SUBIECTELE PENTRU EXAMEN LA DISCIPLINA DELINCVENȚA JUVENILĂ

1. Formulaţi legăturile disciplinei „Delincvenţa juvenilă” cu alte ramuri de drept şi ştiinţe

sociale.
2. Examinaţi activitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite direcţionată spre combaterea
delincvenţei juvenile.
3. Descrieţi particularităţile probaţiunii pentru minori potrivit legislaţiei în vigoare a RM
4. Determinaţi criteriile de clasificare ale victimelor minore.
5. Definiţi „caracterul” ca coordonată psihologică a personalităţii delincventului minor.
6. Analizaţi sfera comportamentului deviant.
7. Evaluaţi constatările CtEDO în cauza Bouamar contra Belgiei.
8. Definiţi noţiunea de „delincvenţă juvenilă” şi „criminalitatea minorilor”.
9. Estimaţi influenţa factorilor exogeni asupra delicvenţei juvenile.
10. Argumentaţi importanţa prevederilor Principiilor directoare referitoare la justiţia penală
în contextul dezvoltării şi al unei noi ordini economice internaţionale.
11. Identificaţi conceptul de personalitate a minorului ca victimă a infracţiunii.
12. Distingeţi temeiurile răspunderii penale a minorilor.
13. Estimaţi rolul vinovăţiei victimei în cadrul cauzalităţii delincvenţei juvenile.
14. Estimaţi concordanţa dintre reglementările naţionale ale RM în materia justiţiei juvenile
cu standardele internaţionale în materie.
15. Analizaţi factorii primordiali în evoluţia delincvenţei juvenile.
16. Reproduceţi conceptul de „delincvenţă juvenilă” şi “criminalitatea minorilor”.
17. Definiţi noţiunile de „nivel” şi de „stare” ale delincvenţei juvenile.
18. Definiţi noţiunile de „persoană” şi „personalitate”.
19. Estimaţi impactul elementelor sociologice asupra personalităţii delincventului minor.
20. Reproduceţi principalele exigenţe în materia justiţiei juvenile potrivit Regulilor de la
Beijing.
21. Descrieţi teoria criminalului înnăscut.
22. Identificaţi formele de victimizare a minorilor.
23. Relataţi despre „cifra neagră a delincvenţei juvenile” şi condiţiile existenţei ei.
24. Definiţi noţiunea de cauzalitate a delincvenţei juvenile.
25. Analizaţi standardele internaţionale referitoare la vârsta responsabilităţii penale.
26. Stabiliţi modalităţile de formare a personalităţii delincventului minor.
27. Proiectaţi locul şi rolul disciplinei delincvenţei juvenile în sistemul ştiinţelor juridice.
28. Evaluaţi oportunitatea teoriei inadaptării sociale a lui Olof Kinberg.
29. Clasificaţi situaţiile victimogene după comportamentul victimei.
30. Identificaţi reglementările Consiliului Europei în materia delincvenţei juvenile.
31. Relataţi esenţa teoriei inadaptării sociale.
32. Definiţi noţiunea de personalitate a delincventului minor.
Prin noţiunea de personalitate a delincventului minor înţelegemm totalitatea
trăsăturilor specifice individului, precum şi totalitatea factorilor atât interni, cât şi
externi, precum şi elementele bio-psiho-sociale, dar şi influenţarea altor condiţii
impersonale care duc la determinarea comiterii unei fapte delincvenţiale.
33. Propuneţi noi clasificări ale delincvenţilor minori.
34. Autoevaluaţi importanţa teoriilor de orientare bioantropologică în prevenirea delincvenţei
juvenile.

Teoriile biologice pornesc de la ideea că delictul (crima) reprezintă o anormalitate

biologică cauzată de mai mulţi factori patogeni, preexistenţi sau dobândiţi. Adepţii
acestor teorii susţin conceptul de personalitate criminală, care cuprinde tendinţe deviante
de natură patologică, deja formate şi care s-ar fi exprimat mai devreme sau mai târziu
indiferent de împrejurările care au declanşat sau au precipitat actul criminal.

35. Evaluaţi rolul personalităţii şi a comportamentului victimei minore în mecanismul actului

infracţional.
Prin noţiunea de personalitate a delincventului minor înţelegemm totalitatea trăsăturilor
specifice individului, precum şi totalitatea factorilor atât interni, cât şi externi, precum şi
elementele bio-psiho-sociale, dar şi influenţarea altor condiţii impersonale care duc la
determinarea comiterii unei fapte delincvenţiale. Personalitatea delincventului minor
constituie rezultatul unor permanente şi multiple raporturi de condiţionare reciprocă şi de
interedpendenţă între trăsăturile definitorii ale personalităţii acelui minor care a comis o
infracţiune sau delict aflate în plin proces de structurare – sub presiunea factorilor
individuali şi sociali care-l fac să se manifeste specific atât în personalitatea sa ca sistem,
cât şi în condiţiile concrete de mediu în care minorul se dezvoltă, se formează şi trăieşte.
comportamentul deviant al minorilor reprezintă ansamblul de acţiuni materiale sau
simbolice săvârşite persistent, repetat sau continuu de către minor, de cele mai dese ori
fiind considerate răspunsuri la frustrările pe care trebuie să le facă faţă la interacţiunea cu
mediul şi care provoacă daune valorilor sociale. Semnele comportamentului deviant al
minorilor sunt: - un comportament deviant provoacă daune reale individului însuşi sau
altor indivizi ai societăţii; - comportamentul deviant poate fi caracterizat ca fiind
persistent, repetat sau prelungit; - comportamentul deviant este însoţit de fenomene de
dezadaptaţie socială; - comportamentul deviant se manifestă cauzând evaluarea negativă
de către alţii, adică prin sancţionarea minorului.
36. Analizaţi coraportul dntre devianţă, delincvenţă şi criminalitate.
devianţa constă în „orice act, conduită sau manifestare care violează normele scrise sau
nescrise ale societăţii ori ale unui grup social particular”. Devianţa este un tip de
comportament care se opune celui convenţional (acceptat prin tradiţie), cuprinzând, pe
lângă încălcările legii, şi „orice deviere” de conduită care nu are un caracter patologic
constatat medical şi reprezintă o abatere de la normele sociale, fiind percepută ca atare de
membrii societăţii. actul delincvent este definit prin crimă, iar aceasta este o specie a
devianţei, fiind şi o încălcare a legii penale. Aşadar, devianţa este genul proxim al
delincvenţei; dacă noţiunii delincvenţă îi va fi atribuită şi violarea normelor morale sau a
unor interdicţii impuse de către adult copilului, noţiunea de delincvenţă va fi similară cu
cea de devianţă. Totuşi, reprezentând o formă distinctă de devianţă, delincvenţa juvenilă
constituie un fenomen complex care defineşte ansamblul conduitelor aflate în conflict cu
valorile ocrotite de normele juridice.. Astfel, aceste două noţiuni nu sunt şi nici nu pot fi
identice, deoarece comiterea unei deviaţii din partea minorului, ca, de exemplu, fuga de
acasă, deşi este interzisă de părinţi, de normele morale, nu este o interdicţie legală, însă
poate fi un „mijloc”, o „cale”, o „ocazie” spre viitoarele fapte infracţionale
 conceptul delincvenţă nu este sinonim şi deci nu se confundă cu noţiunea devianţă,
deoarece sfera conceptului devianţă este mai largă şi cuprinde ca formă particulară
noţiunea delincvenţă, formând un coraport de parte şi întreg, unde delincvenţa este parte,
iar devianţa – întregul.
criminalitatea reprezintă totalitatea crimelor comise pe un anumit teritoriu, într-o
perioadă determinată de timp de persoane vinovate de comiterea acestor fapte.
Astfel, criminalitatea minorilor constituie totalitatea crimelor comise pe un anumit
teritoriu, într-o perioadă determinată de timp de către minori.

Făcând o analiză a tuturor noţiunilor explicate mai sus, stabilim că:

 prin devianţă se înţelege orice conduită, gest sau manifestare care încalcă normele
scrise sau nescrise ale societăţii sau ale grupului social particular din care face parte
persoana care a avut o astfel de conduită;
 prin delincvenţă juvenilă se înţelege totalitatea faptelor ce constituie încălcare a
normelor juridice (indiferent de caracterul penal al acestora), comise la un moment dat,
întrun anumit mediu de către minori;
 prin criminalitatea minorilor se înţelege totalitatea infracţiunilor săvârşite pe un anumit
teritoriu într-o perioadă determinată de timp, de către persoane care n-au împlinit vârsta
de 18 ani.
37. Definiţi noţiunile de „cauză”, „factor” şi „condiţie” ale delincvenţei juvenile.
Noţiunea de factor al delincvenţei este indispersabilă de conceptul de cauze şi condiţii
ale delincvenţei şi reprezintă un sistem de fenomene sociale negative caracteristic unei
anumite societăţi, care determină fenomenul antisocial ca efect al lor.
condiţiile delincvenţiale sunt fenomenele care nu generează comportamentul deviant,
dar favorizează, înlesnesc, intensifică apariţia şi realizarea cauzei acesteuia. Astfel,
condiţiile pot fi acele situaţii de loc, de timp, de impuls emoţional etc. care intensifică
impulsul producerii efectului
cauză a delincvenţei este fenomenul care întotdeauna precedă şi produce sau generează
alt fenomen –efectul. La cercetarea legăturii cauzale are loc diferenţierea verigii „cauză –
efect” într-un lanţ cauzal neîntrerupt.
38. Stabiliţi rolul influenţei climatului familial asupra devenirii delincvente a minorului.
Un rol decisiv în dezvoltarea personalităţii minorului îl are climatul familial. Acesta este
o formaţiune psihosocială complexă ce cuprinde ansamblul de stări psihice, moduri de
relaţionare interpersonală, atitudini ce caracterizează grupul familial o perioadă de timp.
Acest climat, care poate fi pozitiv sau negativ, se interpune ca un filtru între influenţele
educaţionale exercitate de părinţi şi achiziţiile comportamentale realizate la nivelul
personalităţii copiilor. Cadrul ideal în care un copil se poate dezvolta normal este format
din părinţi inţelegători, calmi, afectuoşi, maleabili dar fermi în acelaţi timp. n familie
copilul îşi petrece cea mai mare parte din timp. Personalitatea în formare a copilului este
strict influenţată de modelul oferit de părinţi. Delincvenţa juvenilă apare de cele mai
multe ori atunci când copilul sau adolescentul normal psihic, aflat sub influenţa atâtor
factori, este frustat de suportul formativ şi de ambianţa afectiv-maturizantă a unei familii
armonioase. Disfuncţiile sistemului familial constituie cauza principală a
comportamentului deviant la copii. Pentru o dezvoltare psihică normală, minorul trebuie
să aibă un sentiment de siguranţă, necesar dezvoltării sale echilibrate. Acest sentiment
depinde de următoarele condiţii: protecţie împotriva loviturilor din afară, satisfacerea
 trebuinţelor elementare, coerenţa şi stabilitatea cadrului de dezvoltare, sentimentul de a fi
acceptat de ai săi. Copilul trebuie să fie iubit, să dăruiască dragoste, să fie condus şi
îndrumat, dobândind încetul cu încetul o experienţă afectivă şi socială complexa
39. Definiţi noţiunile de: victimizare, revictimizare şi devictimizare.
Victimizarea reprezintă procesul de transformare a unei persoane concrete (a unei
comunităţi umane) în victimă a unei infracţiuni (sau a unui delict/crime)
Devictimizarea este procesul prin care se încearcă repunerea victimei în situaţia
anterioară. În mod evident un astfel de demers nu este deloc simplu şi nu se poate
rezuma, aşa cum se întâmplă în cele mai multe cazuri, doar la repararea materială a
prejudiciului.
40. Apreciaţi exigenţele internaţionale referitoare la detenţia minorilor.
Standardele internaţionale în materia delincvenţei juvenile constituie un corpus iuris ce
conţine un minimum de drepturi şi garanţii care trebuie respectate şi asigurate de statele
membre la instrumentele care le consacră, precum şi un set de măsuri de prevenire a
delincvenţei juvenile care trebuie sau se recomandă a fi implementate. Drepturile şi
garanţiile privesc minorul în special în faţa justiţiei penale (faza de urmărire penală, faza
de judecată sau ulterioare procesului judiciar). Standardele pot fi obligatorii (convenţiile,
potrivit adagiului latin pacta sunt servanda), sau cu caracter de recomandare (soft law).
Pentru prima categorie, statele pot stabili o protecţie mai largă a drepturilor, dar nu una
mai restrânsă. La general, standardele internaţionale în materia delincvenţei juvenile pot
fi grupate în cele referitoare la: 1) vârsta responsabilităţii penale; 2) măsurile prejudiciare;
3) procedurile judiciare sau măsurile alternative; 4) condiţiile detenţiei minorilor; 5)
prevenire şi reintegrare
41. Definiţi conceptul de „comportament deviant al minorului”.
comportamentul deviant al minorilor reprezintă ansamblul de acţiuni materiale sau
simbolice săvârşite persistent, repetat sau continuu de către minor, de cele mai dese ori
fiind considerate răspunsuri la frustrările pe care trebuie să le facă faţă la interacţiunea cu
mediul şi care provoacă daune valorilor social
42. Estimaţi rolul şcolarizării în dezvoltarea personalităţii minorului.
Şcoală continuă şi completează procesul educativ al copilului şi al adolescentului.
Personalitatea viitorului cetăţean adult depinde puternic de modul de organizare a
procesului educativ în şcoli, dar importanţa acestui factor educativ este şi mai evidentă în
cazul lipsei procesului de şcolarizare. În formarea unei personalităţi şcola a fost şi este
considerată ca cel mai important instrument social de integrare a tinerei generaţii, ca
factor primordial de educaţie, cultură şi civilizaţie. În lipsa unei asemenea culturi decade
valoarea vieţii şi apare o dependenţă directă între cealaltă valoare, care este crima
43. Anticipaţi evoluţia delincvenţei juvenile în procesul industrializării şi a dezvoltării
vertiginoase a tehnologiilor informaţionale.
În condiţiile actuale de industrializare, de dezvoltare continuă a tehnologiilor,
specializare, urbanizare, de birocratizare a organizaţiilor şi instituţiilor are loc o
maturizare psihică timpurie a minorului, aflată adeseori în conflict cu întârzierea
maturizării sociale, ceea ce presupune întârzierea studiilor, întârzierea lansării în viaţa
socială activă. De multe ori, minorul, adolescentul considerându-se la văârsta de 14, 15,
16 ani mare, dorind să pară matur, încercând să imite comportamentul unor adulţi pentru
a fi consideraţi ei înşişi adulţi, ajung să comită acte antisociale, infracţiuni, considerând
că în felul acesta îşi dovedesc curajul şi maturitatea.
44. Demonstraţi influenţa Recomandărilor Consiliului Europei în materia delincvenţei
juvenile în Republica Moldova.
În materia delincvenţei juvenile Consiliul Europei a adoptat un set de recomandări
orientate spre protecţia copiilor, prevenirea delincvenţei juvenile, justiţia juvenilă. Printre
obiectivele Consiliului Europei se înscriu: promovarea democraţiei pluraliste, problema
securităţii cetăţeanului, combaterea rasismului, xenofobiei, intoleranţei, protecţia
minorităţilor naţionale, coeziunea socială şi calitatea vieţii, cooperarea şi coeziunea
judiciară.
Totodată, prin intermediul acestor recomandări, convenţii, cărţi Consiliul Europei
urmăreşte să perfecţioneze cadrul legislativ în domeniul prevenirii şi combaterii
delincvenţei juvenile. Acest proces prevede reglementări eficiente privind protecţia
minorilor infractori, în conformitate cu cerinţele europene în domeniul respectiv.
Obiectivele principale ale acestora sunt prevenirea delincvenţei juvenile, precum şi
recuperarea minorului infractor, prin modalităţi cât mai adecvate vârstei acestuia
45. Stabiliţi rolul temperamentului şi a aptitudinilor în determinarea unei conduite deviante a
minorului.
Temperamentul este dimensiunea energetico-dinamică a personalităţii, exprimată atât în
partcularităţile activităţii psihice, afective, cât şi în comportamentul exteriorizat.
Temperamentul individului arată capacitatea acestuia de a răspunde la diverşi stimuli
externi sau interni, respectiv capacitatea de concentrare nervoasă, de încordare şi de
autocontrol, care evoluează de la susceptibilitate şi impulsivitate până la calm şi stăpânire
de sine. Este important a cunoaşte temperamentul unui minor pentru a determina măsurile
comportamentale aplicate faţă de el, pentru a-i orienta corect activitatea, a interveni
pozitiv în evoluţia sa socială. Dacă un copil este hiperactiv, urmează a i se valoriza
activitatea pentru a evita deciziile pripite, erorile, pentru a-i doza şi a-i ordona programul
de lucru.
Aptitudinile reprezintă categoria însuşirilor psihice care determină capacitatea omului de
a realiza anumite performanţe în activitatea profesională. Aptitudinile pot fi: - înnăscute;
- dobândite pe parcursul vieţii. Chiar de la naştere omul posedă un anumit capital
ereditar, care, însă, se află în germene şi nu determină complet profilul personalităţii.
Pentru dezvoltarea acestor aptitudini este nevoie de învăţarea şi dobândirea deprinderilor
de realizare a activităţilor psihice, lucru ce poate fi obţinut pe parcursul maturizării
organismului şi a sistemului psihic.
46. Evaluaţi rolul crizelor de vârstă în formarea delincventului minor.
Din punct de vedere criminologic şi al delincvenţei juvenile, se poate distinge
personalitatea minorului în momentul trecerii la actul delincvenţial (factori declanşanţi) şi
factori care anterior au influenţat formarea personalităţii delincventului (factori
predispozanţi). Dezvoltarea personalităţii este determinată şi de influenţa celor cinci crize
de vârstă prin care trece omul în vârsta minoră şi care la fiecare se manifestă mai mult
sau mai puţin accentuat.
Referitor la vârste, Erikson propune ipoteza conform căreia oamenii trec prin opt stadii pe
parcursul întregii vieţi. În fiecare stadiu are loc o criză, ori un moment critic, de a cărui
rezolvare depinde cursul dezvoltării ulterioare (crizele de vârstă). Majoritatea oamenilor
rezolvă aceste crize satisfăcător şi efectele acestora sunt îndepărtate pentru a se mişca
spre alte provocări dictate de ritmul vieţii, dar există persoane care nu rezolvă complet
aceste crize şi efectele lor continuă să pună probleme mai târziu pe parcursul vieţii. De
 exemplu, se consideră că mulţi adulţi au încă de rezolvat probleme ce ţin de criza
identităţii manifestată în adolescenţă. Cele opt stadii ale vieţii, după Erikson, se identifică
cu o criză majoră ce trebuie rezolvată pentru a întruni condiţiile unei personalităţi
sănătoase. Cinci dintre acestea sunt specifice minoratului
Stadiile dezvoltarii psihosociale sau cele cinci crize de vârstă în perioada minoratului,
dupa E. Erikson, ar fi: 1. Stadiul de la nastere până la 1 an, intitulat criza: încredere
versus neîncredere.; 2. Stadiul 1-3 ani (copilaria mică), intitulat criza: autonomie versus
îndoială, ruşine.; 3. Stadiul 3-6 ani (copilaria mijlocie), intitulat criza: iniţiativă versus
culpabilitate.; 4. Stadiul 6-12 ani (copilaria mare), intitulat criza: competenţă/hărnicie
versus inferioritate.; 5. Stadiul 12-18 ani (adolescenţa), criza: identitate de sine versus
confuzie de rol.
47. Definiţi conceptul de „coeficient al activităţii infracţionale” şi „coeficient al intensităţii
infracţionale”.
Coeficientul activităţii infracţionale este raportul numărului total de persoane ce au
săvârşit infracţiuni la numărul mediu al populaţiei de pe teritoriul analizat, care a împlinit
vârsta de la care survine răspunderea penală. Acest coeficient este determinat de numărul
infractorilor la fiecare 100, 1000, 10.000 ş.a.m.d. de persoane (în dependenţă de
înmulţitorul constant ales) având vârsta răspunderii penale de pe teritoriul analizat. Din
lipsa datelor despre populaţia Republicii Moldova care a împlinit vârsta de 14 ani, vom
opera cu numarul total de populaţie.
coeficientul de răspândire sau de intensitate a criminalităţii, se calculează prin raportarea
numărului de infracţiuni la numărul de populaţie, luate în dimensiuni constante (K
inten.crimin.= Nr.infrac/Nr.populaţiei×E). Rezultă, deci, că pentru calcularea
coeficientului intensităţii criminalităţii întotdeauna trebuie să ştim numărul populaţie
48. Evaluaţi influenţa particularităţilor individuale ale minorului asupra victimizării lui

49. Stabiliţi rolul anomaliilor genetice în determinarea comportamentului delincvenţilor

minori.
50. Evaluaţi importanţa studierii dinamicii delincvenţei juvenile cercetată pe termene scurte
şi pe termene lungi.
51. Descrieţi conceptele de „condiţie a delincvenţei juvenile” şi „cauză a delincvenţei
juvenile”.
52. Formulaţi propuneri de lege ferenda oportune pentru perfecţionarea cadrului juridic
naţional în materie inspirate din practica legislativă a altor state.
53. Stabiliţi factorii ce determină crearea grupurilor delincvenţiale de minori.
54. Descrieţi factorii criminogeni endogeni ai delincvenţei juvenile.
55. Estimaţi tendinţele delincvenţei juvenile pe teritoriul Republicii Moldova.
56. Definiţi noţiunile de educare, reeducare şi reintegrare.
57. Relataţi despre reglementările Consiliului Europei referitoare la protecţia victimelor
infracţiunii.
58. Caracterizaţi modalităţile de prevenire a victimizării minorilor.
59. Analizaţi influenţa migraţiei populaţiei asupra determinării stării delincvenţei juvenile
60. Identificaţi priorităţile politicilor Uniunii Europene în materia drepturilor copilului şi a
justiţiei juvenile.
61. Enumeraţi formele de violenţă asupra copiilor.
62. Estimaţi corelaţia între cauzalitatea criminalităţii adulţilor şi cea a criminalităţii
minorilor.
63. Elucidaţi caracteristicile executării pedepsei de către minori prin prisma Codului de
executare al Republicii Moldova.
64. Stabiliţi rolul caracterului şi temperamentului în determinarea unei conduite deviante a
minorului.
65. Comparaţi teoria constituţiei predispozant delincvenţiale şi teoria cromozomului crimei.
66. Estimaţi rolul măsurilor de protecţie în prevenirea victimizării minorilor.