiectul 2. Participarea intervenientilor principali in cadrul procesului civil.
2.1 Descrieti temeiurile si procedura interventiei principale in porces.
Intervenientul principal este participantul la proces care intervine intr-un proces intentat, formulind pretentii proprii asupra
obiectului litigiului prin inaintarea actiunii. Orice persoană interesată poate interveni într-un proces ce se desfăşoară între alte
persoane. Intervenţia este în interesul propriu cînd intervenientul invocă un drept al său asupra obiectului litigiului sau un drept
legat de acesta. Dacă se constată că există persoane care pot să îşi declare propriile pretenţii asupra obiectului litigiului între
părţile iniţiale, instanţa este obligată să înştiinţeze persoanele în cauză despre procesul pornit şi să le explice dreptul lor de a
interveni în proces prin înaintarea unei acţiuni. Intervenientul principal poate interveni în proces pînă la închiderea dezbaterilor
judiciare în primă instanţă, înaintînd acţiunea către una sau către ambele părţi în modul prevăzut de prezentul cod.
Intervenientul principal are drepturi şi obligaţii de reclamant. Dupa depunerea cererii de interventie in proces, instanta verifica
daca pretentiile intervenientului se raporta la obiectul litigiului, daca nu corespund- incheiere prin care refuza examinarea
actiunii intervenientului principal concomitent cu actiunea initiala a reclamantului. Daca acest termen nu este respectat,
persoana are dreptul sa inainteze o actiune civila aparte, conform regulilor generale sau dupa caz sa solicite revizuirea hotaririi
pronuntate.
2.2 Analizati particularitatile pozitiei procesuale a intervenientilor principali in raport cu coreclamantul si cu
intervenientul accesoriu.
1) Intervenientii principali inainteaza pretentii proprii asupra obiectului litigiului (intervenientii accesorii participa la proces
alaturi de reclamant sau pirit);
2) Intervin in proces din proprie initiativa (principiul disponibilitatii, are dreptul sa decida de sine statator daca intervine sau nu
in proces);
3) Inainteaza pretentii proprii asupra intregului obiect al litigiului sau doar asupra unei parti a acestuia; (spre deosebire de
intervenientii accesorii);
4) intervin intr-un proces deja intentat;
5) Inainteaza actiunea impotriva ambelor parti sau doar impotriva reclamantului;
6)Spre deosebire de coreclamanti, intervenientul principal are interese contrare cu cele ale reclamantului;
7) Au drepturi si obligatii de reclamant;
2.3 Argumentati solutia instantei in fiecare din situatiile:
a) SRL X a inaintat catre Dragomir actiunea privind incasarea datoriei pentru energie electrica. Argatu a solicitat
admiterea sa ca intervenient principal in cadrul acestui proces, inaintind catre Dragomir o actiune privind repararea
prejudiciului cauzat sanatatii.-incheiere de refuz a examinarii actiunii intervenientului pentru ca nu are legatura cu
actiunea initiala, ii explica sa se adreseze in ordine generala.
b) La examinarea in instanta de apel a cauzei civile Miron catre Timciuc privind partajul averii, Fusu a solicitat
recunoasterea dreptului de proprietate asupra unui set de mobila, inclus de parti in lista bunurilor partajate.-Fusu
putea sa fie admisa in proces in calitate de intervenient doar la prima instanta, acest lucru nu este posibil in apel. I se
explica dreptul de a inainta o actiune aparte sau de a solicita revizuirea hotaririi.
 TESTUL NR. 30.

Subiectul 1. Regimul juridic al deposit

ului bancar la termen si la vedere.

1.1 Definiti notiunea de “depozit bancar”, stabilind coraportul dintre aceasta si depozitul de drept comun.

Prin contractul de depozit bancar, banca sau o altă instituţie financiară (bancă), licenţiată conform legii, primeşte de la clientul
său (deponent) sau de la un terţ în folosul deponentului o sumă de bani pe care se obligă să o restituie deponentului după un
anumit termen (depozit la termen) sau la cerere (depozit la vedere). Prin contract de depozit o parte (depozitar) se obligă să
păstreze bunul mobil, predat de cealaltă parte (deponent), o perioadă determinată sau nedeterminată şi să-l restituie la cerere.

1.2 Identificati si analizati similitudinile si deosebirile dintre depozitul bancar la termen si depozitul bancar la vedere.
Depozit la vedere reprezintă un cont slab remunerat sau neremunerat, destinat să primească sume de la titulr in vederea
utilizarii pe termen scurt, soldul contului este creditor si poate fi retras in orce moment, fara preaviz. In lipsa unei scadente
definite, durata constituirii contului la vedere depinde de nevoile si bunul plac al titularului.
Depozitele la termen reprezinta o suma depusă de titular si blocată la dispozitia bancii pina la o anumită scadenta stabilita prin
contract, la momentul constituirii depozitului. Spre deosebire de depozitul la vedere, depozitul la terme este remunerat la un
nivel mai ridicat, care urmeaza sa compenseze imobilizarea fondurilor depuse. Nivelul dobinzii se stabileste intre deponent si
bancher in functie de puterea de negociere a fiecarui tinind cont de marimei sumei depuse si de scadenta. De regula, nivelul
ratei dobinzii este apropiat de cel al ratei dobinzii pe piata monetare pentru o perioada asemanatoare. Retragerea exceptionala
inainte de scadenta se sanctioneaza printr-o pierdere de dobinda.

1.3 Apreciati importanta si oportunitatea reglementarii juridice a contractului de inchiriere a casei de valori (safeu).
Safeurile (caseta de valori) bancare reprezintă o opțiune comodă pentru păstrarea temporară sau de lungă durată a obiectelor
valoroase sau a mijloacelor bănești. Fie că plecați în vacanță sau într-o călătorie de afaceri, ori veți sta departe de casă o
perioadă mai lungă – puteți apela la acest serviciu oferit de băncile din țară. Costul acestui serviciu depinde de mai mulți
factori. În primul rând depinde de mărimea casetei pe care urmează să fie utilizată de către clienți. Dimensiunile casetelor
variază la fiecare bancă, dar prețul se încadrează în intervalul 60 – 500 lei pe lună. De asemenea prețul poate varia în funcție de
perioadă mai îndelungată. Un alt moment important este plata de garanție (gaj) pentru cheia pe care o primește clientul băncii.
Această plata se efectuează în momentul semnării contractului și se restituie atunci când se restituie cheia. De asemenea un
lucru care nu trebuie neglijat – penalitățile pentru neachitarea la timp a plăților lunare sau pentru nerestituirea cheii la timp.
Penalitățile pot fi în mărime de 0,5-1% din plata lunară pentru fiecare zi de întârziere. Este o modalitate sigura de a proteja
bunurile care este destul de aplicabila la moment. Când se prezintă la Bancă, Locatarul este obligat să ateste dreptul de
folosinţă asupra safeului individual, prin prezentarea actului de identitate valabil şi să anunţe numărul safeului repartizat
conform Contractului de locaţiune. Pentru eventuale necesităţi legate de bunurile din safeu, Locatarului i se acordă o masă
plasată direct în Tezaurul cu safeuri individuale. Locatarul este în drept să se afle în Tezaur nu mai mult de cinci minute. În
cazul în care Locatarul are nevoie de mai mult timp, acestuia i se acordă o cabină în altă încăpere a Băncii aflată sub
supravegherea gardianului. Persoana responsabilă a Tezaurului nu este în drept să asiste la introducerea, examinarea sau
scoaterea bunurilor din safeu de către Locatar, ea trebuie să se afle în această perioadă de timp în încăperea de la intrarea în
Tezaur. Locatarul are dreptul să depună bunurile în safeul individual conform unei note inventar, completată în două
exemplare, dintre care unul se înmânează Locatarului, cel de-al doilea se păstrează în dosarul personal al acestuia. În baza
notei inventar pot fi depuse în safeu numai mijloacele băneşti în monedă naţională sau în valută străină cu care operează
Banca, contra comisionului stabilit în tarifele Băncii. Anterior trecerii în nota de inventar mijloacele băneşti se verifică dacă nu
sunt false. În cazul ridicării sau completării mijloacelor băneşti depuse în safeu, se completează o nouă notă inventar, iar pe cea
veche Locatarul face menţiunea „Anulată”. Nu se întocmesc note inventar în cazul când Locatarul nu doreşte să declare suma
mijloacelor băneşti depuse în safeul individual. Persoana responsabilă urmăreşte respectarea termenului de păstrare al valorilor
în safeul individual. În cazul în care Locatarul nu se prezintă pentru reînnoirea contractului timp de 6 luni de la data expirării
termenului de păstrare, Banca informează în scris Locatarul despre o eventuală deschidere forţată a acestuia în caz de
neprezentare. În înştiinţare se indică data probabilă de deschidere a safeului individual în lipsa Locatarului. În caz de prorogare
a termenului de păstrare a valorilor, se va anexa o completare la Contractul de locaţiune în care se va indica perioada şi se vor
efectua plăţile pentru termenul nou de păstrare a bunurilor. După expirarea termenului de acţiune a Contractului sau în urma
rezilierii anticipate a acestuia şi predarea ambelor chei de către Locatar, Banca restituie acestuia suma de asigurare.

Subiectul 2. Partile componente ale dezbaterilor judiciare in procesul civil.

2.1 Definiti faza dezbaterilor judiciare inclusiv fiecare parte componenta a acesteia.
Dezbaterile judiciare constituie a treia faza obligatorie pentru procesul civil. Esenta acestei faze se rezuma la examinarea si
solutionarea pricinii civile in fond.

Şedinţa de judecată în care se desfăşoară dezbaterile judiciare poate fi divizată în patru părţi:
- partea pregătitoare;
- judecarea pricinii în fond;
- susţinerile orale;
- adoptarea şi pronunţarea hotărârii.
Fiecare parte are sarcinile, conţinutul şi locul său în dezbaterile judiciare şi este
destinată să rezolve anumite chestiuni. Totodată, ele sunt legate strâns între ele şi
consecvent se trece de la una la alta.

2.2 Determinati sarcinile fiecarei parti componente a dezbaterilor judiciare.

1) Partea pregatitoare a sedintei (197-210): deschiderea sedintei, verificarea identitatii celor prezenti, explicarea drepturilor
si obligatiilor traducatorului sau intrepretului, indepartarea martorilor, anuntarea completului de judecata si explicarea
dreptului de a face recuzari, explicarea drepturilor si obligatiilor participantilor la proces, explicarea drepturilor expertului si
specialistului, solutionarea cererilor si demersurilor participantilor.
2) Judecarea pricinii in fond (211-232): cea mai ampla si importanta parte a procesului, explicatiile partilor, stabilirea
consecutivitatii la prezentarea probelor, audierea martorilor, cercetarea inscrisurilor, probelor materiale, a expertizei,
explicatiile specialistului si concluziile autoritatilor publice, se intreaba daca nu mai sunt completari la dosar.
3) Sustinerile orale si replicile (233-234): luarile de cuvint a participantilor la proces, pledoariile partilor, a reprezentantilor,
urmate de replici. Se pot referi doar la probele prezentate anterior in instanta.
4) Adoptarea si pronuntarea hotaririi (236): completul se retrage in camera de deliberare, unde analizeaza care
circumstante formeaza obiectul si sarcina probatie pentru fiecare parte, care fapte au fost stabilite cu ajutorul probelor
pertinente si admisibile si care nu au fost dovedite, motivarea respingerii unor probe, care participant depune pretentii
intemeiate total sau partial, care norme de drept material urmeaza a fi aplicate raportului material litigios, concluzia aprecierii
probelor si interpretarii legii materiale. Poate emite o incheiere de reluare a dezbaterilor judiciare daca este necesar. Dupa
deliberare se pronunta dispozitivul hotaririi.

2.3 Argumentati cum trebuie sa procedeze instanta de fond in urmatoarele situatii:

a) in replica piritul a declarat ca recunoaste o parte din pretentiile in actiune, emiterea hotaririi de admitere a actiunii
b) dupa desemnarea expertizei judiciare partile au convenit sa se impace, prezentind instantei textul tranzactiei.
Emiterea incheierii de incetare a procesului, dupa legalizarea tranzactiei.
c) nici o parte la proces nu s-a prezentat in sedinta de judecata, dar ambele au solicitat examinarea cauzei in absenta.-
emiterea hotaririi in baza probelor prezentate.

Test 31

Delimitarea creditului bancar de imprumutul ordinar

1.1. Stabiliti afinitatile dintre contractul de credit bancar si contractul de imprumut
Contractul de credit bancar derivă din contractul de împrumut. Datorită acestui fapt o mare
parte din autori califică contractul de credit bancar ca o specie a contractului de împrumut. Însă, după cum s-a remarcat în
doctrină, satisfacerea necesităţilor întreprinzătorilor profesionişti în fonduri băneşti este imposibilă în cadrul contractului de
împrumut, care are caracter real şi nu poate oferi împrumutatului certitudinea în ce priveşte primirea banilor în momentul
oportun, întrucît împrumutătorul nu poate fi obligat de a acorda împrumutul. De aceea, piaţa financiară are nevoie de un
contract cu caracter consensual, care generează obligaţii din momentul încheierii lui. Acest fapt a determinat apariţia unui
contract autonom, care este contractul de credit bancar

În literatura de specialitate s-au conturat diferite construcţii juridice menite să perfecteze raporturile în domeniul creditării
bancare.

Autorul rus M.M. Agarcov, care a calificat contractul de credit bancar ca un antecontract (cu caracter consensual) cu privire la
încheierea în viitor a unui contract de împrumut (cu caracter real)
Pînă la intrarea în vigoare a noului Cod civil al Republicii Moldova raporturile în domeniul creditului bancar erau reglementate
de prevederile Codului civil precedent în materie de împrumut. În noul Cod civil există o secţiune aparte consacrată
contractului de credit bancar. Însă, caracterul înrudit al contractului în cauză cu contractul de împrumut, a determinat
legislatorul să dispună că normele ce reglementează contractul de împrumut se aplică raporturilor de credit bancar în măsura în
care aceste raporturi nu sînt reglementate de prevederile secţiunii respective a Codului civil, şi dacă aceste norme nu contravin
esenţei creditului bancar (art. 1236(3) C. Civ.).

Există însă deosebiri importante între contractul de împrumut şi contractul de credit bancar, de care trebuie de ţinut cont în
mod necesar la aplicarea cu titlu subsidiar a nomelor ce reglementează contractul de împrumut.
Aceste deosebiri constau în următoarele:
- contractul de credit bancar este consensual, iar contractul de împrumut este real;
- contractul de credit bancar este sinalagmatic, iar contractul de împrumut este unilateral;
- subiect al contractului de credit bancar în mod obligator este banca, în timp ce în contractul de împrumut subiecţi pot fi orice
persoane;
- obiect al creditului bancar sînt bani, iar obiect al împrumutului pot fi atît bani cît şi alte bunuri fungibile;
- contractul de credit bancar este cu titlu oneros, pe cînd contractul de împrumut se prezumă gratuit

1.2. Analizati, in plan comparativ, regimul juridic al dobanzii in cadrul contractului de credit bancar si cel de
imprumut
Dobînda este una din componentele remuneraţiei băncii pentru creditul acordat. Unitatea de calcul a dobînzii la credit este
dobînda anuală, adică dobînda aferentă sumei creditului pe c0are trebuie s-o plătească debitorul pentru utilizarea acestei sume
în decurs de un an. În practică dobînda se calculează pentru fiecare zi de utilizare a creditului, împărţindu-se suma dobînzii
anuale la numărul de zile ale anului. Părţile pot conveni asupra modalităţii de plată a dobînzii. Astfel, în contract poate fi
stipulată plata dobînzii lunar, trimestrial, odată cu rambursaea sumei creditului sau în alte termene. Părţile pot prevedea de
asemenea posibilitatea capitalizării dobînzii, adică adăugării sumei acesteia la suma creditului, dobînda calculîndu-se în
continuare la suma creditului majorată cu suma dobînzii capitalizate. Particularitatea dobînzii pentru creditul în cont curent
constă în aceea că debitorul plăteşte dobînda numai asupra sumei creditului efectiv utilizată şi nu asupra limitei de credit
valabile pe durata întregii perioade pentru care a fost acordat creditul (art.1239 (2) C. Civ.).
În cazul în care părţile omit să stabilească în contract prevederi referitor la dobîndă (situaţie puţin probabilă în practică),
creditorul poate pretinde plata dobînzii legale, adică a unei dobînzi egale cu rata de refinanţare a Băncii Naţionale (art.585 C.
Civ.). În acest caz nu se vor aplica cu titlu subsidiar dispoziţiile referitoare la contractul de împrumut, care se prezumă a fi
gratuit (art.867 (2) C. Civ.), deoarece acest lucru ar contraveni esenţei contractului de credit bancar. Părţile contractului sînt
libere să stabilească rata dobînzii aferente creditului. În funcţie de modul de stabilire a ratei dobînzii, aceasta poate fi fixă sau
flotantă. Dobînda este fixă atunci cînd părţile stabilesc rata ei la momentul încheierii contractului şi convin ca această rată să
rămîmă neschimbată pe tot termenul creditului.
Dobînda este flotantă (variabilă, fluctuantă), atunci cînd părţile, la încheierea contractului, convin că, în funcţie de anumiţi
factori (modificarea substanţială a ratei de refinanţare a Băncii Naţionale, a ratei inflaţiei, evoluţia pieţei monetare etc.), părţile
pot renegocia rata dobînzii. Renegocierea dobînzii poate avea loc pe diferite căi: - prin manifestarea expresă a voinţei de către
ambele părţi. În acest caz părţile, în urma negocierilor, vor încheiea un act adiţional la contract, în care va fi stipulată rata nouă
a dobînzii; - prin manifestarea expresă a voinţei băncii, notificată debitorului care acceptă tacit rata nouă a dobînzii. În
asemenea caz, în funcţie de factorii menţionaţi, banca va stabili o nouă rată a dobînzii, pe care o va aduce la cunoştinţă
debitorului. Dacă pe parcursul unui anumit termen 37 convenit (de exemplu, 10 zile de la data luării de cunoştinţă) debitorul nu
îşi exprimă dezacordul cu noua rată a dobînzii, se consideră că el a acceptat-o. Legea dispune că creditorul nu poate modifica
în mod unilateral mărimea dobînzii decît în cazurile prevăzute de lege sau de contract (art.1237 (3) C. Civ.). Această regulă are
ca scop protejarea intereselor debitorului care este, de obicei, partea mai slabă a contractului. Întrucît contractul de credit
bancar, după cum s-a menţionat mai sus, este un contract de adeziune, băncile tind să insereze în formularele tipizate propuse
clienţilor clauza privind dreptul băncii de a modifica în mod unilateral rata dobînzii. Legea stabileşte că în cazul în care
contractul prevede acest drept al băncii, modificarea se va face în funcţie de anumiţi factori exteriori, de natură obiectivă,
independenţi de voinţa băncii: modificarea ratei de refinanţare a Băncii Naţionale, ratei inflaţiei, evoluţia pieţei, ţinîndu-se cont
de regulile echităţii. În cazul în care creditorul are dreptul să modifice unilateral mărimea dobînzii, el este obligat să anunţe în
scris pe debitor despre aceasta cu cel puţin 10 zile înainte de modificare. Dovada informării debitorului incumbă băncii. În
cazul modificării ratei dobînzii, dobînda nouă se va aplica la soldul creditului existent la data modificării (art.1237(4) C. Civ.).
Dacă debitorul nu este de acord cu noua rată a dobînzii stabilită de creditor, el este îndreptăţit să rezilieze contractul,
anunţîndu-l pe creditor în termen de 7 zile de la primirea notificării despre modificarea dobînzii (art.1242 (3) C. Civ.).

---
Cînd împrumutul de consumaţie e cu titlu oneros, acesta ia forma împrumutului cu dobîndă. În acest caz, împrumutătorul
pretinde pe lîngă restituirea lucrului şi o altă prestaţie care constă, de regulă, într-o sumă de bani numită dobîndă.
De asemenea, dobînda poate consta şi în alte prestaţii, în schimbul folosirii capitalului.
În baza contractului de împrumut, părţile pot prevedea şi plata unei dobînzi, care trebuie să se afle într-o relaţie rezonabilă cu
rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei. Nerespectarea acestei condiţii asupra dobînzii este nulă. Se plăteşte dobîndă la
expirarea fiecărui an pentru perioada dintre momentul încheierii contractului şi cel al restituirii împrumutului dacă în contract
nu este prevăzut altfel. În cazul în care împrumutatul nu plăteşte dobînda în termen, împrumutătorul poate cere restituirea
imediată a împrumutului şi a dobînzii aferente.
În cazul în care împrumutatul nu restituie în termen împrumutul, împrumutătorul poate cere pentru întreaga sumă datorată o
dobîndă în mărimea prevăzută la art.619 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Obligaţiilor pecuniare li se aplică dobînzi
pe perioada întîrzierii. Dobînda de întîrziere reprezintă 5% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu
prevede altfel. Este admisă proba unui prejudiciu mai redus.
În cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, dobînda este de 9% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă
legea sau contractul nu prevede altfel. Nu este admisă proba unui prejudiciu mai redus.
În cazul în care creditorul poate cere în alt temei juridic dobînzi mai mari, ele vor trebui plătite. Nu se exclude invocarea
dreptului privind repararea unui alt prejudiciu. Dobînzile de întîrziere nu se aplică la dobînzi.
Dacă în contract este prevăzută restituirea împrumutului în rate şi împrumutatul nu restituie în modul stabilit nici cel puţin o
rată, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a întregului împrumut şi a dobînzii aferente.

1.3. SA Dezvoltare a primit de la Moldbank un credit in marme de 2mln lei pe termen de 1 an pentru constructia casei
de locuit. Plata dobanzii trebuia sa se faca lunar incepand cu luna a sasea a termenului contractului. SA nu a platit
dobanda pentru expirarea a 8 luni, invocand lipsa mijloacelor pe cont. Banca a cerut rezilierea anticipate a contractului
si incasarea dobanzii.

Subiectul 2. Procedura de judecare a apelului.

2.1. Stabiliti limitele de judecare a apelului in proces civil

Articolul 373. Limitele judecării apelului
(1) Instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia
hotărîrii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă.
(2) În limitele apelului, instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărîrea primei instanţe,
precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele
prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.
(3) În cazul în care motivarea apelului nu cuprinde argumente sau dovezi noi, instanţa de apel se pronunţă în fond, numai în
temeiul celor invocate în primă instanţă.
(4) Instanţa de apel nu este legată de motivele apelului privind legalitatea hotărîrii primei instanţe, ci este obligată să verifice
legalitatea hotărîrii în întregul ei.
(5) Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel.
(6) Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai dificilă decît aceea din hotărîrea atacată cu apel, cu
excepţia cazurilor cînd consimte şi cînd hotărîrea este atacată şi de alţi participanţi la proces.
2.2. Identificati particularitatile examinarii apelului in proces civil
Astfel, apelul este una din căile de atac stabilită şi reglementată prin lege, deopotrivă ordinară, devolutivă şi suspensivă de
executare, care conferă instanţei ierarhic superioare investite cu soluţionarea sa pe lîngă atributul verificării legalităţii şi
temeiniciei hotărîrii atacate – şi toate atributele de judecată ale primei instanţe.

Examinarea cauzelor în ordine de apel se va efectua în strictă conformitate cu normele juridice cu unele particularitati:
- la judecarea pricinii în ordine de apel se va aplica legea procedurală în vigoare la data judecării apelului, dacă legea nu
prevede altfel;
- dispoziţiile normelor de procedură, privind judecarea pricinilor civile în prima instanţă se aplică în instanţa de apel în măsura
în care nu sînt contrare dispoziţiilor capitolului XXXVII din Cod;
- în caz că norma juridică specială ce reglementează examinarea în apel vine în contradicţie cu norma juridică generală
aplicată la examinarea în fond, urmează a fi aplicată norma juridică specială, iar în caz de discordanţă între normele codului de
procedură civilă şi cele ale unei legi organice, se aplică reglementările legii adoptate ulterior, dacă legea nu prevede altfel;
- dacă în procesul judecării pricinii se constată ca normă de drept procedural ce urmează a fi aplicată este în contradicţie cu
prevederile Constituţiei, iar controlul constituţionalităţii normei juridice este de competenţa Curţii Constituţionale, instanţa
judecătorească înaintează Curţii Supreme de Justiţie propunerea de a sesiza Curtea Constituţională.

2.3. Argumentati actiunile instantei daca:

a) apelul a fost depus in afara termenului legal, iar apelantul nu solicita repunerea in termen-
instanţa de apel va restitui cererea de apel
b) dupa primirea pe rol a cererii de apel s-a depistat ca aceasta a fost depusa de o persoana care nu a fost implicata in
examinarea cauzei civile in fond, dar a fost afectata in drepturi prin hot primei instante- instanta va restitui cererea de apel, nu
se incadreaza in Persoanele în drept să declare apel, Articolul 360 CPC
c) in sedinta de judecare a apelului nu s-a prezentat nici apelantul, nici reprez. Aestuia si nici nu au cerut examinarea in lipsa -
Articolul 379. Efectul neprezentării în şedinţă de judecată a participantului la proces
(1) Neprezentarea în şedinţă de judecată a apelantului sau intimatului, a reprezentanţilor acestora, precum şi a unui alt
participant la proces, citaţi legal despre locul, data şi ora şedinţei, nu împiedică judecarea apelului. Instanţa însă este în drept să
amîne şedinţa dacă va constata că neprezentarea este motivată.
TESTUL NR. 32.

Sub. 1 Regimul juridic al riscului si cazului asigurat. Interesul asigurat.

1.1 Definiti riscul asigurat si cazul asigurat, stabilind coraportul dintre aceste doua elemente constitutive ale
raporturilor de asigurare.
Riscul asigurat este un element esential si obligatoriu al a
,sigurarii, acesta reprezinta un fenomen, eveniment sau grup de fenomene sau evenimente prevazute in contractul de asigurare,
care, odata produse, pot genera prejudicii bunurilor sau persoanei asigurate.
Cazul asigurat este evenimentul pentru inlaturarea consecintelor caruia s-a facut asigurarea si la producerea caruia apare
obligatia asiguratorului sa plateasca suma asigurata ori despagubirea. Deosebirea de riscul asigurat consta in ceea ca primul
este un eveniment care se poate ivi, iar al doilea este un eveniment care s-a produs deja.
1.2 Analizati importanta interesului asigurat sub aspectul obligativitatii asiguratului de a plati prima de asigurare.
Asiguratul este obligat sa plateasca la timp primele de asigurare. Obligatia asiguratului de a plati primele de asigurare apare in
momentul in care i-a fost eliberata polita de asigurare. In afara de aceasta, mai este necesar ca, la data inceperii asigurarii, sa
existe interesul asigurat. Aceasta conditie trebuie indeplinita chiar si in cazul in care a fost desemnat un beneficiar. Daca
interesul asigurat lipseste, sau interesul viitor nu mai apare, asiguratul va fi eliberat de obligatia de plata a primei de asigurare
asiguratorului. Exista insa cazuri cind interesul asigurat poate sa dispara in timpul executarii contractului de asigurare. In
asemenea situatii, marimea platii pe care asiguratul va trebui sa o achite asiguratorului va depinde de durata riscului. De
asemenea, asiguratorul va fi in drept sa ceara de la asigurat o anumita plata pentru acoperirea cheltuielilor legate de incheierea
contractului. Daca dupa expirarea termenului de doua saptamini, se produce cazul asigurat, iar in momentul producerii
asiguratul este in intirziere cu plata primei sau a dobinzilor datorate, asigutratorul este eliberat de obligatia sa. Asiguratul poate
refuza plata primei de asigurare, daca se constata, dupa incheierea contractului, ca situatia economica a asiguratorului a devenit
atit de grea, incit exista temeiuri justificate de a considera ca, la survenirea cazului asigurat, asiguratorul nu-si va putea
indeplini obligatiile contractuale.
1.3 Surugiu si-a asigurat autovehicului la o companie de asigurari. Peste 3 luni autovehicului a fost furat si in legatura
cu aceasta, asiguratorul i-a platit lui Surugiu despagubirea de asigurare. Dupa citeva zile, organele de politie au
gasit automobilul furat si l-au restituit proprietarului. Asiguratorul a solicitat de la Surugiu restituirea
despagubirii platitie anterior acestuia. Surugia a refuzat, motivind ca automobilul dat deja este proprietatea
asiguratorului care poate sa-l vinda si sa-si recupereze banii. Solutionati.
Articolul 1329. Preluarea de către asigurător a drepturilor asiguratului. Asigurătorul care a plătit despăgubirea de asigurare
preia, în limitele acestei sume, dreptul la creanţă pe care asiguratul sau o altă persoană care a încasat despăgubirea de asigurare
îl deţine în raport cu terţul responsabil de producerea pagubei dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Sub. 2 Degrevarea de probatiune si prezumtiile probante.
2.1 Descrieti temeiurile degrevarii de probatiune in procesul civil.
Faptele importante pentru solutionarea justa a pricinii civile devin cunoscute prin activitatea de probare, totodata in legislatia
procesuala sunt prevazute fapte care, desi au importanta pentru cauza, nu necesita a fi dovedite.
Faptele notorii: fapte ce sunt cunoscute de un cerc nedeterminat de persoane, inclusiv de instanta de judecata. Este compus din
elementul obiectiv: necesitatea cunoasterii lui de catre un cerc larg de persoane si elementul subiectiv: necesitatea cunoasterii
lui de catre instanta care este imputernicita cu judecarea pricinii in care se cere constatarea notorietatii faptului. Daca instanta
nu cunoaste un fapt ce se invoca a fi notoriu, v-or fi prezentate probe in acest sens. Sunt fapte notorii universale, fapte
cunoscute pe teritoriul tarii noastre, fapte cunoscute pe teritoriul unei localitati.
Efectul prejudicial al hotaririi judecatoresti: hotarirea judecatoreasca capata odata cu irevocabilitatea, autoritatea de lucru
judecat si deci, obligativitatea, executorialitatea, exclusivitatea, prejudicialitatea si incontestabilitatea. Faptele si raporturile
juridice stabilite anterior printr-o hotarire judecatoreasca irevocabila sunt obligatorii pentru instanta care judeca o alta pricina si
nu se cer a fi dovedite din dou daca participa aceleasi persoane. Prejudicialitatea faptelor semnifica ca unul si acelasi fapt poate
sa aiba importanta juridica pentru doua sau mai multe raporturi juridice. Daca intr-un proces acest fapt a fost constatat, in
procesul ulterior nu se mai cere probarea acestui fapt. Prejudicialitatea raporturilor juridice presupune ca hotarirea instantei va
fi obligatoriu nu numai in vederea faptelor constatate dar si pentru concluziile instantei in temeiul acestor fapte, referitor la
drepturile si obligatiile partilor.
Efectul prejudicial al sentintei penale: ca sentinta penala sa degreveze de probatiune in examinarea pricinilor civile, trebuie sa
fie intrunite cumulativ conditiile: 1) sa apartina unei instante penale; 2) sa fi ramas irevocabila; 3) sa fie rezultatul solutionarii
cauzei in fond; 4) sa fie anterioara hotaririi civile;
Recunoasterea faptelor de catre una din parti: recunoasterea de catre una din parti a unui fapt pe care cealalta isi intemeiaza
pretentiile sale ca fiind de natura sa produca efecte probatorii impotriva celei ce a facut-o, scutind cealalta parte de prezentarea
probelor pentru dovedirea acestuia. Recunoasterea faptului nu are o valoare probatorie absoluta, este lasata la libera apreciere a
judecatorului care evalueaza recunoasterea si sa o retina in parte sau in intregime.
2.2 Comparati efectele temeiurilor de degrevare de probatiune si efectele prezumtiilor probante.
Prezumtia este o presupunere inductiva, probabila, direct sau indirect fixata intr-o norma juridica bazata pe legatura statica
dintre faptul prezumat si faptul real si care se refera la circumstantele ce au insemnatate juridica si care schimba sarcina
probatiunii, astfel incit faptele, care conform legii sunt prezumate a fi stabilite, nu trebuie dovedite de persoana in a carei
favoare se prezuma.
1) Prezumtii directe si indirecte: prezumtia este directa daca legea o prevede expres, mai complicata este determinarea
prezumtiilor indirecte, care necesita unele procedee logice deductive.
2) Prezumtii absolute si relative: prezumtiile absolute sunte cele contestarea carora nu se permite; prezumtiile relative
sunt o categorie in raport cu care legea admite posibilitatea contestarii si care se considera veridice pina cind nu se
probeaza contrariul.
3) Prezumtii procesual-juridice si material-juridice: daca prezumtia reiese dintr-un act ce reglementeaza direct relatiile
sociale, este material juridica, iar daca dintr-o norma care prevede ordinea de aplicare a celor materiale atunci ea este
procesuala. +2.1
2.3 Argumentati care circumstanta vor trebui dovedite in functie de urmatoarele situatii:
a) piritul nu a negat in mod expres faptul incheierii contractului de imprumut in marime de 20.000 lei care nu a fost
perfectat in forma scrisa. Recunoasterea faptului nu are o valoare probatorie absoluta, este lasata la libera apreciere a
judecatorului care evalueaza recunoasterea si sa o retina in parte sau in intregime. Judecatorul o sa ceara probarea contractului
de imprumut.
b) piritul se eschiveaza de a se prezenta la expertiza genetica in cauza cu privire la stabilirea paternitatii. Prezumtia
material juridica ca persoana este tatal copilului daca mama indica la el, pina la proba contrarie care este expertiza genetica.
c) reclamantul pretinde repararea prejudiciilor cauzate prin executarea tardiva a contractului de transport feroviar a
marfurilor in pofida calamitatilor naturale care au impiedicat exercitarea corespunzatoare a obligatiilor. Se probeaza
existenta contractului, termenii de executare, calamitatea naturala, culpa grava a piritului.

Testul 33

Subiectul I. Suma asigurata si depagubirea de asigurare

1.1 Definiti notiunile suma asigurata si desagubire de asigurare

suma asigurata - Suma asigurată este limita maximă a răspunderii asigurătorului în cazul producerii evenimentului pentru care
s-a încheiat contractul de asigurare.
operația financiară ce decurge dintr-un contract de asigurare sau dintr-o obligație prevăzută de lege, prin care asigurătorul se
obligă ca în schimbul unei sume primite periodic să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar putea
suferi în urma unor întâmplări independente de voința lui.

desagubire de asigurare - În asigurarea de bunuri şi de răspundere civilă, suma pe care asigurătorul o datorează asiguratului în
vederea compensării pagubei produse de evenimentul asigurat reprezintă despăgubirea de asigurare. suma de bani pe care
asigurătorul, în temeiul contractului de asigurare, o achită asiguratului (beneficiarului), la survenirea cazului asigurat

1.2. Analizati particularitatile refuzului asiguratorului de a plati suma sau despagubire de asigurare

LEGE Nr. 407 din 21.12.2006 cu privire la asigurări

Articolul 17. Refuzul de a plăti despăgubirea de asigurare
(1) Asigurătorul este în drept să refuze deplin sau parţial asiguratului despăgubirea de asigurare în asigurările de bunuri în
cazul:
a) producerii de pagube ca urmare a unor acţiuni intenţionate ale asiguratului sau ale beneficiarului, orientate spre
provocarea sau facilitarea producerii evenimentului asigurat, cu excepţia acţiunilor de îndeplinire a datoriei civice sau de
apărare a vieţii, sănătăţii, onoarei şi demnităţii;
b) producerii de pagube ca urmare a unei infracţiuni intenţionate comise de asigurat sau beneficiar, legate direct de
producerea evenimentului asigurat;
c) comunicării intenţionate de informaţii false către asigurător sau necomunicării datelor, cunoscute de asigurat, ce vizează
interesele de asigurare dacă circumstanţele tăinuite se află în raport de cauzalitate cu producerea evenimentului asigurat;
d) unor alte evenimente prevăzute de legislaţie.
(2) Asigurătorul nu este în drept să nu plătească despăgubirea de asigurare în cadrul asigurării de răspundere civilă. În
asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul are dreptul, în cazurile prevăzute la alin.(1), la acţiune de regres faţă de
persoana răspunzătoare de cauzarea prejudiciului.
[Art.17 al.(2) modificat prin LP94 din 26.04.12, MO149-154/20.07.12 art.484]
(3) În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul este subrogat, în limitele despăgubirii de asigurare plătite, în toate
drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra persoanelor care poartă răspundere de producerea pagubei.
Asigurătorul poate renunţa total sau parţial la exercitarea dreptului de subrogare împotriva persoanei care poartă răspundere de
producerea pagubei, dacă ea însăşi a suferit grav, sau împotriva moştenitorilor ei, dacă persoana a decedat ca urmare
a producerii riscului asigurat, sau în alte situaţii în care împrejurările justifică renunţarea.
(4) Dacă legea sau contractul nu prevede altfel, nu sînt despăgubite prejudiciile cauzate de acţiuni militare, de instituirea
stării de război sau a stării excepţionale, de dezordini în masă, de acţiune a energiei nucleare, de contaminare chimică sau
biologică, de arestarea sau confiscarea bunurilor asigurate.
(5) Nu se plăteşte despăgubire de asigurare în cazul în care acţiunea cazului asigurat a început pînă la momentul în care
termenul de asigurare a început să curgă şi s-a terminat în perioada termenului de asigurare, chiar dacă daunele sînt depistate în
interiorul acestui termen.
[Art.17 al.(5) în redacţia LP94 din 26.04.12, MO149-154/20.07.12 art.484]
(6) Asupra refuzului de a plăti integral sau parţial indemnizaţie de asigurare sau despăgubire de asigurare, asigurătorul emite
în scris o decizie motivată, pe care o comunică în scris asiguratului, păgubitului şi beneficiarului în termenele indicate în
condiţiile de asigurare.
(7) Refuzul asigurătorului de a plăti indemnizaţie de asigurare sau despăgubire de asigurare poate fi contestat de către
asigurat în instanţă de judecată.
(8) Starea financiară precară, de criză a asigurătorului nu poate servi drept temei pentru refuzul de a plăti asiguratului
indemnizaţie de asigurare sau despăgubire de asigurare.

1.3. Taltu si-a asigurat pe o suma de 1 000 000 le fabrica sa de caramida care ii apartinea cu titlu de proprietate. In
urma unui incendiu, fabricii asigurate i s-a produs un prejudiicu de 800 000 lei. Potrivit concluziei unui specialist
independent (concluzia a fost inclusa in polita de asigurare) valoarea fabricii la momentul incheierii contractului de
asigurare constituia 2 000 000 lei.

Estimati suma despagubirilor de asigurare. Se va schimba hot instantei de judecata, daca in polita de asigurare se va
stabili ca despagubirile de asigurare se supune orice prejudiciu in limitele sumei cu care a fost asigurata?

Conform Articolul 7. Prima de asigurare, din Legea cu privire la asigurari (5) prevede ca În cazul asigurărilor
benevole (facultative), primele şi tarifele de asigurare sînt calculate de asigurător. Mărimea concretă a tarifului de asigurare se
stabileşte în contractul de asigurare prin acordul comun al părţilor.
Articolul 15. Clauzele contractuale specifice asigurării
de bunuri
(1) Asigurarea de bunuri se poate efectua numai în beneficiul proprietarului de bunuri dacă legea sau contractul nu prevede
altfel.
(2) Suma asigurată nu poate depăşi valoarea reală a bunurilor asigurate din momentul încheierii contractului de asigurare. În
caz contrar, contractul este nul, în virtutea legii, în partea, din suma asigurată, care depăşeşte valoarea reală a bunurilor la
momentul încheierii contractului.
(5) Despăgubirea de asigurare se stabileşte prin acordul comun al asigurătorului şi asiguratului şi nu poate depăşi valoarea
bunurilor la data producerii evenimentului asigurat şi nici cuantumul prejudiciului real suportat.
 (6) În cazurile prevăzute în condiţiile de asigurare şi în contractul de asigurare, la producerea riscului asiguratul este obligat
să ia, pe seama asigurătorului şi în limitele sumei la care s-a făcut asigurarea, în funcţie de împrejurări, măsuri de limitare a
pagubelor.
(7) În cazul în care s-a încheiat contract de asigurare pentru o sumă asigurată inferioară valorii bunului supus
asigurării, despăgubirea cuvenită se reduce proporţional raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea
bunului dacă prin contract nu s-a convenit altfel.

Hotarirea instantei ed judecata nu se va aschimba, deoarece in orice caz se aplica prevederile legii cu privire la asigurare care
stiouleaza ca in acest caz despăgubirea cuvenită se reduce proporţional raportului dintre suma prevăzută în contract şi
valoarea bunului dacă prin contract nu s-a convenit altfel.

Subiectul 2. Efectele juridice ale hotararii ramase definitive, irevocabile in procesul civil
2.1. Definiti hotararea definitiva si hotararea irevocabila

ART 254 CPC (1) Rămîn definitive hotărîrile judecătoreşti:

a) emise in primă instanţă fără drept de apel;

b) emise în primă instanţă, supuse apelului, după examinarea pricinii în apel, în cazul în care apelul este respins;
c) emise in apel prin care s-a rezolvat fondul cauzei.
(2) Rămîn irevocabile hotărîrile judecătoreşti:
a) emise în primă instanţă, după expirarea termenului de atac;
b) emise în primă instanţă, atacate în apel sau recurs, după examinarea pricinii în recurs, în cazul în care recursul este
respins;
c) emise оn recurs, prin care s-a rezolvat fondul cauzei.

2.2. Comparati efectele juridice ale hotararii ramase definitive si cu cele a hotararii irevocabile

art 254 (3) După ce hotărîrea rămîne irevocabilă, părţile şi ceilalţi participanţi la proces, precum şi succesorii lor în drepturi,
nu pot înainta o nouă cerere de chemare în judecată cu aceleaşi pretenţii şi în acelaşi temei, nici să contesteze în alt proces
faptele şi raporturile juridice stabilite în hotărîrea judecătorească irevocabilă.

(4) Hotărîrea judecătorească irevocabilă este obligatorie pentru persoana în al cărei interes a fost pornit procesul de către
organele şi persoanele specificate la art.7 alin.(2).

(5) Dacă pîrîtul este obligat, prin hotărîre definitivă, să efectueze plăţi periodice şi dacă se schimbă circumstanţele care
influenţează determinarea cuantumului obligaţiilor de plată sau durata lor, fiecare parte este în drept să depună o nouă cerere
în judecată şi să solicite schimbarea cuantumului obligaţiilor de plată sau a termenului lor, înaintînd o nouă acţiune.

Curtea Constitutioanala s-a pronuntat asupra particularitatilor acestor 2 forme diferite si a statuat urmatoarele:
- Cu privire la forța executorie a hotărârilor judecătorești

Curtea a reținut că potrivit articolului 20 din Constituţie, orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor
judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

Curtea a reamintit că a statuat, în jurisprudența sa constantă, că dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreș ti constituie parte
integrantă a dreptului de acces la justiț ie.

În același sens, în jurisprudența sa Curtea Europeană a statuat că accesul la justiţie semnifică nu doar posibilitatea juridică
efectivă de a te adresa unui organ de plină jurisdicţie pentru soluţionarea unei contestaţii şi obţinerea unei satisfacţii, ci şi
dreptul de a cere executarea hotărârii obţinute.

Curtea a subliniat că potrivit articolului 120 din Constituţie, respectarea sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor
judecătoreşti este obligatorie. Curtea a relevat că respectarea hotărârilor judecătoreşti se exprimă prin obligativitatea executării
acestora.

În vederea soluționării prezentei cauze, Curtea a considerat necesar să clarifice noțiunile de hotărâre judecătorească
"definitivă" și hotărâre "irevocabilă", termeni care nu urmează a fi confundați.

Curtea a reținut că o hotărâre definitivă nu poate fi rejudecată de aceeași instanță, dar poate fi rejudecată de către o altă instanță
superioară. Hotărârea definitivă are autoritatea de lucru judecat.
Dimpotrivă, o hotărâre judecătorească care nu mai este susceptibilă niciunei căi de atac ordinare sau care nu mai este
susceptibilă căilor de atac deoarece acestea au fost epuizate sau deoarece termenele de exercitare a acestora a expirat este
irevocabilă (nu poate fi rejudecată de nicio jurisdicție, cu excepția unor cazuri excepționale, prin intermediul acțiunii în
revizuire). O astfel de hotărâre dobândește putere de lucru judecat.

Astfel, deși orice hotărâre irevocabilă este și definitivă, nu orice hotărâre definitivă este și irevocabilă.

Prin urmare, noțiunea de hotărâre "definitivă", care poate fi atacată printr-o cale de atac, trebuie să fie diferențiată de cea de
hotărâre "irevocabilă", care nu poate fi contestată prin exercitarea unei căi de atac ordinară sau extraordinară.

În acest context, Curtea a reținut că, deși textul constituțional tace în privința noțiunii de „hotărâre definitivă", o distincție
similară între noțiunile "definitivă" și "irevocabilă" este operată și în legislația procesuală.

Astfel, articolul 254 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că hotărârile definitive sunt acele hotărâri emise în primă
instanţă care au fost supuse apelului, după examinarea pricinii în apel. Potrivit alineatului (2) al aceluiași articol, hotărârile
irevocabile sunt (1) cele emise în primă instanţă, după expirarea termenului de apel, dacă participanţii interesaţi nu au exercitat
calea de atac corespunzătoare; (2) cele emise de instanţa de apel, după expirarea termenului de recurs, dacă participanţii
interesaţi nu au exercitat calea de atac corespunzătoare; şi (3) cele emise de instanţa de recurs, după examinarea recursului.

Curtea a reținut că, în temeiul articolului 255 din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească definitivă este și
executorie, cu excepţia cazurilor de executare imediată după pronunţare (articolul 256). Prin urmare, legislația procesuală
atribuie caracter executoriu hotărârilor judecătorești fie imediat după pronunțare, fie la etapa la care devin definitive, fără a
aștepta ca acestea să devină irevocabile.

În acest context, Curtea a observat că, spre deosebire de textul constituțional și procesual civil, atât Legea 87/2011, cât și
Legea 181/2014 pun în executare hotărârile judecătorești împotriva statului abia la etapa dobândirii caracterului irevocabil.

Curtea nu a acceptat argumentele autorităților, potrivit cărora executarea de către stat a hotărârilor definitive riscă să afecteze
principiul securității raporturilor juridice în eventualitatea modificării hotărârii în ordine de recurs. Curtea a reținut că acelorași
riscuri este supusă orice persoană care execută o hotărâre definitivă, însă aceasta nu a împiedicat statul să dispună ca acestea să
nu aștepte ca hotărârea să devină irevocabilă.

În acest context, Curtea a reținut că executarea, chiar și imediată, a unei hotărâri definitive (după examinarea apelului, de ex.)
nu împiedică formularea recursului, iar dreptul la un proces echitabil nu garantează, în sine, dreptul la o suspendare automată a
executării unei hotărâri judiciare nefavorabile.

În lumina celor expuse, prevederile contestate ale Legii 87/2011 și cele ale Legii 181/2014 restrâng domeniul de executare a
hotărârilor judecătorești definitive la cele irevocabile, contrar prevederilor exprese ale articolului 120 din Constituție.
2.3. Argumentati caracterul (nedefinitiv, definitiv, irevocabil) al hot. Mentionate:
a) Decizia Curti de Apel privind respingerea apelului impotriva Hot Jud mun Chisinau – definitiva, art 254
b) Hot emisa de Judecatoria Comrat privind desfacerea casatoriei pana la expirarea termenului de atac, nedefinitiva
c)Hot Jud Balti casata de catre Curtea de Apel Balti si cu trimitrea cauzei la rejudecare in alta judecatrie dupa
competenta,

Testul 34

Subiectul 1. Contractul de franchising

1.1 Definiti contractul de franchising si indentificati particularitatile obiectului acestui.

Articolul 1171. Contractul de franchising

Prin contract de franchising, care este unul cu executare succesivă în timp, o parte (franchiser) şi cealaltă parte (franchisee)
întreprinderi autonome se obligă reciproc să promoveze comercializarea de bunuri şi servicii prin efectuarea, de către fiecare
din ele, a unor prestaţii specifice.

Franchisingul reprezintă un sistem de raporturi contractuale între întreprinderi în care partea denumită franchiser acordă părţii
denumite franchisee dreptul de a produce şi/sau a comercializa anumite produse (mărfuri), de a presta anumite servicii în
numele şi cu marca franchiserului, precum şi dreptul de a beneficia de asistenţa tehnică şi organizatorică a acestuia.

Obiectul contractului îl constituie un complex de drepturi exclusive ce individualizează francizorul, mărfurile şi serviciile
acestuia

Francizorul se angajează, prin prezentul contract, să puna la dispoziţia beneficiarului marca de fabrică (de comerţ, de serviciu)
pentru distribuirea şi/sau fabricarea produselor şi/sau serviciilor prevăzute în prezentul contract, sub numele său, controlînd în
permanenţă această activitate, prin intermediul magazinelor şi/sau unităţilor, pe care le-a deschis în teritoriu.

Beneficiarul se obligă să distribuie şi/sau să fabrice produsele şi/sau serviciile prevăzute în prezentul contract sub numele şi în
conformitate cu practica de afaceri a francizorului.

1.2. Analizati drepturile si obligatile de care beneficiaza partile la incheierea contractului

Articolul 1173. Obligaţiile franchiserului

(1) Franchiserul este obligat să pună la dispoziţia franchiseeului o totalitate de bunuri incorporale, de drepturi, mărci de
producţie, de modele, aranjamente, decoraţii, de concepte asupra aprovizionării, desfacerii şi organizării, precum şi alte date
sau cunoştinţe utile promovării vînzărilor.
(2) Franchiserul este obligat, în plus, să protejeze programul comun de prestare a franchisei împotriva intervenţiilor unor
terţi, să-l perfecţioneze pe parcurs şi să sprijine franchiseeul în activitatea acestuia prin îndrumare, informare şi perfecţionare
profesională.
Articolul 1174. Obligaţiile franchiseeului
Franchiseeul este obligat să plătească o sumă de bani a cărei mărime se calculează, în principiu, ca o fracţiune din volumul
de vînzări care să corespundă cu contribuţia programului de prestare a franchisei la volumul de vînzări. El mai este obligat să
utilizeze programul de prestare a franchisei în mod activ şi cu diligenţa unui bun întreprinzător, precum şi să procure bunuri şi
servicii prin franchiser sau prin intermediul unei persoane desemnate de acesta dacă măsura respectivă are legătură nemijlocită
cu scopul contractului.
Articolul 1175. Obligaţia de informare şi confidenţialitate
La încheierea contractului, părţile au obligaţia de a se informa în mod deschis şi complet despre circumstanţele care vizează
franchisingul şi de a pune la dispoziţia celeilalte părţi informaţia necesară în conformitate cu principiul bunei-credinţe. Părţile
sînt obligate să păstreze secretul asupra datelor confidenţiale, inclusiv în cazul în care contractul nu se mai încheie.

Lege cu privire la franciza> Articolul 16. Garanţiile şi apărarea drepturilor franchiserului

şi ale părţii denumite franchisee
(1) Franchiserul - persoană fizică sau juridică străină - beneficiază de garanţiile şi drepturile prevăzute de legislaţia cu
privire la investiţiile străine.
(2) Franchiserul şi partea denumită franchisee - persoane fizice sau juridice autohtone - beneficiază de garanţiile şi drepturile
prevăzute de legislaţie.
(3) Franchiserului se asigură apărarea drepturilor patrimoniale transmise temporar părţii denumite franchisee conform
contractului de franchising.
(4) Este interzisă urmărirea, pentru datoriile părţii denumite franchisee, a mijloacelor transmise lui în baza contractului de
franchising.
(5) Contractul de franchising rămîne în vigoare şi în cazul în care, după încheierea lui, legislaţia stabileşte norme ce
înrăutăţesc situaţia părţilor.
(6) Apărarea drepturilor partenerilor la franchising este exercitată de către instanţele judecătoreşti competente, inclusiv
internaţionale, sau de către arbitraj conform înţelegerii dintre părţi.

Drepturile si obligațiile părților sunt etalate si împărțite pentru 3 etape de desfășurare a activității în cadrul contractului de
fanchising și anume: etapa precontractuala, contractuala și post-contractuală. La etapa pre-contractuală eventualul franchiseul
face cunoștință și se informează deschis si complet despre totalitatea condițiilor și circumstanțelor care stau la baza activității
franchiserului în cadrul contractului de fanchising. I se aduce la cunoștința franchiseului informația cu privire la costurile sau
prețurile obiectului contractului, care poate să includă în dependență de presupusa direcție de activitate sau de marketing,
necesitatea treningurilor sau procurarea utilajului, amplasarea filialei firmei-fiice care va desfășura activitatea de producere cu
sau fără acordare de servicii cît și acordarea serviciilor de comercializare. Potențialul franchiseu, necătînd la faptul dacă
încheie sau nu încheie contractul pe parcurs cu firma-mamă, el este obligat să păstreze confidențialitatea informației care i-a
devenit cunoscute pentru un termen de cel puțin 10 ani sau conform înțelegerii părților. La etapa contractuală, franchiseul
trebuie să achite sumele de bani menționate in contract in dependenta de franchisa pe care o desfășoară, trebuie sa folosească
programul care este propus de franchiser cu diligenta unui bun întreprinzător in mod activ. Trebuie sa procure bunuri si servicii
de la franchiser sau de la persoanele indicate de acesta. Trebuie sa producă, să vândă sau sa presteze serviciile sub denumirea
de firma a franchiserului numai acelea care sunt indicate si permise in contract fără careva modificări sau adăugări chiar daca
ar avea o calitate mai buna, păstrându-se toate caracteristicile inițiale. Franchiseul trebuie sa accepte si sa permită in orice
moment controlul din partea franchiserului, sa respecte limitele teritoriale indicate in contract si sa folosească marca de
producție numai la producția primita conform contractului dat. s.a.drepturi si obligații. Franchiserul este obligat sa pună la
obligația franchiseului, conform prevederilor contractuale totalitate bunurilor indicate sa-i acorde drepturile propuse, mărcile
de producție, diferite modele, decorații si alte elemente de individualizare cit si sa organizeze diferite treninguri sau cursuri si
in baza de cunoștințe sa fa evaluări si promovări. Franchiserul trebuie sa informeze, să îndrumaze cit si poate sa verifice
activitatea franchiseului si respectarea tehnicilor si metodelor propuse si la rândul sau are dreptul de a impune limitele
teritoriale ale zonei unde in continuare va activa franchiseul conform contractului. In perioada post-contractuala, ambele părți
contractante trebuie sa respecte si sa activeze conform principiului de concurenta loiala (art.1177 CCRM) care nu poate depăși
un an de zile. Dacă acest fapt prejudiciază franchiseul el are dreptul sa ceara o compensație financiara corespunzătoare.
Ambele părți sunt obligate de a păstra confidențialitatea fata de toata informația care le-a devenit cunoscuta pe parcursul
activității in baza contractului de fanchising.

1.3. Interprinderea romana Alimentcom SRL (franchiser) a incheiat un contract de franchising cu interprnderea
autohtona Alimentara SRL care detine o retea de restaurante, prin care franchiserul i-a acordat franchiseeului dreptul
de a produce si comercializa anumite produse alimentare, de a presta anumite servicii si de a beneficia de un sistem de
afaceri si management, care cuprinde marca, renumele, know-how, asistenta franchiserului. Contractul a fost incheiat
in forma scrisa si inregistrat la AGEPI. SNC Aliment-Prim activand in baza contractului de licenta incheiat anterior cu
titularul marcii Alimentcom SRL s-a adresat in instanta de judecata cu o actiune privind declararea nulitarii
contractului de franchising din motiv ca el detine dreptul de utilizare a marcii de productie in calitate de licentiat. Mai
invoca ca licentiarul (titularul marcii de inregistrare) nu are dreptul de utilizare a marcii, deci nu e in drept sa
transmita dreptul de utilizare a acesteia altei persoane.

conform Legii privind contractele de franchising art 5 (3) Franchiserul este în drept să încheie concomitent contracte cu mai
multe întreprinderi.
Insa, Contractul de licenta poate fi exclusiva si neexclusiva, daca nu e mentionat ca e exclusiv contractul de licenta atunci
franciserul a actionat legal. Daca licenta ar fi exclusiva atunci prin franciza nu ar fi fost posibil de trimis marca.

Subiectul 2. Partile in procesul civil

2.1. Caracterizati notiunea de parte in procesul civil

Părţile în procesul civil sunt persoanele (fizice şi/sau juridice) participante la proces, litigiul cărora cu privire la dreptul
subiectiv sau interesul ocrotit prin lege instanţa de judecată trebuie să-l examineze şi să-l soluţioneze.

În cazurile prevăzute de lege pot fi parte în proces entitățile (asociaţiile şi societăţile) care nu au personalitate juridică, dar care
dispun de organe de conducere proprii.

Parte în procesul civil poate fi RM, reprezentată de Guvern şi de organele împuternicite să exercite o parte din funcţiile
Guvernului, precum şi unităţile administrativ – teritoriale reprezentate prin împuterniciţii lor în modul prevăzut de lege.

1. părțile in p. c sunt prezumati subiecti ai rap material litigious (prezumati- doar in urma pronuntățrii hot se va stabili cua
devartdac dreptul a fost incalacat si anume de pers identificta)

2. partiel au itnerese coontrre. R- vrea să cistige, P- sa fie respeinsa actiuune

3.doar asupra partilor se reăsfringe efectele material judiciare a hot jud.. va afesta dr+ obligatiile l partilor.

4. partile suportă cheltuieli de judecata. R-taxa de stat. R ȘI P suporta cheltuielile de jud in ftie de circumstantele procesuale.

2.2. Determinati conditiile necesare pentru a fi parte la proces

eclamantul este subiectul raportului juridic litigios care se adresează în instanţa de judecată sau în interesul căruia se adresează
alte persoane împuternicite prin lege, cerînd apărarea unui drept al său sau a unui interes ocrotit prin lege, susţinînd că dreptul
subiectiv al lui este încălcat sau neîntemeiat contestat de pîrît.Reclamantul participă ca parte activă în proces, deoarece la
solicitarea lui procesul a fost intentat în vederea apărării drepturilor sau intereselor sale legitime.

Pîrîtul (reclamatul) este subiectul raportului juridic litigios, împotriva căruia în instanţa de judecată se porneşte un proces ca
fiind prezumat a fi încălcat sau contestat drepturile subiective ale reclamantului. Pîrîtul participă ca parte pasivă în proces,
deoarece împotriva lui se pornește procesul în vederea apărării drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantului, care se
presupune că ar fi fost încălcate sau contestate de către pîrît.

În aşa fel reclamantul și pîrîtul sunt subiecţii presupuși ai raportului juridic litigios, ce urmează a fi soluţionat de judecată, însă
existenţa de mai departe a litigiului dintre părţi, mărimea lezării drepturilor reclamantului trebuie să fie hotărîtă în exclusivitate
de către instanţa de judecată.

Pentru ca un subiect de drept să dobîndească calitatea de parte în proces trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții:
1. capacitate de folosintă a dreoturilor procesuale.

Art. 57. Capacitatea de a avea dr si obligatiiproceurale civile este recunoscută tuturor pers fizice+ juridice. Cap proced de
folosinta este recunoscuta cet străini, apatrizi si orgn, străine conform legea nationala a acestora. Capacity de folos a organiz
internationalesedeterm in baza conractului international in conf cu crae oraniz international este fondata., acte de constituire,
acordu autorit RM.

Capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii într-un proces civil, care este
recunoscută în egală măsură tuturor cetăţenilor – persoane fizice de la naștere, cît şi persoanelor juridice de la înregistrare.
Lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice fază a procesului. Actele de procedură îndeplinite de
persoana lipsită de capacitatea de folosință sunt nule.

Capacitatea procesuală de exerciţiu este aptitudinea de a-şi exercita personal sau printr-un reprezentant drepturile şi obligaţiile
procedurale în instanţa de judecată. Capacitatea de exerciţiu o au cetăţenii care au ajuns la majorat (18 ani), precum şi
persoanele juridice, iar în cazurile prevăzute de lege și entitățile fără personalitate juridică.

2.3. Identificati partile in urmatoarele pricini civile privind:

a) contestarea de catre Bobu a testamentului prin care toata averea a fost testata lui Hincu (virsta lui Hincu e de 3 zile),
Parti o sa fie Bobu si parintii lui Hincu, Drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale minorilor de pînă la 14 ani, precum şi
ale adulţilor declaraţi incapabili în modul stabilit de lege, sunt apărate în instanţă de reprezentanţii lor legali – părinţi,
adoptatori, tutori, de administraţia instituţiilor de educare, a instituţiilor curative sau de protecţie socială – reprezentare.
b) Roibu, sofer angajat al companiei de Taxi Rapid, este vinovat in producerea accidentului in urma caruia a sferit
psagerul taxiului, Iurcu. Iurcu solicita repararea prejudiciului material si moral. Parti o sa fie Iurcu si reprezentantul
companiei Taxi Rapid
c) repararea prejudiciului material cauzat de catre Voicu (13 ani) prin deteriorea bunurilor ce apartin lui Calamfir si
Petreanu cu drept de proprietate comuna – Parti o sa fie reprezentanti legali ai lui Voicu si Calamfir si Petreanu.
Coparticiparea procesuală este obligatorie dacă examinarea pricinii implică soluţionarea chestiunii cu privire la drepturile sau
obligaţiile mai multor reclamanţi şi/sau pîrîţi atunci cînd:
a) obiectul litigiului îl constituie drepturile şi obligaţiile comune ale mai multor reclamanţi sau pîrîţi (de ex: în litigiile cu
privire la dreptul de proprietate comună, succesiuni);

Testul 35

1. Acceptarea si renuntarea la succesiune

1.1. Identificati termenul si modalitatile de acceptare a succesiunii

Acceptarea succesiunii este un act juridic unilateral, deoarece produce efecte juridice prin manifestarea de voinţă doar a
succesorului. În situaţiile în care există mai mulţi moştenitori, aceştia nu pot accepta succesiunea în mod colectiv, fiecare
urmând a se pronunţa individual.

Potrivit art. 1516, alin. 3 CC, moştenirea poate fi acceptată fie

1- pe calea depunerii la notarul de la locul deschiderii succesiunii a unei declaraţii de acceptare,
2- prin acceptarea de facto, intrând în posesia patrimoniului succesoral. Intrarea în posesia patrimoniului succesoral presupune
întreprinderea acţiunilor de administrare, asigurare şi utilizare a patrimoniului succesoral, achitarea impozitelor şi altor plăţi,
încasarea chiriei de la locatari, efectuarea 42 reparaţiilor etc. Acţiunile respective urmează a fi întreprinse de moştenitor sau de
reprezentanţii săi în termen de 6 luni din momentul deschiderii succesiunii. Dacă a intrat în posesia unei părţi din patrimoniu,
succesorul se consideră că a acceptat întregul patrimoniu, oriunde s-ar afla şi indiferent din ce ar consta (ort. 1516, alin. 4 CC).
Potrivit art. 1520 CC, moştenitorul care a intrat în posesia patrimoniului succesoral nu poate dispune de el până la expirarea
termenului de opţiune succesorală şi până la primirea certificatului de moştenitor. Pentru obţinerea certificatului de moştenitor,
succesorii care au acceptat succesiunea prin intrare în posesie urmează să prezinte notarului de la locul deschiderii succesiunii
probe care să ateste acest fapt, iar în cazul în care acesta refuză, acceptarea defacto a succesiunii se constată pe cale judiciară,
în procedura specială.

Indiferent pe ce cale, conform art. 1517 CC, succesiunea trebuie acceptată în termen de 6 luni din momentul deschiderii ei.
Termeni speciali de acceptare a succesiunii sunt prevăzuţi pentru persoanele care sunt chemate la succesiune în cazul
neacceptării ei de către ceilalţi moştenitori. Dacă dreptul de a accepta succesiunea apare în cazul în care ceilalţi moştenitori nu
o acceptă, ea trebuie acceptată în partea rămasă din termenul de 6 luni, iar dacă această parte este mai mică de 3 luni - termenul
se prelungeşte până la 3 luni (art. 1518 CC). Succesibilul, care timp de 6 luni, a neglijat să ia o hotărâre cu privire la acceptare
este considerat definitiv şi irevocabil ca fiind străin de moştenirea ce îi fusese atribuită în virtutea vocaţiei sale legale, întocmai
ca şi cum ar fi renunţat. Termenul de acceptare a succesiunii poate fi prelungit de instanţa de judecată cu cel mult 6 luni, dacă
se constată că acest termen a fost omis din motive întemeiate. Pot constitui motive întemeiate boala moştenitorului, îngrijirea
unui membru bolnav al familiei, confirmată prin concluzia medicului, aflarea în rândurile armatei, ascunderea faptului
deschiderii succesiunii de către alţi moştenitori (pct. 56 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 03.10.2005). T

1.2. Stabiliti si caracterizati conditiile de renuntare la succesiune

Renunţarea la moştenire se admite în termen de 6 luni de la data deschiderii moştenirii. Dreptul de a renunţa la moştenire
aparţine tuturor moştenitorilor, indiferent că sunt moştenitori legali, inclusiv rezervatari, sau testamentari. Moştenitorul legal
poate renunţa în folosul moştenitorilor legali din clasa respectivă sau a moştenitorilor testamentari (art.1526 alin.(2), 1531 Cod
civil), pe cînd moştenitorii testamentari şi rezervatari pot renunţa fără a indica în a cui beneficiu renunţă (art.1451 alin.(2),
1512 alin.(1) Cod civil). În cazul în care moştenitorii testamentari şi rezervatari au renunţat la moştenire prin indicarea
persoanei în favoarea căreia se renunţă, actul de renunţare va fi lovit de nulitate absolută. Nu se admite renunţarea la moştenire
în beneficiul unei persoane private de dreptul la moştenire sau declarată moştenitor nedemn, inclusiv dezmoştenit prin
dispoziţie testamentară (art.1526 alin.(3) Cod civil). Moştenitorul care a acceptat moştenirea prin intrarea în posesiunea
bunurilor succesorale, potrivit art.1526 alin.(1) Cod civil, poate renunţa la moştenire, iar cel ce a acceptat moştenirea prin
depunerea unei cereri la notar nu poate renunţa la moştenire (art.1535 Cod civil). Dacă moştenitorul este declarat incapabil, cu
capacitate de exerciţiu restrînsă sau limitată în capacitate de exerciţiu, renunţarea la moştenire a reprezentantului legal,
tutorelui, curatorului se confirmă prin hotărîre judecătorească definitivă (art.1536 alin.(2) Cod civil). În această situaţie
acţiunea poate fi înaintată de către reprezentantul legal, tutore sau curator sau autoritatea tutelară. Reieşind din caracterul
indivizibil al moştenirii, moştenitorul nu poate accepta sau renunţa numai la o parte de moştenire sub condiţie sau pe un termen
anumit. Dacă moştenitorul renunţă la o parte din moştenire se consideră că a renunţat la toată moştenirea (art.1527 Cod civil).
Însă, în cazul în care moştenitorul este chemat la moştenire în virtutea mai multor drepturi, atunci el poate, spre exemplu,
renunţa la moştenirea testamentară şi accepta moştenirea legală (art.1528, 1529 Cod civil). 59. Renunţarea la moştenire se face
printr-o declaraţie scrisă care se depune la notar (art.52 din Legea cu privire la notariat). Moştenitorul care a renunţat la
moştenire se consideră că nu a fost niciodată moştenitor, vocaţia sa succesorală fiind retroactiv desfiinţată. Declaraţia de
renunţare la moştenire este ireversibilă (art.1536 alin.(1) Cod civil). Prin urmare, moştenitorul care a renunţat la moştenire nu
poate reveni asupra renunţării. 60. Acceptarea şi renunţarea la moştenire pot fi contestate de către ceilalţi moştenitori legali sau
testamentari, precum şi de persoane interesate, cum ar fi creditorii celui ce a lăsat moştenirea, în termen de 3 luni de la data
cînd au aflat despre faptul că pentru aceasta există motive întemeiate (art.1538 Cod civil).

1.3. Dupa decesul cet Botnari Eugenia survenit la data de 14.02.2010, cu ultimul domiciliu in Ialoveni, la notarul din
Ialoveni, in termenul de optiune succesorala s-au adresat:
-sora defunctei, cu cerere de acceptare a succesiunii
-sotul defunctei, cu cerere de acceptare a succesiunii
- fiul defunctei, cu cerere de renuntare la succesiune in favoarea sotului defunctei
-fiica defunctei, cu cerere de renuntare la succesiune in favoarea surorii defunctei

Notarul a autentificat declaratiile solicitate. In termenul de optiune succesorala, fiul s-a adresat la notar inca o data, cu
slicitarea de revocare a declaratiei de renunt la succesiue in favoarea sotului defunctei, justificand actiunile ca in
termenul de optiune succesorala are dreptul sa opteze de cat ori doreste la averea ramasa si isi poate oricand schimba
decizia luata anterior.

Analizati actiunile notarului. In favoarea cui pot renunta mostenitorii legali/testamentari? Sunt revocabile declaratiile
de acceptare/renunt la succesiune?
-----

Renunţarea la succesiune se admite cu indicarea persoanei în favoarea că- reia se renunţă. Aceasta din urmă trebuie să fie unul
din moştenitorii legali sau testamentari. Nu se admite renunţarea în folosul unui moştenitor nedemn sau dezmoştenit prin
testament. Deoarece rezerva succesorală reprezintă un drept personal, nu se admite renunţarea la rezerva succesorală în folosul
altui moştenitor.
O dată renunţând la succesiune, moştenitorul nu mai poate reveni asupra opţiunii succesorale (art. 1536 CC)
Renunţarea la succesiune se admite cu indicarea persoanei în favoarea că- reia se renunţă. Aceasta din urmă trebuie să fie unul
din moştenitorii legali sau testamentari. Nu se admite renunţarea în folosul unui moştenitor nedemn sau dezmoştenit prin
testament. Deoarece rezerva succesorală reprezintă un drept personal, nu se admite renunţarea la rezerva succesorală în folosul
altui moştenitor.
Potrivit principiului priorităţii clasei de moştenitori, moştenitorii din clasele inferioare vor
veni la moştenire numai în cazul inexistenţei, renunţării, declarării nedemnităţii sau
dezmoştenirii succesorilor din clasele superioare, în ordinea stabilită de art.1500 Cod civil.
sot 2/3
Sora 1/3
Notarul emite 2 certificate de mostenitor sot 2/3 si sora 1/3
Articolul 1500. Moştenitorii legali
(1) În cazul succesiunii legale, moştenitori cu drept de cotă egală sînt:
a) de clasa I – descendenţii (fiii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la fel şi cei născuţi vii după decesul lui, precum şi
cei înfiaţi), soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi (părinţii, înfietorii) celui ce a lăsat moştenirea;
b) de clasa a II-a – colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile) şi ascendenţii ordinari (bunicii, atît din partea tatălui, cît şi
din partea mamei) ai celui ce a lăsat moştenirea;
 c) de clasa a III-a – colateralii ordinari (unchii şi mătuşile) ai celui ce a lăsat moştenirea.

Subiectul 2. Coparticiparea procesuala civila

2. Coparticiparea procesuala civila
2.1. Determinati temeiurile coparticiparii procesuale
Coparticiparea procesuală este participarea concomitentă la același proces a mai multor persoane și/sau a mai multor pârâți ale
căror interese și pretenții nu se exlcud reciproc. Deși în cazul coparticipării procesuale participă mai multe persoane, totuși
numărul părților nu se schimbă.

2.2. Analizati comparativ felurile coparticipari procesuale obligatorie si facultativa

Coparticiparea obligatorie are loc indiferent de discreția instanței de judecată, reclamnt sau pârât, fiind determinată de lege
și de natura raportului material litigios.
În cazul copart procesuale oblig dreptul ( obligația) subiectivă al unui coparticipant este într-o legătură atât de strânsă cu dr (
olbig) subiectvie ale celorlalți, încât problema apărării acestor drepturi nu poate fi examinată și soluționată într-un proces civil
separat.

Condiții: a) obiectul litigios îl constituie drepturile și obligațiile comune ale mai multor reclamanți sau pârâți, b) drepturile și
obligațiile reclamanților și pârâților decurg din aceleași temeiuri de fapt sau de drept.
Exemple : dr de proprietate comună, dr de autor asupra operelor colective, relațiile de succesiune, declarația nulității căsătoriei,
ridicarea sechestrului de pe bunurile care aparțin cu drept de proprietate comună pe cote-părți.
Coparticiparea facultativă constituie acea categorie de coparticiparea procesuală care se admite la discreția instanței de
judecată.
Temeiurile: a) atunci când pretențiile se află în conexiune prin raportul material juridic dintre coparticipanți, prin pretențiile
înaintate sau probele comune. b) când există posibilitatea examinării lor în aceeași procedură și de către aceeași instanță
Coparticiparea facultativă se produce în baza voinței părților.
Copart. facultativă are loc atunci când pretențiile mai multor reclamanți sau ale unui singur reclamant înaintate către pârâți pot
fi examinate și de sine stătător, însă, pentru judecarea justă și rapidă a litigiilor , instanța de judecată poate să admită
examinarea concomitentă a acestor pretenții.
Articolul 62. Coparticiparea procesuală obligatorie

1) Coparticiparea procesuală este obligatorie dacă examinarea pricinii implică soluţionarea chestiunii cu privire la drepturile
sau obligaţiile mai multor reclamanţi şi/sau pîrîţi atunci cînd:

a) obiectul litigiului îl constituie drepturile şi obligaţiile comune ale mai multor reclamanţi sau pîrîţi;

b) drepturile şi obligaţiile reclamanţilor sau pîrîţilor decurg din aceleaşi temeiuri de fapt sau de drept.

(2) Ca urmare a constatării temeiurilor coparticipării procesuale obligatorii, instanţa judecătorească va înştiinţa, din oficiu
sau la cererea participanţilor la proces, pe toţi coreclamanţii şi copîrîţii despre posibilitatea de a interveni în proces. Încheierea
judecătorească prin care este respinsă cererea participantului la proces privind înştiinţarea coparticipantului poate fi atacată cu
recurs.

(3) În cazul existenţei temeiurilor prevăzute la alin. (1), orice persoană are dreptul să solicite intervenirea în proces în
calitate de coreclamant sau copîrît. Încheierea judecătorească prin care este respinsă cererea persoanei interesate de a interveni
în proces în calitate de coparticipant poate fi atacată cu recurs.

(4) Coparticipanţii pot încredinţa reprezentarea lor în proces unuia sau mai multor coparticipanţi. Coparticipantul
reprezentant confirmă împuternicirile speciale prevăzute la art. 81 printr-o procură autentificată notarial, iar împuternicirile
generale – prin cereri scrise semnate de coparticipantul sau coparticipanţii reprezentaţi, cu excepția reprezentanţilor
autorităţilor publice.

(5) Intervenirea în proces se dispune, printr-o încheiere, pînă la închiderea dezbaterilor judiciare înaintea primei instanţe.

(6) Dacă necesitatea intervenirii în proces a coreclamanţilor sau copîrîţilor este constatată în timpul deliberării, instanţa va
relua examinarea pricinii în fond, dispunînd înştiinţarea coparticipanţilor.

Articolul 63. Coparticiparea facultativă

(1) Pentru judecarea rapidă şi justă a litigiilor, instanţa judecătorească este în drept să admită examinarea concomitentă a mai
multor pretenţii înaintate de mai mulţi reclamanţi către acelaşi pîrît ori de un reclamant către mai mulţi pîrîţi, ori de mai mulţi
reclamanţi împotriva mai multor pîrîţi (inclusiv în cazul cînd fiecare pretenţie poate fi examinată şi executată de sine stătător),
cînd ele se află în conexiune prin raportul material juridic dintre coparticipanţi, prin pretenţiile înaintate sau probele comune şi
cînd există posibilitatea examinării lor în aceeaşi procedură şi de aceeaşi instanţă.

(11) Fiecare coreclamant sau copîrît participă în proces în mod independent faţă de ceilalţi coparticipanţi.
 (2) Încheierea judecătorească prin care s-a permis ori s-a respins cererea de admitere a coparticipării facultative nu se supune
recursului.

2.3. Argumentati daca instanta a procedat corect in cazurile:

a) intre Rusu in calitate de vinzator si Popov in calitate de cumparator a fost incheiat un contract de vinzare-cumparare a unui
apartament. Moraru a inaintat in instanta o actiune impotriva lui Popov solicitind constatarea contractului sus-mentionat. De
asmenea, Moraru a solicitat atragerea in proces a lui Rusu in calitate de intervenient accesoriu. Instanta a respins cererea de
introducere in proces a lui Rusu in calitate de intervient accesoriu si a dispus atragerea lui Rusu in calitate de copirit.

INCORECT pentru că instanța nu doar trebuia să-l atragă pe Rusu în calitate de pârât, dar pe Popov să-l atragă în calitate de
intervenient principal pentru că Popov se prezumă a fi de bună încredere și nu a încălcat drepturile cuiva, în același timp el are
un interes în acest proces pentru că obiectul litigiului reprezintă un drept al său (apartamentul).

b) Marinescu si Popescu salariati ai companiei ^Milenum^ au fost concetati pe motiv ca nu corespund functiilor detinute.
Popescu a depus o cerere de chemare in juecata impotriva SRL Milenium prin care a solicitat reabilitarea la locul de munca.
Instanta l-a instiintat din oficiu pe Marinescu despre posibilitatea de a interveni in calitate de coreclamant in procesul pornit de
Popescu.

Test 36.

Subiectul 1. Importanta juridica a locului si data dechiderii succesiunii

1.1. Determinati locul si data deschiderii succesiunii.

Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea. Regula ultimului domililiu al
testatorului se impune din considerente de ordin practic, intrucit la ultimul domiciliu se afla inscrisurile defunctului, si tot acolo
se pot culege informatiile despre mostenitorii defunctului si despre masa succesorala. De regula domiciliul persoanei este
indicat in actul de identitate, iar in caz ca domiciliul real nu corespunde cu cel trecut in actele de identitate, cel interesat poate
face dovada domiciliului defunctului prin orice mijloc de proba.

Dacă ultimul domiciliu nu este cunoscut, locul deschiderii succesiunii va fi locul unde se află bunurile succesorale. Dacă
bunurile succesorale se află în diferite locuri, cel al deschiderii succesiunii va fi considerat locul unde se află partea cea mai
valoroasă a bunurilor imobile. Dacă nu există bunuri imobile, se consideră locul unde se află partea principală ca valoare a
bunurilor mobile.

Data deschiderii succesiunii se considera cea a decesului persoanei care a lasat mostenirea sau data raminerii definitive a
hot.judecat. privind declararea mortii acesteia. Mostenitorii legali sau testamentari vor trebui sa divedeasca moartea,precum si
data acesteia. Data mortii se probeaza prin actul de deces intocmit in temeiul certificatului medical constatator al decesului,
eliberat de o unitate sanitara, sau hot. judecat. privind declararea mortii persoanei.

Data deschiderii succesiunii prezinta importanta intrucit:

- in raport cu momentul deschiderii succesiunii se determina persoanele care au vocatie succesorala

- in dependenta de aceasta,se determina componenta patrimoniului succesoral
- din acest moment se calculeaza termenul de 6 luni pentru acceptarea mostenirii
- acceptarea sau renuntarea la mostenire produce efecte din momentul deschiderii succesiunii
- din acest moment incepe curgerea termenului de prescriptie pentru declararea nulitatii testamentului
- dupa momentul deschiderii succesiunii se va determina legea aplicabila.

1.2. Analizati efectele juridice survenite in urma deschiderii succesiunii

1.3. Ciobanu Ion a locuit in mun. Chisinau incepand cu anul 2005. La data e 15 martie 2010 a plecat in ospetie la fiica sa
Ciobanu Iulia, care locuia in mun Balti, iar la 17 martie 2010 Ciobanu Ion a deceda. Patrimoniul succesoral constitie: un
apartament cu 2 camere in Balti in valore e 50000 lei, un apartament in mun Chisina in valoare de 250 000 lei si o vila in
mun Hincesti in valoare de 80 000 lei. Fiica defunctului, Ciobanu Iulia, s-a adresat cu cerere e aceptare a mostenirii la un
notar din mun Balti, care, insa a refuza sa primeasca cererea motivand ca nu e competenta sa deschiderea dosarului
succesral, exicandu-I ca mostenitorul urmeaza sa se areseze oricarui notar din Chisinau, deoarece defunctul nu a avut viza de
resedinta in mun Balti si nu poate fi considerat drept ultim domiciliu al acestuia.

Stabiliti pornind de la conditiile spetei locul deschiderii mostenirii si locul deschiderii dosarului succesoral. Sunt legale
actiunile notarului?

Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea. Regula ultimului domililiu al testatorului
se impune din considerente de ordin practic, intrucit la ultimul domiciliu se afla inscrisurile defunctului, si tot acolo se pot
culege informatiile despre mostenitorii defunctului si despre masa succesorala.

locul deschiderii dosarului succesoral Notaru După obţinerea confirmării de înregistrare din Registrul dosarelor succesorale
şi al testamentelor, deschiderea procedurii succesorale se transcrie în Registrul de evidenţă a dosarelor succesorale şi în Opisul
alfabetic al acestora.
Numărul dosarului succesoral va include numărul unic din Registrul dosarelor succesorale şi al testamentelor, numărul de
ordine din Registrul de evidenţă a dosarelor succesorale ţinut de notar şi anul deschiderii procedurii.
În cazul în care pe unul şi acelaşi teritoriu îşi desfăşoară activitatea mai mulţi notari, competenţa de îndeplinire a procedurii
succesorale aparţine primului notar sesizat, care a iniţiat deschiderea procedurii succesorale.
La dosarul succesoral se anexează cererile şi declaraţiile moştenitorilor, creditorilor, legatarilor, ale executorilor
testamentari etc.; copia actului de stare civilă ce confirmă faptul decesului persoanei care a lăsat moştenirea; actele ce confirmă
temeiul chemării la succesiune (copiile certificatelor de naştere, căsătorie şi alte acte prevăzute de lege care confirmă chemarea
la succesiune, originalul testamentului - în cazul succesiunii testamentare); actele de proprietate care confirmă dreptul de
proprietate asupra bunurilor incluse în masa succesorală; în cazul bunurilor supuse înregistrării, se prezintă extrasele din
registrele de înregistrare a acestor bunuri; actele de evaluare a bunurilor moştenite; actele de inventariere a bunurilor
succesorale, de numire a custodelui; alte acte prezentate de către moştenitori sau eliberate de către notar în legătură cu
procedura succesorală deschisă.

Subiectul II Imputernicirile reprezentantului in judecata

2.1 Identificati felurile imputernicirilor avocatilor in cauzele civile

Articolul 81. Împuternicirile reprezentantului în judecată

Împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele
procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a strămuta pricina la o judecată arbitrală,
de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica
temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite
împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărîrea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amîna sau
eşalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărîrii
judecătoreşti, drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată reprezentantului persoanei
juridice sau în mandatul eliberat avocatului.

Împuternicirile pot fi generale – fără a fi necesar specificarea lor expresă

Împuterniciri specifice – cu specificare expresă

De asemenea împuternicirile reprezentatntului în proces depind direct de temeiul reprezentării

---

2.2 Deduceti modul de perfectare documentara a imputernicirilor fiecarei categorii de reprezentanti in cauzele civile:

2.3. Argumentati cum trebuie sa procedeze instant de judecata in fiecare din urmatoarele situatii:
a) avocatul in baza imputernicirilor generale din mandatul sau a semnat si a depus cerere de apel - Da
b) reprezentantl legal al paratului minor a depus actiune reconventionala
Da (171 si 173)
c)unul din salariatii care au contestat ordinal comun de concediere a renuntat la actiunile tuturor coreclamantilor

Nu poate

Testul 35

1. Acceptarea si renuntarea la succesiune

1.1. Identificati termenul si modalitatile de acceptare a succesiunii

Acceptarea succesiunii este un act juridic unilateral, deoarece produce efecte juridice prin manifestarea de voinţă doar a
succesorului. În situaţiile în care există mai mulţi moştenitori, aceştia nu pot accepta succesiunea în mod colectiv, fiecare
urmând a se pronunţa individual.

Potrivit art. 1516, alin. 3 CC, moştenirea poate fi acceptată fie

1- pe calea depunerii la notarul de la locul deschiderii succesiunii a unei declaraţii de acceptare,
2- prin acceptarea de facto, intrând în posesia patrimoniului succesoral. Intrarea în posesia patrimoniului succesoral presupune
întreprinderea acţiunilor de administrare, asigurare şi utilizare a patrimoniului succesoral, achitarea impozitelor şi altor plăţi,
încasarea chiriei de la locatari, efectuarea 42 reparaţiilor etc. Acţiunile respective urmează a fi întreprinse de moştenitor sau de
reprezentanţii săi în termen de 6 luni din momentul deschiderii succesiunii. Dacă a intrat în posesia unei părţi din patrimoniu,
succesorul se consideră că a acceptat întregul patrimoniu, oriunde s-ar afla şi indiferent din ce ar consta (ort. 1516, alin. 4 CC).
Potrivit art. 1520 CC, moştenitorul care a intrat în posesia patrimoniului succesoral nu poate dispune de el până la expirarea
termenului de opţiune succesorală şi până la primirea certificatului de moştenitor. Pentru obţinerea certificatului de moştenitor,
succesorii care au acceptat succesiunea prin intrare în posesie urmează să prezinte notarului de la locul deschiderii succesiunii
probe care să ateste acest fapt, iar în cazul în care acesta refuză, acceptarea defacto a succesiunii se constată pe cale judiciară,
în procedura specială.

Indiferent pe ce cale, conform art. 1517 CC, succesiunea trebuie acceptată în termen de 6 luni din momentul deschiderii ei.
Termeni speciali de acceptare a succesiunii sunt prevăzuţi pentru persoanele care sunt chemate la succesiune în cazul
neacceptării ei de către ceilalţi moştenitori. Dacă dreptul de a accepta succesiunea apare în cazul în care ceilalţi moştenitori nu
o acceptă, ea trebuie acceptată în partea rămasă din termenul de 6 luni, iar dacă această parte este mai mică de 3 luni - termenul
se prelungeşte până la 3 luni (art. 1518 CC). Succesibilul, care timp de 6 luni, a neglijat să ia o hotărâre cu privire la acceptare
este considerat definitiv şi irevocabil ca fiind străin de moştenirea ce îi fusese atribuită în virtutea vocaţiei sale legale, întocmai
ca şi cum ar fi renunţat. Termenul de acceptare a succesiunii poate fi prelungit de instanţa de judecată cu cel mult 6 luni, dacă
se constată că acest termen a fost omis din motive întemeiate. Pot constitui motive întemeiate boala moştenitorului, îngrijirea
unui membru bolnav al familiei, confirmată prin concluzia medicului, aflarea în rândurile armatei, ascunderea faptului
deschiderii succesiunii de către alţi moştenitori (pct. 56 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 03.10.2005). T

1.2. Stabiliti si caracterizati conditiile de renuntare la succesiune

Renunţarea la moştenire se admite în termen de 6 luni de la data deschiderii moştenirii. Dreptul de a renunţa la moştenire
aparţine tuturor moştenitorilor, indiferent că sunt moştenitori legali, inclusiv rezervatari, sau testamentari. Moştenitorul legal
poate renunţa în folosul moştenitorilor legali din clasa respectivă sau a moştenitorilor testamentari (art.1526 alin.(2), 1531 Cod
civil), pe cînd moştenitorii testamentari şi rezervatari pot renunţa fără a indica în a cui beneficiu renunţă (art.1451 alin.(2),
1512 alin.(1) Cod civil). În cazul în care moştenitorii testamentari şi rezervatari au renunţat la moştenire prin indicarea
persoanei în favoarea căreia se renunţă, actul de renunţare va fi lovit de nulitate absolută. Nu se admite renunţarea la moştenire
în beneficiul unei persoane private de dreptul la moştenire sau declarată moştenitor nedemn, inclusiv dezmoştenit prin
dispoziţie testamentară (art.1526 alin.(3) Cod civil). Moştenitorul care a acceptat moştenirea prin intrarea în posesiunea
bunurilor succesorale, potrivit art.1526 alin.(1) Cod civil, poate renunţa la moştenire, iar cel ce a acceptat moştenirea prin
depunerea unei cereri la notar nu poate renunţa la moştenire (art.1535 Cod civil). Dacă moştenitorul este declarat incapabil, cu
capacitate de exerciţiu restrînsă sau limitată în capacitate de exerciţiu, renunţarea la moştenire a reprezentantului legal,
tutorelui, curatorului se confirmă prin hotărîre judecătorească definitivă (art.1536 alin.(2) Cod civil). În această situaţie
acţiunea poate fi înaintată de către reprezentantul legal, tutore sau curator sau autoritatea tutelară. Reieşind din caracterul
indivizibil al moştenirii, moştenitorul nu poate accepta sau renunţa numai la o parte de moştenire sub condiţie sau pe un termen
anumit. Dacă moştenitorul renunţă la o parte din moştenire se consideră că a renunţat la toată moştenirea (art.1527 Cod civil).
Însă, în cazul în care moştenitorul este chemat la moştenire în virtutea mai multor drepturi, atunci el poate, spre exemplu,
renunţa la moştenirea testamentară şi accepta moştenirea legală (art.1528, 1529 Cod civil). 59. Renunţarea la moştenire se face
printr-o declaraţie scrisă care se depune la notar (art.52 din Legea cu privire la notariat). Moştenitorul care a renunţat la
moştenire se consideră că nu a fost niciodată moştenitor, vocaţia sa succesorală fiind retroactiv desfiinţată. Declaraţia de
renunţare la moştenire este ireversibilă (art.1536 alin.(1) Cod civil). Prin urmare, moştenitorul care a renunţat la moştenire nu
poate reveni asupra renunţării. 60. Acceptarea şi renunţarea la moştenire pot fi contestate de către ceilalţi moştenitori legali sau
testamentari, precum şi de persoane interesate, cum ar fi creditorii celui ce a lăsat moştenirea, în termen de 3 luni de la data
cînd au aflat despre faptul că pentru aceasta există motive întemeiate (art.1538 Cod civil).

1.3. Dupa decesul cet Botnari Eugenia survenit la data de 14.02.2010, cu ultimul domiciliu in Ialoveni, la notarul din
Ialoveni, in termenul de optiune succesorala s-au adresat:
-sora defunctei, cu cerere de acceptare a succesiunii
-sotul defunctei, cu cerere de acceptare a succesiunii
- fiul defunctei, cu cerere de renuntare la succesiune in favoarea sotului defunctei
-fiica defunctei, cu cerere de renuntare la succesiune in favoarea surorii defunctei

Notarul a autentificat declaratiile solicitate. In termenul de optiune succesorala, fiul s-a adresat la notar inca o data, cu
slicitarea de revocare a declaratiei de renunt la succesiue in favoarea sotului defunctei, justificand actiunile ca in
termenul de optiune succesorala are dreptul sa opteze de cat ori doreste la averea ramasa si isi poate oricand schimba
decizia luata anterior.

Analizati actiunile notarului. In favoarea cui pot renunta mostenitorii legali/testamentari? Sunt revocabile declaratiile
de acceptare/renunt la succesiune?
-----

Renunţarea la succesiune se admite cu indicarea persoanei în favoarea că- reia se renunţă. Aceasta din urmă trebuie să fie unul
din moştenitorii legali sau testamentari. Nu se admite renunţarea în folosul unui moştenitor nedemn sau dezmoştenit prin
testament. Deoarece rezerva succesorală reprezintă un drept personal, nu se admite renunţarea la rezerva succesorală în folosul
altui moştenitor.
O dată renunţând la succesiune, moştenitorul nu mai poate reveni asupra opţiunii succesorale (art. 1536 CC)
Renunţarea la succesiune se admite cu indicarea persoanei în favoarea că- reia se renunţă. Aceasta din urmă trebuie să fie unul
din moştenitorii legali sau testamentari. Nu se admite renunţarea în folosul unui moştenitor nedemn sau dezmoştenit prin
testament. Deoarece rezerva succesorală reprezintă un drept personal, nu se admite renunţarea la rezerva succesorală în folosul
altui moştenitor.
Potrivit principiului priorităţii clasei de moştenitori, moştenitorii din clasele inferioare vor
veni la moştenire numai în cazul inexistenţei, renunţării, declarării nedemnităţii sau
dezmoştenirii succesorilor din clasele superioare, în ordinea stabilită de art.1500 Cod civil.
sot 2/3
Sora 1/3
Notarul emite 2 certificate de mostenitor sot 2/3 si sora 1/3
Articolul 1500. Moştenitorii legali
(1) În cazul succesiunii legale, moştenitori cu drept de cotă egală sînt:
a) de clasa I – descendenţii (fiii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la fel şi cei născuţi vii după decesul lui, precum şi
cei înfiaţi), soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi (părinţii, înfietorii) celui ce a lăsat moştenirea;
b) de clasa a II-a – colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile) şi ascendenţii ordinari (bunicii, atît din partea tatălui, cît şi
din partea mamei) ai celui ce a lăsat moştenirea;
c) de clasa a III-a – colateralii ordinari (unchii şi mătuşile) ai celui ce a lăsat moştenirea.

Subiectul 2. Coparticiparea procesuala civila

2. Coparticiparea procesuala civila
2.1. Determinati temeiurile coparticiparii procesuale
Coparticiparea procesuală este participarea concomitentă la același proces a mai multor persoane și/sau a mai multor pârâți ale
căror interese și pretenții nu se exlcud reciproc. Deși în cazul coparticipării procesuale participă mai multe persoane, totuși
numărul părților nu se schimbă.

2.2. Analizati comparativ felurile coparticipari procesuale obligatorie si facultativa

Coparticiparea obligatorie are loc indiferent de discreția instanței de judecată, reclamnt sau pârât, fiind determinată de lege
și de natura raportului material litigios.
În cazul copart procesuale oblig dreptul ( obligația) subiectivă al unui coparticipant este într-o legătură atât de strânsă cu dr (
olbig) subiectvie ale celorlalți, încât problema apărării acestor drepturi nu poate fi examinată și soluționată într-un proces civil
separat.

Condiții: a) obiectul litigios îl constituie drepturile și obligațiile comune ale mai multor reclamanți sau pârâți, b) drepturile și
obligațiile reclamanților și pârâților decurg din aceleași temeiuri de fapt sau de drept.
Exemple : dr de proprietate comună, dr de autor asupra operelor colective, relațiile de succesiune, declarația nulității căsătoriei,
ridicarea sechestrului de pe bunurile care aparțin cu drept de proprietate comună pe cote-părți.
Coparticiparea facultativă constituie acea categorie de coparticiparea procesuală care se admite la discreția instanței de
judecată.
Temeiurile: a) atunci când pretențiile se află în conexiune prin raportul material juridic dintre coparticipanți, prin pretențiile
înaintate sau probele comune. b) când există posibilitatea examinării lor în aceeași procedură și de către aceeași instanță
Coparticiparea facultativă se produce în baza voinței părților.
Copart. facultativă are loc atunci când pretențiile mai multor reclamanți sau ale unui singur reclamant înaintate către pârâți pot
fi examinate și de sine stătător, însă, pentru judecarea justă și rapidă a litigiilor , instanța de judecată poate să admită
examinarea concomitentă a acestor pretenții.
Articolul 62. Coparticiparea procesuală obligatorie

1) Coparticiparea procesuală este obligatorie dacă examinarea pricinii implică soluţionarea chestiunii cu privire la drepturile
sau obligaţiile mai multor reclamanţi şi/sau pîrîţi atunci cînd:

a) obiectul litigiului îl constituie drepturile şi obligaţiile comune ale mai multor reclamanţi sau pîrîţi;

b) drepturile şi obligaţiile reclamanţilor sau pîrîţilor decurg din aceleaşi temeiuri de fapt sau de drept.

(2) Ca urmare a constatării temeiurilor coparticipării procesuale obligatorii, instanţa judecătorească va înştiinţa, din oficiu
sau la cererea participanţilor la proces, pe toţi coreclamanţii şi copîrîţii despre posibilitatea de a interveni în proces. Încheierea
judecătorească prin care este respinsă cererea participantului la proces privind înştiinţarea coparticipantului poate fi atacată cu
recurs.

(3) În cazul existenţei temeiurilor prevăzute la alin. (1), orice persoană are dreptul să solicite intervenirea în proces în
calitate de coreclamant sau copîrît. Încheierea judecătorească prin care este respinsă cererea persoanei interesate de a interveni
în proces în calitate de coparticipant poate fi atacată cu recurs.
 (4) Coparticipanţii pot încredinţa reprezentarea lor în proces unuia sau mai multor coparticipanţi. Coparticipantul
reprezentant confirmă împuternicirile speciale prevăzute la art. 81 printr-o procură autentificată notarial, iar împuternicirile
generale – prin cereri scrise semnate de coparticipantul sau coparticipanţii reprezentaţi, cu excepția reprezentanţilor
autorităţilor publice.

(5) Intervenirea în proces se dispune, printr-o încheiere, pînă la închiderea dezbaterilor judiciare înaintea primei instanţe.

(6) Dacă necesitatea intervenirii în proces a coreclamanţilor sau copîrîţilor este constatată în timpul deliberării, instanţa va
relua examinarea pricinii în fond, dispunînd înştiinţarea coparticipanţilor.

Articolul 63. Coparticiparea facultativă

(1) Pentru judecarea rapidă şi justă a litigiilor, instanţa judecătorească este în drept să admită examinarea concomitentă a mai
multor pretenţii înaintate de mai mulţi reclamanţi către acelaşi pîrît ori de un reclamant către mai mulţi pîrîţi, ori de mai mulţi
reclamanţi împotriva mai multor pîrîţi (inclusiv în cazul cînd fiecare pretenţie poate fi examinată şi executată de sine stătător),
cînd ele se află în conexiune prin raportul material juridic dintre coparticipanţi, prin pretenţiile înaintate sau probele comune şi
cînd există posibilitatea examinării lor în aceeaşi procedură şi de aceeaşi instanţă.

(11) Fiecare coreclamant sau copîrît participă în proces în mod independent faţă de ceilalţi coparticipanţi.

(2) Încheierea judecătorească prin care s-a permis ori s-a respins cererea de admitere a coparticipării facultative nu se supune
recursului.

2.3. Argumentati daca instanta a procedat corect in cazurile:

a) intre Rusu in calitate de vinzator si Popov in calitate de cumparator a fost incheiat un contract de vinzare-cumparare a unui
apartament. Moraru a inaintat in instanta o actiune impotriva lui Popov solicitind constatarea contractului sus-mentionat. De
asmenea, Moraru a solicitat atragerea in proces a lui Rusu in calitate de intervenient accesoriu. Instanta a respins cererea de
introducere in proces a lui Rusu in calitate de intervient accesoriu si a dispus atragerea lui Rusu in calitate de copirit.

INCORECT pentru că instanța nu doar trebuia să-l atragă pe Rusu în calitate de pârât, dar pe Popov să-l atragă în calitate de
intervenient principal pentru că Popov se prezumă a fi de bună încredere și nu a încălcat drepturile cuiva, în același timp el are
un interes în acest proces pentru că obiectul litigiului reprezintă un drept al său (apartamentul).

b) Marinescu si Popescu salariati ai companiei ^Milenum^ au fost concetati pe motiv ca nu corespund functiilor detinute.
Popescu a depus o cerere de chemare in juecata impotriva SRL Milenium prin care a solicitat reabilitarea la locul de munca.
Instanta l-a instiintat din oficiu pe Marinescu despre posibilitatea de a interveni in calitate de coreclamant in procesul pornit de
Popescu.

Test 36.

Subiectul 1. Importanta juridica a locului si data dechiderii succesiunii

1.1. Determinati locul si data deschiderii succesiunii.

Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea. Regula ultimului domililiu al
testatorului se impune din considerente de ordin practic, intrucit la ultimul domiciliu se afla inscrisurile defunctului, si tot acolo
se pot culege informatiile despre mostenitorii defunctului si despre masa succesorala. De regula domiciliul persoanei este
indicat in actul de identitate, iar in caz ca domiciliul real nu corespunde cu cel trecut in actele de identitate, cel interesat poate
face dovada domiciliului defunctului prin orice mijloc de proba.

Dacă ultimul domiciliu nu este cunoscut, locul deschiderii succesiunii va fi locul unde se află bunurile succesorale. Dacă
bunurile succesorale se află în diferite locuri, cel al deschiderii succesiunii va fi considerat locul unde se află partea cea mai
valoroasă a bunurilor imobile. Dacă nu există bunuri imobile, se consideră locul unde se află partea principală ca valoare a
bunurilor mobile.

Data deschiderii succesiunii se considera cea a decesului persoanei care a lasat mostenirea sau data raminerii definitive a
hot.judecat. privind declararea mortii acesteia. Mostenitorii legali sau testamentari vor trebui sa divedeasca moartea,precum si
data acesteia. Data mortii se probeaza prin actul de deces intocmit in temeiul certificatului medical constatator al decesului,
eliberat de o unitate sanitara, sau hot. judecat. privind declararea mortii persoanei.

Data deschiderii succesiunii prezinta importanta intrucit:

- in raport cu momentul deschiderii succesiunii se determina persoanele care au vocatie succesorala

- in dependenta de aceasta,se determina componenta patrimoniului succesoral
- din acest moment se calculeaza termenul de 6 luni pentru acceptarea mostenirii
- acceptarea sau renuntarea la mostenire produce efecte din momentul deschiderii succesiunii
- din acest moment incepe curgerea termenului de prescriptie pentru declararea nulitatii testamentului
- dupa momentul deschiderii succesiunii se va determina legea aplicabila.

1.2. Analizati efectele juridice survenite in urma deschiderii succesiunii

1.3. Ciobanu Ion a locuit in mun. Chisinau incepand cu anul 2005. La data e 15 martie 2010 a plecat in ospetie la fiica sa
Ciobanu Iulia, care locuia in mun Balti, iar la 17 martie 2010 Ciobanu Ion a deceda. Patrimoniul succesoral constitie: un
apartament cu 2 camere in Balti in valore e 50000 lei, un apartament in mun Chisina in valoare de 250 000 lei si o vila in
mun Hincesti in valoare de 80 000 lei. Fiica defunctului, Ciobanu Iulia, s-a adresat cu cerere e aceptare a mostenirii la un
notar din mun Balti, care, insa a refuza sa primeasca cererea motivand ca nu e competenta sa deschiderea dosarului
succesral, exicandu-I ca mostenitorul urmeaza sa se areseze oricarui notar din Chisinau, deoarece defunctul nu a avut viza de
resedinta in mun Balti si nu poate fi considerat drept ultim domiciliu al acestuia.

Stabiliti pornind de la conditiile spetei locul deschiderii mostenirii si locul deschiderii dosarului succesoral. Sunt legale
actiunile notarului?

Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea. Regula ultimului domililiu al testatorului
se impune din considerente de ordin practic, intrucit la ultimul domiciliu se afla inscrisurile defunctului, si tot acolo se pot
culege informatiile despre mostenitorii defunctului si despre masa succesorala.

locul deschiderii dosarului succesoral Notaru După obţinerea confirmării de înregistrare din Registrul dosarelor succesorale
şi al testamentelor, deschiderea procedurii succesorale se transcrie în Registrul de evidenţă a dosarelor succesorale şi în Opisul
alfabetic al acestora.
Numărul dosarului succesoral va include numărul unic din Registrul dosarelor succesorale şi al testamentelor, numărul de
ordine din Registrul de evidenţă a dosarelor succesorale ţinut de notar şi anul deschiderii procedurii.
În cazul în care pe unul şi acelaşi teritoriu îşi desfăşoară activitatea mai mulţi notari, competenţa de îndeplinire a procedurii
succesorale aparţine primului notar sesizat, care a iniţiat deschiderea procedurii succesorale.
La dosarul succesoral se anexează cererile şi declaraţiile moştenitorilor, creditorilor, legatarilor, ale executorilor
testamentari etc.; copia actului de stare civilă ce confirmă faptul decesului persoanei care a lăsat moştenirea; actele ce confirmă
temeiul chemării la succesiune (copiile certificatelor de naştere, căsătorie şi alte acte prevăzute de lege care confirmă chemarea
la succesiune, originalul testamentului - în cazul succesiunii testamentare); actele de proprietate care confirmă dreptul de
proprietate asupra bunurilor incluse în masa succesorală; în cazul bunurilor supuse înregistrării, se prezintă extrasele din
registrele de înregistrare a acestor bunuri; actele de evaluare a bunurilor moştenite; actele de inventariere a bunurilor
succesorale, de numire a custodelui; alte acte prezentate de către moştenitori sau eliberate de către notar în legătură cu
procedura succesorală deschisă.

Subiectul II Imputernicirile reprezentantului in judecata

2.1 Identificati felurile imputernicirilor avocatilor in cauzele civile

Articolul 81. Împuternicirile reprezentantului în judecată

Împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele
procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a strămuta pricina la o judecată arbitrală,
de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica
temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite
împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărîrea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amîna sau
eşalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărîrii
judecătoreşti, drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată reprezentantului persoanei
juridice sau în mandatul eliberat avocatului.

Împuternicirile pot fi generale – fără a fi necesar specificarea lor expresă

Împuterniciri specifice – cu specificare expresă

De asemenea împuternicirile reprezentatntului în proces depind direct de temeiul reprezentării

---

2.2 Deduceti modul de perfectare documentara a imputernicirilor fiecarei categorii de reprezentanti in cauzele civile:

2.3. Argumentati cum trebuie sa procedeze instant de judecata in fiecare din urmatoarele situatii:
a) avocatul in baza imputernicirilor generale din mandatul sau a semnat si a depus cerere de apel - Da
b) reprezentantl legal al paratului minor a depus actiune reconventionala
Da (171 si 173)
c)unul din salariatii care au contestat ordinal comun de concediere a renuntat la actiunile tuturor coreclamantilor

Nu poate

Test 31

Delimitarea creditului bancar de imprumutul ordinar

1.1. Stabiliti afinitatile dintre contractul de credit bancar si contractul de imprumut
Contractul de credit bancar derivă din contractul de împrumut. Datorită acestui fapt o mare
parte din autori califică contractul de credit bancar ca o specie a contractului de împrumut. Însă, după cum s-a remarcat în
doctrină, satisfacerea necesităţilor întreprinzătorilor profesionişti în fonduri băneşti este imposibilă în cadrul contractului de
împrumut, care are caracter real şi nu poate oferi împrumutatului certitudinea în ce priveşte primirea banilor în momentul
oportun, întrucît împrumutătorul nu poate fi obligat de a acorda împrumutul. De aceea, piaţa financiară are nevoie de un
contract cu caracter consensual, care generează obligaţii din momentul încheierii lui. Acest fapt a determinat apariţia unui
contract autonom, care este contractul de credit bancar

În literatura de specialitate s-au conturat diferite construcţii juridice menite să perfecteze raporturile în domeniul creditării
bancare.

Autorul rus M.M. Agarcov, care a calificat contractul de credit bancar ca un antecontract (cu caracter consensual) cu privire la
încheierea în viitor a unui contract de împrumut (cu caracter real)

Pînă la intrarea în vigoare a noului Cod civil al Republicii Moldova raporturile în domeniul creditului bancar erau reglementate
de prevederile Codului civil precedent în materie de împrumut. În noul Cod civil există o secţiune aparte consacrată
contractului de credit bancar. Însă, caracterul înrudit al contractului în cauză cu contractul de împrumut, a determinat
legislatorul să dispună că normele ce reglementează contractul de împrumut se aplică raporturilor de credit bancar în măsura în
care aceste raporturi nu sînt reglementate de prevederile secţiunii respective a Codului civil, şi dacă aceste norme nu contravin
esenţei creditului bancar (art. 1236(3) C. Civ.).

Există însă deosebiri importante între contractul de împrumut şi contractul de credit bancar, de care trebuie de ţinut cont în
mod necesar la aplicarea cu titlu subsidiar a nomelor ce reglementează contractul de împrumut.
Aceste deosebiri constau în următoarele:
- contractul de credit bancar este consensual, iar contractul de împrumut este real;
- contractul de credit bancar este sinalagmatic, iar contractul de împrumut este unilateral;
- subiect al contractului de credit bancar în mod obligator este banca, în timp ce în contractul de împrumut subiecţi pot fi orice
persoane;
- obiect al creditului bancar sînt bani, iar obiect al împrumutului pot fi atît bani cît şi alte bunuri fungibile;
- contractul de credit bancar este cu titlu oneros, pe cînd contractul de împrumut se prezumă gratuit

1.2. Analizati, in plan comparativ, regimul juridic al dobanzii in cadrul contractului de credit bancar si cel de
imprumut
Dobînda este una din componentele remuneraţiei băncii pentru creditul acordat. Unitatea de calcul a dobînzii la credit este
dobînda anuală, adică dobînda aferentă sumei creditului pe care trebuie s-o plătească debitorul pentru utilizarea acestei sume în
decurs de un an. În practică dobînda se calculează pentru fiecare zi de utilizare a creditului, împărţindu-se suma dobînzii anuale
la numărul de zile ale anului. Părţile pot conveni asupra modalităţii de plată a dobînzii. Astfel, în contract poate fi stipulată
plata dobînzii lunar, trimestrial, odată cu rambursaea sumei creditului sau în alte termene. Părţile pot prevedea de asemenea
posibilitatea capitalizării dobînzii, adică adăugării sumei acesteia la suma creditului, dobînda calculîndu-se în continuare la
suma creditului majorată cu suma dobînzii capitalizate. Particularitatea dobînzii pentru creditul în cont curent constă în aceea
că debitorul plăteşte dobînda numai asupra sumei creditului efectiv utilizată şi nu asupra limitei de credit valabile pe durata
întregii perioade pentru care a fost acordat creditul (art.1239 (2) C. Civ.).
În cazul în care părţile omit să stabilească în contract prevederi referitor la dobîndă (situaţie puţin probabilă în practică),
creditorul poate pretinde plata dobînzii legale, adică a unei dobînzi egale cu rata de refinanţare a Băncii Naţionale (art.585 C.
Civ.). În acest caz nu se vor aplica cu titlu subsidiar dispoziţiile referitoare la contractul de împrumut, care se prezumă a fi
gratuit (art.867 (2) C. Civ.), deoarece acest lucru ar contraveni esenţei contractului de credit bancar. Părţile contractului sînt
libere să stabilească rata dobînzii aferente creditului. În funcţie de modul de stabilire a ratei dobînzii, aceasta poate fi fixă sau
flotantă. Dobînda este fixă atunci cînd părţile stabilesc rata ei la momentul încheierii contractului şi convin ca această rată să
rămîmă neschimbată pe tot termenul creditului.
Dobînda este flotantă (variabilă, fluctuantă), atunci cînd părţile, la încheierea contractului, convin că, în funcţie de anumiţi
factori (modificarea substanţială a ratei de refinanţare a Băncii Naţionale, a ratei inflaţiei, evoluţia pieţei monetare etc.), părţile
pot renegocia rata dobînzii. Renegocierea dobînzii poate avea loc pe diferite căi: - prin manifestarea expresă a voinţei de către
ambele părţi. În acest caz părţile, în urma negocierilor, vor încheiea un act adiţional la contract, în care va fi stipulată rata nouă
a dobînzii; - prin manifestarea expresă a voinţei băncii, notificată debitorului care acceptă tacit rata nouă a dobînzii. În
asemenea caz, în funcţie de factorii menţionaţi, banca va stabili o nouă rată a dobînzii, pe care o va aduce la cunoştinţă
debitorului. Dacă pe parcursul unui anumit termen 37 convenit (de exemplu, 10 zile de la data luării de cunoştinţă) debitorul nu
îşi exprimă dezacordul cu noua rată a dobînzii, se consideră că el a acceptat-o. Legea dispune că creditorul nu poate modifica
în mod unilateral mărimea dobînzii decît în cazurile prevăzute de lege sau de contract (art.1237 (3) C. Civ.). Această regulă are
ca scop protejarea intereselor debitorului care este, de obicei, partea mai slabă a contractului. Întrucît contractul de credit
bancar, după cum s-a menţionat mai sus, este un contract de adeziune, băncile tind să insereze în formularele tipizate propuse
clienţilor clauza privind dreptul băncii de a modifica în mod unilateral rata dobînzii. Legea stabileşte că în cazul în care
contractul prevede acest drept al băncii, modificarea se va face în funcţie de anumiţi factori exteriori, de natură obiectivă,
independenţi de voinţa băncii: modificarea ratei de refinanţare a Băncii Naţionale, ratei inflaţiei, evoluţia pieţei, ţinîndu-se cont
de regulile echităţii. În cazul în care creditorul are dreptul să modifice unilateral mărimea dobînzii, el este obligat să anunţe în
scris pe debitor despre aceasta cu cel puţin 10 zile înainte de modificare. Dovada informării debitorului incumbă băncii. În
cazul modificării ratei dobînzii, dobînda nouă se va aplica la soldul creditului existent la data modificării (art.1237(4) C. Civ.).
Dacă debitorul nu este de acord cu noua rată a dobînzii stabilită de creditor, el este îndreptăţit să rezilieze contractul,
anunţîndu-l pe creditor în termen de 7 zile de la primirea notificării despre modificarea dobînzii (art.1242 (3) C. Civ.).

---
Cînd împrumutul de consumaţie e cu titlu oneros, acesta ia forma împrumutului cu dobîndă. În acest caz, împrumutătorul
pretinde pe lîngă restituirea lucrului şi o altă prestaţie care constă, de regulă, într-o sumă de bani numită dobîndă.
De asemenea, dobînda poate consta şi în alte prestaţii, în schimbul folosirii capitalului.
În baza contractului de împrumut, părţile pot prevedea şi plata unei dobînzi, care trebuie să se afle într-o relaţie rezonabilă cu
rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei. Nerespectarea acestei condiţii asupra dobînzii este nulă. Se plăteşte dobîndă la
expirarea fiecărui an pentru perioada dintre momentul încheierii contractului şi cel al restituirii împrumutului dacă în contract
nu este prevăzut altfel. În cazul în care împrumutatul nu plăteşte dobînda în termen, împrumutătorul poate cere restituirea
imediată a împrumutului şi a dobînzii aferente.
În cazul în care împrumutatul nu restituie în termen împrumutul, împrumutătorul poate cere pentru întreaga sumă datorată o
dobîndă în mărimea prevăzută la art.619 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Obligaţiilor pecuniare li se aplică dobînzi
pe perioada întîrzierii. Dobînda de întîrziere reprezintă 5% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu
prevede altfel. Este admisă proba unui prejudiciu mai redus.
În cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, dobînda este de 9% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă
legea sau contractul nu prevede altfel. Nu este admisă proba unui prejudiciu mai redus.
În cazul în care creditorul poate cere în alt temei juridic dobînzi mai mari, ele vor trebui plătite. Nu se exclude invocarea
dreptului privind repararea unui alt prejudiciu. Dobînzile de întîrziere nu se aplică la dobînzi.
Dacă în contract este prevăzută restituirea împrumutului în rate şi împrumutatul nu restituie în modul stabilit nici cel puţin o
rată, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a întregului împrumut şi a dobînzii aferente.

1.3. SA Dezvoltare a primit de la Moldbank un credit in marme de 2mln lei pe termen de 1 an pentru constructia casei
de locuit. Plata dobanzii trebuia sa se faca lunar incepand cu luna a sasea a termenului contractului. SA nu a platit
dobanda pentru expirarea a 8 luni, invocand lipsa mijloacelor pe cont. Banca a cerut rezilierea anticipate a contractului
si incasarea dobanzii.

Subiectul 2. Procedura de judecare a apelului.

2.1. Stabiliti limitele de judecare a apelului in proces civil

Articolul 373. Limitele judecării apelului
(1) Instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia
hotărîrii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă.
(2) În limitele apelului, instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărîrea primei instanţe,
precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele
prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.
(3) În cazul în care motivarea apelului nu cuprinde argumente sau dovezi noi, instanţa de apel se pronunţă în fond, numai în
temeiul celor invocate în primă instanţă.
(4) Instanţa de apel nu este legată de motivele apelului privind legalitatea hotărîrii primei instanţe, ci este obligată să verifice
legalitatea hotărîrii în întregul ei.
(5) Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel.
(6) Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai dificilă decît aceea din hotărîrea atacată cu apel, cu
excepţia cazurilor cînd consimte şi cînd hotărîrea este atacată şi de alţi participanţi la proces.
2.2. Identificati particularitatile examinarii apelului in proces civil
Astfel, apelul este una din căile de atac stabilită şi reglementată prin lege, deopotrivă ordinară, devolutivă şi suspensivă de
executare, care conferă instanţei ierarhic superioare investite cu soluţionarea sa pe lîngă atributul verificării legalităţii şi
temeiniciei hotărîrii atacate – şi toate atributele de judecată ale primei instanţe.

Examinarea cauzelor în ordine de apel se va efectua în strictă conformitate cu normele juridice cu unele particularitati:
- la judecarea pricinii în ordine de apel se va aplica legea procedurală în vigoare la data judecării apelului, dacă legea nu
prevede altfel;
- dispoziţiile normelor de procedură, privind judecarea pricinilor civile în prima instanţă se aplică în instanţa de apel în măsura
în care nu sînt contrare dispoziţiilor capitolului XXXVII din Cod;
- în caz că norma juridică specială ce reglementează examinarea în apel vine în contradicţie cu norma juridică generală
aplicată la examinarea în fond, urmează a fi aplicată norma juridică specială, iar în caz de discordanţă între normele codului de
procedură civilă şi cele ale unei legi organice, se aplică reglementările legii adoptate ulterior, dacă legea nu prevede altfel;
- dacă în procesul judecării pricinii se constată ca normă de drept procedural ce urmează a fi aplicată este în contradicţie cu
prevederile Constituţiei, iar controlul constituţionalităţii normei juridice este de competenţa Curţii Constituţionale, instanţa
judecătorească înaintează Curţii Supreme de Justiţie propunerea de a sesiza Curtea Constituţională.

2.3. Argumentati actiunile instantei daca:

a) apelul a fost depus in afara termenului legal, iar apelantul nu solicita repunerea in termen-
instanţa de apel va restitui cererea de apel
b) dupa primirea pe rol a cererii de apel s-a depistat ca aceasta a fost depusa de o persoana care nu a fost implicata in
examinarea cauzei civile in fond, dar a fost afectata in drepturi prin hot primei instante- instanta va restitui cererea de apel, nu
se incadreaza in Persoanele în drept să declare apel, Articolul 360 CPC
c) in sedinta de judecare a apelului nu s-a prezentat nici apelantul, nici reprez. Aestuia si nici nu au cerut examinarea in lipsa -
Articolul 379. Efectul neprezentării în şedinţă de judecată a participantului la proces
(1) Neprezentarea în şedinţă de judecată a apelantului sau intimatului, a reprezentanţilor acestora, precum şi a unui alt
participant la proces, citaţi legal despre locul, data şi ora şedinţei, nu împiedică judecarea apelului. Instanţa însă este în drept să
amîne şedinţa dacă va constata că neprezentarea este motivată.

Testul 33

Subiectul I. Suma asigurata si depagubirea de asigurare

1.1 Definiti notiunile suma asigurata si desagubire de asigurare

suma asigurata - operația financiară ce decurge dintr-un contract de asigurare sau dintr-o obligație prevăzută de lege, prin care
asigurătorul se obligă ca în schimbul unei sume primite periodic să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta
le-ar putea suferi în urma unor întâmplări independente de voința lui.

desagubire de asigurare - suma de bani pe care asigurătorul, în temeiul contractului de asigurare, o achită asiguratului
(beneficiarului), la survenirea cazului asigurat

1.2.

Test 37
SUBIECTUL 1. Tipurile Contractului De Autor

1.1.Stabiliți noțiunea și caracterele juridice ale contractelor de autor

Contractul de autor este un contract de drept civil care reglementeaza conditiile de folosire a operei autorului de alte
persoane.

Caractere:

1. Translativ de drepturi patrimoniale exclusive, precum şi dreptul la remuneraţie de autor.

2. Comutativ.
3. Numit.
4. Consensual.
5. Bilateral.
6. Oneros.
7. Solemn(forma scrisă obligatorie). Contractul de autor trebuie să fie încheiat în formă scrisă şi să prevadă modul
de valorificare a operei (dreptul concret care se transmite prin acest contract), termenul de valabilitate,
teritoriul de acţiune a dreptului, cuantumul remuneraţiei sau baza de calcul a acesteia pentru fiecare tip de
valorificare a operei, condiţiile şi termenul de plată ale remuneraţiei, precum şi alte clauze pe care părţile le
consideră esenţiale.
1.2.Identificați în aspect comparativ contractul de licență exclusivă și neexclusivă:

Licenţa exclusivă - prevede transmiterea dreptului de valorificare a operei în limitele stabilite de această licenţă numai
licenţiatului. Licenţiatul, de asemenea, are dreptul, în limitele stabilite de licenţă, să permită sau să interzică valorificarea
operei de către alte persoane.
Licenţă neexclusivă - licenţiatul poate, în limitele stabilite de această licenţă, valorifica opera ca şi persoanele care au obţinut
dreptul de valorificare a acesteia. Licenţiatul nu are dreptul să permită sau să interzică valorificarea operei de către alte
persoane.

Articolul 30. Transmiterea drepturilor patrimoniale

prin contracte de autor
(1) Autorii sau alţi titulari ai dreptului de autor pot transmite prin contract de cesiune, dacă prezenta lege nu prevede altfel,
drepturile patrimoniale exclusive, precum şi dreptul la remuneraţie de autor. În urma unei asemenea cesiuni, titular de drepturi
devine cesionarul.
(2) În cazul în care prezenta lege nu prevede altfel, drepturile patrimoniale exclusive pot fi transmise, de asemenea, prin
acordarea de licenţe exclusive sau neexclusive. Dacă în contractul de licenţă nu se stipulează expres că licenţa este exclusivă,
aceasta se consideră neexclusivă.
(3) Licenţa exclusivă prevede transmiterea dreptului de valorificare a operei în limitele stabilite de această licenţă numai
licenţiatului. Licenţiatul, de asemenea, are dreptul, în limitele stabilite de licenţă, să permită sau să interzică valorificarea
operei de către alte persoane.
(4) În cazul unei licenţe neexclusive, licenţiatul poate, în limitele stabilite de această licenţă, valorifica opera ca şi persoanele
care au obţinut dreptul de valorificare a acesteia. Licenţiatul nu are dreptul să permită sau să interzică valorificarea operei de
către alte persoane.
Articolul 31. Condiţiile şi forma contractului de autor
(1) Contractul de autor trebuie să fie încheiat în formă scrisă şi să prevadă modul de valorificare a operei (dreptul concret
care se transmite prin acest contract), termenul de valabilitate, teritoriul de acţiune a dreptului, cuantumul remuneraţiei sau
baza de calcul a acesteia pentru fiecare tip de valorificare a operei, condiţiile şi termenul de plată ale remuneraţiei, precum şi
alte clauze pe care părţile le consideră esenţiale. Contractul de autor privind valorificarea operelor în ziare şi în alte publicaţii
periodice poate fi încheiat şi în formă verbală.
(2) În cazul în care în contractul de autor lipseşte clauza privind teritoriul pe care se exercită dreptul, dreptul transmis prin
acest contract se exercită numai în limitele teritoriului Republicii Moldova.
(3) În cazul în care în contractul de autor care prevede acordarea unei licenţe nu este indicat termenul său de valabilitate,
contractul de autor se consideră încheiat pe un termen de 3 ani de la data încheierii, dacă se referă la valorificarea unei opere
fără modificări, şi pe un termen de 5 ani, dacă se referă la valorificarea unei opere adaptate sau altfel modificate ori traduse.
(4) Clauzele contractului de autor care contravin prevederilor prezentei legi se consideră nule şi în locul acestora se aplică
condiţiile prevăzute de prezenta lege.
(5) Orice clauze ale contractului de autor care îl limitează pe autor de a crea în viitor opere pe o anumită temă sau într-un
anumit domeniu se consideră nule.
(6) În contractul de autor, remuneraţia de autor se stabileşte în cote procentuale din venitul obţinut ca urmare a valorificării
în modul corespunzător a operei sau sub forma unei taxe forfetare, sau în conformitate cu tarifele remuneraţiei aprobate de
organizaţiile de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, sau în oricare alt mod.
(7) Guvernul aprobă tarifele minime ale remuneraţiei de autor în procente sau sub formă de taxe forfetare.

1.3.În baza contracctului încheiat cu redacția revistei – Limba româna, Corbu a tradus în limba română operele lui Pușkin.
Până la editarea în revistă, o parte din traducere a fost publicată în revistă fără acordul lui Corbu. Publicația din revistă nu
conținea numele traducătorului. Redacția revistei a refuzat plata onorariului de autor.

Soluționați speța.

Deci, traducerilor se protejează prin intermediul dreptului de autor, cu condiția ca aceasta să constituie rezultatul
creației intelectuale.

Articol 7, Legea privind dreptul de autor:

(3) Fără a prejudicia drepturile autorului operei originale, de asemenea, se protejează prin dreptul de autor operele derivate şi
integrante la baza cărora stau una ori mai multe opere şi/sau oricare alte materiale preexistente, şi anume:
a) traducerile, adaptările, adnotările, aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale operelor literare, artistice sau
ştiinţifice, cu condiţia că constituie rezultate ale creaţiei intelectuale;

Deci urmează să se aprecieze instanța dacă în urma acestui contract a fost obținut rezultatul ccreației intelectuale.
Indiferent de faptul dacă a fost publicat numele traducătorului sau nu, Corbu este întitulat la onorariul de autor și la
publicarea traducerii sale doar conform consimțământului său conform legii privind privind dreptul de autor:

Articolul 16. Dreptul de autor asupra operelor

derivate
(1) Traducătorii şi alţi autori ai operelor derivate beneficiază de dreptul de autor asupra traducerilor, adaptărilor, aranjărilor
sau asupra altor transformări ale operei realizate de ei.
(2) Traducerea sau altă operă derivată poate fi realizată doar cu consimţămîntul autorului operei originale. Dreptul de autor
al traducătorului sau al altui autor al unei opere derivate nu va prejudicia drepturile autorului a cărui operă originală a fost
tradusă, adaptată, aranjată sau transformată în alt mod.
(3) Dreptul de autor al traducătorului sau al altui autor al unei opere derivate nu constituie un impediment pentru alte
persoane de a efectua, cu consimţămîntul autorului operei originale, traducerea sau transformarea aceleiaşi opere.

Subiectul 2. Premisele dreptului la actiunea civila

2.1 Definiti și enumerați premisele dreptului la intetarea acțiunii

premisele ( art 169/265)

conditiile (art 170/267)

Art. 169/265 CPC

premisele – constituie acele împrejurări de fapt și de drept de care depinde apariția dreptului la acțiune

• competența generală a instanțelor judecătorești;

• absența unei hotărâri judecătorești irevocabile sau a unei încheieri judecătorești irevocabile pe același litigiu;

• absența unei hotărâri a judecății arbitrale pe același litigiu;

• capacitatea de folosință a drepturilor procedurale civile.

2.2 Comparați particulaitățile premiselor dreptului la intentarea acțiunii în raport cu condițiile de exercitarea a
dreptului la acțiune

condițiile – constituie acele împrejurări de fapt și de drept de care depinde valorificarea dreptului la acțiune.

• respectarea regulilor de competență jurisdicțională;

• capacitatea de exercițiu a drepturilor procedurale;

• respectarea formei și conținutului cererii de chemare în judecată;

• dovada achitării taxei de stat pentru cererea de chemare în judecată;

• formularea împuternicirilor reprezentantului conform cerințelor legale.

În caz de absență a unei premise de intentare a acțiunii, instanța refuză în primirea cererii sau încetează procesul. Astfel
participantul la proces este lipsit de o altă posibilitate de a se adresa repetat cu o cerere de chemare în judecată.

În caz de absență a unei condiții de intentare a acțiunii, instanța restituie cererea de chemare în judecată, fie nu dă curs cererii,
fie scoate cererea de pe rol. Iar în cazul de față participantul la proces nu este lipsit de dreptul la o adresare repetată în instanță,
or acesta după ce înlătură neajunsurile sau realizează cele menționate de judecător, poate să se adreseze repetat în instanță.

2.3 Argumentați cum trebuie să procedeze judecătorul la depunerea cererii de chemare în judecată dacă va constata
că:
 a) reclamantul s-a adresat în judecată, a renunțat anterior la aceeași acțiune, iar încheierea de încetare a
procesului nu a fost contestată

Judecătorul urmează să refuze în primirea cererii, or reclamantul a renunțat la acțiune iar încheierea de încetare a
procesului în legătură cu faptul renunțării reclamantului la acțiune nu a fost atacată

art. 169 alin. (1) lit. (b)

b) instanța de judecată sesizată nu este competentă să judece pricina

Judecătorul urmează să restituie cererea deoarece nu a fost respectată competența jurisdicțională

art. 170 alin. (1) lit. (b)

c) părțile au încheiat un acord de împăcare la mediator prin care au soluționat litigiul dus judecății

Judecătorul urmează să refuze în primirea cererii deoerece între pățri s-a încheiat o tranzacție

art.169 alin. (1) lit. (b)

TEST 38:
Subiect 1: Delimitarea răspunderii civile delictuale de răspunderea civilă contractuală

1.1. Definiți noțiunile răspundere juridico civilă, răspundere civilă contractuală, răspundere delictuală:

Răsp juridico civilă - acel raport juridic de obligaţii în care o persoană, numită răspunzătoare, este îndatorată să repare
prejudiciul injust suferit de către o altă persoană. Este forma de răspundere juridică fundamentată pe obligația celui ce a
păgubit pe altul de a repara prejudiciul produs. Are două forme: răspundere civilă delictuală și răspundere civilă contractuală.

Răsp contractuală: Răspunderea civilă contractuală este obligația unei persoane de a repara prejudiciul cauzat unei alte
persoane prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligațiilor născute dintr-un contract valabil
încheiat.

Răsp delictuală: în sensul că răspunderea delictuală alcătuieşte dreptul comun al răspunderii civile, astfel că dacă într-o
situație dată nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, în măsura în care s-a produs un fapt ilicit culpabil,
operează răspunderea delictuală pentru repararea prejudiciului.

1.2. Diferențe dintre răspunderea juridică contractuală și delictuală:

În plan teoretic s-a stabilit că deosebirile dintre răspunderea delictuală și cea contractuală sunt:

1. Obligația încălcată în cazul răspunderii delictuale este una legală cu caracter general, care revine tuturor și
anume: a nu leza drepturile altora prin fapte ilicite; în cazul răspunderii contractuale, este încălcată o obligație
concretă.
2. În cazul răspunderii civile delictuale, prejudiciul este cauzat de o persoană care are o obligație pasivă, ce aparține
tuturor de a se abține de la acte ilicite.
3. Acțiunea pentru aplicarea răspunderii poate fi invocată în unele cazuri nu numai de către pătimași în cazul
răspunderii delictuale, iar în cazul răspunderii contractuale răspunderea poate fi invocată doar de către
contractanțo.
4. Capacitatea de a răspunde în materie contractuală poate fi aplicată și în cazul existenței discernământului; în
materie contractuală se aplică doarîn cazul existenței capacității depline ede exercițiu.
5. Cu titlu de regulă generală răspunderea delictuală se aplică pentru daune previzibile cât și imprevizibile; în
materie contractuală se răspunde doar pentru daune previzibile cu excepția art. 610 Cod Civil.).
 6. În cazul răspunderii delictuale culpa autorului trebuie dovedită; în cazul răsp contractuale culpa debitorului se
prezumă.
La fel le diferențiem prin intermediul:

-izvorul obligației – la una e contractul, la alta e delictul(fapta prejudiciabilă)

- cu privire la domeniul de aplicare: raspunderea delictuala intevine in toate situatiile cand un prejudiciu este cauzat unei
persoane prin incalcarea unei obligatii legale cu caracter general, care incumba tuturor, in timp ce raspunderea contractuala
intevine numai atunci cand creditorul contractual sufera o paguba ca urmare a neexecutarii obligatiilor contractuale de catre
debitorul sau.

- modul de reparare a prejudiciului În materie delictuala, daca prejudiciul este cauzat de doua sau mai multe persoane, acestea
sunt obligate la reparatie in mod solidar (conform art. 1410, 1412, 1414 Cod civil); dimpotriva in materie contractuala
solidaritatea nu se prezuma ci trebuie stipulata expres pentru a opera, raspunderea fiind divizibila in functie de numarul
debitorilor;

Articolul 1429. Răspunderea solidară

Dacă pentru acelaşi prejudiciu sînt răspunzătoare mai multe persoane, ele răspund solidar

- intinderea reparatiei: in cazul raspunderii civile delictuale, intinderea reparatiei se stabileste in functie de cuantumul
prejudiciilor directe, previzibile si imprevizibile; in cazul raspunderii contractuale, prejudiciile imprevizibile nu pot face
obiectul reparatiei decat daca debitorul se face vinovat de dol in neexecutarea obligatiilor contractuale;

- proba culpei: in cazul majoritatii cazurilor de raspundere civila delictuale, victima trebuie sa faca dovada culpei autorului,
chiar daca aceasta dovada se face prin intermediul prezumtiilor simple legate de celelalte elemente dovedite ale raspunderii;
dimpotriva, in cazul obligatiilor de rezultat de sorginte contractuala, culpa autorului prejudiciului este prezumata relativ ca
urmare a neajungerii la rezultatul scontat prin contract. Articolul 1428. Sarcina probaţiunii
Cel prejudiciat trebuie să aducă proba viciului, prejudiciului şi a legăturii cauzale dintre ele.

- Termenul de prescripție: termenul de înaintare a pretențiilor în cazul răspunderii delictuale este mereu de 3 ani(cu excepția
termenului de raparare a prejudiciului cau. În cadrul înaintării pretențiilor cu privire la neexecutarea unui contract pot exista și
alte termene speciale.

RĂSPUNDERE DELICTUALĂ: (1) Acţiunea în reparare a prejudiciului se prescrie în termen de 3 ani începînd cu
momentul în care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa prejudiciului şi persoana obligată să-l repare.

RĂSPUNDERE CONTRACTUALĂ

Articolul 268. Termenele speciale de prescripţie extinctivă

Se prescriu în termen de 6 luni acţiunile privind:
a) încasarea penalităţii;
b) viciile ascunse ale bunului vîndut;
c) viciile lucrărilor executate în baza contractului de deservire curentă a persoanelor;
d) litigiile ce izvorăsc din contractul de transport.
e) repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzelor sau a dreptului la
executarea în termen rezonabil a hotărîrilor judecătoreşti.

Articolul 269. Prescripţia în cazul viciilor construcţiei

(1) În contractul pentru executarea de lucrări, dreptul ce se naşte din viciul construcţiei se prescrie în termen de 5 ani.
(2) În contractul de vînzare-cumpărare, dreptul ce se naşte din viciul construcţiei nu se prescrie înainte de trecerea a 5 ani de
la executarea lucrării de construcţie.
(3) Pentru viciile materiilor prime sau ale materiilor livrate, destinate realizării unei construcţii, care au cauzat viciul
acesteia, dreptul se prescrie în termen de 5 ani.

1.3. Estimați coraportul dintre răspunderea juridico civilă și alte forme de răspundere:

Răsp penală

Răsp contravențională

Răspundere fiscală

Răspundere vamală
Răsp politică

SUBIECTUL II. Temeiurile și procedura de încetare a procesului civil

2.1 Definiți încetarea procesului și descrieți efectele aceste acțiuni.

Încetarea procesului se înţelege terminarea lui fără adoptarea unei hotărîri privind fondul cauzei şi fără posibilitatea de a
înainta o nouă cerere de chemare în judecată între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri.

Articolul 266. Procedura şi efectele încetării procesului

(1) Instanţa judecătorească dispune încetarea procesului printr-o încheiere, care poate fi atacată cu recurs.

(2) Pronunţînd încheierea de încetare a procesului, instanţa judecătorească menţionează că nu se admite o nouă adresare în
judecată a aceleiaşi părţi cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri.

2.2 Deduceți temeiurile încetării procesului civil

Instanţa judecătorească dispune încetarea procesului în cazul în care:

a) pricina nu urmează a fi judecată în procedură civilă;

b) într-un litigiu între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri s-a emis o hotărîre judecătorească
rămasă irevocabilă sau o încheiere de încetare a procesului în legătură cu renunţarea reclamantului la acţiune sau cu
confirmarea tranzacţiei dintre părţi;

c) reclamantul a renunţat la acţiune, renunţul fiind admis de instanţă;

c1)reclamantul și-a retras acțiunea civilă la faza judecării cauzei în procesul penal, dacă retragerea a fost acceptată de
instanță

d) părţile au încheiat o tranzacţie, confirmată de instanţă;

e) într-un litigiu între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri s-a emis o hotărîre judecătorească
arbitrală care a devenit obligatorie pentru părţi, cu excepţia cazului cînd instanţa refuză eliberarea titlului executoriu sau
desființează hotărîrea arbitrală

f) partea în proces persoană fizică decedează şi raportul juridic litigios nu admite succesiunea în drepturi;

g)reclamantului și/sau pîrîtului îi lipsește capacitatea de folosință cu excepția cazurilor prevăzute la art.59 al.(2)

h)cererea de chemare în judecată estee depusă de o organizație sau o persoană în vederea apărării drepturilor,libertăților sau
intereselor legitime ale unei alte persoane fără ca prezentul cod sau o altă lege să ofere acest fapt

2.3 Argumentați cum trebuie să procedeze instanța în următoarele situații :

a) petiționarul și persoana interesată au încheiat o tranzacție de împăcare la examinarea cererii de încuviințare a

adopției, solicitînd instanței de judecată încetarea procesului- nu se admite acțiunea, e procedură specială nu poți încheia
tranzacție

b) pîrîtul a achitat datoria reclamantului în întregime pînă la prima ședință de judecată- dacă reclamantul renunță la
acțiune ceea ce legat de datorie ,atunci încheiere de refuz, da dacă încasarea cheltuielilor-hotărîre

c) în procesul de încasare a pensiei de întreținere pentru copilul minor-pîrîtul a decedat-judecătorul va înceta procesul
deoarece este temeiul art.265 (f),deoarece încasarea pensiei de întreținere este o obligație personală
TEST 39:
Subiect 1. Noțiunea și trăsăturile izvorului de pericol sporit. Posesorul izvorului de pericol sporit

1.1.Definiți noțiunea de izvor de pericol sporit și stabiliți semnele distinctive ale acestuia:

Autorul rus О.А. Красавчиков menţiona că „răspunderea posesorului pentru prejudiciul cauzat de izvorul de pericol sporit este
acea piatră de temelie pe care se întemeiază orice teorie a răspunderii juridice civile”.

După cum vedem, legea nu dă o definiţie legală izvorului de pericol sporit şi nu conţine criterii exacte, în funcţie de care un
bun oarecare s-ar atribui la categoria izvoarelor de pericol sporit. Din analiza normei susmenţionate deducem că noţiunile
„activitatea legată de un izvor de pericol sporit pentru lumea înconjurătoare” şi „izvor de pericol sporit” sunt noţiuni cu un
înţeles şi conţinut diferit, însă, totodată, necesare pentru calificarea unui delict. În acest context, după cum a menţionat şi
autorul rus А.П. Сергеев, „nu poate fi considerată o activitate ca fiind izvor de pericol sporit fără legătura sa cu un obiect al
lumii materiale, cum nu pot fi considerate izvor de pericol sporit obiectele lumii materiale fără legătura lor cu activitatea
omului”. Cu această afirmaţie nu este de acord autorul rus В.Н. Болдинов, care menţionează că izvor de pericol sporit şi
activitatea legată de un izvor de pericol sporit sunt, într-adevăr, noţiuni strâns legate, însă în acelaşi timp au un înţeles diferit.

Astfel, potrivit teoriei activităţii, izvorul de pericol sporit este o activitate ce creează un pericol sporit pentru lumea
înconjurătoare . Izvorul de pericol sporit este o acţiune sau un complex de acţiuni, adică o anumită activitate, nu însă lucrurile
sau inacţiunea. Esenţa teoriei activităţii constă în faptul că izvorul de pericol sporit apare ca o activitate a persoanelor fizice şi
juridice ce creează probabilitatea sporită de producere a prejudiciului întâmplător, în virtutea faptului că nu poate fi controlată
pe deplin de către om. În legătură cu cele expuse, unii autori egalează izvorul de pericol sporit cu forţa majoră. Astfel, ei
consideră că „constituie izvor de pericol sporit însuşirile bunurilor sau ale forţelor naturii care la nivelul respectiv de dezvoltare
a ştiinţei şi tehnicii nu pot fi controlate pe deplin de om, creând prin aceasta o posibilitate sporită de calculare a prejudiciului
vieţii şi sănătăţii sau bunurilor persoanei” În opinia noastră, izvorul de pericol sporit nu poate fi egalat cu forţa majoră, fiindcă
aceasta ar elibera de la răspundere civilă toţi proprietarii de astfel de izvoare.

Potrivit teoriei obiectelor, prin izvor de pericol sporit înţelegem obiectele şi bunurile care se află în exploatare şi care
creează un pericol sporit pentru lumea înconjurătoare. Cea mai răspândită este opinia care îmbină teoria activităţii şi teoria
însuşirilor. Potrivit acesteia, izvorul de pericol sporit îl formează obiectele lumii materiale, activitatea de exploatare a cărora nu
poate fi controlată pe deplin de către om şi care creează pericol sporit pentru cei care se află în procesul exploatării, precum şi
pentru alte persoane din jurul acestor obiecte.

Suntem de acord cu opinia autorului С.Шишкин, conform căreia izvorul de pericol sporit poate fi determinat atât prin
noţiunea de obiect, cât şi de activitate numai cu condiţia că aceste două să fie strâns legate între ele. Pentru aceasta este nevoie
de a stabili ce se subînţelege prin noţiunile de activitate şi obiect.

În procesul formulării instituţiei reparării prejudiciului cauzat de un izvor de pericol sporit, legiuitorul utilizează trei
categorii diferite, dar interdependente:

a) pericolul sporit pentru lumea înconjurătoare;

b) activitatea persoanelor legată de acest pericol;

c) izvorul de pericol sporit.

În Codul civil nu se menţionează că activitatea este un izvor de pericol sporit, ci că aceasta este legată de un pericol
sporit. A avea legătură cu pericolul sporit şi a fi izvor de pericol sporit nu înseamnă unul şi acelaşi lucru. Pericolul este o
categorie obiectivă, care nu depinde de aprecierea şi reprezentarea noastră subiectivă. Formarea pericolului este o acumulare a
condiţiilor obiective necesare pentru trecerea de la posibilitate la realitate. Formarea pericolului şi a posibilităţii realizării lui
are loc într-un anumit loc şi timp determinat. Aceasta îşi lasă amprenta asupra stabilirii raportului cauzal dintre componentele
ce formează pericolul şi faptul realizării lui. Putem să examinăm etapele de formare a pericolului şi de realizare a acestuia în
raport cu automobilul, cel mai răspândit izvor de pericol sporit. În condiţii obişnuite, automobilul şi pietonul se află la o
anumită distanţă unul de celălalt, fiecare deplasându- se în direcţia sa. Ce se întâmplă însă atunci când automobilul şi pietonul
se apropie într-o măsură oarecare? În majoritatea cazurilor se creează o situaţie de avarie. Aceasta este prima etapă de
dezvoltare a legăturii examinate.

Situaţia de avarie, ca şi orice pericol, este forma de exprimare a legăturilor obiective în timp şi spaţiu. Automobilul şi
pietonul se apropie şi la un anumit interval de timp, într-un anumit „loc” în spaţiu, se poziţionează astfel încât sunt lipsiţi de
posibilitatea de a-şi schimba direcţia la discreţia lor. Altfel spus, la un moment dat automobilul şi pietonul se transformă în
corpuri fizice, mişcarea cărora se supune legilor mecanicii. Astfel, creându-se situaţie de avarie, consecinţele negative pot
apărea ca urmare a acţiunilor pietonului sau ale şoferului automobilului.

1.2. Analizați cercul persoanelor responsabile de repararea prejudiciului cauzat de un izvor de pericol sporit
 Legislaţia civilă reglementează într-o manieră deosebită răspunderea civilă pentru prejudiciul cauzat de un izvor de
pericol sporit. Această răspundere se angajează şi pentru fapta nevinovată. Din conţinutul art.1410 CC RM reiese că persoanele
a căror activitate este legată de un izvor de pericol sporit pentru lumea înconjurătoare se angajează să răspundă civil şi în
cazurile când sunt vinovate, şi în cazurile când prejudiciul s-a cauzat fără vinovăţia lor. Se exclude răspunderea civilă
delictuală doar în cazuri de forţă majoră, din intenţia victimei şi în cazul când posesorul demonstrează că izvorul de pericol
sporit a ieşit din posesiunea lui.

În alin.(2) art.1410 CC RM sunt specificate persoanele pe seama cărora se pune obligaţia de reparare a prejudiciului
cauzat de un izvor de pericol sporit, şi anume:

a) persoana care posedă izvorul de pericol sporit în baza dreptului de proprietate sau în alt temei legal sau

b) persoana care şi-a asumat paza izvorului de pericol sporit.

Dacă în primul caz este clar cine este responsabilul (posesorul în baza dreptului de proprietate sau în baza altui temei
legal), nu putem spune acelaşi lucru în al doilea caz. Neclaritatea constă în faptul că legiuitorul nu stabileşte care persoană este
responsabilă: cea care şi-a asumat paza juridică sau materială? Or, acestea sunt două noţiuni diferite.

Criteriul în funcţie de care se analizează existenţa pazei juridice este acela al autorităţii asupra lucrului, care permite
paznicului juridic să exercite în mod independent şi în interes propriu puterea, folosinţa, controlul şi supravegherea. Prin
urmare, răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit se angajează numai în privinţa paznicului juridic,
iar nu şi a paznicului material, paza materială limitându-se la contactul direct, material şi nemijlocit cu lucrul.

Pentru identificarea concretă a titularului pazei juridice ni se par utile următoarele precizări: proprietarul este
prezumat, până la proba contrarie, că este titularul pazei juridice la data cauzării prejudiciului. Neuzul ori abandonarea nu sunt
considerate ca probe contrarii în acest sens. O prezumţie de pază juridică funcţionează şi în cazul titularilor unor
dezmembrăminte ale dreptului de proprietate: uzufruct, uz, abitaţie, superficie. Paza juridică mai poate rezulta şi dintr-un
contract care transmite puterea independentă de direcţie, control şi supraveghere asupra lucrului. Avem în vedere, de pildă,
contractul de locaţiune sau contractul de comodat, unde paznic juridic devine detentorul precar.

Paza juridică poate însă aparţine şi unui posesor de bună-credinţă sau de rea-credinţă. Este posibil ca paza juridică şi
cea materială să fie întrunite de aceeaşi persoană, după cum este posibil să aparţină unor persoane diferite, cum este cazul în
care proprietarul unui autoturism îl încredinţează pentru exploatare unui şofer.

Din cele menţionate putem concluziona că dacă legiuitorul s-a referit în art.1410 CC RM la paza juridică, n-a făcut
altceva decât să se repete, deoarece noţiunea de pază juridică se referă de fapt şi la posesori, indiferent de temeiul în baza
căruia au dobândit această calitate. Dacă se referă, însă, la paza materială, trebuie de menţionat că cel care şi-a asumat-o nu va
putea fi tras la răspundere decât dacă va fi vinovat de survenirea prejudiciului, iar în caz de nevinovăţie oricum va trebui să
răspundă paznicul juridic.

După cum putem observa, mai clar şi mai simplu ar fi să operăm cu conceptul „posesorul izvorului de pericol sporit".
Autor al prejudiciului şi debitor în cadrul obligaţiei de reparare a prejudiciului cauzat de un izvor de pericol sporit este
posesorul izvorului de pericol sporit. Noţiunea de posesor al izvorului de pericol sporit nu a fost definită legal, de aceea în
literatura de specialitate a primit o interpretare diferită.

Potrivit unei opinii, posesor este nu doar persoana care deţine izvorul de pericol sporit în posesie, ci şi persoana care îl
posedă în activitatea de producţie. Potrivit unei alte opinii, posesor este persoana care în momentul cauzării prejudiciului
desfăşura în nume propriu activitate de folosire a izvorului de pericol sporit şi deci care avea posibilitatea şi era obligată să-l
supravegheze.

Conform pct.25 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 23.02.1998 „Cu privire la practica aplicării
legislaţiei ce reglementează repararea daunei cauzate sănătăţii”, posesor al izvorului de pericol sporit este persoana care îl
deţine: cu drept de proprietate; cu drept de administrare operativă; cu drept de gestiune economică; în baza contractului de
arendă; în baza procurii; în baza hotărârii organelor competente cu privire la transmiterea izvorului de pericol sporit în
folosinţă temporară etc.

Deoarece enumerarea făcută de Plenul Curţii Supreme de Justiţie este enunţiativă, ea poate fi formulată mai larg:
posedarea şi exploatarea izvorului de pericol sporit în baza unor contracte civile şi alte titluri legale, care presupun trecerea
posesiei. Din momentul transmiterii obiectului contractului, răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit
trece la noul proprietar. Astfel, posesor al izvorului de pericol sporit poate fi persoana fizică şi persoana juridică care
efectuează exploatarea izvorului în baza dreptului de proprietate sau în baza altui titlu legal, cu condiţia exploatării lui. În acest
sens, instanţele de judecată aplică neuniform normele ce ţin de stabilirea subiectului răspunderii pentru prejudiciul cauzat de un
izvor de pericol sporit. Un exemplu elocvent în acest sens este hotărârea instanţei judecătoreşti:

La data de 16.09.2003 A., conducând în temeiul procurii motocicleta de marca URAL ce aparţinea tatălui său cu
drept de proprietate, a lovit pietonul D., cauzându-i ultimului leziuni corporale uşoare. D. a înaintat o acţiune către tatăl
persoanei vinovate A. privind recuperarea prejudiciului material şi moral cauzat. Prin hotărârea instanţei de fond acţiunea a
fost admisă integral. Nefiind de acord cu hotărârea adoptată, A. a contestat hotărârea în ordine de apel. Prin Decizia Curţii
de Apel a fost admis apelul, cu pronunţarea unei noi hotărâri privind respingerea acţiunii. În motivarea deciziei instanţa de
judecată a menţionat că instanţa de fond greşit a determinat subiectul raportului juridic material litigios, dispunând repararea
prejudiciului de la proprietarul motocicletei şi nu de la persoana ce poseda şi exploata izvorul de pericol sporit. La admiterea
acţiunii instanţa de fond a făcut trimitere la circumstanţa că tatăl persoanei vinovate a recunoscut în şedinţa de judecată
pretenţiile invocate în cerere. Însă, instanţa de judecată nu a luat în consideraţie faptul că, potrivit alin.(1) art.1410 CC RM,
persoanele a căror activitate este legată de un izvor de pericol sporit pentru lumea înconjurătoare (exploatarea vehiculelor)
au obligaţia să repare prejudiciul cauzat de izvorul de pericol sporit. La fel, instanţa de judecată nu a luat în consideraţie
faptul că la momentul cauzării prejudiciului era prezentă persoana ce poseda izvorul de pericol sporit în temeiul procurii.

După cum putem observa, noţiunea de „posesor” este mai largă decât cea de „proprietar”.

Nu se consideră posesor al izvorului de pericol sporit persoana care efectuează exploatarea acestuia în virtutea
raporturilor de muncă cu posesorul.

Posesorul legal al izvorului de pericol sporit se schimbă numai atunci când transmiterea izvorului se perfectează
juridic. În cazul în care transmiterea izvorului de pericol sporit a fost perfectată juridic, dar de fapt acest izvor nu s-a transmis
dobânditorului, se consideră că posesor este proprietarul izvorului respectiv. Această situaţie corespunde prevederilor legale,
potrivit cărora răspunderea se angajează pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit în procesul exploatării acestuia.
Persoana care de fapt nu a dobândit posesia izvorului de pericol sporit nu îl poate exploata şi nu poate fi obligată să repare
prejudiciul cauzat de acesta. Unii autori consideră că, în situaţia în care a avut loc transmiterea izvorului de pericol sporit fără a
fi perfectată juridic o astfel de transmitere, trebuie trase la răspundere ambele persoane: posesorul de drept şi posesorul de fapt.
Ambele persoane vor răspunde în mod solidar.

Nu credem însă că este justificată şi fundamentată ideea angajării răspunderii solidare a acestor persoane. Potrivit
alin.(4) art.1410 CC RM, răspunderea solidară se angajează atunci când prejudiciul a fost cauzat în comun de mai multe
persoane. Nu credem că în acest caz prejudiciul este rezultatul indivizibil al faptei posesorului de drept şi de fapt. Considerăm
că în cazul în care posesorul legal a transmis izvorul de pericol sporit altei persoane fără a perfecta juridic această transmitere,
va fi angajată răspunderea posesorului legal.

1.3.Deminan V., la data de 01.11.2011, aproximativ la orele 12:15, aflându-se la volanul microbusului de model Mercedes
Benz cu n/î AN AK 722, care se afla pe ruta Anenii Noi – Șerpeni și în care erau 22 de pasageri, deplasându-se din direcția
or. Anenii Noi spre sat Bulboaca, înn apropiere de calea ferată, neluând în considerare că era instalat reglementar
indicatorul de avertizare și ignorând pct 61 al Regulamentului circulației rutiere, care prevede că în apropierea trecerii la
nivel cu calea ferată, conducătorul de vehicul trebuie să reducă viteza și să se asigure că nu se apropie nici un tren, cât și a
prevederilor pct. 24.1 din același Regulament a efectuat traversarea la semnalul roșu al semaforului și alarma sonoră, peste
linia de cale ferată, lla km 1518 intervalul Socoleni – Bulboaca, în rezultatul căruia microbusul a fost lovit pe partea stângă
de trenul 4302, condus de mecanicul Boboc E., care se mișca din partea stației Socoleni spre stația Bulboaca,. Drept
urmare a accidentului rutier a survenit decesul a 8 persoane.

Soluționați speța:

Victimele pot acționa atât posesorul microbusului cât și a trenului, deși vinovat este clar șoferul microbusului.

Art. 1410 Cod Civil

(4) Posesorii izvoarelor de pericol sporit răspund solidar pentru prejudiciul cauzat unui terţ prin interacţiunea acestor izvoare
(coliziunea mijloacelor de transport etc.).

Constatăm faptul că șoferul a săvârșit o infracțiune art.264, alineat (5) Cod Penal, acesta deja este răspunzător civil față de
părțile prejudiciate. Acesta poate fi culpabil atât pentru mijlocul de pericol sporti cât și pentru alte forme de răspundere
delictuală: art. 1418 ( pentru persoanele care au fost vătămate), pentru persoanele decetate:

Articolul 1419. Răspunderea în caz de deces al persoanei

vătămate
(1) În cazul decesului persoanei ca urmare a vătămării grave a integrităţii corporale sau a altei vătămări a sănătăţii, dreptul la
despăgubire îl au:
a) persoanele inapte de muncă, care erau întreţinute de defunct sau care, la data decesului acestuia, aveau dreptul la
întreţinere;
b) copilul persoanei născut după decesul ei;
c) unul dintre părinţii, soţul sau un alt membru al familiei defunctului, indiferent dacă este apt pentru muncă sau nu, care nu
lucrează şi îngrijeşte de copiii, fraţii şi surorile care erau întreţinuţi de defunct şi care nu au împlinit vîrsta de 14 ani sau care,
deşi au împlinit o astfel de vîrstă, au nevoie de îngrijire din cauza sănătăţii, conform avizului organelor medicale abilitate;
 d) persoanele care erau întreţinute de defunct şi care au devenit inapte pentru muncă pe parcursul a 5 ani de la decesul lui.
(2) Dreptul la despăgubire se recunoaşte:
a) minorilor, pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani;
b) elevilor şi studenţilor care au împlinit 18 ani, pînă la finalizarea studiilor (cu excepţia studiilor efectuate la secţia fără
frecvenţă) în instituţii de învăţămînt, dar cel mult pînă la împlinirea vîrstei de 23 de ani;
c) femeilor care au împlinit vîrsta de 55 de ani şi bărbaţilor care au împlinit vîrsta de 60 ani – pe viaţă;
d) persoanelor cu dizabilităţi;
e) unuia dintre părinţi, soţului sau unui alt membru al familiei defunctului, ce îngrijeşte de copiii, fraţii şi surorile care erau
întreţinuţi de defunct, pînă la împlinirea vîrstei de 14 ani sau pînă la îmbunătăţirea stării sănătăţii, confirmată prin aviz de
organele medicale abilitate.

Dacă se va solicita răspundere din partea posesorului trenului, acesta va avea drept de regres împotriva posesorului
micorbusului.

Dacă șoferul este angajat al unei companii, atunci va răspunde compania pentru acesta în cazul litigiului sau în cazul în
care este înaintat un drept de regres împotriva acesteia.

Ulterior urmează să răspundă șoferul față de companie:

Articolul 1403. Răspunderea comitentului pentru fapta

prepusului
(1) Comitentul răspunde de prejudiciul cauzat cu vinovăţie de prepusul său în funcţiile care i s-au încredinţat.
(2) Comitentul conservă dreptul de regres contra prepusului. Prepusul se poate exonera dacă va dovedi că s-a conformat
întocmai instrucţiunilor comitentului.

Subiectul 2

Procedura de recunoastere si de incuviintare a executarii silite a hotaririlor arbitrale straine

2.1 Descrieti procedura de recunoastere si de incuviintare a executarii silite a hotaririlor arbitrale straine

Executarea, pe teritoriul Republicii Moldova, a hotărârilor arbitrajelor internaţionale se efectuează în conformitate cu

prevederile Codului de procedură civilă, cu tratatele internaţionale, la care Republica Moldova este parte, precum şi pe
principiul reciprocităţii (art. 16 alin. (4) CPC al RM).

Prin prisma art. 8 din Constituţia Republicii Moldova, precum şi a art. 2 alin. (3) CPC, instanţele vor ţine cont de principiul
aplicării cu prioritate a prevederilor tratatelor internaţionale, la care RM este parte, dacă din acestea nu rezultă că, pentru
aplicarea lor, este necesară adoptarea unei legi naţionale. Actul internaţional cel mai important în domeniul recunoaşterii şi
executării silite a hotărârilor arbitrale, de care urmează să ţină cont instanţele de judecată naţionale, este Convenţia de la New
York din 10.06.1958 privind recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, în vigoare pentru RM de la 17.12.1998.

Procedura reglementata de articolele 475-476 CPC, cit si in Legea cu privire la arbitrajul comercial International. Modificările
operate în Codul de procedură civilă, prin Legea nr. 135/03.07.2015, în vigoare din 14.08.2015, readuc, prin alin. (1) art. 4751
CPC, competenţa curţilor de apel în soluţionarea acestor cereri.

Conform art. 475.1 CPC, competenta sa dispuna recunoasterea si sa incuviinteze executarea hot arb este curtea de apel, in a
carei circumpscriptie se afla domiciliul/ resedinta sau sediul partii impotriva careia este invocata hot arb, daca nu se cunoaste
sediul, atunci curtii de apel in a carei circumscriptie sunt situate bunurile.

Alin.2 prevede, ca in cererea de recunoaștere și executare a hotărîrii arbitrale străine se indică:

a) numele sau denumirea solicitantului ori a reprezentantului său, dacă cererea este depusă de către acesta,
domiciliul/reședința sau sediul, după caz;

b) numele sau denumirea părții împotriva căreia este invocată hotărîrea arbitrală străină, domiciliul/reședința sau sediul,
după caz;

c) data la care hotărîrea arbitrală străină a devenit executorie pentru părți, dacă aceasta nu rezultă din textul hotărîrii.

Se va reţine că, la depunerea cererii de recunoaştere şi executare, solicitantul face o probă prima facie (la prima vedere) a
existenţei hotărârii şi convenţiei arbitrale, nefiind obligat să probeze validitatea acestora. La această etapă, instanţa de judecată
se va asigura de prezentarea hotărârii şi a convenţiei arbitrale în forma solicitată de art. IV al Convenţiei de la New York şi art.
4751 alin. (3) lit. a)-b) CPC, fără a examina validitatea acestora sau alte cerinţe obligatorii care sunt stipulate la art. 476 CPC,
ca temeiuri de refuz ale recunoaşterii şi executării hotărârii arbitrale. Cererea se va depune în scris şi va avea conţinutul
prevăzut de alin. (2) art. 4751 CPC al Republicii Moldova.

Aceasta trebuie semnată de creditor sau reprezentantul lui.

Lista actelor obligatorii de a fi prezentată de partea care solicită recunoaşterea sau executarea hotărârii arbitrale străine este
stipulată în art. IV din Convenţia de la New York din 1958 şi în art. 4751 alin. (3) lit. a)-b) CPC şi instanţa nu va putea solicita
acte suplimentare de la solicitant.

Norma stipulată de art. 4751 alin. (3) lit. c) CPC este o normă cu caracter dispozitiv, iar, în cazul hotărârii arbitrale străine,
provenind dintr-un stat, parte la Convenţia de la New York din 1958, solicitantului nu i se va putea cere prezentarea
„declaraţiei pe propria răspundere privind faptul, dacă şi în ce măsură hotărârea arbitrală a fost executată”, dat fiind faptul că
lista stipulată de art. IV alin.

(1) al Convenţiei are caracter exhaustiv, de la care statele nu pot deroga.

Astfel, la cerere, se va anexa:

a) originalul hotărârii arbitrale sau o copie de pe aceasta, legalizată în modul stabilit;

b) originalul convenţiei arbitrale sau o copie de pe aceasta, legalizată în modul stabilit;

c) dovada achitării taxei de stat.

La cererea depusă prin reprezentant, se va anexa procura sau un alt act care atestă împuternicirile reprezentantului. Dacă actele
menţionate nu sunt redactate în limba de stat a Republicii Moldova, partea care solicită recunoaşterea şi executarea hotărârii
arbitrale străine trebuie să prezinte o traducere a acestora în limba de stat. Având în vedere că folosirea actelor oficiale
provenite de la autorităţile unui alt stat necesită îndeplinirea unor formalităţi speciale, în scopul garantării originalităţii,
autenticităţii semnăturilor/sigiliului şi legalităţii întocmirii acestora, alin. (4) art. 4751 CPC vine cu unele precizări în acest
sens.

Pentru actele de origine din statele cu care Republica Moldova nu a încheiat un tratat de asistenţă juridică şi cu statele care nu
sunt membre ale Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine din 05.10.1961 de la Haga,
se cere supralegalizarea.

Prin supralegalizare înţelegându-se formalitatea, prin care agenţii diplomatici sau consulari ai ţărilor, pe teritoriul căreia actul
urmează să fie prezentat, atestă veridicitatea semnăturii, calitatea în care a acţionat semnatarul actului sau, după caz,
autenticitatea sigiliului şi a ştampilei de pe acest act, aplicate pe actele oficiale întocmite pe teritoriul statului emitent. În
Republica Moldova, procedura de supralegalizare e prevăzută în Regulamentul cu privire la procedura de supralegalizare a
documentelor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 421 din 26.06.2013.

Actele provenite din ţările menţionate la Anexa nr. 1 din prezenta hotărâre urmează a fi supralegalizate. De asemenea, urmează
a fi supralegalizate actele provenite din Germania, care a formulat obiecţii împotriva aderării Republicii Moldova la Convenţia
cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine. Dacă actele au originea într-un stat membru al
Convenţiei sus-menţionate, acestea urmează a fi apostilate.

Legislaţia Republicii Moldova nu prevede un termen de examinare a cererilor de recunoaştere şi executare a sentinţei arbitrale
străine.Procedura examinării cererii menţionate este prevăzută la art. 4752 CPC al RM. În comparaţie cu caracterul
confidenţial al procedurii de arbitraj propriu-zise, alin. (1) din articolul indicat mai sus, statuează asupra caracterului public al
şedinţei de examinare a cererii de recunoaştere şi executare a hotărârii arbitrale străine.

Părţile urmează a fi înştiinţate despre locul, data şi ora examinării cererii. În cazul în care este vizată o instituţie financiară
licenţiată de Banca Naţională, instanţa judecătorească care examinează cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii arbitrale
străine, informează în mod obligatoriu şi neîntârziat, despre acest fapt, Ministerul Justiţiei şi Banca Naţională a Moldovei, cu
remiterea cererii şi a documentelor aferente în copie. Aceştia vor participa la proces în conformitate cu prevederile art. 74 CPC
al RM.
Legea permite examinarea cererii în lipsa persoanei împotriva căreia este invocată hotărârea arbitrală străină (debitorul), dacă
au fost îndeplinite condiţiile de citare legală, iar acesta nu s-a prezentat din motive neîntemeiate. De asemenea, lipsa
reprezentantului Ministerului Justiţiei şi, după caz, al Băncii Naţionale a Moldovei, legal citaţi, nu împiedică examinarea
cauzei.

Debitorul poate solicita instanţei judecătoreşti amânarea datei examinării

cererii în cauză, reieşind din prevederile alin. (1) art. 4752 CPC. Totodată, interpretând prevederile alin. (2) art. 39 din Legea
nr. 24/22.02.2008 cu privire la arbitrajul comercial internaţional, precum şi alin. (7) art. 476 CPC, amânarea sau suspendarea
examinării cererii privind recunoaşterea executării poate fi cerută de ambele părţi, dacă:

- este depusă o cerere de desfiinţare a hotărârii arbitrale străine;

- este depusă o cerere de suspendare a hotărârii arbitrale străine.

Se va avea în vedere că amânarea sau suspendarea soluţionării cererii, având ca obiect recunoaşterea unei hotărâri arbitrale
străine, are un caracter facultativ şi nu obligatoriu, oportunitatea dispunerii unei astfel de măsuri fiind opera suverană a
autorităţii judiciare, prin raportare la circumstanţele concrete ale fiecărei cauze. Instanţa va decide asupra cererii menţionate,
după ascultarea explicaţiilor celeilalte părţi, pronunţând în acest sens o încheiere.

Dacă solicitarea de amânare este recunoscută întemeiată şi instanţa amână data examinării cererii, ea va înştiinţa ambele părţi
despre aceasta. La necesitate, oricare dintre părţi poate cere ridicarea amânării sau suspendării examinării cererii de
recunoaştere şi executare a hotărârii arbitrale străine, instanţa urmând să se pronunţe printr-o încheiere.

Legea nu obligă debitorul să depună referinţă sau obiecţii împotriva hotărârii arbitrale, a cărei executare se solicită, însă este în
interesul acestuia să prezinte probe care l-ar avantaja. În cadrul examinării cererii privind recunoaşterea şi executarea hotărârii
arbitrale străine, instanţa de judecată va asculta explicaţiile debitorului şi va examina probele prezentate de acesta.

Legea nu obligă debitorul să depună referinţă sau obiecţii împotriva hotărârii arbitrale, a cărei executare se solicită, însă este în
interesul acestuia să prezinte probe care l-ar avantaja. În cadrul examinării cererii privind recunoaşterea şi executarea hotărârii
arbitrale străine, instanţa de judecată va asculta explicaţiile debitorului şi va examina probele prezentate de acesta.

In privinţa cererii de recunoaştere şi executare a hotărârii arbitrale străine, instanţa de judecată va pronunţa o încheiere:

a) cu privire la recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a hotărârii

arbitrale străine sau cu privire la refuzul de a încuviinţa executarea silită a hotărârii arbitrale străine;

b) cu privire la recunoaşterea hotărârii arbitrale străine, fără posibilitate executării ulterioare a acesteia sau cu privire la refuzul
de a recunoaşte hotărârea arbitrală străină, conform solicitării părţii care invocă această hotărâre.

Dacă instanţa pronunţă o încheiere privind refuzul de a încuviinţa executarea silită a hotărârii arbitrale străine, în dispozitivul
acesteia se va indica despre:

- respingerea cererii înaintate;

- refuzul în recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite, în Republica Moldova, a hotărârii arbitrale străine;

- termenul şi modul de atac al încheierii.

În cazul în care hotărârea străină conţine soluţii asupra mai multor capete de cerere care sunt disociabile, la solicitarea părţii
(creditorului), încuviinţarea poate fi acordată separat. Astfel, dacă litigiul este divizibil, vor putea fi recunoscute şi executate
hotărâri succesive.

Dacă părţile sunt prezente la şedinţă, încheierea menţionată se va elibera în şedinţă, iar dacă acestea nu au fost prezente,
încheierea va fi remisă părţilor, în termen de 5 zile de la emitere.
Încheierea emisă, în conformitate cu prevederile alin. (1) art. 4753 CPC, va fi susceptibilă de recurs, la Curtea Supremă de
Justiţie, în termen de 15 zile.

Astfel, se va ataca cu recurs atât încheierea, prin care s-a recunoscut şi încuviinţat executarea silită a hotărârii arbitrale străine,
cât şi cea cu privire la refuz.

După ce încheierea devine irevocabilă, în temeiul acesteia, precum şi în temeiul hotărârii arbitrale străine, Curtea de Apel, care
a dispus recunoaşterea şi încuviinţarea executării hotărârii, va elibera un titlu executoriu, în baza căruia va putea fi iniţiată
procedura de executare, în conformitate cu prevederile Codului de executare.

Se explică că, pentru eliberarea titlului executoriu, conform art. 4753 alin. (4) CPC, nu este necesară vreo procedură
suplimentară, nici depunerea unei cereri sau taxe suplimentare.

Instanţa de judecată care a încuviinţat executarea hotărârii arbitrale străine este competentă în a examina demersurile
executorului judecătoresc privind explicarea hotărârii (încheierii), schimbarea modului şi a ordinii de executare, amânarea sau
eşalonarea executării (art. 156 din Codul de executare al RM).

2.2. Deduceti temeiurile pentru refuzul de a recunoaste si a incuviinta executarea silita a hotaririlor arbitrale straine.

Legea naţională divizează temeiurile de refuz, în recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale străine, în 2 categorii:

- temeiuri invocate doar de partea împotriva căreia este pronunţată hotărârea arbitrală;

- temeiuri constatate din oficiu de către instanţa judecătorească.

La prima categorie de temeiuri se referă cele specificate la alin. (1) art. 476 CPC al RM.

Se va reţine că aceste temeiuri sunt exhaustive şi nu pot fi invocate altele suplimentar.

Aceste temeiuri urmează a fi interpretate restrictiv, iar refuzul înrecunoaşterea executării poate fi admis, doar în cazuri
excepţionale.

Alt moment ce urmează a fi accentuat este principiul bunei credinţe sau pierderea dreptului la obiecţii (estoppel) care impune
părţile să nu-şi ţină argumentele în mânecă.

Astfel, dacă partea, cunoscând despre încălcare, nu a obiectat în cadrul procesului arbitral despre aceasta, ea va pierde dreptul
de a invoca acest motiv, ca temei de refuz în recunoaşterea executării hotărârii arbitrale străine.

La cea de-a doua categorie de temeiuri se referă cele indicate în alin. (2) al aceluiaşi articol.

Partea care invocă temeiurile stipulate de art. 476 alin. (1), (2) este obligată să facă dovada acestora, în faţa instanţei de
judecată. Instanţa nu poate solicita părţii care solicită recunoaşterea şi executarea sentinţei arbitrale probe şi argumente privind
temeiurile de refuz, dar trebuie să-şi motiveze temeiurile stipulate de art. 476 alin. (2), atunci când acestea sunt invocate ex
officio.

Instanţa poate decide să încuviinţeze recunoaşterea şi executarea hotărârii arbitrale străine, chiar dacă pârâtul a invocat şi
probat vreunul din temeiurile stipulate de art. 476 alin. (1) CPC, în cazurile când, potrivit convingerii instanţei, gravitatea
temeiului invocat nu este suficientă, pentru a refuza orice efect al hotărârii arbitrale străine. Totuşi, în acest caz, instanţa nu are
dreptul să intervină în privinţa modificării dispozitivului hotărârii arbitrale străine.

Temeiuri de refuz invocate de debitor

Cererea privind recunoaşterea hotărârii arbitrale străine şi executarea ei poate fi refuzată numai la solicitarea părţii împotriva
căreia s-a emis, dacă aceasta va prezenta instanţei competente, căreia i se cere recunoaşterea hotărârii sau executarea ei, probe
doveditoare că:
a) una din părţile la convenţia arbitrală se află în incapacitate sau convenţia arbitrală nu este valabilă, potrivit legii ţării în care
a fost pronunţată hotărârea;

b) partea, împotriva căreia este emisă hotărârea, nu a fost informată în modul corespunzător cu privire la desemnarea arbitrului
sau cu privire la procedura arbitrală, ori din alte motive nu a putut să îşi prezinte mijloacele sale de apărare;

c) hotărârea a fost pronunţată asupra unui litigiu care nu este prevăzut de convenţia arbitrală sau care nu cade sub incidenţa
condiţiilor convenţiei arbitrale, ori aceasta (hotărârea) conţine dispoziţii asupra unor chestiuni ce depăşesc limitele convenţiei
arbitrale;

d) constituirea tribunalului arbitral sau procedura arbitrală nu a corespuns convenţiei părţilor, or, în lipsa unei asemenea
convenţii, nu a fost conform legii ţării, în care a avut loc arbitrajul;

f) hotărârea arbitrală nu a devenit obligatorie pentru părţi sau a fost desfiinţată, or, executarea ei a fost suspendată de instanţa
judecătorească sau de o altă autoritate competentă a ţării, în care sau conform legii căreia ea a fost pronunţată.

Examinând temeiul de refuz prevăzut la lit. a) alin. (1) art. 476 CPC, se vor reţine următoarele.

Prin aflarea părţii în incapacitate, se va avea în vedere situaţia în care se pune problema lipsei capacităţii de exerciţiu a
persoanei juridice la momentul încheierii convenţiei arbitrale, adică dacă cel care a acţionat în numele persoanei juridice, a
avut sau nu împuternicirile necesare, expres prevăzute în procură sau mandat, pentru a încheia convenţia arbitrală.

Convenţia arbitrală trebuie să fie valabilă, potrivit legii căreia părţile au subordonat-o, iar în lipsa stabilirii acesteia, potrivit
legii ţării în care a fost pronunţată hotărârea. În caz contrar, partea interesată va putea invoca acest fapt, ca temei de refuz în
executare.

Se va reţine că conţinutul noţiunii de competenţă este mai complex în materia arbitrajului, decât în domeniul hotărârilor
judecătoreşti. Astfel, noţiunea de competenţă include atât examinarea condiţiilor de valabilitate ale convenţiei de arbitraj, cât şi
nedepăşirea investirii conferite (acest ultim aspect se încadrează în temeiul prevăzut la lit. c) alin. (1) art. 476 CPC). Trimiterea
realizată la legea statului, unde a fost pronunţată hotărârea arbitrală, este necesar să fie înţeleasă în mod nuanţat, întrucât sediul
arbitrajului reprezintă doar unul din criteriile în funcţie de care poate fi determinată legea aplicabilă anumitor condiţii de
valabilitate ale convenţiei de arbitraj.

În privinţa temeiului prevăzut la lit. b) alin. (1) art. 476 CPC, urmează de menţionat că, pentru echitatea unui proces arbitral,
în cadrul acestuia părţilor trebuie să li se asigure unele drepturi ce se referă la:

- informarea cuvenită cu privire la desemnarea arbitrilor;

- informarea cuvenită cu privire la procedura de arbitraj;

- posibilitatea părţii de a-şi pune în valoare mijloacele sale de apărare.

Cu titlu de exemplu, dacă părţile au fost înştiinţate despre data examinării cauzei şi despre numirea arbitrilor concreţi, iar în
ziua examinării cauzei un arbitru a fost înlocuit cu altul, cauza fiind examinată în aceeaşi zi, se va considera că partea nu a fost
informată în mod cuvenit despre desemnarea arbitrilor, partea obiectând în şedinţă, iar obiecţia nefiind luată în consideraţie.

Lipsa informării cu privire la desemnarea arbitrului, conform alin. (1) lit. b), nu poate servi drept temei pentru refuzul de a
recunoaşte sau de a executa hotărârea arbitrală străină, dacă partea care invocă acest temei a participat în procedura arbitrală şi,
anterior depunerii apărării, nu a ridicat excepţia de lipsă a competenţei tribunalului arbitral, în temeiul că tribunalul arbitral a
fost constituit cu încălcarea legii aplicabile.
Este evident că nu s-a încălcat dreptul la apărare, în condiţiile în care debitorul ce se opune recunoaşterii şi executării hotărârii
arbitrale străine a fost reprezentat la proces prin avocaţi, fapt care rezulta, fără echivoc, din cuprinsul hotărârii arbitrale.

Cu titlu de exemplu, se poate aduce şi cazul în care Judecătoria de Apel din Neapole a refuzat să execute hotărârea arbitrală
austriacă, din considerentul că înştiinţarea privind examinarea în arbitrajul din Viena, expediată debitorului italian cu o lună
înainte, nu a fost suficientă, dat fiind faptul că regiunea în care se afla pârâtul a fost afectată de un cutremur puternic
(18.05.1982, Bauer Grossmann OHG v. Fratelli Cerrone Alfredo e Raffaele Yearbook Commercial Arbitration X 1995, p. 461-
462 (Italy no.70)).

În aceeaşi ordine de idei, drept temei de refuz în executare ar servi şi boala grea, îndelungată a unei părţi în arbitraj care a
cerut, fără succes, amânarea examinării cauzei şi nu a putut să se prezinte în arbitraj. (Regatul Unit Judecătoria de Apel
21.02.2006 Ajay Kanoria et.al. v.Tony Francis Guinness, Yearbook Commercial Arbitration XXXI 2006, p. 943-954 (UK
no.73))

Nu se vor încadra în acest temei de refuz următoarele situaţii:

- refuzul arbitrului de a schimba data (ora) examinării litigiului pentru comoditatea martorului, pe care urmează să-l aducă
debitorul;

- refuzul tribunalului arbitral de a acorda amânarea suplimentară sau suspendarea examinării cauzei, în legătura cu procedura
de insolvabilitate;

- lipsa părţilor la examinarea litigiului, în legătură cu riscul de a fi arestaţi în ţara unde are loc arbitrajul;

- reprezentantul companiei nu poate participa la examinare, întrucât nu a putut obţine viza. (Ghidul privind interpretarea
Convenţiei de la New York din 1958, pag. 79)

Dacă hotărârea arbitrală pronunţată se referă la un litigiu care nu este menţionat în convenţia arbitrală ori hotărârea conţine
aspecte ce depăşesc prevederile convenţiei arbitrale şi debitorul invocă acest temei de refuz în recunoaşterea şi executarea
hotărârii, instanţa de judecată ar putea satisface demersul debitorului.

În situaţia în care dispoziţiile hotărârii (sentinţei) arbitrale care au legătură cu problemele supuse arbitrajului pot fi delimitate
de cele care nu pot fi supuse arbitrajului, primele pot fi recunoscute şi încuviinţate spre executare de instanţa judecătorească.

Dacă debitorul a participat în procedura arbitrală şi, cunoscând depăşirea limitelor convenţiei arbitrale de către tribunalul
arbitral, nu a ridicat excepţia de depăşire a limitelor convenţiei arbitrale de către tribunalul arbitral, el nu va putea invoca acest
temei, ca motiv pentru refuzul în recunoaşterea şi executarea hotărârii arbitrale străine.

Temeiul de refuz în recunoaşterea şi încuviinţarea executării hotărârii arbitrale străine, prevăzut la lit. d) alin. (1) art. 476 CPC
relevă 2 aspecte ce ţin de:

1) componenţa tribunalului arbitral;

2) procedura arbitrală.

Litera e) alin. (1) din art. 476 CPC al RM interferează 3 motive de refuz în recunoaşterea şi executarea hotărârii arbitrale
străine.

- hotărârea arbitrală nu a devenit obligatorie;

- hotărârea arbitrală a fost desfiinţată;

- executarea hotărârii arbitrale a fost suspendată de instanţa judecătorească sau altă autoritate competentă a ţării, unde a fost
pronunţată.

Semnificaţia noţiunii „hotărâre obligatorie” se conţine în punctul 18 din prezenta hotărâre.

Referitor la desfiinţarea (anularea) hotărârii arbitrale străine, se va reţine că aceasta poate fi pronunţată doar de instanţele
judecătoreşti din statul care a emis-o
Obligaţia de a prezenta proba respectivă revine părţii care invocă acest temei de

refuz.

De rând cu posibilitatea suspendării executării hotărârii arbitrale străine, prevăzute în CPC, Legea nr. 24/22.02.08 cu privire la
arbitrajul comercial internaţional (art. 39 alin. (1) lit. a) liniuţa a 5-a ), prevede posibilitatea amânării executării acesteia.
Relevant, de asemenea, este faptul ca suspendarea sau amânarea să fie pronunţate de instanţa de judecată competentă a ţării în
care sau conform legii căreia a fost pronunţată hotărârea.

Valorificarea dispoziţiilor alin. (2) art. 476 CPC este pusă pe seama instanţei de judecată. Pentru cazurile când instanţa invocă
temeiurile de la art. 476 alin. (2) CPC, instanţa va trebui să-şi motiveze sua motu cele invocate. În prezenţa unei sentinţe
arbitrale pronunţate într-un caz nearbitrabil, conform legii Republicii Moldova, instanţa de judecată poate refuza recunoaşterea
şi încuviinţarea executării silite a hotărârii arbitrale străine.

Ordinea publică în dreptul internaţional privat reprezintă excepţia pusă la îndemâna judecătorului, pentru a îndepărta legea
străină normal competentă, în baza regulilor de drept internaţional privat al forului, atunci când ea este contrară unui principiu
fundamental al dreptului instanţei sau contravine bunelor moravuri.

Recunoaşterea şi încuviinţarea hotărârii arbitrale străine contravine ordinii publice a Republicii Moldova, atunci când o
sentinţă arbitrală străină contravine însăşi ideii de justiţie într-un mod inacceptabil, când ea poate conduce la un rezultat care
este inadmisibil, din punct de vedere al conştiinţei juridice în Republica Moldova.

În perimetrul acestui motiv de refuz nu se includ critici cu privire la stabilirea situaţiei de fapt ori cu privire la aplicarea
prevederilor legale dispozitive, ci numai critici cu privire la încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii, independent de situaţia
de fapt stabilită.

Recunoaşterea hotărârii arbitrale străine nu poate fi refuzată pentru orice contrarietate a ei cu ordinea publică, ci numai în
situaţia în care încălcarea ordinii publice este substanţială, efectivă şi fragrantă. Astfel, ar trebui aplicate 2 criterii de analiză în
acest context:

- intensitatea legăturii cauzei cu ordinea juridică naţională;

- gravitatea efectului produs.

Instanţele vor ţine cont de faptul că, atât normele juridice prevăzute la alin. (1), cât şi cele prevăzute la alin. (2) art. 476 CPC
sunt nişte norme juridice dispozitive-permisive şi nu imperative. Altfel spus, ele nu obligă instanţa de judecată să refuze
executarea, dacă au fost invocate. Dacă debitorul a invocat motive de refuz în executare, el urmează să le probeze, rămânând la
discreţia instanţei adoptarea soluţiei, în dependenţă de probele prezentate.

Varianta actuală a normelor prevăzute în alin. (2) art. 476 CPC, spre deosebire de cea veche care era imperativă, de asemenea,
lasă la discreţia instanţei invocarea din oficiu a temeiurilor de refuz, utilizându-se sintagma „pot fi refuzate” şi nu cea de
„instanţa refuză sau instanţa e obligată să refuze”.

O hotărâre străină nu va fi considerată arbitrală şi nu va fi recunoscută şi executată pe teritoriul Republicii Moldova, dacă este
emisă de un alt organ, inclusiv de un organ statal. De asemenea, nu se vor atribui la hotărâri (sentinţe) arbitrale străine, (ce
urmează a fi recunoscute şi executate):

- încheierile sau deciziile procedurale ce au menirea să organizeze procesul arbitral;

- actele prealabile, prin care s-au luat măsuri asiguratorii şi cele emise cu executare provizorie.
2.3. Argumentati cum trebuie să procedeze instanta de judecata in urmatoarele situatii:

a) arbitrajul international de la Bucuresti a solutionat o cauza civila care nu putea fi solutionata pe cale arbitrala

Valorificarea dispoziţiilor alin. (2) art. 476 CPC este pusă pe seama instanţei de judecată. Pentru cazurile când instanţa invocă
temeiurile de la art. 476 alin. (2) CPC, instanţa va trebui să-şi motiveze sua motu cele invocate.

În prezenţa unei sentinţe arbitrale pronunţate într-un caz nearbitrabil, conform legii Republicii Moldova, instanţa de judecată
poate refuza recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a hotărârii arbitrale străine.

b) in pofida existentei unei hotariri arbitrale date de Curtea de Arbitraj International de la Paris, una din parti s-a adresat
in judecatoria Chisinau, RM cu aceiasi cerere de chemare in judecata.

Articolul 169. Refuzul de a primi cererea de chemare în judecată

d) există o hotărîre arbitrală, obligatorie pentru părţi, cu privire la litigiul dintre aceleaşi părţi, asupra aceluiaşi obiect şi
avînd aceleaşi temeiuri, cu excepţia cazurilor în care judecata a respins cererea de eliberare a titlului de executare silită a
hotărîrii arbitrale sau a desfiinţat hotărîrea arbitrală;

TEST 40:
Subiectul 1. Condițiile speciale necesare pentru angajarea răspiunderii pentru prejudiciul cauzat de minori și persoane
incapabile

1.1. Identificați categoriile răspunderile civile delictuale în cazul prejudiciului cauzat de un minor

Există 2 categorii de răspundere civilă delictuală în funcție de vârsta minorului:

Articolul 1406. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de

un minor care nu a împlinit 14 ani

(1) Prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani se repară de părinţi (adoptatori) sau de tutorii lui dacă nu
demonstrează lipsa vinovăţiei lor în supravegherea sau educarea minorului.
(2) Dacă minorul care nu a împlinit 14 ani a cauzat prejudiciul cînd se afla sub supravegherea unei instituţii de învăţămînt,
de educaţie sau instituţii curative ori a unei persoane obligate să-l supravegheze în bază de contract, acestea răspund pentru
prejudiciul cauzat dacă nu demonstrează că el s-a produs nu din vina lor.
(3) Obligaţia părinţilor (adoptatorilor), tutorilor, a instituţiilor de învăţămînt, de educaţie, a instituţiilor curative de a repara
prejudiciul cauzat de un minor nu încetează o dată cu atingerea majoratului acestuia sau o dată cu dobîndirea unor bunuri
suficiente pentru repararea prejudiciului.

Articolul 1407. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un

minor între 14 şi 18 ani

(1) Minorul între 14 şi 18 ani răspunde personal pentru prejudiciul cauzat, potrivit regulilor generale.
(2) În cazul în care minorul între 14 şi 18 ani nu are bunuri sau venituri suficiente pentru repararea prejudiciului cauzat,
acesta trebuie reparat, integral sau în partea nereparată, de către părinţi (adoptatori) sau curator dacă nu demonstrează că
prejudiciul s-a produs nu din vina lor.
(3) Obligaţia părinţilor (adoptatorilor) sau curatorului de a repara prejudiciul cauzat de un minor între 14 şi 18 ani încetează
în cazul în care autorul prejudiciului a atins majoratul, precum şi în cazul cînd, înainte de a fi atins majoratul, acesta dobîndeşte
bunuri sau venituri suficiente pentru repararea prejudiciului.

Altă clasificare:

1. Răspunderea părintelui pentru faptele minorului

 2. Răspunderea tutorelui pentru faptele minorului
3. Răspunderea instituției de învățământ pentru faptele minorului
4. Răspunderea instituției de educaţie pentru faptele minorului
5. Răspunderea instituției curative pentru faptele minorului
6. Unei persoane obligate să-l supravegheze pe minor în bază de contract pentru faptele minorului

1.2.Analizați condițiile angajării răspunderii pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de capacitatea de exercițiu

Articolul 1408. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o

persoană lipsită de capacitate de exerciţiu
(1) Pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu răspunde tutorele sau instituţia obligată să o
supravegheze dacă nu demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor.
(2) Obligaţia tutorelui sau a instituţiei de a repara prejudiciul cauzat de o persoană declarată incapabilă nu încetează în cazul
cînd această persoană şi-a redobîndit capacitatea de exerciţiu.
(3) Dacă tutorele, chemat la răspundere în conformitate cu alin.(1) pentru prejudiciul cauzat vieţii şi sănătăţii, a decedat sau
nu dispune de mijloace suficiente pentru repararea lui, iar autorul prejudiciului dispune de asemenea mijloace, instanţa de
judecată, ţinînd cont de starea materială a persoanei vătămate şi a autorului prejudiciului, precum şi de alte circumstanţe, are
dreptul să hotărască repararea integrală sau parţială a prejudiciului din contul autorului.

1. Condiții:
a. Vinovăția tutorelui sau a instituției respective
b. Vinovăția constă în neexecutarea sau executrarea necorespunzătoare a obligațiilor de supraveghere
c. Se aseamnănă cu condițiile răspunderii pentru faptele minorilor
1.3. Alexandru (în vârstă de 13 ani), fiind elev în clasa a 8-a la liceul Petru Zadnipru, la recreația dintre lecția III și IV,
coborând scările de la etajul II spre etajul I, l-a împins pe colegul său, Boris, care a căzut jos și și-a fracturat mâna stângă,
totodată lovindu-se la cap. Drept consecință, Boris a fost internat în spital, unde s-a aflat două luni de zile, perioadă în care
a suportat 3 intervenții chirurgicale la mână și s-a tratat de comoție cerebrală. Părinții lui Boris au depus cerere de
chemare în judecată către părinții lui Alexandru și administrația liceului Petru Zadniipru, solicitând repararea
prejudiciului material și a celui moral cauzat minorului Boris, precum și prejudiciul moral cauzat părinților acestuia.

Față de cine trebuie formulate pretențiile în situația din speță? Sunt oare în drept părinții lui Boris să solicite separat în
aceeași cerere de chemare în judecată repararea prejudiciului moral cauzat copilului lor minor și a prejudiciului moral
cauzat părinților. Ce hotărâre va pronunța instanța de judecată.

a) După regula generală trebuie formulate pretențiile instituției de învățământ. Însă ar fi mai logic atragerea atât a insituției cât
și a părinților în proces. Depinde de cine era obligat să supravegheze minorii/minorul. Totuși deducem că copiii se aflau în
cadrul instituției în timpul pauzei.

b) La sigur sunt în drept să solicite separat prejudiciul moral, deoarece spre deosebire de prejudiciul material acest prejudiciu
este unul distinct. Articolul 1422. Reparaţia prejudiciului moral
(1) În cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la
drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige
persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc.
(2) Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial.
(3) Reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa vinovăţiei autorului, faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat
prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a
nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului , muncii neremunerate în folosul
comunităţii şi în alte cazuri prevăzute de lege.

c) În funcție de circumstanțe se va analiza cine era persoana care trebuia să supravegheze minorul. În speță nu se menționează
dăcă ambii colegi se aflau în supravegherea instituției de învățământ. Nici nu se specifică dacă ei erau în cadrul instituției. Se
scrie doar etajul 1 și 2. În asemenea caz în cazul în care se va răspunde instituția de învățămâânt dacă nu-și va demonstra lipsa
vinovăției și dacă aceasta era responsabilă de supravegherea minorilor.

Subiectul II. Temeiurile și procedura suspendării procesului civil.

2.1 Definiți suspendarea procesului și impactul acesteia asupra examinării cauzei civile

Suspendarea judecăţii este un incident procedural care constă în întreruperea temporară a judecării cauzei din motive
voite de părţi sau independente de voinţa acestora. În funcţie de natura împrejurării care o determină, suspendarea procesului
civil poate fi: voluntară, legală(de drept) şi facultativă(judecătorească).
 Consecinţe rezultate din oprirea mersului judecăţii când din anumite motive, continuarea acesteia nu mai este posibilă.

Efectele suspendării judecăţii sunt următoarele:

a) atâta timp cât judecarea cauzei este suspendată, aceasta rămâne în nelucrare, fără a mai fi posibilă, sub pedeapsa nulităţii,
efectuarea vreunui act de procedură;

b) oprirea mersului judecăţii sub raportul părţilor este totală, suportată, cu alte cuvinte, de toate părţile procesului indiferent de
poziţia şi calitatea procesuală pe care o ocupă în cadrul acelui proces şi dacă, voit sau nevoit, au contribuit la producerea ei;

c) dacă suspendarea judecăţii s-a produs ca rezultat al voinţei părţilor, data când s-a dispus suspendarea constituie punctul de
plecare al termenului de perimare, iar în celelalte cazuri, cursul termenului de perimare este oprit pe diferite perioade de timp.

2.2 Comparați suspendarea obligatorie și facultativă a procesului potrivit temeiurilor acestora

Obligatorie

Articolul 260. Obligaţia instanţei de a suspenda procesul

(1) Instanţa judecătorească este obligată să suspende procesul în cazul:

a) decesului sau reorganizării părţii în proces dacă raportul juridic litigios permite succesiunea în drepturi;

b) pierderii capacităţii de exerciţiu a părţii în proces;

c) delegării către o instanţă judecătorească străină a efectuării actelor de procedură

d) situaţiilor prevăzute de Legea insolvabilităţii.

(2) Suspendarea procesului invocă suspendarea curgerii tuturor termenelor de procedură, precum şi încetarea temporară a
actelor procedurale, cu excepţia celor de asigurare a acţiunii şi a probelor.

(3) Actele procedurale efectuate în timpul suspendării procesului nu au efect juridic.

Facultativa

La cererea participanţilor la proces sau din oficiu, instanţa judecătorească poate suspenda procesul în cazul în care:

a) pîrîtul sau reclamantul se află într-o unitate activă a Forţelor Armate sau a altor trupe şi formaţiuni militare ale Republicii
Moldova;

b) partea în proces se află într-o instituţie curativ-profilactică, situaţie adeverită de instituţia respectivă;

c) pîrîtul este căutat;

d) a dispus efectuarea unei expertize;

e) a dat o delegaţie judiciară unei alte instanţe judecătoreşti din ţară

f) a dispus organului de tutelă şi curatelă efectuarea unui control al condiţiilor de trai ale adoptatorilor în pricinile de adopţie şi
în alte pricini în care pot fi lezate drepturile şi interesele copilului;

g) au оncetat оmputernicirile tutorelui sau curatorului;

h) pricina nu poate fi judecată înainte de soluţionarea unei alte pricini conexe.

2.3 Argumentați cum trebuie să procedeze intranța :

a) În cazul examinării cauzei în fond a fost ridicată excepția de neconstituționalitate:

A) articolul 121 (3) Din momentul emiterii de către instanţă a încheierii cu privire la ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate
şi pînă la adoptarea hotărîrii de către Curtea Constituţională, procedura de examinare a pricinii sau de executare a hotărîrii
pronunţate se suspendă.

Articolul 260. Obligaţia instanţei de a suspenda procesul in cazul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate; Urmează a fi
ridicată excepţia de neconstituţionalitate în cazul existenţei incertitudinii privind constituţionalitatea legilor, hotărârilor
Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, ce urmează a fi aplicate la
soluţionarea unei cauze aflate pe rolul instanței de judecată.

b) în cauza privind încasarea prejudiciului cauzat prin accident rutier pârâtul – compania de asigurări a solicitat
atragerea în process a șoferului vinovat

B) articolul 65. (2) Intervenientul principal poate interveni în proces pînă la începerea dezbaterii pricinii în fond în primă
instanţă, înaintînd acţiunea către una sau către ambele părţi în modul prevăzut de prezentul cod. Intervenientul principal are
drepturi şi obligaţii de reclamant.

(3) Cu consimţămîntul părţilor, se poate face intervenţie şi în instanţă de apel.

(4) În cazul în care constată că acţiunea intervenientului principal nu se raportă la obiectul litigiului, instanţa pronunţă o
încheiere prin care refuză să o examineze concomitent cu acţiunea iniţială a reclamantului. În astfel de cazuri, intervenientul
principal nu decade din dreptul de a cere intentarea unui proces pe baze generale.

(5) Încheierea prin care instanţa refuză să examineze concomitent acţiunea intervenientului principal şi acţiunea iniţială a
reclamantului poate fi atacată cu recurs.

Articolul 67.(2) Pentru a interveni în proces, intervenientul depune o cerere în care demonstrează interesul intervenţiei,
menţionînd cărei părţi se va alătura. Copia de pe cerere se înmînează ambelor părţi.

(3) Intervenientul accesoriu poate fi introdus în proces şi la cererea uneia dintre părţi sau din oficiul instanţei.

(4) Părţile sînt în drept să contesteze introducerea оn proces a intervenientului accesoriu.

(5) Încheierea judecătorească privind respingerea cererii de introducere în proces a intervenientului accesoriu poate fi atacată
cu recurs de acesta sau de partea căreia i se alătură.

c) Legea cu privire la expertiza judiciara Articolul 11. Refuzul efectuării expertizei judiciare Expertul judiciar poate refuza
efectuarea expertizei judiciare în caz de:

c) expertiza desemnată de către instanța de judecată nu poate fi efectuată din cauza neprezentării tutuor materialelor
solicitate de către expert:

C) insuficienţă a materialelor prezentate pentru întocmirea raportului de expertiză;

Instanta are dreptul de a dispune suspendarea pricesului daca a dispus efectuarea unei expertize (articolul 261 litera d),
suspendarea va dura pînă la prezentarea în instanţă a raportului de expertiză (articolul 262, litera d).

Test 41
Subiect 1. Răspunderea civilă delictuală

1.1. Definiți noțiunea – Răspunderea civilă delictuală. Delimitați-o de răspunderea civilă contractuală.
Răspunderea civilă, în general, este o formă a răspunderii juridice care constă într-un raport de obligații și
în temeiul căreia o persoană este îndatorată să repare prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa ori, în cazurile
prevăzute de lege, prejudiciul pentru care este răspunzătoare. Răspunderea civilă delictuală este obligația
unei persoane de a repara prejudiciul cauzat prin fapte ilicite.
Răspunderea delictuală este o sancțiune civilă, cu caracter reparator, fără a fi în același timp o pedeapsă.
Spre deosebire de pedeapsă, răspunderea civilă delictuală,privită ca o sancțiune civilă, se aplică nu în
considerarea persoanei care a săvîrșit fapta ilicită, ci în considerarea patrimoniului său.
Fapta ilicită care dă naștere raportului juridic de răspundere civilă delictuală poartă denumirea de delict.
Componența delictului civil constituie o totalitate de trăsături și elemente esențiale formulate de legiuitor ca
necesare și suficiente pentru angajarea răspunderii civile. Răspunderea civilă delcituală se angajează
indiferent de faptul dacă culpa are forma unui dol, unei imprudențe, neglijențe sau chiar în forma cea mai
ușoară, iar în unele cazuri chiar și în lipsa culpei.

Condițiile răspunderii delictuale reies din conținutul art.n 1398 CC și sunt următoarele: prejudiciul, fapta
ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilictă și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și
prejudiciabile.
Prejudiciul poate fi definit ca fiind consecința negativă cu caracter patrimonial sau nepatrimonial ale faptei
ilicite, apărute ca urmare a lezării dreptulurilor subiective patrimoniale și nepatrimoniale ale persoanei. În
obligațiile delcituale se aplică reguli generale cu privire la prejudiciul patrimonial, care poate apărea sub
forma prejudiciul efectiv și a venitului ratat.
Fapta ilicită este de asemenea, o condiție care duce la angajarea răspunderii delictuale. Pot fi considerate
ilicite actele care contravin legii, altor acte normative și regulilor de conduită. Este considerată ilicită fapta
prin care, încălcîndu-se normele dreptului obiectiv, se cauzează un prejudiciu dreptului subiectiv ce
aparține unei persoane sau anumitor interese ale acesteia. Prin urmare, fapta ilicită, încălcînd normele
dreptului obiectiv, încalcă totodată un drept subiectiv. Ea poate fi manifestată prin acțiune sau inacțiune.
Raportul de cauzalitate este o categorie filosofică, care reflectă legăturile ce există în natură și societate, și
în care una poate fi apreciată ca cauză, iar alta ca rezultat. Prejudiciul cauzat trebuie să fie o consecință a
faptei ilicite, și invers, se poate deduce, că dacă nu ar fi fost acțiunile ilicite, nu ar fi avut loc și cauzarea
prejudiciului. Prin urmare, raportul de cuzalitate dintre aceste două fapte este o condiție obiectivă care duce
la răspunderea civilă civilă delictuală. În practică se repară numai prejudiciul care este consecința directă a
faptei ilicite.
Vinovăția constituie atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săîrșirii faptei ilicite sau la
momentul imediat anterior săvîrșirii acesteia față de faptă și urmările acesteia. Pentru antrenarea
răspunderii delictuale, forma și gravitatea vinovăției autorului prejudiciului nu are importanță dat fiind
faptul aplicării principiului reparării integrale a prejudiciului.

1.2.Analizaţi condiţiile de angajare a răspunderii delictuale.

Condițiile răspunderii delictuale reies din conținutul art.n 1398 CC și sunt următoarele: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de
cauzalitate între fapta ilictă și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
Prejudiciul poate fi definit ca fiind consecința negativă cu caracter patrimonial sau nepatrimonial ale faptei ilicite, apărute ca
urmare a lezării dreptulurilor subiective patrimoniale și nepatrimoniale ale persoanei. În obligațiile delcituale se aplică reguli
generale cu privire la prejudiciul patrimonial, care poate apărea sub forma prejudiciul efectiv și a venitului ratat.
Fapta ilicită este de asemenea, o condiție care duce la angajarea răspunderii delictuale. Pot fi considerate ilicite actele care
contravin legii, altor acte normative și regulilor de conduită. Este considerată ilicită fapta prin care, încălcîndu-se normele
dreptului obiectiv, se cauzează un prejudiciu dreptului subiectiv ce aparține unei persoane sau anumitor interese ale acesteia.
Prin urmare, fapta ilicită, încălcînd normele dreptului obiectiv, încalcă totodată un drept subiectiv. Ea poate fi manifestată prin
acțiune sau inacțiune.
Raportul de cauzalitate este o categorie filosofică, care reflectă legăturile ce există în natură și societate, și în care una poate fi
apreciată ca cauză, iar alta ca rezultat. Prejudiciul cauzat trebuie să fie o consecință a faptei ilicite, și invers, se poate deduce,
că dacă nu ar fi fost acțiunile ilicite, nu ar fi avut loc și cauzarea prejudiciului. Prin urmare, raportul de cuzalitate dintre aceste
două fapte este o condiție obiectivă care duce la răspunderea civilă civilă delictuală. În practică se repară numai prejudiciul
care este consecința directă a faptei ilicite.
Vinovăția constituie atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săîrșirii faptei ilicite sau la momentul imediat
anterior săvîrșirii acesteia față de faptă și urmările acesteia. Pentru antrenarea răspunderii delictuale, forma și gravitatea
vinovăției autorului prejudiciului nu are importanță dat fiind faptul aplicării principiului reparării integrale a prejudiciului.

1.3. X este proprietarul unui apartament din municipiul Chișinău și a încheiat cu o sociatate comerciallă Y un contract de
vânzare cumpărare a unor panouri solare cu obligația acesteia de a le monta pe peretele exterior al apartamentului. La
numai trei zile după montare, o parte dintre panouri s-au desprins și au căzut peste automobilul lui Z. Ultimul s-a adresat
în instanța de judecată cu o acțiune față de X și Y prin care a cerut repararea solidară a prejudiciului. X a solicitat
respingerea acțiunii pe motiv că nu a comis nici un fapt ilicit, iar vinovat pentru prejudiciu este Y care nu a respectat
tehnologia de montare a panourilor. Y, la rându său, a menționat că panourile au fost montată în strictă conformitate cu
normele și standardele în vigoare, iar căderea se datorează calității proaste a materialelor din care este construit
apartamentul.

Răspuns:

Articolul 1412. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin

surparea construcţiei
(1) Proprietarul este obligat să repare prejudiciul cauzat prin surparea, în întregime sau a unei părţi, a construcţiei cînd
surparea este rezultatul lipsei de întreţinere corespunzătoare sau al unui viciu de construcţie.
(2) Persoana care s-a obligat prin contract faţă de proprietar să întreţină construcţia sau care este obligată să o întreţină în
stare corespunzătoare în temeiul dreptului de folosinţă ce i
s-a acordat răspunde solidar cu proprietarul pentru prejudiciul cauzat în urma surpării construcţiei sau a unei părţi a ei.

Ca soluție, după regula generală este răspunzător proprietarul conform alineatului (1).

Dacă acțiunile societății care s-a obligatat să instaleze panourile se pot considera drept acțiuni de întreținere a construcției
atunci, vor răspunde solidar ambele părți: proprietarul construcției și societatea, conform alineatului (2).

Deci nu contează cine este acționat în instanță, răspunderea este solidară.

În urma constatării altor circumstanțe și a tuturor faptelor, urmează să fie demonstrat dacă apartamentul este de o calitate
proastă sau dacă acțiunile de instalare a panourilor au fost necorsepunzătoare.

În funcție de rezultat, chiar dacă părții nevinovate i se va cere compensarea prejudiciilor deoarece aceasta ar răspunde
solidar împreună cu partea vinovată, aceasta va avea drept de regres împotriva ultimeia ulterior.

Subiectul 2. Izvoarele dreptului procesual civil

2.1 Identificati categoriile izvoarelor dreptului procesual civil

1.Conventiile, tratatele si alte acorduri internationale la care MD este parte.

2. Hot. CtEDO

3. Legile constitutionale

4. Hot. Curtii Constitutionale

5. Legile organice

1. Tratatele internationale

RM este parte a mai multor conventii multilaterale internationale in problemele ce tin de dreptul proceusal civil:

a) Conventia privind procedura civila , 1 martie 1954

b) Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, 4 nov. 1950

c) Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine, 10 iun. 1958

d) Conventia Europeana de Arbitraj Comercial International, 21 apr.1961

e) Aranjamentul relativ la aplicarea Conventiei europene de arbitraj comercial international , 17 dec. 1962

f) Conventia cu privire la asistenta juridica si raporturile juridice in materie civila, familiala si penala, incheiata intre statele
membre ale CSI, 22 ian. 1993

Art.8 al Constitutiei declara ca RM se obliga sa respecte Carta ONU si tratatele la care este parte, sa-si bazeze relatiile
sale cu alte state e principiile si normele unanim recunoscute ale dreptului international.

Asadar, concomitent cu legislatia procedurala civila interna, tratatele si conventiile internationale la care RM este
parte urmeaza sa fie apreciate in calitate de izvoare ale dreptului procesual civil din MD. Recunoasterea si aplicarea actelor
internationale la nivel de fiecare stat, alaturi de legislatia interna, este o tentinda generala si comuna legislatiilor contemporane.

2. Hotararile CtEDO.

Protectia internationala a drepturilor si libertatilor fundamentale poate fi asigurata numai in conditiile asigurarii caracterului
obligatoriu al hot. CtEDO.

In conformitate cu art. 36 al CEDO, Inaltele Parti contractante se angajeaza sa se conformeze hotaririle definitive ale Curtii in
litigiile in care ele sunt parti.

Hot CtEDO sunt in primul rind obligatorii pentru aplicare, in in al doilea rind urmeaza a fi aplicate de instantele de judecata in
calitate de izvor de drept deoarece prin continutul acestora ele depasesc cadrul invididual al unei probleme ridicate in fata
curtii.

Printre cele mai importante de hot. CtEDO sunt Clionov c. MD, Cauza Eugenia si Doina Duca c MD,, Cauza Melnic c. MD

Aceste hotariri de mai sus nu sunt o lista exhaustiva, dar pot fi aplicate in vederea reglementarii actiunilor si actelor
procedurale.

3. Constitutia RM si Hot. CC.

Articolul 115

Instanţele judecătoreşti

(1) Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel şi prin judecătorii.

(2) Pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona, potrivit legii, judecătorii specializate.

(3) Înfiinţarea de instanţe extraordinare este interzisă.

(4) Organizarea instanţelor judecătoreşti, competenţa acestora şi procedura de judecată sînt stabilite prin lege organică.

Constitutia proclama principiile fundamentale ale dreptului procesual civil, competenta instantelor judecatoresti, tuilizarea
cailor de atac, declara caraterul public al dezbaterilor judiciare, obligativitatea hot. judecatoresti, accesul liber la justitie,
neretroactvitatea legii si altor acte normative, limba de procedura s.a.

Hotararile CC.

Principalele atributii ale CC care au incidenta, inclusiv asupra activitatii instantelor judecatoresti sunt:

a) exercitarea la sesizarea controlului constitutionalitatii legilor si hot. Parlamentului, decretelor Presedintelui, a hot. si
ordonantelor Guvernului, precum si a tratatelor internationale la care RM este parte
b) interpretarea Constitutiei

c) pronuntarea asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei

Deci, in masura in are CC va interpreta normele constitutionale ce au incidenta asupra procesului civil, aceste hot. vor constitui
izvor de drept al dr. procesual civil

4. Legile organice.

De ex. Codul de procedura civila

Codul de executare

Legea contenciosului administrativ

Lg. privind organizarea judecatoreasca

Lg. privind CSJ

Lg. cu privire la statutul judecatorului

Lg. cu privire la CSM

2.2. Argumentati atribuirea hotararilor si deciziilor CtEDO la izvoarele de drept procesual civil al RM

Orice hotarare CtEDO depaseste cu mult cadrul individual al cauzei si nu poate fi interpretata exclusiv prin prisma cauzei
solutionate. Actele jurisdictionale ale CtEDO sunt, pe linga acte de constatare si sanctionare a incalcarii, si acte prin care
Curtea isi realizeaza functiile sale de baza, inclusiv interpretarea si aplicarea corecta a prevererilor CEDO. In rezultat, orice
hotarare CtEDO reprezinta un izvor inedit jurisprudential in ceea ce priveste modul de incalcare a drepturilor fundamentale.
Aceasta presupune ca la solutionarea cauzelor civile, instantele nu sunt tinute de cazuistica hotararii CtEDO, dar urmeaza sa
aplice orice hotarare in masura in care aceasta determina un anumit mod de interpretare a Conventiei sau aplicare a acestiea.

Hot. CtEDO urmeaza a fi aplicate de catre instantele noastre de judecata si sub un alt aspect, cel care tine de adoptarea
hotararilor-pilot, in cazul existentei unei probleme de sistem sau a unei deficiente de structura in cadrul sistemului de drept al
statului. Daca Curtea va depista o serie de incalcari care au acelasi izvor, natura, aceasta poate adopta o hotarare-pilor care are
un caracter genral, se refera la indicare erorilor de sistem si prescrierea unor masuri necesare a fi adoptate de cartre stat.
Aceasta inseamna ca hot-pilor depasesc cu mult cadrul cazuistic.

Un exemplu e hot. OLARU si altii c. Moldovei, unde s-a constata o deficienta generala legata de neexecturea hot. jud., cind
statul era permanent sanctionat. S-a prescris un remediu national eficient pentru ca pesoanele care se confrunta cu problema
neexecutarii sau executarii tardive a hot. jude, sa aiba posibilitatea repararii acestiea.

Hot CtEDO sunt in primul rind obligatorii pentru aplicare, in in al doilea rind urmeaza a fi aplicate de instantele de judecata in
calitate de izvor de drept deoarece prin continutul acestora ele depasesc cadrul invididual al unei probleme ridicate in fata
curtii.

2.3 Demonstrati interferenta izvoarelor dreptului procesual civil in functie de ierarhia acestora si de actiunea lor in
timp.

A. Existenta coliziunii intre normele procedurale interne si cele internationale.

In cazul coliziunii dintre normele procedurale interne si normele procedurale din tratatele int. se vor aplica prevederile
tratatului international. Aceasta rezulta din art. 2 (2) CPC. Aceata regula se va aplica doar in cazul in care tratatul int. este de
aplicare directa. Daca tratatul presupune adoptarea unei legi interne, instanta nu va putea aplica regula respectiva.

B. Existena unei coliziuni intre normele constitutionale si normele prevazute in legile organice.
In cazul depistarii unei coliziuni dintre Constitutie si CPC sau alte legi organice prioritate vor avea normele constitutionale. (
art. 2 alin. 2 CPC)

C. Existenta unei coliziuni intre normele juridico-civile prevazute in doua legi organice

In caz de coliziune dintre normele CPC si alte legi organice sau intre normele prevazute in oricare alte legi organice se vor
aplica prevederile legii mai noi. Regula rezulta din art. 2 (2) CPC, se vor aplica prevederile legii adoptate ulterior.

In cazul coliziunii intre o lege organica generala si speciala, urmeaza a fi aplicate prevederile legii speciale. Aceasta reiese din
art. 6 alin.3 al Legii privind actele legislative.

Articolul 2. Legislaţia procedurală civilă

(2) În caz de coliziune între normele prezentului cod şi prevederile Constituţiei Republicii Moldova, se aplică prevederile
Constituţiei, iar în caz de discordanţă între normele prezentului cod şi cele ale unei alte legi organice, se aplică reglementările
legii adoptate ulterior.

(3) Dacă prin tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte sînt stabilite alte norme decît cele prevăzute de
legislaţia procedurală civilă a Republicii Moldova, se aplică normele tratatului internaţional dacă din acesta nu rezultă că
pentru aplicarea lor este necesară adoptarea unei legi naţionale.

(4) Legislaţia procedurală civilă stabileşte modalitatea de judecare a pricinilor în acţiuni civile ce rezultă din raporturi
juridice civile, familiale, de muncă, locative, funciare, ecologice şi din alte raporturi juridice, a pricinilor cu procedură specială
şi cu procedură în ordonanţă (simplificată), precum şi a celor care apar în legătură cu executarea actelor instanţei judecătoreşti
şi actelor altor autorităţi.

Test 42:
Subiectul I Contractul de Ipotecă

1.1. Definiţi noţiunea contractului de ipotecă şi stabiliţi caracterele lui juridice.

Ipoteca este o garanţie reală, servind la garantarea obligaţiilor unui debitor faţă de creditorul său, printr-un bun imobil din
propriul său patrimoniu, anume desemnat pe cale legală în acest scop (ipoteca nu presupune deposedarea debitorului de
imobil). Sintetic, ipoteca este o garanţie reală, imobiliară, constînd dintr-un drept real accesoriu asupra unui imobil al
debitorului.
Conform legii cu privire la ipotecă, aceasta este un drept real, în al cărui temei, creditorul este în drept să ceară satisfacerea
creanţelor sale, cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor imobile depuse în ipotecă, în cazul
în care debitorul omite să execute obligaţiile garantate cu ipotecă.

Caracterele juridice ale contractului de ipotecă:

a) Este un drept real accesoriu – Acest drept acordă titularului său posibilitatea de urmărire a bunului în mâinile oricui s-ar afla
şi atribuie un drept de preferinţă pentru satisfacerea creanţei sale înaintea celorlalţi creditori. Ca drept accesoriu, ipoteca
însoţeşte obligaţia pe care o are debitorul faţă de creditor, a cărei soartă o împărtăşeşte integral. Ea nu este un drept real
dezmembrat. Proprietarul continuă să deţină toate atributele şi avantajele proprietăţii.
b) Este o garanţie imobiliară – se referă strict la bunurile imobile.
c) Este supusă principiului specializării – determinarea prin contractul de ipoteca a caracterului cert al valorii creanţei
garantate.
d) Este indivizibilă – ipoteca va continua să existe asupra întregului imobil, în situaţia în care s-a plătit numai o parte din
datorie sau dacă, în caz de partaj al unui imobil ipotecat, imobilul trece în lotul unui copărtaş (acesta va trebui să suporte
urmărirea pentru întreaga datorie deoarece garanţia este încorporată în imobil).

1.2. Analizaţi condiţiile de fond şi de formă ale contractului de ipotecă.

Condiţiile ipotecii
- Ipoteca nu va putea fi constituită decît prin act autentic.
- Inscripţiile ipotecare se fac la judecătoria în a cărei rază teritorială sunt situate imobilele ipotecate.
- Pot fi ipotecate numai imobilele (care se afla in circuitul civil) împreună cu accesoriile lor care sunt imobile prin
destinaţie, precum si uzufructul asupra unor imobile.
- Ipoteca trebuie sa fie specializata sub un dublu aspect:
– să fie determinată cu privire la imobilul afectat.
– să fie determinată în ceea ce priveşte valoarea creanţei.
Condiţii privind persoana constituentului:
- cel ce o constituie trebuie sa aibă capacitatea deplină de exerciţiu.
- cel ce o constituie trebuie sa aibă calitatea de proprietar actual al imobilului ce se ipotechează.
Bunurile viitoare ale debitorului nu pot forma obiectul unei ipoteci. Iar, dacă dreptul de proprietate al constituentului este sub
condiţie suspensivă sau rezolutorie, aceeaşi condiţie va afecta şi ipoteca. De asemenea, nu se pot ipoteca bunurile altuia,
indiferent daca acestea aparţin persoanelor fizice sau juridice, decît cu consimţămîntul lor expres.
Condiţii de formă. Contractul de ipotecă este un contract solemn, ipoteca trebuind sa fie încheiată prin înscris autentic.
Condiţii de publicitate
- acestea nu ţin de caracterul solemn al contractului de ipotecă, ci numai de asigurarea opozabilităţii şi a rangului de
preferinţă ale ipotecii.
publicitatea constă în înscrierea ipotecii în registrul cadastral din raza teritoriala a căruia se află situat imobilul.

1.3.La 1 iunie 2012 BC MoldBank S.A. a acordat un credit bancar în su0mă de 2.000.000 lei lui Andrei Carauș pentru un
termen de 5 ani. Creditul a fost garantat cu o ipotecă asupra terenului moștenit de Andrei în 2007, ce avea o valoare de
piață de 400.000 lei.
Întrucât Andrei avea mai multe restanțe la credit, la 4 aprilie 2016 banca a luat decizia de a rezilia contractul de
credit bancar și a executa silit ipoteca. În cadrul evaluării prețului de piață evaluatorul imobiliar angajat de bancă a
constatat că în 1 decembrie 2015 Andrei a construit o casă pe teren, care însă nu a fost dată în exploatare. La data evaluării
prețul de piață al casei constituie 1.000.000 lei.
Banca s-a adresat la instanța de judecată pentru leiberarea ordonanței judecătorești de intrare în posesie a
terenului ipotecat împreună cu casa și alte accesorii ridicate pe teren. Instanța de judecată a admis parțial cererea în
privința terenului dar a refuzat transmiterea în posesie către creditorul ipotecar al casei, invocând faptul că casa nu face
obiectul dreptului de ipotecă executat.
Apreciați soluția instanței de judecată. Explicați în ce condiții casa ar putea fi obiect al dreptului de ipotecă al BC
MoldBnak S.A.
Răspuns:
Dacă este să analizăm Legea cu privire la Ipotecă:
Articolul 46. Terenuri
(1) Exceptînd situaţia în care contractul de ipotecă prevede altfel, în cazul instituirii ipotecii asupra terenului, aceasta se
extinde şi asupra construcţiilor capitale existente şi viitoare, precum şi asupra construcţiilor nefinalizate amplasate pe acesta,
care îi aparţin debitorului ipotecar cu drept de proprietate privată.
Dacă este să analizăm atât principiul superficio solo cedit, cât și preverea citată instanța nu a procedat corect, dat fiind faptul
că aceasta deține un drept de ipotecă asupra terenului.
Vedem că casa este un bun viitor care se admite a fi urmărit la fel de către creditorul ipotecar deoarece este parte a terenului.
Terenul poate scădea în valoare, fie poate crește. Este un mecanism de împărțire a riscului. Acest lucru nu ar trebui să priveze
creditorul de dreptul său de ipotecă.
Condiții când casa e obiect al dreptului de ipotecă:
 contractul de ipotecă să nu prevadă altfel decât art.46.
 casa trebuie să fie o construcție capitală existentă sau viitoare fie o construcţiie nefinalizată și amplasată pe teren
 casa să-i aparțină debitorului ipotecar cu drept de proprietate privată

Subiectul II:

2.1 Definiti procedura in ordonanta si enumerati categoriile de pretentii in al caror temei se elibereaza ordonanta
judecatoreasca.
Procedura in ordonanta-este o procedura simplificata, in care instanta care emite ordonanta examineaza obiectiile debitorului
fara citarea partilor, fara a incheia proces-verbal si se limiteaza la admisibilitatea obiectiilor din punct de vedere al temeiniciei
si veridicitatii.

Temei pentru emiterea ordonantei judecatoresti constituie doar pretentiile exhaustiv enumerate de art. 345 CPC. Se emite
ordonanta judecatoreasca in cazul in care pretentia:

1. Deriva dintr-un act juridic autentificat notarial;

2. Rezulta dintr-un act juridic incheiat printr-un inscris simplu, iar legea nu dispune altfel;

3. Este intemeiata pe protestul cambiei in neachitarea, neacceptarea sau nedatarea acceptului, autentificat notarial;

4. Tine de incasarea pensiei de intretinere a copilului minor care nu necesita stabilirea paternitatii, contestarea
paternitatii(maternitatii) sau atragerea in proces a unor alte persoane interesate;

5. Urmareste perceperea salariului sau unor alte drepturi calculate, dar neplatite salariatului;

6. Este inaintata de organul de politie, de Serviciul Fiscal de Stat sau de executorul judecatoresc privind incasarea
cheltuielilor aferente cautarii piritului sau debitorului ori bunurilor lui sau copilului luat de la debitor in temeiul unei hotariri
judecatoresti, precum si a cheltuielilor de pastrare a bunurilor sechestrate de la debitor si abunurilor debitorului evacuat din
locuinta;

7. Rezulta din procurarea in credit sau acordarea in leasing a unor bunuri;

8. Rezulta din nerestituirea cartilor imprumutate la biblioteca;

9. Decurge din neonorarea de catre agentul economic a datoriei fata de Fondul Social;

10. Rezulta din restantele de impozit sau din asigurarea sociala de stat;

11. Urmareste exercitarea dreptului de gaj;

12. Rezulta din neachitarea de catre persoanele fizice si juridice a primelor de asigurare obligatorie de asistenta medicala;

13. Rezulta din prevederile art.99 alin.(4) din Codul de executare;

14. Rezulta din facturi care au scadenta la data depunerii lor;

15. Se refera la intoarcerea executarii conf art. 158 alin(2 din Codul de executare;

16. Este inaintata de institutia penitenciara privind incasarea cheltuielilor de escorta a detinutilor in sedintele de judecata
in cauze civile.

2.2 Deduceti particularitatile procedurii in ordonanta(procedurii simplificate)

1. constituie o procedura simplificata de examinare a pricinilor civile;

2. Principiile fundamentatale ale dreptului procesual civil se realizeaza in cadrul procedurii in ordonanta in mod particular;

3. reprezinta o procedura alternativa(benevola), deoarece alegerea procedurii in ordonanta sau in actiune civila este un drept
exclusiv al creditorului care solicita apararea dreptului sau interesului sau legitim;

4. calitatea procesuala a partilor procedurii in ordonanta este: creditor si debitor;

5. procedura de solutionare a cererii este in mod direct si strict reglementata de legea procesuala civila;

6. temeiurile pentru eliberarea ordonantei judecatoresti sunt reglementate in mod expres la art.345 CPC, nefiind admisa
aplicarea acestui fel de procedura pentru orice tip de pretentii;

7. ordonanta judecatoreasca este un document executoriu prin sine insasi, nefiind necesara eliberarea titlului executoriu pentru
punerea acesteia in executare silita;

8. procedurii in ordonanta ii este caracteristic faptul lipsei litigiului de drept, motiv pentru care aceasta este considerata a fi un
fel al procedurii civile neconticioase.
2.3 Argumentati actiunile judecatorului la primirea cererii de eliberare a ordonantei judecatoresti in urmatoarele
situatii:

a) se cere incasarea pensiei de intretinere pennttru un copil major inapt de munca;

Desi Codul Familiei stipuleaza obligatia parintilor de a intretine copii minori si copii majori inapti de munca, dar conform art.
345 temei pentru cererea in ordonanta reprezinta doar incasarea pensiei de intretinere a copilului MINOR. Judecatorul va
refuza sa primeasca cererea conf. Art. 348 alin(2) lit.a).

b) lipsesc documentele care justifica cererea creditorului intemeiata pe neexecutare unui contract de leasing;

Judecatorul nu da curs cererii, prin incheiere stabileste termen de lichidare a neajunsurilor din cerere conform art 349. Art.347
mentioneaza ca in cerere se indica documentele ce confirma temeinicia pretentiei.

c) lipsesc imputernicirile reprezentantului creditorului.

Judecatorul nu da curs cererii, prin incheiere stabileste termen de lichidare a neajunsurilor din cerere conform art 349. Art.347
mentioneaza ca daca cererea se depune de catre reprezentant, la cerere se anexeaza documentul care atesta imputernicirile
acestuia, autentificat in modul stabilit de lege.

TEST 43

Subiectul 1. Fidejusiunea

1.1. Definiţi noţiunea contractului de fidejusiune şi stabiliţi caracterele lui juridice.

Prin contract de fidejusiune, o parte (fidejusor) se obligă faţă de cealaltă parte (creditor) să execute integral
sau parţial, gratuit sau oneros obligaţia debitorului.

Caracterele juridice

§ este un contract solemn, forma scrisă fiind indicată pentru a se putea face proba contractului.

§ este o garanţie expresă, în sensul că obligaţia asumată de către fidejusor faţă de creditor trebuie să fie certă;

§ este un contract esenţialmente unilateral, dînd naştere la obligaţii numai în sarcina fidejusorului. Raporturile
care se pot naşte între fidejusor şi debitorul a cărui obligaţie este garantată nu rezultă din contractul de
fidejusiune;

§ este un contract cu titlu gratuit deoarece fidejusorul nu urmăreşte să obţină un echivalent al obligaţiei sale
de la creditorul cu care contractează;

§ este un contract cu titlu oneros, fidejusorul urmărind o contraprestaţie;

§ este un contract accesoriu însoţind şi garantînd obligaţia principală a debitorului faţă de creditor.

1.2. Analizaţi condiţiile de fond şi de formă ale contractului de fidejusiune.

Contractul de fidejusiune este bilateral şi este încheiat între creditorul obligaţiei principale şi fidejusor. De
regulă, debitorul obligaţiei de bază este cel ce se adresează fidejusorului pentru ca acesta să-i ofere o garanţie,
în acest sens, încheindu-se între ei un acord privind prestarea serviciilor de fidejusiune. În mod practic pot fi
întîlnite contracte semnate de trei părţi: fidejusor, creditor şi debitor. Acestea nu contravin legislaţiei, nu
ştirbesc caracterul relaţiilor de fidejusiune şi vor fi calificate drept contracte complexe, cu elemente ale
contractului de fidejusiune şi a celui de prestare a serviciilor de fidejusiune. Contractul de fidejusiune poate fi
încheiat anterior sau odată cu încheierea contractului de bază, fie ulterior, de pildă la cererea creditorului care,
reieşind din circumstanţele concrete consideră în mod rezonabil că va exista o neexecutare esenţială din
partea debitorului şi insistă asupra prestării unei garanţii suficiente.
Prin fidejusiune nu se poate garanta decît o obligaţie valabilă.

Orice obligaţie este susceptibilă de a fi garantată prin fidejusiune, deoarece legea nu stabileşte excepţii în
această privinţă.

Contractul de fidejusiune trebuie să fie încheiat în mod obligatoriu în formă scrisă. Forma scrisă simplă este
de ajuns pentru ca contractul să fie valabil, chiar dacă obligaţia garantată prin fidejusiune necesită o formă
mai strictă, cum este forma autentică. Forma este o condiţie de valabilitate a actului juridic numai în cazurile
expres prevăzute de lege (art. 208 alin. 2). Forma scrisă ad validitatem exprimă faptul că condiţia de formă, în
cazul dat este cerută de lege pentru valabilitatea contractului, dar nu pentru dovada acestui contract. În baza
art. 211, nici fidejusorul, nici creditorul obligaţiei de bază nu vor putea aduce proba cu martori pentru a
dovedi faptul încheierii contractului de fidejusiune. Doar prin excepţie, nerespectarea formei simple scrise
poate lăsa contractul valabil: atunci cînd fidejusorul execută obligaţia asumată. Deoarece în contractul de
fidejusiune se obligă doar fidejusorul, părţile pot semna şi un singur înscris. Contractul poate fi încheiat şi
printr-un schimb de scrisori, telegrame, telefonograme, altele asemenea, semnate de partea care le-a expediat
(art. 209 alin. 2). Important este ca părţile să poată stabili cu certitudine că înscrisul e semnat de persoana
respectivă. În aceste situaţii dovada faptului încheierii contractului va fi înştiinţarea scrisă, trimisă de către
creditor fidejusorului privind acceptarea fidejusiunii (garanţiei). Dacă creditorul nu a făcut un astfel de
înscris, apariţia raportului de fidejusiune poate fi probată prin înserarea în contractul de bază a clauzei cu
privire la obligaţia fidejusorului. Dacă o astfel de referinţă lipseşte, se consideră că contractul de fidejusiune
n-a fost încheiat. Prin înţelegerea părţilor, contractul de fidejusiune poate fi autentificat notarial (art. 212) sau
poate conţine rechizite adăugătoare.

1.3

Subiectul II

2.1 Indicati temeiurile de revizuire car pot fi invocate de Agemtul guvernator

Agentul guvernamental, în cazurile prevăzute la art. 449 lit. g) şi h).

Articolul 449. Temeiurile declarării revizuirii

Revizuirea se declară în cazul în care:

g) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de reglementare pe cale
amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova;
h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut,
printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea
hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională.

2.2 Deduceti temeiurile de revizuire a hotaririlor irevocabile

1. Constatarea prin sentinţă penală irevocabilă a comiterii unei infracţiuni în legătură cu pricina care se judecă art. 449 lit. a)
CPC.

Sub incidenţa art. 449 lit. a) CPC cad cazurile când un judecător, gretierul, martorul, expertul, traducătorul sau unul dintre
participanţii la proces (părţile, intervenienţii, reprezentanţii, procurorul şi alte persoane care, în conformitate cu art. 7 alin. (2),
art. 73 şi art. 74 CPC, sunt împuternicite să adreseze în instanţă cereri în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime
ale unor alte persoane sau care intervin în proces pentru a depune concluzii In apărarea drepturilor unor alte persoane pre. cum
şi persoanele interesate In pricinile cu procedură specială), care au luat parte la judecarea unei pricini civile au fost condamnaţi
printr-o sentinţă penală irevocabilă pentru infracţiune … legătură cu judecarea pricinii civile, anterior examinate.

2. Descoperirea unor circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut H cunoscute revizuentului, dacă
acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esentiale … timpuljudecării anterioare a
pricinii lit.b) art. 449 CPC.

Considerăm oportun pentru început a defini circumstanţele nou-descoperite, prin care vom înţelege: totalitatea faptelor juridice
(ca obiect al probaţiei) care duc la apariţia, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile; care au importanţă
esenţială pentru justa soluţionare a cauzei civile, adică care trebuie să aibă putere decisivă asupra concluziei (hotărârii)
instanţei de judecată; care nu au fost cunoscute şi nici nu puteau fi cunoscute revizuentului anterior, dar care existau la
momentul examinării şi soluţionării pricinii civile; care să fie descoperite după ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă;
şi dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale in timpul judecăriî
anterioare a pricinii.

3. Instanţa a. emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate m proces, potrivit prevederilor art.
449 lit. 0) CPC.

Potrivit sarcinilor fundamentale ale procesului civil, prevăzute la art 4 CPC, instanţa de judecată urmează să soluţioneze corect
cauza civilă ceea ce se poate realiza doar prin examinarea cauzei cu atragerea tuturor persoanelor ale căror drepturi sau interese
legitime ar putea fi afectate prin hotărârea judecătorească. Acest temei de declarare a revizuirii are drept scop desfiinţarea unei
hotărâri judecătoreşti, în cazul în care după ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă se constată faptul că instanţa a emis
o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces.

4. S-a anulat ori s-a modificat hotărârea, sentinţa sau decizia instanţei judecătoreşti care au servit drept temei pentru emiterea
hotărârii sau deciziei a căror revizuire se cere art. 449 lit. e) CPC.

în redacţia Legii Republicii Moldova nr. 155 din 05.07.12, temeiul de declarare a revizuirii a fost restransa“), din conţinutul
acestor situaţii de drept fiind excluse circumstanţeie ce vizează: anularea sau modificarea hotărărilor ori deciziilor altor
autorităţi nejudecătoreşti care au servit drept temei pentru emiterea hotărârii sau-deciziei a căror revizuire se cere.

În legătură cu revizuirea hotărârilor judecătoreşti conform art… 449 lit. e) CPC. iegiuitorul nu înaintează careva condiţii
speciale. Însă, acest temei vizează trei ipoteze: situaţia când s-a anulat ori s-a modificat 1) hotărârea, 2) sentinţa sau 3) decizia
instanţei judecătoreşti care au servit drept temei pentru emiterea hotărârii sau deciziei a căror revizuire se cere.

5. a fost aplicată o lege declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională şi la judecarea cauzei a fost ridicată excepţia
de neconsti tuţionalitate, iar instanţa de judecată sau Curtea Supremă de Justiţie a respins cererea privind sesizarea Curţii
Constituţionale sau din hotărîrea Curţii Constituţionale rezultă că prin aceasta s-a încălcat un drept garantat de Constituţie sau
de tratatele internaţionale în domeniul drepturilor omului;

6. Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de reglementare pe cale
amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova;

7. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut,
printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea
hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională.

2.3 ??

Testul nr.43
Subiectul 2. Temeiurile revizuirii hotararilor, incheierilor si deciziilor irevocabile in procesul civil
2.1 Indicati temeiurile revizuirii care pot fi invocate doar de catre Agentul Guvernamental

Articolul 449. Temeiurile declarării revizuirii

g) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de reglementare pe cale
amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova;
h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut,
printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea
hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională.

2.2 Deduceti temeiurile declararii revizuirii hotararilor irevocabile.

Articolul 449. Temeiurile declarării revizuirii

Revizuirea se declară în cazul în care:
a) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în legătură cu pricina care se judecă;
 Sub incidenta art. 449 lit a) cad cazurile cind un judecator, grefierul, martorul, expertul, traducatorul sau unul dintre
participantii la proces, care au luat parte la judecarea unei pricini civile, au fost condamnati printr-o sentinta penala irevocabila
pentru infractiune in legatura cu judecarea pricinii civile, anterior examinate.
De asemenea, aici se includ si situatiile ce vieaza falsificarea de probe.
Pentru a se admite revizuirea pe situatiile din lit. a), legiuitorul cere ca dovada lor sa fie preexistenta, adica sa nu fie
facuta in cursul judecarii cererii de revizuire. Se cere dovedirea acestora prin sentinta penala irevocabile, ceea ce presupune
existenta in rpealabil a unui proces penal prin care s-a constatat savirsirea infractiunii legate de pricina a carei hotarare se cere
a fi retractata (amestecul in infaptuirea justitiei si in urmarirea penala 303 CP, pronuntarea unei sentinte, decizii, incheieri sau
hotarari contrare legii 307 CP, falsificarea probelor 310 CP.)

b) au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute
revizuientului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul
judecării anterioare a pricinii;
Prin circumstante nou-descoperite se intelege totalitatea faptelor juridice care
-duc la aparitia, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor civile;
-care au importanta pentru justa soltionare a cauzei civile;
-care nu au fost cunoscute si nici nu puteai fi cunoscute revizuentului anterior, dar existau la momentul examinarii si
solutionarii pricinii civile;
-si daca acesta dovedeste ca a intreprins toate masurile pentru a afla circumstantele si faptele esentiale in timplul judecarii
anterioare a pricinii.

In cazul revizuirii pentru situatiile cind au devenit cunoscute unele circumstante sau fapte esentiale ale pricinii care nu
au fost nu au putut fi cunoscute revizuentului anterior, prezentarea noilor probe nu este interzisa. Aceste circumstante esentiale
trebuie probate in mod obligatoriu, or nu poate fi admisa anularea hotararii irevocabile numai pe baza afrimarii descoperirii
unor noi circumstante.
De exemplu, situatia cind o partea probeaza un fapt, circumstanta printr-un inscris, care a fost respins de instanta de
judecata ca fiind inadmisibil conform art. 122 CPC, si mai apoi, dupa ce hotararea a devenit irevocabila, partea interesata
descopera un alt mijloc de proba care confirma acelasi fapt, circumstanta. In acest caz nu va constitui temei de admitere a
revizuirii conform 449 lit.b).

Circumstantele nou descoperite in sensul 449 lit.b) trebuie sa corespunda conditiilor:

- ca obiect al probatiei constituie faptele juridice, care duc la aparitia, modificarea, stingerea drepturilor si obligatiilor civile
- trebuie sa aiba importanta esentiala pentru justa solutionare a cauzei civile, adica sa aiba putere decisiva asupra hotararei
instantei
- trebuie sa nu fi fost cunoscute si nici sa nu fi putut fi cunostute revizuentului anteriora, dar sa fi existat la momentul
examinarii si solutionarii pricinii civile
-sa fie descoperite dupa ce hotararea judecatoreasca devine irevocabila
-sa fie probate prin prezentarea elementelor de fapt prin care acestea se constata, odata cu cererea de revizuire
-mijloacele de prova prin care se cinstata cirucmstantele nou descoperite trebuie sa fi existat in momentul judecarii procesului
terminat prin hotararea revizuita, iar revizuentul sa fi fost impiedicat a aprezenta aceste probe din imprejurari ce nu depind de
vointa acestuia
-revizuentul trebuie sa dovedeasca ca a intreprins toate masurile pentru a afla circumstantele si faptele esentiale in timpul
judecarii anterioare a pricinii
DACA NU SUNT INDEPLINITE ACESTE CONDITII< CEREREA DE REVIZUIRE SE VA RESPINGE CA
INADMISIBILA

c) instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces;
Instanta urmeaza sa constate daca persoana care nu este impliata in proces este subiect al raportului material litigios.
Urmeaza a fi prezentare probe care sa dovedesca acest fapt. Daca obiect al actiunii va constitui un drept supus inregistrarii,
acesta urmeaza a fi probat prin mijloacele de proba in modul prevazut de lege- de ex. extras din registrul bunurilor imobile.321
CPC. Daca se va constata acest fapt, instanta urmeaza sa constate daca prin hotararea supusa revizuirii persoanei neimplicate in
proces iau fost in calcate aceste drepturi

e) s-a anulat ori s-a modificat hotărîrea, sentinţa sau decizia instanţei judecătoreşti care au servit drept temei pentru emiterea
hotărîrii sau deciziei a căror revizuire se cere;
Este important ca actul de dispozitie in cauza (hot, sentinta, ordonanta sau decizia) sa devina irevocabil si ca acest act sa fi stat
la baza emiterii hotararii supuse revizuirii. O conditie ete ca la cererea de revizuire sa fie anexata copia actului de dispozitie in
cauza, conditie dedusa din art. 451 (1) CPC

e1) a fost aplicată o lege declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională şi la judecarea cauzei a fost ridicată
excepţia de neconstituţionalitate, iar instanţa de judecată sau Curtea Supremă de Justiţie a respins cererea privind sesizarea
Curţii Constituţionale sau din hotărîrea Curţii Constituţionale rezultă că prin aceasta s-a încălcat un drept garantat de
Constituţie sau de tratatele internaţionale în domeniul drepturilor omului;
Deci:
1. a fost aplicată o lege declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională, insa cu conditia ca
2. la judecarea cauzei a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, iar instanţa de judecată sau Curtea Supremă de Justiţie a
respins cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale sau
3. din hotararea Curtii Constitutionale rezulta ca prin aceasta s-a incalcat un drept garantat de Constituie sau de tratatele
internationale in domeniul drepturilor omului.
INSA ACEASTA REGLEMENTARE DEVINE CADUCA in contextul prevederilor recente ale Hot. Curtii Constitutionale
nr.2 din 09.02.2016, care a exclus rolul instantei de judecata si inclusiv a Curtii Supreme de Justitie in intermedierea
controlului constitutionalitatii dintre justitiabil si Curtea Const.
Exceptia de neconstitutionalitatea poate fi ridicata in fata instantei de judecata de oricare dintre parti sau reprezentatul acesteia,
precum si de instata din oficiu. Iar sesizarea privind controlul const. unor norme ce urmeaza a fi aplicate la solutionarea unei
cauze se prezinta direct CConst.
Astfel prin Hot. CC practic s-au creat premizele pentru inaplicabilitatea prevederilor art. 449 e1) ca temei de revizuire deoarece
instanta de judecata sau Curtea Suprema nu mai are imputernicirea de a respinge cerrea privind sesizarea CC.

g) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de reglementare pe cale
amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova;
Aceasta procedura amiabila are avantaje:
1. partile pot negocia conditiile de reparare a prejudiciului cauzat petitionarului prin hot. judecatoreasca, prin care s-a incalcat
gra un drept prevazut de Constitutie sau CEDO
2. nu se mareste practica CtEDO privinta RM :), care are efect direct si obligatoriu asupra ordinii juridice interne si care, prin
aceasta, imprima instantelor de judecata sabloane de conduita la adoptarea hotararilor judecatoresti in sensul neincalcarii
prevederile CEDO.
Potrivit art.11 din Legea cu privire la Agentul Guvernamental, procedura de solutionare amiabila se incheie prin
semnarea declaratiei mutuale propuse cu asistenta CtEDO ori a unui acord scris intre Agentul Guvernamental si reclamant sau
reprezentatnul acestuai. Clauzele se vor stabili dupa circumstantele fiecarui caz in parte si coordonate cu Guverul si/sau alte
autoritati carora li se atribuie pretinsa incalcare a drepturilor reclamantului. Deci, simpla afirmare precum ca CtEDO a derulat
o procedura amiabila nu constituie temei de revizuire.

h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărîre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut,
printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea
hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională.

Prima conditie se refera la consecintele grave ale incalcarii drepturilor sau libertatilor fundamentale si care continua sa
se produca.
A doua conditie vizeaza imposibilitatea remedierii consecintelor produse in alt mod decit prin revizuirea hotararii
pronuntate. E o conditie rationala care tine seama nu doar de caracterul extraordinar al revizuirii, ci si de faptul ca o atare cale
procedurala este inutila ori de cite ori daunele sau consecintele negative produse au fost inlaturate intr-un alt mod.

2.3 Argumentati cum trebuie sa procedeze instanta de revizuire daca s-a constatat:

a) cererea de revizuire a fost declarata deoarece piritul a descoperit originalele unor documente care au fost administrate in
copii la solutionarea cauzei, cauza din care instana le-a descalificat.
Instanta, in conformitate cu art. 453 (1) a), va emite incheiere de respingere a cerererii de revizuire ca fiind inadmisibila.
A se vedea exemplu descris la lit. b) din subiectul 2.2.
Originalele acelor documente nu se incadreaza in conditiile ,,unor circumstante nou descoperite sau fapte esentiale ale pricinii,
descrise in subiectul 2.2
b) in cadrul examinarii cererii de revizuire s-a stabilit ca martorul care a depus depozitii in cadrul actiunii privind lezarea
onoarei si demnitatii ai fost recunoscut in calitate de invinuit in baza art. 312 CP pentru darea declaratiilor false in cauza
civila, prin ordonanta procurorului.

Instanta prin incheire va respinge cererea de revizuire.

Actele de pornire a urmaririi penale sau de trimitere in judecata in privinta martorului (sau alti participanti, judecator etc.) care
se banuieste sau invinuieste ca a comis o infractiune in legatura cu judecarea pricinii nu pot fi primite ca proba in cererea de
revizuire pentru constatarea circumstantelor prevazute de art. 449. lit.a.
Trebuie sa fie o sentinta penala irevocabila, care presupune existenta in prealabil a unui proces penal cu respectarea tuturor
particularitatilor si garantiilor oferite de legea procesual penala prin care s-a constata savirsirea infractiunii legate de pricina a
carei hotarire se cere a fi retractata.

c) insntanta de judecata s-a pronuntat in privinta drepturilor unei persoane care nu a fost citata legal la sedinta de judecata.

Instanta prin incheiere va respinge cererea de revizuire.

Necitarea legala a persoanei, cu toate ca se aseamana foarte mult cu temeiul revizuirii art.449 lit.c)- instanta a emis o hotarire
cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate in proce, insa de fapt, necitarea legala constituie temei de casare si
rejudecare a cauzei, adica temei de a declara apel in conformitate cu art. 388 CPC.
Articolul 388. Încălcarea sau aplicarea eronată
a normelor de drept procedural
(1) Hotărîrea primei instanţe urmează a fi casată, independent de argumentele cererii de apel, dacă:
a) pricina a fost judecată de un complet de judecată compus ilegal;
b) pricina a fost judecată de instanţă în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei
de judecată;
c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile cu privire la limba procesului;
d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane neantrenate în proces;
e) - abrogată
f) hotărîrea nu este semnată de judecător sau de cineva din judecători ori hotărîrea este semnată nu de acel judecător sau de
acei judecători care sînt menţionaţi în hotărîre;
g) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată;
h) în dosar lipseşte procesul-verbal privind efectuarea unui act procedural.
i) pricina a fost examinată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
(2) Săvîrşirea altor încălcări decît cele consemnate la alin.(1) constituie temeiul casării hotărîrii numai dacă ele au dus sau au
putut duce la soluţionarea eronată a pricinii.

Test 44
1.1 Definiti notiunea de clauza penala delimitati de amenda si arvuna

Articolul 624. Dispoziţii generale cu privire la clauza penală

(1) Clauza penală (penalitatea) este o prevedere constractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudiciul, stipulînd că
debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun.

Articolul 631. Dispoziţii generale cu privire la arvună

(1) Arvuna este o suma de bani sau un alt bun pe care o parte contractantă o dă celeilalte părţi pentru a confirma încheierea
contractului şi a-i garanta executarea. În caz de dubii, suma plătită este considerată avans.

1.2 ?

1.3?

Subiectul 2. Actele de dispoziţie ale părţilor în procesul civil

2.1.Definiţi şi descrieţi actele de dispoziţie a parţilor.

Astfel, art.60 CPC recunoaşte reclamantului dreptul de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, să mărească sau să
micşoreze cuantumul pretenţiilor sau să renunţe la acţiune. Pârâtul are dreptul să recunoască acţiunea şi părţile pot înceta
procesul printr-o tranzacţie.

Schimbarea temeiului acţiunii presupune schimbarea circumstanțelor de fapt sau de drept prin trecerea de la ipoteza unei
norme juridice la ipoteza altei norme juridice. Ea poate să se producă prin completarea temeiului iniţial al acţiunii cu noile
circumstanţe apărute în timpul judecării cauzei. De ex: temeiul acţiunii de reparare a daunei poate fi modificat prin
stabilirea faptului că dauna a fost pricinuită de mijlocul de pericol sporit, ceea ce va duce la aplicarea unei alte norme de
drept sau altă situaţie când pretenţiile sunt îndreptate împotriva mai multor pîrîţi.

Schimbarea obiectului acţiunii cel mai frecvent are loc prin trecerea de la dispoziţia unei norme de drept la dispoziţia unei
alte norme de drept sau prin alegerea unui alt mijloc de apărare judecătorească a dreptului subiectiv. În ambele cazuri este
vorba despre schimbarea pretenţiilor de drept material faţă de pârât. Nu se admite schimbarea concomitentă a temeiului şi
obiectului acţiunii.

Ex: pretenţia cumpărătorului faţă de vânzător despre înlocuirea bunului care nu corespunde calităţii cu un alt bun poate fi
schimbată prin cererea de a fi restituiţi banii echivalenţi costului acestui obiect. În acest caz unele şi aceleaşi împrejurări în
una şi aceeaşi relaţie socială pot duce la aplicarea diferitor norme de drept.

Renunţarea la acţiune este un act de dispoziție unilateral al reclamantului care are drept scop încetarea procesului și
presupune dezicerea reclamantului de la pretenţiile înaintate faţă de pârât expuse în cererea de chemare în judecată.
Motivele renunțării pot fi diverse: nejustificarea pretențiilor sau imposibilitatea de a le proba, precum și onorarea benevolă a
obligațiilor de către pârât. Renunţarea poate fi: totală sau parţială.

Renunţarea la acţiune poate avea loc în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe sau a instanţei de apel ori de recurs, fie
oral în şedinţă, fapt ce se va indica în procesul verbal, fie prin cerere scrisă ce se va anexa la dosar, făcându-se menţiunea
respectivă în procesul verbal.

Recunoaşterea acţiunii presupune acceptarea de către pârât a pretenţiilor bazate pe împrejurările de fapt şi de drept ale
reclamantului formulate în cererea de chemare în judecată. În acest fel, pârâtul renunță la apărarea intereselor sale, ceea ce,
de regulă, condiționează admiterea acțiunii. Recunoaşterea, la fel poate fi:

 Totală;

 Parţial.

Tranzacţia reprezintă un contract prin care părţile încetează un proces început sau preîntâmpină un proces ce se poate
naşte, prin concesii reciproce, constând în renunţări reciproce la pretenţii sau în prestaţii noi săvârşite ori promise de o parte
în schimbul renunţării de către cealaltă parte la dreptul litigios. Motivele încheierii unei tranzacții de împăcare pot fi
diverse: de regulă, dificultatea probării și nedorința de a fi implicat într-un proces îndelungat. Tranzacția de împăcare poate
fi încheiată pe tot parcursul procesului.

Condiţiile tranzacţiei de împăcare a părţilor se consemnează în procesul verbal al şedinţei de judecată şi se semnează de
ambele părţi, iar dacă este prezentată printr-o cerere scrisă, se anexează la dosar, făcându-se despre aceasta o menţiune în
procesul – verbal al şedinţei.

2.2. Analizaţi rolul şi efectele actelor de dispoziţie ale parţilor în prima instanţă şi în procedura de examinare a
căilor de atac împotriva hotărârii.

Referindu-ne la rolul actelor de dispoziție ale părților în prima instanță și în procedura de examinare a căilor de atac
împotriva hotărîriii, menționăm că, majoritatea actelor de dispoziție ale părților pot fi înaintate doar în cadrul judecării
cauzei de către prima instanță.

În acest sens, menționăm că, schimbarea obiectului sau a temeiului acțiunii îl are reclamantul doar în cadrul primei instanțe,
or în cadrul judecării apelului, recursului, nu mai este posibilă înaintatea unui asemenea act de dispoziție.

În apel nu se poate schimba calitatea procedurală a părţilor, temeiul sau obiectul acţiunii şi nici nu pot fi înaintate noi
pretenţii

Totodată, referindu-ne la recunoaşterea acţiunii de către pîrît, renunțarea la acțiune și tranzacția, menționăm că aceastea pot
fi efectuate în orice instanță fie ea prima, de apel sau de recurs.

Rolul acestora este de a permite părților de a utiliza alte mijloace de rezolvare a litigiilor pe care le au între ei. Referindu-ne
la efectele pe care le au aceste acte de dispoziție, menționăm că în cazul majorării sau micșorării cuantumului pretențiilor
efectul în sine îl reprezintă însăși majorarea sau micșorarea. În ceea ce ține de renunțarea la acțiune a reclamantului,
recunoașterea acțiunii de către pîrît (recunoașterea totală), și încheierea tranzacției de împcare, efectul unei astfel de acțiuni
este încetarea procesului dintre părți. Un caz aparte îl reprezintă recunoașterea parțială a acțiunii.

2.3. Argumentaţi care trebuie să fie acţiunile corecte ale instanţei în fiecare din următoarele cazuri:

a) instanţa a admis cererea reclamantul de modificare concomitentă a temeiului şi a obiectului acţiunii;

b) instanţa a admis renunţarea la acţiune, efectuată de avocatul reclamantului

c) judecătorul a admis recunoaşterea acţiunii de către pârât şi a emis o încheiere de încetare a procesului.

Răspuns:

Lit a)- Nu se admite schimbarea concomitentă a temeiului și obiectului acțiunii;

Lit. b)- renunţarea la acţiune, se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată şi se semnează de reclamant, pîrît
sau de ambele părţi. Art. 212 CPC. Preşedintele şedinţei trebuie să ia măsuri pentru ca părţile să soluţioneze pe cale
amiabilă litigiul sau unele probleme litigioase. În acest scop, instanţa poate acorda părţilor, la cerere, un termen de
conciliere şi poate cere prezentarea lor personală în judecată chiar dacă sînt reprezentate în proces. Dacă renunţarea
reclamantului la acţiune este exprimată în cerere scrisă, adresată instanţei, ea se anexează la dosar, fapt menţionat în
procesul-verbal al şedinţei de judecată. Înainte de a admite renunţarea reclamantului la acţiune, recunoaşterea acţiunii de
către pîrît, înainte de a confirma tranzacţia părţilor, instanţa judecătorească explică reclamantului, pîrîtului sau părţilor
efectele acestor acte de procedură. În cazul admiterii renunţării reclamantului la acţiune instanţa judecătorească pronunţă o
încheiere prin care dispune încetarea procesului. Încheierea trebuie să conţină condiţiile tranzacţiei, confirmate de instanţă.

Lit. c) - În cazul recunoaşterii acţiunii de către pîrît şi admiterii ei de către instanţă, seea pronunţă o hotărîre de admitere a
pretenţiilor reclamantului.art. 212 alin. (5) CPC.

Test 45

Subiect 1

1.1. Deffiniti notiunea de exceptii de neexecutare a contractului. Delimitatio de exceptie de precaritate.

Exceptii de neexecutare presupune situatia in care parttea contractanta este in drept sa refuze executarea propriei obligatii in
masura in care cealalta parte nu isi executa obligatia corelativa daca nu sa obliugat sa execute prima.

Comparativ cu execeptia de precaritate care consta in dreptul acordat partii obligate sa presteze prima de a refuza executarea
obligatiei daca dupa incheerea contractului apar indicii ca dreptul sau la contraprestatie este pereclitat de imposibilitatea
executarii obligatiei de catre cealalta parte.

1.2. Analiuzati regimul juridic al exceptiei de neexecutare a contractului.

Pentru a putea invoca excepţia de neexecutare a contractului, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele
condiţii:

a) referitor Ia natura obligaţiilor neexecutate: obligaţiile reciproce ale părţilor trebuie să îşi aibă temeiul în
acelaşi contract sinalagmatic Nu este suficient ca două persoane să fie în acelaşi timp creditor şi debitor, una faţă
de cealaltă. Această situaţie trebuie să rezulte din aceeaşi relaţie juridică. Astfel, cumpărătorul nu poate refuza să
plătească preţul pe motiv că vânzătorul îi datorează o sumă de bani pe care i-a împrumutat-o. în schimb,
vânzătorul poate refuza să predea bunul până la plata integrală a preţului. Se consideră în doctrină că, excepţia
de neexecutare a contractului, ar trebui să fie extinsă la toate raporturile de natură sinalagmatică, chiar şi dacă
acestea nu rezultă dintr-un contract. Domeniul preferenţial al acestei extensii este acela al restituirilor
subsecvente rezoluţiunii sau nulităţii contractului. Tot sub aspectul raportului care există între cele două
obligaţii, excepţia de neexecutare trebuie să fie distinsă de dreptul de retenţie. în virtutea excepţiei de neexecutare
se poate ajunge la situaţia ca partea care datorează un bun să refuze să îl predea - ceea ce pare să fie asimilat
dreptului de retenţie. în realitate, cele două noţiuni rămân diferite, chiar dacă rezultatul lor poate fi identic: în
cazul dreptului de retenţie, legătura dintre creanţă şi bun este una de fapt, în timp ce, în situaţia excepţiei de
neexecutare, legătura este una juridică şi rezultă din chiar interdependenţa cauzală a obligaţiilor contractuale;

b) condiţiile neexecutării. Cauza neexecutării nu interesează, ea poate fi culpa debitorului sau chiar forţa majoră
care îl împiedică pentru moment pe debitor să execute obligaţia. Dacă însă neexecutarea datorată forţei majore
este definitivă, vom fi în prezenţa încetării contractului pentru imposibilitate fortuită de executare. Pe de altă
parte, codul consideră această condiţie îndeplinită dacă cel care invocă excepţia înţelege să facă o ofertă de
executare a obligaţiei - ceea ce semnifică tocmai faptul că este pregătit să execute obligaţia sa şi probează acest
fapt. Legat de acelaşi aspect, este absolut necesară sublinierea unei condiţii speciale: neexecutarea trebuie să fie
suficient de importantă pentru a da dreptul la acest remediu

c) obligaţiile reciproce trebuie să fie ambele exigibile. Prima situaţie, cea legată de obligaţiile cu tennen, suscită
anumite discuţii. Astfel, este posibil ca, în virtutea stipulării unui tennen suspensiv de executare, una din obligaţii
să trebuiască executată înaintea celeilalte. Cu toate acestea, este oare posibilă invocarea excepţiei de neexecutare
în cazul în care cel care este gata să execute are toate motivele să considere că cealaltă parte, la scadenţă nu îşi va
executa obligaţiile? Răspunsul, în pofida unei reglementări exprese cu ocazia excepţiei de neexecutare, trebuie să
fie afirmativ. Situaţia se referă la remediul, extrem de frecvent regăsibil în dreptul comparat, al excepţiei
anticipate de neexecutared) neexecutarea să nu se datoreze faptei celui care invocă excepţia de neexecutare, faptă
care l-a împiedicat pe celălalt să-şi execute obligaţia. Condiţia nu necesită precizări complexe. Reamintim că
neexecutarea imputabilă creditorului constituie un impediment în aplicarea oricărui remediu pentru
neexecutarea pe care creditorul însuşi a împiedicat-o (art. 1517 noul Cod Civil). este vorba de ceea ce e cunoscut
sub denumirea de mora creditoris, fară a se rezuma totuşi la ipotezele de culpă constatată a creditorului;
 e) raportul contractual prin natura sa trebuie să presupună regula executării simultane a obligaţiilor celor două
părţi. Excepţiile de la această regulă sunt date de ipotezele în care: i. părţile au prevăzut o ordine a executării
prestaţiilor (de exemplu, în cazul clauzelor de tip solve et repete)', ii. dacă din împrejurări rezultă că obligaţiile
nu trebuie executate simultan (de exemplu, sunt cazuri când anumite uzanţe pot impune unui contractant
îndatorirea de a-şi executa primul obligaţiile, când nu va putea invoca excepţia de neexecutare: la restaurant,
plata se face numai după consumaţie; hotelierul prezintă nota de plată la plecarea turistului sau după un timp de
la începutul sejurului etc.); iii. dacă executarea obligaţiei uneia dintre părţi necesită o perioadă de timp, acea
parte este ţinută să execute contractul prima în sfârşit, se impune o ultimă precizare legată de această condiţie:
în ipoteza în care contractul nu stipulează niciun termen suspensiv de executare, regula este cea a executării
imediate a prestaţiilor părţilor

1.3. conform art. 705 Persoana obligată în baza unui contract sinalagmatic este în drept să refuze executarea propriei obligaţii
în măsura în care cealaltă parte nu-şi execută obligaţia corelativă dacă nu s-a obligat să execute prima sau dacă această
obligaţie nu rezultă din lege sau din natura obligaţiei.

Subiect 2

2.1. Descrieti actiunile de exercitare a actiunii reconventionale

A. daca aceasta urmareste compensarea pretentiei initiale

B. admiterea ei exclude total sau partial admiterea actiunii initiale

C. ea si actiunea initiala sint in conexiune iar judecarea lor simultana ar duce la solutionarea rapida si justa a litigiilor

2.2. identificati procedura de exercitare a actiunii reconventionale comparativ cu procedura depunerii referintei de
catre pirit.

Pînă la începerea dezbaterilor judiciare, pîrîtul are dreptul să intenteze împotriva reclamantului o acţiune reconvenţională
pentru a fi judecată odată cu acţiunea iniţială. Acţiunea reconvenţională înaintată conform art.173 alin. (1) lit. b) poate fi
depusă şi pînă la finalizarea examinării pricinii în fond.
Intentarea acţiunii reconvenţionale se face conform regulilor generale de intentare a acţiunii

În cadrul pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare, judecătorul stabileşte data pînă la care pîrîtul urmează să prezinte în
judecată referinţa şi toate probele necesare.
Depunerea referinţei este obligatorie. În cazul nedepunerii ei în termenul stabilit de instanţă, pricina este examinată în baza
materialelor anexate la dosar.
În referinţă se indică instanţa la care se depune, numele sau denumirea reclamantului şi revendicările lui, răspunsul la
pretenţiile de fapt ale acţiunii şi probele aduse împotriva fiecărei revendicări, alte date importante pentru soluţionarea pricinii,
precum şi demersurile pîrîtului. În cazul mai multor pîrîţi, se poate depune o singură referinţă ori atîtea referinţe cîţi pîrîţi sînt
sau cîte grupuri de pîrîţi există. La referinţă se anexează atîtea copii de pe referinţe cîţi reclamanţi şi intervenienţi există în
proces. Pentru instanţa judecătorească se anexează acelaşi număr de copii certificate de pe înscrisuri şi de pe alte documente pe
care se întemeiază referinţa.
Judecătorul explică pîrîtului că neprezentarea în termen a probelor şi a referinţei nu împiedică soluţionarea pricinii în baza
materialelor din dosar.

2.3. argumentati daca exista in situatiile prezente conditia primii spre examinare a actiunii reconventionale

a. da art. 172

b. nu

c. nu
Test 46
Subiect 1

1.1. Definiti notiunea de neexecutare a obligatiilor contractuale

Situatia in care o parte contractanta nu executa obligatiile ce reese din prevederile contractuale

Neexecutarea trebuie inteleasa in sens larg ca neexecutare totala sau partiala..

1.2. Analizati drepturile pe care le detine o parte contractanta in caz de neexecutare a obligatiilor de catre cealalta
parte.

În cazul în care nu execută obligaţia, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel dacă nu
dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu-i este imputabilă.
(2) Neexecutarea include orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă.
(3) Repararea prejudiciului cauzat prin întîrziere sau prin o altă executare necorespunzătoare a obligaţiei nu-l eliberează pe
debitor de executarea obligaţiei în natură, cu excepţia cazurilor cînd, datorită unor circumstanţe obiective, creditorul pierde
interesul pentru executare.
(4) Dreptul creditorului de a cere despăgubiri în locul prestaţiei se exercită în condiţiile suplimentare de la art.609.
Creditorul poate cere despăgubiri pentru întîrzierea executării obligaţiei doar în condiţiile suplimentare privind întîrzierea
prevăzute la art.617. În cazul unui contract sinalagmatic, creditorul poate cere despăgubiri pentru neexecutarea obligaţiei
debitorului doar după rezoluţiune, conform art.737

1.3.

Conform art. 602 CC În cazul în care nu execută obligaţia, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe creditor pentru
prejudiciul cauzat astfel dacă nu dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu-i este imputabilă.
respective instant va oblige pe pirit sa achide dobinda plus despagubiri din cauza neexecutarii oblig

Tiile contractuale

Subiect 2

2.1. evidentiati particularitatile cai de atac = revizuirea hotaririlor irevocabile

1. Sînt în drept să depună cerere de revizuire:

a) părţile şi alţi participanţi la proces;
b) persoanele care nu au participat la proces, dar care sînt lezate în drepturi prin hotărîrea, încheierea sau decizia
judecătorească;
c) Agentul guvernamental, în cazurile prevăzute la art. 449 lit. g) şi h)

2. Instanţele competente să examineze

cererea de revizuire
(1) Cererea de revizuire împotriva unei hotărîri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se soluţionează de instanţa
care s-a pronunţat asupra fondului.
3. Nu se impune taxa de stat

4. termenul de depunere este de 3 luni de la data devenii hotaririi irevocabile

5. cererea se depune in scris si se examineaza in sedinta publica

2.2. stabiliti obiectul revizuirii si instantele competente sa examineze cererea de revizuire a hotaririlor irevocabile.

a. obiectul revizuirii. Pot fi supuse revizuirii hotărîrile, încheierile, ordonanţele, şi deciziile irevocabile ale tuturor instanţelor
judecătoreşti, în condiţiile prezentului capitol

b. Cererea de revizuire împotriva unei hotărîri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se soluţionează de instanţa care
s-a pronunţat asupra fondului.
(2) Cererea de revizuire împotriva unei hotărîri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menţinută, modificată sau casată,
emiţîndu-se o nouă hotărîre, se soluţionează de instanţa care a menţinut, a modificat hotărîrea sau a emis o nouă hotărîre.
(3) Cererea de revizuire declarată în temeiurile prevăzute la art.449 lit.g) şi h) se examinează în toate cazurile de Curtea
Supremă de Justiţie, în conformitate cu prevederile art.453.
 (4) Cererile de revizuire împotriva deciziilor curţilor de apel în privinţa cărora Curtea Supremă de Justiţie s-a pronunţat
printr-o decizie asupra inadmisibilităţii se examinează de Curtea Supremă de Justiţie.

2.3. a. CSJ

b. curtea de apel

c. curtea de apel

Test 47
Subiect 1

1.1. Definiti notiunea de inpreviziune (hardship)

Aceasta clauza prevede obligatia partilor de a proceda la negocieri in vederea adaptarii contractului sau de a recurge, in
subsidiar, la un tert (arbitru), daca pe parcursul derularii executarii unui contract se produce o imprejurare, o situatie de orice
natura, independenta de culpa vreunuia dintre parti si care afecteaza grav echilibrul contractului, provocand o ingreunare
substantiala a executarii acestuia cel putin pentru una din parti.

1.2 Analizati conditiile pentru care un eveniment se considera hardship delimitati de forta majora

Din art. 623 al Codului civil desprindem următoarele condiţii care trebure întrunite pentru ca partea dezavantajată să poată
invoca impreviziunea:

- Imprejurările care au stat la baza încheierii contractului s-au schimbat în mod considerabil

Nu orice schimbare în Viaţa socială şi economică va f1 suficientă pentru a declanşa rediscutarea contractului, ci se vor
identifica împrejurările care au stat la baza încheierii contractului, împrejurări esenţiale pentru fiecare parte contractantă, care,
în final, duc la atingerea scopului pentru care s-a încheiat contractul.

- Partea dezavantajată ar fi încheiat contractul în alte condiţii sau nu l-ar fi încheiat deloc

Deoarece anumite împrejurări şi calcule ale părţilor au stat la baza deciziei de a intra în contract, schimbarea lor ar putea f1 atât
de considerabilă încât, dacă părţii dezavantajate i s-ar da o a doua şansă, ea nu ar & încheiat contractul în acelaşi condiţii, ci cu
anumite adaptări. Alteori, adaptarea poate fi imposibilă tehnic sau, deşi posibilă tehnic, ar crea o inechitate pentru cealaltă
parte contractantă. Atunci, partea dezavantajată ar constata că, dacă i s-ar da o a doua şansă, nu ar fi încheiat deloc contractul.

- Schimbarea s-a produs după încheierea contractului

Dacă evenimentul s-a produs înainte de încheierea contractului, se pmvumă că părţile l-au luat în cont la determinarea
conţinutului acestuia şi şiau asumat riscurile aferente schimbării respective. Dacă evenimentul era important pentru părţi, ele ar
fi putut, la momentul încheierii contractului, să insemna o clauză care să prevadă un mecanism de ajustare a contractului dacă
enimentul va face ca poziţia uneia dintre părţile contractante să fie excesiv de oneroasă.

-Producerea schimbării era imprevizibilă

Schimbarea trebuie să fie de aşa natură încât să nu poată fi prevăzută de partea afectată, în condiţiile în care aceasta se
comporta in mod prudent. Un comerciant sau un profesionist ar trebui să deţină cunoştinţele şi experienţa necesară în domeniul
său de activitate, să cunoască modul în care fluctuează piaţa, produsele sau serviciile care au preţuri stabile, cele care au preţuri
instabile. Chiar şi în acest caz însă, schimbarea nu este previzibilă dacă depăşeşte aceste previziuni, fiind una neaşteptată chiar
şi pentru profesionişti.

-Partea dezavantajată nu şi-a asumat riscurile aferente evenimentului

Partea contractantă nu poate invoca impreviziunea dacă ea trebuie să suporte riscurile generate de evenimentul survenit. Riscul
este inerent în unele contracte cum ar f1 contractele aleatorii sau cele comutative, dar speculative, deosebit de riscante (cum ar
f1 contractele de societate civilă sau contractele futures încheiate la bursă) sau dacă evenimentul produs era în controlul părţii.
În genere, în orice raport contractual există un risc contractual normal (una dintre părţi a devenit insolvabilă, executarea
prestaţiei este necorespunzătoare, preţurile de pe piaţă la diverse produse şi servicii fluctuează, ratele de schimb ale valutelor
fluctuează). Problema constă în a identifica, la un prim nivel, dacă evenimentul imprevizibil este considerabil, adică a depăşit
riscul normal contractual, şi, la un al doilea nivel, dacă una dintre părţi a preluat acest risc considerabilz.
1.3

În cazul spețeii noastre suntem in situația Hardship-ul - se aplică atunci când performanța unui contract rămâne a fi
posibilă, dar care a devenit mult prea oneroasă. În asemenea caz, remediul primar va fi adaptarea contractului. Forța
majoră, pe de altă parte, exonerează partea de obligațiile de executare când un eveniment face performanța imposibilă
(chiar și dacă imposibilitatea este temporară).

Conform art. 623 alineat (1) Cod Civil al Republicii Moldova, deducem că primul remediu disponibil părții
dezavantajate este solicitarea reajustării contractului. Conform prezentului articol: „Dacă împrejurările care au stat la
baza încheierii contractului s-au schimbat în mod considerabil după încheierea acestuia, iar părţile, prevăzând această
schimbare, nu ar fi încheiat contractul sau l-ar fi încheiat în alte condiţii, se poate cere ajustarea contractului în măsura
în care nu se poate pretinde unei părţi, luând în considerare toate împrejurările acelui caz, în special repartizarea
contractuală sau legală a riscurilor, menţinerea neschimbată a contractului”.

Etapa solicitării reajustării este o fază obligatorie. Ulterior, dacă reajustarea este imposibilă, conform alineatului (5)
din articolul 623 Cod Civil al Republicii Moldova, deducem că partea poate obține și alte remedii, precum rezoluțiunea
sau rezilierea contractului: “Dacă ajustarea contractului la noile împrejurări este imposibilă sau nu se poate impune
uneia din părţi, partea dezavantajată poate cere rezoluţiunea lui. În cazul contractelor cu executare succesivă în timp,
în locul rezoluţiunii se recurge, din motive temeinice, la rezilierea contractului”.

Spre deosebire de hardship, în cazul forței majore, partea dezavantajată, nu este obligată să recurgă la reajustarea
contractului, ci este exonerată de răspundere deodată pe motiv că obligația devine imposibilă. Conform art. 606 Cod
Civil al Republicii Moldova: “Neexecutarea obligaţiei nu este imputabilă debitorului în cazul în care se datorează unei
forţe majore, dacă survenirea sau efectele acesteia nu au putut fi cunoscute de către debitor la momentul naşterii
obligaţiei ori dacă debitorul nu a putut împiedica sau înlătura survenirea forţei majore ori a consecinţelor ei”.

2.1 Enumerati incalcarile de ordin procedural care duc la ex oficio la casarea hotaririlor de cartre instanta de apel

- netemeinicia hotaririi

-aplicarea eronata a normelor de drept material

- aplicarea eronata sau incalcarea esentiala a normelor de drept procedural

2.2 Stabiliti feluirile aplicarii eronate a normelor de drept care duc la casarea hotaririi

-neaplicarea legii potrivire

-aplicarea legii nepotrivite

-interpretarea eronata a legii

-aplicarea eronata a nalogiei legii sau a analogiei dreptului

2.3

a) casarea hotaririi

b) emite o hotarire de concretizare

c) emite o hotarire de corectare a erorilor

Test 48
Subiect 1

Subiectul 2. Măsurile de asigurare a acţiunii civile şi procedura de asigurare.

2.1. Expuneţi noţiunea de asigurare a acţiunii civile. Descrieţi măsurile de asigurare a acţiunii.

Asigurarea acţiunii civile este o instituţie a procesului civil, constînd dintr-o totalitate de măsuri dispuse de către judecător
sau instanţa de judecată la solicitarea părţii interesate, menite să garanteze executarea efectivă a unei hotărîri judecătoreşti
definitive.

Măsurile de asigurarea a acțiunii sunt prevăzute neexhaustiv de lege. Acestea sunt prevăzute atît în Codul de procedură civilă
(art. 175 al CPC), cît și în legile speciale. Potrivit art. 175 alin. (1) al CPC, în vederea asigurării acțiunii, judecătorul sau
instanța este în drept:

- să pună sechestru pe bunurile sau pe sumele de bani ale pîrîtului, inclusiv pe cele care se află la alte persoane;

- să interzică pîrîtului săvîrșirea unor anumite acte;

- să interzică altor persoane săvîrșirea unor anumite acte în privința obiectului în litigiu, inclusiv transmiterea de bunuri către
pîrît sau îndeplinirea unor alte obligații față de el;

- să suspende vînzarea bunurilor sechestrate în cazul intentării unei acțiuni de ridicare a sechestrului de pe ele (radierea din
actul de iventar);

- să suspende urmărirea, întemeiată pe un document executoriu, contestat de debitor pe cale judiciară.

2.2. Comparaţi particularităţile procedurii de anulare, substituire şi contestare a măsurilor de asigurare a acţiunii.

- Potrivit art. 179 CPC la cererea participanţilor la proces, se admite substituirea unei forme de asigurare a acţiunii printr-o
altă formă. Substituirea unei forme de asigurare a acţiunii printr-o altă formă se soluţionează în şedinţă de judecată.
Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei de judecată. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea
problemei. În cazul asigurării acţiunii prin care se cere plata unei sume, pîrîtul este în drept ca, în locul măsurilor de asigurare
luate, să depună pe contul de depozit al instanţei suma cerută de reclamant.

- Potrivit art. 180 CPC, Măsura anterioară de asigurare a acţiunii poate fi anulată din oficiu sau la cererea pîrîtului de către
judecătorul sau instanţa care a ordonat măsura de asigurare ori de judecătorul sau instanţa în a căror procedură se află pricina.
Anularea măsurii anterioare de asigurare a acţiunii se soluţionează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se
comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor repetată însă nu împiedică examinarea problemei. În cazul respingerii
acţiunii, măsurile anterioare de asigurare a acţiunii se menţin pînă cînd hotărîrea judecătorească devine definitivă. În cazul
admiterii acţiunii, măsurile anterioare de asigurare îşi păstrează efectul pînă la executarea hotărîrii judecătoreşti. Despre
anularea măsurilor de asigurare a acţiunii, judecătorul sau instanţa înştiinţează, după caz, organul care înregistrează bunul sau
dreptul asupra lui.

- Potrivit art. 181 CPC Încheierile de asigurare a acţiunii pot fi atacate cu recurs. Dacă încheierea de asigurare a acţiunii a fost
emisă fără ştirea recurentului, termenul de depunere a recursului se calculează din ziua în care persoana interesată a aflat
despre pronunţarea încheierii. Depunerea recursului împotriva încheierii de asigurare a acţiunii nu suspendă executarea
încheierii. Recursul împotriva încheierii de anulare a măsurilor de asigurare a acţiunii sau de substituire a unei forme de
asigurare cu o alta suspendă executarea încheierii.

2.3. Argumentaţi acţiunile instanţei de judecată în fiecare din următoarele cazuri:

a) cererea de asigurare a acţiunii a fost soluţionată de judecător, în ziua depunerii ei, fără a-l înştiinţa pe pârât şi pe ceilalţi
participanţi la proces;

b) instanţa a dispus, în vederea asigurării acţiunii, suspendarea ordinului de concediere a reclamantului în cauza privind
restabilirea acestuia la locul de muncă;

c)

Răspuns:

Lit. a)- instanța a procedat corect-art. 177 alin. (2) CPC ;

Lit. b)- instanța nu a procedat corect or, suspendarea ordinului de concediere a reclamantului în cauza privind restabilirea
acestuia la locul de muncă nu își regăsește scopul în condițiile prevăzute la art. 174 CPC, și nu ar împiedica la executarea
hotărîrii instanței de judecată în eventualitatea în care va decide restabilirea acestuia la locul de muncă;

Testul nr.49

Sub.1 Rezolutiunea, rezilierea si revocarea contractului

1.1. Definiti notiunile “reziliere” si “revocare” a contractului.
Rezilierea constituie o tehnica juridica de stingere a obigatiilor contractuale neexecutate, la initiativa uneia dintre parți,
întemeiată pe un drept legal sau conventional, iar în cazul în care prestațiile primite nu prezinta interes pentru partea care
provoacă rezoluțiunea, sitngerea obligațiilor va fi urmată de restituție bilaterală a prestațiilor executate anterior. Rezilierea
operează numai pentru viitor. Pot fi reziliate contractele cu executare succesivă. (Articolul 747. Rezilierea contractului
CC). Rezilierea se aplică în cazul neexecutării unor contracte cu execuție succesivă.
Revocarea contractului este un drept al partii indreptațite de lege (de regula, consumatorul) de a face să înceteze raportul
contractual fără nici o justificare și fără nici un fel de răspundere a consumatorului pentru această încetare. Acest drept
este unul temporar si are scopul de a acorda consumatorului timp ca sa reflecteze asupra deciziei sale de a încheia contract.
1.2. Analizati cauzele (temeiurile) rezolutiunii contractului pentru neexecutare
a)neexecutare totala a contractului, indreptateste, de regula, rezolutiunea imediata si nu este necesar a cauta cea mai
importanta prestatie din contract pentru a carei executare creditorul a incheiat contractul si nici a cerceta in ce masura
aceasta prestatie importanta a fost incalcă
b)executarea necorespunzatoare. Sensul criteriului examinat este ca nu conteaza atit marimea neexecutarii, cit importanta
pe care creditorul a atribuit-o partii neexecutate din prestatie. O incalcare a cerintelor calitative este esentiala atunci cind
viciul impiedica in mod considrabil folosința bunului ori rezultatul lucrării sau cind bunul ori lucrarea sunt ireparabile.
Faptul daca un viciu care poate fi inlaturat este essential tine in masură mare si de elemental temporal. Daca incalcarea
termenului de predare a bunului sau lucrarii este essentială, am avea argumente sa spunem ca un viciu essential reparabil
este o nexecutare esentiala a contractului. Daca nu suntem intr-o astfel de situatie si daca viciul nu este inlaturat in
termenul stability, el poate deveni o neexecutare esentiala a contractului.
c)intirzierea in executare exista daca, pina la declararea rezolutiunii de catre creditor, debitorul executa obligatia depa
scadenta ei. De regula o astfel de evolutie trebuie examinata prin prisma urmatorului criteriu legal, si anume a constata ca
timpul era un factor essential al prestatiei. Daca insa nu este urmata de executare propriu-zisa, intirzierea constituie o
neexecutare totala (sau partial daca s-a intirziat in raport cu o parte din prestatie) si se va aplica principiul analizat mai sus.
1.3. Speta
Art.706 CC prevede că partea obligată să presteze prima poate refuza executarea obligaţiei dacă, după încheierea
contractului, apar indicii că dreptul său la contraprestaţie este periclitat de imposibilitatea executării obligaţiei de către
cealaltă parte. Executarea obligaţiei nu poate fi refuzată dacă a fost executată contraprestaţia sau au fost prezentate garanţii
privind executarea obligaţiei. SRL nu a oferit garanții privind executarea contractului.
Dacă o parte pretinde a rezolvi contractul în împrejurări în care ea nu are dreptul că o efectueze, comportamentul ei
constituie o neexecutare din intenție, iar rezoluțiunea este declarată cu rea-credință, adică nu pentru a se apăra contra
lezării intereselor sale de către cealaltă pate parte contractantă prin neexecutarea obligațiilor, ci pentru a se elibera de
executarea propriilor obligații, Dată fiin împrejurarea că nu este întemeiată, pretinsa rezoluțiune nu va produce efecte unei
rezoluțiuni. Prin urmare creditorul va putea reolvi contractul el însuși. Creditorul putea să acorde termen suplimentar
pentru executarea contractului.
Declarația SRL-ului va fi declarată abuzivă.

Sub.2 Temeiurile si procedura sublocatiu in procesul civil

2.1 Definiti scoaterea cererii de pe rol si descrieti efectele acestei actiuni procesuale
(1) În cazul scoaterii cererii de pe rol, procesul se termină printr-o încheiere judecătorească în care instanţa indică modul de
înlăturare a circumstanţelor specificate la art.267.
(2) Încheierea judecătorească privind scoaterea cererii de pe rol se supune recursului.
(3) După înlăturarea circumstanţelor care duc la scoaterea cererii de pe rol, persoana interesată poate adresa instanţei o nouă
cerere, conform dispoziţiilor generale.
(4) La cererea reclamantului sau a pîrîtului, instanţa poate anula încheierea privind scoaterea cererii de pe rol emise în
temeiul art.267 lit.f) şi g), dacă aceştia depun probe care să confirme imposibilitatea prezentării lor în şedinţă de judecată şi a
înştiinţării instanţei. Cererea se depune în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.
(5) Încheierea judecătorească de respingere a cererii de anulare a încheierii privind scoaterea cererii de pe rol poate fi atacată
cu recurs.
2.2. Clasificati temeiurile scoaterii cererii de pe rol in procesul civil
Instanţa judecătorească scoate cererea de pe rol în cazul în care:
a) reclamantul nu a respectat procedura, prevăzută prin lege sau prin contractul părţilor, de soluţionare prealabilă a pricinii
pe cale extrajudiciară, inclusiv prin mediere;
 b) cererea a fost depusă de o persoană incapabilă, cu excepţia cazului în care cererea se referă la contestarea hotărîrii privind
declararea incapacităţii;
[Art.267 lit.b) declarată neconstituțională în măsura în care în orice situație se interzice depunerea cererii de chemare în
judecată de o persoană incapabilă prin HCC33 din 17.11.16, MO30-39/03.02.17 art.7; în vigoare 17.11.16]
c) cererea este semnată sau este depusă în judecată de o persoană neîmputernicită;
d) litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri se află în curs de judecată la aceeaşi instanţă
sau la o alta;
e) părţile au încheiat un contract prin care litigiul urmează a fi soluţionat pe cale arbitrală, iar pînă la examinarea pricinii în
fond pîrîtul a ridicat obiecţii împotriva soluţionării litigiului în judecată;
f) părţile citate legal nu s-au prezentat la şedinţa de judecată după a doua citare şi nici nu au solicitat examinarea pricinii în
absenţa lor;
g) reclamantul citat legal nu s-a prezentat în şedinţă de judecată, nu a comunicat instanţei motivele neprezentării sau
motivele sînt considerate de instanţă ca fiind neîntemeiate, sau nu a solicitat examinarea pricinii în absenţa sa, iar pîrîtul nu
solicită soluţionarea pricinii în fond;
h) soţul a înaintat acţiune de desfacere a căsătoriei fără consimţămîntul soţiei în timpul sarcinii ei sau în decursul unui an de
la naşterea copilului, iar cererea nu a fost restituită reclamantului de către judecător;
i) persoana în ale cărei interese este pornit procesul, în conformitate cu art.7 alin.(2), art.72 alin.(2) şi art.73 alin.(3), nu
susţine pretenţiile înaintate, nu solicită să intervină în proces în calitate de reclamant;
j) persoanele indicate la art.72 şi 73 au renunţat la acţiune, iar reclamantul care a preluat acţiunea nu a plătit taxă de stat în
termenul stabilit de instanţă;
k) instanţa a amînat sau a eşalonat plata taxei de stat, iar reclamantul nu a plătit-o în termenul stabilit de instanţă;
l) la examinarea pricinii în procedură specială se constată un litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti;
l1) părţile au solicitat examinarea pricinii de către judecata arbitrală, în condiţiile legii;
m) în alte cazuri prevăzute de lege.
2.3. Speta
a) respingerea cererii pîrîtului de scoatere a cererii de pe rol în caz de neprezentare a reclamantului. Părţile au dreptul să
solicite instanţei judecătoreşti examinarea pricinii în lipsa lor şi remiterea copiei de pe hotărîre. Dacă partea solicită să-şi
dovedească pretenţiile sau obiecţiile prin ascultarea celeilalte părţi, instanţa cere să se prezinte personal în faţa judecăţii.
b) Legea nu obligă părțile să fie prezente la pronunțarea hotărîrii, astfel participanţii care nu au fost prezenţi la pronunţarea
dispozitivului hotărîrii primesc copia hotărîrii în decurs de 5 zile.
c) Încheiere de scoatere a cererii de pe rol

Testul nr.50
Subiectu 1. Oferta de a contracta
1.1 Definiți noțiunea ”oferta de a contracta” și ”chemare la ofertă”.
Art. 681 CC ofertă de a contracta este propunerea, adresată unei sau mai multor persoane, care conţine toate elementele
esenţiale ale viitorului contract şi care reflectă voinţa ofertantului de a fi legat prin acceptarea ofertei.
Chemarea la oferta reprezintă propunerea adresată unor persoane nedeterminate, cu conditia de baza ca această propunere
să nu conțină nici o manifestare de voință expresă de a f legat prin acceptare.
1.2 Analizați condițiile de validitate de fond și de formă ale ofertei.
Conditii de formă-nici o conditie de formă nu se cere pentru valabilitatea ofertei.
Conditii de fond: fermă, univocă, serioasă și completă.
(a) Propunerea este fermă în cazul în care este neîndoielnică şi prin acceptarea ei contractul se va considera încheiat. Nu
va fi fermă spre exemplu propunerea de a vinde un lucru în cazul în care vînzătorul şi-a rezervat dreptul de a modifica
preţul acestuia.
(b) Propunerea este univocă în cazul în care nu este susceptibilă de mai multe interpretări. Spre exemplu este echivocă
expunerea mărfii în vitrină fără indicarea preţului, deoarece marfa respectivă ar putea fi un element de decor al vitrinei.
(c) Propunerea de a încheia un contract nu este serioasă în cazul în care a fost făcută în glumă, din curiozitatea sau în alt
scop fără intenţia de a fi legat prin acceptarea propunerii. Spre exemplu nu va fi considerată ofertă propunerea unei
 peroane de a vinde la un preţ derizoriu un cal de curse care nu a ocupat locul preconizat, făcută imediat după încheierea
cursei.
(d) Oferta este completă în cazul în care conţine toate elementele necesare pentru încheierea contratului şi simpla
acceptare a ofertei va duce la apariţia contractului.
1.3 Speța
Proprietarul bicicletei a fost initial Andreea, iar după predarea bicicletei lui Ana, ultima a devenit proprietar, deoarece
dreptul de proprietate este transmis dobînditorului în momentul predării bunului mobil dacă legea sau contractul nu
prevede altfel.
Tudor poate înainta pretenții față de Andreea iar dacă se demonstrează că Ana este de rea- credință (în sens că a știut
despre faptul că Andreea are contract încheiat, obiectul căruia este bicicleta în cauza) atunci și față de Ana, deoarece
art.703 CC prevede că contractul încheiat cu încălcarea promisiunii de a contracta date unei alte persoane este opozabil
beneficiarului promisiunii fără a-l priva pe acesta de dreptul de a cere promitentului şi terţului de rea-credinţă care a
contractat cu ultimul repararea prejudiciilor suferite. Tudor poate cere reparara prejudiciului.
Contractul de V-C nu este nul, deoarece în primul rind nu este temei de nulitate, iar în al doilea rind între Tudor și
Andreea există relații contractuale, respectiv va fi valabilă răspunderea contractuală, în acest sens Andree ava trebui să
repare prejudiciul care l-a cauzat lui Tudor prin neexecutarea contractului.
Prevederi relevane speței:
Constituie acceptare declaraţia destinatarului ofertei sau o altă acţiune care atestă consimţirea ofertei. Acceptarea produce
efecte din momentul în care este recepţionată de ofertant.
Contractul se consideră încheiat în momentul primirii acceptului de către ofertant.
Subiectul 2. Aplicarea măsurilor de protecție în cazul violenței domenstice în procesul civil
2.1. Eumerați măsurile de protecție în cazurile violenței în familie.
Cererea pentru eliberarea ordonanţei de protecţie se depune de către victimă personal sau prin reprezentant. În caz de
imposibilitate a depunerii cererii de către victimă din cauză de sănătate, vîrstă, alte motive întemeiate, la solicitarea ei, cererea
pentru eliberarea ordonanţei de protecţie poate fi depusă în interesele victimei de către organul de poliţie, organul de asistenţă
socială sau de către procuror. Cererea pentru eliberarea ordonanţei de protecţie în interesele copilului sau ale persoanei
incapabile poate fi depusă de autoritatea tutelară locală sau de procuror şi în lipsa solicitării din partea victimei sau a
reprezentantului ei legal.
Instanţa de judecată emite, în 24 de ore de la primirea cererii privind aplicarea măsurilor de protecţie, o încheiere prin care
admite sau respinge cererea.
(2) În cazul admiterii cererii, instanţa emite o ordonanţă de protecţie prin care aplică agresorului una sau mai multe dintre
următoarele măsuri:
a) obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuinţa victimei, fără a decide asupra modului de
proprietate asupra bunurilor;
b) obligarea de a sta departe de locul aflării victimei, la o distanţă ce ar asigura securitatea victimei, excluzînd şi orice
contact vizual cu ea sau cu copiii acesteia”;
c) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima sau cu copiii acesteia,
cu alte persoane dependente de ea;
d) interzicerea să se apropie de anumite locuri: locul de muncă al victimei, locul de studii al copiilor, alte locuri determinate
pe care persoana protejată le frecventează;
e) obligarea, pînă la soluţionarea cazului, de a contribui la întreţinerea copiilor pe care îi are în comun cu victima;
f) obligarea de a participa la un program special de tratament sau de consiliere, dacă o asemenea acţiune este determinată de
instanţa de judecată ca fiind necesară pentru reducerea violenţei sau pentru dispariţia ei;
g) limitarea dispunerii unilaterale de bunurile comune;
h) stabilirea unui regim temporar de vizitare a copiilor săi minori;
i) interzicerea de a păstra şi purta armă.
(3) Măsurile de protecţie se aplică pe un termen de pînă la 3 luni.
(4) Instanţa remite de îndată ordonanţa de protecţie poliţiei spre executare imediată.
 (5) Ordonanţa privind măsurile de protecţie prevăzute la alin. (2) lit. e) şi f) se remite spre executare imediată executorului
judecătoresc în a cărui competenţă teritorială, stabilită de camera teritorială a executorilor judecătoreşti, se află domiciliul
agresorului.
2.2. Deduceți particularitățile aplicării măsurilor de protecție în cazul violenței în procesul civil.
Caracter temporar-3 luni cu posibiliatea prelungirii
Examinare in 24 de ore de la primire
Subiectul care depune cererea-victima, reprezentantul ei, organul de plitie, de asistenta sociala, sau procurorul.
Denumirea specifica a actului prin care se dispune-ordonanta de protective
La examinare participa cel care a depus precum si se informeaza organul de politie despre procedura intentata.
Aplicarea măsurilor temporare prevăzute de CPC, (enumerate la 1.1)
Contestarea ordonantei cu recurs
Procedura data nu tine de actiune civila, respective prin actul final emis de instanta nu se solutioneaza fondul cauzei.
CPC nu specifica nimic referitor la conditiile ce trebuie sa intruneasca depunerea cererii de eliberare a ordonantei de protective
(exigentile prevazute de 166-167 CPC) ci doar că în cererea privind aplicarea măsurilor de protecţie se indică circumstanţele
actului de violenţă, intensitatea, durata, consecinţele suportate şi alte circumstanţe care indică necesitatea aplicării măsurilor de
protecţie.
2.3. Speța
a) dacă cererea a fost primită în procedură de judecător, urmează încheierea de încetare a procesului.
b)Respingerea acțiunii tatălui a 2 copii, pt că revocarea înainte de termen poate fi solicitată doar de victimă.
c)Urmează de respins recursul în care se constată ordonanța, deoarece declaraţia independentă a victimei este suficientă pentru
emiterea ordonanţei de protecţie în caz de pericol iminent de comitere a violenţei fizice.