Ministerul Afacerilor Interne

al Republici Moldova

Academia,,Ștefan cel Mare’’ a MAI

Facultatea Drept, Administrație și Ordine Publică

Disciplina:Criminologia

REFERAT
Tema: ,, Criminalitatea minorului’’

Chișinău-2023
 Cuprins:
Introducere ..............................................................................................................3
1. Caracteristica criminologică a criminalităţii minorilor...................................4
2. Particularităţile determinantelor comportamentului infracţional al minorilor. 6
3.Cauzele ce favorizează atragerea minorilor în activităţi criminale ....................7
4 Rolul subdiviziunilor organelor de poliţie în prevenirea atragerii minorilor în
activităţi criminale................................................................................................9
5.Prevenirea infracţiunilor comise de minori......................................................11
Concluzie...............................................................................................................12
Bibliografie .....................................................................................................13
Introducere .
Cele mai frecvente infracțiuni comise de minori și tineri sunt furturile, care se disting prin
varietatea modurilor de operare, mărimea grupurilor infracționale, valoarea diminuată a
pagubelor etc. Marea majoritate a furturilor sunt comise în dauna avutului privat. De regulă, se
sustrag obiecte de dimensiuni mici, ușor vandabile sau consumabile (dulciuri, băuturi, țigări) și,
desigur, bani. În acțiunile lor (moduri de operare) ei (infractorii minori) manifestă multă fantezie
și ingeniozitate, pătrund prin locuri inaccesibile infractorilor „adulți”, folosesc mai rar
instrumente sau dispozitive specifice spărgătorilor profesioniști, improvizează și utilizează
mijloace găsite întâmplător (la fața locului), nu manifestă prea multă grijă pentru protejarea
urmelor, ceea ce permite descoperirea lor mai rapidă. În cazul depistărilor la locul faptei, de
regulă folosesc fuga, mai puține fiind cazurile când sunt violenți. Acești infractori caută să se
debaraseze urgent de bunurile furate, oferindu-le spre vânzare în apropierea locului furtului la
prețuri mici. De obicei, comit furturile în grup, împreună cu infractori versați. S-a constatat și o
recrudescență a infractorilor contra vieții și integrității corporale a persoanelor (omor, tentative
de omor, vătămări corporale grave etc.), săvârșite în grup, având ca mobil jaful și violul, mai
puțin uciderea oamenilor. Sunt vizate persoanele lipsite de apărare (bătrâni, copii), în zone
izolate, iar înainte de comiterea faptelor, consumă alcool și chiar substanțe halucinogene. De
asemenea, s-a constatat și o proliferare a numărului de tâlhării, multe pentru sume sau bunuri cu
valoare derizorie, dar în schimb cu violențe extreme, majoritatea în mediul urban, în locuri
dosnice și în grup cu infractori experimentați (recidiviști). Criminalitatea minorilor este un tip
infracțional ce se caracterizează prin particularități tipice, trăsături dis- tincte determinate de
indicii cantitativi și calitativi ai stării și cauzalității acesteia, de personalitatea infracto- rului care
acționează în baza motivelor egocentriste și a unui psihic fragil, de măsurile specifice de
influență anticriminală.
1. Caracteristica criminologică a criminalităţii minorilor

Criminalitatea minorilor reprezintă totalitatea acțiunilor sau inacțiunilor, din punct de vedere
penal, săvârșite pe un anumit teritoriu, într-o perioadă anumită de timp, de către persoane
(minori) care încă nu au atins vârsta.

Trăsăturile specifice ale criminalității minorilor sunt determinate de particularitățile fiziologice-

soma- tice, psihice și morale ale minorilor, precum și de inma- turitatea socială a acestora. În
adolescență, procesul formării morale a personalității este însoțit de acumu- larea experienței,
inclusiv a celei negative care inițial poate să nu se exteriorizeze sau se poate manifesta mult mai
târziu. Minorii de vârsta de la 14 ani până la 18 ani, pe de o parte, ating un nivel destul de înalt al
socializării (la ei apare independența, perseverența, capacitatea de a-și putea controla
comportamentul propriu, a avea stăpâ- nire de sine), iar pe de altă parte, decurge în continuare
procesul de socializare a acestora prin instruirea și fi- nalizarea studiilor în gimnazii, licee sau
colegii, prin înțelegerea de către minori a locului și rolului lor în so- cietate, prin acumularea
experienței de către aceștia în relațiile interpersonale. La această vârstă, minorii sunt prea
categorici, irascibili, violenți, dezechilibrați, inca- pabili de a evalua situația cu luarea în vedere a
tuturor circumstanțelor. Noțiunea de personalitate are în vedere individuali- tatea umană unică,
irepetabilă, anticipativ modificatoare a mediului, deci creatoare, în integralitatea determină- rilor
sale biopsihosocioculturale. Trecerea de la o stare la alta a sistemului de personalitate este o
permanentă devenire, ea fiind determinată nu numai de ceea ce este sistemul actual, fizic, psihic
sau social, nu numai de ceea ce a fost experiența complexă a persoanei și societății, ea este
determinată și de ceea ce vrea, persoana și socie- tatea, să fie acea personalitate în viitor . 1 În
cadrul orientării biologice clasice, termenul de personalitate a devenit sinonim cu
individualitatea fizi- că și patologică, sumă a unor sintagme care, împreună, configurau portretul
unui tip distinct de comportament uman, caracterizat prin predestinare ereditară și nebu- nie
morală .2 În orientarea sociologică, conceptul de personalitate a delincventului este considerat o
variantă în viziunea căreia persoana este rezultatul influențelor determinate ale factorilor
socioculturali . În orientarea psihologică, personalitatea delincven- tului este o sinteză a tuturor
trasăturilor biopsihosocia- le, cu un înalt grad de stabilitate și care atribuie de sine inconfundabilă
individului delincvent, prin atitudinea sa de antisociabilitate . Din punct de vedere criminologic,
se poate distinge personalitatea minorului în momentul trecerii la actul delincvențial (factori
declanșanți) și factori care ante- rior au influențat formarea personalității delincventului (factori
predispozanți). Dezvoltarea personalității este determinată și de influența celor cinci crize de
vârstă prin care trece omul în evoluția sa și care se manifestă mai mult sau mai puțin accentuat.
trăsătură criminologică a infracțiunilor săvârșite de minori este violența, agresivitatea nemotivată
și cruzimea. Criminalitatea minorilor se evidențiază printr-o cruzime deosebită, prin obrăznicia și
impertinența infractorilor minori în raport cu victimele lor. Este important să constatăm că
minorii deseori depășesc acea limită a violenței și cruzimii, care în situația concretă era
suficientă pentru atingerea scopului 3.

1
17. Carcea Maria Ileana. Cunoașterea personalității: Suport de curs IDD. Partea I. Iași: Universitatea Tehnică
„Gheorghe Asachi”, 2000, p.14.
2
18. Narcis Giurgiu. Elemente de criminologie. Iași: Chemarea, 1992, p.161.
3
25. Gladchi Gh., Dodon U. Criminalizarea şi victimizarea minorilor (studiu socio-juridic). În: Analele ştiinţifice ale
Academiei „Ştefan cel Mare” a M.A.I. al Republicii Moldova. Ştiinţe socioumanistice. Ed. a V-a. Chişinău, 2005, p.
146-152.
criminalitatea minorilor, fiind parte componentă a fenomenului criminalității în ansamblu, în
același timp își are particularitățile sale specifice, care permit cercetarea acesteia ca obiect de
sine stătător al criminologiei. Trăsăturile distincte ale criminalității minorilor sunt determinate în
mod dominant de personalitatea infractorului minor care este, în acest sens, un element-cheie în
structura criminologică a tipului infracțional respectiv. Personalitatea infractorului minor are
trăsături biopsihosociale specifice. Dintre acestea fac parte lipsa experienţei de viaţă, formarea
nedefinită a orientării sociale, gradul de influenţă, orientarea spre grupurile neformale, dorinţa de
autoafirmare în cadrul acestora, tendinţa de demonstrare a independenţei, atitudinea sfidătoare
faţă de normele morale, iresponsabilitatea de acţiunile proprii, orientarea spre satisfacţia de
moment. Aceste particularități biopsihosociale nu pot să asigure rezistența la frustrare a
minorului, reținerea acestuia de la diferite ispite și suportarea cu fermitate a neplăcerilor. Ca
urmare, minorii devin vulnerabili față de delincvență.

Criminalitatea minorilor are un anumit specific care este condiţionat de particularităţile acestei
categorii de persoane şi de statutul lor în societate. De aceea, legislaţia Republicii Moldova
conţine norme separate care prevăd răspunderea şi pedepsele penală pentru persoanele în vîrsta
cuprinsă între 14-18 ani. Noţiunea de „criminalitate a minorilor” nu este unică, în literatura este
întîlnit termenul de „criminalitatea adolescenţilor”. După perioada de adolescenţă urmează
tinereţea, dar termenul de criminalitate a tinerilor, de asemenea, conţine unele lacune, deoarece
tinereţea nu se limitează la vîrsta de 18 ani. Noţiunea de ”criminalitate infantilă”, utilizată în
situaţia delictelor comise de persoanele cu vîrsta de pînă la 15-16 ani, pe cînd infracţiunile
comise la 17-18 ani nu mai pot fi identificate ca fiind ”infantile”. Comparînd indicii cantitativi ai
criminalităţii minorilor cu cei ai criminalităţii persoanelor mature, trebuie să ne bazăm pe faptul
că prima categorie include doar perioada de 4 ani de viaţă, iar ultima - zeci de ani. Diferenţele
sînt mari şi sub aspect calitativ, de exemplu, minorii nu comit infracţiuni de serviciu sau în sfera
publică. Pentru criminalitatea minorilor este specifică latenţa înaltă, deoarece multe delicte
comise de ei sînt percepute drept zburdălnicie condiţionată de imaturitatea socială (furturile în
familiei sau de la colegi în liceu, de la vecini; bătăi fără motiv sau din motive huliganice etc.). De
aceea, în evidenţă statistică sînt trecute, în special, infracţiunile violente grave şi violent-
acaparatoare comise de minori - omoruri, vătămare gravă a integrităţii corporale, violurile,
huliganism agravat, furturile şi atacurile tîlhăreşti. Persoanele ce comit delicte la o vîrstă precoce
se supun mai greu corectării în consecinţă alcătuiesc ”rezerva” principală a criminalităţii
recidive. Nivelul criminalităţii minorilor depinde de calitatea activităţii de contracararea acesteia
sau de eforturile subiecţilor profilaxiei infracţiunilor. În cadrul structurii criminalităţii minorilor
predomină furturile din patrimonial părinţilor, huliganismul agravat, vătămări a integrităţii
corporale, violuri. Aproximativ 10% din infracţiuni sînt legate de circulaţia ilegală a drogurilor.
Criminalitatea minorilor constituie 10% din criminalitatea generală.

Tendinţele negative cu referire la criminalitatea minorilor, la etapa actuală sînt:

1) orientarea tot mai mare spre infracţiunile cu scop de profit şi acaparator-violente (jafuri,
furturi, atacuri tîlhăreşti);

2) sporirea numărului de infracţiuni care necesită „calificare” profesională (pungăşii, furturi din
apartamente, furturi de autoturisme, racket etc.);
 3) tendinţa continuă de ”întinerire” a criminalităţii. Astfel, 1/5 din infracţiuni sînt comise de
minorii care nu au atins vîrsta de 14/16 ani, adică nu constituie subiecţi ai infracţiunii;

4) dezoltarea cazurilor de infracţiuni cu implicarea fetelor minore, inclusiv la infracţiunile grave

(atacuri tîlhăreşti, omoruri);

5) dezoltarea numărului de infracţiuni săvîrşite din motive neînsemnate sau fără motiv, cu o
deosebită cruzime şi impertinenţă;

6) apariţia unor infracţiuni „netradiţionale” pentru minori (omoruri de ritual, capturarea

ostaticilor, vandalismul etc.);

7) sporirea manifestărilor „de fon” (utilizarea drogurilor, consumul abuziv de alcool, prostituţia,
sporirea cazurilor de contaminare cu boli venerice şi HIV/SIDA);

8) dezvoltarea numărului de persoane cu devieri psihice;

9) sporirea cazurilor de cooperare a infractorilor minori cu cei maturi, care au rol de organizatori
ai infracţiunilor;

10) răspîndirea tot mai evidentă a caracterului de grup al infracţionalităţii minorilor, care trece în
unul organizat.

Sub aspect criminologic, persoana infractorului minor are trăsături biologice sau psihologice
specifice. Dintre acestea fac parte lipsa experienţei de viaţă, formarea nedefinitivată a orientării
sociale; gradul de influenţă sporit; orientarea spre grupurile neformale, dorinţa de autoafirmare în
cadrul acestora; tendinţa de demonstrare a independenţei; iresponsabilitatea de acţiunile proprii,
orientarea spre satisfacţia de moment.

În criminologie, infractorii minori sunt adesea clasificați în funcție de natura infracțiunilor pe

care le comit sau de comportamentul lor delincvent. Câteva categorii întâlnite includ:

Infractori violenți: comit infracțiuni care implică violență fizică, cum ar fi agresiunea sau
tâlhăria.

Infractori non-violenti: Grupul acesta include persoane care comit infracțiuni mai degrabă non-
violente, precum furtul, fraudarea, vandalizarea sau încălcarea legilor privind drogurile.

Infractori sexuali minori: ei sunt implicați în comportamente sexuale ilegale, cum ar fi hărțuirea
sexuală sau agresiunea sexuală.

Infractori cu comportament antisocial: Minorii care au tendințe antisociale, cum ar fi

comportamentul repetat de hărțuire, bullying sau vandalizare.

Infractori cronicizați: sunt tineri care au un istoric extins de comportament delincvent sau care
tind să comită infracțiuni în mod repetat.

2. Particularităţile determinantelor comportamentului infracţional al minorilor

Determinantele criminalităţii minorilor sînt identice cu acele ale criminalităţii adulţilor. E vorba
de aceleaşi fenomene şi procese de criză care există în societatea noastră la macro- şi micro-
 nivele. Totodată sînt anumite particularităţi specifice legate de minoratul infractorilor.Pentru a
exprima determinantele delictelor comise de minori este esenţial să stabilim relaţia dinamică şi
interdependenţa dintre condiţiile de viaţă şi situaţia socială de dezvoltare a adolescentului, care
influenţează adaptarea sa la condiţiile mediului. Se are în vedere inadaptarea socială a
adolescenţilor, o asemenea socializare le oferă o anumită experienţă negativă şi contribuie
ulterior la comiterea de delicte. Comportamentul deviant se observă mai frecvent în cazul
minorilor, decît la alte categorii de vîrstă.Evitînd pedeapsa, minorii dobîndesc foarte repede
practica criminală, fiind provocat ulterior de asemenea motive, cum ar fi dorinţa de a trăi la
maximum, de a folosi băuturi alcoolice şi droguri, de a duce o viaţă depravată. În ultimul timp
s-a răspîndit termenul de „comportament autodistrugător”, care presupune un comportament al
persoanei lipsit de interes pentru viitor, necointeresat de realizarea pozitivă a potenţialului său,
conflictual cu mediu social, prin comportament provocător.

Tradiţional, factori determinanţi ai criminalităţii minorilor sînt consideraţi:

1. Influenţa negativă a familiei. Cercetările au demonstrat că în aproape toate cazurile aceasta a

fost cauza principală a comportamentului infracţional al minorului. De regulă, e vorba de o
atitudine a părinţilor lipsită de respect şi afecţiune faţă de copii, de un comportament crud şi
indiferent, cu beţii frecvente. Totodată, nefavorabilă poate fi atît o familie săracă, cît şi una
asigurată din punct de vedere financiar.

2. Educaţia incorectă. În condiţiile crizei social-economice profunde gimnaziile, liceele nu

corespund în mare parte cerinţelor cărora trebuie să le facă faţă. O parte din profesori au un
nivel scăzut de cultură generală sau pregătire profesională, fiind lipsiţi de autoritate în faţa
elevilor. Toate acestea le deplasează interesul pentru studii. Drept ideal în mediul adolescenţilor
apare omul de afaceri, îmbogăţit peste noapte.

3. Eschivarea de la munca social-utilă.Drept consecinţă, o mare parte din infractorii minori nu

au nici studii, nici serviciu.

3.Cauzele ce favorizează atragerea minorilor în activităţi criminale

Investigaţiile efectuate demonstrează că în Republica Moldova cca. 40% din infracţiuni se comit
de către adolescenţi, inclusiv în participare cu adulţi. Analiza cauzelor penale confirmă faptul că
fiecare a treia infracţiune, este comisă de minori sub influenţa negativă a persoanelor mature. În
lumina cercetărilor efectuate, constatăm că printre cauzele principale ale antrenării minorilor în
activităţi criminale sînt:

1) consumul abuziv de alcool, droguri;

2) influenţa negativă a familiei. Cauzele enumerate pot genera antrenarea minorilor în

infracţiuni, atunci cînd sînt condiţiile corespunzătoare ce creează o ambianţă favorabilă comiterii
crimei date.

La acestea se referă:

a) organizarea ineficientă a activităţilor extra-curriculare a minorilor;

b) delicvenţa minorilor la studii sau serviciu;

c) imperfecţiunea activităţii organelor de drept în combaterea implicării minorilor în acţiuni
criminale sau antisociale. Consumul abuziv de alcool, droguri. Folosirea alcoolului sau
drogurilor în cazuri aparte sau sistematic, fapt ce cauzează starea de ebrietate vizibilă.
Activităţile realizate în acest domeniu confirmă destul de convingător, faptul că excesul de
băuturi aloolice şi droguri constituie un fenomen social-negativ, care generează consecinţe grave
pentru consummator sau pentru întreaga societate. Complexitatea şi pericolul acestor consecinţe
sînt condiţionate de faptul că narcotizarea provoacă criminalitatea, traumatismul, destrămarea
familiilor, pierderea capacităţii de muncă, mortalitatea prematură, precum şi cheltuieli pentru
tratamentul consumătorilor. Analizînd problema alcoolismului şi narcomaniei prin prism
criminologică, este important să menţionăm, în primul rînd, că acest fenomen generează
deformarea personalităţii. Prin această noţiune, se subînţeleg schimbări negative considerabile de
statut, social-culturale, intelectuale, volitiv-emotive ale personalităţii, fiind cauzate de folosirea
excesivă şi îndelungată a alcoolului sau drogurilor. Deformarea alcoolică poate fi caracterizată
printr-un grad mai mic sau mai mare al criminalităţii. De aceea, în literatura criminologică e
convenit să se considere drept premisă iniţială faptul că „persoanele aflate la diferite stadii de
abuz de alcool (adică persoanele la un nivel divers de ebrietate şi alcoolism evident) sînt la un
divers grad criminogen”. Alţi autori împart crimele comise în stare de ebrietate în două grupe:

1) infracţiuni ce au fost comise sub influenţa consumului de alcool sau a drogurilor (huliganism,
violuri, leziuni corporale comise în stare de ebrietate alcoolică sau narcotică etc.);

2) infracţiuni, a căror comitere e posibilă în legătură cu existenţa alcoolismului şi narcomaniei

(delicte cointeresate, săvîrşite în scopul obţinerii mijloacelor pentru folosirea lor la procurarea
băuturilor spirtoase şi a stupefiantelor, precum şi antrenarea minorilor în beţii, consum de
narcotice, instigarea lor la evadări din preventoriile de tratament ş.a.). De altă părere este
I.Leikina, considerînd că „consumul abuziv de alcool în unele cazuri constituie cauza a comiterii
infracţiunilor, iar în alte cazuri contribuie doar la comiterea acesteia...”. Mai multi autori
consideră alcoolismul şi narcomania una din cauzele principale ale criminalităţii. După cum
presupunem, la antrenarea minorilor în activităţi antisociale, beţia constituie, cauza comiterii
crimei. Pe măsura intensificării stării de ebrietate alcoolică sau narcotic individul este dispus spre
agresivitate. În această privinţă, narcomania şi beţia, sub aspect al tendinţei de a face rost de
procurarea alcoolului, substanţelor narcotice, constituie deseori cauzele criminalităţii, în special,
ale antrenării minorilor în activităţi antisociale. Investigaţiile realizate în acest domeniu confirmă
că narcomania şi alcoolismul exercită o infuenţă deosebit de mare asupra delicvenţei recidive.
Acest fapt e specific pentru infracţiunile ce ţin de antrenarea minorilor în activităţi delictuale. De
obicei, implicatorii tineri, în vîrstă de 18-20 de ani nu dispun de bani pentru procurarea
băuturilor spirtoase sau a stupefiantelor, ca de altfel şi infractorii maturi. Trebuie să menţionăm
că, în pofida combaterii beţiei şi narcomaniei în Republica Moldova, se observă ridicarea
numărului adolescenţilor care au comis crime în stare de ebrietate. De aceea, Codul penal
prevede răspunderea pentru atragerea minorilor în activităţi criminale sau determinarea lor la
comiterea unor fapte imorale (art. 208 CP RM) şi la consumul ilegal de droguri, medicamente şi
alte substanţe cu efect narcotizant (art.209 CP RM). Prin urmare, acţiunile instigatoare orientate
spre minori constituie una din formele principale de antrenarea acestora în activităţi criminale,
deoarece antrenarea în activităţi delictuoase se manifestă prin acţiuni ce trezesc minorilor
tendinţa de a comite infracţiuni sau, în mod obiectiv, îi constrîng să participe la activităţi
criminale. Evident, degenerescenţa din familie condiţionează comportarea delictuală a minorilor,
de obicei în interacţiune cu alţi factori ai mediului: subiectivi şi obiectivi. Din factorii subiectivi
fac parte: nerespectarea de către părinţi a obligaţiunilor de educaţie a copiilor, desconsiderarea
intereselor sale, brutalitatea despotismului , concepţiile antisociale în familie, amoralitatea
tradiţiilor şi a altor particularităţi, în special, aptitudinea de dispreţ faţă de obligaţiunile sociale
importante; exemplul nefast al membrilor familiei, săvîrşirea infracţiunilor de către ei sau a altor
delicte, un mod de viaţă amoral, conflicte permanente, scandaluri, beţii; antrenarea minorilor în
activităţi delictuale, narcotism, prostituţie, jocuri de noroc etc. La circumstanţele obiective se
referă: familia incompletă, părinţii bolnavi; dificultăţile de ordin material-financiar în
familie .Condiţiile nefavorabile din familie, influenţa nefastă a părinţilor asupra minorilor,
constituie una din cauzele ce contribuie la implicarea minorilor în activităţi criminale şi
antisociale.

4 Rolul subdiviziunilor organelor de poliţie în prevenirea atragerii minorilor în activităţi

criminale
Studierea practicii de urmărire penală confirmă că delicvenţa minorilor cu a celor maturi e într-o
relaţie de interdependenţă. Analiza cauzelor penale dovedeşte că organizatorii maturi şi
instigatorii de cele mai dese ori antrenează în săvîrşirea crimelor minorii care anterior au săvîrşit
infracţiuni şi s-au distins în fapte amorale şi delicte neînsemnate. În legătură cu aceasta,
organelor de poliţie le revine o sarcină foarte importantă de tragere la răspundere penală a
persoanelor care antrenează minorii în activităţi infracţionale, sub aspectul combaterii delicvenţei
în general,sau în scopul prevenirii infracţionalităţii minorilor. Astfel, în sistemul de prevenire a
implicării minorilor în activităţi infracţionale putem evidenţia:

a) profilaxia primară, ce influenţează negativ formarea personalităţii minorilor sau prevenirea

implicării acestora în activitatea infracţională;

b) prevenirea recidivului. În activitatea de prevenire a antrenării minorilor în comportamentul

delictuos centrul de gravitate cade pe profilaxia timpurie. Profilaxia timpurie poate fi definită ca
un ansamblu de măsuri realizate de organele publice în scopul:

a) asumării condiţiilor de viaţă şi educării minorilor în cazurile cînd situaţia periclitează

dezvoltarea lor normală;

b) înlăturării surselor de influenţă antisocială;

c) influenţării asupra minorilor care admit devieri de la normele de comportament, astfel încît să
nu se consolideze concepţiile antisociale care pot contribui la antrenarea adolescenţilor într-o
acţiune infracţională. La direcţiile principale ale profilaxiei timpurii pot fi raportate:

- înlăturarea condiţiilor nefavorabile de viaţă sau de educaţie înainte ca ele să se răsfrîngă asupra
comportamentului, şi formării concepţiei adolescenţilor;

- înlăturarea deficienţelor legii în activitatea organelor ce se ocupă de instruirea, educarea,

ocrotirea drepturilor copiilor, în organizarea propagandei pedagogice printre persoanele care
educă adolescenţii. La a doua direcţie de profilaxie primară putem raporta depistarea surselor de
influenţă negativă asupra adolescenţilor care pot forma poziţia antisocială a personalităţii şi
favoriza comiterea crimelor: retragerea adolescenţilor din atmosfera de familie ce-i influenţează
negativ; aplicarea măsurilor prevăzute de lege persoanelor care antrenează adolescenţii în beţie,
prostituţie şi alte acte ilegale. Măsurile de profilaxie timpurie pot fi aplicate atît la nivel
individual (unor adolescenţi concreţi şi părinţilor lor ş.a.), cît şi la nivel general (la o anumită
scară teritorială, la un anumit contingent de minori şi părinţi). În Republica Moldova a fost
acumulată o anumită experienţă de profilaxie primară în direcţia dată. În sistemul organelor de
poliţie putem evidenţia două grupe mari de subiecţi de prevenire:

1) subiecţii care efectuează profilaxia minorilor concomitent cu activitatea lor de bază;

2) subiecţii profilactici, care execută expres această activitate printre minori. La prima grupă se
raportează asemenea subdiviziuni ca organul de urmărire penală, ce asigură prevenirea crimelor
minorilor, concomitent cu funcţiile lor principale de descoperire şi curmare a infracţiunilor.
Conform statisticii, multe infracţiuni sînt comise de către minori după consumarea băuturilor
alcoolice împreună cu maturii. O importanţă profilactică în activitatea inspectorului de sector o
constituie supravegherea comportamentului celor cu antecedente penale la locul de trai şi de
muncă şi în mod deosebit a persoanelor condamnate în repetate rînduri. Astfel, la prevenirea
antrenării minorilor în activităţi infracţionale un rol deosebit îl au centrele de triere a minorilor.
În Republica Moldova, activitatea lor este reglementată de statutul Centrului de Triere a
minorilor. Persoanele oficiale de la centrele de triere sînt investite de Lege cu drepturi ce au o
deosebită importanţă profilactică: de a cere de la întreprinderi, instituţii, indiferent de forma de
proprietate, informaţii necesare pentru plasarea în cîmpul muncii a minorilor, identificarea
personalităţii acestora, de reabilitare socială, a altor instituţii speciale pentru minori, părinţii
adoptivi sau tutorii (curatorii şi reprezentanţii acestor instituţii) pentru aducerea minorilor în
familie sau în instituţia indicată; de a efectua, în cazul dispunerii de informaţie asupra părăsirii
de către minori a unor obiecte interzise, percheziţionarea personală a minorilor, a obiectelor lor,
a coletelor, precum şi a dormitoarelor şi altor încăperi, reflectînd rezultatele într-un proces-
verbal. În Republica Moldova formele de activităţi profilactice efectuate de curatorii centrelor de
triere pot fi diverse. Cele mai tipice sînt următoarele: informarea părinţilor, instituţiilor, despre
personalitatea adolescenţilor vagabonzi şi a minorilor infractori; informarea organelor publice
interesate, a organizaţiilor non-guvernamentale despre cazurile de evadare a minorilor din casele
de copii, internate, despre faptele de influenţă negativă asupra minorilor de către persoanele
mature, condamnate, despre antrenarea minorilor de către aceştia în activităţi delictuale şi
antisocial. Atitudinea antipedagogică faţă de minorii condamnaţi, alte trăsături negative ale
personalităţii lor şi faptul că reeducarea infractorilor tineri se efectuează în limite constrîngerii
legale, confirmă existenţa contradicţiilor obiective, ce împiedică crearea în penitenciare pentru
minori a unui colectiv unit şi pozitiv orientat. După cum demonstrează analiza practicii,
condamnaţii minori din penitenciare recidivează. Eficienţa combaterii antrenării minorilor în
activităţi infracţionale depinde în multe privinţe de profilaxia generală şi individuală, efectuată în
privinţa persoanelor ce acţionează demoralizator asupra minorilor. Profilaxia generală a
infracţiunilor se efectuează în cadrul societăţii în ansamblu, acţiunile ei constînd în prevenirea
comportării antisociale a tuturor persoanelor care au un raport cu prescrierile societăţii, statului.
Realizarea măsurilor de profilaxie generală în combaterea antrenării minorilor în activităţi
infracţionale este orientată spre activizarea luptei întregii societăţi cu categoria respectivă de
infracţiuni. Pentru soluţionarea cu succes a obiectivelor profilaxiei individuale a persoanelor
implicatoare a adolescenţilor infracţiunilor, tuturor organelor de poliţie li se cere:
- depistarea la timp a persoanelor care influenţează negativ minorii, supravegherea
comportamentului acestora în viaţa cotidiană, la locul de muncă, inclusiv modul lor de trai în
ansamblu;

- crearea unei ambianţe favorabile spre a nu admite săvîrşirea infracţiunilor de tipul celor
examinate;

- activizarea vădită a luptei ofensive cu persoanele care antrenează adolescenţii în săvîrşirea

infracţiunilor şi a altor fapte amorale;

- acordarea unei atenţii deosebite persoanelor cu antecedente penale, care vagabondează, duc un
mod de viaţă parazitar.Pornind de la necesitatea sporirii eficienţei combaterii infracţiunilor în
cauză, ni se pare evident faptul că organele de poliţie, funcţional specializate în combaterea
infracţiunilor şi altor contravenţii ale minorilor, în efectuarea unei munci de profilaxie în rîndul
tuturor propunerilor sociale şi de vîrstă, inclusiv în rîndul minorilor, sînt chemate să joace un rol
primordial în prevenirea antrenării minorilor în activităţi infracţionale sau în alte fapte amorale.

5.Prevenirea infracţiunilor comise de minori

Prevenirea infracţiunilor comise de minori trebuie realizată cu implicarea tuturor organelor de
drept, a serviciilor specializate, a instituţiilor de învăţămînt .Finanţarea măsurilor de formare a
tineretului este asigurată din contul bugetului de stat. Se prevede luarea unor măsuri pentru a
asigura antrenarea minorilor în activităţi sociale, acordarea asistenţei sociale, organizarea
timpului lor liber. Sînt elaborate metode de tratament al alcoolismului şi narcomaniei, în centrele
de reabilitare medicală sînt create secţii pentru minori. Asistenţa socială şi profilaxia delictelor
comise de minori este în competenţa serviciilor pentru minori, a centrelor de reabilitare medico-
socială a minorilor, a instituţiilor de protecţie a sănătăţii, a azilurilor pentru minori. Conducătorii
tuturor subdiviziunilor organelor de poliţie trebuie să includă problemele de profilaxie a
infracţiunilor comise de minori în planul de lucru trimestrial, să exercite controlul asupra
activităţii subordonaţilor în această direcţie să ia măsuri de sporire a profesionalismului
acestora. În special, organele de urmărire penală trebuie să dezvăluie determinantele
infracţiunilor, să ia măsuri de înlăturare a lor, să identifice persoana infractorilor să informeze
inspectoratul pentru minori, în comun cu ultima să elaboreze să expedieze în departamentele
respective o prezentare generalizată a situaţiei. Organele de poliţie în executării activităţii de
prevenire trebuie să coopereze cu alţi subiecţi care au tangenţă cu minorii: instituţiile de
învăţămînt, conducerea organizaţiilor de producere, inspectoratele militare, procuraturile, etc.
Concluzie
Criminalitatea minorilor se referă la comportamentele ilegale comise de persoane sub vârsta
legală. Aceste acțiuni pot varia de la delicte minore la infracțiuni grave și pot fi influențate de
factori precum mediul familial, educația și influențele sociale. Sistemele legale diferite
abordează problema în diverse moduri, punând accent pe reabilitare sau pedepse.

Infractorii minori pot prezenta o varietate de trăsături în personalitate care pot contribui la
comportamentul lor delincvent. Unele dintre aceste trăsături includ impulsivitatea, lipsa
empatiei, influențele negative din mediul în care trăiesc, lipsa de supraveghere sau ghidare
adecvată din partea adulților și dificultăți în gestionarea emoțiilor. De asemenea, anumite
tulburări de comportament sau de personalitate pot contribui la comportamentul delincvent al
unui minor.

Criminalitatea minorilor se referă la activitățile ilegale comise de persoane sub vârsta legală a
majoratului. Acestea pot include delicte sau infracțiuni precum furtul, vandalismul, consumul de
droguri, hărțuirea, agresiunea sau chiar crimele violente. Abordările pentru tratarea acestui tip de
criminalitate variază și pot include intervenții de reabilitare, educație, consiliere și, în unele
cazuri, pedepse legale.

Narcomania, sau dependența de substanțe, poate afecta și adolescenții și chiar copiii. Consumul
de substanțe psihoactive la vârste fragede poate avea consecințe grave asupra sănătății fizice și
mentale, interferând cu dezvoltarea lor și punându-i în pericol în diverse moduri. Este important
să se ofere sprijin și educație acestor tineri pentru a preveni și trata dependența de substanțe și
pentru a-i ghida spre un stil de viață sănătos.

Criminalitatea minorilor este o preocupare globală, referindu-se la comportamentele ilegale ale

persoanelor sub vârsta majoratului. Aceste acțiuni pot varia de la delicte minore, cum ar fi
vandalismul sau furtul, la infracțiuni grave, cum ar fi agresiunea sau chiar crimele. Factorii care
contribuie la această problemă includ influențele sociale, educația, mediu familial și economic,
iar abordările pentru gestionarea acestei probleme variază în funcție de jurisdicție și de
obiectivele sistemului judiciar și social.

Criminalitatea minorilor se referă la comportamentele ilegale comise de persoane sub vârsta

legală a majoratului, adică sub vârsta la care sunt considerați adulți din punct de vedere legal.
Aceste comportamente pot include o gamă largă de activități ilegale, de la delicte minore, cum ar
fi furtul sau hărțuirea, la infracțiuni mai grave, cum ar fi violența sau traficul de droguri, iar
modul în care sunt abordate variază în funcție de jurisdicție și de sistemele legale existente.
Bibliografie

1.https://administrare.info/domenii/drept/15664-criminalitatea-minorilor

2.file:///C:/Users/admin/Desktop/Criminologie%20tratat.pdf

3.Gladchi Gh., Dodon U. Criminalizarea şi victimizarea minorilor (studiu socio-juridic). În:

Analele ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a M.A.I. al Republicii Moldova. Ştiinţe
socioumanistice. Ed. a V-a. Chişinău, 2005, p. 146-152.

4.https://www.justice.gov.md/public/files/file/Justitia%20pentru%20minori/
Manual_de_curs_justitia_juvenila_-_Academia_de_Politie_-_2013.pdf

5. criminologie-curs-universitar

6. https://www.infoteze.com/stiinte-juridice/296-teza-de-licenta-criminalitatea-minorilor-
id00272.html