ROLUL FAMILIEI ÎN PREVENIREA

DELICVENȚEI JUVENILE

Delincvența se referă la comportamente care încalcă standardele

morale sau legale ale  unei societăți. În acest sens, delincvența juvenilă
poate fi definită ca săvârșirea unei infracțiuni de  către un minor sau ca
reprezentând totalitatea acțiunilor antisociale comise de una sau mai multe
persoane cu vârste până la 18 ani.  Ingrijirea
adecvată a copiilor este responsabilitatea principală a  părinților, deoarece
valorile date copiilor și tipul de instruire pe care aceștia le primesc de la
părinți par să determine în mare măsură stilul lor de viață viitor.
Părinții își ajută copiii să stabilească anumite atitudini
comportamentale, iar odată  stabilite aceste atitudini sunt dificil de schimbat
sau de suprimat. Părinții care insuflează atitudini  și comportamente
antisociale copiilor lor încurajează astfel de atitudini să se supună la
maturitate.
Dezvoltarea copilului are aspecte emoționale, intelectuale, sociale și
fizice, familia fiind  baza pe care se dezvoltă această structură. Structura
familiei joacă un rol important în conturarea  unui copil prin asigurarea
securității și dezvoltarea valorilor și abilităților acestora.
Problematica delincventei juvenile a intrat tot mai mult in vizorul cercetatorilor,
datorita amplorii pe care acest fenomen l-a luat in ultimele decenii. Tot mai multi
minori sfarsesc in centre de reeducare sau reabilitare, ca urmare a unei multituni de
factori, dintre cei mai diversi, mergand de la esecul familei ca suport si model
pentru copilul in formare, pana la cazuri grave de abuz fizic, verbal si emotional ,
dar si utilizarea constienta si inumana a minorilor de catre semenii lor adulti, ca
punct de sprijin in actele lor infractionale, in vederea prevenirii propriei trageri la
raspunderi de catre sistemul de justitie.
Desemnand ansamblul abaterilor si incalcarilor de norme sociale, sanctionate
penal, savarsite de minori , delicventa juvenila constituie un fenomen social
complex si grav prin consecintele sale negative, nu numai pentru comunitate, dar si
pentru destinul ulterior al tanarului.
Conceptul de ,,delicventa juvenila" cuprinde doua notiuni distincte, si anume
conceptul de ,,delicventa" si cel ,,juvenil". Desi ambii termeni au intrat in limbajul
comun si par sa aiba semnificatii bine determinate si univoce, ei sunt folositi
adesea cu intelesuri diferite, nu numai in vorbirea curenta, ci si in limbajul
stiintific. Lipsa unei definitii unitare si unanim acceptate constituie o sursa de
confuzii care pot distorsiona rezultatele investigatiilor criminogene. Termenul
de ,,delicventa juvenila" nu este intalnit nici in legislatia penala din tara noastra,
nici in dreptul pozitiv din alte tari. El este o creatie a doctrinei penale si teoriilor
criminologice sau sociologice, in incercarile lor de a grupa o serie de infractiuni in
functie de criterii de varsta, considerandu-se in mod justificat, ca faptele penale
prezinta o serie de particularitati determinate de nivelul de maturitate biologica si
cu precadere mintala a subiectului activ al infractiunii.
Conceptul de ,,delicventa juvenila" este sinonim in anumite limbi cum sunt
italiana, germana si franceza, cu notiunea de ,,criminalitate juvenila" : criminalita
giovanile, criminalite juvenile, jugendkriminalitat. Cu toate acestea, la origine, si
anume in limba latina, aceste cuvinte aveau intelesuri diferite. Verbul ,,delinquere"
avea acceptia de ,,a gresi", ,,a scapa din vedere", ,,a lipsi", in timp ce prin ,,crimen"
se intelegea ,,crima" la care se asociau semnificatiile
de ,,acuzare", ,,imputare", ,,pricina a unui rau".
Notiunea de delicventa juvenila, desemneaza ansamblul abaterilor si incalcarilor de
norme sociale, sanctionate juridic, savarsite de minori.
Ca fenomen social, delicventa juvenila este o forma de manifestare a conduitei
deviante si de aceea este absolut necesar a sti de unde incepe si unde se sfarseste
devierea de conduita, a o delimita de normalitate si a o diferentia de starile morbide
invecinate. Prin conduita intelegem expresia exterioara a raporturilor dintre individ
si mediul ambiant, a echilibrului pe care individul il realizeaza in procesul dinamic
de integrare in viata sociala si care este obiectivat, de regula, intr-un sistem de
actiuni supuse unei aprecieri morale. Devierile de conduita sunt forme de
dezechilibru psihic sau de echilibru partial care implica modificari ce predomina in
sfera emotional-volitiva a personalitatii, ca urmare a unor structuri morbide de
natura socio-gena sau a unor tulburari morfo-functionale ale activitatii creierului,
reflectate in atitudinea persoanei fata de lucruri, fata de societate si fata de sine.
Intre aceste devieri de conduita se inscrie si delicventa juvenila, un fenomen
complex care defineste ansamblul conduitelor aflate in conflict cu valorile ocrotite
de norma penala. Din punct de vedere strict juridic , acest fenomen caracterizeaza
incalcarea normelor care reflecta cerintele oricarei forme de convietuire umana
(limitarea libertatii personale, adaptarea adecvata la mediul social, concordanta
dintre atitudinile individuale si cerintele sociale etc.).
Dreptul penal da o definitie clara actului delincvential (infractiune) punand accent
pe caracterul socialmente periculos al faptei si pe vinovatie in savarsirea ei.
Infractiunea este o fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si
incriminata de legea penala. Raportarea la norme reprezinta mai mult un criteriu de
,,clasare", intrucat nu expliciteaza cauzele comportamentului deviant, ci doar il
discrimineaza de comportamentul normal, socialmente acceptabil.
Absenta unor criterii adecvate genereaza o serie de ambiguitati in definirea
delicventei juvenile, aceasta notiune ingloband o multitudine de conduite, conditii
si situatii de viata nu intotdeauna legate intre ele, dar aduse la un numitor comun
prin utilizarea normativului penal. Desemnand, in general, conduitele morale
inadecvate ale tinerilor care n-au implinit inca varsta majoratului, termenul de
delicventa se aplica la diferite forme de comportament si la categorii eterogene de
minori: cei care transgreseaza legea (delincventii in sensul restrans al termenului),
cei abandonati de parinti sau educatori si care se integreaza in anturaje nefaste
potential delicvente, cei care au fugit de la domiciliu sau din mediul scolar ca
urmare a aplicarii unor sanctiuni aspre, brutale, cei care au nevoie de protectie si de
ingrijire pentru diferite motive (decesul parintilor, dezorganizarea familiei,
manifestarea unor tulburari de comportament)