Student: Andriol Alexandru

Anul I IF

Valentin Al. Georgescu si "pandectism"

Vladimir Hanga si "alfabetul juridic"

Caracterul problematic al unei asemenea ştiinţe devine însă vizibil atunci

când ne raportăm la ereditatea ei invocată în mod programatic însă a cărei
regăsire,din nefericire, e departe de a mai reprezenta un demers de la sine
înţeles. Trecând în revistă motivele care ar mai putea justifica „un manual de
drept roman într-un învăţământ juridic care se vrea tot mai minimalist”, cursul
de drept privat roman elaborat de Vladimir Hanga şi continuat în zilele noastre
reţine, printre altele, pe de o parte faptul că „noul drept privat european
foloseşte noţiunile de bună credinţă, contract, proprietate, succesiune,
îmbogăţire fără justă cauză, testament ... etc”, ceea ce ar arăta că „alfabetul
juridic (expresia aparţine romanistului german v. Jhering) inventat de romani ne
serveşte şi astăzi” pe de altă parte, faptul că „lumea anglo-americană, dezvoltată
istoric în afara tradiţiei juridice romane, a urmat şi urmează involuntar exact
evoluţia societăţii romane şi a dreptului ei într-o manieră mult mai fidelă decât
Europa continentală,leagănul continuităţii romane”, printre altele anume
deoarece „preeminenţa precedentului judiciar ne aminteşte că juriştii clasici erau
în primul rând practicieni ai dreptului şi că Digestele lui Justinian conţin în
primul rând cazuistică.
Hanga unic autor, Tratatul de drept roman din 1977, unde referirea la cazuistica
romană lipseşte cu desăvârşire,subliniindu-se în schimb
asemănărareaconceptelor şi categoriilor juridice actuale cu cele romane „sub
aspect formal”, deoarece „în cursul evoluţei lor istorice, forma acestor concepte
s-a menţinut identică, evident schimbându-şi conţinutul în raport cu dezvoltarea
social-economică a diferitelor orânduiri şi cu interesele noilor clase
Dominante.
Student: Andriol Alexandru
Anul I IF

Valentin Al. Georgescu se opune cu toată hotărârea. „Dreptul roman nu mai

poate fi privit nici ca o ratio scripta, nici ca un exemplu inegalabil şi obligatoriu
În istoria instituţiilor juridice ale Romei, nu mai poate fi vorba decât de o
grandioasă manifestare a istoriei omeneşti, cu care avem legături necesare,
derivând din această comunitate de destin şi de revelaţie”, darcare aparţine
istoriei, şi nu prezentului, cu deosebire atunci când este vorba despre gândirea
juridică.

In perioada interbelică cultura juridică s-a afirmat datorită unei elite

intelectuale alcătuite „din înalţi magistraţi şi avocaţi reputaţi, cu preocupări
doctrinare, grupaţi în jurul unor reviste (Dreptul, Curierul Judiciar, Pandectele
Române) care impuneau ideile juridice, promovau atitudinile despre drept şi lege
şi judecăţile – de valoare dominante în privinţa legii – şi de interpretare
referitoare la aplicarea ei concretă şi dezvoltarea jurisprudenţei”, aceştia
îmbinând cel mai adesea în mod benefic şi fericit practicarea dreptului cu
promovarea reflecţiei doctrinare fie la catedră, fie prin colaborarea la diferite
publicaţii juridice importante ale acelor timpuri sau cu ajutorul elaborării şi
publicării unor valoroase lucrări juridice; amprenta cu puternic caracter
ideologic, care a învăluit inclusiv domeniul dreptului, a caracterizat răstimpul
1947–1989, iar cultura juridică „a emanat din şi în jurul Institutului de Cercetări
Juridice.

Pandectismul reprezentat de Puchta şi Jhering teza dreptului roman clasic,

purificat de influenţele nocive ale scolasticismului bizantin şi modern. Ca
nespecialist în dreptul roman, Schmitt trebuia să beneficieze de o anumită
consultanţă în materie, şi nu este cu siguranţa de interes faptul că alături de
Álvaro d’Ors unul dintre „cei doi tineri romanişti cărora le rămân personal
îndatorat pentru discuţii intense şi învăţăminte fructuoase şi care este în altă
parte elogiat pentru uimitoarele sale cunoştinţe şi neobişnuita sa erudiţie este
Student: Andriol Alexandru
Anul I IF

Valentin Al.Georgescu, cel care arătase deja din 1936 – într-un text
fundamental, publicat integral de Vladimir Hanga şi profesorul Mircea Bob
printre Lecturile suplimentare ataşate secţiunii privind Izvoarele dreptului
roman – că, Savigny, criticat deoarece „nu s-a putut desprinde de moştenirea
dreptului natural” împotriva căruia vituperase în 1814–1815 trebuie considerat
„nu numai şeful şcoalei istorice, dar şi şeful unei prodigioase falange de
pandectişti”, iar aceasta din urmă „ajunge să fixeze ştiinţa dreptului la antipod
de ceea ce ea fusese la Romani.
Georgescu subliniază cu fermitate că nu dreptul roman, ci „numai şcoala
dreptului natural a transformat cu adevărat dreptul în sistematică generală pe
bază de principii universale, punându-i la dispoziţie un arsenal complet de
concepte şi clasificări”, astfel că „noţiuni indispensabile pentru juristul modern
şi atribuite jurisconsulţilor romani, ca dreptul subiectiv, doctrina actului juridic,
a declaraţiei de voinţă ... îşi au rădăcinile în dreptul natural, fiind în bună parte
construite la finele secolului al XVIII-lea”.