Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept
Departament: Drept penal

REFERAT:

“Programe de reabilitare psihologica a

delincventului minor “

A elaborat: Adam Tatiana, gr.202

A verificat: Negritu Ludmila
 Chisinau 2017
Cuprins:
1) Introducere……………………………………………………………………….pag 1
2) Notiunea de delincventa juvenila din punct de vedere psihologic……………….pag 2
3) Profilul psihologic al delincventului minor………………………………………pag 2-3
4) Modele de programe de reabilitare psihologica a deincventului minor………….pag 3-7
5) Corelatia aspectului psihologic cu cel juridic in cadrul programelor de reabilitare…pag 7
6) Principiile de baza ale programelor de reabilitare psihologica…………………pag 7-8
7) Concluzii………………………………………………………………………..pag 9
 1) Introducere

Scopul lucrarii:

Este de a cerceta programele de reabilitare psihologica si impactul acestora asupra delincventului

minor. Schiţarea profilului psihologic al infractorului minor, este un alt scop , presupune
demararea unui demers care să coaguleze în jurul său atât elementul psihologic cât şi cel juridic,
reprezentând un punct de referinţă în decodificarea manifestărilor personalităţii celui
compartimentat în categoria delincvenţilor juvenili. Analiza, dar si determinarea modului corect
de elaborare a unu program psihologic de reabilitare.

Obiectivele lucrarii:

1) Determinarea profilului psihologic al infractorului

2) Determinarea abilitatilor pe care le capata minorii in urma programelor de reabilitare
3) Analiza corelatiei dintre aspectul psihologic si juridic, in cadrul programelor de
reabilitare.
4) Analiza principiilor pe care se bazeaza programele de reabilitare

Actualitatea temei :

Dupa parerea mea, fenomenul de delincventa juvenile, este unul actual care necesita o atentie
deosebita din partea autoritatilor, familiei, dar si societatii. Insa o sfera aparte a delincventei
juvenile, care trebuie sa se afle intr-o permanenta dezvoltare, sunt programele de reabilitare
psihologica a delincventului minor. Aceste programe fiind absolute necesare, pentru marirea
stimei de sine a delincventui, deoarece aceste programe au drept scop in primul rind integrarea
indiviului in societate.
2) Notiunea de delincventa juvenila din punct de vedere psihologic

Delincventa juvenila reprezinta o problema actuala in societatea noastra. Insa o alta problema cu
care se confrunta D.J sunt crearea diferitor programe de reabilitare psihologica a delincventului
minor, dar si impactul acestor programe asupra minorului delincvent. Dar intii de toate este
necesar definirea delincventei juvenile din mai multe puncte de vedere. Abordarea delincvenţei
din varii aspecte (juridice, sociologice şi psihologice) prefigurează elementele ce vor da contur
definirii delincvenţei juvenile cât şi conturării unui profil de personalitate a infractorului minor.
Astfel, din punct de vedere juridic, comportamentul delincvent este definit prin prisma unor
trăsături specifice având un caracter ilicit, de vinovăţie şi de încriminare. Alături de abordarea
din punct de vedere juridic al delincvenţei, cea din planul sociologic vizează dezordinea socială
ca stare de inadecvare a reţelei de statusuri şi roluri, creând o discrepanţă în scopurile colective şi
obiectivele individuale, ele manifestându-se prin extinderea puternică a sferei de nevoi şi
aspiraţii individuale (grup) care nu-şi găsesc pe deplin satisfacţia. Din perspectiva psihologică,
delincvenţa apare ca o necesitate de întregire a abordării normativelor juridice şi a dimensiunii
sociale a delictului, cu implicarea profundă a individualităţii individului delincvent şi
nondelincvent. Punctul de vedere psihologic, vizează omul concret ce există şi acţionează în
mediul ambiant, percepţia şi evoluţia de sine ca o răsfrângere a imaginii celorlalţi spre sine şi
reverberând la nivelul interiorităţii sale. Astfel conturat, orice proces psihic se supune
determinismului probalistic aplicat în psihologie, pe baza căruia, orice fenomen psihic este
determinat, în ultimă instanţă, de acţiunea externă mediată de condiţiile externe (însuşiri, stări,
activitate psihică supusă acestor acţiuni).

3) Profilul psihologic al delincventului minor.

Schiţarea profilului psihologic al infractorului minor, presupune demararea unui demers care să
coaguleze în jurul său atât elementul psihologic cât şi cel juridic, reprezentând un punct de
referinţă în decodificarea manifestărilor personalităţii celui compartimentat în categoria
delincvenţilor juvenili. În acest caz, sunt de punctat trimiterile ce se fac vizavi de imaturitatea
socială privită ca dificultate de integritate socială, fiind în conflict cu cerinţele unui anumit
sistem valoric normativ, subliniindu-se astfel tulburări ale structurii raporturilor sociale. „Front
comun” în partea „negativă” a trăsăturilor de personalitate la infractorul minor fac: instabilitatea
emotiv-acţională, inadaptarea socială, căutarea satisfacţiei materiale sau morale, infracţiunea cât
şi duplicitatea comportamentului său. Astfel, instabilitatea emotiv-acţională este asociată
conturării profilului personalităţii delincvente, cunoscute fiind reacţiile discontinue, salturile
nemotivate de la o extremă la alta, inconsecvenţa în reacţii faţă de stimuli şi inconstanţa
preponderent endogenă. Instabilitatea emoţională se conturează deci, ca o trăsătură esenţială a
personalităţii insuficient maturizate a infractorului, la acest nivel eviden-ţiindu-se mai pregnant
carenţele dezvoltării personalităţii, traumatizării sale, decât nivelul dimensiunii cognitive.
Inadaptarea socială are drept cauză o insuficienţă a maturizării sociale, a carenţelor educative şi
socio-afectivă legată de grupul de referinţă. Desprinderea de timpuriu de încadrarea pe linia
socială sau de transgresarea dincolo de ea, este decizivă deoarece în această perioadă se stabilesc
legăturile temporale de bază, iar dacă nu sunt înlăturate atitudinile antisociale derivate din
carenţele educative prin acţiuni nuanţate, centrate pe client şi modelate pe situaţii, se pot stabili
cu siguranţă, deprinderi negative care, actualizate în condiţii socialeconomice nefavorabile,
ajung a genera devianţa ce duce de multe ori la infracţiune. Imaturitatea psihică derivă şi din
faptul că diferiţi excitanţi din mediul ambiant, exercită asupra infractorului o stimulare cu mult
mai mare decât faţă de ceilalţi indivizi. Stimularea excesivă provine atât din sensibilitatea
deosebită a infractorului cât şi din forţa specifică a stimului, în condiţiile în care lipsesc
inhibiţiile pe linie socială. Lipsa unei cenzuri morale este astfel considerată ca o caracteristică a
infractorului, alături de inhibiţia socială înţeleasă ca o rezultantă a formării intereselor în direcţia
antisocială. Tot ca o trăsătură a personalităţii infractorului minor, apare duplicitatea
comportamentului ca o a doua natură, dând artificialitate întregii sale conduite. Infractorul minor
este conştient de caracterul antisocial şi distructiv al acţiunilor sale, lucrând de multe ori în taină,
observând, plănuind şi totodată ferindu-se de controlul adulţilor şi în special al autorităţilor.
Pentru EL, apare obsesivă ideea de a acţiona în maniera de a nu fi decoperit, ceea ce face ca
tensiunea dominatoare să crească, apărând de multe ori inhibitoare în momentele cele mai
decisive ale infracţiunii. Frica dominantă devine „paralizantă”, inhibând instanţa corticală în
funcţionarea căreia se vor produce hiatusuri şi greşeli care-l pot trăda la un moment dat. La
nivelul descifrării mecanismelor interne ale conturării personalităţii, stau implicate: mobilurile,
motivaţiile şi scopurile acţiunilor delictuale. Adolescentul delincvent este ostil la dialog,
răspunde vag şi lacunar, comunică greu şi monosilabic. Foloseşte un limbaj argotic pentru a-şi
ascunde abilităţile verbale sărace. La adolescentul delincvent sunt slab dezvoltate capacitatea de
sinteză şi sistematizare şi toate structurile superioare ale gândirii sunt întârziate, el neputând
interpreta în mod critic realitatea, conştientizând doar parţial importanţa majoră a sferelor vieţii
şi activităţii sociale. El nu-şi poate formula explicit unele întrebări de esenţă asupra locului şi
menirii propriei persoane, autoreflexia şi autoanaliza care sunt specifice acestei vârste sunt
distorsionate. De asemenea, la adolescentul cu comportamente deviante apare o fantezie
debordantă, el disimulează frecvent, recurge la minciuna de imaginaţie. Memoria este puternic
colorată emoţional, memoria afectivă este mai dezvoltată în raport cu cea verbală şi motrică.
Tulburările de percepţie spaţială şi temporală determină înregistrarea şi fixarea incorectă a
dimensiunilor spaţio-temporale. Memoria imediată prevalează memoria de durată. În ceea ce
priveşte învăţarea la care apelează adolescentul cu comportament deviant se bazează pe copierea
conduitelor negative ale celor din anturajul său infracţional. El înregistrează performanţe slabe la
obiectele teoretice din şcoală. Conflictele motivaţionale care determină minciuna de justificare
(de motivaţie, de apărare şi cea de vanitate) apar foarte des la aceşti adolescenţi, nivelul de
aspiraţie fiind scăzut. Au un slab control voluntar generează laşitatea, disimularea, tentaţia
vicioasă către alcool, droguri, distracţii cărora nu le poate rezista. Adoră falşii eroi, în lipsa unora
reali, demni. De obicei, adolescentul deviant nu posedă deprinderi igienico-sanitare, de
comportare civilizată, de planificare şi disciplinare a activităţii proprii, de relaţionare socio-
afectivă. Deprinderile speciale sunt deficitare: ticuri frecvente în coordonarea mişcărilor, gestică
şi expresie, dificultăţi în perceperea şi aprecierea rapidă şi precisă a stimulilor, în distingerea
culorilor, mirosurilor şi gusturilor. În general, greu educabili, extravertiţi, adolescenţii devianţi
prezintă lacune în formarea deprinderilor intelectuale din cauza abandonului şcolar. Subiecţii
introvertiţi, provenind din familii viciate, fiind uşor condiţionabili, achiziţionează cu uşurinţă
deprinderi şi obişnuinţe imorale din mediile pe care le frecventează. Aceste deprinderi tind să
devină obişnuinţe negative (vagabondaj, furt, agresivitate, violenţă), transformându-se, prin
dependenţă, în trebuinţe interioare. Atitudinile adolescentului delicvent (faţă de sine şi faţă de
oameni, faţă de muncă şi faţă de valorile sociale) reflectă o imaturitate caracterologică ilustrată
prin: autocontrol insuficient; impulsivitate şi agresivitate în plan verbal şi faptic, simţindu-se
neglijat şi persecutat; subestimarea greşelilor şi actelor antisociale comise; indolenţă, indiferenţă
şi dispreţ faţă de muncă, trăind pe seama altora ca parazit social; nonconformism acut;
respingerea societăţii în ansamblu, percepţie falsă asupra rolului său social actual şi viitor, deci
dificultăţi de integrare socială; indiferenţă / repulsie faţă de şcoală; înclinat spre lăudăroşenie şi
minciună; carenţe în a se disciplina; o ţinută neglijentă, neîngrijită; dezorientat din cauza
răsturnării valorilor (sociale); confuzia valorilor morale; atitudini uimitoare, decepţionante,
îngrijorătoare (care adesea dispar după criză); solidaritatea între membrii grupului; setea de
aventură şi afirmare pentru a-şi cuceri faima cu orice preţ; lipsa de cultură; succesiune de
autoaprecieri contradictorii (supraestimarea alternează cu subestimarea); nevoia de autoanaliză
pentru a-şi defini conţinutul şi opinia despre sine; insistenta căutare de modele; permanenta
comparare şi raportare la alţii pentru a-şi determina măsura propriei valori; lipsă de idealuri,
frustraţie educaţională; atitudinea de opoziţie faţă de universul adulţilor.
4) Modele de programe de reabilitare psihologica a deincventului minor.

In primul rand, trebuie ca programele respective sa se bazeze pe intrebarile de baza ( CE?, DE

CE?, CUM?, CE si UNDE CAUTAM?)
1. Informaţiile (CE?) – informaţii cât mai complete şi cât mai exacte referitoare la problematica
delincvenţei juvenile (cauze, forme ale delincvenţei, profilul minorului delincvent şi / sau
profilul copilului în risc, legislaţia în vigoare, modalităţi de prevenire şi combatere etc.)
2. Motivaţia (DE CE?) – motivaţia schimbării pentru a obţine rezultatele aşteptate (schimbarea
atitudinilor şi comportamentelor), argumentare judicioasă a necesităţii schimbării, o justificare
puternică care să se bazeze pe motive de ordin emoţional şi cognitiv Exerciţiile de conştientizare
a amplorii fenomenului delincvenţei juvenile şi a gravităţii consecinţelor sunt un excelent mijloc
de creare a motivaţiei schimbării.
3. Deprinderi şi abilităţi practice necesare pentru comportamentul dorit (CUM?) – o componentă
practică, de aplicare şi exersare a noilor atitudini şi comportamente (exersarea unor atitudini şi
comportamente prosociale: toleranţă, sprijin etc.) Un astfel de program trebuie să se bazeze pe
jocuri, exerciţii, aplicaţii care să demonstreze concret cu poate fi manifestat un comportament
sau o atitudine şi care să ofere posibilitatea practicării lui în scopul însuşirii.
4. Resurse (CE şi UNDE CĂUTĂM?) - ce şi unde căutăm când ne confruntăm cu o problemă
legată de tematica programului (serviciile care există în comunitate, resursele la care pot apela
dacă, de exemplu, intră în contact cu un copil în risc sau delincvent sau dacă eu sunt în risc de a
deveni victimă). Acest model al unui program de reabilitare a delincventului minor se bazează pe
cea mai importantă formă de învăţare care valorifică experienţa şi activitatea – învăţare
experienţială - SPUNE-MI ...UIT, ARATĂ-MI ... ÎMI AMINTESC, IMPLICĂ-MĂ ...
ÎNŢELEG! Oamenii retin: 10% din ceea ce citesc, 20% din ceea ce aud, 30% din ceea ce văd,
50% din ceea ce văd şi aud, 70% din ceea ce spun,90% din ceea ce spun în timp ce fac. Insa cel
mai important aspect, activitatile nu trebuie impuse.

Modalităţi de proiectare/planificare şi evaluare a activităţilor din cadrul unui program de

reabilitare a delincventului minor. Se recomandă a se realiza o planificare lunară a activităţilor
pentru fiecare beneficiar sau pentru un grup. Structura planificării poate fi: scop, 1-3 obiective,
titluri şi descrierea succintă a activităţilor, resurse, standarde de performanţă şi modalităţi de
evaluare. Evaluarea activităţilor realizate trebuie să aibă, în principal, caracter formativ şi se
poate realiza, în funcţie de tipul de activitate, prin: discuţii, chestionare, foi de lucru, fişe de
observaţii, aprecierea lucrărilor realizate, expoziţii etc.

Exemple de activitati:

„Scrisoare de încurajare”

- Se recomandă să se realizeze în cadrul unui program de dezvoltare a abilităţilor de coping,

estimarea riscului; se recomandă pentru tineri de 14-18 ani.
Scop: Să analizeze funcţia pe care o îndeplineşte comportamentul de consum de substanţe
nocive. Să identifice comportamentele sănătoase/abilităţile care au aceeaşi funcţie şi care pot
înlocui comportamentul de risc.
Desfăşurare: Elevii scriu o scrisoare de încurajare către un prieten imaginar care are un
comportament de risc (fiecare elev alege unul din comportamentele stilului de viaţă). În această
scrisoare, trebuie să-l convingă pe prietenul imaginar să renunţe la comportamentul nesănătos.
Este important ca în scrisoare să apară o descriere a comportamentului de risc, idei despre acest
comportament, alternative sănătoase la acest comportament, motive pentru care prietenul
imaginar ar trebui să ia o decizie pentru a-şi schimba comportamentul. Elevii pot scrie şi despre
cum să iei decizii responsabile, cum să îţi creezi încrederea în tine, de ce e important să fii
sănătos.
Puncte de discuţie: 1. Care sunt comportamentele de risc mai frecvente la bărbaţi/ femei?
2. Ce observăm în privinţa încrederii în sine la femei/ bărbaţi ? Există diferenţe?
3. Dar în privinţa altor abilităţi necesare în viaţă ?

„Asumarea riscului”

- Se recomandă să se realizeze în cadrul unui program de dezvoltare a abilităţilor de estimare

a riscului; se recomandǎ pentru tinerii de 14-18 ani.
Scop: Să identifice riscuri pe care şi le asumă şi consecinţele riscurilor asumate. Materiale
necesare: Coli de hârtie; marker-e.
Desfăşurare: Participanţii stau în cerc pe scaune. Facilitatorul enunţă afirmaţii de genul celor de
mai jos prin care cere să-şi schimbe locul cei care şi-au asumat riscul:
1. Să conducă maşina.
2. Să meargă la şcoală cu temele nefăcute.
3. Să mănânce foarte mult sau alimente nesănătoase.
4. Să comunice cu persoane necunoscute.
5. Să spună un secret unui prieten/ coleg/ adult.
6. Să fumeze.
7. Să circule seara târziu prin locuri necirculate.
Participanţii pot expune şi ei enunţuri legate de riscuri întâlnite în experienţa lor de viaţă. Pe
grupuri mici, participanţii găsesc consecinţe posibile (şi pozitive şi negative) ale riscurilor
enunţate. Puncte de discuţie: Se discută despre risc, ce înseamnă asumarea riscurilor,
identificarea situaţiilor de risc, paşi de depăşire a riscurilor. Sunt diferite riscurile pentru fete şi
băieţi? Care este diferenţa dintre persoanele care sunt în situaţii de risc care dezvoltă probleme
şi care nu dezvoltă probleme?

Exemple de activităţi de autocunoaştere şi intercunoaştere

Exerciţii şi jocuri individuale sau de grup (4 – 20 persoane) care au ca principal scop o mai
bună cunoaştere a propriei persoane şi/sau a celorlalţi. Ele pot optimiza relaţiile prin dezvoltarea
unor atitudini prosociale ca înţelegere, toleranţă, acceptare etc. prevenind astfel eventuale
conflicte.

1. „Eu sunt ... şi-mi place să mănânc .../ să citesc .../ să mă îmbrac cu ... / etc.”

Scop: Optimizarea cunoaşterii de sine şi / sau a acelorlalţi

Obiective:

O1. Să exprime în faţa grupului propriile preferinţe în ceea ce priveşte mâncarea,

îmbrăcămintea, interesele;
O2. Să asculte preferinţele celorlalţi.

Exemple de activităţi culturale şi de cunoaştere

Activităţile care au ca scop consolidarea/completarea cunoştinţelor, lărgirea sferei cunoaşterii şi

formarea/exersarea deprinderilor cognitive În această categorie de activităţi includem toate
activităţile care facilitează reintegrarea şcolară sau optimizarea situaţiei şcolare, completarea
culturii generale şi de specialitate, exersarea deprinderilor cognitive de bază (calcul şi rezolvare
de probleme matematice, scris-citit, învăţare etc.). Ele pot optimiza relaţiile prin creşterea stimei
de sine şi valorificarea intereselor deţinuţilor.

Exemple:

1. Activităţi de asistare/sprijinire a beneficiarilor reintegraţi şcolar în efectuarea temelor;

2. Discuţii pe marginea unor cărţi citite/filme vizionate – aceste discuţii se pot organiza spontan
dacă constatăm că există interese comune în rândul membrilor grupului (toţi au vizionat un film
care i-a impresionat) sau pot fi provocate prin vizionarea unor filme în grup şi discutarea lor
ulterioară sau prin recomandarea unor lecturi ca suport pentru discuţii tematice. Alegerea
filmului/ cărţii se face în funcţie de grup.

Lista proverbelor şi aforismelor

Scop: compararea părerilor spontane ale membrilor unui grup, aflarea opiniilor acestora cu
privire la diferite situaţii.

Obiective:
O1: Să –şi spună părerea cu privire la conţinutul unor proverbe sau aforisme
O2: Să asculte opiniile celorlalţi
O3: Să respecte reguli de comunicare în grup
1. Fiecare participant completează individual chestionarul.
2. Se compară răspunsurile tuturor participanţilor, fiind trecute într-un tabel sintetic astfel: în
prima coloană se consemnează numărul de ordine al proverbelor, iar în celelalte coloane se trec
răspunsurile persoanelor. În cazul în care există unanimitate a răspunsurilor, se cere membrilor
grupului să explice de ce au dat aceleaşi răspunsuri. Dacă răspunsurile sunt divergente, se
organizează o discuţie asupra cauzelor.
3. La final se organizează o discuţie privind dificultăţile legate de comunicare (aceleaşi expresii,
foarte cunoscute şi recunoscute, pot să nu aibă aceeaşi semnificaţie pentru toată lumea) şi se
subliniază că multe dintre stările tensionate au ca sursă superficialitate a modului în care sunt
formulate opiniile, aprecierile referitoare la persoane, situaţii.

In urma programelor de reabilitare psihologica a delincventului minor este necesar ca acesta sa

capete anumite deprinderi sau abilitati.

Abilităţi sociale:

1) abilităţi de comunicare interpersonală:

2) comunicare verbală/ nonverbală;
3) ascultarea activă;
4) oferirea/ solicitarea feedback-ului;
5) comunicare asertivă;
6) empatia – înţelegerea nevoilor celuilalt şi exprimarea acestei înţelegeri;
7) iniţierea relaţiilor adaptative – cu prietenii, de colaborare, echipă, familie; gestionarea
(menţinerea / încetarea) relaţiilor;
8) lucrul în echipă / evaluarea propriului rol în echipă;
9) acceptarea diferenţelor de opinii/ contribuţii/ stil;
10) căutarea/ oferirea suportului social;
11) gestionarea conflictelor;
Abilităţi emoţionale:

1)autoreglare emoţională:
2) identificarea propriilor emoţii;
3) recunoaşterea emoţiilor celorlalţi;
4)autoeficacitate emoţională;
5) înţelegerea cauzelor emoţiilor;
6)comunicarea asertivă a emoţiilor negative;
7)controlul acceselor de furie;
8)abilităţile de coping - folosirea mecanismelor de coping prosociale în locul mecanismelor
antisociale (agresive) sau asociale (izolare, evitare). Abilităţile de coping prosociale includ
procese de schimb de informaţii, management comportamental, rezolvare de probleme;
9)managementul stresului;

Abilităţi cognitive:

1) evaluarea propriilor abilităţi;

2) rezolvare de probleme - abilitatea de a recunoaşte probleme sau de a formula obiective,
de a dezvolta strategii de reducere sau eliminare a problemei în mod eficient sau de a
progresa înspre îndeplinirea unui obiectiv;
3) luarea deciziilor;
4) abilităţi de influenţare şi persuasiune;
5) abilităţi de negociere;
6) flexibilitatea cognitivă;
7) căutarea suportului informaţional / selectarea informaţiei;
8) abilităţi de estimare corectă a riscului (prevenţia exploatării la copii deja victime ale
abuzurilor);

Abilităţi comportamentale:

1) abilităţi privind siguranţa personală;

2) stil de viaţă sănătos;
3) managementul timpului, abilităţi de petrecere a timpului liber;
4)managementul bugetului;
5)dimensiunea de gen: promovarea echităţii de gen;
6)identitatea sexuală;
7) percepţia propriei sexualităţi la copiii abuzaţi sexual de ex. la băieţi abuzaţi percepţia
masculinităţii şi feminităţii.

5)Corelatia aspectului psihologic cu cel juridic in cadrul programelor de reabilitare.

Sub aspect psihologic, reabilitarea depinde în mare măsură de două elemente care aparţin
primelor faze ale activităţii judiciare şi anume:
-dacă infractorul se consideră vinovat în faţa legii prin fapta reţinută în sarcina sa;
-dacă infractorul consideră pedeapsa acordată de completul de judecată ca „echitabilă” sau
exagerată;
La aceste două aspecte concură şi modul de interpretare a fazelor activităţii judiciare, astfel:
-dacă deţinutul se consideră nevinovat, atunci va considera hotărârea judecătorească o mare
nedreptate şi va determina declanşarea unei revolte interne şi ură faţă de cei responsabili sau un
blocaj ideo-afectiv care îi va paraliza întreaga fiinţă, ajungând să se închidă în sine, să se izoleze
de cei din jur, refuzând comunicarea şi cooperarea, ajungând uneori la ideea sinuciderii;
-dacă deţinutul se consideră vinovat, poate parcurge perioada de detenţie fără tulburări notabile
de comportament, acceptând rigorile impuse.
Pentru eviatarea contaminarii psihologice este neceasar ca programele de reabilitare sa fie
derulate inca de la inceputul observarii anumitor deviante, aceste programe urmind a fi realizate
inclusive si in cadrul sistemului penitenciar . Pentru toate aceste situaţii, în fiecare penitenciar,
deţinutul, în cazul nostru deţinutul minor, se poate adresa atunci cînd doreşte serviciului de
reintegrare socială, unde, cu ajutorul specialiştilor (psihologi, educatori, profesori, jurişti, preoţi)
sunt derulate în permanenţă programe de reabilitare psihologice. Programele de reabilitare
psihologica sunt constituite din 3 elemente esentiale: reeducare şi recreere, terapie-psihoterapie
şi de reintegrare socială. Aceste programe se derulează pe o perioadă de timp limitat, la cererea
deţinuţilor, participarea la desfăşurarea lor fiind absolut voluntară (rămâne la latitudinea
deţinutului minor ce program susţinut de serviciul de reintegrare socială îşi alege). Fiecare din
cele trei secvenţe prezentate anterior, îşi au specialitatea lor, antrenând deţinutul minor în
activităţi menite a proteja sănătatea mentală, dar şi integritatea fizică a acestuia. Astfel,
reeducare şi recreere continuă educaţia în concordanţă cu învăţământul public. Importante sunt
cele trei axe de referinţă, ce incumbă rolul central al educaţiei (materializat prin educaţia
prezentă în dezvoltarea individuală, efectul umanizant al educaţiei asupra vieţii din închisoare,
rolul educaţiei în resocializare şi nevoile educaţionale ale populaţiei din penitenciare),
necesitatea folosirii mass-mediei în informarea cotidiană a deţinutului cât şi implicarea sportului
pentru menţinerea condiţiei fizice şi a sănătăţii prin programe zilnice (rolul plimbărilor în aer
liber, practicarea regulată a exerciţiilor de gimnastică, „gestionarea” eficientă dar şi cu precauţie
a timpului liber). Programele terapeutice centrate pe probleme de comportament incluzând
interacţiunea, acţionează în bună parte prin informare şi încurajare, fiind necesară pentru
derularea lor, participarea voluntară a deţinuţilor, dovedind funcţionarea eficientă a programului.
Necesitatea apoi a alegerii cu foarte multă atenţie, responsabilitate şi rigoare profesională, a
terapiei medicale sau psihoterapiei menite a ameliora o situaţie creată sau de a deveni o
modalitate de expresie comportamentală (ergoterapie,artterapie). Tot aici au loc conceperea şi
realizarea programelor terapeutice vizând în primul rând situaţii de risc comportamental şi
anume: controlul furiei, modificări comportamentale, agresivitatea, infracţiuni sexuale,
dependenţa de droguri, dezintoxicare, SIDA. Cea de a treia componentă a serviciilor de
reintegrare socială din penitenciare, acordă o atenţie deosebită programelor de reintegrare socială
ce se centrează cu precădere pe participarea deţinuţilor la bunul mers al societăţii şi nu la
excluderea lor din rândul membrilor săi. Aici un rol deosebit şi special se acordă programelor
care vizează contactul sporit cu familia, cu alte persoane cât şi cu cele de care depinde realizarea
profesională sau alte relaţii cu lumea de afară, colaborarea cu parteneri educaţionali de afară, prin
ONG-uri sau persoane fizice, reprezintă altă formă de relaţionare privind reinserţia socială şi
profesională a deţinutului, cu precădere în cazul nostru, a celui minor.

6) Principiile de baza in cadrul programelor de reabilitare psihologica a delincventului minor

1)- respectarea şi promovarea dreptului fiecărui minor = dreptul la protecţia specifică pe care o
acordă legea în virtutea condiţiei sale, dreptul la educaţie şi formare profesională, dreptul la
demnitate şi intimitate, dreptul la asistenţă medicală, dreptul de a fi informat asupra drepturilor şi
obligaţiilor sale, asupra situaţiei personale şi juridice, libertatea credinţei religioase şi alte
drepturi;
2)- interesul superior al minorului = condiţii de viaţă corespunzătoare, dezvoltare fizică şi psiho-
socială normală, protecţie împotriva oricărei forme de abuz sau maltratare, ocrotire şi educaţie
personalizată, liberă exprimare, intimitate, dezvoltarea legăturilor cu propria familie, reintegrarea
familială şi socială;
3)- individualizarea tratamentului = pe toată perioada executării măsurii educative se va ţine
seama de vârstă, stare de sănătate, sex, caracteristicile personalităţii şi capacităţile acestuia, nivel
educaţional, precum şi cauzele care au determinat săvârşirea infracţiunii; în funcţie de evoluţia
minorului, acest tratament va fi modificat periodic;
4)- educaţia integratoare = va avea loc prin desfăşurarea unor activităţi în comunitate cu
sprijinul specialiştilor din comunitate, pentru a pregăti întoarcerea minorului în societate;
5)- egalitatea şanselor educaţionale = se va realiza accesul la toate formele de instruire şi
educaţie atât pe orizontală cât şi pe verticală; învăţământul primar, gimnazial, profesional,
cursuri de perfecţionalizare cu durata de un an, pentru iniţiere în meserie, clase profesionale
pentru şcoala de ucenici din învăţământul de masă;
6)- continuitatea = conceperea şi realizarea activităţilor de şcolarizare, calificare şi recuperare,
într-un continum educaţional care să garanteze formarea echilibrată a persoanei;
7)- specializarea = crearea unor echipe interdisciplinare care să realizeze traseul educaţional la
capătul căruia, fiecare minor să fie capabil să trăiască respectând legea, mutând accentul de pe
latura custodială pe cea educaţională, fiind justificat conceptul de importanţă a educaţiei în
dezvoltarea individului şi a comunităţii, de efectul umanizant al educaţiei asupra vieţii într-un
mediu închis şi rolul esenţial în resocializare, de numeroasele şi diversele nevoi educaţionale ale
minorului internat.

7) Concluzii

In concluzie putem spune ca programele de reabilitare psihologica a delincventului minor, sunt o

forma de intervenţie adresată persoanelor aflate intr-o situaţie de criză, in cazul nostrum a
delincventului minor.Programele de reabilitare psohologica ajută beneficiarul să controleze
situaţia şi să găsească soluţii pentru problema cu care se confruntă. Consilierea se axează pe
dezvoltarea unor abilităţi practice. In urma celor expuse mai sus, am desprins urmatoarele trei
obiective fundamentale ale programelor respective :

1)valorificarea resurselor personale ale beneficiarului

2)conştientizarea propriilor nevoi şi limite

3)identificarea modalităţilor de depăşire a situaţiilor dificile

Consider, ca legislatia Republicii Moldova, totusi nu are reglementari exprese in ceea ce priveste
programele de reabilitare a delincventului minor, acestea fiind vagi. Deasemenea, consider ca
este necesar de a acorda o atentie sporita de catre legislatie pentru programele de reabilitare ,
respectiv este necesara existenta unor reglementari exacte, dar care sa nu ingradeasca vointa
delincventului minor. Deci, doar în urma unei schimbări de perspectivă, puteam realiza funcţia
tutelară a justiţiei care se va transforma din clasica reprezentantă a autorităţii, într-o modalitate
de creare a legăturilor sociale privind redefinirea statutului de infractor minor.
Bibliografie:

1) “ Delincventa Juvenila” Suport de Curs. Maria Strulea, Dorina Gurev. Chisinau 2013
2) http://www.bjmures.ro/bd/P/001/05/P00105.pdf
3) http://irp.md/media/press_releases/519-ce-este-delicvena-juvenil-i-care-sunt-motivele-
apariiei-ei.html
4) http://www.scritub.com/sociologie/Delicventa-juvenila841710136.php
5) http://www.rasfoiesc.com/legal/criminalistica/DELINCVENTA-JUVENILA-ASPECTE-
C73.php
6) http://ziarullumina.ro/delincventa-juvenila-o-drama-sociala-26711.html